Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Principii promovate de catre Guvernul Romaniei pentru construirea unei societati prospere si inclusive. Criterii de stabilire a rioritatilor. Mainstreaming-ul” ca instrument al promovarii prioritatilor

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PLANUL NATIONAL SI RELATIILE INTERNATIONALE
Istoricul Uniunii Europene - Ideea de uniune europeana
LIBERALISMUL
Cetatenia – principiu de legitimare a politicilor sociale. Cetatenia europeana
PUTEREA EXECUTIVA
Bunastarea individuala si calitatea vietii. Directii de cercetare, tematica si functii. Factori de influentare directa a bunastarii individuale de cat
Politici antisomaj
Densitatea demografica si densitatea geopolitca
SISTEMUL MONETAR EUROPEAN (S.M.E.) SI UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA (U.E.M.)
Institutiile Uniunii Europene

Principii promovate de catre Guvernul Romaniei pentru construirea unei societati prospere si inclusive. Criterii de stabilire a rioritatilor. Mainstreaming-ul” ca instrument al promovarii prioritatilor

Fezabilitatea realizarii unui obiectiv poate fi  evaluata de-a lungul a trei dimensiuni:



1. Resursele disponibile in prezent, indiferent de modul (eficient sau ne-eficient) de utilizare a acestora

·        existenta, respectiv suficienta fondurilor alocate realizarii obiectivului sau actiunilor subsumate acestuia

·        existenta si gradul de adecvare a unor structuri/ capacitati administrative care sa sustina realizarea respectivului obiectiv, sau actiunilor subsumate acestuia

·        existenta si gradul de adecvare a cadrului legislativ care sa faca posibila realizarea eficace a respectivului obiectiv

2. Costurile financiare suplimentare necesare, in raport cu resursele financiare deja alocate: magnitutidinea lor in raport cu capacitatea bugetelor locale, ale diferitelor fonduri sau a bugetului de stat

3. Efortul constituirii unui cadru legislativ si administrativ necesar realizarii eficace si eficiente a obiectivului respectiv: magnitudinea acestuia, judecat in comparatie cu capacitatile administrativ-institutionale ale aparatului administrativ si politic

Legea venitului minim garantat, implementata din ianuarie 2002, contine o conditionalitate: pentru a obtine ajutorul social persoanele apte de munca trebuie sa presteze activitati de interes comunitar, pana la 72 de ore lunar.

Contrar unor rezerve initiale, sistemul s-a dovedit a fi o experienta de succes. In primul rand el a produs o autoselectie: persoanele active in economia subterana au renuntat la ajutorul social. In al doilea rand, autoritatile publice locale, avand resurse financiare limitate, au descoperit aici o sursa importanta, pe care, cele mai multe dintre ele, au utilizat-o eficient pentru solutionarea unei game largi de probleme locale. A aparut astfel o oportunitate de angajare in programe de dezvoltare comunitara. In al treilea rand, el a dat satisfactie valorilor morale care sustin ajutorarea sociala pentru cei care vor sa fie activi si sa contribuie la bunastarea comuna. In fine, s-a produs un efect pozitiv de activizare a persoanelor excluse din sistemul ocupational, care s-ar putea dovedi in viitor apreciabil.

I. 19 principii promovate de catre Guvernul Romaniei pentru construirea unei societati prospere si inclusive

Principiile se refera la „optiunile tehnice” ale strategiei: ce tipuri de abordari structurale sunt utilizate pentru a realiza obiectivele propuse.  Ele reprezinta acele modalitati de actiune care asigura un nivel ridicat de eficienta si sustenabilitate a programului anti-saracie si incluziune sociala

1. Principiul activizarii. O mare parte a saraciei si a excluziunii sociale, mai ales in formele lor extreme, devin autoreproductive nu numai prin lipsa de conditii minime, dar  si prin starea de pasivitate, resemnare care sunt subproduse ale dificultatilor vietii: adaptarea prin acceptare la situatia de marginalitate si de saracie; degradarea capacitatilor de a infrunta constructiv dificultatile si de a evita riscurile. Activizarea trebuie sa aiba loc pe mai multe planuri: reabilitarea capacitatilor de functionare sociala, reinsertia in sistemul de activitati economice, stimularea participarii la viata publica, dezvoltarea capacitatilor si a implicarii in constructia propriei vieti, cat si a familiei.

O aplicatie a acestui principiu consta in cerinta combinarii suportului pentru persoanele si grupurile in saracie cu actiuni de promovare a incluziunii sociale.

Activizarea trebuie sa aiba ca subiect atat persoana, cat si familia si colectivitatea. Este vitala dezvoltarea capacitatilor colectivitatilor, in mod special a autoritatilor publice, de a identifica si diagnostica corect natura problemelor si a riscurilor si de a dezvolta raspunsuri eficace. 

            Politica fiscala poate reprezenta un instrument important al activizarii. Acordarea, prin intermediul fiscalitatii, a unor beneficii sociale (de exemplu reduceri mai accentuate ale impozitarii pentru familiile cu copii) poate incuraja activizarea economica in forme legale.

2. Principiul responsabilizarii. Nu exista orientare activa fara asumarea de responsabilitati. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active si inalt motivate, dar si responsabile, fata de sine, fata de familie, fata de prieteni, colegi, vecini, fata de comunitate.

O noua morala publica este vital a fi consolidata: responsabilizarea fiecaruia pentru problemele celorlalti, complementar cu responsabilizarea colectivitatii fata de propriile probleme si fata de dificultatile cu care membrii sai se confrunta. Persoanele sustinute social nu sunt scutite de asumarea de responsabilitatile normale ale membrilor colectivitatii. Ele trebuie sa contribuie, in raport cu propriile lor resurse, la solutionarea problemelor colectivitatii.

3. Suportul social ca instrument al incluziunii sociale. Aplicarea principiilor activizarii si responsabilizarii rezida intr-o abordare specifica a acordarii suportului social. Acesta este acordat in raport cu existenta nevoii de suport, dar totodata trebuie conceput ca instrument al activizarii si responsabilizarii. Suportul social nu trebuie sa adanceasca excluziunea si marginalizarea sociala, ci trebuie sa reprezinte un instrument si motivator al incluziunii sociale. Cel asistat nu trebuie tratat ca un copil caruia i se da, ci ca un  adult care este sprijinit sa devina autonom, sa se sustina singur, dar totodata sa-si asume si responsabilitati

Dezvoltarea capacitatii de asumare a responsabilitatilor reprezinta o componenta esentiala a politicii sociale anti-saracie. Din acest motiv, in evaluarea oricarei forme de suport social trebuie examinata, pe langa acoperirea eficienta a nevoilor, si capacitatea de incluziune sociala. Diferentierea dintre forme pasive si active de suport social trebuie sa fie depasita sau considerata doar ca o simplificare. Mai degraba avem de a face cu un continuum in care formele pur pasive si active reprezinta limite, fiecare masura avand in fapt grade diferite de activ/ pasiv. Este important a regandi intregul sistem de suport social pentru a include in fiecare element al sau mecanisme de activizare si responsabilizare.

 4. Principiul diversificarii formelor de suport sub forma de pachete complementare. Experienta de pana acum a aratat ca toate formele de suport prezinta limitari structurale, dincolo de care adecvarea lor descreste rapid. Cea mai eficienta abordare este dezvoltarea unui pachet de masuri complementare: forme de suport financiar direct, de tip contributiv si noncontributiv, forme indirecte prin avantaje de tip fiscal, forme de tip financiar combinate cu servicii. 



5. Principiul abordarii integrate a sistemului de protectie sociala. Una dintre limitele statului clasic al bunastarii o reprezinta abordarea fragmentara: acumularea unui numar mare de drepturi, mai ales in termeni financiari, formand un sistem rigid de „drepturi acumulate” care greu pot fi modificate si care, prin rigiditatea lor creeaza risipa, nedreptati, paralizeaza posibilitatile de a stabili prioritati flexibile. Locul abordarii fragmentare trebuie sa-l ia treptat abordarea integrativa, centrata pe problema, cu posibilitati de planificare flexibila a suportului, prin prioritati contextuale.     

Fragmentarea suportului isi gaseste expresia si intarirea in fragmentarea institutionala. Sistemul nostru este excesiv de fragmentat institutional. Cresterea eficientei sale este conditionata de identificarea cailor de reintegrare institutionala.

6. Principiul suportului personalizat. De la masurile de suport indistinct universal trebuie trecut treptat la pachete de suport inalt personalizate, dezvoltate diferentiat pentru grupuri si pentru persoane.

7. Deplasarea accentului de la tratare la prevenire. Tratarea este costisitoare si prezinta riscul perpetuarii problemei. A preveni inseamna a dezvolta de la inceput capacitatile de viata autosuficienta si a infrunta constructiv riscurile, dar si a ataca sursele majore ale saraciei si excluziunii sociale: criminalitatea, dependenta de alcool  si droguri, exploatarea fiintei umane (economice, sexuale etc.), coruptia. Coruptia s-a dovedit a reprezenta un factor global de saracire a masei populatiei si de debilitare a sistemului economic performant. Reinsertia sociala a delincventului trebuie completata cu actiunea asupra conditiilor care produc delincventa.      

8. Principiul abordarii inclusive: suport pentru cei in dificultate, simultan cu dezvoltarea societatii prezente intr-o societate inclusiva. Situatiile de saracie si excluziune sociala nu trebuie tratate ca accidente, avand surse exogene. Ele sunt, intr-un mod direct sau indirect, produse ale configuratiei actuale a organizarii sociale. Riscul de a lupta fara speranta cu efecte continuu generate de factori structurali trebuie depasit printr-o actiune asupra societatii insasi. O societate mai inclusiva inseamna o societate care produce tot mai putin saracie si excluziune sociala si care are capacitati in continua dezvoltare de a preveni si a absorbi situatiile de excluziune

In locul abordarii punctuale a problemelor constituite, reprezentand mai degraba o lupta slab eficienta cu efectele unor procese mai complexe, politica sociala trebuie sa se deplaseze tot mai hotarat spre o abordare strategica de schimbare si dezvoltare sociala. Ajutorul persoanei care nu are  loc de munca trebuie completat si substituit treptat cu o politica a cresterii ocuparii, de creare de locuri de munca.

9. Evitarea discriminarii celor mai putin saraci in favoarea celor mai saraci. Este important ca acordarea variatelor beneficii sociale celor foarte saraci (beneficiarii de venit minim garantat de exemplu) sa nu duca la distorsiuni in defavoarea celor care se confrunta la randul lor cu greutati dar prin efort propriu au o situatie economica ceva mai buna. O politica sociala centrata excesiv doar pe ajutorarea „celor mai saraci dintre saraci” risca sa accentueze excluziunea sociala a acestora si sa contravina moralei muncii si a contributiei la bunastarea colectiva. Din acest motiv este necesara  balansarea intre suportul social necontributiv si cel contributiv, cresterea legarii in diferite forme de contributie. 

10. Principiul investitiei in dezvoltarea sociala si umana. Dezvoltarea societatii romanesti depinde de capacitatile fiecaruia. Mai ales copiii si tinerii trebuie sa primeasca o atentie speciala, ei fiind poate cei care au fost cel mai advers afectati de criza tranzitiei. Investitia in capacitati include in mod special investitia in educatie, sanatate si incluziune sociala. Investitia in dezvoltarea sociala si umana reprezinta instrumentul cel mai eficace al luptei impotriva saraciei si excluziunii, constituind componenta de preventie si de recuperare prin reinsertie.

11. In suportul pentru copii, depasirea abordarii exclusive adulto-centrice: de la suportul pentru supravietuire, la suport pentru dezvoltare, prin multiplicarea oportunitatilor. Restrangerea politicii sociale la obiectivul reducerii saraciei, definit ca oferire a unui minim necesar supravietuirii adultului, nu face decat sa permanentizeze saracia prin reproducerea ei de catre noile generatii. Saracia copilului inseamna nu numai lipsa conditiilor de supravietuire, dar mai ales a celor de dezvoltare. Deficitul de dezvoltare a copilului il transforma pe acesta intr-un adult cu multiple handicapuri de functionare sociala normala. Centrarea pe obiectivul reducerii saraciei este o abordare care isi conserva propria problema. Scoaterea din saracie inseamna a oferi capacitati cuplate cu oportunitati.

12. Principiul eliminarii disparitatilor social-economice, prin egalizarea sanselor de dezvoltare. Societatea romaneasca a cunoscut in ultimul deceniu o accentuare a polarizarii: la grupurile sociale traditional defavorizate (romi, persoane cu handicap etc.) s-au adaugat disparitati geografice: zone cazute economic, judete cu un grad accentuat de saracie. In mod special, disparitatile sat / oras s-au accentuat. Este nevoie de o radiografiere a comunitatilor rurale in scopul cristalizarii unui program complex de relansare a satului.

13. Imbinarea politicii economice cu cea sociala. Este in curs de depasire modul simplist de a gandi politica sociala in adversitate cu politica economica care a dominat primii ani ai tranzitiei. Convergenta dintre ele trebuie promovata.  O politica de crestere economica sanatoasa si viguroasa reprezinta fundamentul oricarei politici sociale de tip inclusiv, sustenabila si capabila sa asigure o crestere continua a bunastarii. Totodata, politica sociala trebuie gandita ca o investitie intr-o economie performanta si sustenabila social si uman, este tot mai evident ca exista largi posibilitati de programe economice in care sa fie incluse si obiective de incluziune sociala

Este ceea ce se cheama tot mai insistent economia sociala, inclusa ca mod de abordare in politica sociala a unor tari precum Danemarca.  Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei sa fie organizate in asa fel incat, fara a scadea performantele economice propriu-zise, sa devina si un instrument al integrarii sociale, al absorbtiei excluziunii si saraciei.

Acest principiu sugereaza faptul ca, de cate ori este posibil, programele de dezvoltare economica sa includa si obiective sociale.

Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu mentinerea/ crearea artificiala de locuri de munca, ci programe de tip activ: absorbtia in sistemul ocupational a somerilor cronici, a persoanelor cu dizabilitati. In acest din urma caz, este necesara uneori crearea unor conditii speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate – ateliere protejate, si chiar completarea veniturilor de la bugetul social.




In acest context, s-ar putea imagina programelor sociale care sa nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar care chiar sa produca resurse, la randul lor: participarea la lucrari de interes public a beneficiarilor de suport social, oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu sunt resursele necesare (servicii de ingrijire pentru varstnici si persoane cu dizabilitati, ingrijirea copiilor, contributia la crearea unui mediu social mai sigur etc.). Legea venitului minim garantat ofera o resursa importanta comunitatilor pentru dezvoltarea unor asemenea programe.

            Principiul economiei sociale se regaseste si intr-o orientare sociala tot mai pronuntata a agentilor economici. Intreprinderea economica isi asuma o gama tot mai larga de responsabilitati sociale, contribuind si pe aceasta cale la construirea unei societati inclusive.

            Programul de Guvernare pe perioada 2001-2004 stabileste ca prioritate relansarea cresterii economice simultan cu combaterea saraciei si a somajului. La baza noii politici este pus principiul echilibrului intre imperativele economiei de piata si cele ale protectiei si solidaritatii sociale.

14. Principiul solidaritatii cu cei in situatie de dificultate. Solidaritatea sociala, mai ales cu persoanele care se confrunta cu dificultati, reprezinta fundamentul moral si valoric al unei actiuni eficace anti-saracie si promovare a incluziunii sociale. Nu numai motivatia morala trebuie sa fundamenteze solidaritatea, dar si constiinta dependentei bunastarii fiecaruia de bunastarea celorlalti. Numai o societate solidara poate oferi o bunastare individuala durabila si de calitate.

15. Principiul folosirii integrale a resurselor de dezvoltare. Ca o corectie a sprijinirii aproape exclusive pe resursele financiare publice, prin natura lor sever limitata, politica sociala actuala se caracterizeaza printr-o orientare activa de diversificare a resurselor. Noi tipuri de resurse sunt incluse: resursele financiare ale colectivitatii si ale diferitilor actori sociali, resursele non-economice sub forma de suport pentru dezvoltare si creare de oportunitati. Nu trebuie neglijate nici resursele persoanelor si grupurilor aflate in dificultate. In toate strategiile de dezvoltare social-economica comunitara, mobilizarea resurselor comunitare reprezinta un component cheie. Resursele sub forma de oportunitati si de capacitati devin cruciale in procesul de promovare a incluziunii sociale.     

16. Principiul oferirii dezvoltarii progresive a suportului social pe masura constituirii resurselor economice necesare. Planul National Anti-Saracie trebuie sa tina seama de limitarea severa a resurselor, atat a celor financiare, cat si a celor institutionale si a capacitatilor de actiune colectiva. Din acest punct de vedere, planul prezent trebuie vazut totodata ca un program de actiune desfasurat in timp, care urmeaza a se amplifica pe masura cresterii resurselor.

17. Principiul parteneriatului/ participarii. Pentru a maximiza efectele politicii sociale, PNAinc trebuie sa includa, in toate palierele sale, mecanisme parteneriale: grupurile si organizatiile reprezentative (sindicate, organizatii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate in procesul de proiectare a politicilor sociale; comunitatea locala, organizatii neguvernamentale si, nu in ultimul rand, beneficiarii vor fi implicati intr-un larg proces participativ. Beneficiarul nu este un simplu client, ci un partener, care, in calitatea sa de membru al colectivitatii, trebuie activizat si impreuna cu care trebuie proiectat procesul de suport social. Experienta actuala indica faptul ca un sistem de suport social eficace trebuie sa se fundeze pe un multiplu parteneriat, in care rolul central il are colectivitatea insasi, reprezentata prin autoritatea publica, centrala si locala. Asocierea persoanelor care se confrunta cu dificultati sociale pentru a putea intra in dialog cu celelalte segmente ale colectivitatii reprezinta o directie de actiune care trebuie promovata cu toata taria.

Punand in centrul programului de reorganizare administrativa cresterea substantiala a atributiilor autoritatilor locale, pentru Romania, in faza actuala, este vitala dezvoltarea in forme multiple a parteneriatului local pentru dezvoltare social-economica

18. Promovarea unei culturi a eficientei in politica sociala. Constiinta publica este adesea socata de discrepanta dintre amploarea unor programe sociale, cu o finantare substantiala, si caracterul modest al rezultatelor. Existenta programelor si finantarea lor, adesea impresionanta, nu mai este o garantie pentru solutionarea problemelor. Accentul trebuie pus tot mai mult pe dezvoltarea de mecanisme de testare a eficientei programelor, in toate fazele desfasurarii acestora. O noua cultura a gestionarii eficiente a resurselor  este vitala in acest domeniu, cu atat mai mult cu cat resursele sunt sever limitate.

In momentul de fata, cresterea eficientei programelor sociale include doua schimbari organizationale majore. Pe de o parte, eliminarea rigiditatilor induse de fetisizarea drepturilor castigate. Politica sociala tinde adesea sa se reduca la administrarea, mai mult sau mai putin birocratica a unor drepturi acumulate istoric, fapt care restrange drastic orientarea flexibila in functie de prioritati si dezvoltarea de programe. Pe de alta parte, dezvoltarea fragmentara a sistemului a devenit o piedica esentiala in gandirea sa eficienta.

19. Principiul promovarii valorii muncii. O societate activa este in primul rand o societate a muncii, care promoveaza, pe toate caile, demnitatea muncii si recompenseaza in mod echitabil munca. Daca colectivitatea isi asuma responsabilitatea pentru a sustine persoanele in dificultate, este o datorie complementara a fiecarei persoane sa depuna o munca utila care sa contribuie la propria sa bunastare, cat si la bunastarea colectiva. 

II. Criterii pentru stabilirea corecta a prioritatilor. Este o idee larg acceptata ca lipsa unui sistem clar de prioritati, care sa ghideze optiunile, reprezinta o sursa structurala de pierderi de eficienta.

            Lipsa unor prioritati explicite face ca optiunile sistemului, si o asemenea situatie este excelent ilustrata de evolutia politicilor sociale din Romania ultimilor 12 ani, sa fie modelate de factori mai mult sau mai putin conjuncturali: presiunile diferitelor grupuri de interese, presiunile diferitilor actori interni sau externi, optiunile trecute care limiteaza libertatea optiunilor prezente, rivalitati parohiale etc. Rezultatul este o atribuire departe de orice optimalitate a resurselor sever limitate.

Stabilirea de prioritati este, in ultima instanta, un act politic. Dar actorii politici trebuie sprijiniti in optiunile pe care le opereaza de un suport tehnic cat mai elaborat cu putinta. Din acest motiv, analiza tehnica are ca obiectiv oferirea unei baze pentru evaluarea comparativa a utilitatii, legitimitatii, dezirabilitatii, fezabilitatii si adecvarii programelor/ obiectivelor sociale.

1. Fezabilitatea realizarii unui obiectiv este un criteriu deosebit de important in selectarea unei prioritati. In evaluarea fezabilitatii realizarii unui obiectiv, spre deosebire de fezabilitatea unui program social, importante devin costurile directe si indirecte in raport cu efortul depus pana in acel moment, in raport deci cu structura spatiului legislativ-institutional. Obiectivele sunt deci raportate la un status-quo, fara a tine cont de importanta lor valorica, dezirabilitatea colectiva sau legitimitatea acestora.



Un astfel de indice agregat reflecta costurile financiare si structurale in raport cu un context dat, fara insa a raporta in vreun fel aceste costuri la beneficiile asteptate sau costurile negative asociate cu nerealizarea acestor obiective.

2. Vizibilitatea si concretetea unor rezultate imediate. Duce adresarea unui obiectiv la rezultate palpabile, imediate? Daca alocam fonduri anul acesta va fi ceva vizibil la sfarsitul anului? Un astfel de criteriu devine fundamental atunci cand planificarea actiunilor nu este posibila dincolo de un orizont mediu de timp, sau legitimitatea unui obiectiv depinde de rezultatele imediate ale unei actiuni / unui program social.

3. Existenta unor costuri sociale ridicate asociate neadresarii unui obiectiv poate conferi prioritate acestuia, daca accentul cade pe dezvoltare sociala durabila si nu pe actiuni curative, remediatorii. Neadresarea unui obiectiv poate avea consecinte importante, sau mai putin importante, asupra configuratiei viitoare a sistemului.

4. Daca un obiectiv implica o abordare de tip preventiv, adresarea acestuia ducand la scaderea probabilitatii de saracire sau excluziune sociala a diferitelor categorii de risc, acesta poate deveni prioritar in raport cu altul, ce vizeaza doar remedierea unei situatii sau probleme. Aplicarea acestui criteriu nu implica o alegere clara intre remediere si prevenire; adesea a remedia este la fel de important, din punctul de vedere al consecintelor sau din punct de vedere financiar pe termen lung, ca si a preveni. Alegerea in favoarea uneia dintre abordari sau in favoarea utilizarii unor mecanisme atat de natura curativa cat si preventiva se fundamenteaza in primul rand valoric. Este corect ca o societate sa investeasca in viitorul sau ignorand prezentul? De aici se desprinde un alt criteriu:

5. Impactul direct, nemediat asupra unor fenomene considerate la nivelul societatii ca inacceptabile. Daca realizarea unui obiectiv are un impact direct, nemijlocit asupra unui fenomen considerat de catre societate ca inacceptabil, ca de exemplu saracia extrema si/ sau excluziunea sociala, remediind o situatie considerata injusta, atunci prioritare vor deveni acele obiective restauratorii, corective in raport cu diverse dezechilibre si inechitati sociale.

6. Activizarea comunitatilor si cresterea capacitatilor individuale de a face fata situatiilor extreme / de risc. A preveni nu inseamna neaparat si a creste capacitatea individului si/ sau comunitatilor de a face fata – prin strategii specifice de actiune – unui fenomen considerat inacceptabil, de ex.. saracia extrema, sau de a face fata riscului de saracie. A activa comunitati si a creste capacitatea individului de a dezvolta strategii de viata mai eficace in raport cu aceasta stare sau cu riscul de saracie poate deveni – in conditii financiare mai restrictive – mai important decat a preveni. A preveni nu implica un activism si o asumare a costurilor de preventie de catre individ sau comunitate, in timp ce aceasta abordare se poate dovedi mai eficace, dar si mai eficienta din perspectiva costurilor si a responsabilitatii impartasite in raport cu acestea.

7. Un obiectiv care se adreseaza unui segment semnificativ al populatiei sarace sau cu risc crescut de saracie/ excluziune sociala poate deveni important atunci cand aspectul cantitativ prevaleaza. Din acest punct de vedere pot fi formulate doua criterii:

a. Ponderea saracilor in grupul caruia i se adreseaza respectivul program. Sa presupunem ca un program vizeaza o populatie mai larga, avand in acelasi timp si un impact ridicat, de  exemplu, asupra saraciei extreme. Acest lucru nu inseamna neaparat ca cei aflati in nevoie sunt majoritari in cadrul acestui grup tinta, de aceea un astfel de criteriu poate deveni relevant.

Acest criteriu se asociaza mai degraba cu actiuni de tip corectiv, si mai putin preventiv, desi, aplicat grupurilor de risc, el se poate asocia si cu actiuni preventive.

b. Adresarea multidimensionala a cumulului de privatiuni. Un obiectiv devine prioritar daca adreseaza probleme asociate mai multor dimensiuni ale saraciei, ducand astfel la o protectie, respectiv preventie crescuta. Daca realizarea obiectivului presupune furnizarea unei securitati minime sau accesul la servicii sociale fundamentale in mai multe domenii (sanatate, educatie, venituri, locuire, ocupare) atunci el poate deveni prioritar.

8. Se adreseaza simultan mai multor grupuri de risc (someri, copii, varstnici dependenti, tineri, locuitori din mediul rural, romi, persoane cu handicap). O astfel de abordare duce la scaderea inechitatii intre diferitele grupuri de risc in ceea ce priveste tratarea egala a indivizilor in fata unui acelasi risc.

9. Vizeaza corectarea unor dezechilibre institutionale existente, care tind sa se perpetueze. De exemplu, ‘dezvoltarea unor masuri active’ poate deveni un criteriu semnificativ in conditiile in care sistemul romanesc de protectie sociala dezvolta cu precadere masuri pasive de adresare a problemelor si nevoilor sociale. La fel, criteriul ‘implica dezvoltarea/ cresterea capacitatilor administratiei publice locale’ poate fi deosebit de relevant avand in vedere disfunctionalitatile induse de procesul de descentralizare, si in special in domeniul protectiei si asistentei sociale. ‘Presupune alinierea legislativ-institutionala la standardele impuse de Comunitatea Europeana’ devine un criteriu deosebit de relevant atunci cand este necesara alegerea intre actiuni si obiective diferite in contextul procesului de integrare europeana.

10. Se adreseaza unor grupuri sociale a caror situatie este greu imbunatatita prin cresterea economica.  Conform estimarilor pe 2002, an in care s-a produs o imbunatatire a situatiei cello mai multe segmente ale populatiei, situatia a doua grupuri a continuat sa se deterioreze: familii cu 3 sau mai multi copii si taranii. Aceasta constatare sugereaza ca este nevoie de masuri speciale de suport social in privinta acestor  doua grupuri sociale.

„Mainstreaming-ul” ca instrument al promovarii prioritatilor. Conceptul des utilizat de „mainstreaming” se refera la un instrument de promovare a unor obiective prioritare pentru o colectivitate in toate programele, activitatile sale; la insertia unor obiective in intregul complex de activitate colectiva.

            In conditiile societatii romanesti actuale, acest plan considera ca obiectivul strategic al prevenirii/ absorbtiei saraciei si excluziunii sociale trebuie sa fie inserat ca un cadru de referinta global pentru intreaga activitate a guvernarii in perioada urmatoare. In mod special, trei obiective trebuie avute in vedere cu prioritate in acest proces de mainstreaming:

* Copiii in situatie de risc (abandonati, victime ale neglijentei, violentei domestice, exploatarii sexuale, confruntati cu saracia extrema)

* Femeia confruntata in mod special cu riscul violentei domestice, exploatarii sexuale

* Populatia saraca de romi, lipsita cronic de oportunitati si nu de putine ori victima a discriminarii.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 414
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site