Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Ce este politica?

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Instrumente Structurale - Prezentare generala
Definirea dimensiunilor conceptului de „baron local PSD”
SCOPUL, ROLUL, LOCUL SI OBIECTIVELE STRATEGIEI DE TRANSFORMARE A ARMATEI ROMANIEI
TARILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE
Pactul Ribbentrop-Molotov
Perspectiva dependentei de resurse - PDR
Institutiile Uniunii Europene
Istoricul Uniunii Europene - Ideea de uniune europeana
Relatia Org–MEO–B. Fundamentare teoretica
UNIUNEA EUROPEANA IN VALURI DE ADERARE

Ce este politica?

Una dintre cele mai grele intrebari care i se poate pune unui profesionist[1] este aceea de a defini stiinta in domeniul careia s-a specializat. Unui matematician nu ii este usor sa spuna ce este matematica, la fel unui fizician sau unui biolog. Iar lucrurile sunt chiar mai dificile atunci cand avem de-a face cu specialisti in domenii sociale. Poate ca suntem mai intelegatori cand, de pilda, intalnim un specialist in domeniul relatiilor publice si ii solicitam sa ne lamureasca ce sunt acestea – fiindca domeniul este inca foarte nou si intr-o continua redefinire; dar pesemne ca suntem mai intrigati cand constatam ca un filosof, un sociolog sau chiar un economist sunt nevoiti sa isi ia o multime de precautii (de genul: potrivit unor autori, lucrurile stau asa si asa; dar o alta scoala importanta sustine ca, etc.) pentru a raspunde.




Lucrurile nu sunt cu nimic mai simple in cazul stiintei politice. Sa apelam la cea mai simpla metoda de a vedea care este domeniul ei de studiu, anume sa ne raportam la folosirea obisnuita, in limba romana, a termenului „politic”. Pentru aceasta, sursa prima este dictionarul – nu unul de specialitate, ci pur si simplu unul general. In Dictionarul explicativ al limbii romane, editia 1998, gasim urmatoarea intrare:

POLÍTIC, -A, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Stiinta si practica de guvernare a unui stat; sfera de activitate social-istorica ce cuprinde relatiile, orientarile si manifestarile care apar intre partide, intre categorii si grupuri sociale, intre popoare etc. in legatura cu promovarea intereselor lor, in lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, actiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. in domeniul conducerii treburilor interne si externe; ideologie care reflecta aceasta orientare, activitate, actiune. ◊ Expr. A face politica = a lua parte in mod activ la discutarea si rezolvarea treburilor statului. 2. Tactica, comportare (abila) folosita de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care apartine politicii (I), care se refera la politica, de politica; politicesc1. ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetatenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme. Om politic (si, inv., substantivat, m.) = persoana care are un rol important in activitatea politica, care isi desfasoara activitatea principala in domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viata politica. 2. Care are sau care exprima o comportare abila; dibaci, siret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.[2]

Ideea centrala este aceea ca politica are a face cu guvernarea unui stat, deci cu acele activitati care urmaresc obtinerea puterii si permit realizarea optiunilor dorite prin intermediul statului. Exista insa si o idee mai generala despre politica, uzuala in limba romana: anume ca politica priveste capacitatea cuiva de a atinge un scop (printr-o anume dibacie sau siretenie). Ce inseamna asta? Aparent, ideea este ca politica va consta in utilizarea unor mijloace speciale; dar mai important este ceea ce se presupune: daca atingerea scopului presupue dibacie ori siretenie, inseamna ca politica vizeaza in primul rand sfera relatiilor noastre cu altii: ea priveste acele obiective pentru atingerea carora trebuie sa tinem seamna de interesele si de actiunile celorlalti oameni care traiesc in societate. Acest ultim sens (fara a cuprinde neaparat nuanta peiorativa) se afla si in alte limbi. De pilda, conform cu Merriam-Webster Dictionary in limba engleza termenul politica (politics) are intre sensurile sale pe urmatoarele:

a) arta sau stiinta de a guverna; b) arta sau stiinta care se ocupa cu ghidarea si influentarea politicilor (policy) guvernamentale; c) arta sau stiinta care se ocupa cu castigarea si mentinerea controlului asupra guvernamantului;

a) complexul tuturor relatiilor dintre oamenii care traiesc intr-o societate; b) relatiile sau comportamentul in cazuri particulare, in special asa cum apar ele dintr-un punct de vedere politic.

Potrivit primului inteles al politicii, ea vizeaza iarasi sfera guvernarii; dar exista iarasi sensul mai general, prin care politica priveste comportamenul oamenilor nu neaparat in sensul guvernarii. Asa cum detaliaza un alt dictionar[4], acest sens priveste relatiile adesea conflictuale intre oamenii dintr-o societate; cu alte cuvinte, e vorba ca si in limba romana de acele situatii in care interesele diferite, chiar conflictuale dintre oameni trebuie avute in vedere.

Cum avem doua sensuri, unul restrans si unul mai general al termenului „politic(a)”, si stiinta politica va putea privi sau guvernarea, sau – iarasi intr-un sens mai larg – relatiile dintre oamenii dintr-o societate care isi urmaresc atingerea scopurilor lor.

Sa mai notam un lucru. Dictionarele reflecta practici lingvistice, dar uneori exprima unele tipuri de inregimentari sau chiar urmaresc in mod explicit sa impuna anumite intelegeri ale unor termeni. Sa luam un exemplu. Una dintre editiile mai vechi ale Dictionarului explicativ al limbii romane (Editura Academiei, Bucuresti, 1984) introducea, in locul sensului I1 mentionat mai sus urmatorul sens al termenului „politic(a)”:

Forma de organizare si de conducere a unei comunitati umane, de asigurare a unei ordini interne etc. in scopul obtinerii dominatiei unei clase asupra altora, al apararii intereselor economice ale clasei economiceste dominante si al garantarii securitatii externe; sfera de activitate social-istorica ce cuprinde relatiile, orientarile si manifestarile ce apar intre clase, intre grupuri sociale, intre popoare etc. in legtura cu promovarea intereselor lor, in lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, actiune a unei clase, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. in domeniul conducerii treburilor interne si externe; ideologie care reflecta aceasta orientare, activitate, actiune.



Nu e greu sa observam aici incercarea de a impune o definitie a ceea ce este politic in raport cu o conceptie particulara asupra politicii; in cazul de fata, era vorba de marxismul dogmatic (care, chiar daca nu mai era aproape deloc practicat la mijlocul anilor 80 in sfera academica, in publicatiile de specialitate, totusi se mentinuse in dictionare neschimbat de pe vremea deceniului al saselea al secolului). Problema este ca o definitie a politicii este de preferat sa fie cat mai neutra in raport cu diferitele tipuri de abordari ale acesteia. Asa cum vom vedea imediat mai jos, politica poate fi studiata facand apel la instrumente teoretice foarte diferite, in unele sensuri incompatibile intre ele – si de aceea este de dorit ca definitia politicii pe care o dam sa fie independenta fata de fiecare dintre acestea.

Sa mutam acum centrul atentiei asupra specialistilor in stiinta politica. Desigur, in practica multi dintre ei isi petrec cea mai mare parte a activitatii profesionale cu cercetarea guvernarii. De regula, cei mai multi studiaza chestiuni precum institutiile politice (institutiile statului, partidele politice), comportamentul politic, procesele electorale etc. Cursurile care sunt predate in facultatile de stiinta politica se concentreaza tocmai asupra acestor chestiuni – iar studentii sunt persuadati sa considere ca temele tratate extensiv in cadrul cursurilor sunt si cele care definesc obiectul stiintei pe care o studiaza: stiinta politica. Totusi, exista o tendinta foarte mare printre cercetatori ca definitia data politicii sa fie mai larga decat cea standard de dictionar – si anume cea care o limiteaza la guvernare: la arta sau stiinta de a guverna, de a produce si a influenta deciziile politice, de a accede si a te mentine la guvernare. Asa cum vom vedea imediat mai jos, unele dintre cele mai importante tipuri de abordari ale politicii – inclusiv abordarea de tipul alegerii rationale – solicita o definitie mai larga a politicii. De aceea, restrangerea politicii la domeniul guvernarii si al institutiilor formale care o asigura risca sa ignore unele dintre cele mai importante dezvoltari actuale din stiinta politica (Ball, Peters: 2000, p. 22).

Iata mai jos cateva astfel de definitii.

Politica in sens de distributie sau alocare a resurselor sociale

Politica priveste: “cine ce obtine, cand si cum” (H. Lasswell: 1950)

Politica in sens de putere

“ “Politica” poate fi cel mai bine caracterizata drept utilizarea sub constrangeri a puterii sociale. De aici, studiul politicii – fie el realizat de cercetatori sau de politicieni – poate fi caracterizat la randul lui ca studiul naturii si surselor acelor constrangeri si al tehnicilor de utilizare a puterii sociale in cadrul acelor constrangeri. Definind politica in termeni de putere, ii urmam pe multi dinaintea noastra … Analiza noastra se departeaza de traditie prin aceea ca defineste politica in termeni de folosire sub constrangeri a puterii … Constrangerile sub care actioneaza actorii politici, manevrele strategice pe care le ocazioneaza acestea si care se petrec in cadrul lor consideram ca reprezinta esenta politicii. Analiza acestor constrangeri – de unde vin ele, cum functioneaza, cum vor putea functiona agentii politici in interiorul lor – este ceea ce consideram ca sta in centrul studiului politicii.” (R.E. Goodin, H.-D. Klingemann: 1996)

Politica: “exercitarea puterii, prin ratiune si limbaj, pentru a atinge in cadrul unui grup de oameni un anumit rezultat” (B. Arneil: 1999, p. 2

Politica in sens de dimensiune a vietii sociale

“Politica nu este un domeniu separat al vietii si activitatii publice. Dimpotriva, politica cuprinde toate activitatile de cooperare si conflict, in cadrul societatilor si intre ele, felul in care specia omeneasca organizeaza utilizarea, producerea si distribuirea resurselor umane, naturale etc. in cursul producerii si reproducerii vietii sale biologice si sociale.” (A. Leftwich)

“In esenta, noi actionam politic ori de cate ori facem decizii pe seama altor oameni si nu doar a noastra. Politica inseamna a planifica si a organiza proiecte comune, a stabili reguli si standarde care definesc relatiile intre oameni si alocarea resurselor intre nevoi si scopuri omenesti rivale.” (C. Anderson, apud Marsh, Stoker: 1995, p. 5.

„Politicul ar trebui astfel definit incat sa cuprinda intreaga sfera a socialului. De aici decurge ca evenimentele, procesele si practicile nu trebuie etichetate ca „nepolitice” sau „extrapolitice” pur si simplu in virturea cadrelor sau contextelor in care apar. Toate evenimentele, procesele si practicile care apar in sfera sociala au potentialul de a fi politice si, deci, de a fi supuse analizei politice. Potrivit acestei definitii, domeniul guvernarii nu este mai politic prin sine decat cel al culturii, juridicului sau sferei casnice. In consecinta, diviziunea muncii casnice nu este mai putin politica – si deci mai putin potrivita analizei politice – decat reglementarea de catre stat a muncii … Politica si politicul privesc distributia, exercitarea si consecintele puterii. O analiza politica este atunci una care atrage atentia asupra relatiilor deputere implicate in relatiile sociale. In acest sens, politica nu este definita prin aceea ca are un locus de manifestare, ci prin natura ei de proces.” (C. Hay: 2002, p. 3)



„Politica poate fi definita pe scurt ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective socotite indeobste ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna.” (Enciclopedia Blackwell a gandirii politice: 2000)

Sa analizam ceva mai detaliat aceste definitii. In cel de-al treilea inteles - si cel mai general – ideea fundamentala este aceea ca politica vizeaza procesele de formare si de implementare a deciziilor sociale. Sa observam inca un fapt important: astfel inteleasa, politica privese procesele cae au loc in interiorul diferitelor grupuri de oameni, nu neaparat in cadrul societatii ca intreg. Ca urmare, ideea este aceea ca putem vorbi de politica relativ la orice grup de oameni, de la cele mici la cele foarte largi, de la ceea ce se intampla in situati in care sunt implicati oameni in contexte foarte locale la politica unor state intregi.

Enciclopedia Blackwell a gandirii politice impune insa in definitie si alte constrangeri: ca decizia sociala este rezultatul acordului intre oameni, deci ca decizia sociala se bazeaza pe ceva mai elementar, anume optiunile individuale. Nu cred ca e bine sa se presupuna deja o astfel de idee, fiindca e posibil ca unii cercetatori ai politicii sa sustina un punct de vedere diferit. Apoi, se admite ca cele mai relevante sunt cazurile in care diferentele de optiuni intre membrii grupului sunt mari. E adevarat ca in mod obisnuit astfel stau lucrurile, dar nu trebuie sa uitam ca unele dintre cele mai faimoase argumente din teoria politica (pe care de altfel le vom discuta le larg in aceasta lucrare) sunt cele care se refera la alegerea unanima: e vorba de alegerea constitutionala, pe care gandirea politica clasica a formulat-o ca problema a contractului social. Apoi, faptul ca o decizie sociala devine obligatorie pentru membrii grupului nu trebuie sa fie impusa dintru inceput in cadrul definitiei; dimpotriva, acest lucru se poate intampla sau nu cu o decizie, dar lucrul acesta nu poate fi stiut intotdeauna a priori. Ca urmare, nu trebuie sa definim politica in raport cu un anumit gen de decizii (deci cu un domeniu, un locus al politicii), ci in raport – pur si simplu – cu procesele prin care ea se constituie si se infaptuieste.

Trupul omenesc si politica

Istoricii s-au apropiat de istoria corpului de multa vreme. Au studiat corpul din perspectiva demografiei sau a patologiei istorice; l-au privit ca sediu al nevoilor sau al poftelor, ca loc al proceselor fiziologice si al metabolismelor, ca tinta pentru microbi si virusi: au aratat cat de mult sunt implicate procesele istorice in ceea ce poate trece drept fundamentul pur biologic al existentei; si ce loc trebuie sa se acorde in istoria societatilor unor „evenimente” biologice precum circulatia bacililor sau prelungirea duratei de viata. Dar corpul ete tot atat de nenmijlocit implicat si intr-un camp politic; raporturile de putere opereaza asupra lui o integrare imediata; il investesc, il marcheaza, il formeaza, il supun la cazne, il silesc sa munceasca, il obliga la ceremonii, ii solicita semne. Aceasta investire politica a corpului este legata, prin relatii complexe si reciproce, de utilizarea lui economica; intr-o mare masura, corpul este investit cu raporturi de putere si de dominatie () corpul n devine o forta utila decat daca este in acelasi timp corp productiv si corp aservit. Aceasta aservire nu se obtine numai prin intermediul violentei sau al ideologiei; poate foarte bine sa fie vorba de o aservire directa, fizica, sa foloseasca forta impotriva fortei, sa aiba ca obiect elemente materiale si, cu toate acestea, sa nu fie violenta; poate fi calculata, organizata, elaborata tehnic, poate fi ingenioasa, poate sa nu faca uz nici de arme, nici d teroare, si cu toate acestea sa ramana de ordin fizic. Poate, cu alte cuvinte, sa existe o „cunoastere” a corpului care sa nu fie totuna cu stiinta functionarii acestuia, ca si o dominare a fortelor lui care sa fie mai mult decat capacitatea de a le invinge; aceasta cunoastere si aceasta dominatie constituie ceea ce s-ar putea numi tehnologia politica a corpului.” (M. Foucault: 2005, pp. 32 – 33)

In formularea si in implementarea unei decizii procesele care privesc puterea sunt extrem de importante. Sa observam insa, mai intai, ca procesele de formulare si de implementare a deciziilor sociale sunt mai generale decat cele in care intervin relatiile de putere. In al doilea rand, este desigur adevarat ca procesele privind puterea intervin adesea in procesele sociale; dar iarasi nu stim a priori ca intervin si cum intervin. Dimpotriva, unele dintre cele mai importante realizari ale teoriei politice sunt cele in care se argumenteaza ca exercitarea puterii are loc in contexte noi. Or, cercetarea politica a acelor contexte nu a inceput abia dupa ce s-a contatat ca acolo sunt implicate relatii de putere; or, procesul a fost invers: acele contexte – modul in care in cadrul lor se iau deciziile sociale – au fost studiate, iar consecinta a fost contruirea unor argumente ca deciziile implica relatii de putere. Un exemplu este teza lui M. Foucault ca relatiile de putere afecteaza chiar modul in care corpul omenesc este inteles si devine obiect social. Un alt exemplu: formula feminista ceea ce este personal este politic spune tocmai ca relatiile de putere din societate afecteaza, constrang, modifica insasi viata personala; cu alte cuvinte, deciziile individuale nu sunt independente de cele la nivel social. Ca urmare, conceptul de putere nu e cuprins in insasi definitia problemei, ci mai curand e parte a unui anumit tip de solutie (anumite moduri de realizare a deciziilor sociale).



