INTREPRINDEREA CA OBIECT AL EXERCITARII MANAGEMENTULUI

^{INTREPRINDEREA CA OBIECT AL EXERCITARII MANAGEMENTULUI}

^{1 Abordarea sistemica a intreprinderii}

In investigarea problematicii complexe a intreprinderii, se extinde tot mai mult

abordarea sistemica, avand la baza teoria generala a sistemelor. Numeroase lucrari14

clarifica si dezvolta notiunile de baza ale intreprinderii prin prisma teoriei sistemelor.

Sistemul este un ansamblu de elemente in interactiunea lor dinamica,

organizata in vederea realizarii unui scop

Pentru a descrie un sistem este necesar sa se inteleaga aspectul sau structural, adica

organizarea sa intr-un anumit spatiu si aspectul functional, adica organizarea si

functionarea in timp a elementelor sale componente.

Ca organism economico-social, intreprinderea are o structura sistemica, in

care diferitele sale componente se conditioneaza reciproc. Totalitatea elementelor

componente, in interactiunea lor, constituie mecanismul de functionare al

intreprinder Functionarea acestui mecanism se desfasoara sub actiunea factorilor de

mediu intern si extern si se manifesta intr-o mare diversitate de forme.

Conceptia sistemica privind intreprinderea este un mod de a privi, a gandi si a

intelege procesele economice care au loc in cadrul ei in interactiune cu conducerea

acesteia. Abordarea sistemica permite formarea unei viziuni largi, cuprinzatoare

asupra functionarii acestui organism complex si dinamic care este intreprinderea.

Totodata, aplicarea teoriei generale a sistemelor la sistemele economice in general si la

intreprindere ca sistem, in special, conduce la identificarea unor noi cai de analiza,

permitand formularea unor solutii, decizii perfectionate, care sa conduca la realizarea

scopurilor propuse.

Teoria generala a sistemelor considera fenomenele si procesele economice ca

sistem, adica un ansamblu organizat de elemente interdependente, aflate in

interactiune activa sau numai potentiala

Un sistem se defineste prin urmatoarele notiuni:

1. obiectele (elementele) sistemului, entitati materiale sau abstracte ce

constituie componenta constructiva a sistemului (statica sistemului);

2. proprietatile obiectelor;

3.relatiile, raporturile dintre elementele (dinamica sistemului).

Reuniunea elementelor intr-un ansamblu, impreuna cu relatiile dintre ele,

formeaza structura sistemului . Structura unui sistem este o caracteristica relativ

stabila a acestuia. Practica economica a dovedit ca legaturile dintre elementele

componente ale sistemului intreprindere fac ca actiunea unora sa se reflecte asupra

altora si, implicit, asupra intregului constituit de intreprindere. De exemplu,

perturbatiile care pot sa apara in aprovizionarea cu materii prime afecteaza ritmicitatea

productiei, iar aceasta are consecinte asupra veniturilor realizate de intreprindere.

M. Dumitrescu, Organizarea structurala a intreprinderilor, Ed. Stiintifica, 1969; C. Russu, Organizarea

structural-informationala a intreprinderii, Ed. Politica, 1978; O. Nicolescu si colab., Management, Ed. Didactica

si Pedagogica, 1992; E. Mihuleac, Bazele managementului, Ed. Tempus, 1994 s.

Rezulta ca sistemul se manifesta ca o entitate distincta, ca un intreg.

Intreprinderea abordata ca sistem complex are o serie de caracteristici care-i

asigura o functionalitate specifica. In figura 2.1.(anexaA) poate fi urmarita complexitatea sistemului -intreprindere.

Abordarea intreprinderii pe baza principiilor teoriei sistemelor si ciberneticii

impune luarea in considerare atat a intreprinderii ca ansamblu unitar, cat si a fiecareia

dintre componente, in interdependenta si actiunea lor. Abordarea sistematica a

intreprinderii consta in prioritatea acordata intregului, respectiv intreprinderii - fata de

elementele sale componente, subunitati structurale si functionale si studierii

conexiunilor dintre elementele componente in dinamica si complexitatea lor.

Sistemul poate fi definit, de:

multimea elementelor sale;

multimea conexiunilor interne si externe;

intrarile si iesirile din sistem;

finalitatea sistemului;

comportarea si capacitatea de functionare a sistemului.

1.A Caracteristicile sistemului intreprindere

Sistemul intreprindere prezinta o serie de caracteristici care trebuie avute in

vedere pentru a-i asigura functionalitatea, acestea sunt:

a) intreprinderea este un sistem social , intrucat in cadrul acesteia o componenta

esentiala sunt oamenii (conducatori si executanti) care actioneaza asupra

celorlalte componente (resurse materiale, energie, capacitati de productie,

informatii) pentru a realiza obiectivele propuse; in ultima instanta, finalitatea

sistemului este cresterea bogatiei;

b) intreprinderea este un sistem economic, deoarece reuneste resurse de diferite

tipuri urmarind valorificarea lor optima (sistem cu rationalitate);

c) intreprinderea este un sistem deschis, in sensul ca are schimburi permanente

cu mediul (de unde isi procura inputurile si unde isi externalizeaza

outputurile). In figura 3.2(anexaB) se prezinta intreprinderea ca sistem deschis;

d) intreprinderea este un sistem organic adaptiv, in permanenta legatura cu

mediul de care este influentat, dar pe care il si influenteaza, fapt care determina

modificarea parametrilor sistemului. Un sistem ai carui parametri sunt

variabili ca raspuns la conditiile mediului este un sistem adaptiv;

e) intreprinderea este un sistem dinamic, deoarece isi modifica starea in timp;

f) intreprinderea este un sistem complex, reunind un mare numar de elemente,

subsisteme, parti cu functii bine precizate;

g) intreprinderea este un sistem cu comportament finalist, cu echifinalitate;

h) intreprinderea este un sistem relativ stabil. Daca o perturbatie a mediului a

produs variatia unor parametri, intreprinderea reactioneaza pentru a conduce

evolutia in regim stationar.

In acest scop, in cadrul sistemului intreprindere identificam un subsistem specific (subsistemul conducator) avand rolul de a pune in practica masurile corective care sa permita atingerea regimului stationar, a stabilitat

Obiectivul subsistemului conducator este reglarea sistemului si asigurarea functionalitatii optime. Dispersia activitatilor (uneori chiar si a componentelor sistemului) in teritoriu, ca si complexitatea proceselor care au loc, fac ca reglarea sa se desfasoare in conditii grele, uneori chiar in lipsa unor informatii pertinente;

i) intreprinderea este un sistem supus proceselor entropice, sub actiunea carora se manifesta tendinta de dezorganizare. Activitatea de conducere constituie forta care contrabalanseaza aceasta tendinta, asigurand stabilitatea dinamica a intreprinderii;

j) intreprinderea este un sistem probabilist (stochastic) datorita actiunii factorilor aleatori care tind sa perturbe echilibrul. Mentinerea stabilitatii, preintampinarea si anihilarea factorilor perturbatori, evitarea tendintelor entropice necesita din partea conducerii interventii reglatoare active si permanente;

k) intreprinderea este un sistem cu autoinvatare (se invata in procesul de

desfasurare a activitatilor economice si sociale)

l) intreprinderea este un sistem cibernetic. Culegerea informatiilor despre iesirea sistemului si utilizarea lor pentru corectarea intrarii (feed-back, conexiune inversa) este caracteristica sistemelor cibernetice. Indeplinirea obiectivelor necesita asigurarea permanenta a intrarilor prestabilite (cantitativ si calitativ), corelarea acestora cu procesele tehnologice, urmarirea transformarilor pe care le sufera intrarile, compararea rezultatelor cu obiectivele;

m) intreprinderea este un sistem autoreglabil si autoorganizabil. Intreprinderea

este un sistem autoreglabil si autoorganizabil in care coexista doua tipuri de activitati: o activitate tehnico-productiva si o activitate de conducere.

Caracterul de sistem autoreglabil si autoorganizabil are la baza conceptul de retroactiune sau de conexiune inversa (feed-back), care presupune capacitatea sistemului de a-si modifica intrarile si starea sa, in raport cu modul in care iesirile raspund comenzii sociale. In acest context, intreprinderea abordata in viziune sistemica este formata dintr-un sistem reglat sau condus (S), in care au loc procese tehnice si biologice de transformare a factorilor de productie in produse finite, conform obiectivelor propuse initial si un sistem reglator sau conducator (R), care are rolul de a asigura functionarea sistemului reglat, in limitele parametrilor tehnici, organizatorici si structurali pentru atingerea finalitatii, concretizata in cererea de produse pe piata produselor (P). Sistemul reglator se justifica prin actiunea permanenta asupra factorilor entropici perturbatori si isi concretizeaza activitatea in procesul decizional.

Retroactiunea sau conexiunea inversa (?X) se manifesta atat la nivelul intreprinderii considerata ca sistem, cat si la nivelul subdiviziunilor organizatorice, ca subsisteme. Fiecare subsistem isi are intrarile si iesirile propr Iesirile dintr-un subsistem constituie intrari in cadrul subsistemului urmator (fig. 3.3.-anexa C)

1.B Subsistemele componente ale sistemului intreprindere

Conform axiomelor lui Churchman rezulta ca putem construi sistemul intreprindere pornind de la subsistemele componente. O larga utilizare in domeniul organizarii si conducerii are structurarea intreprinderii ca un dublet "obiect condus - conducere".

Sunt puse astfel in evidenta doua subsisteme ale sistemului intreprindere: subsistemul condus si subsistemul conducator. Fiecare din cele doua subsisteme se structureaza, la randul lor, in alte elemente componente.

Subsistemul condus sau efectoriu se compune din: loc de munca, atelier, sectie,

compartimente functionale (planificare, lansare, urmarirea productiei, aprovizionare, desfacere, personal etc.). Fiecare dintre acestea pot fi considerate ca sisteme, dat fiind caracterul deschis al sistemelor. Ele vor fi, deci, formate din alte componente specifice, descompunerea mergand pana la element, care constituie "unitatea" structurala ce nu mai poate fi descompusa (postul)

Subsistemul conducator se structureaza in conducere strategica, conducere

tactica si conducere operativa astfel incat sa se realizeze functiile conducerii (previziune, organizare, coordonare, comanda si control). Realizarea functiilor conducerii implica un ansamblu de metode si procese intelectuale, tehnice si economico-financiare prin care decizia (comanda) se transforma in actiune. Din analiza proceselor de conducere rezulta ca principalele activitati, operatiuni si procedee implicate in conducerea stiintifica a sistemului intreprindere pot fi etapizate, astfel: reflectie-decizie, decizie-actiune, actiune-rezultate.

Evolutia conceptului de intreprindere

Intreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei nationale, raspandite in teritoriu datorita raspandirii resurselor materiale, in special a resurselor primare limitate sau a accesului la acestea, a resurselor de munca, a consumatorilor. Datorita variatelor alternative de utilizare a resurselor (factorilor) de productie in profil teritorial si a necesitatii utilizarii lor eficiente in procesele economice, initiativa agentilor economici se diversifica pe masura adancirii procesului

de diviziune sociala a munc Notiunea de intreprindere are la origine cuvantul francez

entreprise , iar in terminologia anglo saxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multe

ori se utilizeaza cu acelasi sens si notiunea de unitate economica sau firma. Ca unitate economica, intreprinderea are rolul de a administra cu eficienta maxima resursele de care dispune in vederea realizarii obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup si de proprietari

In intreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale, prin urmare ele functioneaza ca organisme economico sociale care produc bunuri si servicii in scop de profit. In cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al activitatii economice este obtinerea unor venituri necesare familiei.

Conceptul de intreprindere a cunoscut o lunga evolutie istorica in procesul de formare si consolidare a economiei moderne. Intreprinderea de azi este esential diferita

de cea care a aparut la inceputul dezvoltarii capitalismului.

Henri Fayol considera ca intreprinderea este un ansamblu tehnic si economico social, care are functii specifice si este condusa dupa principii de piata.

Dupa Franois Perroux intreprinderea este o forma de productie prin care in cadrul aceluiasi patrimoniu se combina preturile diversilor factori de productie adusi

de agenti economici distincti de proprietarul intreprinderii, in vederea vanzarii pe piata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine din diferenta intre doua serii de preturi (pretul de vanzare si pretul de cost) cel mai mare castig banesc posibil

Economistii romani au adus contributii la dezvoltarea conceptului de intreprindere dovedind originalitate si competenta cu privire la intreprinderile industriale si agricole. Gh. Baritiu, P.S. Aurelian, B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D.P. Martian, V. Madgearu,

V Slavescu etc. au pus bazele teoretice ale intreprinderii industriale si au avut o contributie evidenta la dezvoltarea industriei romanesti.

Virgil Madgearu in cursul de economie politica precizeaza ca pe baza abordarii unitare a diferitilor factori de productie: capital, munca si partea naturala pentru un scop anumit, intr o organizatie inchisa si independenta orice coordonator, fabricant etc., au dreptul sa dispuna cum vor de fortele date

Fr Perroux, Cours d'conomie politique, Paris, , pag.

_{V. Madgearu, Curs d economie politica, , pag.}

Victor Slavescu sustinea ca . intreprinderea in sensul stiintei intreprinderii este tipul de organizatie economica dispunand de un patrimoniu, urmarind obtinerea unei rentabilitati pentru capitalurile incredintate si care este exprimata in cifrele unui bilant ce se incheie in epoci de vreme stabilite in timp de legiuitor

Ion Ionescu de la Brad, Ion Raducanu au dezvoltat conceptul de intreprindere in stransa legatura cu organizarea si conducerea unitatilor economice cooperatiste din Romania.

I.N. Evian in lucrarea "Studiu practic al intreprinderilor comerciale si industriale", Cluj, , a cercetat problematica conducerii intreprinderii in stransa legatura cu functia financiar contabila.

I Tatos in "Notiunea de intreprindere", articol aparut in "Independenta economica", Bucuresti, , cerceteaza procesul de conducere in conditiile utilizarii resurselor proprii si straine, structura averii, profit, finantare, siguranta si risc, organizarea muncii, politica de conjunctura etc.

Constantin Bungeteanu in lucrarea "Intreprinderile particulare", , se ocupa

de principiile de organizare si de pretul de revenire.

Intreprinderea privata, individuala sau colectiva are o indelungata existenta istorica si in tara noastra

In Romania antebelica rolul statului in procesul de dezvoltare prin investitii noi a fost important, datorita lipsei de capital privat autohton. In anul , capitalul investit

in intreprinderile economice ale statului se ridica la peste 7 mld. lei.

Dupa , pe baza principiului "centralismului democratic", intreprinderilor economice, devenite in scurt timp in totalitatea lor intreprinderi de stat si cooperatiste,

li s a limitat dreptul de decizie si au fost incluse in sistemul "planului national unic",

si-au pierdut independenta economica reala si autonomia functionala. Economia de comanda si centralismul excesiv au denaturat principiul autonomiei functionale si al autogestiunii economice si au limitat atributele decizionale ale intreprinder Preocuparile pentru definirea intreprinderii au dat nastere la opinii diferite , dar nu s a conturat un concept coerent si complet care sa exprime continutul intreprinderii in conditii de piata, intrucat nu erau intrunite conditiile formarii unui astfel de concept.

Desi de multa vreme, pe plan mondial, intreprinderea a ocupat un loc important in analiza microeconomica traditionala, tratarea conceptului de intreprindere s a facut de

o maniera mecanica, abordandu se legaturile sale cu mediul in principal prin sistemul

de preturi si in scopul maximizarii profitului, pe baza unui calcul economic rational.

Teoria economica a intreprinderii, numita si neoclasica, a aparut in cadrul gandirii liberale de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Este vorba de explicarea deciziilor de fixare a preturilor si a volumului de productie ca raspuns la variatiile cererii si a costului factorilor de productie. Obiectivul principal era maximizarea profitului . Pentru neoclasicii de la sfarsitul secolului XIX exista o identitate intre intreprinzator si intreprinderi, intreprinzatorul proprietar impunea

obiectivul sau personal: cel de maximizare a profitului. Teoria neoclasica se bazeaza

pe cinci ipoteze, care sunt:

⁷ _{V. Slavescu, Ce este intreprinderea economica, Tiparnita nationala I. Ionescu de la Brad, Bucuresti,}

⁸ I. Blaga, Gh. Manea, Mecanismul economic al socialismului, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, ; Al. Detesan,

C Jornescu, Cartea intreprinderii, Ed. "Viata economica", nr. ; A. Giurgiu, M.N. Costin, V. Pacuraru, Intreprinderea unitate de baza a economiei nationale a R.S. Romania, Ed. Dacia, ; V.D. Zlatescu, Reglementarea legala a organizarii si conducerii unitatilor socialiste de stat, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974; Dictionar de economie polit ica, Ed. Politica, Bucuresti,

Maximizarea profitului

Rationalitatea deciziilor (rolul calculului economic). Folosirea minimului de mijloace si obtinerea maximului de rezultate

Functia economica a intreprinderii consta in transferul factorilor de productie in produse finite

Mediul economic este cunoscut. Vanzarile potentiale si viitorul sunt cunoscute

Limitarea campului de aplicare a teoriei la studiul pretului si a volumului de productie al intreprinderii

Aceasta teorie raspunde situatiei unei intreprinderi fara probleme. Conform acestei

teorii exista doar proprietarul, acesta fiind unicul detinat or al puterii de decizie, cunoscand cu precizie modalitatea de obtinere a profitului a carui maximizare era sigurul obiectiv posibil.

Au fost formulate numeroase critici privind ipotezele acestei teor Dintre acestea mentionam: absenta diferentierii dint re intreprinzator si intreprindere; separarea produsa intre proprietatea actionarilor si conducerea marilor intreprinderi incredintata unor conducatori profesionisti (manageri) conduce la adaugarea la obiectivul de profit

si a obiectivelor proprii ale managerilor (obiective de prestigiu social, de exemplu). Intreprinzatorul este confruntat cu constrangeri mai numeroase decat cele retinute de teoria neoclasica (concurenti, consumatori, sindicate, Statul) si trebuie sa ia majoritatea deciziilor sale intr o perspectiva incerta si in conditii de risc si incertitudine. Intreprinderea nu este numai o realitate economica care are o functiune de productie, cu o relatie stabila intre volumul de munca, de capital si

de productie, ci este de asemenea o organizatie in care actioneaza importante mecanisme de coordonare si de luare a deciziei

_{Teoriile moderne despre intreprindere pun accent pe existenta acesteia legata}

de munca in echipa care conduce la cresterea productivitatii muncii

Munca in echipa este rezultatul necesitatii combinarii factorilor de productie care permite o mai buna diviziune a muncii si astfel fiecare individ se specializeaza in activitati pentru care el este cel mai competent si participa in grup la obtinerea

produselor finale.

⁹ Costin Murgescu - Echipa de conducere in unitatile economice, Ed. Politica, Bucuresti,

⁰ _{Jaques Genreau - Microeconomie, Hachette, Paris,}

Finalitatea specializarii si a combinarii factorilor de productie este eficienta. Munca in echipa in cadrul unei intreprinderi asigura costuri mai rationale si controlul capacitatii muncii si a rezultatelor obtinute.

Caracteristicile si definirea intreprinderii in economia de piata

Intreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental in economia de piata, intrucat produc bunuri si servicii si pe aceasta baza distribuie veniturile din activitatea

lor si creeaza locuri de munca.

Intreprinderea are trei caracteristi ci principale: este o unitate economica si de

productie, este o celula a societatii, este un centru de decizie economica.

Rolul major al intreprinderii consta in faptul ca este un agent economic care exista prin angajatii sai si datorita bunurilor si servi ciilor oferite pe piata consumatorilor sai.

. Intreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent economic

a carui functie principala este producerea de bunuri si servicii destinate vanzar Intreprinderea are o forma juridica, deci este o persoana juridica, care poate fi intreprinzatorul individual sau societatea. In aceasta calitate intreprinderea are un patrimoniu, cont la banca, contabilitate proprie si incheie bilant contabil Intreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie confundata cu forma sub care functioneaza la un moment dat. In decursul existentei sale, intreprinderea poate cunoaste mai multe forme juridice (societate cu raspundere limitata, societate pe

actiuni etc.).

Productia intreprinderii este destinata vanzarii pe piata, deci este comercializabila. Prin aceasta caracteristica, intreprinderea se delimiteaza de alti agenti, cum ar fi administratiile publice (ministere, organisme neguvernamentale, colectivitati locale etc.) care efectueaza servicii nemarfare.

Pentru a putea produce, intreprinderea are nevoie de diferiti factori de productie

(munca, materii prime, semifabricate, energie, utilaje si echipamente de productie etc.) care i servesc sa obtina bunuri sau sa efectueze servicii destinate clientilor sai. In acelasi timp, intreprinderea are nevoie de informatii, de resurse financiare, de rezultatele cercetarii stiintifice etc., toate aceste inputuri procurandu le de pe diferite piete ale factorilor de productie, din sectorul financiar bancar etc. Fiind o unitate producatoare de marfuri, intreprinderea este si un agent de repartitie a veniturilor. Din valoarea produsa de intreprindere se scade valoarea consumurilor intermediare (materii prime, materiale, energie etc.) si rezulta valoarea adaugata. O mare parte din valoarea adaugata a intreprinderii revine altor agenti economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale si fondul de somaj, dobanzi, dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor si participarea la profit. Din valoarea adaugata revine intreprinderii partea destinata fondului de amortizare si provizioanelor, ca si cea destinata constituirii fondurilor de investitii si de rezerva.

. Intreprinderea este o celula de baza a societatii, avand o importanta functie sociala. Functia sociala a intreprinderii rezida in faptul ca angajeaza personal si satisface un anumit numar de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeaza stabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea, formarea profesionala etc.

Intreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a carei functionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari, manageri, personal de executie).

Intreprinderea trebuie inteleasa ca o organizatie care raspunde urmatoarelor criterii:

. este un grup social ce reuneste indivizii in scopul realizarii aceluiasi obiectiv;

. este un grup rational organizat, in care exercitarea puterii este bine definita, cu responsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale;

. este un grup durabil, structurat si organizat in vederea atingerii obiectivelor stabilite.

Intreprinderea fiind o organizatie asigura coordonarea rationala a activitatilor unui anumit grup de persoane in vederea atingerii unui scop comun

. Intreprinderea este un centru de decizie economi ca si ca urmare joaca un rol important in economia de piata, intrucat ea hotaraste natura produselor si serviciilor pe care le va obtine, combinatia factorilor, tehnologiile practicate, preturile in relatie cu cererea si oferta de pe piata etc.

Intreprinderea nu este numai locul unde se desfasoara productia, ci este un centru de decizie, condus de intreprinzatori si are ca scop obtinerea de profit Pentru a putea sa produca si sa obtina profit, intreprinderea consuma resurse materiale, financiare si umane. Ea produce si distribuie cumparatorilor bunuri si servicii la preturi mai mari decat costul lor. Fiind o unitate multifunctionala si desfasurandu-si activitatea intr un mediu complex si riscant, intreprinderea trebuie sa si asigure coerenta deciziilor pri vitoare la organizarea interna, la tranzactiile incheiate, sa aleaga deciziile cele mai eficace pentru a si atinge obiectivele. In acest scop, intreprinderea trebuie sa si bazeze deciziile pe calcule economice, sa utilizeze metode statistico economice de f undamentare.

Intreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizatie economica autonoma, indeplinind cumulativ urmatoarele conditii:

? are un patrimoniu propriu, pe care il valorifica si il dezvolta;

are autonomie decizionala cu scop lucrativ, de productie si executie de lucrari;

dispune de o relativa independenta in gestiune si de autonomie in luarea deciziilor;

isi organizeaza sistemul informational astfel incat sa poata masura veniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute din gestionarea patrimoniului;

isi achita impozitele si taxele la bugetul statului, bugetele locale si fondurile speciale.

Autonomia decizionala exprima puterea intreprinderii de libera dispozitie privind patrimoniul, adica dreptul proprietarilor de a dispune de activele productive si financiare necesare exploatar

Intreprinderile au autonomie si independenta functionala. Autonomia functionala reprezinta totalitatea drepturilor, atributiilor si responsabilitatilor organelor

de conducere in gospodarirea eficienta a patrimoniului. Autonomia se manifesta prin

dreptul intreprinderii de a lua decizii in toate domeniile. Autonomia este principala trasatura a gestiunii economico financiare, de care depinde autofinantarea, cointeresarea salariatilor, raspunderea materiala si cont rolul activitatii desfasurate. Autonomia functionala genereaza legaturi economice directe cu alte unitati, relatii financiare cu bugetul statului etc. Intreprinderea este titulara de conturi la banci, contracteaza credite si alte imprumuturi. Relatiile cu agentii economici se deruleaza

pe baza de contracte Prin onorarea contractelor si incasarea valorii produselor vandute, intreprinderile pot sa si recupereze costurile, sa obtina profit din care, dupa achitarea obligatiilor fiscale, o parte este distribuita actionarilor ca dividende. Autonomia functionala a intreprinderilor se manifesta in toate etapele procesului economic: procurarea resurselor, producerea bunurilor, vanzarea acestora si repartizarea rezultatelor obtinute. Eforturile intreprinderii trebuie canalizate spre maximizarea rezultatelor financiare nete pentru a putea realiza o latura importanta a gestiunii, autofinantarea

Esential pentru intreprindere in conditiile economiei de piata este faptul ca isi poate stabili singura planul economic pe baza situatiei date a pietei , statul intervenind, prin intermediul institutiilor sale doar in cazul obligatiilor acesteia fata de buget, in elaborarea legislatiei, in protectia concurentei.

Doua principii fundamentale stau la baza intreprinderii economice li bere:

a) principiul autonomiei economice si functionale;

b) principiul maximizarii profitului.

In perioada de tranzitie la economia de piata, intreprinderile nu constituie inca entitati independente, ca in cazul existentei si predominarii proprietatii private, intrucat, in relatia furnizori beneficiari nu exista un conflict real de interese. Atat debitorii, cat si creditorii intreprinderilor se afla in multe cazuri in proprietatea statului. Fiind o entitate juridica, intreprinderea incheie contracte cu furnizorii si client Ca entitate administrativa este administrata si indrumata de manageri (individuali sau de grup). Intreprinderea gestioneaza un ansamblu de resurse fizice si financiare si are ca obiectiv principal obtinerea profitului . De aceea, in definirea intreprinderii trebuie facute precizari in legatura cu etapele dezvoltarii social economice ale unei tari

si cu gradul de realizare a privatizar

Rolul primordial al intreprinderii private in economie este o caracteristica a economiei de piata Stabilitatea si calitatea economiei nationale depind in masura decisiva de functionarea unui numar cat mai mare de intreprinderi, care sa produca mari cantitati de bunuri si servicii, la costuri si preturi reduse, in concordanta cu cerintele pietei interne si externe.

Intreprinderea este un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane

si materiale pe care le combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzar

In abordarea conceptului de intreprindere in conditiile economiei de piata se regasesc caracteristicile, scopul si obiectivele acesteia. Bressy Gilles si Cristian Konkuyt considera intreprinderea un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane si materiale pe care le combina in vederea producerii de bunuri si

servicii destinate vanzarii

Bressy Gilles , Cristian Konkuyt - conomie d'entreprise, Ed. SIREY, Paris,

Ov Nicolescu si colaboratorii definesc intreprinderea sau firma, astfel: . un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfasoara un complex de procese de munca, folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate in produse si servicii, in vederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula cat mai mare".

Legea 9 precizeaza ca prin intreprinderea se intelege orice forma de organizare a unei activit ati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta

Analizand diferite abordari concluzionam ca intreprinderea in economia de piata este o unitate economica si de productie, un organism viu, autonom; este o entitate juridica care dispune de un patrimoniu; are contabilitate proprie si cont

la banca; este un centru de decizie economica care dispune de mijloace umane si materiale pe care la combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata; isi gestioneaza astfel resursele si produsele incat sa obtina profit maxim, dar cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile care impune restrictii de natura ecologica

Intrucat in conditiile economiei de piata o mare parte din intreprinderi au angajati, inclusiv manageri, in special in cazul intreprinderilor organizate ca societati are loc o anumita delimitare a proprietatii de organizarea si conducerea economica. Pentru activitatile de conducere este necesara o inalta calificare si specializare a angajatilor manageri. Controlul activitatii intreprinderilor organizate ca societati a cunoscut in ultimul deceniu abordari noi (guvernarea societara, cap.V).

Dupa unii autori, o uniune de intreprinderi, constituita sub o singura conducere

_{si gestiune financiara, este denumita firma comerciala}

Firma comerciala poate sa cuprinda mai multe unitati (sucursale, filiale) care presteaza activitati identice, localizate in diverse zone geografice sau filiale care fac afaceri de genuri diferite in cadrul aceleasi zone. Activitatea intreprinderii genereaza doua categorii de fluxuri.

a intrari de factori de productie, al caror cost determina fluxurile de cheltuieli

ale intreprinderii catre agentii economici care furnizeaza acesti factori;

b iesiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la dispozitia celorlalti agenti economici care, la randul lor, genereaza fluxuri de venituri obtinute in urma comercializarii bunurilor respective.

Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash flow) trebuie sa fie intotdeauna pozitive pentru ca intreprinderea sa poata supravietui si/sau sa si extinda activitatea pe piata.

Aceste grupuri de fluxuri sunt prezentate grafic in figurile 1 si

_{Ov Nicolescu si colab. - Management, Bucuresti,}

³ x x x - Legea 3 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, M. Of. al Romaniei, nr.349/23 iul.1999

⁰ C Barbulescu si colab. - 'Economia si gestiunea intreprinderii , Editura economica, Bucuresti,1995.

Piata factorilor de productie

Materii prime

Munca

Capital

Consumuri intermediare

c

Piata

onsumatorilor

sau

alte intreprinderi