| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
DREPTUL
CONTINUT:
Aspecte generale
Dreptul primar al U.E. cu privire la libera circulatie
Dreptul secundar al U.E. cu privire la libera circulatie si acorduri internationale incheiate de U.E
Intrarea si sederea cetatenilor UE si a cetatenilor straini terti care au dreptul la libera circulatie
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam (la data de 01.05.1999), Uniunea Europeana are pentru prima oara competente legislative largite in domeniile controlul frontierei, imigrare, vize, azil si colaborare politieneasca. In aceste conditii, UE are posibilitatea ca pentru domeniile mentionate sa emita legislatie cu aplicabilitate nemijlocita. In viitor, autoritatile si instantele nationale vor trebui sa aplice tot mai mult norme europene in domeniul dreptului strainilor si azilului.
In mod expres,Constitutiile statelor UE permit transferarea de autoritate catre institutii supranationale, cum este UE care are competente sporite in domeniul legislativ, putand sa emita norme, cum ar fi Regulamentele CE, care sunt acte cu caracter obligatoriu si aplicabilitate directa pentru toate statele membre, nefiind necesara implementarea lor..
Dreptul UE este format din dreptul primar UE, dreptul secundar UE, precum si Tratatele internationale incheiate de UE cu alte state sau
organizatii. Pe langa acestea, din 1999 (odata cu Tratatul de
Dreptul primar UE este format din Tratatul UE, Tratatele de infiintare ale Comunitatilor, legislatia care le modifica sau completeaza, precum si din principii generale de drept (in speta, drepturile fundamentale si principiile statului de drept).
Dreptul UE nu cunoaste (inca) drepturi fundamentale scrise, cu exceptia unor dispozitii, cum ar fi nediscriminarea (art. 12 TCE) sau libera circulatie (art. 17, 39, 49 TCE), care pot fi incluse la categoria drepturilor fundamentale, insa drepturile fundamentale ale persoanei sunt incluse in principiile generale de drept ale UE (vezi art. 6 alin. 1 TUE). Prin jurisprudenta sa, Curtea Europeana de Justitie a stabilit valabilitatea, continutul si limitele drepturilor fundamentale, orientandu-se in functie de traditia constitutionala comuna a statelor membre .
La
reuniunea Consiliului European de
Curtea Europeana de Justitie a invocat Carta de mai multe ori, cand a interpretat drepturi fundamentale europene (sentinta din 15.01.2003 - Dosarul T-377/00, sentinta din 10.12.2002 - C-491/01), conferindu-i astfel un anumit efect juridic.
In interpretarea continutului, volumului si limitelor drepturilor fundamentale se poate ajunge la abateri de la acceptiunea nationala asupra drepturilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeana de Justitie (spre deosebire de acceptiunea din Germania) nu acorda birourilor protectia care se acorda unei locuinte, ceea ce inseamna ca pentru perchezitionarea birourilor conform dreptului UE, nu este obligatorie obtinerea unei decizii judecatoresti (sentinta din 21.09.1998 - "Hoechst" - Dosarele 46/87 si 227/88).
In masura in care dreptul UE incalca drepturi fundamentale, decizia de ultima instanta se ia de catre Curtea Europeana de Justitie, in urma interpretarii si evaluarii drepturilor fundamentale si a imixtiunii in aceste drepturi. Curtea Constitutionala a Germaniei ii va accepta deciziile, chiar daca vor fi diferite de cele proprii si de acceptiunea germana traditionala asupra dreptului constitutional, deoarece Curtea Constitutionala a Germaniei intelege raporturile sale cu Curtea Europeana de Justitie ca fiind raporturi de cooperare. Astfel, nu isi mai exercita jurisdictia in aceasta directie, iar in privinta dreptului UE, nu mai ia ca etalon drepturile fundamentale din Constitutia Germaniei, atata timp cat UE (si in special Curtea Europeana de Justitie) asigura protectia drepturilor fundamentale fata de competenta UE si garanteaza continutul esential al drepturilor fundamentale, la fel ca in baza Constitutiei Germaniei (Sentintele Curtii Constitutionale a Germaniei 73, 339 "Solange II"; Sentintele Curtii Constitutionale a Germaniei 89, 155, "Sentinta Maastricht"; vezi si art. 23 alin. 1 Constitutia Germaniei). Numai atunci cand cel in cauza nu beneficiaza de protectie asemanatoare din partea Curtii Europene de Justitie, se pot lua in calcul plangeri de neconstitutionalitate impotriva deciziilor Curtii Europene de Justitie.
Din dreptul primar prezinta relevanta pentru politia de frontiera:
art. 12 TCE nediscriminarea
art. 17, 18 TCE cetatenia UE, libertate generala de circulatie
art. 39 si urmat. TCE libera circulatie a fortei de munca
art. 49 si urmat. TCE libera circulatie a serviciilor
art. 43 si urmat. TCE dreptul de stabilire
art. 61-69 TCE vize, azil, imigratie si alte politici referitoare la libera circulatie a persoanelor
Protocolul pentru includerea acquis-ului Schengen in cadrul Uniunii Europene
art. 29-42 TUE cu privire la cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala
Conform art. 17 TCE, cetatenii dintr-un stat UE au cetatenia UE care, insa, nu este de sine statatoare, ci depinde de existenta cetateniei unui stat UE. Art. 18 TCE garanteaza tuturor cetatenilor UE, in mod direct, un drept general (adica independent de un scop) de intrare si sedere in toate statele UE. Acest drept este garantat cetatenilor UE/SEE, elvetienilor si membrilor de familie ai acestora, daca dispun de suficiente mijloace de intretinere si au asigurare de sanatate, astfel incat sa fie asigurate conditiile pentru ca pe timpul sederii sa nu apeleze la ajutorul social din statul UE care ii primeste.
Exemplu: Un pensionar spaniol vrea sa se stabileasca permanent in Romania. Se poate intretine din mijloace proprii si are asigurare de sanatate. Cetateanul spaniol are dreptul sa mearga in Romania fara o autorizatie (viza), sa se stabileasca si sa locuiasca acolo. In acest caz, nu are releventa Legea strainilor din Romania, ci art. 18 TCE.
In raport cu drepturile speciale la libera circulatie (pentru forta de munca, servicii, precum si dreptul de stabilire), cel general are valabilitate numai in subsidiar
Exemplu: Dreptul de intrare si sedere al unui angajat si al membrilor sai de familie se orienteaza in functie de art. 39 TCE si de Directivele si Regulamentele corespunzatoare cu privire la libera circulatie a fortei de munca.
Dreptul secundar UE este cel creat de organele UE in exercitarea competentelor ce le sunt atribuite prin Tratate. Conform art. 249 TCE, dreptul secundar este format din urmatoarele norme:
Regulamente
Directive
Decizii
Recomandari
Opinii
Enumerarea de la art. 249 TCE nu este exhaustiva. Pe langa legislatia enumerata, in practica UE exista un numar mare de acte nementionate sau acte sui generis (hotarari, rezolutii, masuri etc.), al caror efect juridic nu este clar in parte.
TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANA, Maastricht 1992
(92/C 191/01)
"Articolul 189
Pentru indeplinirea misiunii lor si in conditiile prevazute de prezentul tratat, Parlamentul European impreuna cu Consiliul, Consiliul si Comisia adopta regulamente si directive, iau
decizii si formuleaza recomandari sau avize.
Regulamentul are aplicabilitate generala. Acesta este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre.
Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lasand autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele.
Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii indica Recomandarile si avizele nu sunt obligatorii."
Reglementari ale Dreptului secundar UE, relevante pentru politia de frontiera:
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29
aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere
pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si
membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68
si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,
75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE (Text cu
relevanta pentru SEE)
(Jurnalul Oficial CE L 257 pag. 2 din 19.10.1968)
Libera circulatie a fortei de munca in cadrul Comunitatii
Cu privire la intrarea cetatenilor straini terti
Directiva 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispozițiilor prevazute la articolul 26 din Convenția de punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985
Regulamentul
(CE) nr. 1091/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind libera circulație
cu o viza de lunga ședere
Directiva 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a
facilitarii intrarii, tranzitului și șederii neautorizate
Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire
a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țarilor
terțe
Directiva
2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților
țarilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung
Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere
eliberat resortisanților țarilor terțe care sunt victime
ale traficului de persoane sau care au facut obiectul unei facilitari
a imigrației ilegale și care coopereaza cu autoritațile
competente
Regulamentul CE nr. 1683/95
(Jurnalul Oficial CE nr. L 164 pag. 1 din 14.07.1995)
cu privire la realizarea uniforma a vizei - modificat prin Regulamentul CE nr. 334/2002 din 18.02.2002 - careia, printre altele, i se pot adauga noi elemente de siguranta impotriva falsificarii, precum si o fotografie
Regulamentul CE nr. 2725/2000
(Jurnalul Oficial CE nr. L 316 pag. 1 din 15.12.2000)
din 11.12.2000 (EURODAC) si Regulamentul 407/2002 din 28.02.2002 (Jurnalul Oficial CE nr. L 62 pag. 1 din 05.03.2002 - normele de aplicare) cu privire la un sistem de comparare a amprentelor solicitantilor de azil si ale cetatenilor straini terti intrati ilegal. Sistemul functioneaza din 15.01.2003.
Regulamentul CE nr. 539/2001
(Jurnalul Oficial CE nr. L 81 pag. 1 din 21.03.2001)
din 15.03.2001 pentru intocmirea listei statelor terte ale caror cetateni au nevoie de viza la trecerea frontierei externe, precum si a listei statelor terte ale caror cetateni sunt eliberati de aceasta obligativitate, modificata prin Regulamentul CE 2414/2001 din 07.12.2001 (Jurnalul Oficial CE nr. L 317 pag. 1 din 12.12.2001 - ridicarea obligativitatii vizei pentru Romania) si Regulamentul CE 453/2003 din 06.03.2003 (Jurnalul Oficial UE nr. L 69 pag. 10 din 13.03.2003 - obligativitatea vizei pentru ecuadorieni)
(Jurnalul Oficial CE nr. L 150 pag. 4 din 06.06.2001)din 28.05.2001 cu privire la libera circulatie a persoanelor cu viza pentru sederi de mai lunga durata (viza D+C)
Regulamentul CE nr. 333/2002
(Jurnalul Oficial CE nr. L 81 pag. 1 din 21.03.2001)
din 18.02.2002 cu privire la aspectul uniform al formularului pentru aplicarea vizei pe care statele membre o acorda posesorilor unui document de calatorie nerecunoscut de respectivul stat membru
Regulamentul CE nr. 343/2003
(Dublin II) din 18.02.2003 (Jurnalul Oficial UE nr. L 50 pag. 1 din 25.02.2003)
din 18.02.2003 cu privire la competenta statelor UE la efectuarea unei proceduri de azil aplicabile cererilor de azil depuse incepand cu 01.09.2003 (reglementare ulterioara a Conventiei de la Dublin)
Regulamentul CE 415/2003
(Jurnalul Oficial CE nr. L 64 pag. 1 din 07.03.2003)
din 27.02.2003 cu privire la acordarea vizei la frontiera, inclusiv pentru marinari
CE este o organizatie supranationala, cu personalitate juridica (conf. art. 281 TCE), fiind, astfel, subiect de drept international. In schimb, exista controverse in privinta capacitatii UE de a fi, in ansamblu, subiect de drept international. In Uniunea Europeana, CE poate incheia tratate internationale cu state sau alte organizatii supranationale.
Astfel, se pot incheia si tratate mixte la care, pe langa UE, sa fie parte si unele dintre statele UE sau toate statele UE. In practica UE, acordurile se incheie sub forma de Acorduri Mixte, daca UE nu are competenta in privinta unora dintre partile Acordului si devine astfel necesara participarea statelor membre.
Tratatele de drept international, incheiate de UE, fac parte din dreptul UE
In cadrul acestor competente au fost semnate, printre altele, Acorduri de Asociere cu Turcia, statele central- si est-europene (SCEE), cu 6 state EFTA referitor la Spatiul Economic European (SEE), iar in anul 2002, si un Acord de libera circulatie cu Elvetia, acesta din urma fiind incheiat in cadrul Acordurilor sectoriale.
In ziua de 02.05.1992, CE si statele membre, pe de-o parte, si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS; in engleza EFTA), pe de alta parte, au incheiat tratatul cu privire la Spatiul Economic European (SEE), intrat in vigoare la 01.01.1994. Dintre statele EFTA, numai Elvetia nu a aderat la Tratatul SEE. Din punct de vedere teritorial, statele UE si statele EFTA (mai putin Elvetia) formeaza o piata interna comuna. In acest context, statele EFTA au preluat reglementari esentiale ale UE, printre altele, dreptul la libera circulatie. Dupa ce Finlanda, Austria si Suedia au aderat, direct, la UE in 1995, tratatul mai produce efecte pentru Islanda, Norvegia si Liechtenstein. Drepturile la libera circulatie trebuie aplicate si acestor state.
Exemplu: Un norvegian doreste sa mearga pentru cateva zile in Germania. Este o calatorie de afaceri, iar norvegianul e insotit de sotia sa cetateanca indiana. Norvegianul poate beneficia, pentru sine si pentru sotia sa, de dreptul la libera circulatie a serviciilor (art. 49 TCE).
Prin Acordul de Asociere dintre CEE si Turcia de la data de 12.09.1963 (Jurnalul Oficial CE 1964, pag. 3685), prin Hotararile Consiliului de Asociere (HCA) emise in legatura cu acest Acord, precum si printr-un Protocol Aditional din data de 23.11.1970, Turcia urmeaza sa fie pregatita pentru aderarea la UE.
Conform legislatiei cu privire la asociere, cetatenii turci care traiesc intr-un stat UE, sunt privilegiati dupa trecerea unui an de munca legala si de sedere legala, iar dupa cel putin patru ani de munca legala sunt in foarte mare masura asimilati cetatenilor UE in ceea ce priveste regimul sederii. In acest context, este relevanta HCA 1/80 care reglementeaza regimul ocuparii, iar ocuparea implica si dreptul de sedere.. Dispozitiile din HCA 1/80 sunt parte integranta a dreptului UE si au aplicabilitate nemijlocita (self executing), ceea ce inseamna ca sunt superioare dreptului national. Turcii si membrii de familie ai acestora, beneficiari ai HCA, pot invoca aceste drepturi in mod direct.
Cetatenii turci care indeplinesc conditiile art. 6 din HCA 1/80 au dreptul la sedere in respectivul stat membru si acces pe piata muncii. Astfel, li se va acorda sau prelungi o permisiune de rezidenta, chiar daca legea nationala nu ar permite aceasta. Acest lucru este valabil si pentru membrii lor de familie, care domiciliaza legal de cinci ani in respectivul stat UE (vezi art. 7 I 2. alineatul referitor la HCA 1/80). Membri de familie sunt sotii angajatilor turci, copiii lor in varsta de pana la 21 de ani sau mai mari, pe care ii au in intretinere. Nu este o conditie ca acestia sa fie cetateni turci. Permisiunea de rezidenta pentru acesti straini are doar importanta declarativa, deoarece dreptul de sedere reiese direct din HCA 1/80.
Pentru practica politieneasca este relevant ca lipsa permisiunii (declarative) de rezidenta nu conduce la o sedere ilegala. De asemenea, nu este admisa nici (ne)permiterea intrarii.
Exemplu: Un cetatean turc locuieste si lucreaza de cinci ani in Germania. Are permisiune de rezidenta si permisiune de munca din partea autoritatilor germane. Vara merge in vacanta in Turcia, pentru patru saptamani. Nu isi da seama ca in acest timp ii expira dreptul de sedere. Cu toate acestea, are dreptul sa reintre in Germania, adica la frontiera nu se poate sa nu i se permita intrarea. Permisiunea de rezidenta avea, in cazul lui, numai o importanta declarativa. Dreptul de sedere si de reintrare exista nemijlocit, in virtutea dreptului UE, si nu poate depinde de posesia unei permisiuni.
Masurile care limiteaza acest regim juridic tin de aceleasi conditii stricte ca si masurile luate fata de cetateni UE in vederea limitarii liberei circulatii a acestora. Masurile de limitare a intrarii si sederii pot fi luate din motive de ordine si securitate publica numai daca exista un pericol propriu-zis si suficient de grav la adresa unui interes fundamental al societatii.
Conventia de la Dublin din 15.06.1990 este un tratat incheiat intre toate statele UE, in afara cadrului UE. Conventia reglementeaza competenta in materie de solicitanti de azil la nivelul UE. De la intrarea in vigoare a Regulamentului CE 343/2003 din 18.02.2003 (vezi nr. 7.3), Conventia de la Dublin se mai aplica doar in privinta Danemarcei, Islandei si Norvegiei.
Unul dintre Acordurile Sectoriale este cel cu privire la libera circulatie, incheiat intre UE si statele membre, pe de-o parte, si Elvetia, pe de alta parte. Tratatul a intrat in vigoare la data de 01.06.2002 si acorda elvetienilor un drept de intrare si sedere, care, in esenta, corespunde dreptului UE la libera circulatie. Acelasi lucru este valabil si pentru cetatenii UE in Elvetia - insa numai dupa trecerea anumitor termene. Alti beneficiari sunt membrii de familie straini terti ai cetatenilor elvetieni (drept derivat in baza caruia se poate circula liber) si cetatenii straini terti cu loc de munca permanent in Elvetia, pe care firmele cu sediu in Elvetia ii trimit intr-un stat UE pentru o perioada de pana la 90 de zile lucratoare/an calendaristic. Pentru trecerea frontierei exista reglementari speciale. In principiu, pentru intrare este nevoie doar de un pasaport valabil (inclusiv pentru cetatenii straini terti beneficiari de drepturi CE) sau de un buletin de identitate valabil. Dreptul de sedere se acorda in virtutea legii. Permisiunile de rezidenta se acorda numai ca dovada (adica declarativ). Drepturile acordate pot fi limitate din motive de ordine, securitate si sanatate publica, dar numai in conformitate cu posibilitatile de limitare care sunt aplicabile cetatenilor UE. Masurile specifice ale politiei de frontiera (de exemplu, refuzarea intrarii) sunt admisibile numai daca - in situatii similare - pot fi luate si fata de cetateni UE.
Exemplu: La un control de circulatie in zona de frontiera cu Elvetia sunt depistati o nigerianca si un elvetian. Cei doi soti se afla intr-un autoturism, domiciliaza in Zrich si merg in Danemarca la o intrunire de afaceri. Elvetianul are pasaport valabil, sotia sa poseda un document de calatorie pentru refugiati, emis de Elvetia conf. Conventiei de la Geneva cu privire la regimul refugiatilor, iar in acest document se afla un titlu de rezidenta valabil, emis de autoritatile elvetiene. Conform Acordului de libera circulatie UE/Elvetia (art. 3, 4 coroborat cu art. 1 alin. 1, 2 Anexa I), elvetianul se bucura de dreptul la libera circulatie. Elvetianul indeplineste si conditiile de legitimare conf. art. 1 Anexa I, deoarece are pasaport. In calitate de sotie, nigerianca se bucura de dreptul la libera circulatie ca drept derivat (tot in conformitate cu Acordul de mai sus), asa incat are aceleasi drepturi ca sotul ei. Nigerianca indeplineste si conditiile de legitimare, deoarece are documentul de calatorie emis pentru refugiati. Intrarea in Germania se va permite, in orice caz, fara viza, deoarece nigerianca are titlu de sedere elvetian, iar tinand cont de clauza aplicarii normei mai favorabile, precum si de interdictia de discriminare, trebuie sa i se garanteze un drept de intrare, tranzitare si de sedere pe termen scurt.
Legile nationale nu fac parte din legislatia UE prin ele se aplica legislatia UE, ceea ce inseamna ca dreptul primar si secundar al UE primeaza fata de legile nationale. Totusi, statele pot beneficia de o marja de reglementare atunci cand este vorba despre aplicarea Directivelor.
Exemplu: Intrarea si sederea cetatenilor UE si a membrilor de familie ai acestora in Germania nu sunt reglementate in Legea strainilor, ci intr-o lege speciala (Legea CEE cu privire la sedere) si intr-un Regulament CE cu privire la libera circulatie, acesta din urma fiind superior Legii strainilor.
Legea strainilor din Austria contine o Sectiune speciala cu reglementari pentru cetatenii UE si membrii de familie ai acestora (art. 46 si urmat. din Legea strainilor/Austria).
Si in Finlanda, intrarea si sederea cetatenilor UE si a membrilor de familie ai acestora sunt reglementate in Legea strainilor (vezi art. 8 si art. 16 din Legea strainilor/ Finlanda).
Intrarea si sederea cetatenilor UE si a membrilor de familie ai acestora in Romania nu sunt reglementate in Legea strainilor, ci prin O.U.G 102/2005, legiferata in baza Directivei 2004/38/CE, acesta din urma fiind superior Legii strainilor
Dreptul UE prevaleaza asupra dreptului intern al statelor membre. In masura in care are aplicabilitate nemijlocita, autoritatile si instantele nationale trebuie sa aplice dreptul UE. Interpretarea legilor nationale care transpun Directive UE trebuie facuta in functie de dreptul european, in general, si de Directivele din domeniu, in special.
5.1 Rezumat
Dreptul la libera circulatie al persoanelor este unul dintre cei mai importanti piloni, precum si una dintre cele mai importante realizari ale dreptului comunitar european. Nu exista o alta norma care sa exprime atat de clar progresul la care s-a ajuns in Europa. Cetateanul UE beneficiaza acum de un drept unic in lume, adica acela de a merge, impreuna cu familia, in alt stat UE in scopuri economice sau de alta natura, pentru o sedere pe termen scurt sau lung ori chiar pentru o sedere permanenta. La ora actuala, nu exista o alta cooperare internationala intre state, care sa garanteze un drept similar. In continuare vor fi prezentate conditiile, continuturile si posibilitatile de limitare a dreptului la libera circulatie european, avand in vedere atributiile politiei de frontiera.
Cele patru drepturi la libera circulatie a persoanelor in UE
Libera circulatie a fortei de munca (art. 39 TCE - fost art. 48 TCE pana la 01.05.1999), introdusa in 1969, dupa trecerea unei perioade de tranzitie.
Libera circulatie a serviciilor (art. 49 si urmat. TCE), ceea ce inseamna dreptul de a presta sau beneficia de servicii in regim transfrontalier.
Libertatea de stabilire (art. 43. TCE), adica dreptul de infiintare a unei societati comerciale in orice stat UE/SEE, respectiv desfasurarea unei activitati economice independente, de durata.
In fine, art. 18 TCE asigura in subsidiar un drept general la libera circulatie, adica fara un scop determinat. Astfel, fiecare cetatean UE/SEE poate sa se deplaseze liber si sa aiba sederea in statele UE/SEE.
Reglementarile din dreptul primar cu privire la dreptul la libera circulatie (art. 18, 39, 43, 49 si urmat.) sunt aplicabile nemijlocit si garanteaza cetatenilor UE un drept nemijlocit la libera circulatie. In legatura cu respectivele dispozitii din dreptul primar, au fost emise Directive si Regulamente care dezvolta acest drept.
Dreptul la libera circulatie nu este garantat in mod nelimitat, ci depinde de indeplinirea anumitor conditii si este guvernat de limitari care au fost incluse in dreptul primar (vezi in special art. 39 alin. 3 TCE), detaliate in dreptul secundar (vezi in special Regulamentul CE 64/221; art. 3 si 4 Regulamentul CE 68/360) si concretizate prin jurisprudenta Curtii Europene de Justitie
Libera circulatie a fortei de munca este reglementata in dreptul primar, la art. 39 si urmat. TCE, precum si in dreptul secundar, prin Regulamentul CE nr. 1612/68 si Directiva CE 68/360.
Aceasta cuprinde, conform art. 39 alin. 2 TCE, inlaturarea oricarui regim aplicat diferit (bazat pe cetatenie) fortei de munca din statele membre in privinta ocuparii, salarizarii si a altor conditii de munca (nediscriminare speciala).
Astfel, se asigura acces neingradit la piata muncii din oricare stat UE. Cetateanul UE are dreptul sa se prezinte la recrutare, pentru posturile scoase la concurs, sa se deplaseze fara restrictii pe teritoriul statelor membre, sa aiba sederea intr-un stat membru, pentru a desfasura o activitate in conformitate cu dispozitiile legale si administrative valabile in cazul angajatilor din statul respectiv, iar dupa incetarea relatiilor de munca sa ramana pe teritoriul unui stat membru, cu respectarea conditiilor prevazute in normele de aplicare corespunzatoare.
Exemplu: Zona de frontiera din Polonia, dupa aderarea la UE: La un control in zona de frontiera, patrula depisteaza un grup de muncitori forestieri intr-o zona impadurita. Alaturi de patru cetateni polonezi, lucreaza si trei letoni care se legitimeaza cu pasapoarte letone valabile. Un fermier polonez i-a angajat, pentru patru saptamani, ca sa inlature lemnul cazut. Letonii nu au nevoie nici de viza, nici de permisiune de rezidenta sau de permisiune de munca din partea autoritatilor poloneze. Dreptul lor de sedere rezulta nemijlocit din dreptul UE, asa ca autoritatile nu le pot impune alte conditii decat cele valabile pentru colegii de munca polonezi.
Aceste drepturi sunt completate in dreptul secundar prin drepturi conexe, in special prin dreptul de a locui impreuna cu membrii de familie atunci cand este vorba despre o sedere in alt stat membru. Din Regulamentul CE nr. 1612/68 reiese ca membrii de familie ai angajatului beneficiaza de acest drept conex. Regulamentul CE 68/360 reglementeaza, printre altele, formalitatile de intrare (vezi detalii la nr. 4.2.5).
Forta de munca poate sa beneficieze de dreptul la libera circulatie daca desfasoara sau doreste intr-adevar sa desfasoare o activitate intr-un stat UE a carui cetatenie o are. Activitatea nu trebuie sa aiba caracterul unei angajari in administratia publica si sa fie nesemnificativa ca volum, insa este permisa activitatea cu norma redusa si retributie mai mica fata de salariul minim garantat in sectorul respectiv. Pentru a avea calitatea de "forta de munca", este suficient ca norma redusa sa constea dintr-o activitate care, in mod normal, nu depaseste mai mult de 10 ore/saptamana. La categoria forta de munca intra si persoana care-si face practica in cadrul pregatirii profesionale, cu conditia ca practica respectiva sa constea dintr-o activitate propriu-zisa si reala in cadrul unui raport de salarizare . Studentii nu intra la categoria forta de munca, dar pot invoca dreptul general la libera circulatie de la art. 18 TCE.
In principiu, calitatea de forta de munca se pierde, daca nu mai exista conditiile pentru dobandirea acesteia; adica, odata cu incetarea raporturilor contractuale de munca, cel in cauza isi pierde calitatea de forta de munca in sensul art. 39 TCE. Art. 39 TCE garanteaza si dreptul la (o noua) cautare de loc de munca. Celui aflat in cautare de loc de munca trebuie sa i se ofere suficient timp, cel putin 6 luni (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 26.02.1991 - "Antonissen" - Dosarul C-292/89) ca sa-si poata gasi un (nou) loc de munca. Eventual, se va acorda chiar mai mult timp, daca persoana poate dovedi ca efortul sau de a gasi un loc de munca se bazeaza pe sanse reale.
Dupa incetarea activitatii profesionale, persoana poate ramane in statul gazda ca invalid sau pensionar - conform Regulamentului CE 70/1251. Acelasi lucru este valabil pentru vaduvi/e ai/ale acestora. Sederea lor continua sa fie o sedere in contextul dreptului la libera circulatie a fortei de munca, mentinandu-se statutul lor de persoane beneficiare ale drepturilor la libera circulatie. In general, aceste persoane sunt denumite persoane cu drept de rezidenta.
Pe langa acestea, dreptul la libera circulatie odata dobandit poate produce si alte efecte juridice. Astfel, cetateanul UE - eventual si sotul sau (cetatean strain tert) - poate fi oprit sa-si paraseasca tara de origine pentru a merge in alt stat UE ca sa desfasoare o activitate economica salarizata sau independenta, daca la intoarcerea acasa nu ar dispune de facilitati la intrare ori in privinta sederii, care sa fie cel putin egale cu facilitatile la care are dreptul conform legislatiei UE. Curtea Europeana de Justitie porneste de la ideea ca lucratorul intors in statul membru din care provine, poate continua sa beneficieze de drepturi din Tratatul CE.
Exemplu Un cetatean german si sotia sa ucraineanca merg in Spania. Sotul va lucra acolo trei ani, iar amandoi vor primi o permisiune de rezidenta-UE. Pana la plecarea in Spania, ucraineanca avea premisiune de rezidenta in Germania, eliberata pe termen nelimitat. Conform Legii strainilor din Germania, permisiunea respectiva se stinge in acest caz (conf. art. 44 alin. 1 nr. 2 sau 3 Legea strainilor din Germania). Dupa trei ani, cei doi se intorc in Germania. La intoarcere, cetateana ucraineana beneficiaza de dreptul la libera circulatie in Germania, deci are dreptul la o permisiune de rezidenta-UE.
Exemplu: din practica germana la controlul de frontiera: Aeroportul Dsseldorf, noiembrie 2001. De la Londra, sosesc un neamt (T) si sotia acestuia, cetateana din Ciad. Doamna T. are un pasaport valabil din tara sa de origine. Pasaportul contine o permisiune de rezidenta, dar expirata (fusese eliberata de autoritatile germane pentru perioada 1997-1999 si prelungita pana in august 2001), iar doamna T. are si o permisiune de rezidenta-UE, valabila, eliberata de Marea Britanie. Cei doi soti au plecat la Londra la inceputul anului 1999, deoarece domnul T. acceptase acolo un post de conducere la o societate comerciala. Acum, a venit pentru trei saptamani in Germania ca sa-si viziteze rudele. Doamnei T. i se permite intrarea, deoarece se bucura de dreptul la libera circulatie in Germania - conform sentintei "Singh" a Curtii Europene de Justitie (vezi si Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 25.07.2002 - "MRAX" - Dosarul C-459/99). La frontiera i se elibereaza o viza pentru perioada vizitei; este o viza exceptionala, cu efect declarativ, eliberata gratuit. In felul acesta nu va avea probleme la controalele din interior, deoarece situatia sa juridica nu ar fi documentata in alt mod, iar multe autoritati cunosc prea putin aceste situatii juridice speciale.
Daca lucratorul se intoarce in tara sa de origine, copilul care l-a insotit continua sa beneficieze de dreptul la libera circulatie in statul UE gazda in cazul in care este necesar sa-si continue sau sa-si definitiveze pregatirea (scoala/facultate) . Se mai poate ca un cetatean UE care isi pierde calitatea de lucrator din cauza de incapacitate de munca si nu poate invoca nici alte drepturi la libera circulatie, sa poata ramane in statul UE gazda daca este necesar sa-si intretina copilul.Conform art. 39 alin. 4 TCE, dreptul la libera circulatie al fortei de munca nu este aplicabil ocupatiilor din administratia publica, in masura in care este vorba despre exercitarea autoritatii statului. Sunt excluse numai profesiile din administratia clasica, cum ar fi: politie, politie de frontiera, administratie financiara, armata, administratie ministeriala. Alte profesii din administratia publica se supun, de regula, dreptului la libera circulatie a fortei de munca - cum sunt profesiunile din domeniile Posta si Telecomunicatii, sanatate si invatamant (cadre didactice). In rest, pentru aplicarea art. 39 TCE nu este relevant daca raporturile de munca sunt de natura privata sau publica .
Cu privire la libera circulatie a fortei de munca exista trei dispozitii importante in dreptul secundar:
a) Regulamentul CE nr. 1612/68 al Consiliului CEE cu privire la libera circulatie a fortei de munca in cadrul Comunitatii din 15.10.1968 (Jurnalul Oficial CE nr. L 257 pag. 2 din 19.10.1968). Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68
Regulamentul dezvolta pe larg dreptul la libera circulatie al fortei de munca de la art. 39 TCE. Fiecare cetatean UE are dreptul sa inceapa si sa desfasoare o activitate salarizata pe teritoriul altui stat membru, in conformitate cu prevederile valabile pentru angajatii din acel stat (art. 1 alin. 1). Este interzis orice fel de tratament defavorizant (discriminare) (art. 2, prin care este exclusa si necesitatea unei vize de lucru).
Regulamentul CE garanteaza si reintregirea familiei, chiar daca membrii familiei nu sunt cetateni UE. Prin membrii familiei cetateanului UE se inteleg sotul, precum si descendentii care nu au implinit inca varsta de 21 de ani sau care se afla in intretinerea sa, precum si rudele sale si ale sotului in linie ascendenta, aflati in intretinerea sa (art. 10). Dreptul la libera circulatie exista numai daca au fost inlaturate piedicile care nu ar permite beneficierea de acest drept. O piedica semnificativa ar exista, daca beneficiarul dreptului nu ar avea posibilitatea sa-si ia familia cu el. Astfel, Regulamentul CE 1612/68 garanteaza anumitor membri de familie un drept la libera circulatie, care este un drept derivat.
Exemplu: Un cetatean danez merge cu sotia sa thailandeza in Germania, ca sa-si ocupe postul. In Germania, cei doi beneficiaza de dreptul la libera circulatie - nu numai danezul, ci si sotia sa poate lucra in Germania.
b) Directiva CE nr. 2004/38/CE
Aceasta directiva este valabila pentru cetatenii UE ai unui stat UE si pentru membrii de familie ai acestora, care se deplaseaza sau isi au sederea intr-un alt stat UE, ca angajati sau ca beneficiari de servicii (art. 1). Directiva contine cadrul pentru instructiunile nationale, pe care statele membre au dreptul sa le emita din motive de ordine, securitate sau sanatate publica, in vederea reglementarii intrarii, emiterii sau prelungirii permisiunii de rezidenta sau a masurilor de scoatere de pe teritoriul propriu (art. 2 alin. 1). In cazul masurilor de ordine si securitate publica va fi determinant exclusiv comportamentul personal al cetateanului UE, respectiv al membrului de familie. Masurile nu se pot fonda pur si simplu pe existenta unor eventuale condamnari penale (art. 3 alin. 2). Bolile sau infirmitatile care justifica nepermiterea intrarii sunt stipulate intr-o anexa la Directiva (art. 4). Scoaterea de pe teritoriul tarii nu se poate fonda pe faptul ca nu este valabil buletinul de identitate sau pasaportul care a permis intrarea in tara gazda si acordarea permisiunii de rezidenta (art. 3 alin. 3). Statul care a emis buletinul sau pasaportul va permite posesorului acestuia sa reintre fara alte formalitati deosebite, chiar daca documentul respectiv nu mai este valabil sau daca cetatenia posesorului este pusa la indoiala (art. 3 alin. 4).
In cazul solicitarii unei permisiuni de rezidenta-UE, cetateanul UE, respectiv membrii de familie au dreptul la sedere temporara pe teritoriul statului respectiv, pana la emiterea titlului sau respingerea cererii (art. 5 alin. 1). De regula, trebuie ca persoanei in cauza sa i se aduca la cunostinta motivele masurii luate (de ex. refuzarea intrarii) (art. 6). Art. 8 prevede asimilarea in vederea acordarii asistentei juridice. Cu exceptia situatiilor de urgenta, masurile de incheiere a sederii pot fi luate numai (efect suspensiv) dupa ce va fi luata o decizie in privinta contestatiei. Decizia trebuie sa se ia de catre o autoritate, alta decat cea care are competenta in privinta masurii de incheiere a sederii.
Exemplu: Un cetatean sarb reuseste, prin inselaciune, sa obtina o carte de identitate italieneasca, cu care se prezinta la autoritatile germane drept italian si, implicit, cetatean UE. In acest mod, obtine o permisiune de rezidenta-UE. Inselaciunea va fi depistata ulterior, iar Italia este obligata sa il readmita pe sarb (conf. art. 3 alin. 4 Regulamentul CE 64/221).
Exemplu: Un elvetian merge pe un traseu de drumetie din zona frontierei verzi si trece din Elvetia in Germania pentru a-si cauta de lucru. In cazul sau, nu era permisa trecerea frontierei pe la frontiera verde. Mai mult de atat, nu are pasaport sau buletin de identitate valabil si nici nu are cum sa justifice ca este cetatean elvetian. In ciuda acestor incalcari, nu se admite luarea unei masuri de incheiere a sederii (argumentul de la art. 3 alin. 3 Directiva CE 64/221, Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 05.03.1991 - "Giagounidis" - Dosarul 376/89, sentinta din 25.07.2002 - "MRAX" - Dosarul C-459/99 - Directiva CE 64/221 si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie sunt valabile, conf. Acordului de libera circulatie UE/Elvetia, si in ceea ce priveste libera circulatie a elvetienilor).
Libera circulatie a serviciilor include dreptul de a presta servicii in regim transfrontalier, ca intreprinzator sau prin intermediul colaboratorilor, ori de a fi beneficiar al unor astfel de servicii, ca societate comerciala sau persoana particulara.
Prestarea de servicii in regim transfrontalier se refera, de exemplu, la situatii in care un intreprinzator efectueaza lucrari de constructii, reparatii sau intretinere, achizitii sau vanzari de marfuri (expeditii) ori transport de persoane (taximetrie), iar aceste activitati au regim transfrontalier.
Din categoria beneficiarilor de servicii pot face parte persoanele care trec frontiera in alt stat UE, pentru a merge la medic, la o actiune culturala, la un meci de fotbal, la cumparaturi sau la benzinarie, ori care pot fi turisti (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 02.02.1989 - "Cowan" - Dosarul C-186/87).
Exemplu: Frontiera Romania-Ucraina dupa aderarea Romaniei: La frontiera, pe sensul de intrare, se prezinta la functionarul de frontiera un danez si sotia sa nigeriana. Au fost in vacanta in Ucraina si vor sa mearga o saptamana la Bucuresti, in scop turistic. Ambii sunt beneficiari de servicii. Danezul, in calitate de cetatean UE, precum si sotia sa nigeriana beneficiaza de dreptul la libera circulatie (in cazul sotiei este vorba despre dreptul derivat din dreptul sotului), asa incat au dreptul de intrare si sedere in Romania.
Membrii de familie beneficiaza de dreptul la libera circulatie (drept derivat), atunci cand calatoresc cu prestatorul de servicii sau ii urmeaza acestuia in statul UE in care presteaza servicii sau beneficiaza de servicii (vezi Regulamentul CE 73/148);
In cazul in care un prestator de servicii isi muta sediul in alt stat UE avem de-a face cu libertatea de stabilire, asa incat se vor avea in vedere criteriile valabile pentru libertatea de stabilire. Deosebirea dintre prestarea de servicii si stabilire consta aici din faptul ca in primul caz este vorba doar despre o activitate temporara in alt stat UE, nu despre mutarea (stabilirea) sediului societatii comerciale in alt stat UE.
Ca in cazul tuturor drepturilor la libera circulatie, cel referitor la libera circulatie a serviciilor presupune existenta unui element transfrontalier, adica prestatorul sau beneficiarul de servicii se va deplasa personal in alt stat UE. Totusi, Curtea Europeana de Justitie a adus lamuriri in legatura cu faptul ca sunt posibile si alte forme de prestatii transfrontaliere care pot genera libera circulatie a serviciilor (Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 11.07.2002 - "Carpenter" - Dosarul C-60/00). Aici intra, de exemplu, relatiile de afaceri transfrontaliere, realizate prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne de ex.: consiliere pentru intreprinderi, traduceri, administrarea patrimoniului).
Exemplu: (Exemplu luat dupa un caz al Curtii Europene de Justitie: "Carpenter" ibidem). Republica Ceha a intrat in UE. Un traducator ceh liber profesionist are un fiu de patru ani, pe care il creste singur. In biroul sau de la Praga traduce texte cehesti pentru clienti din alte state UE. Totusi, nu poate primi prea multe comenzi, fiindca trebuie sa-si faca datoria de parinte. Situatia se schimba dupa ce traducatorul cunoaste o ucraineanca si se casatoreste cu ea. Ucraineanca se ocupa de fiu, iar traducatorul poate sa primeasca mai multe comenzi si sa-si imbunatateasca substantial veniturile. Din cauza unei incalcari a regimului vizelor, ucrainencei i se refuza permisiunea de rezidenta. Autoritatea pentru straini din Cehia, care are competenta solutionarii cazului, va analiza dreptul UE si va ajunge la concluzia ca traducatorul presteaza servicii in regim transfrontalier si beneficiaza de protectie conf. art. 49 TCE. In privinta dreptului fundamental la respectarea vietii de familie, acest articol se va interpreta in modul urmator: In situatia de mai sus, se interzice refuzarea dreptului de sedere in Republica Ceha pentru sotul unui prestator de servicii.
Libera circulatie a serviciilor include (indirect) drepturi si pentru persoanele angajate legal si permanent la societati comerciale. Acestea pot fi detasate temporar in alt stat UE, pentru a presta servicii .Cetateanul strain tert angajat legal si permanent la o firma cu sediul intr-un stat UE/SEE poate lucra temporar in alt stat UE/SEE pentru firma sa, in cadrul dreptului la libera circulatie a serviciilor si, implicit, fara autorizatie de munca. Din sentinta "Vander Elst" mai aflam ca nici pentru intrare, nici pentru sedere nu poate fi ceruta o viza sau o permisiune de rezidenta.
Exemplu: Zona de frontiera la frontiera germano-olandeza. Intr-un tren este controlat cetateanul algerian A care merge in Germania alaturi de doi cetateni olandezi. Cei trei sunt lucratori la o firma olandeza si timp de o saptamana vor efectua lucrari de instalatii pe un santier din Germania. A are pasaport valabil si permisiune de rezidenta, eliberata de autoritatile olandeze pe termen nelimitat. De 13 ani lucreaza legal la firma. Conf. art. 21 alin. 1 CAPAS, A poate merge in Germania pana la trei luni, pe baza titlului de sedere olandez. Nu avem de-a face cu o incalcare a normelor privind acordarea dreptului de munca in Germania (art. 284 Codul Social, Partea a III-a), deoarece cetateanul strain tert care munceste (precum A) legal si permanent la o firma cu sediul intr-un stat UE (sau SEE ori in Elvetia), poate sa lucreze temporar in Germania pentru firma sa, fara autorizatie de munca, in cadrul dreptului la libera circulatie a serviciilor.
Exemplu: Estonia, dupa aderarea la UE: Bulgarul B merge cu avionul de la Atena la Tallinn. La controlul de frontiera se constata: Are pasaport bulgaresc cu drept de sedere permanent si drept de munca, ambele acordate de autoritatile elene. Firma greceasca la care lucreaza B, l-a trimis la filiala sa din Tallinn, unde va lucra in constructii timp de 4-6 luni. Regulamentul CE 539/2001 nu este aplicabil, deoarece avem de-a face cu trecerea unei frontiere interne a UE. Firma greceasca se bucura de dreptul la libera circulatie a serviciilor in Estonia, iar conform jurisprudentei Curtii Europene de Justitie (Vander Elst/Rush Portuguesa) poate ca, in cadrul acestui drept, sa-si trimita personalul angajat legal si permanent, pentru a lucra la filialele sale din UE. Acest drept nu poate fi conditionat de aprobari din partea statului de destinatie. B are drept de sedere permanenta si viza de lucru, eliberate de autoritatile elene, deci este angajat legal si permanent la firma greceasca. De aceea, poate merge fara viza in Estonia si poate lucra la filiala greceasca din Estonia, fara sa aiba nevoie de drept de munca din partea autoritatilor estone. B are dreptul la eliberarea unei permisiuni de rezidenta-UE, cu titlu declarativ si gratuit.
Conform Tratatului CEE si a Acordului cu privire la libera circulatie UE/Elvetia, dreptul la libera circulatie a serviciilor este valabil si pentru cetatenii din Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Elvetia.
Conf. art. 43 TCE, cetatenii UE au dreptul sa inceapa si sa desfasoare o activitate economica independenta, sa infiinteze si sa conduca societati comerciale in alt stat UE, in conformitate cu dispozitiile statului gazda referitoare la cetatenii sai proprii. Societatile infiintate dupa legea nationala a unui stat membru si care isi au sediul in acel stat (vezi art. 48 alin. 1 TCE), se bucura, de asemenea, de dreptul de a putea infiinta o societate comerciala (filiala) in alt stat UE.
Exemplu: Vietnamezul V locuieste in Austria cu drept de sedere permanent, acordat de autoritatile austriece. Este proprietarul mai multor chioscuri unde se ofera gustari asiatice. V isi extinde afacerea, cumpara un chiosc la Mnchen si angajeaza doi vietnamezi cu domiciliul legal in Germania, care se vor ocupa de chiosc. V vine in Germania o data la 2-3 saptamani, ca sa "vada cum merge treaba". Daca unul dintre angajati este bolnav si lipseste 1-2 zile, ii tine locul V. V este controlat in gara Mnchen de catre politia de frontiera. El are un pasaport valabil, in care este aplicat autocolantul care reprezinta titlul de sedere austriac valabil. In calitate de intreprinzator autorizat in Austria (societate - in sensul art. 48 alin. 1 TCE), V se bucura in Germania de dreptul la libera stabilire (art. 43, 48 alin. 1 TCE). Pe langa aceasta, sederile sale in Germania sunt de scurta durata, fiind permise in baza art. 21 alin. 1 CAPAS.
Regulamentul CE 73/148 dezvolta dreptul la libera alegere a sediului, intelegand prin activitate economica orice activitate productiva, comerciala, mestesugareasca sau de liber profesionist. In cazul "Jany", Curtea Europeana de Justitie (sentinta din 20.11.2001 - Dosarul C-268-99) a recunoscut acest drept chiar si pentru practicarea prostitutiei in mod independent, in masura in care (corespunzator nediscriminarii de la art. 12 TCE) este permisa sau tolerata practicarea prostitutiei de catre cetateni ai statului UE gazda.
Conform Tratatului CEE si Acordului de libera circulatie UE/Elvetia, dreptul la libera stabilire se aplica si pentru cetatenii din Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Elvetia.
Persoanele din tarile grupului SCEE care fondeaza firme pot aduce asa numitul personal-cheie (administratori, procuristi, personal de conducere a firmei). Nu exista reglementari exprese (nici Curtea Europeana de Justitie nu a luat vreo decizie pana acum) cu privire la conditiile in care ar putea fi adusi membri de familie, insa acestia au drept la libera circulatie - daca Regulamentul CE 73/148 este aplicat in mod corespunzator.
De la infiintarea UE in 1993
prin Tratatul de
Art. 18 alin. 1 TCE stabileste un drept de sedere legat de un scop care nu trebuie sa depinda neaparat de desfasurarea unei activitati economice. In perioada 1990-1993 au fost emise trei Directive CE (Directiva CE 90/364 [Jurnalul Oficial CE nr. L 180 pag. 26 din 13.07.1990], Directiva CE 90/365 [Jurnalul Oficial CE nr. L 180 din 13.06.1990], Directiva CE 93/96 [Jurnalul Oficial CE nr. L 317 pag. 59 din 18.12.1993]) care - fara sa contina dispozitii de drept primar - reglementau un drept general de sedere, precum si un drept de sedere pentru pensionari si studenti. Aceste Directive continua sa fie in vigoare si dezvolta dreptul de la art. 18 TCE.
In general, se cere ca in sensul art. 18 alin. 1 TCE, cetateanul UE sa dispuna de mijloace de intretinere pe perioada sederii si sa aiba asigurare de sanatate corespunzatoare, atat in ceea ce priveste persoana sa, cat si membrii sai de familie, astfel incat pe timpul sederii sa nu fie nevoit sa solicite asistenta sociala din partea statului gazda (art. 1 Directiva CE 90/364). Acelasi lucru este valabil in cazul pensionarilor care doresc sa locuiasca in alt stat UE decat cel in care au lucrat (vezi Directiva CE 90/365), precum si in cazul studentilor (vezi Directiva CE 93/96). Impreuna cu cel care are dreptul de sedere, pot sa locuiasca membrii familiei sale, indiferent de cetatenia lor. Si aceste persoane beneficiaza de dreptul la libera circulatie, asa ca pot sa lucreze fara sa aiba nevoie de autorizatie de munca.
Dreptul la libera circulatie, general valabila, poate fi limitat, ca toate celelalte drepturi la libera circulatie, in special din motive de securitate, ordine si sanatate publica, in conformitate cu Directiva CE 64/221 si jurisprudenta corespunzatoare a Curtii Europene de Justitie.
Drepturile la libera circulatie conf. art. 18, 39, 43 si 49 TCE revin in primul rand cetatenilor UE. Conf. art. 17 TCE, cetatean UE este acela care are cetatenia unuia dintre statele UE. Cetatenia UE nu inlocuieste, ci completeaza cetatenia nationala.
In baza Acordului cu privire
Dreptul la libera circulatie este valabil, fara restrictii, si pentru persoane cu cetatenie dubla sau multipla, care - pe langa cetatenia unui stat UE/SEE ori a Elvetiei - detin inca una sau mai multe cetatenii ..
Astfel, dreptul comunitar se aplica practic la fiecare intrare a unui cetatean UE/SEE sau elvetian.
Art. 10 alin. 1 din Regulamentul 1612/68 contine reglementari cu privire la membrii de familie beneficiari ai dreptului comunitar. De dreptul la libera circulatie se bucura si membrii de familie care nu sunt cetateni ai unui stat UE sau SEE. Indiferent de cetatenia lor, pot beneficia de dreptul cetateanului UE/SEE sau al cetateanului elvetian urmatorii membri de familie ai acestuia.
Dreptul la libera circulatie al membrilor familiei nu este originar, ci derivat. Dreptul exista sau nu, in functie de situatia cetateanului UE/SEE, adica daca acesta are sau nu dreptul la libera circulatie. El va trebui ca din tara natala sa mearga in alt stat UE/SEE sau sa aiba deja sederea acolo si sa indeplineasca conditiile de acolo referitoare la dreptul la libera circulatie.
Exemplu: Un cetatean suedez si sotia sa indianca merg in Spania ca turisti, fiind insotiti de fiica din prima casatorie a indiencei. Fiica are 23 de ani, este studenta si, deci, se afla in intretinerea tatalui vitreg suedez. Dreptul la libera circulatie se aplica in cazul tuturor celor trei persoane.
Exemplu: Un argentinian pentru care nu are obligativitatea vizei se prezinta la intrare in Germania. Nu dispune de mijloacele de intretinere necesare, asa ca se ia in calcul refuzarea intrarii. El sustine insa ca doreste sa ajunga la sotia sa de cetatenie norvegiana. Norvegianca traieste in tara natala si nu a facut uz de dreptul la libera circulatie, pe care il are conform Tratatului SEE. Astfel, in Germania nu exista posibilitatea ca sotul argentinian sa poate face uz de dreptul la libera circulatie, ca drept derivat. Simplul fapt al casatoriei cu un cetatean UE/SEE nu poate impiedica luarea masurii de refuzare a intrarii.
5.7 DIRECTIVA 2004/38/CE privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre, pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE
reglementeaza:
(a) conditiile de exercitare a dreptului la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora;
(b) dreptul de sedere permanenta pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora;
(c) restrangerile drepturilor mentionate la literele (a) si (b) pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica.
In aceasta directiva, se precizeaza ce trebuie sa se inteleaga prin prin "cetatean al Uniunii" -
orice persoana avand cetatenia unui stat membru;
prin "membru de familie":
(a) sotul;
(b) partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, in temeiul legislatiei unui stat membru, daca, potrivit legislatiei statului membru gazda, parteneriatele inregistrate sunt considerate drept echivalente casatoriei si in conformitate cu conditiile prevazute de legislatia relevanta a statului membru gazda;
(c) descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in intretinerea sa, precum si descendentii directi ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b);
(d) ascendentii directi care se afla in intretinere si cei ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b);
La art. 3, foarte important, pentru politia de frontiera , avem precizat faptul ca prin libera circulatie trebuie inteles ca cetateanul UE se bucura de dreotul la libera circulatie in alt stat membru. Iar in tara proprie, nu beneficiaza de acest drept, ci de reglementarile din dreptul national:
"Prezenta directiva se aplica oricarui cetatean al Uniunii care se deplaseaza sau isi are resedinta intr-un stat membru, altul decat cel al carui resortisant este, precum si membrilor familiei sale,care se bucura de dreptul la libera circulatie , care il insotesc sau i se alatura."
Ceilalti membrii de familie, si cetaenii proprii se supun dreptului national al statului responsabil cu controlul.
Dreptul de iesire si intrare
Dreptul de iesire,:
Cetatenii UE, pot iesi si in baza cartilor de identitate sau pasapoarte, daca sunt valabile,
Membrii de familie pot iesi numai in baza pasaportului valabil;
Acestor persoane nu li se pot solicita vize pentru iesire si nici alte formalitati echivalente; art 4
Dreptul de intrare:
Cetatenii UE, pot intra si in baza cartilor de identitate sau pasapoarte, daca sunt valabile,
Membrii de familie pot intra numai in baza pasaportului valabil, daca poseda o viza de intrare conform Regulamentului (CE) nr. 539/2001 sau, daca este cazul, cu legislatia interna. ;
Daca membrii de familie, detin permis de sedere valabil, mentionat la articolul 10, sunt scutiti de obligatia de a obtine o viza, si nici nu aplica in acest caz stampila de intrare in pasaport;
In cazul in care un cetatean al Uniunii sau un membru al familiei acestuia care nu are cetatenia unui stat membru nu poseda documentele de calatorie necesare sau, dupa caz, viza necesara, statul membru in cauza acorda acestor persoane, inainte de a proceda la expulzarea acestora, toate mijloacele rezonabile pentru a le permite sa obtina, intr-un termen rezonabil, documentele necesare sau pentru a confirma ori a dovedi prin alte mijloace ca beneficiaza de dreptul de libera circulatie si sedere.
Dreptul de sedere pentru o perioada de cel mult trei luni:
Pentru o sedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni, nu se impune nici o alta conditie sau formalitate in afara cerintei de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil.
Dispozitiile alineatului se aplica si membrilor de familie care detin un pasaport valabil, care nu au cetatenia unui stat membru si care il insotesc pe cetateanul Uniunii ori se alatura acestuia
Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni:
Toti cetatenii Uniunii au dreptul de sedere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioada mai mare de trei luni in cazurile in care:
(a) sunt lucratori care desfasoara activitati salariate sau activitati independente in statul membru gazda sau
(b) dispun de suficiente resurse pentru ei si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o sarcina pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in cursul sederii si detin asigurari medicale complete in statul membru gazda sau
(c) - sunt inscrisi intr-o institutie privata sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionala si
- detin asigurari medicale complete in statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii de familie, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere sau
(d) sunt membri de familie care insotesc ori se alatura unui cetatean al Uniunii care indeplineste el insusi conditiile mentionate la literele (a), (b) sau (c).
Dreptul de sedere prevazut la alineatul (1) se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetatenia unui stat membru, in cazul in care insotesc ori se alatura cetateanului Uniunii in statul membru gazda, cu conditia ca cetateanul Uniunii sa indeplineasca conditiile mentionate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c).
In aceste situatii statul membru gazda poate cere cetatenilor Uniunii sa se inregistreze la autoritatile competente si se elibereaza imediat un "certificat de inregistrare",. Nerespectarea cerintei de inregistrare de catre persoana respectiva o poate face pe aceasta pasibila de sanctiuni nediscriminatorii si proportionale.
Pentru membrilor familiei unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru se elibereaza un"permis de sedere" , in cazul in care perioada planificata de sedere depaseste trei luni.
Nerespectarea cerintei de a solicita un permis de sedere poate face persoana respectiva pasibila de sanctiuni nediscriminatorii si proportionale.
Pentru sederea membrilor de familie ai unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru se elibereaza un document intitulat "Permis de sedere de membru de familie pentru un cetatean al Uniunii", in termen de cel mult sase luni de la data la care acestia prezinta cererea. O confirmare a depunerii cererii pentru permisul de sedere se elibereaza imediat. Aceasta confirmare va fi suficienta pentru al indreptatii la dovada sederii;
Cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala pe teritoriul statului membru gazda in cursul unei perioade neintrerupte de cinci ani dobandesc dreptul de sedere permanenta pe teritoriul acestuia. De acelasi drept beneficiaza si cazul membrii de familie care nu au cetatenia unui stat membru si care si-au avut resedinta legala impreuna cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda in cursul unei perioade neintrerupte de cinci ani.
Statele membre elibereaza cetatenilor Uniunii si membrilo de familie, beneficiare ale dreptului la libera circulatie ( si la sedere), care au drept de sedere permanenta, dupa verificarea duratei sederii, un document care atesta sederea permanenta la data depunerii cererii.
Dreptul de sedere si dreptul de sedere permanenta privesc intregul teritoriu al statului membru gazda. Statele membre pot impune restrictii teritoriale privind dreptul de sedere si dreptul de sedere permanenta numai daca restrictiile respective se aplica si resortisantilor lor.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1528
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
