Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


PLATA si PRESCRIPTIA

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



PLATA si PRESCRIPTIA

"Plata" si "prescriptia" reprezinta doua dintre modalitatile de stingere a obligatiilor bugetare individualizate prin titlu de creanta in sarcina contribuabililor.



1) PLATA

Stingerea obligatiilor fiscale are loc, de regula, prin aceasta modalitate, contribuabilii executandu-si de bunavoie obligatia impusa in mod unilateral de catre stat.

In functie de caracteristicile veniturilor bugetare, plata sumelor cuvenite bugetului de stat, se poate realiza in una din urmatoarele modalitati:

Ø      prin plata directa (in numerar sau prin mandat postal);

Ø      prin retinere la sursa;

Ø      prin aplicare si anulare de timbre fiscale mobile.

Plata obligatiilor fiscale se efectueaza de catre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contributie sau alte venituri bugetare, inclusiv majorari de intarziere de orice fel.

In situatia in care contribuabilul nu-si executa obligatiile bugetare, la plata acestora vor fi obligati, in conditiile legii:

mostenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat;

cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile PJ supuse divizarii, fuziunii sau reorganizarii judiciare, dupa caz;

persoana careia i s-a stabilit raspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului, printr-un angajament de plata sau printr-un act incheiat in forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata.

De asemenea, obligatia de plata poate fi asumata de terte persoane, printr-un angajament de plata sau printr-un act de garantie, incheiate in forma autentica.

Executarea obligatiei bugetare prin plata directa poate avea loc prin:

decontare bancara,

in numerar sau prin mandat postal

prin anulare de timbre fiscale mobile.

a)     Plata prin decontare bancara - pp. interventia unei unitati bancare (un tert in r.j.bugetar dintre contribuabil si stat) la care subiectul platitor (PF sau PJ) are deschis un cont.

La termenele stabilite, subiectul platitor va calcula si va dispune unitatii bancare virarea din contul sau la bugetul de stat a sumelor datorate.

Ordinul dat bancii in acest sens se constata prin dispozitia de plata, in care se inscriu datele din care sa rezulte natura venitului si destinatia sa (bugetul central sau bugetele locale).

Bancile au obligatia de a vira sumele reprezentand venituri bugetare in aceeasi zi in care au debitat contul platitorului. Nedecontarea de catre unitatile bancare a sumelor respective in T de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitorului, nu il exonereaza pe acesta de obligatia de plata a sumelor respective si atrage pentru acesta obligatia la plata majorarilor de intarziere.

Data platii va fi data la care banca a debitat contul platitorului pe baza instrumentelor de decontare.

Dovada executarii obligatiei bugetare prin virare se face cu copia dupa dispozitia de plata, certificata de banca prin care s-a facut plata.

b)     Plata in numerar - pp. achitarea sumelor datorate de catre subiectul platitor prin prezentarea acestuia sau a reprezentantului sau la organele fiscale competente sau prin mandat postal.

De regula, plata in numerar se efectueaza la unitatile trezoreriei statului, dar, prin exceptie, unele plati pot fi efectuate si la unitatile C.E.C., unitati postale sau administratii financiare.

Ø      in situatia platii efectuate in numerar - data platii este data inscrisa in documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal.

Ø      in situatia platii prin mandat postal - acesta va fi adresat unitatii bancare la care isi are conturile organul financiar la care suma este inregistrata spre executare. Data platii va fi data inscrisa in documentul de plata eliberat de organul caruia i s-a facut plata.

Executarea obligatiei bugetare prin retinere la sursa

Acest mod de executare a obligatiei bugetare se realizeaza prin calcularea, retinerea si varsarea veniturilor bugetare de catre o alta persoana decat contribuabilul.

Aceasta persoana este denumita si platitor al obligatiei fiscale, dar acesta nu este si debitor al obligatiei respective - debitorul va fi contribuabilul.

Calitatea de platitor este stabilita prin lege.

Intre aceasta persoana si contribuabil exista un r.j. in cadrul caruia prima persoana (PF sau PJ) are obligatia de a plati contribuabilului o suma de bani - suma ce va reprezenta pentru contribuabil un venit impozabil.

Prin retinerea la sursa, platitorul va scadea din suma datorata contribuabilului suma pe care acesta trebuie sa o plateasca catre BS

Aceasta modalitate de plata creaza numeroase avantaje pentru creditor (statul): avantajul sigurantei, al rapiditatii si al comoditatii.

Plata prin retinere la sursa este reglementata in legislatia noastra in domeniul:

impozitelor pe salarii;

impozitelor pentru drepturile de autor, drepturi de proprietate intelectuala;

a impozitului asupra veniturilor realizate in Romania de catre nerezidenti.

Retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa - constituie infractiune (si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani sau cu amenda) - potrivit Legii privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Plata prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile

Se face in momentul intocmirii actului pentru care se datoreaza taxa de timbru.

Restituirea acestor taxe nu mai este posibila, intrucat prin anularea sa timbrul fiscal si-a pierdut valoarea, nemaiputand fi utilizat.

Davada platii taxelor de timbru realizate in aceasta modalitate se face prin marca timbrului aplicata pe actul intocmit.

Data platii este data inregistrarii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii.

2) PRESCRIPTIA

Legiuitorul a instituit anumite termene inlauntrul carora statul isi poate valorifica creantele sale.

Astfel, dreptul statului de a executa silit titlul de creanta fiscala avand ca obiect patrimonial sumele datorate BS, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in T prevazut de lege (T general este de 5 ani).

Implinirea T de prescriptie a obligatiei fiscale, duce la stingerea dreptului statului de a urmari incasarea veniturilor bugetare.

Se stinge astfel si obligatia de plata ce revine contribuabilului cu privire la venitul bugetar respectiv.

Prescriptia reglementata in domeniul fiscal este o prescriptie a dreptului statului de a executa silit creanta sa si nu o prescriptie a dreptului la actiune (cum este cazul dreptului civil).

Astfel, prescriptia reprezinta si in aceasta materie o cauza legala de incetare a fortei executorii a unui titlu executoriu - producand urmatoarele efecte juridice:

stinge dreptul creditorului de a obtine executarea silita;

stinge obligatia debitorului de a se opune executarii silite.

In materie fiscala, prescriptia produce si un alt efect - si anume: stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor platite in plus la BS (fiind aplicabila regula stabilita in dr.civil conform careia, dupa implinirea T de prescriptie, obligatia bugetara se transforma in obligatie naturala).

Termenele de prescriptie stabilite de reglementarile fiscale incep sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.

Prescriptia se poate intrerupe sau suspenda potrivit art.130, respectiv art.129 C.pr.fisc.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1388
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved