| CATEGORII DOCUMENTE |
In dreptul roman, atit in cazul mostenirii legale, cit si in cazul mostenirii testamentare, transmiterea patrimoniului succesoral (transmisiune universala sau cu titlu universal) sau a bunurilor determinate din patrimoniu (transmisiune cu titlu particular) opereaza de drept din momentul deschiderii mostenirii (art. 644, 688, 899 al. 1 Cod civil) fara vreo manifestare de vointa din partea sucesibilului si chiar fara stirea lui. Mai mult, in caz de moarte a succesibilului inainte de lichidarea mostenirii la care avea dreptul, ea se retransmite, tot de drept, mostenitorilor sai, ca facind parte din propriul lasamint succesoral. Rezulta ca patrimoniul succesoral nu ramine nici un moment fara titular.
Cu toate ca transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii mostenirii, ea nu are caracter definitiv si obligatoriu; dimpotriva, ca principiu de ordine publica, legea precizeaza ca "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine" (art. 686 Cod civil); deci succesibilul are dreptul de a alege - numit drept de optiune succesorala - intre consolidarea (confirmarea) titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii sau desfiintarea acelui titlu prin renuntarea la mostenire.
Potrivit legii, dupa deschiderea mostenirii, succesibilul are dreptul de a alege intre trei posibilitati:
Acceptarea pura si simpla a mostenirii - Succesibilul care opteaza in acest sens isi consolideaza titlul de mostenitor si va fi obligat sa raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii, chiar daca acestea ar depasi ca valoare activul mostenit (raspunde ultra vires hereditatis). Astfel fiind, succesibilul va opta in acest sens daca mostenirea este neindoielnic solvabila sau din considerente personale (familiale, morale etc.) isi asuma riscul platii datoriilor peste valoarea activului mostenit.
Renuntarea la mostenire - Succesibilul desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia sa succesorala (art. 696 Cod civil). Devenind strain de mostenire, nu raspunde de pasiv, dar nici nu beneficiaza de eventualul activ. Mostenirea in intregul ei va reveni comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi. Succesibilul alege aceasta cale daca mostenirea este neindoielnic insolvabila sau daca doreste ca prin renuntarea sa pur abdicativa sa beneficieze de mostenire alte persoane (comostenitori sau mostenitorii subsecventi).
Acceptarea sub beneficiu de inventar (varianta intermediara) - Succesibilul isi consolideaza titlul de mostenitor (deci beneficiaza de mostenire), dar isi limiteaza raspunderea sa pentru datoriile si sarcinile mostenirii la emolumentul mostenirii. El va raspunde de pasiv numai in limita activului succesoral (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile mostenite (cum viribus), punindu‑si la adapost bunurile sale personale (art. 713 Cod civil). Se alege aceasta varianta cind solvabilitatea mostenirii este indoielnica si sauccesibilul nu intelege sa‑si asume riscul insolvabilitatii, dar doreste sa beneficieze de un eventual sold activ.
Dintre cele trei posibilitati pe care le are succesibilul, elementul principal il constituie dreptul de a renunta la mostenire. Astfel, dreptul de a beneficia de mostenire poate suferi anumite limitari legale[1], in schimb dreptul de a renunta la mostenire nu comporta limitari, caci nimeni nu poate fi constrins sa mosteneasca (nemo invitus heres). Acceptarea mostenirii se defineste uneori prin raportare la dreptul de a renunta la mostenire; prin acceptare, titularul dreptului de optiune "renunta la dreptul de a mai putea renunta la moptenire".
Dreptul de optiune succesorala apartine tuturor persoanelor cu vocatie succesorala, indiferent daca vocatia lor este legala sau testamentara si fara deosebire dupa cum vocatia este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular. In caz de deces al titularului dreptului de optiune inainte de a‑l exercita, acest drept se transmite asupra propriilor mostenitori legali sau testamentari, alaturi de celelalte drepturi patrimoniale lasate mostenire, fara deosebire dupa cum optiunea are ca obiect o mostenire legala sau testamentara, universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.
In cadrul mostenirii legale, calitatea de subiect al dreptului de optiune apartine tuturor persoanelor cu vocatie generala (eventuala) la mostenire, iar nu numai celor cu vocatie concreta (utila). Dreptul de optiune apartine si trebuie sa fie exercitat nu numai de catre succesibilii chemati in primul rind sa mosteneasca (de exemplu rude din clasa I de mostenitori), dar si de catre succesibilii subsecventi (de exemplu rude din clasa a II‑a), fara sa astepte exercitarea optiunii din partea mostenitorilor in rang preferat. Solutia se impune intrucit mostenitorii in rang preferat ar putea renunta la mostenire in ultimele zile ale prescriptiei unice de 6 luni, astfel incit succesibilii subsecventi, asteptind pina in acest moment, ar risca stingerea prin prescriptie a vocatiei succesorale. Daca mostenitorul in rang preferat accepta mostenirea, isi consolideaza titlul de mostenitor si anihileaza efectele optiunii exercitate de mostenitorii subsecventi, desfiintind drepturile succesorale ale acestora.
Dreptul de optiune succesorala apartine si legatarilor (art. 928 Cod civil) pentru ca, daca vocatia lor este universala sau cu titlu universal, dobindirea mostenirii implica si suportarea pasivului, astfel incit trebuie sa aiba posibilitatea de a renunta la mostenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.
Legatarul cu titlu particular trebuie sa aiba drept de optiune deoarece - exercitarea lui implicind aprecieri de ordin moral - nimeni nu poate fi gratificat fara voie; in plus, daca legatul este cu sarcina, implica si interese patrimoniale. Pe de alta parte, numai prin exercitarea dreptului de optiune "notarul public va putea stabili drepturile legatarului cu titlu particular asupra bunurilor determinate prin testament" si redacta certificatul de legatar, potrivit dispozitiilor legale (art. 82 si 83 din Legea nr. 36/1995).
Rezulta ca toti legatarii au drept de optiune; vointa unilaterala a testatorului nu poate constringe nici un legatar sa conserve dreptul dobindit prin mostenire si, cu atit mai putin, sa suporte anumite obligatii sau sarcini.
Se pune intrebarea daca creditorii succesibilului neglijent pot sau nu sa exercite dreptul de optiune pe calea actiunii oblice si daca pot sau nu sa atace optiunea frauduloasa pe calea actiunii pauliene.
Potrivit parerii dominante in literatura de specialitate, deoarece dreptul de optiune succesorala este de natura patrimoniala (iar nu de natura "exclusiv personala" - art. 974 Cod civil), el poate fi exercitat si de catre creditorii personali ai succesibilului, pe calea ctiunii oblice (subrogatorii). Pentru ipoteza acceptarii se poate adauga si argumentul ca ea nu face decit sa consolideze dobindirea care a avut loc la data deschiderii mostenirii. Optiunea pe cale oblica ar putea fi refuzata creditorului - atit in cazul mostenirii legale, cit si al celei testamentare - numai daca se dovedeste, in concret, ca alegerii facute de el i se opun considerente de ordin moral, caz in care optiunea ar avea caracter exclusiv personal.
Daca succesibilul a renuntat la mostenire, dar renuntarea nu a devenit irevocabila potrivit art. 701 Cod civil (prin expirarea termenului de prescriptie de 6 luni sau prin acceptarea mostenirii de catre un alt succesibil), creditorii vor putea retracta renuntarea pe calea actiunii pauliene si accepta mostenirea pe calea actiunii oblice in numele si pe seama succesibilului.
Problema care se pune este de a sti ce se intimpla daca succesibilul isi exercita dreptul de optiune, dar o face in frauda creditorilor sai: renunta la o mostenire solvabila sau accepta o mostenire insolvabila? In aceste cazuri, actul de optiune poate fi revocat pe calea actiunii pauliene, pentru ca apoi creditorii sa opteze pe calea actiunii oblice?
Art. 699 al. 1 Cod civil consacra expres posibilitatea revocarii pauliene a renuntarii la mostenire facuta de succesibil in paguba creditorilor. Fiind un caz particular de revocare pauliana (iar nu o retractare a renuntarii in conditiile art. 701 Cod civil), trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale actiunii pauliene. Trebuie dovedita numai frauda debitorului (succesibilului renuntator) constind in constiinta rezultatului pagubitor al actului fata de creditor (prin renuntare a devenit insovabil sau si‑a marit starea de insolvabilitate). Intrucit renuntarea la succesiune este un act juridic unilateral, nu se poate pune problema dovedirii complicitatii la frauda a vreunui tert (comostenitori, creditorii succesiunii etc.). Actiunea pauliana, fiind o actiune personala, trebuie sa fie intentata in cadrul termenului general de prescriptie de 3 ani, chiar daca mostenirea se compune din imobile.
Ca efect al actiunii pauliene admise, actul de renuntare devine inopozabil fata de creditorul reclamant si in limita prejudiciului suferit de el (in limita creantei sale). Renuntarea fiind revocata in aceste limite, creditorul poate opta pentru acceptarea mostenirii (dar numai in favoarea sa si in limita creantei sale). Codul civil precizeaza ca "acceptarea nu se face in folosul eredelui care a renuntat" (art. 699 al. 2). El ramine renuntator in raport cu ceilalti mostenitori (inclusiv legatari) si creditori (atit creditori personali, cit si creditorii mostenirii). Deci, ca efect al actiunii pauliene, renuntarea nu este "anulata" (cum prevede art. 699 Cod civil), ci revocata, devenind inopozabila numai in raport cu creditorul reclamant. Aceasta inseamna ca, de exemplu, comostenitorii acceptanti se vor putea intoarce impotriva renuntatorului pentru a reclama inapoierea valorii bunurilor urmarite de creditorul reclamant. Astfel, renuntatorul ar profita indirect de rezultatul revocarii pauliene (micsorind pasivul propriului patrimoniu).
Din faptul ca legea reglementeaza in mod special revocarea pauliana a renuntarii la mostenire nu trebuie trasa concluzia ca ea ar fi admisibila numai in cazul renuntarii. Dimpotriva, posibilitatea revocarii pauliene se recunoaste unanim in conditiile dreptului comun (art. 975 Cod civil) si in cazul acceptarii. Numai daca acceptarea ar fi fost facuta sub beneficiu de inventar, prin jocul regulilor aplicabile actiunii pauliene, revocarea nu ar putea interveni fiindca o asemenea acceptare nu produce efecte pagubitoare pentru creditorii succesibilului. Evident, si revocarea pauliana a acceptarii produce efecte numai fata de creditorul reclamant; fata de orice alte persoane mostenitorul ramine acceptant[2].
In toate cazurile, revocarea actului de optiune succesorala pe cale pauliana poate fi ceruta numai de catre creditorii optantului, nu si de catre creditorii succesiunii sau de catre legatari.
Conform art. 687 Cod civil, interpretat in lumina dispozitiilor Codului familiei, acceptarea mostenirii reprezinta un act de dispozitie. Cu toate ca textul vizeaza numai acceptarea mostenirii, se admite unanim ca aceeasi concluzie este valabila si in cazul renuntarii la mostenire, deoarece mostenirea se dobindeste de drept de la deschidere, iar renuntarea la drepturi este act de dispozitie.
Fiind un act de dispozitie, pentru validitatea optiunii, succesibilul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa trebuie sa exercite optiunea prin ocrotitorul legal, respectiv cu incuvintarea acestuia, si in ambele cazuri cu autorizarea autoritatii tutelare (art. 105, 124 si 147 Codul familiei). Astfel fiind, in cadrul procedurii succesorale notatriale, in cazul mostenitorului "incapabil" (sau cu capacitate de exercitiu restrinsa) "se citeaza reprezentantul sau si autoritatea tutelara" (art. 75 al. 4 din Legea nr. 36/1995).
Pentru ocrotirea minorilor (indiferent de virsta) si a persoanelor puse sub interdictie, legea mai prevede ca acceptarea mostenirii cuvenite lor "va fi socotita totdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar" (art. 19 din Decretul nr. 32/1954). Deci in cazul lor optiunea succesorala se reduce la posibilitatea acceptarii beneficiare sau renuntarii la mostenire.
Pentru ca optiunea succesorala sa fie valabila, consimtamintul trebuie sa fie neviciat.
Privitor la viciile de consimtamint in aceasta materie, Codul civil face referire la viclenia (dolul) care determina acceptarea mostenirii si, intr‑o formulare neclara, la leziunea suferita de majorul acceptant al mostenirii prin descoperirea ulterioara a unui testament, in cazul in care legatul ar absorbi sau ar micsora cu mai mult de jumatate succesiunea (art. 694).
In literatura de specialitate se admite ca dolul poate vicia nu numai actul acceptarii, dar si al renuntarii, si poate proveni de la orice persoana (comostenitori, creditori etc. - art. 960 al. 1 Cod civil nefiind aplicabil in aceasta materie dat fiind ca optiunea este act unilateral).
De asemenea, se admite ca si violenta si eroarea (atit cea de fapt, cit si cea de drept, daca este scuzabila si constituie cauza determinanta a actului de optiune) pot fi retinute ca vicii de consimtamint in materie. Eroarea asupra continutului (emolumentului) patrimoniului succesoral poate fi retinuta ca viciu de consimtamint (leziune) numai in cazul prevazut de art. 694 Cod civil si numai daca cel in cauza a acceptat mostenirea. Renuntarea nu ar putea fi atacata pe motiv ca s‑au descoperit ulterior active ale patrimoniului succesoral si nici acceptarea pe motiv ca s‑au descoperit pasive.
Viciile vointei in materie de optiune succesorala sint guvernate de regulile dreptului comun, cu unele particularitati rezultind din art. 694 Cod civil. Datorita procedurii succesorale notariale, problema viciilor de consimtamint in materia optiunii succesorale se pune extrem de rar in practica.
Spre deosebire de acceptarea pura si simpla a mostenirii, care este un act consensual, acceptarea sub beneficiu de inventar si renuntarea la mostenire sint acte juridice solemne, fiind valabile numai daca au fost incheiate in conditiile de forma special prevazute de lege (ad validitatem).
Pentru validitatea actului de optiune (oricare), trebuie sa fie respectate, potrivit dreptului comun, si cerintele legale referitoare la obiectul si cauza actului juridic[3].
Nerespectarea conditiilor de validitate ale actului de optiune succesorala se sanctioneaza cu nulitatea, potrivit dreptului comun.
Nerespectarea conditiilor de capacitate[4] si viciile de consimtamint determina anulabilitatea (nulitatea relativa) actului de optiune. Nerespectarea formei solemne (in cazurile prevazute de lege) si a conditiilor legale privind obiectul si cauza se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
In ambele cazuri, actul de optiune succesorala se desfiinteaza cu efect retroactiv si succesibilul va putea opta din nou in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, tinind seama - daca este cazul - si de regulile care guverneaza suspendarea prescriptiei si repunerea in termen.
Optiunea succesorala se realizeaza prin manifestarea de vointa a succesibilului in sensul acceptarii pure si simple a mostenirii sau sub beneficiu de inventar ori in sensul renuntarii la mostenire. In toate cazurile, optiunea trebuie sa reprezinte vointa unei singure persoane, fiind un act juridic unilateral. Deci, daca exista mai multi succesibili, ei nu pot exercita dreptul de optiune in mod "colectiv"; fiecare in parte urmeaza sa se pronunte individual, iar soarta juridica a optiunii facute de unul dintre ei nu afecteaza optiunea facuta de ceilalti.
Spre deosebire de testament - tot act juridic unilateral - actul de optiune poate fi savirsit nu numai personal de catre succesibil, dar si prin reprezentare (legala sau conventionala) sau cu incuviintarea autoritatii tutelare. Deci actul de optiune nu este un act esentialmente personal.
Libertatea de alegere care caracterizeaza actul de optiune se manifesta pe mai multe planuri:
Nimeni nu este obligat sa accepte mostenirea ce i se cuvine (art. 686 Cod civil).
In principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege intre posibilitatile conferite prin dreptul de optiune. El nu poate fi obligat sa justifice motivul pentru care a acceptat (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar) sau a renuntat la mostenire si nici sa raspunda pr consecintele alegerii facute.
Daca exista o pluralitate de succesibili, fiecare este liber sa opteze in sensul dorit, indiferent de alegerea facuta de ceilalti. Deci este posibil ca unii sa accepte mostenirea, iar altii sa renunte la ea.
Principiul libertatii de alegere - libertate atenuata numai de dreptul creditorilor succesibilului la actiunea oblica si actiunea pauliana - cunoaste si unele exceptii:
a) Conform art. 19 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, "acceptarea mostenirii cuvenite unui minor, indiferent de virsta, sau a unei persoane pusa sub interdictie va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar". Inseamna ca, pentru ocrotirea persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, pentru evitarea riscului rezultind din acceptarea pura si simpla a unei mosteniri insolvabile, dreptul lor de optiune se restringe la posibilitatea acceptarii sub beneficiu de inventar sau renuntarii la mostenire.
b) In ipoteza succesibilului decedat inainte de stingerea dreptului de optiune prin prescriptie fara a‑si fi exercitat dreptul, acest drept - indiferent ca succesibilul era unic mostenitor sau comostenitor alaturi de altii, mostenitori universal, cu titlu universal sau cu titlu particular - se transmite prin succesiune la propriul sau mostenitor (art. 692 Cod civil) care va avea de exercitat doua drepturi de optiune: propriul drept de optiune nascut in persoana sa la deschiderea mosteirii succesibilului decedat si - daca accepta aceasta mostenire - dreptul de optiune retransmis in cadrul patrimoniului succesoral si care vizeaza mostenirea anterior deschisa.
Nu sint probleme daca succesibilul decedat are un singur mostenitor. Daca acest mostenitor a exercitat propriul drept de optiune in sensul acceptarii mostenirii (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar), el va fi chemat sa exercite si dreptul de optiune care a apartinut succesibilului decedat: poate accepta pur si simplu sau sub beneficiu de inventar sau poate renunta la acea mostenire cuvenita defunctului. Cele doua optiuni nu trebuie sa fie identice; acceptarea celei din urma nu presupune si acceptarea mostenirii retransmise. Evident, renuntarea la mostenirea succesibilului decedat exclude posibilitatea exercitarii dreptului de optiune cu privire la prima succesiune; cel in cauza devine strain fata de ambele mosteniri; nu s‑ar putea renunta la ultima mostenire, acceptind‑o pe prima, insa este posibila solutia inversa.
Nu sint probleme nici in ipoteza in care succesibilul decedat are mai multi mostenitori acceptanti care inteleg sa exercite dreptul de optiune retransmis intr‑un singur fel: daca accepta, ei vor beneficia prin retransmitere de mostenire (partea de mostenire) la care era chemat succesibilul decedat; iar daca renunta, se desfiinteaza retroactiv vocatia succesorala a acestuia, deci acea mostenire nu va face parte din propriul lasamint succesoral.
Dificultatile apar numai in caz de dezacord intre mostenitorii acceptanti ai succesibilului decedat: unii vor sa accepte (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar), iar altii vor sa renunte la mostenirea la care era chemat autorul lor. Potrivit Codului civil, in acest caz "succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar"[5] (art. 693).
Problema analizata se pune numai in ipoteza retransmiterii prin mostenire a dreptului unic de optiune nascut in persoana mostenitorului decedat si care trebuie sa fie exercitat de catre proprii sai mostenitori in mod unitar si indivizibil. Numai aceasta ipoteza este vizata de art. 692-639 Cod civil. In schimb, in cazul in care mai multi mostenitori vin la mostenire prin reprezentare succesorala (ascendentul lor reprezentat fiind decedat la data deschiderii mostenirii), ei pot opta diferit, deoarece dreptul lor de optiune nu este dobindit prin retransmitere de la ascendentul reprezentat, ci se naste in persoana lor si se exercita in mod liber (unii pot accepta, altii renunta).
c) Nu se bucura de libertate de optiune mostenitorul care cu intentie frauduloasa a dat la o parte sau a ascuns (in special cu ocazia inventarierii) bunuri ale mostenirii; cu titlu de pedeapsa civila, un asemenea mostenitor este considerat acceptant pur si simplu (art. 703 si 712 Cod civil).
Mostenitorul care a exercitat dreptul de optiune nu mai poate reveni asupra alegerii facute.
Acest principiu opereaza cu caracter absolut in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii. Ca efect al unei asemenea acceptari, in mod irevocabil se consolideaza calitatea de mostenitor, el nemaiputind reveni asupra alegerii facute.
Irevocabilitatea caracterizeaza si celelalte variante ale optiunii succesorale, insa nu in mod absolut. Renuntarea la mostenire poate fi retractata acceptindu‑se pur si simplu mostenirea, dar numai daca nu s‑a implinit termenul de prescriptie a dreptului de optiune si daca mostenirea nu a fost acceptata pina in acest moment de alti mostenitori (comostenitori sau mostenitori subsecventi - art. 701 Cod civil). Mostenitorul major si nepus sub interdictie care a acceptat mostenirea sub beneficiu de inventar - si care nu mai poate renunta la ea (asemanator acceptantului pur si simplu) - poate renunta la beneficiul de inventar, devenind acceptant pur si simplu. Mai mult, daca accceptantul sub beneficiu de inventar savirseste anumite fapte culpabile, drept sanctiune legea prevede decaderea lui din acest beneficiu.
Exercitind dreptul de optiune, succesibilul (fiecare in parte) trebuie sa se pronunte unitar cu privire la dreptul sau succesoral, nefiind posibila acceptarea in parte a mostenirii (a unor bunuri din mostenire) si renuntarea la rest ori acceptarea pura si simpla pentru o parte si acceptarea sub beneficiu de inventar pentru cealalta parte (sintetic: "totul sau nimic").
Indivizibilitatea caracterizeaza optiunea succesorala nu numai in cazul mostenitorilor legali, dar, deopotriva, si in cazul legatarilor. Potrivit principiilor care guverneaza materia succesiunilor, legatarul universal trebuie sau sa accepte sau sa repudieze succesiunea, neexistind posibilitatea unor situatii intermediare, cum ar fi aceea a acceptarii unor bunuri determinate din mostenire. Acest principiu opereaza nu numai in cazul legatului universal sau cu titlu universal, dar si in cazul legatului cu titlu particular[6]. Optiunea trebuie sa fie unitara chiar daca legatul ar avea ca obiect bunuri generice. Indivizibilitatea optiunii vizeaza numai mostenirea; in persoana mostenitorilor (daca sint mai multi), intrucit optiunea este individuala, divizarea este posibila (unii sa accepte, iar altii sa renunte). numai in cazul dreptului de optiune retransmis prin mostenire - iar nu nascut in persoana mostenitorilor - optiunea urmeaza sa fie exercitata unitar.
Principiul indivizibilitatii optiunii succesorale comporta si unele exceptii:
a) Mostenitorul legal gratificat prin testament va putea opta diferit cu privire la mostenirea legala si la legat. Cumularea calitatii de mostenitor legal cu aceea de legatar (vocatie succesorala dubla) confera posibilitatea optiunii diferite[7]. Aceasta exceptie isi gaseste temeiul juridic in dispozitiile art. 752 Cod civil, conform caruia "eredele ce renunta la succesiune (legala) poate . poate cere legatul ce i s‑a facut". Insa daca legatul este de o valoare mai mica decit cota legala, dispozitia testamentara poate constitui o exheredare partiala, caz in care succesibilul nu ar putea renunta la legat pentru a accepta mostenirea legala (de mai mare valoare); insa poate sa invoce calitatea sa de mostenitor rezervatar, daca este cazul.
Optiunea succesorala poate fi diferita si in cazul in care succesibilul beneficiaza de mai multe legate care nu sint indivizibile[8].
b) Potrivit art. 8, 11, 36 si 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, "stabilirea (reconstituirea) dreptului de proprietate se face la cerere.", depusa de catre fostul proprietar sau mostenitorii lui. Daca mostenitorii fostului proprietar (la fel ca si proprietarii in viata) nu au formulat (sau nu formuleaza in baza art. 36) cererea prevazuta de lege, nu beneficiaza de reconstituirea dreptului de proprietate. Inseamna ca, desi au acceptat (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar; expres, tacit sau fortat) mostenirea lasata de fostul proprietar al terenului (decedat), prin derogare de la principiul indivizibilitatii optiunii succesorale, pot renunta - prin abstentiune - la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. In prinvinta terenului ei sint considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei (art. 13 al. 2), personal sau prin reprezentantul legal ori prin mandatar.
Este controversata problema daca mostenitorul care a renuntat la mostenirea fostului proprietar decedat poate sau nu sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate.
Parerea dominanta in literatura de specialitate si practica judiciara este ca succesibilul renuntator nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece "eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede" (art. 696 Cod civil), devenind o persoana straina de mostenirea fostului proprietar. De altfel, art. 13 din Legea nr. 18/1991 precizeaza ca repunerea in termen vizeaza numai "mostenitorii", persoanele care au "calitatea de mostenitor". Or, renuntatorul nu are aceasta calitate si nu intra in categoria persoanelor care sint mostenitori, doar ca nu‑si pot dovedi aceasta calitate. In cazul renuntatorului nu este vorba de neacceptarea mostenirii ori de lipsa unor dovezi in acest sens; dimpotriva, se dovedeste cu certitudine (declaratie notariala) ca nu este mostenitor, dat fiind ca a renuntat. Pe de alta parte, renuntarea priveste atit bunurile existente in succesiune la data decesului autorului, cit si cele ce eventual ar intra ulterior in succesiunea respectiva. Situatia este asemanatoare cu aceea a succesibilului care renunta la mostenire crezind ca este insolvabila. Daca ulterior se stabileste, de exemplu, ca defunctul a avut o mare suma de bani depusa la banca, renuntatorul nu poate reveni asupra optiunii facute pentru a beneficia de depunere. Se opune nu numai principiul indivizibilitatii, dar si irevocabilitatea optiunii succesorale, retractarea renuntarii fiind posibila numai in conditile prevazute de art. 701 Cod civil.
Renuntatorul nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, chiar daca a fost trecut (din greseala) pe titlul de proprietate, alaturi de mostenitorii acceptanti ai succesiunii fostului proprietar. Tot astfel, nu poate beneficia de dispozitiile Legii nr. 18/1991 nici mostenitorul nerezervatar exheredat (direct sau indirect) prin testament.
c) Conform art. 5 al. 3 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute in proprietate statului, mostenitorii fostului proprietar al imobilului cu destinatia de locuinta trecut in proprietatea statului cu titlu sint socotiti de drept acceptantii succesiunii de la data depunerii cererii pentru restituirea in natura a locuintei sau pentru acordarea despagubirilor. Mostenitorul care nu a depus cererea in termenul prevazut de lege (art. 14) nu beneficiaza de dispozitiile legii, chiar daca la decesul fostului proprietar a acceptat mostenirea acestuia (derogare de la caracterul indivizibil, unitar al optiunii succesorale).
In schimb, succesibilul care la moartea fostului proprietar al locuintei a renuntat la mostenirea acestuia, devenind astfel persoana straina de mostenire (art. 696 Cod civil), nu poate beneficia de dispozitiile legii intrucit nu are calitatea de mostenitor, aceasta calitate stabilindu‑se "potrivit legii" (art. 1 al. 2 din Legea nr. 112/1995), deci in conditiile dreptului comun. Nefiind indeplinite conditiile retractarii renuntarii la mostenire (art. 701 Cod civil), renuntatorul nu poate accepta mostenirea; in cazul lui opereaza principiul indivizibilitatii optiunii succesorale. Evident, nici mostenitorul nerezervatar exheredat nu poate beneficia de masurile reparatorii prevazute de lege.
d) Divizibilitatea optiunii succesorale mai poate rezulta si din relativitatea puterii (autoritatii) lucrului judecat. In principiu, optiunea succesorala produce efecte absolute, in sensul ca alegerea facuta de succesibil poate fi invocata de catre el (si succesorii lui in drepturi) erga omnes si ii poate fi opusa de oricine are interes. Optiunea este indivizibila nu numai in privinta bunurilor succesorale, dar si in privinta persoanelor care o pot invoca sau fata de care poate fi invocata, deci sub raportul efectelor, al opozabilitatii.
Totusi, daca alegerea rezulta dintr‑o hotarire judecatoreasca, ea va avea efecte relative, numai intre partile din proces[9].
e) Daca in cadrul devolutiunii succesorale intervine un element de extraneitate, conditiile si efectele optiunii succesorale fiind supuse unor legi deosebite (lex patriae in ce priveste bunurile mobile, lex rei sitae in ce priveste bunurile imobile si fondul de comert), succesibilul - prin derogare de la caracterul indivizibil (unitar) al optiunii - va putea opta diferit, acceptind o masa de bunuri si renuntind la alta (art. 66-68 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat).
Optiunea succesibilului produce efecte retroactive, de la data deschiderii mostenirii, deci este declarativa de drepturi. Prin acceptare, drepturile si obligatiile asupra mostenirii, dobindite din momentul deschiderii ei, se consolideaza retroactiv (art. 686 Cod civil); in caz de renuntare, renuntatorul este socotit ca nu a fost niciodata mostenitor (art. 696 Cod civil), devenind retroactiv persoana straina de mostenire.
Optiunea produce efecte declarative (retroactive) si in cazul in care se produce prin retractarea renuntarii. Prin derogare, insa, drepturile dobindite de tertii de buna credinta asupra bunurilor succesiunii intre momentul renuntarii si acela al retractarii ei (acceptarii) vor trebui sa fie respectate.
Optiunea succesorala nu poate fi afectata de termen sau conditie, deci trebuie sa fie un act juridic pur si simplu (neafectat de modaitati). Soarta juridica a mostenirii nu poate sa depinda de un eveniment viitor si incert sau de un termen, fie si cert.
Daca optiunea ar fi afectata de o modalitate, nu va putea produce nici un efect, fiind nula absolut. Ea nu ar putea fi considerata pura si simpla, caci ar insemna neluarea in considerare a vointei succesibilului.
Pentru ca soarta juridica a mostenirii sa nu ramina multa vreme incerta, dreptul de optiune trebuie sa fie exercitat intr‑un termen de 6 luni calculat de la data deschiderii mostenirii. Art. 700 al. 1 Cod civil (modificat prin Decretul nr. 73/1954) prevede ca "dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr‑un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii".
Desi legea se refera la "dreptul de a accepta" mostenirea (iar nu la dreptul de optiune), este neindoielnic ca si renuntarea la mostenire urmeaza sa fie facuta in aceeasi perioada de timp. Termenul de 6 luni este acordat de lege pentru exercitarea dreptului de optiune, pentru a se putea pronunta asupra acceptarii sau renuntarii in deplina cunostinta de cauza.
Legea (art. 700, 701 Cod civil) califica termenul de 6 luni ca fiind un termen de prescriptie - calificare criticata in doctrina ca fiind o inadvertenta, dat fiind ca prescriptia extinctiva presupune stingerea dreptului la actiune in sens material, iar dreptul de optiune succesorala nu constituie un drept la actiune, ci un drept subiectiv care trebuie valorificat in termenul prevazut de lege (sub sanctiunea decaderii).
Termenul de exercitare a optiunii succesorale trebuie considerat tot un caz de prescriptie a dreptului la actiune, iar nu de prescriptie a dreptului material. Astfel fiind, termenul de prescriptie a dreptului patrimonial de optiune succesorala este susceptibil de intrerupere, suspendare si repunere in termen, fiindu‑i aplicabile regulile care guverneaza materia prescriptiei extinctive. Opinia dominanta este ca nu sint motive suficient de temeinice pentru care termenul de optiune sa fie sustras regimului de drept comun al prescriptiei extinctive, el oferind solutii corespunzatoare problemelor care se pun in practica.
Termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 700 Cod civil pentru exercitarea dreptului de optiune se aplica nu numai mostenitorilor legali, dar si legatarilor universali sau cu titlu universal. Se pune insa intrebarea daca acest termen de prescriptie vizeaza sau nu si legatele cu titlu particular.
In practica judiciara se aplica in mod consecvent solutia potrivit careia termenul de 6 luni nu se aplica in cazul legatarilor cu titlu particular, in privinta lor fiind aplicabile dispozitiile referitoare la prescriptie din dreptul comun. Astfel, daca legatul are ca obiect un bun individual determinat, dreptul real cu care a fost gratificat legatarul particular se naste din clipa deschiderii mostenirii si poate fi realizat prin actiunea in revendicare, care este imprescriptibila. Daca legatul consta intr‑un lucru determinat prin gen, in patrimoniul legatarului se naste o creanta care poate fi valorificata printr‑o actiune personala care se prescrie prin 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958).
Marea majoritate a autorilor se pronunta, de asemenea, in sensul solutiei adoptate in practica judiciara, mai ales pe considerentul ca notiunea de "succesiune" din art. 700 Cod civil nu poate desemna decit transmisiunea universala sau cu titlu universal si exclude transmisiunea cu titlu particular.
Intr‑o alta opinie, s‑a sustinut ca este inacceptabil ca pentru unii mostenitori termenul sa fie de 6 luni, iar pentru altii termenul de drept comun, urmind ca in cazul legatului de bunuri individual determinate actiunea sa fie imprescriptibila. Pe de alta parte, nu se poate admite ca o persoana sa dobindeasca ceva fara sa‑si fi manifestat vointa in acest sens, mentinindu‑se o stare de incertitudine timp indelungat. Termenul de "succesiune" poate fi interpretat in sensul ca se refera si la legatele cu titlu particular; termenul general de prescriptie se aplica executarii legatelor particulare, iar nu acceptarii lor, care trebuie sa aiba loc in termenul prevazut de art. 700 Cod civil.
Ultima opinie pare sa fie cea mai justa si mai corespunzatoare sigurantei circuitului civil al valorilor materiale:
Notiunea de "succesiune" (mostenire), ca si notiunea de "succesor" - in lipsa altor precizari exprese sau implicite - vizeaza nu numai transmisiunile universale si cu titlu universal, dar si cele cu titlu particular[10].
Prescriptia de 6 luni prevazuta de art. 700 Cod civil este aplicabila si statului, atunci cind vine la mostenire ca legatar universal sau cu titlu universal ori cu titlu particular. Aceeasi solutie este aplicabila si in cazul in care legatarul este o unitate administrativ-teritoriala (sau orice persoana juridica legatara). In schimb, daca statul este chemat ope legis sa culeaga o mostenire vacanta (total sau partial), caz in care nu are drept de optiune, termenul prevazut pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil.
Conform art. 700 al. 1 Cod civil, termenul de prescriptie de 6 luni incepe sa curga "de la deschiderea succesiunii", deci de la data mortii celui care lasa mostenirea. Intrucit dreptul de optiune se naste in persoana mostenitorilor de la deschiderea mostenirii, el poate fi exercitat numai din acest moment. Orice act de acceptare sau de renuntare facut inainte de aceasta data este lipsit de obiect si reprezinta un act asupra unei succesiuni viitoare, nepermis de lege (art. 702 Cod civil) si, ca atare, nul de drept; dupa deschiderea mostenirii, succesibilul poate opta valabil din nou. Nici obligatia asumata inainte de deschiderea mostenirii de a opta intr‑un sens sau altul (de regula in sensul renuntarii), nula de drept, nu anihileaza dreptul succesibilului de a opta liber, indiferent de promisiunea facuta.
Ceea ce intereseaza din punct de vedere al inceputului prescriptiei dreptului de optiune este data decesului, indiferent de momentul inscrierii lui in registrele de stare civila. Termenul prescriptiei incepe sa curga de la data deschiderii mostenirii chiar daca succesibilul a luat cunostinta mai tirziu de moartea celui care lasa mostenirea. Nu prezinta importanta nici faptul ca succesibilul locuieste in alta localitate (din tara sau chiar din strainatate) decit locul deschiderii mostenirii (ultimul domiciliu al defunctului). Nu intereseaza nici cunoasterea de catre succesibili a componentei patrimoniului succesoral (existenta unor active sau pasive descoperite dupa 6 luni de la deschiderea mostenirii, donatii facute de de cuius pentru care se poate eventual cere revocarea sau reductiunea etc.).
Prescriptia incepe sa curga de la deschiderea mostenirii fata de toti succesibilii indiferent ca vocatia lor la mostenire este concreta, utila sau numai generala, eventuala. Deci termenul de optiune este unic si incepe sa curga de la data mortii celui care lasa mostenirea nu numai pentru succesibilii chemati in primul rind la mostenire, dar si pentru cei subsecventi. Optiunea exercitata de succesibilii subsecventi va produce efecte sau va ramine ineficace, dupa cum succesibilii in rang preferabil vor renunta sau vor accepta mostenirea.
Regula privind inceputul prescriptiei se aplica indiferent daca succesibilul mosteneste in nume propriu, prin reprezentare sau prin retransmitere. In ultima ipoteza, cind moartea succesibilului intervine inlauntrul termenului de optiune, dar mai inainte de a fi optat, si dreptul sau de optiune se retransmite, in cadrul patrimoniului sau lasat mostenire, la proprii sai mostenitori, acestia vor putea exercita dreptul de optiune numai in restul termenului pe care il mai avea succesibilul la data mortii sale. Mostenitorul sau mostenitorii dreptului de optiune prin retransmitere nu pot beneficia de un termen mai lung decit cel avut de succesibilul decedat[11].
De la regula calcularii termenului de prescriptie din momentul deschiderii mostenirii exista si unele exceptii:
In cazul copilului conceput inainte de deschiderea mostenirii, dar nascut ulterior, termenul de prescriptie va incepe sa curga pentru el de la data nasterii, deoarece numai din acest moment se va sti ca s‑a nascut viu (art. 654 Cod civil), deci are capacitate succesorala, iar pe de alta parte, el este considerat ca exista de la conceptie numai pentru dobindirea drepturilor, nu si pentru stingerea lor (art. 7 al. 2 din Decretul nr. 31/1954); numai de la nastere el poate exercita (prin reprezentanti) dreptul de optiune.
In cazul declararii judecatoresti a mortii celui care lasa mostenirea, termenul prescriptiei incepe sa curga nu de la data stabilita de instanta ca fiind aceea a mortii (si care marcheaza momentul deschiderii mostenirii), ci de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti declarative de moarte. Solutia se explica prin faptul ca pina in acest moment "cel disparut este prezumat a fi in viata" (art. 19 din Decretul nr. 31/1954), deci dreptul de optiune nu ar putea fi exercitat in mod valabil.
Daca stabilirea legaturii de rudenie cu defunctul[12] se face pe cale judecatoreasca, presciptia incepe sa curga de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti. Pina in acest moment, persoana in cauza nu are posibilitatea exercitarii dreptului de optiune, neputind dovedi vocatia la mostenire. Efectul retroactiv al hotaririi nu este de natura a infirma aceasta solutie (la fel ca si in cazul declararii judecatoresti a mortii sau a copilului conceput).
Inceputul prescriptiei dreptului de optiune succesorala mai poate fi aminat datorita unor imprejurari care constituie cauze de suspendare a prescriptiei, daca aceste cauze opereaza de la data deschiderii mostenirii, impiedicindu‑l pe succesibil sa‑si exercite dreptul de optiune.
Conform art. 700 al. 2 Cod civil, daca mostenitorul a fost impiedicat, din motive de forta majora, sa‑si exercite dreptul de optiune, instanta judecatoreasca poate prelungi termenul de prescriptie cu cel mut 6 luni de la data cind a luat sfirsit impiedicarea. Intrucit prescriptia dreptului de optiune s‑a redus de la 30 de ani la numai 6 luni, legiuitorul a prevazut posibilitatea repunerii in termenul de prescriptie pentru motive de forta majora.
Dupa adoptarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extincitva - in lumina caruia forta majora este o cauza de suspendare de drept a prescriptiei, iar repunerea in termen poate fi dispusa de instanta pentru alte motive temeinic justificate - s‑a hotariit ca art. 700 al. 2 Cod civil trebuie considerat abrogat tacit si inlocuit prin prevederile art. 13 din Decretul nr. 167/1958. Inseamna ca prevederile dreptului comun al prescriptiei extinctive sint aplicabile si in privinta prescriptiei dreptului de optiune succesorala.
Cursul prescriptiei dreptului de optiune succesorala de 6 luni se suspenda de drept cit timp succesibilul:
a) este impiedicat printr‑un caz de forta majora sa‑si exercite dreptul de optiune succesorala (art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958). Prin caz de forta majora se intelege un eveniment exterior, imprevizibil, inevitabil si invincibil, care creaza o impiedicare absoluta de a actiona. Orice alta impiedicare, temeinic justificata si neimputabila succesibilului, poate justifica numai repunerea in termenul de prescriptie;
b) face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sint puse pe picior de razboi (art. 13 lit. b din Decretul nr. 167/1958);
c) este lipsit de capacitatea de exercitiu si nu are reprezentant legal sau are capacitate de exercitiu restrinsa si nu are cine sa‑i incuviinteze actele (art. 14 al. 2 din Decretul nr. 167/1958). Daca cel ocrotit are ocrotitor legal, dar intre ei exista contrarietate de interese[13], cursul prescriptiei se suspenda fata de cel ocrotit atita timp cit acesta n‑a avut curator desemnat pro causa de autoritatea tutelara (art. 14 al. 2 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 132 si 133 Codul familiei);
d) avind in vedere ca exercitarea dreptului de optiune succesorala reprezinta un act de dispozitie (deci in cazul persoanelor incapabile sau cu capacitate de exercitiu restrinsa necesita incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare), in practica judiciara s‑a admis suspendarea cursului prescriptiei pe durata necesara obtinerii autorizatiei, daca demersurile in acest scop au fost facute inainte de implinirea termenului de prescriptie. Desi acest caz nu a fost prevazut expres de Decretul nr. 167/1958, el rezulta din ratiunea legii, in sensul ca nu poate curge prescriptia cind cel indreptatit a‑si valorifica un drept nu ramine in pasivitate; altfel ar insemna sa fie indepartat de la sucesiune minorul, desi nu a neglijat exercitarea dreptului, ci s‑a conformat legii, cerind autorizarea pe care aceasta o pretinde.
Potrivit Decretului nr. 167/1958, dupa incetarea suspendarii prescriptia isi reia cursul, socotindu‑se si timpul curs inainte de suspendare, dar nu se va implini mai inainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la incetarea cauzei de suspendare (art. 15). In materia analizata, aceasta inseamna ca succesibilul va avea la dispozitie un nou termen de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune.
In principiu, se admite aplicarea dispozitiilor din Decretul nr. 167/1958 referitoare la intreruperea prescriptiei in materia optiunii succesorale. In fapt, insa, problema intreruperii prescriptiei - cu consecinta intreruperii curgerii unui nou termen de prescriptie posterior intreruperii - nu se pune in aceasta materie. Daca succesibilul si‑a exercitat dreptul de optiune in termen (expres sau tacit, pe cale notariala sau judecatoreasca) nu incepe sa curga un nou termen de prescriptie; dreptul de optiune s‑a "consumat". Chiar daca succesibilul a renuntat la mostenire si vrea sa revina asupra renuntarii, o poate face, in conditiile prevazute de lege, numai inlauntrul termenului de prescriptie initial.
Se admite unanim ca succesibilul poate fi repus in termenul de prescriptie de instanta judecatoreasca daca se constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit si cu conditia sa fi cerut repunerea in termen in decurs de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie (art. 19 din Decretul nr. 167/1958).
Prin cauze temeinic justificate se inteleg acele imprejurari care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de optiune, dar care nu intrunesc nici caracterele fortei majore. Este vorba deci de cazuri fortuite, adica imprejurari neimputabile succesibilului, dar care nu sint totusi impiedicari absolute, ca cele reprezentind forta majora[14]. Repunerea in termen, care poate produce efecte si fata de terti, este de competenta exclusiva a instantei judecatoresti. Notarii sau organele administratiei de stat nu au competenta de a repune in termen. In schimb, conform art. 13 din Legea nr. 18/1991, mostenitorii fostului proprietar al terenului care nu‑si pot dovedi aceasta calitate, sint socotiti repusi in termenul de acceptare cu privire la cota parte ce li se cuvine, considerindu‑se ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei in termenul prevazuta de lege. Analog se pune problema si in lumina art. 5 al. 3 din Legea nr. 112/195 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului. In aceste cazuri repunerea in termen opereaza de drept si nu trebuie sa fie ceruta instantei judecatoresti.
Se pune problema ce efecte produce admiterea de catre instanta a cererii de repunere in termenul de prescriptie. Problema este foarte controversata.
Intr‑o opinie, se considera ca admiterea actiunii de repunere in termen constituie o acceptare (probabil se are in vedere acceptarea pura si simpla) implicita a mostenirii de catre succesibilul reclamant, astfel incit instanta nu va mai acorda un termen pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala.
Dupa alta opinie, daca instanta admite cererea de repunere in termen, va putea acorda succesibilului un nou termen, care nu va putea depasi 6 luni de la data cind au luat sfirsit imprejurarile care impiedicau exercitarea dreptului de optiune.
Desi exista argumente puternice pentru prima opinie, este preferabila a doua. Cererea de repunere in termen nu implica, cu necesitate, acceptarea pura si simpla a mostenirii (in sensul art. 689-690 Cod civil). Deci instanta poate acorda un termen rezonabil pentru exercitarea dreptului de optiune (termen care va putea eventual depasi 6 luni de la data cind au luat sfirsit imprejurarile care impiedicau exercitarea dreptului de optiune, mai ales daca judecata cererii de repunere in termen a implicat o perioada mai lunga). In schimb, daca succesibilul - in cererea de repunere in termen sau in cursul solutionarii cererii - declara ca accepta pur si simplu mostenirea, ori daca natura actiunii intentate implica vointa succesibilului de a accepta mostenirea (de exemplu actiune si partaj), instanta nu va mai acorda un termen pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala. Dar daca vointa succesibilului se manifesta in sensul acceptarii sub beneficiu de inventar, instanta va trebui sa acorde un termen pentru facerea inventarului fidel si exact al patrimoniului succesoral.
Daca succesibilul nu si‑a exercitat dreptul de optiune in termenul prevazut de art. 700 Cod civil, potrivit regulilor aplicabile prescriptiei extinctive, in puterea legii, se stinge dreptul de a accepta mostenirea si, odata cu acest drept se stinge - cu efect retroactiv - si titlul sau de mostenitor; el devine strain de mostenire. Deci stingerea prin prescriptie a dreptului de optiune atrage stingerea chiar a vocatiei succesorale.
Neexercitarea dreptului de optiune in termenul prevazut de lege nu se confunda insa cu renuntarea la mostenire. De exemplu, succesibilul care a pierdut termenul de prescriptie poate beneficia de repunerea in termen, ceea ce nu se poate admite in cazul renuntatorului, in schimb opereaza in cazul ceor ce nu pot dovedi acceptarea in termen a mostenirii.
De asemenea, stingerea prin prescriptie a titlului de mostenitor, a vocatiei succesorale, produce efecte absolute (erga omnes); poate fi invocata - ca si renuntarea la mostenire - de orice persoana interesata (comostenitori legali, mostenitori subsecventi, legatari, creditori sau debitori ai succesiunii etc.). Ea poate fi invocata si in cadrul unor actiuni reale[15].
Patrimoniul succesoral se transmite catre cel chemat in puterea legii sau a vointei celui care lasa mostenirea din ziua deschiderii mostenirii. Drept consecinta, el poate fi de indata urmarit de catre creditorii succesiunii, inclusiv de catre legatarii cu dreptul de a cere predarea legatelor. Pe de alta parte, insa, legea acorda succesibilului un termen de 6 luni pentru consolidarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii, respectiv pentru desfiintarea cu efect retroactiv a vocatiei succesorale prin renuntarea la mostenire.
Pentru a impaca dreptul creditorilor de a‑si valorifica pretentiile fara intirziere cu dreptul succesibilului de a opta in cunostinta de cauza, Codul civil (art. 706-711) a prevazut in favoarea succesibilului un termen de 3 luni de la deschiderea mostenirii (in prezent, potrivit art. 70 si urm. din Legea nr. 36/1995, cererea de inventariere tinind loc si de cerere de deschidere a procedurii succesorale notariale) si un termen de 40 de zile pentru a delibera asupra acceptarii sau renuntarii la mostenire, termen de deliberare care curge de la data semnarii procesului-verbal de inventariere (art. 71 din Legea nr. 36/1995), cel mai tirziu de la expirarea termenului de 3 luni. La cererea succesibilului, in functie de imprejurari, instanta poate prelungi aceste termene, dar numai in limita termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
In cursul termenelor de inventar si deliberare, succesibilul actionat de creditor poate, pe cale de exceptie dilatorie, sa ceara suspendarea procedurii; pina la expirarea termenului prevazut de lege sau acordat de instanta, el nu poate fi obligat sa opteze si nici nu se poate obtine o hotarire de obligare impotriva lui in calitate de mostenitor (dreptul de optiune este dublat de dreptul de abstentiune); in acest interval de timp el are numai dreptul - nu si obligatia - de a opta: de a accepta pur si simplu, sub beneficiu de inventar sau de a renunta la mostenire.
Dupa expirarea termenelor de inventar si de deliberare, succesibilul este obligat sa opteze (in sensul dorit). Daca nu opteaza, instanta il poate condamna in calitate de acceptant pur si simplu (art. 711 Cod civil). Insa el va fi considerat acceptant numai in raport de persoanele cu care s‑a judecat (principiul relativitatii autoritatii lucrului judecat); fata de alte persoane el pastreaza dreptul de optiune succesorala in cursul termenului de prescriptie.
Termenele de inventar si de deliberare au fost prevazute in Codul civil si prezentau o importanta practica deosebita in conditiile prescriptiei dreptului de optiune succesorala de 30 de ani. Dupa reducerea termenului de prescriptie la numai 6 luni, textele in materie prezinta o importanta practica redusa; ii impiedica pe creditori de a obtine o hotarire impotriva succesibilului dupa deschiderea mostenirii.
Acceptarea pura si simpla consta in actul sau faptul juridic unilateral savirsit de succesibil prin care isi consolideaza neconditionat calitatea de mostenitor, definitivind transmisiunea succesorala care a operat la data deschiderii mostenirii.
Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul nu dobindeste nici un drept, ci consolideaza numai dobindirea care s‑a produs ope legis de la data deschiderii mostenirii si pierde posibilitatea de a renunta la ea sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.
Intrucit prin acceptarea pura si simpla transmiterea succesorala se definitiveaza neconditionat, drepturile si obligatiile rezultind din mostenire se contopesc cu patrimoniul propriu al mostenitorului, astfel incit el va raspunde de datorii si sarcini ultra vires hereditatis.
Datorita consecintelor posibil daunatoare ale acceptarii pure si simple, legea nu obliga nici un succesibil sa opteze in acest sens. In schimb, pentru acelasi motiv, in doua cazuri prevazute de lege aceasta varianta a optiunii succesorale nu poate fi adoptata:
in cazul minorilor sau persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca acceptarea mostenirii este socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art. 19 din Decretul nr. 32/1954);
in cazul retransmiterii prin mostenire a dreptului de optiune, daca exista o pluralitate de mostenitori care nu se inteleg in privinta optiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar (art. 693 Cod civil).
Acceptarea pura si simpla poate fi de maimulte feluri:
voluntara - rezultind din manifestarea expresa sau tacita a vointei succesibilului;
fortata - prevazuta de lege ca sanctiune pentru savirsirea unor fapte voluntare de catre succesibil.
Potrivit legii, acceptarea este expresa cind succesibilul isi insuseste calitatea de erede printr‑un inscris autentic sau sub semnatura privata (art. 689 Cod civil).
Rezulta ca acceptarea expresa trebuie sa indeplineasca doua conditii:
a) Vointa succesibilului de a accepta expres mostenirea trebuie sa fie manifestata in forma scrisa, autentica sau sub semnatura privata. Legiuitorul a inlaturat acceptarea orala, atit pentru ca succesibilul sa nu fie legat printr‑un cuvint rostit la intimplare, cit si pentru a evita dovada prin martori a unei acceptari date prin viu grai. Deci acceptarea expresa este un act formal, dar nu solemn.
Inscrisul constatator al acceptarii pure si simple nu trebuie sa fie redactat cu respectarea formelor sacramentale si speciale pentru a constata acceptarea succesiunii. El poate imbraca si forma unei scrisori simple (misiva), daca ea are caracter juridic sau constituie o "scrisoare de afaceri"[16].
Acceptarea expresa pura si simpla poate imbraca si forma unor acte adresate instantei pentru rezolvarea unor probleme in legatura cu mostenirea in cauza sau biroului notarial[17] sau forma unei declaratii date la consiliul local prin care se indica compunerea masei succesorale si calitatea de mostenitor, in vederea depunerii inscrisului la biroul notarial competent pentru dezbaterea succesiunii.
Inscrisul trebuie sa fie redactat cu respectarea regulilor de capacitate si in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala. Acceptarea expresa a mostenirii poate fi facuta si prin reprezentant (respectiv cu incuviintarea si a autoritatii tutelare), inclusiv printr‑un mandatar imputernicit in forma scrisa (deoarece mandatul formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fot dat) si cu procura data special pentru acceptarea pura si simpla a mostenirii (fiindca este un act de dispozitie). Mandatarul astfel imputernicit trebuie sa accepte in scris mostenirea in cadrul termenulu ide prescriptie (nefiind suficient ca data imputernirii sa se incadreze in aceasta perioada, deoarece procura data in vederea acceptarii nu valoreaza acceptare, putind fi revocata potrivit regulilor mandatului - art. 1553 Cod civil - spre deosebire de actul acceptarii care este irevocabil) si, bineinteles, inainte de incetarea efectelor mandatului. In caz de deces al mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea, intrucit intirzierea ar provoca pagube mostenitorilor succesibilului-mandant (art. 1539 al. 2 Cod civil).
b) Din continutul inscrisului trebuie sa rezulte ca succesibilul si‑a insusit in mod neechivoc calitatea de mostenitor, deci ca el intelege sa exercite drepturile si sa‑si asume obligatiile rezultind din calitatea de mostenitor. O formulare echivoca[18] nu poate valor acceptare expresa, putind avea semnificatie unei simple referiri la vocatia succesorala. Rezulta ca instanta trebuie sa analizeze continutul real al actului pentru a concluziona in sensul acceptarii exprese a mostenirii.
Potrivit legii, acceptarea este tacita cind succesibilul face un act (fapt) pe care nu‑l putea savirsi decit in calitatea sa de erede si din care rezulta (indirect, dar) neindoielnic intentia sa de acceptare a mostenirii (art. 689 Cod civil).
La fel ca si in cazul acceptarii exprese, din textul de lege rezulta doua conditii:
vointa succesibilului de a accepta mostenirea;
conduita lui (actele sau faptele savirsite) din care sa rezulte indirect intentia de a accepta pur si simplu mostenirea.
In realitate, acceptarea tacita se rezuma la o singura conditie: actul savirsit de succesibil sa implice cu puterea necesitatii intentia de a accepta mostenirea, sa nu poata primi si o alta interpretare. Actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacita a vointei de a accepta.
Asemanator acceptarii exprese, acceptarea tacita poate fi facuta si prin reprezentant, inclusiv printr‑un mandatar conventional imputernicit special sa faca acte de acceptare tacita a mostenirii[19]. Mandatarul poate fi si un comostenitor imputernicit sa faca acte de acceptare tacita si pentru ceilalti mostenitori. Evident, actele de acceptare tacita trebuie sa fie savirsite de mandatar in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Se mai admite ca acceptarea tacita poate fi facuta si printr‑un gestionar de afaceri, daca succesibilul ratifica in termenul de optiune gestiunea, prefacind‑o intr‑un mandat.
Intrucit legea (art. 689 Cod civil) nu distinge, acceptarea poate fi tacita nu numai in cazul mostenirii legale, dar si in cazul celei testamentare. Este insa necesar ca legatarul sa actioneze nu ocult, ci invocind aceasta calitate, aducind la cunostinta celor interesati testamentul din care rezulta vocatia sa la mostenire (in mod direct sau prin prezentarea la biroul notarial - art. 76 din Legea nr. 36/1995). Actele de acceptare tacita pot fi facute nu numai de catre legatarul universal sau cu titlu universal, dar si de catre legatarul cu titlu particular[20]. Daca legatul este cu sarcina, din momentul acceptarii tacite legatarul este obligat sa execute sarcina.
Acceptarea voluntara tacita este, in toate cazurile, acceptare pura si simpla. Acceptarea sub beneficiu de inventar nu poate fi decit expresa, savirsita cu respectarea conditiilor speciale prevazute de lege.
Legea nu stabileste, in concret, care anume acte savirsite de succesibil constituie manifestarea intentiei de a accepta tacit mostenirea, multumindu‑se sa precizeze ca actele de conservare si de administrare provizorie nu reprezinta acte de acceptare, daca cel ce le‑a facut nu si‑a insusit (prin alte acte) calitatea de mostenitor (art. 690 Cod civil) si ca actele de dispozitie avind ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare, chiar daca - aparent - imbraca forma "renuntarii" la mostenire (art. 691 Cod civil). Deci revine instantelor judecatoresti sarcina de a aprecia, in concret, de la caz la caz, daca actul savirsit de succesibil, in aceasta calitate, reprezinta sau nu o acceptare tacita a mostenirii.
Pentru corecta apreciere a semnificatiei juridice a actului este util si necesar sa se faca distinctie intre diferitele categorii de acte dupa natura lor: acte (fapte) materiale, acte de dispozitie, actiuni in justitie si alte acte procedurale, acte de administrare definitiva.
Acte (fapte) materiale
Pot fi apreciate ca acte de acceptare tacita a mostenirii luarea in posesiune (preluarea sau detinerea) si folosinta bunurilor succesorale (care prin natura, numarul si valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie), faptul mutarii definitive a succesibilului in casa mostenita, demolarea unor constructii, efectuarea de lucrari ce nu comporta urgenta, edificarea pe terenul si in gospodaria defunctului a unor constructii etc.; asemenea fapte implica acceptarea mostenirii, intrucit succesibilul se comporta ca un proprietar.
In schimb, nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie, fotografii, bibelouri, a unui singur bun de valoare redusa, reparatiile urgente facute unor bunuri succesorale, preluarea de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hirtiilor de valoare pentru a le feri de pierdere sau furt, mutarea vremelnica a succesibilului intr‑un imobil succesoral pentru a asigura pastrarea cestuia in bune conditii etc.
In legatura cu actele materiale care au semnificatia acceptarii tacite a mostenirii, se pune intrebarea ce se intimpla daca aceste acte (in special detinerea si folosinta bunurilor) au fost savirsite de succesibilul coindivizar cu defunctul (proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie ori indiviziune propriu-zisa[21], caz in care actele de folosinta pot fi savirsite de catre succesibil in calitate de coproprietar, iar nu in aceea de acceptant al mostenirii. Intrucit in aceste cazuri actele savirsite pot primi si o alta interpretare, ele nu mai au in mod neechivoc valoarea unei acceptari tacite; deci este necesar sa se stabileasca daca succesibilul coindivizar a savirsit actele asupra bunului indiviz numai in temeiul dreptului sau de proprietate sau a inteles sa exercite actele respective si in calitate de succesor; la fel, folosirea de catre sotul supravietuitor a bunurilor cmune dobindite in timpul casatoriei cu sotul decedat nu este de natura, prin ea insasi, sa duca la concluzia univoca in sensul ca el a acceptat mostenirea.
Acte de dispozitie
Cele mai clare, mai neindoielnice acte de acceptare voluntara tacita a mostenirii sint actele de dispozitie savirsite de succesibil. Incheierea unor acte de dispozitie, indiferent de valoarea obiectului actului juridic si de natura lui (vinzare, donatie etc.), presupune intentia neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea pur si simplu. Ceea ce intereseaza in materie de optiune succesorala nu este actul de dispozitie in sine, ci intentia de acceptare manifestata de succesibil prin incheierea lui; deci chiar daca actul de dispozitie nu ar pute produce efecte (ar fi nul sau anulat, rezolvit sau revocat etc.), el va putea valora act de acceptare tacita daca exprima vointa neindoielnica a succesibilului in acest sens.
In privinta acestor acte trebuie sa distingem intre actele de dispozitie privind bunurile singulare din mostenire si actele de dispozitie referitoare la mostenire, privita ca universalitate.
a) Actele de dispozitie avind ca obiect bunurile succesorale singulare[22] constituie acte de acceptare tacita. Datorita principiului indivizibilitatii optiunii succesorale, asemenea acte - desi au ca obiect un bun sau anumite bunuri din mostenire - valoreaza acceptare pura si simpla a intregii mosteniri.
Principiul ca actele de dispozitie privind bunurile singulare din mostenire constituie acte de acceptare tacita a mostenirii cunoaste si unele exceptii:
Potrivit art. 707 Cod civil, succesibilul poate vinde - cu autorizatia justitiei - obiecte ale mostenirii supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi prea oneroasa, fara ca actele astfel savirsite sa fie considerate acte de acceptare tacita a mostenirii; legea priveste aceste acte ca fiind de administrare provizorie (in sensul art. 690 Cod civil).
Nu valoreaza acceptare tacita nici instrainarea unui bun din masa succesorala daca succesibilul a actionat cu credinta (gresita) ca bunul este proprietate sa (nu face parte din masa succesorala); din actul savirsit in aceste conditii nu rezulta intentia succesibilului de a accepta mostenirea. In schimb, daca succesibilul dispune de un bun cu convingerea ca acesta face parte din mostenire - desi in realitate este bunul altuia, fiind detinut de defunct cu titlu precar, de exemplu depozit, locatiune etc. - actul va constitui o acceptare tacita a mostenirii, deoarece hotaritoare in problema analizata este intentia succesibilului, vointa lui de a se comporta ca un mostenitor acceptant.
b) Constituie acte de acceptare tacita a mostenirii actele de dispozitie avind ca obiect mostenirea privita ca universalitate (cota-parte din universalitate).
"Donatia, vinderea sau transportul[23] drepturilor succesorale facute de un erede, atrage dupa sine acceptarea succesiunii" (art. 691 al. 1 Cod civil). Instrainarea (cesiunea) drepturilor succesorale, cu titlu oneros sau gratuit, este posibila numai pentru ca, in prealabil, succesibilul a acceptat pur si simplu mostenirea. Asemenea acte de dispozitie implica neindoielnic intentia succesibilului de a accepta mostenirea.
Instrainarea are ca obiect emolumentul succesiunii: fie dreptul asupra universalitatii, fie cota-parte indiviza asupra universalitatii, dupa cum instrainatorul a mostenit intreaga universalitate sau numai o cota-parte. Instrainarea nu poate avea ca obiect titlul de mostenitor (inclusiv dreptul de optiune), deoarece legiuitorul socoteste ca titlu de mostenitor si facultatea de a opta constituie bunuri intransmisibile prin acte intre vii. In consecinta, pentru a putea garanta, daca este cazul (de exemplu in ipoteza vinzarii drepturilor succesorale), calitatea sa de mostenitor (art. 1399 Cod civil) - nu de succesibil - instrainatorul trebuie sa accepte mostenirea, respectiv sa incheie actul de dispozitie din care sa rezulte acceptarea tacita, in termenul de prescriptie a optiunii succesorale, consolidind astfel in persoan sa titlu de mostenitor universal cu titlu universal, care sa‑i permita transferarea catre cocontractant a mostenirii.
Constituie acte de acceptare a mostenirii renuntarea succesibilului - cu titlu oneros sau cu titlu gratuit - in favoarea unui sau unor mostenitori (inclusiv mostenitori subsecventi). Daca renuntarea se face in favoarea tuturor comostenitorilor, ea constituie act de acceptare tacita daca s‑a facut cu titlu oneros (art. 691 al. 2 Cod civil); deci renuntarea cu titlu oneros nu constituie totdeauna act de acceptare pura si simpla, iar renuntarea cu ttilu gratuit numai daca se face in favoarea unui/unor mostenitori determinati, nominalizati.
Asemenea acte de "renuntare" - denumite renuntare in favorem - constituie in realitate acte de acceptare a mostenirii insotite de acte de instrainare intre vii a drepturilor succesorale; succesibilul a putut transmite drepturile sale succesorale catre unul sau mai multi mostenitori determinati - cu titlu oneros sau gratuit - respectiv catre toti comostenitorii fara deosebire in schimbul unui pret (cu titlu oneros), pentru ca in prealabil si‑a consolidat titlul de mostenitor prin acceptare. Partea sa de mostenire va fi dobindita de beneficiarii "renuntarii" nu de la defunct mortis causa, ci ca efect al actului incheiat inter vivos (cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege pentru actul in cauza), urmind a se plati - daca este cazul - atit taxele de mostenire, cit si taxele de instrainare prin acte intre vii corespunzatoare.
Rezulta ca numai renuntarea pura si simpla, numita pur abdicativa - care este impersonala si cu titlu gratuit - constituie veritabile acte de renuntare la mostenire (in sensul art. 696 si urm. Cod civil) si urmeaza a fi luate in considerare (de notarul public) ca "declaratii de renuntare la succesiune" conform art. 76 al. 4 din Legea nr. 36/1995.
Actiuni in justitie si alte acte procedurale
Constituie acte de acceptare tacita a mostenirii promovarea de catre succesibil a unor actiuni in justitie ce presupun indirect, dar neindoielnic, insusirea calitatii de mostenitor, cum ar fi: cererea de imparteala a bunurilor succesorale, de raport a donatiilor sau de reductiune a liberalitatii excesive, cererea de anulare a testamentului, cererea legatarului de predare a legatului, actiunea in revendicare a bunurilor succesorale, opozitia la vinzarea silita a unui imobil succesoral etc.
Intentarea unei actiuni succesorale valoreaza acceptare chiar daca va fi respinsa, anulata ca netimbrata, va fi urmata de desistare etc.[24]
Poate constitui act de acceptare tacita a mostenirii si participarea la proces a succesibilului in calitate de pirit, daca din atitudinea adoptata de el rezulta insusirea calitatii de mostenitor[25].
In toate cazurile, instanta trebuie sa aprecieze daca participarea la proces a succesibilului poate fi interpretata drept acceptare a mostenirii[26]. In caz de condamnare a succesibilului in calitate de mostenitor la cererea creditorului urmaritor, precum si in cazul actiunii pauliene, trebuie sa se tina seama de efectele relative ale autoritatii lucrului judecat.
Acte de administrare definitiva
In mod frecvent succesibilul - inainte de a‑si exercita in mod formal dreptul de optiune succesorala - savirseste diferite acte de conservare sau de administrare a patrimoniului succesoral, respectiv a bunurilor din acest patrimoniu. Astfel fiind, se pune intrebarea ce semnificatie juridica au aceste acte din punct de vedere al exercitarii dreptului de optiune, in ce conditii astfel de acte au semnificatia acceptarii tacite a mostenirii (bineinteles cu conditia sa fi fost savirsite in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala)?
a) Legea contine o singura precizare de principiu, indicind actele care nu au relevanta in privinta exercitarii dreptului de optiune, lasind posibilitatea succesibilului de a se pronunta in sensul dorit prin alte acte. Astfel, potrivit art. 690 Cod civil, "actele curat conservatorii, de ingrijire si de administratie provizorie, nu sint acte de primire a mostenirii, daca cel ce le‑a facut na luat titlu sau calitate de erede". Asemenea acte - savirsite pentru pastrarea in bune conditii a patrimoniului succesoral, determinate de necesitati urgente si folositoare tuturor mostenitorilor si care nu angajeaza viitorul bunurilor din mostenire, nu ataca fondul mostenirii - nu pot fi apreciate ca acte de acceptare tacita a mostenirii[27].
b) Din continutul art. 690 Cod civil rezulta, per a contrario, ca numai actele de administrare care nu au caracter provizoriu si urgent, deci care au caracter definitiv si angajeaza viitorul reprezinta acte de acceptare tacita pura si simpla a mostenirii[28].
In practica judiciara se admite consecvent solutia - aprobata de autori - potrivit careia plata impozitelor (pe cladiri, terenuri, autovehicule etc.) valoreaza acte de acceptare tacita a mostenirii. Cu atit mai mult, plata taxelor asupra succesiunii trebuie sa fie privita ca act de acceptare.
Daca succesibilul incheie un act care, potrivit celor aratate, valoreaza acceptare tacita, nu poate anihila acest efect indirect, secundar al actului prin declaratia expresa in act sau ulterior ca nu a inteles sa‑si insuseasca calitatea de mostenitor, caci, in principiu,afrimatia nu are valoare fata de actele facute[29].
Rezulta ca succesibilul care doreste sa incheie un act in interesul succesiunii, dar cu rezerva sa nu fie considerat acceptant, va trebui sa ceara autorizarea prealabila a justitiei in conditiile prevazute de lege pentru mostenitorul acceptant sub beneficiu de inventar, nu numai in cazul actelor de instrainare (art. 707 Cod civil), dar - prin analogie - si in cazul altor acte (de administrare definitiva) care angajeaza viitorul patrimoniului succesoral.
Acceptarea mosteniriii poate fi nu numai voluntara, dar si fortata. Cea fortata - intilnita relativ frecvent in practica - este impusa de lege in cazul in care succesibilul (unul sau mai multi) a dat la o parte (a sustras) sau a ascuns (tainuit, dosit) bunuri ale mostenirii, inclusiv prin nedeclararea lor la inventar, cu intentia frauduloasa de a le insusi in exclusivitate si de a pagubi pe comostenitori si/sau creditorii mostenirii (art. 703 si 712 Cod civil). Este o exceptie de la caracterul voluntar al actului de optiune; vointa succesibilului se manifesta numai in savirsirea faptelor prevazute de lege, in urma carora se produce de drept acceptarea pura si simpla a mostenirii, chiar daca asemenea consecinte nu sint dorite de el.
Ca nuatura juridica, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se analizeaza ca cte juridice de optiune (ca varianta de acceptare voluntara tacita), ci ca fapte juridice ilicite, deci delicte civile. Sanctiunea - constind in efectele speciale care se produc in urma savirsirii acestor fapte - reprezinta pedeapsa civila, calificare cu multiple consecinte sub raportul conditiilor ei de aplicare.
Pentru a fi in prezenta acceoptarii fortate trebuie sa fie intrunite mai multe conditii:
Elementul obiectiv, indispensabil pentru a deveni aplicabile dispozitiile art. 703 si art. 712 Cod civil, consta in darea la o parte (sustragerea) sau ascunderea, tainuirea (in special cu ocazia inventarierii) unor bunuri din mostenire, sustragere sau ascundere savirsita de succesibil singur sau in participatie cu altul (comostenitor sau tert). In practica judiciara si literatura de specialitate notiunile de sustragere si ascundere sint interpretate foarte larg, incluzind orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in dauna comostenitorilor si/sau creditorilor mostenirii si in folosul succesibilului de rea credinta.
Poate fi vorba de fapte comisive[30] sau omisive .
Se admite ca dosirea poate fi exercitata si asupra imobilelor (de exemplu donatia deghizata avind ca obiect un imobil). La fel, se admite ca fapta ilicita poate fi savirsita nu numai dupa deschiderea mostenirii, dar si inainte de aceasta data, eventual chiar cu complicitatea defunctului, cum se intimpla in cazul donatiei in vafoarea unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vinzari pentru a se sustrage reductiunii. Ea poate fi savirsita inainte, dar si dupa exercitarea dreptului de optiune succesorala (de exemplu dupa acceptarea sub beneficiu de inventar).
In toate cazurile, darea la o parte sau ascundere presupune clandestinitatea. Daca comosptenitorii au avut cunostinta de existenta bunurilor, sanctiunile prevazute de art. 703 si 712 Cod civil nu mai sint aplicabile[32].
Elementul subiectiv, necesar pentru aplicarea art. 703 si 712 Cod civil, in reprezinta intentia frauduloasa a mostenitorului, frauda destinata a inlatura aplicarea intre mostenitori a regulilor devolutiunii succesorale legale sau testamentare (inclusiv a regulilor privitoare la rezerva succesorala), a principiului egalitatii prin ruperea echilibrului dintre ei, ceea ce presupune existenta unei pluralitati de mostenitori. S‑a admis insa ca frauda succesorala poate consta si in intentia de a pagubi pe creditorii succesiunii prin diminuarea, ascunderea unei parti din activul succesoral (pentru a sustrage urmaririi creditorilor), deci poate proveni si din partea mostenitorului unic. In aceasta ipoteza se va aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire sau a de o accepta sub beneficiu de inventar, nu si decaderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse.
Frauda succesorala trebuie sa fie intentionata, dolosiva, savirsita cu rea credinta. Simpla omisiune (fie si culpabila) de a declara unele bunuri succesorale sau nedeclararea unor bunuri din eroare, in credinta gresita a succesibilului ca ii apartin cu ttilu de proprietate sau trebuie sa fie restituite adevaratului proprietar deponent sau comodant etc nu atrage aplicarea sanctiunilor prevazute de lege.
Intrucit buna credinta se prezuma (art. 960 al. 2 si art. 1899 al. 2 Cod civil), intentia frauduloasa trebuie sa fie dovedita de comostenitorul sau creditorul interesat.
Avind in vedere ca frauda in aceasta materie presupune intentia de a pagubi pe comostenitori si/sau creditori, sanctiunile prevazute de art. 703 si 712 Cod civil nu sint aplicabile daca sustragerea sau ascunderea este savirsita de succesibilul care are drepturi succesorale exclusive asupra bunurilor in cauza, caci in aceasta ipoteza fapta nu este pagubitoare pentru alte persoane, deci nu reprezinta o manopera frauduloasa. In acest sens in practica judiciara si literatura de specialitate s‑a stabilit ca dreptul special al sotului supravietuitor (operant in lipsa de descendenti ai defunctului) nu se pierde daca - in cadrul devolutiunii legale a mostenirii - el a sustras sau ascuns bunuri ale gospodariei casnice (prevazute de art. 5 din Legea nr. 319/1944), deoarece rudele defunctului cu care vine in concurs la mostenire (ascendenti si/sau colaterali) oricum nu au nici un drept asupra acestor bunuri, deci nu sint pagubiti. Pentru acest motiv, sanctiunile in cauza nu sint aplicabile nici in cazul legatarului cu titlu particular care sustrage sau ascunde bunuri care formeaza obiectul legatului si care ii revin in exclusivitate, nefiind supuse nici reductiunii[33].
Autorul faptei ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor cu vocatie concreta la mostenire, fie de mostenitor legal, fie de legatar universal sau cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu intra sub incidenta art. 703 si 721 Cod civil: daca a insusit bunuri care formeaza obiectul legatului si care ii revin in exclusivitate, nu dauneaza succesorilor universali sau cu titlu universal si nici creditorilor mostenirii fata de care nu are calitate de debitor; daca a insusit bunuri care nu formeaza obiectul legatului, inseamna ca a actionat ca un tert fara vocatie succesorala (inclusiv mostenitorul legal nerezervatar exheredat, executorul testamentar etc.). Oricum, legatarul particular nu raspunde niciodata pentru datoriile si sarcinile mostenirii, nici chiar intra vires hereditatis, si prin fapta sa nu rupe echilibrul ce trebuie sa guverneze raporturile dintre comostenitori. Rezulta ca pedeapsa acceptarii fortate nu poate fi aplicata impotriva legatarului particular si nici el nu are interesul sa ceara aplicarea ei impotriva mosteitorilor universali sau cu titlu universal care ar fi savirsit fapta ilicita prevazuta de lege.
Daca autorul faptei ilicite a decedat inainte de lichidarea mostenirii, mostenitorii lui (acceptanti) vor suporta consecintele acceptarii tacite, retransmiterea operind fara beneficiul dreptului de optiune prevazut de art. 692-693 Cod civil.
Intrucit sustragerea sau ascunderea constituie delicte civile, dispozitiile art. 703 si 712 Cod civil devin aplciabile - fapta fiind imputabila - numai daca autorul faptei ilicite a avut capacitate delictuala (nu capacitate de exercitiu) in momentul savirsirii ei, deci a lucrat cu discernamint (acesta prezumindu‑se relativ in cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu sint puse sub interdictie, iar in cazul persoanelor incapabile - sub 14 ani sau puse sub interdictie - trebuie sa fie dovedit).
Rezulta ca si in cazul minorului sau al persoanei puse sub interdictie, daca a savirsit delictul civil cu discernamint, acceptarea va fi fortata - deci pura si simpla - iar nu sub beneficiu de inventar.
Daca fapta ilicita a fost savirsita cu participarea mai multor succesori universali sau cu titlu universal pentru a frauda pe ceilalti sau pe creditori, consecintele vor fi suportate de toti, iar pentru restituirea catre succesiune a bunurilor sustrase sau ascunse vor raspunde delictual, deci solidar (art. 1003 Cod civil).
Acceptarea pura si simpla a mostenirii consolideaza, definitiveaza titlul de mostenitor al succesibilului, fara deosebire dupa cum este voluntara (expresa sau tacita) ori fortata, este exercitata de catre succesibilul chemat in primul rind la mostenire sau de catre succesibilul subsecvent (a carui acceptare a devenit operanta ca urmare a renuntarii primului chemat), este exprimata in mod direct sau ca urmare a retractarii renuntarii potrivit art. 701 Cod civil, ori este urmarea renuntarii la beneficiul de inventar sau a decaderii din acest beneficiu. In toate cazurile, ca urmare a acceptarii pure si simple transmisiunea mostenirii - care a operat cu titlu provizoriu ope legis din momentul deschiderii mostenirii (sub conditia rezolutorie a renuntarii) - se consolideaza, devenind definitiva. Acest efect, indiferent de momentul in care se produce acceptarea (bineinteles, in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala), se produce retroactiv: "efectul acceptarii se suie pina la ziua deschiderii succesiunii" (art. 688 Cod civil).
Prin efectul acceptarii pure si simple se stinge definitiv dreptul de optiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunta la mostenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.
Cel mai important efect al aceptarii pure si simple este contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al mostenitorului, succesor universal sau cu titlu universal. De aici urmatoarele consecinte:
Mostenitorul va raspunde personal pentru pasivul mostenirii peste limitele (puterea) activului averii mostenite (ultra vires hereditatis), deci nu numai cu bunurile din averea mostenita, dar i cu bunurile sale proprii.
Datoriile sau creantele fata de de cuius se sting prin confuziune, integral - daca este singurul mostenitor - si poprortional cu cota mostenita - daca este comostenitor impreuna cu altii. Tot astfel inceteaza si drepturile reale - dezmembraminte ale proprietatii sau drepturi reale accesorii pe care mostenitorul le avea asupra unui bun mostenit sau pe care le avea de cuius asupra unui bun din patrimoniul mostenitorului - prin consolidare (uzufruct, uz, abitatie, superficie), respectiv prin confuziune (servituti, ipoteci, privilegii, gaj).
In raporturile contractate de de cuius cu tertii, prin acceptarea pura si simpla a mostenirii, mostenitorul va lua locul acestuia. Tertii vor putea opune mostenitorului exceptiile personale pe care le puteau invoca in contra lui de cuius[34]. in privinta inscrisurilor sub semnatura privata ale defunctului, mostenitorul nu va avea calitatea de tert in sensul art. 1182 Cod civil, deci ii vor fi opozabile inainte de a fi capatat data certa.
Efectele generale ale acceptarii pure si simple se produc atit in cazul acceptarii voluntare, cit si in ipoteza acceptarii fortate, care se produce de drept ca urmare a sustragerii sau ascunderii de bunuri succesorale in conditiile analizate. Pentru savirsirea acestei fapte ilicite legea prevede insa - drept pedeapsa civila - o dubla decadere:
Succesibilul vinovat de savirsirea faptelor prevazute de lege este decazut din dreptul de a renunta la mostenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar (art. 703 si 712 Cod civil). Mai mult, daca a optat anterior in acest sens, decade din beneficiul de inventar, respectiv din renuntarea la mostenire, daca renuntarea nu a devenit irevocabila prin acceptarea mostenirii de catre alti erezi (art. 701 Cod civil). In consecinta, este socotit ca a acceptat mostenirea pur si simplu.
Potrivit art. 703 Cod civil, succesibilul vinovat, cu toate ca pastreaza calitatea de mostenitor (acceptant), nu are nici un drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse. Aceste bunuri vor fi dobindite de catre comostenitorul/comostenitorii succesibilului vinovat, potrivit cotelor succesorale. Daca succesibilul vinovat este mostenitor unic sau, fiind mai multi, cu totii impreuna au sustras sau ascuns bunurile in scopul fraudarii creditorilor mostenirii, acest efect al aceptarii fortate nu se produce si nici nu ar fi in interesul creditorilor, bunurile intrind oricum sub incidenta gajului lor general. Deci decaderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse se produce numai in raport cu comostenitorii fraudati.
Cu toate ca succesibilul vinovat - in cazul savirsirii faptei in frauda comostenitorilor - nu beneficiaza de partea ce i s‑ar fi cuvenit din bunurile sustrase sau ascunse, el va raspunde de datoriile mostenirii proportional cu cota-parte ce i se cuvine din mostenire potrivit vocatiei succesorale. Legea prevede decaderea numai din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse, nu si din obligatia de a suporta datoriile si sarcinile mostenirii[35].
Renuntarea la mostenire este actul juridic unilateral, expres si solemn prin care succesibilul declara, in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, ca nu isi insuseste (renunta la) titlul de mostenitor, desfiintind cu efect retroactiv vocatia sa succesorala, devenind strain de mostenire.
Dreptul de a renunta apartine tuturor mostenitorilor, indiferent ca sint mostenitori legali sau testamentari, rezervatari sau nerezervatari, cu vocatie generala sau concreta, cu vocatie universala, cu titlu universal sau particular.
Succesibilul poate opta in acest sens din varii motive, fie pentru ca mostenirea este insolvabila, pasivul depasind activul, fie pentru a pastra o donatie raportabila de care a beneficiat si a carei valoare este maimare decit ce i s‑ar cuveni in caz de acceptare, fie din considerente familiale sau de alta natura (pentru ca partea sa din mostenire sa fie dobindita de un alt succesibil, comostenitor sau mostenitor legal subsecvent ori legatar) etc.
a) Spre deosebire de aceptarea mostenirii, care poate fi si tacita, renuntarea nu poate fi decit expresa. Renuntarea la succesiune, in principiu, este expresa si constituie un act juridic solemn. Ea nu poate fi dedusa (indirect) din anumite circumstante de fapt[36].
Neexercitarea dreptului de optiune succesorala in cadrul termenului de prescriptie - desi produce, practic, efecte asemanatoare (succesibilii devin straini de mostenire) - nu valoreaza renuntare tacita la mostenire; prescriptia stinge titlu de mostenitor, cita vreme renuntatorul este considerat ca nici n‑a fost vreodata mostenitor (art. 696 Cod civil).
In legatura cu declaratia expresa de renuntare la mostenire, in literatura de specialitate si practica judiciara s‑a pus problema regimului juridic al conventiei dintre mostenitori prin care unul/unii dintre ei ar fi renuntat expres la mostenire (de regula, cu titlu oneros). Daca o asemenea conventie s‑ar fi incheiat inainte de deschiderea mostenirii ea ar fi nula absolut ca fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare (art. 702 si 965 Cod civil).
In schimb, s‑a apreciat ca dupa deschiderea mostenirii oricare dintre succesibili se poate obliga fata de ceilalti sa renunte la mostenire si aceasta conventie si renuntarea pe care o contine va fi perfect valabila si obligatorie intre partile contractante, fiind inopozabila fata de terti.
O asemenea conventie poate fie recunoscuta valabila pentru ca nu contravine ordinii publice si bunelor moravuri. Numai ca aceasta conventie si obligatia de renuntare pe care o contine nu valoreaza renuntare la mostenire nici in raporturile dintre parti. Daca, cu nerespectarea obligatiei asumate, succesibilul accepta mostenirea, acceptarea va produce efectele prevazute de lege, angajindu‑se raspunderea civila contractuala a debitorului obligatiei neexecutate, tinind insa seama de principiul irevocabilitatii acceptarii.
Daca succesibilul isi executa obligatia si renunta la mostenire, in schimb comostenitorii nu‑si respecta obligatiile asumate, el va putea cere executarea sau despagubiri, dar nu va putea retracta renuntarea daca conditiile prevazute de lege (art. 701 Cod civil) nu sint indeplinite. Deci actul renuntarii (inclusiv retractarea) urmeaza regimul juridic special prevazut de lege, detasindu‑se de conventia prin care succesibilul s‑a obligat sa renunte.
b) Renuntarea la mostenire este valabila si produce efecte ca atare numai daca succesibilul nu si‑a exercitat anterior dreptul de optiune prin acceptare - fie si tacita sau fortata ori sub beneficiu de inventar - a mostenirii. Cel care a acceptat mostenirea nu mai poate reveni asupra acceptarii (ea fiind irevocabila); daca a acceptat mostenirea, renuntarea la succesiune este lipsita de orice efect juridic asupra actului initial de acceptare.
c) Renuntarea, ca si acceptarea, este un act juridic indivizibil; succesibilul nu poate renunta in parte la dreptul sau succesoral pentru a accepta restul.
d) Renuntarea trebuie sa fie pur abdicativa (impersonala si cu titlu gratuit); renuntarea in favorem reprezinta in realitate acte de acceptare a mostenirii insotite de acte de instrainare intre vii a drepturilor succesorale, cu toate consecintele acceptarii si transmiterii drepturilor succesorale.
Renuntarea la mostenire este un act juridic solemn. Potrivit art. 76 al. 3 si 4 din Legea nr. 36/1995, declaratiile de renuntare la succesiune se fac in fat notarului public si se inscriu pentru opozabilitate in registrul special de renuntari la succesiune tinut de biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerelor notarilor publici pentru intreaga circumscriptie teritoriala a judecatoriei unde defunctul si‑a avut ultimul domiciiu, iar daca nu a avut domiciliul in tara - unde si‑a avut bunurile cele mai importante (art. 68 din Legea nr. 36/1995), deci la locul deschiderii mostenirii.
Rezulta ca renuntarea trebuie sa indeplineasca doua conditii de forma: una de validitate si alta de opozabilitate.
Ea se poate face nu numai in fata notarului la care se afla registrul special de renuntari la succesiune, dar si la un alt birou notarial, caz in care un exemplar al declaratiei, autentificat de notarul in cauza, se trimite de indata la notarul public la care se afla registrul, pentru inscriere.
Declaratia de renuntare care nu este data in conditiile aratate[37] este lovita de nulitate absoluta. Ca urmare a nulitatii renuntarii - care nu trebuie confundata cu retractarea renuntarii pentru care legea (art. 701 Cod civil) prevede conditii speciale - succesibilul redobindeste dreptul de optiune succesorala (care ramine intreg), putind accepta mostenirea pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, asa cum poate sa si renunte in conditiile prevazute de lege (dar numai in cadrul termenului de prescriptie). In nici un caz nulitatea renuntarii nu are semnificatia acceptarii mostenirii.
Inscrierea in registrul special de renuntari se face pentru opozabilitate, deci este o conditie de publicitate care nu afecteaza validitatea actului de renuntare.
Succesibilul renuntator nu poate invoca lipsa inscrierii drept cauza de nulitate a declaratiei de renuntare, ppentrua putea accepta mostenirea. El nu poate decit sa retracteze renuntarea in conditiile art. 701 Cod civil, iar comostenitorul sau mostenitorul subsecvent ii poate opune renuntarea neinscrisa in registrul de renuntari.
In schimb, fata de tertul de buna credinta[38] renuntarea neinscrisa nu este opozabila; dimpotriva, incheierea actului de dispozitie de catre succesibil poate fi invocata ca act de acceptare tacita a mostenirii.
Ca urmare a renuntarii, se desfiinteaza cu caracter retroactiv si - daca declaratia de renuntare a fost inscrisa in registrul de renuntari - cu opozabilitate erga omnes vocatia succesibilului, el devenind strain de mostenire: "eredele ce renunta este considerat ca nu a fost niciodata erede" (art. 696 Cod civil).
De aici urmatoarele consecinte:
a) Renuntatorul nu beneficiaza de nici un drept succesoral, dar nici nu este obligat sa suporta datoriile si sarcinile mostenirii. Partea renuntatorului - atit activul, cit si pasivul - va reveni prin acrescamint comostenitorilor sau se va deferi mostenitorilor subsecventi acceptanti (indiferent ca au acceptat inainte sau dupa momentul renuntarii si chiar daca ar fi decedat in intervalul de timp de la deschiderea mostenirii pina la renuntare), care o vor dobindi ab initio, din momentul deschiderii mostenirii, direct de la defunct (nu de la renuntator), potrivit regulilor devolutiunii legale sau testamentare a mostenirii. Aceasta inseamna ca renuntarea "va profita" nu neaparat tuturor coerezilor acceptanti, respectiv va trece nu neaparat "la gradul urmator" (cum pare a rezulta din art. 697 Cod civil), ci va produce efecte tinind seama, daca va fi cazul, de ordinea claselor de mostenitori legali, de impartirea pe tulpini sau pe linii a mostenirii, de regulile care guverneaza impartirea mostenirii intre ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati sau intre sotul supravietuitor si clasele de mostenitori legali cu care vine in concurs, de dispozitiile testamentare (substitutie vulgara - art. 804 Cod civil - legatul conjunctiv - art.929 Cod civil) etc.[39].
b) In caz de deces al renuntatorului, partea din mostenire la care ar fi avut dreptul nu se transmite la proprii mostenitori, iar descendentii lui nu vor putea veni la mostenire prin reprezentare, ci numai in nume propriu, in conditiile prevazute de lege (art. 698 Cod civil).
c) Daca renuntatorul (mostenitor obligat la raport) a beneficiat de o donatie din partea celui care lasa mostenirea, nu va fi obligat la raport, indiferent ca donatia s‑a facut cu sau fara scutire de raport. In schimb, orice donatie va fi supusa reductiunii ca liberalitate excesiva daca mostenitorii acceptanti sint rezervatari si prin donatia in cauza s‑a incalcat rezerva lor; in ultimul caz renuntatorul va fi tratat ca orice tert beneficiar al donatiei, chiar daca - in caz de acceptare a mostenirii - ar fi avut si el calitatea de mostenitor rezervatar (care poate cumula cotitatea disponibila cu cota sa de rezerva).
d) Drepturile reale sau de creanta ale renuntatorului impotriva defunctului sau ale acestuia impotriva succesibilului renuntator si care s‑au stins prin consolidare sau confuziune ope legis la data deschiderii mostenirii renasc prin efectul retroactiv al renuntarii.
e) Odata cu calitatea de mostenitor, renuntatorul pierde si beneficiul sezinei la care a avut dreptul in calitate de ruda in linie directa, descendenta sau ascendenta. Sint mentinute insa actele conservatorii sau de administratie provizorie care sint facute de succesibili inainte de repudierea succesiunii, chiar daca succesibilul renuntator nu avea calitatea de mostenitor sezinar. Daca succesibilul a efectuat alte acte, avind semnificatia acceptarii tacite a mostenirii, nu mai poate renunta (renuntarea posterioara acceptarii este lipsita de efecte juridice).
f) Creditorii succesibilului renuntator nu au dreptul sa urmareasca patrimoniul succesoral, dupa cum nici creditorii succesiunii nu au dreptul sa urmareasca bunurile din patrimoniul renuntatorului.
g) Renuntatorul nu are obligatia de a palti taxe succesorale.
Desi, in principiu, renuntarea la mostenire, ca si acceptarea, este un act irevocabil, in intentia de a se evita vacanta succesorala, legea permite - in mod exceptional - retractarea (revocarea) renuntarii, dar numai daca sint indeplinite doua conditii cumulativ prevazute de art. 701 Cod civil:
a) Retractarea este posibila numai cit timp, in privinta renuntatorului, nu s‑a implinit termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Implinirea termenului de prescriptie trebuie analizata in concret, in raport de renuntatorul retractant ("prescriptia dreptului de a accepta nu este dobindita in contra erezilor ce au renuntat" - art. 701 Cod civil), iar nu automat 6 luni de la deschiderea mostenirii, deci tinind seama de toate regulile care guverneaza prescriptia dreptului de optiune succesorala (inceputul prescriptiei, suspendarea etc.).
Decaderea renuntatorului din dreptul de a retracta renuntarea prin indeplinirea termenului de prescriptie opereaza de drept si poate fi invocata de orice persoana interesata, chiar si din oficiu.
b) Retractarea este posibila numai daca mostenirea nu a fost acceptata pina in momentul retractarii de un alt succesibil, comostenitor sau mostenitor subsecvent, cu vocatie legala sau testamentara, universala sau cu titlu universal. Intrucit ratiunea pentru care legea admite retractarea renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului cu titlu particular de catre legatar nu impiedica retractarea renuntarii facute de succesorul universal sau cu titlu universal. Mai mult, retractarea revocarii este posibila si in ipoteza acceptarii legatului cu titlu universal, daca vacanta succesorala s‑a mentinut pentru o cota-parte din mostenire, iar retractantul are vocatia sa culeaga acea cota.
Deci retractarea devine imposibila din momentul in care succesiunea nu mai este vacanta - total sau partial - datorita acceptarii ei de catre mostenitorii cu vocatie asupra universalitatii succesorale, acceptare care poate fi expresa sau tacita, pura si simpla sau sub beneficiu de inventar, facuta inainte sau dupa renuntarea succesibilului care ar fi voit sa o retracteze, dar nu mai poate datorita faptului ca mostenirea a fost "deja" (art. 701 Cod civil) - deci anterior retractarii, iar nu concomitent sau ulterior - acceptata de un alt succesibil.
In raport cu drepturile statului asupra succesiunii vacante (nu si daca a fost gratificat prin testament), indiferent de masurile intreprinse de notar, de curatorul desemnat sau de autoritatea administratiei publice (art. 73 al. 3 si art. 75 al. 3 din Legea nr. 36/1995), succesibilul poate retracta renuntarea pe toata perioada termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, constatarea vacantei succesorale avind loc numai "dupa expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii (art. 85 din Legea nr. 36/1995). Deci, in raport cu drepturile statului asupra mostenirii vacante, retractarea devine inoperanta numai prin implinirea termenului de prescriptie.
Daca cele doua conditii sint indeplinite, succesibilul poate reveni asupra hotaririi anterioare luate, retractind renuntarea. Deoarece art. 701 Cod civil (sau alte acte normative) nu prevad conditii de forma, se admite ca retractarea - ca si acceptarea pura si simpla a mostenirii - poate fi nu numai expresa, rezultind din insusirea calitatii de erede printr‑un inscris autentic sau sub semnatura privata, dar si tacita, daca rezulta neindoielnic din acte cu semnificatia acceptarii tacite a mostenirii (art. 689 Cod civil), sau chiar fortata, daca succesibilul renuntator savirseste fapte ilicite ce cad sub incidenta art. 703 si 712 Cod civil, mai inainte ca renuntarea sa fi devenit irevocabila prin implinirea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala sau prin acceptarea mostenirii de catre un alt succesibil (art. 701 Cod civil), moment in care renuntatorul pierde definitiv (irevocabil) calitatea de succesibil.
a) Ca urmare a retractarii renuntarii, succesibilul devine mostenitor acceoptatn. Se pune intrebarea daca acceptarea este pura si simpla sau sub retractantul are posibilitatea sa accepte mostenirea beneficiu de inventar?
Dupa o opinie, succesibilul poate accepta mostenirea pursi simplu sau sub beneficiu de inventar.
Dupa alta opinie - dominanta - retractarea constituie, prin ea insasi, o acceptare pura si simpla a mostenirii. Retractarea nu are ca efect reinvierea dreptului de optiune succesorala; textul nu prevede alternative de acceptare beneficiara si nici nu opate fi urmata de o alta acceptare care sa fie pusa sub beneficiu de inventar. Pe de alta parte, daca s‑ar admite optiunea intre acceptarea pura si simpla si acceptarea sub beneficiu de inventar, atunci ar trebui admisa si varianta renuntarii din nou la mostenire, ceea ce ar introduce o nota de neseriozitate in materie.
De la regula ca retractarea valoreaza acceptare pura si simpla legea prevede o singura exceptie: in cazul minorilor si al persoanelor puse sub interdictie acceptarea este socotita ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art. 19 din Decretul nr. 32/1954), insa numai daca retractarea nu s‑a facut prin acceptare fortata, caz in care acceptarea este pura si simpla in toate cazurile, deci si in cazul minorilor sau persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca.
b) Ca orice act de optiuen succesorala, retractarea renuntarii prin acceptare opereaza retroactiv, de la data deschiderii mostenirii (art. 688 Cod civil).
Efectele retroactive ale retractarii nu opereaza insa in privinta drepturilor dobindite de terte persoane asupra bunurilor succesorale intre momentul renuntarii si acela al retractarii (art. 701 Cod civil). Legea vizeaza, pe de o parte, prescriptia - extinctiva (stingerea unei datorii fata de succesiune) sau achizitia (dobndirea unui imobil succesoral prin uzucapiune) - care opereaza oricum, nefiind influentata de actul in sine prin care se exercita dreptul de optiune si, pe de alta parte, drepturile dobindite de terti prin actele incheiate de custodele bunurilor succesorale sau de curatorul special numiti in conditiile art. 72 si 73 din Legea nr. 36/1995.
Acceptarea sub beneficiu de inventar - ca varianta intermediara intre acceptarea pura si simpla si renuntarea la mostenire - este un act de optiune expres si solemn prin care succesibilul declara, in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, ca isi insuseste titlul de mostenitor (comostenitor) al patrimoniului succesoral, dar intelege sa raspunda de pasivul succesoral numai in limita activului mostenirii (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile mostenite (cum viribus), inventarul intocmit impiedicind confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul sau propriu. Deci acceptarea beneficiara inseamna o acceptare totala, definitiva si neconditionata a activului succesoral si o acceptare a pasivului numai in limita activului mostenit. Desi acceptarea beneficiara prezinta avantaje incontestabile (datorita in special limitarii raspunderii), ea este mai rar intilnita in practica din cauza formalitatilor si cheltuielilor pe care le implica. Pentru mostenitori ea prezinta si dezavanatajul dezvaluirii continutului exact al mostenirii si evaluarea provizorie a bunurilor (art. 71 din Legea nr. 36/1995), cu consecinta platii taxelor de timbru asupra succesiunilor.
Succesibilul opteaza in acest sens, de regula, in cazurile in care exista indoieli cu privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a patrimoniului succesoral. Cea viitoare trebuie avuta in vedere ca urmare a obligatiilor contractuale sau delictual eventuale ale defunctului.
Mostenirea poate fi acceptata sub beneficiu de inventar atit de catre mostenitorul legal, cit si de legatarul universal sau cu titlu universal. In cazul legatarului cu titlu particular problema nu se pune pentru ca el nu raspunde de pasivul mostenirii si obiectul legatului, inclusiv saricinile care il greveaza, sint determinate prin testament si legatul nu poate fi acceptat decit in conditiile stabilite de testator.
Succesibilul poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar numai cit timp nu a acceptat‑o pur si simplu, voluntar (expres sau tacit) ori fortat sau nu a renuntat la mostenire, deoarece acceptarea pura si simpla este definitiva si irevocabila, iar retractarea renuntarii in conditiile art. 701 Cod civil constituie si ea o acceptare pura si simpla a mostenirii.
Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca si acceptarea pura si simpla sau renuntarea la mostenire, este un act juridic indivizibil: nu poate avea ca obiect numai o parte a mostenirii.
Optiunea succesorala este un act juridic voluntar, succesibilul avind doar facultatea, nu si obligatia, de a accepta sub beneficiu de inventar. Daca exista o pluralitate de mostenitori, indiferent ca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare succesorala, fiecare este liber sa opteze in sensul dorit, netinind seama de alegerea facuta de ceilalti.
Se pune insa intrebarea ce se intimpla daca unul/unii dintre succesibili accepta mostenirea pur si simplu, iar altul/altii sub beneficiu de inventar? In acest caz mostenitorii care au acceptat mostenirea pur si simplu vor raspunde nelimitat (ultra vires hereditatis si pro viribus) pentru datoriile si sarcinile mostenirii insa numai pentru portiunea din pasiv care le incumba, caci acceptarea beneficiara nu exercita nici o inriurire asupra impartirii datoriilor intre mostenitori. In schimb, acceptantul beneficiar va raspunde pentru pasivul ce‑i revine din mostenire numai in limita si cu activul mostenit (intra vires si cum viribus).
Prin derogare de la caracterul facultativ al acceptarii sub beneficiu de inventar, legea impune acest mod de acceptare in urmatoarele doua cazuri:
a) In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, acceptarea mostenirii va fi socotita totdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art. 19 din Decretul nr. 32/1954). Deci dreptul de optiune al acestor persoane este restrins la posibilitatea acceptarii sub beneficiu de inventar sau renuntarii la mostenire.
b) In cazul succesibilului decedat inainte de exercitarea dreptului de optiune, acest drept se retransmite prin mostenire; daca succesibilul decedat are mai multi mostenitori care nu se inteleg cu privire la exercitarea dreptului de optiune unic si indivizibil dobindit prin retransmitere, atunci "succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar" (art. 693 Cod civil).
Statul, ca beneficiar al mostenrii vacante, raspunde de pasivul mostenirii dobindite, in toate cazurile, numai in limita activului, fara a fi obligat sa faca, in acest sens, o acceptare sub beneficiu de inventar in cadrul termenului de prescriptie si cu formele prevazute de lege pentru aceasta. Daca in cadrul procedurii succesorale notariale se constata indicii ca mostenirea urmeaza sa fie declarata vacanta, notarul public va putea incredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu incunostintarea autoritatii administrativ-teritoriale (art. 73 al.ult. din Legea nr. 36/1995).
Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn. Acceptarea sub beneficiu de inventar trebuie sa indeplineasca cele doua conditii prevazute (de validitate si de opozabilitate) si pentru renuntarea la mostenire. In plus, pentru validitatea acceptarii beneficiare legea prevede si necesitatea intocmirii inventarului fidel si exact al bunurilor succesorale.
a) Acceptarea sub beneficiu de inventar poate fi numai expresa, rezultind din declaratia succesibilului facuta in acest sens in fata notarului public. Intrucit Legea nr. 36/1995 nu distinge, sub acest aspect, intre renuntarea la mostenire si acceptarea ei sub beneficiu de inventar, declaratia de acceptare beneficiara poate fi data in aceleasi conditii ca si declaratia de renuntare.
Daca declaratia de acceptare beneficiara nu este data in fata notarului public (de exemplu este facuta printr‑un inscris sub semnatura privata), intervine sanctiunea nulitatii beneficiului de inventar. Nu este exclus ca o asemenea declaratie sa valoreze acceptare pura si simpla, daca conditiile pentru aceasta sint indeplinite; in caz contrar, succesibilul pastreaza dreptul de optiune in cadrul termenului de prescriptie.
b) Declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie sa fie inscrisa in registrul special de renuntari la succesiune tinut de biroul notarial desemnat pentru circumscriptia teritoriala a judecatoriei de la locul deschiderii mostenirii. In cazul neindeplinirii acestei conditii de publicitate prevazuta pentru opozabilitate, beneficiul de inventar nu va putea fi invocat fata de terti (in special fata de creditorii succesiunii) si intre terti (creditorii succesiunii si creditorii personali ai mostenitorului).
c) Declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie sa fie precedata sau urmata de intocmirea unui inventar fidel si exact al bunurilor succesorale, facut in formele legiuite (art. 705 Cod civil); in lipsa inventarului, declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar nu are efect ca atare, deci nu poate impiedica confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al mostenitorului, insa valoreaza acceptare pura si simpla daca conditiile pentru aceasta sint indeplinite.
Daca inventarul exista, dar este infidel su inexact - datorita omisiunilor voite de succesibil - el decade din beneficiul de inventar si este socotit acceptant pur si simplu (acceptare fortata pentru ascundere sau dare la o parte de bunuri succesorale), cu toate consecintele corespunzatoare. Omisiunile intimplatoare nu atrag decaderea din beneficiul de inventar, ci se repara printr‑un supiment de inventar.
Cererea de inventariere a bunurilor sucesorale nu valoreaza, in sine, acceptare sub beneficiu de inventar. Inventarierea poate fi facuta nu numai in cazul acceptarii beneficiare, ci in toate "cazurile prevazute de lege sau la cererea celor interesati" (art. 70 din Legea nr. 36/1995), si nu numai in termenul de 3 luni din ziua deschiderii succesiunii (art. 706 Cod civil), dar si in cazul in care succesibilul - pentru a putea opta in cunostinta de cauza - solicita notarului inventarierea. Deci, exceptind ipoteza succesibilului minor sau major pus sub interdictie judecatoreasca, inventarierea valoreaza acceptare beneficiara numai daca este precedata sau urmata de declaratia acceptarii sub beneficiu de inventar, declaratie inscrisa - pentru opozabilitate fata de terti - in registrul special de renuntari la succesiune. In lipsa declaratiei, cererea de inventariere nu valoreaza acceptare beneficiara, ea putind fi urmata si de acceptarea pura si simpla sau de renuntarea la mostenire.
Termenele de inventar si de deliberare, desi sint prevazute in Codul civil (art. 706-711) in cadrul sectiunii consacrate acceptarii sub beneficiu de inventar, vizeaza materia optiunii succesorale in general, iar nu numai materia acceptarii beneficiare.
Prin acceptarea sub beneficiu de inventar - care este, ca si acceptarea pura si simpla, definitiva, irevocabila si retroactiva - succesibilul isi consolideaza titlul de mostenitor, definitivind transmisiunea succesorala care a operat de la data deschiderii mostenirii. Deci el devine in mod definitiv titular al patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor care il compun. In acesta calitate are dreptul la activul net al patrimoniului, poate incheia valabil acte juridice, poate cere iesirea din indiviziune etc. In caz de deces al mostenitorului beneficiar, patrimoniul dobindit prin mostenire se transmite la propriii sai mostenitori. Ca orice mostenitor acceptant, el poate cere reductiunea liberalitatilor excesive daca este mostenitor rezervatar, avind dreptul sa ceara si putind fi obligat la si raportul donatiilor daca este descendent sau sot supravietuitor in concurs cu descendentii.
Prin efectul acceptarii beneficiare se stinge definitiv dreptul de optiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunta la mostenire, insa el poate renunta la beneficiu de inventar, devenind acceptant pur si simplu.
Acceptarea sub beneficiu de inventar produce si importante efecte specifice in avantajul mostenitorului beneficiar (art. 713 Cod civil) si al creditorilor sai, daca mostenirea este insolvabila, respectiv in avantajul creditorilor succesiunii si al legatarilor, daca patrimoniul succesoral este solvabil.
Spre deosebire de acceptarea pura si simpla care are drept consecinta contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al mostenitorului, acceptarea beneficiara impiedica confuziunea celor doua patrimonii ("amestecarea" bunurilor proprii cu acelea ale succesiunii - art. 713 pct. 2 Cod civil), producind deci separatia de patrimonii. In consecinta, ca exceptie de la principiul unitatii patrimoniului, mostenitorul beneficiar devine titular a doua patrimonii distincte, separate intre ele.
Spre deosebire de separatia de patrimonii propriu-zisa (art. 781 si urm. Cod civil), care profita numai creditorilor succesiunii (inclusiv legatarilor cu titlu particular ai unor creante) si numai celor care au cerut‑o, separatia de patrimonii rezultind prin acceptarea sub beneficiu de inventar produce efecte colective fata de toti creditorii mostenirii si legatari, precum si fata de mosteitorul insusi si creditorii sai personali (efecte tripartite). Ea profita creditorilor succesiunii daca mostenirea este solvabila, iar in caz contrar mostenitorului si creditorilor sai personali.
Intrucit cele doua patrimonii sint separate:
datoriile sau creantele mostenitorului fata de de cuius nu se sting prin confuziune; la fel, nu inceteaza prin consolidare, respectiv prin confuziune, drepturile reale (dezmemebraminte ale proprietatii sau drepturile reale accesorii) pe care mostenitorul le are asupra unui bun din mostenire sau pe care le avea de cuius asupra unui bun din patrimoniul mostenitorului;
in caz de vinzare a bunurilor succesorale la licitatie, mostenitorul beneficiar poate deveni adjudecatar in calitate de titular al patrimoniului propriu, asimilat unui tert in raport de patrimoniul succesoral;
mostenitorul beneficiar, in calitate de titular al patrimoniului propriu, poate dobindi drepturi si obligatii noi fata de patrimoniul succesoral[40];
in raporturile contractate de de cuius cu tertii, mostenitorul beneficiar nu va lua locul acestuia, astfel incit exceptiile personale pe care tertii le puteau invoca in contra lui de cuius vor fi inopozabile fata de mostenitorul beneficiar care actioneaza in calitate de titular al patrimoniului propriu[41]; in privinta inscrisurilor sub semnatura privata ale defunctului, mostenitorul beneficiar va avea calitatea de tert, in sensul art. 1182 Cod civil, deci ii vor fi opozabile numai daca au capatat data certa (in orice caz, de la moartea lui de cuius);
creditorii succesorali si legatarii universali urmeaza sa fie platiti din pretul bunurilor succesorale cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorului, care vor putea ridica pretentii numai asupra valorilor ramase dupa lichidarea pasivului mostenirii.
Conform art. 713 pct. 1 Cod civil, mostenitorul beneficiar este obligat sa plateasca datoriile succesiunii numai pina la concurenta valorii bunurilor din mostenire (intra vires hereditatis). Mai mult, aceasta limitare este nu numai valorica, dar vizeaza chiar bunurile in natura care fac parte din patrimoniul succesoral, in sensul ca numai bunurile succesorale (nu si bunurile din patrimoniul propriu al mostenitorului, fie si numai in limitele valorii bunurilor succesorale) pot fi urmarite de creditorii succesiunii. Mostenitorul beneficiar este tinut "cum viribus", iar nu "pro viribus". Art. 713 pct. 1 Cod civil lasa mostenitorului beneficiar chiar si facultatea de a se libera de sarcina lichidarii pasivului succesoral "predind toate bunurile succesiunii creditorilor si legatarilor" (cu titlu particular), potrivit inventarului facut.
Ca urmare a "abandonarii" bunurilor succesorale, mostenitorul beneficiar este descarcat de sarcina administrarii patrimoniului succesoral si de lichidare a pasivului, dar pastreaza calitatea de mostenitor si de proprietar al bunurilor succesorale, astfel incit poate reveni oricind asupra abandonului, reluind posesiunea si administrarea bunurilor, iar ceea ce ramine dupa plata pasivului succesoral se cuvine, in toate cazurile, mostenitorului beneficiar.
Mostenitorul beneficiar - daca nu prefera abandonarea, adica predarea bunurilor succesorale creditorilor si legatarilor (cu titlu particular) potrivit art. 713 Cod civil - devine administratorul si lichidatorul patrimoniului succesoral (art. 714 Cod civil).
Intrucit administreaza bunurile succesorale ca fiind ale sale, in calitate de proprietar, dar si in interesul creditorilor succesorali si al legatarilor, el va raspunde - ca administrator - daca nu manifesta diligenta pe care o depune in administrarea patrimoniului propriu, asemanator unui mandatar sau depozitar gratuit si daca, dupa ce a fost pus in intirziere, nu a dat socoteala (inclusiv plata sumelor datorate creditorilor si legatarilor) de administrarea intreprinsa. In aceste cazuri el raspunde fata de creditori si legatari inclusiv cu bunurile sale proprii.
Pentru a plati datoriile si sarcinile succesiunii, mostenitorul beneficiar poate vinde bunurile succesorale numai cu respectarea formalitatilor prevazute de lege, si anume:
prin licitatie publica - in cazul bunurilor ("obiectelor") mobile (art. 716 Cod civil);
prin licitatie publica si cu autorizarea justitiei - in cazul imobilelor (art. 669-671 Cod civil).
Daca nu se respecta aceste dispozitii, vinzarea va fi totusi valabila daca a fost consimtita de proprietar, dar va putea fi atacata de creditori cu actiunea pauliana, iar in cazul imobilelor nerespectarea regulilor de vinzare se sanctioneaza si cu decaderea mostenitorului din beneficiul de inventar. Numai mobilele corporale supuse stricaciunii si cele a caror conservare ar necesita cheltuieli prea mari pot fi vindute prin buna invoiala; tot astfel, bunurile necorporale pentru care nu exista dispozitii restrictive.In toate cazurile, instrainarea bunurilor altfel decit prin vinzare poate avea semnificatia renuntarii la beneficiu de inventar si pot fi atacate de creditori prin actiunea pauliana.
Valorile active din mostenire - cu exceptia valorilor rezultind din raportul sau reductiunea donatiilor asupra carora creditorii nu au nici un drept - trebuie sa fie folosite numai pentru plata datoriilor si sarcinilor succesiunii (inclusiv cheltuielile pentru facerea inventarului si de administrare a patrimoniului succesoral - art. 723 Cod civil), creditorii si legatarii putind cere mostenitorului beneficiar, in cadrul termenului general de prescriptie calculat de la data acceptarii beneficiare, sa dea socoteala (prin buna invoiala sau, daca nu se inteleg, prin justitie) de administrarea patrimoniului succesoral. Bunurile (valorile) ramase dupa lichidarea pasivului se cuvin mostenitorului. Daca exista mai multi mostenitori, dintre care numai unul (unii) a acceptat mostenirea sub beneficiu de inventar (de exemplu mostenitorul minor), raporturile dintre ei vor fi guvernate de regulile generale ale devolutiunii succesorale, deosebirea dintre acceptarea pura si simpla si sub beneficiu de inventar influentind numai raporturile lor cu creditorii mostenirii (inclusiv legatarii particulari cu drept de creanta) si raporturilor dintre credsitorii mostenirii si creditorii personali ai tuturor mostenitorilor, separatia de patrimonii producind efecte fata de toti creditorii, in favoarea creditorilor succesorali.
acceptarea sub beneficiu de inventar, ca act de acceptare a mostenirii, are caracter definitiv si irevocabil. In schimb, beneficiul de inventar - cu topate consecintele corespunzatoare - poate sa inceteze cu efect retroactiv, acceptarea devenind pura si simpla de la data deschiderii mostenirii:
prin renuntarea mostenitorului la beneficiul de inventar;
prin decaderea lui din acest beneficiu cu titlu de pedeapsa.
a) Cu exceptia minorilor si a persoanelor puse sub interdictie, mostenitorul poate oricind sa renunte la acest beneficiu. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita, rezultind din acte care denota intentia vadita de a renunta la beneficiul de inventar, de a accepta confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu, cum ar fi savirsirea de anumite acte materiale[42] sau incheierea de acte de dispozitie nepermise in cadrul administrarii patrimoniului succesoral .
b) Decaderea din beneficiul de inventar intervine daca:
mostenitorul (inclusiv minorul sau persoana pusa sub interdictie, dar cu capacitate delictuala), cu intentie frauduloasa, a ascuns sau a dat la o parte bunuri succesorale (art. 703, 712 Cod civil);
mostenitorul beneficiar a vindut imobile succesorale fara respectarea formalitatilor prevazute de lege (fara licitatie publica cu autorizarea justitiei, potrivit art. 717 Cod civil si art. 670-671 Cod procedura civila).
La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei - intransmisibil in timpul vietii - se transmite asupra mostenitorilor, legali sau testamentari. Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului. Transmisiunea are ca obiect, in principiu, numai drepturile si obligatiile defunctului cu continut patrimonial, cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile pe cale de mostenire.
Intrucit transmisiunea succesorala este nu numai activa, ci si pasiva, sint necesare precizari privind cuprinsul activului si pasivului patrimonial, precum si o analiza a transmisiunii drepturilor si obligatiilor si a diviziunii lor in cazul pluralitatii de mostenitori.
Intra in alcatuirea patrimoniului succesoral, in principiu, numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii mostenirii. Drepturile personale nepatrimoniale nu se transmit prin mostenire decit in mod exceptional, in cazurile si in limitele prevazute de lege[44].
Drepturile patrimoniale ale defunctului intra in alcatuirea activului succesoral, indiferent de natura lor:
drepturi reale principale sau accesorii (proprietate, uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute, dreptul real de folosinta, ipoteca si gajul);
drepturi de creanta;
drepturi patrimoniale rezultind din creatii intelectuale;
actiunile patrimoniale in revendicare, anulare, rezolutiune sau reziliere etc., actiuni care pot fi pornite sau continuate de mostenitori potrivit regulilor aplicabile.
Nu intra in alcatuirea activului succesoral acele drepturi care, desi patrimoniale si existente in patrimoniul celui care lasa mostenirea, se sting la moartea titularului lor intrucit au caracter viager sau sint contractate ori nascute ex lege intuitu personae (dreptul de uzufruct, uz sau abitatie; dreptul la intretinere; dreptul la pensie etc.) ori din alte cauze (de exemplu moartea celui care lasa mostenirea a operat ca o conditie rezolutorie sau ca un termen extinctiv).
Exista si unele drepturi care, desi nu fac parte din patrimoniul defunctului la data deschiderii mostenirii, vor intra in alcatuirea activului succesoral ca urmare a reductiunii liberalitatilor excesive sau prin efectul raportului donatiilor, daca mostenitorii beneficiaza de rezerva succesorala, respectiv de raport. Vor mai intra in activul succesoral fructele naturale si civile produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii mostenirii, inclusiv echivalentul banesc al folosintei exercitata de un mostenitor asupra unui bun din masa succesorala. In conditiile economiei de piata urmeaza a fi avute in vedere si fructele industriale, tinind seama insa de cheltuielile facute si munca depusa pentru producerea lor de catre unul/unii dintre mostenitori.
In alcatuirea pasivului mostenirii intra datoriile si sarcinile mostenirii (art. 774 Cod civil).
a) Prin datorii succesorale se inteleg acele obligatii patrimoniale ale defunctului care - indiferent de izvorul lor (contractual, delictual, legal etc.) - exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, inclusiv datoriile defunctului fata de mostenitori.
Nu reprezinta datorii succesorale obligatiile stinse prin moartea celui care lasa mostenirea, cum sint obligatiile legate de o calitate personala a defunctului (de exemplu intretinerea datorata in calitate de ruda sau de sot) sau care au fost contractate intuitu personae (ca antreprenor, mandatar etc.). Aceste obligatii nu se transmit prin mostenire, insa efectele produse in trecut sint opozabile mostenitorilor (de exemplu raspunderea pentru pieirea bunului predat mandatarului in vederea vinzarii, raspunderea antreprenorului pentru vicii etc.).
b) Prin sarcinile succesorale se inteleg acele obligatii care - fara a fi existat in patrimoniul celui care lasa mostenirea - se nasc in persoana mostenitorului la deschiderea mostenirii sau ulterior, independent de vointa defunctului sau din vointa lui. Astfel sint:
cheltuielile de inmormintare (care nu trebuie sa fie excesive), inclusiv cheltuielile efectuate de mostenitori cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor;
cheltuielile pentru administrarea si lichidarea mostenirii, inclusiv taxele si impozitele pentru bunurile din mostenire sau cheltuielile necesare pentru efectuarea procedurii succesorale (art. 723 Cod civil);
plata legatelor cu titlu particular (inclusiv sarcini impuse mostenitorilor), care confera legatarului calitatea de creditor al unei creante, reprezinta de asemenea o sarcina succesorala in sensul larg al notiunii.
Daca legatul particular are ca obiect un drept real (proprietate, uzufruct, abitatie etc.) asupra unui lucru individual determinat, legatarul dobindeste calitatea de titular al dreptului in cauza din momentul deschiderii mostenirii si, in consecinta, legatul nu reprezinta un pasiv al mostenirii. El poate actiona ca titular al dreptului real, iar nu in calitate de creditor. In schimb, daca legatul care are ca obiect o suma de bani sau bunuri determinate generic ori obligatii de a face sau a nu face, confera legatarului numai un drept de creanta impotriva succesorului obligat sa execute legatul. Tot astfel, in cazul legatului bunului altuia avind ca obiect un lucru individual determinat lasat de un testator in cunostinta de cauza, legatarul dobindeste numai un drept de creanta avind ca obiect o obligatie alternativa de a face impotriva mostenitorului insarcinat cu executarea legatului.
Cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori cu intretinerea lui de cuius pe timpul vietii acestuia, fara participarea celorlalti, nu pot fi incluse in pasivul mostenirii, iar daca, potrivit legii, aceste cheltuieli pot fi recuperate in parte de la ceilalti obligati la intretinere, problema urmeaza sa fie solutionata direct intre acestia, fara implicarea patrimoniului succesoral. Lichidarea acestor cheltuieli, daca este cazul, se poate face si inainte de deschiderea mostenirii, creanta fiind prescriptibila potrivit dreptului comun, de la data cind se naste dreptul la actiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958).
Transmisiunea activului succesoral (ca si a pasivului) poate fi universala, cu titul universal sau cu titlu particular. In toate cazurile, ea opereaza de drept, de la data deschiderii mostenirii, dar prezinta unele particularitati in cazul legatelor cu titlu particular.
Transmisiunea universala are ca obiect patrimoniul succesoral, iar titularii dreptului sint mostenitorii cu vocatie universala: mostenitorii legali si legatarii universali. Datorita vocatiei universale, ei pot deveni titularii intregului patrimoniu succesoral, chiar daca, in concret, emolumentul pe care il culeg nu va cuprinde tot activul succesoral.
Transmisiunea cu titlu universal are ca obiect o cota-parte (fractiune) din mostenire (universalitate), datorita vocatiei limitate a titularului dreptului, care este legatar cu titlu universal.
Ea are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau determinabile, privite izolat (ut singuli). Este cazul legatului cu titlu particular.
Transmisiunea cu titlu particular, fie si sub conditie, opereaza tot din momentul deschiderii mostenirii, dar natura dreptului dobindit de legatar depinde de obiectul legatului.
Daca legatul are ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unor bunuri individual determinate sau drepturi de proprietate intelectuala (de exemplu de autor) sau dreptul succesoral mostenit de testator si lasat legat inainte de lichidarea acelei mosteniri, legatarul dobindeste dreptul direct de la defunct, devenind titularul dreptului din momentul deschiderii mostenirii. In celelalte cazuri (bunuri de gen determinabile dupa numar, masura etc., obligatii de a face sau de a nu face, inclusiv in cazul legatului avind ca obiect bunul altuia) legatarul dobindeste un drept de creanta impotriva mostenitorului obligat la plata legatului.
In momentul deschiderii mostenirii, creantele defunctului - inclusiv cele solidare - se divid, prin efectul legii, intre comostenitori si terti, in proportie cu partea ce revine fiecaruia din mostenire (art. 1059 si 1060 Cod civil). In consecinta, fiecare mostenitor va putea urmari pe debitor numai pentru partea sa de creanta. Daca obiectul creantei este indivizibil, fiecare mostenitor poate cere in totalitate executarea obligatiei (art. 1064 Cod civil).
Drepturile reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral se dobindesc de catre mostenitori in stare de indiviziune; intrucit bunurile nu sint susceptibile de diviziune prin efectul legii, comostenitorii dobindesc numai cote-parti ideale din dreptul real asupra bunurilor, corespunzatoare drepturilor succesorale ale fiecaruia, urmind ca drepturile exclusive asupra bunurilor concrete din mostenire sa fie stabilite prin imparteala (partaj).
Potrivit legii (art. 774-789, 896-897 si 902 Cod civil), pasivul succesoral se suporta de catre succesorii universali sau cu titlu universal (mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal), deoarece ei dobindesc prin mostenire - daca au acceptat‑o - un patrimoniu sau o fractiune de patrimoniu, adica o universalitate care cuprinde nu numai drepturi, dar si obligatii (datorii si sarcini, inclusiv plata legatelor cu titlu particular care confera legatarului calitatea de creditor al unei creante).
Spre deosebire de succesorii universali sau cu titlu universal, legatarii cu titlu particular - in principiu - nu contribuie la plata pasivului succesoral (art. 75 si 909 Cod civil); neavind vocatie la universalitate, nu suporta nici pasivul universalitatii.
In mod exceptional, legatarul particular va fi obligat sa contribuie la plata pasivului in urmatoarele ipoteze si limite:
a) Daca testatorul a prevazut expres plata - totala sau partiala - de catre legatarul particular a unei datorii sau sarcini, inclusiv a unui legat cu titlu particular avind ca obiect o creanta[45] (legat cu sarcina). Daca sarcina este prea oneroasa, legatarul poate renunta la legat; dar daca accepta legatul, este obligat sa execute obligatia impusa de testator.
b) Daca legatul particular are ca obiect un grup particular de bunuri cuprinzind nu numai drepturi, dar si obligatii, cum ar fi dreptul succesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte din universalitate, inca nelichidata, ori partea sociala dintr‑o societate.
c) Daca legatul particular are ca obiect un imobil ipotecat. Potrivit dreptului comun in materie, legatarul nu este obligat sa plateasca; dar fiind obligat propter rem, daca plateste pentru a salva imobilul de urmarirea creditorului ipotecar, se subroga in drepturile creditorului platit (art. 1108 pct. 2 Cod civil), putind recupera (pe calea actiunii in regres) plata facuta de la succesorii universali sau cu titlu universal, obligati sa suporte pasivul mostenirii.
d) Daca activul mostenirii nu acopera pasivul, in mod indirect si fara a fi obligat personal, legatarul va suporta consecintele existentei pasivului. In concursul dintre creditorii succesiunii (inclusiv creditorii chirografari) si toti legatarii, inclusiv cei cu titlu particular, primi au preferinta fiindca nimeni nu poate face liberalitati (nu poate fi generos) daca nu si‑a platit datoriile. In consecinta, legatul particular va fi redus in masura necesara achitarii pasivului succesoral daca creditorii dovedesc ca nu pot satisface creantele lor din celelalte bunuri ale mostenirii.
e) In materia legatului uzufructului intregii mosteniri sau a unei fractiuni din mostenire, trebuie adaugata ipoteza legatarului cu titlu particular al uzufructului avind ca obiect universalitatea succesorala sau cota-parte din universalitate (uzufruct universal sau cu titlu universal). Desi legatul este si in acest caz cu titlu particular, legatarul este obligat sa contribuie, alaturi de nudul proprietar, la plata unor datorii si sarcini ale mostenirii, dar numai in conditiile si limitele special prevazute de lege (art. 550 si 552 Cod civil). Legatarul uzufructului universalitatii sau cotei-parti din universalitate suporta datoriile si sarcinile mostenirii numai in aceste conditii si limite chiar daca se accepta solutia potrivit careia un asemenea legat este un legat cu titlu universal.
Legatarul uzufructului asupra unui/unor bunuri determinate (cind si legatul si uzufructul sint cu titlu particular) nu contribuie la plata datoriilor si sarcinilor. Face exceptie cazul in care uzufructul cu titlu particular are ca obiect un imobil ipotecat; in acest caz, daca nudul proprietar sau debitorul creantei garantate nu achita datoria, legatarul uzufructului - pentru a pune la adapost imobilul de urmarirea creditorului ipotecar - va trebui sa plateasca, dar va putea cere restituirea integrala a platii facute de la nudul proprietar (art. 551 Cod civil) sau de la debitorul creantei garantate cu ipoteca in virtutea subrogatiei personale in drepturile creditorului platit (art. 1108 pct. 2 Cod civil).
In mai multe texte (art. 774, 775, 777, 893, 896, 902 si 1060) Codul civil consacra principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral intre mostenitorii universali si cu titlu universal, de la data deschiderii mostenirii. Legatarul cu titlu particular, in principiu, nu contribuie la plata pasivului succesoral (art. 775 si 909 Cod civil).
Mostenitorii universali si cu titlu universal au obligatia de a plati pasivul succesoral (datorii si sarcini) proportional cu partea ereditara a fiecaruia[46] (art. 777, 893, 896 si 1060 Cod civil). Se admite unanim ca sint eronate acele texte potrivit carora divizarea ar urma sa se faca in raport de emolumentul "cules", "in proportie cu ce ia" (efectiv) fiecare din mostenire (art. 774, 775, 902 Cod civil). In realitate, divizarea trebuie sa se faca in functie de partea calculata dupa vocatia fiecarui mostenitor, chiar daca folosul efectiv este mai mic sau mai mare .
Diviziunea de drept a pasivului proportional cu partea ereditara nu este o regula imperativa, defunctul putind insarcina unul dintre mostenitori cu executarea obligatiei (de exemplu suportarea cheltuielilor de inmormintare).
Regula diviziunii de drept a pasivului succesoral proportional cu partea (cota-parte) ce revine fiecarui mostenitor se aplica atit in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, cit si in cazul acceptarii sub beneficiu de inventar. Felul acceptarii determina numai limitele (intra vires hereditatis sau ultra vires hereditatis) in care fiecare mostenitor raspunde pentru partea din pasivul succesoal ce‑i revine potrivit vocatiei succesorale. Chiar daca acceptarea este pura si simpla, mostenitorul nu raspunde solidar pentru pasiv, ci numai fiecare in proportie cu partea ce ii revine in baza dreptului sau succesoral, riscul insolvabilitatii unui mostenitor fiind suportat de creditor, asa cum el suporta si riscul insolvabilitatii mostenirii daca mostenitorii (unii dintre ei) o accepta sub beneficiu de inventar.
Nici calitatea succesorilor universali sau cu titlu universal de a fi mostenitori sezinari sau nesezinari nu are relevanta sub aspectul divizarii pasivului succesoral; intrucit pasivul succesoral se divide de drept intre mostenitori de la data deschiderii mostenirii, creditorii pot actiona pentru plata creantei si impotriva mostenitorilor nesezinari. Obligatia de plata a pasivului nu este o consecinta a sezinei, ci a transmisiunii universale sau cu titlu universal.
In legatura cu diviziunea pasivului succesoral proportional cu partea ce revine fiecarui mostenitor, se pune intrebarea cum se stabileste aceasta parte in cazul in care nu este stabilita sub forma unei fractiuni din mostenire? (de exemplu legatul cu titlu universal al tuturor bunurilor mobile) In asemenea cazuri va trebui raportata valoarea legatului la valoarea intregii mosteniri, pentru ca pasivul sa fie divizat in aceeasi proportie[48]. Deoarece evaluarile sint de durata, in mod provizoriu se admite divizarea pasivului in parti virile, adica dupa numarul succesorilor universali si cu titlu universal, creditorii putind actiona in acest sens, urmind ca dupa stabilirea definitiva a partilor ereditare sa se opereze regularizarea intre mostenitori a platilor facute.
In practica judiciara s‑a pus si problema daca pentru divizarea pasivului urmeaza a se tine seama si de valoarea bunurilor gospodariei casnice pe care sotul supravietuitor le mostenieste in exclusivitate in temeiul art. 5 din Legea nr. 319/1944. Dreptul special al sotului supravietuitor nu poate fi atins prin valorificarea creantelor creditorilor, aceste creante urmind a fi satisfacute din restul bunurilor, inclusiv partea sotului supravietuitor din aceste bunuri[49].
In anumite cazuri - prevazute de lege, de cel care lasa mostenirea sau prin conventia dintre mostenitori - pasivul succesoral nu se divide intre ei sau se divide altfel decit proportional cu partile ereditare:
a) Daca obligatia are ca obiect un bun individual determinat, mostenitorul posesor va putea fi actionat singur (art. 1061 pct. 1 Cod civil), avind drept de regres impotriva celorlalti mostenitori (art. 1061 al. 2 Cod civil), daca este cazul.
b) Daca unul dintre mostenitori este insarcinat singur, prin titlu, cu executarea obligatiei (art. 1061 pct. 2 Cod civil); in acest caz mostenitorul insarcinat cu plata datoriei poate fi urmarit singur de creditor, de regula fara drept de recurs impotriva celorlalti (art. 1061 al. 3 teza I Cod civil).
Daca titlul din care rezulta insarcinarea este testamentul lasat de defunct, scutirea celorlalti mostenitori reprezinta o liberalitate care va produce efecte numai cu conditia sa nu aduca atingere rezervei mostenitorului insarcinat, daca este cazul.
Daca insarcinarea rezulta din titlul creantei incheiat de cel care lasa mostenirea cu creditorul, mostenitorul solvens va avea recurs impotriva comostenitorilor pentru tot ceea ce a platit peste partea sa din pasiv. Orice clauza contrara ar fi un pact asupra unei mosteniri viitoare, nul ca atare.
Titlul poate fi conventia dintre mostenitori, incheiata dupa deschiderea mostenirii.
In toate cazurile, vointa defunctului (de exemplu testamentul) sau vointa comostenitorilor poate fi invocata de creditori pentru a urmari pe unul dintre ei pentru intreaga datorie. In schimb, daca ei n‑au consimtit, pot urmari pe mostenitori potrivit diviziunii legale a pasivului succesoral.
c) Daca obligatia este indivizibila (indivizibilitate naturala sau conventionala), oricare mostenitor poate fi urmarit pentru intreg (art. 1061 pct. 3 si art. 1063 Cod civil), cu drept de recurs impotriva comostenitorilor (art. 1061 al. 3 teza a II‑a si art. 1065 Cod civil).
Numai obligatia indivizibila se transmite nefractionat asupra mostenitorilor, avind drept consecinta (avantaj pentru creditor) multiplicarea debitorilor obligati pentru tot in caz de moarte a unuia dintre debitorii obligati indivizibil[50].
In schimb, daca obligatia defunctului a fost numai solidara, fara caracter indivizibil (art. 1059 Cod civil), ea se divide intre mostenitori proportional cu partile ereditare. Din aceasta cauza creditorii cauta sa stipuleze obligatia debitorilor solidar si indivizibil. Creditorul are interesul sa stipuleze indivizibilitatea chiar daca obligatia este asumata de un singur debitor.
d) Daca datoria este garantata cu ipoteca, mostenitorul care primeste imobilul ipotecat va fi obligat "ipotecar pentru tot" (art. 893, 896 Cod civil) - ipoteca fiind indivizibila - "dar numai pina in concurenta valorii imobilelor ce detin" (art. 902 al. 2 Cod civil). Pentru rest, obligatia se divide intre mostenitori fata de creditor, potrivit regulii generale; iar pentru ceea ce a platit "ipotecar", solvens‑ul va avea actiune impotriva comosnitorilor proportional cu partile ereditare.
e) La cele patru exceptii (prevazute de lege), practica judiciara a mai adaugat o exceptie: cu toate ca obligatiile se transmit la mostenitori divizat, se admite ca dreptul de gaj general al creditorilor ramine indivizibil cit timp dureaza indiviziunea intre mostenitori. Dreptul urmare, creditorii mostenirii vor putea urmari bunurile succesorale pentru intreaga datorie si, ca atare, nu suporta riscul insolvabilitatii unora dintre mostenitori, fiind satisfacuti integral din pretul obtinut, netinind seama de diviziunea intre mostenitori a datoriilor. Numai daca urmaresc patrimoniul personal al mostenitorilor sint obligati sa tina seama de diviziunea de drept a pasivului succesoral.
Aceasta exceptie nu este prevazuta de lege si a fost adoptata din considerente de echitate: suportarea insolvabilitatii unora dintre mostenitori de catre creditorii mostenirii nu se justifica, mai ales daca bunurile din patrimoniul succesoral (activul) acopera valoarea creantelor.
Problema vizeaza raporturile dintre comostenitori, in ipoteza in care unul/unii dintre ei a platit din datoriile si sarcinile mostenirii mai mult decit partea sa. O asemenea plata, peste partea contributiva din datorie, poate fi facuta de mostenitor voluntar[51] sau ca urmare a obligatiei juridice de a plati peste partea sa din datorie .
In toate aceste cazuri, mostenitorul solvens care a platit peste partea sa are o actiune personala in regres impotriva comostenitorilor care nu au achitat partile lor contributive: fie o actiune din gestiunea de afaceri (art. 987 si urm. Cod civil), fie o actiune rezultata din subrogatie legala (art. 1108 pct. 3-4 Cod civil), fie - daca a fost obligat sa plateasca dupa iesirea din indiviziune - actiunea in garantie a impartelii (art. 787 Cod civil).
In toate cazurile actiunea este divizibila, chiar daca creanta creditorului platit era indivizibila, mostenitorul solvens (asemanator codebitorului solidar) putind cere de la comostenitori partea ce fiecare din ei era obligat a plati (art. 778 si 1053 al. 1 Cod civil), insa partea mostenitorilor insolvabili se va divide intre ceilalti mostenitori, inclusi mostenitorul solvens, proportional cu partile ereditare[53].
Intrucit are ca obiect valorificarea unei creante, deci are caracter personal, actiunea in regres (indiferent de categoria din care face parte) este prescriptibila in termenul general de prescriptie, indiferent ca cererea se valorifica printr‑o actiune separata sau in cadrul actiunii de iesire din indiviziune (care este imprescriptibila - art. 728 Cod civil). Se admite insa ca posesiunea exercitata de mostenitorul solvens asupra bunurilor succesorale aflate in indiviziune are caracter intrerupator de prescriptie, dar numai daca are semnificatia recunoasterii datoriei de catre ceilalti mostenitori.
In privinta suportarii pasivului succesoral, in mod traditional se face deosebire intre mostenitorii regulati (rudele defunctului cu vocatie legala si sotul supravietuitor) si mostenitorii neregulati (legatarii universali sau cu titlu universal si statul) - conform art. 681 si 897 Cod civil.
Mostenitorii regulati, fiind considerati continuatori ai persoanei defunctului, se substituie persoanei lui si raspund pentru plata pasivului succesoral nu numai cu bunurile mostenirii, dar si cu patrimoniul lor propriu, daca nu au oprit confuziunea dintre cele doua patrimonii prin acceptarea sub beneficiu de inventar. In schimb, mostenitorii neregulati, nefiind considerati continuatori ai persoanei defunctului, ci simpli succesori la bunuri, raspund pentru pasivul succesoral numai in limita bunurilor mostenite (intra vires bonorum), cu conditia ca, prin intocmitea unui inventar (in prezent in conditiile art. 70 si urm. din Legea nr. 36/1995), chiar si neurmata de declaratia de acceptare a mostenirii sub beneficiu de inventar, sa poata dovedi componenta bunurilor din activul succesoral (art. 897 Cod civil). Daca legatarul a intrat in posesia bunurilor fara inventar, va raspunde pentru pasiv ca si mostenitorii regulati care au acceptat mostenirea pur si simplu.
Aceasta diferentiere, bazata pe fictiunea continuarii persoanei defunctului, este nejustificata, pentru ca legatarii universali si cu titlu universal sint chemati la o universalitate ca si mostenitorii legali. Pe de alta parte, nu se justifica un tratament preferential in favoarea unor persoane straine, fata de rudele si sotul supravietuitor al defunctului. In practica limitarea raspunderii pentru pasiv numai cu bunurile activului succesoral se produce prin acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar de catre toti succesorii universali sau cu titlu universal. Numai in cazul in care statul culege mostenirea vacanta, raspunderea pentru pasiv este limitata, in toate cazurile, la activul mostenit.
In cazul in care exista indoieli cu privire la solvabilitatea patrimoniului succesoral (acoperirea pasivului de activul succesoral) mostenitorii au posibilitatea acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, punind la adapost patrimoniul propriu de urmarirea creditorilor succesiunii prin separatia celor doua patrimonii. In mod simetric, legea acorda posibilitatea separatiei de patrimonii fiecarui creditor al succesiunii, in cazul in care succesiunea solvabila este culeasa de unul sau mai multi mostenitori insolvabili. Pentru a nu veni in concurs cu creditorii personali ai mostenitorilor insolvabili, oricare creditor al mostenirii poate impiedica confuziunea dintre cele doua patrimonii prin separarea lor, pastrind intact patrimoniul succesoral gajului sau general.
Separatia de patrimonii este un privilegiu, un beneficiu individual care poate fi invocat de oricare creditor al mostenirii, inclusiv creditorul-legatar, in virtutea caruia creditorul separatist are dreptul sa fie platit din valoarea bunurilor succesorale, cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorului (art. 781 Cod civil).
Exercitarea privilegiului separatiei de patrimonii este conditionata de calitatea de creditor al mostenirii, fie ca este vorba de o datorie propriu-zisa a defunctului, fie de o sarcina succesorala nascuta la deschiderea mostenirii sau ulterior in persoana mostenitorilor. Creditorii personali ai mostenitorilor nu pot cere separatia patrimoniilor (art. 875 Cod civil), chiar daca ar avea interes in acest sens, intrucit mostenirea se dovedeste a fi insolvabila.
Nici legatarii universali sau cu titlu universal nu pot invoca acest privilegiu deoarece in raport cu pasivul mostenirii ei au calitatea de debitori, iar nu aceea de creditori. In schimb, legatarii cu titlu particular ai unei creante (vizati de art. 1743 Cod civil) pot invoca beneficiul separatiei de patrimonii, in calitate de creditori fata de succesiune. Dar daca legatul particular are ca obiect un drept real asupra unui lucru individual determinat, legatarul devine titular al dreptului in cauza, protejat ca atare, deci nu poate invoca privilegiul separatiei de patrimonii, neavind calitatea de creditor.
Creditorul poate invoca privilegiul indiferent ca devolutiunea mostenirii este legala sau testamentara, creanta este chirografara sau cu garantii reale ori personale si chiar daca nu este exigibila, deoarece separatia de patrimonii are caracterul unei masuri de conservare, iar nu de executare.
Pentru exercitarea privilegiului nu se cere respectarea unei forme speciale; el poate fi invocat, chiar si in privinta imobilelor, nu numai in cadrul actiunii intentate impotriva mostenitorului, dar si pe cale incidenta. Orice act din care rezulta intentia (initiativa) de a invoca privilegiul este de natura sa confere preferinta creditorului succesiunii fata de creditorii personali ai mostenitorului[54]. Numai in caz de acceptare a mostenirii sub beneficiu de inventar, separatia de patrimonii profita (si) creditorilor succesorali fara invocarea privilegiului, chiar daca beneficiul de inventar ar fi incetat prin renuntare sau prin decadere.
Deci pentru invocarea privilegiului nu sint prevazute forme speciale, in privinta imobilelor privilegiul - pentru a fi opozabil fata de terti in materie de publicitate imobiliara - trebuie sa fie conservat prin inscrierea potrivit regulilor de publicitate imobiliara (art. 1743 Cod civil; art. 21 lit. C si art. 61 din Legea nr. 7/1996). Inscrierea devine opozabila fata de terti si va avea rangul determinat de data inregistrarii cererii (art. 27 din Legea nr. 7/1996).
Spre deosebire de separatio bonorum din dreptul roman - care avea caracter colectiv si general (profita tuturor creditorilor mostenirii impotriva tuturor creditorilor succesorilor si viza intregul patrimoniu succesoral) - privilegiul separatiei de patrimonii are caracter individual in privinta persoanelor si in privinta bunurilor:
profita numai creditorului (legatarului-creditor) solicitant si produce efecte impotriva creditorilor mostenitorului fata de care s‑a invocat (daca nu s‑a invocat fata de toti creditorii);
se intinde asupra bunurilor succesorale privitor la care a fost invocat, inclusiv fructele produse de aceste bunuri ori pretul rezultat din vinzarea lor; dar poate fi invocat si cu privire la integralitatea bunurilor succesorale.
Ca efect al privilegiului, creditorul (inclusiv legatarul-creditor) separatist are dreptul de a fi platit cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorului din pretul bunurilor succesorale cu privire la care a fost invocat. Creditorii personali vor putea urmari aceste bunuri numai dupa satisfacerea creantelor creditorului separatist. In schimb, privilegiul nu modifica raporturile dintre creditorii succesorali, chiar daca numai unul (unii) a cerut separatia de patrimonii; preferinta opereaza numai fata de creditorii mostenitorului, nu si fata de creditorii succesiunii care n‑au invocat beneficiul. In raporturile dintre ei, creantele vor fi satisfacute potrivit dreptului comun (dupa cum sint creditori chirografari sau cu garantii reale), iar creanta legatarului-creditor separatist va fi platita dupa satisfacerea creditorilor succesorali.
In masura in care creantele creditorilor separatisti nu au putut fi satisfacute din pretul bunurilor obiect al privilegiului, ei vor putea urmari, potrivit dreptului comun, patrimoniul personal al mostenitorilor, asa cum pasivul succesoral a fost divizat intre ei.
Renuntarea creditorului separatist la privilegiu atrage stingerea lui. Intrucit renuntarea la un drept nu se prezuma, ea trebuie sa fie neindoielnica[55].
In privinta bunurilor mobile, privilegiul nu poate fi invocat daca, si in masura in care, au fost instrainate sau a operat o fuziune de fapt cu bunurile mostenitorului, intrucit creditorii nu au luat masuri de conservare. Iar dupa 3 ani de la deschiderea succesiunii privilegiul se stinge prin prescriptie (art. 783 Cod civil).
In privinta imobilelor, privilegiul este imprescriptibil si opozabil tertilor dobinditori (drept de urmarire), cu conditia si potrivit regulilor conservarii privilegiului prin publicitatea imobiliara (art. 783 coroborat cu art. 1743 Cod civil).
Spre deosebire de drepturile succesorale care se dobindesc de catre toti mostenitorii de la data deschiderii mostenirii, in privinta dobindirii exercitiului acestor drepturi, numita posesiunea mostenirii - intr‑o acceptiune speciala a notiunii, independenta de stapinirea de fapt a bunurilor succesorale - legea distinge intre doua categorii de mostenitori (indiferent ca sint mostenitori legali sau testamentari, rezervatari sau nerezervatari, universali sau cu titlu universal ori cu titlu particular):
mostenitori care au posesiunea de drept a mostenirii, numiti mostenitori sezinari (art. 653 al. 1 Cod civil);
ceilalti mostenitori care nu au sezina si, in consecinta, trebuie sa ceara trimiterea in posesiune (art. 653 al. 2 - mostenitorii legali nesezinari; art. 889 si 891 - legatarii universali; art. 895 - legatarii cu titlu universal), respectiv executarea (predarea) legatului (art. 899 Cod civil - legatarii cu titlu particular).
Sezina este un beneficiu al legii in virtutea caruia anumiti mostenitori "au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului" (art. 653 al. 1 Cod civil). Notiunea de posesiune are insa in aceasta materie un inteles special: nu presupune neaparat stapinirea materiala a bunurilor din mostenire (corpus) si nici intentia de a stapini acele bunuri pentru sine (animus), in sensul art. 1846 si urm. Cod civil, putind avea ca obiect si bunuri dobindite prin mostenire de altul[56]. Posesiunea de drept a mostenirii, desemnata prin notiunea de sezina, este independenta de elementele constitutive ale posesiunii; mostenitorul sezinar are aceasta calitate chiar daca, in fapt, nu stapineste bunurile succesorale, ele fiind posedate de persoane care nu au calitatea de mostenitor sezinar sau nici nu sint mostenitori.
In esenta, sezina confera mostenitorului in cauza posibilitatea juridica de a intra in stapinirea bunurilor succesorale si de a exercita drepturile si actiunile dobindite de la defunct sau intrate in mostenire ulterior (de exemplu dreptul la fructe), fara a fi necesara atestarea prealabila a calitatii de mostenitor pe cale notariala sau judecatoreasca.
In sistemul - prea restrictiv - al Codului civil, numai descendentii si ascendentii defunctului sint mostenitori sezinari (art. 653 al. 1), deci numai rudele in linie dreapta, indiferent de gradul de rudenie sau de clasa de mostenitori legali din care fac parte si indiferent ca sint sau nu mostenitori rezervatari. Astfel, ascendentii ordinari sint mostenitori sezinari, desi fac parte din clasa a III‑a de mostenitori legali si nu sint rezervatari. In schimb, rudele colaterale si sotul supravietuitor nu sint mostenitori sezinari, desi colaterialii privilegiati fac parte dintr‑o clasa mai apropiata (a II‑a), iar sotul supravietuitor (care vine la mostenire in concurs cu oricare dintre clasele de mostenitori legali) este mostenitor rezervatar.
Calitatea de sezinar a rudelor in linie dreapta este conditionata de vocatia lor concreta la mostenire: cine nu mosteneste nu poate avea calitatea de mostenitor sezinar. Astfel, cine este inlaturat de la mostenire prin prezenta altor mostenitor dintr‑o clasa mai apropiata sau de un grad mai apropiat ori din cauza renuntarii la mostenire sau a nedemnitatii nu poate avea calitatea de mostenitor sezinar. In acest sens se spune ca sezina are un caracter individual (nu apartine colectiv tuturor rudelor in linie dreapta) si succesiv (se dobindeste, daca este cazul, cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii, de catre mostenitorul subsecvent).
Mostenitorul rezervatar exheredat pastreaza calitatea de mostenitor sezinar deoarece culege rezerva in calitate de mostenitor (legal). In plus, regulile referitoare la sezina sint imperative si nu pot fi modificate prin vointa celui care lasa mostenirea. Testatorul nu poate inlatura sau atribui sezina ori modifica efectele ei dupa vointa sa. El poate dispune numai in cazurile si in limitele prevazute de lege. De exemplu el poate conferi executorului testamentar sezina temporara asupra bunurilor mobile din mostenire (art. 911 Cod civil). Iar prin exheredarea mostenitorilor care nu sint rezervatari (ascendenti ordinari), permisa de lege, se inlatura - indirect - si calitatea lor de sezinari. Se mai admite ca mostenitorul sezinar poate renunta la invocarea acestei calitati (fara a renunta la mostenire); fiind un beneficiu al legii, titularul lui poate renunta la sezina.
Posesiunea de drept a mostenirii produce urmatoarele efecte:
Mostenitorul sezinar poate intra in stapinirea de fapt si administrarea tuturor bunurilor succesorale, mobile sau imobile, fara indeplinirea vreunei formalitati prealabile. Practic, mostenitorul sezinar are dreptul sa stapineasca si sa administreze patrimoniul succesoral inainte de obtinerea certificatului de mostenitor. Numai daca s‑au luat masuri speciale de conservare a unor bunuri mobile potrivit legii (art. 72-74 din Legea nr. 36/1995), mostenitorul sezinar va fi impiedicat sa exercite in fapt stapinirea bunurilor in cauza. Iar in cazul sumelor de bani depuse la CEC si pentru care titularul libretului (defunctul) nu a prevazut clauza testamentara, mostenitorii - fie si sezinari - pentru a putea dispune de sumele aflate in cont, trebuie sa dovedeasca drepturile succesorale, de regula, cu certificatul de mostenitor eliberat de notarul public in cadrul procedurii succesorale notariale sau dupa solutionarea neintelegerilor pe cale judecatoreasca printr‑o hotarire definitiva si irevocabila (art. 83 din Legea nr. 36/1995). Tot astfel, in cazul depunerilor banesti in lei sau valuta la alte unitati bancare sau a pastrarii de bunuri mobiliare in casete de siguranta bancare inchiriate potrivit art. 8 din Legea bancara nr. 58/1998.
Sezina recunoscuta mostenitorului nu anihileaza drepturile celui care stapineste pentru sine, in fapt, bunurile succesorale si care, in aceasta calitate, este aparat impotriva unor fapte materiale de deposedare. Daca bunurile succesorale se gasesc in posesiunea unei alte persoane, mostenitorii sezinari nu o pot obtine decit pe caile ordinare ale actiunii petitorii sau posesorii.
Mostenitorul sezinar poate exercita drepturile si actiunile patrimoniale dobindite prin mostenire - inclusiv actiunile posesorii, chiar daca nu a exercitat in fapt posesiunea imobilului - si poate fi urmarit de creditorii mostenirii ca pirit (cu rezerva termenului de 3 luni si 40 de zile pentru inventar si pentru deliberare, in care nu poate fi condamnat la plata) fara atestarea prealabila a calitatii de posesor.
Intrucit creantele din activul succesoral si pasivul succesoral se divid de drept intre mostenitorii universali si cu titlu universal de la data deschiderii mostenirii, proportional cu partea ereditara, fiecare mostenitor sezinar poate actiona si poate fi actionat numai pentru partea ce‑i revine din creanta, respectiv din datorii sau sarcini. Sezina nu inlatura diviziunea de drept a raporturilor obligationale.
In dreptul nostru numai rudele in linie directa ale defunctului au de drept posesiunea mostenirii (sezina), deci nu au nevoie in acest scop de atestarea calitatii lor de mostenitori de catre organele abilitate de lege. In schimb, ceilalti mostenitori legali, precum si mostenitorii testamentari, inclusiv statul gratificat prin testament, pot intra in stapinirea bunurilor succesorale si pot exercita drepturile si actiunile succesorale numai dupa incuviintarea intrarii lor in posesiune, ceea ce se face, de regula, prin eliberarea certificatului de mostenitor de catre notarul public, dupa solutionarea neintelegerilor pe cale judecatoreasca, daca este cazul.
In privinta dobindirii posesiunii mostenirii, Codul civil face unele diferentieri dupa cum este vorba de mostenitori legali nesezinari, de legatari universali sau cu titlu universal ori legatari cu titlu particular.
In analiza acestor probleme trebuie sa se tina seama si de dispozitiile Legii nr. 36/1995 privind activitatea notariala.
Potrivit art. 653 al. 2 Cod civil, mostenitorii legali nesezinari (rudele colaterale si sotul supravietuitor al defunctului) "intra in posesiunea succesiunii cu permisiunea justitiei". In prezent, intrarea in posesiunea mostenirii se realizeaza pe calea procedurii succesorale notariale (necontencioase), prin eliberarea certificatului de msotenitor de catre notarul public sesizat din circumscriptia teritoriala a judecatoriei de la locul deschiderii mostenirii. Numai daca se ivesc neintelegeri intre persoanele interesate procedura notariala se suspenda si certificatul de mostenitor se elibereaza dupa solutionarea neintelegerilor pe cale judecatoreasca, in baza hotaririi ramasa definitiva si irevocabila (art. 68, 78 si 83 din Legea nr. 36/1995).
Pina la trimiterea in posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor, mostenitorul nesezinar nu poate exercita actiunile dobindite prin mostenire, respectiv nu poate fi urmarit in calitate de mostenitor si nici administra patrimoniul succesoral. Insa trimiterea in posesiune nu afecteaza dobindirea drepturilor, care opereaza in virtutea legii din momentul deschiderii succesiunii, chiar si in cazul mostenirii testamentare. Deci mostenitorul nesezinar poate sa instraineze bunurile mostenite inainte de a fi pus in posesiune, deoarece exercita un drept al sau propriu si poate cere notarului public luarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale (art. 70 si urm. din Legea nr. 36/1995).
Trimiterea in posesiune produce aceleasi efecte ca si sezina legala si opereaza retroactiv pina in ziua deschiderii mostenirii, mostenitorul insezinat avind dreptul si la fructele bunurilor mostenite de la aceasta data. Numai in cazul legatelor legea prevede dobindirea fructelor de la o data ulterioara.
Potrivit art. 889 Cod civil, legatarul universal va putea cere punerea in posesiune de la mostenitorii rezervatari, din momentul deschiderii mostenirii daca ei sint mostenitori sezinari (descendenti si ascendenti privilegiati) si dupa insezinare in cazul sotului supravietuitor (care este mostenitor rezervatar, dar nu este sezinar). Iar daca testatorul nu are mostenitori rezervatari, legatarul universal va cere punerea in posesiune prin justitie (art. 891 Cod civil).
In lumina Legii nr. 36/1995, intrarea in posesiunea mostenirii de catre legatarul universal se realizeaza si produce efecte, ca si in cazul mostenitorilor legali nesezinari, prin eliberarea certificatului de mostenitor de catre notarul public (dupa solutionarea neintelegerilor de catre instanta, daca este cazul), in toate cazurile in care mostenitorii legali nu au consimtit de buna voie la stapinirea succesiunii de catre legatarul universal.
In cadrul procedurii succesorale notariale, daca legatarul universal a fost insitituit printr‑un testament autentic, se citeaza numai legatarul. Daca testamentul este olograf sau mistic, se citeaza si mostenitorii legali rezervatari (art. 75 al. 2 din Legea nr. 36/1995). Evident, necitarea mostenitorilor legali nerezervatari in cazul testamentului autentic nu anihileaza dreptul lor de a ataca, potrivit legii, cu actiune in justitie testamentul.
Spre deosebire de mostenitorii legali nerezervatari, legatarul universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale numai din ziua in care a cerut punerea sa in posesiune sau din ziua in care a exercitat posesiunea mostenirii cu consimtamintul mostenitorilor legali (art. 890 Cod civil). Totusi, legatarul universal are dreptul la fructe de la deschiderea mostenirii daca nu exista mostenitori, caci fructele nu pot fi atribuite mostenitorilor legali nerezervatari care, prin insituirea legatului universal, au fost exheredati. Tot astfel, daca nu exista mostenitori legali, chiar daca legatarul nu a exercitat posesiunea mostenirii de la deschiderea mostenirii.
Posesiunea mostenirii urmeaza sa fie dobindita de catre legatarul universal potrivit regulilor aratate chiar daca el ar avea calitatea de mostenitor legal sezinar[57]. El invocind calitatea de mostenitor testamentar - pentru a dobindi mai mult decit cota sa de mostenitor legal - aceasta calitate urmeaza sa fie atestata, daca nu a fost recunoscuta de buna voie, pe cale notariala sau judecatoreasca.
Potrivit art. 895 Cod civil, legatarul cu titlu universal va putea cere punerea in posesiune de la erezii rezervatari, in lipsa acestora de la legatarul universal, iar daca nu exista nici legatar universal de la mostenitorii legali nerezervatari.
Practic, daca intrarea in posesiunea fractiunii din mostenire nu se realizeaza prin buna invoiala, legatarul cu titlu universal va intra in posesiune pe baza certificatului de mostenitor eliberat de catre notarul public (dupa solutionarea neintelegerilor de catre instanta, daca este cazul), in conditiile prevazute de lege pentru legatarul universal. Desi Legea nr. 36/1995 nu se refera expres la legatarul cu titlu universal, dispozitiile ei sint aplicabile in mod corespunzator, tinind seama de vocatia mai limitata a legatarului cu titlu universal[58].
Legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale - ca si legatarul universal - numai din ziua in care a cerut, in conditiile legii, punerea in posesiune sau din ziua in care a intrat in posesiune prin buna invoiala (art. 898 Cod civil).
Potrivit art. 899 al. 2 Cod civil, legatarul singular intra in posesiunea lucrului legat din ziua in care a cerut prin justitie sau i s‑a incuviintat de buna voie predarea legatului. In aplicarea acestei dispozitii trebuie avuta in vedere natura dreptului care formeaza obiectul legatului.
Astfel, de exemplu, daca legatul are ca obiect liberarea legatarului de o datorie catre defunct (legatum liberationis) nu se pun probleme de executare a legatului, deoarece datoria se stinge de la data deschiderii mostenirii. In cazul sumelor de bani depuse la CEC si pentru care legatarul a fost desemnat prin clauza testamentara, el va putea cere eliberarea sumelor aflate in cont, pe baza clauzei, din momentul deschiderii mostenirii.
Daca legatul are ca obiect un drept real asupra unui lucru individual determinat, legatarul poate valorifica dreptul dobindit din momentul deschiderii mostenirii (art. 899 al. 1 Cod civil) - impotriva detinatorului bunului - printr‑o actiune reala in revendicare, daca dreptul dobindit este cel de proprietate, sau prin actiunea confesorie, in cazul unui alt drept real.
Daca legatul are ca obiect un drept de creanta, legatarul poate obtine executarea legatului printr‑o actiune personala intemeiata pe testament (ex testamento), intentata impotriva mostenitorilor universali sau cu titlu universal (intre care datoria se divide, de regula, proportional cu partile ereditare) sau, in mod exceptional, impotriva legatarului cu titlu particular insarcinat de testator cu plata legatului ori impotriva tertului debitor, daca legatul are ca obiect creanta testatorului impotriva acestuia (legatum nominis).
Legatarul cu titlu particular are dreptul la fructele bunului legat, de regula, din ziua cererii de executare a legatului sau din ziua in care i s‑a predat de buna voie (art. 899 al. 1 Cod civil), iar in mod exceptional de la data deschiderii testamentului daca testatorul a dispus astfel in mod expres sau daca legatul are ca obiect o renta viagera ori o pensie alimentara (art. 900 Cod civil).
In toate cazurile - desi legatarul cu titlu particular nu raspunde de pasivul mostenirii (art. 775 si 909 Cod civil) - executarea legatului este conditionata de achitarea prealabila a datoriilor succesorale, fie si chirografare, potrivit principiului nemo liberalis nisi liberatus, creditorii succesiunii avind preferinta fata de legatarul cu titlu particular. Mostenitorii rezervatari pot cere reductiunea liberalitatii daca este excesiva, depasind limitele cotitatii disponibile.
Legatarul cu titlu particular poate valorifica drepturile succesorale in cadrul procedurii succesorale notariale, obtinind certificatul de mostenitor (legatar) ca dovada a calitatii de legatar pe care notarul o constata in temeiul testamentului care indeplineste conditiile legale de forma, nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista acordul acestora. Legea nr. 36/1995 precizeaza expres ca, in aceste conditii, "notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament", putind proceda, cu acordul mostenitorilor, si la reducerea liberalitatilor, pina la limitele prevazute de lege (art. 82).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3341
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
