Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Conceptii despre familia monoparentala

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Personalitatea adolescentilor : in cautarea unei identitati
Alcoolul in randul tinerilor - Studiu realizat
CAUZELE DELINCVENTEI JUVENILE
Definirea conceptului de echipa
DINAMICA SOCIALA – INSTITUTII SI ORGANIZATII
Despre Goana dupa aurul nuntii sau western-ul maritisului
STILUL DE VIATA FAMILIAL
Notiuni de psihologie si sociologia familiei cuplu – casatorie – familie
INTERACTIUNE SOCIALA
Stratificare sociala. Structura sociala.

Conceptii despre familia monoparentala

Familia monoparentala pare sa fie asemenea unui intreg din care, desi lipseste un element, nu inceteaza sa functioneze ca un sistem, in care intregul este mult mai mult decat suma  partilor.

In societatile occidentale contemporane, problematica familiei cu un singur parinte este din ce in ce mai amplu luata in consideratie. In unele tari (Marea Britanie, Norvegia), ponderea famiilor monoparentale tinde spre 20%.



 „Pentru Romania, problematica familiilor cu un singur parinte cunoaste accente specifice. Numarul copiilor nascuti in afara casatoriei a crescut de la  17% in 1990, la 23% in 1998.

In ultimii trei ani, fiecare al cincilea nou nascut are ca mama o femeie care nu este casatorita. La grupa de varsta 15-19 ani, procentul nascutilor in afara casatoriei il depaseste pe cel al nascutilor legitimi.”[1]

Pe langa constatarile de ordin cantitativ, pot fi invocate drept bune argumente pentru analiza problematicii familiei monoparentale, consecintele privind calitatea vietii membrilor acesteia.

 Familiile cu copii sunt predispuse, in momentul de fata, in Romania, unui risc crescut de saracie. Explicatiile sunt legate fie de cresterea cheltuielilor de intretinere cu fiecare copil in parte (copii nu sunt aducatori de venit pentru familiile lor; alocatia pe care o primesc este nesemnificativa fata de costurile presupuse de cresterea lor), fie prin absenta unuia dintre parinti, in sensul implicarii lui efective in realizarea bunastarii familiei (este somer, s-a separat sau divortat de familie; a decedat; este grav bolnav sau ispaseste o perioada de detentie).

            Familia monoparentala este un tip de familie format dintr-un parinte si un copil sau copiii sai; un grup de persoane aflate in relatie de rudenie, rezultata prin filiatie directa sau adoptie.

             Adesea este abordata ca abatere de la familia nucleara, formata din sot, sotie si copiii lor minori.

Casatoria nu mai reprezinta modalitatea de constituire legala a familiei, ci doar un prim element dintr-un conglomerat, e cazul: casatoria urmata de divort, separare sau deces. Familia monoparentala poate rezulta si din asumarea copiilor in afara casatoriei.

Din punct de vedere sociologic, familia monoparentala poate fi definita ca un grup social constituit pe baza relatiilor de rudenie, intre unul dintre parinti (parintele singur) si copilul sau copii sai, grup caracterizat prin stari afective, aspiratii si valori commune. In abordarea sociologica, familia monoparentala este un grup primar, iar membrii sai intretin relatii directe, informale.

Dintr-o perspective juridica familia monoparentala apare ca un grup de personae intre care s-au stabilit drepturi si obligatii, reglementate prin norme legale. Fata de acceptiunea juridica a familiei nucleare, clasice, familia monoparentala tinde sa constituie o abatere, in sensul producerii efectelor juridice nu in urma inchiderii unor contracte, cum ar fi cazul in casatoria legala, ci preponderant ca urmare a unor relatii de descendenta sau adoptie .

In comparatie cu familia traditionala, care indeplinea mai multe functii cu impact pozitiv asupra societatii, familia monoparentala este un efect al functiei reproductive, se regaseste privind socializarea copiilor, ofera ingrijire si protectie membrilor ei, un climat de stransa afectivitate, dar este deficitara sub aspectul realizarii mediului securizant si in modul de conferire a statusului. Nu indeplineste functia de reglementare a comportamentelor sexuale. Parintele singur (fara partener in cadrul familiei) cauta relatii afective si sexuale in afara familiei.

           In analizele referitoare la familia monoparentala, un accent deosebit este pus pe consecintele asupra evolutiei copiilor: stare de sanatate, succes sau esec scolar, abandon scolar, devianta, stabilitate in familiile pe care le formeaza. Mult mai putin au fost studiate efectele asupra adultilor, pusi in situatia de a indeplini un cumul de roluri atat in plan public, cat si privat (parintele unic-adesea munceste mai mult pentru a sustine economic familia, rezolva mai greu si in timp mai indelungat treburile administrativ-gospodaresti, este solicitat mai mult in sprijinirea copiilor, etc).

           Transmiterea mostenirii in cadrul familiei (proprietate, nume, statut) se realizeaza fie matriliniar (pe linia mamei), fie patriliniar (pe linia tatalui), fie bilinear (pe linie maternal si paterna). In cazul existentei casatoriei intre parinti, atunci, in cele mai multe situatii, numele purtat de copii este cel al tatalui.

            In modul de manifestare a autoritatii, fata de maniera traditionala, in care autoritatea putea fi detinuta de barbatul cel mai in varsta sau de sot (in patriarhat), de femeia cea mai in varsta sau de sotie (in matriarhat), in cazul familiei monoparentale autoritatea este exercitata de parintele unic, sustinator al familiei.  Din acest punct de vedere, familia monoparentala se apropie de modelul de autoritate, este specific pentru secolul XX, cand autoritatea era detinuta de persoana care aducea venit.

           Familia poate fi abordata ca o institutie sociala, care se afla in legaturi cu alte institutii, inclusive cu institutiile statului. Raporturile de acest tip sunt satisfacute preponderant de parintele singur.

           Prima dificultate, atunci cand este vorba de a numara familiile monoparentale, consta in definirea chiar a acestui mod de configurare familiala. Intr-adevar, desi studiile asupra subiectului abunda, nu exista nicio definitie acceptata pe plan international.

Este interesant de a constata pana la ce punct aceste definitii descopera dintr-o data problemele existente atat pe plan statistic cat si asupra celui a filierelor institutionale spre care risca sa fie orientate indivizii implicate in situatii concrete de nevoie.

„Familie monoparentala este atunci cand copilul sau copiii care traiesc in casa cu un singur parinte deoarece celalalt a decedat sau, cazul cel mai frecvent,  celalalt parinte traieste de altfel singur sau cu o alta persoana.”[2]

Familia monoparentala este “un concept recent introdus in limbajul administrativ si in cel stiintific pentru “a da nume”unitatilor sociale-al caror numar este in crestere-constituite dintr-un singur parinte si unul sau mai multi copii, unitati care pot rezulta ca urmare a unor experiente diferite: nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se “rezolva intr-o casatorie de reparatie”; decizia (optiunea voluntara) a unor femei (trecute de treizeci de ani, de regula) de a avea un  copil/copii in afara unei casatorii legale sau uniuni libere (parentalitate celibatara); divortul unor cupluri cu copii necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri”.[3]

In literatura anglo-saxona se utilizeaza termenul de one(single)-partner family inca din 1960, iar zece ani mai tarziu, termenul are corespondent si in literature franceza famille monoparentale.

          “Desemanand unitati sociale formate din unul sau mai multi copii si un singur parinte, acest concept s-a impus repede in fata altor concepte precum: parinti izolati, menaje conduse de femei, mame singure in dificultate, mame necasatorite, menaje ambientale, menaje monoparentale intrucat au o dubla semnificatie: pe de o parte, cei doi termeni raspund ”nevoii de a da un nume” unui fenomen pe care ruptura inregistrata in anii 1960 si 1970 in comportamentele demografice (si care, in esenta consta in diminuare semnificativa a ratelor nuptialitatii si multiplicarea coabitarilor, cresterea numarului de copii nascuti in afara casatoriei, explozia ratelor divortialitatii) si progresele in plan administrative-statistic l-au facut tot mai vizibil; pe de alta parte, el exprima un mod de a privi un comportament care pana atunci a fost considerat marginal ori chiar deviant, generator de tulburari sociale sau psihologice. In present grupul copil/copii-parinte este privit ca o alternativa si devine normal pe masura ce se inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o conduita familiala pentru membrii societatii actuale.

Pentru astfel de familii cu deficit de structura (familie cu singur parinte) sau cu probleme functionale (carente materiale si de socializare) se intrebuinteaza expresii ca: familii vulnerabile, dezorganizate, disfunctionale sau cu un climat nefavorabil”.[4]



Familia monoparentala este “o structura familiala asimetrica, formata dintr-un singur parinte si copilul/copiii sau/sai, fie prin decesul celuilalt parinte, fie prin divort, fie prin abandonarea familiei de catre un parinte, fie prin decizia de a nu se casatori a parintelui, fie prin adoptia realizata de o persoana singura, fie prin nastera ”intamplatoare” a unui copil dintr-o relatie libera, in afara casatoriei, cu referire in special la parintii adolescenti”[5].

Experienta de a fi parinte singur nu este neaparat devastatoare pentru adult sau pentru copii, dar nu este confortabila in permanenta. Ea ramane o experienta particulara de tip familial,ce duce la schimbari in raporturile dintre parinti si copii.

Desi nu sunt cu mult semnificative, schimbarile pot depinde de timpul pe care il consacra mama sau tatal familiei ,,de modul in care efectele separarii au marcat adultii, ca si copiii, de modul in care ambii adulti si copiii dezvolta strategii de a face fata problemelor, noi stiluri de viata. Pentru multi indivizi, aceste <adaptari> si <ajustari> pot fi relative temporare, cata vreme majoritatea parintior singuri reusesc sa se recasatoreasca”.[6]

  Schimbarile care au antrenat familia, ca institutie sociala, in ultimele decenii au impus, in mod tot mai accentuat monoparentalitatea. De-a lungul timpului au existat maimulte conceptii privind functionalitatea acestui tip de familie, mentalitatile fiind acelea ce au sustinut diversele pareri contradictorii.

Astfel, societatea traditionala, bazata pe familia extinsa, dezaproba monoparentalitatea si incuraja tendintele de stigmatizare si etichetare fata de cei ce alegeau, voit sau nu, acest ”stil de viata”. Pe de alta parte, in societatea moderna, datorita generalizarii familiei nucleare s-a putut realiza mai usor ruptura fata de comunitate, schimbandu-se si viziunea asupra acestui tip de menaj.

Cu alte cuvinte, a fost inlocuita conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copii sa fie crescuti doar de mama sau doar de tata.

 Majoritatea psihologilor conchid, in esenta, ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala decat una bantuita de certuri si probleme. De aceea, daca in trecut se considera ca sotii, chiar daca nu se inteleg, trebuie sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi considera ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie.

S-a combatut si ipoteza care afirma ca acei copii care provin din familii dezorganizate sunt mai usor expusi riscului de a deveni delincventi potentiali. James Wilson si Richard Hernstein au efectuat o serie decercetari (in 1970) privind relatia dintre criminalitate si ceea ce se numea in acee perioada ”familii destramate”.

Autorii se asteptau sa gaseasca o legatura cauzala intre cele doua variabile: copiii crescuti in familiile cu un singur parinte si riscul de a comite, mai tarziu, delicte. Intr-adevar, cea mai mare parte a barbatilor aflati in inchisori proveneau din familii dezorganizate, dar in acelasi timp, ei aveau parinti care comisesera delicate si veneau din medii sociale sarace si minoritare.Datorita faptului ca acesti trei factori erau interconectati, nu era clar daca situatia in sine avea un efect independent de temperament si circumstante.

Chiar daca exista diferite si complexe tipologii, cea mai importanta distinctie in cea ce priveste familia cu un singur parinte, avand in vedere aspectele ei pur functionale sau efectele posibile, este cea dintre familia condusa numai de mama si cea condusa numai de catre tata.Varsta si maturitatea parintilor reprezinta un semn al riscului ceea ce nu inseamna insa ca toti copiii ai caror parinti sunt foarte tineri (intre 16 si 20 ani) sufera sau sant neglijati.

Studiile demonstreaza ca datorita lipsei de maturitate si responsabilitate a mamelor tinere indeosebi, unitatea familiala este supusa riscului unor dificultati precum: separare, divort, violenta, abandon, familie monoparentala.

Nasterile in afara casatoriei inregistreaza un procent ridicat pentru categoria mamelor adolescente. Diversitatea formelor de monoparentalitate depinde dupa cum se poate vedea in tabelul de mai jos, pe de o parte situatiile matrimoniale anteriaoare si pe de alta parte de circumstantele/ cauzele care stau la baza acestei configuratii familiale.

Tabelul II. 1 . Tipologia familiilor monoparentale

Situatia anterioara

Pastrarea copiilor

                Circumstantele formand monoparentalitatea

Moartea tatalui

Moartea mamei

Separarea de fapt

Separarea de drept

Divort

Casatoaria




Mama

        x

Tatal

x

Coabitare

Mama

x

x

x

x

Tatal

x

x

x

x



Sursa: B., Bawin, Legos, Familles, mariage, divorce, Ed. Piere Mardaga, Liege – Bruxelles, 1998, pag. 177              

Unii autori afirma ca <<ne indreptam catre o societate ”matricentrica” tocmai datorita cresterii numarului de familii monoparentale, in special a familiilor in care parintele singur, care are grija de copil este mama. Acest tip de familie manifesta o stabilitate mult mai mare decat cuplul, cum este si firesc.

    Un alt cercetator, A.Tofler, mentioneaza ca in S.U.A. numarul familiilor monoparentale este foarte mare (unul din sapte copii americani este crescut de un singur parinte, iar in mediile urbane proportia este de unul la patru incluzand si copiii nelegitimi, copiii adoptati de femei singure sau chiar de barbati singuri”[7]

    In Romania procentul familiilor monoparentale este, potrivit datelor din recensamantul din ianuarie 1992, de aproximativ 10% din totalul familiilor.

    Familia monoparentala este considerata de unii specialisti un tip special de familie ,in timp ce altii considera ca ea nu poate fi numita familie.

   Dupa cercetarile facute de Maria Voinea - analizand datele Recensamantului din 1992 - “s-a observat ca, din cele 7.288.676 gospodarii existente in Romania, 17% reprezentau menaje de o singura persoana, 20%familii fara copii si  6,5% familii monoparentale.[8]

  In general numarul casatoriilor a scazut, dar cuplurile au ramas la fel de numeroase pentru ca deficitul de cupluri casatorite a fost compensat, in ansamblu, de crestera nunmarului cuplurilor care traiesc in concubinaj. Casatoria atunci cand are loc, nu mai este ritualul solemn care impunea fiecarui partener inceperea unei vieti noi. Aceasta flexibilitate a inceperii vietii conjugale se inscrie intr-o reconstituire a modurilor de trecere la varsta adulta.

   Acceptarea in crestere a relatiilor alternative nu inseamna ca oamenii se vor implica ei insisi in astfel de relatii. Casatoria nu mai este considerata indispensabila, dar in acelasi timp casatoria este inca preferata; ceea ce s-a schimbat in aceste arii ale vietii familiale a fost o cresterea tolerantei pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu si o crestere a implicarii active in astfel de comportamente.

  In concluzie, familia romaneasca se afla intr-un complex proces de schimbare (process ce va continua si se va accentua), la rascrucea dintre traditionalitate si modernitate, dintre valorile si principiile caracteristice celor doua stiluri de viata.

De asemenea nu se poate afirma cu certitudine ca familia monoparentala nu este indicata pentru evolutia ulteioara a copilului, din moment ce familia clasica (cu doi parinti) se confrunta cu probleme similare.

Cert este insa ca,  familia monoparentala, ”ramane, dincolo de efecte, o optiune, o alternativa, o realitate sociala ce capata consistenta prin insasi proliferarea ei la acest sfarsit de veac”.[9]



[1] M., Voinea, Psihologia Familiei, Ed.. Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1996, pag. 735

[2] B., Bawin, Legros, Familles, mariage, divorce, Ed. Piere Mardaga, Liege – Bruxelles, 1998, pag. 173

[3] E., Stanciulescu, Sociologia educatiei familiale, vol. I-II, Ed. Polirom, Iasi, 1997-1998, pag..229

[4] G.,  Irimescu, Asistenta sociala a familiei si copilului, Curs, Ed. Universitatii ,,Al.I. Cuza” , Iasi , 2002

[5] I., Mitrofan, C., Ciuperca, Psihologia relatiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucuresti, 1997, pag. 41

[6] I., Mitrofan, C., Ciuperca, Psihologia relatiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucuresti, 1997, pag. 41

[7]B., Bawin, Legros, Familles, mariage, divorce, Ed. Piere Mardaga, Liege – Bruxelles, 1998, pag.  200

[8]B., Bawin, Legros, Familles, mariage, divorce, Ed. Piere Mardaga, Liege – Bruxelles, 1998, pag.. 202

[9] C., Ciuperca, Cuplul modern – intre emancipare si disolutie, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2000, pag. 60








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1608
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site