ORA AFACERILOR. JIMMY FRATIANNO, JOHNNY ROSELLI, TONY SPILTRO SI SANGEROSUL ORAS AL JOCURILOR

Ora afacerilor. Jimmy Fratianno, Johnny Roselli, Tony Spiltro si sangerosul oras al jocurilor

Time Magazine[1] publica in anii aceia un mare reportaj despre lumea Crimei Organizate, facand publice cele mai intunecate secrete ale Cosei Nostra. Acel articol scris de Sandy Smith, care ocupa prima pagina, incerca la modul serios sa puna pe masa nord-americanilor, in timp ce dejunau, ceea ce savarsise Mafia in Statele Unite de la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in prezent. Articolul era insotit de fotografiile "cinstitilor" oameni de afaceri si de "adorabile" chipuri de bunici care, dupa Smith, apartineau celui mai inalt Consiliu al Cosei Nostra.

Paginile includeau imagini cu Tony Accardio, Aniello Dellacroce, Carmine Galante, Funzi Tieri, Tony Corallo, Dominik de Bella, Angelo Bruno, Carlos Marcello sau Joe Bonanno. De asemenea, reporterul de la Time explica ca un asa zis Tony Spilotro controla Las Vegas-ul si Jimmy Nevastica Fratianno domina San Francisco-ul sub ordinele lui Mike Rizzitello, un capo al familiei din Los Angeles. Atlantic City se afla sub dominatia familiei din New York, in timp ce Las Vegas si Miami se transformasera, la sfarsitul anilor saizeci si inceputul anilor saptezeci in orase "deschise".

Articolul estima ca Cosa Nostra castiga aproape patruzeci si opt de mii de milioane de dolari profit brut, aproape douazeci si cinci de mii de milioane de dolari, suma neta, pe an. Corporatia Exxon, cea mai mare din Statele Unite, obtinuse in acelasi an cincizeci si unu de mii de milioane de dolari bruti si doua mii sase sute de milioane de dolari neti. Mafia castiga cu douazeci si doua de mii de milioane de dolari mai mult decat cea mai mare intreprindere din tara.

In 1976, autoritatile Trezoreriei estimau ca fiecare cetatean american platea Cosei Nostra doi centi in oricare operatiune zilnica pe care ar realiza-o. De la a schimba o simpla fereastra, afacere aflata sub controlul familiei Gambino, a cumpara o paine, familia Lucchese controland distributia cuptoarelor si familia Bonanno pe cea a fainii, a merge la cinema si a plati un bilet, familia din Los Angeles controland sindicatele cinematografice, precum si cea mai mare parte a salilor de cinema, a bea un pahar in orice bar din Statele Unite, familiile din Chicago, Denver si Cleveland controland cea mai mare parte a distributiei bauturilor alcoolice care se livrau in toata tara, a incarca masina cu combustibil, familia din Detroit controla aprovizionarea cu piese de schimb pentru automobile si cu mana de lucru, familia din Dallas distributia de combustiblili, la a manca un simplu fil, familia Gambino si familia Colombo dominand distributia de carne in marile spatii comerciale.

Unul dintre membrii cei mai activi ai Mafiei in acei ani a fost Jimmy Fratianno. Nascut in 1917, Fratianno a devenit membrul Cosei Nostra cu cel mai inalt rang, dupa Joseph Valachi si Vinnie Teresa, care va deveni informator federal pana la sosirea lui Sammy Taurul Gravano[2], consigliere al familiei Gambino in prima parte a anilor nouazeci.

Fratianno, pe care toti il stiau drept Nevastuica, isi castigase porecla in timpul anilor adolescentei sale pe strazile dure ale cartierului italian din Cleveland. Politia a incercat sa il captureze de sapte ori, insa tanarul Jimmy reusea mereu sa scape utilizand sistemul de canalizare al strazii pe care locuia mama lui. Dupa aceea, prietenii au inceput sa il numeasca Nevastuica, nume care il va insoti pana la moartea sa, din cauze naturale, in 1993.

Jimmy Fratianno era, fara indoiala, un autodidact, un asasin cu sange rece pe care nu il deranja sa execute un gangster rival daca i-o ordona Nasul sau. In luna noiembrie a anului 1947, gangsterul a inceput sa opereze in Miami Beach, un oras de bogatasi in care era usor sa faci afaceri. In anii aceia era o zona deschisa, in ciuda prostestelor constante in fata Comisiei din partea lui Santo Trafficante Jr., seful familiei din Florida.

Fratianno s-a cazat la exclusivistul Jockey Club, unde se aflau si personalitati precum Perry Como, Pierre Dupont sau Fess Parker[3]. Dar pentru Jimmy sa faca afaceri in Miami era si o buna ocazie sa isi salute vechiul prieten, Johnny Roselli. Acesta se mutase in Florida impreuna cu familia sa, dupa ce a iesit dintr-un penitenciar federal.

Tehnic vorbind, el era un "soldat" al familiei din Chicago. Fusese reprezentantul lui Sam Giancana in Las Vegas, pana cand a devenit adevaratul creier al finantelor familiei. Nu exista afacere pe care sa o faca Mafia din Chicago fara sa ia in considerare parerea lui.

Roselli, al carui nume real era Filippo Sacco, se nascuse in orasul italian Esteria, in 1905 si ajunsese in America, impreuna cu mama lui, dupa sase ani. S-au stabilit intr-un mic cartier italian din estul Boston-ului, unde mama a cunoscut un agent de pariuri care, in scurt timp, a devenit tatal vitreg al lui Roselli. De fapt acesta a fost cel care l-a introdus pe Johnny Roselli in lumea crimei.

La inceput, facea doar pe mesagerul ducand si aducand dintr-o parte a orasului pariurile zilei. La cincisprezece ani a inceput sa castige bani din asta. Roselli a abandonat scoala in clasa a saptea si s-a inrolat in liniile lui Al Capone, pana la caderea acestuia la inceputul anilor treizeci. A inceput sa isi faca un nume rapid in cadrul puternicii familii din Chicago, ceea ce l-a facut sa se transforme in reprezentantul ei in afacerile de la Hollywood. Prima condamnare de trei ani i-a fost impusa dupa ce a extorsionat diferite sectoare ale industriei cinematografice din California, pentru care a castigat mai mult de un milion de dolari in vremea aceea[4].

Roselli adora Hollywood-ul, iar Hollywood-ul il adora pe Roselli. Exclusivul Friars Club a devenit in putin timp cel mai mare centru de pariuri al clasei conducatoare a mecai cinematografice. De exemplu, in 1968, in timpul unei partide de poker, Roselli a castigat pentru familie aproape patru sute de mii de dolari. Oponentii lui erau cantarteul Tony Martin si actorii Phil Silver si Zeppo Marx, fratele mai putin popular din Groucho, Harpo si Chico.

Roselli a ghicit rapid in Zeppo Marx, unul dintre cei mai faimosi jucatori din industria cinematografica, un asociat bun pentru a atrage lumea cinematografiei cu milioane de dolari in buzunar, pe care i-ar fi usor sa o exploateze.

Prima afacere pe care amandoi au infiintat-o a fost aceea de a-i trage pe sfoara pe agentii de pariuri din Santa Anita, in California. Ideea era sa pozitioneze spioni in zone strategice ale hipodromului. Cand caii intrau pe ultima linie, spionii ii informau pe Roselli si pe Zeppo Marx prin statii asemanatoare cu cele folosite de armata.

Acestia isi contactau agentii de pariuri pe coasta estica pentru ca ei sa parieze pe calul care era pe cale sa castige. Pana in anii saizeci, comunicarea pariurilor se facea printr-un complicat sistem de telegrafuri, dar Roselli si Marx descoprisera ca in transmiterea de informatii dintre coasta de vest si cea de est era un timp mort de jumatate de minut, de care ei profitau pentru a paria in New York pe calul care intra primul pe ultima linie dreapta.

Prin acest sistem, Johnny Roselli si Zeppo Marx au obtinut un profit de aproape optezci si patru de mii de dolari pe vremea aceea, pana cand familia din Los Angeles a aflat de operatiune. Frank DeSimone, seful Cosei Nostra din California, l-a chemat pe Roselli si i-a spus ca, daca va mai repeta "experimentul" in hipodromurile controlate de familie, se va ocupa personal de el. Astfel si-a gasit sfarsitul asocierea dintre faimosul gangster si unul dintre fratii Marx[5].

Cand Fratianno si Roselli s-au revazut, acesta din urma imbatranise. Acel Roselli cu un aspect impunator, cu costumele lui croite pe masura, aparea acum cu parul complet alb, incovoiat, tarandu-si picioarele varate in pantofi de trei sute de dolari perechea. Indepartat de afaceri, traia o viata buna si tihnita, in parte multumita comisioanelor pe care le primea pentru intrarea milionarului Howard Hughes in Las Vegas[6].

In acea zi de gratie din 1966, sosirea milionarului in Las Vegas a fost ca un soi de miracol. Hughes ajungea in orasul jocurilor cu buzunarele pline de bani gheata[7].

Obligat de o rezolutie a unui Tribunal federal, Hughes a vandut TWA (Trans World Airlines), ceea ce i-a adus un profit net de 470 de milioane de dolari. Milionarul stia ca, daca lasa in banca banii obtinuti in urma tranzactiei, Fiscul il va obliga sa plateasca asa numitul Impozit de Utilitati Nedistribuite. Era absolut necesar ca Huges sa reinvesteasca profitul in termen de doi ani. Alta dispozitie cu privire la impozite cerea ca veniturile pasive, precum rate, dividende, castiguri de capital sau dobanzi, sa nu fie niciodata mai mari de douazeci la suta din capitalul brut. Excentricul milionar stia ca nicio alta afacere nu ar genera in timp minim un profit mai mare decit jocurile de noroc. Huges stia, de asemenea, ca in Nevada nu se plateau impozite speciale.

Nu a fost un oarecare cel care l-a condus direct la poarta hotelului Desert Inn, ci Johnny Roselli. "Pentru Hughes, a cumpara hoteluri sau cazinouri era doar o chestiune de moment. Nu stia nimic despre ele, nici cum sa le administreze. Avea, insa, bani, multi bani. Eu nu am facut altceva decat sa il ajut sa ii cheltuiasca", va spune dupa cativa ani Roselli insusi[8].

Etajul noua al hotelului Desert Inn a devenit cartierul lui general din Las Vegas, folosindu-l pe Johnny Roselli ca mesager. Sub protectia perdelelor groase si a usilor de otel pazite de oameni inarmati, "spectrul capitalismului nord-american", asa cum il definea presa economica a tarii, era pe punctul de a se alatura uneia dintre cele mai mari operatiuni de cumparare de hoteluri si cazinouri din toata istoria. Pentru Las Vegas aceasta a insemnat o transfuzie cu sange proaspat.

In anii aceia, pretul terenului in oras intrase in picaj, iar sute de afaceri falimentasera. Interesul familiilor pentru cazinouri scazuse din cauza presiunii constante la care le supuneau agentii FBI trimisi de J. Edgar Hoover si de Comisia Jocurilor de noroc a statului Nevada[9].

Cu sosirea lui Howard Huges in Las Vegas s-a pus in miscare un intreg aparat de propaganda in favoarea magnatului. In jurul lui s-a constituit un triumvirat prin care treceau toate problemele inainte sa ajunga in mainile lui. Responsabilii erau Johnny Roselli, Robert Maheu, omul lui Huges in Las Vegas, fost agent FBI, specialist in spionaj, si Edward P. Morgan, avocat din New York si expert in "relatii publice" intre milionari si membri ai Mafiei. Maheu il va acuza cativa ani mai tarziu pe Roselli inaintea unui Comitet senatorial pentru implicarea sa in complotul CIA-ului pentru asasinarea lui Fidel Castro.

Howard Huges spusese foarte clar in discursul sau ca venirea lui va presupune eradicarea oamenilor Cosei Nostra din afacerile din Las Vegas, in timp ce se inconjura de membri ai Mafiei care sa-l ajute sa le realizeze. Johnny Roselli stia ca Las Vegas avea nevoie de bani si acestia puteau sa fie ai lui Howard Huges. La urma urmei, sosirea magnatului fusese o miscare pregatita de el insusi si executata de Maheu, Morgan si Hank Greenspun, editor al ziarului The Sun in Las Vegas[10].

Fiecare dintre cei patru exercita o functie diferita. Greenspun, un barbat care era cunoscut in Las Vagas ca un ziarist integru, a devenit seful de presa de facto al lui Howard Hughes. Nimeni si nimic nu se misca in Las Vegas fara sa citeasca articolul lui Greenspun. Prin el, ziaristul spunea de unde sa se cumpere, cine sa fie votat sau cine sa fie urat. "Ceea ce cititorii nu stiau era ca The Sun al lui Hank Greenspun avea grave probleme financiare si avea nevoie rapid de bani lichizi daca nu voia sa-si inchida portile", ii marturisi Johnny Roselli lui Jimmy Fratianno. Multumita amestecarii Mafiei, care a facut anumite "presiuni", si la sfatul expres al lui Robert Maheu, Howard Hughes a cumparat cea mai mare parte din mass-media din Las Vegas. Maheu ii spusese lui Hughes ca, daca voia sa controleze fiecare rand care era transmis prin mijloacele de comunicare in masa, cel mai bine era sa le cumpere.

Intr-o saptamana, magnatul era proprietar al ziarului Review-Journal, unul dintre cele care combateau cel mai mult expansiunea lui Hughes in Las Vegas, si al postului de televiziune KORK-TV, asociat al NBC-ului. The Sun si KLAS-TV erau proprietatea lui Greenspun, asa ca acestea nu puneau nicio problema. In realitate, si dupa spusele scriitorului Michael Drosnin, autor al magnificei biografii a magnatului intitulata Citizen Hughes, pe milionar nu il interesa sa controleze o parte din mass-media pur si simplu pentru ca nu dadea un ban pe ce ar putea spune presa despre el. "El era enorm de bogat si asta iti permite sa te distantezi de orice ar spune sau scrie ziaristii despre tine", va spune cativa ani mai tarziu scriitorul Michael Drosnin. Maheu s-a vazut obligat sa il convinga ca mediile de comunicare in chestiune erau scoase la vanzare si ca aceasta ar putea constitui o piedica in expansiunea sa. Hughes, in politica sa de a cumpara tot ce statea in calea lui sau a intereselor lui, a decis sa le achizitioneze. Comisia Federala a Comunicatiilor, FCC, nu a stat in cale catusi de putin intrarii lui Hughes in mass-media din Las Vegas.

Bob Maheu, un barbat obez, pe jumatate chel, cu ochi neastamparati si mereu asudat, era un simplu responsabil cu relatiile publice pana sa intre in scena Howard Hughes. Chiar din acel moment, Maheu va trece in functia de sef executiv al Operatiunilor Navada Howard Hughes. La inceput, pe Roselli, Maheu, Morgan si Greenspun nu ii deranjau presiunile din partea familiei din Los Angeles si din partea altor sefi ai Hughes Tool Company, care nu vedeau cu ochi buni amestecul lui Roselli, mafiot condamnat, in afacerile multimilionarului.

Ca sa evite primele presiuni, Roselli si-a sunat Nasul, Joey Aiuppa, sef al familiei din Chicago, sa il scape de oamenii din Los Angeles de sub conducerea lui Nick Licata, care l-a inlocuit pe seful familiei lui Frank DeSimone, dupa asasinatul acestuia. Johnny Roselli stia cum sa scape de sefii de la Hughes Tool Company. Pentru asta l-a sunat pe prietenul lui, Jimmy Fratianno. El stia cum sa ii trateze pe tipii aceia.

William Kessner era unul dintre sefii afacerilor lui Hughes, cel care facuse cele mai dure presiuni in consiliul administrativ al Hughes Tool Company. Aceasta companie din Houston era cea care primea toate cererile de finantare, nu pentru aprobare, ci pentru predarea imediata cu scopul realizarii operatiunilor din Las Vegas.

In acea dimineata, in timp ce se indrepta spre masina pentru a ajunge la biroul lui din centrul Houston-ului, s-a apropiat de el Fratianno impreuna cu un barbat identificat ca Bomp.

De fapt, era Frank Bompensiero[11], un executor cu singe rece al Mafiei. Bompensiero s-a apropiat de Kessner si, strangandu-l cu forta de brat, i-a spus: "Un prieten de-ai mei vrea sa vorbeasca cu tine. E mai bine sa il asculti cu atentie". Sefului nu i-a fost frica, ba chiar afisa o oarecare infumurare inaintea acelor oameni fara educatie cu nume ciudate italiene.

Kessner l-a intrebat pe Fratianno ce anume voia sa vorbesca cu el. Jimmy Fratianno i-a raspuns: "Un prieten de-ai mei vrea sa nu il mai presezi, sa nu-l mai freci la cap. Daca continui sa ii spui lui Huges ce rau este prietenul meu, nu va mai avea de ales decat sa vina sa vorbesca cu voi, si asta nu e deloc bine - ii spunea mafiotul lui Kessner cu voce inceata. Putem sa facem afaceri bune cu totii, dar daca cineva se opune, exista riscul sa se retraga iminent".

Fara sa spuna vreun cuvant, seful s-a intors fara sa isi priveasca interlocutorul si s-a urcat in masina. Dupa cateva minute avea o discutie cu un agent de politie in fata caruia il denunta pe Fratianno pentru amenintari. In seara aceea, la o reuniune speciala a consiliului administrativ al Hughes Tool Company, Kessner a ordonat sa fie trimisi la Las Vegas William Marhard, un fost bodyguad al milionarului, si James Ballard, un american de origine franceza. Ballard era, de fapt, un soi de asasin platit, sef si trimis special, la ordinele lui William Kessner.

Misiunea lui era sa ocoleasca randul de consilieri care il inconjurau pe Hughes in refugiul sau de la etajul noua al hotelului Desert Inn si sa ii explice ca, in ciuda discursurilor lui importiva Crimei Organizate, Mafia era aceea care ii controla investitiile in orasul jocurilor de noroc, dar Johnny Roselli nu va permite ca nimeni sa se apropie de Hughes catusi de putin, chiar daca ar trebui sa omoare pentru asta.

Roselli avea propriile lui preocupari. Dupa o etapa infloritoare de afaceri prospere, Las Vegas incepea sa se desumfle si multe familii ale Crimei Organizate se retrageau din pozitii strategice. Nu vor astepta dezastrul care se apropia de afacerile cu cazinouri. De exemplu, Moe Dalitz isi indeplinea sentinta intr-o inchisoare federala pentru frauda fiscala, Allard Roen, din familia din Chicago, se declarase vinovat intr-un caz de frauda de actiuni ale hotelului Flamingo, iar Johnny Drew, de la Stardust, era, de asemnea, inchis pentru evaziune fiscala. Roselli nu mai voia probleme, cu atat mai putin provocate de un tip din Houston care nu facea altceva decat sa puna bete in roate ideii sale de a stoarce bani de la Howard Hughes.

Pentru aceasta, Johnny Roselli a contactat un executor al Mafiei numit Israel Spargatorul de Gheata Alderman, un asasin caruia ii placea sa isi ucida victimele introducandu-le un spargator de gheata prin urechi.

Intr-o dimineata, o femeie care se ocupa cu curatenia in motelul Clayton din Las Vegas, a descoperit trupul lipsit de viata al lui William Marhard, unul dintre trimisii lui Kessner. Cadavrul inca mai avea infipta in urechea stanga dalta cu maner de lemn. Dupa putine zile, James Ballard va aparea mort intr-o masina cu un alt spargator de gheata infipt in ureche.

Aproape in acelasi timp, William Kessner, seful de la Hughes Tool Company din Houston, in mod misterios, isi tragea un glonte in cap in propriul lui birou, lasand in urma o vaduva si patru copii mici. In acea dimineata, cineva l-a vazut pe Frank Bompensiero in aeroportul din Houston cu o servieta mica in mana[12].

"L-am convins pe Hughes sa cumpere Desert Inn - ii spuse Roselli lui Fratianno - acum avem probleme. Am vorbit cu Joey [Aiuppa, sef al familiei din Chicago] sa incerce sa il convinga pe John [Scalise, sef al familiei din Cleveland] sa ii vanda partea sa din Desert Inn lui Hughes". In anii aceia, puternicul sef al Cosei Nostra din Ohio se afla sub presiunea supravegherii din partea FBI-ului[13].

"Scalise voia sa se retraga, voia sa lase totul si sa se retraga in Florida. Ceea ce nu voia John [Scalise] era sa ajunga in Leaveanworth"[14], relata Fratianno federalilor, cand acesta devenise informator .

Intr-o zi, Johnny Roselli lua pranzul in restaurantul din Flamingo, cand un barbat imbracat cu un costum gri croit prost s-a apropiat de masa lui. Gangsterul si-a dat seama imediat ca era vorba de un fibi[16]. Agentul era Jack Barron si isi petrecuse cativa ani incercand sa ii vaneze pe Johnny Roselli si pe Jimmy Fratianno.

FBI-ul incerca sa il determine pe Roselli sa devina informator. Pentru Barron, mafiotul era un potential PCI, si, daca reusea, putea trai linistit numai din prazile pe care acesta i le-ar fi dat, cum facea agentul federal Jack Armstrong cu informatorul lui, Frank Bomp Bompensiero.

Sa ai un informator de nivel inalt din Cosa Nostra presupunea sa inlocuiesti lungile ore de paza, intr-o masina, sorbind cafea rece cu apa, cu un birou confortabil in sediul local al FBI-ului. Barron s-a asezat la aceeasi masa la care se afla Roselli si l-a instiintat deschis ca fie coopereaza, fie va face tot posibilul sa fie deportat in Italia, care era mai rau ca moartea pentru Roselli.

Timp de mai multe saptamani, Barron se plimbase prin elegantul cazinou urmarindu-l pe mafiot fara sa se apropie de el. Agentul federal stia ca nu trebuia sa-l arda[17], daca vreun asociat de-ai lui Roselli ar descoperi ca se afla sub supreveghere.

Johnny Roselli i-a cerut sfatul prietenului sau, Joseph Shimon, veche legatura intre CIA si politia din Washington. Shimon lucra acum ca detectiv particular, iar printre clientii sai se afla Robert Maheu. "Eu in locul tau le-as spune un rahat fibi-lor. Daca le dai informatii, te poti da drept mort", il sfatui detectivul.

Iesind din biroul lui Shimon din Washington, Johnny Roselli a hotarat sa ii viziteze pe James O'Connel, fost sef al CIA in operatiunea "Mangusta"[18], si pe William King Harvey, oficialul sub a carei conducere se afla "dosarul Roselli". Mafiotul voia ca Harvey, fost agent al FBI si fost sef al Departamentului German al OSS in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sa intervina in favoarea lui inaintea federalilor. Pe scurt, ceea ce Roselli voia era ca Harvey si O'Connel sa il scape de fibi.

James O'Connel reusise sa evite o declaratie din partea lui Bob Maheu inaintea unui Comitet de Investigatii al Senatului, numai spunandu-i presedintelui acestuia, senatorul Edward Long, ca Maheu fusese implicat in operatiuni secrete ale CIA. In cazul lui Johnny Roselli, agentul CIA a vorbit cu seful securitatii in operatiunile secrete ale Agentiei, Sheffield Edwards, sa ii comunice FBI-ului ca Roselli voia sa devina informator al federalilor, insa ca, in acelasi timp, ii era teama sa nu fie ucis de vreo torpila a Mafiei, daca aceasta descoperea ca Roselli renuntase la a fi un PCI pentru a se transforma in informator.

In anii aceia, relatiile dintre cele doua Agentii nu erau chiar bune. FBI-ul acuza in mod constant CIA-ul de amestec in investigatiile federale sau ca trebuia sa inghete altele pentru ca suspectii erau implicati in operatiuni ale spionajului nord-american.

Jimmy Fratianno si-a anuntat prietenul ca se afla intr-o pozitie periculoasa daca hotara sa devina informator federal. Roselli fusese implicat in cele mai ascunse secrete ale Mafiei in ultimii treizeci de ani, in operatiunile ciudate ale CIA-ului cu Cosa Nostra in timpul anilor saizeci, in afacerile obscure cu Giancana si clanul Kennedy si intr-o multime de alte lucruri. Daca Roselli vorbea, cadeau multe persoane influente[20].

In ultimii ani, Howard Hughes investise aproape doua sute de milioane de dolari in Nevada incercand sa obtina controlul absolut asupra jocurilor de noroc in stat. Magnatul voia sa instituie un soi de monopol.

Dupa Desert Inn, Hughes a achizitionat hotelurile-cazinouri Sands, Frontier, Castaways si Landmark Tower si cazinourile Silver Slipper din Las Vegas si Harolds Club din Reno. De asemenea,a achizitionat doua aeroporturi, compania aeriana AirWest, cu flota ei de saizeci de avioane care deserveau saptezeci si trei de orase din Statele Unite, Canada si Mexic, si aproape toate terenurile mari din jurul principalului bulevard din Las Vegas. Ideea lui nu era sa ridice constructii pe acestea, ci sa ii mentina la distanta pe eventualii competitori.

Primul obstacol din drumul lui Howard Hughes va fi Stardust. Magnatul, prin intermediul lui Maheu si al lui Roselli, oferise pentru acesta aproape treizeci de milioane de dolari, dar in acel moment Departamentul de Justitie a anuntat ca va initia o investigatie din partea diviziei sale anti-monopol impotriva lui Howard Hughes. Aceea era o lovitura puternica pentru milionar. Guvernul Statelor Unite era singurul lucru care ii provoca o adevarata teroare magnatului, si ceea ce isi dorea cel mai putin era sa il infrunte.

Putin cate putin, interesul lui Howard Hughes pentru Las Vegas a inceput sa scada cand pierderile deja atingeau zece milioane de dolari. In sfarsit, cu acelasi mister cu care sosise, magnatul s-a evaporat. La finalul sederii sale in orasul jocurilor, Howard Hughes nu construise nimic, fusese doar un titlu intr-un ziar, dupa cum va afirma ani mai tarziu, din refugiul sau, Jimmy Fratianno, pazit prin Programul Federal de Protectie a Martorilor, cunoscut cu siglele WITSEC.

In decembrie 1975, un nou eveniment venea sa agite si mai mult spiritele in lumea obscura a Las Vegas-ului si in sinistra afacere a cazinourilor si a jocurilor de noroc. Asasinatul Tamarei Rand va figura ca o intamplare intunecata in istoria Mafiei.

Allen Glick era in acel moment seful suprem al Argent Corporation, proprietara a hotelurilor-cazinouri Stardust, La Hacienda, Fremont si Marina. Argent le finanta operatiunile in mod ilegal prin deturnarea unor mari sume de bani provenite din puternicul fond de pensii al Sindicatelor Camionagiilor din Statele Centrale. Glick deturnase in mai putin de noua ani aproape saizeci si doua de milioane de dolari, dar cazinourile erau un put fara fund si aveau nevoie de mai multi bani in fiecare zi.

Allen Glick a decis atunci sa ii propuna Tamarei Rand, o propritareasa a unor terenuri din San Diego, sa investeasca doua milioane in Argent Corporation. Contractul semnat intre cei doi stabilea ca, in afara unui profit net calculat la cinci milioane de dolari pe an, Rand sa primesca lunar o suma de aproape o suta de mii de dolari si functia de consultant al hotelului-cazino La Hacienda.

In timpul anului 1974, doamna Rand a primit profiturile investitiei sale, dar la sfirsitul anului 1975, Glick a decis ca nu era necesar sa plateasca in continuare suma pe care o fixase cu ea. Tamara Rand l-a sunat pe Glick si l-a amenintat ca, daca nu indeplinea prevederile conntractului, il va duce la tribunal.

Omul familiei din Chicago in las Vegas l-a sunat pe Joey Aiuppa si i-a explicat problema cu Tamara Rand. Raspunsul Nasului a fost: "Rezolva cum vrei, dar sa nu permiti ca nebuna aceea sa ajunga prin tribunale".

Glick si-a sunat asociata si i-a dat intalnire in luxosul lui birou de la Stardust. Femeia de cincezi si patru de ani a ajuns cu avocatul ei si cu o servieta plina de documente pe care le adunase despre operatiunile desfasurate de Glick in cazinouri. Seful suprem al Argent Company a incercat sa o convinga sa nu lase situatia sa ajunga in tribunale. Glick a spus, adresandu-se avocatului Tamarei Rand, chiar ca ar fi periculos daca asta ajungea sa se intample.

Femeia s-a ridicat si a spus doar: "Ne vedem in tribunal".

Dupa discutie, Allen Glick a ridicat din nou receptorul si l-a sunat din nou pe Aiuppa sa il informeze de rezultatul intalnirii. Seful Cosei Nostra din Chicago i-a spus atunci omului sau din Las Vegas: "Ai facut ceea ce trebuia. Esti un tip bun. Acum e randul meu. Voi vorbi cu Tony [Spilotro] sa se ocupe de asta".

Tony Furnica Spilotro[21] se nascuse in 1938 si de la o varsta foarte frageda deja realizase misiuni speciale pentru Mafie in Las Vegas, sub ordinele lui Johnny Roselli. "El era un artist in munca lui - va declara Fratiano FBI-ului - niciodata nu rata un contract". Spilotro, la numai optsprezece ani, a fost "adoptat", profesional vorbind, de Sam Nebunul DeStefano, unul dintre cei mai teribili asasini si tortionari din toata istoria Cosei Nostra.

DeStefano era un tortionar sadic si Spilotro, elevul lui cel mai avantajat din subordinea lui Tony Accardo, Joey Aiuppa si Jackie Cerone.

In noaptea de 9 noiembrie 1975, Tony Spilotro a ajuns cu masina chiar pana la portile vilei elegante pe care o avea Tamara Rand in cartierul exclusiv Mission Hills, in imprejurimile San Diego-ului. Executorul si-a parcat masina pe o strada departata de poarta principala. A trebuit doar sa o escaladeze ca sa ajunga in gradina vasta plina de tufe de trandafiri.

Din spatele unei ferestre a putut observa cum Tamara Rand isi aplica o masca verde pe fata in fata unei masute de toaleta roz pline de sticlute. Spilotro a intrat in vila prin usa din spate care dadea in bucatarie.

Executorul a urcat scarile acoperite de covoare si a intrat in dormitor. Doamna Rand nu a avut timp sa strige: Tony Spilotro i-a tras cinci gloante in cap cu pistolul lui de calibrul 22. La cateva secunde dupa executie, Spilotro disparea de la locul crimei in acelasi fel in care ajunsese acolo[22].

Chiar din acea zi, Tony Spilotro a devenit un om indispensabil pentru cativa dintre cei mai importanti Nasi ai Mafiei care se foloseau de nemaipomenitele lui calitati de asasin fara exceptie.

Spilotro si DeStefano au devenit adevarata forta de soc a Cosei Nostra in Nevada si in statele invecinate. Vor obtine acest statut multumita retragerii lui Marshall Caifano, care trebuia sa paraseasca Las Vegas-ul din cauza atentiei pe care o atrasese asupra sa.

Tony Spilotro si mentorul lui teribil au devenit stapanii orasului jocurilor de noroc, transformand-ul in foarte scurt timp intr-o autentica zona de razboi, intre 1971, an in care a calcat in Las Vegas pentru prima data, si 1986, an in care Michael a fost asasinat impreuna cu fratele lui. Viata lui Spilotro, a frumoasei lui sotii, Nancy, si a lui Lefty Roshental, un jucator expert aflat sub ordinele familiei din Chicago, au reprezentat modelul autorului Nicolas Pillegi pentru scrierea cartii sale, Cazino, care va fi ecranizata dupa cativa ani de regizorul Martin Scorsese.

Cel care era unul dintre cei mai faimosi asasini ai Mafiei a ignorat rapid edictele care veneau din Chicago, Florida, Cleveland, Los Angeles sau New York. Spilotro si DeStefano ucideau fara niciun "contract"[23], iar aceasta a reprezentat inceputul sfarsitului carierei promitatoare a lui Spilotro in Cosa Nostra.

Intr-o zi a ajuns in orasul jocurilor de noroc un investit aflat la ordinele lui Santo Trafficante Jr., seful familiei din Florida. Intentia acestuia era sa ii faca loc familiei in aprovizionarea cu bauturi alcoolice a barurilor din marilor cazinouri. Intr-o noapte, oamenii lui Trafficante au decis sa atace o incarcatura de whisky care se afla sub controlul lui Michael Spilotro.

Ca in cei mai buni ani ai "prohibitiei", oamenii din Florida i-au batut pe soferii camioanelor si au distrus incarcatura, in valoare de mii de dolari. Michael l-a sunat atunci pe fratele lui, Tony.

Acesta, furios, a decis, insotit de Sam DeStefano, sa bata strazile iluminate ale Las Vegas-ului in cautarea trimisului lui Trafficante. Intr-un magazin din imprejurilmile orasului, Spilotro si DeStefano l-au gasit pe Jack Dapezzio, un vechi contabil al familiei din Florida si fost bodyguard al lui Santo Trafficante.

Sam DeStefano "lichidase" duzine de persoane din ordinul lui Sam Giancana, Paul Ricca, Jackie Cerone, Joey Aiuppa si acum al lui Tony Spilotro.

Cazierul lui cuprindea toate tipurile de delicte, de la simplul furt pana la extorsiune, trafic de narcotice, torturi, violuri, pedofilie sau exhibitionism. Se povesteste chiar ca in timpul unei cine din 1955 la care asistau Sam Giancana, atunci sef al familiei din Chicago, Sam si Michael DeStefano, Don-ul i-a ordonat lui Sam sa isi execute fratele chiar acolo. Michael era dependent de heroina si, ca sa isi plateasca doza, fura de ceva timp bani din castigurile familiei din pariuri. Surprins, la inceput, Sam DeStefano si-a scos arma, a proptit-o in capul fratelui sau sigur pe sine, si a tras. Dupa aceea a continuat sa manance.

Alta anecdota care se povesteste despre pataniile Nebunului DeStefano este cea intamplata in 1969, cand Peter Cappelletti a incercat sa il asasineze aruncand mai multe grenade prin fereastra casei sale. Problema lui Cappelletti a fost ca, exact in acel moment, DeStefano iesise pe usa din spate a casei sa arunce gunoiul, cand grenadele au explodat.

Sa se razbune, Sam DeStefano a intrat intr-o noapte in casa lui Cappelletti, care locuia cu sotia si cu fiica lui adolescenta. Torpila l-a apucat pe gangster si l-a legat de un radiator din casa. In fata ochilor sotiei si fiicei sale, DeStefano l-a torturat pe Cappelletti si chiar a urinat pe el. Inainte sa il omoare cu o impuscatura in ceafa, Sam DeStefano le-a dezbracat si le-a violat pe sotia si pe fiica lui Cappelletti. "Eu va las in viata, dar daca scoateti un cuvant, ma voi intoarce", le spuse asasinul femeilor.

Acum, insotit de Tony Spilotro, l-au rapit pe trimisul lui Trafficante si l-au transportat intr-un atelier abandonat. Spilotro voia sa stie unde inmagazinau alcoolul care venea din Florida, dar gangsterul nu era dispus sa le dezvaluie aceasta informatie.

Tony Spilotro i-a ordonat lui DeStefano sa il faca sa vorbeasca pe tipul acela prin orice mijloc. Sam Nebunul le-a spus oamenilor sai sa il rastoarne pe trimisul lui Trafficante si sa ii aseze capul pe o roata care se afla pe masa. Sam DeStefano a inceput sa intoarca manivela in timp ce roata se inchidea presand capul victimei. La final, presiunea a facut sa ii sara ochii. "A avut mult curaj - spuse DeStefano - a preferat sa moara decit sa spuna ceva. Era un om demn de respect, un investit"[24]. Acea asasinare a altui membru al Cosei Nostra fara permisiunea Comisiei a insemnat o ruptura definitiva intre Tony Spilotro si familia din Chicago.

In februarie 1973, Sam DeStefano facea o masa din lemn in garajul frumoasei sale rezidente din vestul Chicago-ului cand s-au auzit doua impuscaturi. Prima i-a nimerit un umar, facandu-l pe DeStefano sa se intoarca. A doua l-a lovit in inima, omorandu-l pe loc.

"Contractul" ii fusese acordat lui Tony Spilotro din ordinul lui Giancana, ca forma de a plati datoria pe care o avea fata de familia din Florida pentru ca il omorase pe omul lui Trafficante. Spilotro si-a facut bine treaba, asa cum il invatase mentorul sau, Sam DeStefano.

Cu trecerea timpului, relatiile lui Tony Spilotro cu sotia lui, Nancy, au devenit de domeniu public, la fel ca si discutiile lor aprinse care se treminau cu vreun obiect zburand. Intr-o noapte, Nancy, ca sa il faca gelos pe sotul ei, a decis sa intre intr-un bar unde se consuma marijuana. Cand Tony si fratele lui, Michael, au ajuns in local, insotiti de cativa "soldati" ai familiei, Nancy era pe tejgheaua acelei taverne, complet drogata si pe jumatate dezbracata, in timp ce mai multi membri ai unei bande din Los Angeles din Infern[25] varsau whisky pe ea.

Spilotro a decis sa dea ordinul de atac oamenilor sai. Dupa batalie, paisprezece ingeri ai infernului au fost grav raniti cu bate de baseball si cutite. Unora dintre ei le-au taiat chiar si degetele in timpul bataii. La sfarsit, localul a fost incendiat cu tot cu cateva motociclete inauntru.

In dimineata urmatoare, fotografia lui Tony Spilotro aparea in toate ziarele din Las Vegas sub titluri mari precum: "Spilotro face sa izbucneasca razboiul in Las Vegas" sau "Razboi intre italieni si ingerii infernului". Aceea a fost, fara indoiala, picatura are a umplut paharul rabdarii lui Joey Aiuppa, seful familiei din Chicago.

In anii aceia, Spilotro isi conducea afacerile particulare dintr-un mic birou din hotelul-cazinou Dunes, unde se mutase dupa ce si-a vandut magazinele de suveniruri din Cazino Circus-Circus.

Pe 16 martie 1978, Tony a fost chemat de catre Nasul Joey Aiuppa, dupa o intalnire de mai mult de doua ore intr-un restaurant din Palm Springs. Numele lui Spilotro aparuse de mai multe ori in timpul interceptarilor la care unitatea speciala a FBI-ului, la ordinele agentului special William Roemer, peste cativa ani autor a diverse carti despre Crima Organizata, i-a supus pe cativa dintre gangsterii din Las Vegas. In vremea aceea, afacerile lui Tony Spilotro se extindeau prin statele Nevada, Illinois si California.

Putin cate putin, oamenii familiei Spilotro au inceput sa ocupe pozitii in zone controlate de alte familii. Phil Alderisio in Tucson, Chris Petti in San Diego, Joey Hansen in Los Angeles si Paul Schiro in Phoenix. In 1979, Joe Bonanno a prezentat un protest formal inaintea Comisiei pentru a denunta invaziile continue ale oamenilor lui Spilotro intr-o zona pe care Bonanno o controla de cand a trebuit sa se retraga acolo dupa ce a fost invins in numitul "Razboi al clanului Bonanno"[26].

Comisia i-a raspuns vechiului sef al familiei Bonanno din New York ca ar trebui sa fie el cel care negociaza cu Tony Spilotro si ca poate nu era atat de rau ca batranul Bonanno sa cedeze parte din teritoriul lui. Pentru Joe Bonanno, Spilotro era un "rahat fara clasa si cu mult tupeu care trebuia curmat. Un asasin fara scrupule, care se credea deasupra binelui si a raului"[27].

Vechiul sef nu era dispus sa cedeze niciun dram de putere, nici teritoriu, acelui tip venit din Las Vegas. Deja intervenise in "disparitia" lui Johnny Roselli, un peste din Cosa Nostra cu o greutate mai mare decat a lui Spilotro.

In anul 1975 Roselli decisese sa depuna marturie inaintea audientei speciale a Comitetului de Inteligenta a Senatului, chiar la cinci zile dupa asasinarea lui Sam Giancana. Dupa trei ore de declaratii despre relatiile obscure dintre CIA si Mafie, avocatul lui Johnny Roselli i-a recomandat sa se inconjoare de bodyguarzi, dar vechiul reprezentant al familiei din Chicago in Las Vegas nu credea ca este convenabil[28]. "De fapt, Johnny nu se gandea ca moartea lui ar putea sa intereseze pe cineva, insa s-a inselat", va afirma Jimmy Fratianno in fata FBI-ului.

Dupa ce Mike Rizzi, un "soldat" al familiei din Chicago, a fost investit ca membru al Cosei Nostra, i-a invitat la cina pe Louis Dragna si pe Johnny Roselli. Pentru Fratianno era clar ca moartea lui Roselli ii interesa pe Tony Accardo si pe Joey Aiuppa. Rizzi, Dragna si Roselli s-au intalnit sa cineze in restaurantul Trader Vic's al hotelului Beverly Hilton. Mike Rizzi era incantat sa cunoasca o legenda vie precum Johnny Roselli.

Noul investit stia ca exista un "contract" al carui obiectiv era Roselli, emis de Joe Bonanno si de Santo Trafficante, dar Rizzi mai stia si ca, daca ii spunea asta, Roselli ar vrea sa stie care este sursa acestei informatii. Dupa cina, Rizzi i-a zis lui Johnny Roselli doar: "Ai grija. Cineva este pe urmele tale. Ai grija cu cine umbli".

Jimmy Fratianno, care avea mai multa putere decat Rizzi in cadrul Cosei Nostra, si-a permis chiar luxul de a-i recomanda lui Roselli sa aiba grija cu Aiuppa, Accardo, Trafficante si Bonanno. Vechiul reprezentant al familiei din Chicago in Las Vegas era mai mult intrigat decat agitat. Poate pentru ca nu se gandise niciodata ca cineva din Cosa Nostra ar putea sa emita un "contract" pe numele lui.

Pe 16 iulie 1976, Johnny a fost vazut intr-un elegant costum alb de in cinand cu Santo Trafficante in restaurantul Landing din Fort Lauderdale. Pe 28 a aceleiasi luni, a iesit din casa surorii lui ca sa cumpere ziarele din ziua aceea. Atunci a fost ultima data cand a fost vazut in viata.

Masina sa a fost gasita abandonata in garajul aeroportului international din Miami. Jimmy Fratianno stia ca "contractul" care il avea ca tinta pe bunul lui prieten, Johnny, fusese respectat, insa mai stia si ca niciodata, nimeni nu va afla de el. Fratianno era sigur ca niciodata nu va aparea cadavrul, insa s-a inselat.

In zorii zilei de 6 august[29], niste pescari care navigau pe apele din Cayo Vizcaino au vazut un corp strain plutind. Au dus barca mai aproape, lasand obiectul la tribord. Ceea ce plutea nu era altceva decat un butoi de ulei de vreo doua sute de litri gaurit si inconjurat cu un lant gros care sa il mentina sub apa, dar fara sa se stie cum, si in ciuda balastului, acel butoi plutea.

Pescarii, cu ajutorul carligelor, au urcat obiectul la bord, luand legatura cu garda de coasta. Imediat ce au acostat, agenti ai politiei din Miami si ai garzii de coasta au coborat butoiul din orificiile caruia iesea un miros oribil.

Ajutati de un sudor au reusit sa il deschida. In interiorul lui se afla un cadavru caruia ii fusesera taiate cu un fierastrau picioarele, care se aflau, de asemenea, in butoi. Divizia de omucideri a Departamentului de Politie din Miami a obtinut o amprenta clara a degetului mic al mainii drepte. Restul disparuse prin descompunere.

Raportul medicului legist a confirmat ca trupul gasit ii apartinea lui Johnny Roselli. Acelasi document arata ca fusese asfixiat punandu-i-se o punga de plastic pe cap, ceea ce i-a provocat moartea si ca apoi a fost injunghiat de douazeci si doua de ori. Se pare ca asasinii au asteptat prea mult sa il introduca pe Roselli in butoi si, cand au vrut sa o faca, rigor mortis deja se instalase. Unul dintre asasinii trimisi a incercat sa ii rupa picioarele lui Roselli ca sa poata indoi corpul si sa il introduca inauntru, dar, nefiind posibil, au hotarat sa ii taie picioarele cu un fierastrau in zona inghinala. "Treaba pe care au facut-o cu Johnny a fost un dezastru absolut, o treaba executata de un novice, tocmai ceea ce se putea astepta de la o familie condusa de cretinul si ineptul Joey Aiuppa. Au fost atat de prosti incat nu au luat in calcul faptul ca, descompunandu-se, cadavrul se va umfla si ca asta insemna ca butoiul va urca la suprafata - va explica Fratianno in lungile sale conversatii din inchisoare cu scriitorul Ovid DeMaris, autor al biografiei sale -; nu stiau nici cum se foloseste un butoi: in loc sa ii taie picioarele trebuiau sa ii scoata maruntaiele sarmanului Johnny inainte sa il scufunde"[30].

Pe 28 octombrie 1976, Dominik Brooklier, puternicul sef al familiei din Los Angeles, a iesit din inchisoare dupa ce a ispasit o sentinta lunga pentru conspiratie. Prima lui masura a fost sa se intalneasca cu acela care era pe atunci adjunctul lui, Jimmy Fratianno. "Ce mai face Frank [Bompensiero]? - il intreba Brooklier. Mai are gura la fel de mare?".

"Acum e mult mai linistit. In fiecare zi ajunge acasa la patru dupa-amiaza si nu mai iese decat daca il sun eu", raspunse Fratianno. "Cu cine altcineva mai ia legatura?", intreba din nou Nasul din Los Angeles. "Numai cu vreo doi tipi. Cu Spilotro [Tony] si cu Chris Petti, un prieten de-ai lui", spuse seful adjunct.

"Am motive sa cred ca Thomas Marson, Jimmy Fratianno, Irving Shapiro, Tony Spilotro si altii au comis si inca mai comit delicte in detrimentul Statelor Unite, adica, in calitate de angajati sau asociati ai [] Alfa Chemical Corporation din Nevada, [] desfasoara [] un soi de activitate de extorsiune"[31]. Raportul FBI spunea in continuare: "O sursa confidentiala, care in aceasta declaratie sub juramant va fi mentionata cu denumirea Sursa Unu , l-a informat pe agentul special J. A. [] ca o mica fabrica de detergent pentru comert era pe punctul de a fi instalata in Las Vegas pentru furnizarea de detergenti la hotelurile din Las Vegas. Spilotro i-a spus Sursei Unu ca parte din fonduri vor fi sustrase din fondul de pensii al Sindicatului Camionagiilor din Statele Centrale".

In timpul deceniului in care Frank Bompensiero, Sursa Unu, a fost informatorul lui Jack Armstrong, mafiotul s-a bucurat de ce era mai bun din ambele parti. In timp ce oferea informatii FBI-ului despre ce faceau asociatii lui, federalii il lasau in pace sa poata face afaceri. Pentru Armstrong si sefii lui era mai bine sa pescuiasca pesti mai mari decat unul mic precum Bompensiero.

Pe 31 ianuarie 1977 s-a descoperit cine era cu adevarat Frank Bompensiero. In acea dimineata, Jimmy Fratianno a primit un telefon de la Mike Rizzi. Acesta i-a comunicat lui Fratianno ca afacerea cu pornografia, Forex, in care se amestecasera, era un paravan pentru FBI si pentru cei doi agenti responsabili de ea.

Esti sigur de asta? - intreba Fratianno.

Absolut. Tipii aceia s-au apropiat de mine si, dupa ce mi-au aratat legitimatiile lor, mi-au inmanat o citatie federala sa depun marturie inaintea unui Mare Juriu - raspunse Rizzi.

Jack Armstrong si Jack Barron erau atat de nerabdatori sa il aresteze pe Jimmy Fratianno, incat erau dispusi chiar sa il sacrifice pe Bompensiero.

Vreau sa stiu: cine ti-a vorbit de Forex? - intreba furios Fratiano.

La ce te referi? spuse Bompensiero.

Nenorocita de Forex era un paravan pentru FBI. Ce joc crezi ca joci? - striga Fratianno de la celalalt capat al liniei.

S-a lasat o liniste mortala, iar Bompensiero, dupa ce l-a asigurat pe Fratianno ca va cerceta sursa informatiei, a inchis.

Pe 2 februarie, Frank Bompensiero l-a sunat din nou pe Jimmy Fratianno sa ii spuna ca tipul care ii daduse informatia era Adio Pasare Neagra[33]. Acest comentariu a facut ca Fratianno sa relizeze ce ii spusesera de atatea ori Roselli si Brooklier: Bompensiero era informator FBI.

Cum se numea tipul? - intreba Fratianno.

Lasa-l, e sub pamant - raspunse emotionat Bompensiero.

Jimmy Fratianno stia ca era imposibil sa se "ocupe" de cineva intr-un timp atat de scurt, in doua zile, cu atat mai mult cu cat acesta era informator federal.

In dimineata aceea, Fratianno a intrat intr-un garaj ca sef interimar si a iesit ca un simplu "soldat". Asezat pe o masinuta de golf fara roti, Dominik Brooklier, sef al familiei din Los Angeles, i-a spus lui Fratianno: "Apreciem ce ai facut pentru noi, dar acum, ca sunt bine, preiau din nou controlul familiei".

Joi, 10 februarie, dimineata, Brooklier a vorbit din nou cu Fratianno si i-a indicat sa il sune pe Bompensiero la ora sase chiar in seara aceea. La ora prevazuta, a sunat telefonul cabinei din fata casei lui Frank Bompensiero. A ridicat receptorul si a auzit vocea prietenului sau:

Buna, Jimmy - spuse Bompensiero.

Ce faci? - intreba.

Mi-au spus ca rahatul asta de Brooklier preia sefia familiei. Cu noi cum ramane? - intreba Bompensiero.

Eu sunt usurat ca am scapat de functia de sef interimar. Despre tine nu stiu - spuse Fratianno.

Bine, te las, Jimmy, pentru ca e frig aici.

Jimmy Fratianno stia ca aceea era ultim data cand vorbea cu cel care fusese prietenul lui in ultimii patruzeci de ani, desi il turnase FBI-ului. Fostul sef al familiei din Los Angeles s-a indreptat spre restaurantul Montefusco sa ia cina. In timp ce savura niste spaghete vongole, un "soldat" din Los Angeles a intrat in fuga in localul Sal Amarena. "L-au ucis pe Bompensiero - spuse Amarena. Ce parere ai, Jimmy?". Fratianno il privi si, fara sa spuna un cuvant, a continuat atacul asupra farfuriei cu paste.

Dupa ce a pus in furca telefonul din cabina, Frank Bompensiero, de saizeci si unu de ani, inca in papuci, se pregatea sa traverseze din nou strada indreptandu-se spre casa, cand un Cadillac Sevilla de culoare argintie s-a oprit in fata lui. Tommy Ricciardi si Jack LoCicero, care erau in interiorul ei, au inceput sa traga asupra lui. Dupa cateva secunde, soferul a coborat din vehicul, s-a apropiat de Bompensiero, care era inca in viata, la pamant, si, dupa ce i-a spus: "Esti un rahat si un tradator", i-a bagat teava in gura si a tras.

Pe 16 mai 1977, revista Time a publicat un reportaj de mari dimensiuni despre lumea Cosei Nostra. In primul paragraf, Jimmy Fratianno era citat chiar de doua ori. Textul era presarat cu mici fragmente precum: "Aniello Dellacroce foloseste o sosie sa il reprezinte cand merge la evenimente cu multa lume", "Fratianno este mereu inconjurat de patru garzi de corp" sau "Carlos Marcello, din familia din New Orleans, isi porneste masina cu o telecomanda ca nu cumva sa ii fi pus cineva explozibil". "De la moartea lui Carlo Gambino, doi sefi au concurat pentru coroana Crimei Organizate din New York: Carmine Galante, sef al familiei Bonanno, si Aniello Dellacroce, descris ca fiind noul sef al familiei Gambino", comunica articolul din Times.

Publicitatea adusa de prestigioasa publicatie ii complica si mai mult viata lui Fratianno. Dominik Brooklier era pur si simplu gelos ca numele sau nu aparea intre marile nume ale Cosei Nostra din Statele Unite. Chiar din acel moment seful familiei din Los Angeles si-a inceput campania de hartuire si distrugere impotriva lui Jimmy Fratianno.

Primele semne care aratau ca Brooklier ar putea sa emita un "contract" care sa il aiba ca tinta pe Fratianno au aparut in primele saptamani ale lunii iunie 1977. Timp de mai multe zile, Fratianno incercase sa il contacteze pe seful din Los Angeles prin fiul lui, Tony Brooklier, avocat in oras. Jimmy il cunostea pe tanarul Brooklier de cand era in scutece, dar, cand a vorbit cu el la telefon, i-a parut un strain.

Acela va fi primul semnal ca moartea il pastea. Atunci, Fratianno l-a contactat pe Larry Lawrence, un fost agent FBI si prieten al sau. De la un telefon public, mafiotul i-a spus fostului membru al Unitatii Speciale impotriva Crimei Organizate a Agentiei federale: "James Licavoli [sef al familiei din Cleveland] are un om infiltrat in biroul vostru local al FBI-ului. Este vorba despre o femeie, iar aceasta le ofera informatii foarte valoroase despre miscarile voastre. Ei stiu, multumita spioanei, ca Tony Hughes si Curly Montana sunt informatori federali". Fratianno stia ca, daca intr-un viitor foarte indepartat ar avea nevoie de protectia FBI-ului, inainte va trebui sa le ofere ceva grozav, iar informatoarea de la biroul din Cleveland era asa ceva.

Miscarea urmatoare a lui Dominik Brooklier a fost sa ceara o intrevedere cu Joey Aiuppa si cu Tony Accardo. Acolo, seful familiei din Los Angeles a recomandat un "contract" impotriva lui Jimmy Fratianno.

"Sunt sigura ca Brooklier incearca sa convinga LCN[34] din Chicago sa emita un contract pe numele meu - ii spuse Fratianno lui Jim Ahearn, al doilea om la conducerea FBI-ului din San Francisco. Daca cineva il va duce la capat, acela va trebui sa fie un investit al LCN din Chicago, de vreme ce Los Angeles nu mai are pe nimeni cu suficienta experienta sa il poata executa. Sunt un peste gras si un ciine batran, iar ei stiu asta".

Cel insarcinat sa ii faca felul lui Fratianno va fi Marshall Caifano. "Trebuie sa vii in Chicago sa discutam cave ceva. Joey [Aiuppa] vrea sa vorbeasca cu tine", spuse Caifano. "Despre ce vreti sa vorbim? Si, daca vreti sa vorbiti cu mine, de ce nu veniti aici?", raspunse Fratianno. El era sigur ca, daca mergea la Chicago, aceea va fi ultima data cand se urca in avion[35].

"Contractul" lui Jimmy Fratianno a trecut atunci la Tony Spilotro cu ordinul sa ajute familia din Los Angeles sa rezolve "problema". Jimmy era hotarat sa devina informator federal. "Daca ei vor sa ma lichideze, sunt destepti. Vor sfarsi toti in inchisoare de pe urma a tot ce stiu despre fiecare dintre ei", gandi Fratianno.

"Am petrecut cateva luni incercand sa il convingem pe Fratianno ca era necesar sa il includem in WITSEC [Programul Federal de Protectie a Martorilor]", ii spuse Gerald Shur autorului[36]. "A trecut destul de mult timp pana s-a hotarat sa faca pasul. Fratianno era mai preocupat sa se razbune pe Brooklier decat sa il protejam". Torpilele angajate sa il execute pe Jimmmy erau Mike Rizzitello, un "soldat" liber care indeplinea misiuni pentru diferite familii, precum cele din Los Angeles, Chicago, Detroit sau Cleveland, si Joey Hansen, un "soldat" din subordinea lui Tony Spilotro.

La sfirsitul anului 1977, Jim Ahearn i-a inmanat lui Jimmy Fratianno un ordin de detentie ca suspect pentru doua asasinate in Cleveland. In acel moment, mafiotul a devenit oficial informator al Guvernului. Doi ani mai tarziu, cu informatii furnizate de Fratianno FBI-ului, judecatorii federali au emis un total de 217 ordine de detentie. O suta nouazeci si cinci de membri ai Cosei Nostra au fost judecati si condamnati la diferite perioade de inchisoare, inclusiv Dominik Brooklier, sef al familiei din Los Angeles, Samuel Sciortino, sef adjunct al aceleiasi familii, Tom Dragna, Thomas Ricciardi, Jack LoCicero, Mike Rizzitello, Funzi Tieri, Angelo Marino, Russel Bufalino, sef al familiei din nord-estul Pensylvanniei, Marshall Caifano, si lista continua. Altul dintre cei cercetati de FBI dupa dezvaluirile lui Fratianno va fi Tony Spilotro[37].

Reprezentantul familiei din Chicago in Las Vegas continua sa calce pe teren minat operand de fiecare data in mod din ce in ce mai independent de directivele date de familie. Spilotro scotea in mod constant bani de la Stardust, in parte ca sa mentina nivelul inalt de viata la care il obliga sotia lui, Nancy.

Chiar in acea epoca, oameni apropiati lui Tony si fratelui sau, Michael, au devenit informatori FBI, fapt care a trimis la inchisoare un numar important de personalitati din Cosa Nostra a familiilor din Milwaukee, Kansas City si Chicago.

Ratacirile lui Tony Spilotro au fost discutate de Comisie, care a decis sa emita un "contract" pentru el si pentru fratele lui. Exact din acel moment pentru ei incepea numaratoarea inversa. Pentru Joey Aiuppa, decizia Inaltului Consiliu al Crimei Organizate insemna unda verde.

Intr-o dimineata din 1986, sase agenti FBI au intrat in rezidenta lui Joey Aiuppa din Chicago cu un mandat federal de arestare, acuzandu-l ca a furat milioane de dolari din diferite cazinouri din Las Vegas. Dupa intrarea lui in inchisoare, Joe Ferriola si-a asumat interimar controlul familiei din Chicago.

Noul sef i-a sunat pe Tony Spilotro si pe fratele lui sa se prezinte in fata Consiliului familiei din Chicago. Spilotro stia ca ii sosise clipa, la cei patruzeci si opt de ani ai sai, dupa ce a facut atatea pentru familie. Era sigur ca va fi numit sef al puternicei familii din Chicago.

In acea dimineata de 16 iunie 1986 a calatorit impreuna cu Michael din Las Vegas, dar, inainte de a pleca, Spilotro a lasat ordin sa se organizeze o mare petrecere in onoarea celui care va fi numit noul sef. Aceea va fi ultima zi din viata sa.

Ambilor gangsteri li se va da intalnire in imprejurimile orasului Enos, in statul Indiana. Acolo, din ordinele lui Joey Aiuppa, au fost batuti brutal cu bate de baseball. Prima lovitura ii va rupe mandibula lui Tony. Sangele care ii curgea din cap l-a lasat aproape orb pe Michael[38].

Amandoi, inca in viata, au fost aruncati intr-o groapa sapata in mijlocul unui lan de porumb si ingropati de vii cu ajutorul unui excavator. Tony inca mai tusea inecandu-se cu propriul sange, iar Michael plangea, in timp ce tone de pamant ii acopereau complet[39]. Unul dintre cei mai faimosi executori ai Mafiei, acelasi care trimisese personal in mormant aproape treizeci de persoane, era ucis la randul sau de oamenii cu care lucrase in timpul ultimilor treizeci de ani.

In timp ce in vestul Statelor Unite si in Chicago aveau loc schimbari in ierarhia diferitelor familii, in parte din cauza valului provocat de "problema Spilotro", New York-ul traia ani de pace, chiar daca conspiratiile din jurul noului sef nu incetau sa existe.

Carmine Galante si Aniello Dellacroce tocmai iesisera din inchisoare, dar revista Time, in articolul publicat pe 16 mai 1977, a comis o greseala de calcul. Aniello Dellacroce era, de fapt, seful adjunct al familiei Gambino sub conducerea lui Paul Castellano. Oricum, desi noul sef al familiei Gambino nu urma sa il piarda din vedere pe Dellacroce, lovitura de stat impotriva lui nu va veni din partea adjunctului sau, ci din linia de caporegimi condusi de un barbat numit John Gotti. Cineva conspira sa ii cante un recviem Nasului.

Dominik Brooklier a murit in urma unui infarct in iulie 1984, in celula lui din Centrul Federal Metropolitan de Corectie din Tucson.

Joey Aiuppa a fost condamnat la o perioada lunga intr-o inchisoare federala pentru furt, extorsiune si conspiratie pentru jefuirea mai multor cazinouri din Las Vegas. Aiuppa ordonase personal executarea lui Jimmy Fratianno, Johnny Roselli, Tony Spilotro, Michael Spilotro si Frank Bompensiero, desi niciodata nu s-a putut dovedi asta si, drept urmare, nu a putut fi judecat. Cand a fost pus in libertate, Aiuppa pierduse controlul absolut al familiei din Chicago.

Jimmy Fratianno a murit din cauze naturale in octombrie 1993. Ultimii saisprezece ani de viata si i-a petrecut sub manta protectoare a numitului Program Federal de Protectie a Martorilor (WITSEC).

Cadavrele lui Tony si Michael Spilotro au fost dezgropate si trimise la departamentul de medicina legala al Universitatii din Indiana. Biroul Serifului Districtului Newtown a trimis factura cu toate cheltuielile biroului local al FBI-ului din Indianopolis. Acestia au refuzat sa o deconteze. Pentru a suporta costurile, Biroul Serifului Districtului Newtown a pus la vanzare niste tricouri imprimate cu cuvintele: "Fratii Spilotro, Firma de Ingrasaminte".