Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Renasterea si iluminismul ca miscare globala in stiinta, economie, drept

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ASIMETRIA ROLURILOR DE SEX; PLANURI DE ANALIZA ALE ASIMETRIEI ROLURILOR DE SEX
PERSONALITATEA CA DBIECT DE STUDIU AL PSIHOLOGIEI - Definirea conceptului 'personalitate'
Asigurarea suportului psihologic inainte de plecarea in misiune in teatre de operatii militare multinationale
DECIZIA IN ACTIVITATEA DE CONDUCERE;DEFINIREA SI CARACTERIZAREA ACTULUI DE DECIZIE
LEGATURILE CU ALBASTRU - RELATIA DE CARACTER
Psihologie Organizationala – test grila
PSIHOLOGIA ORGANIZATIEI MILITARE. MOTIVATIA
CLASIFICAREA TIPURILOR DE ORGANIZATII;FUNCTIILE ORGANIZATIILOR IN VIATA SOCIALA
Fobia de medicul stomatolog
ABORDAREA EXPERIMENTALA A PROCESELOR SENZORIALE

RENASTEREA SI ILUMINISMUL

Continuturi:



  Renasterea si iluminismul ca miscare globala in stiinta, economie, drept

  Reprezentanti marcanti ai filozofiei, literaturii si psihologiei renascentiste

 Leonardo da Vinci: intre legenda si mit

 Michel de Montagne si psihologia motivatiei si afectivitatii(noua psihologie)

Obiective:

1.      Prezentarea contributiei renasterii si iluminismului la dezvoltarea ideilor psihologice

2.      Prezentarea contributiei lui Leonardo da Vinci

3.      Prezentarea contributiei lui Montagne la intemeierea unei noi psihologii

Precerinte:

Nu este cazul

Expunere:

1.1  Renasterea si iluminismul ca miscare globala in stiinta economie si drept

Renasterea s-a lansat in secolul al XIV-lea in Italia, prin critica Evului Mediu de catre Parteca, primul care formuleaza conceptul de „timpuri intunecate” – tenebre, de „barbarie” medievala. Apoi Boccacio este cel dintai care defineste noua era culturala atribuindu-i meritul restaurarii literelor si artelor dupa o lunga perioada de uitare. De retinut este faptul ca termenul de Renastere vine din italiana – renascita – si inseamna renastere fiind folosit pentru prima data de autorul italian Giorgio Vasari (1550) in istoria artei. Apoi in secolul al XVI-lea umanistii francezi (J.Anergot, G. Bude, Cl. Marot, Fr. Roblais) vor relua teza contrastului dintre tenebrele medievale si noua epoca de renastere a literelor – termenul fiind folosit mai frecvent in Franta decat in Italia. Spre deosebire de toti acestia, umanistii germani, nu pot nega valoarea istorica si culturala a Evului Mediu deoarece pentru ei este perioada eroica a neamului germanic.

            Reintoarcerea la spiritul filozofiei Antichitatii, studiul pasionat si influenta filozofilor greci si romani au creat in epoca Renasterii un tip nou de filozof, radical diferit de predecesorii sai medievali. Filozoful nu mai este acum un magistru de scoala, profesor reputat al universitatii ci este esentialmente un spirit critic, este un nelinistit cercetator si experimentator in orice domeniu al realitatii cum ar fi Leonardo da Vinci, un propagator al pacii ca Erastnus din Rotterdam etc. Descoperitor de noi drumuri si noi aliante, filozoful este totodata cel ce invingea bariere sau cai predeterminate; este deschis la o viata activa, care este profund interesat de lumea morala si politica, de om si existenta lui, in fond el este – omul universal al Renasterii.

            Se stia ca in antichitate Platon si Aristotel militasera pentru plenitudinea existentei. Fiinta suprema nu poate fi gandita, ci a gandi inseamna a conditiona, a limita oricat de generala sau abstracta ar fi notiunea – Unul, Binele, Actul pur, Gandirea pura si Existenta. Crestinismul a absorbit doctrina neoplatonica in ce priveste fiinta divina si revelatia astfel ca cunoasterea  sufletului va fi mai importanta decat cunoasterea lumii fizice. Augustin a fost ultimul dintre ganditorii lumii vechi, deoarece in framantarile care au urmat prabusirii lumii romane, cultura s-a adapostit in scoli care functionau pe langa manastiri si catedrale iar doctrina s-a numit scolastica unde filozofia era contopita cu teologia.

            Odata cu destramarea oranduirii feudale si cresterea fortelor de productie, apar inceputurile industriei capitaliste, si noua clasa – burghezia.

            Gandirea eliberata din catusele teologiei si scolasticii face ca stiintele naturii sa realizeze mari progrese si astfel secolul al XV-lea cunoaste mari descoperiri: tiparul, descoperirea Americii, conceptia heliocentrica. Noua clasa – burghezia avea nevoie de noi diplomati, secretari, juristi, scriitori, filozofi, medici, cercetatori pentru a duce in afara granitelor si a aduce in tara noi idei, tehnologii, noi descoperiri pentru un foarte bun schimb de experienta in virtutea dezvoltarii.

            Umanismul – reprezinta ideologia Renasterii si considera omul cu nazuintele sale pamantesti ca fiind valoarea primordiala, in opozitie cu conceptia ascetica si clericala  din timpul feudalitatii, cand omul era ingenunchiat in fata divinitatii si suveranului. Prin Umanism se afirma acum dreptul omului la fericire aici pe pamant si credinta in puterile nelimitate ale ratiunii omenesti.

            La baza conceptiei despre lume a burgheziei sta individualismul si va apare cu o violenta in umanism si Renastere datorita aparitiei concurentei si izolarii.

            In Renasterea timpurie – secolele XIV si XV – ideile umaniste strabat opera lui Boccacio si Lorento Valla recomandand voluptatea, placerile vietii pamantesti drept singura cale spre fericire.

            De remarcat era faptul ca la acea vreme popoare intregi credeau in licautropie (posibilitatea transformarii oamenilor in varcolaci si se inregistrau foarte multe procese intentate animalelor – „drama devorarii unui copil de catre un porc ucigas”, animale omucigase. Interesant este insa intelegerea mecanismului mental care determina asemenea conceptii si practici stranii, astfel ca interveneau mecanisme mentale si motivatii de ordin religios. Prin urmare, un magar ce a intrat in biserica si a baut aghiasma era condamnat la moarte prin foc, boul ce a impuns cu coarnele un om va fi ucis cu pietre si alte pedepse. Formele patologice ale practicii proceselor intentate animalelor se extind in aceasta perioada si asupra insectelor sau a micilor animale daunatoare care majoritatea in urma procedurilor judiciare aplicate erau exterminate si excomunicate chiar ceea ce in zilele noastre este greu de imaginat.

4.2 Reprezentanti marcanti ai filozofiei, literaturii si psihologiei renascentine

Renasterea este o perioada remarcabila in special in ceea ce priveste noile descoperiri care au rezultat din studiile empirice. In timpul Renasterii, intocmirea de harti a fost redefinita ca activitate stiintifica. Descriptii si desene foarte precise ale liniilor de coasta, porturilor si peninsulelor aveau la baza observatii amanuntite ale exploratorilor. Tarziu in Renastere, in 1543, noua astronomie a fost introdusa o data cu publicarea postuma a clasicului “ De revolutionibus oribum coelestium “ ( “Revolutia sferelor ceresti”) de Nicholas Copernicus ( 1473-1543). In acelasi an, Andreas Velasius a publicat clasicul sau “ Materialul corpului uman”, un text de anatomie care se baza pe disectii ale corpului uman. Alti anatomisti precum Gabrielo Fallopio (1522-1562), Bartolomeo Eustachio (1524-1571) si Michael Servetus (1511-1553) si-au adus de asemenea contributiile semnificative la stiinta anatomica. Studiile anatomistilor erau bineinteles completate de interesele anatomice ale artistilor, cum ar fi Leonardo da Vinci (1452-1519). Vom reveni mai tarziu pentru a analiza in detaliu multiplele contributii ale lui da Vinci. In timpul perioadei renascentiste botanica si zoologia au avansat avand la baza observatie empirica. In timpul secolului al XVI-lea au fost publicate descriptii mult mai detaliate si precise ale plantelor si multor specii de animale. Spiritul empiric regasit anterior la greci si la invatatii Evului Mediu precum Roger Bacon si Moses maimonides se realiza acum la scala mare.



            Niccoló Machiavelli (1469-1527) a fost secretar al cancelariei florentine si pe langa scrierile sale politice si a consumarilor activitatii sale a ramas in istorie prin sistemul sau de gandire fundamentat metafizic: natura umana este un aliaj intre bine si rau, un amestec care circula dintr-o tara in alta, civilizatia umana nu progreseaza, nivelul mediu al omenirii nu poate fi ridicat iar principele – conducatorul statului este caracterizat numai de egoism si interes in dauna vecinului sau. Gandirea sa politica exalta  forma cea mai buna de stat-republica.

