Prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere la nivel european

Prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere la nivel european

1. Infractiunile transfrontaliere - amenintare reala la adresa stabilitatii Uniunii Europeme

Odata cu instituirea Spatiului Schengen, concept care inseamna un spatiu al securitatii si justitiei, dar si al liberei circulatii, s-au creat conditii propice pentru o dezvoltare fara precedent a fenomenului infractional. Daca s-a incercat, si s-a reusit, intarirea controlului la frontierele externe ale Spatiului Schengen, aceasta nu a impiedicat dezvoltarea acestui fenomen, faptele penale fiind comise de cetateni europeni, care se pot acum misca liber pe intreg cuprinsul Europei.

Pentru a crea o politica comuna viabila in materie de azil si imigratie, Uniunea Europeana trebuie sa implementeze un sistem eficient de gestionare a fluxurilor de migratie, de control la frontierele externe si de prevenire a imigratiei ilegale. Este necesar un efort sustinut pentru combaterea bandelor criminale care practica traficul de persoane si care exploateaza fiintele vulnerabile, in special femeile si copiii.

Criminalitatea organizata devine din ce in ce mai sofisticata si actioneaza in mod curent in retele europene sau internationale. Terorismul a dovedit deja ca poate lovi cu brutalitate oriunde in lume. Folosindu-se de libertatea de circulatie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor si a persoanelor, criminalitatea se organizeaza pe teritoriul mai multor state, fara a fi impiedicata de frontierele nationale. Inovatiile tehnologice ca internetul si banca electronica sunt folosite pentru comiterea de infractiuni sau pentru a asigura transferul profitului care rezulta din acestea, sub masca unor activitati aparent licite, astfel ca, datorita crimei organizate, frauda si coruptia au luat proportii enorme in detrimentul cetatenilor si a institutiilor civile.

Criminalitatea transfrontaliera se refera la fapte care au loc in mai multe state, aceasta constand din fapte care nu sunt pur si simplu internationale, in sensul ca sunt comise in mai multe state, ci presupun trecerea frontierei ca parte importanta a activitatii infractionale. Acest fenomen este de natura a destabiliza din mai multe puncte de vedere Uniunea Europeana, afectand atat dimensiunea economica, cat si stabilitatea politica si sociala a fiecarui stat in parte, si a Uniunii per ansamblu. Faptul ca asistam la o proliferare a acestui fenomen se opune obiectivelor europene in toate domeniile, invalidand ideea crearii unui spatiu european al securitatii si al domniei legii. Daca Uniunea Europeana vrea sa devina o adevarata federatie a statelor europene, dupa modelul american, trebuie sa obtina rezultate notabila in combaterea acestui fenomen destabilizator.

Prezentarea infractiunilor transfrontaliere

1. Acceptiunea juridica a conceptului

Criminalitatea ca fenomen a aparut odata cu primele forme de organizare a fiintelor umane. Desigur faptele individuale care o compun erau comise si anterior organizarii oamenilor sub diferite forme, insa nu erau percepute ca "fapte antisociale" deoarece nu se poate vorbi de existenta unei societati umane in adevaratul sens al cuvantului. Incepand de atunci acest fenomen a fost observat, studiat - mai mult sau mai putin stiintific, inclus in reglementarile normative ale diferitelor forme de organizare umana, in incercarea de a-l combate. Totusi pe cat de vechi este fenomenul in sine, pe atat de noua este ideea de criminalitate, infractionalitate, care dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea. Aparitia acestei idee corespunde cu inceputurile presei si primele statistici criminale care "au obisnuit spiritele sa conceapa existenta unui fenomen social global care merita a fi explicat" .

Notiunea de criminalitate desemneaza in mod general ansamblul faptelor cu caracter penal comise intr-un spatiu si intr-un interval de timp determinate. Aceasta poate fi utilizata fie in sensul general indicat mai sus, fie intr-un sens mai precis, in scopul de a desemna anumite categorii de fapte penale .

In scop didactic criminalitatea se poate clasifica in mai multe categorii, in functie de mai multe criterii, insa pentru lucrarea de fata ne intereseaza doar clasificarea subiectiva a criminalitatii, in functie de criteriul teritorial, conform cu care criminalitatea poate fi nationala, zonala, continentala sau mondiala. Un tip aparte de criminalitate este criminalitatea transfrontaliera, care se poate include in oricare dintre ultimele trei categorii - criminalitate zonala, continentala, sau mondiala, deoarece ea presupine existenta unor fapte cu caracter penal, care pot fi comise pe teritoriul mai multor state, sau, chiar daca sunt comise intre granitele unui stat, au consecinte care se produc pe teritoriul mai multor state. Pentru a desemna acest fenomen se mai foloseste si sintagma "criminalitate internationala", care nu desemneaza o categorie de infractiuni delimitate juridic, ci se aplica la un numar mare de infractiuni, cum ar fi falsul de moneda, comertul cu fiinte umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sint prevazute de diverse conventii internationale.

Pentru a putea face o analiza a infractiunilor transforntaliere la nivelul Uniunii Europene nu este suficient sa abordam notiunea de criminalitate, infractionalitate, ca fenomen, fiind necesar sa definim si conceptul de infractiune, care este un concept-cheie in stiinta dreptului penal. Astfel in sens general, prin infractiune se intelege fapta care prezinta pericol social, este savarsita cu vinovatie, si este prevazuta de legea penala . Lipsa oricareia dintre cele trei conditii enumerate atrage neincriminarea faptei respective ca infractiune. Vom analiza pe rand, in mod succint, conditiile cerute ca o fapta sa fie infractiune.

Necesitatea existentei unei dispozitii legale de incriminare, in vigoare la data comiterii faptei este concordanta cu principiul legalitatii incriminarii, conform cu care numai legea prevede care fapte constituie infractiune, cu rezultatul ca nimeni nu poate fi condamnat pentru o fapta, considerata interzisa, in absenta unei norme juridice care sa stipuleze clar respectiva interdictie. O fapta este considerata a fi prevazuta in legea penala, daca este incriminata printr-o lege organica adoptata de Parlament, in conditiile specifice acestei categorii de acte nromative . Cea de-a doua conditie se refera la necesitatea ca fapta sa fie comisa cu vinovatie. In cazul in care se constata lipsa vinovatiei fapta nu reprezinta infractiune. O fapta este considerata ca fiind savarsita cu vinovatie numai daca reprezinta expresia atitudinii psihice a faptuitorului, adica exista reprezentarea sau constiinta caracterului si a urmarilor faptei, ca si vointa de a savarsi aceasta fapta . Conform cu cea de-a treia conditie fapta, pentru a fi calificata ca infractiune, trebuie sa prezinte un anumit grad de pericol social. Fapta care prezinta pericol social, in intelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune, prin care se aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite de lege, si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse .

Analiza conceptului in contextul acquis-ului comunitar

Activitatea normativa penala a Uniunii Europene poate fi analizata si din punct de vedere al sferei activitatilor ilicite care sunt combatute prin reglementari ale Uniunii Europene. Sintetic acestea sunt: criminalitatea organizata, terorismul, drogurile, traficul de fiinte umane si exploatarea sexuala a femeilor si copiilor, frauda si coruptia, contrafacerile de moneda, spalarea banilor, criminalitatea cibernetica. In toate aceste directii, Uniunea Europeana a elaborat acte normative cu caracter penal care le reglementeaza intr-un mod nou, compatibil cu interesele tarilor membre.

Activitatea normativa penala a Uniunii Europene in sectoarele mentionate, luand act de varietatea formelor de criminalitate grava care au aparut in ultimii ani, denota promptitudine in actiunea contra acestor fenomene, mobilizand eforturile statelor membre spre o lupta eficienta si perseverenta contra tuturor acestor genuri de infractiuni .

1. Criminalitatea organizata

In domeniul criminalitatii organizate, Uniunea Europeana a adoptat multiple acte normative in domeniul penal, pe care le vom analiza in cele ce urmeaza. In primul rand trebuie sa mentionam actiunea comuna adoptata de Consiliul Uniunii Europene la data de 29 noiembrie 1996, privitoare la crearea si la formarea unui repertoriu al competentelor, cunostintelor si expertizelor specializate in materia luptei contra criminalitatii organizate internationale, in scopul inlesnirii cooperarii in materia aplicarii actelor comunitare intre statele membre ale Uniunii Europene, prin care se decide ca Unitatea Droguri EUROPOL (UDE) sa elaboreze si sa difuzeze un repertoriu al competentelor, cunostintelor si expertizelor specializate in materia luptei contra criminalitatii. Acest repertoriu va fi alcatuit pe baza contributiei fiecarui stat membru, care va comunica orice competenta, cunostinta, expertiza specializata pe care a dobandit-o in domeniul luptei contra criminalitatii organizate si referitor la care statul membru o considera a fi de folos, punand-o la dispozitia tuturor statelor membre. Fiecare stat membru va indica, totodata, cu precizie mijlocul care permite contactul direct si rapid cu autoritatea care dispune de competenta, cunostinta sau expertiza respectiva, fie cu un punct de contact central situat in statul membru respectiv. Statele membre vor putea sa furnizeze si informatii suplimentare care vor fi inserate in repertoriu sau pot solicita suprimarea unor informatii inscrise.

Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, privind colaboratorii la actiunea justitiei in cadrul luptei contra criminalitatii organizate, invita statele membre sa adopte masuri corespunzatoare pentru a incuraja sa colaboreze la actiunile justitiei si persoanele care participa sau au participat la o asociere de infractori ori la orice alta organizatie criminala sau delicte tinand de criminalitatea organizata. De asemenea, Consiliul Uniunii Europene invita statele sa prevada masuri de avantajare a persoanelor care se despart de organizatia criminala si fac tot posibilul pentru a impiedica activitatea delictuala sa continue ori ajuta concret autoritatile politienesti sau judiciare sa stranga elemente de proba determinante pentru reconstituirea faptelor, identificarea autorilor infractiunilor si arestarea lor. Consiliul mai invita statele membre sa inlesneasca intrajutorarea judiciara in lupta contra criminalitatii organizate internationale in cazurile in care sunt implicati colaboratori ai actiunii in justitie .

Programul de actiune relativ la criminalitatea organizata, adoptat de Consiliul European la 28 aprilie 1997, cuprinde in partea introductiva o expunere sintetica a situatiei criminalitatii, concluzionand ca infractionalitatea organizata a devenit din ce in ce mai mult o amenintare pentru societate, comportamentul criminal manifestandu-se nu numai sub forma actelor individuale, dar si sub forma actelor unor grupuri organizate care se infiltreaza in diferite straturi ale societatii civile ori chiar la cele mai inalte niveluri ale societatii privita in ansamblul ei.

Mijloacele de prevenire si de reprimare a activitatilor criminale nu sunt puse la punct pentru a actiona cu maxima eficienta, comparativ cu evolutia fenomenului infractional, astfel ca, daca Europa vrea sa devina un spatiu de libertate, de securitate si de justitie, trebuie sa se organizeze mai bine si sa fie in masura sa raspunda provocarilor cu care este confruntata. In acest sens, in cadrul reuniunii de la Dublin, din 13-14 decembrie 1996, Consiliul European a decis sa combata cu toate posibilitatile de care dispune criminalitatea organizata printr-o lupta coerenta si coordonata a Uniunii Europene. De asemenea, Consiliul a decis constituirea unui grup care sa elaboreze un program de actiune globala, insotit de recomandari concrete, inclusiv prin stabilirea unui calendar realist al actiunilor care se vor desfasura.

Referitor la reformarea mijloacelor de actiune, programul mentionat cuprinde principalele mijloace de combatere a criminalitatii organizate: imobilizarea intregului potential al statelor membre; un angajament maxim atat al organelor care elaboreaza legislatia la nivel comunitar, cat si al organelor care trebuie sa o aplice in cadrul serviciilor de politie, vama, aparat judiciar; un efort continuu pentru cunoasterea "inamicului", a trasaturilor sale caracteristice prin elaborarea unei metodologii comune de identificare a fenomenului si de elaborare a unei politici eficiente in materie; actiunea efectiva a tuturor instrumentelor care direct sau indirect opereaza in lupta contra criminalitatii organizate; perfectionarea instrumentelor de control si a modalitatilor de cooperare intre diferitele autoritati care participa la aceasta lupta; optimizarea activitatii EUROPOL; incheierea unor noi conventii si acorduri in vederea unei lupte mai eficiente contra fenomenului spalarii banilor. Partea a Il-a a Programului, intitulata "Orientari practice", cuprinde o serie de recomandari pe care colectivul de elaborare a obiectivelor le face Consiliului European in vederea unei mai bune organizari si desfasurari a luptei contra criminalitatii organizate .

In partea a IlI-a a Programului sunt aratate amanuntit actiunile care urmeaza sa se desfasoare pentru combaterea fenomenului crimei organizate: prevenirea crimei organizate, instrumentele juridice aplicabile in aceasta materie, cooperarea practica intre politie, organele judiciare si vamale in lupta contra crimei organizate, activitatea EUROPOL si largirea functiilor sale, confiscarea produsului crimei.

Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 21 decembrie 1998, are in vedere prevenirea criminalitatii organizate in vederea stabilirii unei strategii globale de lupta contra acestei forme de criminalitate. Dupa sublinierea importantei actiunilor preventive desfasurate de state, de Uniunea statelor europene, cat si de societatea civila la nivel national, regional si local, aceasta arata ca o atare politica presupune un sistem eficient de securitate sociala si de educatie, asociat cu masuri de lupta contra somajului, saraciei si o organizare urbana adaptata obiectivelor de prevenire; Consiliul Uniunii Europene recomanda statelor membre sa depuna eforturi pentru prevenirea criminalitatii organizate si pentru respectarea principiilor fundamentale ale ordinii juridice proprii fiecarui stat .

Dupa evaluarea rezultatelor obtinute in lupta impotriva crimei organizate Consiliul European, reunit la Viena in luna decembrie 1998, a propus o amplificare a actiunilor Uniunii Europene in aceasta directie, elaborand totodata o strategie amanuntita in care sa fie cuprinse orientarile politice si recomandarile corespunzatoare obiectivelor propuse . Consiliul European recomanda ca mediile universitare si stiintifice sa continue studierea si cercetarea fenomenului criminalitatii organizate. Alte recomandari se refera la: impiedicarea criminalitatii organizate de a se infiltra in sectorul politic si in sectorul licit privat, ameliorarea legislatiei si a controlului, intensificarea anchetelor in domeniul criminalitatii organizate, intarirea EUROPOL-ului, amplificarea luptei contra spalarii capitalurilor si pentru confiscarea produselor crimei, intarirea cooperarii autoritatilor represive, a autoritatilor judiciare de nivel national, cat si la nivelul Uniunii Europene, intarirea cooperarii cu tarile candidate la aderare, intarirea cooperarii cu statele terte si cu alte organizatii internationale.

Un alt act notabil este si Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 27 mai 1999, privind lupta contra criminalitatii internationale care se extinde de-a lungul unor anumite itinerare, prin care statele membre sunt invitate sa elaboreze proiecte de lupta contra criminalitatii internationale care se desfasoara pe anumite trasee (terestre, maritime, fluviale sau aeriene), organizand operatii politienesti coordonate cu ajutorul EUROPOL-ului pe aceste itinerare.

De data mai recenta este decizia Consiliului European din 28 mai 2001, instituind reteaua europeana de prevenire a criminalitatii, prin care se stabileste infiintarea unei retele europene care are acest obiectiv, compusa din puncte de contact deservite de catre fiecare stat membru. Reteaua isi propune sa contribuie la dezvoltarea diferitelor aspecte ale prevenirii criminalitatii la nivelul Uniunii si sa sustina activitatea de prevenire la nivel local si national; o atentie deosebita fiind acordata delincventei tinerilor, criminalitatii urbane si criminalitatii legate de droguri .

Terorismul

In domeniul terorismului Uniunea Europeana a elaborat urmatoarele acte normative penale:

Actiunea comuna din 15 octombrie 1996, privind crearea si fixarea unui repertoriu de competente, cunostinte si expertize specializate in materia luptei antiteroriste, destinat sa faciliteze cooperarea antiterorista intre statele membre ale Uniunii Europene, in cadrul careia Consiliul Uniunii Europene a insarcinat Anglia sa se ocupe cu intocmirea repertoriului mentionat si sa asigure difuzarea acestuia, stabilind in acest sens un serviciu anume care sa intocmeasca, sa detina si sa difuzeze repertoriul .

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene, din 9 decembrie 1999, cu privire la cooperarea in materia luptei contra finantarii terorismului, prin care Consiliul Uniunii Europene solicita statelor membre sa intensifice cooperarea in lupta contra finantarii terorismului, prin largirea schimbului de informatii asupra gruparilor teroriste si a legaturilor acestora cu gruparile care opereaza in alte state membre, informatiile urmand a fi folosite exclusiv in vederea luptei contra finantarii terorismului si avand caracter confidential, comunicarile intre statele membre putandu-se face doar cu aprobarea statului care a furnizat informatia.

Un pas important in lupta impotriva terorismului il constituie concluziile si planul de actiune elaborate de Consiliul European intrunit in sedinta extraordinara din 21 septembrie 2001, dupa atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii, din care se desprinde concluzia ca terorismul a devenit mai mult ca niciodata obiectivul prioritar al Uniunii Europene . De asemenea, Consiliul European a aprobat un plan de actiune care implica intarirea cooperarii politienesti si judiciare, exprimandu-si totodata acordul pentru instituirea mandatului de arestare european, ca si pentru adoptarea unei definitii comune a terorismului. Consiliul European isi propune ca printr-o mai buna cooperare a serviciilor de informatii din statele membre sa se alcatuiasca o lista a teroristilor prezumati din Europa, precum si a organizatiilor care ii sustin.

Regulamentul din 27 decembrie 2001, privind adoptarea de masuri restrictive specifice fata de anumite persoane si entitati in cadrul luptei contra terorismului, prin care Consiliul Uniunii Europene defineste unele concepte in legatura cu finantarea actelor de terorism si stabileste o serie de masuri menite sa impiedice pe viitor finantarea gruparilor teroriste. Fiecare stat membru va prevedea sanctiunile pe care le crede corespunzatoare in cazul violarii prevederilor regulamentare, insa aceste sanctiuni trebuie sa fie eficiente, proportionale si disuasive .

Pozitia comuna a Consiliului Uniunii Europene din 27 decembrie 2001, privind lupta contra terorismului, stabileste o pozitie comuna in cuprinsul careia sunt considerate infractiuni furnizarea sau colectarea deliberata de fonduri prin orice mijloace, direct sau indirect, cu scopul de a fi utilizate pentru a organiza savarsirea unor acte de terorism. De asemenea, este subliniata necesitatea de a fi blocate orice fonduri sau surse economice destinate finantarii actelor teroriste si sunt stabilite masuri pentru a reprima orice forma de sprijinire a persoanelor implicate in acte teroriste. Totodata, se interzice folosirea teritoriilor statelor membre pentru a se comite acte teroriste contra statelor membre sau a statelor terte ori contra cetatenilor acestor state si se recomanda acordarea de sprijin reciproc intre statele membre ale Uniunii Europene si statele terte pentru a obtine informatiile necesare anchetei ori probe sau pentru intarirea controlului la frontiera etc.

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 25 aprilie 2002, referitoare la constituirea unor echipe multinationale ad-hoc pentru colectarea de informatii relative la teroristi, prin care se recomanda statelor membre sa ia masuri ca serviciile insarcinate cu lupta antiterorista sa cunoasca modul de operare al gruparilor teroriste, a legaturilor dintre ele si diverse organizatii care le sustin, sa stranga informatii asupra locurilor de antrenament, a itinerariilor internationale pentru traficul de arme ori referitoare la utilizarea de documente false de voiaj .

Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 se refera la lupta contra terorismului, cerandu-se statelor membre sa defineasca in mod unitar conceptul de terorism, ca infractiuni care, prin natura si caracterul lor, pot sa aduca atingeri grave unei tari sau unei organizatii internationale daca autorul comite aceste fapte in scopul de a intimida grav o populatie, de a constrange pe nedrept autoritatile ori o organizatie internationala pentru a indeplini sau sa se abtina de la indeplinirea unui act oricare ar fi, de a destabiliza grav ori a distruge structurile fundamentale politice, constitutionale, economice, sociale ale unei tari sau ale unei organizatii internationale.

La nivelul legislatiei nationale faptele de terorism s-ar putea transcrie in atingere adusa vietii unei persoane, fapta care ar fi putut provoca moartea; atingeri grave ale integritatii fizice ale unei persoane; rapirea sau luarea de ostatici; cauzarea de distrugeri masive unor institutii guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, unor sisteme informatice, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau proprietate privata susceptibil de a pune in pericol viata oamenilor sau de a produce pierderi economice considerabile; capturarea de aeronave, nave sau mijloace de transport colectiv ori de marfuri; folosirea, posesia, achizitia, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, materiale explozive, arme nucleare, biologice si chimice; detinerea de substante periculoase sau provocarea de incendii, inundatii sau explozii, avand ca efect punerea in pericol a vietii oamenilor; perturbarea sau intreruperea aprovizionarii cu apa, electricitate sau a oricarei resurse naturale fundamentale, avand ca efect punerea in pericol a vietii oamenilor; amenintarea cu savarsirea vreuneia din infractiunile enumerate mai sus.

Decizia-cadru defineste notiunea de "grup terorist", ca asociatie formata din mai mult de doua persoane, stabila in timp si care actioneaza in mod unitar in vederea comiterii de infractiuni teroriste. De asemenea, prevede sanctionarea actelor de conducere a unui grup terorist si de participare la activitatile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informatii sau de mijloace materiale ori prin orice forma de finantare a activitatii acestuia, stiind ca participarea respectiva va contribui la desfasurarea unor activitati criminale ale grupurilor teroriste . De asemenea furtul agravat comis in vederea realizarii vreuneia din faptele aratate si santajul sau intocmirea de documente administrative false, comise in acelasi scop, sunt prevazute ca infractiuni legate de activitatile teroriste, Decizia-cadru cuprinde si dispozitii privind modul de sanctionare a faptelor de terorism, recomandand statelor sa le sanctioneze cu pedepse privative de libertate severe .

Decizia Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2002, referitoare la instaurarea unui mecanism de evaluare a aplicarii si punerii in executare pe plan national a angajamentelor internationale in materia luptei contra terorismului, a creat un mecanism de evaluare rapida si unitara pe plan national a aplicarii si executarii angajamentelor asumate de statele membre ale Uniunii Europene in legatura cu lupta contra terorismului, astfel incat fiecare stat membru sa poata evalua pe baza de egalitate si de incredere reciproca dispozitiile din dreptul national destinate luptei contra terorismului .

Deciziile Consiliului Uniunii Europene din 19 decembrie 2002, sunt decizii referitoare la aplicarea masurilor specifice de cooperare politieneasca si judiciara in materie de lupta contra terorismului, potrivit carora statele membre trebuie sa creeze un serviciu de politie specializat, care va avea acces la toate informatiile privind anchetele penale efectuate de autoritatile politienesti si care va strange informatiile privind infractiunile teroriste implicand orice persoana, grup sau entitate care figureaza in lista; aceste informatii urmand a fi transmise la EUROPOL, datele respective oferind posibilitatea identificarii persoanei, grupului sau a entitatilor, precum si a activitatilor care fac obiectul anchetei, a circumstantelor specifice, a legaturilor cu alte afaceri conexe in raport cu infractiunile teroriste, utilizarea tehnologiilor de comunicare, posibilitatea detinerii unor arme de distrugere in masa.

Statele trebuie, de asemenea, sa desemneze un corespondent national al EUROJUST pentru chestiuni de terorism sau o autoritate judiciara ori alta autoritate competenta care sa aiba acces la toate informatiile si care sa poata strange informatiile privind infractiunile de terorism implicand orice persoana, grup, entitate figurand in lista .

Decizia Consiliului recomanda statelor sa alcatuiasca echipe comune de ancheta penala asupra infractiunilor de terorism implicand orice persoana, grup sau entitate. Statele membre vor veghea ca datele comunicate EUROPOL sau EUROJUST sa poata fi schimbate intre aceste organisme in masura in care acordul de cooperare care va fi incheiat intre cele doua organisme il prevede, cu respectarea Conventiei EUROPOL si a deciziei relativa la EUROJUST. Statele mai trebuie sa satisfaca de urgenta si cu prioritate cererile de intrajutorare judiciara si cererile de recunoastere a executarii deciziilor judiciare prezentate de un alt stat membru in legatura cu infractiunile de terorism.

Declaratia din 25 martie 2004 a Consiliului European asupra luptei contra terorismului, prin care Consiliul European, in urma atentatelor teroriste de la Madrid, si-a exprimat simpatia si solidaritatea cu victimele, familiile lor si cu poporul spaniol si a aprobat propunerea Parlamentului European de a declara ziua de 11 martie "Ziua europeana de comemorare a victimelor terorismului".

Consiliul si-a exprimat satisfactia ca toate statele membre si-au luat angajamentul politic de a actiona impreuna contra atentatelor teroriste si s-a referit la necesitatea unei strategii de securitate, la asistenta victimelor, la aprofundarea cooperarii existente (prin masuri legislative eficiente si prin optimizarea sistemelor de informatie), intarirea controlului la frontiere si securitatea documentelor, la liniile directoare ale Uniunii Europene pentru o examinare comuna a luptei contra terorismului, la obiectivele strategice si un plan de actiune revizuit al Uniunii Europene contra terorismului, la schimbul de informatii, la prevenirea finantarii terorismului, la masurile de protectie a mijloacelor de transport si a populatiei, la cooperarea internationala, la cooperarea cu Statele Unite ale Americii si cu alti parteneri, cat si la crearea unui post de coordonator al luptei contra terorismului . Declaratia din 25 martie 2004 a Consiliului European este insotita de o declaratie a sefilor de state si de guverne ale tarilor membre, de solidaritate in lupta contra terorismului.

In ultimul rand putem mentiona Proiectul de decizie a Consiliului Uniunii Europene, relativ la schimbul de informatii si la cooperarea privind infractiunile de terorism, in care sunt definite o serie de concepte in legatura cu infractiunile de terorism, se reglementeaza schimbul de informatii privind infractiunile de terorism, obligatia statelor membre de a lua masurile necesare pentru a forma echipe comune de ancheta in vederea desfasurarii cercetarii penale privind infractiunile de terorism, cat si cererea de intrajutorare judiciara si de executare a deciziilor judiciare .

3. Drogurile

In ceea ce priveste infractionalitatea legata de droguri, Uniunea Europeana a adoptat o serie de acte normative penale, dintre care cele mai importante vor fi analizate mai jos.

Vom incepe cu Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 29 noiembrie 1996, referitoare la stabilirea de acorduri intre politie si vama in materia luptei contra drogurilor, prin care se solicita statelor membre sa stabileasca intre ele acorduri formale sau alte aranjamente la nivel national referitoare la:

• delimitarea precisa si respectarea competentelor fiecarui tip de serviciu in materie de confiscare de droguri, de elemente de proba, de interogare, de detinere de suspecti, de anchete si, eventual, de urmarire;
• schimbul de informatii asupra modului de a opera al traficantilor de droguri;
• schimbul de ofiteri de legatura;
• contacte la nivel local;
• crearea de grupe speciale comune din politisti si vamesi in scop de informare si ancheta;
• crearea de patrule mobile comune;
• programe comune de formare profesionala pentru politie si vama etc[24].

Actiunea comuna din 29 noiembrie 1996, privind schimbul de informatii asupra determinarii caracteristicilor chimice ale drogurilor in vederea ameliorarii cooperarii intre statele membre in materie de lupta contra traficului ilicit de droguri, este o actiune prin care Consiliul Uniunii Europene creeaza un mecanism mai coerent de transmitere si difuzare a rezultatelor determinarii caracteristicilor drogurilor in statele membre si a efectuarii unui schimb de informatii asupra determinarii caracteristicilor chimice ale cocainei, heroinei, LSD, amfetaminei si a derivatilor lor, NDA, NDMA si MDEA (tipul ecstasy) si a oricarui alt drog sau substanta psihotropa pe care statele membre ar dori sa le interzica. Totodata, Consiliul Uniunii Europene a decis ca unitatea "Droguri" a EUROPOL-ului sa constituie acea autoritate careia urmeaza sa i se transmita informatiile de mai sus, de catre statele membre. Informatiile urmeaza sa fie prezentate dupa un anumit model, iar unitatea "Droguri" EUROPOL are sarcina sa comunice tuturor statelor membre informatiile obtinute.

In ceea ce priveste cooperarea intre autoritatile vamale si intreprinderile in materie de lupta contra traficului de droguri mentionam actiunea comuna din 29 martie 1996, in care Consiliul Uniunii Europene, in vederea intaririi relatiilor de cooperare intre autoritatile vamale si intreprinderile care isi desfasoara activitatea in Uniunea Europeana, indruma statele membre sa stabileasca si sa dezvolte programe comune la nivel national care sa aiba in vedere necesitatea schimbului de informatii si de nume a corespondentilor din partea administratiei vamale si din partea intreprinderilor in vederea efectuarii de comunicari urgente privind marfurile sau pasagerii, in legatura cu traficul de droguri, sa asigure accesul administratiei vamale la sistemele de informatii ale intreprinderilor; sa elaboreze planuri comune in legatura cu securitatea informatiilor si, totodata, sa se accepte ca personalul sa fie format si instruit de administratia vamala.

Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 16 decembrie 1996 se refera la masurile menite sa combata si sa distruga cultura si productia ilicita de droguri in Uniunea Europeana, prin care se solicita statelor membre sa acorde o atentie deosebita prevenirii si identificarii culturilor si productiei ilicite de droguri; sa incrimineze vanzarea semintelor de canabis cand vanzatorul stia ca cel care cumpara are intentia de a efectua o cultura ilegala de canabis; sa interzica cultura de canabis in sere, tuneluri de polietilena sau in adaposturi, cu exceptia culturilor in scop de material stiintific, pe baza unei autorizatii speciale; sa amelioreze instruirea personalului operational care lupta contra culturii si producerii ilicite de droguri, impreuna cu unitatea "Droguri" a EUROPOL-ului.

Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 este un act normativ care vizeaza condamnarile pentru infractiuni grave in materia traficului de droguri, prin care se recomanda statelor membre sa incrimineze si sa sanctioneze traficul ilicit de stupefiante si substante psihotrope, potrivit Conventiei Natiunilor Unite din 1988 prevazand pentru aceste infractiuni sanctiuni privative de libertate , amenda, confiscarea instrumentelor folosite in cadrul acestor infractiuni, precum si a produselor obtinute prin aceste activitati.

Actiunea comuna din 9 iunie 1997 se refera la perfectionarea criteriilor privind controalele, metodele de selectie si culegerea de informatii vamale si politienesti . In cadrul acestei Actiuni comune, partile isi propun sa optimizeze eforturile pentru adoptarea de metode noi in lupta contra drogurilor, folosind informatiile pe care le obtin din diferite surse, in special din sectorul privat (si mai ales din transporturi). Autoritatile vamale ale statelor membre vor intensifica schimbul de informatii, recurgand la toate sistemele europene de informatii vamale privind traficul de droguri pe cale maritima, aeriana, terestra.

Actiunea comuna din 16 iunie 1997 viza schimbul de informatii referitor la evaluarea riscurilor si la controlul noilor droguri de sinteza, actiune prin care Consiliul Uniunii Europene si-a propus sa creeze un mecanism comun care sa permita interventia rapida si sa exercite un control eficient pentru combaterea noilor droguri de sinteza printr-un schimb rapid de informatii asupra drogurilor noi care au aparut in tarile membre, evaluand totodata in comun riscurile pe care le comporta aceste noi droguri de sinteza, care nu figureaza in listele Conventiei Natiunilor Unite din 1971 asupra substantelor psihotrope si care ameninta sanatatea publica ori in listele nr. 1 si 2 din anexele acestei conventii si care au un efect terapeutic limitat.

Actiunea comuna vizeaza produsele finite si nu precursorii pentru care exista o reglementare speciala. Pentru realizarea acestui obiectiv statele membre vor lua masuri ca unitatile nationale EUROPOL sa furnizeze informatii asupra productiei, traficului si folosirii noilor droguri de sinteza, unitatilor specializate in materie de droguri ale EUROPOL (UDE) sau Observatorului european al drogurilor si al toxicomaniilor (OEDT), organizatii care colecteaza informatiile primite si le transmit unitatilor nationale EUROPOL, reprezentantilor statelor membre din Reteaua Europeana de Informare privind Drogurile si Toxicomania (REITOX) si Comisiei sau Agentiei europene pentru evaluarea medicamentelor. Aceste organisme, la cererea unui stat membru sau a comisiei OEDT sunt convocate periodic spre a evalua riscurile eventuale pentru societate si pentru sanatate, pe care le creeaza consumul si traficul noilor droguri de sinteza, ca si consecintele eventuale ale interzicerii lor. In urma evaluarii se poate decide ca o substanta sa fie plasata sub control international . Decizia Consiliului Uniunii Europene din 13 septembrie 1999, definind substanta 4MTA ca un nou drog de sinteza care trebuie supus masurilor de control si sanctiunilor penale, urmareste ca statele membre sa adopte masurile necesare pentru a supune substanta 4 MTA (P-metyl-thio-amphetamine sau 4 Methylthioamphetamine pe baza rezultatelor evaluarii riscurilor de catre Observatorul european al drogurilor si al toxicomaniilor) intr-un timp de 3 luni masurilor de control si sanctiunilor penale prevazute in legislatiile lor nationale, obligatie care rezulta si din Conventia Natiunilor Unite din 1971.

In vederea armonizarii datelor statistice in materie de confiscare a drogurilor stranse de catre serviciile represive a fost adoptata Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 7 decembrie 2001, prin care se recomanda statelor membre sa utilizeze pentru schimbul de date in materia confiscarii drogurilor stranse de serviciile represive, normele comune de definire si modalitatile de colectare a datelor figurand in anexe. Totodata, se recomanda statelor membre, EUROPOL si OEDT sa utilizeze pentru schimbul datelor in materie de confiscare a drogurilor stranse de serviciile represive, ca si in privinta modului de primire, a modalitatilor de colectare, formularele care figureaza in anexe.

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 25 aprilie 2002 priveste ameliorarea metodelor de ancheta operationale in lupta contra criminalitatii, inclusiv contra criminalitatii legate de traficul organizat de droguri, prin executarea de anchete simultane asupra operatiunilor de trafic de droguri desfasurate de organizatiile criminale si asupra finantelor, ca si asupra patrimoniului acestora, prin care se recomanda statelor membre sa utilizeze metode de ancheta operationale in lupta contra criminalitatii legate de traficul de droguri, anchetarea simultana de la inceput asupra autoritatii de trafic ilicit de droguri si asupra identificarii structurii financiare si a patrimoniului organizatiei respective, crearea de celule permanente sau temporare specializate in cercetarea patrimoniului pentru a asigura eficienta metodei de ancheta, intarirea si usurarea colaborarii intre autoritatile competente represive judiciare si fiscale pentru a obtine informatii asupra bunurilor oricare ar fi acestea, accelerand totodata satisfacerea cererilor de informatii prezentate de aceste autoritati. Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 25 aprilie 2002 priveste necesitatea intaririi cooperarii si schimbului de informatii intre diferite unitati operationale din statele membre ale Uniunii Europene specializate in lupta contra traficului de precursori, prin care, dupa ce se subliniaza necesitatea luptei contra actiunilor de deturnare a precursorilor chimici de pe piata legala in scopul fabricarii drogurilor ilicite si ca aceasta implica un tip de ancheta cu trasaturi specifice, se recomanda statelor membre sa intareasca rolul serviciilor represive in lupta contra deturnarii precursorilor chimici folositi pentru fabricarea ilicita de stupefiante si de substante psihotrope .

Rezolutia reprezentantilor guvernelor statelor membre reuniti de Consiliul Uniunii Europene in legatura cu tratamentul toxicomanilor in inchisori lanseaza un apel statelor membre ca: sa impiedice patrunderea drogurilor ilicite in penitenciare; sa introduca si sa extinda programele care favorizeaza si amelioreaza starea de sanatate a toxicomanilor in penitenciar; sa permita accesul la serviciile sociale, de sanatate si de reinsertie sociala (care sunt propuse toxicomanilor nedelincventi) si toxicomanilor delincventi; sa acorde posibilitatea detinutilor toxicomani de a-si continua tratamentul in timpul executarii pedepsei; sa vegheze ca tratamentul in penitenciar sa conduca la reabilitarea si la prevenirea de infractiuni viitoare; sa se respecte consimtamantul pacientului si secretul medical; sa amelioreze cooperarea intre serviciile sociale si penitenciare; sa fie instituite programe speciale educative pentru personalul penitenciarelor care supravegheaza pe detinutii toxicomani; sa se organizeze schimburi de experienta, de informatii si a celor mai bune practici in domeniu etc.

In ceea ce priveste substante noi aparute au fost adoptate mai multe acte normative dintre care mentionam decizia Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2003, privind masurile de control si sanctiunile penale relative la noile droguri de sinteza 2C-I, 2 C-T-2, 2C-T-7 si TMA-2,; avandu-se in vedere raportul de evaluare a riscurilor din partea Observatorului european al drogurilor si toxicomaniilor, se decide ca statele membre sa ia masurile necesare conform legislatiei nationale pentru a supune drogurile de sinteza mentionate masurilor de control si sanctiunilor penale prevazute in legislatia nationala, conform obligatiilor asumate in virtutea Conventiei Natiunilor Unite din 1971 asupra substantelor psihotrope.

In ceea ce priveste formarea personalului in domeniu mentionam Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 17 decembrie 2003, privind formarea de agenti ai serviciilor de aplicare a legii in domeniul luptei contra traficului de droguri, prin care se constata necesitatea unei tratari specifice multidisciplinare in materie de formare a agentilor serviciilor insarcinate cu aplicarea legii in domeniul luptei contra traficului de droguri. Totodata, Consiliul Uniunii Europene invita statele membre sa adopte programe de formare pentru agentii serviciilor de mai sus, tinand seama de recomandarile si normele elaborate in domeniu de Colegiul european de politie, sa se organizeze schimburi de cunostinte si a celor mai bune practici intre fortele de politie ale diferitelor state membre.

Tot din categoria actelor normative cu relevanta penala face parte si Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 25 octombrie 2004, privind stabilirea de dispozitii minimale relativ la elementele constitutive ale infractiunilor si a sanctiunilor aplicabile in domeniul traficului de droguri, prin care se arata necesitatea de a se adopta reguli minimale relative la elementele constitutive ale infractiunilor de trafic de droguri si de precursori pentru a se ajunge la o definire si tratare unitara a acestora la nivelul Uniunii Europene in lupta contra traficului de droguri, astfel ca statele membre sa defineasca unitar unele concepte care se folosesc in aceasta materie. Totodata in aceasta decizie-cadru se mai arata: decizia ca statele membre sa ia masurile necesare de sanctionare a unor infractiuni legate de traficul de droguri si precursori; decizia ca statele membre sa ia masurile necesare pentru a califica drept infractiuni faptele de incitare la comiterea vreuneia din infractiunile aratate sau de complicitate ori de incercare de a comite aceste infractiuni; decizia ca statele membre sa sanctioneze corespunzator aceste fapte .

In toate cazurile, substantele stupefiante vor fi confiscate, ca si instrumentele care au servit ori trebuiau sa serveasca la savarsirea infractiunii, precum si produsele acestor infractiuni; daca nu este posibil se prevede posibilitatea confiscarii de bunuri a caror valoare corespunde acestor produse, substante sau instrumente. De asemenea, este reglementata si raspunderea persoanelor juridice pentru faptele de trafic de droguri.

De o deosebita importanta pentru dreptul penal european este si Strategia antidrog a Uniunii Europene (2005-2012), text care a facut obiectul unui acord politic al Consiliului din 19 noiembrie 2004, care se refera la coordonarea eforturilor in materie de prevenire si combatere a traficului de droguri, precizand si directiile de actiune: reducerea treptata a cererii de droguri si reducerea ofertei.

4. Traficul de fiinte umane si exploatarea sexuala a femeilor si copiilor

Fenomenul traficului de fiinte umane in vederea exploatarii sexuale a capatat amploare in ultimul deceniu pe continentul european, Aceasta activitate este deseori legata de crima organizata, in masura in care aceste practici lucrative permit organizatiilor criminale sa finanteze si sa-si extinda alte activitati, cum ar fi traficul de arme si stupefiante si spalarea banilor . Traficul de fiinte umane in scopul exploatarii sexuale se extinde mult peste frontierele nationale, fiind prin natura sa un fenomen transfrontalier, fiind astfel necesara elaborarea unei strategii paneuropene de combatere a acestui fenomen si de protejare a victimelor acestuia, asigurandu-se o armonizare si o aplicare uniforma si eficace a legislatiilor pertinente ale statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta infractiune nu prezinta interes numai pentru statele nationale, ci si pentru alte entitati intrenationale, cum ar fi Consiliul Europei si Uniunea Europeana.

In acest domeniu Uniunea Europeana a adoptat urmatoarele acte normative penale:

1) Actiunea comuna din 24 februarie 1997, adoptata de Consiliul Uniunii Europene pe baza art. K.3 al Tratatului Uniunii Europene, referitoare la lupta contra traficului de fiinte umane si exploatarea sexuala a copiilor, care defineste conceptele de baza cu care se opereaza si enumera masurile pe care statele membre trebuie sa le adopte la nivel national (incriminarea faptelor savarsite ca autor, ca participant, ca si incercarea de a comite asemenea fapte; sanctionarea lor cu pedepse privative de libertate care sa fie efective, proportionale si disuasive)[33].

Actiunea comuna mai prevede ca statele membre sa adopte masuri pentru protectia martorilor, pentru asistenta victimelor si a familiilor acestora, pentru o larga cooperare intre serviciile speciale ale statelor membre care au atributii in aceasta materie, subliniindu-se necesitatea cooperarii judiciare a statelor membre care isi vor acorda reciproc sprijin in aceasta materie (schimb de informatii, comisii rogatorii rezolvate cu maxima urgenta etc).

2) Declaratia Consiliului Uniunii Europene din 29 mai 2000, privind lupta contra pornografiei pe internet, prin care se arata ca exploatarea sexuala a copiilor ca si productia, detinerea si difuzarea de material pedopornografic reprezinta o forma importanta de criminalitate organizata internationala a carei amploare constituie un motiv de ingrijorare din ce in ce mai grava, astfel ca se decide ca statele membre ale Uniunii Europene sa adopte masurile necesare pentru a incuraja pe utilizatorii de Internet sa semnaleze autoritatilor cazurile de difuzare de material pedopornografic pe Internet. De asemenea, statele membre trebuie sa-si formeze unitati specializate care sa prelucreze rapid aceste informatii, sa identifice pe responsabili si retelele pedofile, sa asigure o larga si rapida cooperare pentru a facilita descoperirea infractiunilor comise pe Internet si sa ia masuri pentru sanctionarea efectiva a acestora.

Statele membre se vor informa reciproc asupra punctelor de contact deja create si asupra unitatilor specializate care pot fi folosite pentru schimbul de informatii si pentru alte contacte intre statele membre. De asemenea, statele membre, in cooperare cu EUROPOL, vor organiza reuniuni intre serviciile specializate spre a incuraja schimbul de informatii generale, pentru analizarea situatiei, coordonarea masurilor operationale si vor lua masuri de constrangere spre a elimina pedopornografia pe Internet, facand schimburi de experienta cu privire la aceste masuri. Ele vor obliga pe furnizorii de Internet sa semnaleze autoritatilor materialul pedopornografic pe care l-au constatat ca era difuzat prin intermediul lor si sa retraga din circulatie materialul difuzat in acest mod.

3) Rezolutia Uniunii Europene din 27 septembrie 2001, privind contributia societatii civile la cautarea copiilor disparuti sau exploatati sexual, prin care statele membre sunt invitate sa favorizeze cooperarea autoritatilor competente cu societatea civila, inclusiv cu organismele societatii civile, pentru a cauta copiii disparuti sau exploatati sexual. In acest scop s-ar putea acorda organismelor societatii civile o linie telefonica pentru strangerea si transmiterea de urgenta a informatiilor privind copiii disparuti. De asemenea, statele membre trebuie sa faca posibila difuzarea de informatii relative la localizarea copiilor disparuti sau exploatati sexual, daca autoritatea considera utila aceasta difuzare, sa acorde sprijin familiilor copiilor disparuti sau exploatati sexual.

Consiliul Uniunii Europene invita Comisia Europeana sa elaboreze un studiu asupra amplorii acestor fenomene, a structurii organismelor societatii civile din fiecare stat membru care se ocupa cu copii disparuti si a modalitatilor de cooperare cu autoritatile competente.

4) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002, referitoare la lupta contra traficului de fiinte umane , care obliga statele membre sa dispuna sanctionarea faptelor de recrutare, transport, transfer, acordarea de locuinta sau primirea unei persoane cand se foloseste constrangerea, forta, amenintarea, inclusiv rapirea sau inselaciunea, frauda, abuzul de autoritate ori cand faptuitorii ofera sau accepta plati si alte avantaje pentru a obtine consimtamantul persoanei avand autoritate asupra alteia, in scop de exploatare a muncii sau a serviciilor acestei persoane, inclusiv sub forma unui minim de munca sau de servicii fortate ori obligatorii, tinerea in sclavie sau folosirea de practici analoge sclaviei ori servitutii sau in scop de prostitutie si alte forme de exploatare sexuala inclusiv pornografie; consimtamantul victimei traficului de fiinte umane este indiferent, chiar daca niciunul din mijloacele aratate mai sus n-a fost folosit.

De asemenea, Decizia-cadru obliga statele membre sa incrimineze instigarea, complicitatea, tentativa la infractiune si sa aplice sanctiuni penale efective, proportionate si disuasive, susceptibile sa permita extradarea. In acest caz, pedepsele privative de libertate nu pot fi inferioare duratei de 8 ani cand faptele sunt comise in urmatoarele circumstante agravante: daca intentionat sau din culpa grava a fost pusa viata victimei in pericol; daca victima era vulnerabila, adica n-a atins varsta majoratului sexual prevazut in legea nationala, iar infractiunea a fost comisa in scopuri de exploatare, prostitutie si alte forme de exploatare sexuala, inclusiv pornografie; daca infractiunea a fost comisa prin violente grave sau a cauzat un prejudiciu grav victimei sau daca infractiunea a fost comisa in cadrul unei organizatii criminale. Statele membre sunt obligate sa ia masuri de sanctionare si a persoanei juridice vinovate, sa fixeze competentele in raport cu infractiunile aratate, asigurand protectia si asistenta victimei .

5) Directiva Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2002, definind ajutorul la intrare, tranzitul si sejurul nelegal , care obliga statele sa sanctioneze faptele unei persoane care nu este resortisant al statului membru de a patrunde pe teritoriul unui stat membru sau sa tranziteze prin teritoriul unui asemenea stat, cu violarea legislatiei referitoare la intrarea si tranzitarea strainilor. De asemenea, va fi sanctionata fapta aceluia care ajuta cu stiinta, in scop lucrativ, o persoana care nu este resortisantul unui stat membru sa locuiasca pe teritoriul unui stat membru, cu violarea legislatiei acestui stat, referitoare la sejurul strainilor. Totodata, statele membre sunt obligate sa sanctioneze instigarea, complicitatea si tentativa la faptele de mai sus.

6) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2002, privind consolidarea cadrului penal pentru a preveni facilitarea intrarii, tranzitului si sederii neautorizate , care obliga statele membre sa adopte masurile necesare pentru asigurarea sanctionarii corespunzatoare a infractiunilor prevazute in directiva anterioara, sanctiuni care sa fie efective, proportionate si disuasive .

Sanctiunile nu pot fi inferioare duratei de 8 ani cand sunt comise in anumite circumstante - infractiunea a fost savarsita in cadrul activitatilor unei organizatii criminale, asa cum a fost definita in actiunea comuna 98/733/JAI sau infractiunea a pus in pericol viata persoanelor. Maximul pedepsei, in celelalte cazuri, nu poate fi inferior duratei de 6 ani, cu conditia sa corespunda pedepsei celei mai severe prevazute pentru infractiuni de o gravitate comparabila.

De asemenea, Consiliul Uniunii Europene obliga statele membre sa ia masuri pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor juridice vinovate si sa-si stabileasca competentele pentru infractiunile aratate.

7) Decizia-cadru a Consiliului din 22 decembrie 2003, privitoare la lupta contra exploatarii sexuale a copiilor si a pedopornografiei, care defineste conceptele cu care se opereaza in cuprinsul deciziei si prevede obligatia statelor membre de a incrimina o serie de fapte legate de exploatarea sexuala a copiilor sau de pedopornografie, incriminand si instigarea, complicitatea, tentativa la infractiunile aratate. In ceea ce priveste sanctionarea acestor fapte, se prevede obligatia statelor membre de a aplica sanctiuni privative de libertate pe o durata de la un an la 3 ani; sanctiunile vor fi pe o durata de la 5 la 10 ani in caz de circumstante agravante; poate fi aplicata si interdictia de a exercita provizoriu sau definitiv activitatile profesionale legate de supravegherea copiilor.

Decizia-cadru mai prevede obligatia statelor membre de a asigura raspunderea penala a persoanei juridice vinovate, de a-si stabili competentele si de a lua masuri de protectie si asistenta a victimelor infractiunii.

5. Frauda si coruptia

Aceste infractiuni sunt prevazute de legislatia fiecarui stat membru Uniunii Europene in parte, fiind definite, atat in fomra simpla cat si agravata, si sanctionate. Desi dreptul penal difera de la stat la stat, se poate observa o tendinta de uniformizare a prevederilor legale in domeniu, aceste infractiuni afectand considerabil interesele economice ale Uniunii Europene. Astfel in domeniul fraudei si coruptiei , au fost adoptate o serie de acte normative penale, dintre care unele vor fi analizate mai jos.

1) Regulamentul nr. 2988 al Consiliului Uniunii Europene din 18 decembrie 1995 se refera la protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene , care cuprinde regulile generale de control privind modul in care se obtin sau se cheltuiesc resursele Comunitatilor Europene, masurile de sanctionare administrativa a faptei de incalcare a dreptului comunitar in acest domeniu, sanctiuni care trebuie sa aiba un caracter efectiv, proportional si disuasiv pentru a asigura o protectie adecvata intereselor financiare ale Comunitatilor. Nicio sanctiune nu va fi aplicata daca n-a fost prevazuta intr-o reglementare comunitara, iar dispozitiile mai putin severe se aplica si retroactiv .

Procedura de aplicare a regulilor de control si de sanctionare vor fi reglementate de catre legislatia fiecarui stat membru. Durata prescriptiei urmaririi este de 4 ani din momentul savarsirii incalcarii . Pentru incalcarile continue sau repetate durata prescriptiei incepe de la data cand incalcarea a luat sfarsit, adica de la comiterea ultimului act de incalcare.

Prescriptia urmaririi se intrerupe prin orice act adus la cunostinta persoanei in cauza, emanand de la autoritatea competenta, referitor la cercetarea sau anchetarea incalcarii. Termenul de prescriptie curge din nou, dupa fiecare intrerupere. Totusi, prescriptia este implinita cel mai tarziu cand s-a scurs un termen egal cu durata termenului de prescriptie, fara ca autoritatea competenta sa fi pronuntat o sanctiune, afara de cazul cand procedura administrativa a fost suspendata.

Regulamentul arata si masurile de combatere a fraudei contra intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, care, in esenta, presupun restituirea avantajului ilicit obtinut si pierderea garantiei constituite; masurile stipulate nu sunt considerate sanctiuni.

2) Conventia din 26 iulie 1995, privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene , este un act prin care inaltele parti contractante au convenit asupra urmatoarelor dispozitii: definirea modurilor in care se aduce atingere intereselor financiare ale Comunitatilor Europene; prevederea ca statele membre vor lua masurile necesare pentru ca incalcarile aratate sa fie considerate dupa legea nationala infractiuni; statele membre vor lua masuri pentru a asigura ca unele fapte sa fie considerate infractiuni daca nu sunt deja sanctionate ; sa fie sanctionata complicitatea, instigarea sau tentativa la aceste fapte; sanctiunile susceptibile a fi aplicate, in functie de gravitatea faptei ; raspunderea penala a sefilor de intreprinderi (aceasta va avea la baza dreptul intern) cand comit fapte in dauna intereselor financiare ale Comunitatilor Europene printr-o persoana supusa autoritatii lor sau pentru contul intreprinderii; competenta statelor membre pentru faptele comise in prejudiciul intereselor comunitare; reguli referitoare la extradare si la urmarirea penala; cooperarea in efectuarea anchetei penale, urmaririi judiciare si a executarii pedepsei, prin acte de intrajutorare judiciara; cand competenta revine mai multor state membre, acestea decid care dintre ele va urmari pe autorul infractiunii, urmand sa concentreze daca este posibil, urmarirea intr-un singur stat membru; consacrarea principiului non bis in idem; reglementarea cazurilor de sesizare a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

3) Protocolul din 27 septembrie 1996, la Conventia relativa la protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, arata faptul ca inaltele parti contractante considera necesar ca legislatiile penale ale fiecarui stat membru sa participe intr-un mod eficient la ocrotirea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, tinand seama si de actele de coruptie care se pot comite de catre functionarii nationali sau comunitari, au convenit sa elaboreze un protocol in completarea dispozitiilor prevazute in Conventia din 26 iulie 1995.

Protocolul defineste o serie de concepte cu care se opereaza in cadrul acestui document, defineste coruptia pasiva si coruptia activa, solicita statelor membre sa le considere infractiuni si sa le trateze ca si cum ar fi fost comise de functionarii nationali in exercitiul functiunii lor; aceeasi asimilare va avea loc si cu privire la ministri, deputati, membrii celor mai inalte jurisdictii in exercitarea functiilor lor. Statele membre vor prevedea sanctiuni penale care vor fi efective, proportionale si disuasive, sub forma unor pedepse privative de libertate, chiar daca persoanelor mentionate li s-au aplicat sanctiuni disciplinare de autoritatile competente. Protocolul reglementeaza, de asemenea, competenta de judecata si de urmarire penala in raport cu infractiunile prevazute, inclusiv competenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene .

In acelasi sens mai putem mentiona alte doua protocoale, anume Protocolul din 29 noiembrie 1996, privind interpretarea cu titlu prejudicial de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a Conventiei privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene , si Protocolul din 19 iunie 1997, la Conventia relativa la protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene . Prin acestea inaltele parti contractante au convenit asupra unor dispozitii in completarea prevederilor Conventiei privitoare la interesele financiare ale Comunitatilor Europene din 26 iulie 1995 .

4) Conventia din 26 mai 1997, privitoare la lupta contra coruptiei implicand functionarii Comunitatilor Europene sau functionarii statelor membre ale Comunitatilor Europene, este un act prin care inaltele parti contractante, considerand ca in scopul intaririi cooperarii judiciare in materie penala intre statele membre este necesar sa se mearga dincolo de protocolul anterior si sa stabileasca o conventie referitoare si la actele de coruptie in care sunt implicati functionarii Comunitatilor sau functionarii statelor membre, in general, au convenit sa largeasca sfera faptelor legate de coruptia functionarilor Comunitatilor si a statelor membre. Au fost definite pe acesta cale conceptele cu care opereaza Conventia, a fost incriminata coruptia pasiva si coruptia activa, precum si faptele asimilate celor de mai sus. Totodata, au fost incriminate instigarea, complicitatea la faptele prevazute mai sus si s-a prevazut modul de sanctionare a acestor fapte.

5) Actiunea comuna din 22 decembrie 1998, privind coruptia in sectorul privat . Prin aceasta Consiliul Uniunii Europene defineste conceptele cu care opereaza documentul si explica in ce consta coruptia pasiva si coruptia activa in sectorul privat, solicitand statelor membre sa trateze aceste fapte ca infractiuni. Statele membre sunt invitate sa incrimineze complicitatea si instigarea la aceste infractiuni, prevazand sanctiuni efective, proportionale si disuasive, privative de libertate, pentru faptele grave comise in aceasta materie; pentru cazurile mai putin grave, statele membre pot stipula si sanctiuni de alta natura.

6) Regulamentul din 25 mai 1999, relativ la anchetele efectuate prin Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF)1, elaborat de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene in vederea intaririi luptei contra fraudei, coruptiei si a oricarei activitati ilegale care aduce atingere intereselor financiare ale Comunitatilor Europene explica obiectivele si functiunile Oficiului European de Lupta Antifrauda creat prin Decizia Comisiei Europene din 1999, oficiu care are competenta de a efectua anchete administrative in legatura cu faptele care aduc atingere intereselor financiare ale Comunitatilor Europene . Oficiul are competenta sa deruleze asemenea anchete pe teritoriul oricaruia dintre statele membre, precum si conform acordurilor in vigoare de cooperare pe teritoriul statelor terte.

Regulamentul mai prevede modul de declansare si de efectuare a anchetelor, obligatia institutiei, organelor, organismelor statului membru de a informa Oficiul asupra faptelor de frauda, coruptie sau asupra oricarei activitati ilegale si de a transmite documentele corespunzatoare, avandu-se in vedere confidentialitatea si protectia datelor obtinute. In urma anchetei, Oficiul redacteaza un raport asupra faptelor constatate, eventual asupra prejudiciului financiar produs. Totodata, Oficiul transmite statelor membre interesate datele obtinute, susceptibile de urmarire penala, cat si autoritatilor judiciare din statul membru interesat.

7) Acordul interinstitutional din 25 mai 1999, intre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene si Comisia Comunitatilor Europene, se refera la anchetele efectuate de catre Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) , si adopta un regim comun referitor la desfasurarea anchetelor efectuate de Oficiu, in legatura cu lupta contra fraudei, coruptiei si a oricarei activitati ilegale aducand atingere intereselor financiare ale Comunitatilor Europene. In anexa este cuprinsa o decizie referitoare la conditiile si modalitatile de ancheta interna in materia luptei contra fraudei, coruptiei si a oricarei activitati ilegale care ar prejudicia interesele Comunitatilor.

8) Mai putem mentiona Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 22 iulie 2003, privind lupta contra coruptiei in sectorul privat , prin care statele membre sunt obligate sa ia masurile necesare pentru a fi incriminate coruptia pasiva si coruptia activa din sectorul privat. Decizia-cadru obliga statele membre sa incrimineze instigarea si complicitatea la aceasta infractiune si sa prevada sanctiuni penale privative de libertate eficiente, proportionale si disuasive pentru comiterea acestor fapte, cat si raspunderea penala a persoanelor juridice.

9) Decizia Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 21 aprilie 2004, stabileste un program de actiune comuna pentru promovarea de actiuni in domeniul protectiei intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, intitulat Programul Hercules , prin care Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au decis sa stabileasca un program de actiune comuna pentru promovarea de actiuni in domeniul protectiei intereselor financiare ale Uniunii. Decizia reglementeaza accesul la program, participarea si a tarilor din afara Uniunii, selectia beneficiarilor, acordarea de subventii, dispozitii financiare si evaluari .

6. Contrafacerea de valori

1) Rezolutia Consiliului Uniunii Europene din 28 mai 1999 contine dispozitii referitoare la intarirea cadrului penal pentru protectia contra falsului de moneda, in vederea punerii in circulatie a Euro. Prin acesta rezolutie statele membre au fost invitate sa ia masurile necesare pentru intarirea cadrului penal pentru protectia Euro contra falsificarii de monede, considerandu-se ca este necesar sa se asigure protectia Euro in toate statele membre prin masuri eficiente, chiar inainte de punerea in circulatie a pieselor monetare. Asemenea fapte trebuie considerate infractiuni in toate statele membre, ca si transportul si exportul monezilor falsificate cu intentia de a le pune in circulatie, precum si detinerea in scopuri frauduloase de instrumente specifice destinate falsificarii de moneda . Statele membre trebuie sa prevada pedepse privative de libertate efective, adecvate si disuasive contra autorilor acestor fapte; de asemenea, statele membre trebuie sa ia masuri pentru urmarirea faptelor de fals de moneda, indiferent de nationalitatea autorului si de locul unde acesta a comis infractiunea.

Consiliul Uniunii Europene invita pe aceasta cale statele membre si Comisia Europeana sa intareasca cooperarea statelor, cu sprijinul Bancii Centrale Europene si al EUROPOL-ului pentru reprimarea eficienta a infractiunii de falsificare a Euro.

2) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 29 mai 2000, relativa la intarirea prin aplicarea de sanctiuni penale si alte masuri a protectiei contra falsului de moneda in vederea punerii in circulatie a Euro cere statelor membre sa ia masuri pentru a incrimina faptele de falsificare, alterare de moneda indiferent de mijloacele intrebuintate pentru a obtine acest rezultat. De asemenea, se vor incrimina faptele de punere in circulatie a monezilor falsificate, importul, exportul, transportul, primirea sau procurarea de monede falsificate in scopul de mai sus si faptele de fabricare, primire, procurare sau posedare de instrumente, obiecte, programe de ordinator si orice alt procedeu destinat prin natura lui la fabricarea monezilor false sau la alterarea monezilor sau hologramelor ori a altor elemente care servesc la protejarea monedei contra falsificarii. Statele membre vor incrimina, de asemenea, participatia sau asocierea la savarsirea acestor infractiuni, ca si tentativa la comiterea lor .

Decizia-cadru mai reglementeaza competenta de solutionare a cauzelor privind falsificarea de moneda, raspunderea penala a persoanei juridice, sfera de aplicare a acestor norme, executarea Deciziei-cadru etc.

3) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 28 mai 2001, de combatere a fraudei si a falsificarii mijloacelor de plata, altele decat numerarul , cuprinde definitiile unor concepte cu care se opereaza in cuprinsul documentului, descrierea infractiunilor legate de insusirea unor instrumente de plata , descrierea infractiunilor legate de utilizarea sistemului informatic pentru transferul de bani sau de valori monetare cauzand in mod ilicit prejudicii unui tert in scopul de a procura avantaje economice ilegale persoanei care comite infractiunea sau unui tert prin introducerea, alterarea, stergerea sau suprimarea datelor informatice, adica a datelor care sa permita identificarea sau perturbarea functionarii unui logicial sau a unui sistem informatic, descrierea infractiunilor legate de echipamente special adaptate, incriminarea participantilor sau a instigatorilor ori a tentativei la infractiunile mentionate.

In Decizia-cadru mentionata se fac referiri si la sanctiunile aplicabile faptelor de mai sus, la raspunderea penala a persoanei juridice, la competenta jurisdictionala, la extradarea si urmarirea penala, la cooperarea statelor membre, la schimbul de informatii, la aplicarea teritoriala, la punerea in executare si intrarea in vigoare a deciziei.

4) Mai putem mentiona Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 6 decembrie 2001, de modificare a Deciziei-cadru 2000/383/JAI, referitoare la intarirea prin sanctiuni penale si alte masuri a protectiei contra falsificarii de monede, in vederea punerii in circulatie a Euro , prin care se decide completarea masurilor care figureaza in Decizia-cadru 2000/383/JAI astfel incat sa se recunoasca recidiva pentru infractiunile prevazute in Decizia-cadru mentionata. Ca urmare, statele membre vor admite recidiva in conditiile stabilite prin legislatia lor nationala si vor recunoaste ca generatoare de recidiva condamnarile definitive pronuntate de un alt stat membru in aceasta materie. Aceasta decizie reprezinta un pas important pe calea armonizarii legislatiei penale a statelor europene, si, de ce nu, pentru crearea unui drept penal european similar celui al unui stat federal.

5) Decizia Consiliului Uniunii Europene din 6 decembrie 2001, privitoare la protectia Euro contra falsificarii de moneda , defineste unele concepte cu care opereaza acest document, arata organul care efectueaza expertizele in materie (Centrul National de Analiza) desemnat de fiecare stat membru pentru expertizele privitoare la bancnotele suspectate a fi false si Centrul National al Analizei Monezilor (CNAP) pentru expertizele privitoare la monedele suspectate a fi false. .

7. Spalarea banilor

Pe langa infractiunile privitoare la contrafacerea de moneda si alte valori, interesele economice si stabilitatea economica a Uniunii Europene sunt afectate si de faptele de spalare a banilor, care pot avea un caracter transforntalier, fluxurile de bani circuland intre statele Uniunii. Au fost adoptate la nivel european diverse acte normative menite a reglementa activitatea de combatere a acestui tip de infractiuni.

1) In primul rand vom mentiona Directiva nr. 98/308/CEE a Consiliului Uniunii Europene din 10 iunie 1991, privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor , prin care se recomanda statelor membre ca trebuie sa adopte masuri adecvate de sanctionare corespunzatoare a infractiunilor care se comit in legatura cu spalarea banilor. Directiva defineste conceptele cu care opereaza in aceasta materie si descrie faptele prin care institutiile de credit si financiare contribuie la operatiile de spalarea banilor, fapte pe care statele membre trebuie sa le interzica. Totodata, Directiva prevede masurile pe care statele membre trebuie sa le adopte pentru a impiedica realizarea operatiilor legate de spalarea banilor, inclusiv aplicarea de sanctiuni penale pentru aceste infractiuni.

2) Actiunea comuna nr. 98/699/JHA din 3 septembrie 1998, se refera la spalarea banilor, identificarea, urmarirea, inghetarea, urmarirea si confiscarea instrumentelor si produselor provenite din activitati infractionale ; prin aceasta Consiliul Uniunii Europene recomanda o actiune comuna in scopul intensificarii luptei contra criminalitatii organizate. Statele membre trebuie sa adapteze legislatia lor nationala cu privire la confiscare astfel incat sa permita pe langa confiscarea produselor rezultate din spalarea banilor si confiscarea bunurilor de o valoare egala a cestor produse la cererea unui alt stat membru, inclusiv la cererea de executare a unui ordin de confiscare strain. Aceasta confiscare a bunurilor de o valoare corespunzatoare poate fi exclusa in cazul infractiunilor de o gravitate mai redusa.

Totodata, statele membre vor urmari ca legislatia lor sa permita identificarea si descoperirea, la cererea unui alt stat membru, a produselor suspectate a fi produsul infractiunii de spalare a banilor. Statele membre vor acorda aceeasi prioritate cererilor prezentate de alte state membre in ce priveste identificarea, descoperirea, blocarea, confiscarea bunurilor ca aceea acordata cererilor de aceasta natura pe plan intern.

3) Decizia din 29 aprilie 1999 de extindere a mandatului EUROPOL de combatere a falsificarii banilor si a mijloacelor de plata este un act prin care, tinandu-se cont de interesele Uniunii Europene si ale statelor membre de a proteja moneda unica europeana impotriva falsificarii si de a preintampina in mod eficient activitatile criminale de spalare a banilor, mandatul Conventiei EUROPOL este extins pentru a include si lupta impotriva falsificarii banilor si a mijloacelor de plata .

4) Decizia Consiliului Uniunii Europene din 17 octombrie 2000 se refera la acordurile de cooperare intre unitatile de informatii financiare ale statelor membre in ceea ce priveste schimbul de informatii , prin care se solicita statelor membre ca serviciul de informatii financiare sa culeaga informatiile comunicate in scopul luptei contra spalarii capitalurilor si sa coopereze pentru analiza pertinenta a faptelor care ar putea indica o spalare a capitalurilor. Daca o cerere de informatii se adreseaza serviciului de informatii financiare, acesta va furniza toate informatiile pertinente, inclusiv informatiile financiare disponibile aflate asupra serviciilor represive.

5) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 26 iunie 2001, priveste identificarea, descoperirea, blocarea sau confiscarea instrumentelor sau a produselor infractiunii , prin care, pornindu-se de la constatarea faptului ca spalarea banilor constituie insasi inima criminalitatii organizate si ca este necesar sa fie eradicata peste tot unde aceasta exista, solicita statelor sa adopte masuri concrete pentru descoperirea, blocarea, confiscarea produselor infractiunii. Fiecare stat membru trebuie, de asemenea, sa adopte masurile necesare in coerenta cu sistemul sau represiv, astfel ca aceasta infractiune sa fie sanctionata cu o pedeapsa privativa de libertate al carei maximum de pedeapsa prevazuta sa nu fie inferior duratei de 4 ani. De asemenea, fiecare stat membru trebuie sa adopte masurile necesare pentru confiscarea produselor infractiunii, iar daca aceste bunuri nu pot fi gasite, confiscarea sa poarte asupra altor bunuri de o valoare corespunzatoare celor produse prin infractiune .

6) Mai putem mentiona Directiva Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 2001, modificand directiva 91/308/CEE a Consiliului Uniunii Europene relativ la prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor , prin care s-a actualizat Directiva 91/308/CEE a Consiliului Uniunii Europene, important instrument de lupta contra spalarii capitalurilor, tinand seama de concluziile Comisiei Europene si de dorintele exprimate de Parlamentul European si de statele membre .

8. Criminalitatea infromatica sau cybercriminalitatea

Cu toate ca acest domeniu al tehnologiei informatiilor este unul relativ nou, atentia infractorilor s-a indreptat deja catre acesta, datorita multiplelor posibilitati pe care le ofera pentru a comite fapte penale in scopul obtinerii de foloase materiale. In aceasta materie la nivel european au fost adoptate urmatoarele acte normative penale.

1) Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 25 iunie 2001, privind punctele de contact asigurand un serviciu de 24 de ore din 24 pentru a lupta contra criminalitatii legate de inalta tehnologie ; prin aceasta se indica tuturor statelor membre sa adere la punctele de contact din G8 pentru lupta contra criminalitatii legata de inalta tehnologie si care ofera un serviciu de 24 de ore din 24 de ore. De asemenea, se recomanda statelor membre sa urmareasca ca unitatea pe care au stabilit-o ca punct de contact sa asigure un serviciu continuu si sa actioneze ca o veritabila unitate speciala aplicand bunele practici in materie de ancheta in domeniul criminalitatii legate de tehnologia informatiei. Punctele de contact trebuie sa fie in stare sa adopte masuri cu caracter operational.

2) Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2005/222/SAI din 24 februarie 2005 se refera la atacurile contra sistemelor informatice, si, pornindu-se de la analiza gravitatii atacurilor contra sistemelor de informare, se solicita statelor membre sa incrimineze si sa sanctioneze cu pedepse privative de libertate efective, proportionale si disuasive infractiunile care se comit prin intermediul sistemelor de informare. In decizie sunt definite conceptele de baza cu care se opereaza, sunt descrise faptele ilicite care se comit in acest domeniu (atingerile aduse integritatii unui sistem informatic, atingerile aduse integritatii datelor), competenta, schimbul de informatii, sunt incriminate instigarea, complicitatea si tentativa la infractiune, sunt aratate sanctiunile aplicabile (inchisoarea minima de la 1 an la 3 ani), sunt enumerate circumstantele agravante (cand faptele sunt comise in cadrul unei organizatii criminale sau cand au produs un prejudiciu grav sau au adus atingere unor interese esentiale) .

3. Spatiul Schengen - teritoriu al stabilitatii si securitatii

Spatiul Schengen este o zona de circulatie libera in Europa. Statele membre ale acestui spatiu au eliminat sau vor elimina controalele la frontierele interne, astfel incat este (sau va fi) posibila trecerea frontierei intre oricare doua asemenea state fara acte si fara opriri pentru control.

Acordul de libera circulatie a fost semnat la data de 14 iunie 1985 in localitatea luxemburgheza Schengen, de catre Germania, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg, iar implementarea acestui acord a fost facuta de Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania si Tarile de Jos, care si-au deschis granitele pe 26 martie 1995. Pana in prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 25 l-au si implementat. Intr-un moment istoric, pe 21 decembrie 2007, noua state, majoritatea din centrul si estul Europei, si-au deschis granitele, astfel incat pentru prima data este posibila calatoria libera peste fosta Cortina de Fier .

Nu trebuie confundat acest spatiu al liberei circulatii cu teritoriul Uniunii Europene. De exemplu din Spatiul Schengen fac parte Elvetia si Liechtenstein, respectiv Norvegia si Islanda, care nu sunt membre ale Uniunii. In acelasi timp, Regatul Unit si Irlanda, tari membre ale Uniunii Europene, au optat sa nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor.

Dupa semnarea acordului Schengen a urmat semnarea la 14 iunie 1990 a Conventiei de aplicare a Acordului de la Schengen, care prevede masuri pentru asigurarea securitatii interne a spatiului prin transferarea controlului la granitele exterioare. Acordul de la Schengen a fost si este considerat ca punct de plecare in proiectul de integrare a justitiei si afacerilor externe in cadrul politicilor de baza ale Uniunii Europene.

Printr-un Protocol anexa la Tratatul de la Amsterdam se prevede integrarea acquis-ului Schengen in cadrul Uniunii Europene. Se prevede ca acest protocol are in vedere situatia speciala a Marii Britanii si Irlandei care nu sunt semnatare ale acordurilor la care sunt parte celelalte treisprezece state comunitare si care isi rezerva dreptul de a verifica cetatenii statelor parti la Acordul asupra Spatiului Economic European sau persoanelor aflate in intretinerea lor, precum si cetatenii altor state si de a decide acordarea sau neacordarea vizei de intrare pe teritoriul lor . Referitor la cele treisprezece state semnatare, de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Amsterdam se prevedea ca se va aplica de indata acquis-ul Schengen. Cele doua state erau invitate sa coopereze cu celelalte si puteau sa ceara in orice moment sa participe, in totalitate sau in parte, la acest acquis . Tot la data intrarii in vigoare a Tratatului de Amsterdam, Consiliul Ministrilor urma sa se substituie Comitetului executiv instituit de acordurile Schengen.

Dupa adoptarea Tratatului de al Amsterdam s-a constatat necesitatea adaptarii legislatiei europene al noile realitati, fapt care s-a materializat in Tratatul de modificare a Tratatului Privind Uniunea Europeana si in Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene. Conform acestora se reafirma ideea de baza a Acorduluii Schengen, in sensul ca Uniunea constituie un spatiu de libertate, securitate si justitie, cu respectarea drepturilor fundamentale si a diferitelor sisteme de drept ale statelor membre, si, pe langa alte aspecte, asigura absenta controalelor asupra persoanelor la frontierele interne si dezvolta o politica comuna in domeniul azilului, imigrarii si controlului la frontierele externe, care este intemeiata pe solidaritatea dintre statele membre si care este echitabila fata de resortisantii tarilor terte; apatrizii sunt asimilati resortisantilor tarilor terte[79].