Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PAGINI DE ISTORIE POLITICA A GETO-DACILOR

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
GANDIREA POLITICA IN ANTICHITATE. GRECIA SI ROMA
MIHAI VITEAZUL (TARA ROMANEASCA, 1593-1601)
Dacismul
Despre cucerirea dacilor de romani
Europa in conceptia lui Joseph Ratzinger
Secolul al-XX-lea intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici polirice in Romania si in Europa
TEST EVALUARE - De la geto-daci la etnogeneza romaneasca
Principatele Romane sub regimul Conventiei de la Balta-Liman; domniile lui Barbu Stirbei si Grigore Al. Ghica
Romania dupa al doilea razboi mondial
Creta, mobilul conflictului greco-otoman in razboiul de 30 de zile

TERMENI importanti pentru acest document

istoria politica a geto-dacilor : personalitati politice zeificate : : conflictul dintre dromihetes si lisimah : :

PAGINI DE ISTORIE POLITICA A

 GETO-DACILOR

1. Popoarele epocii fierului si influenta acestora asupra geto-dacilor

Cimerienii. Lasand in urma 'semne de cultura inrudite cu cele tracice'[1], cimerienii au fost considerati traci[2]. Migratia cimerienilor a inceput spre sfarsitul mileniului al doilea dinspre partea dintre Nistru, Bug si Nipru, teritoriu locuit, initial, de catre acestia.

Deplasarea catre vest s-a datorat navalirii scitilor.

Scitii. Vasile Parvan a incercat in lucrarea sa 'Getica' sa stabileasca, ipotetic vorbind, caile de acces ale scitilor, in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Acestea ar fi urmatoarele: prin nordul Moldovei, prin Moldova de mijloc si de sud spre Transilvaia, prin campia munteana, Oltenia si Banat si prin Dobrogea[3].

Din sursele vremii aflam ca scitii erau firi razboinice insufland groaza prin locurile prin care treceau. Credinta in nemurire explica taria lor in batalii iar zeul razboiului era cel mai adorat de acestia.

Scitii au patruns pe actualul teritoriu romanesc prin secolele VII - VI i.Chr. Principalele triburi de origine scitica au fost: agatarsii[4], in muntii Apuseni, sargatii, stabiliti pe cursul mijlociu al Siretului, paleii, pe cursul inferior al Siretului, sacii la rasarit de Durostorum si la sud de Apulum si napeii in Baragan. Toate aceste triburi, conturandu-se ca niste insule in mijlocul geto-dacilor au sfarsit prin a fi asimilate de catre populatia bastinasa.

Invazia scitilor a determinat, pe de o parte, roirea neamurilor geto-dace, iar pe de alta parte, a avut un mare aport in privinta prelucrarii metalelor, aducand cu ei o modalitate specifica de a lucra fierul, argintul si aurul.

Celtii. Celtii ajung in tinuturile noastre dupa anul 300 i. Chr., patrunderea lor realizandu-se pe doua drumuri: unul de-a lungul Dunarii si celalalt de-a lungul Carpatilor. Printre neamurile celtice stabilite in interiorul Daciei s-au numarat anartii, bristrolagii sau bristrogalii si cotensii. Descoperirile arheologice de la Silivas - langa Aiud, Apahida si Dezmir - langa Cluj, de la Medias, Calarasi, Ciumesti - unde a fost gasita chiar o asezare atesta prezenta celtilor si contributia acestora la formarea culturii Latène.

Este foarte adevarat ca, intre cele doua culturi cea dacica si cea a celtilor, a existat o simbioza; dacii preluand o mai avansata tehnologie a fierului si roata olarului[5].

Grecii. Prima calatorie a acestora spre Marea Neagra se prea poate sa nu fi fost incununata de succes, pentru ca termenul iranic 'aksana', insemnand 'negru',    l-au transformat in 'áxeinos', adica 'neospitalier' si abia mai tarziu, a devenit 'eúxeinos', adica 'ospitalier'[6].

