Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

MUNTII POIANA RUSCA - PESTERA DE LA ROMANESTI

geografie



+ Font mai mare | - Font mai mic



MUNTII POIANA RUSCA

( 32) Schita bazinului superior al Begai



* PESTERA DE LA ROMANESTI

Sinonimii. Pestera cu Apa, Pestera Romanesti-Feresesti, Pestera Mare de la Feresesti.

Localizare si cai de acces. Dintre pesterile existente in bazinul superior al raului Bega, Pestera de la Romanesti este cea mai mare si mai interesanta. Ea este situata la sud-est de satul Romanesti (com. Tomesti, jud. Timis), in versantul stiang, bine impadurit, al Vaii Pustinia, la 2,2 km in amonte de confluenta acestui parau cu Bega Poienilor. Mai exact este sapata in versantul nordic al Dealului lui Filip, numit Dosu Pesterii la 370 m altitudine ( 32). Din satul Romanesti exista doua cai de acces : a) pe drumul Frasanestilar, care urmeaza Valea Bega Poienilor pana la confluenta cu Valea Pustinii, apoi pe aceasta vale pana in apropierea unei cariere de calcar (4 km), de unde se urca pieptis pe versantul stang urmand o carare in panta foarte abrupta, pana la intrare ; b) pe drumul care urmeaza cumpana de ape, peste Dealul Starc si peste Merisorul pana la o mica inseuare, de unde se merge pe o poteca ce coboara spre pestera (o ora de mers pe jos). Greu de gasit fara calauza din sat.

La Romanesti (unde se poate gasi o gazda) se ajunge urmand soseaua modernizata Lugoj-Deva pana la Margina, iar de aici drumul spre Voislova (care strabate partea vestica a Muntilor Poiana Rusca de la nord la sud) pana in sat. La Voislova drumul intalneste soseaua nationala Caransebes- Hateg si calea ferata Caransebes-Subcetate.

Date istorice. Primele studii geologice si faunistice sunt efectuate de T. Orthmayr (1872). In 1963 pestera face obiectul unor cercetari moderne complexe si se intocmeste planul cavitatii (St. Negrea, A. Negrea, V. Sencu si L. Botosaneanu, 1965).

Descriere. Galeriile accesibile turistilor insumeaza 340 m si sunt dezvoltate in plan orizontal pe fisuri tectonice prin care a circulat candva apa de infiltratie ( 33). Prima parte este sapata in calcare dolomitice cenusii sau alb-galbui, iar restul intr-o brecie tectonica (caz unic in Romania). Dupa explorarea recenta a hornurilor de catre cercul de speologi amatori "Cristal" din Timisoara, pestera masoara 1 386 m pe 68 m denivelare.

Intrarea lata de 9,5 m si inalta de 2 m permite intrarea luminii pana la 70 m. Galeria principala este aproape dreapta, de mari dimensiuni, cu largiri la intersectia fisurilor tectonice, cea mai mare fiind Sala Liliecilor. Din aceasta sala se desfac mai multe culoare, unele devenind impenetrabile prin ingustare. Apa de condensare si infiltratie, abundenta in timpul ploilor, alimenteaza cateva gururi si micro-gururi sau balteste pe planseu. Pe pereti si tavan, mai ales in partea terminala, exista hieroglife de coroziune, septe si stalpi de coroziune, iar in multe locuri argila de decalcifiere, aranjata sub aspect de "piele de leopard", atrage placut privirea vizitatorilor. Fiind intr-o faza incipienta de concretionare, pestera contine putine stalactite fistuloase ("macaroane"), scurgeri parietale destul de variate, crusta stalagmitica cu gururi si perle de caverna, stalagmite, domuri si coloane (dintre care una de 7 m numita Tibia si Peroneul, fracturata din cauza deplasarii planseului).

Sub colonia de rinolofi aflata la 20 m inaltime in Sala Liliecilor exista guano foarte umed. Sapaturile specialistilor au dat la iveala oase de urs de caverna si obiecte provenind de la o asezare neolitica : un depozit de cereale, ceramica apartinand culturilor de Tisa si Cotofeni, precum si o vatra acum reconstituita si expusa in Muzeul din Timisoara, unde se pastreaza si resturile de urs de caverna.

Conditii de vizitare. In trecut pestera era des vizitata de localnici, care au exploatat guanoul si au degradat unele concretiuni. Desi neamenajata, este usor de parcurs. Sunt necesare casca de protectie si imbracaminte calduroasa sub salopeta (temperatura aerului 6,5-8,5C). Atentie la sapaturile din zona intrarii si la guanoul umed si lunecos din fund. Timp de vizitare : ora.

Bibliografie. T. Orthmayr (1872), St. Negrea, A. Negrea, V. Sencu si L. Botosaneanu (1965), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1796
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved