Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


OBIECTUL DE STUDIU AL ISTORIEI PSIHOLOGIEI

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PUBLICITATEA CA FORMA DE COMUNICARE DE MASA;CARACTERISTICI PSIHOSOCIALE SI EXIGENTE SPECIFICE (EXEMPLE)
Reteaua de servicii sociale privind suportul oferit persoanelor cu handicap mintal in Republica Moldova
STRUCTURA GENERALA A UNEI ORGANIZATII (PREZENTATI SCHEMA)
Motivatia - Foamea , Setea - Motive psihologice
FENOMENE PSIHOSOCIALE DE GRUP:COEZIUNEA;FACTORII PSIHOSOCIALI IMPLICATI IN PRODUCEREA FENOMENULUI DE COEZIUNE
ASIMETRIA ROLURILOR DE SEX; PLANURI DE ANALIZA ALE ASIMETRIEI ROLURILOR DE SEX
CATEGORII PSIHOPATOLOGICE ALE VIETII SOCIALE;SINDROAMELE COMPORTAMENTALE (EXEMPLE)
Orientarea biologica in teoria cauzalitatii in criminologie
DECIZIA IN ACTIVITATEA DE CONDUCERE;DEFINIREA SI CARACTERIZAREA ACTULUI DE DECIZIE
FUNCTIILE PSIHOSOCIALE ALE MICROGRUPURILOR

OBIECTUL DE STUDIU AL ISTORIEI PSIHOLOGIEI   

Continuturi:




Conceptul de istorie a psihologiei determinat istoric si socio-cultural

Abordarea istoriei psihologiei din punctul de vedere al necesitatii studiului ei

Istorie si istoriografie. Obiectiv si subiectiv in studiul istoriei psihologiei

Obiective:

Cunoasterea si delimitarea psihologiei de alte stiinte: istorie, filozofie etc.

Abordarea determinista si interactionista a istoriei psihologiei

Precerinte:

Nu este cazul

Expunere:

Conceptul de istorie a psihologiei determinat istoric si socio-cultural

Psihologia nu poate fi studiata fara a avea cunostinte de filozofie, teologie, fiziologie, medicina. Nu intr-atat incat sa fie acoperite aceste domenii in intregime ci atat cat sa fie cunoscuta cronologia descoperirii „bazelor” ce au dus la definitivarea psihologiei ca stiinta de sine statatoare. Psihologia se afla peste tot in jurul nostru si ne ajuta sa intelegem mai bine fiinta umana. Oamenii isi modeleaza cea mai mare parte a experientei in timpul vietii fie acasa, la scoala, in timpul liber. Cu totii facem psihologie mai mult sau mai putin empiric sau stiintific atunci cand conversam cu o persoana, cand decidem cu ce lucru ne imbracam, cand luam o decizie despre care stim ca-i afecteaza pe cei din jurul nostru. Problema este ca o facem mai mult sau mai putin inconstient.

Psihologii sunt interesati sa invete despre mintea omeneasca, investigheaza experiente umane, procese psihologice, construiesc modele psihologice. De asemenea, ei sunt foarte atenti la metodele de cercetare pe care le utilizeaza, pentru a fi siguri ca aduna informatii cat se poate de precise. Unii psihologi folosesc experimentele in laborator sau in viata reala; unii efectueaza studii bazate pe observatie, unii lucreaza cu animale, iar altii realizeaza studii de caz pentru a examina individul in profunzime. In prezent toti psihologii sunt preocupati sa se asigure ca lucreaza sistematic si stiintific deoarece trebuie sa elimine cat mai mult posibil erorile propriilor credinte sau idei.

Psihologia este un domeniu vast, aparut la confluenta multor domenii si delimitat in timp de necesitatile aparute odata cu dezvoltarea stiintei si a omului. Studiul istoriei psihologiei este de maxima importanta deoarece aduce in fata noastra intreaga lupta evolutiva de-a lungul mileniilor cu cunoasterea si convingerile omului. Ceea ce a fost la inceput mit si legenda, a devenit istorie, apoi, filozofie si stiinta. Fiecare descoperire din filozofie, medicina, matematica, fizica este azi piatra de temelie pentru un domeniu nou, de sine statator numit psihologie.

Dupa Nick, Hayes si Sue Orrell (1993) exista in prezent sase abordari principale ale psihologiei:

– abordarea behaviorista (comportamentala) ce examineaza modul in care mediul influenteaza comportamentul;

abordarea cognitiva – ce se refera la studiul proceselor noastre mentale considerand ca pentru a intelege modul in care actioneaza oamenii este necesar sa intelegem felul in care gandesc ei, memoreaza si argumenteaza;

abordarea biologica – se orienteaza in cercetare pe modul in care procesele fiziologice interne si structura genetica influenteaza comportamentul uman;

abordarea sociala – se bazeaza pe studiul relatiilor si interactiunilor umane in grupuri sociale;

abordarea dezvoltarii – modul in care oamenii se modifica de-a lungul timpului, odata cu dezvoltarea si diversificarea mediului social, tehnologic, biologic;

abordarea umanista – pune in centrul atentiei omul si experienta sa, analizand dezvoltarea umana din punctul de vedere al dezvoltarii personale si a experientei sale subiective.

Astfel cei trei factori: ereditatea, mediul, educatia, in dezvoltarea umana ne trimit in timp la cunoasterea istoriei umane; a filozofiei pana la egipteni si vechii greci. Transmisia genetica (modalitatea prin care dobandim insusiri genetice de la parinti dar si stramosii nostri) este intarita de transmisia cunostintelor si descoperirilor efectuate de mii de ani.



Fara o dezvoltare a contextului socio-cultural si istoric nu ar fi existat dezvoltare a omului deoarece omul este determinat istoric si cultural de mediu, el nu poate trai izolat.

Acest curs de istorie a psihologiei este menit sa ilustreze atat evolutia cronologica a dezvoltarii gandirii umane pornind de la filozofie pana la ultimele descoperiri stiintifice cat si modul in care psihologia a evoluat o data cu trecerea timpului de la „gandirea si simtirea filozofica” la ceea ce azi este stiinta de sine statatoare „psihologie”.

Abordarea istoriei psihologiei din punctul de vedere al necesitatii studiului ei

Ca stiinta de sine-statatoare, psihologia are putin mai mult de 100 de ani, dar domeniile studiate de psihologi au preocupat imaginatia umana cu multi ani inainte de debutul psihologiei ca stiinta de sine-statatoare. O abordare detaliata a istoriei psihologiei ne duce pana la filosofii, teologii sau oamenii de stiinta ai unor perioade premergatoare. La ei intalnim unele dintre cele mai interesante speculatii privind dereglarile mintale, sentimentele, motivatia, senzatia, perceptia, invatarea precum si alte domenii care vor fi mai apoi incluse in disciplina numita psihologie. Examinarea inceputurilor gandirii psihologice in scrierile ganditorilor antici creeaza o premisa importanta care a imbogatit semnificativ psihologia moderna.

Vom examina probleme asociate cu studiul istoriei: “Practic la ce foloseste studiul istoriei? Ce este istoria? Poate un istoric sa ofere mai mult decat o parere personala? Exista vreun model pre-definit sau vreo directie anume pe care trebuie sa o urmeze istoria?” Acestea sunt cateva dintre intrebarile abordate in acest capitol. Elaborarea unor intrebari de o asemenea profunzime despre istorie face studiul ei cu atat mai interesant.

Cei care au studiat istoria au sugerat anumite scopuri ale aceste discipline. Exista numeroase argumente pentru studierea istoriei psihologiei. Astfel unele dintre cele mai importante sunt:

Istoria reprezinta o cheie pentru a intelege si descifra viitorul

Sigmund Freud (1927-1961) a mentionat in cartea „ Viitorul unei iluzii” ca “(cu cat) stim mai putine despre trecut si prezent, cu atat mai nesigura va fi judecata noastra despre viitor”.

Thomas Jefferson a spus ca “istoria, prin pretuirea oamenilor trecutului, ii va ajuta pe acestia in experienta lor despre alte timpuri si civilizatii.” Ideea acestor citate este ca exista un model in istorie, care interpretat corect, se poate dovedi crucial in intelegerea si controlarea prezentului si a viitorului. Utilitatea studiului istoriei psihologiei este pentru cei ce stiu istoria psihologiei ca ar putea de asemenea sa inteleaga mai bine tendintele si dezvoltarile actuale, precum si eventualele directii din viitor.

Istoria reprezinta o contributie la educatie

Alt scop al istoriei este contributia sa la o perspectiva liberala si informata. Robert I. Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odata ca istoria ajuta la depasirea “prejudecatilor inguste, provinciale, de clasa, sau regionale.” Un avantaj al istoriei este ca ajuta omul sa se integreze si sa-si creeze o viziune a vietii imposibila prin alte mijloace. Cunoasterea istoriei unei anumite discipline usureaza intelegerea influentelor, dezvoltarilor si relatiilor astfel incat viziunea noastra este mult mai completa si sistematizata. O astfel de reusita poate fi atat de satisfacatoare incat sa nu mai fie nevoie de vreun alt motiv pentru studiul istoriei.

Istoria sustine modestia

Avem un avantaj fata de cei care au trait inaintea noastra deoarece ne putem baza pe cunostintele si descoperirile din trecut, putand astfel evita repetarea inutila a greselilor din trecut. Ideile date de catre cunoasterea trecutului au o varietate mai mare si sunt mai bogate in continut decat perspectivele pe care le furnizeaza doar prezentul. Cand studiem istoria ne simtim adesea inferiori genialitatii, efortului depus sau viziunii creative pe care o intalnim. Istoria ne arata adesea ca descoperirile noastre sunt doar o redescoperire a ceva ce fusese stiut acum o vreme si astfel elevii pot intalni minti care au lucrat deja pe baza unor probleme pe care ei le credeau noi si originale.

. Istoria ne invata un scepticism benefic

Istoria poate tempera tendinta omului de a crede in idoli. In fiecare epoca, mase de oameni sunt prada unor dorinte puternice, revolutii care promit mai mult decat pot oferi, panacee, si vise utopice. Psihologia si-a avut si ea reprezentanti ai unor idei care spuneau mai mult decat puteau oferi. Astfel de idei sunt frenologia, craniometria (incercarea de a calcula inteligenta dupa capacitatea craniana), precum si o serie de terapii moderne. Istoria ne invata sa nu ne incredem in idei marete, constituindu-se ca unica definitie. Istoria ne poate ajuta sa ne eliberam de ideile impuse de moda. Putem spera ca o cunoastere a istoriei ne poate face mai putin creduli.

. Cunoasterea istoriei influenteaza procesele psihice umane



Cunoasterea istoriei, ne face sa privim obiectiv nu numai obiectivele noastre, ci si propria gandire. Istoria constituie o premisa pentru observarea erorilor celorlalti, dar ne poate ajuta si pe noi sa gandim obiectiv. Daca ignoram importanta istoriei, va trebui sa rezolvam aceleasi probleme din nou.

1.3. Istorie si istoriografie. Obiectiv si subiectiv in studiul istoriei psihologiei

Cei care studiaza istoria inevitabil isi pun intrebari cum ar fi: Ce este istoria? Poate fi istoria obiectiva? Exista vreun model pre-definit sau vreo directie anume in istorie? Ce face istoria? Acestea si alte intrebari sunt subiectul filosofiei istoriei si istoriografiei. Intr-o abordare limitata, termenul istoriografie se refera pur si simplu la scrierea istoriei, dar intr-un sens mai larg cuprinde si intrebarile filosofice privitoare la istorie si la metodologia acesteia. Presupunand ca istoria poate fi mai bogata in sensuri daca se pun o serie de intrebari privind istoriografia de la bun inceput, vom examina cateva intrebari si aspecte ale istoriei si ale metodologiei acesteia. Pozitia pe care o abordam fata de fiecare dintre acestea poate avea un impact major in modul in care privim istoria psihologiei, sau oricare alt tip de istorie.

In acceptiunea curenta, termenul istorie se foloseste cu referire la cronologia evenimentelor care constituie materia prima pentru istorici. Termenul se refera de asemenea la povestile pe care le spunem despre trecut. Definitiile din dictionare, de regula, exprima ambele intelesuri (adica istoria ca si cronologie a evenimentelor din trecut sau istoria ca studiu interpretativ sau poveste a trecutului). Se poate spune ca istoria are si o componenta empirica si una explicativa. Componenta empirica se refera la informatii cum ar fi scrisori nepublicate, articole de ziar, inregistrari audio sau video, sau documente oficiale. Componenta explicativa se refera la incercarea istoricilor de a da un inteles informatiilor.

Deci cum se poate defini istoria? Sa pornim de la ideea ca istoria are o componenta empirica. Adica evenimentele reale care au avut loc in trecut ajung parte a experientei prezentului prin insemnarea acestora in scris. Componenta empirica poate include de asemenea marturii ale unor martori oculari sau experiente personale ale unor evenimente mai recente. Datoria istoricului este sa se familiarizeze cu cat mai mult continut cu putinta. Culegerea informatiilor poate include interviuri, drumuri la arhive pentru examinarea unor scrisori nepublicate sau altor documente, citirea unor ziare vechi s.a.m.d. Dupa culegerea informatiilor, istoricul trebuie sa se faca un studiu interpretativ al lor. Un astfel de studiu include examinarea contradictiilor, partajarea informatiilor importante de cele neimportante precum si acordarea anumitor intelesuri unor informatii. Intr-un fel, acest proces se aseamana cu rezolvarea unui puzzle complicat, cand stim dinainte ca vor fi piese lipsa.

O definitie a istoriei sugerata din cele de mai sus ar fi: Istoria este studiul interpretativ al evenimentelor din trecutul omului. Definitia presupune atat componente empirice cat si explicative in munca istoricului. Trecutul uman este mentionat deoarece istoria nu analizeaza nici trecutul geologic, si nici pe cel biologic.

Daca istoria este studiul interpretativ al trecutului omului, se pune problema veridicitatii acelei interpretari. Abraham Lincoln (1856-1950) spunea ca “Istoria nu este istorie daca nu este adevarata.” Destul de des ne intalnim cu ipoteza indusa de bunul simt ca materialele istorice, fie ele politice, religioase, stiintifice sau pur si simplu marcand evenimente sociale, sunt imagini corecte ale trecutului. Chiar si istoricul, in momentul in care se angajeaza in realizarea unui nou proiect, poate crede ca poate veni cu o noua poveste, mai apropiata de evenimentele cronologice decat cele ce-au precedat-o.

Problema obiectivitatii este una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei istoriei. Importanta problemei poate fi justificata prin faptul ca acestui subiect i s-au acordat mai multe mii de pagini in jurnale si texte istorice. Ideea ar putea fi combatuta imediat deoarece, totusi, istoricii de regula nu fac observatii empirice directe. Dar chiar daca ar face observatii directe, nu exista nici o garantie ca acestea ar fi obiective. Istoricii trebuie de asemenea sa fie selectivi cu informatiile pe care le au la dispozitie, iar uneori nu pot fi criterii bine-stabilite pentru aceasta selectie. In fine, istoricii sunt fiinte ale prezentului si ca atare, pot scrie istoria in lumina prezentului personal si a perspectivelor culturale.

Totusi dosarul impotriva obiectivitatii nu este usor de inchis, un motiv pentru aceasta fiind ca obiectivitatea este un ideal ravnit. Alt motiv ar putea fi ca o completa respingere a posibilitatii obiectivitatii aduce cu sine ideea cum ca orice opinie este la fel de buna ca alta. Totusi alt motiv poate fi existenta sperantei ca textele istorice se ridica deasupra climatului general al subiectivitatii. O astfel de calitate ar permite istoriei sa condamne, sa dezaprobe, sau sa spuna o poveste nepopulara. Mao Tse-dung credea ca istoria ar trebui sa fie in slujba revolutiei. O pozitie atat de radicala da apa la moara dezbaterilor privind meritele si posibilitatile obiectivitatii, deoarece este normal sa credem ca istoria nu este neaparat obligata sa fie in slujba ideologiilor politice, religioase sau filosofice. Nu exista oare vreun motiv pentru care istoricii sa se rupa de climatul general al opiniei personale?

Inainte de a continua, ar trebui sa exploram posibilele intelesuri ale obiectivitatii in istorie. Termenul obiectiv s-ar putea referi la o corespondenta intre un text istoric si evenimentele trecutului pe care acesta le descrie. Daca obiectivitatea se refera la o astfel de corespondenta, atunci munca istoricului poate fi judecata ca deficienta, deoarece cuvintele folosite intr-un text istoric nu pot reda totalitatea vibranta a experientei traite. Obiectivitatea din punctul de vedere al corespondentei este deci suspecta.

Un alt posibil inteles al obiectivitatii este ca reprezinta o incercare de a prezenta toate aspectele unei probleme, de a arata o perspectiva cu care autorul nu este de acord. Obiectivitatea, vazuta asa, este o orientare – o orientare este ceva de la care ne putem astepta de la un istoric. Este o orientare care ii aduce aminte istoricului sa aiba grija de motivele ulterioare si sa le ia in considerare atunci cand sunt recunoscute.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1294
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site