Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Uniunea Europeana - Necesitatea si inceputul integrarii europene

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Uniunea Europeana. Sistemul institutional
Politica de dezvoltare regionala in Romania
Crearea Uniunii Europene - Membrii Uniunii Europene si tarile asociate la Uniunea Europeana
Politica comerciala a Uniunii Europene
POLITICA COMERCIALA A U.E.
Surse de erori in procesul de evaluare
Persoane cu disabilitati: probleme referitoare la protectia sociala a persoanelor cu disabilitati. Obiective guvernamentale in domeniul persoanelor cu
Conditia umana – conditie politica
Densitatea demografica si densitatea geopolitca
Romania: primul an in U.E. – conditii si perspective

Uniunea Europeana

Necesitatea si inceputul integrarii europene

Dupa 1945, unii politicieni au considerat ca este nevoie de o mai stransa cooperare vest-europeana.




Motivele principale ale integrarii vest-europene erau: necesitatea unui efort economic comun pentru reforma Europei de Vest, dupa ravagiile celui de-al doilea razboi mondial, prevenirea pe viitor a unui posibil razboi intre tarile vest-europene si integrarea militara pentru preintampinarea amenintarilor ce puteau veni dinspre URSS.

In septembrie 1946, Winston Churchill a vorbit la Zurich despre necesitatea crearii unei entitati numite „Statele Unite ale Europei”. Curand, politicienii vest-europeni s-au impartit in doua tabere: federalistii, care sustineau ideea unei politici economice si de aparare comune si erau dispusi sa accepte existenta unor autoritati supranationale care sa aplice aceste politici, si nationalistii, care sustineau cooperarea economica si militara, dar si faptul ca statele Europei trebuiau sa-si pastreze identitatea.

Primul pas pe calea integrarii economice vest-europene a fost Planul Marshall. SUA doreau cu ajutorul lor sa fie distribuit in cadrul unei cooperari europene, statele occidentale sa actioneze ca o structura economica unica.

Prima organizatie colectiva a fost Consiliul Europei, creat in urma Tratatului de la Londra din 5 mai 1949, care a fost semnalat de 10 tari occidentale. Consiliul Europei era alcatuit dintr-un Consiliu Ministerial si dintr-o Adunare Consultativa- formata din delegati ai parlamentelor statelor membre- cu sediul la Strasbourg. In aceasta perioada, Consiliul era doar un „club de discutii”. Anglia, reticenta la ideea renuntarii la suveranitatea nationala, a inceput sa se opuna ideii integrarii.

In 1950, doi politicieni francezi, Jean Monnet si Robert Shuman, au lansat planul crearii mai intai, a unei comunitati economice. La 18 aprilie 1951 s-a infiintat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului(CECO), care numara sase membri: Franta, RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia. Marea Britanie care considera relatia cu SUA mai importanta decat cea cu Europa s-a opus acestei initiative.

Din initiativa lui Monnet de a crea o armata europeana, la 24 octombrie 1950 a luat nastere Comunitatea Europeana de Aparare(CEA), care integra si Germania. Proiectul a esuat insa la 30 august 1954, cand Adunarea Nationala a Frantei a refuzat ratificarea sa, facand imposibil visul lui Monnet, care dorea o Europa supranationala federalizata si integrata militar.

Franata de esecul CEA, ideea europeana a fost relansata o data cu crearea la 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, a Comunitatii Economice Europene(CEE), denumita si Piata Comuna. Cele trei obiective esentiale ale CEE erau: desfiintarea tuturor taxelor vamale in interiorul comunitatii, libera circulatie a mainii de lucru, a capitalului si adoptarea unor taxe vamale comune pentru produsele care intrau in Comunitate. Cooperarea in domeniul energiei atomice trebuia sa se realizeze in cadrul unei alte Comunitati, Euratom(Comunitatea Europeana a Energiei Atomice), creata printr-un tratat semnat tot la 25 martie 1957 la Roma.

Ingrijorata ca va fi exclusa din sistemul comercial al CEE, sau al „celor sase”, Marea Britanie a incercat sa creeze o contrapondere, antrenand alte tari care se simteau amenintate de acest lucru. In 1960, Marea Britanie, Norvegia, Danemarca, Suedia, Austria, Portugalia si Elvetia au infiintat Asociatia Europeana a Liberului Schimb(AELS). Aceasta asociatie nu presupunea existenta unor institutii multinationale, iar in aria liberului schimb nu intrau si produsele agricole. Ulterior, Anglia, Danemarca si Portugalia au parasit asociatia pentru a intra in Piata Comuna, iar locul lor a fost luat de Finlanda si Islanda.

Largirea Comunitatii Europene

Franta si Germania federala s-au opus un timp aderarii Marii Britanii la CEE pe motiv ca aceasta ar fi fost mult prea legata de Commonwelth si de SUA pentru a putea deveni cu adevarat o putere europeana.

In 1973, Europa „celor sase” a devenit a „celor noua” o data cu intrarea Angliei, Danemarcei si a Irlandei. In 1980 , Europa devine a „celor zece” prin aderarea Greciei si in sfarsit in 1986, Europa „celor doisprezece” dupa primirea Spaniei si Portugaliei.

In decembrie 1991, sefii de state si de guverne din cele 12 state ale CEE au semnat la Maastricht Tratatul privind crearea Uniunii Europene care a inlocuit CEE.In 1995 Austria, Finlanda si Suedia devin membre ale Uniunii Europene.

In prezent UE este cea mai mare putere comerciala din lume.

Fundamentele cresterii economiilor occidentale

In 1945, ponderea SUA in productia industriala a lmi capitaliste era de 60%. In urma Conferintei de la Bretton Woods(SUA) din 1944, dolarul american a ramas singura moneda convertibila in aur, urmand sa joace nu numai rolul de moneda nationala, ci si de moneda internationala.

In scurt timp insa, lumea bipolara creata la Ialta a fost inlocuita de lumea multipolara, iar dominatia americana a inceput sa fie erodata de noile puteri economice, Europa si Japonia, si contestata de tarile lumii a treia. Intre 1945 si 1973, tarile capitaliste occidentale au cunoscut o crestere economica spectaculoasa. In rastimpul a 30 de ani, activitatea si viata oamenilor au complet bulversate de ceea ce s-a numit societate de consum.

Factorii cresterii economiei occidentale au fost: ajutorul economic american acordat prin Planul Marshall, integrarea economica si asa numita a treia revolutie industriala.



Planul Marshall si-a atins integral scopul: productia industriala europeana a crescut vertiginos, Europa Occidentala a scapat de tentatia de a experimenta un alt model economic si politic, iar SUA au putut evita datorita reducerii pietelor de desfacere, o criza de supraproductie asemanatoare celei de dupa primul razboi mondial.

Integrarea europeana a urmarit patru directii principale: crearea si dezvoltarea institutiilor comune, crearea unei piete industriale comune, ceea ce a insemnat in primul rand realizarea uniunii vamale si introducerea monedei unice, realizarea unei politici agricole comune, iar in planul relatiilor internationale impunerea unui tarif vamal exterior comun.

Cea de-a treia revolutie industriala s-a petrecut in conditii noi. Al doilea razboi mondial a modificat profund relatiile dintre lumea stiintifica si lumea industriala. Cercetarea stiintifica nu a mai fost preocuparea unor savanti izolati de societate, ci a unor echipe finantate de stat sau de mari inteprinderi private.Progresul a fost posibil si datorita refuzarii rapide a rezultatelor stiintifice in revistele de specialitate, emisiunile radio si TV etc. Marile domenii ale progresului stiintific au devenit ingineria genetica, cercetarile nucleare si revolutia electronica. Calculatorul a fost creierul celei de-a treia revolutii industriale.

Agricultura si industria au fost complet transformate. Dezvoltarea acestora a dus la cresterea consumului de energie. Petrolul reprezenta 42% din consumul de energie al lumii.

Intre anii 1945 si 1973, productiile au crescut aproape continuu. Economistii au numit aceste cresteri fara crize „miracole economice”.

Evolutii economice occidentale

In anii ’60 , „miracolul economic” german a alimentat cresterea economiei vest-europene. De pilda, intre anii 1956 si 1960,in Germania federala procentul mediu de crestere a productiei industriale a fost de 7,6%, care a fost depasit doar de Japonia. Germania federala a beneficiat de mari rezerve de forte de munca si de materii prime. Lipsa cheltuielilor militare pana in 1956, traditiile tehnice si calitatile oamenilor au constituit tot atatea argumente in favoarea sa. Si celelalte tari vest-europene au cunoscut progrese economice importante. Franta si Anglia s-au confruntat insa cu problemele coloniale, iar Italia cu instabilitatea politca.

In aceasta perioada au aparut societati multinationale care au impus chiar o cultura si un stil de viata. Impotriva societatii de consum s-au revoltat mai intai tinerii prin miscarea beatnicilor, apoi cei din miscarea hippy.

Socurile petroliere si revirimentul Europei Occidentale

Intre 1973 si 1979, Europa Occidentala a fost afectata de criza petrolului, combinata cu o criza a dolarului, deoarece cresterea sa economica s-a bazat pe o resursa ieftina, petrolul. Mai multe state din lumea a treia, dispunand de bogatii naturale, de forta de munca instruita si ieftina si introducand industrii mai performante s-au dezvoltat foarte rapid: Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong si Singapore.

Incepand din 1983, tarile europene au iesit incetul cu incetul din criza datorita abandonarii partiale a politicii statului providential.

Margaret Thatcher in Marea Britanie, Jacques Chirac in Franta, Helmut Kohlm in Germania si Ronald Reagan in SUA au promovat o politica liberala care presupune insa aparitia unui mare numar de someri.

Marile intreprinderi au fost robotizate si informatizate, concurenta a fost relansata.

Integrarea politica sau cum functioneaza Europa

Daca integrarea economica a fost un veritabil succes, integrarea politica se dovedeste a fi mult mai dificila. Dupa 1945, statul-natiune a fost supus concurenyei aspiratiilor supranationale. Regula noningerintei in afacerile interne ale unui stat, formulata de ONU, tinde in prezent sa fie supusa unor exceptii. Deja este invocata problema interventiei militare pentru a impiedica violari grave ale drepturilor omului. In Europa, statul-natiune este pus in discutie de catre constructia politica europeana.

In 1958, la Strasbourg a luat fiinta Parlamentul European. Initial, membrii acestuia se alegeau prin vot universal indirect, dar dupa 1976 s-a decis sa fie alesi in mod direct. Deputatii sunt alesi pentru un mandat de cinci ani. Parlamentul European studiaza proiectele inaintate de Comisia Europeana si face propuneri pe care le trimite Consiliului Ministrilor. El cauta sa puna bazele unui drept comunitar. Relatia Prlamentului European cu parlamentele nationale ale tarilor din Comunitatea Europeana evolueaza in directia reducerii rolului traditional al parlamentelor nationale.

Tot in 1958 a luat fiinta Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, care are rolul de a asigura respectarea tratatelor si de a rezolva litigiile dintre statele comunitare. Sediul acestei institutii este la Luxemburg.

In 1989, dupa colapsul comunismului din tarile vestice, ideea uniunii politice a fost relansata.



Largirea Uniunii Europene-O misiune istorica

In 1991, Pactul de la Varsovia s-a autodivizat. Fostele tari comuniste au solicitat aderarea la NATO si la UE. Uniunea Europeana este pandita insa de pericolul recrudescenteii nationalismelor, fapt dovedit cu prisosinta in cazul dezmembrarii Iugoslaviei.

Din 1 ianuarie 1999 s-a introdus in tarile comunitare moneda unica, Euro.

Dupa prabusirea comunismului in Europa, extinderea Uniunii a devenit o necesitate atat pentru consolidarea libertatii fostelor tari comuniste, cat si pentru dezvoltarea si progresul economic al statelor care sunt membre.

Uniunea Europeana si problema integrarii fostelor tari comuniste

Din 1951 pana in 1995, Comunitatea Europeana, devenita ulterior Uniunea Europeana, s-a marit de la 6 la 15 tari. Ea are in sala de asteptare inca 15 tari. Viitoarea extindere este o adevarata provocare pentru Uniune, in toate dimensiunile sale. Ajutorul dat tarilor care au iesit din totalitarism pentru a se reforma, a se democratiza, a-si moderniza economia reprezinta noul proiect de marire al UE. Extinderea prosperitatii catre estul Europei si crearea unei zone de pace si stabilitate, fara conflicte pe intreg continentul, constituie miza acestui demers.

Motivele pentru care fostele tari comuniste solicita aderarea la UE inseamna prosperitate, cresterea nivelului de trai, relatiile sporite in conditiile eficientei activitatilor economice, circulatie libera in afara granitelor, dreptul de a lucra in strainatate, transfer de venit intre tarile central si est-europene. Avantajul economic imedia al acestora ar fi accesul la programele comunitare de tip PHARE si la fondurile de asistenta disponibile. Motivul politico-militar are in vedere teama de o posibila expansiune a Rusiei. De aceea se solicita integrarea in NATO.

Analistii economici apreciaza ca liberalizarea comertului va expune fragilele economii est-europene unei competitii dure din partea firmelor vestice. Uniunea Europeana ar putea sa impuna tarilor ce solicita aderarea unele restrictii comertului cu produsele agricole. Accesul liber al investitorilor straini la achizitii industriale si eventual de terenuri ar putea resuscita unele reactii nationaliste, iar transferurile masive de capital speculativ ar putea genera dezechilibre economice. In ciuda dificultatilor enumerate mai sus, extinderea UE spre est ar aduce avantaje atat Uniunii, cat si statelor care doresc integrarea. Acestea din urma ar putea beneficia de pe urma comertului liber pe cea mai mare piata din lume, iar Uniunea va capata o pondere mai mare economica si politica in contextul mondial.

Dificultatea cea mai mare in procesul negocierilor de aderare consta in marile inegalitati de dezvoltare dintre statele ce doresc sa-si amornizeze standardele. Negocierile se fac in momente diferite. Desigur ca in primul tren vor intra societatile cele mai performante din punct de vedere economic si politic.

Conditiile politice si economice pentru aderare definite de UE sunt: institutii democratice stabile, domnia legii, drepturile omului si respectul pentru protectia minoritatilor, o economie de piata viabila si capacitatea de a rezista la presiunea competitiva cu fortele pietei din interiorul UE, abilitatea de a-si asuma obligatiile legate de calitatea de membru, inclusiv aderarea la scopurile uniunii economice, politice si monetare.

Tranzactia statelor foste comuniste spre capitalism este insa foarte dificila. In politica, faptul cel mai relevant dupa 1989 l-a constituit revenirea in forta la conducere a fostelor partide comuniste de guvernare. Acest fapt s-a petrecut in Polonia(1993), Ungaria(1994)-in 1998, fortele de dreapta revin la putere, apoi in Lituania, Belarus, Ucraina, Croatia, Serbia, Bulgaria si Macedonia. In Romania, dimpotriva , abia 1996 Conventia Democrata din Romania, ce grupa fortele anticomuniste, a realizat alternanta la putere, cu PDSR, acuzat de nostalgii comuniste.

Tranzitia economica a fost foarte dureroasa. Occidentul, vizand eradicarea comunismului, a avansat ideea unui nou Plan Marshall, care insa nu a fost pusa in aplicare. In lipsa unei clase manageriale profesioniste si a unei discipline financiare, descentralizarea-care ar fi trebuit sa incurajeje spiritul de concurenta, initiativa si introducerea legilor pietei-s-a incheiat cu un esec total care a provocat un adevarat declin economic. S-au elaborat doua strategii ale reformei economice: terapia de soc-apicarea reformelor economice in bloc intr-un flux continuu in Polonia, Federatia Rusa, Cehoslovacia si grandualismul-reforma economica mai lenta, cu costuri sociale mai suportabile pentru ceteteni, in Ungaria, Romania, Bulgaria.

Dezmembrarea Uniunii Sovietice si a Pactului de la Varsovia in 1991 si modificarile geopolitice din Europa au schimbat in cele din urma bazele oricarei arhitecturi de securitate europeana. Posibilitatea eztinderii aliantei spre vest a fost deschisa de catre Consiliul Nord-Atlantic, in 10 ianuarie 1994, prin oferta unui Parteneriat pentru Pace. Astazi, la acest Parteneriat participa 27 de state. In 12 martie 1999, Polonia, Ungaria si Cehia au devenit membrii ai Aliantei. NATO are in prezent 19 membrii. Uniunea Europeana are de facut fata unor dificultati sau „nelinisti”, un somaj ridicat, de 11%, o incapacitate de a interveni eficient in conflicte(este cazul Iugoslaviei)si nelinistea ca nu cumva Uniunea sa fie dominata de Germania reunificata, un adevarat colos economic. Viitorul va oferi raspunsuri tuturor acestor intrebari.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1229
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site