Teorii explicative ale memoriei : engramarii, procesarii de informatii, blocurilor memoriei

Teorii explicative ale memoriei

1. Teoria engramarii

Exista mai multe teorii care considera ca anumite elemente chimice sau fenomene electrice ale celulei nervoase ar explica stocarea informatii in creier. In 1917, Lashley K. a elaborat teoria engramarii, care sustinea structura biochimica a continutului memoriei. Autorul a concluzionat ca fiecare tip de informatie nu se gaseste doar intr-un anumit loc din creier, ci mai curand este distribuita peste tot in creier (teoria echipotentialitatii).

Structura biochimica a engrararii sau a urmelor de memorie nu este inca cunoscuta. Cercetatorii nu au ajuns la un acord in ceea ce priveste modul de stocare a informatiilor in memorie si a localizarii acestora.

Behavioristii considera ca nu putem explica comportamentul uman doar ca rezultat al raspunsurilor simple, inconstiente si conditionate. Teoriile cognitiviste, de asemenea, afirma ca animalele si oamenii gandesc si actioneaza pe baza unor imagini mentale.

Studiile asupra memoriei sunt abia la inceput, dar dovezile experimentale sustin existenta a doua tipuri de memorie: procedurala si declarativa.

Memoria procedurala este accesibila doar prin "actiune, angajarea deprinderilor si operatiilor in care cunostintele sunt intiparite". Informatiile stocate in acest tip de memorie par sa fie achizitionate conform principiului conditionarii clasice si operante.

Memoria declarativa este accesibila "constiintei si include fapte, episoade, siruri de evenimente din viata". Cunostintele cognitive, cum ar fi hartile mentale si diferitele abilitati necesare pentru gandire si rezolvarea de probleme se gasesc in memoria declarativa. Memoria procedurala se dezvolta, probabil, inaintea celei declarative, aceasta explicand de ce suntem capabili sa invatam in copilarie, iar ca adulti sa nu avem amintirea fetelor si evenimentelor din copilarie.

2.Teoria procesarii de informatii

Majoritatea teoriilor din ultimii ani explica memoria facand apel la procesarea informatiilor. Aceste teorii se bazeaza pe analogia dintre modul in care creierul uman si computerele proceseaza informatia. Nu se poate spune ca computerele si creierul functioneaza la fel, dar exista suficiente asemanari pentru a afirma ca modelul procesarii informatiei poate fi utilizat ca model explicativ al memoriei.

In cazul modelului procesarii informatiei se considera ca informatia care intra in sistem este prelucrata, transferata, controlata, modificata, stocata, reactivata, iar pentru utilizarea acesteia se folosesc o varietate de mecanisme de control. In modelul explicativ al memoriei, prin prelucrare informatia intra in sistemul de memorie prin receptorii senzoriali intr-o forma neprelucrata. Atentia este un mecanism de control al memoriei si opereaza la acest nivel selectand informatia care va fi prelucrata ulterior. Informatia senzoriala bruta, selectata, este codificata in anumite forme (sunete, imagini vizuale, concepte) care pot fi utilizate in urmatoarele blocuri ale memoriei. Procesele de control continua sa guverneze "soarta" informatiilor. De exemplu, prin repetare mentala anumite informatii nu vor fi pierdute din memorie. Un alt mecanism de control transfera informatia selectata in depozite de memorie de mai lunga durata. Atunci cand este nevoie de o informatie, aceasta este reactivata din memorie, dar din motive diferite anumite informatii nu mai pot fi reamintite.

Cand ne uitam in cartea de bucate ca sa vedem cat zahar trebuie sa adaugam in reteta unei prajituri, trebuie sa ne amintim un bit de informatie pentru cateva secunde. Numele fratelui trebuie insa sa ni-l reamintim intreaga viata. Unele informatii trebuie sa fie stocate in memorie pentru scurte perioade de timp, altele insa sunt retinute permanent.

3. Teoria blocurilor memoriei

In teoria blocurilor de memorie (Atkinson si Shiffrin, 1968) presupun ca exista trei depozite de memorie. Acestea dau posibilitatea stocarii informatiilor pentru perioade variabile de timp. Pentru fiecare dintre acestea exista anumite reguli dupa care functioneaza si acestea servesc anumitor scopuri. Deoarece informatia trebuie sa treaca prin fiecare depozit de memorie pentru a ajunge in cel permanent, vorbim de trei blocuri de memorie legate intre ele si nu de trei memorii separate. Cele trei blocuri de memorie sunt: registrul senzorial, memoria de scurta durata si cea de lunga durata. Dworetzky (1989) considera ca aceste trei depozite de memorie constituie parti ale modelului memoriei declarative.

Reprezentarea grafica a modelului lui Atkinson si Shiffrin (1968)

Memoria senzoriala

Lumea exterioara este plina de lumini, sunete si alti stimuli senzoriali, dar noi nu ii retinem pe toti. Cand percepem pentru prima data un stimul particular, noi il pastram pentru o fractiune de secunda in memoria senzoriala, sau registrul senzorial. Daca nu am da atentie senzatiei si nu am codifica-o cu succes in memoria senzoriala, senzatia ar slabi si s-ar pierde. Slabirea senzatiei apare in 1/4 dintr-o secunda dupa ce senzatia a fost inregistrata in memoria senzoriala. Cu alte cuvinte daca nu am da atentie senzatiei, aceasta s-ar pierde imediat (Sperling, 1960).

Registrul senzorial este acel depozit al memoriei in care o anumita imagine provenita din experienta senzoriala este pastrata pana cand acea imagine este procesata complet. Se pare ca noi retinem o copie a fiecarei experiente senzoriale in registrul senzorial suficient timp pentru a localiza bitii de informatie relevanti si pentru a-i transfera in urmatoarele depozite ale memoriei. Informatia este stocata in registrul senzorial pentru putin timp si se pare ca este o copie completa a experientei senzoriale. Acest fapt a fost demonstrat experimental de Speling (1960). Autorul a prezentat subiectilor un sir de 12 litere aranjate pe trei randuri, cu cate 4 litere pe fiecare rand:

G K E Q

R Y H T

C M L A

Litere au fost aratate timp de 1/20 dintr-o secunda, cerandu-se apoi subiectilor sa-si reaminteasca toate literele de pe un singur rand. El nu spunea subiectilor care dintre cele trei randuri de litere trebuia memorat. Randurile erau semnalizate folosind un sunet cu tonalitate inalta pentru a indica primul rand, un sunet cu tonalitate medie pentru a indica al 2-lea rand, iar tonalitatea scazuta indica randul al treilea. S-a constat ca daca sunetul aparea foarte repede dupa prezentarea sirurilor de litere, subiectii isi aminteau cele mai multe dintre literele aflate pe randul respectiv. Daca intarzierea era mai mare de un sfert de secunda subiectii isi aminteau in medie doar o litera din randul respectiv. Acesta dovedeste cat de repede este pierduta informatia din registrul senzorial.

Informatia vizuala din registrul senzorial se pierde foarte repede si este inlocuita cu alte informatii noi, incat nu suntem constienti ca avem o astfel de memorie. Uneori pot fi observate urme ale informatiei auditive asemanatoare ecoului. Sa luam, de exemplu, situatia in care suntem absorbiti de ceea ce citim in timp ce alta persoana ne vorbeste. Daca ne distragem suficient de repede atentia de la ceea ce citim, putem auzi ceea ce persoana respectiva ne spune. Acest lucru este posibil datorita "ecoului sau copiei" senzatiei auditive stocate in memoria senzoriala.

Memoria de scurta durata (MSD)

Cand un bit de informatie trebuie sa fie stocat pentru mai mult timp, decat permite registrul senzorial, acesta este transferat in memoria de scurta durata. Acest transfer nu este intentional. In general este suficient sa dam atentie unei informatii pentru ca acesta sa treaca in memoria de scurta durata. Numarul de telefon al unui prieten poate fi transferat in memoria de scurta durata daca il memoram intentionat. Putem sa ne amintim cat a costat masa la restaurant dupa 20 de secunde cand descoperim ca ospatarul ne-a dat restul gresit, fara insa sa fi incercat sa memoram costul mesei la restaurant. Memoria de scurta durata este activa. Daca am face comparatia cu un computer, acest tip de memorie ar reprezenta materialul care ar fi activat pe ecranul computerului la un moment dat. In MSD este stocata informatia activa, la care suntem atenti.

Repetitia

Acest tip de memorare permite stocarea temporara a informatiei, in general mai putin de un minut. Informatia noua din MSD este pierduta daca nu este repetata. Probabil ca uitarea informatiilor noi pe care le-am folosit o singura data este benefica pentru ca altfel am retine tot ceea ce am cunoscut: toate numele de strazi pe care am mers, toate numerele de telefon, numele tuturor persoanelor pe care le-am intalnit. Unii oameni nu au abilitatea de a uita informatiile la care au fost expusi o singura data, transferandu-le cu usurinta in memoria de lunga durata. Nu este o situatie atat de fericita, dupa cum s-ar crede la prima vedere, pentru ca in mintea lor se gaseste o mare cantitate de informatii inutile care le ascund pe cele utile sau importante.

Informatia stocata in memoria de scurta durata este de diferite tipuri: mirosul unui parfum, o melodie, gustul unui fruct, pozitia unui deget pe clapele pianului, o lista de nume etc. S-a constat ca oamenii au tendinta de a transforma informatia in cuvinte facand astfel posibila stocarea acesteia in MSD. Daca s-ar cere memorarea unui sir de litere (B. P, V, M, L etc.) este mult mai posibil ca literele sa fie retinute prin "numele" lor (be, pe, ve etc.) decat prin forma literelor. Probabil ca in MSD utilizam cat mai mult posibil sunetele, deoarece repetarea mentala a sunetelor este mult mai usoara in comparatie cu repetarea formei semnelor, a mirosurilor sau miscarii. Totusi in MSD poate fi stocata orice fel de informatie care intra in creier prin intermediul organelor de simt.

Capacitatea memoriei de scurta durata

Memoria de scurta durata are capacitate limitata. Aceasta variaza in functie de tipul de informatie. Miller (1956) considera ca putem sa ne amintim in medie 2 elemente.

Estimarea capacitatii MSD s-a facut cerand subiectilor sa memoreze liste de numere, litere sau cuvinte fara legatura intre ele. S-a constat ca foarte rar oamenii pot retine mai mult de 5-9 biti de informatie, in functie de tipul de informatie.

MSD serveste si altor scopuri decat celui de stocare temporara a informatiilor. Spatiul MSD este folosit atunci cand informatiile anterioare sunt aduse temporar din memoria de lunga durata pentru a fi actualizate sau utilizate. Spatiul MSD este folosit atunci cand gandim. Acest lucru explica faptul ca nu putem retine numarul de telefon pe care abia l-am privit atunci cand incepem sa ne gandim la ceea ce vom vorbi la telefon. Ideea despre convorbire a luat locul numarului de telefon. Dificultatea de a gandi la probleme care implica mai mult de 72 consecinte se explica tot prin faptul ca gandirea utilizeaza MSD. Uitam anumite aspecte ale problemei deoarece acestea depasesc capacitatea limitata a memoriei de scurta durata.

Avantajul este ca putem cauta cu usurinta in depozitul MSD. Cand incercam sa ne reamintim ceva din MSD se pare ca examinam fiecare element, fiecare item stocat. Experimentele realizate au    confirmat exhaustivitatea de fiecare data cand sunt cautate informatiile din memoria de scurta durata. Autorii au cerut subiectilor sa memoreze o lista care continea un numar diferit de cifre. Apoi se arata subiectilor o cifra si apoi erau intrebati daca aceasta se afla in lista de cifre memorate. Subiectilor le lua mai mult timp sa raspunda atunci cand lista memorata era mai lunga decat atunci cand lista era scurta. Timpul necesar pentru a raspunde crestea constant, cu 0 dintr-o secunda pentru fiecare item din MSD.

Exista cateva modalitati prin care noi putem sa depasim aceste limite ale memoriei. Una dintre ele este sa invatam informatia pentru a o transfera in memoria de lunga durata, care nu are limite de spatiu. O alta modalitate este de a grupa informatiile in 72 unitati de memorie. Miller (1956) numeste aceste unitati de memorie "bucati" (chuncks) de memorie. Putem sa ne amintim 72 unitati de memorie, dar fiecare dintre ele poate sa contina mai multi biti de informatie. Daca am citi rapid o lista de 12 cuvinte: est, primavara, rochie, palarie toamna, vest, camasa, pulover, iarna, nord, vara, sud, nu am fi capabili sa ne-o reamintim exact 10 secunde mai tarziu, pentru ca cele12 unitati de memorie depasesc capacitatea de memoriei de scurta durata. Daca vom organiza materialul in trei unitati de memorie (puncte cardinale, anotimpuri, obiecte de imbracaminte) si apoi il vom memora, ne vom putea aminti mai usor lista. Aceasta strategie este valabila daca vom regrupa lista in unitati cu sens.

MSD este un depozit de memorie cu o capacitate limitata in care informatia, adesea stocata sub forma verbala, este pierduta rapid daca nu este repetata. Capacitatea MSD se poate mari prin cresterea cantitatii de informatie din fiecare unitate de memorie.

Ce se intampla atunci cand memoria este supraincarcata cu 20 de itemi? Probabil vor fi retinuti primii si ultimii itemi, aproximativ 7 in total. Itemii din mijloc sunt mai dificil de retinut. Primii itemi vor fi mai usor retinuti pentru ca incercam sa-i retinem, stiind ca urmeaza si altii. Curand, insa, vom fi coplesiti de numarul mare de itemi si vom pierde multi dintre ei. Ne vom reaminti mai bine ultimii itemi pentru ca au fost ultimii la care am fost expusi. Aceasta secventa de reamintire este cunoscuta sub numele de efectul pozitiei seriale, efectul primatului pentru primii itemi din lista si efectul recentei pentru ultimii itemi

Materialul din memoria senzoriala este codat in memoria de scurta durata pentru a fi retinut, la fel si materialul din MSD va fi stocat in memoria de lunga durata.

Memoria de lunga durata (MLD)

In memoria de lunga durata se gaseste informatia care trebuie retinuta pentru o lunga perioada de timp: zile, saptamani, ani sau intreaga viata. MLD poate stoca aproximativ 100 de trilioane de biti de informatie. MLD nu este doar o versiune mai durabila a MSD, ci un alt tip de memorie. MLD difera de MSD in ceea ce priveste modul cum sunt reamintite informatiile, cum apare uitarea si forma in care informatiile sunt stocate.

Pentru a examina un item stocat in memoria de lunga durata trebuie mai intai sa-l aducem in memoria de scurta durata sau memoria de lucru. Aici aproximativ 7 unitati de informatie pot fi examinate la un anumit moment dat, apoi se reintorc in memoria de lunga durata, de unde pot fi reactivate daca este nevoie. Un bit de informatie nu este cautat in toata MLD, deoarece aici se gaseste o mare cantitate de informatie. De fapt, MLD are anumiti indici. Noi reactualizam informatia din MLD folosind semne asemanatoarea numarului utilizat pentru a localiza o carte in biblioteca. Reamintirea poate fi intentionata (vrem sa ne reamintim numele fostului diriginte din liceu) sau neintentionata (de exemplu, o melodie ascultata ne aduce aminte despre o iubire din trecut). Stocarea automata este legata de semnificatia si importanta experientei. Alteori pentru a retine informatia trebuie sa depunem efort.

Multi dintre noi ne plangem din cand in cand ca am uitam anumite lucruri. Am vazut ca in MSD pot fi retinute 7 unitati de informatie, iar daca aceste unitati de informatie au inteles este mult mai usor pentru noi sa retinem informatia. Se pare ca memoria se bazeaza pe inteles. Este dificil sa ne reamintim informatii care nu au inteles. Din pacate noi suntem bombardati de astfel se informatii fara sens in fiecare zi. De exemplu, chiar daca numarul 8 inseamna ceva, 8 obiecte, 8 = 4 x 2, ce inseamna 8 atunci cand este inclus in numarul de telefon 8319011? La fel se intampla si in cazul imaginilor. Indivizii care au o anumita imagine in minte (de exemplu, imaginea unui circuit electric) isi vor aminti mai bine aceasta imagine in comparatie cu cei care au privit imaginea si au incercat sa o memoreze.

Schemele mnezice reprezinta sisteme de reamintire sau de ajutor ale memoriei. Exista mai multe astfel de sisteme de reamintire, cel mai cunoscut fiind metoda localizarii. Sa presupunem ca vrem sa retinem o lista de 10 itemi. Sa ne gandim la un drum familiar noua, de exemplu drumul de la serviciu spre casa. Putem asocia fiecarui item din lista unul dintre obiectele familiale intalnite in drumul nostru: o statuie, o scoala, trecerea de pietoni, cutia postala, etc. In acest fel obiectele familiare pe care le intalnim in drumul nostru spre casa ne vor ajuta sa ne reamintim itemii din lista de memorat care au fost asociati acestor obiecte.

James considera ca exista trei modalitati in care ne reamintim lucrurile: metode mecanice, care implica un studiu intens, repetitie (in acest fel invata copii alfabetul), metode judicioase, care se bazeaza pe logica, clasificari si analize, metode ingenioase, care includ schemele menezice.

Memoria de lunga durata difera de cea de scurta durata prin felul in care apare uitarea. Exista motive sa credem ca informatia stocata in memoria de lunga durata nu este doar durabila ci si permanenta. Insa nu toti psihologii sunt total de acord cu aceasta afirmatie. Daca MLD este intr-adevar permanenta, inseamna ca "uitarea" apare nu pentru ca informatia s-a pierdut ci pentru ca nu suntem capabili sa ne-o reamintim din anumite motive.

MLD difera de MSD din punctul de vedere al informatiilor care sunt stocate. In MSD sunt stocate, de obicei, calitatile fizice din experienta anterioara (ceea ce vedem, gustam, auzim etc.). In MLD se stocheaza informatia in termeni de semnificatii. Asta nu inseamna ca nu putem sa ne reamintim, de exemplu, gustul unui pui prajit pe care l-am mancat intr-un restaurant, dar cel mai frecvent MLD stocheaza intelesurile, nu imaginile senzoriale.

4. Memoria episodica versus memoria semantica

Distinctia intre aceste doua tipuri de memorie a fost facuta de Tulving (1972). Memoria episodica se refera la memoria unor experiente specifice care pot fi definite in termeni de spatiu si timp. Memoria semantica se refera la memoria intelesurilor, a semnificatiilor fara referire la timp si spatiu. Cand ne amintim ca ieri am vazut o masina de pompieri trecand in viteza pe o strada centrala a orasului vorbim despre memoria episodica. Abilitatea de a spune ca masina de pompieri este de culoare rosie si este dotata cu anumite dispozitive de stingere a incendiilor, se datoreaza informatiilor provenite din memoria semantica, de la termenul de masina de pompieri. Desi ambele tipuri de memorie exista in memoria de lunga durata, memoria semantica este mai durabila decat cea episodica.

S-a demonstrat experimental usurinta cu care pot fi folosite informatiile stocate in MLD. S-a cerut subiectilor sa asculte pasaje care contineau un numar diferit de propozitii. Dupa intervale de timp variabile se cerea subiectilor sa asculte alte propozitii si sa spuna daca erau exact aceleasi propozitii din primul pasaj citit. Unele dintre propozitii erau acelasi, altele insa erau schimbate ca forma sau ca inteles. De exemplu, o propozitie din primul pasaj era "Maria o urmarea pe Ioana. Aceasta a fost modificata in "Ioana era urmarita de Maria." (se modica forma nu si intelesul) sau in "Ioana o urmarea pe Maria." (se modifica atat forma cat si intelesul). S-a constat ca subiectii puteau spune daca propozitia a fost modificata ca forma sau ca inteles daca intervalul intre cele doua prezentari era de 30 de secunde. Se pare ca informatiile despre intelesul propozitiilor au fost pastrate in MLD de tip semantic, in timp ce detaliile despre forma, structura propozitiilor in memoria episodica si erau uitate dupa ce dispareau din MSD.

Organizarea informatiilor in MLD

Organizarea MLD are rolul de a usura actualizarea informatiilor din vasta cantitate de informatii stocate in memorie. In anii 40 s-au realizat cercetari pentru a demonstra ca informatiile din MLD sunt organizate. Sarcina subiectiilor a fost sa-si reaminteasca categorii de animale sau automobile memorate anterior. S-a constat ca ei isi aminteau un grup de itemi legati intre ei, urma o pauza, apoi o isi reaminteau un alt grup de itemi etc. Gruparile de itemi reamintiti reflecta modul cum este organizata informatia in memorie. Cand subiectii memorau o noua lista de itemi care puteau fi grupati, subiectii aveau tendinta de a si-i reaminti tot grupati. S-a cerut subiectilor sa memoreze o lista de 60 de cuvinte care puteau fi grupate in patru categorii: animale, vegetatie, nume si profesiuni. Chiar daca cuvintele erau prezentate in ordine aleatoare subiectii isi reaminteau cuvintele grupate pe categorii. Studiul evidentiaza faptul ca aceste cuvinte erau stocate in MLD conform categoriilor carora apartineau.

Intr-un alt experiment, s-a cerut subiectilor sa memoreze 12 liste de cate 10 cuvinte, cum ar fi: baiat, barca, caine, vagon, fantoma, volan, casa, lapte, palarie, galagie.

Jumatate din subiectii au primit indicatia sa memoreze listele indiferent de ordine, iar celorlalti sa creeze povestiri folosind cuvintele din lista. Pentru fiecare lista trebuia imaginata o povestire. Grupul de subiecti care au avut sarcina de a realiza povestiri si-au reamintit 90% dintre cuvinte, in timp ce subiectii care au avut doar sarcina de memorare si-au reamintit doar 15% dintre cuvinte.

Modul cum sunt organizate informatiile in MLD nu este bine cunoscut. Se pare ca informatiile sunt organizate primar sub forma unor categorii de semnificatii, dar si in functie de cat de frecvent s-au asociat cu evenimentele din experienta noastra anterioara. Cu cat exista mai multe legaturi intre informatiile stocate, cu atat mai logica va fi reamintirea itemilor de informatie. Aceste legaturi fac ca reactualizarea sa fie mai eficienta.

5. Teoria dublei codari

Aceasta teorie sustine faptul ca memoria declarativa contine atat informatii senzoriale cat si verbale (Paivio, 1971). Aceasta idee se bazeaza pe faptul ca oamenii se pare ca isi amintesc mai bine imaginile decat cuvintele. Experimental s-a constat ca oamenii cu o buna memorie vizuala isi pot aminti toate sau aproape toate obiectele care le-au fost prezentate timp de 30 de secunde. Imaginile sunt clare, ca si cum subiectii ar mai avea inca obiectele in fata. Aceste imagini neobisnuite si puternice din ochii mintii sunt cunoscute sub numele de imagini eidetice. O imagine eidetica poate dura 4 minute avand o claritate de cristal. Abilitatea de a utiliza imaginile eidetice este denumita memorie fotografica si apare in mod obisnuit la copii.

Sa luam cazul unui cuvant fara sens: 'KARNOBLIK'.

Cuvantul poate fi memorat ca imagine vizuala, dar este mult mai probabil ca sa fie impartit in silabe si retinut in forma verbala. Probabil ne vom aminti cuvantul sub forma: 'KAR-NO-BLIK'.

Aceasta teorie argumenteaza faptul ca odata cu codificarea senzoriala se poate realiza si o codificare verbala (folosind limbajul) pentru a stoca informatiile. Astfel putem stoca informatie atat in forma senzoriala cat si sub forma de cuvinte.

6. Teoria retelei de afirmatii

Desi exista dovezi ca anumite amintiri pot fi stocate ca imagini si cuvinte, se pare ca cea mai mare parte din memoria noastra se bazeaza pe o retea de reprezentari abstracte care au anumite semnificatii. Sa presupunem, de exemplu, ca ne intalnim pe strada cu un prieten care ne povesteste ce i s-a intamplat cu o zi inainte. Daca o alta persoana ne cere sa-i explicam ceea ce a relatat anterior prietenul nostru, noi nu vom repeta cuvant cu cuvant ceea ce acesta ne-a spus, ci vom folosi propriile noastre cuvinte. Deci, memoria stocheaza semnificatiile informatiilor nu cuvinte sau senzatii.

Conceptul de retea de memorie nu este nou. Hebb (1949) a descris pentru prima data o astfel de retea neuronala. Autorul considera ca amintirile se fixeaza direct in caile nervoase din creier. Hebb considera ca sinapsele erau modificate de fluxul continuu de impulsuri electrice iar schimbarile produse se pastreaza si dupa ce impulsurile dispar creandu-se astfel o retea de neuroni care stocheaza amintiri specifice. Autorul considera ca activarea unui neuron sau doi din reteaua neuronala ar determina si activarea altor neuroni, astfel reactivandu-se amintirile stocate.

Cea mai cunoscuta teorie a modului de stocare a semnificatiilor se bazeaza pe afirmatii (Anderson, 1983). Termenul este imprumutat din logica. O afirmatie este "cea mai mica unitate cu sens pe baza careia se poate judeca adevarul sau falsitatea". Sa luam ca exemplu urmatoarea fraza: "Ion ia luat Mariei o Dacie noua, Maria fiind logodnica sa." Aceasta fraza poate descompusa intr-un numar de idei simple, implicate in fraza initiala: "Ion ia luat Mariei o Dacie", "Dacia era noua", "Maria este logodnica lui Ion". Acestea sunt afirmatii pentru ca fie sunt adevarate, fie false.

Stocam informatiile in functie semnificatia lor si probabil mai putin in functie de structura sau felul cum arata. Aceasta implica reprezentarea afirmatiilor mai curand decat reprezentarea verbala sau vizuala. Teoria retelei de afirmatii sustine ca atunci cand dorim sa ne reamintim cum arata un obiect sau care este structura lui trebuie mai intai sa ne reamintim semnificatia obiectului si plecand de la aceasta sa reconstruim reprezentarea senzoriala sau verbala.

Deoarece MLD contine o multitudine de astfel de afirmatii, intre ele trebuie sa existe interactiuni. In cadrul retelei neuronale fiecare afirmatie este reprezentata de un cerc care este conectat la componentele afirmatiei prin sageti. Componentele sunt denumite noduri, iar sagetile legate la noduri sunt denumite legaturi. Fiecare sageata indica un anumit tip de legatura. Afirmatia (1 Ion ia luat o Dacie noua Mariei" ar putea sa apara in MLD astfel:

Amintirile se pare ca sunt legate in diferite moduri. Unele noduri sunt foarte apropiate si legate de altele, astfel incat daca ne amintim pe unul dintre ele atunci ni le reamintim si pe celelalte. Unele noduri pot fi foarte departe de altele si foarte slab legate, in acest caz amintirea lor ne ajuta foarte putin sa reactualizam celelalte componente.

Cele doua teorii prezentate anterior explica organizarea informatiei verbale. Sa vedem ce sa intampla cu informatia senzoriala. Pentru a studia aceasta problema Anderson a conceput fete umane, combinand parti ale diferitor fete umane. Investigand cunostintele subiectilor despre fiecare portiune a fetei, care era stocata in memorie si testand cu atentie cum sunt activate aceste informatii, Anderson (1983) a putut demonstra ca "procesul de reactivare a informatiilor verbale este valabil si pentru materialul vizual". Cu alte cuvinte imaginile vizuale par sa fie stocate sub forma de retele. Desi materialul verbal si vizual este stocat in zone diferite ale creierului mecanismele de stocare fiind asemanatoare. Daca s-ar demonstra ca si alte informatii senzoriale (tactile sau acustice) sunt stocate in acelasi fel, s-ar putea demonstra ca aceasta este modalitatea principala prin care s-ar organiza informatiile in memorie, indiferent daca este informatie senzoriala sau verbala.

7. Nivele de procesare: o alternativa la modelul blocurilor de memorie

Cercetarile recente indica faptul ca modelul celor trei blocuri de memorie este prea simplist. Craik si Lockhart (1972) au imaginat un model al nivelurilor de procesare, sugerand ca distinctia dintre memoria de scurta durata si cea de lunga durata este o problema de grad mai curand decat de blocuri diferite ale memoriei. Autorii considera ca exista numai o singura memorie in afara memoriei senzoriale. Durabilitatea informatiei stocate depinde de cat de bine au fost prelucrate si codate informatiile in memorie.

Informatiile vor fi pastrate putin timp daca vor fi procesate la un nivel superficial. Conform acestui model de abordare, diferentele dintre MSD si MLD, care au fost descrise anterior, nu se refera la doua sisteme de memorie care opereaza dupa principii diferite, ci vizeaza nivele diferite de procesare a informatiei. Din punctul de vedere al autorilor, putem vorbi despre un continuum al nivelurilor de procesare care merge de la foarte simplu la complex.

Dar, care este diferenta intre procesarea superficiala si cea profunda? Procesarea superficiala implica o codare superficiala a informatiei perceptuale, in timp ce procesarea profunda implica semnificatiile. Sa presupunem ca avem urmatoarea lista de adjective: moale, dulce, cald, frumos, ingrijit, inteligent. Jumatate dintre subiecti au sarcina de a procesa superficial lista: "Priviti fiecare cuvant cate 5 secunde si incercuiti adjectivele care contin litera i". Cealalta jumatate avea sarcina de a procesa profund lista: "Priviti fiecare cuvant cate 5 secunde si incercuiti adjectivele care credeti ca va descriu". Ambele grupe de subiecti au apoi sarcina de a-si reaminti cat mai multe cuvinte dupa 10 minute. Craik si Lockart au constatat ca subiectii din al 2-lea grup isi reamintesc mai multe adjective, deoarece acesti subiecti au procesat cuvintele mai profund, gandind la intelesul lor.

Un punct de vedere mai recent sugereaza ca diferentele dintre nivelurile de procesare sunt mai generale decat distinctia dintre codare in termeni de perceperea a caracteristicilor perceptuale sau a intelesului. O procesare profunda presupune o mai mare elaborare pe parcursul codarii frazelor decat in timpul procesarii superficiale. Elaborarea este definita ca fiind crearea de asociatii intre noile informatii si cele care deja exista in memorie. De exemplu, daca citim un paragraf si stam cateva momente pentru a lega continutul acestuia cu informatiile din capitolul anterior sau cu propria noastra experienta de viata, elaboram, adica facem legaturi cu experienta anterioara. Procesarea profunda a informatiei noi ajuta la retinerea paragrafului. Din perspectiva acestui punct de vedere chiar si prelucrarea superficiala a informatiei perceptuale poate fi imbunatatita prin elaborare, ca in cazul relationarii unui nou numar de telefon cu amintirile existente despre persoana pe care o sunam.

Nu se stie inca daca punctul de vedere al nivelurilor de procesare a informatiei va inlocui modelul blocurilor de memorie sau doar il va modifica clarificand temenii de memorie de scurta, respectiv de lunga durata.