Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AdministratieDrept


PUTEREA JUDECATOREASCA SI AUTORITATILE PRIN CARE SE EXERCITA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROBLEME PRIVIND POPULATIA IN DREPTUL INTERNATIONAL
Constitutia Republicii Socialiste Romania 1965 - republicata
PREDICTORI AI ATASAMENTULUI SECURIZANT LA COPII PRESCOLARI PROVENITI DIN FAMILII INTACTE SI LA CEI PROVENITI DIN FAMILII DIVORTATE
REPREZENTAREA SI PROCURA
DREPTURI SPECIFICE ACTIVITATII DESFASURATE IN INSTITUTIILE PUBLICE DE APARARE NATIONALA, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA
Deturnarea de fonduri
JUSTITIE SI AFACERI INTERNE
OBLIGATIILE AFECTATE DE CONDITIE SI DE TERMEN
NOTIUNI INTRODUCTIVE - Caracterizare generala a dreptului roman
CAIET DE PRACTICA - DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

TERMENI importanti pentru acest document

: : face parte din puterea judecatoreasca : autoritatile judecatoresti : cine exercita puterea judecatoreasca :

PUTEREA JUDECATOREASCA SI AUTORITATILE PRIN CARE SE EXERCITA

Sectiunea 1. Consideratii generale.

               1. Preliminarii

               Activitatea de justitie, adica de solutionare a litigiilor care apar in orice colectivitate umana, intre membrii acesteia sau cu autoritatile publice a existat din totdeauna, dar in diferite forme.

               Teoria separatiei puterilor evidentiaza intre puterile statului si puterea judecatoreasca sau de justitie. Dar notiunea de putere ar ramane o chestiune abstracta daca nu s-ar crea si instrumentele practice de exercitare a puterii. Acestea sunt autoritatile publice prin care se exercita puterea judecatoreasca.

               In statul de drept cele trei puteri ale statului nu sunt ordonate ierarhic ci legatura dintre aceste puteri se bazeaza pe ideea de complementaritate constand in faptul ca fiecare functiune are limite de putere stabilite de constitutie, iar autoritatile si institutiile prin care se realizeaza fiecare din cele trei puteri ale statului au obligatia de autolimitare a puterii si de respectare a competentelor ce le-au fost incredintate,  prin legea fundamentala, sau prin legea de organizare si functionare proprie.

               Activitatea de justitie denumita si jurisdictionala are un specific aparte care este dedus din rolul justitiei in viata societatii.

               Manifestarile autoritatilor de justitie in viata societatii sunt diferite de ale celorlalte autoritati. Acestea pornesc de la realitatea ca toti membrii societatii sunt egali in drepturi si obligatii, de unde si egalitatea in fata legii.

               Autoritatile puterii judecatoresti isi desfasoara activitatea numai dupa ce au fost sesizate de catre o persoana fizica sau juridica interesata. Magistratii judecatori, cei care realizeaza in concret actul de justitie, care „impart justitia” sunt chemati sa interpreteze legea si sa o aplice, fara a putea crea norme de drept. Ei creeaza in schimb precedente judiciare, jurisprudenta care ajuta in viitor pe toti cei care participa intr-un mod sau altul la actul de justitie. De multe ori, cand este adoptata o lege noua se pune problema: oare va fi o lege buna, va rezolva anumite cerinte sociale care l-au determinat pe legiuitor sa adopte acea lege? Raspunsul este simplu – ramane ca in laboratorul denumit justitie – act de judecata – in fata instantei de judecata sa se probeze daca legea este sau nu buna. De ce acest lucru? Pentru ca in fata instantei de judecata participantii reclamant-parat, acuzat-acuzator, vin fiecare in parte si incearca sa dea o interpretare neoficiala normelor juridice aplicabile in cauza respectiva, dar interpretarea oficiala obligatorie si cauzala revine magistratului judecator.

               Pentru ca drumul spre adevar este unul lung si anevoios, justitia se organizeaza pe grade de jurisdictie, dupa o ierarhie a competentei, respectiv: instante de fond, instante de apel si instante de recurs.

               2. Principiile de functionare a activitatii de infaptuire a justitiei

               Pornind de la faptul ca prin activitatea sa justitia este chemata sa solutioneze conflicte inter-umane, stabilind adevaruri in temeiul carora se poate ajunge la executari silite, la lipsire de libertate, este firesc ca intreaga activitate a puterii judecatoresti sa fie guvernata de anumite principii.

               a) Principiul legalitatii. Statul de drept este supus domniei legii, iar justitia trebuie sa se desfasoare numai in spiritul si in limitele legii. De aceea, intotdeauna adevarul judiciar, hotararea judecatoreasca se pronunta in numele legii. Legalitatea actului de justitie se bazeaza si pe legalitatea actelor si a faptelor ce fac obiectul unei judecati. Ori de cate ori o persoana invoca in fata unei autoritati judiciare ca i-a fost incalcat un drept, trebuie sa indice si norma juridica ce-i apara acel drept.

               In domeniul dreptului penal sau al dreptului contraventional este de observat faptul ca nu exista infractiune sau contraventie decat in masura in care o anumita fapta este prevazuta in lege ca fiind infractiune sau contraventie. Tot in baza acestui principiu, al legalitatii, se poate constata ca justitia, ca activitate este realizata numai de autoritati special create si afectate puterii judecatoresti numite instante judecatoresti.

               b) Egalitatea si impartialitatea justitiei pentru toti

               Asa cum s-a aratat anterior, din egalitatea oamenilor in fata legii se naste si egalitatea de tratament juridic ce poate fi aplicata oamenilor de catre autoritatile judecatoresti. Tuturor cetatenilor li se aplica o singura lege intr-un caz asemanator, pentru ca numai in acest mod se indeplineste egalitatea lor.

               Magistratul are doua subordonari in infaptuirea actului de justitie: legea  si propria constiinta si convingere. De aici se deduce regula-principiu, a impartialitatii justitiei. Legea interzice crearea de instante speciale insa pot fi create instante specializate pe litigii: penale, comerciale, protectia copilului, fiscalitate, litigii de munca, drepturi de proprietate intelectuala, falimente etc.

               Principiul egalitatii si impartialitatii se explica si prin faptul ca regulile de procedura sunt unice pentru cazuri asemanatoare, ca acestea au caracter imperativ.

               c) Principiul dreptului la aparare

               Dreptul la aparare, asa cum a fost analizat la capitolul dedicat drepturilor si libertatilor fundamentale[1], este asigurat tuturor persoanelor care intr-un mod sau altul sunt participanti intr-o cauza penala, civila, comerciala etc. Acest drept fiind unul cu caracter fundamental, trebuie exercitat cu buna-credinta.

               d) Principiul nevinovatiei. Intr-un stat de drept, intr-o cauza penala, nici o persoana nu poate fi catalogata vinovata pana ce justitia nu a pronuntat o hotarare definitiva prin care sa se stabileasca vinovatia1. Acesta este un principiu fundamental, constitutional.

               e) Limba romana limba oficiala obligatorie. Orice stat are cel putin o limba oficiala ce trebuie cunoscuta si inteleasa de toti cetatenii lui. In pronuntarea hotararilor judecatoresti, in Romania, legea stabileste ca procedurile judiciare se desfasoara in limba romana, limba oficiala a tarii, si in acelasi timp este obligatoriu sa se asigure un interpret oficial si autorizat pentru cel care la un moment dat, voluntar sau fortat, devine parte intr-un litigiu ajuns pe rolul instantelor judiciare. Acest fapt nu diminueaza in nici un caz principiul ca limba folosita in fata autoritatilor judiciare este limba romana, ci dimpotriva, asigura egalitatea deplina a tuturor in fata legii.

               3. Autoritatile judecatoresti prin care se realizeaza justitia

               1. Instantele judecatoresti

               Potrivit Legii fundamentale, justitia se realizeaza prin instantele judecatoresti organizate intr-un sistem intre care, din punct de vedere administrativ, nu exista raporturi de subordonare ca in cazul unora dintre autoritatile si institutiile administratiei publice. Sistemul organelor judecatoresti este format din judecatorii, tribunale, curti de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sistemul organelor judecatoresti este reglementat prin lege organica, stabilindu-se atat competenta materiala cat si competenta teritoriala a fiecarei instante. Tot aici  sunt stabilite si gradele de jurisdictie, ce reprezinta in cadrul procedurilor judiciare trepte de competenta in raport cu care un litigiu este solutionat la o prima instanta competenta ce formeaza primul grad de jurisdictie denumit si judecata in fond.

               Al doilea grad de jurisdictie, de regula apel, consta in stabilirea competentei tribunalelor sau Curtilor  de Apel de a verifica legalitatea hotararii pronuntate de instanta de fond, ocazie cu care aceasta poate mentine in totul sau in parte hotararea instantei de fond sa schimbe total aceasta hotarare si sa retina cauza pentru solutionare de catre instanta de apel. Nu toate hotararile judecatoresti pronuntate de instantele de fond se pronunta cu apel, legea stabilind ca unele sunt supuse numai recursului, ceea ce inseamna ca recursul pentru acestea se legitimeaza ca fiind al doilea grad de jurisdictie si ultimul.

               Gradul al treilea de jurisdictie, cel al recursului, este realizat de Curtile de Apel in materie penala, in cele mai multe cazuri si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru majoritatea cauzelor civile, comerciale, de contencios administrativ, dupa natura sau valoarea cauzei.

               2. Ministerul public. Desi are denumirea de minister in realitate acesta nu este constituit ca o structura tipic ministeriala, neavand un ministru ca membru al Guvernului sau ministerul sa se gaseasca in subordinea Guvernului, asa cum prevede alin. 1 al art. 116 din Constitutie: „Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului”.

               Ministerul public este format din procurorii constituiti in parchete pe langa fiecare instanta judecatoreasca – judecatorii, tribunale, curti de Apel si pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Fiecare parchet de la nivelul judecatoriilor si al tribunalelor este condus de un prim-procuror, iar parchetele de pe langa curtile de apel si de pe langa instanta suprema de cate un procuror general. Rolul Ministerului Public in infaptuirea justitiei este acela de a apara interesele publice, ordinea de drept, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Desi agentii de reprezentare ai Ministerului Public, ei sunt organizati pe principiul ierarhiei administrative si profesionale, procurorii care au si calitatea generica de magistrati, si obligatia legala si deontologica ca activitatea lor sa se supuna principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic[2].

               Ministerul Public isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Justitiei, dar cu respectarea principiilor de mai inainte – legalitate si impartialitate.

               3. Politia judiciara. In dreptul public se vorbeste despre doua categorii de politie: politie administrativa sau preventiva si politie judiciara.

               Politia administrativa intra sub incidenta activitatilor specifice puterii executive; ea are rolul de a preveni dezordinea sociala, de a mentine ordinea. Cat priveste politia judiciara, aceasta actioneaza post factum, dupa ce s-a incalcat legea si urmeaza a face cercetarile specifice pentru tragerea la raspundere a celor vinovati, cu respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie. Potrivit art. 131 alin. 3 in forma revizuita a Legii fundamentale, parchetele conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.

               4. Consiliul Superior al Magistraturii. Legea fundamentala defineste generic natura juridica a Consiliului, aceea de garant al independentei justitiei. Scopul pentru care a fost creat este acela de a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si procurorilor definitivi si de a exercita atributii de autoritate disciplinara pentru judecatori si procurori.

               Art. 134 alin. 2 exagerand rolul Consiliului Superior al Magistraturii, utilizeaza expresia „rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor”. Credem ca  termenul  instantei de judecata este eronat folosit, pentru ca nu pot exista instante speciale, nici chiar pentru cei care formeaza corpul magistratilor, intr-o alta structura decat aceea a judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel ori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Afirmatia noastra se bazeaza si pe comentariile facute, chiar de unii dintre autorii proiectului legii de revizuire a Constitutiei care evita sa preia formula din textul Constitutiei, de „instanta de judecata” preferand-o pe aceea de „instanta disciplinara”[3] sau aceea de „colegiu de disciplina”[4].

               Consiliul Superior al Magistraturii desi este reglementat prin Constitutie la capitolul VI – autoritatea judecatoreasca, el nu poate fi inclus in randul instantelor judecatoresti, ci este doar o structura constitutional creata pentru a  participa la amplul proces de realizare a justitiei. Nu face parte din sistemul autoritatilor care realizeaza functia de justitie, in statul de drept, fiind conceput ca garant al independentei justitiei, putand fi definit mai curand ca o autoritate autonoma.

               Consiliul Superior al Magistraturii este compus din 19 membri astfel:

a)                             9 judecatori alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat. Cei 9 judecatori constituie sectia judecatorilor, iar procurorii se constituie in sectia procurorilor;

b)                            5 procurori alesi

c)                             2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputatie profesionala si morala, alesi de Senat care participa numai la lucrarile in plen ale Consiliului;

d)                            ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un singur mandat de 1 an numai dintre cei 14 magistrati alesi in adunarile generale ale acestora.

               Daca Presedintele Romaniei participa la sedintele Consiliului acesta conduce sedinta.

               Actele adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii sunt denumite hotarari si au caracter irevocabil atunci cand Consiliul isi indeplineste atributia de garant al Justitiei, adoptate in calitate de colegiu disciplinar sunt definitive, ele  si pot fi atacate cu recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Evident ca judecatorul de la Inalta Curte care este membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate face parte din completul de judecata care solutioneaza recursul declarat impotriva unei hotarari a Consiliului Superior al Magistraturii in calitate de colegiu disciplinar.

               5. Ministerul justitiei si puterea judecatoreasca

               In capitolul intitulat „Autoritatea judecatoreasca”, Legea fundamentala nu face vreo referire la Ministerul Justitiei. Acesta are un rol important in activitatea de administrare a justitiei insa un rol indirect pentru ca Ministerul Justitiei este un organ de specialitate al administratiei publice centrale care realizeaza politica Guvernului in domeniul infaptuirii justitiei (art. 34 din Legea nr. 90/2001)[5]. Ministerul Justitiei se organizeaza si functioneaza in subordinea Guvernului. Cum autoritatea judecatoreasca indeplineste in esenta una din cele trei puteri ale statului, nu inseamna ca intre autoritatile judecatoresti si Ministerul Justitiei (ce apartine puterii executive) ar exista raporturi de subordonare. Din contra, autoritatile judecatoresti au ca misiune esentiala solutionarea litigiilor, aplicarea legii, iar Ministerului Justitiei ii revin ca atributii asigurarea conditiilor de desfasurare a actului de justitie, in domeniul executarii pedepselor penale, si alte sarcini ce exced in mod direct actului de judecata, pentru ca judecatorul sa poata face o buna administrare a justitiei si sa pronunte hotarari legale in conformitate cu legea si propria lui constiinta.

Sectiunea 2. Raporturile autoritatilor ce realizeaza puterea judecatoreasca cu puterea legislativa si cea executiva

               1. Raporturile cu Parlamentul. Potrivit Constitutiei, Parlamentul este organul suprem reprezentativ al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. De aici se poate trage concluzia ca Parlamentului ii revine misiunea politico-sociala de a stabili limite de manifestare a autoritatii judecatoresti cu respectarea Constitutiei. Judecatorul se supune numai legii stabilite de Parlament. Aceste elemente de convergenta dintre autoritatea legiuitoare (Parlament) si autoritatile ce realizeaza functia jurisdictionala in stat nu pot conduce la concluzia ca se creeaza raporturi de subordonare ierarhica sau de alta natura. Ele sunt rezultatul firesc al separatiei puterilor in stat de drept, in virtutea caruia fiecarei puteri a statului ii sunt „repartizate” competente, puteri; fiecare autoritate trebuie sa-si autolimiteze exercitiul competentelor legale atribuite sa nu incerce sa subordoneze celelalte autoritati. Altfel spus, fiecare putere a statului are stabilit domeniul sau de activitate.

               2. Raporturile cu autoritatile puterii executive. Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare tarii, ii revine misiunea de a legifera, autoritatile executive (administrative) au misiunea de a executa ceea ce a stabilit Parlamentul, iar autoritatilor judecatoresti le revine misiunea de a interpreta si aplica legea stabilind adevaruri judiciare irevocabile. Intre puterea judecatoreasca si cea administrativa nu pot exista raporturi de subordonare, nici de autoritate ci de complementaritate constand in urmatoarele: autoritatile administratiei publice adopta acte normative prin care sunt create, recunoscute sau explicate drepturi subiective. Cei care se considera vatamati de o autoritate publica, cei care ajung la conflicte cu alti cetateni sau institutii private pe tema unor drepturi subiective pot apela la organele de justitie care au obligatia sa respecte legea, sa verifice daca puterea executiva a respectat legea si, in caz contrar, sa anuleze actele acesteia sau sa o oblige sa aplice legea si sa plateasca daune.



[1] A se vedea, supra, capitolul IV.

1Hotararile judecatoresti pot fi definitive si executorii, revocabile si executorii, iar hotararile penale pot fi numai definitive si executorii.

[2] Pentru detalii, vezi Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Constitutia Romaniei revizuita – comentarii si explicatii, Ed. All Beck, 2004, pag. 275 si urm.

[3] Idem, pag. 280.

[4] Ioan Muraru, E.S. Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, vol. II, pag. 290

[5] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 164/2.04.2001, cu titulatura Lege privind organizarea Guvernului si a ministerelor.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 510
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved