Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Geografia populatiei : consideratii teoretice si metodologice

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Beijing - Orasul cosmopolit - Dezvoltarea turismului
EVALUAREA REZERVELOR DE PETROL SI GAZE NATURALE DIN BURDIGALIANUL STRUCTURII MERISANI – DRAGANU
STATELE EUROPEI – suprafata, populatia si capitalele
Climatologie test grila
BAILE OLANESTI
STATIUNEA PREDEAL
Italia - Geografia si clima, POLITICA ECONOMICA, EXPORTUL ITALIEI
Relieful litoral
Relieful dezvoltat pe calcare si dolomite
BRAZILIA - Granitele, Cele mai mari orase, Economia

TERMENI importanti pentru acest document

: drum forestier valea negrisoarei : : : economia rurala urbana din romania contemporana powerpoint :

Geografia populatiei : consideratii teoretice si metodologice

1.Domeniul de studiu

Extinderea excesiva a domeniului de studiu al geografiei face ca studiul geografic al populatiilor umane sa devina foarte complex. Exista un consens general asupra a patru teme majore de interes :

- distributia spatiala a populatiei

- dinamica populatiei (evolutia numerica si dinamica naturala)

- structurile demografice, socio-culturale si socio-economice

- mobilitatea populatiei

Pana spre 1960, aria de interes a acestei discipline cuprindea si toate aspectele sociale, economice si culturale specifice populatiilor umane. Vastitatea acestei tematici a condus la conturarea unor discipline geografice distincte : geografia sociala, geografia culturala, geografia politica etc. Cea mai succinta definitie a acestei stiinte este cea data de J.Véron, „aritmetica a populatiilor” (L’homme dénombré in Géographie et Démographie, vol.1, sub directia lui Y.Michaud, pp.31-49, Odile Jacob, Paris, 2002

                2.Studiul populatiei – domeniu interdisciplinar

Geodemografia sau geografia populatiei, ramura a geografiei umane, preocupata de analiza distributiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, in spatiul geografic, vazut ca suport al acestora. Astfel definita, geografia populatiei apare inscrisa intr-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstractie. Interesata de distributia populatiilor umane si de modul in care structurile acestora se diferentiaza in spatiu, incercand sa le explice, geografia populatiei are un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variatiile statistice fie pe interactiunile cu sferele vietii social-economice sau politice. L.Febvre (La terre et l’évolution humaine, cap. I, Albin Michel, Paris, 1938) observa ca geografia pleaca de la sol si nu de la societate, deosebindu-se astfel de stiintele sociale Geograful poseda avantajul unei viziuni ample asupra spatiului terestru, asupra logicii ordonarii componentelor fizice ale geosistemului Geografia populatiei are un rol esential in analiza geografica datorita „dublei perspective pe care aceasta o propune: studiul colectivitatilor umane, cu toate particularitatile acestora si studiul raporturilor dintre acestea umane si mediu” (G.si Ph.Pinchemel, La face de la terre, cap.I, A.Colin, Paris, 1988). Originalitatea geografiei fata de celelalte discipline socio-umane care studiaza populatia rezida in ajustarea la un plan orizontal a informatiilor pe care acestea le examineaza pe verticala(Cf.P.George, Géographie et sociologie, pp.10, PUF, Paris, 1972).Geografia este menita sa concilieze observatiile empirice cu explicatiile sistematice asupra diversitatii populatiilor si dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbarile socio-demografice si mediul in care oamenii traiesc si se multiplica(Cf.P.-J.Thumerelle, Les populations du monde, pp.7-12, Nathan, Paris,1996).

2.Evolutia curentelor de gandire asupra studiului populatiei

Interesul acordat studiului populatiei a fost constant de-a lungul timpului dar despre o aprofundare stiintifica si teoretica nu putem vorbi decat dupa 1700 cand incep sa se manifeste o serie de curente de gandire :

-curentul malthusian, deschis de Th. Malthus prin publicarea lucrarii Eseu asupra principiului populatiei, tradus in 1992 si in romana. Pentru Malthus, populatia creste conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) in timp ce posibilitatile de subzistenta (hrana) sporesc conform unei progresii aritmetice. Aceasta impune din partea populatiei o dubla alegere: fie, accepta voluntar sa-si limiteze cresterea (prin moral restraint sau abtinerea de la mariaj), fie, va fi distrusa de razboaie, foamete, ciuma etc. Teoria malthusiana este unul din pilonii teoriei starii stationare a economistului David Ricardo. Dupa 1950 se impune neomalthusianismul care a largit dezbaterea prin includerea problemelor ecologice care ar decurge din cresterea populatiei, fixand obiectivul „cresterii 0” (Clubul de la Roma). Succesul temporar al acestui curent s-a datorat si intereselor strategice ale unor state dezvoltate,  „amenintate” de explozia demografica din Lumea a Treia, aflata la apogeu in epoca. Efectul principal al ofensivei neomalthusiene, care a promovat masiv mijloacele anticonceptionale, a fost tocmai accelerarea scaderii natalitatii in statele dezvoltate.

-curentul populationist, cu traditii chiar mai vechi, fiind dezvoltat de mercantilistii inspirati de ideile lui Jean Bodin, economist si filozof francez din sec. al XVI-lea („nu exista bogatie mai mare decit oamenii”). Cresterea populatiei are in aceasta viziune o influenta pozitiva: sporirea cererii de produse incita la sporirea productiei de bunuri si la crearea de locuri de munca; cresterea populatiei obliga societatea sa isi organizeze mai eficient procesul de productie si implicit sa-si mareasca productivitatea; o populatie mai numeroasa permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societati Unul din reprezentantii cei mai de seama din perioada moderna a fost Alfred Sauvy, Théorie générale de la population , 1952 -1954;

-curentul optimumului demografic, le conciliaza pe cele anterioare punand accent pe eficienta muncii si productivitate. Nivelul optim al populatiei unui teritoriu este definit de gradul de echipare tehnologica, volumul resurselor utilizabile, nivelul comertului exterior etc. Structura optima a populatiei este definita de: raportul dintre varstele extreme, raportul dintre populatia activa si cea inactiva, raportul dintre consumatori si producatori, structura profesionala a populatiei si repartitia geografica a acesteia etc. Dinamica optima este definita de: ritmul de crestere al populatiei, ritmul progresului tehnic, rata cresterii venitului national sau al produsului intern brut etc.

-curentul marxist, orientat impotriva teoriei malthusiene. Pentru Marx, suprapopularea nu este legata de cresterea demografica a claselor sarace ci rezulta din modul de organizare a economiei si de repartitie a bogatiilor. Suprapopularea este rezultatul modului de productie capitalist care favorizeaza acumularea bogatiilor. Cresterea demografica are rolul de motor al progresului tehnic, exercitand o presiune creatoare. Marxistii opun astfel capcana malthusiana a insuficientei alimentare capcanei densitatii reduse a populatiei care intretine un progres tehnic redus, un climat mai putin propice inovatiei;

-curentul economicist, leaga acumularea de bunuri (economiile) de ciclurile vietii individulu Rata de economisire globala este determinata de factori economici si demografici – structura pe varste, speranta de viata la nastere etc. Acest indicator este relativ constant in decursul timpului, castigul de capital afectand consumul intr-un mod limitat;

-curentul microeconomiei familiale, considera ca decizia de a se casatori si de a avea copii in societatea moderna este rezultatul unei analize de tipul cost-avantaje. Intr-o societate industriala, copilul este asimilabil unui bun de consum, care necesita cheltuieli dar ofera si satisfacti Scaderea taliei medii a familiei se explica tocmai prin costul tot mai ridicat de intretinere a unui copil (educatie, ingrijire etc.). Dimpotriva, in societatile agricole, copilul este considerat o investitie capitala, in masura in care poate contribui la procesul muncii si la sporirea veniturilor;

-curentul contabilitatii intergenerationale, pleaca de la un model teoretic care arata ca  acumularea datoriilor, cheltuielile publice si transferurile stau la baza unei constrangeri de echilibru care permite repartizarea poverii datoriilor si a cheltuielilor intre diferitele generati Prelungirea sperantei de viata se traduce intr-o crestere a cheltuielilor legate de pensii si asigurarea sanatati Fara modificarea legislatiei si cu un nivel constant de cotizare a contribuabililor, datoria publica va creste.

3.Directii de studiu in geografia populatiei

Geografia a fost totdeauna preocupata de modul in care populatiile umane se inscriu in spatiu. Maniera de abordare a acestui subiect s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpulu Pana la 1900, orientarea a fost mai apropiata de metodele etnologiei si antropologiei, acordandu-se o importanta deosebita  particularitatilor culturale. Pana la al doilea razboi mondial s-a impus orientarea ecologista (environmentalista) care punea accent pe interactiunile dintre societate si mediul fizic, reflectate in repartitia inegala a populatiei si activitatilor acesteia. Anii ’50 ai secolului al XX-lea au adus o noua orientare, mai apropiata de demografie. Contextul specific acestei perioade marcate de decolonizare, explozia demografica si evolutia fara precedent a tehnicii au impus un interes deosebit pentru dinamica si structurile demografice. O noua directie de aprofundare se manifesta de la sfirsitul anilor ’60, cand se constata o apropiere de metodele de investigatie sociologica. Sunt abordate in perspectiva geografica subiecte considerate anterior ca exterioare disciplinei: nuptialitatea, scolarizarea, utilizarea fortei de munca, somajul, structurile socio-profesionale s.a. Analiza proceselor care genereaza anumite configuratii (structuri) spatiale devine indispensabila, cele mai multe demersuri orientandu-se spre studiul societati

Prin specificul sau, geografia populatiei este mult mai atrasa de prelucrarea statistica a informatiilor, de modelizare si teoretizare decat alte discipline geografice, mai ales odata cu raspandirea mijloacelor de lucru informatizate. Aportul sau la cunoasterea populatiilor umane, in general, consta in sublinierea unei caracteristici esentiale a acestora : diversitatea. Indiscutabil, rolul analizei geografice a populatiiilor umane se va mentine atita timp cat vor trai oameni pe Pamant.

4.Mijloacele cercetarii in geografia populatiei (sursele de informatii)

Geografia populatiei are ca sursa principala de informare materialele statistice colectate de catre institutiile specializate. Costul material si uman al observarii si colectarii de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat facand practic imposibile investigatiile de teren. Problema principala a acestor informatii este pertinenta, In general, statele au la dispozitie doua sisteme de colectare a datelor : registrele starii civile, incredintate autoritatilor locale; recensamintele de populatie, efectuate periodic, cu o inegalitate variabila.

4.Recensamintele

Recensamintele sunt sursa cea mai bogata de materiale statistice necesare cercetarii demografice. Tehnicile moderne de recenzare au aparut odata cu „revolutia statistica” manifestata in sec. al XIX-lea, in contextul formarii unor specialisti capabili sa colecteze si sa prelucreze enormele cantitati de informatii (statisticieni). Cu tot progresul constatat in perioada moderna, continutul recensamintelor ramane chiar si astazi foarte inegal, desi Natiunile Unite au recomandat, in 1948, o lista minimala de informatii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalitati sunt fie tehnice (absenta unor dotari, a unei infrastructuri adecvate), fie politice sau psihologice (considerarea unor informatii ca fiind secrete, monopolizare lor de catre unele regimuri autoritare, dificultatea inregistrarii populatiei in mediile tribale sau cu grad redus de instructie etc.). Informatiile colectate pot fi separate astfel :

a) Informatiile asupra localizarii populatie Se refera la inregistrarea indivizilor si familiilor prezente in fiecare localitate in momentul recenzarii (conform situatiei administrative in vigoare). Indivizii temporar absenti sunt inregistrati de regula in localitatea de domiciliu dar si in cea de resedinta. De aici provine termenul de populatie rezidenta, care cuprinde si flotantii, diferit de cel de populatia stabila (legala, domiciliata), estimata in urma efectuarii bilantului anual al miscarii naturale si  a celei migratorii, a populatie In statele dezvoltate se colecteaza si informatii referitoare la locul nasterii, resedintele anterioare, locul de munca etc.

b)Informatii demografice. Toate recensamintele colecteaza date referitoare la sexul, varsta, starea civila, legaturile familiale si matrimoniale ale indivizilor. Tot mai frecvent sunt inregistrate informatii asupra structurii familiilor si a gospodariilor, asupra descendentei etc.

c)Informatii socio-culturale. Colectarea unor date referitoare la scolarizare si gradul de instructie a devenit prioritara in epoca moderna. De asemenea, strangerea unor informatii pertinente asupra nationalitatii indivizilor, a limbii utilizate, a confesiunii religioase sau a cetateniei a devenit comuna chiar daca unele implicatii de ordin politic pot distorsiona destul de mult realitatea. Dupa caz, sunt inregistrate si date asupra structurii rasiale.

d)Informatii socio-economice. Toate recensamintele moderne acorda o importanta mare problemelor legate de structura socio-profesionala, pe ramuri de activitati, ca si asupra gradului de ocupare a fortei de munca. Unele state colecteaza si informatii referitoare la veniturile familiilor sau la modul de functionare a sistemelor economice.

e)Informatii asupra locuintelor. Recensamintele ofera ocazia efectuarii unor anchete detaliate asupra inventarului general al cladirilor si locuintelor, asupra caracteristicilor acestora : material de constructie, suprafata locuibila, dotari edilitare etc. Se adauga informatii asupra modului de ocupare : locuinte colective, individuale, de necesitate, resedinte secundare, cladiri de interes public etc.

Obiectivele si constringerile recensamintelor :

-recensamantul constituie un instrument in serviciul statului fiind un act oficial, coordonat de catre stat si organizat de catre administratia publica. Dubla dimensiune, exhaustiva si teritoriala, a colectarii principalelor caracteristici ale fiecarei persoane corespunde unui triplu interes : cunoasterea starii populatiei pentru a putea fi gestionata; formarea unei baze de date teritoriale pentru asigurarea functionarii administratiei; crearea unui instrument fundamental pentru planificarea economica, sociala si amenajarea regionala;

-dificultatea asigurarii unei inregistrari complete, simultane si periodice. Un recensamant raspunde acestor obiective doar in conditii de maxima seriozitate si rigoare. Niciodata nu se pot obtine date complete, daca teritoriul este foarte intins si eterogen. Omisiunile sau dubla numarare pot atinge 1-3% din efective, local chiar mai mult. Este practic imposibila recenzarea tuturor indivizilor in acelasi moment, pe intreg teritoriul. Desi se utilizeaza o ora precisa, a unei date precise.Este dezirabil ca recensamintele sa se efectueze cu regularitate. O.N.U. recomanda ca acestea sa se desfasoare in anii terminati cu 0 sau 1, asa cum se intampla in state precum India, S.U.A. sau R.P.Chineza. Totusi iregularitatea este mult mai frecventa, fapt ce prejudiciaza utilizarea lor stiintifica, reducand comparabilitatea.

Fiecare recensamint are trei faze : preparatorie, cea mai delicata, in care se recruteaza si formeaza personalul, se stabilesc circumscriptiile, chestionarele si se efectueaza un test pe un esantion limitat; colectarea, cea mai scurta, efectuata de personal instruit prealabil in acest sens sau prin auto-recenzare (anchete); prelucrarea, dupa centralizarea prealabila a informatiilor. Rezultatele sunt publicate succesiv, in functie de complexitatea lor, fara a ajunge la o prelucrare avansata, furnizandu-se informatii brute destinate celor interesati etc.

Complexitatea si costul acestei actiuni explica absenta frecventei si a calitatii recomandate de O.N.U., unele state nu au efectuat niciodata un recensamant (Afganistan, Arabia Saudita, Oman, Etiopia).

4.2.Starea civila

A doua sursa de informatii necesare studiului populatiei, mai pertinenta dar mai greu utilizabila. Se deosebeste esential de recensaminte, starea civila fiind o functie legala a statului, controlata de magistrati si avand drept scop colectarea informatiilor care permit urmarirea principalelor evenimente din viata fiecarui individ : nasterea, casatoria, divortul, decesul. Practica starii civile este relativ recenta si este generalizata doar in tarile dezvoltate. Se bazeaza pe declaratia individuala si are acelasi caracter exhaustiv, obligatoriu si teritorial ca si recensamantul. Calitatea informatiei si amplitudinea acesteia depinde de eficienta serviciilor administrative, excelente in statele cu traditie in domeniu, lacunara in statele in care personalul este incompetent, suprasolicitat, depasit de evenimente sau de dimensiunea teritoriului pe care-l acopera. Si in acest caz O.N.U. a recomandat o lista minimala a datelor ce trebuie inregistrate : nascuti vii, mortinatalitate, mortalitate infantila, casatorii, divorturi, adoptii, copii nelegitimi, decese etc.

5.Fundamentele metodologice ale geografiei populatiei

Combinarea originala a metodelor demografiei, statisticii si geografiei (analiza cartografica in special) asigura un loc distinct in cadrul disciplinelor geografice acestei discipline.

5.Proprietatile spatiale ale populatiilor

Notiunea de loc, atat de importanta in geografie, este mai putin compatibila, in aparenta, cu notiunea de populatie. Se accepta de obicei ca o populatie formeaza totalitatea locuitorilor inregistrati la locul lor de domiciliu, intr-un teritoriu clar definit din punct de vedere legal.  Populatia nu exista decat ca un grup, caracteristicile sale sunt exclusiv colective. Fiecare populatie se inscrie intr-un ansamblu mai vast in functie de diviziunile administrative. Din aceasta decurge pluralitatea scarii de studiu in analiza spatiala a fenomenelor si proceselor specifice. Stapanirea articulatiilor dintre diferitele scari de studiu, reperarea unor praguri care fac sa apara sau sa dispara rolul unor componente ale populatiei ori influenta unor factori de mediu, constituie contributia geografiei la studiul populatie

Raporturile dintre populatie si complexul spatio-temporal, constituie o problematica majora a geografiei populatie In studiul acestora trebuie pornit de la doua caracteristici esentiale :

a)fluiditatea si plasticitatea populatiilor: opozitia dintre stabilitatea acestora ca ansambluri de indivizi si reinnoirea lor constanta. Fluiditatea populatiei in timp si mobilitatea simultana conduc la imposibilitatea disocierii dimensiunii spatiale a acesteia de dimensiunea temporala

b)dinamica populatiilor: raportul dintre evolutia acestora si constrangerile exterioare – naturale, economice, tehnice, sociale, politice. Populatiile sunt sensibile la aceste constrangeri dar au propria dinamica interna, derivata din interactiunea componentelor demografice. Orice modificare a unei componente antreneaza modificari imediate in celelalte. Echilibrul aparent al populatiilor este un echilibru dinamic, rezultat din reajustarea permanenta a componentelor sale.

5.2.Raporturile dintre analiza demografica si analiza geografica

a)Caracteristicile populatiei in perspectiva spatio- temporala :

-stocuri si fluxuri : analiza geografica porneste de la distributia spatiala a unei populatii, continuand cu dinamica si structura acesteia. Neglijate uneori de catre demografi, stocurile si fluxurile de populatie sunt indispensabile geografilor pentru ca determina raporturi diferentiate cu spatiul.;

-stare si miscare : analiza starii unei populatii la un  moment dat porneste de la organizarea sa interna. Numim structura, modul de grupare a generatiilor in functie de mai multe caracteristic Studiul miscarii masoara variatiile efectivelor unei populatii intre doua date de referinta si frecventa evenimentelor demografice, convertite in indici anuali;

-conjunctura, retrospectiva, fenomen si eveniment. Pentru a  depasi stadiul elementar al analizei miscarii populatiei exista doua posibilitati : cadrul normal al populatiilor deschise, in care se desfasoara o dubla miscare – biologica si geografica; cadul teoretic al populatiilor inchise, in care migratia este absenta, asa cum se intampla la nivel global. Acesta din urma este preferabil pentru intelegerea dimensiunii intrinseci a principalelor fenomene demografice. Putem privilegia astfel analiza conjuncturala (transversala) sau analiza prospectiva (longitudinala), ambele necesare, prima pentru observarea schimbarilor, a doua pentru deslusirea mecanismelor care guverneaza aceste schimbar Orice fenomen este urmarit de-a lungul unui anumit numar de evenimente, distinctia intre evenimentele reversibile (cazul nuptialitatii, al divortialitatii etc.) si cele ireversibile (nastere, deces), devenind necesara.;

-varsta si cronologie ; datarea evenimentelor poate fi absoluta sau relativa, raportate la calendarul legal sau la istoria personala a individulu

b)Prelucrearea statistica si cartografica

Etapa preliminara a oricarei analize geografice, prelucrarea statistica o precede pe aceea cartografica chiar daca  cele mai multe dintre programele de cartografie asistata de calculator asigura simultaneitatea acestora. In scopul prelucrarii statistice poate fi utilizata o gama foarte variata de indici (coeficienti) sau metode de clasificare (tipologie). Se pot deosebi doua etape distincte: vizualizarea distributiilor spatiale; reprezentarea seriilor statistice, clasificarilor sau analizelor multivariate.

Harta nu este decat un instrument de analiza dar poate servi si la exprimarea unor sinteze partiale sau totale  caz in care nu clasele ci tipurile vor fi reprezentate. Se utilizeaza metodele de analiza multivariata, bazate pe corelatia dintre fenomene, pe similaritatea curbelor de evolutie sau metode de clasificare ierarhica – descendenta sau ascendenta (mai utilizate si mai pertinente), bazate pe agregarea indivizilor statistici in functie de similaritatea modului de manifestare a fenomenulu

Capitolul II

Distributia spatiala a populatiei

IStudiul distributiei spatiale a populatiei

Pina la sfirsitul sec. al XIX-lea, aceasta tema forma principalul capitol al geografiei populatie De la descrierea si explicarea diferentelor de densitate, ca principal obiectiv, s-a ajuns la studiul dinamicii spatiale, corelata cu mobilitatea populatie Pentru distributia spatiala a populatiei, esentiala ramane cunoasterea numarului locuitorilor de pe un teritoriu dat. Raportul dintre populatie si teritoriul pe care-l ocupa ramane „axa esentiala a geografiei umane” (P.Gourou, Pour une géographie humaine, Flammarion, Paris, pp.157,1973).

Principala problema : semnificatia pe care o poate avea un anumit numar de locuitori dintr-un teritoriu oarecare si ambiguitatea introdusa de prezenta sau absenta temporara a unei parti din populatie ori de localizarea unor institutii de menire sociala sau administrativa (aziluri, ospicii, camine, unitati militare etc.).  Raportul dintre numarul locuitorilor si suprafata teritoriului reprezinta densitatea generala a populatiei: , in care d este densitatea, Pt,populatia totala si S, suprafata teritoriului de referinta. Densitatea generala este un indicator sintetic, simplu de calculat, fiind capital pentru intelegerea diferentelor care apar in ocuparea suprafetei terestre de catre om. Eterogenitatea spatiului impune insa o maxima precautie in compararea gradului de populare a diverselor teritoriIn scopuri stiintifice, este necesar un decupaj spatial cat mai detaliat posibil, pentru a putea interpreta diferentele, gradientii, concentrarile care apar. Notiunea de densitate a populatiei se poate aplica atat la populatia totala cat si la sub-populatiile acesteia. Poate fi raportata atat la intreaga suprafata (densitate generala) cat si la categorii de utilizare a teritoriului – terenuri arabile, suprafata agricola utila (densitatile agricole sau subzistentiale), spatiul efectiv construit, in cazul oraselor etc. Reprezentarea cartografica poate fi realizata sub doua forme : harti choroplete – monocrome sau policrome, de multa vreme comune in geografie, utilizand trama administrativa; harti izoplete, mai rar folosite, obtinute prin interpolarea valorilor inscrise in centrul unitatilor administrative. In afara densitatii populatiei, pentru masurarea statistica a distributiei spatiale pot fi utilizate si alti indici care pot fi grupati astfel :    a)valorile medii centrale :    - punctul mediu, numit si centru de gravitatie (centroid sau baricentru) ale carui coordonate se calculeaza astfel :  iar , in care xm si ym sunt coordonatele medii ale centrului teritoriului respectiv, Pi este populatia fiecarei unitati geografice iar xi si yi, coordonatele centrului fiecarei unitati geografice. Foarte utilizat, vulgarizat de serviciile americane de statistica pentru a ilustra deplasarea generala a centrului de greutate a populatiei S.U.A. dinspre coasta atlantica, nord-estica, spre sud-vest in asa numitul Sunbelt. Ilustreaza foarte bine evolutia disparitatilor regionale mai ales acolo unde modificarile distributiei sunt spectaculoase (Spania, Marea Britanie);

-punctul median, mai putin sensibil la variatiile extreme, este situat la intersectia liniilor mediane ortogonale care divizeaza fiecare populatie in doua jumatati in sensurile nord-sud si est-vest. Aceste linii pot fi obtinute prin cumularea valorilor in cele doua sensuri (x si y), urmata de interpolarea valorilor apropiate de fiecare linie mediana. Este util pentru urmarirea schimbarilor distributiei corelata cu modificarile altor fenomene la un moment dat.

b)indicatori de concentratie:

-curbele de concentratie, arata concentrarea relativa a unei populatii la un moment dat. Cea mai utilizata este diagrama (curba) lui Lorenz, care claseaza unitatile geografice in ordinea crescatoare a densitatii, distribuind pe ordonata proportia cumulata a suprefetelor unitatilor respective iar pe abscisa, populatia cumulata a acestora. Cand concentrarea este redusa, curba se apropie de diagonala iar daca este puternica, curba se apropie de laturile patratului astfel obtinut;

-indicele de concentrare (indicele lui Gini), pleaca  de la diagrama lui Lorenz si reprezinta raportul dintre suprafata cuprinsa intre curba si diagonala, pe de o parte, si aceea cuprinsa intre curba si laturile opuse ale  patratului, pe de alta parte. Variaza intre 0 si 1, fiind usor de comparat. Valorile apropiate de 1 semnifica o concentrare puternica;

-coeficientul de concentrare, foarte util, pretandu-se la elaborarea unor harti simple, usor de interpretat. Consta in compararea proportiei grupei A din populatia totala P a fiecarei unitati geografice i cu aceeasi proportie observata in ansamblul spatiului studiat  :  . Rezultatul este superior valorii 1 cand grupul este supra-reprezentat si inferior cand este sub-reprezentat. Utilizat pentru a urmari concentrarea unor categorii de populatie (sexe, varste, profesii, etnii, religii etc.).

c)indicatorii de segregatie, elaborati de scoala sociologica de la Chicago, in anii 1930-1940, in scopul analizei segregatiei rasiale din marile centre urbane nord-americane. Pot fi insa utilizati si pentru analiza gradului de eterogenitate sau omogenitate al oricarei populati Cel mai frecvent folosit este indicele de disimilaritate. Acesta permite compararea distributiei spatiale a doua subpopulatii A si B, in diversele unitati geografice i : , unde Ai si Bi constituie proportiile populatiilor A si B in fiecare unitate geografica  Variaza intre 0 si  Indicele de segregatie este obtinut in maniera identica servind la compararea distributiei unei subpopulatii A fata de populatia totala P : .  Ambii pot fi cartografiati cu mare usurinta si sunt foarte sugestiv

d)indicatorii variatiei distributiei spatiale, presupun analiza variatiei absolute a populatiei fiecarei unitati geografice, pentru fiecare perioada inter-censitara : V=P1-P0, in care V, este variatia, P1, populatia la sfarsitul perioadei luate in calcul si P0, populatia la inceputul perioade Rezultatul, negativ sau pozitiv, poate fi cartografiat ca atare sau pentru fiecare dintre componentele bilantului general al populatiei (bilantul natural sau bilantul migratoriu). Aceasta analiza este urmata de examinarea variatiilor relative ale populatie Cel mai utilizat este coeficientul de variatie :  si ritmul mediu anual de crestere :   sau unde rac este ritmul anual de crestere iar t este durata perioadei luate in calcul. La fel de utilizat este potentialul de  populatie, care da masura interactiunii virtuale a populatiei dintr-un punct i cu populatia dintr-o suma de locuri j. Expresia sa matematica cea mai curenta este urmatoarea :  , in care n este numarul de locuri j, M este masa (populatia) iar D este distanta. Cartografierea potentialului de populatie nu corespunde intru-totul cu distributia spatiala a acestuia, prezenta unor puternice concentrari fiind de natura sa o distorsioneze. Astfel, in Europa, acest indicator se exprima sub forma unui gradient progresiv dinspre puternica aglomerare urban-industriala din bazinul Rinului (Olanda, Belgia si vestul Germaniei). La nivel mondial, prezenta Chinei si a Indiei impune un gradient principal centrat pe Asia Musonica urmat de cel vestul Europe

I2.Factorii distributiei spatiale a populatiei pe Glob

Originea speciei umane suscita un interes deosebit, materializat prin descoperiri paleontologice si arheologice care au condus la un consens destul de larg in jurul teoriei monocentrice (out of Africa,cf.R.Leakey, Originea omului, Buc., 1994). Specia umana s-a format in aria platourilor inalte din estul si sudul Africii de unde s-a difuzat treptat spre restul uscatului planetar. Paralel, exista o alta teorie, policentrica sau multiregionala care sustine existenta mai multor arii de formare a lui Homo sapiens sapiens, fara a se aduce argumente convingatoare,in afara unor speculatii logice.

Pin difuziune succesiva, s-au constituit arii de concentrare timpurie a populatiei, multe rezistente in timp datorita inertieiemografice, mai ales in regiuni bogate in resurse agricole sau subsolice ori acolo unde omul s-a adaptat de timpuriu unui mediu relativ ostil, cazul vaii Nilului inferior.

Un moment cheie in constituirea acestor concentrari a fost revolutia neolitica, prin efectele sale : sporirea bazei subzistentiale a populatiei, aparitia formelor superioare de organizare sociala etc. S-au constituit astfel, cateva nuclee distincte: Orientul Apropiat (Semiluna Fertila), Cimpia Indo-Gangetica si Marea Cimpie Chineza, in Asia, care adapostesc, inca de atunci, esentialul populatiei mondiale; sudul si centrul Europei, nordul Africii, platourile inalte ale Americii Centrale si de Sud. La polul opus se situeaza Oceania, in timp ce Antarctica ramane practic in afara ekumenei (tab.1). Aceeasi distributie inegala se pastreaza si in cazul densitatii generale a populatiei (tab.2).

Tabelul nr.1 : Distributia populatiei, pe continente, intre –5000 si 2000 (%din populatia Terrei)

Continentul/anul

-5000

-1000

0

1000

1500

1800

1900

1950

2000

2025

 Asia

58.7

64.4

65.0

69.0

65.3

68.2

58.1

57.0

61

60.4

Europa

21

17.3

19.1

16.2

18.6

20.8

25.1

20.6

16

9.1

Africa

15.2

14.3

12.3

14

12.3

7.9

7.2

8.7

13.1

16.3

America

2.4

3.2

3.2

3.1

3.5

2.9

9.2

13.2

13.7

13.7

Oceania

2.2

0.7

0.4

0.3

0.3

0.2

0.4

0.5

0.5

0.5

TERRA

100

100

100

100

100

100

100

100

100

100

Surse: J.N.Biraben, C.McEvedy & R.Jones, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafata si populatia din 2000 si 2003

Tabelul nr.2 :Densitatea generala a populatiei, pe continente  intre –5000 si 2000 (loc./km2)

Continentul/anul

-5000

-1000

0

1000

1500

1800

1900

1950

2000

2025est.

Asia

0.08

15

2.7

5.7

6.5

13.5

20.8

32.7

85.4

110.3

Europa

0.12

21

3.2

5.5

7.8

17.4

37.6

49.4

65.6

65.1

Africa

0.03

0.35

0.8

4

7

2.3

3.7

7.3

26.3

42.5

America

0.01

0.05

0.2

0.3

0.4

0.6

3.7

8.3

20.4

26.3

Oceania

0.01

0.05

0.1

0.1

0.2

0.3

0.7

5

3.5

4.7

TERRA

0.05

0.62

4

2.7

3.3

6.6

17

28.6

45.2

60.3

Surse : C.McEvedy, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafata si populatia in anii 2000-2003

Schimband scara de studiu la nivel continental, regional sau national, putem intalni o mare varietate de tipuri de densitati, rezultate din imbinarea unor factori extrem de numerosi si diferit Hotarator pare totusi complexul de factori social-economici, intre nivelul tehnic al civilizatiei si densitatea populatiei existand o evidenta corelatie, fara a putea vorbi de o determinare exacta. Unii autori, in conformitate cu noile teorii ale organizarii materiei, sustin ca distributia populatiei este de natura fractala (G.Baudelle, ographie du peuplement, A.Colin, Paris, 2000). La orice scara, populatia se distribuie de aceeasi maniera, formand structuri identice, mai ales in conditiile unor societati avansate. Difera doar intensitatea prezentei umane. De ex., atat in Mongolia cat si in China vecina, repartitia populatiei presupune prezenta unor arii de concentrare si a unor gradienti de dispersie dar in timp ce in primul stat valorile densitatii in ariile de maxima concentrare abia depasesc 100 loc/km2, in celalalt stat se ating valori de peste 2000 loc/km2. Geografia studiaza in primul rand cauzele care conduc la aparitia acestor diferentieri, desi nu exista o teorie generala explicativa.

I2.Factorii naturali ai distributiei populatiei:

Mult timp a dominat o viziune determinista care cauta „legi naturale”, capabile sa explice diferentierea distributiei omului pe Pamant. Relatiile cauzale simpliste de tipul, mediu ospitalier (sanatos) – densitate ridicata sau mediu inospitalier (dificil) – densitate redusa, au fost treptat inlocuite cu o analiza factoriala, conform careia, mediul nu poate exercita decat influente care nu sunt obligatoriu insurmontabile de catre om ci sunt doar , constrangeri si riscuri ( P.Merlin, Géographie humaine, pp.40-60, PUF, Paris, 1997):

a)Repartitia inegala a suprafetelor emerse si a celor submerse

Rezultat al interactiunii indelungate, la scara geologica, a fortelor tectonice, acest factor intervine prin dispunerea preponderenta a masei continentale in emisfera nordica (75.8%) unde se concentreaza si cea mai mare parte a populatiei mondiale (87.4% in anul 2000). Distributia inegala a populatiei emisferelor nordica si sudica, in curs de atenuare, isi are originea in popularea diferentiata : mai timpurie si mai intensa in Lumea Veche, masata in emisfera nordica; mai tardiva si mai discontinua in emisfera sudica. Emisfera estica a fost si ramane mult mai populata (82.7%din populatie pe 68.8%din suprafata in 2000), colonizarea Americii fiind compensata de cresterea populatiei asiatice si africane (tab.nr.3, 4)

Tabelul nr.3 :Distributia populatiei pe emisfere, intre –5000 si 2000 (% din populatia mondiala)

Emisfera/anul

-5000

-1000

0

1000

1500

1800

1900

1950

2000

2025

Supr.

Nordica

92.5

95.

96.1

94.1

95.7

95.3

92.8

90.1

87.4

87.2

75.8

Sudica

7.5

4.4

3.9

5.9

4.3

4.7

7.2

9.9

12.6

12.8

24.2

Estica

89.6

89.8

90.2

95

99

96

85.7

82.4

82.6

82.3

68.8

Vestica

10.4

10.2

9.8

9.5

9.1

8.4

14.3

17.6

17.4

17.7

32

Surse: J.N.Biraben, C.McEvedy & R.Jones, World Population Data Sheet, PRB, ONU, pentru suprafata si populatia la nivelul anului 2000 si in perspectiva anului 2025

Tabelul nr.4 :Densitatea populatiei pe zone latitudinale in anul 2000

Zona

Lungime* (km)

Suprafata (km2)

Uscat (mii km2)

Uscat(%din total zona)

Populatie (milioane)

Densitate (loc/km2)

90-80°lat N

3480

3867

281

7.3

0

0

80-70

10360

11511

3424

29.7

0

0

70-60

16920

18800

12972

69.0

18

1

60-50

22960

25511

14277

56.0

368

26

50-40

28280

31422

16053

51

731

46

40-30

32760

36430

15278

42.0

1460

95

30-20

36240

40267

15052

37.4

1540

102

20-10

38640

42933

11195

26.1

745

67

10-0

39840

44267

10014

22.6

410

41

0-10°lat S

39840

44267

10318

23.3

390

38

10-20

38640

42933

9532

22.2

141

15

20-30

36240

40267

9199

22.8

175

19

30-40

32760

36340

4007

10

73

18

40-50

28280

31422

357

1

6

17

50-60

22960

25511

176

0.7

Sub 1

Sub1

60-70

16920

18800

1446

7.7

0

0

70-80

10360

11511

7934

68.9

0

0

80-90

3480

3867

3867

100.0

0

0

Total

509836

145382

28.5

6057

42

*lungimea paralelei la mijlocul zonei (85°, 75° etc.

Sursa: R.Brunet, Ou se trouve le centre du monde, Mappemonde, nr.50/1998

Prognozele O.N.U. pentru anul 2050 estimeaza o sensibila crestere a ponderii emisferei vestice (17.9%) si mai ales a celei sudice (14.2%) fara a se ajunge la o corespondenta cu ponderea din uscatul terestru, ambele ingloband spatii extinse nefavorabile locuirii (Antarctica, Groenlanda si insulele arctice etc.). Pe zone latitudinale se asteapta insa o glisare continua spre sud a celor mai ridicate valori ale densitatii, in special intre Ecuator si Tropicul Raculu

b)Altitudinea. Inaltimea este, in general, un factor limitativ, datorita dificultatilor de adaptare fiziologica (frig, presiune scazuta, concentratie redusa in oxigen), posibilitatilor mai reduse de practicare a agriculturii (soluri sarace, usor erodabile), iar in perioada contemporana se adauga izolarea si accesul dificil (in trecut zonele inalte aveau insa rol de adapost, de refugiu). Limita superioara a prezentei umane coboara odata cu latitudinea : 5130 m in Bolivia, in zona tropicala, 2000 m in zona temperata, 200 m in Islanda). Cea mai mare parte a populatiei Globului locuieste la altitudini joase, sub 500 m (76.8%), la peste 5000 m asezarile fiind aproape exclusiv temporare (tab.nr.5). In zona intertropicala se produc inversiuni, altitudinea devenind un factor favorizant fata de ariile joase, domeniul de actiune al unor agenti patogen Zonele inalte se disting si prin umiditatea mai ridicata, aspect foarte important in regiunile tropicale aride, unde unele zonele montane se disting prin concentrari masive de populatie (Ruanda, Burundi, Etiopia, Yemen etc.).

Masivele muntoase joase, precum cele hercinice din Europa, au cunoscut o intensa umanizare, datorata unor sisteme agricole policulturale, complex si prezentei unor bogate resurse subsolice sau forestiere dar,  la sfarsitul sec. al XIX-lea s-a inregistrat o tendinta continua de depopulare, imputabila accesibilitatii reduse. Fac exceptie masivele montane cu un potential hidroenergetic sau turistic (Alpii). La nivel planetar exista diferente mari intre zone cu un potential similar. In Europa, zonele muntoase sunt relativ bine populate fata de cele din Japonia,, Noua Zeelanda sau America de Nord. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate  ridicata pentru locuire (pante reduse, soluri fertile etc.) ca si depresiunile sau regiunile colinare.

Tabelul nr.5 :Distributia populatiei pe trepte altitudinale in anul 2000 (% din populatia totala)

Continentul

Suprafata

Populatie

>200m

>500m

>1000m

<1000m

>200m

>500m

>1000m

<1000m

Asia

30.3

18.0

17.9

33.7

66

22

10.6

6.6

Europa

48.0

28.5

12.2

14

66.0

24.3

8.2

6

Africa

13.1

33.2

28.1

25.6

32.3

22.5

13.6

36

America

28.4

26.2

14.1

33

40.3

18.3

10.3

31

Oceania

39.3

39.4

15.4

5.9

88.5

9.4

2.1

0.1

TERRA

27.7

26.0

18.5

27.8

55.5

23

10.6

12.6

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

Masivele muntoase joase, precum cele hercinice din Europa, au cunoscut o intensa umanizare, datorata unor sisteme agricole policulturale, complex si prezentei unor bogate resurse subsolice sau forestiere dar,  la sfarsitul sec. al XIX-lea s-a inregistrat o tendinta continua de depopulare, imputabila accesibilitatii reduse. Fac exceptie masivele montane cu un potential hidroenergetic sau turistic (Alpii). La nivel planetar exista diferente mari intre zone cu un potential similar. In Europa, zonele muntoase sunt relativ bine populate fata de cele din Japonia,, Noua Zeelanda sau America de Nord. Foarte populate au fost dintotdeauna regiunile piemontane care dispun de o favorabilitate  ridicata pentru locuire (pante reduse, soluri fertile etc.) ca si depresiunile sau regiunile colinare.

Regiunile joase, de campie, sunt de multa vreme sediul celor mai importante concentrari umane, ca urmare a reliefului plan. In Oceania, climatul extrem de arid din interiorul Australiei si caracterul maritim al populatiilor pacifice impune o concentrare extrema in astfel de zone. In Asia de sud-est, practica traditionala a riziculturii se manifesta similar. America se distinge prin concentrarea discordanta : in regiunile joase, litorale, sediul agriculturii coloniale de plantatie si al marilor concentrari urbane; in regiunile inalte, sediul vechilor civilizatii precolumbiene. Tendintele moderne converg spre concentrarea litorala, multe studii indicand o crestere a ponderii populatiei din zonele de coasta la nivel mondial in urmatorul secol, fenomen ale carui consecinte sunt in mare parte imprevizibile (la nivelul anului 2000, 38% din populatia mondiala traia la minimum 100 km de litoral, pentru anul 2050 se estimeaza peste 50%).

c)Climatul

Conditiile climatice sunt un factor esential, combinat cu altitudinea si cuvertura de sol, mai ales in cazul comunitatilor agricole traditionale. Primele mari aglomerari umane s-au constituit in zonele cu clima tropicala arida, unde eliminarea deficitului de umiditate prin intermediul irigatiilor, a marit productivitatea si calitatea productiei agricole. Multe dintre aceste concentrari subzista inca (vaile Nilului, Indului), altele si+au redus ponderea ( Mesopotamia).

Trei tipuri de constrangeri climatice se impun: termice, pluviometrice si higrotermice. Astfel frigul, ariditatea si caldura umeda sunt vectorii prin care climatul limiteaza distributia populatie Originara din zona tropicala, specia umana prefera temperaturile cuprinse intre 10-30sC, putandu-se adapta sezonier si la temperaturi care depasesc aceste limite (fig).

Conditiile climatice sunt in buna masura responsabile de constituirea celor mai mari aglomerari umane de pe Terra – cele din Asia Musonica, corelat cu particularitatile social-economice impuse de sistemul de cultura bazat pe orez. Acest avans s-a consolidat continuu (40%din  populatia Globului la finele antichitatii si peste 50% in anul 2000)..

Distributia populatiei pe mari zone climatice a cunoscut anumite variatii de-a lungul timpului (tab.6)

Tabelul nr.6 :Distributia populatiei pe mari zone climatice intre –5000 si 2000 (% din total, exclusiv Antarctica si Groenlanda)

Zona climatica/Anul

Suprafata

-5000

0

1000

1500

1900

2000

Rece nordica

16.6

0.2

0.2

0.2

0.2

0.1

0.1

Temperata nordica

34

50.4

58.1

50.2

52.2

60.1

44.9

Intertropicala

44.4

49.3

46

49.5

47.5

38.9

53.3

Temperata sudica

5.8

0.1

0.1

0.1

0.1

0.9

7

Rece sudica

0.8

Sub 0.1

sub 0.1

Sub 0.1

sub 0.1

sub 0.1

Sub 0.1

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

In concluzie, climatul se manifesta in distributia populatiei prin doua directii : limitarea conditiilor propice dezvoltarii agroculturii, activitatea umana subzistentiala; limitarea optimului fiziologic al fiintei umane. Poate fi adaugata o a treia directie, impusa de complexele patogene.

d)Fertilitatatea naturala a solului

Prezenta solurilor fertile explica multe dintre marile concentrari umane ale lumii precum cele din Asia Musonica, localizate in campiile aluvionare, din lungul marilor fluvii sau in deltele acestora. In acest mod s-a instalat de timpuriu un contrast puternic intre marile campii si regiunile vecine, mai inalte (platouri, munti).

De regula, regiunile colinare sau muntoase, cu soluri mai sarace si mai mobile sunt mai slab populate dar exista si exceptii : regiunile piemontane sau submontane din zona temperata nordica, care beneficiaza de pe urma complementaritatii resurselor dar si de rolul lor de refugiu pentru populatiile din regiunile mai joase in trecut; regiunile muntoase sau colinare cu soluri vulcanice, foarte fertile, bogate in elemente minerale esentiale pentru practicarea unei agriculturi productive (Ca, Mg, K), situatie frecventa in sud-estul Asiei, Antile, Oceania, unele regiuni ale Africi

Fertilitatea solului nu mai este in perioada moderna un factor de concentrare a populatie Mecanizarea agriculturii si cresterea dimensiunii exploatatiilor au creat astfel densitati extrem de reduse in Vestul Mijlociu al S.U.A. si Canadei iar in regiunile agricole cerealiere traditionale din Europa, s-a constatat o reducere continua a densitatii (in unele sectoare ale Bazinului Parizian de ex.).

e)Resursele de apa

Completeaza factorii pedoclimatici, fiind responsabile de formarea unor concentrari de populatie in regiunile aride din zona tropicala sau temperata. Prezenta apei poate fi la originea unor concentrari axiale, in lungul unor cursuri de apa importante, capabile sa sustina vaste sisteme de irigatii (Nil, Tigru, Eufrat, Indus, Amudaria, Sardaria etc.) sau al piemonturilor de la baza lanturilor muntoase tinere, inalte, din Platoul Iranian sau din Asia Centrala. Tot apa creeaza si concentrarile areale din unele mici depresiuni, aflate de multe ori in inima desertului (Sahara, Peninsula Arabica) sau din micile cimpii litorale situate la gura de  varsare a unor riuri de dimensiuni modeste, cum se intimpla frecvent in zona mediteraneeana, mai ales in Spania (cunoscute sub numele de huertas). Si in zona temperata umeda resursele de apa pot impune concentrari in lungul teraselor marilor riuri care asigura totodata si soluri fertile sau in lungul unor linii de izvoare favorizate de structura geologica. Atractia exercitata de vaile marilor rauri este o constanta a evolutiei sistemului de populare in perioada contemporana, gratie accesibilitatii ridicate care canalizeaza in lungul lor marile axe de comunicatie. Se produce o tendinta de concentrare axiala a populatiei, vizibila mai ales in Europa dar si in Lumea Noua.  Abundenta apei nu este totdeauna un factor de concentrare a populatiei, regiunile mlastinoase sau cele supuse inundatiilor (deltele, sesurile aluviale) fiind frecvent evitate, doar tehnicile de asanare si drenare din epoca moderna reusind sa le puna in valoare. Mari suprafete din aceasta categorie au fost de timpuriu amenajate in Asia Musonica, favorizata de practicarea riziculturii iar in Evul Mediu si in unele regiuni ale Europei (Tarile de Jos, Campia Padului) care vor deveni cu timpul cele mai dens populate zone ale Planete

f)Prezenta unor resurse energetice si minerale abundente

Acest factor natural este responsabil de constituirea unor mariconcentrari de populatie, cu exceptia cazurilor in care resurslee sunt localizate in arii izolate, cu un climat excesiv (arid sau arctic). S-a impus in epoca moderna ca un efect al revolutiei industriale, odata cu difuziunea acesteia in regiunile temperate ale Europei si Americii de Nord. Astfel s-au format, mai ales in secolul al XIX-lea, marile concentrari de tip urban-industrial din bazinele carbonifere ale Europei (Yorkshire, Ruhr, Silezia, bazinul franco-belgian, Donet etc.). Geneza acestor concentrari este determinata de utilizarea complexa a resurselor carbonifere : siderurgie, productia de energie electrica, industria chimica etc., ramuri industriale capabile sa atraga si alte industrii consumatoare de energie, metal.

Progresul remarcabil al ultimelor decenii, avand drept consecinta diminuarea necesarului de forta de munca, reduce caracterul concentrationar al exploatarii resurselor naturale, in contextul reducerii ponderii carbunelui in favoarea hidrocarburilor, mai usor de exploatat si cu un consum specific de mana de lucru mult mai redus. Exploatarea unor resurse poate conduce si la o concentrare efemera de populatie, mai ales in cazul unor rezerve reduse sau cu o importanta economica specifica, situatia exploatarilor auro-argentifere din vestul S.U.A., Brazilia, Alaska sau Australia.

I2.2.Factorii antropici ai repartitiei populatiei:

a)Sistemul social-economic

Corelatia intre productivitatea, complexitatea si eficienta activitatilor umane, pe de o parte si, concentrarea populatiei, pe de alta parte, a fost de multa vreme observata. Orice schimbare a formelor de productie si a fortelor productive provoaca modificari semnificative in repartitia cantitativa si calitativa a populatiei, prin aglomerarea populatiei sau prin generarea unor ample deplasar

Astfel, societatile primitive slab organizate nu folosesc toate resursele de care dispun, asigurandu-si necesitatile vitale prin vanat, cules si pescuit, fiind supuse unei mobilitati permanente. In aceasta situatie, densitatea populatiei prezinta un caracter difuz (mai putin de 1 loc./km2). 

Societatile agricole traditionale, se disting prin caracterul sedentar si pot forma concentrari importante in functie de tehnicile agricole utilizate. Cele mai ridicate densitati sunt date de utilizarea apei in scopul intensivizarii productiei agricole, adaugat unui sistem politic autoritar, centralizat, bine structurat. Extinderea „pe verticala” a suprafetelor cultivate, este un alt factor, vizibil in sud-estul Asiei sau in Egipt unde terenurile efectiv cultivate sunt de 2.5 ori mai „intinse” decat in realitate (culturi duble sau triple).

Societatile bazate pe agricultura itineranta, slab productiva, cu un sistem de cultura simplu si extensiv care impune permanent defrisarea de noi terenuri, nu poate crea densitati mari, rareori se depasesc in aceste conditii 3 loc./km2.. Densitati similare caracterizeaza si societatile bazate pe cresterea nomada a animalelor : Sahelul subsaharian, regiunile interioarea ale Asiei de Sud-Vest, Asia Centrala etc.

Societatile moderne, caracterizate prin reducerea rolului agriculturii in crearea densitatilor de populatie, pot mentine valori ridicate ale densitatii acolo unde aceasta este integrata activitatilor de tip agro-industrial, cazul unor state vest-europene precum Olanda, Belgia, Danemarca, al unor regiuni din Italia, Spania, Germania etc.

Principala forma de concentrare umana a societatilor moderne este cea de tip industrial-urban de multe ori suprapusa pe aglomerari anterioare, strans legat de retelele de transport si comunicatii  si de concentrarea populatiei, activitatilor industriale si serviciilor in punctele nodale : capitale, intersectii, puncte de trecere, portur

b)Vitalitatea demografica

Decalajele de comportament demografic, corelate adesea cu standardul de civilizatie este de natura sa produca diferentieri spatiale importante in repartitia populatie Densitatile ridicate din nord-vestul Europei sunt intr-o mare masura si rezultatul precocitatii manifestarii exploziei demografice din acest spatiu care a asigurat si o masiva emigratie transoceanica. Acest factor poate fi urmarit si in America de Nord, unde populatia din Quèbec, foarte prolifica altadata, a creat densitati rurale mult mai mari decat in partea britanica a Canadei cu un comportament demografic mai evoluat. Actiunea indelungata a unor factori regresivi (exod rural, deficit natural) poate conduce la scaderea masiva a densitati

c)Contextul social-politic

Rolul statului in dirijarea procesului de populare este vechi, fie pentru punerea in valoare a unor spatii cu potential agricol deosebit (cazul unor regiuni stepice cu soluri fertile),  fie pentru exploatarea unor resurse strategice sau pentru asigurarea controlului unor regiuni periferice (colonizarea Daciei de catre romani). Acest factor a fost  important in epoca moderna pentru statele mari, cu resurse bogate dar slab populate. Clasic este cazul S.U.A. unde frontul de populare s-a deplasat treptat dinspre coasta atlantica, spre vest pana la coasta pacifica.

Contextul social-politic intervine si prin stabilitatea politica. Regiunile afectate de conflicte sunt deseori depopulate sau pot cunoaste evacuarea fortata a populatiei, fara repopularea acestora la nivelul anterior. Ocupatia straina poate obliga populatia sa se refugieze din teritoriile ocupate, in multe cazuri fara a mai fi repatriata. Situatiile din aceasta categorie au fost si sunt foarte frecvente, in perioada contemporana intens mediatizate au fost masivele refugieri din Afganistan, Ruanda sau statele desprinse din fosta Iugoslavie.

Contextul social-politic poate limita libera circulatie a persoanelor, eliminand astfel unul din factorii care poate contribui la redistribuirea populatie Este cazul masurilor discriminatorii luate de unele state de imigratie traditionala cum este Australia, stat slab populat care practica o selectie a imigrantilor. Retrasarea frontierelor politice este un alt factor incadrat in acest context, populatia redistribuindu-se adesea prin regruparea unor comunitati in ariile de origine.

Toti acesti factori antropici sunt extrem de variabili in timp si in spatiu, atat in ce priveste intensitatea cat si directia sau structura lor, spre deosebire de factorii naturali care sunt mai stabil Rolul factorilor social-economici este totusi esential pentru intelegerea distributiei populatiei pe suprafata Globulu Vechimea popularii explica de multe ori concentrarea populatiei in anumite arii chiar daca astazi resursele oferite de mediul local s-au redus. Aceasta este valabil mai ales pentru societatile traditionale pentru ca in Europa situatia este mult mai complicata. Aici, vreme indelungata, principala arie dens populata a fost antica Galie, a carei suprematie s-a mentinut pana in pragul epocii modernecand industrializarea initiata de Marea Britanie a impus noi concentrari legate de exploatarea carbunilor si a minereurilor de fier incat Franta actuala apare relativ slab populata in contextul vest-european. Au existat si situatii limita, de depopulare a unor regiuni de veche civilizatie, mai cunoscut fiind cazul peninsulei Yucatán unde civilizatia maya ajunsese la apogeu sa constituie densitati de 75-80 loc./km2 (sec.VIII-IX e.n.) dupa care a intrat intr-un declin continuu, explicabil pare-se, prin baza economica fragila : agricultura bazata pe porumb, fara fertilizare, cu zootehnie slab dezvoltata.

Rolul factorilor antropici se impune si in zonele de refugiu a unor comunitati, adesea in medii ostile, cu posibilitati reduse de practicare a agriculturii, situatie frecventa in jurul Marii Mediterane.

I2.3.Semnificatia geografica a densitatilor de populatie

Densitatea populatiei este un indicator al „capacitatii geografice a unei populatii” (Pinchemel, 1988), inegalitatile pe care le diferentiaza fiind o expresie a modului in care omul se adapteaza activ la conditiile de mediu. Bilantul analizei factorilor care influenteaza distributia populatiei arata ca semnificatia densitatii generale (brute) a populatiei este relativa, fiind legata strans de dimensiunea statulu Nivelul sau de pertinenta al densitatii creste odata cu reducerea suprafetei de raportare. Orice densitate, indiferent de scara ascunde o alta, principala dificultate provenind din dificultatea disocierii populatiei rurale, mai dispersa de obicei, de populatia aglomeratiilor urbane, concentrata pe suprafete foarte mic Diferentierile interne sunt foarte mari in statele intinse, sau care acopera zone cu potential contrastant. De ex., densitatea populatiei in Federatia Rusa nu depaseste 8 loc./km2 dar in zona Moscovei sau in Donbass variaza intre 100-200 loc./km2, slaba populare a spatiilor siberiene (mai ales in partea nordica unde scade sub 1 loc./km2) avand o contributie insemnata la aceasta medie.

In afara de aceasta, aceleasi densitati pot avea semnificatii diverse, in functie de locul si tipul de populatie care o constituie. Valori egale sau superioare, pot disimula diferente insemnate in nivelul economic al populatiilor aferente. De exemplu, Bangladeshul sau Olanda au densitati generale foarte ridicate (948, respectiv 398 loc./km2 in 2001), realizate in conditii morfologice similare (campii aluviale deltaice). Olanda dispune de un nivel de trai ridicat, are o populatie majoritar urbana, ocupata in servicii si industrie iar agricultorii, chiar minoritari, ating un nivel de productivitate greu de egalat. In Bangladesh, nivelul de trai este foarte coborat, populatia este dominant rurala, ocupata masiv in agricultura, principala sursa de venituri, care nu reuseste sa acopere necesitatile vitale.

Analizate la nivelul statelor, valorile cele mai mari ale densitatii generale sunt caracteristice statelor mici, incadrate adesea in arii mai largi, dens populate (Belgia, Olanda, componente ale vastei regiuni de intensa populare din nord-vestul Europei de ex.). Cele mai mari valori sunt atinse in orasele state (Monaco, Singapore, pina de curand si Hong Kong, cu peste 5000 loc./km2), urmate la mica distanta de statele insulare de talie mica, bazate de multe ori pe agricultura de plantatie care necesita forta de munca abundenta (Antile, Mascarene, cu valori de 250-1000 loc./km2). Se adauga unele state din Asia Musonica : Bangladesh, Taiwan, Sri Lanka, Coreea de Sud, Japonia, India, unele mici state din Africa de Est (Ruanda, Burundi) sau din Orientul Apropiat (Liban, Israel) completeaza lista. Statele intinse cunosc, aproape fara exceptie, valori reduse sau relativ reduse ale densitatii (Brazilia cu 20 loc./km2, Rusia cu 8 loc./km2, Kazahstan cu 6 loc./km2, Canada  si Australia cu 3 loc./km2 etc., tab.6). Imperfectiunile densitatii brute pot fi corectate prin utilizarea unor indicatori standardizati – densitatile economice. Cea mai des utilizata este densitatea subzistentiala (agricola), calculata prin raportarea populatiei active la terenul agricol conventional. Dezavantajul acestei modalitati de calcul consta in faptul ca eludeaza complet ceilalti factori care intervin in perioada moderna in repartitia populatiei (exploatarea resurselor subsolice, concentrarea urban-industriala), incat utilizarea la scara mare nu da rezultate satisfacatoare. 

Pot fi separate cateva forme(tipuri) de distributie a populatiei, cu o mare regularitate la nivel mondial :

-distributie difuza, specifica ariilor cu densitate redusa a populatiei, cu un potential natural relativ omogen, cazul padurilor tropicale sau boreale;

-distributie uniforma(in pata de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa, in care oamenii au stiut sa extraga avantajele fiecarei situatii, specializandu-se in functie de potentialul local.;

-distributie graduala, pornind de la o concentrare progresiva a populatiei in arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian, al bazinului londonez, specific in general ariilor metropolitane);

-distributie axiala (liniara), foarte frecventa, inca din Neolitic, acolo unde constrangerile naturle au impus extinderea unor societati agricole in lungul unor fluvii (valea Nilului, Mesopotamia, valea Indusului, valea lui Huanhe);

-distributie mozaicata (dispersata), caracteristica in ariile cu un potential natural contrastant, in unele arii de colonizare recenta (Vestul Mijlociu al S.U.A).

Tabelul nr.6 :Densitatea populatiei statelor Globului pe categorii de marime (loc./km2)

Categoria

Mii km2

1920

1940

1960

1980

2000

2000-1920

Sub 1000 km2

19

146

239

369

576

833

571%

1-10mii km2

56

63

85

115

159

236

377

10-25 mii km2

254

20

29

46

77

112

546

25-50 mii km2

681

60

78

101

138

175

293

50-100 mii km2

1672

42

54

63

85

104

248

0.1-0.2 mil. km2

3112

25

34

45

70

101

400

0.-0.5 mil. km2

10716

29

39

46

60

76

261

0.5-1 mil. km2

16395

14

18

24

38

56

393

1-3.3 mil. km2

39704

10

13

18

29

44

450

7.5-17.1 mil. km2

61678

11

13

17

24

31

283

TERRA

134288

13

17

22

33

45

334

Surse : Nouvel Atlas Universel, Readers Digest, 1999; World Population Data Sheet, PRB, ONU, 2000

Notiunea de densitate a populatiei este relativa, la fel ca si aceea de suprapopulare sau subpopulare. Nu exista un singur indicator suficient si satisfacator, care sa redea o imagine completa a gradului de populare a unui teritoriu. Singura combinarea acestor indicatori si cunoasterea detaliata a tuturor resorturilor care actioneaza intr-un spatiu dat ne poate furniza un diagnostic precis.

Pot fi separate cateva forme(tipuri) de distributie a populatiei, cu o mare regularitate la nivel mondial :

-distributie difuza, specifica ariilor cu densitate redusa a populatiei, cu un potential natural relativ omogen, cazul padurilor tropicale sau boreale;

-distributie uniforma(in pata de ulei) specifice vechilor regiuni agricole din Europa, in care oamenii au stiut sa extraga avantajele fiecarei situatii, specializandu-se in functie de potentialul local.;

-distributie graduala, pornind de la o concentrare progresiva a populatiei in arii cu rol centralizator (cazul bazinului parizian, al bazinului londonez, specific in general ariilor metropolitane);

-distributie axiala (liniara), foarte frecventa, inca din Neolitic, acolo unde constrangerile naturle au impus extinderea unor societati agricole in lungul unor fluvii (valea Nilului, Mesopotamia, valea Indusului, valea lui Huanhe);

-distributie mozaicata (dispersata), caracteristica in ariile cu un potential natural contrastant, in unele arii de colonizare recenta (Vestul Mijlociu al S.U.A).

Notiunea de densitate a populatiei este relativa, la fel ca si aceea de suprapopulare sau subpopulare. Nu exista un singur indicator suficient si satisfacator, care sa redea o imagine completa a gradului de populare a unui teritoriu. Singura combinarea acestor indicatori si cunoasterea detaliata a tuturor resorturilor care actioneaza intr-un spatiu dat ne poate furniza un diagnostic precis.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1393
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved