Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Contributii romanesti la definirea disciplinei. Sensuri actuale ale geopoliticii

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NIVELUL DE AMBITIE SI STRUCTURA DE FORTE
Integrarea Romaniei in Uniunea Eureopeana
Integrarea Romaniei in Structurile Euro-Atlantice - NATO, GARANTIE A STABILITATII SI SECURITATII
RAPORTURILE EXTERNE ALE UNIUNII EUROPENE
Institutiile Uniunii Europene
Comisia Europeana
CONTEXTE SI POLITICI ALE DEZVOLTARII
Consiliul de Ministri al Uniunii Europene
SCOPUL, ROLUL, LOCUL SI OBIECTIVELE STRATEGIEI DE TRANSFORMARE A ARMATEI ROMANIEI
Analiza de retea si teoria schimbului

Contributii romanesti la definirea disciplinei. Sensuri actuale ale geopoliticii

1. Ion Conea - viziunea strategica asupra geopoliticii




Exista in conturarea obiectului de studiu al geopoliticii doua contributii romanesti de mare semnificatie, asupra carora ne propunem sa insistam la inceputul celui de-al doilea curs dedicat delimitarii obiectului de studiu al geopoliticii. Prima, legata de numele geografului Ion Conea, este construita in directa legatura cu viziunea lui Kjellen despre vecinatate si studiul vecinatatii. Ion Conea plaseaza obiectul de studiu al geopoliticii in domeniul relatiilor internationale, retinand pentru aceasta disciplina doua seturi de preocupari.

1. In primul rand, el considera ca “Geopolitica nu va studia statele in parte, ci jocul politic dintre state”, ca “Geopolitica va fi stiinta relatiilor sau – si mai bine - a presiunilor dintre state” (“Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag.78).

Inainte de a trece mai departe la prezentarea conceptiei lui Conea, nu putem sa nu mentionam un termen nou pe care geograful roman il foloseste adesea, anume Druckquotient-ul, termen folosit prima data de Alexandru Supan. Rudolf Kjellen a vorbit de presiunea pe care un stat o suporta in fiecare clipa la hotare, subliniind ca orice stat trebuie sa se considere, oarecum, asediat. Supan a incercat sa dea expresie matematica acestei presiuni recurgand la notiunea de Druckquotient. Acesta se obtine prin insumarea populatiilor din tarile vecine unui stat si impartirea acestei sume la numarul populatiei statului respectiv. Astfel, pentru o serie de state mici si mijlocii dinainte de primul razboi mondial druckquotientul calculat de Supan era: Olanda - 11,7, Belgia - 14,7, Romania - 30,8, iar Elvetia - 50,9.

Fireste, intr-o perioada, cum este cea contemporana, in care tendinta dominanta este cea de integrare, presiunea la granitele unui stat nu mai are relevanta pe care o avea altadata. Totusi, ea reprezinta un indiciu demn de luat in seama. Alexandru Supan vorbeste de presiunea demografica, tema asupra careia vom reveni in prelegerea consacrata acestei teme de mare actualitate. Prin extrapolare, putem vorbi de o presiune culturala, economica, informationala. Starea de asediu de care vorbea Kjellen reprezinta insumarea tuturor acestor elemente.

Acest nivel de analiza al relatiilor internationale este extrem de important si el nu trebuie subestimat in nici o privinta. Cele mai multe conflicte sau stari de tensiune decurg, adesea, din cresterea decalajelor de presiune la granita dintre state, care stimuleaza poftele de agresiune ale statului avantajat de noua situatie. Nu vom capata o intelegere adecvata a dinamicii relatiilor dintre state daca ne vom lipsi de aceasta analiza.

Daca este sa facem o obiectie, ea nu priveste importanta problemei, ci faptul ca este oarecum unilateral formulata. Ca sa studiezi jocul politic dintre state si presiunile dintre acestea, este, mai intai, nevoie sa existe, in prealabil, o vedere aplicata asupra a ceea ce se intampla in interiorul respectivelor state. “Presiunea” si “jocul politic” au un numitor comun: starea interna a statelor respective. Altminteri nu prea exista sanse sa intelegem “jocul”, mai mult daca nu ar exista prefaceri in situatia interna a statelor, s-ar anula chiar si ideea de joc, pentru ca acesta nu ar mai fi alimentat decat de datele geografice care sunt fixe.

Ne spune acest lucru si Kjellen: “Obiectul politicii este Statul…Statele sunt acei actori ai istoriei pe care ii numim Anglia, Germania etc. Ele ni se infatiseaza ca realitati obiective si pline de viata. Aceste realitati supraindividuale, care pot fi percepute empiric, ne preocupa aici. Sunt fiintele pe care le percepem in perspectiva ca patrie. Monografia mea despre Suedia reprezinta o tentativa de a vadi si de a descrie stiintific o singura patrie cu tot ce cuprinde. In perspectiva acestui punct de vedere, politica este stiinta despre patria proprie si despre cea a altora” (“Grundriss…”, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 9). Iar geopolitica este un capitol al politicii.

In al doilea rand, I. Conea defineste geopolitica, intr-un sens mai cuprinzator, drept “stiinta mediului politic planetar”. “Geopolitica apare ca stiinta atmosferei sau a starii politice planetare. Ea trebuie sa ne prezinte si sa ne explice harta politica. Aceasta harta – intelegerea si prezentarea ei – formeaza sau ar trebui sa formeze obiectul ei” (I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, Extras, pag.31).

Pe aceasta harta putem identifica puncte si regiuni de “maximum” si puncte si regiuni de “minimum”. Primele intereseaza cu deosebire geopolitica, intrucat ele sunt zone “de frictiune sau de convergenta a intereselor si disputelor”, individualitati geografice formate din acele regiuni raspandite pe suprafata planetei cum ar fi Marea Rosie, Marea Mediterana, Oceanul Pacific etc. De aceea, “geopolitica are drept obiect mai degraba problemele politice si economice pe care le pun regiunile si marile individualitati ale planetei si nu atat problemele politice si economice, care sa priveasca un singur stat; ea analizeaza, asadar, regiunile naturale care la un moment dat pun probleme de politica si economie mondiala” (Idem, pag. 33).

Este evident ca Ion Conea defineste geopolitica tot din perspectiva geografica. De altfel el o spune explicit: “acest mediu politic trebuie urmarit si definit pe temei geografic” (idem, pag. 80). De fapt, autorul imbratiseaza cu preponderenta o viziune strategica asupra geopoliticii, asa cum intalnim cu deosebire la scoala anglo - saxona privitoare la aceasta disciplina. Important in devenirea hartii politice a lumii este sa urmarim punctele ei de “maxim”, zonele strategice unde se intalnesc si intra in disputa interesele tarilor din zona sau ale marilor puteri.

Anton Golopentia = “cuvantul care vine dinspre sociologie

Volumul “Geopolitica”, publicat de Editura “Ramuri” din Craiova in 1940, reuneste unele studii importante ale coordonatorilor lucrarii: Ion Conea, Anton Golopentia si M. Popa-Veres. Studiul lui Ion Conea: “Geopolitica. O stiinta noua”, publicat in deschiderea volumului, se incheie cu precizarea: “sa asteptam, totusi, si cuvantul care sa vina dinspre sociologie”. Studiul lui A.Golopentia, intitulat “Insemnare cu privire la definirea preocuparii geopolitice”, merita cu adevarat sa fi fost anuntat drept cuvantul care vine dinspre sociologie…

Un cuvant modern si actual nu numai pentru timpul cand a fost rostit, ci si pentru vremurile noastre; un cuvant aplicat, ce pune punct tuturor tentativelor de a circumscrie geopolitica unui demers de tip academic; un cuvant ce smulge geopolitica de pe taramul strict al geografiei, plasand-o in miezul problemelor sociale si politice.

Doua sunt, credem, izvoarele acestei viziuni. In primul rand, o lectura mai adanca a operei intemeietorului geopoliticii. Statul, in viziunea lui Kjellen, este o “forma vie”, o unitate indisolubila dintre tara (studiata de geografie politica) neam si populatie (studiate de demografie), economie (studiata de ecopolitica) etc. Aceasta “teorie empirica a statului” pretinde o reunire a perspectivelor de studiu care, pana atunci, erau fragmentate, pentru a sesiza cu adevarat esenta, functionarea, performanta, dinamica, tendintele de evolutie ale statului.

Sociologul roman era preocupat, in acelasi timp, de dinamica situatiei internationale, de rapida schimbare a unor conjuncturi, de nevoia vitala a statelor de a cunoaste la timp aceste prefaceri din imediata vecinatate si din lume, pentru a afla raspunsuri potrivite. Or dinamismul este un loc geometric, o rezultanta, el nu poate fi surprins doar urmand un singur unghi de analiza, oricat de important ar parea el la un moment dat. Cuplarea acestor doua perspective il conduce pe Golopentia sa-si precizeze conceptia despre obiectul geopoliticii. Pentru sociologul roman obiectul geopoliticii “il constituie potentialul statelor (subl.ns). Acesta este rezultanta insusirilor tuturor factorilor constitutivi pentru un stat: a teritoriului, a neamului, a populatiei, a economiei acestuia, a structurii sociale, a modului cum e guvernat, a mediului sau politic. Cercetarea geopolitica nu este, deci, numai geografica, ori numai economica, ori numai politica, ci este concomitent geografica, demografica, economica, sociala, culturala, politica” (“Insemnare cu privire la definirea preocuparii geopolitice”, vol. “Geopolitica”, pag.106).

De aici decurg si alte trasaturi ale cercetarii geopolitice. Cercetarea de acest gen “este intai de toate informativa”, intrucat urmareste lamurirea faptelor in individualitatea lor si rezulta din nevoia de a face fata consecintelor pe care le pot avea evenimentele care se produc in strainatate pentru un stat sau altul. “Ea este cercetare, nu analiza teoretica”, cu alte cuvinte urmareste sa surprinda situatia de la un anumit moment dintr-o tara si nu sa faca teoria statului in genere. Destinatarii acestor cercetari sunt conducatorii unui stat: prin urmare, rezultatele sunt nationale, nu in sensul lipsei de obiectivitate, ci datorita alegerii si analizei temelor respective din perspectiva statului pentru care se face cercetarea. Intrucat statele sunt realitati istorice, iar rezultatele cercetarii cu privire la ele isi pierd actualitatea, cercetarea geopolitica este continua, “reluata intr-una, asa cum e refacut zi de zi buletinul meteorologic. Cercetarea geopolitica nazuieste sa realizeze un echivalent pe plan politic al acestor buletine” (“Insemnare cu privire la definirea preocuparii geopolitice”, vol. “Geopolitica”, pag.107).

S-a discutat mult in literatura de specialitate daca geopolitica trebuie sa aiba o finalitate practica, daca ea poate furniza informatii si evaluari orientative factorilor de decizie politica. Am putea spune ca finalitatea a reprezentat una dintre cele mai sensibile probleme in toata dezbaterea pe marginea geopoliticii de-a lungul vremii. Fireste, este dificila astazi tentativa de a recupera un sens aplicat al geopoliticii, dupa ce aceasta a fost asociata cu o practica istoriceste condamnabila. Nu ni se pare intemeiata nici pozitia care reclama un statut strict academic pentru geopolitica, as acum l-ar fi avut geografia politica, cel putin in viziunea intemeietorului sau, Fr. Ratzel. Caracterul academic al geografiei politice si al geopoliticii in fazele sale de inceput tine mai mult de statutul disciplinei: acela de fundamentare, de delimitare si de stabilire a identitatii proprii. Faptul ca o ramura a geopoliticii, cea germana, a trait experienta cu totul nefericita a apropierii de nazism nu ar trebui sa inhibe efortul de fixare a finalitatilor practice. Ar trebui sa ne intrebam daca o disciplina care isi propune drept obiectiv studiul expres al politicii poate evita atingerile cu practica politica si daca da, cu ce costuri? Academismul fad nu ofera perspective reale de dezvoltare acestei discipline.

Conceputa intr-un mod echilibrat si inteligent, geopolitica poate oferi argumente care sa stea la baza actului politic. Greseala nu consta in acest efort, dupa opinia noastra, cu totul intemeiat, ci in pretentia de a oferi o justificare completa a actului si masurii politice. Punctul de intersectare intre geopolitica si activitatea practica a liderului politic este de altfel subliniat chiar de intemeietorul disciplinei, deci inainte de aparitia oricaror deformari ideologice. In Prefata la “Marile Puteri de dinainte si de dupa razboiul mondial” (1935), Kjellen precizeaza ca nu trebuie studiate numai componentele geografice, etnice, economice, sociale si juridice ale politicii, ci si componentele subiective, ce idee are despre sine un popor, cum vede el lumea din jur, capacitatea oamenilor politici de a folosi imprejurarile si momentele favorabile. “Cu acestea”, afirma Kjellen, “am ajuns la limita pe care se opreste stiinta si de la care incepe activitatea practica a sefului politic” (I. Conea, “O pozitie geopolitica”, in “Geopolitica si Geoistoria”, martie-aprilie 1944).   



De altfel, pe filiera anglo-saxona, geopolitica a dobandit un caracter aplicat si pragmatic. Sa ne referim in acest context la lucrarea lui Dean Minix si Sandra Hawley, “Global Politics”, aparuta in 1998. Autorii considera ca specialistii in relatiile internationale ar trebui sa devina un gen de meteorologi politici. “Este necesar sa descriem schimbarile care au loc in climatul politic. Trebuie sa explicam aceste prefaceri in mediul nostru politic, astfel incat sa le putem evalua si categorisi pentru utilizarea lor ulterioara. In cele din urma, bazandu-ne pe analizele noastre asupra evenimentelor si a prefacerilor pe care le prefigureaza, putem spera sa prevedem in timp orice alte procese similare care urmeaza sa aibe loc in viitor si cum aceste prefaceri politice vor afecta viata noastra” („Global Politics”, pag. 8).

Dean Minix si Sandra Hawley apreciaza pe buna dreptate ca, in mijlocul unei furtuni politice in lume, ar fi nepotrivit sa scoatem o harta pentru a vedea incotro ne indreptam. Datoria specialistilor demni de acest nume este, dimpotriva, sa arate si sa convinga ca diverse crize si tensiuni nu inseamna si nu pot fi echivalate cu haosul, dezordinea si dezorientarea. Ei chiar imagineaza un asemenea buletin care sa surprinda meteorologia politica a unor zone fierbinti, precum Balcanii, Orientul Mijlociu, regiunea Asia- Pacific.

Cu atat mai proeminent ni se pare meritul lui Anton Golopentia de a fi surprins virtutile practice ale cercetarii geopolitice, de a fi facut acest lucru acum mai bine de o jumatate de secol in termeni pe care literatura de specialitate ii foloseste in mod obisnuit astazi, de a fi relevat finalitatile cercetarii geopolitice intr-o perioada in care nazismul era la zenit, de a fi avut temeritatea sa deosebesca destinul unei discipline de asocierea, prin forta lucrurilor temporara, a unor reprezentanti ai ei cu o orientare politica extremista. De altfel, viziunea lui Golopentia despre geopolitica ni se pare chiar foarte putin valorificata. Este suficient sa facem trimitere la cateva incercari contemporane de caracterizare a geopoliticii ca sa ne dam seama cat de departe a gandit Golopentia, depasindu-si in mod limpede epoca.

3. Condamnarea geopoliticii la inactualitate

Chiar si caracterizarile contemporane ale geopoliticii, incercarile de definire a ei surprind cu deosebire relatia dintre mediul natural si politica. Vom reda, in continuare, cateva asemenea aprecieri, asa cum sunt ele citate in Preambulul Dictionarului de geopolitica aparut sub coordonarea lui Yves Lacoste.

Grand Larousse universel (1962) considera ca geopolitica este “studiul raporturilor dintre state, dintre politicile lor si legile naturale, acestea din urma determinand pe primele”. Celalalt mare dictionar, Robert (1965), concepe geopolitica drept “studiul raporturilor dintre datele naturale ale geografiei si politica statelor”.

Grand Larousse universel (1989) defineste geopolitica ca fiind “stiinta care studiaza raporturile dintre geografia statelor si politica lor… Geopolitica exprima vointa de a ghida actiunea guvernelor in functie de lectiile geografiei”. Citim in „Le petit Larousse illustre”, 1994: “Geopolitica -stiinta care studiaza raporturile intre geografia statelor si politica lor”. In Enciclopedia Britanica, geopolitica este considerata a fi “utilizarea geografiei de catre guvernele ce practica o politica de putere' (prin urmare, geopolitica este asociata doar cu statele mari, cu puterile care au ceva de spus pe arena internationala).

Am reprodus aceste definitii pentru ca ele fixeaza o anumita intelegere, de inceput, a geopoliticii. Pentru ca fac acest lucru foarte aproape de zilele noastre, cand exista o presiune difuza, dar foarte reala, in directia unei intelegeri diferite si moderne a acestui termen. Pentru ca ezita sa incorporeze prefaceri ce au avut loc deja in campul politicii, al puterii, si care se cereau asimilate intr-un fel sau altul si de catre geopolitica.

S-a ajuns astfel la un prim paradox: chiar si astazi, la o suta de ani de la aparitia termenului, se opereaza tot cu sensul initial al disciplinei si se incearca aplicarea acestui sens la o realitate mult schimbata. Evident ca in acest context, suntem tentati sa percepem cu deosebire discrepanta, ceea ce nu concorda. Suntem chiar tentati sa abandonam notiunea sau, poate si mai rau, sa o folosim cu un sens trunchiat ori chiar negativ, ca exprimand “o orientare profund gresita”, adepta a “determinismului geografic”, etc. Asa cum am precizat, geopolitica isi propune sa explice performantele statului. Dar pe “teritoriul” statului au aparut realitati noi de care el nu poate sa nu tina cont. A discuta potentialul statului doar in raport cu instrumentele de care dispunea acum un secol - si in cadrul carora pozitia geografica si, in general, conditiile naturale jucau un rol mult mai important decat astazi - inseamna a condamna pur si simplu geopolitica la cea mai grea sentinta pentru o disciplina, sentinta de inactualitate.

Ion Conea sesiza cu acuitate ca, daca am concepe geopolitica doar ca geografie politica, deci ca o disciplina circumscrisa relatiei dintre mediul natural si stat, atunci viitorul ei ar fi serios pus sub semnul intrebarii. Deoarece insasi influenta mediului natural este din ce in ce mai putin semnificativa intr-o era a triumfului tehnologiei moderne. “Astazi, cu progresele extraordinare ale tehnicii si, in genere, ale stiintei aplicate, se poate spune ca influentele primite de omul civilizat inseamna foarte putin fata de cele de el exercitate. Omul - agent geografic activ este azi infinit superior omului agent geografic pasiv” (I.Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 70).

Dupa opinia noastra, geopolitica a aparut in efortul de a oferi o explicatie cat mai riguroasa elementului central al politicii, puterea. De ce este determinata puterea unui stat? reprezinta interogatia care strabate mai toate demersurile de natura geopolitica. Raspunsul oferit de geopolitica traditionala nu este cel mai adecvat, intrucat pune puterea in legatura doar cu factorii naturali ai existentei statale, de la pozitie geografica pana la bogatii naturale. Cu temei, in toate analizele consacrate demersurilor geopolitice se reproseaza determinismul geografic, faptul ca formulele intemeietoare ale acestei discipline ofera explicatii unilaterale politicului, venind numai dinspre perspectiva geografica. Este un lucru adevarat, dar nu neaparat cel mai important. Exista o lectura, indraznim sa o numim superficiala a intemeietorilor geopoliticii, un tip de raportare care nu reuseste sa treaca dincolo de formule stereotipe.

Cu totul semnificativ ni se pare a fi faptul ca se incearca o definire a ecuatiei explicative a puterii unui stat. Are mai putina importanta daca elementele respective se schimba, daca detin ponderi diferite in momente de timp diferite. Dar insasi ecuatia este sau devine neincapatoare. Inca Montesquieu sesizase rolul mediului si al climei in determinarea sistemului de guvernamant; tot el semnala, insa, ca rolul acestora este mult mai mare in societatile primitive, pe cand in cele dezvoltate, factorii nenaturali tind sa devina precumpanitori. Schimbarea rolului diversilor factori nu scade din valoarea ecuatiei explicative, care poate integra alte elemente, poate repondera structura celor existente; esentiala ramane preocuparea de a intemeia, de a fundamenta o ecuatie. Or tocmai aceasta preocupare ni se pare demna de retinut, independent de formula concreta. Formula poate fi respinsa, efortul de a o intemeia, nu!

Mai aproape de zilele noastre s-au lansat si alte ecuatii de determinare a puterii unui stat. Dintre ele am cita pe cea a lui Ray S. Cline (in C. H. Henderson, “International Relations. Conflict and Cooperation at the turn of the 21st century”, p.102)

Puterea = [Masa Critica (Populatia si Teritoriu) + Putere economica + Putere militara] x [Planificare coerenta a strategiei nationale + Vointa]

Sau intr-o formula prescurtata:

P= (Mcr+E+M) x (S+V).

Putem, fara indoiala, face o serie de remarci chiar si pe marginea acestei ecuatii, dar aici primeaza efortul de a sintetiza, de a turna intr-o formula o anume interpretare si evaluare.

Apare limpede ca avem de-a face cu o ecuatie care defineste puterea pornind de la achizitiile teoretice si de la experienta politica acumulata la sfarsitul de secol si de mileniu. Astazi, elementele care alcatuiesc resursele a ceea ce literatura de specialitate numeste putere necuantificabila (“intangible power”), intra din ce in ce mai pregnant in ecuatiile care tind sa evalueze forta unui stat. Pe drept cuvant! Intr-o epoca in care omul dispune de instrumente mult mai puternice de a-si modela viitorul, temeinicia strategiilor de dezvoltare, vointa, sanatatea morala, deschiderea culturala sunt factori cu o pondere mai mare si, in anumite contexte, decisive in devenirea unei natii.

4. Dogmatizarea prematura a geopoliticii

Notiunea de geopolitica nu a avut, cel putin in viziunea lui Kjellen si a altor autori importanti asociati cu nasterea si consacrarea sa, o incarcatura doctrinara asa de pregnanta. Aceasta conotatie este mai mult rezultatul interpretarilor care au urmat, al deformarilor de tot felul. Deformarilor reale pe care le gasim la unii intemeietori ai geopoliticii, cu deosebire ai celei germane, li se adauga deformarile si exagerarile de tot felul ale analistilor care s-au ocupat de aceasta disciplina. Un fapt real, apropierea unor reprezentanti ai geopoliticii germane de fascism, formularea de catre Haushofer si colaboratorii sai de la “Zeitschrift fur Geopolitik” a unor teze care au putut fi preluate de politica oficiala a Germaniei acelei perioade a condus in perioada postbelica la un gen de proscriere a disciplinei. Si nu numai in tarile foste socialiste, ci si in statele occidentale. Intr-un asemenea climat au existat putine sanse sa fie identificate virtutile reale ale acestei discipline. S-au relevat mai ales greselile abordarilor geopolitice, deformarile lor si nu atat capacitatea acestei discipline de a explica, de a lumina mai bine o serie de relatii si conexiuni. De aceea, intrebarea cardinala nu poate fi evitata: ne invata vreoceva cu adevarat geopolitica? Daca raspunsul este pozitiv, atunci demersul de cercetare se cere focalizat pe virtutile explicative ale acestei teorii. Daca nu, orice exercitiu de interpretare este pur si simplu inutil.

Identificam, astfel, un al doilea paradox de care trebuie sa fim constienti. Exagerarile doctrinare reprezinta mai ales rodul analizelor facute de diversi autori pe marginea doctrinei geopolitice si nu atat al lucrarilor care au intemeiat aceasta orientare. De aici decurg cel putin doua cerinte metodologice: opera intemeietorilor se cere citita fara prejudecata, iar cea a comentatorilor cu precautie.



Este adevarat ca o anumita ramura a studiului geopoliticii, avem in vedere scoala germana din perioada interbelica, a lansat concepte si interpretari care au putut fi utilizate de politica expansionista a Germaniei naziste, dar exista parca o propensiune deliberata de a asimila geopolitica in ansamblu cu cea elaborata in Germania interbelica. Or chiar cu referire la aceasta orientare geopolitica se fac eforturi de tratare mai nuantata, de recuperare a substantei geopolitice veritabile. Stau marturie in acest sens, de pilda, prefata semnata de Jean Klein la cartea lui Haushofer, “Geopolitica”, aparuta in Franta in 1986, lucrarea de mari proportii, in doua volume, elaborata de Hans-Adolf Jacobsen, intitulata “Karl Haushofer. Viata si opera”, publicata in 1979.

Atat de patimasa a fost uneori raportarea la geopolitica germana interbelica, incat nu a retinut nici diferentele dintre aceasta si pozitia oficiala (uneori a fost vorba despre divergente: atacarea URSS a fost considerata de catre Haushofer si colegii sai o greseala, gest intemeiat cu argumente geopolitice), nu a relevat nici acele pozitii care meritau sa fie relevate prin schimbarea de interpretare pe care o propuneau. De pilda, in ultima parte a vietii sale, Karl Haushofer precizeaza ca elementul geografic nu poate oferi explicatii decat pentru maximum 25 la suta din orientarile si deciziile politice. Nu discutam acum daca aceasta interpretare diferita a intervenit dupa experienta amara a razboiului, sau ca urmare a intelepciunii pe care timpul o decanteaza uneori in fiinta umana. Retinem doar ca era o precizare care contrazicea unele formulari intr-adevar rigide din primii ani ai acestei scoli si care merita a fi criticate.

Caracterizarea pe care publicatia “Zeitschrift fur Geopolitik” (“Scrieri de geopolitica”), al carei mentor era Karl Haushofer, o da in 1928 geopoliticii poarta, intr-adevar, amprenta unor interpretari in spiritul determinismului geografic, dar contine si precizari care ar trebui sa trezeasca luarea aminte: “Geopolitica este teoria dependentei evenimentelor politice de teritoriu. Ea isi are temelia sigura in geografie, indeosebi in geografie politica reprezentand teoria fiintelor politice de pe glob si a structurii lor. Geopolitica urmareste sa furnizeze indicatii pentru actiunea politica si sa fie indreptar in viata politica. Ca atare, ea devine o tehnologie capabila sa conduca politica practica pana la punctul la care se produce avantul novator al actiunii. Si numai cu ajutorul ei, acest avant ar putea avea drept punct de plecare pentru realizari stiinta si nu nestiinta. Geopolitica vrea si trebuie sa devina constiinta geografica a statului !” (in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 19-20).

Ultima formulare din textul reprodus ni se pare o caracterizare sintetica (si am putea spune o formula fericita) care exprima, este adevarat, o anume viziune asupra geopoliticii. Indiferent ca este vorba despre statul antic sau cel din epoca postindustriala, constiinta geografica este un element care intra sau ar trebui sa intre in substanta marilor orientari si strategii politice. De ce geopolitica nu ar fi si ghid in viata politica? Fireste ca e necesar sa precizam ce sens dam notiunii de geopolitica, dar cu totii observam cat de costisitoare sunt astazi masurile si orientarile care nu au respiratie geopolitica, nu au un ghidaj de aceasta factura.

Dar, cum spuneam, geopolitica nu se limiteaza la geopolitica germana (acestei variante a geopoliticii ii vom consacra un curs de sine statator). De pilda, geograful englez H. Mackinder, considerat unul dintre parintii intemeietori ai geopoliticii, nu foloseste acest termen in toata opera sa. El ne propune o alta lectura a geografiei planetei noastre in care identifica si cauzari geografice ale istoriei, o alta viziune despre teritorialitate, foloseste termeni noi precum “Natural Seats of Power” (Puncte strategice naturale), “zona pivot a istoriei”, etc. (“Democratic Ideals and Reality”). O abordare care a devenit posibila de abia in perioada post columbiana, cand mijloacele de transport ale momentului - cai ferate, vapoare - alcatuiau totusi o retea care permitea nu numai ca globul sa fie cunoscut, dar si tratat ca un tot unitar. In loc de a incerca o deslusire a ceea ce ne invata cu adevarat o interpretare precum cea a lui Mackinder, diversi analisti au preferat solutia mai comoda de a “impacheta” totul in coletul numit “geopolitica” pe care au lipit diferite etichete continand clisee obosite.

5. Este geopolitica o disciplina a perioadelor postbelice?

Autorul francez Jacques Ancel obisnuia sa spuna: “La geopolitique c’est une affaire d’apres guerre” (de fapt, citatul exact este “une science allemande d’apres guerre”). Remarca se cere plasata in contextul reactiei scolii geografice franceze fata de geopolitica germana interbelica, o reactie dura, presarata cu sintagme de felul: “superstitie cartografica”, “geografie pusa in slujba politicii”, “produs gazetaresc”, “instrument al razboiului” etc. Demn de semnalat ca autorul francez foloseste termenul geopolitica doar pentru a nu fi confiscat de catre Scoala germana: “Cititorul sa scuze pedantismul aparent al faptului ca dau acestui studiu teoretic de geografie politica drept titlu un neologism. Am crezut, insa, necesar sa nu las ca acest termen, care a facut cariera dincolo de Rin, sa fie acaparat de o noua asa zisa stiinta germana” (in I.Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 37).

Intr-adevar, dupa conflagratii si mari infruntari armate, problemele teritoriilor si ale teritorialitatii, deci ceea ce intra cu obligativitate in obiectul de studiu al geopoliticii, capata o actualitate frapanta. In perioadele de dupa razboi se deseneaza sau redeseneaza granite, se repun in discutie si se delimiteaza sfere de influenta, s.a.m.d. De pilda, sfarsitul razboiului rece a condus la trei mari prefaceri geopolitice, care pun in umbra tot ceea ce a acompaniat acest proces. Este vorba de unificarea Germaniei, de eliberarea Europei de Est nu numai de comunism, ci, deopotriva, de tutela sovietica si de dezintegrarea Uniunii Sovietice. “Putine prefaceri - noteza analistul american Zbigniew Brzezinski - au avut loc intr-un timp asa de scurt si intr-o perioada de pace”(“Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei”, pag.112).

Sfarsitul razboiului rece a marcat, totodata, sfarsitul unei organizari bipolare a lumii: o bipolaritate geopolitica, o bipolaritate ideologica si o bipolaritate psihologica. Sfarsitul acestei bipolaritati ne obliga sa regandim multe notiuni. Ce sens ar mai avea in ziua de azi o miscare cum a fost miscarea de nealiniere? Nealinierea avea inteles in conditiile in care existau doi poli, in care se afla in disputa doua orientari care dominau planeta. In asemenea conditii nealinierea semnifica “a treia cale” sau, in orice caz, o pozitie care nu se alinia nici uneia dintre ele.

A limita insa valabilitatea unei discipline doar la o perioada anume, oricat de importanta si semnificativa pentru ea, inseamna a-i rapi dreptul la existenta, a-i pune sub semnul intrebarii statutul de disciplina stiintifica propriu-zisa. Daca suntem consecventi cu punctele de vedere anterior exprimate, atunci perioadele post belice se cer descifrate prin intermediul celor antebelice. Cu alte cuvinte, geopolitica nu se poate interesa doar de ceea ce urmeaza, ci si de ceea ce pregateste si explica un proces.

6. Preocupari geopolitice actuale

Atat de staruitoare a fost preocuparea de a identifica deformarile – repetam, reale ale formulelor traditionale ale geopoliticii - incat nu s-au sesizat la vreme evolutiile semnificative in cadrul elementelor ce intemeiaza politica si elementul ei central, puterea. Nu s-a observat aparitia unor noi situatii care ofera explicatii mai cuprinzatoare potentialului si performantelor statului.

Sunt specialisti care considera ca, astazi, “cronopolitica” este mai importanta decat geopolitica. “Pierderea spatiului material”, apreciaza Paul Virilio, “face ca guvernarea sa aiba ca principal parametru timpulExista o miscare de la geopolitica la cronopolitica: distributia teritoriului devine distributia timpului” (G. Toal, “At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century’ s End). Nu am fi atat de fermi in a proclama aceasta substituire. Pentru ca spatialitatea se cere si ea redefinita in sens modern. Pur si simplu nu o mai putem concepe ca in secolul trecut, de pilda. Cert este ca timpul capata o noua importanta de care trebuie sa fim cu totii constienti. Viteza de reactie este o dimensiune esentiala a conducerii si guvernarii moderne. Viteza de reactie in a sesiza domeniile noi si potentialul lor de progres, viteza de reactie in a produce inovatia, viteza de rectie in a o valorifica din punct de vedere comercial. Daca schimbarea este un nou mod de a fi, a nu obosi sa te schimbi mereu, a face acest lucru cu viteza necesara reprezinta un adevarat comandament care se structureaza in jurul timpului.

O multime de analisti semnaleaza o alta tranzitie, cea de la geopolitica la geoeconomie. Procesul se asociaza si cu un anumit declin al puterii militare in configurarea statutului de putere. Puterea militara nu mai are semnificatia de altadata. Nici indicatorii care au definit-o: numarul bazelor militare, marimea dotarii si chiar modernitatea sa. Capacitatea de a raspunde pietei si de a domina piata reprezinta indicatorul sintetic al puterii in zilele noastre. Se schimba deci bazele puterii. PNB pe cap de locuitor este mult mai important decat dotarea militara pe cap de locuitor. Forta de productie a unei tari este baza de calcul a puterii sale. Daca isi propune sa creasca performanta, un stat trebuie sa se preocupe prioritar de aceasta baza productiva si nu de extinderea teritoriului. Iar daca am admite ca extinderea teritoriului ar fi un obiectiv pentru cineva, realizarea sa este de neconceput fara cresterea fortei productive, deci a puterii si implicit a capacitatii de atractie. Distinctiile care se fac astazi intre puterea hard si puterea soft, adica intre puterea care apeleaza la instrumentele clasice, inclusiv cele ale constrangerii si fortei si cea care, dimpotriva, seduce, atrage, convinge, influenteaza pornesc de la schimbarile spectaculoase in ceea ce priveste sursele si modalitatile de exprimare ale puterii.

Aparitia geoeconomiei prezinta si o alta implicatie in planul geopoliticii. Fortele productive moderne nu isi afla adesea terenul optim de afirmare doar in perimetrul conturat de granitele unui stat. Ele tind sa devina - si devin - transnationale, ceea ce, din punct de vedere al statului national, ridica o serie de probleme. Economistul japonez Keniche Ohmae vorbeste despre o lume viitoare a capitalismului fara granite in care “statul national isi va gasi sfarsitul”. Edward Luttwak considera ca actuala organizare politica in “entitati spatiale structurate pentru a delimita cu strictete teritoriile lor” si care ar fi “inevitabil inclinate sa obtina avantaje in detrimentul celorlalte entitati de pe scena internationala” se apropie de sfarsit. Statele, ca si birocratiile, ar fi “obligate in virtutea urgentelor birocratice ale prezervarii si sporirii propriului rol sa dobandeasca un substitut geo-economic pentru rolul geopolitic aflat in decadere” G. Toal, “At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century’ s End”



Demn de retinut ca, pentru autorul american, aceasta tendinta nu conduce la un gen de “armonie” sau macar la un tip de corelare a eforturilor si intereselor, de care vorbesc diversi specialisti, ci va continua sa stimuleze rivalitatea dintre state. “Logica conflictului” va subzista, numai ca ea se va regasi nu in dispute militare sau teritoriale, ci in “gramatica comertului”.

Pentru multi analisti si observatori, adevarata tranzitie trebuie sa fie aceea de la geopolitica la ecopolitica. In mod traditional, geopolitica isi orienta analiza pornind de la datele mediului fizic. De data aceasta, mediul fizic este afectat, bolnav, spun unii, asaltat de tendinte de degradare ireversibile, sustin altii. Poate geopolitica sa faca abstractie de aceasta modificare vizibila a mediului nostru natural de existenta? Potrivit lui Al. Gore, ca sa opreasca procesul de deteriorare a mediului ambiant, omenirea are nevoie nu de o Initiativa de Aparare Strategica, ci de o Initiativa Strategica de Aparare a Mediului. Ecologia a devenit “agenda sacra” care pretinde o noua credinta, asumarea veritabila a unor principii fundamentale care privesc, de data aceasta, sanatatea pamantului si a vietii pe planeta noastra (G. Toal, “At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century’ s End

Exista si tentative de a sintetiza toate aceste schimbari, de a le reuni intr-un raspuns nou, intr-o formula in care fiecare sa-si afle un tip de dezlegare multumitoare. Richard Falk este de parere ca lumea se misca rapid de la geopolitica “spre o realitate mai integrata economic, cultural si politic”, ceea ce ar solicita aparitia geoguvernarii. Statul suveran asupra unui teritoriu, ca actor intr-o lume mult schimbata in care multe dintre probleme si sfidari au o natura transnationala, dispune de o capacitate de interventie si influentare din ce in ce mai redusa. In aceste conditii si capacitatea sa de guvernare cunoaste un declin vizibil. Miza politicilor globale nu o mai formeaza geopoliticile, ci geoguvernarea, menita sa asigure structuri de guvernare eficienta la nivel global.

Bibliografie

Brzezinski, Z., “Europa Centrala si de est in ciclonul tranzitiei”, Diogene, Bucuresti, 1995.

Conea, I., “Geopolitica. O stiinta noua”, extras din Numarul 9-10, anul III, Sept/Oct 1937, Institutul Social Roman, Bucuresti, 1938.   

Conea, I., A. Golopentia si M. Popa-Veres, “Geopolitica”, Ed. Ramuri, Craiova, 1940.

Henderson, C. W., “International Relations. Conflict and Cooperation at the Turn of the 21st Century”, McGraw-Hill, Boston, 1999.   

Lacoste, Y., “Dictionnaire de geopolitique”, (Sous la direction de), Flammarion, Paris, 1993.

Minix, D. & S. M. Hawley, “Global Politics”, Wadsworth Publishing Company, Belmont, 1998.

Toal, G., “At The End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century’s End Department of Geography, Virginia Tech., Blacksburg, VA, 24061., Sept 1996.

***, “Dictionar de sociologie” (coord. L. Vlasceanu si C. Zamfir), Editura Babel, Bucuresti, 1993.

***, “Geopolitica si Geoistoria. Revista romana pentru sudestul european”, Societatea Romana de Statistica, Bucuresti, 1941-1944.

Intrebari

Prezentati pe larg viziunea lui I. Conea asupra geopoliticii ca disciplina.

Ce este druckquotient-ul? Ce alte presiuni se exercita la granita unui stat? Cum pot fi contracarate aceste presiuni?

Care este obiectul geopoliticii in conceptia lui A. Golopentia?

Demonstrati actualitatea abordarii lui A. Golopentia.

Care sunt factorii care au dus la dogmatizarea prematura a geopoliticii si la proscrierea disciplinei?

Incercati sa oferiti un raspuns la intrebarea daca geopolitica este o disciplina a perioadelor de dupa razboi.

Comentati ecuatia propusa de Ray S. Cline cu privire la puterea perceputa. De ce puterea economica, planificarea coerenta a strategiei nationale si vointa pot fi considerate elemente ale unei asemenea ecuatii care defineste puterea?

Ce este cronopolitica? Sunteti de acord ca in zilele noastre are loc o miscare de translatie dinspre geopolitica inspre cronopolitica?

Definiti termenul de geoeconomie.

Care este raportul dintre factori ai puterii precum intinderea, accesul la mare, puterea militara si factori precum puterea economica, calitatatea guvernarii si a deciziei politice?



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 571
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site