SCOALA DE GEOPOLITICA ANGLO - AMERICANA

SCOALA DE GEOPOLITICA ANGLO - AMERICANA

Cea mai mare personalitate a geopoliticii americane este considerat a fi Alfred Mahan, amiral al marinei americane si profesor la Naval War College. In lucrarile sale el urmareste ascensiunea marilor puteri: Anglia (1600-1783) si Franta (1793-1812) din perspectiva puterii maritime de care dispuneau la momentul respectiv acestea. Mahan nu face altceva decat sa dea solutii Statelor Unite ale Americii pentru a deveni putere mondiala. Teoriile sale sunt puse in practica de presedintele Roosevelt. Astfel achizitionarea canalului Panama se datoreaza convingerilor sale ca, istmul dintre cele doua Americi trebuie controlat de SUA, insula Hawaii devenind punctul strategic pentru apararea impotriva unei eventuale invazii. 
Mahan pledeaza de fapt pentru construirea unei puternice flote navale indispensabile unui stat care vrea sa joace un rol important in ordinea lumii. Acest deziderat apare datorita faptului ca SUA nu este altceva decat un continent izolat de restul lumii, dar care are acces la Oceanul Planetar si este o mare putere economica. Singura posibilitate pentru acest stat de a ajunge la celelalte continente este marea, de aceea este necesara crearea flotei navale. Dand exemplul Angliei si al Frantei, doua binecunoscute imperii pentru perioadele in care el le analizeaza, nu putem sa nu observam ca de fapt dezideratul lui Mahan era ca prin intermediul unei flote puternice, SUA sa ajunga si ea o mare putere mondiala. Ca o conditie pentru a deveni o mare putere, pe langa iesirea la Oceanul Planetar si existenta unei flote puternice, Mahan aminteste si inexistenta vecinilor puternici. 
Daca pana in prezent SUA detinuse o potentialitate geopolitica acum, prin flota maritima ea devine o putere geopolitica (fiind deja putere industriala). Autorul precizeaza ca, nu este important sa ocupi un teritoriu, ci sa detii controlul asupra cailor de acces spre acesta. Deci nu se mai pune problema cuceririi de teritorii, ci de controlare a zonelor spre ele. Aceasta este o viziune total diferita de cea a autorilor germani, care si-au elaborat teoriile din punctul de vedere al expansiunii teritoriale. Pentru America insa nu se punea problema densitatii mari a populatiei deoarece continentul era destul de incapator si nedescoperit in totaliate. Se dorea construirea unui imperiu al oceanului care sa controleze toate activitatile mondiale. 
Mahan mai spune ca, pentru a fi efectiva, puterea trebuie sa fie insotita de capacitatea de a proiecta puterea. In functie de etapa in care se afla omenirea, mijloacele prin intermediul carora se proiecteaza puterea trebuie sa fie diferite. Meritul autorului este acela de a fi observat importanta pe care o are pentru America existenta unei flote care sa-i asigure suprematia. Teoria lui Mahan se apropie de teoria altui autor american, de origine olandeza, Spykman care a observat importanta tarmurilor pentru un stat, faptul ca detinerea controlului asupra acestora duce la controlul asupra zonelor interioare lor. 
Alexander de Seversky publica de asemenea lucrari vitale pentru America (unde a emigrat din Rusia) el fiind autorul teoriei puterii aeriene. Seversky utilizeaza notiunea de areal de dominare aeriana, vorbind despre un fel de imperiu al aerului care ar reprezenta inca o modalitate de a lega acest continent de restul lumii, de iesire din izolarea naturala in care se afla. El demonstreaza ca puterea aeriana este superioara puterilor terestra si maritima, sugerand dezvoltarea acestui tip de putere de catre SUA si renuntarea treptata la celelalte tipuri de putere. Teoria sa este asemanatoare teoriei lui Mahan deoarece ambii autori vad in America o mare putere mondiala in devenire, daca aceasta isi va crea o flota maritima puternica, respectiv o puternica forta aeriana. Ambele variante sunt posibile pentru SUA, dar si necesare daca aceasta va dori sa comunice cu restul lumii, fapt imposibil de realizat pe uscat.
Halford Mackinder este autorul teoriei zonei pivot. El a fost decanul Facultatii de Stiinte Economice si Politice din Londra si vicepresedintele Societatii Regale de Geografie. In 1919 el publica lucrarea 'Democratic Ideals and Reality' in care abordeaza intr-un mod cu totul nou lumea. El opereaza cu notiuni ca: Oceanul Planetar, Insula Mare a Lumii (formata din Eurasia si Africa), renuntand practic la impartirea planetei in oceane si continente. Oceanul Planetar reprezinta 3/4 din suprafata globului si era dominat la vremea respectiva de Marea Britanie (care detinea suprematia oceanica). Din aceasta cauza teroriile sale vor viza in special zona de uscat, adica Insula Mare a Lumii, pentru ca vastele resurse ale acesteia sa fie controlate tot de catre aceasta mare putere. 
Autorul considera ca Africa face parte din Insula Mare a Lumii datorita faptului ca ea este perfect unita cu Asia (Canalul de Suez fiind facut de om) si aproape unita la stramtorile Gibraltar si Bab-el-Mandeb cu Europa. Avand in vedere faptul ca Insula Mare a Lumii detinea 2/3 din suprafata uscatului, ca aici traia majoritatea populatiei globului si ca in plus cele mai mari bogatii naturale se gaseau tot aici, este de la sine inteles de ce autorul elaboreaza un program de stapanire a acestei zone. Din nefericire datorita conditiilor istorice (sfarsitul Primului Razboi Mondial, din care Anglia iesise invingatoare) Mackinder nu a trezit interesul compatriotilor sai, dar scrierile sale au avut un impact deosebit in Germania (care a vazut in ele o modalitate de a-si castiga suprematia pierduta in razboi). 
Mackinder vorbeste despre heartland (inima lumii) care dupa el ar fi zona cuprinsa intre Europa de Est (din Muntii Urali sau de la Caspica si Volga) si Oceanul Pacific. Aceasta zona pivot este bogata in resurse naturale si detine o pozitie cheie in ceea ce priveste comunicarea intre diferitele regiuni ale globului. Inner (marginal) crescent reprezinta frontonul maritim alcatuit de statele care sunt situate in interorul continentului dar care au acces la Oceanul Planetar (Germania, Turcia, India, China). Outer (insular) crescent sunt statele care sunt exterioare zonei pivot (Marea Britanie, Africa de Sud, Japonia). Avand in vedere toate acestea autorul stabileste trei conditii pentru dominarea lumii: 'Cine stapaneste Europa de Est, stapaneste heartland; Cine stapaneste heartland, stapaneste Insula Mare a Lumii; Cine stapaneste Insula Mare a Lumii, stapaneste lumea'. Teroria s-a nascut din temerile autorului fata de pericolul provenit dintr-o eventuala aliere a statelor din Europa de Est si din zona pivot: Germania, Rusia si China. Tot el este cel care a sesizat ca intre Germania si Rusia nu exista bariere naturale importante, fapt pentru care o eventuala expansiune a Germaniei in Est este foarte posibila. Iata de ce ideile lui Mackinder au avut mare succes in Germania, ele reprezentand tocmai un plan de redresare pentru acesta tara (provenit de la o sursa anglofona). Faptul ca aceasta teorie, a unei uniri intre Germania, Rusia si Japonia (de data aceasta), a fost analizata si de catre geopoliticienii germani, il putem observa in teoria lui Haushofer despre troika. Pentru a preintampina aparitia unei astfel de aliante, Mackinder propune intensificarea relatiilor dintre Marea Britanie si Rusia. 
Doar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial teoriile lui Mackinder despre heartland au luat amploare si in Marea Britanie. Este momentul in care Germania devenea o putere mondiala (si datorita ideilor preluate de la Haushofer de catre Hitler) careia trebuia sa i se puna capat. In anul 1943 autorul isi republica teoria, de aceasta data modificata (SUA datorita statutului de mare putere fusese si ea luata in calcul). O parte din SUA (de la fluviul Missouri pana la Coasta de Est) a fost inclusa in heartland, Oceanul Atlantic este denumit Mid Ocean, Marea Britanie o Malta la alta scara, iar Franta bridgehead. Germania putea sa fie astfel stapanita din doua directii: America si Europa. Daca prima teorie a lui Mackinder oferea Angliei o modaliate de a-si marii puterea, cea de-a doua nu face altceva decat sa ofere lumii intregi o modalitate de a scapa de Hitler. Teritoriul Americii a fost zona in care, in spatele frontului s-a construit industria de aparare. Este vorba despre asa numita strategie de aparare in adancime, dupa cum o numesc unii autori. 
Tot Mackinder este cel care face o adevarata profetie spunand ca, daca Rusia va termina victorioasa razboiul, ea va detine cea mai avantajoasa pozitie strategica si va fi cea mai mare putere pe uscat. In timpul razboiului rece Rusia a incercat sa-si pastreze acest statut dar l-a pierdut dupa 1989, cand fosta Uniune a inceput sa se dezmembreze, iar economia ei, si asa destul de precara, sa nu-i mai poata sustine statutul de putere mondiala.

Nicolas Spykman este cel care a lansat teoria tarmurilor (rimland), in evidenta opozitie cu ceea ce gandea Mackinder. Spykman considera ca, pentru a stapani lumea trebuie sa urmaresti urmatorii pasi: 'sa domini coasta pentru a stapani Eurasia si sa domini Eurasia pentru a stapanii lumea'. Autorul olandez afirma ca este decisiv controlul tarmurilor bazandu-se pe faptul ca, heartlandul este prea vast pentru a putea fi dominat. In opozitie tarmul are numeroase cai de comunicatie, este mult mai ospitalier iar 2/3 din populatia lumii traieste aici. Chiar daca la prima vedere Spykman vine in contradictie cu teoria lui Mackinder, rimland nu este nimic altceva decat poarta de intrare spre heartland. Este de inteles de ce autorul acorda mai multa atentie cuceririi tarmurilor, daca avem in vedere faptul ca el a emigrat in SUA. Teoria sa este gandita din punctul de vedere al pozitiei geografice a Americii. Este de la sine inteles de ce trebuia realizata o teorie de dominare a Eurasiei dinspre exterior spre interior. Se crea astfel o strategie pentru SUA prin care era posibila stapanirea intregii lumi de catre aceasta. 
Saul Cohen s-a ocupat de teroria spatiilor globale (realms). El considera ca exista doua spatii globale: maritim si continental. Spatiul maritim este deschis schimburilor comerciale, iar puterile de aici nu au intrat niciodata in contradictie, neavand nici un teritoriu comun de impartit. Considera ca facand parte din cadrul spatiului maritim urmatoarele zone: America de Nord si Caraibe, Europa si Magrebul, America de Sud, Asia de Coasta, Africa subsahariana (ultimele trei formand ceea ce Cohen numeste 'a patra sfera de marginalitiate'). Spre deosebire de spatiul maritim, cel continental este traditional si orientat spre el insusi, iar statele din cadrul lui au intrat de mai multe ori in conflicte militare pentru impartirea puterii in aceasta zona. Din spatiul continental fac parte: Rusia, China, Asia de Sud, Sahara. 
Cohen introduce conceptul de shatterbelts prin care denumeste in acest mod zonele fragmentate din punct de vedere politic si situate la interactiunea dintre cele doua spatii. Exista mai multe astfel de zone. Asia de sud-est a fost pana nu demult un exemplu in acest sens, in prezent apartinand spatiului maritim. Orientul Mijlociu (Egipt, Iran, Irak, Israel, Siria, Turcia) este actualul shatterbelt, aceasta zona fiind disputata intre puterile maritime si cele continentale, dintre care primele se pare ca vor avea castig de cauza. 
Alt concept cu care opereaza autorul este acela de gateway. Acesta reprezinta o zona diferita din punct de vedere cultural si istoric de zonele din jur si mai dezvoltata din punct de vedere economic. De regula un gateway leaga doua cai comerciale importante (maritime), din aceasta cauza el va avea un rol integrator intre regiuni. Cel mai important gateway este cel care leaga Marea Baltica cu Marea Adriatica. Alte posibile zone sunt: cea care leaga cele doua Americi - zona caraibiana si cea care face legatura intre Marea Mediterana si Marea Rosie - zona Orientului Mijlociu.
Saul Cohen si-a propus sa analizeze, din punctul de vedere al spatiilor maritim si continental, lumea. El a incercat sa explice de ce anumite zone se afla in conflict si ce rol pot avea anumite spatii dezvoltate pentru zona din care fac parte. Autorul nu si-a propus, spre deosebire de toti ceilalti autori, sa realizeze un program, un plan de cucerire a lumii de catre tara din care facea parte, America, poate si datorita faptului ca deja existau alti geopoliticieni care o facusera. 

Zbigniew Brzezinski este un alt autor american, contemporan de aceasta data. In studiul sau 'A Geostrategy for Eurasia' el prezinta un tablou al acestei zone, subliniindu-i inaca o data importanta. Brzezinski spune faptul ca, cele mai puternice puteri regionale (China, India) se situeaza in Eurasia. De aici vin pentru America cei mai importanti 'challengeri economici'. Autorul subliniaza inca o data faptul ca Eurasia este zona cu cele mai bogate resurse naturale din lume (75% din resursele energetice ale globului). Mai spune ca aici traieste cea mai mare parte a polpulatiei lumii (75% din totalul de pe glob) si ca 60% din Produsul Intern Brut mondial provine de aici. 
Brzezinski lanseaza de fapt semnale de atentionare a Americii in ceea ce priveste statutul acesteia de mare putere, deoarece el observa ca, puterea potentiala a Eurasiei o depaseste pe cea Americana. Mai mult, ca o parafrazare a sintaxelor utilizate de Mackinder si Spykman, el spune ca 'cine domina Eurasia domina aproape automat Orientul Mijlociu si Africa'. Autorul concluzioneaza ca , America nu trebuie sa faca doua politici separate pentru Europa si Asia deoarece acestea formeaza un tot. 
Printre preocuparile lui Brzezinski se afla si o eventuala apropiere intre Rusia si China pe de o parte si pe de alta parte intre Rusia si Germania. El nu poate sa ignore ceea ce spunea la inceputul secolului Haushofer cu privire la puterile unui eventual atelaj troika. Autorul isi arata temerile si in ceea ce priveste locul Europei in lume in detrimentul Americii. Zbigniew Brzezinski nu face altceva decat sa analizeze zonele care au un potential de putere si care ar putea in viitor sa atenteze la statutul de putere mondiala pe care il are America. El nu face altceva decat sa ia in discutie toate teoriile elaborate de scoala de geopolitica si sa le analizeze din perspectiva SUA, a obtinerii de avantaje pentru aceasta. 
Autorul demonstreaza ca nici o zona din lume, nu poate inca concura cu SUA, spunand ca 'statutul Americii de prima putere mondiala este improbabil ca va fi contestat de vreun challenger pentru mai bine de o generatie' . El aminteste de Rusia si de problemele sale economice si de China care chiar daca vizibil inregistreaza o anumita crestere economica nu va putea sa concureze cu America. Mai mult el considera Europa ca fiind un bridgehead in Eurasia pentru America, asa cum Mackinder vorbea despre Franta. Brzezinski aminteste faptul ca, fara Franta si Germania Uniunea Europeana inceteaza sa existe si in acest sens sugereaza Americii sa aiba in vedere o relatie cat mai apropiata cu acestea. 
Chiar daca Rusia si China nu vor putea concura cu America, Brzezinski considera ca este esential stabilirea unor relatii de cooperare intre aceste tari si SUA. Scopul este acela amintit de insusi autorul: nici o eventuala coalitie sa nu poata fi capabila sa detroneze America (si are in vedere aici Europa unita, China si Rusia post-imperiala).