Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Statistica

Bancile comerciale: rol si operatiuni

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CAPITALUL INTREPRINDERII. COSTUL DE PRODUCTIE. EFICIENTA ECONOMICA, PRODUCTIVITATEA, PROFITUL SI RENTABILITATEA
Analiza profitului aferent cifrei de afaceri
GHIDUL FISCAL AL INTREPRINZATORULUI INCEPATOR - comercianti persoane fizice si asociatii familiale -
ACCIZELE - Scutiri de la plata accizelor armonizate
Politica monetara si instrumentele politicii monetare
Metoda si metodologia controlului
PREGATIREA PROPUNERII DE FINANTARE
Biletul la ordin
Euro – Introducere si efectele acestuia pe plan international european si in Romania
Lucrare de practica - Finantele intreprinderii

Bancile comerciale: rol si operatiuni




1.1. Rolul si locul bancilor comerciale (universale) in cadrul sistemului bancar

Dupa cum s-a prezentat in capitolul „Sisteme bancare”, in perioada actuala, acestea se caracterizeaza printr-o mare diversitate a institutiilor bancare si de credit, care pot fi grupate dupa o multime de criterii. Astfel, in peisajul bancar actual, alaturi de banca centrala functioneaza bancile de depozit sau bancile comerciale orientate spre activitati pe termen scurt, si institutiile bancare pe termen lung. In categoria acestora putem incadra: bancile de afaceri sau bancile de investitii (Franta si S.U.A.) si bancile de piata (Marea Britanie). Singura tara care face exceptie la aceasta clasificare este Germania, datorita bancilor sale universale. In ultimele doua decenii, ca urmare a globalizarii financiare, asistam la o dezvoltare a vocabularului din acest domeniu, retinand atentia urmatorii termeni: banca universala si banca specializata; banca de gros sau cu amanuntul, banci intreprinderi sau banci particulare; banci de retea sau de piata; banca globala, banca la distanta, banca cibernetica; banca multimedia, banca digitala, banca virtuala. In fata varietatii si complexitatii sporite a operatiunilor financiare, multe dintre banci indeplinesc caracteristicile bancilor universale. Potrivit definitiei date de dictionar, banca universala este o banca apta de a indeplini toate activitatile, atat la nivel national cat si international (in engleza se utilizeaza termenul full service bank, care desemneaza

particularitatile bancilor globale).

Aceasta definitie necesita doua completari:

a) in primul rand, nu exista banci total universale, iar unele banci desfasoara activitati care nu au, intotdeauna, legatura cu domeniul financiar;

b) in al doilea rand, definirea bancii universale ridica semne de intrebare cu privire la criteriile in functie de care se desemneaza continutul activitatii.

Referitor la acest aspect, precizam ca pentru definirea continutului bancii universale, se pot utiliza mai multe criterii. Criteriul semantic este acela in functie de care se desemneaza aspectul institutional al activitatii bancare care decurge din operatiunile de schimb de moneda dintre tari.

Criteriul dimensiune este cel in functie de care, la modul general, bancile universale sunt considerate a avea o mare dimensiune. Asupra acestui aspect, Comisia bancara din Franta a facut unele precizari indicand faptul ca o banca universala poate fi de mica dimensiune (chiar banca locala), fara ca aceasta sa aiba activitate internationala Criteriul legislatiei si al reglementarilor conduce la luarea in considerare a termenului „banca” in sensul strict sau mai larg al bancii si al filialelor sale.

Analiza legislatiei bancare din tarile dezvoltate evidentiaza o serie de aspecte dupa cum urmeaza

In Franta, legea bancara din 984 a abrogat statutul bancilor de afaceri si al bancilor de credit, pe termen mediu si lung, si a adoptat principiul bancii universale (care poate constitui depozite de orice forma, pe orice perioada de timp si care desfasoara toate

operatiunile de credit, fara limitarea clientelei). Potrivit reglementarilor bancare din

Franta, banca universala poate indeplini un numar mare de activitati conexe, precum:

gestiunea valorilor mobiliare, gestiunea patrimoniului, servicii catre intreprinderi,

inginerie financiara, activitatea de banci-asigurari, activitati imobiliare, activitati de voiaj.

Daca analiza se situeaza in peisajul anglo saxon, in tari precum Marea Britanie si S.U.A. care se afla la originea tuturor marilor transformari financiare, atunci se pot constata urmatoarele aspecte: conceptul de banca universala este absent in S.U.A., unde „Glass Stegall Act” din 933 a fost abrogat in anul 999. In Marea Britanie, in anul 979, prin Banking Act, s-a dat pentru prima data o definitie institutiei bancare.

Un alt criteriu de maxima importanta il constituie specificul activitatii practice in

functie de care „profesia bancara este dificil segmentabila”, intrucat isi extrage esenta din faptul ca un anumit monopol tehnic i-a fost delegat prin lege. Acest monopol n-a disparut, dar tehnicile sunt atat de sofisticate, iar ofertele ca si tehnicile sunt diversificate, ceea ce face ca notiunea de banca universala sa fie impracticabila

Banca universala poate fi privita si analizata si ca rezultat al globalizarii financiare, si de asemenea, ca rezultat al conditiilor existente la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX.

In functie de legislatia in vigoare din diferite tari si de particularitatile activitatii practice, se pot distinge urmatoarele tipuri de institutii, care se circumscriu termenului de banca universala, astfel:

bancile mixte de tip german;

versiunea britanica a bancilor universale in care filialele sunt gestionate de o maniera distincta

holdingurile bancare americane;

conglomeratele bancare japoneze.

Referitor la bancile mixte germane, acestea isi au originea in specificul economiei de la inceput de secol, cand s-a instituit „o osmoza” intre sistemul industrial si cel bancar, ceea ce a condus la inregistrarea celui mai semnificativ progres din Europa. Bancile au intervenit in intreprinderi, fie prin acordarea imprumuturilor pe termen lung, fie prin constituirea de fonduri proprii, ceea ce a permis scoaterea intreprinderilor din starea de dificultate. In prezent, ponderea bancilor germane in structurile intreprinderilor industriale sau comerciale este sporita; marile banci sunt prezente in 300 – 400 de consilii de supraveghere ale societatilor. In fata transformarilor din peisajul financiar mondial, au devenit tot mai universale, patrunzand si in domeniul imobiliar, cel al asigurarilor si al preluarilor de participatie.

Fuziunea dintre bancile si industria germana prezinta o similitudine cu cazul japonez, intrucat si in Japonia, la sfarsitul secolului al XIX-lea, bancile au acceptat riscurile marilor intreprinderi, contribuind la constructia unor giganti „industriali financiari”, care sunt in present urmasii acelor intreprinderi „zaibastu”. In contextul economiei japoneze, s-a dezvoltat o structura tricefala, grupul respectiv avand in centru fie o intreprindere industriala, fie o banca, iar al 3-lea element specific fiind o societate de comert

In S.U.A., prin „Bank Holding Companies Act” din si 970, este consacrata

separarea activitatilor bancare, de cea comerciala si industriala. Ca urmare a acestui cadru strict al reglementarilor, inovatiile financiare de diferite tipuri s-au multiplicat cu rapiditate in S.U.A. comparativ cu Europa. Desi in S.U.A. diversificarea activitatii bancare este admisa in plan geografic, din punct de vedere al activitatii aceasta nu era inca asigurata, pana in anul 999 intrucat Glass Stegall Act a fost in vigoare pana in acel moment. Singura banca din S.U.A. care a reusit sa se declare universala este Citicorp, (prin fuziunea din 998, dintre societatea Travelers si grupul Citigroup), dorind sa ofere astfel, clientelei din intreaga lume toate tipurile de produse bancare pentru o categorie larga de beneficiari.

In concluzie, in structura sistemelor bancare din toate tarile s-au conturat, alaturi de banca centrala, bancile depozit, universale sau comerciale si bancile specializate, prima categorie reprezentand principala componenta a sistemelor bancare contemporane.

1.2. Operatiunile bancilor comerciale

Utilizarea termenului de banca universala este frecvent intalnit, pentru a desemna faptul ca bancile respective efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare, desfasurand o gama diversificata de activitati, cu posibilitati de modificare in functie de cerintele pietei si propria strategie.

Pentru a analiza operatiunile pasive si active ale bancilor comerciale este necesara

cunoasterea structurii bilantului bancar, care reflecta, in pasiv, constituirea resurselor, respective datoriile bancii fata de exterior, iar in activ utilizarile resurselor.

Structurarea elementelor in activ si pasiv se realizeaza in functie de destinatie si grad de exigibilitate.

La modul general, in structura bilantului unei banci comerciale se regasesc urmatoarele elemente:

Bilant banca comerciala

ACTIV

PASIV

1.Mijloace fixe

2.Numerar

3.Plasamente:

- sume de primit de la banca centrala

- certificate de trezorerie

- depozite constituite la alte banci

- sume de primit de la guvern

- credite si avansuri acordate clientilor

- participatii la alte societati

4.Alte active

1.Total fonduri proprii:

Capital social

Rezerve

Fond de dezvoltare

Profit nedistribuit

2. Depozite ale clientilor

3. Depozite de la alte banci

4. Imprumuturi de la banca centrala

5. Imprumuturi de la alte banci

6. Imprumuturi externe

Analiza structurii bilantului evidentiaza ca ponderea predominanta, o detin in totalul pasivelor, depozitele clientilor care la randul lor pot fi constituite la termen si la vedere

Referitor la structura clientilor, se constata ca cea mai mare pondere o au persoanele fizice. Depozitele de la alte banci sunt, in general, depozite la termen, in structura acestora fiind incluse si sumele datorate bancilor si institutiilor financiare din strainatate (in unele cazuri aceasta pozitie figureaza distinct in structura pasivelor bancare).

Fondurile proprii constituie baza financiara in functie de care bancile isi stabilesc

obiectivele activitatii, nivelul performantei si modalitatile de realizare a acestora. Pentru cazul bancilor romanesti, o componenta importanta a capitalurilor proprii si a resurselor bancare o reprezinta profitul nedistribuit.

Dintre principalele componente ale activului bilantier, se remarca plasamentele, care au o pondere sporita, reprezentand intre 70 si 80% din totalul activelor. In structura plasamentelor, pe primul loc se situeaza creditele si avansurile acordate clientilor, care din punct de vedere al scadentei, pot fi pe termen scurt (sub an) sau pe termene mai mari. Numerarul ca post bilantier cuprinde soldurile care au scadenta sub 90 zile, respectiv numerarul si soldurile cu banca centrala

Bancile comerciale desfasoara si activitati internationale concretizate in relatiile cu banci corespondente, cu organisme financiare internationale, cu agentii de rating si cu agentii de garantare a creditelor de export. In cadrul acestor operatiuni se remarca serviciile de decontare pentru agentii economici care desfasoara activitati de comert exterior. De asemenea, bancile comerciale efectueaza operatiuni de decontari externe in relatiile cu persoanele fizice, cu cele bugetare sau cu organizatiile nonprofit.

In plus, fata de activele si pasivele enumerate, bancile comerciale ofera scrisori de

garantie si acreditive clientilor sai, respectiv efectueaza operatiuni extrabilantiere. Riscurile asociate acestor operatiuni sunt asemanatoare celor care rezulta din acordarea creditelor, mai cu seama riscul lipsei de lichiditati, atunci cand banca este nevoita sa efectueze o plata in numele unui client.

In functie de elementele din bilant, pot fi identificate operatiunile de activ si de pasiv ale bancilor, astfel:

A. Operatiunile de activ sunt:

a) operatiuni de creditare si

b) operatiuni de plasament pe baza depozitelor bancare.

In cadrul operatiunilor de creditare, se diferentiaza doua categorii distincte si anume: creditarea agentilor economici si creditarea persoanelor fizice

Creditele acordate agentilor economici pot fi analizate in functie de destinatie: respective credite pentru constituirea unor active fixe si credite pentru activitatea de exploatare.



Creditele pentru procurarea de active fixe (pentru procurarea de echipament) au o pondere redusa si sunt acordate, in general, pe termen scurt.

Creditarea activitatilor de exploatare se realizeaza, sub forma creditarii creantelor si a creditelor de trezorerie

Din punct de vedere al creditarii creantelor, operatiune prin care bancile preiau in schimbul monedei creantele pe care intreprinderile le au asupra clientilor lor, putem

distinge:

scontarea

pensiunea

imprumuturi pe gaj de efecte comerciale

imprumuturi pe gaj de efecte publice.

Tehnica scontarii consta in cesiunea cambiei catre un alt beneficiar, in schimbul valorii actuale a acesteia. Prin aceasta operatiune, banca este angajata in raporturi cambiale specifice, respectiv banca isi asuma obligatia de a plati valoarea cambiei, daca debitorul nu plateste aceasta suma. Datorita riscului ca banca sa devina participant la procesul cambial, se efectueaza si alte operatiuni cambiale.

Pensiunea reprezinta, de asemenea, o operatiune cambiala, prin care banca preia

cambiile pe care le vinde beneficiarului, cu conditia rascumpararii la termenul stabilit.

Imprumutul pe gaj de efecte comerciale, reprezinta credite acordate de banci si

garantate cu efecte comerciale (cambii). Valoarea imprumutului reprezinta numai o parte din valoarea nominala a cambiilor depuse in gaj.

Imprumuturile pe gaj de efecte publice constau in credite acordate de banci si

garantate cu titluri de natura obligatiunilor si bonurilor de tezaur, certificatelor de trezorerie care sunt detinute de persoane fizice si juridice. Acestea sunt denumite operatiuni de lombard si au o pondere sporita in tari precum S.U.A., Anglia, Germania, unde emisiunile de titluri publice sunt frecvente. Datorita riscului de variatie a valorii de piata a titlurilor ce fac obiectul garantiei, valoarea imprumutului nu acopera decat o parte din valoarea titlurilor.

Creditele de trezorerie sunt acordate cu scopul satisfacerii nevoilor de finantare ale firmelor, generate de activitatea de productie si de comercializare.

Formele pe care le imbraca aceste credite sunt:

avansul in cont curent si

creditele specializate.

Prin avansurile in cont curent este creditata activitatea curenta a agentilor economici, mecanismul constand in efectuarea de plati in numele titularului de cont chiar si atunci cand acesta si-a epuizat disponibilitatile. Nivelul maxim al sumei care poate fi acordata de banca clientului constituie linia de credit sau plafonul de creditare. Calculul dobanzii pentru acest tip de credite se efectueaza dupa o metodologie specifica

Creditele specializate cunoscute si sub denumirea de credite pe termen mijlociu

mobilizabile, desi se acorda pe termen scurt, acopera necesitatile de finantare pe o durata maimare de timp, fiind incluse creditele pentru constituirea de stocuri sezoniere (in agricultura) sau pentru finantarea productiei destinate exportului.

b) Operatiunile de plasament constau in achizitia de efecte publice (titluri de stat) si actiuni, reprezentand o modalitate de valorificare a resurselor bancilor in vederea

obtinerii de profit din activitatea bancara. Legile bancare din diferite tari limiteaza

participarea bancilor la capitalul altor societati, pe de o parte, iar pe de alta parte, le

obliga la detinerea unor titluri cu grad sporit de lichiditate precum titlurile de stat.

Legea bancara nr. 58/ , stabileste pentru bancile comerciale din Romania, ca

valoarea totala a investitiilor pe termen lung, in valori mobiliare emise de o societate

comerciala, sa nu depaseasca: 20% din capitalul social al societatii respective si

din fondurile proprii ale bancii. Se prevede totodata, ca valoarea totala a investitiilor

pe termen lung ale bancii, sa nu treaca de limita de 50% din fondurile proprii ale

bancii, iar pe total volum al investitiilor efectuate in nume si pe cont propriu, este

impus nivelul de maxim 00% din fondurile proprii. Aceasta limitare nu se aplica

pentru titlurile de stat.

B. Operatiunile pasive ale bancilor comerciale pot fi grupate in:

a) formarea fondurilor proprii

b) constituirea depozitelor

c) operatiuni de refinantare.

a) Formarea fondurilor proprii prezinta importanta prin modul de constituire a capitalului social, prin emisiunea si subscrierea de actiuni. Potrivit reglementarilor bancare, capitalul social al unei banci trebuie varsat integral si in forma baneasca, la momentul subscrierii, fiind obligatorie mentinerea unui nivel minim al capitalului social. Pentru majorarea capitalului social, bancilor le este permisa, pe langa subscrierea de noi aporturi in forma baneasca si utilizarea altor surse precum:

primele de emisiune sau de aport

dividendele din profitul net cuvenit actionarilor, dupa plata impozitului pe dividende

rezervele constituite din profitul net si diferentele favorabile din reevaluarea

patrimoniului.

Fondul de rezerva, ca element al fondurilor proprii se constituie prin repartizarea de catre bancile romanesti a 20% din profitul brut, pana cand fondul egaleaza capitalul social. Procentul de repartizare este de 0% pana cand fondul a ajuns de doua ori mai mare decat capitalul social, pentru ca dupa atingerea acestui nivel alocarea unei sume pentru fondul de rezerva sa se realizeze din profitul net. Impunerea acestor proportii prin legislatie constituie o modalitate de prevenire a riscurilor antrenate de activitatea de creditare. Ponderea pe care o detin fondurile proprii in totalul resurselor este relativ limitata fiind cuprinsa intre 8% si 0% indiferent de tendintele care s-au manifestat de-a lungul timpului in managementul bancar.

b) Constituirea depozitelor (acceptarea depozitelor) reprezinta cea mai importanta operatiune de pasiv a bancilor de depozit, fiind o principala modalitate de mobilizare a capitalurilor disponibile temporar in economie si de fructificare a acestora prin intermediul bancilor.

Ponderea depozitelor bancare in resursele bancii reflecta atat increderea deponentilor in institutia respectiva, respectiv gradul de siguranta pentru fondurile depuse, precum si nivelul de remunerare corespunzator, sub forma ratei de dobanda bonificate.

Astfel, in activitatea bancara practica, se disting:

depozitele la vedere,

depozitele cu preaviz,

depozitele la termen.

Depozitele la vedere se concretizeaza prin elasticitate, ceea ce semnifica faptul ca

depunatorii pot utiliza fondurile atunci cand doresc.

Depozitele cu preaviz, mai putin utilizate, presupun ca detinatorii pot retrage fondurile cu conditia instiintarii bancii despre aceasta intentie, intr-un anumit termen, prevazut in contract in momentul incheierii acestuia.

Depozitele la termen, diferentiate pe perioade fixe, care pot merge de la o luna pana la 5 ani, constituie pentru banca o modalitate sigura de valorificare a resurselor, prin acordarea de credite ale caror conditii sunt corelate cu durata si marimea resurselor. Practica bancilor comerciale din tarile dezvoltate evidentiaza ca principala forma de atragere a depozitelor o constituie conturile de depozit de investitii si conturile de economii, care stimuleaza procesul de economisire.

c) Operatiunile de refinantare intervin atunci cand bancile isi „consuma” fondurile proprii si resursele atrase prin depozite si constau in procurarea resurselor de la banca centrala. Operatiunile concrete prin care se realizeaza refinantarea sunt rescontarea si lombardarea

Prin rescontare bancile comerciale cedeaza, inainte de scadenta, bancii centrale

portofoliul de efecte comerciale, acceptate de la agentii economici prin scontare, obtinandu-se astfel disponibilitatile care le sunt necesare. Suma mobilizata la banca centrala reprezinta valoarea nominala a efectelor comerciale diminuata cu marimea rescontului (Vn rs nz/360), calculat ca dobanda perceputa de banca centrala pentru operatiunea de rescontare. Rata de dobanda practicata de banca centrala in relatiile cu bancile de depozit reprezinta taxa oficiala a scontului, fiind, in general cea mai redusa rata a dobanzii din economie. Bancile mai pot mobiliza resurse de la banca centrala si prin operatiunile de lombardare, care sunt credite pe gaj de efecte publice (obligatiuni si bonuri de tezaur). Referitor la efecte comerciale sau publice prin cedarea carora bancile de depozit pot obtine resurse de la bancile de emisiune, trebuie remarcat faptul ca numai o parte dintre aceste titluri sunt acceptate la scontare sau drept garantii, in functie de „calitatea” lor si participantii la procesul cambial. Astfel, se poate stabili distinctia intre creantele negociabile si cele nenegociabile

C. Bancile comerciale efectueaza si o alta categorie de operatiuni, necuprinse in bilant, denumite operatiuni de comision, in cadrul carora sunt incluse:

operatiuni de remitere de sume banesti;

operatiuni de incasso, prin care bancile primesc si remit documente pentru incasare de la diferiti clienti;

operatiuni de acreditiv, prin care sunt transferate sume din contul unui client cumparator intr-un cont de depozit bancar la dispozitia bancii furnizorului;

operatiuni de mandat, prin care bancile comerciale efectueaza unele operatiuni (tinerea de registre, realizarea unor plati) in numele clientilor lor.

1.3. Activitatea de creditare

Dupa cum rezulta din analiza bilantului bancar, principala operatiune de activ o

reprezinta creditarea.

La modul general, acordarea unui credit comporta cinci faze:

a) analiza dosarului de creditare;

b) decizia de acordare a creditului;

c) acceptarea clientului;

d) acordarea efectiva a creditului;

e) supravegherea creditului si solutionarea cazurilor de contencios.

Cea de-a treia etapa se manifesta atunci cand, intre nevoile formulate de client si

propunerea bancii se manifesta o diferenta, in sensul ca banca ofera mai putin decat doreste clientul. In acest caz, clientul trebuie sa si revizuiasca proiectul in functie de noile propuneri, acceptandu-le sau refuzandu-le. A patra faza este tehnica si consta in semnarea de catre client a unei serii de documente sau de autorizari, astfel incat instrumentele de plata sa fie actionate la fiecare scadenta. In cadrul celei de-a cincea faze, daca ratele de rambursare nu sunt onorate la scadenta, atunci incidentele de plata care se produc, conduc la manifestarea contenciosului si a procedurilor specifice domeniului bancar.

a) Analiza dosarului de creditare comporta atat analiza debitorului si a proiectului intocmit, precum si a garantiilor prezentate de acesta.

Studierea comportamentului debitorului vizeaza cunoasterea trecutului financiar al acestuia, respectiv, in ce masura si-a onorat corect obligatiile referitoare la imprumuturile anterioare. Obtinerea de informatii referitoare la client este posibila, in unele tari, prin existenta unor fisiere publice sau a unor organisme private, care pot oferi informatii cu privire la situatia unei intreprinderi sau a alteia.

De exemplu, in Franta, bancherii pot solicita bancii centrale o „cotatie” a

intreprinderilor, care consta intr-o scrisoare prin care se indica sectorul de activitate, calitatea bilantului intreprinderii, platile pe care aceasta le realizeaza si eventualele incidente de plati constatate cu privire la sectorul respectiv de activitate. Atunci cand informatiile se solicita unor organisme private (de exemplu „Creditform” in Germania), se obtin informatii detaliate referitoare la dezvoltarea afacerilor, calitatea portofoliului, efectuarea platilor la termen. In alte tari, functioneaza o centrala a riscurilor, care totalizeaza imprumuturile de care a beneficiat o intreprindere din partea mai multor creditori, ceea ce echivaleaza cu informatii asupra riscului.

Pentru persoanele fizice s-a generalizat practica fisierelor, care pot fi pozitive (pentru clientii buni platitori) si negative (pentru clientii cu incidente de plati).

Experienta demonstreaza ca inscrierea unui client in fisierul negativ, antreneaza aproape, in mod sistematic, respingerea cererii de creditare.



O alta posibilitate de obtinere a informatiilor cu privire la debitor consta in adresarea catre alti „bancheri” ai solicitantului de credite, aceasta fiind o solutie putin eficienta, datorita gradului de generalitate sporit al raspunsului.

In cazul unei intreprinderi, riscul este masurat cu ajutorul bilantului si al contului de rezultate, iar in situatia persoanelor particulare, situatia financiara este determinata prin patrimoniul net. Evaluarea acestui patrimoniu este realizata printr-un chestionar completat pe baza anumitor documente.

Capacitatea de rambursare a agentilor economici poate fi evidentiata in functie de destinatia creditului, astfel:

daca este cazul unui credit pentru finantarea investitiilor este necesar a se considera ca vor fi generate suficiente resurse pentru asumarea serviciului de imprumut.

Intr-o asemenea situatie se face apel la teoria traditionala a investitiilor, potrivit careia

eficacitatea marginala a investitiei trebuie sa fie superioara ratei de dobanda, sau termenul de recuperare al investitiei sa fie inferior mediei sectoriale pentru acelasi tip de investitii.

daca este cazul unui credit de functionare, determinarea capacitatii de rambursare se efectueaza prin analiza contului de rezultate si a tabloului de finantare, prin care se poate determina masurarea impactului cheltuielilor cu dobanzile asupra rezultatelor.

daca este un credit de restructurare, pe care il solicita debitorul, intrucat fondul de rulment este insuficient sau negativ, atunci analiza se realizeaza in functie de nivelul

cheltuielilor financiare.In ceea ce priveste persoanele fizice, trebuie calculat venitul disponibil, pornind de la informatiile colectate pe baza unor anchete, sau pe baza unor acte precum: fisa de salarizare, instiintarile fiscale, fisa alocatiilor familiale. Personalitatea si „competentele” persoanelor fizice debitoare reprezinta elemente pe care bancherul trebuie sa le ia in considerare, atunci cand analizeaza dosarul de credit.

Referitor la analiza proiectului de investitie (sau a bunului ce urmeaza a fi achizitionat), trebuie facuta distinctia intre proiectul intreprinderii si cel al persoanelor fizice

Proiectul intreprinderii justifica, intotdeauna, cererea de credite; un astfel de proiect trebuie la modul general, sa fie productiv. In cazul persoanelor fizice, proiectul este evaluat prin analiza valorii bunului, precum si a proiectului economic care sustine cumpararea.

Atunci cand banca estimeaza ca se prezinta un proiect mai mult sau mai putin riscant, capacitatea de rambursare si situatia financiara a debitorului trebuie sustinute cu garantii suplimentare. In general, pentru achizitia de locuinte, garantia se prezinta sub forma unei ipoteci asupra bunului respectiv. Pentru intreprinderi, o achizitie imobiliara da nastere unei garantii ipotecare. In schimb, pentru o multime de bunuri de echipament finantate prin creditul clasic, garantia nu este solicitata

Daca intreprinderea nu este considerata drept o garantie suficienta, atunci alte doua solutii sunt posibile; banca poate sa ceara o garantie asupra unui bun care nu a fost inca gajat sau poate solicita o garantie personala (cautiunea proprietarului sau a asociatilor).

Aversiunea fata de risc a bancherilor este diferita de la o tara la alta. Astfel, in fiecare tara, exista tendinta de a-i prezenta pe bancheri, ca avand o aversiune infinita fata de risc.

Bancherii anglo saxoni au incredere sporita in intreprinderi, dar si exigentele lor in materie de fonduri proprii sunt foarte ridicate. In schimb, in S.U.A., exigentele sunt riguroase numai daca situatia financiara a intreprinderii lasa de dorit. O alta diferenta, intre functionarii bancari americani si cei europeni, consta in rapiditatea deciziilor. Cel mai adesea, in Europa, cererile de credit treneaza una – trei luni, inainte de adoptarea deciziilor. Tacerea bancherului, ascunde in general, refuzul solicitarii, ceea ce antreneaza un adevarat handicap pentru solicitanti; un raspuns negativ, rapid, nu este niciodata greu, dar dupa doua luni el poate deveni catastrofal.

O alta diferenta ii separa pe functionarii bancari germani de restul celor europeni consta in urmatoarele: primii intervin sistematic in acordarea de credite pe termen lung; in schimb, ce britanici si spanioli prefera perioadele mai scurte de timp. Astfel, intreprinderile germane au un avantaj, in sensul ca ele pot reconstitui fondul lor de rulment, fara a se confrunta cu probleme de trezorerie.

b) Decizia de acordare a creditului

In cazul particularilor, decizia este adoptata, fara cazuri exceptionale, la nivel local, de catre un decident care a primit delegatie pentru o astfel de operatiune. Orice acordare a creditului este un act de gestiune, iar fiecare banca cauta sa si majoreze produsul net bancar, putand face acest lucru in diverse moduri, pe diferite piete corespunzatoare activitatilor pe care le practica

Pe piata creditelor acordate persoanelor fizice si juridice, majorarea produsului net bancar se realizeaza prin majorarea dobanzilor percepute.

Banca poate majora creditele acordate dezvoltand la modul „comercial” noi utilizari. O asemenea masura poate fi sustinuta printr-o decizie de natura monetara, cum ar fi diminuarea rezervelor obligatorii. Dezvoltarea comerciala a activitatii de creditare trebuie sa fie, intotdeauna, acompaniata de o largire a criteriilor de selectie. Invers, daca se impun noi norme monetare, acestea ar putea face mai severe criteriile de acceptare si, in acelasi sens, ar reduce fluxurile de creditare.

De asemenea, banca poate utiliza rata dobanzii urmarind doua obiective: sa varieze volumul creditelor acordate, iar la un volum egal al acestora sa practice o discriminare pentru debitori. Diminuand rata dobanzii, la modul general, banca poate spera majorarea volumului utilizarilor sale dar, elasticitatea volumului creditelor nu este foarte mare, in acest caz. Invers, banca poate, prin majorarea ratei de dobanda, sa reduca volumul creditelor acordate. In acest sens elasticitatea este mai puternica si in consecinta, riscul de gestiune se concretizeaza in reducerea rezultatelor bancare. Concluzia care se poate formula este ca in sectorul bancar, actiunea prin pret este mai putin benefica decat in alte sectoare.

In fapt, in majoritatea tarilor, modificarile de rata a dobanzii intervin, mai degraba, ca rezultat al concurentei si al presiunilor eventuale ale autoritatii monetare.

Metoda scorului are aplicabilitate in analiza solicitarilor de credite formulate de

persoanele fizice, in practica bancara fiind generalizate programe care prelucreaza informatiile referitoare la clienti: profesie, situatie familiala, situatie patrimoniala, venituri anuale, impozite datorate, alte cheltuieli financiare. Analiza cererii de credite formulata de intreprinderi este mai complexa, intrucat implica un numar ridicat de indicatori economici si financiari, in functie de care este evaluata starea de sanatate financiara a acesteia.

Pentru a exemplifica modul in care se aplica principiile metodei scorurilor la nivelul intreprinderilor, presupunem un esantion de N intreprinderi, care pot avea una din urmatoarele doua stari: profitabilitate (starea A) sau faliment (starea B).

Daca se ia in calcul un indicator oarecare al starii intreprinderii, atunci gruparea

intreprinderilor, in functie de acest criteriu se poate prezenta astfel:

A

B

Grup de apartenenta reala

A

x

x2

x = x + x2

B

y

y2

y = y + y2

Interpretarea notatiilor este urmatoarea: din x intreprinderi cu stare de sanatate reala x au fost clasate ca fiind efectiv cu situatie favorabila, iar x au fost incadrate prin eroare in categoria intreprinderilor nerentabile. Referitor la intreprinderile cu probleme y, o parte dintre acestea y au fost clasate la intreprinderi sanatoase, in timp ce o alta parte y au fost incadrate la intreprinderi cu probleme.

Cel mai bun indicator pentru analiza societatilor este acela pentru care procentele de „clasament bun” sunt cele mai ridicate:

pentru A: x1/x * 100

pentru B: y1/y * 100

Se poate constitui, astfel, o combinatie, in general, lineara, selectionati; daca se alege un numar de K de indicatori intreprinderii, functia scor se poate scrie:

Z = Si ai · Ki + b

relatie in care ai sunt coeficienti de ajustare, iar b reprezinta o constanta. Prima diferentiere se realizeaza in functie de semnul lui Z, ceea ce permite determinarea apartenentei la o clasa sau alta; in continuare, cunoscandu-se situatia ‚actuala” a intreprinderii se poate evalua procentajul intreprinderilor „bine clasate” in fiecare clasa. Ulterior, functia scor poate fi utilizata in previzionarea starii intreprinderilor in vederea obtinerii creditelor; facand distinctia intre intreprinderi riscante si intreprinderi sanatoase.

Daca se utilizeaza o prima metoda, a comparatiilor sectoriale, functiile scor se calculeaza pe diferite sectoare de activitate si ca scor mediu al diverselor sectoare. Prin compararea scorurilor actuale ale unei intreprinderi, apartinand unui sector cu nivelul mediu al sectorului de activitate, intreprinderea poate fi incadrata in categoria celor sanatoase sau in stare de faliment.

O a doua metoda, numita „probabilitatea de faliment”, asociaza unui nivel dat al scorului o probabilitate de faliment sau de sanatate, ceea ce conduce la construirea unei scari a tuturor situatiilor posibile.

Fondatorul metodei scorurilor este americanul E.I. Altman, care a analizat un esantion de 66 intreprinderi dintre care 33 in stare de faliment. Functia scor retinuta in cadrul acestei metode este de forma:

Z = 0,0 2 x 4 x + 0,033 x + 0,006 x + 0,999 x

Aplicarea functiei s-a dovedit (corecta) in 94% din cazurile de faliment si 95% din evolutiile favorabile ale intreprinderilor.

Semnificatia valorilor xi este urmatoarea:

x = Fonduri de rulment/activ

x = Rezerve/active

x = Profit inainte de impozit

x = Valoarea bursiera/datorii

x = Cifra de afaceri/active

O alta functie scor aplicabila intreprinderilor industriale cu un numar de salariati cuprins intre si 50, are urmatoarea forma

Z = 24 R + 22 R 6 R – 87 R 0 R

cu urmatoarea semnificatie a ratelor Ri

R = Excedent brut de exploatare/salarii totale

R = Capitaluri permanente/total bilant

R = Disponibilitati/total bilant

R = Cheltuieli financiare/Cifra de afaceri fara taxe

R = Cheltuieli de personal/valoarea adaugata

Nivelul rezultatului Z permite identificarea a 3 zone de risc:

atunci cand Z are valori mai mari decat 9, intreprinderea poate fi considerata

„sanatoasa si fara risc;

pentru valori cuprinse intre 9 si 4 intreprinderea se afla intr-o zona de incertitudine;

atunci cand valoarea lui Z este mai mica decat 4 se manifesta un puternic risc de

faliment.

Alaturi de metoda scorurilor prin care se realizeaza o analiza financiara, in practica se utilizeaza si analiza nefinanciara, necesara in vederea obtinerii unor informatii cat mai cuprinzatoare despre intreprindere, referitoare la activitatea desfasurata; pozitia pe piata, investitii, strategii de dezvoltare.



O metoda bazata pe tehnica chestionarii o constituie analiza SWOT (Strengths – puncte tari, Weaknesses – puncte slabe, Opportunities – posibilitati, Threats – amenintari), pe baza acesteia fiind depistate aspecte ce duc la succesul firmei, unele lipsuri referitoare la tehnologie, factori externi, conjuncturali, evenimente viitoare care pot afecta firma.

Multimea informatiilor care trebuie obtinute de inspectorii de credite a condus la

intocmirea unor liste de verificare, prin care se solicita informatii despre urmatoarele aspecte:

caracterul persoanei;

abilitatea sau capacitatea clientului de a-si conduce afacerile;

marja profitului (diferenta dintre dobanda practicata la credite si cea la depozite);

scopul creditului care sa fie in favoarea clientului;

suma solicitata, care trebuie sa fie proportionala cu resursele clientului;

garantii asiguratorii, care sunt necesare atunci cand nu se realizeaza rambursarea.

Conform metodologiei aplicate de bancile romanesti in analiza clientilor solicitanti de credite, se urmaresc indicatori precum: gradul de indatorare lichiditate nivelul solvabilitatii rata rentabilitatii si gradul de acoperire al cheltuielilor.

In functie de punctajul obtinut la indicatorii de performanta, creditul se incadreaza in una din urmatoarele categorii:

Categoria A – credite standard

Categoria B – credite de supravegheat

Categoria C – credite substandard

Categoria D – credite indoielnice

Categoria E – pierderi.

Criteriile de clasificare a portofoliului de credite sunt prezentate in tabelele nr. 1 si 2. Intrucat acceptarea creditului de catre client si acordarea efectiva reprezinta operatiuni cu accentuat caracter tehnic, consideram ca prezentarea detaliilor nu prezinta importanta, motiv pentru care evidentiem, in continuare, cateva aspecte referitoare la urmarirea creditului.

Prin contencios referitor la credit, se intelege ansamblul procedurilor prin care o banca urmareste sa recupereze creditele asupra debitorului falimentar. Se poate face distinctia intre preliminariile contenciosului si contenciosul propriu-zis.

Din punct de vedere al preliminariilor, pot aparea diferite forme de manifestare, astfel:

neonorarea de catre bancherul debitorului a unui cec prezentat la plata

neplata unui titlu prezentat la scontare;

neplata la scadenta a ratelor si a dobanzilor aferente unui credit.

Aceste forme de manifestare prezinta o similitudine, si anume riscul de neplata

Din punct de vedere al contenciosului, declararea de catre banca este o problema delicata; daca este cazul unei intreprinderi, declansarea procedurii poate antrena depunerea bilantului, aceasta fiind, cel mai adesea, solutia prin care banca isi poate recupera creanta. In Europa, consecintele sociale ale unei asemenea proceduri sunt luate in considerare, si antreneaza, in general, anumite ezitari din partea bancilor. De asemenea, exista opinii potrivit carora, prin depunerea bilantului, intreprinderea recurge la santaj, in sensul ca pentru banca aceasta metoda inseamna reducerea profitului sau, datorita constituirii de provizioane pentru aceste credite. In tarile lumii a treia, debitorii suverani utilizeaza sistematic, un astfel de santaj. Daca este cazul persoanelor fizice, consecintele sociale sunt de asemenea, importante, in aceasta situatie banca acceptand reesalonarea datoriilor. In sens invers, daca practica se repeta, rezulta ca se creeaza antecedente care risca de-a fi cumulative, ceea ce poate afecta puternic reputatia bancii, agravand situatia bilantului.

Regula de conduita comuna, in cele doua cazuri este prevenirea, respectiv acordarea creditelor pana la anumite limite, pe baza unui examen real al solvabilitatii. Procedura juridica este, intotdeauna, costisitoare, atat pentru banca precum si pentru debitor, ceea ce recomanda recuperarea creantei si a dobanzilor inainte de declansarea acestei operatiuni. Astfel, in materie de credit mai mult decat in alte domenii „un compromis rau inseamna mai mult decat un proces castigat

Referitor la procedura declansata de banca, trebuie retinute si efectele asupra garantiilor. Astfel, poprirea de catre banca a unui bun mobil sau incorporal, ori a unui imobil ipotecat, care au antrenat un proces, nu semnifica finalizarea procedurii pentru banca, intrucat aceasta trebuie sa vanda sau sa faca sa se vanda imobilele la un pret suficient pentru acoperirea creantelor. Daca se ia in considerare faptul ca in unele tari imobilele nu se vand la un pret corespunzator, iar bunurile mobile si activele incorporale sunt dificil de vandut, rezulta ca un credit nu trebuie niciodata acordat pentru motivul garantiei, ci pentru calitatea proiectului si perspectivele debitorului

Tabel nr. Criterii de clasificare a portofoliului de credite utilizate de bancile comerciale romanesti

Nr.

crt.

Criterii de

apreciere

(indicatori

de performanta

financiara

Categorii de credite si numar de puncte

Categoria A

Credite

curente

0 p)

Categoria B

Credite de

supravegheat

(8 p)

Categoria C

Credite sub

standard

(5 p)

Categoria D

Credite

indoielnice

(2 p)

Categoria E

Pierderi

(0 p)

Gradul de

indatorare %

peste 80

Lichiditatea

imediata

peste

sub 50

Solvabilitatea

patrimoniala

peste 50

sub 20

Rentabilitatea

in functie

de cheltuieli %

peste

sub

Gradul de

aprovizionare %

peste

sub 70

Tabel nr. 2 Clasificarea portofoliului de credite in functie de indicatorii de performanta si de capacitatea de onorare a datoriei

Performanta e a datoriei

financiara

Capacitatea de onorare e a datoriei

Buna

Slaba

Rea

A (4 – 50 p)

Credite curente

Credite de

supravegheat

Credite de standard

B (26 – 40 p)

Credite de supravegheat

Credite sub standard

Credite indoielnice

C ( – 25 p)

Credite sub standard

Credite indoielnice

Pierdere

D ( 0 p)

Credite indoielnice

Pierdere

Pierdere

E (0 p)

Pierdere

Pierdere

Pierdere



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1026
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site