Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


SITUATIA MINORITATILOR DE PE TERITORIUL ROMANIEI DIN PERIOADA COMUNISTA SI DUPA 1989

Demografie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Structura spatiului rural
Continutul regulilor generale de urbanism
Populatia statistica
Satul – componenta principala a spatiului rural
RECENSAMANTUL
Organizarea politieneasca a sectoarelor (zonelor) de siguranta publica
Parametrii de structura
BOMBA DEMOGRAFICA
STUDIU GEODEMOGRAFIC COMPARATIV -MAREA BRITANIE-MALI
Parametrii concentrarii

TERMENI importanti pentru acest document

: situatia culturala a maghiarilor din romania sub regimul comunist : cati loculitori are vucova : situatia minoritatilor nationale in perioada interbelica : statistica minoritati :

SITUATIA MINORITATILOR DE PE TERITORIUL ROMANIEI DIN PERIOADA COMUNISTA SI DUPA 1989

Minoritatile etnice au reprezentat intodeauna un procent semnificativ din populatia Romaniei. Conform recensamantului din 1992, procentul moniritatilor din totalul populatiei Romaniei (cca. 20 milioane locuitori) reprezinta cca 12%. Minoritatile etnice cele mai importante au fost si sunt reprezentate de: maghiari, rromi, evrei, turci, ucrainieni, germani, rusi lipoveni, tatari, armeni, bulgari, sarbi si croati, cehi si slovaci, polonezi, greci, albanezi, italieni.

Dupa ce s-a instaurat la 10 februarie 1938 regimul autoritar al lui Carol al II-lea, la scurt timp a fost luata decizia de dizolvare a partidelor politice. Aceasta masura a afectat si partidele minoritatilor nationale care au trebuit sa se reorganizeze sub denumirea de comunitati: Comunitatea maghiara, Comunnitatea germana( vechile partide care si-au putut continua, sub noua denumire, activitatea).

Odata cu instalarea in Romania a unor regimuri autoritare, se inrautateste foarte mult situatia evreilor si rromilor.

              Cercetarile arheologice atesta prezente iudaice in Dacia Romana incepand din secolul al II-lea e.n. Armata romana, venita sa cucereasca Dacia, includea o multitudine de etnii provenite din provinciile imperiului din randul carora nu lipseau nici iudeii. O dovedesc unele inscriptii de la Sarmizegetusa, textele funerare legate de divinitati iudaice la Orsova, monezile iudaice din anii 133-134, semnalate inca de B.P. Hasdeu

Apoi dupa un hiatus de aproape un mileniu, in anul 1165, ii pomeneste invatatul calator evreu, Benjamin din Tudela, descriind raporturile bune dintre vlahii sud-dunareni si comunitatile evreiesti din Bizant; judecand dupa unele acte comerciale ale medievalitatii timpurii, in secolul al XIII-lea evreii se aflau printre negustorii care practicau comertul intre Bizant, Rusia si Polonia, traversand Bulgaria si meleagurile dunarene. Rolul lor in acest comert a fost remarcat si de istoricul Nicolae Iorga care scria in istoria comertului romanesc: „singuri evreii bateau inca inainte de 1480 aceste drumuri, venind de-a dreptul din Constantinopol”. In Transilvania evreii sunt prezenti inca din secolele XI-XII din timpul regelui Ladislau I. La 1251 Bela al IV-lea care este mentionat in documente ebraice pentru atitudinea sa favorabila fata de evrei, stimuland asezarea lor in Ungaria,deci si in  Transilvania.
           Daca unii exponenti ai doctrinelor antisemite considerau ca fiind o veritabila tragedie pentru natiunea romana integrarea evreimii in societatea romaneasca, exegetii importantei capitalului strain pentru modernizarea Romaniei subliniaza aportul constructiv al evreimii in acest context istoric. Conducatorii Revolutiei din 1848 tocmai pe temeiul recunoasterii rolului evreimii cer in Dorintele Partidei Nationale in Moldova, emaniciparea treptata a israelitilor, iar in Proclamatia de la Islaz, la punctul 21, „Emanciparea israelitilor si drepturi politice pentru      toti   compatriotii        de     alta credinta”.

Aceasta revendicare isi capata aplicare practica imediata prin numirea bancherului evreu, Hillel Manoach, in Consiliul Municipal din Bucuresti. In acelasi timp numerosi intelectuali evrei s-au alaturat Revolutiei din 1848: pictorii Barbu Iscovescu si Daniel Rosenthal, cel din urma fiind autorul renumitului tablou „Romania revolutionara”. Unii bancheri evrei precum Hillel Manoach si Davicion Bally au acordat importante sume pentru         sprijinirea revolutiei.

        Infrangerea revolutiei a impiedicat procesul de emancipare a evreilor din Tarile Romane. Totusi, evreii au beneficiat dupa revolutie de unele drepturi civile. Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza care i-a numit pe evrei „romani de cult mozaic”, a depus toate eforturile pentru a grabi emanciparea „romanilor de rit israelit”.

 Evreii si-au dat adeziunea la Marea Unire din 1918, sustinand si in plan international dreptul poporului roman asupra provinciilor integrate Romaniei in 1918.

           Unirea din 1918 a dus la cresterea populatiei Romaniei in general, triplandu-se si numarul locuitorilor evrei. Conform cifrelor oficiale, la inceputul secolului XX in Basarabia traiau 267.000 de evrei, in Bucovina 89.000 iar in Transilvania 181.340. Asadar, la cei circa 750.000 de evrei, cati au fost inregistrati la recensamantul din anul 1930, s-a ajuns prin infaptuirea unirii   din    1918.
           Cresterea ponderii populatiei evreiesti in ansamblul populatiei din Romania interbelica si incetatenirea colectiva a evreilor nascuti in Romania si fara supusenie straina, printr-o legislatie special adoptata in anul 1919 si consfintita prin noua constitutie din 1923, au favorizat si amplificat contributia evreilor la procesul de modernizare a societatii romanesti.

In contextul ciuntirii teritoriale si a unei izolari internationale, in Romania, impinsa in mod fatal in sfera de influenta a Germaniei naziste, a avut loc ascensiunea la putere a cercurilor politice, de extrema dreapta, antisemitismul si eliminarea sistematica a populatiei evreiesti din corpul social al tarii devenind politica de stat. In ianuarie 1938 guvernul Goga Cuza introduce legea de revizuire a cetateniei a tuturor locuitorilor evrei din tara. In mod abuziv s-a retras cetatenia romana la peste 220.000 de evrei care intrand sub jurisdictia legilor restrictive aplicate strainilor au pierdut dreptul la munca si la proprietate.

                               
        Regimul dictatorial al lui Antonescu a facut ca o mare parte a evreilor din Basarabia si Bucovina sa fie deportati in Transnistria, in locul „solutiei finale” pe care o practica guvernul pro-german. Desi  au murit in drum spre destinatia, in anii 1943-1944 o mare parte din ei au fost repatriati si apoi incurajati si sprijiniti sa emigreze in Palestina. Dupa al doilea Razboi Mondial numarul lor scade dramatic de la un total de 756.930 in 1930, la 428.312 in anul 1947. A avut loc o emigrare masiva in cei 50 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, astfel ca, in anul 2005 se estima ca mai erau cca. 8.000 de evrei. In perioada Ceausescu (1965-1989), cand regimul se repliaza pe o formula de nationalism-comunism in care nationalismul extrem intra in combinatie cu neo-stalinismul  astazi,in Romania mai traiesc 9.103 evrei(0.04% dinpopulatie), grupati in Bucuresti, Timis, Iasi, Cluj, Bihor, Arad, Suceava, Bacau, Neamt, Galati.

 Studiile romanesti despre rromi lipsesc cu desavirsire pina la 1837, cind Universitatea din Berlin ii solicita lui Mihail Kogalniceanu o lucrare in domeniu, care avea sa aiba o stralucita cariera interna desi, in fapt, era doar o compilatie din autori straini. Uneori, lapidar, sursele confirma absenta preocuparii elitei romanesti fata de destinul robilor. 'De unde si cind a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste nimic despre dinsii in cronicile noastre (). Tiganii sint imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu afli boier care sa nu aiba in stapinirea sa citeva salase de-ale lor', spune Dimitrie Cantemir in 'Descrierea Moldovei'.

Asiduu cercetati in Europa, incepind cu George Borow (1521), despre rromii din Romania exista totusi numeroase surse documentare, dar in consemnari ale calatorilor straini. In schimb, ei sint atestati, sub aspect juridic si social, doar ca robi domnesti, manastiresti sau boieresti, inca din primele documente ale cancelariilor Tarile Romane (3 octombrie 1385). Timp de citeva secole, rromii vor suporta un tratament similar cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin. Istoricul C. Giurescu arata, in studiul sau 'Despre rumani', ca intre robie si rumanie sau vecinatate era o mare deosebire: 'Ele nu numai ca nu s-au confundat niciodata, dar nici macar nu s-au atins. Erau doua stari cu totul deosebite. Fata de rob, rumanul sau vecinul era socotit ca om liber'. Casatoriile mixte erau interzise - 'Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie' (Codul Calimach, Cap.II) -, desi documentele de epoca semnaleaza si astfel de cazuri.

         In anul 1942 Antonescu a hotarat deportarea rromilor tot in Transnistria. In aceasta perioada tiganii au fost afectati de masuri de eliminare a nomandismului, de obligativitatea de a avea un serviciu, de a frecventa scoli. Sub pretextul crearii modelului unic al „omului nou” se incearca aplicarea conceptului de uniformizare sociala prin care se practica politica de asimilare fortata promovata fata de rromi. Ei au facut fata acestei politici de asimilare mai greu decat alte minoritati, intrucat ei nu corespund criteriilor definitorii pentru o natiune: teritoriul, statutul, economia, limba. Rromii nu sunt o populatie omogena, se impart in circa 40 de grupuri, structurate in functie de legaturile familiale, de profesii, de dialecte, de modul de viata sedentar sau nomad. Dupa incheierea episodului Transmistria, rromii care au supravietuit deportarii s-au intors in satele lor si s-au stabilit la periferiile Bucurestiului, reluandu-se Uniunea Generala a Rromilor din Romania, condusa de Gheoerghe Niculescu. In anul 1948 aceasta uniune a fost desfiintata de autoritatile comuniste, odata cu celelalte organizatii care nu se incadrau in sistemul totalitar. Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial majoritatea rromilor din Romania lucrau ca mestesugari, rari fiind cei care practicau meserii agricole. Din acest motiv, ei se numarau printre putinii proletari ai satelor si tot de aceea vor fi primii care vor sustine pe plan local politica Partidului Comunist Roman, iar in campania electorala din 1946, Blocul Partidelor Democratice(alianta electorala condusa de partidul comunist) a adresat rromilor manifeste speciale, folosind apelativul „Frati rromi si surori romnite!”. In realitate insa, odata cu repatrierea persoanelor deportate, timp de multi ani autoritatile nu s-au mai ocupat in niciun fel de soarta rromilor. Dupa 1990 tiganii au inceput o vie activitate in vederea reconstituirii identitatii lor etnice, si-au creat organizatii si partide politice proprii si au reprezentanti in Parlament. In contextul pregatirii aderarii Romaniei la U.E., in aprilie 2001 guvernul a adoptat o strategie de imbunatatire a situatiei tiganilor. La recensamantul din 1992 s-au declarat rromi 409.723 persoane, pentru ca la recensamantul din 2002 numarul acestora sa fie de 535.250 persoane. Regimul comunist nu le-a acordat niciodata statutul de minoritate nationala. Niciun program socio-cultural nu a fost prevazut pentru ei. Inainte de 1990, limba, istoria si cultura rromilor nu erau predate in scolile romanesti. Schimbarile de dupa 1989 le-au permis rromilor sa dobandeasca statutul de minoritate nationala, iar eforturile depuse pe plan international au dus la recunoasterea specificitatii lor la nivel european, insa, in acelasi timp, rromii au devenit tinta reactiilor rasiste si intolerante. In tara noastra traiesc astazi 409.723 rromi, ceea ce reprezinta 1,8% din populatia tarii. Cei mai multi dintre ei s-au stabilit in Mures, Bucuresti, Bihor, Sibiu, Dolj, Cluj, Brasov. Asupra numarului exact al rromilor exista inca numeroase discutii, organizatiile de rromi avansand cifra de 1,5-2 milioane.

         Dupa unirea de la 1918, minoritatea germana a devenit a doua ca pondere pe teritoriul Romaniei, dupa cea maghiara. Conform statisticilor din 1919, procentul populatiei de origine germana din Romania se ridica la 4,1%, iar in structura etnica a Transivaniei ocupa aceeasi pozitie cu un procent de 9,87%.
Germanii din Romania incearca sa se organizeze la nivel national pentru a putea astfel sa-si sustina mai bine drepturile si cultura specifice. In 1921 i-a fiinta Uniunea Germanilor din Romania in care erau cuprinse diferite organizatii cu caracter cultural, religios si economic si care isi propunea sa rezolve problemele economice, sociale, politice, culturale si religioase ale acestei minoritati.

Desi a sustinut politica promovata de Germania nazista,minoritatea germana, a fost deportata, in mare parte, in U.R.S.S., iar altii ramasi in tara au fost deposedati de proprietatile private si comunitare si drepturile cetatenesti le-au fost suspendate. Dupa 1950 si-au recapatat drepturile cetatenesti, dar abia in 1956 si-au redobandit casele si gospodariile. In urma unei neintelegeri intre guvernul roman si cel al Germaniei Federale, in anii 70, a inceput emigrarea masiva a etnicilor germani din Romania, ceea ce a dus la o scadere continua a numarului acestora, scadere ce a continuat pana in anul 2002. Astazi,numarul germanilor din Romania este de aproximativ 111.301, ceea ce reprezinta 0.52% din populatia tarii. Dintre acestia, cei mai multi traiesc in judetele Timis, Sibiu, Stau Mare, Caras-Severin, Brasov.

        Prezenti pe actualul teritoriu al Romaniei (mai exact in Transilvania) inca din secolele VIII-IX d.Hr., maghiarii au o lunga si bogata istorie si traditie culturala, prezenta lor in acest spatiu fiind una ce nu poate fi trecuta cu vederea.

         In multimea faptelor c ear merita sa fie consemnate amintim ca regele stefan cel Sfint (997 - 1038) i-a crestinat pe unguri si a pus bazele Regatului ungar, Ardealul fiind de la bun inceput parte integranta a regatului. Primul document in care apare denumirea de Ultra siluam ('dincolo de padure') este datat 1075. in acelasi secol apare si numele de Partes Transsilvaniae ('partile de dincolo de padure') si de atunci inainte Ardealul este denumit cu termenul de Transilvania in toate actele regatului ungar, scrise la acea vreme in limba latina. Numele popular a fost o traducere exacta a numelui latinesc - Erdyelve - in maghiara, respectiv Ardeal in limba romana.

Cea mai numeroasa minoritate nationala din Romania, a ramas si dupa al doilea razboi mondial, cea maghiara. Ponderea populatiei de etnie maghiara din totalul populatiei din Romania a avut o evolutie constanta dupa Marea Unire din 1918 pana azi. In perioada instaurarii comunismului in Romania, minoritatea maghiara reprezenta aproximativ 7,5% din populatia Romaniei (in jur de 1,5 milioane de membri) , constituind o comunitate caracterizata prin traditii cu radacini adanci in istoria Transilvaniei. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, minoritatea maghiara a reusit sa pastreze o buna parte a pozitiilor sale in cadrul statului roman, atat sub aspect economic, cultural si educational sau asociativ, cat si din punct de vedere al organizarii politice interne. Deportarea a 125 000 de evrei de identitate maghiara de catre autoritatile maghiare obediente ordinelor naziste si numarul mare de refugiati din randurile burgheziei, functionarilor sau ale aristocratiei  Transilvania de Nord au subrezit semnificativ structura sociala si pozitia etnodemografica a maghiarilor din Romania. Cu toate acestea, majoritatea oraselor din Transilvania ramane locuita in continuare de o populatie preponderent maghiara .In pofida pierderilor pe care minoritatea maghiara le-a suferit pana in momentul preluarii puterii de catre comunisti, ea a ramas o comunitate nationala cu o baza economica puternica, cu traditii solide de autoorganizare si cu un sistem institutional extins care i-a permis pastrarea si dezvoltarea identitatii lingvistice si culturale. Supunerea acestei comunitati s-a dovedit ulterior o veritabila provocare pentru comunisti. In Romania traiesc astazi 1.619.368 maghiari (7,13% din populatia tarii), cei mai multi in judetele Harghita, Mures, Bihor, Covasna.

Prima consemnare documentara a prezentei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al Romaniei este din anul 1264 cand, in urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostasi condusi de imparatul Izeyddin Keykavuz s-a asezat in Dobrogea. Acestia erau trimisi de imparatul bizantin Mihail Paleologul pentru a apara Imperiul Bizantin de invaziile straine. Asezarea dobrogeana a fost numita de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce inseamna 'Tatal muntilor'. Cea mai impresionanta figura din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atat de mare influenta asupra etnicilor turci incat la 1641, cand Petru Bogdan Bagsik viziteaza Babadagul, mentioneaza ca in acest oras turcii cinstesc in mod deosebit mormantul acestuia, care este inconjurat de candele, iar crestinii ajung intr-o vreme chair    sa     il         confunde    cu     Sfantul      Nicolae.

Deoarece in secolul al XVII-lea mai toate satele, targurile si orasele din Dobrogea aveau nume turcesti, se poate spune ca turcii ajunsesera sa fie intr-un numar foarte mare in Dobrogea. Gloria de altadata a apus totusi in mare masura. Daca in anul 1900 in Dobrogea se aflau 238 de geamii, astazi in toata Romania se mai gasesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt inchise, iar 3 sunt in constructie.

Turcii au fost mereu atenti la nivelul instructiei pentru copiii lor. De-a lungul timpului, pe linga scolile primare, apar si scoli speciale, care pregatesc dascali si hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se infiinteaza la Medgidia un nou centru de pregatire a dascalilor si        hogilor.
In perioada interbelica se poate vorbi si despre o dezvoltare a intelectualitatii turcesti. Apar reviste si ziare, la inceput numai in limba turca osmana, apoi bilingve. Daca pana in 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odata cu instaurarea republicii turce si sub influenta reformei kemaliste, uniformele capata o alura europeana. Totodata, alaturi de limba turca cu caractere latine se introduce si limba romana.

Ca un element specific, trebuie mentionata aici si existenta vakifurilor, a fundatiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea si pastrarea identitatii culturale si spirituale a         minoritatii turce         din    Romania.

       Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioada in care intelectualitatea turca a migrat in Turcia, iar scoala in limba turca a functionat pana in 1954 dupa care s-a suspendat pe perioada regimului comunist.

In Romania traiesc astazi 29.080 turci(o.13% dinpopulatie), raspanditi in Constanta, Tulcea, Bucuresti, Calarasi, Braila. Dupa 1990, ei s-au organizat in Uniunea Democratica Turca din Romania(UDTR), al carei principal obiectiv este sa revigoreze si sa transmita valorile culturale si traditionale ale etnicilor turci.

Astazi sunt pe teritoriul Romaniei 66.483 de ucrainieni(0,29% din totalul populatiei), majoritatea in Maramures, Suceava, Timis, Caras- Severin, Tulcea si Satu Mare. Ei s-au grupat in Uniunea Ucrainienilor din Romania(UUR), fiind reprezentati in Parlament de catre deputatul Stefan Tcaciuc. Legaturile dintre romani si ucraineni sunt foarte vechi, si merita amintit in acest context doar faptul ca cea mai veche balada ucraineana cunoscuta este despre Stefan cel Mare. In plus, epopeea “Cuvant despre oastea lui Igor”, disputata atat de rusi cat si de ucraineni, si unii si altii considerand-o ca un important document de literatura veche al natiunii respective, a fost descoperit si facut public de boieri moldoveni, refugiati in imperiul tarist. Chiar daca nu intotdeauna relatiile dintre Romania si Ucraina au fost dintre cele mai grozave (principalul motiv de disputa fiind apartenenta nordului Bucovinei si a judetelor din sudul actualei Republici Moldova), problemele politice au fost in mare rezolvate prin semnarea unui Tratat de baza bilateral.

Prima marturie documentara in legatura cu stabilirea tatarilor in Dobrogea se refera la o improprietarire din perioada lui Gingis Han (inc. sec. XIII). In cursul secolului al XIV-lea, au venit triburi de tatari alaturi de turci din Anatolia (Asia Mica), avand loc         si         trecerea     la      islamul      sunnit.
Apoi, in perioada hanului Timur Lenk, 100 de mii de tatari s-au stabilit in Dobrogea si in regiunile Edirne si Filipopoli. La sfarsitul secolului al XVI-lea, calatorii straini denumeau Dobrogea ca fiind „tara tatarilor”. In anul 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit alti 40 de mii de tatari in regiunea dintre Dunare si mare.

          Dupa ocuparea tarista a Peninsulei Crimeea (1783), multi tatari din acest loc al temutei Hoarde de Aur de odinioara si-au gasit un refugiu in zona Dobrogei. Acest proces de emigrare a continuat pina la unirea Dobrogei cu Romania in 1878. Datorita deselor razboaie ruso-turce, tatarii isi cautau refugiu, parasind de trei ori Dobrogea, dar intorcandu-se     mai   mereu        tot    pe     aceste       meleaguri.

           Dupa 1878, situatia tatarilor din Dobrogea a fost similara in general cu cea a turcilor, adica marginalizati dar nu supusi unui proces de asimilare etnica.

Sunt 24.649 de tatari pe teritoriile Romaniei astazi(0,11% din populatie), in Constanta, Tulcea, Bucuresti. Imediat dupa revolutie a luat fiinta Uniunea Democratica Turca Musulmana din Romania, care la scurt timp, se va diviza in Uniunea Democratica Turca din Romania si Uniunea Democrata a Tatarilor Turco- Musulmani din Romania. Recent, a fost initiat un program de pregatire a catedrelor didactice care vor preda cursuri de limba tatara.

    Despre italienii din Romania nu exista date statistice, deoarece aceasta minoritate a fost incadrata in categoria „alte minoritati” cu ocazia ultimului recensamant. Ei au venit pe teritoriul Romaniei cu probleme comerciale,mai ales in Galati, Braila si Constanta, sau invitati de domnitorii romani ca medici.  Dupa 1990, marea majoritate a italienilor de la noi fac parte din Comunitatea Italiana din Romania, infiintata la Iasi,in 1990.

      Pe actualul teritoriu al Romaniei, italienii au venit mai intai cu treburi de afaceri, mai cu seama in porturi - Galati, Braila, Constanta sau invitati de domnitorii romani ca medici, profesori de arme, profesori de muzica. Incepand din secolul al XVIII - lea, italienii au inceput sa vina in numar semnificativ in Romania, indeosebi ca specialisti in domeniul constructiilor, pictori, sculptori, decoratori, zidari. Unul dintre ei a reusit sa fie in preajma domnilor romani din secolul al XVIII-lea, aducandu-si totodata o contributie remarcabila la cultura romaneasca si la spiritualitatea poporului de pe aceste meleaguri. Nicolae Iorga scria ca “unul din cele mai pretioase daruri pe care ni le-a facut Italia in domeniul cunoasterii trecutului nostru e cartea secretarului brancovenesc Del Chiaro”. Acesta era secretarul de limba italiana al domnitorului Contantin Brancoveanu si avea studii de drept, medicina si filosofie, cunoscand foarte bine limbile greaca, latina si franceza. In anul 1718 el reuseste sa tipareasca lucrarea “Istoria delle moderne rivoluzoni della Valachia”, care este “o incursiune pasionala si pasionanta intr-o istorie a moravurilor, modului de trai, mentalitatilor diferentiate social, o descriere a starilor sociale, a relatiilor cu Poarta otomana, a fizionomiei morale a locuitorilor tarii, a valorilor si preocuparilor lor spirituale, a creatorilor folclorului sau a membrilor elitei sociale”. (Gheorghe Macarie, Interferente spirituale italo-romane). Cartea sa este un izvor documentar de prim rang pentru epoca anilor 1710-1716 din Tara Romaneasca. Si in anii care au urmat, influenta italienilor asupra culturii romane a fost una consistenta, tinand cont doar de faptul ca elemente arhitecturale decorative de influenta italiana se regasesc in stilul brancovenesc, spre exemplu. Alti italieni, veniti din zone mai sarace precum Friuli si Veneto au ajuns in Romania in cautarea unui loc de munca. O buna parte dintre ei nu s-au mai intors in tara de origine si si-au intemeiat aici familii. Pe teritoriul romanesc, italienii s-au stabilit peste tot, insa exista regiuni unde numarul lor este         semnificativ:
- Hateg, unde comunele Clopotiva, Rau de Mori, Santamaria, Orlea au populatie preponderent italiana. Acestia au venit pe la 1850 pentru a lucra in domeniul forestier.
- Greci, comuna din judetul Tulcea si alte cateva sate din imprejurimi, unde s-au stabilit italieni specialisti in lucrari in piatra si care printre altele au contribuit la constructia podurilor de        pe     Dunare      din    zona.
- Craiova, dar indeosebi in satele din jur unde se gaseste un numar mare de italieni lucratori in piatra. Etnicii italieni au fost si sunt extrem de prezenti in viata publica din Romania, din randul acestei comunitati ridicindu-se unele personalitati precum doctorul Pesamosca, criticul literar Adrian Marino, actorii Ileana Stana Ionescu si Misu Fotino, regizorul Sorana Coroama-Stanca, pictorul Angela Tomaselli, compozitorul Horia Moculescu sau comentatorul sportiv Cristian Topescu.

Numarul estimat al grecilor din Romania este de 3.897, ceea ce reprezinta 0,02% din totalul populatiei. Cei mai multi dintre ei locuiesc in Bucuresti, Tulcea, Constanta, Braila, Galati, Hunedoara, Bacau, Dolj. Organizatia minoritatilor elene din tara noastra este Uniunea Elena din Romania(UER), fondata in 1989,la Bucuresti. Aceasta uniune a infiintat clase sau sectii de invatare a limbii elene, iar in trei orase, Bucuresti, Braila si Constanta. Incepand din 1999, functioneaza clase mixte cu predare in limba elena in cadrul sitemului de invatamant romanesc. UER a reusit, dupa 1990, sa redobandeaca mai multe din proprietatile confiscate de regimul comunist.

“Fie ca e vorba de Acorion, solul lui Burebista, de Pilarino, medicul lui Constantin Brancoveanu, de Apostol Arsaki, primul minisru al lui Al. I. Cuza ori de bancherul N. Chrissoveloni din perioada interbelica - grecii sunt integrati organic in viata cotidiana a geto-dacilor, apoi a romanilor. Nici un alt popor, mai apropiat ori mai departat de hotarele noastre, nu se poate masura cu grecii in privinta influentei exercitate asupra romanilor, a foloaselor dobandite dintr-o convietuire inaugurata in epoca elenistica si extinsa astazi la societatile transnationale”, scria istoricul Georgeta Filitti.

Intr-adevar, istoria legaturilor dintre greci si romani este una indelungata. Prezenta unor puternice comunitati proto-grecesti pe actualul teritoriu al Romaniei este atestata incepand cu secolul al VII-lea i.Hr. pe tarmul vestic al Marii Negre, odata cu inceputul marii colonizari grecesti, care s-a extins pe coastele intregii Mediterane. Ionienii din Milet au infiintat la Marea Neagra colonia Istros, denumita mai tarziu Histria. Dupa aproximativ un secol, dorienii din Heracleea Pontica au infiintat orasul Calatis, iar milesienii s-au asezat pe spatiul orasului Constanta de astazi, intemeind cetatea Tomisului.

 Ulterior, in timpul existentei Imperiului roman si apoi a celui bizantin, prezenta unui element grecesc in granitele de astazi ale Romaniei este mai putin vizibila, fara a lipsi insa cu desavarsire. Lucrurile s-au schimbat destul de mult in Evul Mediu si indeosebi incepand din secolul al XVII-lea cand Poarta Otomana va decide sa guverneze Tara Romaneasca si Moldova prin intermediul unor slujbasi alesi special dintre grecii din Fanar (cartier al Constantinopolului). Mostenitori ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivati si bogati, fanariotii vor juca un rol important – uneori contradictoriu - in istoria Tarilor Romane. Multi istorici vad in fanarioti niste 'agenti activi ai civilizatiei' (pentru toleranta religioasa manifestata, promovarea ideilor iluministe, modernizare legislativa) dar nu e mai putin adevarat ca acestia, in calitate de domni ai tarilor romane, isi vor urmari propriul interes, obtinand beneficii materiale substantiale. Merita subliniat faptul ca din lungul sir al domnilor fanarioti, Ipsilanti, Ghica, Moruzi, Mavrocordat, Callimaki sau Sutu - cu exceptia lui Nicolae Mavrogheni, care a luptat alaturi de turci - cu totii vor sustine integritatea statala romaneasca, chiar daca acest lucru a fost o modalitate de a-si apara privilegiile si sursele personale de venit.

          In Muntenia, armenii au aparut in a doua parte a secolului al XIV-lea, stabilindu-se la Bucuresti, Pitesti, Craiova, in capitala infiintandu-se o scoala armeana in anul 1800. In Principate, armenii au obtinut drepturi cetatenesti in 1858, cind Conferinta de la Paris a celor sapte mari puteri garante ale Tarilor Romane a prevazut ca Principatele Unite sa recunoasca egalitatea in drepturi a cetatenilor de diferite confesiuni. Prezenta armenilor in Transilvania este atestata din perioada crestinarii Ungariei (sf. Sec. X – inc. Sec. XI). Intr-un document al regelui maghiar Ludovic al IV-lea este mentionata in 1281 'Terra Armenorum', cit si o manastire armeana in Ardeal. Pentru a nu avea conflicte cu ceilalti comercianti, armenii au fondat orase autonome Gherla (Armenopolis) si Dumbraveni (Elisabethpolis), in contextul extinderii dominatiei habsburgice asupra Transilvaniei. Dar autoritatile austriece au conditionat acordarea acestor drepturi de trecerea la catolicism si o parte dintre armenii au cedat. Cele doua orase armene au fost declarate orase libere regale in 1711 (Gherla), respectiv in 1733 (Dumbraveni), avand dreptul sa se autoadministreze, sa aiba tribunale si legi proprii, sa intretina in mod neingradit relatii comerciale cu state straine, sa organizeze targuri, fiind supuse principelui Transilvaniei doar din punct de vedere militar si fiscal. Privilegiile erau acordate    exclusiv         armenilor   catolici.
          Incercarea de redesteptare nationala din 1850-1870 nu a avut success, ba dimpotriva, in urma disparitiei scolilor armene, a retragerii privilegiilor acordate oraselor armenesti, politicii de deznationalizare dusa de guvernul austriac, ulterior austro-ungar, toate aceseta au dus la maghiarizarea armenilor din Transilvania. S-au pastrat doar unele traditii pe plan religios, liturghia in bisericile catolice armene continua si astazi sa se tina in limba armeana, desi credinciosii nu o mai inteleg. In 1931 a fost reinfiintata Eparhia bisericii armene din Romania, cu sediul la Bucuresti.

Astazi traiesc 2.023 de armeni pe teritoriul tarii noastre(0,01% din populatie),grupati in Bucuresti si Constanta, dar si in Transilvania, fiind considerati armeni catolici. In 1990, dupa rasturnararea regimului comunist,la Bucuresti a luat fiinta Uniunea Armenilor sin Romania(UAR), organizatie politica si culturala.

Bulgarii catolici din zona Banatuluit reprezinta cea mai veche comunitate etnica de aceasta origine de pe teritoriul Romaniei, fiind cunoscuti sub numele de pavlicheni. Pavlichenii (sau paulicienii) au fost membri ai unei comunitati crestin-orientale ce refuza Sfintele Taine, care a fost deportata din Mesopotamia in Tracia in secolul IX de catre bizantini. In contact cu populatia slava asezata deja in zona balcanica a rezultat un grup etno-religios vorbitor de limba slava si adept al ereziei pauliciene (din perspectiva ortodoxa). In perioada interbelica, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat in orasele invecinate Arad si Timisoara, numarul lor in zona rurala incepind sa scada. Scaderea numarului populatiei devine si mai pronuntata odata cu instalarea regimului comunist in Romania. Dupa colectivizare, in conditiile in care fiecare familie avusese mult pamant si ramasese fara el, fiecare a cautat sa se mute la Arad sau Timisoara unde au gasit locuri de munca. In ultimele decenii, ca urmare a conditiilor politico-economice existente, o mare parte dintre familiile din toate cele trei sate bulgaresti s-au stabilit in Timisoara.

Numarul bulgarilor este de 9.935(0.04%) in Timis, Arad, Dambovita, Bucuresti, Constanta, Tulcea. Dupa rasturnarea regimului comunist s-au format doua organizatii,iar in 1999,la Bucuresti, a fost redeschisa vechea scoala bulgara, culimba de predare inlimba bulgara.

          “Veri buni cu romanii”, daca e sa-i dam crezare lui Iorga, albanezii sunt prezenti de multe secole pe teritoriul Romaniei, unde au trait in buna pace si prietenie. Tot aici au putut sa se organizeze si sa porneasca miscarea de eliberare nationala. Astazi numarul albanezilor din Romania este insa foarte mic, iar stradaniile lor sunt legate de pastrarea limbii si a culturii specifice.

Dupa 1990, cea mai mare parte a comunitatii albaneze din Romania s-a grupat in jurul Uniunii Culturale a Albanezilor.

Indiscutabil, religia este ceea ce ii individualizeaza pe rusii lipoveni din tara noastra.
Etnie de sorginte slava orientala, rusii lipoveni apar pe actualul teritoriu al Romaniei, indeosebi in Dobrogea, incepand de la mijlocul secolului al XVII-lea, dupa schisma bisericii ortodoxe ruse. Imediat dupa sinodul din 1654 in care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusa, au inceput o serie de masuri restrictive din partea autoritatilor laice si religioase ruse, care vor culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare (1682-1725) si introducerea de catre acesta a unor masuri de europenizare.

