REZOLVARE SUBIECTE IMAGINEA LIDERILOR POLITICI

Rezolvare subiecte Imaginea liderilor politici

1. definiti imaginea publica

Imaginea publica poate fi definita ca un complex de reprezentari colective ale unui grup, generate de rememorarea sau reactualizarea unor imagini legate de trairile sale efective. Acestea sunt fixate sau selectate pe retina timpului prin imaginarul social. Imaginea publica are, evident, un caracter impersonal, colectiv si primordial. Ca expresie a inconstientului colectiv, imaginea publica poate fi definita ca proiectie simbolica a unor experiente fundamentale in viata umanitatii care ii confera sens sau semnificatie prin atitudinea indivizilor fata de aceste experiente.

2. definiti sinele politic

"sinele politic" al unui individ cuprinde: sentimente de nationalism, patriotism sau loialitate tribala, identificare cu anumite grupuri particulare; atitudini si evaluari ale diferitelor probleme si personalitati politice, informatii cu privire la structuri si proceduri politice, dar mai ales o imagine a propriilor drepturi, responsabilitati, a propriei pozitii in cadrul lumii politice.

Nu toti indivizii au orientari politice; nu toti indivizii au un "sine politic". Copiii sunt cel mai bun exemplu. Ei nu se nasc cu constiinta existentei unei lumi politice, iar aceasta constiinta nu apare ani multi dupa nastere. De aceea, unii adulti care traiesc in conditii de izolare sociala, geografica sau psihologica nu vor avea niciodata un "sine politic", ci in cel mai bun caz unul doar partial format. Fiecare societate are astfel de indivizi care interactioneaza foarte rar cu ceilalti si au o atitudine ignoranta fata de societate si componentele ei.

"Sinele politic" se formeaza, nu ne nastem cu el. Maturizarea politica este procesul in cadrul caruia individul fara un "sine politic" incepe sa acumuleze si sa dezvolte orientari politice complexe si variate. R. Dawson si K. Prewitt disting trei niveluri la care individul ajunge in cadrul maturizarii politice:

1. Baza formarii sinelui politic consta in atasamentul fata de valori, personalitati politice. Aceasta cuprinde sentimente, de multe ori intense, cel mai des fata de natiune sau fata de simboluri politice semnificative.

2. Diferite forme de cunoastere specifica si sentimente fata de institutiile politice se adauga "sinelui politic".

3. In final, individul, ajuns in ultimul stadiu de formare a "sinelui politic", reactioneaza intr-un fel sau altul la diferite partide, programe, personalitati sau evenimente politice. Sustinerea unui program, candidat sau favorizarea unui act legislativ sunt activitati posibile doar in acest stadiu.

3. analizati imaginea regelui la Richelieu;

Richelieu a dedicat lui Ludovic XIII Testamentul politic si considera ca pentru un rege esential este sa fie nu bun si virtuos, ci puternic: "Puterea este unul din lucrurile cele mai necesare pentru maretia regilor si pentru fericirea guvernelor lor. Prin urmare, regele are nevoie de o armata puternica, de venituri mari si de o buna reputatie. Stralucirea regimului nu face decat sa traduca maretia sa. Ea imita astfel pe cea a lui Dumnezeu si depaseste pe cele care au existat vreodata ''.

Atat Richelieu, cat si Bossuet readuc in actualitate sistemul de metafore al Antichitatii prin care Platon si Aristotel legitimau monarhia ca cea mai buna forma de guvernamant, opusa tiraniei si celorlalte regimuri corupte. La metafora timonierului si la cea organicista a unitatii dintre corp si creier se adauga teoriile patriarhale deghizate sub metafora: "un singur pastor la o singura turma", intrebuintata de Richelieu. "Un singur pilot este la carma statului. Nimic mai periculos decat diverse autoritati egale in administrarea afacerilor". Tot astfel, nimic mai periculos decat o guvernare colectiva: "Un corp [.] avand mai multe capete nu poate avea un acelasi spirit. Adeseori, el nu poate fi ajutat nici sa cunoasca, nici sa sufere, binele sau propriu fiind compus din tot atatea miscari diverse din cate subiecte diferite este compus".

Motivul pentru care Richelieu se arata un adversar implacabil al oricarui fel de conducere colegiala a Regatului, inclusiv al starilor generale, este ca aceasta aduce prejudicii nu numai puterii si prestigiului regal, dar ameninta insasi unitatea regatului prin faptul ca favorizeaza actiunile subversive ale adversarilor lui. Un parlament, compus din mai multe stari, paralizeaza deciziile, deoarece interesele contradictorii, inaintate spre a fi solutionate, produc "un fel de aberatie in a cunoaste relele daca nu exista tendinta de a le remedia". Incheierea lucrarilor starilor generale (din 1614) a fost fara rezultate. "A trebuit sa incarcam provinciile cu taxe pentru a plati pe deputatii lor." In plus, "comunitatile nu inteleg niciodata binele lor. Motivul este ca, intr-o comunitate, numarul nebunilor este mai mare decat cel al inteleptilor si, asa cum spunea Seneca, spiritele nu sunt atat de bine dispuse ca cele mai bune lucruri sa placa unei cat mai mari parti"

Daca in calitate de prim-ministru al regelui Ludovic XIII Richelieu se mandreste de a fi contribuit la prestigiul "numelui Majestatii Sale" peste hotare, nu aceeasi este parerea sa despre Ludovic XIII insusi. In capitolul I al Testamentului el critica lipsa de interes a regelui pentru protocolul si eticheta de la Curte, dovedind o fina intuitie cu privire la forta imaginii in constructia majestatii puterii regale. Lipsa de fast exterior a Curtii regale il nemultumeste, de asemenea, pe primul ministru. Mobilele sunt vechi si ieftine, caii si atelajele sunt neingrijite, iar oaspetii de seama sunt serviti de servitori "simpli si murdari, incat strainii au avut adeseori prilejul sa rada de noi".

O alta cauza care il determina pe Richelieu sa pledeze constant pentru forma de guvernamant monarhica este ratiunea de stat, o obsesie constanta a guvernarii sale.

4. analizati imaginea imparatului din Bizant

Portretul lui Stefan cel Mare este nu numai un bun strateg si subtil diplomat, ci si un administrator priceput, un om instruit cu o aleasa cultura bizantina, un fin psiholog. Personaj conceput la doua niveluri: real si simbolic, omul Stefan cunoaste indoiala, teama, are slabiciunile biologice inerente, specifice umanului. In schimb, personajul simbolic si legendar, derivat din conceptul ideal de personalitate, ridica in zona posibilului pe om si ii confera idealitatea dimensiunilor mitice

Daca la oamenii de rand amintirea durerilor sau bucuriilor traite devine adeziune sau reactie, aceasta nu reprezinta decat treapta preliminara psiho-mecanica spre constiinta de sine a personalitatii. Vocatia personalitatii consta in faptul ca individul trebuie sa fie mai mult decat un exemplar al speciei. Personalitatea este individualitatea pentru sine devenita siesi obiectiva. Ea capata asemenea semnificatie in primul rand prin faptul ca in individ constiinta de sine apare ca autocritica si constituie pozitia luata de personalitate fata de sine insasi. Substanta religioasa care strabate in permanenta gandirea si actiunea politica a lui Stefan nu are un sens mistic, ci unul activ: printr-o analogie de simboluri, sfantul Gheorghe, omorand balaurul, reprezinta biruinta Arhanghelului asupra Satanei. Stefan calareste un cal alb, cu instinctul neobisnuit de a presimti apropierea razboiului, ca cel vazut in iconografia romaneasca si descris, la dimensiuni apocaliptice in Noul Testament. In perimetrul religiei ortodoxe aceasta iconografie are o semnificatie culturala locala: Sfantul Gheorghe este un ostean al Binelui, iar balaurul - personificarea Raului, intruchipat in expansiunea otomana. Steagul de lupta insusi al lui Stefan cu bourul, simbolul salbaticiei organice imblanzite si cu icoana sfantului militar, patronul Tarii Moldovei, reprezinta o viziune organica despre fire cu incorporarea fireasca a ortodoxismului ca factor de rezistenta in mobilizarea totala a tarii pentru aparare. Luna in care Stefan se urca pe tron este luna aprilie, Prier, regenerare a naturii. Iar ziua in care are loc evenimentul este joia, in saptamana patimilor Mantuitorului, sacrificat pentru salvarea umanitatii, de unde si conceptia lui Stefan despre menirea conducatorului de popoare "de a da lumina fara a primi nimic, in schimb". Ziua Patronului Crestinatatii si a Moldovei cade exact in aceeasi luna. Coincidenta inceteaza de a mai fi o simpla intamplare. In limba greaca ghiorghios inseamna taran. Ea exprima procesul neintrerupt al vietii, or preocuparea centrala, alaturi de pastorit, a acestui popor, agricultura, incepe cu aratul, la inceput de an nou, cand se serbeaza Pastele, cu rasaritul granelor la Sfantul Gheorghe.

Rezonanta profunda a personalitatii domnitorului si a tot ce intreprinde si realizeaza ea in constiinta supusilor se datoreaza, printre altele, si modalitatii intime de perceptie simultana a timpului existential intr-o cultura arhaica. Ideea de nemurire si de divinitate, specifica viziunii ortodoxe, gasea in persoana domnitorului un model exemplar. De aceea, dovedind o fina intuitie a mentalitatii omului medieval despre fiinta si despre presupusa ei atemporalitate, autorul anonim isi va axa constructia vizionara pe bipolaritatea temporala concomitenta timp pagan-timp crestin, ea reprezentand sistemul de referinta al mesajului, al rostului cel mai adanc al intelegerii lumii.

Portretul    Lui Al.I.Cuza :

5. enumerati caracteristicile tipului melancolic (ex. Emil Constantinescu)

3. Tipul melancolic

-Sentimentele lui se formeaza lent si dificil, de multe ori il caracterizeaza tristetea si deprimarea. --Este caracterizat nu prin entuziasm si veselie, ci mai ales prin tristete, proasta dispozitie, sentimente negative.

-Sentimentele lui nu se manifesta nici in comportament, nici in actiuni; el este mai degraba inchis, retras.

-In activitate este lent, dar gandirea sa este profunda, mai ales teoretica.

-Este indecis, nu are incredere in sine, se adapteaza greu la efort. In ceea ce priveste stilul de conducere, din cauza felului sau inchis de a fi, comunica cu greutate, este nesigur. In schimb, daca se angajeaza in rezolvarea unor situatii le va solutiona in profunzime.

-In viata particulara este bland, rabdator, posac si devotat.

6. definiti personalizare puterii

Prin personalizarea puterii se intelege practica adoptata de o comunitate de a se servi de o persoana sau chiar de numele unui individ ca de o eticheta sau de un fanion pentru a desemna forta si prestigiul misterioase pe care acea persoana sau individ le confera acestei puteri. Cu alte cuvinte, personalizarea puterii consta in a simboliza prin ceva concret si viu, prin numele unui individ, aceasta entitate complexa, abstracta, indepartata si, pentru opinia publica, intrucatva misterioasa, care este puterea.

In marketingul politic si electoral imaginea publica a unui om politic nu tine de totalitatea elementelor care dau imaginea perfecta a unei personalitati ci numai de combinarea acelor elemente pentru realizarea profilului simbolic al candidatului. Succesul consta in adaptarea imaginii (produsului) la dorintele publicului, adica in identificarea simbolica a acestuia cu rolul desemnat de politician.

Tehnicile de publicitate cauta sa adapteze produsul la nevoile umane de baza in asa fel incat potentialii clienti sa creada ca produsul respectiv le va satisface aceste nevoi.

Imaginea politica se comporta asemeni unei marci de fabrica, in sensul ca ea ajuta la individualizarea produsului pentru promovarea si vanzarea lui in conditii mai avantajoase. In cazul regimurilor democratice, caracterizate prin pluralism politic, candidatii trebuie sa aiba o imagine bine conturata prin care sa se diferentieze de ceilalti. Aceasta imagine de marca reprezinta "eticheta" care, o data lipita pe fruntea unui politician, il insoteste permanent deoarece reprezinta "certificatul de calitate" al produsului respectiv. Oamenii il percep pe respectivul politician dupa aceasta imagine.

Din aceasta cauza ea trebuie conservata si cultivata in continuare, evitandu-se orice schimbare brusca in comportamentul si infatisarea personajului, adica respectand "regula de aur a coerentei imaginii".

7. analizati imaginea lui Stalin in perioada 1922-1928

Modalitatea in care si-a construit Stalin propria imagine ramane un adevarat catehism pentru liderii comunisti de pretutindeni. La inceput, Stalin nu avea o pozitie dominanta in cadrul Biroului Politic al fostului P.C.U.S. In calitate de comisar al poporului pentru problemele nationalitatilor din Caucaz, Stalin era folosit la operatiile dure sau "delicate" ale partidului.

Imaginea lui in randurile membrilor Biroului Politic nu era una prea buna. In ciuda epitetului de "minunatul nostru georgian" cu care il alinta Lenin, el trecea drept un om brutal, crud, incult, fara sa stie vreo limba straina. In 1919, cand Stalin a fost propus pentru functia de secretar-general al Internationalei Comuniste, Zinoviev a replicat, observand ca pentru aceasta functie este nevoie de un om care sa aiba cultura generala si sa cunoasca limbi straine. Nici functia de secretar general al

partidului asumata de Stalin in 1922 nu avea o mare importanta, in conditiile conducerii colegiale impusa de Lenin, ea fiind una mai mult executiva decat decizionala.

Maniera in care Stalin a stiut sa profite de anumite evenimente istorice tradeaza o fina intuitie a fortei de persuasiune a imaginii politice de lider pe care si-a cultivat-o cu consecventa. Astfel, singurul lider care a intuit pericolul real reprezentat de Stalin a fost L. Trotki. Conflictul dintre cei doi ajunsese la o asemenea tensiune incat Lenin trebuia sa ia o decizie: pe cine il sacrifica. Se pare ca preferatul era Trotki, creatorul Armatei Rosii, arhitectul loviturii de stat din octombrie 1917, om de o rara cultura, ziarist de mare talent. Desi la origine era mensevic, la Congresul PMSDR de la Londra din 1914, impresionat de aceste calitati, Lenin il avanseaza spectaculos, iritand cadrele vechi ale partidului. La aceasta se adauga si felul de a fi al lui Trotki: arogant, dispretuitor, sfidand austeritatea stilului de viata comunist.

Nu este de mirare ca, in aceste conditii, vechile cadre ale partidului au fost profund jignite si s-au aruncat in bratele lui Stalin care cu rabdare de paianjen a inceput sa teasa panza in jurul lui Trotki. La acestea se mai adauga doua evenimente istorice care pot fi considerate intamplatoare daca nu s-ar inscrie, firesc, in logica desfasurarii lucrurilor. Inainte de a da un verdict final cu privire la conflictul dintre Stalin si Trotki, Lenin se imbolnaveste grav: congestie cerebrala. Dupa o perioada de convalescenta, al doilea atac este fatal. In ciuda cheltuielilor uriase facute de Biroul

Politic prin aducerea celor mai mari specialisti din lume pentru a-l consulta, Lenin ramane tintuit intr-un carucior, cu privirea absenta, nebarbierit, cu o sapca ponosita pe cap. Aproape este abandonat: membrii Biroului Politic il uita, colaboratorii lui, de asemenea. Numai un vechi tovaras de lupta nu l-a uitat. Acesta este Stalin care, ori de cate ori il viziteaza, are grija sa se fotografieze alaturi de creatorul primului stat socialist din lume. Fotografiile epocii socheaza; un trup inform, imobil, absent si langa el, in picioare, un barbat in floarea varstei, iradiind de sanatate, imbracat cu o tunica alba impecabila, cu pantaloni si cizme negre care se asorteaza minunat cu parul negru si mustata pe oala care scot in evidenta tenul alb. Putem oare decodifica aceste fotografii ca fiind imaginea continuitatii si a mitului unitatii de nezdruncinat in jurul conducatorului, asa cum s-a impus el in discursul ideologic bolsevic? Evident ca da, si un argument al faptului ca Stalin era constient de puterea imaginii este constructia ei programatica, urmarirea obstinata a ideii de mai sus cu ocazia mortii lui Lenin, cand, in calitate de presedinte al Comisiei funerare, tine discursul de doliu. In aceste discurs Stalin se erijeaza in continuator al ideilor lui Lenin cu privire la unitatea interna a partidului, la unitatea tuturor comunistilor in jurul Comitetului Central. Deja functia de secretar general incepe sa aiba alte conotatii. Tot un eveniment favorabil lui Stalin petrecut in jurul mortii lui Lenin il ajuta sa-si consolideze imaginea de continuator unic. Cu cateva saptamani inainte de moartea lui Lenin, Trotki raceste la o vanatoare de gaste salbatice din regiunea Volgai si lipseste de la funerarii. Absenta lui provoaca o vie dezaprobare in randul participantilor, mai ales ca se stia calda apreciere pentru el a defunctului. Se pare ca Stalin l-a dezinformat intentionat cu privire la data inmormantarii in telegrama adresata lui Trotki.

Oricum ar sta lucrurile, o intrebare persista: cum a putut Stalin sa elimine, rand pe rand, "oamenii lui Lenin"? Oameni cu o cultura politica elevata, precum Trotki, Zinoviev, Kamenev, Buharin, Rikov, Martov, care nu puteau sa nu perceapa pericolul. Dar oare nu cumva constiinta superioritatii intelectuale, atat de evidenta, le-a narcotizat simtul primejdiei? Situatia se aseamana izbitor cu propulsarea brusca a lui Nicolae Ceausescu, desi oamenii lui Dej avusesera destul timp sa-l "citeasca". Nu-i mai putin adevarat ca, pe langa calitatile recunoscute de toti biografii sai: inteligenta, intuitie, viclenie, dedublare, rabdare, arta temporizarii, Stalin avea un atu teribil: "oamenii sai din umbra", un fel de nucleu al serviciilor sale secrete, conduse de omul sau de incredere Felix Djerjinski, apoi de Henri Jagoda, Ejov si, in sfarsit, de temutul Lavrente Beria. Aceste nucleu era compus din prietenii sai georgieni, verificati din perioada ilegalitatii, si care erau legati de Stalin prin legaturi de clan si servicii reciproce inca din tinerete. Dar aceasta arma teribila, de una singura, nu era suficienta pentru a-si impune legitimitatea politica a puterii sale personale. Mult mai eficienta s-a dovedit ideologia, in conditiile in care Stalin isi pregateste marile decizii politice emanand din spiritul invataturii leniniste iar el insusi se erijeaza intr-un umil testator al vointei marelui Lenin. Cel putin aceasta este pozitia "principiala" pe care si-o asuma Stalin la congresele si plenarele partidului unde acuza de "deviationism de dreapta" grupul compus din Buharin, Zinoviev si Kamenev si de "deviationism de stanga" pe Trotki si Rikov. Colectivizarea fortata a agriculturii, industrializarea gigantica, ascutirea luptei de clasa, lichidarea exploatatorilor, controlul total al statului asupra economiei, noile principii de repartitie sunt prezentate de Stalin ca elemente necesare, obligatorii ale construirii societatii comuniste, asa cum a conceput-o

V.I. Lenin. In aceasta lupta pentru castigarea puterii absolute, Stalin recurge la propaganda nationalista prin care opune tezele sale: "Socialismul intr-o singura tara" si "U.R.S.S. - incercuita de dusmani" tezelor lui Trotki: "Revolutia mondiala" si "Exportul de revolutie". Pozitiile contrare ale celor doi arata realismul lui Stalin, care nu excludea sansele de reusita ale revolutiei ruse in conditiile ostilitatii marilor puteri capitaliste si facea din pericolul unei posibile interventii la adresa primului stat socialist din lume o justificare ideologica a terorii dezlantuite dupa 1929. Mai mult, excesele staliniste vor fi motivate chiar de marxismul international in numele "dificultatilor inerente" survenite in constructia noului tip de societate. S-a ajuns la un paradox: cine ataca ilegalitatile si crimele comise de Stalin ataca implicit U.R.S.S. si cine ataca U.R.S.S:, "bastionul pacii si al popoarelor", ataca automat filosofia nemuritoare despre lume si viata: marxism-leninismul. Cum s-a ajuns la aceasta narcotizare a spiritului critic. Prin identificare mitica cu spiritul leninist pe care Stalin l-a fructificat magistral in impunerea imaginii sale ca legatar al ideilor si al stilului de conducere leniniste. Cuvantarea funebra la moartea lui Lenin (26 ianuarie 1924) ii ofera lui Stalin aceasta sansa unica:

Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a incredintat pastrarea neintinata a marii vocatii de membru de partid. Iti juram, tovarase Lenin, sa onoram recomandarile tale!

Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a recomandat sa pastram unitatea partidului nostru ca pe lumina ochilor. Iti juram, tovarase Lenin, sa-ti urmam povetele!

Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a cerut sa mentinem si sa intarim dictatura proletariatului. Iti juram, tovarase Lenin, sa-ti onoram recomandarile! [.].

Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a cerut sa intarim si sa extindem Uniunea Republicilor. Iti juram, tovarase Lenin, sa-ti cinstim povata![.]

8. analizati imaginea lui N.Ceausescu in perioada 1980-1989.

Imaginea lui Nicolae Ceausescu nu se deosebeste de imaginea celorlalti lideri ai Stangii comuniste in ce priveste avantajele pe care i le ofera ideologia si apoi propaganda in pozitionarea ei in centrul atentiei si interesului opiniei publice. Se poate afirma ca indicele de popularitate a imaginii lui N. Ceausescu creste pana in anii 1975-1976, stagneaza in perioada 1976-1980 pentru ca in intervalul 1980-1989 el sa se inscrie pe o panta ireversibila a decaderii.

Perioada 1981-1985 Incepe sa se manifeste criza economica in toate sectoarele vietii sociale. Plata accelerata a datoriilor externe, lipsa de competitivitate a produselor industriale la export, accentul pus in continuare pe dezvoltarea industriei obliga practic pe Ceausescu sa intensifice exportul produselor agricole (in special in U.R.S.S.) pentru importul de petrol, gaze naturale, minereuri etc. necesare unei industrii energetice. Infometarea si infrigurarea populatiei distrug ultimul dram de legitimitate pe care se mai baza sistemul, neputand oferi solutii la cererile disperate ale populatiei. Sistemul de credinte se prabuseste; la cozi, populatia comenta transformarile din sistemul politic sovietic si anticipa schimbarile fortate in Romania, pe fondul divergentelor aparute intre Andropov si Ceausescu, apoi dintre Gorbaciov si Ceausescu. Introducerea noilor indicatori economici pentru eficientizarea productiei, formarea centralelor industriale nu au avut rezultatele scontate. Valoarea productiei marfa vanduta si incasata la o mie de lei fonduri fixe nu a impiedicat intreprinderile sa produca pe stoc. Au aparut astfel perturbari serioase in retribuirea clasei muncitoare, ceea ce a dus la tensiuni intre organizatiile de partid din marile intreprinderi si clasa muncitoare. Noile forme de autoconducere muncitoreasca si de autogestiune economico-financiara nu reusesc sa ascunda natura controlului politic al activitatii economico-sociale. Dezvoltarea intensiva si lupta pentru o noua calitate sunt asociate cu principiile auto-finantarii: pe langa contributia pentru fondul de stat, fiecare intreprindere trebuie sa-si asigure din resurse proprii fondurile pentru investitii, cercetare si modernizare.

Perioada 1985-1989 este caracterizata prin separarea totala a politicului de societatea civila. Absenteismul si indiferenta devin din ce in ce mai vizibile. Atmosfera a ceva neobisnuit ce urma sa se petreaca, specifica ajunului marilor miscari de masa, plutea in aer. Pe plan politic, discursurile lui Ceausescu sunt de o saracie ideatica stridenta. Accentul pus pe lupta pentru pace nu poate ascunde lipsa de solutii pe plan intern. Miscarile de protest ale muncitorilor de la uzina de autocamioane din Brasov pe data de 15 noiembrie 1987, chiar in ziua alegerilor de deputati pentru Marea Adunare Nationala, constituie un preludiu la ceea ce va urma. Nemultumirile si lipsurile acumulate au aratat posibilitatea ratelor explozive ale participarii clasei muncitoare la rasturnarea lui Ceausescu.

Dupa decembrie 1989, pe fondul transformarilor structurale impuse de revolutie, imaginea lui N. Ceausescu devine centrul de referinta al raului absolut. Determinative ca "odiosul"; "tiranul"; "dictatorul"; "calaul"; "criminalul" apareau cu litere de-o schioapa pe prima pagina a publicatiilor, elaborate de acei profesionisti ai condeiului care se convertisera brusc din rolul de "cantareti de curte" in apologeti ai noului regim.

Condamnat la moarte pentru subminarea economiei nationale si pentru genocid economic, demonizarea imaginii lui N. Ceausescu este blocata, printr-o ciudata viclenie a istoriei, prin insusi temeiul acestei condamnari in ziua de Craciun: pe fondul greutatilor economice inerente tranzitiei si a caderii unor ramuri industriale, anul 1989 este luat ca reper in incercarile de redresare a economiei nationale, la fel cum anul 1938 era luat de propaganda comunista ca an de varf in dezvoltarea Romaniei interbelice, pentru a se evidentia superioritatea modului de productie socialist.

Bilet 1 (gr.1)

Banuiesc ca subiectele simple au fost identice dar mai erau de acoperit :

1. institutionalizarea puterii ( politicului)

Importanta exceptionala pe care o vor capata institutiile in Grecia antica in organizarea

spatiului politic a facut ca imaginea publica a acestora sa fie pozitionata in

timp de dezbaterile sofistilor si in marile sisteme filosofice. Institutionalizarea politicului

a determinat ca vectorii de imagine sa se structureze in jurul institutiilor mai

degraba decat in jurul liderilor. Atat grecii cat si romanii au fost obsedati de sinteza

dintre cea mai buna forma de guvernamant si cel mai bun cetatean. Grecii, mai ales,

au pastrat un cult special Statului, Legii si Dreptatii.

Spre deosebire de Orientul antic, in Grecia imaginea liderilor si a institutiilor va

cunoaste un proces de laicizare accentuata, pe masura ce legitimarea puterii se bazeaza

din ce in ce mai mult pe elementele rationale ale organizarii spatiului public.

Prerogativele puterii incep sa se separe de persoana titularului; autoritatea unei

functii publice depinde tot mai mult de vointa corpului de cetateni. Numirea intr-o

functie prin tragerea la sorti avea ca fundament constiinta superioritatii morale si

intelectuale a segmentului de populatie ce alcatuia corpul cetatenilor. Desi in Grecia

antica se observa o diminuare a legitimarii prin sacru, personificarea puterii la

nivelul institutiilor si formelor de guvernamant permite transferul prestigiului si

influentei de la titularul functiei spre institutii, conferindu-le astfel autoritate.

In cartea a III-a din Istorii Herodot

initiaza dezbaterea critica despre alegerea celei mai bune dintre principalele forme

de guvernamant: monarhie, aristocratie, democratie.

La romani, imaginea omului politic si a institutiilor politice capata o dimensiune apasat morala, in sensul ca a te angaja in politica este o onoare si o datorie in acelasi timp.

Puterea cunoaste o ambivalenta profunda, datorita succesiunii in decursul a peste o mie de ani de istorie romana, a mai multor forme de guvernamant

2. definiti temperamentul

temperamentul se refera la latura afectiva a personalitatii, insa aceasta din urma nu

constituie caracterul. Atat animalele, cat si omul, au numeroase instincte dar in procesul

evolutiei omul s-a transformat in om numai atunci cand a ajuns sa-si controleze

instinctele; tocmai in aceasta consta caracterul sau. Inhibarea instinctelor este

determinata de sanctiunile etico-logice.

3. definiti caracterul

caracterul ca inclinatie psiho-fizica stabila de a inhiba impulsurile instinctive in

conformitate cu principiul reglator.

Caracterele nu trebuie clasificate in functie de predominarea laturii intelectuale

sau afective, ci in functie de instinctele care sunt inhibate sau nu de catre individ si

in raport cu principiile etico-logice pe baza carora se infaptuieste aceasta inhibitie.

Care dintre instincte sunt inhibate si prin ce fel de sanctiuni - aceasta depinde de

insusirile imanente ale personalitatii.

Tipurile superioare de caracter se pot realiza, dupa Roback, numai la persoanele

cu un tip superior de inteligenta. Cel mai inalt tip de caracter poate fi intalnit la un

individ a carei inhibitie este declansata de intuitie. Numai oamenii alesi pot avea un

asemenea tip de caracter. Absenta inhibitiei corespunde lipsei de caracter. Roback

propune urmatoarea schema a tipurilor de caracter:

"Omul mijlociu nu poate avea un caracter cristalizat, tot asa cum nu pot avea

talent oamenii de pe strada".

Un reprezentant de frunte al filosofiei culturii si esteticii germane, Spranger,

considera ca fiecare om poseda anumite predispozitii. Aceste predispozitii, unele

pentru actiune, altele pentru reflectie ar determina atitudinile omului, orientarea lui

spre realitate. Acestor forme sau orientari imanente ale personalitatii le corespund

anumite forme socio-culturale, istoriceste constituite: arta, religia, economia, stiinta,

statul, politica. Plecand de la aceste predispozitii, el stabileste sase tipuri de individualitate

sau de caracter:

1. Omul pragmatic, orientat spre viata economica. In conduita sa el se conduce

dupa principiul utilitatii. Apreciaza totul din perspectiva eficientei economice. Este

egoist;

2. Omul teoretic. Pentru el, esentialul il constituie constructiile intelectuale,

gandirea logica. In viata practica este neputincios. Este individualist;

3. Omul estetic. Se distreaza cu jocul de-a viata. Face din actele vietii criterii ale

placerii estetice. Cauta semnificatia frumosului in toate actiunile sale. Nu apreciaza

viata practica si nu este capabil de gandire teoretica;

4. Omul religios. Pune accentul pe valorile religioase si contempla lumea de

dincolo. Nu il intereseaza viata practica;

5. Omul dominator (liderul politic). Aspira in permanenta la dominatia asupra

oamenilor pe care ii foloseste in permanenta ca mijloc de realizare a scopurilor sale.

Toate cunostintele, deprinderile, ceilalti oameni ii servesc doar ca mijloc de dominatie;

6. Omul social. Scopul vietii il gaseste in fericirea celorlalti. Este extrem de sociabil.

Acest tip de om se intalneste rar.

4. Tipuri si tipologii de lideri

Prin expresia "tipul personalitatii" intelegem totalitatea

trasaturilor ei distinctive stabile, caracteristice pentru un grup intreg de oameni care

desfasoara una si aceeasi activitate. Astfel, putem vorbi despre tipuri profesionale,

stiintifice, militare, religioase, artistice de personalitate.

A. Primul criteriu de tipologizare a liderilor politici imbina dimensiunea ideologica

si stilul de conducere S-a batut moneda pana la satietate pe urmatoarea

tipologie, un adevarat ideal-tip weberian: 1. liderul liberal; 2. liderul democratic; 3.

liderul autoritar; 4. liderul dictatorial (totalitar). Aceasta tipologie a fost mult

amplificata in zilele noastre de teoriile leadership-ului din managementul organizatiilor

de peste ocean

B. Tipologiile care imbina criteriul ideologic cu cel psihologic ofera un plus de

precizie in intelegerea personalitatii liderilor.

Din incrucisarea tipurilor biologice, tipurilor psihologice si tipurilor sociale se

poate obtine o intelegere mai adecvata a personalitatilor politice, cel putin a infrastructurii

lor psihologice si biologice care ii impulsioneaza si le circumscrie intr-un

mod adecvat actiunile. Teoria celor patru temperamente lansata in istoria medicinei

de Hipocrat (sangvin, coleric, flegmatic si melancolic) s-a dovedit de o importanta

exceptionala in intelegerea biotipurilor, a mecanismelor de interactiune dintre

acestea in structura personalitatilor politice si a stilului lor de a actiona

5. enumerati caracteristicile tipului flegmatic (ex. Mugur Isarescu)

4. Tipul flegmatic

Sentimentele lui se formeaza lent si nu ating o intensitate deosebita. Sentimentele

lui nu sunt clar conturate, trainice, nici pozitiv, nici negativ. Viata lui afectiva

este destul de rece, putine lucruri il fac sa vibreze. Bucuriile, enervarile marunte

sunt trecatoare. Se plictiseste adesea. In lipsa vietii afective se interiorizeaza mai

mult in actiune. Este predispus spre cinism; ironizeaza entuziasmul celorlalti. In

activitatea politica este responsabil, calm, realist, pragmatic. Este indiferent la aprecieri

si la critic. Este comod, dar desi nu are initiative si idei finalizeaza in conditii

optime ceea ce a inceput. In viata particulara este linistit, pasnic, pedant si comod.

O personalitate romana contemporana care se inscrie in parametrii acestei tipologii

este guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, fost candidat la presedintia

Romaniei in 2000.

6. enumerati caracteristicile tipului sangvin

Tipul sangvin

Se caracterizeaza prin reactii afective foarte rapide. De multe ori este pripit si

imprudent. Sentimentele lui sunt schimbatoare; buna sa dispozitie se schimba usor

in deprimare, in pesimism. Isi exprima usor emotiile; starile de spirit i se citesc pe

fata. Dorinta lui de comunicare este puternica; in general ii place sa vorbeasca

despre sine. Ii plac laudele si aprecierile. In activitatea lui intelege repede, este

neobosit, dinamic, entuziast. Are disponibilitati pentru o arie variata de preocupari.

In acelasi timp este superficial, labil, nu este perseverent sau inconsecvent. Stie sa

se poarte cu oamenii, dar se supara usor. Isi exprima deschis opiniile si isi duce la

bun sfarsit sarcinile. In viata particulara este omul dispozitiilor, cauta senzatii noi,

este instabil, nu-i plac sacrificiile mai mari. Fac parte din aceasta categorie N.S.

Hrusciov, F. Castro, B. Eltin, R. Reagan.

7. enumerati caracteristicile tipului coleric

2. Tipul coleric

Sentimentele lui sunt trainice si se formeaza rapid. Isi pastreaza entuziasmul

aproape cu aceeasi intensitate. In acelasi timp este constant in sentimentele

negative, este agresiv si violent. Isi manifesta sentimentele nu in cuvinte si gesturi,

ci mai ales in actiuni. Este dispus sa lupte pentru ceilalti, dar in acelasi timp este

razbunator, nu iarta ofensele ce-i sunt aduse. In munca este puternic, perseverent,

rezistent, are o mare incredere in sine, este hotarat, pasionat, cu spirit practic,

ambitios. In activitatea sociala se caracterizeaza prin mari calitati, dar si prin mari

defecte. Inteligenta si vointa sa sunt unele dintre ele. In conditii de stress sau in

situatii limita poate deveni impulsiv sau violent. In viata particulara este statornic,

atasat familiei, dar nu suporta critica si este adeseori nedrept. Fac parte din aceasta

categorie Nicolae Ceausescu, Fr. Mitterand, G. Bush.

Si liderii colerici, la care s-a format o inhibitie volitionala, pot ramane la inaltimea

relatiilor umane, chiar in cazul unor evenimente mai deosebite. Ei stiu sa se

stapaneasca. Asadar, temperamentul determina numai in anumite conditii tendinte

spre un anumit comportament, dar nu poate fi considerat fatal, ca prefigurand in

exclusivitate stilul vietii si conducerii. De asemenea, manifesta tendinte de

autoritarism oamenii cu o ambitie bolnavicioasa si o fire egoista.

8. regele la Bossuet

Absolutismul teocratic al lui Bossuet (1627-1704) purcede dintr-o alta sursa de

legitimitate, legitimitatea divina, prezenta in textele sacre, pentru a fundamenta

importanta formei de guvernamant monarhice pentru pacea si fericirea popoarelor.

Creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, in infinita lui dragoste si bunatate,

omul ar participa la edificarea societatii sale urmand modelul divin, printr-un fel de

radiatie adaptativa, dupa cele 10 porunci: "Noi vedem societatea umana sprijinita

pe fundamente indestructibile: un acelasi Dumnezeu, un acelasi obiect, un acelasi

scop, o origine comuna, un acelasi sange, un acelasi interes, o nevoie reciproca, atat

pentru afaceri cat si pentru dulceata vietii"

Ca la orice cleric care se respecta, necesitatea guvernarii monarhice apare la

Bossuet drept consecinta a caderii primului om in ispita, a pacatului originar. La

58 Imaginea publica a liderilor si institutiilor politice

inceput, specia umana constituia o singura si mare familie si numai Dumnezeu, "adevaratul

rege exercita la inceputul lumii, vizibil, prin el insusi, imperiul si autoritatea

asupra oamenilor" . Dar apoi, sub influenta pacatului originar, au aparut Raul, zavista,

lacomia. Comunitatea umana initiala s-a divizat in popoare, fiecare dintre acestea

fiind alcatuite din mai multe familii particulare: "Societatea umana a fost distrusa si

violata de pasiuni. Totul se divizeaza si se imparte intre oameni, datorita violentei

pasiunilor lor" . Aceasta separare a oamenilor intr-o noua forma de comunitate este

marcata in timp si spatiu de teritoriu, element indispensabil al formei politice numita

"stat"; "societate politica" sau "societate civila" prin care Bossuet desemneaza noua

"societate partiala" a oamenilor. De aici definitia statului: "O societate de oameni

uniti impreuna sub aceeasi guvernare si sub aceleasi legi" . Necesitatea monarhiei,

ca forma de guvernamant in istorie, este vazuta de Bossuet din mai multe perspective:

1. Regele singur poate salva supusii de consecintele nefaste ale pacatului originar

in planul vietii temporale. Prin sacralitatea naturii sale si prin calitatile dovedite,

el a devenit o expresie a echidistantei si o garantie a victoriei in lupta impotriva

pasiunilor si dezbinarilor, frecvente in societatea naturala a oamenilor unde domne

ste starea de anarhie: "Gratie ei, fiecare particular renunta la dreptul de a ocupa

prin forta ceea ce ii convine pentri ca astfel sa devina el insusi mai puternic. Existenta

guvernarii asigura perpetuarea statelor si le face nemuritoare"

2. Suveranitatea puterii regale legitimata prin drept divin. Ideea ca suveranitatea

a apartinut initial poporului care a cedat-o regelui prin intermediul unui contract i

se pare hilara lui Bossuet. In starea de anarhie, poporul nu avea suveranitate, pentru

ca aceasta nu exista. Suveranitatea presupunea prin ea insasi un fel de guvernare

instituita: astfel ca, la inceputul lumii, Dumnezeu singur exercita puterea si autoritatea

asupra lumii. Regalitatea a luat nastere din autoritatea paterna. Teoriile care

explica cel mai bine geneza statului si pe care Bossuet le sustine cu argumente din

Biblie sunt teoriile patriarhale. Prima forma de guvernamant, cea monarhica, a luat

nastere din uniunea mai multor familii, conduse de un singur batran, sef al acestor

familii. "Oamenii [.] care gasisera o binefacere in aceasta viata s-au convins usor

sa faca societati de familii sub regi care le-au tinut loc de tata" . Prima forma de

guvernamant decurgea astfel din familia patriarhala, dupa modelul celor pastorite

de Avraam si de Simon.

3. Sacralitatea regalitatii deriva din traditia biblica, din respectul Apostolilor

pentru puterile instituite, din invataturile Mantuitorului adresate crestinilor pentru a

fi buni cetateni si a-si iubi patria. In plus, Dumnezeu i-a desemnat pe regi ca pe proprii

lui ministri si domneste prin ei. De aceea, "respectul, fidelitatea si supunerea

care se datoreaza regilor nu trebuie sa fie afectate de nici un pretext" . A atenta la

persoana lor este un sacrilegiu, chiar si in conditiile in care regele ar guverna prin

nesocotirea celor sfinte. Dar si in acest caz Bossuet nu absolva pe supusi de supunerea

datorata regelui si nu admite revolta impotriva lui. Singurele remedii acceptate

pentru indreptarea regelui pe calea cea dreapta sunt "dojenile respectuoase, fara

murmur si fara revolte, unindu-si rugaciunile pentru transformarea lui"

Clasic si baroc in geneza formelor politice moderne 59

4. Traditia. Respectarea puterilor instituite in fiecare tara si, mai ales, in Franta,

este o datorie de onoare si sacra a fiecarui cetatean. Arhiepiscopul Parisului si fostul

preceptor al lui Ludovic XIV nu scapa prilejul sa reaminteasca, in acest context,

importanta politicii in istoria societatii umane: "Prin guvernare si legi linistea si

viata tuturor oamenilor sunt, atat cat este posibil, sigure. Avantajele societatii sunt

atat de mari incat ele ii obliga pe cei care fac parte din ea sa se supuna la comanda

autoritatii. Cine nu iubeste societatea civila din care face parte, adica statul in care

s-a nascut, este dusmanul lui insusi si al intregului neam omenesc. El trebuie sa fie

bun cetatean, si sa sacrifice patriei sale aflata la nevoie tot ceea ce are si propria sa

viata"

Pe de o parte, dorinta de limitare a puterii regale in numele "dreptei credinte";

pe de alta, obsesia unitatii regatului cauzata de conflictele religioase. Pe de o parte,

posibilitatea de a-l detrona pe rege in numele "contractului special" dintre acesta si

popor; pe de alta, sacralitatea de neatins a persoanei regelui. Conflictul dintre Lege

si valoare, dintre datorie si iubire, dintre etern si efemer se reflecta cu destula fidelitate

in teatrul clasic francez, in special in tragediile lui P. Corneille si J. Racine.

Daca axa paradigmatica a tragediei elene este relatia sfasietoare dintre om si destin,

in teatrul clasic francez aceasta axa este amplificata de tensiunea dintre om si divinitate,

dintre Dumnezeul ascuns, detinator al harului, si lipsa chinuitoare de certitudine

a omului, neputincios in fata pasiunilor devoratoare.

9. Faraonul egiptean

faraonul are o

putere considerabila asupra intregului teritoriu egiptean iar simbolul acestei puteri

nu este un templu, ci un mormant monumental care va pastra resturile zeului-rege

si-i va perpetua opera magica.

Terenurile arabile si recoltele apartineau faraonului. Din acestea, el repartiza o

parte nobilimii care ii era supusa intrutotul. Faraonului ii datorau "sufletul" lor deoarece

suveranul asimilase totemurile clanurilor si castigase nemurire gratie puterii

sale magice. [.]

Zeii nationali si locali aveau temple datorita ofrandelor regelui divin. Numai

faraonul avea puterea sa-i adore pe zei ca sa atraga binefacerile lor asupra intregului

popor. De fapt, el numea preoti care aduceau ofrande pentru "viata, sanatatea si

prosperitatea faraonului, sarcina care uneori era incredintata descendentilor preotilor

locali si membrilor societatilor secrete care, odinioara, in perioada predinastica,

erau in slujba totemurilor triburilor" In epopeile indiene Mahabharata si

Ramajana, originea solara a lui Rama regele, el insusi fiu de rege, este evidentiata

prin imaginile extrem de plastice ale unei nunti cosmice. Rama s-a nascut din soare

si este un erou intemeietor, pentru ca vechile divinitati l-au creat dintr-o samanta a

zeului suprem. El s-a casatorit cu printesa de sange regal - Sita (brazda) - care simbolizeaza

casatoria dintre rege si pamant, dintre regat si fertilitate.

10. Dosarul de cadre

Conservarea imaginii politice prin adecvarea datelor de identitate civila si

socio-profesionala la o ideologie in continua transformare a constituit o preocupare

permanenta a nomenclaturii comuniste. "Dosarul de cadre", arma teribila in lupta

politica, a cunoscut retusari semnificative in functie de orientarea ideologica dominanta.

De observat ca nu morala sau loialitatea individului fata de cauza aveau prioritate,

ci adecvarea datelor de baza ale personalitatii la portretul robot oficial, cerut

de ideologia formarii omului nou. Dimensiunea ateista a ideologiei comuniste ii

determina pe activistii de partid romani sa-si ascunda cu grija calitatea de credincios

si practicant al religiei ortodoxe. Cei care, in mare taina, indrazneau sa-si boteze

copiii sau sa se cunune la vreo manastire ferita de privirile indiscrete, daca erau

descoperiti, plateau un pret greu pentru aceste sentiment al apartenentei. Nu numai

ca isi pierdeau posturile si privilegiile, sau erau "cantati" si demonizati la sedintele

de partid, dar primeau o sanctiune care ii impiedica pe tot restul vietii sa ocupe

vreun post in conformitate cu pregatirea lor, daca o aveau. "Petele de la dosar", ca

imagine negativa a unei personalitati politice, se vor coagula intr-o structura teribila

a luptei de clasa si vor cautiona ideologic imaginea comunista despre politic/politica.

De asemenea, in momentul in care a aparut Codul normelor si principiilor de viata

comunista, ale eticii si echitatii socialiste preocuparea activistilor a fost de a salva

aparentele vietii de familie armonioase, in acord cu dimensiunile morale ale familiei

socialiste trasate in acest document. Promovarea femeii si lupta contra divorturilor,

educatia copiilor in spiritul moralei proletare inaintate, recomanda familia

prezidentiala ca un model demn de urmat. Oameni care nu mai comunicau de ani

de zile, instrainati efectiv unul de celalalt, traiau, printr-o conventie tacita, sub acelasi

acoperamant, insa fiecare cu viata sa proprie, de teama sa nu-si piarda functia si

privilegiile aferente. Partea tragica este ca tocmai acesti indivizi demascau, cu sfanta

manie proletara, imoralitatea celor care aveau curajul sa rupa voalul ipocriziei si sa

opteze pentru o viata autentica. De asemenea, problema rudelor in strainatate sau a

detinerii ilegale de valuta tradeaza rolul violentei simbolice in justificarea

120 Imaginea publica a liderilor si institutiilor politice

ideologica a terorii. Puritatea dosarului de cadre inlocuieste omul: ceea ce conteaza

este adecvarea datelor biografice la exigentele de moment ale ideologiei. In conditiile

societatilor contemporane, legaturile de rudenie si de alianta au slabit; adeseori, doar

amintirea acestor legaturi mai subzista la rudele de gradul II, III sau IV care nu se

mai vad intre ele decat sporadic la inmormantari sau nunti. Chiar si in aceste ocazii

indiferenta, invidia sau ranchiuna iau locul legaturilor profunde, afective. Si atunci

de unde aceasta raspundere pentru fapta unei persoane virtual straine, uneori necunoscuta.

Explicatia consta in eficienta politicii de cadre: motivatia pentru principiul

rotatiei care trebuia sa inoculeze in suflete convingerea ca nimeni nu este de neinlocuit.

11. faraonul egiptean

In Egiptul antic, Menes, fondatorul legendar al

statului, nu este "reprezentantul unui zeu, ci zeul insusi". El era seful clanului Soimului

care "s-a identificat prin magie cu totemul sau Soimul divin (Horus); el a

cucerit restul vaii si deltei si a unit intr-un singur sat satele si clanurile independente

[.]. Riturile sale magice il fac nemuritor si asigura fertilitatea pamantului si cea a

turmelor de vite. El a asimilat [.] totemurile stravechilor populatii care au smuls

pamantul fertil din ghearele mlastinii si ale desertului" . De aceea, faraonul are o

putere considerabila asupra intregului teritoriu egiptean iar simbolul acestei puteri

nu este un templu, ci un mormant monumental care va pastra resturile zeului-rege

si-i va perpetua opera magica.

Terenurile arabile si recoltele apartineau faraonului. Din acestea, el repartiza o

parte nobilimii care ii era supusa intrutotul. Faraonului ii datorau "sufletul" lor deoarece

suveranul asimilase totemurile clanurilor si castigase nemurire gratie puterii

sale magice. [.]

Zeii nationali si locali aveau temple datorita ofrandelor regelui divin. Numai

faraonul avea puterea sa-i adore pe zei ca sa atraga binefacerile lor asupra intregului

popor. De fapt, el numea preoti care aduceau ofrande pentru "viata, sanatatea si

prosperitatea faraonului, sarcina care uneori era incredintata descendentilor preotilor

locali si membrilor societatilor secrete care, odinioara, in perioada predinastica,

erau in slujba totemurilor triburilor" In epopeile indiene Mahabharata si

Ramajana, originea solara a lui Rama regele, el insusi fiu de rege, este evidentiata

prin imaginile extrem de plastice ale unei nunti cosmice. Rama s-a nascut din soare

si este un erou intemeietor, pentru ca vechile divinitati l-au creat dintr-o samanta a

zeului suprem. El s-a casatorit cu printesa de sange regal - Sita (brazda) - care simbolizeaza

casatoria dintre rege si pamant, dintre regat si fertilitate.

Din principiile fondatoare ale Cosmosului insusi deriva originea cosmica a regilor

si a institutiilor politice, precum si principiile de legitimare ale ordinii politice.

In cosmologia indiana, de exemplu, cosmosul este perceput ca o comunitate de comunitati,

guvernata de legea universala a iubirii, Rita. Comunitatea umana, nefiind

decat o parte a Marelui Tot, este guvernata de Kharma si Dharma, legea destinului

si legea datoriei morale, derivate din Rita. Datoria regelui este de a descoperi si de

a sti sa aplice modalitatile de actiune ale acestor legi la nivelul comunitatii de care

depinde si fericirea supusilor sai si care este, mutatis mutandis, sarcina lui esentiala.

De aici deriva si samburele teoriilor contractualiste privind aparitia statului si societatii,

intemeiate pe o legitimitate teocratica a puterii.

20 Imaginea publica a liderilor si institutiilor politice

Fascinatia puterii nu rezida numai in caracteristica esentiala a omului de a fi

zoon politikon, de a fi capabil sa transforme relatiile de adversitate din habitatul sau

in relatii de colaborare. Instituirea rationala a politicului, pe baza de norme si valori,

ascunde jocul reprezentarilor sociale si rolul mecanismelor simbolice, al factorilor

instinctuali si afectivi in perceperea politicului ca forma fundamentala de actiune

pentru conservarea si perpetuarea comunitatilor umane.

Afirmatia lui Maurice Duverger, reluata si amplificata de J.W. Lapierre, dupa

care politica este anterioara omului in procesul aparitiei vietii pe Pamant, trebuie

privita cu multa circumspectie si cu nuantarile de rigoare. Dincolo de analogia frapanta

dintre instinctul social la om si la unele specii de animale ramane deosebirea

ontologica profunda, ca o piatra de hotar in instituirea politicului, in saltul ontologic

al omului de la natura la cultura. Caci instinctul de asociere la unele specii de animale

este determinat ereditar si fatalmente blocat la acest nivel. Numai omul poate

converti pulsiunile sale biologice in reguli de comportament exterioare instinctului

sau social. Acest lucru este posibil datorita unor calitati intrinsec umane pe care

numai specia umana le-a putut folosi in avantajul propriei sale deveniri. Intr-adevar,

numai omul are capacitatea, practic, nelimitata, de a invata, iar, prin mecanismele

memoriei sociale, de a stoca aceste cunostinte si, prin transmiterea lor generatiilor

viitoare, de a le converti in norme si valori. Prin urmare, instituirea politicului insote

ste ca o umbra evolutia omului pe Pamant, prin transformarea normelor si valorilor

umane in structuri sociale. Fiind cosubstantial naturii umane, politicul este

insasi esenta realitatii sociale in care omul, prin asociere, isi poate invinge slabiciunile

biologice si isi poate dezvolta personalitatea.

Ipoteza de la care plecam este ca politicul insoteste ca o umbra evolutia si implinirea

omului pe Pamant. Ea dezvolta veritabile "fete ale lui Ianus", urmand celebra

metafora lansata de Maurice Duverger cu privire la utilitatea politicului sau distructivitatea

lui. Conform acestei definitii o politica poate fi distructiva daca avantajele

guvernarii revin grupului minoritar conducator sau constructiva daca de eforturile

acestui grup beneficiaza intreaga comunitate. Pentru a putea inainta in configurarea

obiectului stiintei politice o distinctie epistemologica este necesara: distinctia politic/

politica. Politicul (fr. le politique; it. il politico; germana Das Politik) ar reprezenta

o structura imanenta a spiritului uman, un concept-grebla care ar ingloba toate

semnificatiile politicii. Ca determinativ esential al acestor semnificatii politicul isi

trage forta sa din capacitatea de conversie a instinctului de dominatie in relatia

fundamentala de putere: dominatie-supunere, prezenta in orice societate umana. La

randul lui instinctul de dominatie deriva din instinctul de agresivitate care, la om,

spre deosebire de animale, este programat filogenetic. Importanta politicului sta in

nevoia de politica, nevoie care se manifesta in nevoia de ordine, organizare si ierarhie

sociala fara de care nici o societate umana nu ar putea sa functioneze.

Pe de alta parte, politica imbraca mai multe semnificatii, care sunt tot atatea modalitati

de manifestare a politicului. Cea mai uzitata semnificatie, care arata importanta

ei in evolutia omului, este aceea de forma de organizare si conducere a unei

Imaginea si fascinatia puterii 21

comunitati umane. A doua semnificatie a politicii, care arata materializarea nevoii

de asociere, este aceea de asigurare a securitatii interne si externe a grupului. Atreia

semnificatie vizeaza capacitatea de luare a deciziilor cu caracter global precum si

controlul imperativ de a urmari implementarea lor. Al patrulea nivel al semnificatiei

vizeaza studiul institutiilor si relatiilor politice: partide, stat, organizatii, ligi, asociatii;

studiul relatiilor dintre stat si societatea civila, studiul sistemelor si regimurilor

politice etc. In sfarsit, al cincilea nivel al semnificatiei vizeaza dimensiunea micropoliticului,

formarea politica a individului, normele si valorile politice; formarea

sistemelor de atitudini, de opinii si credinte politice; constiinta si culturile politice.

O problema sociala devine problema politica atunci cand ea afecteaza intreaga

comunitate si cand, pentru solutionarea ei, este nevoie de interventia fortei de

coercitie a statului, legitim instituita. De exemplu, daca o familie nu are butelie de

aragaz, cauza poate fi imputata neglijentei sau bugetului ei sarac; dar daca un intreg

cartier nu dispune de butelii, aceasta problema priveste primaria sectorului si devine

o problema politica. Referendumurile organizate in Franta si Italia cu privire la

problema avortului sau a divortului arata clar cum o problema sociala, sprijinita puternic

de Biserica, poate deveni o problema politica si reclama, pentru solutionare,

autoritatea publica.

Fascinatia politicului rezida si in prezenta cotidiana, imperceptibila si universalizata

a relatiilor de putere. Dintre toate formele de putere: sociala, religioasa, militara,

stiintifica etc. puterea politica creeaza acel vertige du pouvoir, ameteala sau

betie a puterii la cel care o detine. Acest efect tradeaza, implicit, recunoasterea necesitatii

puterii pentru functionarea sistemelor sociale globale. Nu exista comunitate

fara concomitenta a trei structuri: ordine, organizare si ierarhie sociala. De la hoarda

primitiva, de la ceata de vanatori compusa din 8-10 barbati puternici pana la societatile

extrem de complexe puterea se manifesta pretutindeni in influenta reciproca

dintre formele sale incat omul, prins in plasa determinismelor sale, o concepe ca pe

o fatalitate.