Feminismul si distinctia public – privat

“In contextul analizelor feministe, dualismul public-privat este considerat ca factor care da nastere la spatii separate pentru femei si barbati, circumscriind femeile spatiului „domestic”, privat si barbatii spatiului in care se pun la cale afacerile colective. (…) Sfera privata s-a identificat cu ceea ce trece drept „feminin”: sentimente, intuitie, irationalitate, partinire, sensibilitate, grija. Sfera publica s-a identificat cu trasaturi „masculine”: ratiune, rationalitate, neutralitate, obiectivitate, calcul de interese, meritocratie, competitie, drepturi. In doctrina liberala clasica, femeile sunt construite ca subiecti privati iar barbatii ca subiecti publici. Odata circumscrise sferei private, femeile capata statusuri si roluri subordonate. Ele se ocupa de gospodarie si cresterea copiilor, barbatii se ocupa de industrie, comert, afaceri, activitati publice si politica. Femeile nu au avut autoritate contractuala si nici o relatie directa cu proprietatea. (…) Miscarea feminista a contestat dihotomia public-privat, plecand de la lozinca „ceea ce este personal, e politic”. Teoriile feministe se axeaza pe analiza relatiilor de putere implicate in diviziunea public-privat si pe strategiile de transformare ale acestor relatii. In mare masura experientele femeilor, facute publice, au relevat faptul ca sfera privata inseamna si o scoala a abuzurilor si nedreptatii, a violentei in familie si ca neinterventia statului inseamna sa lasi in stapanirea unor parinti sau unui barbat abuzivi copii sau femeile. Valul care acopera aceste abuzuri trebuie dat la o parte.” (O. Dragomir, M. Miroiu: 2002, pp. 301 – 303)

In sfarsit, in definitia politicii nu este necesar sa fie amintite institutiile formale prin care se realizeaza guvernarea. Din mai multe motive. Primul, asa cum am vazut, este acela ca politica, in sensul sau mai general, priveste si procesele de formulare si de implementare a deciziilor sociale si in alte contexte decat cele care implica institutiile statului (in particular: la nivelul altor rupuri decat societatea ca intreg). Apoi, asa cum argumenteza multi autori, aparitia institutiilor formale adesea este raspunsul, consecinta, iar nu premisa pentru nevoia luarii unor decizii. In sfarsit, decizia sociala uneori solicita, asa cum vom vedea pe larg, existenta unor institutii formale, ale statului. Dar argumentul ca lucrurile trebuie sa se intample obligatoriu asa nu este deloc constrangator. Dimpotriva, acestui argument hobbesian (pentru aparitia statului) unii autori ii opus argumentul liberal, ca aceleasi functii de reglementare a actiunii sociale pot fi indeplinite de institutia pietei libere, iar altii ii opun argumentul conservator ca o comunitate de oameni se poate autoorganiza pentru a raspunde unei probleme sociale. Ca urmare, definitia politicii nu trebuie sa prespuna referirea la institutiile formale ale statului. Iarasi, ideea de baza este aceea ca e mai potrivit sa definim politica nu cu referire la un anumit domeniu, locus din societate, ci mai curanr raportandu-ne la tipul de procese, de probleme pe care le avem in vedere.

Ca sa conchidem: politica cuprinde procesele prin care, prin interactiunile dintre oameni, se formeaza si se implementeaza deciziile sociale.



Aici si in intreaga lucrare expresiile de genul “profesionist”, “autor”, „cititor”, „membru” al unui grup, “om”, „votant”, „alegator” etc. sunt folosite intr-un sens neutru fata de gen.

http://dexonline.ro/search.php?cuv=politic&source=dex98.

http://www.m-w.com/cgi-bin/dictionary?book=Dictionary&va=politics&x=17&y=13Merriam-Webster Online Dictionary.

http://education.yahoo.com/reference/dictionary/entry/politics.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 548
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site