In Romania traiesc 29.774 de rusi lipoveni(0,17%) in Tulcea, Constanta, Iasi, Suceava, Braila.Daca pana in 1989 existenta comunitatii rusilor lipoveni nu a fost recunoscuta oficial, acum, conform datelor oficiale ale ultimului recensamant,numarul estimal al lipovenilor este de cca. 29.700, iar cel al rusilor de 8.900(1.7%). Din septembrie 1998, la Iasi apare revista culturala lunara,bilingva, Kijevo Grad.

Desi dupa renasterea statului polonez, multi emigranti, mai ales intelectuali, s-au repatriat, semnarea conventiei romano-polona in 1921 a avut darul de a revigora activitatea polonezilor din intreaga Romanie. Astfel, Consiliul National Polonez din Bucovina, infiintat in 1918 in locul Cercului Polonez, si-a extins influenta transformandu-se in Consiliul National din Romania Mare (1925) iar din 1926 in Uniunea polonezilor din Romania.

Sunt cca. 4.247 de polonezi pe teritoriul tarii noastre(0.02% din totalul populatiei), in Suceava, Bucuresti, Hunedoara si Timis. In 1990 a luat fiinta Uniunea Polonezilor din Romania „Dom Polski”(cu sediul central la Suceava), care editeaza , din 1991, revista lunara bilingva „Polonus”. Aceasta uniune organizeaza anual, in luna septembrie, „Zilele culturii poloneze”, care cuprind simpozioane stiintifice, expozitii artistice, spectacole folclorice.

Nimic nu este poate mai controversat in istoria europeana contemporana decat subiectul legat de originea si apartenenta etnica a macedonenilor. Teoriile istorice abunda, dovezile mai mult sau mai putin stiintifice sunt si ele scoase la iveala, declaratii politice de tot felul nu fac decat sa inflameze spiritele. Pe scurt, in clipa de fata exista un stat independent, numit fie Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM) fie pur si simplu Macedonia. Aici traiesc circa doua milioane de persoane, dintre care majoritatea (cam doua treimi) vorbesc o limba slava asemanatoare si cu sarba si cu bulgara. Restul sunt etnici albanezi. Existenta lor statala nu este recunoscuta oficial de Grecia, tara care isi revendica dreptul asupra numelui de Macedonia, stat stravechi din perioada elenistica, ce a dat istoriei regi precum Alexandru cel Mare sau Filip. Peste aceasta populatie straveche, de origine elenistica, s-a asezat in secolul al saselea un popor de origine slava. In aceste conditii este destul de dificil (si delicat din punct de vedere politic) sa definesti ceea ce inseamna a fi macedonean.

In perioada medievala a existat un pasalac turcesc care includea cam actualul teritoriu al Macedoniei. Pentru oamenii de aici, Tarile Romane au reprezentat idealul de libertate religioasa si sociala, in permanenta existand valuri de populatie macedoneana care s-au asezat succesiv pe teritoriul Romaniei. Primele atestari documentare dateaza din jurul anului 1300. Una din primele asezari de pe teritoriul Romaniei care pare sa aiba legatura cu aceste mutari de populatie este localitatea Macedonia, (din judetul Timis), atestata documentar de catre evidentele papale de dijm
ǎ din anii 1332-1337, sub denumirea     de         Machadonia
Un moment demn de consemnat este si venirea lui Nicodim de la Tismana (1340-1406), nascut la Prilep in Macedonia, intemeietorul monahismului in Tara Romaneasc
ǎ si ctitorul manastirilor Tismana, Vodita,      Prislop,      Visina,etc.
Lupta macedonenilor pentru determinare nationala a continuat secole de-a rindul, fapt ce a determinat existenta unor valuri succesive de migratie si in secolele al XIX-lea si al XX-lea. Nu in ultimul rand, trebuie subliniat faptul ca macedonenii s-au asezat in Tarile Romane si ca urmare a bunelor relatii pe care le aveau cu aromanii, populatie minoritara in Macedonia, cunoscuti si sub denumirea de vlahi sau macedo-romani (machidoni).

           Slovacii s-au asezat pe actualul teritoriu al Romaniei in trei valuri independente. Primul dintre acestea (de la a doua jumatate a secolului al XVIII-lea) a dus la asezarea slovacilor in tinuturile de campie ale judetului Arad si ale Banatului, in tinuturile muntoase impadurite ale judetelor Bihor si Salaj, in zonele de campie si in localitatile miniere ale judetelor Satu Mare si Maramures, precum si in partea de nord-est a Bucovinei. Aceste zone se aflau atunci sub dominatia Imperiului habsburgic.

           In zona Aradului si a Banatului primii slovaci au sosit in anul 1747, infiintand localitatea Mocrea. In anul 1803 un grup masiv de slovaci de rit evanghelic colonizeaza Nadlacul, apoi Butin, Vucova, Brestovat etc. Alt val, sub forma migrarii primare, a slovacilor de rit romano-catolic a inceput in anul 1790 prin infiintarea localitatilor Budoi, Varzari din zona paduroasa a muntilor Plopisului urmata mai apoi in prima parte a secolului al XIX-lea de infiintarea altor localitati precum ?inteu, Faget, Serani etc. .

          Imigrarea croatilor s-a produs in trei valuri succesive. Primul val a imigrat in perioada secolelor XIII-XIV din zona nord-vestica a Bosniei, membrii sai fiind cunoscuti sub denumirea de croatii carasoveni sau croatii din „bazinul carasovenesc”. S-au asezat pe platoul nordic al riului Caras, in apropierea orasului Resita, in sapte localitati cu populatie compacta in proportie de 92-98%: Carasova (Karasevo), Clocotici (Klokotic), Lupac (Lupak), Nermed (Nermic), Iabalcea (Jabalce), Rafnic (Ravnic) si Vodnic (Vodnik) si o localitate partial populata spre sfirsitul sec. al XIX-lea de etnici croati - Tirol – la sud-vest de orasul Bocsa. Pe linga localitatile amintite, in aceasta zona au mai fiintat inca trei localitati cu populatie croata: Seliste, Talva si Jaszenovacz. Locuitorii primeia s-au stramutat la Carasova, celei de a doua la Lupac, iar despre soarta locuitorilor din cea de a treia, nu este consemnat nimic. Al doilea val de croati a emigrat in secolele XVI-XVII, in perioada dominatiei otomane in Banat sau la sfirsitul acesteia. Acest val este cunoscut sub denumirea de „Raci” au „Sokti”. Din punct de vedere lingvistic prezinta similitudini cu graiul din zona Slavoniei estice, in jurul localitatii Vincovci. O a doua ipoteza este ca ar proveni din Herteg Bosna si Dalmatia, luandu-se ca punct de reper traditiile folclorice. Acest val s-a asezat in doua zone: in judetul Arad, in jurul localitatilor Radna si Lipova, fiind cunoscuti sub denumirea de croati lipoveni (lipovacki Hrvati ili Sokci), in apropierea orasului Timisoara, in localitatea Recas (Rekas), unde convietuiesc cu romani, maghiari si germani. Croatii lipoveni au lasat numai urme in inscriptiile din cimitirele de la Radna si Lipova, contopindu-se in populatiile cu care au convietuit, prin rarefierea demografica.

        Al treilea val cuprinde populatia care s-a asezat la inceputul secolului al XIX-lea in localitatea Checea, apoi o parte si in Cenei, judetul Timis. Originea acestui grup este in partea sud-estica a Croatiei, zona Pokuplje, o parte din acest grup asezindu-se si pe teritoriul Banatului iugoslav si este cunoscut sub denumirea de croati „kaikavieni”, celelalti fiind „stokavieni”. Grupul este descendent al micii nobilimi croate transferata printr-un schimb de bunuri din zona de origine in aceasta parte a Banatului, transfer cauzat de reorganizarea militara a Imperiului Habsburgic, care a inceput din perioada domniei Mariei Terezia (mijlocul secolului al XVIII-lea). Conform cifrelor recensamintului din 1992, minoritatea etnica croata numara 4085 persoane. Zece ani mai tarziu, datele oficiale inregistrau 6786, ceea ce reprezinta o crestere spectaculoasa si destul de greu de explicat. Marea majoritate a etnicilor croati traiesc in judetul Caras-Severin, iar restul in judetul Timis; Carasovenii (karasevici) sunt un alt grup slav din Banat, originea lor etnica fiind disputata de bulgari, sarbi, croati si chiar cehi. Principalele asezari rurale locuite de acestia se afla la poalele Muntilor Semenic: Carasova (Karasevo), Clocotici (Klokotic), Lupac (Lupak), Nermet (Nermid), Rafnic (Ravnik), Vodnic (Vodnik) si Iabalcea (Jabalc). Limba vorbita, obiceiurile si portul indica elemente comune cu popoarele balcanice.

Migratiile sarbilor in tinuturile Romaniei de astazi au avut loc dupa tragedia poporului sarb de la Kosovopolije (Campia Mierlei), din anul 1389, care a dus la infringerea ostilor popoarelor crestine din Balcani de catre turci dar mai ales dupa prabusirea regatului medieval sarb (Despotia), in anul 1459. Migratiile sarbilor continua in Banat si Crisana si dupa cuceririle otomane, astfel incat sarbii ajung sa constituie majoritatea locuitorilor de aici. Contemporanii numesc aceasta regiune Rasca Un rol important in revolutia de la 1848 l-au avut si sirbii banateni, care au luptat pentru eliberare nationala impreuna cu conationalii lor, voluntari din Serbia. In timpul existentei Voievodatului Serbiei si a Banatului de Timis (1849-1860), sediul administrativ se   afla   la      Timisoara.
Dupa incheierea acordului austro-ungar si formarea Austro-Ungariei dualiste, in anul 1867, se cristalizeaza programul Partidului national libero-cugetator sarb. Pe baza lui a fost initiata colaborarea cu Partidul Roman, indeosebi in regiunea Banat si Crisana, unde         sarbii         si      romanii      traiau        impreuna   de     secole.

        Sarbii din Romania au participat activ si la marile adunari de insemnatate deosebita pentru istoria sarbeascaa, cum a fost adunarea de ziua Bunei vestiri (1861), formarea Tineretului unit sarb (1866), formarea partidelor Radical si Liberal (1887). In afara de aceasta, sarbii din tinuturile Romaniei de astazi s-au incadrat in miscarea muncitoreasca organizata la sfirsitul anilor 1860, apoi in urma fondarii Partidului social-democrat al Ungariei din 1890, au actionat in cadrul comitetului sarb de agitatie.

Dupa 1990 minoritatile nationale din Romania au receptat libertatea deplina de a-si organicza o viata comunitara proprie. Articolul 6 din Constitutia adoptata in anul 1991 prevede: „1. statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale, dreptul la patrarea, la dezvolatrea si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase; 2. masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea libertatii persoanelor apartinand minoritatilor nationale, trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani.” Romania este singura tara din Europa care asigura tuturor minoritatilor nationale dreptul de a fi reprezentate in Parlament. Articolul 9 al Constitutiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale.

La ora actuala, in Romania sunt recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea(cu exceptia celei maghiare) fiind reprezentate automat in Parlamentul Romaniei. Lor li se mai adauga organizatii deja constituite ale slavilor macedoneni ( de asemenea, cu un reprezentant in Curtea Deputatilor), ale rutenilor etc. In general, cu unele exceptii,minoritatile etnice s-au bucurat in Romania moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si sa-si promoveze specificul etnic sau cultural. Nu trebuiesc trecute totusi cu vederea unele momente din istorie, precum perioada de robie a rromilor, masacrarea a numerosi evrei si tigani, politicile de deznationalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecarii din tara a germanilor si evreilor in timpul regimului comunist.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 932
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved