COMUNICAREA SI TEHNICILE DE CONVINGERE FOLOSITE
IN RELATIA POLITISTULUI DE FRONTIERA
CU COMUNITATEA

I. Consideratii generale privind comunicarea umana.

In general comunitatea implica transmiterea, intentionata sau nu, de informatii destinate sa lamureasca, sa instiinteze sau sa influenteze un individ sau un grup de indivizi receptori. Omul este o fiinta doritoare, permanent cauta informatii in exterior, sau in interior (prin reflexie) pentru a fi in siguranta.

Comunicam informatii, atitudini, sentimente, emotii, idei pentru a informa, a impresiona, a determina actiunea cuiva, sau doar pentru amuzament. Incluzand toate elementele de baza ale unui proces de comunicare, putem defini actul de comunicare ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal de comunicare catre un destinatar in vederea receptarii

A.         Elementele procesului de comunicare.

Indiferent de complexitatea actului de comunicare si de modalitatea de transmitere (verbala, scrisa, nonoverbala) putem distinge, in cadrul fiecarui proces anumite elemente.

Emitatorul = persoana care transmite mesajul, aceasta persoana alege de asemenea canalul de comunicare.

Receptorul = persoana care primeste, careia i se adreseaza mesajul.

Forma mesajului, modul de transmitere este influentat de rangul si de prestigiul receptorului.

Analiza receptorului poate include intrebari de genul:

la cine vrem sa ajunga mesajul?

vor fi receptori pro sau contra mesajului?

ce stiu ei despre acest subiect?

are prejudecati? daca da, care?

ce motive ar avea sa ma asculte sau sa nu ma asculte?

Aceasta analiza este utila pentru a hotari asupra modului cum prezentam mesajul (mai deschis sau cu argumente). La specificul nostru acesta trebuie sa fie clar, pe inteles, scurt.

Mesajul - informatia, cantitate de informatie transmisa catre receptor.

Secretul comunicarii eficiente este transmiterea unei cantitati suficiente de informatie pe care receptorul sa o selecteze. Mesajul trebuie sa fie clar, usor de inteles, accesibil si in primul rand trebuie sa fie receptat. Cand se refera la mesaj, specialistii in comunicare vorbesc despre "text" (partea vizibila, deschisa a mesajului, concretizata in cuvinte) si "muzica" (partea invizibila, continuta de orice mesaj si se refera la intonatie, tonalitate). Aceasta din urma, poate sa implice o varietate de intelesuri: amenintare nerostita, ironie, caldura, sinceritate, etc). Pentru a reduce riscul de a nu fi intelesi trebuie sa incercam sa ne punem in situatia receptorului si sa ne imaginam cum ar recepta acesta mesajul.

Mijlocul de comunicare - se refera la posibilitatea de a alege un anume mod de a comunica: scris, verbal, prin fax, calculator, etc. Alegerea tipului de comunicare se face in functie de obiectivul propus. In microgrupul militar comunicarea de la om la om, fata in fata, este cel mai bun mod de a construi o relatie de lucru. Este un mijloc bidirectional care permite emitatorului sa evalueze cum a fost primit mesajul sau si sa obtina o reactie. Mesajul in acest caz poate fi usor ajustat in functie de reactiile receptorului, repetat, reformulat, reconsiderate unele aspecte.

Canalele de comunicare - sunt traseele pe care circula mesajele. Acestea pot fi formale si informale. In microgrupul specific politiei de frontiera predomina canalele formale (oficiale) stabilite prin instructiuni si dispozitii. Canalele informale (neoficiale) depasind barierele legate de statut si ierarhie pot vehicula stiri, noutati, informatii mai rapid decat canalul formal. Cu toate ca sunt filtrate si distorsionate aceste informatii prezinta interes sporit pentru membrii microgrupului.

Contextul reprezinta toate elementele interne si externe ale actului de comunicare care pot imbunatati sau inrautati comunicarea. Trebuie eliminate interferentele (alte mesaje, zgomot, imagini vizuale care distrag atentia, intreruperi) si trebuie ales cu grija locul unde se face comunicarea (platou, sala de clasa, dormitor, sala de mese).

B.         Factori care ingreuneaza comunicarea

Factori ce tin de mentalitatea noastra ca oameni.

Comunicam greu pentru ca:

suntem tentati sa credem ca oamenii se vor comporta asemanator in situatii identice (o gluma proasta facuta unui prieten in doua situatii diferite naste reactii diferite).

exista tendinta de a-i ingradi pe cei din jurul nostru in categorii strategice (in realitate imposibil): buni, rai, destepti, incompetenti etc., lucru ce ne determina sa reactionam vizavi de ei dupa aceste stereotipii.

prima impresie deformeaza judecatile ulterioare transformandu-le in prejudecati. Noi nu ne comportam fata de altii in functie de cum sunt ei in realitate, ci in functie de modul cum gandim noi ca sunt.

simpatia noastra fata de altii creste sau scade in masura in care descoperim sau nu trasaturi, preferinte comune.

instinctiv, noi folosim propriile repere si conceptii in judecarea altora, convinsi ca adevarul si dreptatea ne apartin.

Evident, in aceasta categorie de factori mai putem include si altii. Mai important este ca noi sa reflectam mai mult asupra acestor neajunsuri pentru a le putea corecta.

C.         Blocaje in calea comunicarii

propria noastra perceptie - modul in care privim noi lumea este influentata de experienta noastra anterioara, astfel ca persoane de diferite varste, ocupatii, temperamente, educatie, vor avea alte perceptii si vor recepta situatiile in mod diferit. In masura in care prin comunicare ne realizam mai usor interesul, noi vom fi mai receptivi. La fel se intampla si cu interlocutorii nostri.

concluziile grabite - feriti-va sa va expuneti punctul de vedere atata timp cat interlocutorul nu a terminat ce a avut de spus; il puteti bloca iar comunicarea esueaza.

lipsa de cunoastere - este dificil sa comunicam eficient cu cineva care are o educatie diferita de a noastra, ale carui cunostinte asupra unui subiect de discutie sunt mult reduse.

lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul transmis. Omul devine interesat numai daca poate "scoate" si pentru el ceva din mesaj.

motive, sentimente, dorinte - tine de subiectivitatea individului - nici un proces de comunicare nu se realizeaza de dragul de a se realiza, in spatele comunicarii exista o problema, o nevoie, un interes. Intr-un fel se comunica cand doresc un accept la o informatie si in alt fel cand doresc sa obtin o informatie.

imaginea despre interlocutor - tine tot de subiectivismul individului. Daca consideram ca interlocutorul este mai putin priceput sau ca are un statut social inferior ii vom vorbi probabil "de sus", iar cand ne simtim noi inferiori vom asculta cu atentie si ne vom stradui sa ne aratam competenta. Acest aspect intervine mai ales in comunicarea formala, de exemplu, pe relatia sef - subordonat.

Cunoasterea acestor blocaje este benefica pentru ca se poate actiona pentru eficientizarea comunicarii.

II. Comunicarea interpersonala eficienta. Arta de a convinge.

Pentru a determina subordonatii sau colegii sa creada ca ceea ce se spune este nu numai corect, dar si ca transpunerea in practica poate aduce beneficii, trebuie convinsi. Convingerea este o cale persuasiva prin care interlocutorul recunoaste ca argumentele si solutiile prezentate sunt bune si pentru el si este gata sa le foloseasca din proprie initiativa.

Arta de a convinge, dincolo de trasaturile de personalitate a fiecaruia din noi, include si o serie de factori ce trebuie luati in considerare:

analiza gradului de implicare a auditoriului - pentru a vedea masura in care acesta este afectat de ceea ce se spune. Daca este puternic implicat , este sensibil la argumente, deci trebuie construite argumente solide, logice, credibile. Daca auditoriul este putin implicat trebuie sa i se ceara sau sa fie determinat sa faca un pas in directia in care dorim sa-l convingem sa intreprinda o actiune oricat de nesemnificativa, devenind astfel mai implicat.

folosirea credibilitatii - credibilitatea in fata auditoriului depinde de functia si statutul avut in organizatie, de bunele intentii percepute, de competenta, imagine, moralitate sau cinste, si care afecteaza succesul actiunii de convingere.

construirea unei baze comune - la inceput se vor face referiri la interesele si obiectivele comune cu auditoriul si abia apoi se vor trece la aspectele care ar putea exprima dezacordul intre cele doua parti. Oamenii pot fi convinsi cel mai bine folosind propriile lor argumente.

repetarea si accentuarea - schimbarile de atitudine pot fi intarite prin repetarea si accentuarea pozitiei pentru a se asigura intelegerea si retinerea pe termen lung sau prin determinarea unei actiuni a auditoriului in favoarea pozitiei castigate.

regula "numarului 7" - arata ca acelasi lucru trebuie spus de 7 ori in 7 feluri diferite pentru ca auditoriul sa creada ce se spune. Nu trebuie uitat ca, pentru a putea convinge, in primul rand trebuie sa fii ascultat, apoi inteles si abia apoi crezut si urmat.

folosirea emotiilor, nu doar a logicii - vorbele trebuie sa convinga nu doar "mintile" ci si "sufletele". Numai asa puterea de convingere este profunda si poate conduce la schimbari stabile. Cateva reguli care trebuie folosite:

o       inainte de a trece la alta idee, se interpreteaza semnalele nonverbale ale interlocutorilor, mesajele de feed-back.

o       nu se promite ceea ce nu se poate face pentru ca se pierde credibilitatea, minciunile si exagerarile sunt neproductive.

o       daca ceva nu este sigur, se va recunoaste acest lucru.

o       se vor mentiona, daca exista, dezavantajele.

Tipuri de comunicare.

Comunicarea verbala.

Este comunicarea care se realizeaza prin limbaj. In general comunicarea verbala include:

- relatari privind situatii, fapte, intamplari ale existentei organizatiei;

- sentimente si reactii la anumite situatii;

- parerile despre noi, despre altii, despre societate;

- opinii, atitudini, care exprima pozitia unui individ intr-o situatie specifica, puncte de vedere mai mult sau mai putin subiective;

Analizarea comunicarii verbale implica:

- capacitati generale de vorbire, in care sunt incluse caracteristicile personalitatii si calitatile vocale;

- problema ascultarii eficiente;

Capacitatile generale de vorbire.

Cateva dintre caracteristicile personalitatii noastre isi lasa amprenta asupra calitatii comunicarii verbale:

claritatea -redata prin simplitate in vorbire, folosirea unor expresii uzuale, intelese de toata lumea, si prin pronuntarea corecta a cuvintelor;

empatia - se refera la incercarea vorbitorului de a fi curtenitor si prietenos, chiar daca este suparat si nervos, vorbitorul trebuie sa ascunda acest lucru;

sinceritatea - aici luata cu sens de naturalete; nu trebuie sa fim rigizi si stangaci cand vorbim cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai inalt;

relaxarea - corpul trebuie sa fie destins si sa se miste natural fara miscari incontrolabile;

Calitatile vocale se refera la modul in care mecanismele vorbirii lucreaza pentru a transmite mesajul

- inaltimea si intensitatea vocii are un impact deosebit de mare pentru ascultatori;

- volumul vocii trebuie corelat cu contextul si spatiul in care are loc dialogul;

- dictia si accentul au rolul de a limpezi si a face mai clar mesajul, partile mai importante ale acestuia pot fi scoase in evidenta mai bine;

- viteza de vorbire este esentiala pentru a stabili un ritm al dialogului;

- folosirea pauzei este benefica pentru a intelege mai bine un anumit aspect. Pauza poate fi folosita inaintea unei concluzii sau cand dorim sa urmarim efectele spuselor noastre;

Ascultarea eficienta

Pe langa procesul de auzire (actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore receptionate) in cadrul ascultarii mai intervin:

- intelegerea - actul de identificare si recunoastere a sunetelor drept cuvinte;

- traducerea cuvintelor in sensuri - etapa ce implica memoria si experienta celui care asculta;

- atribuirea de semnificatie informatiei care se proceseaza;

- evaluarea - consta in efectuarea de judecati de validitate, obiectivitate si utilizarea informatiei decodificate;

Ascultarea se traduce prin ceea ce facem cu ceea ce auzim, ea este dificila si cere o participare activa. Orice imbunatatire in procesul de ascultare ne poate face mai eficienti in comunicare. Pentru ca procesul de ascultare sa fie initiat avem nevoie de un cadru fizic si mental propice. Pentru aceasta trebuie sa facem urmatoarele:

- sa alegem in mod adecvat conditiile fizice de spatiu, timp, nivel de zgomot;

- sa indepartam orice alt gand sau preocupare necorelata cu ascultarea

- sa reflectam asupra propriilor atitudini si perceptii referitoare la persoana, subiect sau situatie;

- sa zambim pentru a arata ca suntem gata sa-l ascultam pe vorbitor;

- sa incercam sa stabilim scopul ascultarii si eventual nivelul de ascultare;

Ascultarea este impiedicata datorita unor "obiceiuri" pe care oamenii le dobandesc involuntar:

- anticiparea a ceea ce vorbitorul vrea sa spuna si terminarea propozitiei in locul lui;

- intreruperea repetata si nejustificata a vorbitorului;

- privirea in alta parte sau alte preocupari;

-pozitia necorespunzatoare (excesiv de relaxata);

-comportamente nonverbale denotand nerabdare sau plictiseala;

- mimarea atentiei pe fondul unei detasari totale;

interventii verbale necorelate sau doar tangentiale mesajului;

Reguli pentru o ascultare activa si eficienta:

- urmarirea cu atentie a mesajului nonverbal si a anumitor cuvinte cheie; identificarea ideilor principale;

- urmarirea eventualelor contradictii in argumente;

- sintetizarea mentala a mesajului pe etape sau la sfarsit;

- corelarea mentala a mesajului cu experientele personale;

- nu se va tine cont de persoana din fata, ci doar de ce spune ea;

- in timpul procesului de ascultare trebuie demonstrata o atitudine de interes pentru vorbitor, prin intermediul limbajului nonverbal (contactul privirii, incuviintarea din cap);

-incurajarea vorbitorului prin intrebari menite sa conduca la dezvoltarea mesajului;

-pentru verificarea intelegerii corecte a mesajului se solicita clarificari, se sintetizeaza ideile si se foloseste in mod adecvat feed-back-ul.

Abilitatea de a asculta eficient nu este un dar innascut ci doar o deprindere; - pentru a comunica verbal eficient este necesar in primul rand sa ascultam eficient

Comunicarea scrisa.

Este utilizata in proportie ridicata, pentru solicitarea sau transmiterea de note interne, rapoarte, planuri, etc. Mesajul scris trebuie sa fie usor de citit. Pentru aceasta trebuie acordata atentie urmatoarelor aspecte:

- limbajul si formularea trebuie sa respecte nivelul cititorului din punct de vedere al profesiunii cat si ca grad de familiarizare cu subiectul.

- constructia propozitiilor trebuie sa sprijine mesajul in ceea ce priveste gradul de complexitate si de abstractizare a materialului.

- pagina trebuie divizata in paragrafe, fiecare dintre ele continand o singura idee.

-asigurarea ghidarii cititorului pe parcursul textului prin prezenta unui schelet logic al textului sau prin cuvinte semnal (de incetinire -totusi, de altfel, inca, dar; de continuare -tot astfel, de asemenea, in plus, si, mai; de recapitulare -de aceea, in concluzie, in acord cu, deci, astfel ).

Mesajul trebuie sa fie adecvat directiei de transmitere. Pentru comunicarea de jos in sus trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:

- tact, constientizarea pozitiei ierarhice si adoptarea tonului potrivit in ceea ce priveste politetea, argumentatia, etc.

- nivelul de detaliu se refera la nevoia de a furniza suficiente detalii pentru acoperirea subiectului si justificarea concluziilor.

- exprimarea de opinii - sa fie clar unde se termina expunerea faptelor si unde incepe prezentarea opiniilor in general seful prefera sa traga propriile concluzii.

- atitudinea adoptata - atitudinea de servilism teama sau frica pot conduce la un ton de nesiguranta sau de exagerare.

In comunicarea de sus in jos trebuie tinut seama de:

- diplomatie sporita in interactiunea cu subalternul; fara intimidari; impolitete sau referiri la persoana;

- claritatea scopului:- mesajul trebuie sa exprime clar ce se doreste si ce se asteapta ca rezultat al comunicarii

- asigurarea motivarii:- trebuie explicat si scos in evidenta avantajele aplicarii mesajului de catre subordonat.

Comunicarea nonoverbala

Alaturi de comunicarea scrisa si verbala, oamenii mai practica uneori, fara sa-si dea seama , inca un tip de comunicare; nonverbala. Caracteristica acestui tip de comunicare consta in concurenta ei cu comunicarea verbala ceea ce permite transmiterea unor mesaje chiar in timp ce partenerii discuta.

De regula, acest tip de comunicare poate sprijinii, contrazice sau substitui, comunicarea verbala, avand in acelasi timp si rol regulator si de control al acesteia ( gesturi ce simbolizeaza dorinta de a prelua conversatia, aprobarea, dezaprobarea, incurajarea interlocutorului ).

Vom analiza in continuare limbajul corpului ca modalitate principala de exprimare a comunicari nonverbale. Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei; miscarea corpului, pozitia si forma corpului, aspectul general si comunicare tactila.

a) Expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului ), zambetul (prin caracteristici si momentul folosiri ) si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia si directia privirii );

- Mimica - fiecare parte a fetei noastre comunica; fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate cu ochii larg deschisi - mirare, surpriza; nas incretit - neplacere; buzele stranse - nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

- Zambetul - un gest complex, capabil sa exprime o gama larga de stari, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism sau jena.

- Privirea - oglinda sufletului - modul cum privim sau cum suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie; Intreruperea privirii - dorinta de a comunica; o privire directionata - onestitate si intimitate - dar in unele situatii comunica o amenintare; evitarea privirii - ascunderea sentimentelor, lipsa de confort, vinovatie.

b) Miscarea corpului comunica prin gesturi, pozitia corpului si modul de miscare.

- Gesturile - sunt multiple si au semnificatii diverse: strangerea pumnilor - ostilitate si manie, solidaritate sau stres in functie de context; bratele deschise - sinceritate, acceptare; mana la gura - surpriza; acoperirea gurii cu mana - ascunderea a ceva, nervozitate; capul sprijinit in palma - plictiseala; palma (degetele pe obraz) - interes maxim.

- Pozitia corpului - indica statutul social pe care indivizii cred ca il au sau vor sa il aiba vizavi de altii. Pozitiile pe care le iau oamenii in legatura cu relatiile dintre ei se pot clasifica in:

- pozitii de includere excludere, pozitii prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare;

- de orientare corporala; asezarea fata in fata - predispozitie pentru comunicare; asezarea alaturi - neutralitate.

- Modul de miscare al corpului spune multe despre intentiile unei persoane:

- miscari laterale - bun comunicator;

- miscari fata - spate - caracterizeaza pe omul de actiune;

- miscarile verticale - putere de convingere.

Comunicarea tactila

Se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a strange mana, modul de imbratisare, de luare de brat, batutul pe umar. Marea majoritate a acestor gesturi denota o situatie familiara.

Activitatea cea mai obisnuita a omului este comunicarea. Daca am face graficul unei zile obisnuite de lucru am constata ca aproximativ trei patrimi din timpul nostru se desfasoara ascultand, vorbind, citind sau scriind, asadar comunicand.

In cazul nostru, comunicarea ca proces de transmitere a informatiilor catre subordonati sau de primire informatiilor de la sefi are o importanta deosebita. Cunoasterea tehnicilor de comunicare si insusirea unor deprinderi specifice acestui domeniu va permite imbunatatirea intregii activitati, formarea unui climat de munca pozitiv, propice realizarii obiectivelor si sarcinilor grupului.

Tehnici de convingere utilizate de catre politistul de frontiera

Pentru a determina o persoana sa adopte o anumita conduita, sa se supuna legilor in vigoare, sa se desisteze de intentiile sale ilicite, politistul de frontiera poate recurge la doua modalitati: convingerea, iar daca aceasta esueaza, constrangerea.

Convingerea poate fi rezolvata de catre politistul de frontiera in cadrul relatiei sale cu publicul prin urmatoarele modalitati:

a). Explicatia - o forma de argumentare simpla care consta in expunerea clara a faptelor cu scopul de a fi inteles de interlocutor.

Modificarea atitudinii unei persoane atunci cand se adopta ca mijloc persuasiv explicatia se poate face prin una din urmatoarele forme:

-naratiunea - adica povestirea unui eveniment in care politistul de frontiera a fost implicat;

-comparatia - evidentierea semanarilor si deosebirilor dintre fapte si evenimente;

-descrierea - sunt prezentate interlocutorului aspecte si caracteristici ale unor fenomene pentru a le face mai credibile;

-organizarea topica - abordarea fenomenului pe parti, pe segmente urmarind organizarea gandirii celui cu care suntem in relatie de comunicare.

b). Analogia - este bazata pe rationamentul ca din asemanarea a doua fenomene intr-o anumita privinta se deduce asemanarea lor si in alte privinte;

c). Deductia - inseamna a face apel la ratiune de tip deductiv ca forma a gandirii logice;

d). Alternativa - este un mijloc de convingere la care recurge politistul de frontiera prezentand interlocutorului mai multe variante de conduita, determinandu-l sa o aleaga pe cea in concordanta cu legea;

e). Demonstratia - a explica in mod convingator prin exemple practice sau argumente teoretice adevarul sau falsitatea unei afirmatii.

Factorii implicati in succesul actiunii de convingere:

a). Factori demografici:

-varsta - copiii trebuie tratati cu atentie, afectiune dar si cu seriozitate;

-adolescentii trebuie tratati cu atentie si calm, afirmatiile trebuie bazate pe argumente serioase;

-adultii trebuie tratati cu respect, fermitate, rigurozitate si claritate;

-persoanele in varsta - tratati cu intelegere si rabdare;

-sexul - femeile sunt mai sensibile, mai curioase, mai influentabile, trebuie tratate cu atentie, delicatete, respectand bunele maniere;

-barbatii - apreciaza argumentele rationale, priceperea si profesionalismul;

-profesia - functie de aceasta unii vor fi receptivi la argumentele rationale, altii la cele economice, de dreptate sociala sau morale.

b). Factorii psihologici:

-temperamentul - sanguinicul se adapteaza usor dar nu prea accepta sugestiile;

-flegmaticul, trebuie sfatuit cu calm si rabdare;

-colericul - nu suporta contrazicerile, trebuie doar sa i se explice, sugestiile i se vor da doar la cerere;

-melancolicul - timid si sensibil, trebuie abordat cu calm, cu rabdare, dar hotarat;

-caracterul - impulsivii trebuie tratati cu finete si respect deplin, cei dificili trebuie ascultati cu rabdare, entuziastii trebuie stimulati;

c). Factorii conjuncturali pot fi de natura interna, de natura externa ori rezultatul conjugarii acestora.

Politistul de frontiera trebuie sa gaseasca functie de fiecare situatie, cuvintele potrivite, argumentele, modalitatea de a pune problema.

Procedee ultraautoritare de impunere a propriilor idei

In opozitie cu mijloacele de convingere se situeaza procedeele ultraautoritare de convingere care sunt deosebit de nocive si ineficiente in relatiile cu comunitatea si cu persoanele aflate in trafic.

Printre acestea cel mai des intalnite sunt:

a). utilizarea ca argument a propriei pozitii, functii, situatii ierarhice etc.;

b). apelul la pozitia si puterea rudelor, prietenilor, cunostintelor;

c). amenintarea sub diferite forme;

d). aluzia;

e). insulta;

f). tonul ridicat;

g). reducerea la tacere.

Mai sunt si alte modalitati de impunere fortata a propriilor idei (santajul, bataia, tortura) care sunt interzise chiar prin lege.

Trebuie retinut ca aroganta, spiritul totalitar, nesocotirea ideilor celuilalt, lipsa deprinderii de a tacea si asculta sunt in contradictie cu menirea sarcinilor si misiunile politistului de frontiera.

Politistul de frontiera va putea fi persuasiv in relatiile cu publicul numai daca va dovedi capacitate profesionala si morala, precum si talentul de a transmite, de a implanta in mintea si sufletul oamenilor idei, principii, judecati de valoare, sentimente pozitive care sa-i motiveze si sa le calauzeasca gandurile, faptele si trairile interioare.