Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PRINCIPALELE PREVEDERI ALE CONCEPTIEI INTEGRATE DE PREGATIRE A PERSONALULUI POLITIEI DE FRONTIEA ROMANE IN DOMENIUL SCHENGEN

Stiinte politice



+ Font mai mare | - Font mai mic



PRINCIPALELE PREVEDERI ALE CONCEPTIEI INTEGRATE DE PREGATIRE A PERSONALULUI POLITIEI DE FRONTIEA ROMANE IN DOMENIUL SCHENGEN



CONTINUT:

1.Aspecte introductive.

2.Obiectivele implementarii conceptiei si principiile pe care se bazeaza aceasta.

3.Formarea profesionala integrata in domeniul Schengen.

4.Monitorizare

1. ASPECTE INTRODUCTIVE

Integrarea europeana a reprezentat in decursul ultimilor ani preocuparea primordiala a tuturor ministerelor si a celorlalte institutii ale administratiei publice din Romania, acestea concentrandu-si eforturile pentru indeplinirea obiectivelor si responsabilitatilor care le-au revenit in domeniul de competenta. Ca urmare a progreselor inregistrate, la 13 aprilie 2005, Romania a primit avizul conform al Parlamentului European, iar semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana a avut loc la 25 aprilie 2005, la LuxemburgPotrivit calendarului stabilit, Romania va adera (a aderat) la Uniunea Europeana la 01.01.2007.

Odata cu dobandirea calitatii de membra cu drepturi depline a Uniunii Europene, tara noastra va intra intr-o noua etapa, care presupune pregatirea si adoptarea masurilor necesare eliminarii controalelor la frontierele interne la data aderarii la spatiul Schengen.

Pregatirile pentru aderarea la spatiul Schengen reprezinta un complex de masuri care trebuie sa fie adoptate si implementate in mod coordonat, unitar si planificat, de catre institutiile / structurile cu responsabilitati in domeniu. Acest demers se poate materializa numai printr-un efort inter-institutional care sa exprime capacitatea tuturor celor implicati de a gestiona coerent acest proces complex. In plus, pregatirea pentru aderarea la spatiul Schengen trebuie sa aiba o asemenea calitate incat sa permita o evolutie pozitiva a Romaniei pe parcursul procesului de evaluare Schengen si adoptarea deciziei Consiliului Uniunii Europene privind eliminarea controalelor la frontierele interne.

Prin Hotararea de Guvern nr. 882 din data de05.07.2006, a fost infiintata Comisia nationala de autoevaluare Schengen, care va coordona, promova si reprezenta politicile si actiunile de analiza, dezvoltare si inovare in domeniul implementarii acquis-ului Schengen.

Comisia este organizata pe langa Ministerul Administratiei si Internelor, iar presedintele acesteia este ministrul administratiei si internelor. Secretariatul Comisiei se asigura de structura de specialitate a Ministerului Administratiei si Internelor.

In cadrul masurilor de pregatire a aderarii la spatiul Schengen, solutionarea aspectelor referitoare la asigurarea resurselor umane necesare si formarea profesionala corespunzatoare a acestora, reprezinta una din conditiile esentiale pentru succesul intregului proces. Mai mult decat atat, recomandarile si cele mai bune practici existente la nivel european impun elaborarea si adoptarea unui concept clar si integrat, al pregatirii in domeniul Schengen.

Avand in vedere faptul ca, asa cum am precizat, deja in procesul de integrare in spatiul Schengen sunt implicate la nivel national mai multe institutii / structuri, indeplinirea obiectivelor generale propuse nu poate reprezenta decat consecinta actiunii lor intrunite. Aceasta abordare priveste inclusiv necesitatea formarii profesionale a personalului din perspectiva asimilarii unitare a cadrului normativ si procedural incident domeniului Schengen.

Institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen poseda, in prezent, sisteme proprii de formare profesionala, ceea ce rezolva insa, numai in parte problematica pregatirii personalului.

Necesitatea unui efort comun, la nivel national, privind pregatirea personalului, precum si posibilitatile institutiilor / structurilor implicate in activitatile de integrare in spatiul Schengen de a functiona in comun pentru indeplinirea obiectivelor ce le revin, pune problema constituirii unui sistem integrat de formare profesionala.

2. OBIECTIVELE IMPLEMENTARII CONCEPTIEI SI PRINCIPIILE PE CARE SE BAZEAZA ACEASTA

GENERALITATI

Pentru indeplinirea, in domeniul formarii profesionale, a rolului de coordonare ce ii revine, M.I.R.A. a elaborat Conceptia integrata de pregatire a personalului institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen,( careia, pentru usurarea transmiterii informatiilor,o vom denumi in continuare Conceptia integrata de pregatire.)

Scopul elaborarii Conceptiei integrate de pregatire il reprezinta realizarea cadrului general comun pentru formarea profesionala initiala si continua a personalului care isi desfasoara activitatea in domeniul Schengen. Acesta neexcluzand responsabilitatea institutiilor/structurilor cu responsabilitati Schengen pentru formarea profesionala initiala si continua a personalului propriu in vederea indeplinirii atributiilor si misiunilor ce le revin.

Institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen isi vor dezvolta modele formative adaptate nevoilor proprii de instruire, ca parti componente ale sistemelor de pregatire profesionala pe care le detin.

Implementarea Conceptiei integrate de pregatire are urmatoarele obiective:

A. constituirea unui sistem de pregatire compatibil si interoperabil care sa asigure pregatirea profesionala a personalului ce isi desfasoara activitatea in domeniul Schengen, la nivel national;

B. dezvoltarea actiunilor de cooperare inter-agentii in domeniul formarii profesionale;

C. diseminarea bunelor practici prin realizarea schimbului de experienta in cadrul unor actiuni de pregatire si exploatarea, in procesul de pregatire a personalului, a concluziilor rezultate din aplicarea lectiilor invatate prin transmiterea reciproca a unor analize, sinteze, materiale documentare etc.;

D. sprijinul reciproc in domeniul formarii profesionale prin schimb de formatori;

E. transmiterea de materiale didactice, facilitarea folosirii, in scop de invatamant, a elementelor de dotare tehnica si a spatiilor din institutiile de invatamant, ori din alte locatii, pentru organizarea in comun sau in beneficiul unei / unor institutii / structuri, a activitatilor de pregatire in domeniul Schengen;

F. asistenta si sprijinul de specialitate in situatia desfasurarii de activitati de pregatire cu participare internationala in tara sau strainatate;

G. organizarea de programe de cooperare internationala si expertiza europeana pentru formarea personalului roman in domeniul Schengen, solicitand de la organismele europene acoperirea nevoilor de pregatire prin desfasurarea de proiecte comune, cursuri, seminarii, schimb de documentatie etc.

PRINCIPII

Conceptia integrata de pregatire a personalului institutiilor / structurilor implicate in procesul de aderare la spatiul Schengen se bazeaza pe urmatoarele principii:

a) unitatea conceptuala;

b) descentralizarea gestiunii actiunilor formative;

c) complementaritatea actiunilor formative;

d) parteneriatul institutional si sustinerea reciproca in domeniul formarii profesionale initiale si continue a personalului;

e) responsabilitatea fata de formarea profesionala a personalului propriu;

f) continuitatea activitatilor formative;

g) specializarea formarii in functie de atributiile si misiunilor institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen;

h) independenta functionala in domeniul pregatirii a institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen.

GRUPURILE TINTA PENTRU PREGATIREA IN DOMENIUL SCHENGEN

Pregatirea in domeniul Schengen se adreseaza personalului care isi desfasoara activitatea in institutiile / structurile cu responsabilitati in domeniu prevazute de actele normative in vigoare, elevilor, studentilor din cadrul unitatilor de invatamant apartinand acestor institutii.Pregatirea va include atat oficiali de rang inalt, la nivel de secretari de stat, directori, sefi de departamente etc., cat si personal de executie cu atributii in domeniu.

Grupurile tinta avute in vedere pentru pregatirea in domeniul Schengen sunt prevazute in Anexa . 1.

3. FORMAREA PROFESIONALA INTEGRATA IN DOMENIUL SCHENGEN

Domeniile in care se va desfasura pregatirea integrata Schengen sunt urmatoarele:

a) controlul frontierelor;

b) politica de vize;

c) migratia;

d) azilul;

e) cooperarea politieneasca;

f) cooperarea judiciara;

g) lupta impotriva drogurilor;

h) arme de foc si munitii;

i) sistemul informatic Schengen;

j) protectia datelor;

k) cunoasterea elementelor situatiei internationale care prezinta relevanta pentru activitatea operativa in domeniul Schengen;

l) cunoasterea limbilor de circulatie internationala necesare cooperarii in domeniul Schengen.

In functie de nevoi, pregatirea poate include si alte domenii necesare indeplinirii atributiilor si misiunilor (de exemplu, cooperare inter-institutionala).

Obiectivele comune ale formarii profesionale integrate in domeniul Schengen sunt urmatoarele:

a) cunoasterea continutului documentelor strategice privind cooperarea Schengen;

b) asigurarea cunostintelor si formarea deprinderilor necesare pentru dezvoltarea capacitatii personalului de cooperare in domeniul Schengen;

c) transmiterea informatiilor privitoare la acquis-ul Schengen;

d) cunoasterea procesului de evaluare Schengen;

e) pregatirea personalului pentru aplicarea procedurilor de lucru specifice;

f) asigurarea cunostintelor si formarea deprinderilor de operare a tehnicii si a materialelor destinate indeplinirii atributiilor si misiunilor in domeniul Schengen.

Formarea profesionala in domeniul Schengen se realizeaza prin formare profesionala initiala si formare profesionala continua.vizand personalul existent si pe cel nou incadrat, atat cel cu functii de conducere, cat si de executie.

In cadrul formarii profesionale in domeniul Schengen se realizeaza pregatirea generala si pregatirea de specialitate a personalului.

- Pregatirea generala are ca scop transmiterea de ansamblu a informatiilor principale privitoare la domeniul Schengen.

- Pregatirea de specialitate vizeaza transmiterea cunostintelor si formarea deprinderilor necesare personalului care indeplineste nemijlocit atributii, mai ales de natura operativa, in institutii / structuri cu responsabilitati Schengen.

- Cunostintele generale si de specialitate pentru formarea profesionala a personalului in domeniul Schengen sunt prevazute in Anexa nr. 2.

FORMAREA INITIALA A PERSONALULUI

Formarea profesionala initiala in domeniul Schengen se realizeaza in cadrul unitatilor de invatamant apartinand institutiilor / structurilor cu responsabilitati in domeniu sau la alti furnizori de pregatire specializati care pot acoperi nevoile de pregatire identificate.

In planurile de invatamant ale institutiilor de invatamant pentru formarea initiala a personalului se vor introduce, dupa caz, disciplinele si temele care vor putea asigura cunostintele generale si de specialitate prevazute in Anexa nr. 2 prin care se asigura competentele profesionale in domeniul Schengen.

La formarea initiala se va realiza pregatirea generala a elevilor / studentilor de toate categoriile care, prin natura atributiilor, pot veni in contact cu documente, date si informatii, precum si cu structuri si angajati care isi desfasoara activitatea in domeniul Schengen.

Tot in cadrul formarii initiale se va asigura pregatirea de specialitate a elevilor / studentilor destinati sa isi desfasoare nemijlocit activitatea in componentele operative ale institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen.

Intregul personal mutat / transferat sau nou angajat in cadrul institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen va parcurge programe de formare initiala.

