Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Parintii: prieteni sau dusmani? dupa casatorie

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
POZITIVISM SOCIOLOGIC
ACULTURATIE
VIOLENTA FAMILIALA – FENOMEN PSIHO SI SOCIOPATOGEN
Internetul si resursele acestuia in educatie
Proiect de cercetare - Propagarea formelor de cultura in randul tinerilor
ESANTIONARE
SACRU / PROFAN
Perioadele asimilate
EMPATIA SI VIOLENTA
DEVIANTA

TERMENI importanti pentru acest document

importanta sfaturilor primite de la prieteni : : parintii prieteni sau dusmani : parintii vor neaparat sa ma marite virgina : prieteni sunt ii mai mari dusmani!!!!!! :

Parintii: prieteni sau dusmani?

Parintii tai sunt persoanele care te pot ajuta cel mai mult sa intelegi ce este familia crestina si cum poti ajunge sa ai o astfel de familie. Parintii pot fi cei mai buni prieteni ai tai. Atat as avea de spus la capitolul despre parinti.

Numai ca tu mi-ai putea raspunde ca in acelasi timp parintii pot fi si cei mai mari dusmani ai familiei pe care iti doresti sa o intemeiezi. Intrebarea este: ce sunt de fapt parintii, prieteni sau dusmani? Si raspunsul este ca de cele mai multe ori parintii sunt in acelasi timp si prieteni si dusmani. In unele privinte sunt prieteni, in altele nu.

De aceea iti voi scrie mai multe despre acest subiect. Si de aceasta data ti-as dori sa nu te recunosti in acest capitol (si atunci tu cu ce mai ramai, cu titlul si cu introducerea?). M-as bucura sa stiu ca toate cititoarele acestei carti au parte de parinti crestini, de parinti care le sunt modele in viata. Numai ca sunt constient ca o astfel de dorinta e utopica. Asa ca, dandu-mi seama ca e de prisos sa ii laud pe parintii buni, ma voi referi la cazurile mai neplacute.

Sunt parinti care se sacrifica o viata intreaga pentru copiii lor. Imi aduc aminte ca, atunci cand eram mici, tata spunea ca nu ii place carnea, ca ii plac numai zgarciurile sau maduva din oase. Sau ca nu ii plac dulciurile. Eu ma bucuram in sinea mea, gandindu-ma ca ne revine o portie mai mare. Nu imi trecea prin cap ca tata renunta sistematic la dulciuri pentru ca noi sa avem mai multe. Au trecut anii, au aparut problemele (si unele chiar foarte mari) cu tatal meu. Multe dintre ele provenind de la o intelegere uneori contradictorie a invataturilor crestine. Dar oricat de tare m-am suparat pe tatal meu, nu am putut uita cat de multe facea pentru noi cand eram mici, si cat de multe a facut in anul de dupa moartea mamei.

Mare pacat fac parintii care nu isi lasa copiii sa se casatoreasca cu cine vor. Si totusi, oare niciodata nu au dreptate?

Ba da. Exista multe situatii in care parintii isi dau seama ca fata cu care vrea sa se casatoreasca fiul lor nu e o fata de calitate. E o fata cu moravuri usoare care vrea sa se marite urmarind anumite avantaje materiale. Ce sa faca parintii? Sa il lase pe tanar sa cada in plasa ei? Nu ar fi deloc bine. De obicei parintii se arunca intr-un razboi total impotriva potentialei nurori. Dar atitudinea lor nu este convingatoare. Tanarul va simti ca dragostea sa este atacata si se va arunca in bratele seducatoarei fete cu si mai mult elan (la fel face si fata ai carei parinti incearca sa o desparta de iubitul care i-a sucit mintile).

Daca parintii nu se amesteca, gresesc. Daca sunt prea insistenti, iarasi gresesc. O astfel de situatie este un examen pentru relatia parinte-copil. Daca parintii au stiut sa castige increderea copiilor lor, atunci vor sti sa ii ajute sa inteleaga ei singuri ce consecinte are greseala pe care vor sa o faca.

Parintii sunt dornici ca fiii sau fiicele lor sa aiba parte de o viata cat mai fericita. Si dupa ce vreme de douazeci de ani te sacrifici pentru binele fetei tale, cand vezi ca ea a cazut in cursa unui tip dubios ti se frange inima. Te simti umilit, te simti calcat in picioare. Ti se pare ca misiunea ta de parinte a esuat. Faptul ca fiica ta vrea sa se marite cu un tip dubios exprima foarte bine “lumina” din inima ei.

Proverbul “Spune-mi cu cine esti prieten ca sa stiu cine esti!” poate fi inteles si ca “Spune-mi cu cine vrei sa te casatoresti, ca sa stiu cine esti!”; de fapt, “Spune-mi cu cine vrei sa te casatoresti ca sa stiu cum intelegi tu viata, ca sa stiu ce fel de om esti, ca sa imi dau seama cat de curat este sufletul tau!”

In filmul “Gladiatorul”, imparatul pagan Marc Aureliu a dat o replica superba fiului sau, pe care il considera nevrednic pentru a-i urma la tron, ceva de genul: “esecul tau ca fiu este esecul meu ca tata” Adica “nu numai tu esti de vina ca ai ajuns aici, de vina sunt si eu ca nu te-am educat cu mai multa pricepere”

Asta era valabil cu sute de ani in urma. Dar astazi, cand tinerii nu prea dau importanta sfaturilor primite de la parinti, cand tinerii cauta plini de teribilism sa se rupa de linia pe care incearca sa ii creasca parintii lor, intalnim situatii in care oricat de buni pedagogi au fost parintii, totusi copiii au ajuns pe drumuri gresite. Faptul ca fiica ta se marita cu un tip dubios nu inseamna neaparat ca nu a fost educata cum trebuie.

Am impresia ca nu iti place ceea ce scriu (stii de ce am impresia asta? Incerc tot timpul sa ma pun in pielea cititorilor, si acum textul mi se pare cam plicticos.).

Poate ca te-ai fi asteptat sa scriu numai despre cat de nesuferiti sunt parintii care se amesteca in vietile copiilor lor. Dar gandeste-te ca peste cativa ani vei fi si tu mama. Si te-ar durea sufletul sa vezi ca fiul tau vrea sa ia de nevasta o fata pentru care destrabalarea e idolul preferat.  Oare fetele desfranate nu au dreptul sa devina sotii? Daca toti parintii si-ar impiedica fiii sa ia in casatorie astfel de fete nu inseamna ca ele sunt predestinate sa duca o viata de pacat? Nu, in nici un caz. O asemenea fata se poate lasa de prostul ei obicei, isi poate indrepta viata. Poate deveni un alt om. Si daca un tanar intelege incercarea prin care a trecut, si vrea sa o ia de sotie, nu are decat sa se lupte cu toate contraargumentele parintilor si sa isi implineasca visul.

Sa vorbim putin despre un astfel de caz (extrem de rar, pentru ca prostituatele de astazi nu mai vor sa se pocaiasca; isi practica meseria cu dezinvoltura).

Cum ar fi ca peste douazeci de ani fiul meu sa se indragosteasca de o fata care inainte de a se apropia de Biserica a trait multa vreme in acest pacat? Raspund sincer: daca nu cumva isi va dori sa fie preot (asa cum spune acum, la trei ani, dar are tot timpul sa se razgandeasca), nu m-ar deranja sa am o nora de acest fel. Ce spun ca nu m-ar deranja, m-ar bucura sa am o asemenea nora. Pentru simplul fapt ca un convertit e o dovada vie a existentei lui Hristos. Convertitii nu pot duce o viata superficiala, o viata “caldicica”. Ei au trait pacatul cu toata fiinta lor, si dupa ce se apropie de Biserica traiesc credinta ca un foc care ii mistuie.

Nu sustin ca nora ideala ar fi o convertita. Dar spun ca decat o nora cumintica, care vine la Biserica numai din obisnuinta, care nu cunoaste in inima ei dragostea de Dumnezeu, as prefera o nora care, dupa ce si-a spalat pacatele prin pocainta, duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu, o viata de sfintenie. Daca fiul meu ar vrea sa ia o sotie fara credinta in Dumnezeu, dar care pozeaza in fata cuminte (si care poate are si ceva bani de la taticu ), toti s-ar grabi sa o aprecieze: “Ce daca nu merge la biserica, lasa ca o sa mearga ea” Am mai precizat ca oamenii considera ca numai prostituatele curvesc, ceea ce fac fetele cu iubitii lor inainte de nunta e ceva obisnuit, lesne de trecut cu vederea de catre societatea noastra moderna.

Ce sa faci, sa tii sau sa nu tii cont de parerea parintilor tai atunci cand te vei maria?

Daca ei au avut o familie fericita, daca stii ca iti dau sfaturi din propria experienta si nu din carti, asculta-i. Daca parintii tai traiesc credinta crestina, adica nu sunt crestini numai cu numele, atunci ai gresi mult daca nu i-ai asculta.

Pe copiii care nu asculta sfaturile bune date de parinti, Dumnezeu ii lasa sa sufere din aceasta cauza, ca sa-si dea seama ca au gresit.

Dar in egala masura ii si rasplateste pe copiii care refuza sfaturile proaste date de parinti. Da, parintii dau si sfaturi proaste, si tu stii asta. Ma refer la parintii necredinciosi, care vor pentru copiii lor o fericire strict pamanteasca.

Nu vreau sa fiu vulgar, dar nu putini tati si-au mustrat baietii pentru ca nu si-au luat o nora mai voluptoasa: “Nu stii ce pierzi” De parca fericirea ar sta in numarul pe care il poarta fata la sutien.

Ar trebui sa spun cateva cuvinte si despre educatie, despre “cei sapte ani de acasa”. Nu voi scrie un capitol separat, pentru a nu lungi cartea.

Exista o problema reala in ceea ce priveste educatia primita acasa. Tinerii sunt educati mai mult de televizor. Parintii au din ce in ce mai putin timp pentru ei. Rolul parintilor este de a avea grija de un copil ca de un copac: crengile uscate sa fie smulse. Atunci cand parintii nu vor sa faca asta, tinerii cresc avand in suflet crengi uscate. Dupa casatorie, lipsa educatiei isi spune cuvantul. Un tanar care nu a fost educat cum trebuie are mici sanse sa fie un sot bun. Pentru ca se crede “buricul pamantului”, si nu vrea sa isi respecte sotia.

Ma gandesc ce va fi cand copiii mei vor fi la liceu. Stiu ca lucrurile merg din ce in ce mai rau, ca lumea nu merge deloc spre mai bine. Din punct de vedere moral decaderea e clara.

Incearca sa iti dai seama cat de importanta e pentru oameni educatia primita acasa. Si cat de trist e cand unii sunt lipsiti de aceasta educatie. In familiile pe care le vor intemeia nu va fi prea multa liniste.

Nu vreau sa termin capitolul despre parinti inainte de a-ti mai spune un lucru: nu vreau sa ramai cu impresia ca toti parintii crestini dau numai sfaturi bune copiilor lor in privinta casatoriei. Unii barbati regreta ca nu au luat o sotie mai tacuta, altii mai harnica, altii mai cine stie cum. Parintii cred ca daca nu au fost in stare sa isi aleaga pentru ei perechea potrivita, vor fi in stare sa aleaga perechi potrivite pentru copiii lor.

Poate ca fiul meu va vrea sa ia de sotie o fata urata. Nu stiu daca m-as putea abtine totusi sa nu ii sugerez sa caute una si credincioasa si frumoasa. Ar fi bine sa incerc sa nu ii caut nod in papura. Si nu imi doresc sa ii caut. Dar imi dau seama ca exista in mine tendinta de a-i arata cu degetul fata care mi s-ar parea potrivita pentru el. Chiar daca m-as limita numai sa imi spun preferintele, as arata prin aceasta ca nu inteleg cum e dragostea. Dragostea are ceva inexplicabil, ceva neconventional. Si o fata urata ii poate aduce in viata mai multa bucurie decat cea care mie mi s-ar parea frumoasa.

Si acesta ar fi alt subiect: ce drept am eu sa il conving pe fiul meu ca o fata e mai frumoasa decat alta? Frumusetea are niste criterii fixe numai asupra unor criterii generale, dar rar nuantele sunt foarte importante. Ceea ce pot face este sa ii atrag atentia in cazul in care fata respectiva e vulgara, sau in cazul in care mi se pare falsa; sau in alte cazuri, nu cred ca e timpul sa ma gandesc la ele acum.

Sper ca tu sa ai iscusinta sa stii ce iti este de folos in ceea ce priveste sfaturile parintilor legate de acest subiect. Poti sa vorbesti cu parintele tau duhovnic despre eventualele obiectii ale parintilor lui.

“Si daca nu am duhovnic ?”

Daca nu ai, sunt convins ca nu stii ce inseamna duhovnicul pentru un tanar. Asa ca voi scrie un capitol si despre acest subiect.

 

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 252
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved