Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

FMI SI BANCA MONDIALA - SCOPUL LOR

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



FMI SI BANCA MONDIALA

1 MANDATUL CELOR DOUA INSTITUTII:



Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala ('Banca') au fost create in 1944, la Conferinta de la Bretton Woods. Ele au fost concepute sa se completeze una pe cealalta in implementarea unei economii liberale in lume. La inceput, sistemul Bretton Woods a inclus Organizatia Internationala a Comertului (ITO), care, impreuna cu FMI si Banca, trebuia sa indeparteze economia mondiala de politicile nesanatoase care au cauzat depresia din perioada interbelica: protectionismul comercial, devalorizarea competitiva a monedelor nationale si dezvoltarea economica inegala. Cand ITO a supravietuit ca GATT, sub forma unui regulator slab, dar util , al comertului international, celelalte doua institutii s-au afirmat ca puternici sustinatori ai unei dezvoltari economice capitaliste printr-un comert liber si un curs monetar previzibil. Dar Razboiul Rece a oferit unora dintre tarile in curs de dezvoltare o alternativa ideologica la dezvoltarea economica capitalista. Tandemul FMI/Banca Mondiala a reactionat deviindu-si politicile si scopul inspre stoparea comunismului prin politici preferentiale, in acelasi timp urmarindu-si mandatul initial.

Sfarsitul Razboiului Rece a confirmat superioritatea economiilor de piata, iar sistemului Bretton Woods i s-a acordat credit pentru cresterile importante ale prosperitatii modiale dupa al doilea Razboi Mondial. Elementele sistemului Bretton Woods - comertul liber, stabilitate monetara si distribuirea eficienta a resurselor au devenit formule standard ale dezvoltarii. Aceste elemente, operative in economia globala din 1944, trebuie supuse testului realitatii, iar promotorii lor din timpul Razboiului Rece - FMI si Banca Mondiala - trebuie sa suporte o ajustare a mandatului lor.

Scena mondiala in 1998 nu seamana prea mult cu aceea din 1994. Gradul de integrare economica, viteza si volumul tranzactiilor, impreuna cu revolutionarea tehnologiilor de comunicatie si informatie, nu mai limiteaza efectele tranzactiilor economice la o singura piata. Este pus in miscare un proces de difuzie imprevizibil, de catre un efect de domino cauzat de orice fel de tranzactie. Un eveniment in Asia, ale carui efecte se multiplica in Europa, poate capata proportii globale odata cu reactia business-ului din Statele Unite. Toate aceste evenimente se pot petrece in mai putin de o zi.

Si regulile comertului international s-au schimbat. Comertul global este regulat de trei ani de catre Organizatia Mondiala a Comertului (WTO), institutie care s-a extins pentru a acoperi nu numai bunuri, ci si servicii si proprietatea intelectuala. Spre deosebire de predecesorul sau - GATT -, WTO poate judeca si pune in aplicare disputele comerciale. Acesta are o componenta largita, iar deciziile sale legale vor contura dinamica comertului pentru mult timp in mileniul urmator. Relatia dintre WTO si FMI/Banca a ramas totusi nedefinita

Finantele globale, in viziunea FMI, impiedica realizarile comertului international. Altfel spus, liberalizarea cu succes a comertului unei tari expune cursul sau monetar la instabilitate. Cauza este fie ca valoarea monedei sale dicteaza directia fluxului de bunuri si servicii, creand in acest fel un stimulent pentru mentinerea valorii artificiale a monedei sale, fie ca volumul mare de speculatii monetare, posibile acum prin simpla apasare de buton, stabileste preturi care nu reflecta un echilibru optim al pietei. Aceasta apreciere irationala a pietei, precum si graba unor actori imperfect informati de a vinde moneda la orice cost impun costuri sociale uriase in economiile in curs de dezvoltare. Argumentul ca piata va corecta aceasta anomalie poate fi el insusi irational. Criza recenta din Asia de Est demonstreaza ca comertul international are nevoie de o integrare cu finantele si sistemul bancar la nivel global si de coordonarea politicilor regulatorilor globali: WTO, FMI si Banca.

De asemenea, rolul FMI si al Bancii trebuie reconsiderat pentru a cuprinde noua realitate globala: largirea decalajului intre natiunile dezvoltate si cele nedezvoltate, volatilitatea finantelor globale si transferurile instantanee de capital. Inca de la inceput, aceste institutii erau conduse de manageri responsabili in tarile pe care le reprezentau. Interesele managerilor nu coincideau insa intotdeauna cu cele ale membrilor. Acum, aceste interese sunt neclare din cauza unui nou rol al statului-natiune in afacerile mondiale. Fortele de globalizare au erodat puterea statului. Noi actori globali intervin - companiile multinationale si organizatiile nonguvernamentale -, care joaca un rol activ in formarea sistemului mondial. Totusi, dupa o jumatate de secol de la crearea lor, FMI si Banca opereaza dupa acelasi mandat. Desi numarul membrilor lor a crescut de sase ori, actiunile lor reflecta o directie unilaterala a deciziilor si actiunilor dinspre tarile dezvoltate spre cele mai putin dezvoltate.

Chiar daca lumea nu mai este astazi ruina divizata de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si nici nu mai este polarizata ideologic intre capitalism si comunism, retetele FMI si ale Bancii nu contin suficiente variatii pentru a acomoda dinamica economiei globale sau complexitatea problemelor domestice. In consecinta, noul rol al FMI si Bancii in economia globala ar trebui sa tinteasca o dezvoltare armonioasa prin controlul esecurilor, normale intr-un sistem de piata , si sa inventeze prescriptii economice care sa echilibreze investitiile, dezvoltarea si efectele politice. Cum aceste institutii au evoluat in a reflecta schimbari de perceptie asupra dezvoltarii in context uman, ca si emergenta problemelor de interes global, ele si-au adaptat politicile astfel incat operatiile lor sunt intersanjabile. Aceasta nu este insa o modalitate eficienta de administrare si extragere a valorii din finantele internationale. Este timpul ca FMI si Banca sa-si urmeze propria prescriptie: sa opereze eficient, poate chiar ca o singura institutie.

In final, ar trebui sa existe o coordonare si o integrare a procesului de luare a deciziilor intre WTO, FMI si Banca. Problemele nu ar trebui sa se limiteze la comert, ci sa cuprinda si drepturile omului, mediul inconjurator, crizele monetare, devieri de la obligatiile asumate prin tratate sau managementul crizelor.

MANDATUL ISTORIC:

Atat FMI, cat si Banca au constituit un raspuns la prabusirea economiei internationale in anii '30, dar nici una dintre ele nu se astepta sa ajunga la rolul global pe care il detine astazi. FMI si-a inceput activitatea in 1945. Planul sau a fost conceput la sfirsitul anilor '30, in Statele Unite si Marea Britanie, a durat 5 ani si a avut ca scop obtinerea stabilitatii monetare. Dupa cum comenta cineva, FMI functioneaza ca un club: membrii sai se inscriu si cad de acord sa respecte codul de conduita mutual benefic. Crearea FMI a fost grabita de depresia mondiala a anilor '30 si de somaj, iar scopurile sale primare erau de a promova cooperarea monetara multilaterala, monede nationale stabile si convertibile , precum si comertul si investitiile internationale. Numarul membrilor sai a crescut de la 30 (in 1944) la 154 (in 1991) , in prezent avand 182 membri . Operatiile FMI sunt conduse de un Consiliu Executiv care este si organ de decizie. Dupa refacerea financiara a Europei in anii '60, FMI a devenit activ pe pietele monetare internationale numai pentru a se ocupa de colapsul stabilitatii monetare dupa ce in Statele Unite au suspendat convertibilitatea dolarului in 1971.

Banca a fost proiectata tot de Statele Unite si Marea Britanie, iar scopul ei principal era sa acorde imprumuturi pentru reconstructie si restaurare, sa promoveze investitiile si dezvoltarea in primul rand in tarile Europei distruse de al doilea razboi mondial. De la inceput s-a decis ca obiectivul sau sa fie mai degraba reconstructia decat dezvoltarea. Primele imprumuturi au fost acordate in 1947 Frantei ravasite de razboi, iar primele imprumuturi catre tari mai putin dezvoltate au fost atribuite Americii Latine, in 1948. Numarul membrilor sai a crescut, ca si in cazul FMI, de la 30 (in 1944) la 154 (in 1991). Banca este condusa de catre directori executivi si opereaza la fel ca si Fondul Monetar International.

Mandatul acestor institutii a fost schimbat la inceputul Razboiului Rece, pentru a reflecta o lume polarizata. Politici falimentare erau ignorate daca un membru arata afinitati pentru valorile vestice. De aceea, componenta politica a deciziilor de a canaliza bani a prevalat asupra considerentelor economice. Ajustarea la realitatea de dupa Razboiul Rece nu s-a materializat si elementele politice au inca un rol important.

CRITICA INSTITUTIILOR:

Activitatea internationala si transferul unor cantitati imense de bani publici au facut ca aceste institutii sa devina tinta criticilor multor grupuri. Preocuparea generala a Statelor Unite fata de interesul public si pozitia sa dominanta in FMI si Banca i-au permis includerea multor subiecte pe agenda. Datorita Statelor Unite, ambele institutii s-au implicat in probleme globale, au incercat sa raspunda sugestiilor din afara si au obtinut o oarecare credibilitate in comunitatea internationala. Totusi, adaptarea lor la globalizare este departe de a fi completa, implicarea acestora in probleme ale drepturilor omului este dictata de politici conjuncturale si ambigue , iar solutia pentru deficitul lor de democratie lipseste.

In tarile in curs de dezvoltare, FMI si Banca au devenit tinta atacurilor unor politicieni nationalisti, care se opun interventiei straine in problemele economice domestice. Altii considera conditiile impuse de catre acestea drept o subminare a tinerelor democratii deoarece declanseaza, invariabil, nemultumirea populara, slabind astfel puterea guvernelor democratic alese. In realitate, sistemele de vot ale FMI si Bancii nu determina neaparat politici de dezvoltare care sa usureze problemele tarilor in curs de dezvoltare. Aparatorii actualului sistem de vot au afirmat ca anumite tari dezvoltate s-au ocupat prin traditie de interesele tarilor in curs de dezvoltare, ca acestea din urma tind sa voteze unitar si ca isi pot face auzite parerile in cadrul FMI si al Bancii ca si in celelalte organizatii economice internationale. Ei recunosc, totusi, ca plingerile si interesele tarilor in curs de dezvoltare sint neglijate.

O critica intemeiata a acestor institutii ar trebui sa inceapa cu sistemul de vot. Acesta depinde de depozitul fiecarui membru si de o cotaparte in functie de puterea economica, de produsul intern brut, de rezerva externa si de variabilitatea exporturilor. Pentru a rezolva problema initiala a unei reprezentari reale a tarilor mai putin dezvoltate, din cauza lipsei lor de bani, fiecare tara a primit 250 voturi de baza si are dreptul sa obtina cite un vot in plus pentru fiecare cota-parte aditionala echivalenta a 100.000 dolari.26 Rezultatul imediat este ca depozitul de 25 milioane dolari al unui membru este echivalat cu votul unui membru fara nici un depozit. Aceasta ar fi valabil pentru dolarii anului 1944, dar inflatia prelungita a micsorat votul unui membru fara contributie la o valoare insignifianta.

Desi in 1944 s-a propus ca functionarii Bancii sa aiba loialitate internationala, a prevalat punctul de vedere al Statelor Unite, ca acestia sa actioneze sub control guvernamental direct. Si asa a ramas pina astazi. In cadrul FMI, votul este destul de rar, de obicei unanim, iar confruntarile sint evitate. Acest rezultat nu este surprinzator, tarile dezvoltate controlind 2/3 din volum , determina tarile in curs de dezvoltare sa se intrebe daca interesele lor sint corect reprezentate si sa ceara o mai mare participare la deciziile FMI si ale Bancii.

Criticile din partea tarilor dezvoltate au tintit lipsa de responsabilitate, transparenta si evaluare externa a politicilor FMI. Teoreticienii in public choice au semnalat ca, in ciuda aparentei eclipsari din anii '70, din 1960 staff-ul sau a crescut in medie cu 5% pe an si ca salariile acestora sint cu 64% mai mari decit ale functionarilor din Federal Reserve Board. Actori privati, recunoscind abilitatile superioare ale FMI de a colecta informatii, ar dori sa faca publica pe piata informatia despre finante.

Deoarece Banca finanteaza mai ales proiecte cu impact asupra mediului, ea este tinta preferata a ecologistilor. Raspunsul Bancii a fost de a creste numarul personalului si de a mari cheltuielile. Astfel, in anii '70 Banca si-a largit staff-ul in domeniul ecologiei si in anii '80, a stabilit departamente ale mediului in fiecare din subdiviziunile sale regionale, ca si la nivel central. In 1993, Banca a acordat imprumuturi de doua miliarde dolari pentru proiectele ecologice, iar in 1966 aproape 6% din totalul imprumuturilor au fost destinate proiectelor ecologice. Astazi, orice proiect presupune un studiu de impact asupra mediu-lui si proiecte in acord cu normele ecologice.

MANDATUL ACTUAL:

Reflectind un modus operandi din timpul Razboiului Rece, mandatul FMI ramine un aspect important al politicii externe a SUA. Dupa Lawrence Summers, secretar-deputat al Trezoreriei, FMI obtine liberalizarea comertului, promoveaza, stabilizeaza si stopeaza crize financiare, lanseaza programe care sa reduca cheltuielile militare la 2% fata de 5% in 1990, si sprijina procesele de democratizare. Recent, Senatul a aprobat fonduri suplimentare, dar cu conditia unor reforme interne care ar obliga guvernele sa liberalizeze comertul si sa reduca subventiile. Dintre toate scopurile mentionate, numai unul - stabilitate si stopare a crizelor financiare - pare sa se apropie de mandatul initial al FMI, celelalte semanind cu mandatul WTO, cu interesele Consiliului de Securitate ONU sau cu scopurile Human Rights Watch. FMI a renuntat la neutralitatea sa politica asa cum era ea prevazuta de mandatul sau initial in 'Articolele de Constituire' (Articles of Agreement).

Astazi, FMI se preocupa si de inegalitatile de distribuire a veniturilor si discuta regulat cu membrii sai politici in domeniul sanatatii, locuintelor, somajului, pietelor de munca, cheltuielilor militare sau managementul sectorului public.

FMI mai joaca, de asemenea, un rol de investitor particular, prin crearea si, implicit, prin garantarea unui climat de afaceri profitabil. Mai mult, acordul dat politicii economice a unui membru imbunatateste valoarea riscului pentru creditori si investitori particulari. De obicei, investitorii particulari nu isi investesc banii intr-o tara pina cind FMI nu incheie acorduri.

Si rolul Bancii s-a extins pina la a cuprinde proiecte nonguvernamentale. Este vorba de proiecte in sectorul privat , asigurari pentru investitii impotriva riscurilor comerciale , strategii de promovare a dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii sau planificare familiala. Acestea se indeparteaza de Art. IV al 'Articolelor de Constituire', articol ce interzice amestecul in problemele politice ale oricarui membru sau considerarea oricarui alt factor decit cel economic. Astazi insa, Banca conditioneaza imprumuturile de masurile de micsorare sau prevenire a cresterii saraciei ori de imbunatatirea sau prevenirea distributiei inechitabile a veniturilor.

Mandatul Bancii cuprinde si probleme de guvernare. De exemplu, desi coruptia a fost considerata in trecut un subiect politic, Banca insista acum ca cei care imprumuta sa interzica practicile corupte si acorda asistenta pentru a le extirpa. O parte a acestei asistente include amendarea legilor bancare, ale taxelor si asigurarilor, asistenta tehnica si sponsorizarea cercetarilor asupra cauzelor coruptiei. In plus, in 1993, Banca a creat un 'Inspection Panel', care ofera un forum cetatenilor care au fost dezavantajati de proiectele finantate de institutie. Recent, Banca a organizat intruniri internationale ale ziaristilor, legate de proiecte de privatizare, in Rusia, Ucraina si Belarus.

Aceste activitati se potrivesc cu greu scopului initial al Bancii. In timp ce FMI s-a indepartat de programul prescris, Banca si-a asumat un rol mai mare in finantarea investitorilor individuali.

Aceste noi dimensiuni ale FMI si ale Bancii cuprind si probleme sociale si politice, ambele institutii preocupindu-se de respectul drepturilor omului in tarile membre. Unii, constienti de resursele naturale neexploatate, propun ca Banca Mondiala sa joace un rol si in drepturile de proprietate asupra resurselor genetice ale plantelor. Aceste exemple demonstreaza rolul important pe care aceste institutii sint asteptate sa-l joace astazi in procesele economice si politice globale. De asemenea, ele sugereaza ca, din cauza gradului inalt de integrare si colinearitate a problemelor globale si a preocuparii veritabile fata de aceste chestiuni, operatiunile prezente ale FMI si ale Bancii sint functional suprapuse.

2 ORGANIZATIA GLOBALA DE FINANTE

  • Fuzionarea FMI si a Bancii in Organizatia Globala de Finante (GFO)

Aceasta fuziune nu este o idee liberala de dupa Razboiul Rece. Ea a fost lansata pentru prima oara la apogeul Razboiului Rece, de catre revista londoneza The Economist. Aparatori ai celor doua institutii sustin ca FMI si Banca au un mandat limitat si ca aventurarea in afara acestuia ar insemna intrarea in ilegalitate. In consecinta, FMI si Banca au functii diferite. Dar, dupa cum am aratat anterior, mandatul lor a fost extins. FMI si Banca au fiecare un element de conditionare in politicile lor, iar conditiile pentru credite sint similare: inflatie, reforme structurale, plafonul deficitului public, liberalizarea comertului si a investitiilor, reforma taxelor si reforma funciara.

Mandatele FMI si Bancii au, in plus, un element de elasticitate, influenta lor asupra politicii interne a unui membru fiind corelata direct cu nevoia acestuia de sprijin financiar. Din acest motiv se fac auzite critici interne in ce priveste tratamentul discriminatoriu in comparatie cu alte tari in curs de dezvoltare. Deci, privitor la impactul intern, FMI si Banca au o pozitie similara. Semnificativ, aratind ca factorii de decizie coincid si sint considerati la fel, este faptul ca refuzurile sau acordurile sint stabilite simultan de catre ambele institutii.

Rolul Bancii este cuprins in mare parte in definirea a trei concepte in 'Articolele de Constituire': 'dezvoltare', 'probleme politice' si 'consideratii economice'. Dinamica definitiilor date acestor termeni explica traiectoria Bancii in ultima jumatate de secol. In primele decenii, 'dezvoltare' era inteles, in mod restrins, drept crestere a PIB. Definitia era in acord cu conditia ca deciziile Bancii sa se bazeze pe 'consideratii economice' si sa nu intervina in 'problemele politice'. Acum, aceasta definitie este in schimbare. Pe de o parte, Banca a trebuit sa accepte schimbarile de perceptie asupra 'dezvoltarii' in comunitatea internationala, incluzind si elemente sociale, culturale, politice si spirituale, conceptul de 'dezvoltare' capatind astfel un sens mult mai larg. Pe de alta parte, si 'consideratiile economice' au un sens mai larg, intersectind domeniul cunoscut ca 'probleme politice'. Acest proces a fost lansat de acordul economistilor asupra faptului ca o guvernare ineficienta afecteaza negativ performantele economice. De exemplu, coruptia reduce competitivitatea unei economii, iar lipsa educatiei, impreuna cu violarea drepturilor omului, afecteaza productivitatea muncii. Aceste noi notiuni au sters granita dintre 'economic' si 'politic' si au recunoscut ca factorii sociali au o valoare intrinseca de dezvoltare. De aceea, trend-ul este o larga interpretare a conceptului de 'economic' si o restringere a conceptului de 'politic', din partea Bancii, un test al mai multor factori fiind necesar pentru a evalua 'dezvoltarea'.

Acelasi lucru se poate spune despre interpretarea conceptelor FMI. Rolul acestei institutii se deduce din definirea termenilor par value ('valoarea nominala'), 'stabilitatea cursurilor de schimb' si 'cooperare monetara'. Din motive practice, par value a devenit un concept depasit in momentul in care SUA a suspendat convertibilitatea dolarului in aur, in 1971, lasindu-si moneda nationala sa fluctueze. Daca, inainte de 1971, conceptul de 'stabilitate a cursului' presupunea o analiza a unor variabile macroeconomice - precum rata dobinzilor, rezerva monetara, datoria guvernamentala (publica), inflatia si balanta de plati -, analiza post-1971 afirma ca fluctuatiile cursului de schimb este doar unul dintre factorii care afecteaza balanta de plati a unui membru. Dupa aceasta schimbare semnificativa, analiza FMI reflecta opinia ca politicile legate de munca, sanatate, cheltuieli militare, asistenta sociala si somaj ale unui membru au un impact real asupra valorii cursului sau de schimb. La rindul sau, continutul conceptului de 'cooperare monetara' a fost afectat, extinzindu-se la dialoguri asupra modelelor de privatizare , educatie, locuri de munca si distributie a veniturilor. In consecinta, eliberat de constringerile 'valorii nominale', FMI a interpretat 'stabilitatea cursurilor' drept un eufemism pentru strategii socio-economice stabile, iar conceptul de 'cooperare monetara' drept un instrument pentru indeplinirea acestor strategii.

Din cauza acestor variatii conceptuale, diferentele functionale intre FMI si Banca nu mai sint evidente. Ambele acorda servicii financiare si investitii unor membri care nu-si pot permite sau sint refuzati de o piata libera si care accepta conditiile negociate cu aceste institutii. Ambele au evoluat de la o baza comuna de comert liber, distributie eficienta a resurselor globale si medii economice stabile spre factori cvasieconomici si sociali comparabili. Avind teme similare pe agenda lor, FMI si Banca - la inceput, complementare una alteia - au ajuns sa-si suplimenteze una alteia rolurile. De aceea, ar fi foarte eficienta fuziunea lor. Iar noul lor mandat s-ar putea numi Organizatia Globala a Finantelor (GFO).

  • Reglementarea fluxului monedelor si a capitalului pe termen scurt

Suveranitatea monetara a tarilor in curs de dezvoltare s-a dezintegrat. Initial, devenind membri FMI, tarile si-au negociat pierderea suveranitatii monetare in schimbul acordarii asistentei financiare. In economia globala actuala, trasatura emergenta este inclu-derea tarilor in curs de dezvoltare in reteaua tarilor dezvoltate. Aceasta retea depinde de securitatea oferita de tranzactii in dolari, marci sau yeni, in felul acesta nedind nici o importanta monedei locale. Rezultatul imediat este diminuarea suveranitatii monetare prin cerinta ca platile sa se efectueze in mare parte in monedele tarilor dezvoltate, chiar daca tranzactiile se efectueaza intre tari in curs de dezvoltare. Impreuna cu operatiile bancilor internationale si a schimburilor valutare, toate aceste aspecte au accentuat pierderea suveranitatii monetare, astfel unul din scopurile pe care FMI trebuia sa le atinga - sisteme monetare stabile - este pus in pericol de celalalt scop - al unor sisteme monetare deschise.

Desi sistemul economic de baza care serveste la evaluarea monedei a fost relativ stabil, cursurile de schimb au variat intre limite foarte largi. Este dificil de gasit o justificare economica pentru aceste fenomene. Dupa FMI, in 1993, schimburile externe zilnice au depasit un miliard de dolari, nivel cu mult superior schimbului de bunuri si servicii.

Cauza acestor schimburi este datoria pe termen scurt. In 1997, aceasta s-a ridicat la 360,9 miliarde dolari, iar capitalul privat pe termen lung, incluzind dividende si garantii, a fost de 256 miliarde dolari - ceea ce inseamna ca investitorii particulari au preferat cu 41% mai mult datoria pe termen scurt decit cea pe termen lung. Aceasta preferinta se justifica economic prin cresterea riscului in tranzactii intr-un mediu nefamiliar. In general, investitorii pe termen lung sint mai familiarizati cu destinatia capitalului lor si, prin urmare, se orienteaza spre un risc scazut. In termeni globali, investitorii de risc prefera lichiditatile investitiilor directe, indiferent de destinatia acestora, si asteapta un profit mai mare pentru riscul de a-si pierde lichiditatile.

Date fiind preferintele structurale ale investitorilor pe termen scurt, tabloul general al investitiilor produce dezechilibre in alocarea resurselor in favoarea lichiditatilor. Acestea, la rindul lor, produc activitati speculative cu datoriile pe termen scurt, care expun tarile in curs de dezvoltare la fluctuatii puternice pe piata de capital. Presupunind ca exista un fond constant de capital de dezvoltare, daca tara A ofera un profit mai mare decit tara B, atunci capitalul mai putin productiv iese din tara A pina cind rata profitului din tara A devine egala celei din tara B. Aceasta ar fi situatia intr-un sistem ideal. In realitate, pietele de mo-nede nu sint nici rationale, nici eficiente. Asa cum arata Paul Krugman, 'piata de moneda pare sa comita doua tipuri de erori: nu ia in consideratie tremolurile pe termen scurt, asa incit erori de planificare sint comise serial, si pierde din vedere echilibre de durata, astfel incit se pierde in speculatii temporare efemere'.

Mai mult, in finantele globale, informatia sau lipsa acesteia, cauzata de lipsa de transparenta, accelereaza deciziile irationale de investitii. Un investitor atras de posibilitatea unui profit rapid pe piete speculative (hot markets) isi asuma riscuri mari in schimbul profitului mare prevazut. Pentru a se asigura impotriva esecului, in mod normal acesta isi va diversifica investitia pentru a acoperi mai multe tari cu posibilitati de crestere. Daca una dintre tari aduce un profit ceva mai mic decit era de asteptat, inseamna ca investitorul nu a fost compensat pentru riscul asumat, iar investitia este abandonata din teama de pierderi mai mari si redirectionata intr-un alt proiect riscant (hot). Rezultatul imediat este ca o tara riscanta (hot) devine si mai riscanta (hotter) fara sa intervina, sugerind ca perceptiile subiective joaca un rol mai important decit o analiza economica serioasa. Aceasta secventa de evenimente este multiplicata de numarul investitorilor care vind investitiile nu pentru ca profitul lor este mai mic decit cel expectat, ci pentru ca ei presupun ca celalalt investitor care a vindut a stiut ceva ce ei nu au stiut. Rezulta o panica pe piata, care se traduce in preturi ce nu exprima valoarea reala. Chiar daca investitorii pierd bani in tara A, ei sint asigurati impotriva esecului de prezenta pe alte piete sau prin posibilitatea de a-si acoperi pierderile intr-o tara mai riscanta.

Aceste decizii de scoatere si realocare a unor volume masive de investitii, neutrale din punct de vedere al valorii la nivel global, au efecte dezastruoase pentru economiile in curs de dezvoltare. Micii intreprinzatori si functionari, care nu se implica in finantele globale, sint distrusi de costurile speculatiilor in valuta imprumutate. Cele mai recente exemple sint in Mexic (1994) si in Asia de Est (1997). Coreea de Sud (1980) si Tailanda (1983) au trecut prin dificultati similare. Aceste procese nu indeplinesc rolul FMI de dezvoltare prin stabilitatea cursurilor. Totusi, FMI nu a recunoscut decit recent ca reglementarea cursurilor de schimb este o solutie pentru tarile in curs de dezvoltare. O parte din conditiile pentru incheierea intelegerilor de imprumuturi cu state membre a fost ca moneda sa fie liber convertibila si ca regularea repatrierii de moneda sa fie relaxate. Aceste reglementari exista astazi relaxate in statele membre, care sint mai flexibile.

Alta problema in calea alocarii eficiente a investitiilor este creata de capitalul pe termen scurt. Acesta tinde sa raspunda unor speculatii trecatoare si unor rate ale dobinzii schimbatoare. Dupa Paul Krugman, rezultatul este o alocare deficitara a resurselor de investitii. Altii sint de parere ca criza anilor '80 nu ar fi avut loc decit din cauza masivelor retrageri de capital.

O sugestie pentru FMI a fost oferita de profesorul Stephan Zamora. Aceasta echilibreaza nevoia de functionare libera a pietelor de capital si a mecanismelor de plati cu nevoia de stabilitate a sistemului monetar international in ansamblu. In primul rind, statele membre trebuie sa cada de comun acord ca FMI trebuie sa aiba un rol sporit in pietele internationale de capital si mecanismele de plati. In al doilea rind, FMI sa devina un instrument activ de reglare a sistemului bancar global. In practica - este de parere profesorul Zamora -, FMI ar trebui sa devina un forum de discutii intre agentiile guvernamentale si cele nonguvernamentale, sa stabileasca un regim strict pentru pietele internationale si sa se preocupe in special de gasirea unui compromis cu comunitatea bancara mondiala.

Ca si in alte imprejurari in care probleme globale au rezultat din procese economice, FMI si Banca au prevazut ajustari. Banca sugereaza ca o solutie ar trebui sa elimine stimulentele pentru datoriile pe termen scurt impreuna cu implementarea inhibitiilor iesirilor de capital pe termen scurt. Un exemplu de urmat pare a fi Chile, care, confruntata cu probleme similare , a impus inhibitii intrarilor si iesirilor de capital pe termen scurt.

FMI pregateste acum un amendament la 'Articolele de Constituire', care ar trebui sa aprobe un control temporar daca acesta ar fi considerat necesar. Mai important este faptul ca directorul FMI a declarat ca membrilor li se va permite sa adopte o liberalizare graduala. Aceste schimbari de strategie au atras imediat criticile creditorilor particulari, care atentioneaza ca aceste puteri acordate FMI pot determina abuzuri din partea debitorilor in detrimentul institutiilor financiare particulare. Criticile nu sint insa confirmate de realitatea istorica a creditului global. De cele mai multe ori, banci particulare si-au recapatat imprumuturile (unele dintre ele acordate nejustificat), iar tarile dezvoltate si-au marit fondurile acordate FMI.

Oponentii acestui plan raspund atacind premisele argumentului in favoarea controlului capitalului si afirma ca situatia din Asia de Est a fost precipitata de interventia masiva a guvernului pe piata si de implicarea acestuia in iesirile de capital. Controlul iesirilor de capital nu trebuie incredintat birocratilor, ci pietei. Succesul din Chile in controlul iesirilor si intrarilor de capital s-ar datora politicilor sale economice rationale, corporatismului transparent si bunei reglementari a sistemului bancar.

Aceste argumente sint exagerate. Este corect ca interventia masiva a guvernului afecteaza piata, dar orice sistem matur de piata se bazeaza pe o forma de interventie la nivel central. Exemplul clasic este cel al Hong Kong-ului, unde guvernul era proprietarul intregului teren, pe care l-a dat in arenda in loc sa perceapa taxe. Lipsa transparentei in legatura cu valoarea investitiei ar fi trebuit sa fie un factor care sa determine profitul asteptat. Totusi, nu ar fi grabit vinderea instrumentului. La fel, in cazul Chile, succesul in sistemul cursului de schimb reflecta parerea mai multor economisti ca investitiile de capital se vor indrepta spre activitati bine gindite, de lunga durata, care se potrivesc mai bine scopurilor de dezvoltare ale Bancii si interesului FMI pentru stabilitate.

In fine, efectele speculatiilor monetare afecteaza si valoarea altor tipuri de investitii. Sa presupunem ca un investitor direct fabrica aceleasi bunuri in doua tari invecinate - tara A, care a trecut printr-o devalorizare acuta a monedei nationale, si tara B, care are o moneda nationala stabila. Costurile de productie sint aproape identice. Dupa devalorizarea monedei, in tara A bunurile produse devin mai ieftine si sint importate in tara B, intrind in competitie cu acelasi tip de bunuri produse de acelasi producator. Productia in tara B scade, ca si valoarea investitiilor sale directe. S-ar putea argumenta ca out putul in cazul productiei din ambele tari ramine constant, deoarece consumatorii din tara A si cei din tara B nu schimba marca produsului. Argumentul pare intemeiat, dar nu raspunde schimbarii conditiilor economice in tara A; consumul general in tara A este inhibat de puterea de cumparare redusa a consumatorilor si de inflatie, fenomene determinate de devalorizarea monedei. In nici un caz, nici tara B, nici producatorul nu au o contributie directa (input) la criza financiara a tarii A, ci ii suporta cosecintele.

Si FMI si Banca si-ar indeplini mandatul prin reglementarea capitalului pe termen scurt. Aceasta s-ar putea obtine fie prin limitarea iesirilor pe termen scurt la o valoare rezonabila - care sa indice conditiile economice ale tarii respective, precum PIB, masa monetara, datorie externa, somaj, index al dezvoltarii umane (human development) -, fie prin cerinta ca acest capital pe termen scurt sa plateasca asigurarea tarilor in curs de dezvoltare impotriva unei devalorizari acute a monedei. Aceste solutii insa trebuie sa suplimenteze, nu sa inlocuiasca, regularea schimburilor in datoriile pe terrmen scurt si moneda.

  • Integrarea politicilor si standardelor GFO in cele ale WTO

Integrarea unei politici economice este un subiect vechi. Efectul combinat al schimburilor flotante si criza petrolului la inceputul anilor '70 au lansat coordonarea afacerilor economice globale. In anii '90, prevederile WTO au nevoie de un mai mare grad de integrare. Art. 1 din 'Articolele de Constituire' a FMI cere, inter alia, promovarea cooperarii monetare internationale si stabilitatea cursurilor de schimb pentru facilitarea largirii comertului international. De asemenea, Articolul 1 al Bancii cere promovarea investitiilor straine, dezvoltarea comertului international, echilibrul balantei de plati. Pe acest fundal, WTO isi impune propriile reguli, obligatii si exceptii. Natura mandatului WTO determina natiunile membre ale tuturor celor trei organizatii sa se intrebe care dintre politicile aprobate de FMI si Banca sint in acord cu WTO si care ar fi consecintele de suportat in cazul in care adopta politica FMI si o violeaza pe cea a WTO. Desi scopurile generale ale celor trei institutii sint asemanatoare, detaliile practice stirnesc tensiuni intre ele, care ar trebui rezolvate inainte ca membrii lor sa suporte consecintele.

De exemplu, WTO ingaduie devieri de la obligatiile stipulate de tratate in cazul dificultatilor in balanta de plati. Pentru a corecta aceste dificultati, un membru FMI ar apela la restrictii asupra convertibilitatii, iesirilor de capital (outflow) sau ar putea cere FMI sa reesaloneze datoriile. Evident, relatiile intre FMI si tara respectiva vor deveni incordate, iar la nivel domestic acea tara trebuie sa ia o decizie in ce priveste valoarea apartenentei la WTO si la FMI: prima isi pierde din valoare, iar a doua nu reuseste sa acorde capitalul necesar.

In acest sens, un plan al FMI si al Bancii Mondiale, pentru prevenirea degradarii mediului, poate contine elemente care sa nu se inscrie in masurile stricte in acest domeniu prevazute de WTO. Protectia vietii umane din perspectiva WTO poate insemna altceva decit indexul Bancii de dezvoltare umana (human development). In sfirsit, subventiile sint considerate diferit de catre WTO si FMI, in timp ce eforturile Bancii de promovare a intreprinderilor mici si mijlocii poate implica un tratament preferential intern, care ar viola obligatiile WTO. Renuntind la alte exemple, se pare ca aceasta complexitate a economiei globale si interferenta intre legalitatea interna si obligatiile internationale nu pot fi compartimentate, ci necesita solutii de integrare. Obtinerea acestora implica o permanenta consultare intre WTO si GFO.

3 ROMANIA: RELATIILE CU BANCA MONDIALA

  • Parteneriat in Strategia de Dezvoltare a Romaniei

Autoritatile romane urmaresc o strategie menita sa ajute la atingerea stabilitatii macroeconomice, sa creeze o crestere economica durabila si sa reduca saracia, indreptandu-se spre tinta stabilita a aderarii la Uniunea Europeana. Elementele cheie ale acestei politici includ intarirea disciplinei platilor in toata economia, mai ales in sectorul energetic, inasprirea constrangerilor bugetare pentru intreprinderile cu capital de stat, urmarirea activa a privatizarii si restructurarii bancilor si intreprinderilor si intarirea masurilor de protectie sociala. Pe termen mediu, continuarea revenirii economice curente va depinde in mod critic de mentinerea ritmului reformei si de continuarea ferma a reformelor guvernarii si ale dezvoltarii sectorului privat. Astfel de reforme vor accentua transparenta si gradul de responsabilizare in cadrul guvernului, ale reformelor sistemului juridic, ale imbunatatirii mediului de afaceri si ale actiunilor intreprinse pentru a intari reglementarile si supravegherea pietelor financiare si de capital.

In termeni largi, FMI a luat conducerea in asistenta acordata Romaniei pentru atingerea stabilitatii macroeconomice. Drept urmare, programul sau se concentreaza pe cadrul fiscal, pe politica monetara si pe acele elemente din programul de reforma structurala care au o influenta directa asupra situatiei macroeconomice. Mijloacele principale pentru acest dialog cu autoritatile sunt Acordurile Stand-By anterioare (ASB), care au acoperit intervalul 31 octombrie 2001 - 12 octombrie 2003 si ASC curent de precautie.

Banca Mondiala a preluat conducerea in politica dialogului privind problemele structurale, care includ masuri de reducere a saraciei, dezvoltarea sectorului privat, constructia institutionala si guvernanta. Ea dispune de o varietate de instrumente prin intermediul carora conduce dialogul, inclusiv ajustarea operatiunilor de imprumut, cum sunt PSAL 1 si PSAL 2, o serie de imprumuturi programatice de ajustare (primul dintre ele fiind analizat de Comitetul Director al Bancii in septembrie 2004), cateva operatiuni ale sectoarelor de investitii si activitati economice cum sunt Cheltuielile Publice si Revizuirea Institutiilor (CPRI) si Memorandumul economic al tarii (MET).

In anumite domenii, unde Banca a preluat conducerea dialogului, ea si-a impartasit analiza cu FMI si a folosit-o ca si contributie pentru cadrul fiscal, dar nu exista nici o analiza comparativa structurala directa, sau conditii de politici, in ASB al FMI. In alte domenii, in care Banca a preluat conducerea, ASB reflecta anumite elemente in conditiile puse. Acestea sunt masuri de reforme structurale generale, care au implicatii fiscale importante, cum ar fi reforma si restructurarea sectorului energetic. Mai sunt domenii suplimentare de responsabilitati oficiale comune, cum ar fi Programul Evaluarii Sectorului Financiar (PESF).

Per total, personalul FMI si al Bancii Mondiale au relatii stranse de colaborare pentru sustinerea programului de reforme al guvernului si isi coordoneaza consultanta pentru politicile de urmat, acordata autoritatilor romane.

  • Colaborarea FMI-Banca Mondiala in domenii specifice Domenii in care Banca are rolul principal si FMI-ul nu are nici o implicare directa

Domeniile de politici in care Banca are rolul principal si care nu sunt incluse direct in programul FMI sau in dialogul de tara, includ intarirea programului de protectie sociala, revitalizarea economiei in zonele rurale, constructia institutionala si guvernanta, impreuna cu imbunatatirea mediului de afaceri. Politica de dialog a Bancii pentru intarirea masurilor de protectie sociala include monitorizarea saraciei, asistenta sociala, reforma pensiilor, reforma sistemului de protectie a copilului, reformele sistemului sanitar si masuri pentru instruirea si reangajarea fortei de munca. Aceste masuri au fost sustinute prin imprumutul acordat de Banca pentru crearea de locuri de munca si protectie sociala, Imprumutul pentru dezvoltarea sectorului social, Fondul de dezvoltare sociala si Imprumutul pentru inchiderea minelor. Acestea sunt sustinute pe mai departe de activitati economice cum ar fi recent finalizatul Profil al Saraciei si Studiul privind furnizarea serviciilor locale, si prin studii economice planificate privind saracia si vulnerabilitatea, reforma pensiilor si evaluarea sanselor egale pentru barbati si femei.

Banca are o serie de programe pentru revitalizarea economiei in zonele rurale. Acestea includ Imprumutul pentru finantare rurala, care sustine activitatile generatoare de venit si va fi completat de un Studiu de conexare a cresterii dezvoltarii in mediul rural/urban, pentru a stabili o etapa pentru un Imprumut pentru dezvoltarea rurala, care sustine dezvoltarea infrastructurii si guvernanta imbunatatita la nivelul comunitatii. Imprumutul pentru reabilitarea irigatiilor sustine reabilitarea infrastructurii si reforma institutionala. Alte activitati de sustinere economica includ Studiul privind retelele intre comunitati si Studiul pentru dezvoltarea Vaii Jiului.

Banca are un program puternic de constructie institutionala si de guvernanta. Acesta lucreaza si se bazeaza pe reformele recente din finantele publice locale, impozitare si descentralizare. Politica dialogului a fost facilitata de Revizuirea cheltuielilor publice si ale institutiilor (RCPI/PEIR) care a inclus analize si recomandari referitoare la 1) o mai buna alocare a resurselor in sectorul sanitar; 2) furnizarea de asistenta sociala la nivel local; 3) reforma pensiilor; 4) institutii pentru managementul bugetului 5) descentralizare fiscala; si 6) reforme ale procesului bugetar in sistemul judiciar. Politica dialogului a fost sustinuta si printr-o Evaluare a gradului de responsabilizare financiara a tarii (CFAA). Banca a finalizat un studiu de diagnostic al coruptiei in Romania, inainte ca guvernul sa elaboreze programul sau national de prevenire a coruptiei. Primul program din seria de imprumuturi de ajustare programatica (PAL) a fost aprobat de Comitetul Director al Bancii in septembrie 2004. Acestea pun accentul atat pe reformele institutionale si ale guvernantei din serviciile publice si din sistemul juridic cat si pe managementul cheltuielilor publice si pe celelalte chestiuni din reforma structurala. Ele sunt sustinute printr-un imprumut in valoare de 18,6 milioane dolari SUA pentru constructie institutionala in sistemul privat si public (PPIBL), care ofera asistenta tehnica atat pentru aceste activitati cat si pentru altele legate de privatizare. Sustinerea suplimentara de constructie institutionala include finantarea unui program cadastral si de improprietarire funciara, un proiect referitor la problemele de mediu legate de inchiderea minelor, un proiect de atenuare a dezastrelor, cofinantat printr-un imprumut nerambursabil GEF, care pune accentul pe daunele produse de cutremure, deversarea produselor toxice in zone de mare risc si printr-un proiect regional privind facilitatile de comert si transport in Europa de sud-est.

Banca a oferit consultanta pe politici si sustinere pentru reformele din mediul de afaceri in mai multe domnenii. Prin programele PSAL 1 si PSAL 2, Banca s-a concentrat pe reducerea barierelor de intrare pe piata pentru firme si companii mixte, pentru implementarea standardelor de contabilitate recunoscute international si pentru introducerea unor proceduri imbunatatite de lichidare si faliment. Progamele PAL se vor adresa si chestiunilor privind mediul de afaceri. Toate aceste initiative vor fi sustinute prin asistenta tehnica oferita prin PPIBL. Domenii in care Banca Mondiala are rolul principal si analizele sale sunt contributii pentru programul FMI

Banca sustine programul de privatizare GOR prin intermediul programului PAL, care include tinte si termene pentru privatizarea SOE comerciale si a institutiilor financiare. Programul se bazeaza pe progresele inregistrate in cadrul PSAL-urilor 1 si 2 care au identificat grupuri de SOE-uri, din care se selecteaza un numar minim de intreprinderi pentru analiza si privatizare pentru fiecare caz separat. Au fost identificate si intreprinderile specifice, care includ Alro, Alprom, si Petrom. Programul PAL continua acest proces cu tinte suplimentare pentru privatizarea intreprinderilor comerciale si a intreprinderilor din sectorul energetic si bancar. Cheia succesului acestui program este acordul cu Banca privind strategiile de privatizare a acestor unitati si adoptarea ulterioara a unui proces de licitare clar, deschis si transparent, cu folosirea serviciilor unor consultanti calificati, specializati in investitii, intr-o maniera conforma cu politicile Bancii.

Banca a condus dialogul legat de restructurare, reforma si eventuala privatizare a intreprinderilor din domeniile electricitatii, incalzirii centralizate si a gazelor naturale si pe cel legat de adoptarea legislatiei de reglementare in pregatirea privatizarii catre investitori strategici. Aceste obiective sunt incluse in conditiile de politici ale programului PSAL, impreuna cu conditiile legate de privatizarea intreprinderilor de distributie a energiei electrice. Aceste conditii au fost coordonate in stransa legatura cu FMI, deoarece Acordurile Stand-By au inclus si ele prevederi pentru reforme structurale in sectorul energetic, care au inclus stabilirea de tarife, plata arieratelor si ratele de colectare. Banca conduce dialogul IFI (institutii financiare internationale) cu guvernul in legatura cu o serie de chestiuni critice pe termen lung, cum ar fi restructurarea sectorului de producere a energiei electrice si integrarea sistemului energetic romanesc cu piata regionala de electricitate din Europa de sud-est si cu piata electricitatii din UE. De asemenea, ea ofera asistenta pentru problemele asociate, legate de reglementare si de operarea pietei. Banca a oferit si asistenta tehnica Ministerului Industriei pentru a elabora un sistem de stabilire a preturilor si tarifelor pentru gazele naturale care sa fie atractiv pentru investitii suplimentare in acest domeniu. Politica dialogului in aceste domenii si in altele, cu deosebire in sectorul incalzirii prin termoficare, va fi facilitata suplimentar prin dialogul curent cu guvernul in legatura cu recent finalizata lucrare privind strategia energetica si de infrastructura si cu recomandarile sale operationale.

Banca a preluat conducerea in dialogul si politica de consultanta in ceea ce priveste reglementarile, restructurarea, privatizarea si lichidarea bancilor. In cadrul programului PSAL 1, a fost modificata Legea privind privatizarea bancilor si s-au stabilit proceduri de privatizare transparente. S-au intarit cerintele BNR privind lichiditatea si solvabilitatea si s-au introdus prevederi pentru imbunatatirea respectarii reglementarilor prudentiale si a auditurilor externe conduse conform Standardadelor Internationale de Contabilitate. S-au introdus reforme juridice si institutionale pentru dispunerea ordonata a activelor neperformante. Aceste schimbari de politici au sprijinit lichidarea bancii cu cele mai mari probleme (Bancorex ), in timp ce Banca Agricola a fost restructurata si eventual privatizata, ca si alte doua banci de stat mai mici. Aceasta agenda de politici continua sub programul PAL, cu privatizarea Casei de Economii (CEC). Banca continua dialogul cu guvernul in legatura cu nevoia de a avansa cu imbunatatirile suplimentare legate de cadrul juridic si de reglementare pentru sectoarele de asigurari si de titluri de valoare. PPIBL va asigura finantare pentru aceste activitati. Domenii de responsabilitate comuna

In timp ce Banca a preluat conducerea in privatizare si in reformele structurale din sectorul energetic, asa cum s-a descris mai sus, FMI-ul are un interes puternic din punct de vedere macroeconomic, deoarece veniturile obtinute din privatizari au fost folosite mai ales pentru a achita datoria publica, iar deficitele cvasi-fiscale ale SOE-urilor reprezinta o amenintare pentru stabilitatea macroeconomica. In consecinta, cele doua institutii isi coordoneaza strans activitatea si se consulta constant. In timp ce termenii programelor respective se sustin si isi acorda sprijin reciproc, in legatura cu aceste probleme, concentrarea si motivatia programului Bancii se directioneaza spre eficientizarea structurilor de piata care rezulta, spre imbunatatirea operatiunilor intreprinderilor, furnizarea de servicii si performanta financiara, si asupra transparentei procesului si imbunatatirii intregului sector al guvernantei, iar cel al FMI-ului se concentreaza pe generarea de venituri imediate, pe controlul cheltuielilor si pe cuprinderea poverilor fiscale curente.

Banca si FMI-ul au condus impreuna un Program de evaluare a sectorului financiar, care a fost finalizat in iunie 2003. Domeniile in care FMI-ul conduce si analizele sale servesc drept contributii pentru programul Bancii Mondiale

In timp ce Banca s-a concentrat pe imbunatatirile administrarii veniturilor, Fondul conduce dialogul legat de problemele fiscale. De asemenea, FMI-ul conduce dialogul despre politicile privind anumite cheltuieli din sectorul public. Acestea includ politicile privind stabilirea salariilor atat in serviciile publice cat si in SOE-uri, si bugetele SOE-urilor.

In aceste domenii, Banca ia in considerare recomandarile de politici facute de FMI si se asigura ca politica sa de consultanta este conforma cu ele. Domeniile in care FMI-ul conduce si nu exista nici o implicare directa a Bancii Mondiale

FMI-ul este pe deplin responsabil pentru dialogul referitor la politica monetara, ratele dobanzilor, regimul ratei de schimb, balanta de plati si toate chestiunile corelate legate de statistici si masuratori.

  • Concluzii:

Scopul initial al FMI si al Bancii a fost promovarea eficienta a alocatiei resurselor la nivel mondial prin comert, stabilitate monetara si dezvoltare. Problemele internationale ale mileniului viitor nu pot fi rezolvate de organizatii care joaca mai multe roluri, in paralel cu rolurile altor organizatii. Ar trebui ca operatiile FMI si ale Bancii sa fie convergente si sa elimine suprapunerea operatiilor. Data fiind proximitatea geografica si similaritatile structurale si organizationale, costurile procesului ar fi minime. Dat fiind deficitul procesului democratic, trebuie facut un nou bilant al populatiei, puterii economice si factorilor de resurse umane. Acesta ar trebui sa tina cont de dificultatile tarilor in curs de dezvoltare, legate si de decalajul tehnologic.

Scopurile WTO, FMI si Bancii vor ramine neimplinite daca scopurile uneia dintre institutii submineaza faptele alteia. Aceasta este o alocare ineficienta a informatiei si abilitatilor la nivel international. O noua Organizatie Financiara Globala (GFO) ar trebui sa-si echilibreze rolul cu cel al WTO, sa stabileasca valori competitive si sa coopereze pentru a transforma dezvoltarea prin intermediul comertului si al stabilitatii financiare intr-un concept viabil.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1325
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved