Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


ISTORICUL PSIHODIAGNOSTICULUI

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ANALIZA PROCESULUI DE LUARE Ã DECIZIILOR;DIMENSIUNILE PSIHOSOCIALE ALE DECIZIEI
Atentia si patologia ei
STRUCTURA AUTORITATII IN MICROGRUPURILE OCIALE:DEFINITIE,CARACTERIZARE GENERALA SI FUNCTII
Rezistenta la manipulare
Psihologia comunicarii - Evenimentele comunicarii
TESTELE DE DEZVOLTARE - TESTELE PENTRU VARSTELE MICI, BABY – TEST
Asigurarea suportului psihologic inainte de plecarea in misiune in teatre de operatii militare multinationale
NIVELUL INDIVIDUAL DE ANALIZA
Testele proiective
FACTORII PSIHOSOCIALI IMPLICATI IN FORMULAREA ALEGERILOR SOCIOMETRICE

ISTORICUL PSIHODIAGNOSTICULUI




Termenul diagnostic este cunoscut, in special, din patologie.El desemneaza, dupa R. Lafon, recunoasterea unei boli, pornind de la semnele descrise de medic si de ceilalti specialisti. Diagnosticul clinic este rezultat al datelor observate de medic; diagnosticul de laborator rezulta din datele furnizate de laborator (date paraclinice).

Diagnosticul medical este un demers complex ce se constituie prin;

Analiza diferitelor simptome: semiologia;

-gruparea si sintetizarea simptomelor, in cadrul unui sindrom sau al unei boli, ceea ce conduce la elaborarea diagnosticului pozitiv;

Raportarea datelor culese la datele tipice ale nosolgiei, in vederea stabilirii diagnosticului diferential:

Investigarea si elucidarea factorilor cauzali pebtru fenomenele patologice constatate, necesare diagnosticului etiologic;

Decelarea mecanismelor de actiune a factorilor etiologici in producerea reactiilor organismului, avand ca rezultat diagnosticul patogen.

Folosit initial exclusiv in domeniul medical, termenul diagnostic –ca, de altfel, multi alti termeni –a capatat in timp extensie si utilizare in alte domenii. El semnifica un proces integrativ, de sinteza, de evaluare, din care decurg disponibilitati de anticipare sau prognoza si de interventie activa. In functie de obiectul de studiu urmarit se folosesc astazi sintagmele:

diagnostic social- referitor la grupuri sau populatii studiate in scopul unei actiuni;

diagnostic pedagogic- pentru “forma complexa de cunoastere a individualitatii copilului, organizata de scoala si destinata sa slujeasca si sa fundamenteze actiunea educativa”;

diagnostic psihologic (psihodiagnostic)

Psihodiagnosticul ( psiche = suflet; diagnosis = cunoastere; diagnostikos= capabil de a cunoaste; ) reprezinta un act sintetic de evaluare a “formulei psihice” a unei persoane ca rezultat al examinarii psihologice.

Cuvantul „diagnostic” deriva din termenul grecesc „diagnosticos”, care inseamna „apt pentru a recunoaste”. Termenii „psihodiagnoza” si „ psihodiagnostic” au fost creati prin analogie si extrapolare a sintagmei „diagnostic medical”. Termenii, desi relativ asemanatori, au in obiectiv diferentieri de abordare a fiintei umane, deci nu se acopera integral ca sens si semnificatie si mai putin ca obiectiv.

In legatura cu atitudinea specialistilor fata de termenul in discutie s-au conturat doua linii de conduita: a-     de respingere: b- de acceptare si utilizare.

a.         O expresa respingere poate fi constatata in Dictionarul de psihatrie aparut in 1987, sub redactia dr. Constantin Gorgos. Fara a subestima importanta investigatiei psihologice si a valorii ei de utilizare , lucrarea citata afirma existenta unui diagnostic unic (medical) rezultat al demersurilor clinice si paraclinice efectuate in scopul delimitarii bolii, demersuri ce include si examenul psihologic. Psihodiagnosticul ar fi un “termen utilizat frecvent in lucrarile de psihologie, care nu a reusit sa depaseasca acest cadru…Asa cum nu se poate vorbi de diagnostic de laborator, diagnostic radiologic etc.nu se poate vorbi nici de diagnostic psihologic, ci de metode proprii de investigatie care, in final, concura la diagnostic….”

Argumentele ce impun delimitarea de punctul de vedere anterior prezentat sunt numeroase. Ne vom referi la cateva:

Un prim aspect priveste continutul. Psihodiagnosticul se adreseaza unui sistem hipercomplex – sistemul psihic uman – si nu unor subsisteme; in plus, desi prezinta o imagine a sistemului prin sectiune transversala, acestuia i se ofera, pentru a fi inteles, cauzele organizarii iar din modul de prezentare a specificului actiunii cauzele decurg perspectivele devenirii;

Un al doilea aspect vizeaza criteriul domeniului de referinta si de aplicare. Psihodiagnosticul nu se reduce la diagnosticul medical. Finalitatea integrarii psihodiagnosticului in diagnosticul medical este, in fapt, numai un caz particular, sfera de aplicare a psihodiagnosticului fiind considerabil mai larga. In afara domeniului medical, psihodiagnosticul este un demers implicat in selectia si orientarea profesionala, in strategia pregatirii psihice in domenii performantiale( cum ar fi pregatirea sportiva) in terapia recuperatorie a diferitelor tipuri de handicap etc. Abordat din aceeasi perspectiva insusi diagnosticul medical poate fi implicat, alaturi de psihodiagnostic, in diagnosticul pedagogic. In acest caz, nu rezultatele examenelor medicale, ci elaboratul sintetic de evaluare reprezentat de diagnosticul medicakl sta la baza diagnosticului pedagogic, educatorii nearogandu-si competenta interpretarii directe a datelor examenelor medicale.

In al treilea rind merita mentionat aspectul formal, al criteriului de clasificare. Diagnosticul psihologic este inclus in clasificare alaturi de diagnosticul radiologic si de cel de laborator. Dar diagnosticul psihologic,vizeaza structurile investigate, in timp ce urmatoarele doua tipul de investigatie utilizat. Nu se respecta, astfel, o conditie elementara in clasificare: aceea de pastrare a criteriului. Abordat din perspectiva tipului de investigatie si in spihodiagnostic se folosesc tehnici proiective, teste de performanta si multe altele.



b.         Autorii care au acceptat termenul de psihodiagnostic, l-au folosit cu sensuri diferite. Evolutia in timp a marcat tendinta la extensie, la completitudine. Utilizat initial de H. Rorschach, in sens limitat, pentru a desemna evaluarea psihica rezultata in urma aplicarii testului proiectiv care-i poarta numele, isi largeste treptat sfera de cuprindere, la inceput numai in domeniul patologiei, cu sensul dat de Dupre (de analiza a simptomelor psihice ale unei boli mentale in vederea incadrarii in diagnostic), pentru a fi inteles astazi ca “identificare de sinteza a specificului psihic al persoanei investigate”. Aspectele incluse aici sunt numeroase;

produsul de sinteza ce releva specificul psihic rezulta din organizarea informatiilor referitoare la cazul (subiectul) investigat, informatii despre factorii ce compun tabloul psihic ( procese, functii, activitati, trasaturi) si relatii existente intre ei (interdependente , organizari ierarhice, compensari), toate capatand inseles numai prin raportare la determinantii personali si extrapersonali:

tabloul psihic in psihodiagnostic este imaginea unui moment , a unei etape in evolutia psihica a subiectului (dinamismul reprezentind una din caracteristicile definitorii ale sistemului psihic uman). El este, de fapt, un decupaj transversal dintr-o devenire care-si capata semnificatia numai in raport cu antecedentele si cauzele;

raporturile antecedent prezent, cauza/influenta – structura psihica dau perspectiva decelarii tendintelor de evolutie. Astfel, psihodiagnosticul nu poate fi considerat ca un scop in sine. Mai mult, valoare sa decurge din disponibilitatile de prognoza. Prin aceasta psihodiagnosticul marcheaza deschiderea aplicativa in psihologie, fiind tot mai implicat in:

selectia scolara si profesionala (psihodiagnosticul de orientare)

stabilirea obiectivelor educationale si a mijloacelor de optimizare a instruirii si educarii (psihodiagnosticul de instruire si educatie);

fundamentarea strategiilor terapeutice in raport cu abaterea de la normalitate a factorilor psihici si a disponibilitatilor existente (psihodiagnosticul clinic);

daca psihodiagnosticul este util si necesar in numeroase domenii, realizarea lui constituie o operatie dificila;

dificultatea este, in primul rand de specificul fenomenelor studiate. Fenomenele psihice sunt fenomene subiective, ascunse, ele nu sunt direct perceptibile, ci deduse din relatia intre situatiile-stimuli si aspectele reactional-comportamentale (actionale si expresive), performantele subiectului sau interpretarile date situatiilor de catre subiect. Specificul relatiilor constatate poate fi evaluat numai prin raportarea la datele tip de referinta. De exemplu, aceleasi rezultate obtinute la un test de inteligenta de o serie de subiecti se vor finaliza in coeficienti de inteligenta diferiti, in functie de varsta cronologica a subiectilor investigati.

Tabloul exprimat prin psihodiagnostic trebuie sa redea caracteristicile sistemului psihic uman, un “sistem hipercomplex” ce functioneaza pe principiul integritatii. “Apoi mai intervine dificultatea de a sesiza un singur aspect, o singura functie psihica deoarece in orice proba persoana raspunde ca un intreg unitar, toate functiile si insusirile ei sunt implicate in orice compartiment. Astfel, din observatia asupra activitatilor curente si din rezultatele la testele de memorie se pot constata la un subiect dificultati mnezice. Diagnosticarea fenomenului, ca atare, se poate dovedi, in unele situatii, eronata si, corespunzator, inutila terapia instituita. In aceste cazuri examenul psihologic complex ar putea evidentia, printre alte cauze (lipsa motivatiei, tulburari afective, stare de oboseala), existenta unor tulburari prosexice majore, dificultatile mnezice reprezentand unele din efectele lor secundare.

Examenul psihologic este inteles ca un eveniment in viata subiectului ce poate si trebuie sa aiba efect benefic. De aceea, examinarea psihologica va beneficia de fundamentarea deontologica. Ca si in medicina principiul de la care se porneste este; primum non nocere. Abordarea subiectului se face prin gandire pozitiva. Rezultatul, obiecticavat in psihodiagnostic, presupune, implicit sau explicit, solutii. Dupa situatii, acestea tind sa intareasca, sa consolideze, sau, dimpotriva, sa schimbe optica subiectului atunci cand aceasta este deviata. Discutiile cu subiectul insusi, cu familia (apartinatorii si ceilalti membri), implicate in psihodiagnoza,pot provoca abreactii, detensionari si dedramatizari ale conflictelor existente. Lipsa de pregatire si inabilitatea cercetatorului produc efecte inverse.

Elaborarea diagnosticului psihologic incuba o mare raspundere datorita consecintelor in directia selectiei, orientarii, terapiei, educatieie sau dezvoltarii capacitatii de autocunoastere a subiectului insusi, consecinte cu amplu ecou psihologic si social. Aceasta solicita cercetatorului: o conceptie asupra sistemului psihic uman, a principiilor sale de organizare si manifestare; cunostinte referitoare la structura psihica, componentele si relatiile dintre ele; o tehnologie adecvata de investigatie(continutul metodelor folosite, conditiile de aplicare, durata) si de interpretare.

Investigarea fenomenelor psihice se face printr-o serie de metode (metode psihologice) ce reprezinta cai, instrumente, modalitati efective de obtinere a informatiilor referitoare la aceste fenomene: observatia, convorbirea, chestionarul, testul, scalele de evaluare si altele.



Diagnosticul psihologic obliga la alegerea metodei adecvate in raport de:

Fenomenul studiat (inteligenta se evalueaza prin teste si scale de evaluare; complexele prin observatie, convorbire, anamneza);

Varsta subiectului ( testele cuprind itemi adecvati capacitatii psihice a copiilor mici, prescolarilor, scolarilor, adolescentilor);

Obiectivul pentru care se face investigarea (evaluarea potentialului cognitiv realizata in scopul selectarii subiectilor pentru activitati performantiale apeleaza cu precadere la teste-de inteligenta, de psihomotricitate- in timp ce evaluarea aceluiasi potential, efectuata in scopul instituirii terapiei recuperatorii utilizeaza prioritar scalele de evaluare).   

Psihodiagnosticul complex se fundamenteaza pe datele furnizate de mai multe metode, fiecare functie psihica avand specificul ei.Complexitatea metodelor folosite trebuie apreciata si in sensul completarii informatiilor si a controlului reciproc exercitat asupra datelor recoltate in conditiile investigarii aceleiasi functii prin metode diferite.

Repere istorice in evolutia testarii psihologice:

-2200IC T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

T

Chinezii incorporau militarii pe baza unor evaluari prealabile

Wilhem Wundt infiinteaza primul laborator de testare psihologica la Leipzig, Germania

Francis Galton realizeaza prima baterie de teste

James McKeen Cattell utilizeaza pentru prima data termenul de 'mental test', evaluand aptitudinile intelectuale pe baza unor probe ce vizau timpul de reactie si capacitatea de discriminare senzoriala

Clark Wissler sustine ca indicii obtinuti de Cattell nu coreleaza cu notele solare

Scala Metrica a Inteligentei - primul test de inteligenta elaborat de Binet-Simon

Stern introduce termenul de coeficient de inteligenta

(IQ) = varsta mintala/varsta cronologica

Lewis Terman reia scalele Binet-Simon, publicand Scalele Stanford-Binet. Acestea vor fi revizuite treptat in anii 1937, 1960, 1986

Robert Yerkes realizeaza testele pentru incorporarea in armata americana in timpul Primului Razboi Mondial: Army Alpha si Army Beta

Dezvoltarea majora a testelor de personalitate

Testul Rorchach

Este fondat Psychological Corporation (Cattell, Thorndike, Woodworth)

Este elaborat primul chestionar ce viza orientarea profesionala

Wechsler Bellevue Intelligence Scale elaboarata de David Wechsler. Va fi revazuta ulterior si imbunatatita in anii 1955 (WAIS) si 1981 (WAIS-R)

Minesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI)

Weschler Intelligence Scale for Children (WISC). Va fi revazut si imbunatatit in anii 1974 (WISC-R) si 1990 (WISC-III)

Wechsler Primary and Prescholl Intelligence Scale (WPPSI)

Psihologia s-a conturat ca domeniu stiintific intercorelat cu numeroase discipline – mai ales cu stiinte umaniste de prima importanta – pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, in secolul al XX-lea avand loc o larga dezvoltare, inclusiv metodologica a psihologiei. In ultimii 10 ani pgihologia s-a dezvoltat foarte mult. Problemele psihicului uman, ale valentelor, potentialului sau si ale competentelor disponibile ale acestuia se investigheaza prin instrumentari metodologice numeroase si din ce in ce mai complexe.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1021
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site