Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Uniunea europeana si procesul de pace pana in septembrie 2000

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
LEGIONARISMUL
LIBERALISMUL SI CONSERVATORISMUL IN ROMANIA
Definirea termenului de „securitate” si evolutia lui
Capitalism versus socialism
Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (World Intellectual Property Organization )
CONCEPTE CENTRALE IN ETICA PROFESIONALA - Aplicatii in politica
Regionalismul - Procesul de regionalizare
Evolutia politicilor sociale. Tipologii de politici sociale.
Marketingul politic
COMUNICAREA COMISIEI CATRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CATRE CONSILIU, CATRE COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI CATRE COMITETUL REGIUNILOR

UNIUNEA EUROPEANA SI PROCESUL DE PACE PANA IN SEPTEMBRIE 2000



1.Primii pasi in acest demers

1.1. Primele incercari de consolidare a unei unitati europene[1]

Al Doilea Razboi Mondial a lasat o mare parte a Europei in ruine. Politicienii acelei vremi au realizat ca este necesara o uniune, in caz contrar amenintarea unui razboi va fi intotdeauna prezenta. Un viitor razboi nu va mai putea fi sustinut si acceptat, deoarece riscurile erau prea mari, odata cu introducerea unor noi amenintari reprezentate de puterile si armele nucleare.

Dand o mare atentie conflictului franco-german, o prima propunere a implicat strategii pentru stabilirea unui dialog eficient intre cele doua tari, ceea ce a dus la crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului in 1950. „Intr-o maniera practica dar in acelasi timp simbolica, partile slabe ale razboiului au fost transformate in instrumente ale reconcilierii si pacii”[2]. Din pacate Comunitatea nu a reusit sa-si asume nici o forma a politicii comune de aparare sau a consecventei politice, scopul sau dovedindu-se a fi strict economic. Pana in 1957 tratatele de la Roma au fost semnate, astfel conturandu-se doua mari comunitati: Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Aceste trei comunitati erau compuse din: Franta, Germania, Italia si Benelux (Cei Sase).

In anii ’50, ’60, mai ales dupa esecul suplimentarii unei tactici de integrare politica interna, problema palestiniana nu a fost un subiect primordial pentru Cei Sase[3].

Pe de alta parte, legaturile istorice unesc Europa si Israelul, iar existenta unei relatii speciale intre cele doua parea a fi indispensabila[4]. Cooperarea dintre CEE si Israel, era foarte importanta pentru subzistenta noii tari, transformand-o in unul dintre partenerii subordonati ai CEE. In 1965, Israelul a cerut sa devina membru cu drepturi depline in CEE, iar mai tarziu s-a dorit o asociere, insa ambele propuneri au fost respinse. A devenit evident ca Israelul se considera o tara occidentala, si a fost vazuta la fel de Vest[5]. In acelasi an, a fost semnat un tratat de fuziune a executivelor celor trei comunitati (CECO, CEE si EURATOM), creandu-se un singur consiliu si o singura comisie. Acest tratat a intrat in vigoare in 1 iulie 1967.

Cand s-a declansat Razboiul de 6 Zile, in 1967, Comunitatea Europeana nu a avut nici o pozitie oficiala[6].

1.2. Identitatea europeana si povestea unei infrangeri: Camp David

In 1973, Comunitatea Economica Europeana, s-a extins, dupa aderarea Danemarcei, Marii Britanii si a Irlandei (Grupul statelor membre era acum Cei Noua). Mai tarziu, in acel an, dupa Razboiul Yom Kippur sau Razboiul Ramadan, statele arabe au declarat ca vor introduce embargouri la petrol tarilor care au sustinut Israelul in acest razboi. Aceste declaratii au avut consecinte majore pe plan international (atat economice cat si politice), Occidentul realizand  dependenta acuta fata de valoroasele resurse energetice care se aflau in mainile tarilor arabe. In cadrul CEE, acest eveniment a creat un fel divizare interna in trei grupuri: Franta si Marea Britanie au fost absolvite de embargou, datorita pozitiei lor pro-arabe; Tarile de Jos si SUA au dovedit o apropiere de Israel si pentru aceea s-au confruntat cu un embargou total; celelalte state membre au suferit embargouri partiale. Dialogul arabo-israelian, care initial a fost o initiativa franceza, a inceput sa se dezvolte, vizand in special problemele economice pe care le aveau in comun ambele fronturi. La sfarsitul anului, ministerele de externe ale Celor Noua au elaborat un document privind „Identitatea europeana”, in care erau evidentiate si delimitate interesele majore si ce reprezinta de fapt CEE[7]. Dintre acestea amintim:

·  Apararea principiilor reprezentative ale democratiei, dreptatea sociala- aceasta fiind scopul de baza al progresului economic- si respectarea drepturilor omului;

·  Necesitatea unei Europe unite, pentru a se putea exprima printr-o singura voce, impunandu-se astfel pe plan mondial si jucandu-si rolul corespunzator in lume;

·  Intentia de a exercita o influenta pozitiva asupra relatiilor economice mondiale[8];

·  Intentia de a juca un rol activ in afacerile mondiale, astfel contribuind, in conformitate cu scopurle si principiile Cartii Natiunilor Unite, la asigurarea unei temelii meritate pentru relatiile internationale, la apararea eficace a egalitatii si independentei statelor, la impartirea echitabila a prosperitatii si la garantarea efectiva a securitatii fiecarui stat[9].

„Pentru urmarirea acestor obiective, Cei Noua ar trebui sa-si defineasca in mod progresiv pozitiile comune in domeniul politicii externe”[10]. Acest obiectiv, de a atinge pozitii comune in special in ceea ce priveste politica externa comuna, putem spune ca a fost un ghimpe in istoria Uniunii Europene. Totusi, ar fi putut avea succes, daca coeziunea dintre statele membre nu ar fi fost atat de mult influentata si distrusa de propriile interese si aliante nationale[11].

Doua alte importante puncte din aceasta declaratie au fost, afirmatia potrivit careia Comunitatea a urmarit sa puna in functiune, treptat, o politica de dezvoltare menita sa ofere ajutor la nivel mondial si (avand o importanta majora pentru subiectul nostru), faptul ca „Cei Noua au incercat sa pastreze legaturile mai vechi cu tarile din Orientul Mijlociu si sa coopereze cu acestea in scopul restabilirii si mentinerii pacii in regiune”[12]. Dupa cum vom vedea, problema reala va fi daca Comunitatii ii va fi permis sa exercite orice tip de influenta in regiune, tinand seama de faptul ca la momentul respectiv, lumea era impartita in doua sfere de influenta: Vestul american si Estul sovietic. Acestia erau cei doi poli care controlau intreaga politica mondiala.

In 1975, CEE si Israelul, stabilesc o intelegere de cooperare, prin care configureaza o zona de libera circulatie a marfurilor. Tinand seama de boicotul arab care a fost implementat impotriva Israelului, aceasta intelegere a fost esentiala pentru viabilitatea economica a tar „Politicieni si intelectuali din Israel si din intreaga lume au sperat ca printr-o colaborare cu CEE si prin respectarea aceleasi reguli economice, Statele Arabe si Israelul vor putea colabora indirect in regiune si eventual sa atinga unele forme ale integrarii economice”[13].

Doi ani mai tarziu (tinand cont de deciziile luate in 1973), in iunie 1977, Consiliul European a elaborat o declaratie foarte importanta referitoare la Orientul Mijlociu. S-a constientizat faptul ca situatia era intr-o stare critica, insa nu s-a luat o pozitie individuala; au decis sa sustina in continuare puterile implicate, cerandu-le acestora un angajament realist in stabilirea negocierilor. Pentru prima data Cei Noua au afirmat: „increderea lor ca singura solutie posibila pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu este recunoasterea drepturilor legitime ale poporului palestinian de a-si exprima identitatea nationala, ceea ce implica si necesitatea unei patrii pentru palestinieni”. De asemenea, Consiliul a facut apel la Israel sa recunoasca drepturile legitime ale palestinienilor, iar Tarile Arabe sa recunoasca dreptul Israelului de a exista si sa traiasca in buna intelegere, intre granitele garantate si recunoscute. Cei Noua au evidentiat si faptul ca „securitatea statelor din zona nu poate fi asigurata prin achizitia de teritorii prin forta”[14]. Consideram aceasta declaratie ca fiind oportuna, avand in vedere evenimentele subliniate in capitolul anterior (efectele razboaielor arabo-israeliene in plan geopolitic). Comunitatea a incheiat aceasta declaratie, afirmand ca este pregatita sa-si asume rolul in negocierile procesului de pace, aceasta fiind o contributie de extindere pe care au dorit-o participantii, in conformitate cu garantiile din cadrul Natiunilor Unite. In pofida acestei declaratii, la negocierile care au urmat la Camp David, intre Israel si Egipt, Europei nu i s-a dat oportunitatea sa participe in nici un fel.

Acordurile de la Camp Davis au constituit un precedent, insa au avut urmari devastatoare, atat pentru Egipt, care a fost exclus din Liga Araba, cat si pentru palestinieni, ale caror manifestari au zguduit Teritoriile Ocupate[15]. Prin esecul acestor acorduri, Israelul se impunea in lumea araba; initiativa prevazuta in acord, de a oferi Fasiei Gaza si Cisiordaniei un statut autonom, a fost abandonata.

1.3. Declaratia de la Venetia

Din acest motiv, anul 1980 va marca o rasturnare de situatie: Comunitatea decide sa se impuna. In Declaratia de la Venetia din 16 iunie[16] Cei Noua au declarat ca: „legaturile traditionale si interesele comune care apropie Europa de Orientul Mijlociu ii obliga sa joace un rol special, iar acum este necesar sa gaseasca o solutie cat mai eficienta pentru stabilirea pacii”[17]. Mentinand si stabilind pozitiile si rezolutiile Natiunilor Unite, Cei Noua au reamintit importanta a doua principii, universal recunoscute de Comunitatea internationala: „dreptul la existenta si securitate pentru toate statele din regiune, inclusiv Israel si dreptate pentru toate popoarele”[18]. Aceasta implica recunoasterea drepturilor legitime ale palestinienilor care ar trebui sa-si exercite pe deplin dreptul la autodeterminare. O solutie corecta ar trebui gasita pentru problema refugiatilor. De asemenea, Comunitatea a spus ca: „nu va accepta nici o initiativa unilaterala, menita sa schimbe statutul Ierusalimului si ca orice intelegere asupra statutului acestui oras ar trebui sa garanteze pacea si accesul tuturor la Locurile Sfinte”[19]. In ceea ce priveste politica Israelului, Comunitatea a vazut-o ca pe un „obstacol major”, care impiedica realizarea pacii, si a cerut Israelului „sa puna capat ocupatiei teritoriale” care incepuse in 1967 (la fel facuse deja cu o parte din Sinai)[20]. Doar in aceasta rezolutie, CEE s-a apropiat de cel mai important punct al conflictului: recunoasterea interna a statelor din regiune, drepturile legitime ale palestinienilor, Ierusalimul si politica de colonizare , - pe care, mai tarziu, Comunitatea le-a considerat probleme extrem de grave[21] - din pacate Comunitatea avea dreptate. In ceea ce priveste refugiatii, problema a fost mentionata, insa nu s-a adoptat nici o pozitie serioasa.

1.4. Agravarea dezechilibrelor politice si ideologice

In 1981, prin aderarea Greciei, Comunitatea s-a extins la 10 membri. CEE a stabilit relatii directe cu Arafat in Damasc, iar conducatorul OEP a insistat asupra faptului ca: „o initiativa europeana trebuie sa tina cont de drepturile palestinienilor”[22]. In pofida acestor declaratii, in aprilie Consiliul National Palestinian (CNP- corpul legislativ palestinian) a confirmat ca exista o ostilitate generala fata de orice initiativa europeana. Mai mult, Israelul a criticat aceasta intalnire. Ministrul de Externe al Israelului Yitzhak Shamir, a condamnat activitatile Celor Zece in Orientul Mijlociu si presupusa pozitie pro-palestiniana a Europei[23]. Se pare ca nu era momentul potrivit pentru succesul unui program european.

In iunie 1982, dupa inceperea invaziei Libanului de catre Israel, Statele Membre se confruntau din nou cu probleme in ceea ce privesc masurile care trebuiau luate in Orientul Mijlociu[24]. Este socant faptul ca, dupa cum am mentionat mai sus, chiar daca Comunitatea era formata doar din zece membri, intampina dificultati majore in procesul decizional- dupa parerea noastra, nici astazi nu exista imbunatatiri majore in astfel de probleme, chiar daca Uniunea Europeana are in prezent douazeci si sapte de membri. Desi si-a asumat rolul la un nivel mult mai practic, acela de a asigura, impreuna cu SUA si ONU, implementarea masurilor militare necesare, Comunitatea a fost convinsa ca: „adevaratele garantii de securitate pot fi oferite numai de Natiunile Unite”[25]. De fapt, Cei Zece au actionat ca un observator reticent si precaut. Pe intreaga perioada a anilor ’80, Comunitatea si-a asumat o apropiere pro-americana/israeliana, ceea ce a dus la unele rezultate conjuncturale[26] (invazia Afganistanului de catre sovietici, etc. ).  Deasemenea, Comunitatea nu a luat parte la Conferinta Internationala pe problema Palestinei(1983).

Anul 1987 a marcat o profunda schimbare de constientizare a problemei palestiniene. Odata cu neasteptata miscare Intifada, nu numai Israelul ci intreaga lume a realizat gravitatea si importanta acestor probleme.

In septembrie 1988, Arafat s-a adresat Parlamentului European, insa acesta  nu a fost primit in mod oficial, ca urmare doua luni mai tarziu s-a proclamat Declaratia de Indepententa a Palestinei[27]. Un an mai tarziu, tinand seama de ideea existenta inca din 1987, Cei Doisprezece[28] au cerut organizarea unei conferinte internationale pe tema pacii (pe care au consideat-o: „singura masura care va permite continuarea procesului de pace in zona”)[29], care sa se desfasoare sub egida Natiunilor Unite, si la care ii este permis sa participe si Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Deasemenea, Comuninatea si-a aratat ingrijorarea fata de „deteriorarea continua a situatiei din Teritoriile Ocupate, cresterea constanta a mortilor, disparutilor si suferinta populatiei”[30], cerand Israelului sa inceteze represaliile, aplicand si respectand prevederile Conventiei de la Geneva asupra protectiei populatiei civile in timp de razboi[31].



In 1989, asistam la caderea Zidului Berlinului, care a dus, impreuna cu alte circumstante, la colapsul Republicii Demacrate Germane. Acesta prabusire a fost strans legata de dezintegrarea Uniunii Sovietice in mai multe state noi. Aceasta noua conjunctura a implicat transformari majore la nivel geopolitic in cadrul Europei, iar Comunitatea Europeana beneficia de noi oportunitati, putand analiza pentru prima data ideea unei larg raspandite integrari.

2. Actiuni de sprijinire a pacii din 1991 pana in 2000

2.1. Conferinta Internationala de la Madrid

O conferinta internationala s-a desfasurat la Madrid, in mai 1991, dar nu in conditiile in care CEE si-a propus. Europenii si rusii au jucat un rol subtil, aproape inexistent in cadrul negocierilor, iar Arafat a fost exclus din aceasta conferinta, dupa ce si-a anuntat sprijinul pentru invazia lui Saddam in Kuwait. Palestinienii au fost reprezentati de o delegatie comuna iordaniano-palestiniana, care nu avea legaturi cu OEP. Trebuie specificat faptul ca palestinienii nu au fost reprezentati de propria lor delegatie, fiind insotiti de Iordania, o tara care nu a aparat intotdeauna interesele palestiniene. In incercarea de a lua masuri care sa faciliteze procesul de pace, au fost create cinci grupuri de munca conduse de diferisi coordonatori:

v              Controlul Armamentului si Securitatea Regionala coordonate de America si Rusia;

v              Dezvoltarea Economica sub egida Comunitatii Europene;

v              Mediul inconjurator fiscalizat de Japonia;

v              Apa(cea mai importanta resursa, dar in acelasi timp si problema a conflictului) Statele Unite;

v              Problema refugiatilor Canada[32].

Statele Unite, singura mare putere dupa caderea Uniunii Sovietice, in scopul implementarii proiectului sau Pacea Americana in Orientul Mijlociu, si-a atribuit cele mai importante subiecte in cadrul acestei conferinte. Rolul jucat de Comunitatea Europeana in acest proces de pace a fost unul economic si financiar. Astfel modurile diferite de abordare a grupurilor de munca, au dus la stagnarea procesului.

2.2. Sprijinul financiar al Comunitatii Europene in Procesul de Pace din Orientul Mijlociu

In cele ce urmeaza ne propunem sa analizam unul dintre documentele oficiale ale Comunitatii, ce dateaza din 1993 si pe care il consideram important pentru intelegerea evenimentelor. COM (93) 458 despre suportul CE in procesul din Orientul Mijlociu[33], spune ca din punct de vedere economic trebuie lansat un program de cooperare cu comunitatea internationala (in special tarile din Golf), in scopul dezvoltarii economice a Cisiordaniei si a Fasiei Gaza. Astfel s-ar stabili un nivel economic satisfacator in aceste teritorii si se va sustine „o actiune care va sprijini dezvoltarea economica a regiunii ca intreg”[34]. Comisia a propus ca pentru anii 1994-1998 „ Comunitatea ar trebui sa-si demonstreze sprijinul prin finantari si imprumuturi pe termen lung”[35]. Bugetul Comunitatii ar trebui sa fie sursa pentru jumatate din sumele alocate, restul  fiind furnizat prin Banca Europeana de Investitii(BEI). Pana in 1995-1996, resursele financiare trebuiau puse la dispozitie in contextul politicii mediteraneene (vezi 3.7.). Deasemenea, Comisia a considerat ca este necesara reinoirea si imbunatatirea relatiilor bilaterale ale Uniunii Europene,[36] recomandand inlocuirea Tratatului de Colaborare al CEE cu Israelul (1975), cu un nou tratat, adaugand intelegerii anterioare de liber schimb „domenii noi in cadrul comertului, serviciilor si cooperare in diverse sectoare (in special stiinta si tehnologie)”[37]. O minte deschisa ar trebui sa fie pregatita sa raspunda oricarei incercari de dialog, venita din partea Egiptului, Iordaniei, Libanului si a Siriei. Comisia a condiderat ca va fi foarte importanta crearea unei zone de liber schimb cu tarile arabe din regiune, nu doar pentru a stabili comertul liber intre ele, ci pentru realizarea acestuia si cu Israelul- ideile fundamentale care vor genera Procesul Barcelona erau deja prezente.

Totusi, analizand acelasi document[38], am vrea sa insistam asupra ajutorului acordat de Comunitate in acesti ani poporului palestinian si Teritoriilor Ocupate, si asupra modului in care acest ajutor s-a materializat. Comunitatea a initiat in 1971 o cooperare cu Agentia ONU de Ajutor si Lucrari pentru Refugiatii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA); pana in 1980, s-au cheltuit 132 de milioane $. Aceste fonduri au fost folosite doar pentru refugiatii palestinieni. In 1981, Comunitatea a adoptat o noua strategie, ajutorul adresandu-se direct poporului palestinian sub diferite forme de finantare. Intre 1981 -1986, ajutorul acordat s-a ridicat la 8.98 milioane ECU(unitate monetara europeana). In 1987 a fost creata o noua linie de finantare-Articolul B7-406 si B7-701 (mai tarziu B7-420), folosita pentru dezvoltarea sprijinului direct acordat Cisiordaniei si Fasiei Gaza. In continuare va voi prezenta o mica schema, care cuprinde cele cinci tipuri de ajutor acordate de Comunitate[39]:

·                 Ajutor oferit refugiatilor prin UNRWA:

o                                    1971-1992 = 518 milioane ECU (ajutor acordat tuturor refugiatilor, chiar si celor care nu locuiau in teritoriu, acestia reprezentand cca. 38%);

o                                    1971-1992 = (in terotorii) 197 milioane ECU;

·                 Ajutor oferit prin co-finantarea acordata de ONG-urile europene:

o                                    1979-1992 = 12,8 milioane ECU;

·                 Dezvoltarea sprijinului direct prin linia de finantare B7 -406 si B7-701:

o                Suma in 1991 = 70 milioane ECU (include 60 milioane ECU- ajutor exceptional);

o                Suma in 1992 = 17 milioane ECU (include 5 milioane ECU- ajutor exceptional);

o                In 1993 = 35 milioane ECU(include 20 milioane ECU- pentru actiuni noi)

Suma totala 1987- 1993 = 139 milioane ECU.

·                 Ajutor oferit pentru incurajarea exporturile palestiniene directe din teritorii spre pietele Comunitatii Comunitatea a redus la zero costurile de import la anumite produse agricole pentru palestinieni (din ianuarie 1993).

·                 Interventii de ajutor in cazuri de urgenta si exceptionale:

o                In 1992- 5 milioane ECU fonduri pentru spitalele palestiniene.

„ In decembrie 1992 Comunitatea a aprobat 6000 tone de faina de grau pentru refugiatii din Fasia Gaza prin intermediul UNRWA, iar in iunie 1993 s-a aprobat o cantitate aditionala de 6000 tone de faina de grau, 600 tone de orez si 600 tone de zahar pentru refugiatii si non-refugiatii din Fasia Gaza”[40].

Acest tip de masuri au facut din Uniunea Europeana principalul donator al Guvernului si poporului palestinian. Aceste masuri au fost oficializate de Consiliul European in decembrie[41], unde Uniunea a confirmat „intentiile sale () de a sprijini procesul de pace prin mobilizarea politica, economica si a mijloacelor banesti”. Chiar daca rolul sau in Conferinta de la Madrid nu a fost foarte important, Uniunea Europeana si-a respectat angajamentul si procedura de dezvoltare economica, mai sus mentionata. Aceasta a urmat sa fie implementata intr-o maniera rapida, eficienta si transparenta, chiar daca acest lucru nu s-a realizat in conditiile stabilite in cadrul conferintei. Deasemenea, Uniunea a sprijinit procesul democratic in Teritorii, oferind asistenta si monitorizand alegerile electorale, pentru a se putea desfasura corespunzator - acest lucru s-a intamplat in 1996 cand Misiunea UE de Observare a Alegerilor (EU-EOM)[42] a fost prezenta la primele alegeri parlamentare palestiniene, in urma carora Arafat a fost ales presedinte.

Un an mai tarziu, UE a implementat un program de cinci ani (1994-1998), printr-o cooperare financiara si tehnica cu Teritoriile Ocupate. Acest program s-a realizat cu scopul de a sustine dezvoltarea economica si sociala in urmatoarele domenii: infrastructura, productie, dezvoltare urbana si rurala, educatie, sanatate, mediul inconjurator, servicii, comert exterior, imbunatatirea serviciilor oferite de catre institutii, necesara pentru ca administratia publica sa-si desfasoare activitatea in conditii corespunzatoare si pentru realizarea unor progrese in democratie si drepturile omului[43].

In 1995 (an in care a avut loc a patra extindere, prin aderarea Austriei, Finlandei si Suediei), UE a oferit, pana la sfarsitul lui octombrie, finantari de 183 MECU pentru dezvoltarea palestiniana, ceea ce reprezinta 45% din totalul donatiilor, „Uniunea devine cel mai important donator”. Conform Bancii Mondiale, cei mai importanti donatori, in acea vreme au fost Arabia Saudita (76 MECU, 19%), Statele Unite (64 MECU, 16%), Japonia (30 MECU, 8%). In octombrie, Uniunea Europeana a declarat ca „a invitat Autoritatea palestiniana sa participe ca partener deplin la Conferinta Ministeriala, Euro-Mediteraneeana de la Barcelona din noiembrie 1995 ” si ca „apartenenta la acest parteneriat va valorifica relatiile dintre palestinieni, alti parteneri mediteraneeni si Uniune”, intr-un cadru multilateral cu scopul de a complementa relatiile bilaterale[44].

2.3. Procesul Barcelona

Conferinta de la Barcelona a urmarit drumul spre un parteneriat euro-mediteraneean (cunoscut sub numele de Procesul Barcelona), stabilind intelegeri intre UE si Egipt*, Algeria, Israel*, Iordania*, Liban*, Malta, Maroc, Siria*, Tunisia, Turcia si AP (Autoritatea Palestiniana)*[45]. Putem defini aceasta initiativa ca o asociere politica de securitate, intr-o ambianta de pace si stabilitate. Intelegerile au inclus politica si securitate, economic si comercial, social, cultural, parteneriate umane si cooperare financiara. Fundamentul relatiilor dintre state si intre acestea cu UE au fost Statul de drept, Democratia, Drepturile omului, Multiplicitate/Varietate si Pluralism, Egalitate intre oameni si Dreptul la Libertate- acestea reprezentand conceptul de Buna Guvernare, atat de indragit de Uniune, si care reprezinta propria sa piatra de temelie. Alte puncte puternic accentuate in cadrul acestei conferinte au fost lupta impotriva terorismului si tentativa de a crea o zona pasnica. Daca acest proces ar fi avut succes, ar fi devenit una dintre cele mai mari zone economice din lume, cuprinzand aproximativ 800 de milioane de oameni. S-a dorit realizarea unui zone de libera circulatie si s-a incercat nu numai dezvoltarea pietelor, ci si a tarilor respective (prin imbunatatirea conditiilor de viata si modernizarea structurilor sociale), aceasta a fost deasemenea o cale de a incerca prevenirea problemelor legate de migratiile si emigratiile ilegale. Uniunea Europeana a realizat ca pentru a-si mentine securitatea interna, va trebui sa-si ia politici de angajament in tarile care ii inconjoara granitele, acestea avand o oarecare legatura cu statele membre sau cu Uniunea Europeana ca entitate globala (cum ar fi relatiile comerciale, sau chiar mostenirea proceselor anterioare de colonizare). Acest proces trebuia sa se desfasoare in paralel cu Procesul de Pace din Orientul Mijlociu si a reprezentat o modalitate de europenizare a zonei maditeraneene- o politica care s-a ciocnit cu intentia americana de obtinere a hegemoniei in Orientul Mijlociu (Pax Americana-Pacea americana). Chiar daca intentiile au fost bune, rezultatele au fost dincolo de asteptari. Normal, era imposibil sa separi acest proiect de realizarile si esecurile procesului de pace. In aceste conditii, in 1997, Liga Araba a intrerupt Procesul de normalizare a relatiilor cu Israelul, ceea ce a insemnat intreruperea negocierilor dintre statele membre ale Ligii Arabe si Israel. In concluzie, stagnarea Procesului de pace a dus la stagnarea Procesului Barcelona[46].

2.4. Reprezentantul Special al UE in Orientul Mijlociu. Noi strategii

Moartea lui Rabin si schimbarile survenite in guvernul israelian, (prin noile alegeri din 1996, care au adus la putere partidul Likud, si infrangerea lui Shimon Peres, care era sprijinit de Vest), au fost integrate intr-o conjunctura care a dus la frustrari majore in cadrul UE. In acest context, in cadrul unei sedinte neoficiale de la Dublin[47], in octombrie 1996, UE a facut un pas foarte important prin crearea Misiunii de Reprezentant Special al UE (EUSR)[48] in Orientul Mijlociu, functie care i-a fost atribuita lui Miguel-Angel Moratinos (acesta a fost ambasadorul Spaniei in Israel, iar in prezent este Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Spaniei). Printre principalele functii ale acestei misiuni regasim: sprijinirea actiunilor si initiativelor care duc la luarea unor decizii finale in privinta conflictului, facilitarea cooperarii in probleme de securitate si contribuirea la implementarea intelegerilor dintre parti[49]. Oficiul de Asistenta Tehnica al Comisiei Europene pentru Cisiordania si Gaza, infiintat in 1994, impreuna cu Reprezentantul Special, au reprezentat Statele Membre UE la nivel local, au condus programul de asistenta pentru donatiile primite de palestinieni si au jucat un rol major in comunitatea diplomatica din zona.

Prezenta permanenta a delegatiei in zona, a facilitat prezenta UE, pentru prima data la Acordurile de la Hebron[50], ca semnatar oficial al tratatului. Decizia Guvernului Israelian de a aproba planul de constructie in Har Homa/Jabal Abu Ghneim a fost puternic condamnata de UE, care tot timpul a considerat politica de colonizare a Israelului ilegala si impotriva legii internationale[51]. La Consiliul de la Amsterdam din 1997, Uniunea Europeana si-a accentuat angajamentele fata de drepturile omului, democratie si protejarea societatii civile, condamnand nerespectarea acestor drepturi, dintre care amintim: „abuzurile autoritatii de securitate, tortura, suprimarea libertatilor, a dreptului la opinie, a mijloacelor media, confiacarea pamanturilor, uciderile extrajudiciare, privarea de dreptul la resedinta sau incitarea la violenta”. Deasemenea s-a precizat urmatorul principiu: „crearea unei entitati palestiniene viabile si pacifiste, este cel mai bun mod de a garanta securitatea Israelului”[52]. Avand convingerea ca dezvoltarea economica este necesara pentru stabilitatea politica, si-a accentuat sprijinul fata de institutiile palestiniene din Ierusalimul de Est. Ununea si-a exprimat intentiile de a continua sa-si foloseasca toate ‚valorile politice si morale’, pentru a se asigura ca toate prevederile prevazute in acordurile recente, vor fi implementate pe deplin de catre cele doua parti[53].




In 1998, UE a acceptat, Memorandumul de la Wye River, si i-a felicitat pentru rolul lor in acest acord pe Prim Ministrul Benjamin, pe Presedintele Yasser Arafat, pe Presedintele Clinton si Secretarul de Stat Albright si pe Regele Hussein al Iordaniei[54]. Insa, inca o data, UE nu a participat la negocieri, ceea ce i-a displacut. Pe parcursul intregului an, Uniunea si-a reafirmat in mod constant entuziasmul, bunavointa si angajamentul de a participa la aplanarea conflictelor din Orientul Mijlociu, avand in vedere faptul ca este cel mai mare donator al palestinienilor, ceea ce ar trebui sa-i ofere un statut aparte.

Un an mai tarziu, pentru prima data, Uniunea Europeana va recunoaste dreptul palestinienilor de a avea propriul stat:

„Uniunea Europena, este convinsa ca, crearea unui stat suveran palestinian democratic, viabil si pasnic, avand la baza intelegerile existente si prin intermediul negocierilor, va fi  cea mai buna garantie pentru securitatea si acceptarea Israelului ca partener cu drepturi egale in regiune. Uniunea Europeana este pregatita sa recunoasca un stat palestinian atunci cand va veni momentul () ” [55].

In timpul unui Consiliu de Asociere al Israelului cu Uniunea Europena, de la  Luxemburg, in iunie 2000, „Presedintele Consiliului European a reamintit faptul ca respectul pentru drepturile omului in Israel a fost un element esential al intelegeri” dintre parti[56] – o problema fundamentala (vezi 4.2), nu doar pentru Israel, ci si pentru Autoritatea Palestiniana si pentru grupurile care militeaza pentru cauza palestiniana.

Consiuliul Santa Maria da Feira[57] a stabilit strategia comuna a Uniunii Europene in zona mediteraneeana:

„Strategia comuna va ghida politicile si strategiile Uniunii pentru dezvoltarea parteneriatului euro-mediteraneean stabilit prin Declaratia de la Barcelona si acquis-ul sau ulterior, ambele fiind componente bilaterale si regionale, ca si consolidarea pacii, stabilitatii si securitatii in Orientul Mijlociu, urmarind realizarea pacii prin toate mijloacele necesare.

Prin urmare, acestea exprima determinarea Uniunii de a-si continua, in mod activ, politica sa coerenta in aceasta regiune”[58].

Cu aceasta ocazie, UE a primit cu entuziasm retragerea Israelului din Liban si si-a aratat binevointa de a „asista si contribui la eforturile Libanului de reconciliere si reabilitare”[59].

Pana acum am conturat faptul ca prin existenta sa, Uniunea Europeana (sub diferite nume) si-a asumat diferite pozitii in ceea ce priveste conflictul israeliano-palestinian din Orientul Mijlociu. Intr-o prima faza, in timpul anilor ’50, ’60, Uniunea a aratat o pozitie apatica, neavand pozitii ferme fata de evenimente. Apoi in anii ’70, a aratat o forma de angajament, prin colaborarea cu UNRWA si ajutorul oferit refugiatilor palestinieni.

In anii ’80, desi a existat pentru un timp o clara apropiere pro-americana/ israeliana, Declaratiile de la Venetia si Madrid ca si crearea unei linii de finantare specifice, pentru asigurarea unui ajutor direct pentru poporul(ca un tot) si institutiile palestiniene, defineste un angajament serios fata de problema existenta.

Anii ’90 au fost marcati de parteneriatul euro-mediteraneean (dar si blocarea lui) si de crearea postului de Reprezentant Special, acestea indicand cresterea vointei de a participa la proces.

Cu toate acestea, desi a inceput sa intervina in acest proces, conditiile nu au intrunit profilul necesar, care sa permita Uniunii Europene exercitarea unui rol puternic. Statele Unite si-au mentinut rolul hegemonic in procesul de pace, in pofida faptului ca unele puteri au inceput sa constientizeze participarea Uniunii Europene[60], insa doar in noul mileniu, vocea ei va fi auzita. Uniunea a crescut, odata cu aderarea la structurile ei a zece noi tari in 2004[61] si alte doua in 2007 [62] (astazi, cei 27 de membri, au o populatie de aprox. 490 milioane- mai mare decat populatia Statelor Unite si a Rusiei impreuna-, fiind cel mai mare comerciant al lumii si generand un sfert din resursele globului[63]), astfel forta capacitatii sale normative[64] va fi eventual, mai concisa si influenta.



[1] Vezi: Iordan Gheorghe Barbulescu, De la Comunitatile Europene la Uniunea Europeana, Editura Trei, Bucuresti, 2001; Idem, Uniunea Europeana de la National la Federal, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005; site-ul oficial al UE http://www.europa.eu/

[2] Vezi:  http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_1/index_en.htm.

[3] Michael Klinkenberg , Die Rolle der EU im Nahost-Friedensprozess, in Zur Zukuft Europas, Münster-Hamburg-Londra, Editura Lit Verlag, 2002, p.21

[4] Helmut Mejcher, Former Attempts at a Regional Economic Integration, in Uta Klein, Cristian Sigrist, Prospects of Israeli-Palestinian Co-Existence,  Editura Lit Verlag, Münster, 1996, pp. 47-49

[5] Ibidem

[6] Ibidem. p. 22

[7] Declaratie asupra Identitatii Europene, in Bulletin of the European Communities, decembrie 1973, nr.12, pp.118-122, vezi: http://www.ena.lu/mce.cfm

[8] Ibidem, vezi: punctul I, 1, 6, 7.Cuvintele italice sunt accentuate de noi, in scopul de a sublinia in special obiectivele economice (mai putin cele politice) ale CEE.

[9] Ibidem, vezi: punctual II, 9

[10] Ibidem

[11] Ca exemplu, putem aminti marea divizare din 2003, cand Bush a facut apel pentru formarea unui front comun pentru invadarea Irakului, replicile statelor UE au fost diferite: in timp ce Marea Britanie si Spania s-au alaturat initiativei (ceea ce s-a dovedit a fi o mare greseala, in opinia noastra), Germania si Franta au refuzat sa se implice. Nu a existat o politica europeana externa comuna. Dupa 30 de ani de la Declaratia privind Identitatea Europeana, aceasta era inca o problema foarte importanta si fragila in acelasi timp, vezi: http://www.c-cultural.ro/biblioteca%20virtuala/simpozion/terorism/trancota/index.php

[12] Ibidem, vezi: punctul II, 13

[13] H. Mejcher, op.cit. pp. 47-49

[14] Sesiunea Consiliului European, Londra, 29 si 30 iunie, Concluzii, pp.92-93,

vezi: http://aei.pitt.edu/1410/01/London_june_1977.pdf

[15] Francois Massoulie, op.cit., p.116

[16] Declaratia de la Venetia (12-13 iunie 1980), Declaratia Consiliului European pentru Orientul Mijlociu de la Venetia, vezi: http://www.medea.be/index.html?page=2&lang=en&doc=52

[17] Ibidem, punctul 2

[18] Ibidem, punctul 4

[19] Ibidem, punctul 8

[20] Ibidem, punctul 9

[21] Documentul 1-786/82, 3 noiembrie 1982, Raport, in Parlamentul European, Documente de lucru, 1982-1983, punctul 53, vezi: http://aei.pitt.edu/1929/01/EP_Middle_East_786_82.pdf

[22] Ibidem, punctul 47

[23] Ibidem, punctul 48

[24] „Intrucat in ultimul an Franta si Italia s-au apropiat de Israel, Republica Federala s-a indepartat: Marea Britanie se concentreaza asupra disputei pentru Insulele Falklands, iar plecarea Lordului Carrington subliniaza lipsa de interes pentru Orientul Mijlociu; Grecia si-a intarit legaturile traditionale cu tarile arabe, in timp ce, in ultimele luni, Olanda a suferit divizarea Cabinetului “ in: Parlamentul European- Orientul Mijlociu: O nota generala, 9 iunie 1982, partea B, punctul 14, pp. 4-5,

vezi: http://aei.pitt.edu/4536/01/EP_middle_east_background.pdf

[25] Documentul 1-786/82, 3 noiembrie 1982, Raport, in: Parlamentul European, Documente de lucru, 1982-1983, punctul 54, vezi: http://aei.pitt.edu/1929/01/EP_Middle_East_786_82.pdf

[26] M. Klinkenberg, op.cit. p.27

[27] Vezi Arafat goes to Strasbourg, in: Raportul Orientului Mijlociu, noiembrie- decembrie 1988, de la pagina 37, vezi:  http://www.jstor.org/view/08992851/di011502/01p0440d/0



[28] Intre timp Celor 10 li s-au alaturat Spania si Portugalia, in 1986, iar Comunitatea s-a restructurat in conformitate cu perspectivele Actului Unic European, vezi: http://www.clr.ro/eu3/istoric_ue.htm

[29] Adunarea Generala, Sesiunea 42, (A/42/401, S/18978), 15 iulie 1987, Declaratia privind Orientul Mijlociu , adoptata de ministri afacerilor externe din cele doisprezece state member ale Comunitatii Europene la Copenhaga in 13 iulie 1987, vezi:  http://www.un.org/documents/

[30] Consiliul European, Madrid, 26-27 iunie 1989, Concluzii, Declaratie asupra Orientului Mijlociu, punctele 1 si 4, vezi:  http://aei.pitt.edu/1453/01/Madrid_june_1989.pdf

[31]Primul Protocol Aditional al Conventiilor de la Geneva, care prin conditiile sale reglementeaza razboaiele si auto-determinarea nationala, spune ca „populatia civila ca atare, cat si cetatenii individuali nu trebuie sa fie obiectivele atacurilor” si ca actele de violenta sau amenintarile, al caror scop este de a raspandi teroarea in randul populatiei civile, sunt interzise.” in Human  Rights Watch …, pp.4-5,

vezi: http://www.hrw.org/reports/2002/isrl-pa/ISRAELPA1002.pdf ;

Cu toate acestea “… guvernul israelian a refuzat sa aplice cele patru Conventii de la Geneva din 1949 si Acordul de la Haga din 1907, inter alia, in ocuparea Palestinei si in desfasurarea ostilitatilor impotriva poporului palestinian.” in Fr. Boyle, op.cit.p. 64

[32] M. Klinkenberg, op.cit. pp. 30-31

[33] COM (93) 458 final, Bruxelles , 29 septembrie 1993, Communication from the Commission to the Council and the European Parliament, EC support to the Middle East Peace Process,

vezi:  http://aei.pitt.edu/4300/01/000888_1.pdf

[34] Ibidem, vezi: p. 1

[35] Ibidem, vezi: p. 2

[36] Odata cu  Tratatul privind Uniunea Europeana (Tratatul de la Maastricht), care a fost semnat in februarie 1992 si a intrat in vigoare in noiembrie 1993, s-a schimbat numele CEE in Comunitatea Europeana; din acest moment vom vorbi despre Comunitate numind-o UE (Uniunea Europeana), pentru ca aceasta a devenit denumirea ei comuna, vezi: http://www.ier.ro/Tratate/11992M_Maastricht.pdf

[37] Ibidem, vezi: p. 5.

[38] Ibidem, vezi: Anexa 1, Ajutorul Comunitatii pentru Teritoriile Ocupate

[39] Ibidem. pp. 6-7

[40] Ibidem, vezi: p. 7

[41] Consiliul European de la Bruxelles, 10 si 11 decembrie 1993, Presidency Conclusions, Middle East Peace Process: Framework for joint action, pp. 19-21,

vezi:  http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/82736.pdf

[42] EU-EOM a sprijinit si a monitorizat alegerile in numeroase tari cu conditii police fragile din toata lumea.(e.g. Nigeria 2007, Yemen 2006, Liban 2005 si multe altele). Mai multe informatii despre Misiunea EU EOM 2005 in Teritoriile Ocupate la punctul 4.9

[43] Regulamentul Consiliului, nr. 1734/94 din  11 iulie 1994, asupra cooperarii financiare si tehnice cu Teritoriile Ocupate , in Official Journal L 182, 16/07/1994, p. 0004 -0005,

vezi: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31994R1734:EN:HTML

[44] Vezi:  Com (95) 505 final, On future European Union economic assistance to the West Bank and the Gaza Strip, Bruxelles, 23.19.1995, pp. 4-5, vezi:  http://aei.pitt.edu/4325/01/001187_1.pdf

[45] Stetele partenere marcate cu „ * ” au fost implicate in procesul de pace (n.n.)

[46] Procesul Barcelona va fi revigorat in 2000, vezi:  M. Klinkenberg, op.cit.,  pp.93-102, 

vezi: http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r15003.htm

[47] Summitul de la Dublin, 23 octombrie, 1996,

vezi: http://www.europarl.europa.eu/press /sdp/journ/en/1996/n9610231.htm

[48] Pentru Reprezentantul Special al UE in Orientul Mijlociu, vom folosi in continuarea lucrarii noastre doar Reprezentantul Special (n.n.)

[49] Mai tarziu, Reprezentantul UE va reprezenta Uniunea la nivelul reprezentantilor si in Cvartet; in UE si Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, vezi: http://ec.europa.eu/external_relations/mepp/index.htm

[50] vezi: http://www.jstor.org/view/0377919x/di009662/00p0150o/0

[51] Israelul, in Bulletin EU 1/2-1997,Politica externa si de securitate comuna (12/19),

vezi: http://europa.eu/bulletin/en/9701/p103012.htm

[52] Consiliul European, Amsterdam, 16 si 17 iunie 1997, Anexa III,

vezi: http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/032a0006.htm

[53] Consiliul European, Luxemburg, 12,13 decembrie 1997, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Punctele 70-85, vezi: http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/032a0008.htm

[54] Consiliul pentru afaceri generale al UE, Luxemburg, 26 octombrie 1998,

vezi:  http://ec.europa.eu/external_relations/mepp/docs_links.htm

[55] Concluzii, Consiliul European, Berlin, 24 si 25 martie 1999, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, (Partea IV), vezi:  http://europa.eu.int/council/off/conclu/mar99_en.htm#ME

[56] Consiliul de Asociere Israel-UE, in Bulletin EU 6-2000, Relations with the southern Mediterranean and the Middle East (4/4), vezi: http://europa.eu/bulletin/en/200006/p106057.htm

[57] Consiliul European Santa Maria da Feira, 19 si 20 iunie 2000, Concluziile Presedentiei, B. Stategia Comuna asupra zonei Mediteraneene, C. Procesul de pace din Orientul Mijlociu, Punctele 58-65,

vezi:  http://www.europarl.europa.eu/summits/fei1_en.htm

[58] Ibidem, vezi: punctul 58

[59] Ibidem, vezi: punctul 65

[60] E.g. Presedintele Assad al Siriei a sprijinit in 1996 rolul UE, cand se acorda sprijin in schimbul unei implicari cat mai intense a UE. Parlamentul European, Daily Book 13.11.1996,

vezi:  http://www.europarl.europa.eu/press/sdp/journ/en/1996/n9611132.htm#19

[61] Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia, au aderat la UE la 1 mai 2004, vezi: http://www.clr.ro/eu3/istoric_ue.htm

[62] Este vorba de Romaniei si a Bulgariei (n.n.)

[63] Vezi: http://www.eu-del.org.il/english/content/eu_global_player/1.asp

[64] Vezi: Ian Manners , Normative Power Europe: The International Role of the EU, in “The European Union between International and World Society”, European Community Studies Association, Biennial Conference, Madison, Wisconsin, SUA, 2001, vezi:  http://aei.pitt.edu/7263/01/002188_1.PDF. Unul dintre punctele accentuate de autor este urmatorul: “Ceea ce sugerez aici este ca Uniunea Europeana nu reprezinta  o putere civila cu character interguvernamental care utilizeaza instrumente economice si diplomatie internationala, nu este nici o putere militara de natura supranationala care utilizeaza forta armata si interventia internationala, ci o putere normativa, de natura ideationala, caracterizata de principii comune si o disponibilitate de a ignora notiunea de ‘stat’ sau ‘international’.”








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3258
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site