Reglementarile internationale cu caracter global sau universal privind protectia marilor si oceanelor

Reglementarile internationale cu caracter global sau universal privind protectia marilor si oceanelor

In 1958 a avut loc la Geneva prima conferinta europeana postbelica asupra dreptului marii la care s-au adoptat 4 conventii de referinta si obligativitate mondiala:

Conventia asupra marii teritoriale si a zonei contigue

Conventia asupra marii libere

Conventia privind platoul continental

Conventia privind pescuitul si conservarea resurselor biologice in largul marii

Conventia asupra marii teritoriale si a zonei contigue

Aceasta conventie defineste notiunea de zona contigua in care se recunoaste dreptul suveran al statului riveran in a aplica masurile de protectie si securitate in conformitate cu legislatia nationala si obliga toate statele sa se supuna reglementarilor nationale ale statului riveran.

Conventia asupra marii libere

Aceasta conventie da dreptul statelor de a emite reguli pentru evitarea murdaririi marilor cu hidrocarburi

provenite de la nave, conducte petroliere ori rezultand din explorarea si exploatarea solului si subsolului maritim.

Un alt drept recunoscut tuturor statelor este de a reglementa imersarea (adica scufundarea) deseurilor radioactive tinand seama de reglementarile elaborate in acest domeniu, de organismele internationale (Agentia Internationala pentru Energie Atomica de la Geneva).

Conventia privind platoul continental

Aceasta conventia recunoaste statelor drepturile suverane in exploatarea resurselor minerale.

Resursele minerale si alte resurse fara viata, din solul si subsolul marin fac parte din speciile sedentare, adica acele specii care in stadiul in care pot fi pescuite sunt fie imobile pe solul sau subsolul marin, fie incapabile de a se deplasa singure daca nu raman in contact fizic cu solul si subsolul marin.

Dintre conventiile internationale pentru combaterea poluarii marilor cu hidrocarburi si instituirea raspunderii juridice pentru prejudiciile astfel cauzate mentionam:

   Conventia de la Bruxelles din anul 1969 asupra interventiei in marea libera in caz de accidente ce antreneaza sau pot antrena o poluare cu hidrocarburi. Dintre prevederile acestei conventii se desprinde dreptul statului riveran amenintat de poluarea cu hidrocarburi de a lua masurile pe care le apreciaza pentru prevenirea si eliminarea unui pericol grav si iminent care ameninta tarmurile sau interesele conexe.

Se exclude din sfera de aplicare a conventiei actele indreptate impotriva navelor de razboi sau a oricarei nave care apartinand unui stat sau numai fiind exploatate de acesta sunt afectate exclusiv unui serviciu guvernamental necomercial.

   Tot in 1969 la Bruxelles s-a incheiat Conventia privind raspunderea civila pentru prejudiciile produse prin poluarea cu hidrocarburi. Are ca obiect acordarea unei indemnizatii echitabile persoanelor care au suferit prejudicii in acest mod. In acelasi timp conventia adopta reguli de procedura, uniforma pe plan international si reglementeaza dreptul victimei, persoana fizica sau juridica de drept public sau privat, precum si dreptul unui stat sau subdiviziune a acestuia, de a fi despagubite.

Principalele reglementari ale conventiei sunt focalizate spre raspunderea navei din momentul producerii incidentului care a cauzat prejudiciu prin poluarea cu hidrocarburi si la cauzele exoneratoare de raspundere care sunt:

a)     un act de razboi

b)     un fenomen natural catastrofal

c)     o actiune criminala a unui tert

d)     neglijenta grava a unui guvern in mentinerea auxiliarelor navigatiei

e)     culpa victimei

Prejudiciu este acoperit cu ajutorul unei asigurari obligatorii facute de proprietarul navei cu exceptia situatiei cand proprietarul este in culpa, cand prejudiciul este acoperit de acesta.

In cazul culpei concurente a doua sau mai multe nave opereaza solidaritatea pasiva a debitorilor.

   In 1971 tot la Bruxelles a fost semnata Conventia asupra crearii unui fond international de indemnizare pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi.

Conventia este o formula originala, institutionalizata de asigurare a platii despagubirii de victima, in situatia in situatia in care conventia din 1969 nu se aplica sau aplicandu-se nu asigura o justa despagubire.

In baza conventiei a fost creat un Fond International de Indemnizare a victimelor, alimentat de toti cei interesati in transportul cu hidrocarburi.

Conventia vizeaza si o atenuare a raspunderii proprietarului navei prevazand ca raspunderea trebuie impartita intre toti cei interesati in transportul de hidrocarburi.

   In 1990 la Londra a fost semnata Conventia internationala privind pregatirea, raspunsul si cooperarea in caz de poluare cu hidrocarburi. Se bazeaza pe principiul "poluatorul plateste" si invita statele sa adopte individual sau in comun masuri pentru combaterea incidentelor de poluare cu hidrocarburi.

Pentru prima data se prevede ca proprietarul de nava sau comandantii care transporta hidrocarburi au obligatia sa aiba la bord un plan de urgenta pentru combaterea eventualelor incidente de poluare cu hidrocarburi.

Statele de care apartin navele au obligatia de a se informa de urgenta despre incidentele care au generat o astfel de poluare.

Nu se aplica conventia navelor de razboi si nici celorlalte nave care apartinand unui stat care le exploateaza in scopuri guvernamentale necomerciale.

   Alte conventii privind conventia privind prevenirea poluarii marine prin imersarea de deseuri si substante nocive:

La Oslo in 1972 a fost semnata Conventia privind prevenirea poluarea poluarii marine cauzate de operatiunea de imersare efectuate de nave si aeronave

Este primul document international care are in vedere nu numai hidrocarburile ci toate substantele nocive luate in considerare dupa gravitate pericolului pe care il prezinta.

Deseurile si substantele nocive sunt impartite in 3 liste:

a)     cele cuprinse in lista alba pot fi imersate pe baza unei autorizatii emise o de autoritate nationala competenta;

b)     cele cuprinse in lista cenusie pot fi imersate pe baza unui permis special emis de aceeasi autoritate nationala competenta;

c)     cele din lista neagra nu pot fi imersate sub nicio forma.

Pe baza acestei conventii s-a creat o comisie cu functii de control care actioneaza asupra ariei geografice cuprinse intre coastele de Vest ale Europei pana la mijlocul Oceanului Atlantic si de la latitudinea ce trece prin Gibraltar pana la Oceanul Artic, excluzand Marea Baltica unde exista o conventie regionala.

Reglementari cu caracter regional privind protectia marilor si oceanelor

Conventia de la Bohn din 1969 privind protectia apelor Marii Nordului impotriva poluarii

Prin aceasta conventie cele 8 state europene riverane la Marea Nordului au decis sa coopereze pentru combaterea poluarii cu petrol si alte substante periculoase a Marii Nordului cand acestea prezinta pericol pentru litoral sau pentru interesele lor.

A fost creat un sistem de zone in Marea Nordului in care statele riverane au fie responsabilitati individuale, fie comune fara a aduce atingere principiilor consacrate in dreptul marii.

2)In 1974 la Helsinki s-a incheiat Conventia privind prevenirea poluarii mediului marin in Marea Baltica.

Aceasta conventie priveste poluarea de origine telurica care ajunge in mare fie prin intermediul cursurilor de apa, a aerului, fie de la asezarile industriale de pe litoral.

Se refera la poluarea produsa de vasele de agrement si la cea produsa prin imersare.

In afara unor situatii de exceptie strict prevazute (sec. vietii pe mare si a navigatiei pe mare) deversarea substantelor periculoase in Marea Baltica e strict interzisa. Pentru deversarea celor mai putin periculoase e nevoie de o autorizatie speciala emisa de un organ competent al statului.

Obligatia fundamentala a partilor: de a lua in comun sau individual masuri de prevenire si reducere a poluarii in Marea Baltica.

Conventia se aplica navelor si aeronavelor inmatriculate pe teritoriul statelor parti precum si celor care arborand pavilionul statelor parti transporta materiale destinate imersarii in Marea Baltica si navelor banuite a fi facut imersari in Marea Baltica.

In 1990, experti in dreptul marii au constatat ca in Marea Baltica pe o suprafata de 100.000 km² e o mare moarta (nu exista viata).

Pe lista marilor a fi moarte se afla Marea Nordului, Marea Neagra, Golful Tokio.

3)In 1974 la Paris a fost semnata Conventia privind prevenirea poluarii marine de origine telurica .

Este un document regional pentru ca se refera intre anumite latitudini si longitudini, Oceanul Atlantic si Oceanul Artic.

Partile se angajeaza sa diminueze poluarea telurica in aceste zone, iar in cazul producerii unei poluari grave cu una din substantele expres prevazute intr-o anexa sunt obligate sa negocieze un acord separat care sa reglementeze raspunderea juridica.

4)In 1976 la Barcelona s-a incheiat Conventia privind prevenirea poluarii Marii Mediterane.

Odata cu aceasta conventie au mai fost incheiate si urmatoarele protocoale:

Protocolul relativ la cooperare in domeniul combaterii poluarii Marii Mediterane prin hidrocarburi si alte substante periculoase in cazul unor situatii critice;

Protocolul privind protectia marii impotriva poluarii telurice;

Protocolul privind arealele special protejate ale Marii Mediterane.

Relatia dintre conventie si protocoale consta in faptul ca un stat care cere sa devina parte la conventie trebuie sa devina parte si la cel putin unul din protocoale si invers.

5)In 1981 la Lima a fost incheiata Conventia privind protectia mediului marin si a zonelor de coasta ale Pacificului de Sud-Est.

Este un document regional pentru ca se refera la zona de 200 mile marine din Pacificul de Sud-Est, zona in care partile isi exercita suveranitatea si jurisdictia, dar dincolo de aceasta zona in largul marii daca o poluare produsa in Pacific afecteaza zona de 200 mile marine ale Pacificului de Sud-Est, obligatia principala a partilor priveste poluare de origine telurica care provine din atmosfera de la nave si de la instalatiile care functioneaza in mediul marin.

Partile se obliga sa previna, reduca si controleze eroziunea coastelor si sa puna la punct programul de supraveghere continua a poluarii si de evaluare a incidentelor ce au avut loc.

6)In 1992 la Bucuresti s-a incheiat Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii.

Partile conventiei sunt: Bulgaria, Republica Georgia, Romania, Federatia Rusa, Turcia, Ucraina.

Marea Neagra face parte din categoria marilor intercontinentale avand legatura cu Marea Mediterana prin Stramtoarea Bosfor si cu Marea Egee prin Stramtoarea Dardanele.

In stabilirea obligatiilor care le revin, partile au avut in vedere anumite aspecte care contureaza partea ecologica a marii: este o mare aproape inchisa, un bazin colector al unei vaste retele hidrografice, stratificarea apelor sale de adancime, sensibilitatea deosebita a florei si faunei marine la schimbari de temperatura si compozitie a apei.

Conventia se aplica la Marea Neagra, avand ca limita de sud pentru scopurile care se urmaresc, linia care uneste Capul Kelagra si Capul Dalayan, referitoare la Marea Neagra incluzand marea teritoriala si zona economica exclusiva a fiecarei parti contractante in Marea Neagra.

Superioritatea Conventiei de la Bucuresti privind protectia apei

Da cea mai ampla definitie a poluarii mediului marin: "introducerea de catre om direct sau indirect de substante sau energie in mediul marin, inclusiv estuare(Marea Neagra nu are - se refera la poluarea in general) care are sau poate avea ca rezultat asemenea efecte daunatoare cum sunt:

vatamarea resurselor vii si a vietii marine

pericole pentru sanatatea omului

crearea de obstacole pentru activitatea pe mare inclusiv pescuitul si alte folosinte legitime ale marii

deteriorarea conditiilor de agrement"

Fiecare parte contractanta se angajeaza sa tina seama de efectele poluarii inauntrul apelor sale interne asupra mediului marin al Marii Negre si sa asigure aplicarea conventiei in zona unde isi exercita suveranitatea si jurisdictia fara a aduce atingere celorlalte drepturi si obligatii ce revin partilor din dreptul international al marii.

Se refera la poluarea mediului marin al Marii Negre din orice sursa si nu numai cu substantele si materialele periculoase prevazute intr-o anexa, ci si cu privire la toate celelalte substante luate in considerare dupa gradul de pericol pe care il prezinta.

In acest scop au fost incheiate 3 protocoale care fac parte din conventie:

Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre impotriva poluarii din surse de pe uscat

Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre impotriva poluarii prin descarcare

Protocolul privind cooperarea in combaterea poluarii cu petrol si alte substante nocive ale mediului marin al Marii Negre in situatie de urgenta

1. Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre impotriva poluarii din surse de pe uscat

Se refera la combaterea poluarii produse de asezarile de pe coasta produse prin varsarea raurilor din gurile de descarcare, dar si poluarii din atmosfera.

2. Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre impotriva poluarii prin descarcare

Fara sa foloseasca tehnica listelor, interzice deversarea in Marea Neagra a substantelor periculoase. Pentru cele mai putin periculoase e nevoie de un permis special eliberat de o autoritate nationala competenta. Pentru deversarea tuturor celorlalte substante este nevoie de un permis general emis de aceeasi autoritate nationala competenta.

Aceste dispozitii nu se aplica atunci cand securitatea vietii pe mare sau a navei ori aeronavei ori pe mare sunt amenintate de distrugere completa sau pierdere totala ori in orice alta situatie cand e pericol pentru viata umana si cand descarcarea este singura cale de indepartare a acestui pericol, stabilindu-se in acelasi timp ca daunele rezultate dintr-o asemenea descarcare sunt mai mici decat daca s-ar fi procedat altfel.

3. Protocolul privind cooperarea in combaterea poluarii cu petrol si alte substante nocive ale mediului marin al Marii Negre in situatie de urgenta

Partile se obliga sa combata poluarea cu petrol si alte substante in situatii de urgenta si sa coopereze in cazul unui pericol grav si iminent al mediului marin al Marii Negre sau pentru litoralul unei dintre ele. Partile se obliga sa adopte regulamente si sa ia masuri pentru a preveni reducerea si controlarea poluarii Marii Negre cauzate de activitatile de pe platoul continental inclusiv acelea produse prin explorarea si exploatarea resurselor naturale si sa le opuna navelor si aeronavelor inmatriculate sub pavilionul lor.

Cooperarea partilor imbraca forme variate: elaborarea de programe comune, schimbul de date si informatii, elaborarea de politici, standarde si proceduri pentru prevenirea si reducerea poluarii Marii Negre.

In concordanta cu normele dreptului international partile raspund material, despagubirile acordandu-se prin sisteme de asigurare, exceptand cazul in care se constata culpa proprietarului navei sau instalatiei si cand raspunderea revine exclusiv acestora se acorda din fondurile proprii.

In 1993 pentru stabilirea prioritatilor care decurg din aceasta conventie s-a semnat la Odessa, Declaratia Ministeriala asupra Protectiei Mediului Marin al Marii Negre care dezvolta directivele continute in Agenda 21 - Rio 1992.

Tot in 1993 la Viena reprezentantii guvernamentali ai statelor riverane la Marea Neagra au adoptat programul "Programul de mediu pentru Marea Neagra "cu urmatoarele obiective principale: imbunatatirea capacitatii tarilor riverane la Marea Neagra de a servi mediul, sustinerea dezvoltarii si implementarii unor legi si politici unitare de mediu, facilitarea pregatirii unor investitii majore pentru mediu.   

In 1998 La Yalta a fost incheiata "Carta Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre" ratificata de Romania prin Legea nr. 68/1999.

Poluarea si Protectia solului

Solul, prin pozitia si natura lui, e un component al biosferei si un produs al interactiunii dintre mediul biotic si abiotic, reprezentand un organism viu in care se desfasoara o viata intensa si in care s-a stabilit un anumit echilibru economic.

Pamantul e principalul mijloc de productie in agricultura si silvicultura, dar spre deosebire de toate celelalte mijloace de productie, acesta are un caracter limitat ca intindere si un caracter de fixitate.

Solul, odata distrus, nu mai poate fi refacut decat prin actiunea lenta a factorilor naturali pentru ca nu se mai pot reproduce conditiile si istoria formarii lui.

Datele experimentale au demonstrat ca pentru formarea unui strat de sol gros 3 cm sunt necesare intre 300 si 1000 ani, iar geneza unui strat gros de 10 cm dureaza intre 2000 si 4000 ani. Deteriorarea lui sub influenta eroziunii sau diversilor factori nocivi se poate produce in cateva secunde.

Poluarea solului este rezultatul oricarei actiuni care produce dereglarea functionarii normale a acestuia ca mediu de viata in cadrul deferitelor sisteme naturale si antropice, dereglare manifestata prin degradarea sa fizica, chimica si biologica si care afecteaza negativ fertilitatea sa, care afecteaza negativ capacitatea bioproductiva din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Indicele sintetic al efectului rezultant al poluarii solului este reprezentat prin reducerea cantitativa si calitativa a productiei vegetale, precum si cheltuielile necesare mentinerii capacitatii sale bioproductive la parametrii cantitativi si calitativi avuti inainte de producea poluarii.

Astazi, pe masura degradarii si epuizarii solurilor, tot mai multe state sunt puse in situatia de a-si mari datoria externa prin import masiv de alimente (mai putin statele slab dezvoltate).