Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

MINISUL SI CHEILE SALE - Pesteri

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DELTA DUNARII
REGIUNEA GEOGRAFICA - CONSIDERATII TEORETICE
Subcarpatii Moldovei
Judetul Iasi - Prezentarea ampla a judetului, obiectivelor turistice
Grupa Bucegi
CARACTERIZARE GEOGRAFICA A DEPRESIUNII COLINARE A TRANSILVANIEI
Grupa Poiana Rusca (Muntii Poiana Rusca)
Prezentarea generala a spatiului hidrografic Dobrogea-Litoral
DEZASTRE DE NATURA ANTROPICA
Beijing - Orasul cosmopolit - Dezvoltarea turismului

TERMENI importanti pentru acest document

: comorile lui adam neamtu din valea aninei : pestera ponor plopa activa : : localizarea pesteri ponor uscata :

MINISUL SI CHEILE SALE

            ( 49)

Minisul, principalul afluent al Nerei, ale carui izvoare frontale se afla in versantul estic al Culmii Rolului, ofera iubitorului de drumetie obiective de mare valoare turistica. Nu ne referim numai la Cheile Minisului, ci si la admirabilele drumuri si poteci care conduc, pe afluentii sai principali, fie de-a lungul unor semete culmi cu creste ascutite si fragmentate., fie pe inalte platouri calcaroase framantate ca in urma unui cataclism, sau la interesante cascade si pesteri.

Carstul din bazinul Minis este foarte intins. Pe stanga Minisului sunt situate podisurile Tarc si Uteris si, mai la est, intre vaile Steier si Poneasca, un alt podis carstic inalt de 700-750 m. Pe dreapta raului se afla Culmea Plesiva, cu versantul estic foarte abrupt, care ajunge la sud pana in Cheile Nerei si are cele mai inalte varfuri din Muntii Aninei (vezi  49). Dintre formele sapate de apa la suprafata impresioneaza campurile de lapiezuri de pe Varful Teiului (langa Poneasca) care fac parte dintr-un podis mai intins. Atat acest podis cat si podisurile Tarc si Uteris sunt ciuruite de dolime, unele enorme (largi de cateva sute de metri si adanci de pana la 40 m), multe aflate in inima padurilor de fag si brad ; ele formeaza pe alocuri uvale. Pe dreapta Minisului dolinele sunt de asemenea numeroase si se insira in lungul unor vai seci. Dar cele mai impresionante forme de suprafata sunt cele patru sectoare de Chei ale Minisului, care pot sta cu cinste alaturi de cele mai frumoase chei din tara; ele se intind pe 14 km, de la Cantonul C.F.R. Crivina si pana la Bigar (sau Coronini). Raul taie calcarele urgoniene, sapand chei de o frumusete particulara, intrerupte pe alocuri. El curge printr-o vale stramta, cu numeroase rupturi de panta si cu pereti foarte inalti (300 m in aval de Izvorul Calugaru). Golurile subterane sapate de apa se prezinta sub forma de pesteri si avene, destul de numeroase.

In zona carstica a Minisului aglomerarile umane sunt rare. Automobilistul va putea lua ca baza de plecare Anina (Steierdorf), Bozovici sau Lapusnicu Mare. Soseaua Vaii Minisului, lucrare indrazneata, azi modernizata, asigura o legatura comoda intre meleagurile Oravitei, Aninei si Tara Almajului. Drumetul care intentioneaza sa patrunda secretul muntilor dintre Minis si Nera va trebui insa sa apeleze pentru a innopta fie la ospitalitatea salasului vreunui almajan (salase ce urca pana la l 000 m), fie la aceea a unui canton silvic. Confortul nu va fi, probabil, pe gustul sau, dar ce privelisti i se vor infatisa, cand va deschide, in dimineata urmatoare, usa salasului sau cantonului !

Sa intram in Valea Minisului venind de la Anina. De cum parasim cartierul Steierdorf al Aninei pe soseaua spre Bozovici, ne inganam cu paraul Steier. Drumul asfaltat coboara prin padurea umbroasa, mai ales de brad si, la km 4,3, santem deja la confluenta cu Minisul, strajuita de cantonul silvic Iudina. Parasim soseaua si urcam pe valea Minisului urmarind terasamentul C.F.R. care se strecoara pe langa versantul stang, trecand pe alocuri prin tunele. Suntem in primul sector de chei ale Minisului, cel mai din amonte, alcatuit din „carsii” partial impadurite cu fag, ai caror pereti inalti stramteaza valea si reduc albia raului pana la 3-4 m. Din apa pastravii sar la tot pasul, mai ales in dornele adanci. Dupa 2 km de la Iudina, la o bucla a terasamentului prin care acesta se departeaza de chei ajungem in punctul numit Plopa. De aici, dupa o coborare foarte anevoioasa la stanga, peste blocuri rasturnate si busteni imensi, ajungem la intrarea Plopa a Pesterii Ponor-Plopa, aflata in fundul unei vagauni intunecate de arbori, foarte aproape de albia Minisului. Din acelasi punct, urcand versantul impadurit pe o poteca din dreapta terasamentului, ajungem pe Podisul Uteris, de asemenea impadurit si plin de doline. Fara a ne abate de pe poteca dam de o dolina adanca, in al carei perete se deschide gura Pesterii Ponor-Uscata. Intre intrarile celor doua pesteri (care vor fi prezentate mai departe) se urca cam 1/2 ora.

Revenind la canionul silvic Iudina sa pornim la vale. Ca si in sectorul din amont nu exista marcaje. In aval de Iudina, la km 5,5 pe soseaua ce vine de la Steierdorf, Minisul primeste ca afluent pe dreapta Izvorul Calugaru si tot pe dreapta se desface un drum care urca la cantonul silvic Pauleasca (750 m altitudine); in apropierea acestuia se afla Avenul Pauleasca, unde s-au gasit oase fosile de ren si de bizon european, in aval de Izvorul Calugaru, intre km 6 si 7, intalnim al doilea sector de Chei ale Minisului, in care peretii se inalta cu indrazneala pana la 300 m deasupra raului. Mai departe peisajul se domoleste, valea devine larga, Minisul primeste pe stanga Ogasul Babei (km 10), unde se afla colonia forestiera Valea Minisului, apoi la km 13,3, pe dreapta, langa niste salase, primeste Ogasul Golambului (400 m altitudine). De aici se poate parasi Minisul pentru o excursie spre Culmea Liciovacea si admirabilele poieni de la piciorul sau estic.

Imediat in aval incepe cel de al treilea sector de chei, foarte cotit, care tine 3,5 km. Cheile sunt inguste, peretii calcarosi inalti de 50-60 m se oglindesc in apa adanca de 2 m si aparent stagnanta, in care pestii inoata in voie. Soseaua serpuieste, unele portiuni sunt inguste si surplombate, taiate direct in calcare de culoarea ocrului. Dupa un izvor ce-si prelinge apa pe peretele stang de la 10 m inaltime, ne asteapta o portiune frumoasa in care valea se ingusteaza la 12-15 m, iar albia Minisului la 5-6 m. Trecand printre versanti acoperiti cu liliac, pe alocuri apa nu e atinsa niciodata de soare ; ea fierbe intr-un punct, pentru a se linisti brusc intr-o dorna. Suntem in dreptul „Gaurilor lui Miloi” (pesteri pe care le vom prezenta la locul potrivit). Soseaua, iarasi surplombata, se apropie de Gura Izvorului, lung afluent stang, pe care putem urca in directia Dealului Zabal. Apoi intram din nou intre pereti ciuruiti de gauri circulare, in timp ce raul curge jos, ba violent pe lespedea alba pe care a fasonat-o, ba printre insulite de bolovanis pe care se rasfata menta de apa si brusturii, sau umpland cate o dorna lunga, cu apa verzuie ca sticla.

Dupa acest sector, intre km 15,8 si 16,8, valea se lateste primind pe stanga principalul sau afluent, Poneasca. O sosea forestiera pleaca de la Gura Poneasca in amonte pe afluent, strabate Cheile Bologii in care se afla mici pesteri si dupa 4 km intra in satul Poneasca.

In aval de Gura Poneasca la km 16,8 incepe sectorul al patrulea si ultimul al Cheilor Minisului, cunoscut sub numele de Bigar sau Coronini. Desi scurt (700 m) este cel mai ingust si mai salbatic, cu inaltimi de peste 200 m. Versantul stang se numeste Zagrade din cauza aspectului de cetate iar cel drept, mai inalt, Gozna. Minisul curge pe un canion comparabil cu cele mai frumoase parti ale Cheilor Nerei. La km 17,1 versantul drept este spintecat parca de o spada uriasa. Pe aici vin apele puternicului izbuc carstic Bigar. Pentru a ajunge in Minis, al carui canion prezinta aici terase de eroziune aproape de nivelul apei si marmite adinci in albie, apa se pravale de la 7 m inaltime pe un bloc compact de tuf calcaros. Este Cascada Bigarului, parca totdeauna la iei de violenta, chiar in perioadele de seceta cumplita. Traversam Minisul pe un podet si urcam poteca de-a lungul paraului. Pe albia taiata in tuful calcaros apa cade din treapta in treapta, formand cascade mai mici, in care verdele mai intunecat al muschilor se imbina cu cel sticlos al apei. Dupa 115 m de urcus, ajungem la baza unui perete inalt de circa 100 m. De aici iese apa intr-o „panza” zdrobita sub povara unui enorm grohotis calcaros care umple Fundul Valeascai - salas favorit al viperelor. Deasupra izbucului, un mic aven conduce la cursul subteran care iese la baza peretelui (Pestera cu Apa de la Bigar).

La km 17,5 cheile iau sfarsit iar Minisul, cumintit si printre maluri largi, se indreapta spre Tara Almajului, unde, la Bozovici, il asteapta Nera.

* PESTERA PONOR-USCATA

( 50)

            Sinonimii. Pestera Ponor, Pestera Crivina, Pestera de la Bradet.

Localizare si cai de acces. Este situata in Podisul Uteris, in locul numit Crivina al padurii Plopa, la 620 m altitudine.

Punct de plecare : cartierul Steierdorf al orasului Anina (unde exista hotel). Se poate ajunge la pestera fie pe la cantonul silvic inclina, fie pe la Putul carbonifer nr. 5. Pentru prima cale de acces vezi nota Minisul si cheile sale si  49. Pentru a doua cale de acces mergem din Steierdorf pe soseaua asfaltata Anina-Oravlta pana in dreptul Putului carbonifer nr. 5 ; de aici o luam la stanga pe drumul care merge spre sud, pe Valea Ponor, pe langa putul amintit, Cantonul silvic Poiana Cerbului si ne oprim la Cantonul C.F.R. Crivina. De la Crivina apucam la stanga pe drumul care duce prin padure la Steierdorf ; numai dupa 250 m intram intr-o poiana ce separa padurile Crivina si Plopa. In imediata apropiere se afla o dolina adanca, in al carei perete se deschide gura pesterii. Nu exista marcaje. De la Steierdorf la cantonul Crivina sunt circa 7 km de sosea si drum forestier (2-2l/2 ore cu piciorul).

Date istorice. Pestera a fost cercetata si cartata in 1959 de V. Sencu si publicata ulterior sub numele de Pestera Ponor. Cu prilejul completarii schitei si a continuarii cercetarilor St. Negrea o denumeste Pestera Ponor-Uscata, pentru a nu fi confundata cu Intrarea Ponor a Pesterii Ponor-Plopa.

Descriere. Pestera este fosila, in general descendenta si masoara 265 m (9 m denivelare). A fost sapata de apa paraului Ponor, care in evolutia sa a parasit albia de la suprafata si a drenat Pestera Ponor-Uscata. Ulterior paraul si-a gasit o cale la nivel mai inferior, fiind captat la Intrarea Ponor a Pesterii Ponor-Plopa. Aceste captari succesive au avut probabil loc in pleistocenul mediu si superior, cand conditiile climatice erau favorabile unor astfel de fenomene.

Pestera este accesibila prin deschiderea larga din palnia unei doline mari. Ea mai comunica cu exteriorul si prin trei avene adanci pana la 6 m, de fapt sparturi in tavan create de prabusiri. Datorita acestor deschideri partea centrala a pesterii este luminata difuz.

Imediat dupa intrare, in stanga, trecand pe sub un pod natural si coborand o panta cu bolovanis dam de o galerie inalta pana la 3 m, cu podeaua si peretii complet concretionati. In dreapta intrarii se desface o galerie larga, plina de blocuri mari desprinse din tavanul aflat la 8-10 m deasupra noastra, avand in mijloc un stalp gros de calcar, martor al eroziunii violente a apei fostului parau subteran. Din aceasta galerie, depasind la stanga un prag de 6 m (amenajat pentru coborare), dam intr-o ramificatie in care la viituri se aduna apa evacuata treptat prin niste sorburi in directia Pesterii Ponor-Plopa. In dreapta, dincolo de o stramtoare, patrundem intr-o galerie inalta de pana la 15 m, cu podeaua acoperita de crusta stalagmitica, cu gururi, domuri si stalagmite, iar peretii si tavanul imbracati in minunate scurgeri proeminente si in stalactite. Ni se intipareste in memorie un candelabru imens cu patru brate.

Pestera este interesanta pentru speciile de crustacei subterani care traiesc in apa gururilor si in baltoacele formate de apa de picurare, precum si pentru anumite specii de miriapode si crustacei terestri de pe podea. Cercetatorii Muzeului din Timisoara au descoperit oseminte de urs de caverna.

Conditii de vizitare. Fiind usor accesibila, pestera era frecvent vizitata de localnici si drumeti. In ultimii ani lucrarile rutiere au distrus-o partial. Ca urmare nici o formatiune de pe podea nu mai este intacta. Se poate parcurge in circa jumatate de ora la lumina unei lanterne, fara echipament special ; totusi, pestera fiind destul de rece (6,5-8,3° si 95-100% umiditate chiar in toiul verii) se impune o imbracaminte calduroasa.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St, Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).

* PESTERA PONOR-PLOPA

( 51)

Sinonimii. Pestera Ponor (pentru Intrarea Ponor), Pestera Plopa (pentru Intrarea Plopa).

Localizare si cai de acces. Pestera este situata in Podisul Uteris, la circa 570 m altitudine (Intrarea Plopa) si reprezinta continuarea in subteran a Vaii Ponor.

Punct de plecare : cartierul Steierdorf al orasului Anina (unde exista hotel). Intrarea Plopa este accesibila fie pe la Cantonul silvic Iudina, fie pe la Putul carbonifer nr. 5 (vezi nota Minisul si cheile sale, caile de acces la Pestera Ponor-Uscata si fig 49). Pentru Intrarea Ponor, dupa circa 200 m de la Cantonul C.F.R. Crivina in directia cantonului silvic Poiana Cerbului, coboram la dreapta pana in fundul Vaii Ponor si apoi la vale pana la peretele de calcar care o bareaza ; in baza peretelui paraul dispare printr-o crapatura orizontala joasa, adesea infundata cu bustenii adusi de viituri.

Date istorice. Ambele intrari sunt cunoscute de localnici, dar vizitarea pesterii este evitata din cauza dornelor si isifoanelor de pe cursul subteran. Sectorul Plopa a fost cercetat si cartat de V. Sencu in 1959, iar intre 1961 si 1966 L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea l-au studiat sub aspect bio-speologic. Pestera fiind improprie pentru studii paleontologice, presupunem ca fauna fosila mentionata de T. Orthmayr (1872) si chiar cea actuala citata de E. Bokor (1921) pentru „Pestera Plopa” apartine de fapt Pesterii Ponor-Uscata din apropiere.

Descriere. Pestera este activa, sapata de paraul Ponor in urma unor captari carstice succesive (vezi Pestera Ponor-Uscata). Ea este accesibila pe 763 m (53 m prin Intrarea Ponor si 710 m prin Intrarea Plopa).

Dupa ce parcurge traseul de la suprafata, paraul Ponor patrunde in subteran printr-o crapatura orizontala foarte scunda in baza unui perete inalt de vreo 30 m care ii bareaza calea : suntem in fata Intrarii Ponor. Strecurandu-ne cu greu prin gura de obicei astupata de busteni putem inainta -cu ajutorul unei barci pneumatice pana la un lac-sifon permanent situat la numai 53 m de la gura. Pe parcurs ne retine atentia calcarul alb al tavanului si peretilor, in care sclipeste negrul carbunos al benzilor si nodulilor de silex, unii enormi. Paraul subteran reapare in lacul-sifon permanent din fundul galeriilor accesibile prin Intrarea Plopa, iese din pestera, mai parcurge vreo 20 m prin niste chei inguste (Cheile Plopa) si se varsa in Minis. Portiunea dintre cele doua sifoane n-a fost inca explorata cu scafandru autonom.

Si acum sa facem cunostinta cu sectorul Plopa al pesterii, singurul care merita vizitat (urmareste  51). Intrarea Plopa e sapata la baza unei stanci. Prin triunghiul inalt de 14 m se scurg apele albastre ale - unui parau pe o albie bolovanoasa cu nisip grosolan. Lasand decorul romantic al cheilor scurte dar nu lipsite de farmec, al blocurilor rasturnate si trunchiurilor de arbori seculari doborati de furtuna sau de batranete si cazuti aici in vagauna, sa ne pregatim de intrare. Adica sa ne punem un combinezon impermeabil, sau macar cizme lungi si sa umflam barca pneumatica pe care am adus-o. Barca este in-dispensabila pentru ca avem de trecut, chiar inainte de a patrunde in pestera, un lacusor de 18 m lungime si adanc de un metru. Trecem cu barca pe sub frumoasa bolta intunecata. Durata 54 m de vaslit contra curentului in stanga se desface o galerie inalta de 5-6 m si lata de l-2 m cu peretii lustruiti si pe alocuri cu excavatii daltuite de apa viiturilor mari. Navigam pe ea 1.50 m pana dam de un sifon. Ne intoarcem la galeria principala pentru a continua drumul in amonte. Acum este randul unei serii de sase baraje stalagmitice asezate in scara, unele de mari dimensiuni, care ne taie calea din loc in loc si pastreaza intre ele rezerve de apa, formand lacuri subterane - cel mai mare avand 50 m lungime si 4 m adancime. In portiunea aceasta, este nevoie de pricepere in conducerea barcii, mai cu seama la viituri, cand torentul subteran violent trece peste toate barajele, formand un adevarat lant de cascade.

Dupa ultima dorna ne apare in fata un obstacol dificil. Este un enorm baraj concretionar inalt de 3 m, format din scurgerile proeminente ale celor doi pereti opusi care, de acum uniti, tind sa astupe toata sectiunea galeriei ca un dop pe aproape 10 m. Lasand barca aici incercam sa escaladam obstacolul (ceea ce este anevoios) sau, mai bine, sa ne strecuram printr-un canal stramt, pe jumatate inecat, din baza barajului cu riscul de a intra in apa pana la gat.

Mai departe galeria ramane la fel de inalta ca si deasupra dornelor (4-5 m) pana dincolo de Sala cu Nisip. Aceasta sala este o dilatare a galeriei in eare apa - stagnand la viituri in spatele barajului mare (,,dopul”) - a depus movile mari de nisip fin. Dupa o strangulare a galeriei (0,6 m latime si 1,9 m inaltime) patrundem intr-o sala frumos concretionata, apoi ajungem la o intersectie de galerii unde intalnim cursul subteran. Portiunea de pestera parcursa de la marele obstacol si pana aici se caracterizeaza prin frumusetea stalactitelor inclinate sau drepte, a baldachinelor, a scurgerilor parietale colorate in negru, cafeniu, aramiu, roz sau alb, a domurilor si a stalagmitelor.

Sa continuam drumul pe galeria principala, de data aceasta intovarasiti de paraul al carui zgomot e amplificat de boltile sonore. In portiunea care ne-a mai ramas nu ne mai impresioneaza atat frumusetea concretiunilor cat varietatea formelor in care, prin eroziunea si coroziunea chimica a apei, au fost sculptati si modelati peretii, tavanul si podeaua galeriei. Calcam pe un prundis negru, alcatuit din bucati de silex (cremene) desprinse din peretii calcarosi. La aproape 350 m de la intrare, galeria coteste brusc. O mica cascada se anunta cu zgomot mare, iar dincolo de ea se afla lacul-sifon care interzice inaintarea; este locul in care paraul Ponor isi face aparitia in sectorul Plopa al pesterii.

Explorarea pesterii e un prilej de a arunca o privire indiscreta asupra lumii de animale marunte si ciudate care salasluiesc aici in bezna. Iata, pe mormanele de nisip, melci fara casuta, dintr-o specie descrisa din aceasta pestera ; gandaci de culoarea chihlimbarului ; miriapode albe (endemice si troglo-bionte) cu miscari hieratice si altele cafenii care se ascund in crapaturi cu miscari extrem de vioaie. Iata in apa pinului viermi plati (planarii tipice subterane) ca niste frunzulite albe si roze, inaintand prin elegante miscari ondulatorii ale marginii lor festonate. Iata in apa micilor bazinase de calcit crustacei depigmentati cu apendici lungi si delicati, inotand pe o rana.

Conditii de vizitare. Pestera neamenajata si nedegradata de vizitatori gratie cursului de apa subteran cu dorne si lacuri adinci care o protejeaza.

Vizitarea sectorului Plopa se recomanda numai turistilor antrenati care practica canotajul, insotiti neaparat de un speolog cu experienta in explorarea pesterilor cu apa. Sunt necesare barci pneumatice de 2 persoane, combinezoane impermeabile sau cel putin cizme de cauciuc lungi si salopete de doc, casti de protectie, lanterne individuale etanse. Pentru a ne imbraca corect precizam ca temperatura este de 9-10° in vara si umiditatea maxima (100%). Mentionam ca la viituri, pestera este accesibila numai pana la barajul mare, in spatele caruia se formeaza un lac temporar adanc de 2 m. Durata vizitarii sectorului Plopa : 4-5 ore.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si L Viehmann (1976), L. Botosa-neanu si St. Negrea (1976).

* GAURILE LUI MILOI

( 52)

Sinonimii. Pesterile lui Adam Neamtu.

Localizare si cai de acces. Intrarile se afla in versantii Cheilor Minisului, la un metru deasupra albiei raului (circa 400 m altitudine) : pestera I in versantul stang (sub sosea), iar pestera II in cel drept, una in prelungirea celeilalte. Pentru calea de acces vezi nota Minisul si cheile sale si  49. Cazare in Anina (hotel) sau Bozovici, intre care circula autobuze I.T.A., trecand prin chei.

Date istorice. Amandoua pesterile au fost studiate si cartate in anii 1960-1962 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera I este mica (33 m) si fosila, iar pestera II mai mare (132 m) si parcursa de apa la marile viituri. Ambele sunt usor ascendente, sapate pe diaclaze in calcare cretacice. Ambele pesteri fac parte din acelasi sistem de galerii pe care Minisul, adancindu-si valea, l-a taiat perpendicular in doua parti inegale, aflate in prezent in diferite grade de fosilizare.

Pestera I are o deschidere mare, urmata de o galerie scurta din care se desfac cateva ramificatii colmatate prin concretionare, de altfel singurile neluminate. De remarcat bolovanisul din zona intrarii desprins din tavanul destul de subtire care suporta soseaua ce trece prin chei ; scurgerile parietale, partial din mondmilch ; crusta stalagmitica de pe podea cu stalagmite si coloane, iar pe alocuri perle de caverna in cuiburi.

Pestera II are o intrare larga si inalta de 5 m care da in galeria principala. Mai exista inca patru intrari mici, suspendate in perete, legate de aceasta galerie prin culoare inguste, la nivel superior. Galena principala, larga si inalta pana la 7 m, devine tot mai ingusta si mai joasa, terminadu-se printr-un culoar inaccesibil. Pe parcurs intalnim mai multi pereti despartitori si diferite concretiuni care devin dominante in cea de a doua parte a pesterii. Destul de frumoase sunt anemolitele (stalactite inclinate), valurile, iar pe crusta concretionara din partea finala, stalagmitele, grupurile stalagmitice si unele coloane. Apa de infiltratie si de condensare umple gururile si balteste pe alocuri pe argila.

Pestera II gazduieste o colonie de circa 60-100 de miniopteri, iar in gururile sale traiesc crustacei subterani microscopici.

Conditii de vizitare. Ambele pesteri sunt neamenajate. Pestera I, fiind sub sosea si luminata direct sau difuz in cea mai mare parte, este des vizitata si destul de degradata. Pestera II, aflandu-se dincolo de raul Minis si necesitand o salopeta si un mijloc de iluminat, este vizitata mai rar si practic nu-i degradata ; fiind destul de rece (12-13°) si foarte umeda (100%) trebuie o imbracaminte adecvata. Durata vizitarii pesterii II : ˝ ora.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si I. Viehmann (1976).

* PESTERA DE LA VALEE

( 53)

            Sinonimii. Pestera de la Valaie, Pestera de la Valeie.

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in calcarele Culmii Plesiva (Muntii Aninei) la 730 m altitudine.

Exista doua cai de acces : pornind din Bozovici sau din Anina (unde exista hotel).

Din Bozovici se merge 6 km pe o sosea nemodernizata pana la Lapusnicu Mare. De aici se urca pe drumul de caruta ce duce la Poiana Roschilor pana in dreptul Poienii de la Valee si de aici pe o poteca din dreapta pana in aceasta poiana (in total 2 ore de mers), in poiana cautam un mic izvor (valau) pe stanga (deci loc bun de cort) si de la el urcam oblic spre dreapta pana la baza unui abrupt calcaros impadurit in care se deschide pestera ( 49) ; greu de gasit fara calauza.

Din Steierdorf (cartier al Aninei) pana la Gura Golimbului folosim soseaua modernizata Anina-Bozovici care trece prin Cheile Minisului (in total 12,3 km ; 3-3˝ ore cu piciorul - vezi nota Minisul si cheile sale si  49). De la Gura Golimbului urcam pe „Drumul Curecichia”, care ne duce sus, pe platoul calcaros al Leurdisului, la poalele versantilor abrupti ai muntilor care formeaza Culmea Plesiva (sau Liciovacea). Drumul urca foarte lin printr-o padure de fag amestecat cu brad, printre doline si campuri de lapiez pana in Poiana Brezovacea, iar de aici in Poiana Liciovacea. Inainte de aceasta poiana se afla un mic izvor sub stanca. O poteca continua drumul la peste 700 m altitudine prin Poiana Liciovacea, Poiana Scocului si Poiana Cuces care se tin lant. Tot timpul avem in dreapta abrup-turile albe ale Culmii Plesiva. Mai jos de Poiana Cuces pornesc doua drumuri de caruta : unul coboara la obarsia Lapusnicului si urmeaza valea acestuia pana la Lapusnicu Mare (deci nu ne intereseaza) ; celalalt tine culmea si trece pe langa poiana cu Pestera de la Valee.

Date istorice. Se pare ca pestera a servit ca adapost ultimilor haiduci banateni. Se spune chiar ca in locul numit Mormantul (v.  53) ar fi ingropata o femeie care i-a tradat. Pestera a fost cercetata si cartata in anii 1960- 1962 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este fosila, usor ascendenta, sapata in buna parte pe fete de strat in calcare cretacice si masoara 177 m. Deschiderea ogivala, inalta de 6 m, ne conduce intr-o galerie cotita, care prezinta pe traseu mai multe diverticule colmatate sau inaccesibile la capat, precum si mici salite. Inaltimea galeriei se mentine in general la 2-3 m, dar exista portiuni mai scunde de l-l,5 m, iar in zona mijlocie chiar sub l m, obligandu-ne la tiras.

Pestera se caracterizeaza prin stadiul avansat de concretionare si impresioneaza prin bogatia si varietatea formatiunilor stalagmitioe. Tavanul este impodobit cu paduri de stalactite-macaroana si pe alocuri cu candelabre care atarna deasupra podelei complet stalagmitate, plina de gururi de toate marimile (multe din ele cu perle de caverna), de stalagmite adesea grupate, de domuri si coloane. Podoaba peretilor, alcatuita din scurgeri in relief, draperii diafane si tuberculi fini, intregeste aspectul feeric al galeriei. Argila acopera pe alocuri planseul stalagmitic dar formeaza depozite importante numai in Sala Rosie si Galeria X.

Fauna acvatica are si in aceasta pestera reprezentanti subterani (specii de crustacei marunti) iar cea terestra contine miriapode si insecte interesante. Ursul de caverna si-a lasat pe aici oseminte si urme de gheare pe pereti. Mai mentionam existenta calcarelor fosilifere (cu scoici) si oasele unui liliac foarte rar, descris din Romania (Rhinolophus mehelyi).

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata. Putinele urme de degradare si cele cateva gropi facute de cautatori de comori arata ca este rar vizitata. Poate fi parcursa relativ usor (se merge taras pe o mica portiune) in mai putin de jumatate de ora, avind o lanterna, o salopeta si flanela pe sub ea (temperatura este de 9-10° si umiditatea 100% in plina vara).

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Plesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 491
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved