Indiviziunea succesorala

Indiviziunea succesorala

Notiune si caracteristici

Indiviziune; proprietate comuna pe cote-parti

Terminologia folosita de autori si modul de tratare in aceasta materie fiind foarte variata, sint utile unele precizari prealabile.

Art. 728 si urm. Cod civil reglementeaza "imparteala succesiunii" ca modalitate de iesire din "indiviziune", dar nu defineste aceste notiuni. Se admite unanim ca aceste dispozitii sint aplciabile nu numai in materie succesorala, cind patrimoniul mostenit de mai multi succesori urmeaza a fi impartit, dar si in alte cazuri, respectiv in toate cazurile in care un bun sau o universalitate de bunuri are o pluralitate de titulari, proprietatea fiind comuna.

Se face insa distinctie in functie de obiectul "comunitatii": daca are ca obiect un bun singular, individual, se foloseste notiunea de proprietate comuna pe cote-parti sau coproprietate, iar daca are ca obiect o universalitate de bunuri (patrimoniu), notiunea de indiviziune. Altfel spus, proprietatea comuna pe cote-parti este o modalitate a dreptului de proprietate, pe cind indiviziunea este o modalitate a patrimoniului.

Aceasta distinctie - teoretic justa si utila pentru anumite analize juridice - nu trebuie insa absolutizata pentru ca, in fond, proprietatea comuna pe cote-parti este o proprietate indiviza, tot asa cum indiviziunea este o proprietate comuna pe cote-parti. Intr‑adevar, cita vreme coproprietatea nu a incetat (prin partaj, prin vinzarea cotelor catre unul dintre coproprietari sau de toti catre un tert etc.) ei se gasesc in indiviziune, odata cu incetarea indiviziunii incetind si coproprietatea. Indiviziunea asupra universalitatii de bunuri presupune proprietatea comuna pe cote-parti asupra universalitatii si asupra fiecarui bun din universalitate, cita vreme coindivizarii nu au procedat la iesirea din indiviziune sau indiviziunea nu a incetat, in total sau in parte, intr‑o alta modalitate[1].

In ambele cazuri (coproprietate-indiviziune, indiviziunea-coproprietate), fiecare titular are numai o cota-parte ideala, abstracta din drept, dreptul asupra cotei-parti (ideale) fiind un drept de proprietate individual absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, nici unul nefiind titular exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unei fractiuni materiale din bun, caci numai dreptul este fractionat, nu si bunul sau bunurile privite in materialitatea lor.

Intrucit natura juridica si regulile aplicabile indiviziunii succesorale nu difera, in fond, de natura si regimul juridic aplicabil coproprietatii, reguli a caror analiza isi are locul in cadrul teoriei drepturilor reale (a dreptului de proprietate), vom analiza regimul juridic al indiviziunii succesorale si al iesirii din indiviziune (partajul) numai in masura reclamata de obiectul complex, cantitativ diferit al indiviziunii succesorale, fata de obiectul singular, individual al coproprietatii (de exemplu obiectul partajului succesoral).

Pluralitatea de titulari

Indiviziunea - in toate formele ei - presupune o pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate. In ce priveste indiviziunea succesorala, se precizeaza ca ea presupune dobindirea mostenirii "de mai multi erezi", si anume "de mai multe persoane cu vocatie universala".

Legatul cu titlu particular - avind ca obiect proprietatea exclusiva asupra unui/unor bunuri individual determinate - nu creaza indiviziune. In schimb, daca exista doi sau mai multi mostenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal, ei dobindesc bunurile succesorale in stare de indiviziune, cu exceptia mostenitorilor care sint rude in linie descendenta si intre care defunctul a facut o imparteala de ascendent.

Nu este exclusa indiviziunea, cel putin partiala, nici in ipoteza existentei unui singur mostenitor cu vocatie universala[2].

Deci indiviziunea presupune o pluralitate de titulari, dar nu neaparat mai multi mostenitori cu vocatie universala.

Regimul juridic al indiviziunii succesorale

Codul civil nu stabileste regfuli speciale referitoare la regimul juridic al indiviziunii. In baza regulilor aplicabile proprietatii, literatura de specialitate si practica judiciara au desprins doua principii care guverneaza materia:

a)          Fiecare coindivizar are un drept individual, absolut si exclusiv asupra cotei-parti ideale ce i se cuvine avind ca obiect bunurile din indiviziune.

b)          Nici unul dintre coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunurilor indivize, privite in materialitatea lor.

In lumina acestor principii, coroborate cu alte institutii care guverneaza materia actelor juridice (gestiune de afaceri, imbogatire fara just temei etc.), se poate contura regimul juridic al indiviziunii.

Libera dispozitie asupra cotei-parti ideale

Fiecare coindivizar poate dispune liber si fara consimtamintul celorlalti de cota-parte ideala ce‑i revine din indiviziune, dreptul fiind transmisibil inter vivos si mortis causa (mostenire legala sau testamentara, inclusiv legate cu titlu particular), dobinditorul substituindu‑se in drepturile coindivizarului transmitator.

Coindivizarul poate dispune liber atit asupra cotei sale indivize din universalitate (avind ca obiect toate bunurile), cit si (numai) de cota sa parte asupra unui bun determinat din universalitate[3]. Referitor la ultima ipoteza, s‑a sustinut insa ca daca comostenitorii fac acte de dispozitie cu privire la cota lor parte din aceste lucruri concrete din mostenire, soarta acestor instrainari va atirna de rezultatul impartelii.

In realitate, daca coinidivizarul a dispus de cota sa parte ideala de drept - iar nu de bunul aflat in indiviziune privit in materialitatea sa sau de o portiune determinata material din acel bun - actul de dispozitie este perfect valabil si efectele sale nu depind de rezultatul partajului, atribuirea lui unui alt coindivizar avind drept consecinta plata catre dobinditorul cotei indivize a echivalentului cotei sale. Deci coindivizarul poate dispune liber nu numai de cota sa indiviza asupra universalitatii, dar si de cota sa asupra unui anumit bun din universalitate; diferenta este numai cantitativa, iar nu calitativa, pentru a antrena consecinte juridice deosebite; daca un comostenitor se hotaraste sa vinda, cesiunea poate avea ca obiect ori drepturile sale dintr‑un bun determinat ori ansamblul drepturilor sale succesorale.

Regula unanimitatii

In principiu, toate actele juridice referitoare la bunurile aflate in indiviziune, privite in materialitatea lor, trebuie sa fie facute cu acordul unanim al coindivizarilor. Este regula, calificata stinjenitoare, a unanimitatii.

Astfel, actele de dispozitie (instrainare sau grevare) avind ca obiect un bun indiviz trebuie sa fie incheiate cu consimtamintul tuturor coproprietarilor, daca un coindivizar incheie singur actul de dispozitie[4].

Regula unanimitatii se aplica consecvent si in privinta actiunii in revendicarea unui bun indiviz, care nu poate fi exercitata de un singur coindivizar, intrucit vizeaza recunoasterea dreptului de proprietate pentru toti.

In principiu, regula unanimitatii este aplicabila si in privinta actelor de administrare si de conservare privitor la bunurile din indiviziune. Totusi, pentru a nu invalida acte juridice utile administrarii si conservarii patrimoniului succesoral, in practica au fost validate, pe temeiul gestiunii de afaceri sau al unui madat tacit, actele de conservare si administrare facute de un coindivizar, daca actul este folositor comunitatii si nici unul dintre coproprietari nu s‑a opus la efectuarea lui.

Spre deosebire de regimul actelor juridice, se admite ca stapinirea in fapt si folosinta materiala a bunurilor indivize poate fi exercitata de un coindivizar fara acordul celorlalti, cu conditia de a nu impiedica pe ceilalti in folosinta bunului si a nu aduce atingere drepturilor lor prin transformarea bunurilor indivize sau prin schimbarea destinatiei si a modului de utilizare.

Fructele bunurilor indivize se cuvin nu numai coindivizarului care are in folosinta materiala bunul, dar si celorlalti, proportional cu cota-parte a fiecaruia.

Imprescriptibilitatea dreptului de a cere iesirea din indiviziune

Potrivit art. 728 al. 1 Cod civil, "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune. Un coerede poate oricind cere imparteala succesiunii, chiar cind ar exista conventii sau prohibitii contrarii". Deci - spre deosebire de dreptul de a accepta mostenirea, care este prescriptibil in 6 luni de la deschiderea mostenirii (art. 700 Cod civil) - iesirea din indiviziune poate fi ceruta oricind, de catre oricare dintre coindivizari si indiferent de timpul trecut de la deschiderea mostenirii si chiar daca ei au stapinit parti distincte din masa indiviza sau aceasta a fost stapinita de unul dintre ei. Impotriva cererii de partaj se poate opune numai existenta unei conventii de partaj voluntar (prin buna invoiala) incheiata intre coindivizari sau prescriptia achizitiva (art. 729 Cod civil), daca unul dintre coindivizari a exercitat asupra unor bunuri succesorale o posesiune utila de 30 de ani pentru a uzucapa.

Conform art. 728 al. 2 Cod civil, coindivizarii pot conveni sa mentina stare de indiviziune pe termen de cel mult 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii conventiei la expirarea termenului. Daca conventia s‑ar incheia pe timp nedeterminat va fi nula absolut, imprescriptibilitatea fiind socotita a fi de ordine publica.

Intrucit "prohibitia contrara" iesirii din indiviziune nu este permisa (art. 728 al. 1 Cod civil), clauza testamentara prin care s‑ar impune raminerea in indiviziune, fie si pe termen de numai 5 ani, este lovita de nulitate. Conventia in acest sens poate fi incheiata numai de catre coindivizari.