            Studiul naturii ca prim pas al filozofiei a fost precedat Aristotel si era interpretat intr-un sens naturalist opus interpretarii scolastice. In psihologie, se reiau conceptele de senzatie, perceptie, memorie de la Aristotel si se vor dezvolta in conformitate cu noile descoperiri in medicina, astronomie si altele.

            Astfel, memoria si gandirea constau in conservarea senzatiilor, pentru a le inlocui cand acestea lipsesc. Senzatiile si constiinta se gasesc nu numai la om si la animale, ci si in toate fenomenele naturii.

            Noul sistem al lumii, in urma descoperirii lui Copernic (sistemul heliocentric) a determinat pe plan filozofic, gandirea lui Giordano Bruno cel mai de seama filozof al Renasterii.

            Tomaso Campanella, contemporan cu Giodano Bruno, in problema cunoasterii a acordat sensibilitatii rolul cel mai important. Astfel simtul pipaitului cuprinde in sine toate celelalte simturi si de aceea sensibilitatea tactila se bucura toate fenomenele din natura care sunt miscate de un animism universal.

Una dintre cele mai importante descoperiri revolutionare din gandirea psihologica a Renasterii tarzii s-a nascut sub penita lui Juan Huarte( 1530-1592). Huarte poate fi privit in mod justificat ca unul dintre pionierii importanti in studiul aptitudinilor, al temperamentului si al diferentelor interindividuale. Cartea sa. “Examen de Inegios para las Sciencias”( “Examinarea capacitatii oamenilor de a lua rapid cele mai bune decizii” )este o lucrare de referinta pentru psihologia diferentiala.

             Teza  esentiala a “Examenului” privind aptitudinile este introdusa in primul capitol. Huarte pretindea ca este indubitabil ca se vor gasi copii capabili de un tip de cunoastere sau activitate dar incapabil de alte tipuri. Date fiind asemenea abilitati diferite, copii trebuie studiati inca de timpuriu pentru a se descoperi natura abilitatilor lor si pentru a determina ce studii ar corespunde cel mai bine capacitatilor lor innascute. Huarte a afirmat de asemenea ca este important ca subiectul sa fie introdus intr-un nivel de dezvoltare care este potrivit. Astfel, limbajul (in mare parte o problema de memorie) poate fi introdus devreme intrucat copiii mici au o memorie excelenta. Logica, care cere dezvoltarea intelegerii, ar trebui sa fie introdusa mai tarziu.

            Huarte si-a fondat teoria asupra diferentelor interindividuale pe operarea cu temperamentele bazate pe umori. Caldura, frigul, umezeala si uscaciunea se credeau a fi responsabile pentru toate diferentele interindividuale. Aceste temperamente erau de asemenea folosite pentru a explica diferentele de varsta, diferentele rasiale si diferentele intelectuale. De exemplu, teoria lui Huarte poate fi ilustrata intrucat ea se aplica in diferentele capacitatii de a memora si de a intelege ca functie a varstei. El vedea memoria ca fiind dependenta de umezeala si intelegerea ca depinzand de uscaciune. El credea ca la un om in varsta creierul este uscat si plin de intelepciune, dar un asemenea creier este slab in ceea ce priveste memoria. In opozitie, copiii, ale caror creiere sunt foarte umede au o memorie excelenta, dar o capacitate de a intelege foarte scazuta. Huarte a afirmat de asemenea ca pentru noi toti, memoria este mai buna dimineata intrucat creierul se umezeste in timpul somnului. De-a lungul zilei, creierul se usuca si se intareste si acest proces are ca rezultat scaderea capacitatilor de memorare.

            Diamond a aratat ca Huarte a pus accentul pe “determinantii somatici ai comportamentului”. In mod special, determinantii isi au originea in starea creierului. Pe masura ce individul citeste manuscrisele lui Huarte, el este impresionat de numeroasele citate din Galenus, Aristotel, Platon si Hipocrate. Cititorul este de asemenea impresionat de curajul lui Huarte de a contesta, pagina dupa pagina, eruditii care i-au precedat. Ultima lui lucrare a reprezentat o amestecatura bizara de filosofie greaca, cu accentul pus pe determinantii naturali, si teologie crestina al carei cadea de ocazionalele revelatii miraculoase. Puternica orientare a lui Huarte inspre determinantii naturali ai comportamentului face din el un pionier important in studiul psihologiei diferentiale.

            Huarte, ca produs al secolului al XVI-lea, a perpetuat conceptia existenta despre diferentele dintre sexe. Cu generozitatea sa caracteristica, Huarte a afirmat ca femeile nu trebuie sa fie condamnate pentru prostia lor deoarece ele nu pot schimba raceala si umezeala caracteristice sexului lor.

4.3. Leonardo da Vinci: intre legenda si mit; trecut, prezent si viitor

            Leonardo da Vinci (1452-1519) – pictor, sculptor, anatomist, inventator, om universal a fost precursor in multe domenii ale stiintei si tehnicii arata o pasiune moderna pentru adevar. Adevarul pentru el era certitudinea data de observatie si experienta. El considera ca experienta este invatatoarea celor ce au scris bine iar stiinta nu trebuia confundata cu educatia. Leonardo da Vinci considera ca fenomenele din natura sunt conduse de un strict determinism neexistand nici un fenomen din natura care sa nu aiba cauza, el a anticipat behaviorismul.

            De asemenea el a sustinut ca, cunoasterea vine din experienta senzoriala, toate cunostintele omului vin prin simturi si experienta nu se inseala niciodata. De retinut este faptul ca el facea si studiu de anatomie si-si consemna observatii relative la organele interne, inima, la miscarea sanguina si a mersului.

            In ceea ce priveste psihicul, Leonardo da Vinci isi da seama de rolul creierului si crede ca, sufletul se afla in partea care judeca, iar partea care judeca se pare ca este in locul unde se strang toate simturile, numindu-l simtul comun ce apartine creierului.

            Fiind un excelent pictor in redarea corpului uman si a detaliilor, el s-a ocupat de-aproape de simtul vizual observand astfel contractia pupilara, cristalinul (sfera sticloasa) si stabileste regulile perspectivei asa cum se cunosc si in zilele noastre.

            Ceea ce este fascinant si corespunde psihologiei frumosului dar si a chirurgiei plastice din zilele noastre, Leonardo da Vinci considera ca exista legi ale frumosului care corespund unor anumite proportii matematice si pun bazele unei estetici experimentale, punand bazele noilor stiinte experimentale.

Da Vinci nu a lasat posteritatii o lucrare importanta publicata cu tot ceea ce a realizat de-a lungul vietii ; avem doar numeroasele sale notite care au fost publicate ulterior. Implinirile sale au fost evident numeroase, dar a suferit de asemenea si multe esecuri. A inceput multe proiecte artistice si de inginerie care nu au fost niciodata finalizate din cauza ritmului lent in care muncea si a tendintei de a se indeparta de la planurile initiale. Chiar gama sa larga de interese si aptitudini, impreuna cu obligatiile sale au diminuat poate amploarea implinirii care s-ar fi obtinut cu o focusare mai puternica. Leonardo artistul a fost fara indoiala compromis de Leonardo omul de stiinta si vice versa. Leonardo a regretat faptul ca un interes il afecta pe celalalt, dar cu multitudinea caracteristica a dorintelor si intereselor sale nu putea face nimic pentru a impiedica aceasta realitate.

Leonardo vedea ochiul ca pe sursa primara de informare a omului. In consecinta, si din interesul de ‘’a vedea’’, a abordat perceptia vizuala din mai multe perspective. El era interesat de proprietatile anatomico-fiziologice, psihologice, fizice si geometrice ale vederii. El s-a confruntat cu credinta straveche cum ca ‘’vederea e putere’’ sau ca ochiul emite raze, dar a respins-o in favoarea ideii ca ochiul pur si simplu raspunde la energia luminoasa. A lasat multe desene de anatomie ale organului vizual, inclusiv sectiuni transversale ale ochiului uman. Leonardo credea ca imaginile erau intoarse inainte de a ajunge la lentile si erau rotite din nou de catre lentile astfel incat imaginea ajungea proiectata normal, in picioare, pe retina. Astazi stim ca imaginile ajung inversate pe retina. Da Vinci era interesat in mod special de vederea comparativa si era cunoscut pentru numeroasele disectii pe ochi de animale (inclusiv un leu, caini si o bufnita) in incercarea de a intelege capacitatile lor vizuale.




In cartea sa, ‘’Senzatii si perceptie in istoria psihologiei experimentale‘’, Boring (1942) a scos in evidenta faptul ca da Vinci a adus multe contributii la intelegerea perceptiei vizuale. Ca exemplu, Leonardo a ilustrat efectele contrastului aratand ca albul poate parea mai alb cand e pus in contrast cu o culoare mai inchisa. Interesant este ca Leonardo a afirmat de asemenea ca ‘’ frumusetea si uratenia se scot mai bine in evidenta una pe alta ‘’. Boring a afirmat ca Leonardo a contribuit de asemenea la intelegerea noastra despre perceptia aeriana, efectele atmosferei asupra perceptiei la distanta. Leonardo a inteles ca o data cu distanta in functie de altitudine culorile se vad mai sterse. El a adaugat de asemenea ca o data cu distanta obiectele devin mai putin clare. Exista dispute in legatura cu faptul daca da Vinci a inteles sau nu posibilul rol al dezavantajului retinal in perceptia spatiala. Trebuie spus ca a scris multe reguli pentru pictori legandu-se de efectele contrastului si de perspectiva aeriana, dar in timp ce se ocupa de aplicatiile practice ale regulilor sale, interesele sale erau mai profunde, mai stiintifice. El era interesat de perceptie in sine ca ghid pentru a intelege natura.

Alte interese psihologice ale lui da Vinci se regasesc in maxime disparate. De exemplu, el a aratat ca ‘’ bucata are intotdeauna tendinta de a se reuni cu intregul sau pentru a scapa de imperfectiune ’’. El a accentuat unitatea trupului cu spiritul subliniind ca ‘’ spiritul doreste sa ramana cu trupul sau deoarece, fara instrumentele organice ale acelui corp, el nu poate nici sa actioneze si nici sa simta nimic’’.

Rar este apreciat faptul ca Leonardo a fost un predecesor important al lui Francis Bacon si al lui Rene Descartes. Acesti doi filosofi aveau sa se confrunte mai tarziu cu problema cunoasterii umane si cu natura metodei stiintifice. Intr-o serie de maxime, Leonardo a scos de asemenea in evidenta o metoda care a fost mai apropiata de aceea sustinuta mai tarziu de Bacon, mai mult decat de cea sustinuta de Descartes. Leonardo era de parere ca mai intai trebuie sa ne consultam cu experienta si apoi cu ratiunea. El credea ca ratiunea si judecata se pot insela mai usor decat experienta. In acelasi timp, mai aproape de gandirea carteziana, el a argumentat ca fara aplicarea matematicii nu exista nici o certitudine. Leonardo a spus de asemenea ca practica fara stiinta e ca un marinar fara busola.

Leonardo da Vinci nu a fost un geniu universal. Au existat zone, precum teologia, care i-au captat foarte putin atentia. Totusi, a fost un artist si un om de stiinta, si in ambele ipostaze, interesele lui au devenit inevitabil chestiuni care urmau sa preocupe gandirea psihologilor. Influenta sa in problemele psihologice se poate sa nu fi fost mare intrucat multe din descoperirile sale au fost gasite la mult timp dupa moartea sa in notitele sale nepublicate. Cu toate acestea, prin intermediul sau se dovedeste ca s-au facut anumite descoperiri psihologice importante in timpul Renasterii.

4.1. Michel de Montagne si psihologia motivatiei si afectivitatii(noua psihologie)

            Michel de Montaigne (1533-1592) se dedica in intregime studiului omului si scrie studiindu-se pe sine si modul sau de viata, cautand sa descopere pe aceasta cale trasaturile generale ale firii omenesti.

            Terapia oculta, bazata pe superstitii (religioase sau profane) era formulata si in secolele Renasterii si acceptata tacit chiar in mediile intelectuale, medicale si universitare. Astfel ca se recomandau pietre pretioase in tamaduirea bolilor: rubinul – contra otravurilor si putreziciunilor; smaraldul – fortifica memoria si inlatura poftele carnale; safirul – vindeca ulcerele intestinale etc. Se aplicau diferite terapii, terapia aerului si a pietrelor pretioase – indicate pentru prelungirea vietii si insanatosire.

            Insalubritatea oraselor, gradul scazut de confort al locuintelor si lipsa igienei corporale completeaza cadrul vietii cotidiene in toate tarile din aceasta epoca si la toate nivelele societatii.

Eseurile sale sunt demult recunoscute ca studii introspective impresionante care au proiectat un autoportret si o opinie spontana si documentata despre o varietate de teme, multe de natura psihologica.

Inainte de a relua argumentele sceptice specifice care aveau sa aiba un asemenea impact asupra ganditorilor ulteriori, trebuie sa mentionam ca Montaigne se temea aparent de cei care considerau credinta drept piatra de temelie a ratiunii. El gaseste ca sunt prea multi oameni care, din zel religios, sunt dornici de a se inrola in armata. El s-a plans ca ‘’ nu exista ostilitate care sa depaseasca ostilitatea crestina’’ si adauga ca ‘’ religia noastra e facuta pentru a starpi viciile ; (dar) le acopera, le protejeaza, le incita’’. Montaigne credea ca virtutea este rezultatul real al adevarului. Date fiind credintele sale, ‘’Apologia’’ poate fi privita atat ca un atac asupra arogantei ratiunii, cat si ca un atac asupra neputintei ratiunii.

Montaigne si-a deschis atacul sceptic prin a arata maladia originara a umanitatii. El a afirmat ca oamenii sunt aroganti si plini de o vanitate nejustificata. Apoi a alocat 30 de pagini  unor anecdote si demonstratii ale numeroaselor zone in care virtutea si inteligenta animalelor sunt superioare celor omenesti. In final a concluzionat ca nu exista temei pentru a pretinde ca suntem superiori animalelor. Intr-adevar, potrivit lui Montaigne, oamenii nu sunt in multe privinte la fel de buni si de cunoscatori ca animalele. Dupa comparatia oamenilor cu animalele, Montaigne a trecut la argumente care erau direct relevante teoriei sale sceptice.

            Montaigne a subliniat efectele trairilor afective si ale motivelor asupra credintelor. Plateste-i avocatului putin mai mult , a spus Montaigne cu convingere, si acel avocat va fi mai interesat de cazul tau si va spune ca a devenit mai credibil. Predicatorii care se implica afectiv in ceea ce predica devin mai convinsi de doctrinele lor si o declaratie aparata de manie poate astfel sa devina mai memorabila si mai convingatoare. Montaigne a gasit ca mecanismul cognitive-rational este slabit de autoconvingere, de gandirea nerealista.

            Chiar si schimbarile stiintifice, a adaugat Montaigne, si ceea ce e considerat a fi adevarat intr-o epoca este apoi inlocuit de un alt adevar. Atunci cum putem fi siguri ca ceea ce noi azi consideram adevar stiintific nu va fi maine inlocuit? La subiecte mai simple, precum daca stim sau nu ca zapada este alba sau ca focul este fierbinte, raspunsul lui Montaigne a fost unul surprinzator. Montaigne a afirmat ca raspunsul mai primitiv, intr-o stare mai naturala dat de oameni “ se poate sa fie mai bun si mai puternic decat toate acele (raspunsuri) pe care (cei invatati) le vor imprumuta din ratiunea si din inventia lor’’. Cele mentionate mai devreme pot fi un raspuns batjocoritor al lui Montaigne la niste intrebari considerate nedemne de filozofie, dar raspunsul sau arata totusi neincrederea sa in ratiunea evoluata.

            Montaigne a lansat de asemenea atacuri puternice impotriva afirmatiilor despre acuratetea informatiei senzoriale: Pot exista realitati pentru care sa nu avem simturi, suntem prada unor iluzii, nu recunoastem intotdeauna iluziile ca atare, conditia corporala si trairile afective coloreaza informatia senzoriala. Concluzia este ca ne schimbam in permanenta si ca metamorfoza noastra guverneaza modul in care privim lumea.

Asa cum am vazut, scepticismul lui Montaigne a jucat un rol important in revolutia stiintifica. Potrivit lui Winter (1976), eseurile lui Montaigne au introdus de asemenea o noua psihologie. Dupa obiceiurile vremii este o psihologie dualista, dar este un dualism echilibrat care respinge accentul puternic pus fie pe suflet, fie pe trup. Una dintre extreme conduce la abordarea teologica a finiinte umane, iar cealalta extrema conduce exclusiv la abordari materiale, biologice. Intre cele doua se afla o abordare psihologica ce studiaza subiecte asemenea gandirii, afectivitatii, motivatiei. Montaigne a abordat asemenea teme in eseurile sale printr-o analiza introspective noua  care este intr-o oarecare masura remarcabila prin contrastul sau cu tehnica introspectiva anterioara introdusa de Sf. Augustin.

            Introspectiile lui Augustin duceau cititorul in cele mai ascunse parti ale sufletului tulburat. In opozitie, apropierea mai lejera a lui Montaigne, desi introspective, nu era atat de adanc introvertita. Cititorul face mai mult decat sa observe, el participa alaturi de Montaigne in analiza psihologica a unor asemenea subiecte precum furia, frica, fericirea si afectul. Desi Montaigne nu a pretins sa dezvolte o psihologie coerenta, el a exemplificat totusi o metoda folositoare care este foarte frumos legata de o varietate de subiecte de interes psihologic. Vom analiza pe scurt viziunea lui Montagne despre anumite subiecte, inclusiv cresterea si educarea copilului, imposibilitatea experientei pure si inconsistenta actiunilor umane.



Cresterea si educarea copilului. Montaigne si-a exprimat intristarea pentru practicile crude de a creste copiii al caror martor fusese in vremea sa si s-a intrebat deschis de ce curtea ignora toate abuzurile suferite de copii. El credea ca multi parinti folosesc pedeapsa nu pentru corectie, ci pentru razbunare. El a condamnat de asemenea scolile de pe vremea sa pentru disciplina stricta care era impusa. Scolile, a spus el, erau ca inchisori si elevii erau torturati de invatatori lipsiti de sentimente. Montaigne credea ca placerea este cea care ar trebui sa ii motiveze pe copii sa invete, caci prin pedeapsa ei nu ajungeau decat prosti si lipsiti de imaginatie. El era de parere ca originea cruzimii, a agresiunii, se afla in copilarie cand parintii se amuza atunci cand copii lor chinuie un animal sau cand agreseaza un coleg. De Mause (1974), dupa ce a observat vietile a 70 de copii care au trait inainte de secolul al XVII-lea, a afirmat ca “toti erau batuti cu exceptia unuia: fiica lui Montaigne”.

Experienta nu e niciodata pura. Multe dintre eseurile lui Montaigne aduc in discutie un subiect despre experienta, care urma sa fie punctul principal de concentrare a atentiei pentru multi dintre psihologii de la inceputuri. Intrebarea care se pune este daca exista experiente pure a unor obiecte simple si elementare sau daca experienta este intotdeauna compusa dintr-o combinare de lucruri elementare. De exemplu, exista sentimentul pur de bucurie sau exista simtul pur al dulcelui? Exista elemente in experienta noastra care sa nu fie legate de alte elemente sau care se prezinta intr-o forma nealterata? Raspunsul lui Montaigne la aceasta dilema, care are la baza observarea de sine, este un nu convins.

            In eseul sau, ”Nu gustam nimic pur”, el a comparat experienta umana cu metale precum aurul, care servesc cel mai bine cand sunt combinate cu alte materiale. In acelasi mod, Montaigne a afirmat despre experientele noastre ca reprezinta o amestecatura. Astfel, “cea mai mare placere senzuala a noastra are un aer de lamentare si de durere”. Intr-adevar, potrivit lui Montaigne, suntem astfel facuti incat nu putem indura placerea intensa sau sustinuta; evadam intr-un teritoriu neutru, mai sigur. A fost de acord cu Socrate, citandu-i afirmatia potrivit careia un anumit zeu a devenit probabil confuz in timpul creatiei, durerii si placerii si, dupa ce a facut treaba de mantuiala, le-a legat pe amandoua impreuna de coada. Dupa cum nu putem suporta placerea intensa, durerea are de asemenea partea ei de satisfactie.300 de ani mai tarziu, Freud a luat de asemenea in discutie confuziile dintre placere si durere. Probabil ca amandoi ar fi fost extrem de interesati de descoperirea de la sfarsitul secolului XX care demonstreaza faptul ca sunt eliberate endorfine care aparent stimuleaza sentimente de bine sau chiar de placere in urma unei munci foarte grele sau a unei experiente dureroase.

           

                                                 

Inconsistenta actiunilor umane. Ca un observator atent al comportamentului uman, Montaigne gasea ca consistenta actiunilor la nivelul indivizilor este rara, in timp ce inconsistenta este aproape o regula de actiune. El a afirmat ca putini dintre noi dau dovada de stabilitate in comportament sau opinii si ca nehotararea este “cel mai comun si usor de observat defect al naturii noastre”. Montaigne a gasit multiple motive pentru inconsistenta umana, primul este rezultatul numeroaselor noastre dorinte. Noi ne urmam trebuintele, dar trebuintele noastre se schimba mereu.

            Inconsistenta este de asemenea cauzata de schimbarile care apar in context sau de circumstante. Montaigne a observat ca acelasi individ poate fi  indraznet si curajos intr-un anumit context, dar temator si las in alt context.Potrivit lui Montaigne, contextual si circumstantele joaca un rol important in curaj, teama si multe alte virtuti si vicii umane.Accentul pus pe importanta contextului si a circumstantelor avea sa fie analizat in experimente de psihologie sociala.

            Desi Montaigne vedea conduita ca un rezultat al circumstantelor, el a afirmat de asemenea ca inconsistentele noastre rezulta din diferitele roluri pe care le jucam si din diferitele masti pe care le purtam. Munca lui Montaigne cu privire la inconsistenta a mers mai departe decat studiile facute inainte prin faptul ca el a identificat o parte din surse (dinamica trebuintelor, contextual, rolul jucat, influenta autoritatii etc.) care au contribuit la aflarea raspunsurilor la aceasta problema. Evolutia inspre consistenta si integritate era, in opinia lui, una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta fiinta umana. El credea ca cea mai mare parte dintre noi suntem incapabili de a ne infrana dorintele, sa rezistam in fata complimentelor sau sa evitam sa ne tocmim pentru micile avantaje pe care le-am putea obtine. Montaigne pretuia integritatea asociata cu orientarea de sine.

            Se pare ca Montaigne a introdus informatii psihologice importante spre sfarsitul Renasterii. Totusi, cea mai mare realizare a sa a constat in atitudinile pe care le-a transmis. Dupa cum am precizat, scepticismul sau a stimulat alti eruditi sa se preocupe de problema cunoasterii umane. Abilitatea sa de a descrie experienta si comportamentul uman asa cum le vedea el a ajutat de asemenea la deschiderea unor usi pentru mai multe studii naturaliste asupra fiinitei umane. El este o figura cheie in istoria stiintelor cognitive si comportamentale.

La Paris – unde majoritatea bailor publice au fost inchise – apa nu putea fi irosita pentru a face baie, iar lenjeria si hainele se spalau foarte rar. In schimb cearsafurile si lenjeria de corp erau parfumate cu lavanda, deoarece lipsa igienei corporale si degajarea de mirosuri corporale greu de suportat, facea chiar obligatorie folosirea din abundenta a parfumurilor.

            In societatea cea aleasa, singura arma contra efectelor olfactive agresive ale lipsei de igiena era parfumatul” Acest obicei, a luat amploare in timp si a devenit o intreaga industrie atat a parfumurilor si cosmeticii dar si a terapiei prin arome si substante odorizante ce au un anumit efect calmant si linistitor asupra pacientilor sub tratament.

            In perioada Renasterii, nevoia de ingrijire, de curatenie corporala nu deriva dintr-o motivatie de ordin igienic sau relational, cu alte cuvinte, nu se fonda pe ideea ca murdaria corporala ar fi un pericol pentru sanatate ci oamenii erau ingrijiti din respect pentru ceilalti, din dorinta de a placea celorlalti.

            Au fost realizate numeroase studii cu privire la caracter si temperament (Juan Huarte, 1575), discutii metafizice despre esenta sufletului (Ludovic Vives, 1538), senzatii, perceptii, creier si sistem nervos. Toate aceste incercari sporadice au doar interes istoric si pentru ca psihologia sa se poata constitui ca stiinta, va fi nevoie de o reorganizare a intregii cunoasteri stiintifice, ceea  ce se va prefigura si infaptui in perioada moderna incepand cu secolul al XVII-lea avandu-i ca „pionieri” pe François Bacon, Descartes, Thomas, Hobbes, Melebranche, Pascal si altii.

            A existat o Renastere in anumite domenii, dar in alte domenii oamenii au ramas in intuneric. Privind partea cea buna, Renasterea a stat la baza noilor descoperiri geografice si tehnologice care au contribuit la largirea barierelor intelectuale. In aceasta perioada a avut loc de asemenea o redescoperire a grecilor antici si o revolta puternica impotriva autoritatii existente. O astfel de revolta poate sa fi intarit cresterea numarului de studii empirice si o noua incredere in judecata individuala. Readucerea la viata a scepticismului grecesc, mai ales asa cum a fost prezentat el in cunoscutul eseu al lui Montaigne “Apologie pentru Raimond Sebond”, a folosit la stimularea interesului pentru cunoasterea umana. Atat pionierii in empirism (Francis Bacon), cat si pionierii in rationalism (Rene Descartes) au cautat sa asigure o baza pentru cunoasterea umana care sa poata sa depaseasca criticismul scepticilor. Astfel, indirect, scepticismul renascentist a avut o contributie importanta, constituind bazele epistemologice ale stiintei moderne.

            Renasterea a avut contributii notabile in gandirea psihologica, desi o asemenea gandire poate fi reprezentata asemenea unor insule izolate intr-o mare a ignorantei. O data cu trecerea la perioada moderna ( din 1600), vom descoperi parti mult mai usor de discernut ale unei gandiri ce are la baza idei care se intemeiaza una pe cealalta, care se leaga. Asemenea componente de gandire se vor face evidente in capitolele ce urmeaza despre empirism, rationalism si cresterea perspectivei descrierii punctuale, graduale, bine puse la punct a comportamentului. Revenind la discutia despre caile batatorite ale istoriei din Capitolul I, istoria poate fi intr-adevar uneori haotica si alteori lineara.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1108
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site