Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

RECEPTORII IMAGINII - RADIOLOGICE

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Caderea si Precipitarea
TEMATICA PENTRU COLOCVIUL DE MATERIALE STOMATOLOGICE
Diabetul este un defect de producere sau de actiune a insulinei
FISA POSTULUI - ASISTENT MEDICAL RESPONSABIL DE TURA
Etiopatogenia diabetului tip1
CONTROLUL SITUASIILOR CAND NU SUNT INTERNATI PACIENTII, DESI ERA NECESAR
Abdomen acut medical
Retentia acuta de urina
Digestia - Structura organelor digestive
ICTERUL

RECEPTORII IMAGINII - RADIOLOGICE




RECEPTORII IMAGINII

In prezent, ca si receptor al imaginii radiografice, se foloseste cel mai frecvent filmul radiologic cu dubla emulsie sensibila, plasat intr-o caseta cu ecran intaritor. Ecranele intaritoare au rolul de a absorbi razele X transmise si de a genera lumina care va expune filmul. Caseta este invelisul de plastic in care se afla filmul si ecranul intaritor in contact strans.

Placa cu fosfor fotostimulabila reprezinta receptorul imaginii digitale, in radiografia digitala.

Filmul radiologic

In Radiologie se folosesc mai multe tipuri de filme, in functie de necesitati. Producatorii de filme furnizeaza filme cu dimensiuni de: 13/18, 18/24, 24/30, 30/40, 35/43. Pentru radiografiile dentare se utilizeaza filme cu urmatoarele dimensiuni: 2/2, 7/7, 10/10 si 12/12.

Descrierea filmului radiografic

Alcatuirea filmului radiografic poate fi descrisa pe straturi.

Stratul extern este numit „Strat protector” este durabil si are rol de a preveni degradarea emulsiei care se afla sub acesta.

Urmatorul strat este reprezentat de o emulsie de Halogenura de Ag, acesta este un strat sensibil la Radiatiile X si la lumina. Emulsia este formata din cristale minuscule de Halogenura deAg dispersate intr-un gel, care este aplicat ca o pelicula pe suprafata filmului. Continutul acestei pelicule este de 90-99% AgBr si 1-10% AgI.

Recent a inceput sa se foloseasca in producerea filmelor tehnica „tubular grain” sau „T-grain”. Aceasta utilizeaza in loc de cristale, granule de AgBr, care pot fi mai uniform dispersate in stratul de gel. Prin aceasta tehnica s-au obtinut imagini radiologice cu detalii mai bune si astfel a ajuns sa fie acceptata si utilizata la scara larga. Sensibilitatea filmelor la RX este in functie de marimea granulelor de AgBr, cu cat acestea sunt mai mari, cu atat filmul este mai sensibil. Din acest punct de vedere exista mai multe tipuri de filme radiologice:

  • Filme cu granulatie mare, foarte sensibile la RX, dar imaginile obtinute sunt de slaba calitate
  • Filme cu granulatie fina, care dau imagini cu definitie buna, dar sunt mai putin sensibile
  • Filme cu granulatie intermediara, sunt cele folosite in mod curent, au sensibilitate medie, dar dau imagini de calitate convenabila.

Ultimul strat al filmului este stratul de baza, acesta este din plastic si are rolul de a da stabilitate filmului. Stratul de emulsie este fragil si are nevoie de acest suport pentru ca filmul sa poata fi procesat si manipulat si sa ramana tare dupa procesare. Majoritatea filmelor au adaugat acestui strat un colorant albastru, care are rolul de a scadea efortul ochiului la privirea filmului la final.

Formarea imaginii latente

Imaginea latenta este acea imagine care exista pe film dupa ce acesta a fost expus, dar inainte de a fi procesat. Procesarea filmului transforma imaginea latenta in imagine manifesta.

Imaginea manifesta este acea imagine care apare pe film dupa expunere si procesare si este numita in mod tipic imagine radiografica.