Ca tarmul Marii Negre a fost ospitalier pentru greci, o demonstreaza realitatea istorica; pentru ca, incepand din secolul VII i.Ch., acestia isi intemeiaza o serie de orase. Astfel, intre anii 657 - 656 i.Ch, ionienii ridica cetatea Histria langa Lacul Sinoe, spre miazazi ei construiesc orasul Tomis. Pe locul Mangaliei de astazi, dorienii inalta orasul Callatis.

Grecii au adus cu ei acelasi tip de civilizatie cunoscut in locurile de unde plecasera.

            In general, relatiile dintre geti si greci s-au aflat sub bune auspicii, destinate schimburilor comerciale, care, in timp, nu au putut ramane fara urmari. Autohtonii au preluat de la greci ceramica cenusie, ornamentelor originale din Delos si Megara, adaugandu-li-se motivele proprii, cum ar fi spicul de grau sau roata stilizata. Influenta greceasca s-a manifestat si in imitarea monedelor macedonene: straterii si tetradrahmele.

2. Locul geto-dacilor in istoriografia vremii

            Prima informatie scrisa  despre geto-daci apartine lui Herodot si se refera la un eveniment din anul 514 i.Chr. Se pare ca acesta este momentul care separa epoca veche de cea straveche. Pana atunci, ne intrebam cand s-au stabilit geto-dacii pe teritoriile noastre. Herodot le atesta originea traca si tot el ii caracterizeaza ca fiind 'cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci'[7]. Aceste date nu sunt insa de natura sa faca prea multa lumina, de aceea parerile istoricilor si ale arheologilor sunt variate:

            De pilda, Eugène Pittard afirma ca 'nimic nu ne impiedica sa presupunem ca locuitorii, care au inaltat colibele funerare ale Moldovei in epoca pietrei lustruite, sunt aceia, care, mai tarziu, au primit de la istoricii antici numele de daci sau geti'.

            Vasile Pirvan este insa de parere ca, in regiunile noastre, au avut loc suprapuneri de popoare: oamenii bronzului au distrus civilizatia anterioara, la randul lor acestia au patit la fel din cauza oamenilor epocii de fier. Dacii au fost populatia peste care au navalit oamenii epocii de fier.

            Cu toate acestea, se pare insa ca anul 1800 i.Chr. ii gaseste pe geto-daci in aceste tinuturi[8] si ca ei sunt autorii civilizatiei fierului cu influentele despre care s-a scris in paginile anterioare.

            Daca informatiile despre geto-daci n-ar fi ilustrate sporadic, probabil, ca si imaginea noastra despre ei ar fi cu totul alta. Hadrian Daicoviciu,  referindu-se la acest aspect, arata ca 'din cartea cea mare a istoriei vechi a acestui popor ni s-au pastrat doar cateva file; zeci de pagini, fara indoiala din cele mai interesante, s-au pierdut pentru totdeauna, iar multe, si mai interesante poate, n-au fost niciodata scrise de autorii antici'[9].

            Astfel s-a intamplat, de exemplu, cu scrierile lui Ovidiu in limba geto-daca, scrieri care nu ni s-au pastrat. Daca le-am fi avut, cu certitudine, aceste informatii ar fi contribuit substantial la consolidarea cercetarilor noastre. Pe de alta parte, nu stim prea bine nici daca geto-dacii cunosteau scrisul si nici daca au existat scrieri ale acestora.

            Se pare ca Zamolxis sau Zamolxe[10], un personaj marcant in istoria daco-getilor; rege, mare preot si mare legislator, ajungand sa fie zeificat in cele din urma, ar fi pus bazele unei scoli. El 'a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, in care (se spune) ca ii primea () pe fruntasii tarii, invatandu-i ca nici el, nici oaspetii sai si nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un anume loc, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile'[11].

            Se mai precizeaza, de asemenea, ca geto-dacii erau instruiti 'in aproape toate ramurile filozofice'[12].

            Am putea deduce ca preocuparile, in acest sens, s-ar putea sa nu fi lipsit dar sa nu fi existat grija de a pastra, de a conserva tot ceea ce mai tarziu ar fi fost veritabile surse de cunoastere. Probabil, ca tot la fel s-a intamplat si in privinta legilor geto-dacilor.

            Dupa informatiile lui Herodot, altele de acest fel, le detinem de la Tucidide care arata ca 'getii si celelalte popoare din aceste tinuturi sunt vecini cu scitii, au acelasi arme si aceleasi obiceiuri'[13].

            Trebuie spus ca stramosii nostri au fost numiti geti de catre greci, acesta fiind numele unor triburi din regiunea extracarpatica. Grecii venind dinspre sud si sud-est, i-au intalnit mai intai pe geti. Romanii au venit in contact cu dacii din zona intracarpatica si de aceea, in scrierile, lor folosesc aceasta denumire.

            Tot Tucidide scrie despre un regat al odryzilor condusi de Sitalces care stapanea si peste getii de la miazanoapte de Haemus si care ii furnizau calareti. Istoricul grec mentioneaza ca stapanirea odryzilor se intindea de la Abdera, in sudul Traciei, pana la varsarea Istrului in Pontul Euxin si ca grecii si 'barbarii' plateau 400 de talanti de argint lui Seuthes, urmasul lui Sitalces[14].

            Urmatoarele stiri se situeaza in anul 335 i.Chr., in care este descrisa expeditia lui Alexandru cel Mare la nord de Dunare. Iata, ce spune Arrian in cartea sa 'Anabasis': ' Alexandru, retragand corabiile, hotari sa treaca Istrul impotriva getilor care locuiau dincolo de rau, fiindca vazu ca o multime din ei se adunau pe mal cu intentia, pare-se, de a-l opri sa treaca, caci erau vreo patru mii de calareti si mai bine de zece mii de pedestrasi. In acelasi timp, il mana si dorinta de a patrunde dincolo de Istru. El insusi se imbarca pe o corabie si porunci sa se umple cu fan pieile de cort si sa se adune de prin tinut cat mai multe barci, ce se gasesc pe aici din belsug, deoarece locuitorii de-a lungul Istrului se foloseau de ele la pescuit ori pentru a trece unii la altii si chiar pentru a face obisnuit piraterie.

            Astfel aduna el cat mai multe barci si trecu cu ele atata ostire cat ii fu numai cu putinta. Iar cei care trecusera cu Alexandru au fost vreo mie si cinci sute de calareti si vreo patru mii de pedestrasi'.

            Desi armata lui Alexandru cel Mare era numeric inferioara, se pare ca indrazneala acestuia i-a surprins pe geti care 'parasira si orasul lor care era rau intarit, luand cu ei pe atatia cai, atatea femei, cat au putut duce, si se indreptara spre tinuturile pustii, cat mai departe de fluviu.

            Alexandru lua orasul getilor si tot avutul pe care acestia il parasisera; dadu apoi prada lui Meleagru si lui Filip, sa o duca spre casa, iar el, dupa ce darama din temelii orasul, aduse jertfe pe malul Istrului lui Zeus mantuitorul, lui Heracles si Istrului insusi ca nu i-a fost potrivnic la trecere. Si in aceeasi zi aduse inapoi, la grosul oastei, pe toti cei cu care plecase, sanatosi si teferi'[15].

            Aceasta expeditie va deschide sirul unor conflicte dintre geti si macedoneni.

            Intre 334 - 330 i, Chr., generalul Zopyrion, guvernator al Traciei Pontice, ajungand in stanga Dunarii va fi invins si omorat de catre geti.

            Cele mai multe date le avem despre regele get Dromihetes si conflictele acestuia cu Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare, dintre anii 300 - 292 i.Chr.

            Desi marturiile lui Diodor Siculus si ale lui Pausanias despre aceste conflicte nu coincid, se admite ca acestea au avut loc in doua etape. Prin anul 300 i.Chr. o prima expeditie a fost condusa de fiul lui Lisimah, Agatocle. Expeditia a esuat iar Agatocle a fost prins si tinut prizonier o perioada. Prin anul 292, in speranta ca Lisimah impresionat va ceda teritoriile ocupate, Dromihete il elibereaza pe Agatocle si il trimite incarcat cu daruri la tatal sau. Lisimah, insa, organizeaza o noua expeditie. Getii se retrag pustiind totul in calea lor. Este o tehnica pe care domnii tarilor romane o vor folosi frecvent. Slabiti din cauza foamei, macedonenii vor fi invinsi, capturati si dusi la Helis, cetatea de scaun a lui Dromihete. Mai departe, povesteste Diodor din Sicilia, getii vor cere moartea lui Lisimah. Dar Dromihete ii convinge ca este mult mai bine sa ramana in viata si sa fie eliberat pentru ca, ajuns in tara, acesta va fi recunoscator si le va inapoia cetatile care, mai demult, fusesera in stapanirea tracilor.

            Secolul al III-lea va insemna pentru dacii din Transilvania lupta impotriva celtilor, pentru cei din Moldova conflictele cu bastarnii, iar pentru getii din campia munteana va fi o perioada de inflorire.

            Acest fapt este atestat de textele unor inscriptii din Histria in care este mentionat numele a doi carmuitori daco-geti Zalmodegikos si Rhemaxos care exercitau o anumita putere asupra cetatilor grecesti de pe malul Pontului Euxin[16].

            Tot despre un rege al getilor din secolul al II-lea i. Chr. si despre luptele acestuia cu bastarnii ne relateaza, initial, Pompeius Trogus in 'Historiae Philippicae', opera care nu ni s-a pastrat si al carei rezumat este redat de istoricul Iustinus[17].

            Pompeius Trogus vorbeste si despre puterea pe care dacii au avut-o in timpul regelui Rubobostes 'incrementa dacorum per Rubobostem regem'[18].

            Cu toate lacunele pe care aceste informatii le au, incontestabil ramane faptul ca in cea de-a doua epoca a fierului puterea economica si politica a geto-dacilor cunostea o permanenta ascensiune care a culminat in secolul I cu unificarea tuturor triburilor si uniunilor de triburi geto-dace sub conducerea lui Burebista.



[1] Iosif Constantin Dragan, Noi, tracii. Istoria multimilenara a neamului romanesc, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1976, p.124

[2] Aristotel precum si scriitorul Arrian ii considera traci, legandu-i de edonii - traci

[3] Constantin C. Giurescu, Dinu C.Giurescu, Istoria Romanilor, Ed, }tiintifica, Bucuresti, 1974, p.30

[4] Se pare ca agatarsii ar fi fost de la bun inceput geto-daci

[5] Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. pentru literatura, 1968, p.61 - 63 ; I.C.Dragan, op. cit. p.257; Vl. Hanga, Istoria statului si dreptului R.P.R., vol. I, Litografia si tipografia invatamantului, Bucuresti, 1957, p.59 - 61

[6] Hadrian Daicoviciu, op. cit., p29 - 30; C.C.Giurescu, D.C. Giurescu, op. cit., p.34 - 36

[7] Herodot, Istorii, IV, 93

[8] C.C.Giurescu, D.C.Giurescu, op. cit., p.23

[9] H.Daicoviciu, op. cit., p.64

[10] Porphyir in Viata lui Pitagora arata ca Zamolxis fusese sclavul si discipolul lui Pitagora de la care invatase 'astronomia, ceremoniile si tot ce priveste cultul zeilor'. Intors in locurile natale, devenise legislator si apoi zeu al geto-dacilor. (Pitagora, Imnurile sacre, Ed.Herald, Bucuresti, p.13); Herodot este insa de parere ca Zamolxis ar fi trait cu mult inaintea lui Pitagora. (Istorii, IV, 96)

[11] Herodot, Istorii, IV, 94

[12] Iordanes, Getica, in Fontes, II, 417

[13] Tucidide, Razboiul peloponesiac, II, 96 - 97

[14] H.Daicoviciu, op. cit., p.66

[15] Arrian, Anabasis, I, 3

[16] Pippidi, Studii clasice, V, 1963, p.137

[17] Iustinus, Epit. XXXII, 3,16

[18] Pompeius Trogus, Proleg, 3,2

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 238
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved