Teoria informatiei

Teoria informatiei

Reamintim mai intai ca, cuvantul informatie are doua sensuri traditionale. Unul - sensul aristotelic - vrea sa spuna comunicare a unei forme, a unei structuri specifice, a unei organizari calificate care vine sa "informeze" o materie initial omogena: sculptorul "informeaza" un bloc de marmura omogen, ii da de exemplu forma de statuie a lui Hermes. Celalalt sens apartine limbii curente: transmitere a unui mesaj. Pentru cel care practica relatiile publice ambele sensuri ale informatiei sunt importante, cu un accent evident insa (daca vrea sa convinga anumite publicuri) pe sensul aristotelic al informatiei. Pentru fizician, al doilea sens al informatiei se asociaza cu primul: o masina informationala transmite o forma, o "structura specifica circulara".

Masinile cele mai caracteristice ale secolului nostru sunt intr-adevar masini informationale. Inca din 1868, James Clerk Maxwel intreprindea studiul unei masini capabile de "autoinformare": regulatorul cu bile gratie caruia masina cu vapori functioneaza cu o viteza constanta. Daca masina se ambaleaza, regulatorul este "informat" despre acest lucru in felul urmator: forta centrifuga ridica bilele, ceea ce, prin transmisii intermediare, are drept efect diminuarea admisiei. Si,invers, atunci cand masina, bunaoara mai incarcata, incetineste, bilele coboara si maresc admisia. Regulatorul "informat" de cresterea vitezei, o reduce, este informat de noua viteza si asa mai departe. Aceasta este o "bucla", un "feed-back". Informatia se traduce astfel in orice moment printr-o reactie adecvata.

In esenta, informatia consta asadar in comunicarea eficace a unei structuri. Plecand de aici putem sesiza, cel putin aproximativ unul din principiile fundamentale ale teoriei informatiei: informatia este contrariul entropiei (respectiv informatia creeaza ordine, entropia dezordine). Am spus ca informatia este trecerea de la informal la forma, de la omogenitate nediferentiata la o structura specifica. Dimpotriva, entropia este o distrugere, o dezorganizare, o intoarcere la omogen. Sa presupunem ca o parte ab a unei bare AB este adusa la o temperatura superioara restului barei. Al doilea principiu al termodinamicii implica faptul ca in mod progresiv temperaturile diverselor regiuni ale barei se egalizeaza. Diferenta de temperatura intre segmentul ab si restul lui AB scade pana cand temperatura devine omogena in toata bara. Entropia (care a crescut pe tot parcursul acestui proces de destructurare, de intoarcere la informal) este atunci la maxim. Daca imi scriu numele pe nisip, comunic o informatie (in sens curent) si, in acelasi timp, dau acelui nisip o forma, o structura. Bineinteles, suflul vantului va distruge rapid aceasta structura, va sterge informatia; nisipul redevine omogen. Acest proces care distruge informatia este destul de asemanator cu entropia. Dupa cum se stie, entropia este unul din conceptele de baza ale termodinamicii. El a fost introdus de Clausius in 1865 ca o functie de stare a unui sistem inchis, care ramane constanta in cazul unei transformari reversibile si creste pentru orice transformare ireversibila. Entropia termodinamica constituie o masura a nedeterminarii sistemului. Evolutia viitoare a acestuia este cu atat mai previzibila cu cat entropia sa este mai mica, caci comportarea elementelor ce compun un sistem mai entropic este mai dezordonata decat a acelora apartinand unuia caracterizat printr-o valoare mai mica a entropiei. Intr-un mod absolut similar, de marimea entropiei informationale a unui proces depind sansele noastre de a-i prevedea desfasurarea, in sensul ca o entropie scazuta corespunde unui nivel de predictibilitate ridicat si viceversa.

Faptul cel mai remarcabil este ca aceste legi pot fi exprimate intr-o forma matematica riguroasa. Ruyer scrie in legatura cu aceasta: "Informatia elementara este alternativa "da-nu" sau orice alta decizie "binara" 1 sau 0, dreapta sau stanga etc. Fie un punct P despre care stim doar ca este situat pe o linie intre A si B. Suntem informati dupa aceea, fie prin 0 care semnifica jumatate stanga, fie prin 1 care semnifica jumatate dreapta, ca este situat in jumatatea stanga apoi in jumatatea dreapta a acestei jumatati stangi etc. Numarul in numeratia binara de forma 0,010101.care exprima informatia noastra nu poate fi niciodata o serie indefinita de 1 si 0. Informatia are o precizie limitata. Ea nu ofera niciodata, in final, decat o zona de probabilitate ab intre A si B. Cantitatea de informatie castigata prin trecerea de la AB la ab este deci logaritmul unei probabilitati. Formula care o exprima este exact formula entropiei, si ea e logaritmul unei probabilitati, dar cu semnul contrar. Informatia este o entropie negativa."[1] Azi am spune"negentropie".

Dar filosoful isi pastreaza aici dreptul de a pune, impreuna cu Ruyer, problema originii informatiei. O masina oricat de perfectionata ar fi, poate cel mult conserva si transmite informatia, si inca exista intotdeauna o anumita pierdere (parazitii la telefon si la radio), o anumita uzura a masinii. Masina nu poate crea nici spori cantitatea de informatie; desigur, rotativele imprimeriei pot trage un ziar in mii de exemplare, dar nu vor corija greselile de tipar. Tot Ruyer afirma: "Comunicarea mecanica a informatiei nu poate da seama de informatia insasi."[2] Masina presupune totdeauna un inginer a carui constiinta a inventat ruajele si a prevazut efectele; ea presupune un utilizator constient si eventual un reparator. Masinile, spune Ruyer, sunt totdeauna "incadrate de o activitate constienta si semnificanta". O masina nu este niciodata decat "un ansamblu de legaturi auxiliare montate de aceasta improvizatoare de legaturi care este constiinta"[3]. Departe de a-l deposeda pe om de monopolul sau de fiinta ganditoare si vorbitoare, singurul posesor al acelei "functii simbolice" care ii permite sa comunice si sa informeze, masinile constituie dovada stralucita a privilegiului inventatorului lor.

Teoria informatiei se intereseaza deci nu de originea radicala a gandirii simbolice, ci de instrumentele ei, din ce in ce mai eficace. Ea este inainte de toate, in zilele noastre, o cercetate a celor mai economice coduri de informatie, acelea care transmit maximum de informatie cu cele mai mici cheltuieli.

Trebuie sa subliniem, de asemenea, faptul ca intre informatie si noutate exista o legatura stransa. A informa inseamna "a da de stire"si, nu intamplator, in mai multe limbi de circulatie substantivul stire (nouvelle, news) provine din adjectivul care inseamna "nou". Un principiu fundamental al comunicarii se refera tocmai la acest fapt: numai mesajele care contin o anumita doza de noutate poseda valoare informationala. Chiar in natura verbului a informa se cuprinde implicit presupozitia caracterului inedit al lucrului adus la cunostinta.

Cum s-ar putea insa masura informatia?

Infatisarile ei sunt, precum am aratat mai sus, infinit de variate. Exista informatie intr-un articol de ziar, dar si in schimbarea de culoare a semaforului sau a obrazului unui prieten, in memoria computerului dar si in Sonata nr. 32 a lui Beethoven, s.a.m.d. O unitate de masura comuna a unor fenomene atat de variate va trebui, desigur, sa faca abstractie de toate trasaturile lor particulare, oricat de importante sunt acestea.

De obicei, informatia se refera la intamplari, la evenimente, la ceva ce s-a petrecut sau se petrece in momentul de fata, la un proces al carui rezultat nu ne este inca cunoscut inainte de primirea stirii. Or, nu intotdeauna aflarea rezultatului unui atare proces ne surprinde, caci se poate intampla ca, inca inainte de a surveni deznodamantul, noi sa il cunoastem deja, fie in urma experientei, fie in urma unei deductii logice. Noutatea unei vesti e cu atat mai mare cu cat datele de care dispuneam nu ne ingaduiau sa prevedem desfasurarea evenimentelor. Prin urmare, informatia este cu atat mai bogata cu cat elimina o cantitate mai mare de ignoranta, de incertitudine. Numai existenta mai multor variante de desfasurare a evenimentelor confera caracter informational producerii acestor evenimente. Pe de alta parte, e limpede ca pe masura ce numarul de variante creste, posibilitatea noastra de a o ghici pe cea care se va realiza efectiv se reduce, iar aducerea la cunostinta a deznodamantului ne va elibera de o incertitudine mai mare, furnizandu-ne ca atare mai multa informatie. Aceasta idee de a evalua cantitatea de informatie cu ajutorul numarului total de deznodaminte posibile ale procesului la care se refera o anume stire - a fost lansata din 1928 (cu vreo doua decenii inainte de cristalizarea teoriei informatiei), de catre inginerul american Hartley. El a propus drept masura a informatiei parametrul urmator:

H_o = log ₂ n

Unde n este numarul variantelor echibrobabile intre care e posibila optiunea, iar H_o noteaza cantitatea de informatie furnizata prin precizarea uneia dintre ele. Sa mai precizam si faptul ca logaritmul in baza 2 al lui n reprezinta puterea la care trebuie ridicata cifra 2 pentru a se obtine valoarea n.

Formula de mai sus exprima sintetic faptul ca precizarea rezultatului unui experiment anume furnizeaza o cantitate de informatie cu atat mai mare cu cat repertoriul de rezultate diferite este mai bogat. Suntem indreptatiti sa ne intrebam de ce a mai fost necesara introducerea in relatie a logaritmului si daca nu ar fi fost posibil sa se aprecieze cantitatea de informatie chiar prin numarul de variante, adica cu ajutorul formulei mai simple:

H = n

Raspunsul e legat de cerinta asigurarii aditivitatii cantitatii de informatie. Adeseori informatia ne parvine in transe: punem o intrebare, ni se da un raspuns partial, solicitam completari si numai dupa un anumit numar de cereri si obtineri de elemente lamuritoare, dobandim cunoasterea integrala a datelor care ne intereseaza.

Prima formula mai prezinta o calitate pretioasa: ea ne permite sa calculam informatia furnizata si de evenimente ce nu mai prezinta sanse de realizare egale. In afara unor situatii create artificial, de regula, probabilitatile rezultatelor unui experiment sunt diferite unele in raport cu altele. Tocmai aceasta inegalitate a sanselor confera caracter de surpriza unor evenimente si face din stirile de senzatie mesaje mai "informationale" decat banalitatile. In concluzie, producerea unui eveniment furnizeaza cu atat mai multa informatie cu cat acesta este mai putin probabil. Ziaristii stiu foarte bine acest lucru, iar specialistii in relatii publice trebuie la randul lor sa tina cont de el. Definitia hazlie, dar banalizata prin citare excesiva pe care ziaristii o dau stirii de presa (faptul ca un caine a muscat un preot nu e o stire, in timp ce faptul ca un preot a muscat un caine este una) confirma intocmai cele spuse mai sus.

Nu exista intamplari intrinsec informationale. Intr-un climat de pace, declansarea brusca si total neasteptata a unui razboi va fi in mod cert un subiect de stire pentru prima pagina a ziarelor. Pe masura ce razboiul se prelungeste, publicul se obisnuieste cu prezenta zilnica a informatiilor legate de acesta si stirile de pe front ocupa un spatiu tot mai modest in economia tehnoredactarii ziarului. Daca insa, intr-un moment in care nimeni nu se mai asteapta, partile beligerante cad de acord asupra incheierii pacii, vestea aceasta va figura din nou pe prima pagina a cotidianelor de mare tiraj. Aceasta fiindca pacea sau razboiul sunt demne de atentie nu in virtutea unor caracteristici intrinseci, ci numai in masura in care constituie intr-un anumit context, evenimente-surpriza, a caror producere era putin probabila.

In general, entropia informationala ramane parametrul esential prin intermediul caruia putem estima cantitativ caracterul de noutate sau, dimpotriva, banalitatea mesajelor transmise in procesul de comunicare. Dificultatea maxima de a ghici ce urmeaza sa se intample se asociaza valorii celei mai mari a entropiei, iar cunoasterea anticipata cu certitudine a deznodamantului anuleaza entropia procesului.

Dupa cum reiese din cele spuse mai sus, in teoria comunicarii, conceptul de informatie e luat sub aspectul de cantitate de informatie, asa cum il si defineste Umberto Eco in "Tratatul de semiotica generala": informatia "semnifica o proprietate statistica a sursei, si anume desemneaza cantitatea de informatie ce poate fi transmisa." [4]

Exista mai multe tipuri de informatie: actuala / potentiala, originala / reprodusa, condensata (articolul stiintific) / rarefiata (articolul de popularizare), utila / inutila, veche / noua, directa / indirecta, imediata / tarzie, durabila / trecatoare, profunda / superficiala, explicata (pedagogica) / comentata, informatia pe care o detine o sursa de autoritate, informatia simbolizata etc.

Competenta informationala presupune o abilitate de a comunica, specifica atat emitatorului cat si receptorului, de a o primi si retine.

Valabilitatea informatiei e data de verosimilitatea ei (daca e plauzibila sau absurda) si de autoritatea sursei, care trebuie sa se bazeze pe argumente, dovezi, judecati. De aici rezulta anumite caracteristici ale emitatorului, ale receptorului, dar si ale medierii, pe care le vom enumera succint:

Caracteristicile emitatorului

1. Motivatia de transmitere a mesajului (de ce vrea sa comunice).
2. Pregatirea sociala, educationala si culturala.
3. Abilitatea de a comunica experienta sa anterioara.
4. Relatia personala si situationala cu receptorul.
5. Atributele psihologice si fiziologice.

Caracteristicile receptorului

1. Obiectivele, atitudinile si motivatia de primire a mesajului.
2. Diferenta de pregatire sociala, educationala si culturala intre emitator si receptor.
3. Relatia personala cu emitatorul.
4. Atributele psihologice si fiziologice.
5. Experienta anterioara in situatii similare.
6. Diferenta in bogatia de informatii intre emitator si receptor.

Caracteristicile mediului:

1. Mediul ambiant total de ordin social, politic, economic in momentul comunicarii.
2. Mediul total in trecutul in care au fost plasati emitatorul si receptorul.
3. Schimbari previzibile ale acestui mediu.

Cum am amintit, comunicarea este o necesitate vitala a omului. Fara ea existenta este de neconceput. Componenta fundamentala a vietii, a progresului, a culturii si a civilizatiei omenirii, comunicarea (=schimbul de idei, de atitudini, de sentimente) presupune o relatie complexa intre un emitator (E) si un receptor (R), un mecanism dinamic al medierii, cu implicatii profunde in modelarea umana. Pe drept cuvant, Marshall McLuhan afirma ca "mediul reprezinta mesajul" (the medium is the message), in sensul ca medierea are un rol deosebit de important in ceea ce priveste modul de receptare a mesajului, dar, in acelasi timp, ea are o valoare modelatoare si datorita mijlocului prin care este trasmis: the medium is the message ("mediul este mesaj")[5]. Deci, canalul nu ramane neutru, ci isi exercita o influenta modelatoare asupra receptorului, modificandu-i atitudinile, opiniile, comportamentul.

Procesul contemporan de comunicare este unul complex, flexibil si se manifesta atat in medierea tehnica (universul calculatorului), cat si in medierea umana. Medierea din perspectiva subiectului uman este o forma de refuz al rolului pasiv in comunicare, de reconstructie din partea subiectului receptiv, de mentinere a identitatii de sine in acest proces, de afirmare a exigentelor umane prezente permanent in actul informational, deci, o forma a subiectivitatii, mai precis o manifestare a intentionalitatii (=depasirea de sine insasi a intentiei in actul gandirii), ca proprietate fundamentala a constiintei umane.

Canalele de transmitere a unui mesaj sunt variate: sunet, imagine, miros, gust etc. Natura canalului afecteaza modalitatile in care mesajul e primit, acceptat, evaluat, procesat. Impactul mesajului se schimba o data cu canalul folosit. Unele canale sunt mai eficiente si au un mai mare impact asupra receptorului. Majoritatea receptorilor au preferinta pentru anumite canale: unii pentru imagine (prin televiziune), altii pentru lectura (ziare, carti, etc).

In receptarea si descifrarea unui mesaj, un rol deosebit il are experienta de viata personala a fiecaruia. Ea difera de la persoana la persoana si amplifica sau, dimpotriva, reduce abilitatea receptarii si decodificarii unui mesaj.

La randul lui, mesajul (continutul actului comunicarii) este privat sau public, intentionat sau accidental, implicit sau explicit.

Feed-back-ul aduce emitatorului informatii despre mesaj, in felul acesta el poate verifica daca mesajul a fost primit si inteles corect. El poate fi pozitiv (incurajeaza sursa sa emita similar) sau negativ (descurajeaza), intern (provine din perceptia subiectiva a emitatorului) sau extern (provine de la altcineva), imediat (la un discurs politic vezi reactia imediata) sau amanat (mass-media traditionale: cartea, articolul).

Feed-back-ul e folositor nu numai pentru emitator, ci si pentru receptor; el este o forma sui-generis de comportament in comunicare.

Etapele feed-back-ului [6]

Anvergura transferului.

Urgenta efectuarii transferului comunicational.

Perturbatia existenta in sistem, in raport cu mesajul respectiv.

Lipsa de pregatire sau abilitate de a stabili calea transferului.

Lipsa educatiei necesare pentru interpretarea informatiei transferate.

Controlul informatiei (emitatorul verifica daca si in ce masura mesajul/informatia a ajuns la receptor, iar acesta ii ofera emitatorului oportunitati de a exercita influenta asupra lui).

Efectul procesului comunicational este unul imediat si usor perceptibil (in cazul comunicarii directe), sau amanat, in timp, efect pe care , uneori, nici emitatorul nici receptorul nu-l sesizeaza (cazul comunicarii indirecte de cele mai multe ori).

Foarte important in procesul comunicarii este contextul. Orice comunicare are loc intr-un anume context. El poate fi natural sau spectacular, care sa faca impresie. Fiecare context impune anumite norme de comportament si de comunicare. Lansarea unui mesaj depinde foarte mult de pregatirea contextului social (pentru a fi receptat e necesar ca publicul sa doreasca acest mesaj).