Modul in care se formeaza imaginea latenta nu este cunoscut exact, dar Teoria Gurney-Mott este cea mai cunoscuta si acceptata. Pentru a explica cum se formeaza aceasta imagine trebuie sa descriem ce se intampla la nivel molecular in stratul de emulsie in timpul expunerii la RX si lumina.

AgBr este constituentul principal al emulsiei, deci numai acesta va fi luat in discutie. Oricum procesul prin care se formeaza imaginea latenta este acelasi si la nivelul AgBr si AgI. Ag si Br sunt legate intr-o molecula si impart un electron. Atomul de Ag are un singur electron pe stratul extern si are tendinta de a-l pierde sau de a-l imparti cu un alt atom, in cazul de fata Br. Deci Ag din AgBr este de fapt un ion deoarece imparte electronul sau extern cu Br.

Energia sub forma de RX sau lumina este absorbita de stratul de emulsie si determina cresterea conductivitatii electronilor din molecula de AgBr crescand astfel viteza acestora. Daca se absoarbe ocantitate suficienta de energie de catre moleculele de AgBr, atunci Br va pierde un electron, iar Ag devine ion, pentru ca pierde electronul pe care il impartea cu Br.

In procesul de obtinere a filmului la nivelul peliculei de emulsie apar mici imperfectiuni, care se numesc zone de senzitivitate. La nivelul acestor zone sunt captati electronii pierduti de Br sub actiunea RX sau luminii, deci se incarca negativ. Datorita acestei incarcari negative vor atrage ionii de Ag, care migreaza prin gel. Fiecare ion care este atras va fi neutralizat si si va deveni Ag metalic. Cu cat o zona este mai expusa la RX sau lumina, cu atat mai multi electroni se vor pierde de catre Br si tot atati ioni de Ag vor fi atrasi si metalizati. Br eliberat in emulsie se absoarbe.

Zonele de senzitivitate incarcate cu multi ioni de Ag devin centri pentru imaginea latenta. Acesti centri apar ca densitati radiologice pe imaginea manifesta. Pentru a aparea un centru de imagine latenta este nevoie de cel putin 3 zone de senzitivitate, care sa aiba cel putin 3 atomi de Ag fiecare. Cu cat este mai expus filmul, cu atat mai mult Ag metalic se depune si apare densitatea pe imaginea radiografica.

Concluzie

Zonele de senzitivitate sunt baza formarii imaginii latente, dupa expunere aceste zone atrag electroni, care la randul lor atrag ioni de Ag. Atunci cand au fost atrasi suficienti ioni apar centrii imaginii latente la nivelul carora se depune Ag metalic, care apare negru dupa procesarea chimica.

Tipuri de film

Exista doua tipuri generale de film, cel cu expunere directa si cel cu ecran intaritor. Filmul cu ecran intaritor poate avea emulsie pe o fata sau pe amandoua.

Filmul cu expunere directa

Este filmul fara ecran intaritor, care se foloseste intr-o cutie de carton, pe post de caseta. Are emulsie pe o singura fata, care este mai putin sensibila decat in cazul filmelor cu ecran intaritor si necesita mai mult timp pentru developare. Aceste filme au nevoie de mai mult timp de expunere si de procesare manuala. Desi sunt inca folosite pentru radiografiile dentare, sunt considerate depasite.

Filmele cu ecran intaritor

Sunt folosite la scara larga. Pot avea un ecran sau doua. Filmele cu ecran intaritor, fata de cele fara ecran sunt mai sensibile la lumina si mai putin sensibile la radiatiile X. Pe aceste filme stratul de emulsie este mai fin si necesita un timp mai scurt de developare. Procesarea acestor filme se poate face manual sau automat. Filmele au o fata cu emulsie sau ambele.

Filmele cu emulsie dubla au strat de emulsie pe ambele fete, iar peste acesta au un strat protector. In Radiologie se folosesc de obicei filmele cu emulsie dubla si doua ecrane intaritoare.

Filmul cu emulsie simpla, are emulsie pe o singura parte si un singur ecran intaritor. Are multiple utilizari inclusiv duplicarea, substractia, CT, RM, sonografie, Medicina nucleara, mamografie si printare laser. Filmul cu emulsie simpla mai are un strat special, care il diferentiaza de filmul cu emulsie dubla. Acest strat este colorat, este asezat pe fata posterioara si are rolul de a impiedica curbarea si formarea de halo. Haloul se formeaza atunci cand emulsia este expusa a doua oara sub actiunea luminii reflectate. Aceasta lumina poate proveni de la ecranul de intarire folosit la mamografie, sursele de lumina ale camerelor utilizate la CT, RM, Medicina nucleara sau sonografie, precum de la sursa de lumina folosita la duplicare in radiologie. Fata mata a filmului este cea cu emulsie, iar fata stralucitoare este cea cu stratul special. Acest strat posterior colorat va fi indepartat in timpul procesarii.

Caracteristicile filmului



Producatorii de filme radiologice ofera o larga gama de filme care nu difera numai ca dimensiuni si tipuri, ci si ca fotosensibilitate, contrast, gradul expunerii, sensibilitatea spectrala si incrucisarea.

Fotosensibilitatea, contrastul si gradul expunerii

Un film cu fotosensibilitate mai mare este mai sensibil la RX si lumina. Cresterea sensibilitatii duce la scaderea timpului de expunere pentru a aparea o densitate specifica. Exista doi factori primari care afecteaza fotosensibilitatea filmului. Amandoi factorii privesc halogenurile de argint, care se afla in stratul de emulsie. Primul factor este reprezentat de numarul de cristale de halogenura, iar al doilea priveste marimea acestora. Atunci cand numarul de cristale de halogenura de Ag creste, fotosensibilitatea scade, la fel ca si in cazul cresterii marimii cristalelor. Cu cat un film este mai fotosensibil cu atat necesita o cantitate mai mica de raze pentru a se produce o densitate specifica.

Contrastul se refera la abilitatea filmului de a oferii anumite nivele de contrast ale imaginii. Pe filmele cu contrast mare apar zone albe si negre. Pe filmele cu contrast redus apar umbre de gri.

Fotosensibilitatea, contrastul si expunerea pot fi reprezentate grafic prin curba senzitometrica. Senzitometria studiaza legatura dintre gradul expunerii si densitatea aparuta pe film.

Sensibilitatea spectrala

Sensibilitatea spectrala  se refera la lumina de o anumita culoare la care este mai sensibil filmul. Exista filme sensibile la albastru si filme sensibile la verde. Atunci cand filmul se foloseste cu ecran intaritor, spectrul de emisie al ecranului trebuie sa fie identic cu spectrul de sensibilitate al filmului.

Spectrul de emisie se refera la culoarea luminii produsa de un anumit ecran intaritor. In Radiologie exista ecrane emitatore de lumina albastra si de lumina verde. Este esentiala potrivirea spectrelor, adica spectrul de emisie albastru al ecranului cu spectrul de absorbtie albastru al filmului. Daca acestea nu sunt respectate se obtin densitati care nu corespund cu realitatea.

Spectrul de sensibiliate este in legatura si cu filtrele de lumina de lumina, acestea dau o anumita culoare luminii pentru iluminare si se folosesc in camera intunecata. Filtrul utilizat este ales in functie de sensibilitatea spectrala a filmului. Filtrele GBX se pot folosi pentru filmele sensibile la lumina verde si albastra. Filtrul Wratten 1A se foloseste pentru filmele sensibile la verde, iar filtrul Wratten 6B pentru filmele sensibile la lumina albastra. Majoritatea filmelor trebuie developate in intuneric complet pentru a nu se colora de la lumina filtrului de siguranta. Nepotrivirea spectrului filmului cu spectrul filtrului poate determina aparitia fenomenului de ceata pe film. Aceasta pe radiografie se va manifesta ca densitate crescuta si contrast scazut.

Incrucisarea

Acest fenomen priveste exclusiv filmele cu dubla emilsie si doua ecrane intaritoare. Si se refera la lumina produsa de un ecran intaritor, care expune fata cu emulsie de partea opusa intrarii razelor si apoi incruciseaza stratul de baza pentru a expune si cealalta fata. Acest fenomen determina reducerea detaliilor de pe film. S-au facut progrese in reducerea incrucisarii. Asocierea cristalelor de halogenura de Ag cu tehnologia „T-grain” reduce considerabil incrucisarea. Mai nou a aparut tehnologia cu zero incrucisare pentru filmele cu emulsie dubla. Adaugarea unui strat antiincrucisare pe fiecare fata a stratului de baza, in imediata apropiere a stratului de emulsie a redus acest fenomen.

Un exemplu de tehnologie cu zero incrucisare este prezent in sistemul de imagistica toracica Kodak InSight™. Acest sistem contine doua tipuri de emulsie, una cu contrast mare si una cu contrast redus. De asemenea, exista doua tipuri de ecrane intaritoare, unul mai sensibil decat celalalt, numite ecrane asimetrice. Straturile cu zero incrucisare asigura formarea imaginii independent la nivelul celor doua fete ale stratului de baza. Imaginea rezultata ofera detalii despre campurile pulmonare cat si despre anatomia zonei mediastinului.

Ecranul intaritor

Scop si functie

Ecranul intaritor este un dispozitiv care se afla in casete si contine fosfor, cu rolul de a transforma RX in lumina, care va expune filmul. Fosforul este un element chimic, care emite lumina atunci cand asupra sa cad radiatii. Rolul ecranului intaritor este de a reduce doza de radiatii la care este expus pacientul, comparativ cu radiografiile cu expunere directa, permite scaderea mA si a timpului de iradiere. Singurul dezavantaj este reducerea detaliilor pe radiografie.

Ecranul intaritor amplifica sau intensifica energia la care este expus. Fara aceste ecrane, filmul ar fi expus exclusiv la RX. Cu aceste ecrane, filmul este expus 90% pana la 99% la lumina, ramanand 1% pana la 10% razelor X.

Luminescenta

Ecranele intaritoare actioneaza asupra filmului prin procesul numit „luminescenta”. Acesta reprezinta emisia de lumina de catre ecran atunci cand este stimulat de RX. Ecranele de intarire pot face luminescenta in doua moduri. Tipul dorit in Imagistica este fluorescenta. Fluorescenta se refera la abilitatea fosforului de a emite lumina vizibila numai atunci cand este expus la RX. Fosforescenta este un alt termen utilizat pentru a descrie emisia de lumina de catre ecran, dar in acest caz fosforul continua sa emita lumina si dupa terminarea expunerii. Fosforescenta este un fenomen nedorit.

Alcatuirea ecranelor intaritoare

Ca si filmele radiografice, ecranele intaritoare pot fi descrise pe straturi. Cel mai aproape de film este stratul de protectie, din material plastic. Acesta are rolul de a proteja stratul de fosfor, care este mai fragil si se afla dedesubt. Stratul de fosfor este stratul activ si este cel mai important deoarece absoarbe, transmite si transforma RX in lumina. Uneori acestui strat i se aplica o vopsea cu rol de a absorbi lumina, pentru a scadea cantitatea de lumina care cade pe film.

Urmatorul strat are rol de absorbtie sau reflectare. Ecranele intaritoare au un strat cu rol de reflectare sau unul cu rol de absorbtie, niciodata amandoua. Stratul cu rol de a reflecta lumina este alcatuit din Oxid de Mg sau Dioxid de Ti. Acest strat orienteaza catre film lumina emisa de fosfor in toate directiile. Atunci cand se foloseste un strat cu rol de absorbtie a luminii, este reprezentat de un strat de vopsea cu rol de absorbtie si are rolul de a absorbi lumina produsa de stratul de fosfor.

Stratul cel mai de jos si cel mai departe de film este baza. Acesta trebuie sa fie flexibil si stabil din punct de vedere chimic si este facut din poliester sau carton. Confera suport si stabilitate stratului de fosfor.

Sistemele cu ecrane de intarire folosite in casete au de obicei un ecran plasat pe partea casetei care priveste catre tubul de RX se numeste ecran anterior si unul de partea opusa, ecran posterior. Filmul cu doua ecrane intaritoare este expus la lumina de doua ori mai mult decat filmul cu un ecran intaritor, primul fiind expus la lumina din doua parti. Filmele cu emulsie simpla au un singur ecran de intarire, care este montat ca si ecran posterior.

Caracteristicile ecranelor de intarire

Tipuri de fosfor

Exista in prezent numeroase tipuri de fosfor disponibile pentru producerea ecranelor de intarire. Cele mai frecvent utilizate sunt din grupa elementelor teroase, expuse in tabelul de mai jos. Numarul atomic al acestor elemente variaza de la 57 la 71 si sunt cunoscute ca elemente teroase rare, deoarece se extrag foarte greu si cu mari cheltuieli din pamant. Aceste elemente rare au inlocuit Tungstatul de Ca in Radiologia moderna. Tungstatul de Ca s-a folosit in fabricarea ecranelor intaritoare pana in 1970. La acel moment s-a descoperit proprietatea elementelor teroase rare de a absorbi mai multe RX si de a le converti in lumina vizibila mult mai eficient decat Tungstatul de Ca. De asemenea s-a observat o imbunatatire a detaliilor pe imaginea radiologica. Din aceste motive in prezent se folosesc numai elementele teroase rare pentru fabricarea ecranelor intaritoare.

Tabel 1: Materiale folosite pentru ecranele intaritoare si spectrul lor de emisie

Fosfor

Spectru de emisie

Tungstat de Calciu (CaWO4)



Albastru

Elemente teroase rare

Oxibromura de Lanthan (LaOBr)

Albastru

Tantalat de Ytriu (YTaO4)

Ultraviolet/Albastru

Oxisulfit de Gadoliniu (Gd2O2S)

Verde

Ecranele de intarire se diferentiaza in functie de culoarea luminii pe care o emit sau prin spectrul lor de emisie. Deoarece emulsia de pe film este sensibila la lumina de o anumita culoare, ecranul si filmul trebuie sa se potriveasca din acest punct de vedere. Potrivirea spectrelor se refera la folosirea unui film sensibil la lumina albastra impreuna cu un ecran emitator de lumina albastra si a unui film sensibil la lumina verde cu un ecran emitator de lumina verde.

Fotosensibilitatea ecranelor intaritoare

Scopul ecranelor intaritoare este de a scadea doza de radiatie la care este expus pacientul. Deoarece fosforul poate creste actiunea RX prin conversia lor in lumina, folosirea ecranelor a permis scaderea mA si a timpului de expunere fata de filmul cu expunere directa. Dezavantajul ecranelor este reducerea detaliilor. Exista mai multe tipuri de ecrane, care difera prin puterea de a intensifica actiunea RX si deci si prin acuratetea detaliilor inregistrate.

Capacitatea ecranelor de a produce lumina se numeste fotosensibilitate. Ecranele mai sensibile produc mai multa lumina la aceeasi expunere fata de ecranele mai putin sensibile.

Actiunea de intensificare a RX de catre ecran poate fi descrisa prin formula Factorului de intensificare (IF).Acest factor arata scaderea expunerii atunci cand se folosesc ecranele.

Expunerea necesara fara ecran

IF =

Expunerea necesara cu ecran

Exemplu. Daca pentru o radiografie de mana sunt necesari 100mAs la expunerea directa, folosind sistemul de ecrane pentru intensificare sunt necesari 4mAs pentru a obtine o imagine cu aceeasi densitate ca prima. In acest caz Factorul de intensificare este:


100mAs

IF =

4mAs

IF = 25

Aceasta arata ca este nevoie de o expunere de 25 de ori mai mare in cazul filmelor cu expunere directa.

Concluzia este ca in cazul ecranelor cu fotosensibilitate mai mare este nevoie de o doza mai mica de radiatii, decat in cazul ecranelor cu fotosensibilitate redusa si mult mai mica decat in cazul folosirii filmelor cu expunere directa.

Proprietatea ecranelor de a produce lumina viibila si deci densitati pe film se poate numi si Fotosensibilitate relativa. Aceasta rezulta din compararea cantitatii de lumina produse de catre diverse sisteme de ecrane, la aceeasi expunere. Standard se foloseste cantitatea de lumina produsa de ecranul cu Tungstat de Ca, acesta fiind considerat a avea fotosensibilitate relativa de 100. La aceeasi expunere, un sistem cu fotosensibilitate de 200 va produce de doua ori mai multa lumina.

Cu cat fotosensibilitatea unui ecran este mai mare cu atat mai multe densitati vor aparea pe film, fotosensibilitatea si densitatea fiind direct proportionale.

Formula de conversie a mAs pentru ecrane intaritoare este folosita de Radiologi pentru a ajusta mAs atunci cand se schimba fotosensibilitatea.

mAs1 Fotosensibilitatea relativa2

=

mAs2 Fotosensibilitatea relativa1

Exemplu. Daca pentru a obtine o imagine radiografica corecta se folosesc 10mAs pentru un ecran cu o fotosensibilitate de 400, cati mAs sunt necesari pentru a obtine aceeasi imagine folosind un ecran cu fotosensibilitate de 100?

10mAs Fotosensibilitate 100

=

mAs2 Fotosensibilitate 400

mAs2 = 40

Atunci cand se trece de la un ecran cu fotosensibilitate relativa de 400 la unul cu fotosensibilitate 100, va fi nevoie de cresterea de patru ori a mAs pentru a obtine aceeasi calitate a imaginii. Aceasta inseamna ca si pacientul va fi expus la o doza de patru ori mai mare.



Factori care influenteaza Fotosensibilitatea ecranelor

In Sectiile de Radiologie, care folosesc filme cu ecrane intaritoare, se utilizeaza sisteme de ecrane cu cel putin doua tipuri de fotosensibilitate. Un sistem rapid cu fotosensibilitate relativa de 400, care asigura balanta intre beneficiul pacientului, prin scaderea dozei de radiatii si dezavantajul reducerii densitatii pe film. Acest sistem se utilizeaza pentru radiografii toracice, abdominale, de pelvis, craniu si oase faciale, mai putin mandibula si oasele nasului. De asemenea poate fi folosit la examinarile care utilizeaza substanta de contrast. De obicei mai este disponibil inca un sistem de ecrane, mai lent, care este marcat pe casete ca „detaliu” sau „extremitate”. Fotosensibilitatea acestui sistem este de 100 si se foloseste pentru radiografiile de extremitati, mandibula si oasele nasului. Acestea nu necesita folosirea unei grile. Sistemele lente presupen o iradiere mai mare a pacientului, avantajul este ca zona radiografiata este mica. Sistemele de ecrane pentru detalii inregistreaza o imagine radiografica foarte buna. Radiologul trebuie sa aleaga cel mai bun sistem de ecrane care sa asigure minimum de iradiere cu maximum de informatie pe film.

Unii factori afecteaza viteza cu care sunt transformate RX in lumina, cum ar fi eficienta absorbtiei si a conversiei, grosimea stratului de fosfor, marimea cristalelor de fosfor si prezenta unui strat cu rol de reflectare sau absorbtie sau a unei culori adaugate stratului de fosfor.

Diferentele de absorbtie si conversie au jucat un rol important in trecerea de la ecranele cu Tungstat de Ca la cele cu elemente din familia Lantanidelor. Eficienta absorbtiei se refera la proprietatea ecranului de a absorbi fotonii de RX incidenti. Ecranele cu elemente teroase rare absorb pana la 60% din acesti fotoni, pe cand cele cu Tungstat de Ca numai 30-40%. Eficienta conversiei descrie cat de bine sunt preluati fotonii de RX si convertiti in lumina vizibila. Elementele teroase rare produc de trei sau patru ori mai multa energie luminoasa per electron preluat, decat Tungstatul de Ca. Deci folosirea acestora scade doza de RX si produce o imagine cu densitate corespunzatoare.

Datorita absorbtiei eficiente a RX de catre elementele teroase rare, au fost produse casete cu ecrane asimetrice sau cu ecrane care nu sunt identice. In casetele cu ecrane asimetrice ecranul posteror este mai sensibil si compenseaza reducerea fotonilor de Rx care au fost absorbiti de ecranul anterior. Astfel se egalizeaza intensitatea luminii pe ambele fete ale filmului.

Grosimea stratului de fosfor influenteaza fotosensifilitatea. Un strat mai gros contine mai mult fosfor decat unul fin. Cu cat este mai mult fosfor cu atat mai multa lumina va fi produsa, deci creste fotosensibilitatea. Cristalele mari de fosfor produc mai multa lumina decat cele mici.

Alti factori care influenteaza fotosensibilitatea sunt prezenta sau absenta stratului cu rol de reflectare, stratul cu rol de absorbtie a luminii si a culorii cu rol de absorbtie a luminii de la nivelul stratului de fosfor. Stratul cu rol de reflectare creste fotosensibilitatea prin reflectarea luminii inapoi pe film. Stratul cu rol de absorbtie si cel cu vopsea au rol de a scadea fotosensibilitatea prin absorbtia luminii, care altfel ar cadea pe filmul deja expus. 

Fotosensibilitatea si detaliul inregistrat

Atunci cand cristalele de fosfor sunt energizate de RX, acestea emit lumina, care se orienteaza spre pelicula de emulsie. Aria filmului expusa la lumina produsa de un cristal de fosfor este mai mare decat aria filmului expusa unui foton de RX. Aceasta imprastiere a informatiei duce la pierderea detaliilor, cu aparitiia imaginilor neclare. Lumina care provine de la un cristal mai mare sau care este mai deparde de film, cazul straturilor groase de fosfor, are arie de proiectie mai mare si va produce o imagine cu pierdere mare de informatie.

Detaliul imaginii radiologice este influentat si de stratul cu rol de reflectare, care determina un drum mai lung al fotonilor, deci si o imprastiere mai mare a luminii. Pentru imbunatatirea detaliilor imaginii s-au folosit straturile cu rol de absorbtie si vopselele cu rol de absorbtie adaugate stratului de fosfor, care reduc fotosensibilitatea ecranelor.

Cu cat fotosensibilitatea este mai mare cu atat detaliile inregistrate sunt mai putine.

Ecranele cu elemente teroase rare dau o imagine mai bogata in detalii decat cele cu Tungstat de Ca. Deoarece aceste elemente au o eficienta mai mare a absorbtiei Rx si conversiei in lumina se poate obtine un sistem rapid de transformare a RX, care sa aiba un strat fin de fosfor sau cristale mici sau amandoua aceste caracteristici. Dar pot fi folosite si in sisteme cu viteza mica de transformare.

Fluctuatia cuantica

Fluctuatia cuantica sau Raportul semnal-zgomot, poate fi definit sa fluctuatia statistica a cantitatii de fotoni de RX care contribuie la formarea imaginii pe mm2. Atunci cand ecranele de intarire primesc un numar redus de fotoni pentru a obtine o imagine de densitate corespunzatoare, apare aspectul granulat al acesteia sau imaginea de „sare si piper”, in comparatie cu o densitate omogena. Acest fenomen se datoreaza folosirii unui ecran cu fotosensibilitate mare si cu expunere mica. Fluctuatia cuantica scade detaliile inregistrate. Pentru a scadea Fluctuatia cuantica trebuie crescut mAs. Acest lucru se poate face prin folosirea unui sistem de ecrane cu fotosensibilitate mai mica sau prin cresterea mAs si scaderea kV.

Intretinerea ecranelor

Calitatea imaginii radiografice depinde de felul in care sunt intretinute ecranele. Sunt doua proceduri de intretinere mai importante. Primul este curatarea periodica. Suprafata ecranului vine in contact cu mediul si cu mainile celor care incarca si descarca casetele. Deci se acumuleaza grasime si praf, care trebuie indepartate cu substante antistatice.

Al doilea lucru important este ca filmul sa fie in contact cu ecranul, daca exista spatiu se va obtine o zona intunecata pe film. Exista teste pentru a identifica problemele de contact intre film si ecran care trebuie repetate la 6 pana la 12 luni.

Casetele

Casetele sunt continatorul filmului si al ecranelor. Acestea nu trebuie sa fie transparente, trebuie sa cantareasca putin pentru a putea fi manipulate rapid si usor si trebuie sa fie destul de rigide incat sa nu se deformeze sub greutatea pacientului. De asemenea trebuie sa lase sa treaca maximum posibil de fotoni catre ecran. Fata casetei contine materiale cu absorbtie slaba a RX ca: bachelita, Mg, grafit, posterior se afla o foita subtire de Pb.

Casetele trebuie sa asigure un contact bun al filmului cu ecranul.

Radiografia digitala

Radiografia digitala presupune formarea identica a RX, absorbtia diferita si controlul distributiei luminii, facand paralela cu Radiografia conventionala. Totusi razele care ies din corpul de examinat ajung in contact cu un receptor pentru imagine foarte diferit de film. Imaginea latenta este convertita in imagine digitala, care ajunge sa fie prelucrata de un computer.

Exista doua moduri de a face radiografia digitala. Cea mai frecventa este Radiografia computerizata, care foloseste o caseta incarcata cu o placa ce contine fosfor fotostimulabil. Cealalta metoda se refera la Radiografia digitala sau Radiografia prin citire directa digitala, care utilizeaza un panou plat cu detectoare cu rol de a absorbi radiatia iesita din corpul pacientului.

Receptorii imaginii pentru radiografia computerizata

Receptorul imaginii pentru RC seamana foarte mult cu cel pentru radiografia conventionala, este tot o caseta care poate sa aiba forme diferite, dar nu contine film ci numai o placa pentru formarea imaginii, care se aseamana unui ecran intaritor. Exista un strat de suport, stratul de fosfor si stratul de protectie. Elementul cheie in stratul de fosfor este reprezentat de cristalele de Fluorura de Ba, acoperite cu Europium.

Atunci cand RX lovesc stratul de fosfor se elibereaza o parte din energie sub forma de lumina, iar restul energiei si electronii sunt absorbiti in stratul de fosfor. Aceasta constituie imaginea latenta, care se pierde in timp daca placa nu este procesata in 24-48 ore. Cea mai buna calitate se obtile la procesarea in maximum o ora de la expunere.

Placile trebuie folosite in maximum 48 de ore , daca nu trebuie supuse unui ciclu de curatare inainte de folosire.

Fotosensibilitatea unei placi este asemanatoare unui sistem film-ecran cu o fotosensibilitate relativa de 200. De asemenea si mAs folosit este ca pentru un sisitem de 200, mai mic de doua ori decat pentru un sistem de 400, care este foarte frecvent folosit in radiologia conventionala.

Receptorul imaginii cu citire directa digitala

Acest receptor este alcatuit dintr-un panou plat, care este expus direct razelor si care absoarbe radiatia si transforma energia in semnal electric. Are dimensiuni de 14×17 inch.

Imaginea latenta la nivelul acestui receptor este reprezentata de incarcatura electrica stocata in tranzistor pana la citire.Exista doua sisteme de citire directa, unul cu proces de citire indirect si unul cu proces de citire direct.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1586
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site