Acest personal va efectua, dupa caz, pregatire generala sau de specialitate, potrivit naturii si atributiilor posturilor, prin modalitatile utilizate, de regula, la instruirea angajatilor proprii (cursuri, seminarii, ateliere de lucru, schimburi de experienta, pregatire la locul de munca etc.).

In raport cu posibilitatile existente, institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen isi vor acorda sprijin reciproc in ceea ce priveste formarea initiala a personalului.

FORMAREA PROFESIONALA CONTINUA

Formarea profesionala continua asigura mediul principal de cooperare in procesul de aplicare a Conceptiei integrate de pregatire, se desfasoara de-a lungul carierei, cu personalul care a parcurs formarea initiala si activeaza in cadrul institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen prin activitati de instruire curenta la locul de munca si prin alte forme asigurate de furnizori specializati sau institutii diverse care au capacitatea de pregatire necesara.

Formarea continua la locul de munca va viza probleme punctuale privitoare la modificarea legislatiei si a procedurilor de lucru, intrarea in vigoare a noi categorii de tehnica si aparatura, schimbari ale situatiei operative, ale modurilor de operare, precum si referitoare la aspecte care presupun specializarea, perfectionarea, actualizarea si dezvoltarea cunostintelor si deprinderilor profesionale.Modalitatile de pregatire vor fi alese in functie de reglementarile legale de nivel superior sau interne aplicabile categoriei de personal inclus in programele de formare profesionala continua iar prin compartimentele specializate de formare profesionala, se vor asigura bugetele de timp necesare desfasurarii activitatilor de pregatire la locul de munca si proiectarea graficelor anuale ale cursurilor.

In cadrul formarii profesionale continue se va acorda o importanta deosebita pregatirii integrate a personalului de conducere de la toate nivelurile ierarhice, a personalului care isi desfasoara activitatea in componente structurale care au ca obiect nemijlocit de activitate cooperarea inter-institutionala sau cu diverse organisme internationale si a celui destinat sa efectueze evaluari interne cu privire la cunoasterea, respectarea si aplicarea legislatiei si a procedurilor Schengen.

4.MONITORIZARE

EVALUARI

Compartimentele insarcinate cu formarea profesionala a angajatilor din institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen isi vor constitui sisteme proprii de control a modului de organizare si desfasurare a pregatirii personalului propriu in domeniul de referinta si vor evalua nivelul de pregatire a angajatilor, precum si calitatea serviciilor de formare profesionala initiala si continua asigurate in sistemul propriu, rezultatul evaluarilor va face obiectul unor raportari interne in care se vor formula si propuneri corespunzatoare privind formarea profesionala a personalului.

Concluziile principale care pot prezenta interes general pentru toate institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen vor fi aduse la cunostinta Grupului de lucru privind implementarea conceptiei(art 19 (1)) care va asigura diseminarea informatiilor relevante.Vor fi considerate, in mod prioritar, ca aspecte de interes general, constatarile si recomandarile formulate de reprezentantii organismelor europene care efectueaza evaluari in domeniul Schengen si care presupun interventii urgente in planul formarii profesionale a personalului. La solicitarea expresa a institutiilor competente, Grupul de lucru va organiza activitati de evaluare, constituind in acest sens echipe de specialisti.

CONSTITUIREA GRUPULUI DE LUCRU

Pentru monitorizarea modului de indeplinire a prevederilor Conceptiei integrate de pregatire si asigurarea implementarii acesteia din punct de vedere tehnic se constituie Grupul de lucru privind implementarea Conceptiei, organizat in subordinea Comisiei nationale de autoevaluare Schengen, in baza art. 5 alin (3) din HG nr. 882 privind constituirea Comisiei nationale de autoevaluare Schengen. Din Grup face parte cate un reprezentant al institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen, de regula din cadrul componentelor acestora cu atributii privind formarea profesionala a personalului si/sau afaceri europene/Schengen.

Presedintia Grupului de lucru si secretariatul acestuia se asigura de catre Directia Management Resurse Umane a Ministerului Administratiei si Internelor(M.I.R.A.).

Grupul de lucru se intruneste in sedinte trimestriale sau ori de cate ori este nevoie. La sedintele trimestriale reprezentantii institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen pun la dispozitia secretariatuluiGrupului de lucru note cuprinzand sinteza activitatilor formative desfasurate in domeniu la nivelul fiecarei institutii.

Cu ocazia sedintelor trimestriale sau ori de cate ori este nevoie se intocmesc pentru conducatorii institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen, rapoarte privitoare la probleme care necesita interventia acestor persoane pentru solutionare, care exced posibilitatilor de rezolvare ale Grupului sau reprezinta dificultati materiale si financiare ce trebuie prezentate factorilor de decizie in drept sa hotarasca alocarea de resurse.

Anual, pana la data de 1 decembrie, se intocmeste de catre presedintele Grupului de lucru, pe baza datelor transmise de la fiecare institutie, Raportul privind modul de organizare si desfasurare a activitatilor de pregatire in domeniul Schengen, document care se distribuie institutiilor / structurilor si persoanelor interesate si se prezinta, spre aprobare, in cadrul reuniunilor Comisiei nationale de autoevaluare Schengen.

Pentru asigurarea pregatirii personalului propriu, fiecare institutie va elabora, anual, pana la data de 1 octombrie, graficul de formare profesionala a angajatilor in domeniul Schengen pentru anul urmator, care va contine activitatile planificate, perioadele si locul de desfasurare, forma de desfasurare, numarul de participanti, cine asigura formatorii, costurile si cine le suporta Graficele se vor elabora dupa identificarea nevoilor de pregatire potrivit procedurilor aplicate in fiecare institutie. Proiectele graficelor anuale ale institutiilor se vor prezenta in cadrul Grupului de lucru in cursul trimestrului III, pentru cunoasterea reciproca a continutului documentelor si realizarea corelarilor ce se impun, mai ales in ceea ce priveste activitatile cu participare internationala, in tara sau in strainatate.

Pentru actiuni de pregatire a caror desfasurare presupune cooperarea inter-institutionala, partile interesate vor colabora bi sau multilateral, dupa caz, sau vor solicita, in cadrul Grupului de lucru sau presedintelui acestuia, organizarea sprijinului reciproc necesar. Grupul de lucru va elabora, anual, pana la data de 1 noiembrie, pe baza propunerilor institutiilor / structurilor cu responsabilitati in domeniu Graficul national comun de pregatire, document care se prezinta, spre aprobare, in cadrul primei reuniuni anuale a Comisiei nationale de autoevaluare Schengen. Acesta va cuprinde activitatile ce vor fi realizate in cooperare si pe cele cu participare internationala care se adreseaza ansamblului institutiilor / structurilor cu responsabilitati Schengen, ori majoritatii acestora.

Institutiile / structurile cu responsabilitati Schengen vor prevedea in bugete resursele financiare necesare organizarii activitatilor de formare profesionala initiala si continua a personalului propriu si pentru asigurarea participarii acestuia la programe de pregatire organizate in cooperare, in tara sau in strainatate.

ANEXA NR.1

MODALITATEA DE FORMARE A PERSONALULUI IN DOMENIUL SCHENGEN

a)      PERSONALUL DE CONDUCERE

De nivel superior

pregatirea acestei categorii de personal va viza, mai cu seama, palierul conducerii strategice, al deciziilor de acest nivel, precum si cel al cunostintelor generale privind domeniul Schengen

se vor desfasura, sub organizarea inspectoratelor generale (unitatilor cu responsabilitati), convocari semestriale cu durata de 1-2 zile (8-16 ore) atat pentru pregatirea individuala a ofiterilor, cat si in calitatea acestora de responsabili pentru formarea subordonatilor;

pe timpul convocarilor, se vor clarifica aspectele responsabilitatii sefilor privind formarea personalului subordonat si cele referitoare la modalitatile de organizare, desfasurare si evaluare a sistemului de pregatire practicat in unitati;

la nivelul inspectoratelor generale se va asigura, printr-o convocare de 4 ore, pregatirea acestei categorii de personal pentru organizarea si desfasurarea activitatilor de evaluare/control, sprijin si indrumare la structurile subordonate;

pregatirea va fi completata si pe timpul intrunirilor de lucru organizate la nivelul inspectoratelor generale (unitatile cu responsabilitati), prin radio/teleconferinte, expuneri/prezentari special planificate pentru aceasta categorie de personal, prin documentare in teren si prin punerea la dispozitie a informarilor/raportarilor privitoare la autoevaluari, evaluari, controale si inspectii;

pregatirea institutionalizata se va completa prin studiu individual, astfel incat ofiterii sa cunoasca toate elementele subsumate nevoilor de pregatire Schengen specifice nivelului lor ierarhic si categoriei de post pe care il ocupa.

De nivel mediu:

pregatirea acestei categorii de personal va viza asigurarea cunostintelor si deprinderilor necesare conducerii unitatilor, cu aplicarea reglementarilor Schengen in domeniul de competenta;

formarea se va desfasura atat pentru cunoasterea contextului national general, a locului si rolului unitatii in sistemul obligatiilor ce ii revin institutiei in procesul de aderare la spatiul Schengen, cat si privind pregatirea punctuala pentru indeplinirea atributiilor de serviciu;

ofiterii vor fi pregatiti trimestrial, prin convocari cu durata de 1-2 zile (8-16 ore), desfasurate la inspectoratele generale sau zonal, asupra problematicii mentionate, precum si in ceea ce priveste responsabilitatile ce le revin in raport cu formarea subordonatilor;

pregatirea organizata la esaloanele superioare si in cadrul unitatii se va completa prin studiu individual privind problematica Schengen din sfera de competenta.

De nivel inferior

formarea va viza cunoasterea si aplicarea procedurilor de lucru Schengen si a altor aspecte tehnice specifice, la nivelul de detaliere solicitat de responsabilitatile postului, precum si formarea/dezvoltarea deprinderilor de supervizare a personalului subordonat;

formarea se va asigura printr-un curs cu durata de 4 saptamani (160 ore) organizat de catre inspectoratele generale (unitatile cu responsabilitati) in institutii de invatamant, efectuat dupa numirea pe post, activitate care va avea caracter preponderent practic;

inspectoratele judetene vor asigura formarea continua in unitati a acestei categorii de personal in limitele bugetelor de timp stabilite special prin planurile de pregatire in domeniul Schengen, in baza precizarilor emise de catre inspectoratele generale;

planurile de pregatire vor include o sectiune destinata activitatilor punctuale in domeniul Schengen, din categoria acelora care presupun actualizarea, interpretarea si aplicarea unitare ale legislatiei si procedurilor de lucru, modalitatea de rezolvare a unor situatii, utilizarea tehnicii din dotare etc.;

pentru personalul din aceasta categorie, inspectoratele generale (unitatile cu responsabilitati) vor organiza, cu prioritate, cursuri de scurta durata, seminarii si convocari la nivel local sau regional, ateliere de lucru, schimburi de experienta etc.;

activitatile desfasurate, duratele acestora, numarul de participanti si categoriile de personal vor fi inscrise in evidentele unitatilor, spre a putea fi raportate oportun.

b)      PERSONALUL DE EXECUTIE

personalul de executie va fi pregatit din punct de vedere juridic, procedural si tehnic in functie de categorie, specialitate, loc de munca si provenienta, prin formare continua Schengen organizata de unitati, cursuri desfasurate in institutiile de invatamant specializate si prin programe de tutela;

inspectoratele generale (celelalte unitati cu responsabilitati) vor viza formarea acestui personal pentru insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor necesare indeplinirii nemijlocite a atributiilor functionale;

in raport de complexitatea atributiilor functionale, personalul va fi planificat de catre unitati la cursuri in institutiile de invatamant specializate atat la numirea intr-un loc de munca ce necesita un nou set de competente, determinat, cat si la schimbarea pe un post cu responsabilitati diferite;

programele de tutela profesionala se organizeaza in unitati potrivit prevederilor in vigoare;

personalul din unitati participa la formarea de tip "on-the job", care va cuprinde elemente concrete si practice din categoria celor necesare pentru solutionarea atributiilor curente in domeniul Schengen;

aceste activitati de pregatire se vor desfasura pe baza planurilor elaborate la nivelul unitatilor, in cuprinsul carora se va evidentia, distinct, formarea in domeniul Schengen;

c)      PREGATIREA CADRELOR DIDACTICE SI FORMAREA FORMATORILOR

  • cadrele didactice, cu responsabilitati in domeniu, din institutiile de invatamant ale MIRA, vor fi orientate asupra modului de predare a disciplinelor / temelor aferente problematicii Schengen, in cadrul unei convocari metodice organizate in luna martie 2008 de catre DGMRU la CSP;
  • in cadrul convocarii metodice din luna martie, la care vor participa si directorii institutiilor de invatamant se vor stabili, de asemenea, elementele de proiectare unitara a documentelor didactice pentru anul scolar/universitar 2008/2009;
  • acest tip de pregatire se va repeta cu prilejul fiecarei convocari metodice desfasurate in cadrul institutiilor de invatamant;
  • cadrele didactice cu atributii de predare a disciplinelor/temelor din domeniul Schengen vor participa sub coordonarea DGMRU la elaborarea cursurilor/ manualelor si a altor documente de invatamant necesare formarii initiale si continue a personalului;
  • cadrele didactice vor fi cooptate, prin grija DGMRU, DGS si a inspectoratelor generale (unitatile cu responsabilitati),    in comisiile de autoevaluare in vederea cunoasterii realitatilor din unitatile operative;
  • pentru uniformizarea, simplificarea si sporirea vitezei de implementare    a unor probleme profesionale care pot fi diseminate rapid prin procedeul "in cascada", inspectoratele generale vor stabili, pana la 01.07.2008, temele care admit aceasta abordare, modalitatea estimata de prezentare, mijloacele necesare si numarul optim de formatori ce urmeaza sa fie pregatiti in acest scop;
  • inspectoratele generale (unitatile cu responsabilitati) vor solicita unitatilor teritoriale sa transmita problematica locala pretabila la solutionarea prin pregatirea efectivelor de catre formatori si numarul estimat al acestora;
  • formarea formatorilor se va realiza in semestrul II 2008 sub coordonarea DGMRU, DGS si a inspectoratelor generale, pe specialitati si subiecte de interes, in institutii de invatamant, avandu-se in vedere atat aspectul profesional, cat si cel metodic. Formatorilor li se vor pune la dispozitie si materialele pe baza carora se vor sustine unitar activitatile de pregatire in unitati;
  • inspectoratele generale (unitatile cu responsabilitati) vor tine evidenta stricta a formatorilor pregatiti si vor asigura utilizarea eficace a acestora.

d)      PREGATIREA STUDENTILOR/ELEVILOR SI A PERSONALULUI NOU INCADRAT, MUTAT SAU TRANSFERAT

  • formarea profesionala initiala in domeniul Schengen se realizeaza in cadrul institutiilor de invatamant ale MIRA;
  • in planurile de invatamant ale institutiilor de invatamant pentru formarea initiala a personalului se vor introduce disciplinele si temele necesare insusirii cunostintelor si formarii deprinderilor pentru asigurarea competentelor profesionale Schengen;
  • in cadrul formarii initiale se va realiza pregatirea generala a elevilor/studentilor/cursantilor de toate categoriile care, prin natura atributiilor, pot veni in contact cu documente, date si informatii, precum si cu structuri si angajati care isi desfasoara activitatea in domeniul Schengen;
  • pregatirea de specialitate a elevilor/studentilor si cursantilor care urmeaza sa isi desfasoare nemijlocit activitatea in structuri cu atributii Schengen va viza, in cadrul formarii initiale, transmiterea cunostintelor si formarea deprinderilor care sa le permita indeplinirea sarcinilor de serviciu dupa absolvire;
  • personalul nou incadrat, mutat sau transferat va urma, prin grija inspectoratelor generale (unitatilor cu responsabilitati), in functie de tipul postului ocupat si natura atributiilor, programe de formare de baza, va fi pus sub tutela potrivit prevederilor in vigoare si va desfasura pregatire generala sau de specialitate in domeniul Schengen, dupa caz. Durata si locurile de desfasurare ale programelor se vor stabili de catre inspectoratele generale (unitatile cu responsabilitati in domeniu).

ANEXA NR.

COMPETENTELE STRUCTURILOR CU RESPONSABILITATI PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA FORMARII SI EVALUARII PERSONALULUI MINISTERULUI INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE IN DOMENIUL SCHENGEN

  1. Directia Generala Management Resurse Umane
  • Elaboreaza proiectele strategiei/conceptiilor si politicilor ministeriale in domeniul formarii initiale si continue a personalului in domeniul Schengen, pe baza elementelor stabilite in colaborare cu Departamentul Schengen.
  • Implementeaza strategiile/conceptiile si politicile ministeriale in domeniul formarii initiale si continue a personalului in domeniul Schengen (Conceptia integrata de pregatire in domeniul Schengen).
  • Indeplineste functia generala de reglementare a activitatii de formare a personalului in domeniul Schengen.
  • Monitorizeaza formarea initiala si continua a personalului in domeniul Schengen, modul de indeplinire a activitatilor din planurile specifice aplicabile domeniului.
  • Controleaza, sprijina, indruma si regleaza modul de organizare si desfasurare a activitatilor in domeniul pregatirii Schengen.
  • Coordoneaza structurile de management educational ale inspectoratelor generale (celorlalte unitati cu responsabilitati) si institutiile de invatamant, din punctul de vedere al managementului formarii initiale si continue a personalului.
  • Intocmeste raportarile si informarile solicitate.
  • Participa cu personal la activitatile de autoevaluare Schengen coordonate de Departamentul Schengen
  • Asigura relatii de colaborare in domeniul formarii cu institutii din afara MIRA.

2. Departamentul Schengen

Colaboreaza cu DGMRU in scopul elaborarii proiectelor strategiilor/conceptiilor si politicilor ministeriale in domeniul formarii initiale si continue a personalului in domeniul Schengen, in functie de atributiile conferite legal.

Organizeaza si conduce misiuni de autoevaluare Schengen

Contribuie la evaluarea pregatirii personalului in cadrul vizitelor de pre-evaluare efectuate

  1. Inspectoratele generale (celelalte unitati cu responsabilitati)
  • Coopereaza pe domeniul formarii personalului cu DGMRU si DS
  • Organizeaza si asigura aplicarea strategiei/conceptiilor si politicilor ministeriale privind formarea initiala si continua a personalului in domeniul Schengen.
  • Efectueaza particularizarile necesare in conceptiile de formare initiala si continua a personalului propriu.
  • Formuleaza cadrul normativ intern pentru organizarea si desfasurarea formarii initiale si continue a personalului din structurile aflate in competenta.
  • Conduc activitatea structurilor de management educational din unitati si a institutiilor de invatamant subordonate.
  • Controleaza functionarea sistemului propriu de formare initiala si continua in domeniul Schengen.
  • Participa la auto-evaluarile in domeniul Schengen.
  • Intocmesc/coordoneaza intocmirea documentelor care urmeaza sa se prezinte echipelor de autoevaluare/evaluare.
  • Elaboreaza raportarile si informarile stabilite.
  • Executa activitatile din planurile specifice domeniului.


Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 689
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved