Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MISCARILE SOCIALE

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Migratia si munca in strainatate
Functiile si ramurile sociologiei
POLITICA SI VIOLENTA
PARADIGMA
PERSPECTIVA SOCIO-DEMOGRAFICA ASUPRA FAMILIEI
6 faze ale vietii in doi
Teorii socio-economice extrem de provocatoare - Societatea perfecta
RITUAL
CONCEPTII PSIHOSOCIOLOGICE PRIVIND FAMILIA: Relatiile dintre sexe in dinamica societatii
TIP IDEAL

TERMENI importanti pentru acest document

miscarea sociala si elementele sale determinante : defineste miscarea sociala liberala : miscarea sociala ca factor determinant in schimbarea sociala : rolul miscarilor sociale si nationale : copii institutionalizatineistitutionalizati :

MISCARILE  SOCIALE

          Miscarile sociale se remarca mai ales incepand cu anii saizeci, in Statele Unite, apoi in Europa,in 1968 (“noile miscari sociale”), perioada in care s-au inmultit  studiile de caz si lucrarile teoretice – ex. Cercetari privind miscarile sociale, conflictul si schimbarea – publicatie anuala.

          Legitimitatea stiintifica a studiului miscarilor sociale a fost consolidata odata cu aparitia preimelor bilanturi consacrate cercetarilor in cest domeniu, menite sa puna in evidenta rezultatele obtinute.

          Miscarile sociale nu mai sunt abordate prioritar din unghiul comportamentului colectiv, ca o manifestare speciala, si chiar originala a acestuia. Devine un obiect de studiu de sine statator.

          In Europa, batalia s-a dat impotriva unei conceptii reductive, ce avea tendinta de a vedea in miscarile sociale doar o manifestare secundara, un sub-produs, al conflicetlor de clasa. In acelasi timp, peste ocean, riscul consta in neglijarea specificitatii conflictelor de clasa in cadrul unei perspective cuprinzatoare a comportamentului colectiv, chiar daca acesta a dat nastere unei traditii in studierea miscarilor sociale.

          CARACTERIZAREA  MISCARILOR  SOCIALE

          In definirea unei miscari sociale, principalul obstacol intalnit in general este dubla problema a delimitarii sale empirice si a identificarii sale analitice.

Din punct de vedere al delimitarii, miscarile sociale pot aparea ca “fenomene ce pot fi greu surprinse (elusive), fara limite clare in spatiu si timp” (Hanspeter Kriesi – 1988).

In baza unor criterii analitice putem ilustra prin doua exemple opuse:

1.     McCarthy si Zald propun in 1977 urmatoarea definitie: “O miscare sociala este un ansamblu de opinii si de credinte comune unei populatii ce isi exprima preferintele pentru schimbarea unor elemente ale structurii sociale si/sau ale distributiei recompenselor intr-o societate”  - se identifica prin aceasta orientarea spre schimbarea sociala.

2.     Alain Touraine vede in miscarea sociala trei aspecte:

a.     “o actiune conflictuala”

b.     “intreprinsa de un actor al unei clase”

c.     ce se opune adversarului sau de clasa in “controlarea sistemului de actiune istorica” si in ”conducerea sociala a istoricitatii”.

Herbert Blumer propune considerarea miscarilor sociale “drept actiuni colective ce urmaresc stabilirea unei noi ordini de viata. Tot el le considera “miscari expresive, generale si specifice”. Denumirea de miscare sociala ar trebui mai degraba folosita pentru anumite tipuri speciale de actiune colectiva, orientate inspre schimbare.

Blumer subliniaza o prima categorie a miscarilor expresive, anume cadrul propice pe care il reprezinta “curentele culturale” pentru aparitia miscarilor sociale, acestea reprezentand un sol fertil pentru dezvoltarea miscarilor sociale .

Cealalta mare categorie de miscari expresive identificata de Blumer consta in miscarile religioase. Acestea, considerate in sine, nu trebuie incluse in categoria miscarilor sociale: specificitatea lor merita recunoscuta si analizata ca atare.

O miscare sociala este intotdeauna politica, intr-un anumit grad, mai mult sau mai putin pronuntat, fie si numai prin implicatiile sale in acest plan (Heberle – 1968), dar poate in primul rand datorita faptului ca logica protestatara al carei exponent este o face sa ajunga in mod inevitabil la o confruntare cu autoritatile publice. Aceasta confruntare poate lua forme diverse, dupa cum este mai mult sau mai putin radicala dar si dupa cum presupune sau nu recurgerea la violenta.

Charles Tilly defineste miscarea sociala ca fiind “o serie neintrerupta de interactiuni intre detinatorii puterii si persoane ce reusesc sa vorbeasca in favoarea unui grup de oameni, lipsiti de reprezentare formala”. Sociologul american propune “grila conflictului politic” pentru interpretarea miscarilor sociale. Acesta intentie este mai vizibila in partea a doua a definitiei lui Tilly, anume “o miscare sociala este o serie de interactiuni…, in timpul careia persoane (ce reprezinta miscarea) formuleaza in mod public revendicari legate de schimbari in distribuirea sau exercitarea puterii si isi sustin aceste revendicari prin manifestari publice de sprijin”.

Nu exista o istorie naturala a miscarilor sociale, spre deosebire ce au crezut alti autori, reprezentanti ai formei naïve si invechite a curentului comportamentului colectiv.

Totodata miscarile sociale recurg des la modalitati de protest neconventionale, neinstitutionalizate. Acestea sunt cele mai disponibile mijloace la care pot recurge, fapt ce nu trebuie considerat ca o dovada a “irationalitatii” lor.

 Ceea ce este la inceput de ordinul unui simplu protest, poate deveni uneori o miscare ce urmareste transformari revolutionare. Dar, daca complexitatea proceselor ne indeamna la prudenta, nu inseamna ca ea interzice operarea unor distinctii intre tipuri de miscari sociale, in fnctie de natura schimbarii vizate.  Din acest punct de vedere Smelser (1962) face distinctie intre miscarile orientate spre norme si miscarile orientate spre valori (miscari globale).

Se poate desprinde din cele de mai sus o definitie mai completa:

Miscarea sociala este o actiune colectiva de protest si contestare ce urmareste sa impuna schimbari – variabile ca importanta – in structura sociala si /sau politica, apeland frecvent, dar nu in mod exclusiv – la mijloace neistitutionalizate.

ETAPA  COMPORTAMENTULUI  COLECTIV

Comportamentul colectiv reprezinta cadrul de referinta dominat  folosit de Park, Blumer (ce se numara printre adeptii interactionalismului simbolic), Smelser, discipol al lui Parsons (sociologi cu alte surse de inspiratie), Turner, Killian, chiar si Kornhauser, ce are interpretari ce fac apel la factorii psiho-sociali. Astfel, miscarile sociale sunt studiate ca forme specifice ale comportamentului colectiv.

Park

       una dintre sarcinile majore ale sociologiei consta in evidentierea proceselor prin care societatea, in sensul de modele de operare instituite, este formata si reformata. Aceste procese trec printr-o succesiune de faze: agitatia sociala → miscari de masa → adaptare sau transformare a institutiilor. Comportamentul colectiv are un loc central in schimbarea sociala, avand o dimensiune creatoare. Aceste trei faze imprima un fel de istorie naturala comportamentului colectiv.

        intrevede interesul pe care l-ar prezenta o adevarata clasificare a formelor de comportament colectiv, fara a formula insa o prpunere in acest sens. Interesul pentru miscarile sociale se poate dezvolta liber.

       opera lui Park reprezinta un moment fondator al unei traditii de analiza a miscarilor sociale.

       grupeaza miscarile de masa astfel: migratii masive, cruciade morale si revolutii.

Blumer

- este mostenitorul tezei  contagiunii, chiar daca recurge la formularea de “reactie circulara”, in virtutea careia “indivizii isi reflecta reciproc modul de a simti si, astfel, il intensifica”.

- ramane fidel conceptiei unei istorii naturale a miscarilor sociale: o miscare sociala ar cunoaste intr-un anume fel o “cariera” cu 4 etape bine definite:

agitatia sociala → exaltarea populara → formalizare → institutionalizare 

Turner si Killian

- definesc miscarile sociale drept “o colectivitate ce actioneaza cu o oarecare continuitate pentru a promova sau rezista la o schimbare in societatea sau grupul din care face parte.”

- o miscare sociala trebuie analizata ca o “colectivitate purtatoare a unui grup in gestatie”, centrul de coordonare fiind constituit dintr-un ansamblu de norme ce reprezinta repere de comportament si o sursa de identificare; structura colectivitatii este alcatuita din relatii variabile intre un grup de comanda, in care liderul carismatic nu se impune intotdeauna liderului administrativ, sau chiar a intelectualului ce elaboreaza justificarile ideologice, si categorii de partizani, eterogeni in ceea ce priveste obiectivele propriu-zise ale miscarii.

          Neil Smelser

- sociolog format la scoala lui Parsons, consacra acestui domeniu o ambitioasa constructie teoretica, Teoria comportamentului colectiv (1962)

- accentueaza contrastul accentuat dintre comportamentul institutionalizat si comportamentul colectiv, facand referire asupra discontinuitatii dintre cele doua forme, asupra ponderii decisive a credintelor generalizate, insistenta asupra caracterului neadaptat, uneori iresponsabil, al comportamentului colectiv.

         

William Kornahauser – elaboreaza o teorie care are urmatoarele enunturi:

1.     “Indivizii nu sunt direct legati unii de altii “

2.     Societatea de masa nu este definibila doar in termeni obiectivi, ci si in termeni subiectivi.

3.     Societatea de masa contine o dubla sursa de fragilitate: pe de o parte, populatia ei poate fi usor mobilizata de elite noi sau contraelite, iar pe de alta parte, elitele existente sunt vulnerabile.

4.     Caracteristica structurala esentiala a societatii de masa consta in slabiciunea gruparilor intermediare.

5.     Insista asupra izolarii sociale, mai mult decat asupra izolarii individului propriu-zis. Angajarea in miscari extremiste a membrilor unei societati de masa este posibila mai ales datorita absentei relatiilor sociale cu societatea globala, lipsei de participare la viata societatii, si nu datorita singuratatii individuale.

6.     Dizlocarile structurilor comunitare antrenate de o urbanizare si o industrializare deosebit de rapide creeaza conditii sociale de atomizare, propice aparitiei miscarilor.

7.     Masa in ansamblul sau nu este predispusa in mod egal la adopatrea unor comportamente extremiste.

ETAPA  MOBILIZARII  RESURSELOR        

Odata cu inceputul anilor saptezeci se dezvolta noi perspective teoretice, ce vor ocupa cat de curand o pozitie dominanta in acest domeniu de cercetare . Este vorba despre curentul mobilizarii resurselor, curent care a dat nastere unor diferite variante, fondul comun fiind aderarea autorilor la aceleasi principii generale de analiza.  Acest curent s-a constituit din ruptura teoriilor dominante anterior, in timpul etapei comportamentului colectiv. Ruptura este evidenta datorita faptului ca noii cercetatori folosesc direct in  rationamentele lor termenul de miscari sociale, fara a mai pleca de la cadrul general al comportamentului colectiv. Apare interesul pentru importanta organizatiilor in aparitia si dezvoltarea miscarilor sociale, in timp ce abordarile anterioare aveau tendinta de a neglija acest aspect. In cele din urma, rationalitatea angajarii in actiunea colectiva si asupra dimensiunilor politice ale miscarilor sociale conduc la afirmarea unei continuitati intre comportamentele institutionalizate, mai ales in domeniul politic, si cele adoptate de catre participantii la miscarile sociale.

Se evidentiaza doua consecinte  ale acestei rasturnari de perspective:

1.     cercetatorii sunt mai interesati sa abordeze studiul miscarilor sociale din punct de vedere al conflictelor pe care le genereaza, decat pornind de la tensiunile pe care se presupune ca le-au produs.

2.     psihologia sociala inceteaza a mai fi o sursa majora de inspiratie in beneficiul altor doua discipline, si anume sociologia politica si stiinta economica.

Cei care a au creat expresia “mobilizarea resurselor”, McCarthy si Zald, tind sa neglijeze nivelul miscarii sociale propriu-zise in favoarea nivelului organizarii miscarii sociale. Ei rationeaza in termeni de costuri si beneficii. Astfel, o industrie a miscarii sociale grupeaza toate formele de organizare ale miscarii sociale interesate de satisfacerea unui acelasi ansamblu global de preferinte, caracteristic pentru o miscare sociala anume.  Sectorul miscarilor sociale cuprinde toate industriile de acest tip intr-o societate data. Se evidentiaza intentia acestei incercari de transpunere, care consta in aplicarea principiilor cererii si ofertei la competitia existenta intre organizatii si industrii ale miscarii sociale, pe de o parte, si intre acest sector specific si alte sectoare, pe de alta parte. Rol important il au ajutorul extern si intreprinzatorii politici, factori alaturi de care organizatia isi dobandeste intreaga importanta, prin legaturile frecvente pe care le stabileste cu cele doua dimensiuni.   

McCarthy si Zald atrag totodata atentia asupra influentei decisive exercitate de membrii si simpatizantii din convingere in dezvoltarea miscarilor sociale din Statele Unite, premisa a cresterii sensibile a resurselor discretionare in societatea americana.

Miscarile sociale iau si o forma noua, dupa cum arata McCarthy si Zald,  si anume organizatia profesionista a miscarii sociale, putand fi recunoscuta dupa modul sau de conducere si provenienta, in buna masura externa, a resurselor de care dispune. Miscarea este patronata de organizatii externe si ofera cea mai mare parte a resurselor sale. In fruntea organizatiei miscarii sociale se afla un stat major profesionist, avand chiar cadre permanente. O astfel de organizatie cuprinde echipe tranzitorii si intreprinzatori angajati in adevarate cariere pe care le realizeaza in interiorul unei anume industrii a miscarii sociale, trecand uneori la o industrie vecina. 

SCHIMBAREA  SOCIALA

          Studierea schimbarii sociale ocupa un loc central in sociologia clasica si moderna. Comte si Spencer  si-au propus sa formuleze legile schimbarii sociale, fara a se opri la faptele concrete sau la evenimentele particulare care I-ar fi limitat la un studiu istoric al devenirii istorice. Aceasta tema a fost abordata in vederea determinarii cauzelor sau a anticiparii evolutiei fenomenelor la care se refera. In cadrul conceptului dominant, evolutionismul, apar strategiile de dezvoltare, create pentru Lumea a 3-a imediat dupa cel de-al 2-lea razboi mondial, politicile de modernizare, cu punctele de vedere  controversate asupra originilor si desfasurarii procesului de industrializare. Creste confuzia, iar mizele ideologice au devenit tot mai mari.

          Caracterul problematic al schimbarii sociale este subliniat de la bun inceput de diversitatea  conceptiilor primilor sociologi asupra acesteia, precum si de varietatea teoriilor carora le-a dat nastere.

         

                  ASPECTE  SI  REPREZENTARI

          Sociologia, fiica a revolutiei industriale, s-a constituit in legatura directa cu schimbarea sociala.

          Comte reduce evolutia generala la succesiunea a trei epoci.

 Inainte de toate, ea este prezentata de Saint – Simon ca trecerea de la guvernarea oamenilor la administrarea lucrurilor. Spencer opune tipului militar tipul industrial, W. Bagehot opune epocii cutumelor sau a imobilitatii epoca polemicii sau a liberului arbitru, iar G. Tarde opune modei ce reprezinta domnia noutatii cutumele – in care se regaseste autoritatea vechimii. Pe plan familial schimbarea a fost conceptualizata pornind de la institutia familiei. Pentru multi sociologi, insa, unitatea economica, dupa aparitia marii industrii, este uzina si nu familia, care a incetat a mai fi o cooperativa de productie.

          Marx situeaza originea tulburarilor sociale la nivelul fortelor de productie, modurile de productie “asiatic”, “antic”, “feudal” si “burghez” fiind pentru el “epoci de progres ale formatiunii economice a societatii”.

          K. Bücher distinge urmatoarele stadii ale evolutiei economice:

-         stadiul economiei familiale inchise

-         stadiul economiei urbane

-         stadiul economiei nationale, ce urma sa duca la economia mondiala.

Din punct de vedere juridic, pentru sociologii dreptului, evolutia a insemnat o trecere de la conditiile personale la raportul contractual, de la raspunderea colectiva la raspunderea individuala, de la justitia individuala la cea publica, de la dreptul subiectiv la socializarea dreptului . E. Durkheim, in lucrarea sa Despre diviziunea muncii sociale, afirma ca veleitatile de novare sunt respinse in lumea rurala, guvernata de traditie. Odata cu migratiile si urbanizarea , traditiile slabesc. Durkheim asociaza intr-o stransa relatie cresterea populatiei, alaturi de condensarea masei sociale si progresul diviziunii muncii. Tot el realizeaza o importanta distinctie intre “densitatea materiala” si “densitatea spirituala”, fapt care explica analiza lui asupra coeziunii sociale si conceptualizarea anomiei .

Analiza schimbarii sociale inseamna punerea in balanta a vechiului si a modernului, in termeni de progres si decadenta.

Modernizarea s-a nascut din transformarile ce au drept cadru principalele tari europene, incepand cu Epoca Luminilor. Ea reuneste diferite miscari de secularizare, rationalizare, industrializare etc. A fost grabita de revolutii politice, economice, culturale. Modernizarea este definita astazi ca un proces de deschidere si de punere in miscare (transferuri geografice si sociale), un proces de redistribuire sociala, aparand clasele, ce sunt grupari determinate economic, un proces de laicizare care a condus la separarea bisericii de stat.

Notiunea de schimbare  sociala  apare destul de problematica atunci cand este corelata cu :

-         industrializarea – inovatia tehnica, cresetrea productiei, diviziunea muncii

-         dezvoltarea economica – cresterea venitului national, ridicarea nivelului de trai

-         modernizarea – ce are ca rezultat constituirea unei organizari sociale ajustate la nevoile si conditiile create de progresul stiintei si tehnicii.

ANALIZA  SCHIMBARII  SOCIALE

a)    Critica teoriilor clasice

Fie ca apartin evolutionismului sau functionalismului, principiile autorilor clasici sau teoriticienilor moderni desprind tendintele generale si enunta legi.

Legea generala a evolutiei, ilustrata de Spencer, arata ca “evolutia este o integrare de materie insotita de o disipare de miscare”. Materia trece de la la o omogenitate nedefinita la o eterogenitate definita, coerenta.

Raportat la schema evolutionista, functionalismul se prezinta ca o ruptura, el considerand societatile mai putin in istoricitatea lor, cat sub forma unor structuri, sisteme, functionale, ansambluri echilibrate. Teoria sociala a lui Merton corecteaza postulatele functionalismului, care fac din orice societate o structura stabila, compusa din elemente bine integrate, toate concurand la functionarea echilibrata a sistemului. In teoria lui, Merton ia in considerare elementele a-functionale si disfunctiile, prin distinctia dintre functiile latente si functiile manifeste.

Studiului proceselor de diferentiere, datorat lui Parsons, i se poate conferi o valoare macrosociologica. Din punctul lui de vedere tendinta fundamentala a societatilor moderne este aceea de a substitui relatiilor de tip particularist relatii de tip universalist. Aceasta tendinta este solidara cu legea sa referitoare la “nuclearizarea” familiala concomitenta cu industrializarea. In societatea industriala locurile de munca, statuturile, nu sunt transmise ci dobandite. Scoala devine locul unde se dobandeste o educatie, familia ramanand cu o functie limitata. Se impune exigenta moderna legata de mobilitate, participarea colectiva la valori de educatie comune, principii identice de promovare. Familia largita a cedat locul familiei nucleare.

R. Boudon, in 1985, arata ca desi judecatile analitice sunt acceptabile, aceasta lege poate fi falsa, precizand ca legaturile familiale sunt mai puternice decat la inceputul secolului (in cazul Statelor Unite),  totodata citand numeroase tari unde industrializarea a intarit structurile familiale, si nu in ultimul rand , mentionand cazul Japoniei unde modernizarea s-a realizat chiar prin intermediul familiei largite.

Studiul lui M. Weber asupra influentei sectelor protestante din Statele Unite atesta faptul ca, impotriva simtului comun, un proces de modernizare nu este incompatibil cu consolidarea religiilor. El combate prin aceasta conceptul lui Comte despre tendinta declinului spiritualitatii in societatea moderna si conceptul lui Durkheim despre tendinta de laicizare provocata de industrializare.

b)    Analiza factorilor

Cautarea unui factor determinant sau a unei cauze determinantea schimbarii sociale a fost urmarita de majoritatea sociologilor.

Durkheim

Diviziunea muncii si densitatea morala se explica prin cresterea populatiei. Factorul structural determinant este de ordin demografic. Factorul tehnic este retinut drept un criteriu de evolutie istorica, fiecare faza a acestei evolutii alcatuind un “complex tehnologic”.

Marx

In teoria marxista, schimbarea sociala este conceputa pornind de la transformarile care ii afecteaza infrastructura. Prin noi forte productive oamenii isi schimba modul lor de productie, felul de a-si castiga existenta, isi schimba toate relatiile  sociale. Marx precizeaza ca “modul de productie al vietii materiale, conditioneaza viata sociala, politica si intelectuala, in general”.

McClelland  efectueaza un studiu asupra nevoii de reusita, care variaza in functie de societati si epoci, reprezentand o prelungire a tezei lui Weber. Aceasta teza explica raspandirea comportamentelor de economisire si de investitie, caracteristice capitalismului, prin Reforma protestanta si prin dezvoltarea economica a tarilor unde a triumfat Reforma (s-a conferit valoare muncii,  favorizand acumularea de capital si privilegiind stiinta experimentala ca mod de cunoastere).

Rolul ideologiilor, conservatoare sau progresiste, in schimbarea sociala, se identifica prin cristalizarea valorilor, canalizand sau eliberand energia colectiva. Influenta lor poate sa merga pana la determinarea unei “structuri de personalitate”. Se reliefeaza si un raport intre ideologia democratica si individualitatea  liberala, intre ideologia totalitara si “personalitate autoritara”. Se remarca totodata functia de reperare, de stabilizare securizanta pe care o au  ideologiile pentru indivizii care traiesc o anumita schimbare fara sa ii discearna mecanismele, intensitatea si efectele.

Toti factorii metionati au un caracter fie endogen, fie exogen.

Procesele sunt calificate drept endogene cand apar in cadrul sistemului social la transformarea sau mentinerea caruia contribuie. Schema marxista, axata pe contradictiile structurale ale societatii si pe conflicetele de clasa, se inrudeste cu o teorie endogena a schimbarii sociale: capitalismul, de pilda, genereaza forte care il transforma si care ar trebui sa duca la disparitia sa.

Factorii exogeni, intervenind din afara sistemului analizat, il modifica fara a distruge neaparat  procesul de reproductie, al carui cadru este: dovada o constituie ineficacitatea relativa a injectiei de capitaluri straine in tarile subdezvoltate. Teza lui M. Weber furnizeaza un bun exemplu de schimbare exogena.

Inventarul variabilelor care explica schimbarea sociala ar trebui completat prin luarea in considerare a rolului elitelor, al grupurilor de presiune, al miscarilor sociale si ar trebui sa includa tensiunea mase/elite.  V. Pareto  a construit un scenariu repetitiv al schimbarii sociale pornind de la legea implacabila a ierarhiei. Ea cuprinde trei momente: raspandirea la nivelul claselor conducatoare a unei “compasiuni morbide”, decadenta elitei aflate la putere, formarea unei noi aristocratii in inteiorul corpului social. Schimbarea sociala are deci o forma ciclica. Succesiunea elitelor carora le revine rolul de a lua decizii, de a fixa obiective sociale si de a gestiona modele, formeaza scheletul istoriei, care nu este decat “un cimitir de aristocratii”.

Dimpotriva, analizele miscarilor sociale realizate de A. Touraine ne fac sa vedem in acestea mediul efervescent  in care sunt elaborate noile valori. Prin functiile pe care le exercita (de clarificare a constiintei colective, de mediere, de presiune), miscarile sociale joaca un rol determinant in schimbarea sociala si evolutia istorica. Se mai poate evalua influenta in procesele de schimbare a actiunii organizatiilor profesionale (sindicatele), a grupurilor de vocatie ideologica (partidele politice), a lobby-urilor etc.

Fiecare sociolog dispune de o interpretare a schimbarii sociale ce decurge din obiectele studiate.

Extrema diversitate a acestor interpretari justifica aparent critica radicala adresata de R. Nisbet teoriilor schimbarii sociale. Conform opiniei sale, teoriile care sunt cele mai fiabile nu se deosebesc de studiile istorice. Sociologul american pune sub semnul intrebarii chiar si interesul pentru o analiza sociologica a ceea ce tine de o descriere  a devenirii istorice.

Astazi, sociologia trebuie mai putin sa incerce sa legitimeze notiunea de schimbare sociala, sa reabilitaze vechiul concept de evolutie, sa apere teoriile ce trateaz acest subiect, si mai curand sa demonstreze fecunditatea numeroaselor elemente de analiza sociologica continute in enunturile generale despre schimbarea sociala.

 

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 210
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved