Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

COTATIILE BURSIERE SI HEDGINGUL

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Prezentarea generala a intreprinderii - HOLIDAY TOURS
Analiza bursiera
Dezvoltarea planului conceptual de cercetare
Amenintarile mediului de afaceri din Romania
CONCEPTUL DE EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR
Caracterizarea mediilor de afaceri moderne
ORGANIZAREA SI CONDUCEREA PROCESULUI DE NEGOCIERE
IMPACTUL MODERNIZARII SI AL RESTRUCTURARII ECONOMIEI NATIONALE ASUPRA EFICIENTEI ECONOMICE
INVENTARIEREA PATRIMONIULUI S.C. I.M.C.F. S.A. Bucuresti si S.I.M.C. Constanta
EVALUAREA AFACERILOR - Caiet de lucrari practice

COTATIILE BURSIERE SI HEDGINGUL

1. Cotatiile (cursurile) bursiere

Sub denumirea de cotatii sau cursuri bursiere se inteleg preturile la care se incheie tranzactiile la bursa.




Nivelul cotatiilor se stabileste zilnic, atat pentru tranzactiile „la vedere”, cat si pentru cele „la termen”.

In cazul tranzactiilor „la termen”, in functie de situatia conjuncturala se stabileste pretul pentru livrarile ce se vor face in urmatoarele 3 – 18 luni.

Cotatiile bursiere se stabilesc zilnic pentru toate categoriile de tranzactii si se afiseaza public, pe tabla sau pe panouri electronice in localul bursei, publicandu-se in ziare de larga circulatie, cat si in buletinele oficiale de cursuri.

Inregistrarea si transmiterea cotatiilor zilnice are o dubla semnificatie, fiind importante atat pentru tranzactiile ce se incheie in cadrul burselor, cat si pentru intreaga situatie a preturilor de pe pietele de marfuri.

Cotatiile bursiere se clasifica dupa anumite criterii ce caracterizeaza structura acestora si anume:

modul de calcul;

realizarea tranzactiilor;

momentul publicarii.

Dupa modul de calcul, cotatiile bursiere se impart in trei categorii si anume :

medii;

limita;

de lichidare.

Cotatiile medii se determina ca medie zilnica sau pe sesiuni de tranzactii (de dimineata si de seara), pe baza preturilor efective ale tranzactiilor din intervalul respectiv.

Cotatiile limita se calculeaza ca medii ale preturilor minime (limite minime) sau ale preturilor maxime (limite maxime) din intervalul luat in calcul.

Cotatiile limita reprezinta, pe de o parte, media preturilor maxime iar pe de alta parte, media preturilor minime ale marfurilor tranzactionate la bursa. Ele servesc ca baza de decontare a tranzactiilor la termen.

Cotatiile de lichidare se calculeaza de catre Casa de Clearing si reprezinta, de regula, diferente de cursuri din tranzactiile la termen, avand intotdeauna un caracter oficial.

Cotatiile de lichidare se stabilesc diferit de la o bursa la alta, dar, de regula, se folosesc urmatoarele cinci metode :

pretul la care s-au incheiat cele mai multe tranzactii;

media artimetica ponderata a preturilor la care s-au incheiat contractele intr-o sesiune;

ultimul pret la care s-a incheiat un contract in cadrul unei sesiuni;

cel mai mare pret la care s-a incheiat un contract;

pretul stabilit de o comisie speciala a bursei, dupa analiza contractelor semnate.

Cotatiile de lichidare se stabilesc pentru finalizarea tranzactiilor la termen si sunt publicate de Casele de Clearing sau de Oficiile de decontare.

Din punct de vedere al realizarii tranzactiilor la bursa, cotatiile se clasifica in doua categorii:

cotatii efective;

cotatii nominale.

Cotatiile efective se stabilesc pe baza tranzactiilor efective incheiate in cursul zilei sau intr-o perioada data sau a tranzactiilor selectate pentru caracterizarea situatiei pietei.

Cotatiile nominale se stabilesc pentru acele marfuri care coteaza curent la bursa, pentru care nu s-au incheiat tranzactii, din lipsa de cerere sau ofera, intr-o perioada de cel mult cateva zile.

Dupa momentul publicarii, cotatiile bursiere pot fi :

oficiale;

neoficiale.

Cotatiile oficiale sunt publicate dupa incheierea sesiunii de dimineata si sunt calculate pe baza preturilor din sesiunea de dimineata.

Cotatiile neoficiale sunt publicate dupa incheierea sesiunii tranzactiilor de seara si constituie elemente de referinta pentru tranzactiile din ziua urmatoare.

Tendinta bursei, in limbaj tehnic, poate fi

solida ( strong) – daca sunt perspective de crestere a preturilor;

moale sau slaba (weak), daca se intrezareste o scadere a preturilor;

constanta sau de mentinere (constant), daca nu se prevede o modificare a cursului.

Rolul cotatiei bursiere este dublu : atat de instrument, cat si de indicator.

Cotatia bursiera este instrumentul prin care se exprima cel mai bine, ceea ce se intampla in „ring-ul” bursei, respectiv raportul cerere-oferta in cadrul tranzactiei succesive.

Rolul de indicator al cotatiei bursiere rezulta din faptul ca se poate indica care este raportul viitor al cererii si ofertei de marfa.

Pentru a fi semnificativa, o cotatie bursiera, care reflecta raportul cerere-ofera din „ringul” bursei este obligatoriu sa reflecte si raportul cerere-oferta de pe „piata din afara ringului”, astfel ca, pretul realizat pe „ring” sa devina oglinda pietei produsului la nivel national si respectiv, international.

Aceasta cerinta este realizabila numai daca volumul tranzactiilor incheiate pe „ring” este suficient de mare, in raport cu volumul tranzactiilor de pe „piata spot” (la vedere).

In acest fel, un raport relativ dezechilibrat al cererii si ofertei se reechilibreaza prin migrarea participantilor dintr-o pozitie in alta, iar cotatiile au tendinta de a se stabiliza intr-o masura mai mica sau mai mare.

La sfarsitul fiecarei sesiuni de tranzactii, Casa de Clearing (de compensatie) compara pretul la care a fost incheiat fiecare contract ramas deschis (necompensat), cu nivelul cotatiei din sesiunea respectiva si trece diferentele in conturile participantilor (membrii bursei, clienti, agenti de brokeraj), dupa urmatoarea regula generala :

un vanzator care a vandut la un pret mai mare decat cotatia, castiga diferenta (si invers daca pretul este mai mic), iar un cumparator care cumpara la un pret mai mic decat cotatia castiga diferenta (si invers daca pretul este mai mare).

Acest sistem de inscriere in conturi a castigurilor si pierderilor actioneaza asupra partilor, atat timp cat contul ramane deschis sau atat timp cat una din parti nu adopta o pozitie contrara in scopul compensarii si deci, a incheierii pozitiei initiale.

Adoptarea pentru compensare a pozitiei contrare se materializeaza in situatia in care vanzatorul cumpara, iar cumparatorul vinde.

Operatiunile „futures” reprezinta sursa principala in formarea preturilor pentru marfurile respective in celelalte tipuri de tranzactii spot si forward.

De regula, preturile „futures” sunt mai mari decat preturile spot, intrucat aceasta diferenta este in mare parte determinata de timpul ramas pana la scadenta contractului „futures”, ceea ce inseamna ca, cu cat acest interval de timp este mai mare, cu atat aceasta diferenta este mai mare, iar pe masura ce termenul de livrare se apropie, pretul „futures” va converge, inevitabil, spre pretul „spot”.

Marimea diferentei dintre preturile spot si preturile futures este determinata de asa numitul „cost of carry”.

Cost of carry cuprinde chetuielile aferente achizitionarii si pastrarii unei marfi pe parcursul unei perioade de timp determinate (costul aferent finantarii cumpararii marfii si costurile aferente depozitarii, asigurarii si transportului acesteia).

Relatia dintre pretul cash sau spot si pretul „futures” a oricarei marfi este data de urmatoarea formula denumita ecuatia „cost of carry”:

pretul futures

pretul cash

costul finan-tarii unei uni-tati de marfa

costul pastra-rii unei uni-tati de marfa

Pretul futures, astfel calculat, poarta denumirea de „pret futures full-carry”.

Exprimarea „preturilor futures” difera de la un contract la altul si sunt diseminate pe plan international, utilizandu-se urmatorii termeni privind cotatiile:

Open”, semnifica pretul aferent primei tranzactii a zilei, tranzactie ce are loc in intervalul de timp desemnat ca deschidere a pietei (opening call), deci pretul de deschidere;

„High”, inseamna pretul cel mai inalt inregistrat pentru o tranzactie din timpul zilei respective, adica pretul maxim al zilei;

„Low”, este pretul cel mai scazut inregistrat pentru o tranzactie din timpul zilei respective sau pretul minim;

„Settle”, reprezinta pretul de regularizare stabilit de Comitetul de Regularizare al bursei respective si are ca scop indicarea valorii corecte a contractului futures la inchiderea zilei de tranzactii. Pretul de regularizare nu este neaparat si ultimul pret al zilei de tranzactii;

„Change”, reprezinta diferenta dintre pretul de regularizare al zilei respective si pretul de regularizare al zilei anterioare de tranzactii, respectiv, variatia fata de ziua precedenta;

„Lifetime high and low”, reprezinta pretul cel mai inalt si cel mai scazut inregistrat in intreaga perioada de tranzactionare a contractului respectiv, deci limitele de pret inregistrate pe durata de viata a contractului (lifetime);

„Open Interest”, semnifica numarul de pozitii futures deschise (cele ce nu au fost lichidate), existent la inchiderea zilei precedente de tranzactii. Open interest arata volumul pozitiilor deschise pe fiecare luna;

„Volume”, reprezinta numarul total al contractelor futures tranzactionate in ziua respectiva.

Protectia contra riscurilor variatiilor de pret (hedging-ul)

Hedging-ul este definit in mai multe variante:

procedura de protectie destinata sa minimizeze pierderile ce ar putea rezulta in timpul processing-ului si marketingului datorita unor evolutii adverse de pret;

asigurarea pretului pe baza principiului „alunecarii” sau „mutarii” riscurilor;

metoda practica de compensare a riscului evolutiei pretului, inerent pe orice piata „cash”, prin luarea unei pozitii egale, dar opuse pe piata „futures

o tranzactie la termen al carui scop este de a oferi atat producatorilor, cat si consumatorilor o protectie impotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor

Operatiunea este denumita si de „acoperire” si consta in imbinarea de catre un producator sau comerciant a unor tranzactii de sens opus „la disponibil” si „la termen”, in scopul reducerii sau eliminarii pierderilor ce ar rezulta din aceste fluctuatii de pret.

Fluctuatiile preturilor se intalnesc atat intr-o economie stabila, cat si intr-o economie in tranzitie.

Intr-o economie stabila, preturile prezinta cresteri sau scaderi frecvente, cotatia bursei aparand ca un indicator relevant, influentat de o serie de factori, cum ar fi:

nivelul productiei (locale, regionale, internationale);

nivelul cererii curente;

modificari in politica comerciala a diverselor tari ce pot viza fie politici de redresare a balantei comerciale si de plati, fie reorientari ale consumului industrial si al populatiei, fie trecerea de la liberalizarea totala la protectionism sau invers, fie modificari in nivelul taxelor vamale;

situatia generala a unei economii reflectata prin evolutia indicelui inflatiei sau prin raportul in care se plaseaza moneda nationala in raport cu alte monede;

situatia politica interna si internationala;

evenimente naturale cu impact social, cum ar fi seceta, cutremurele, inundatiile, alte calamitati naturale;

speculatii masive pe pietele de marfuri sau de valori.

Intr-o economie stabila, acesti factori pot fi previzionati si chiar cuantificati.

Intr-o economie in tranzitie, tendinta obiectiva a preturilor este de crestere, fiind foarte dificil de a estima cat mai exact aceasta crestere.

Spre exemplu, un producator, care investeste azi pentru realizarea unei productii pe care o va vinde in urmatoarele 6 – 12 luni si care, in mod firesc, conteaza pe recuperarea cheltuielilor si obtinerea unui anumit profit din valorificarea productiei, poate constata atunci cand preturile cresc mai putin decat a previzionat, ca este in situatia de a pierde.

Acelasi efect apare si pentru un cumparator de materie prima, care isi programeaza productia in functie de nivelul pretului de pe piata spot a materiei prime, in situatia in care acest pret creste la un nivel superior celui previzionat.

In acelasi timp, pretul de baza al marfii tranzactionate pe o piata futures sufera si alte influente, unele destul de importante si care fac ca modul de actiune al participantului pe piata futures sa fie conditionat de o analiza profesionala extrem de atenta si cuprinzatoare.

De exemplu, in cazul cerealelor se suporta influentele ulterioare achizitionarii marfii, fiind greu de anticipat pe o perioada de 6 – 9 luni costul si problemele transportului marfii pana la destinatie, costul asigurarii, costul depozitarii si al operatiunilor de pastrare (uscare, reconditionare, tratare), costul creditelor s.a.

De asemenea, influenta jocului speculativ pe o piata futures
dintr-o economie in tranzitie este deosebit de greu a fi anticipata si cuantificata.

In cadrul unei piete in tranzitie, speculatorii pot produce modificari insemnate, astfel incat, raportul cerere-ofera manifestat in ringul bursei sa nu se mai coreleze cu raportul cerere-ofera din economie, deci din afara ringului bursei.

In concluzie, atat intr-o economie stabila, cat si mai ales intr-una in tranzitie, una din cele mai importante functii economice ale pietelor la   termen este managementul riscului, ceea ce inseamna ca hedgerii ce detin sau au prevazut ca vor detine fizic o anumita marfa, vor fi preocupati de faptul ca pretul marfii respective se poate modifica inainte ca ei sa vanda sau sa cumpere aceste marfuri.

Un hedger experimentat va folosi metoda de hedging pentru a nu rata oportunitatea oferita de piata de a realiza castig, intelegand ca este mai important sa-si stabileasca drept obiectiv pe piata mutarea riscului, decat sa-si protejeze investitia.

Cunoscand diferenta dintre pretul cash si pretul futures, hedgerul se poate asigura contra riscului fluctuatiei pretului, mizand pe relatia dintre pretul cash si pretul futures al marfii respective.

Diferenta dintre pretul cash al marfii, stabilit intr-o anumita zona si pretul futures al contractului privind marfa respectiva, poarta denumirea de „basis” si are in vedere urmatoarele:

tranzactiile de pe piata cash implica achizitionarea si vanzarea de marfuri fizice la preturi concurente;

tranzactiile de pe piata futures implica achizitionarea si vanzarea de contracte futures, care sunt intelegeri standardizate de a accepta sau livra o anumita marfa, intr-un loc prestabilit.

De regula, pentru calcularea diferentei (basis), se ia in calcul pretul futures pentru luna cea mai apropiata:

basis = pret cash – pret futures

Basisul poate fi atat pozitiv, cat si negativ depinzand de pretul cash care poate fi mai ridicat sau mai scazut decat pretul futures.

Daca preturile cash si futures sunt egale, basisul este egal cu zero.

Ratiunea hedgingului deriva din faptul ca preturile futures si cash ale unei marfi sau ale unor marfuri corelate (de exemplu grau – faina) au tendinta sa reactioneze in fata acelorasi factori economici si odata cu apropierea de data expirarii, pretul cash si pretul contractului futures prezinta tendinta de convergenta.

Costurile de intretinere ale unei marfi, in mod normal, se regasesc in preturile futures pentru diferitele luni de livrare, intrucat ele aditioneaza costurile de stocare, de asigurare si dobanda capitalului investit, a caror marime este direct proportionala cu trecerea timpului.

Costul de moment al contractului futures cuprinde pe langa costul de intretinere si garantiile initiale, cererile de garantie, cat si costurile tranzactiei, daca acestea exista.

Datorita acestui fapt, pretul contractului futures cu data de scadenta cea mai apropiata este mai scazut decat preturile celorlalte contracte ce au date de scadenta mai indepartate.

In practica, se intalneste si situatia cand nivelul pretului contractului futures cu scadenta cea mai apropiata depaseste nivelul pretului contractului futures cu scadenta mai indepartata, situatie apreciata ca fiind anormala si piata futures pe care se intalneste se numeste „piata inversa” sau „inverted market”.

Practica bursiera mai utilizeaza si termenii de piata contango si piata backwardation, denumiri ce pornesc de la ideea ca pretul futures, este calculat sau estimat conform factorului cost-of-carry si ca atare, poarta si denumirea de pret futures full-carry.

Piata contango este denumirea data pentru situatia in care, diferenta dintre preturile futures si cele cash este determinata numai de factorul cost-of-carry.

Piata backwardation este denumirea data pentru situatia in care, preturile futures sunt mai mici decat preturile cash, diferenta (basis) fiind astfel pozitiva.

Acest termen este uneori utilizat si in cazul cand, pretul futures este mai mare decat cel cash, dar mai mic decat pretul futures full-carry, diferenta (basis) fiind in acest caz negativa.

Din punct de vedere economic, o piata backwardation este generata de situatia cand preturile spot cresc rapid, atingand niveluri foarte inalte, consecinta a unui nivel al ofertei mult scazut fata de nivelul cererii, existand o criza pe piata fizica a marfii, ce constituie activul de baza al contractului futures.

In cazul cand pe piata fizica a marfii apare o criza, marfa in sine poseda un „randament convenabil”, adica un venit determinat de simpla detinere sau pastrare a marfii respective, care nu este neaparat un venit pecuniar sau direct cuantificabil, intrucat el este dat de faptul ca se mentine cota de piata : spre exemplu, capacitatea unei firme de a-si folosi stocul pentru aprovizionarea fara intreruperi a clientilor.

O piata contango este caracteristica situatiei in care preturile futures cresc progresiv odata cu cresterea timpului ramas pana la expirarea contractului futures, iar in cazul unei piete backwardation preturile futures scad progresiv, odata cu cresterea timpului ramas pana la expirarea contractului futures.

Daca costurile intretinerii marfii sunt pozitive, atunci detinerea marfii respective pana la momentul livrarii devine profitabila si rezulta faptul ca marfa este pretuita la un nivel mai inalt decat cel din contractele futures.

Atat timp cat aceste castiguri cresc si perioada de detinere creste, iar contractele futures cu termenul cel mai scurt se negociaza la un pret mai ridicat. In aceste situatii, diferenta de pret poarta denumirea de prima.

In cazul cand costurile intretinerii marfii sunt negative, atat timp cat se detine marfa se vor inregistra in mod constant pierderi. Pentru a compensa aceasta pierdere, marfa se negociaza pe piata cash la un pret sub cel al pietei futures.

Diferenta dintre pretul de pe piata cash si pretul contractului futures cu data de livrare cea mai apropiata, poarta denumirea de discount.

Aceste situatii au impus urmatoarele trei conditii pentru obtinerea unui rezultat satisfacator intr-o operatiune hedging :

1) - cantitatea implicata in operatiunea de hedging trebuie sa fie egala cu cea supusa riscului;

2) - cand riscul este eliminat, cel care participa la hedging trebuie sa dea imediat ordin brokerului sa lichideze operatiunea la termen pentru a nu se expune unui risc nou de pret;

3) - calculul final este necesar sa evidentieze atat rezultatul operatiunii „la disponibil”, cat si pe cel al operatiunii „la termen”.

Operatiunea de hedging vizeaza doua scopuri:

a)      - de acoperire a riscurilor generate de oscilatia preturilor;

b)      - speculativ.

Scopul acoperirii riscurilor generate de oscilatia preturilor este determinat la randul lui de alte trei scopuri derivate, care practic inseamna trei variante ale operatiunilor de hedging:

vanzarea la termen de materii prime cu pret fix, prin care concomitent cu operatiunea de vanzare de marfuri fizice se incheie o tranzactie la termen de sens contrar, pentru ca eventuala pierdere care ar rezulta din cresterea preturilor pe piata, in momentul executarii livrarii marfurilor, sa fie acoperita prin castigul de la operatiunea la termen;

protejarea unui stoc de materie prima destinata realizarii unor produse ce urmeaza a fi exportate care urmeaza sa acopere pierderile ce ar rezulta ca urmare a deteriorarii pretului extern al materiei prime;

acoperirea riscului de pret la vanzarea unor produse in al caror pret extern ponderea hotaratoare o detin cheltuielilor cu materiile prime incorporate in acestea, materii prime al caror pret poate sa creasca apreciabil in momentul achizitionarii.

Coreland scopul acoperirii riscurilor generate de oscilatiile preturilor cu scopurile derivate, practica bursiera a creat o serie de strategii de hedging.

Cand la aceste operatii se adauga si intentiile speculative, atunci tranzactiile bursiere devin adevarate arhitecturi de inginerie economico-financiara, in care marfa si banul se transforma in simboluri de castig, pe baza diverselor informatii ce se acumuleaza la bursa.

Procedura de hedging se realizeaza in doua etape:

in prima etapa, in functie de pozitia hedgerului pe piata cash, „pentru a se pune la adapost” (cuvantul hedger inseamna in limba engleza cel care se pune la adapost), el poate atat sa cumpere, cat si sa vanda contracte pe piata futures;

in etapa a doua se va proceda la inchiderea propriei pozitii inainte de expirarea contractului, inchidere ce se realizeaza prin adoptarea unei pozitii opuse cu prima, avand in vedere acelasi contract si care mai poarta denumirea de offset.

In situatia in care prima pozitie a hedgerului determina vanzarea de contracte futures, atunci acesta este un vanzator, deci un short hedger”, care utilizeaza tipul de hedging de vanzare (short hedging) cu scopul de a „bloca” un pret de vanzare, convenabil celui ce initiaza hedgingul, iar daca prima pozitie determina achizitionarea de contracte futures, atunci acesta este un cumparator, deci un „long hedger”, care utilizeaza tipul de hedging de cumparare (long hedging), cu scopul de a „bloca” un pret de cumparare, convenabil celui ce initiaza hedgingul.

In practica se utilizeaza doua tipuri de hedging:

a. – cel de vanzare sau „scurt” – short hedging, care are drept scop protejarea valorii marfii din stoc sau a productiei viitoare impotriva unei scaderi a pretului pe piata.

Comerciantul care vinde se dispenseaza de marfa si este denumit, conform practicilor bursiere, „short hedger”;

b. – cel de cumparare sau „lung”long hedging, care are drept scop acoperirea riscului de crestere a pretului la produse primare sau semifinite necesare in viitor firmei producatoare si pe care firma intentioneaza sa le achizitioneze la o data ulterioara.

Comerciantul care cumpara, deoarece acumuleaza sau adauga ceva, se numeste „long hedger”.

Initierea unei operatiuni de hedging presupune in egala masura detinerea de cunostinte de specialitate privind piata, cat si informatii adecvate si multa pricepere, intrucat aceste tranzactii nu se fac la intamplare.

In esenta, orice operatiune de hedging porneste de la ideea de a fi protejat impotriva riscurilor de pret la o anumita marfa, pe o perioada determinata de timp.

Sa consideram ipoteza ca detinem o cantitate importanta de marfa de bursa si ne propunem sa-i asiguram protectie fata de o posibila reducere a pretului, deci o protectie a valorii ei de inventar pe o perioada de 10 luni.

In situatia in care vindem cantitatea de marfa disponibila prin contracte „futures”, cu livrare peste 10 luni, ne cream un caz favorabil, de a fi in masura sa alegem preturile de vanzare convenabile si sa realizam ceea ce se numeste deschiderea unei operatiuni de hedging.

Daca in decursul acestor 10 luni are loc un declin al preturilor pe piata fizica, atunci acelasi declin se va realiza si la contractele „futures”.

Profitul ce se inregistreaza la bursa prin cumpararea la un pret mai scazut a contractelor anterioare de vanzare este aproximativ egal cu pierderea pe piata fizica pe care o neutralizeaza.

Daca presupunem ca preturile la marfa disponibila in loc sa scada au crescut, atunci, profitul ce se realizeaza pe piata fizica este anulat de pierderea inregistrata la cumpararea contractelor „futures” la preturi superioare celor vandute.

Deoarece, la aceeasi marfa, preturile dintr-un contract „futures” fluctueaza in paralel cu cele de pe piata fizica, hedgingul se va realiza astfel :

fie prin vanzarea unuia sau mai multor contracte „futures”, in scopul eliminarii sau cel putin diminuarii riscului de reducere a valorii marfii detinute pe piata fizica;



fie prin cumpararea unuia sau mai multor contracte „futures”, in vederea eliminarii sau cel putin diminuarii riscului unei posibile cresteri a valorii marfii nedetinute inca, dar care urmeaza sa fie contractata in mod cert.

2.1. Hedgingul de vanzare – short hedging

Ne vom referi la un fermier din S.U.A., cultivator de grau, care evaluiaza, in luna aprilie 2007, ca recolta sa de grau ce o va obtine in luna iulie 2007 va fi de 20.000 de busheli.

Potrivit estimarilor sale, pentru a-si acoperi cheltuielile si a obtine un profit convenabil, ar trebui sa vanda graul dupa recoltare la un pret de 4,20 $/bu (3,70 $/bu (cost) + 0,50 $/bu profit) .

In conditiile in care, graul (ce se va obtine in luna iulie) coteaza la bursa in luna aprilie la 420 centi/bu, producatorul respectiv va vinde „futures” in luna iulie patru contracte de grau la Chicago Board of Trade-CBOT :

4 contracte x 5000 bu = 20.000 bu.

Daca in perioada aprilie – iulie 2007, piata graului scade si in luna iulie, cand producatorul dispune de grau pentru vanzare, pretul cash este de 390 centi/bu, el isi va compensa pierderea de la marfa fizica din castigul obtinut la cotatia bursiera din aprilie 2007 :

Luna

Piata de marfa fizica (cash)

Piata futures

Aprilie

Producatorul estimeaza ca recolta sa va fi de 20.000 bu. Pretul sau de vanzare la recoltare trebuie sa fie de 4,20  $/bu

Vinde patru contracte grau in luna iulie, la pretul de  420 centi/bu.

Iulie

Pretul cash a ajuns la 3,90 $/bu. Producatorul vinde recolta pe baza de contract spot, ramanand cu o pierdere de 6000 $ = (4,20 – 3,90 $) x 20.000 bu .

Lichideaza pozitia short la bursa la 390 centi/bu, castigand 6000 $ = (420 – 390 centi) x 4 x 5000 bu

Rezultatul final inseamna „fixarea” pretului de vanzare a graului dupa recoltare, adica inca din aprilie, data efectuarii hedging-ului, pentru luna recoltarii – iulie.

Se observa ca, desi pana la livrarea marfii fizice, piata a ajuns la 3,90 $/bu, producatorul vinde de fapt la 4,20 $/bu, intrucat la pretul din contractul cash (3,90 $/bu) se adauga profitul de la pozitia short (420 – 390 centi/bu).

In situatia in care piata „cash”ar fi crescut, de exemplu la 4,50 $/bu producatorul ar fi putut vinde cu 0,30 $/bu peste pretul sau normal, dar pierderea de la bursa, de 0,30 $/bu (450 – 420), i-ar fi anulat acest profit suplimentar la marfa fizica.

Desi hedgingul construit de producatorul agricol este simplu de realizat, el nu se practica pe scara larga, ponderea producatorilor de cereale din S.U.A. care practica hedgingul pe piata „futures” fiind de circa 5 %.

De regula, fermierii asteapta pana dupa recoltare, iar o alta parte a fermierilor, considera ca este mai convenabil sa incheie contracte „forward” la preturi fixe cu comerciantii locali sau cu cooperativele de achizitionare a cerealelor.

Daca in exemplul dat, fermierul ar fi vandut cei 20.000 busheli unui comerciant la un pret fix, sa presupunem 4,00 $/bushel in luna iulie, atunci comerciantul este acela care isi asuma riscul scaderii preturilor in perioada pana la recoltat si el va incerca sa-si acopere aceste riscuri printr-o operatiune hedging pe piata „futures”.

In acest fel, riscurile de pret ce ar fi revenit producatorului sunt transferate catre comerciant, prin intermediul contractului forward, care le transfera la randul sau pietei „futures”, prin contractul de hedging.

Hedgingul incheiat de comerciant se aseamana cu hedgingul efectuat de producator.

Se observa ca operatiunea de hedging a insemnat mutarea riscului potential la alta persoana, care poate fi un speculator sau un alt hedger si care, la randul sau, este parte contractanta in operatiuni la termen.

O alta situatie de utilizare a short hedging-ului este in cazul unor tranzactii incheiate in scopul eliminarii sau cel putin a reducerii riscurilor ce ar rezulta din fluctuatiile adverse de pret pe perioada stocarii marfii.

Se considera ca la data de 1 august, proprietarul unui siloz cumpara de la un fermier cantitatea de 10.000 busheli de grau, la pretul de 4,25 $/bu.

Pretul de 4,25 $/bu a rezultat deducandu-se din cotatia bursei din Chicago de 4,50 $/bu, costurile de transport si de manipulare la siloz, cit si alte costuri.

Pana cand proprietarul silozului revinde graul (acesta se situiaza in pozitia speculatorului), pretul pe piata graului poate scadea brusc.

Sa presupunem ca, de data aceasta proprietarul silozului nu intentioneaza sa actioneze ca un speculator si ca se multumeste cu profitul ce-l realizeaza din operatiunile curente. El va incheia deci, la bursa din Chicago, doua contracte „futures” de vanzare pentru cantitatea de 10.000 busheli de grau, cu livrare, spre exemplu, in luna decembrie, la un pret de 4,50 $/bu.

In momentul in care a realizat o astfel de vanzare „futures”, el este „hedger”, adica asigurat.

La data de 1 octombrie, proprietarul silozului vinde unui morar cantitatea de 10.000 busheli grau depozitat in silozul sau, dar la aceasta data preturile pe piata au scazut cu 20 de centi/bu.

Daca proprietarul silozului nu ar fi incheiat operatiunea de hedging, pierderea ar fi fost de 20 de centi/bu x 10.000 = 2000 $.

In aceeasi perioada insa preturile „futures” la Bursa din Chicago, pentru luna decembrie au scazut, de asemenea, cu 20 de centi pentru fiecare bushel.

Deci, vanzarea in acoperire la bursa la pretul de 4,50 $/bu ii poate aduce acum, prin cumpararea propriului contract, un profit de 20 centi/bu, care anuleaza pierderea de aceeasi dimensiune de pe piata fizica.

In cazul in care, in perioada 1 august – 1 octombrie preturile pe piata cresc cu 20 de centi/bu, atunci se inregistreaza un castig cash de 20 de centi/bu x 10000 busheli = 2000 $, dar la bursa, prin inchiderea operatiunii de hedging, pierderea este tot de 2000 $, fata de situatia cand graul ar fi fost vandut la pretul pietei de 4,70 $/bu.

In acest caz pozitia „futures” s-a lichidat prin cumpararea propriului contact, intrucat prin tranzactia bursiera s-a urmarit un hedging, adica protectia valorii stocului de marfa achizitionat.

Un alt exemplu de short hedging, este al unui producator, care nu are spatii de depozitare, dar doreste sa-si valorifice productia de soia , la un termen mai indepartat, in primavara, cand estimeaza ca pretul va fi mai bun.

In acelasi timp, producatorul doreste sa se asigure ca este acoperit de fluctuatiile adverse de pret si concepe un hedging.

Producatorul spera sa obtina o productie de 40.000 busheli soia in luna septembrie..

Presupunand ca pe 20 martie el apeleaza la bursa pentru a incepe un hedging, pe piata futures pretul fiind de 12,30 $/bu, iar pe piata cash forward, pretul este de 11,80 $/bu.

Pe 10 octombrie, fermierul livreaza cei 40.000 de busheli si offseteaza pozitia de pe piata futures (offsetting este operatiunea de compensare pe piata futures).

Pretul este acum de 11,40 $/bu, pe piata futures si 11,00 $/bu, pe piata cash.

Calculele ne arata urmatoarele rezultate:

Fermierul si-a realizat pretul de 11,80 $/bushel pe care l-a protejat, plus un profit de 0,10 $/bushel (11,90 – 11,80 = 0,10).

Fisa de calcul a fermierului va arata astfel:

Piata

Cash

Futures

Basis

10 martie

Estimeaza un pret de 11,80 $/bu ca fiind acceptabil

Vinde patru contracte futures in noiembrie la un pret 12,30 $/bu

10 octombrie

Vinde 40.000 busheli la un pret de 11,00 $/bu

Cumpara opt contracte futures in octombrie la 11,40 $/bu

Rezultatul :

Pretul cash de achizitie

Castigul/pierderea inregistrata pe piata futures

Pretul net de achizitie

11,90 $/bu

Actionand ca un short hedging, fermierul si-a protejat pretul, dar a realizat si un profit.

Operatiunile de acoperire sunt diverse, tehnica hedgingului fiind utilizata si in cazul in care se urmareste contractarea prin banca a unui credit ce se doreste a fi garantat cu productia realizata (cu ajutorul creditului de la banca) si pentru care hedgingul asigura protectia fata de riscul scaderii pretului productiei si implicit al rambursarii creditului.

Semnificativ in acest sens este urmatorul exemplu : un producator de porumb, are nevoie pentru campania de insamantari din luna martie, de un credit de la banca de 60.000 $. La banca, fermierul va demonstra care sunt posibilitatile sale de rambursare a creditului, mizand pe o productie de 10.000 busheli porumb, care la nivelul cotatiilor pentru luna octombrie de 8 $/bu, valoreaza 80.000 $.

Nedorind sa-si asume riscul scaderii preturilor pentru perioada pana la obtinerea recoltei, fermierul va contracta un imprumut de 60.000 $ si va vinde printr-un contract „futures” cantitatea de 10.000 busheli porumb, cu livrare in luna octombrie, la pretul de 8 $/bu.

Sa presupunem ca in luna octombrie preturile pe piata fizica inregistreaza o scadere importanta datorita productiei foarte mari si cererii scazute, atat pe piata interna, cat si pe piata externa.

Preturile obtenabile in aceasta luna abia daca ating 5 $/bu. Vanzand cele 10.000 busheli porumb, fermierul va incasa numai 50.000 $, cu care nu va putea sa-si achite integral imprumutul contractat de 60.000 $.

Pierderea totala fata de valoarea estimata a productiei de 80.000 $, va fi de 30.000 $. Producatorul de porumb a aplicat o politica de acoperire incheind un contract de hedging (vanzare la termen) pentru intreaga sa recolta.

La scadenta, adica in luna octombrie, fermierul va avea doua posibilitati pentru inchiderea pozitiei de vanzare, pozitie deschisa odata cu contractarea imprumutului la banca:

o       o posibilitate este livrarea la scadenta a celor 10.000 busheli porumb catre bursa;

o       a doua posibilitate este de a-si inchide pozitia deschisa, prin inversul ei, adica prin cumparare : vinde marfa la 8 $/bu, dar cumparand-o la 5 $/bu obtine un surplus de 30.000 $/total contracte. Acest surplus compenseaza pierderea inregistrata pe piata fizica.

In sinteza, aceasta operatiune de hedging realizata prin tranzactii pe piata fizica si la bursa prin contracte futures se prezinta astfel:

Piata fizica

Bursa

Martie

Producatorul estimeaza o recolta de 10.000 busheli porumb. Contracteaza un imprumut la banca in suma totala de 60.000 $ (inclusiv dobanzile)

Producatorul vinde la bursa 10.000 busheli porumb – la termen, cu scadenta in octombrie la 8 /bu (doua contracte futures).

Octombrie

Pretul obtenabil este de

5 $/bu. Fermierul inca-seaza pentru cele 10.000 busheli, 50.000 $ (suma cu care nu poate stinge imprumutul)

Cumpara propriile contracte la 5 $/bu, realizand un castig de 3 $/bu.

Pierderea este de :

(- 3 $/bu) x 10.000 bu. =

Castigul este de :

3 $/bu x 10.000 bu.

Exemplele de hedging de vanzare mentionate mai sus au avut ca obiectiv protejarea valorii productiei viitoare sau a valorii marfii din stoc (sau a protejarii garantiei pentru un credit), impotriva unei scaderi a pretului pe piata fizica.

S-a constatat faptul ca, in cazul in care pretul pe piata se reduce, ceea ce semnifica diminuarea valorii marfii fizice a detinatorului, acesta castiga din contractul futures, deoarece are deschisa o pozitie „short”, in situatia in care pretul pe piata a scazut.

Pierderea de la marfa „cash”, se compenseaza astfel fie partial, fie total, cu castigul inregistrat la bursa.

In schimb, profitul pe care l-ar obtine la marfa fizica, in cazul unei cresteri a pretului, este anulat de pierderea suferita la contractul „futures”, situatie in care, profitul obtinut la bursa este transferat altei persoane (spre exemplu, speculatorului) care a estimat, contrar intentiei celui care a facut acoperirea, ca pretul pe piata va creste, asumandu-si insa riscul scaderii acestuia.

2.2.Hedgingul de cumparare – long hedging

Sa consideram cazul unui constructor de instrumente de precizie care, are nevoie in activitatea sa de paladiu (metal alb argintiu din familia platinei).

La 15 iunie, o firma de constructii decide sa cumpere 150.000 uncii paladiu, in conditiile in care pretul futures la contractele pentru luna septembrie la Bursa din New York (New York Mercantile Exchange – NYMEX) este de 95 $/UM.

Cumparatorul va face urmatoarea analiza: apreciaza ca plecand de la faptul ca, in mod normal, pretul „futures” pentru luna septembrie va fi cu circa 8 $/UM mai mare decat pretul cash si ca atare, daca va cumpara un contract in luna septembrie la 95 $/UM, atunci el va fixa un pret de aproximativ 90 $/UM.

In acest caz, operatiunea hedging-long se prezinta astfel:

Piata de marfa fizica (cash)

Piata futures

15 iunie

Constructorul are nevoie de paladiu in luna septembrie la circa 90 $/UM, pentru a obtine profit, in activitatea sa de baza

Cumpara 3 contracte in luna septembrie la 95 $/UM (un contract = 50000 uncii)

15 septem-brie

Pretul cash ajunge la 100 $/UM. Firma cumpara paladiu la acest pret, inregistrand o pierdere fata de estimarile sale:

(90 – 100) $ x 150000 =

- 1500 $

Vinde contractele sale (inchide pozitia long) la pretul curent de 105 $/UM castigand :

(105 – 95) $ x 150000 = 1500 $

Prin urmare, deoarece in intervalul iunie-septembrie pretul pe piata a crescut, cumparatorul ar fi inregistrat o pierdere la marfa fizica in lipsa acoperirii la bursa.

De aceea, el trebuie sa cumpere in septembrie la 100 $ fata de 90 $, cat ar putea el oferi in conditii de profitabilitate.

In schimb, castigul de la bursa ii compenseaza aceasta pierdere, deoarece a avut o pozitie long si pretul a crescut.

In cazul cand, pretul „cash” ar fi scazut, spre exemplu la 70 $/UM, atunci profitul sau din evolutia favorabila a conjuncturii comerciale de 20 $/UM ar fi fost anulat de pierderea suferita la pozitia „futures” (-20 $/UM).

In ultima instanta insa, cumparatorul si-a fixat un pret de 90 $/UM, indiferent de cum va evolua piata: daca aceasta creste, va cumpara la 100 $/UM (pretul cash din luna septembrie), profitul de la bursa este de 10 $/UM (100 – 90); daca piata scade, va cumpara la 70 $/UM (pretul cash din luna septembrie), pierderea la bursa fiind de 20 $/UM (70 – 90).

Hedgingul nu are formule stereotipe, fiecare firma, fiecare om de afaceri isi construieste intr-o anumita maniera la bursa operatiunile de hedging, in functie de scopul urmarit si de evolutia si modificarile ulterioare ale pietei.

Sa consideram ca o unitate de morarit are in plan sa cumpere 10.000 busheli de grau in luna aprilie, in scopul asigurarii continuitatii activitatii sale.

Managerul firmei este preocupat de faptul ca preturile ar putea creste in perioada noiembrie – aprilie.

Pentru a se proteja, el hotaraste sa faca uz de cunostintele sale in domeniul bursier.

Astfel, managerul firmei apeleaza la un broker de pe piata unei burse de marfuri, intentionand sa realizeze un hedging.

In acest caz, el isi deschide o pozitie pe piata futures, de sens contrar pozitiei de pe piata cash, vanzand contracte futures pentru grau, cu data scadentei in luna mai.

In momentul respectiv, pe piata cash pretul este de 3,50 $/bushel iar pretul pe piata futures este de 3,65 $/bushel.

In luna aprilie, managerul va proceda la achizitionarea de pe piata cash locala a cantitatii de grau dinainte stabilita, pretul fiind de 3,70 $/bushel.

Diferenta (3,70 – 3,50 = 0,20) este recuperata prin offsetarea pozitiei de pe piata futures, unde pretul a ajuns la 4,00 $/bushel.

Actionand ca un long hedging, el nu numai ca a protejat pretul, dar a realizat si un profit de 0,15 $/bushel :

(4,00 – 3,65 = 0,35; 0,35 – 0,20 = 0,15).

Calcul managerului va arata astfel:

Piata

Cash

Futures

1 noiembrie

Pretul actual la grau este de 3,50 $/bushel

Cumpara doua contracte in luna mai la un pret de 3,65 $/bushel

15 aprilie

Cumpara 10.000 busheli de grau la pretul de 3,70 $/bushel

Vinde cele doua contracte din luna mai la pretul de 4,00 $/bushel

Rezultatul va fi urmatorul :

Pretul cash de achizitie

$

Castigul/pierderea inregistrata pe piata futures

Pretul net de achizitie

3,35 $/bu

Se presupune ca se doreste sa se efectueze hedgingul exact pentru aceeasi marfa si perioada pentru care a efectuat si producatorul-fermier, respectiv pentru perioada intre semanat si recoltat, cand riscurile sunt cele mai mari.

La randul lui, fabricantul incheie cu o retea de supermarketuri un contract, la pret fix (55 $/tona de fulgi de porumb) si cu termen de livrare noiembrie-decembrie.

Contractul pentru fulgi de porumb incheiat la pret fix urmeaza sa fie protejat impotriva cresterilor de pret la porumb, crestere ce poate afecta intr-o mare masura castigul scontat.

De aceea, fabricantul deschide o operatiune de hedging, cumparand la bursa in luna martie, 5000 tone porumb, cu livrare in luna septembrie, la pretul de 50 $/tona.

In luna august, constatand o tendinta de crestere a preturilor, fabricantul inchide pozitia de cumparare, deschisa la bursa, vanzand cantitatea contractata la pretul de 45 $/tona, inregistrand o pierdere de 5 $/tona si stopand alte pierderi.

Reusind sa vanda fulgii de porumb la un pret fix de 55 $/tona si intrerupand pierderea la 10 $/tona, rezultatul net al hedgingului nu este nici profit nici pierdere.

Ceea ce a reusit totusi fabricantul este asigurarea impotriva riscurilor de pret pe perioada aprilie – august.

Interesant este si cazul privind constructia unui long hedging pe baza de marfa complementara sau derivata : petrol – benzina

Sa consideram situatia in care o rafinarie vinde in luna februarie benzina unui comerciant, cu livrare in luna mai.

Pentru a putea executa contractul, rafinaria are nevoie de 50.000 tone petrol, cantitate de marfa pe care nu o detine inca.

Cand rafinaria a calculat pretul benzinei, a pornit de la pretul de 8,30 $/tona, pret corespunzator termenului de livrare – luna februarie.

Corespunzator obligatiilor asumate prin contractul de vanzare a benzinei, morarul va cumpara la bursa, cu livrare in luna mai, cantitatea de 50.000 tone petrol.

Sa presupunem ca in momentul in care rafinaria incepe productia de petrol, preturile au crescut cu 50 de centi/tona, ceea ce inseamna inregistrarea unei pierderi :

50 centi x 50.000 tone = 2.500.000 centi = 2000 $,

respectiv, suportarea unor costuri pentru materia prima, majorate cu 2000 de $.

Aceasta pierdere este anulata prin vanzarea „futures” a cantitatii de 50.000 tone petrol cumparate la bursa, cu livrare in luna mai.

In acest caz, morarul a evitat orice pierdere legata de costurile materiei prime prin constructia unui long hedging.

Sa admitem in continuare, ca in loc de crestere, preturile au scazut cu 50 de centi.

Intr-o astfel de situatie, efectul il constituie o pierdere de 2000 $, care se compenseaza cu castigul realizat pe piata fizica, castig ce reprezinta diferenta dintre preturile curente de 7,80 $ si cel luat initial in calcul, respectiv 8,30 $ : (8,30 – 0,50 = 7,80).

In practica, cea mai intalnita tehnica de hedging numita „Inventory or Carry Hedging” utilizata de catre comercianti si industriasi, presupune detinerea unei marfi in stoc si incheierea de contracte „futures” pentru a proteja valoarea stocurilor.

Pe piata unor marfuri ce sunt depozitate in scopul rafinarii sau innobilarii, inclusiv pe piata metalelor, se practica stocarea marfurilor respective si vanzarea prin contracte „futures” a unor cantitati identice cu cele depozitate.

Castigurile realizate prin aceasta forma de hedging sunt, de regula, mai mari decat rata dobanzilor si, de aceea, acest hedging prezinta o atractie mai mare, inclusiv pentru banci si alte institutii financiare.

In acest fel, apar mari stocuri de marfa, finantate privat, in contrast cu stocurile – tampon administrate public sau de catre Acorduri internationale de marfuri.

Alte exemple de operatiuni de hedging create pe o „piata - inversa” (backwardation), vizeaza situatia pietei cand pretul futures este mai mic decat pretul spot.

Un comerciant din _____________ cumpara, in scopul revanzarii, 600 tone de cupru la pretul de 1800 $/tona, pe care-l revinde unui industrias din_____________, cu un comision de 5 %, in conditia stabilirii pretului la sosirea marfii in port.

Peste 3 luni, preturile pot scadea, depasind comisionul de 5 %, fapt ce-l determina pe comerciant sa recurga la deschiderea unei operatiuni de hedging.

Comerciantul va face o operatiune inversa fata de prima tranzactie (de cumparare pe piata fizica), respectiv, va vinde la bursa peste 3 luni, cantitatea de 600 tone cupru, la pretul de 1800 $/tona.

Dupa trei luni, comerciantul se va confrunta cu o piata inversa, in sensul ca pretul la termen va fi mai mic decat pretul spot, respectiv 1600 $/tona, inregistrandu-se o pierdere de 75000 $ : 1800 – 1600 = 200 $/tona – 75 $/tona (comision) = 125 $/tona x 600 t = 75000 $.

Aceasta pierdere va fi compensata total prin inchiderea operatiunii de hedging, deschisa la bursa.

Vanzand cele 600 tone de cupru la pretul de 1800 $/tona si cumpa-rand la 1600 $/tona, comerciantul va obtine un castig de 200 $/t, care ii va anula pierderea de 125 $/t, ramanandu-i comisionul de 75 $/t.

Si in acest exemplu, s-a observat faptul ca, folosind piata futures (operatiunile de hedging), comerciantul si-a protejat pozitia in operatiunea deschisa la bursa, reducand, pe cat posibil riscurile.

Strategiile de „long hedging” sunt utilizate si de fabricantii de produse alimentare care considera necesar a compensa pierderile evaluate pe piata fizica a materiilor prime, cu castigurile obtinute pe piata la termen si invers, apreciind ca este mai avantajos sa devina „long hedger”, adica sa cumpere contracte la termen, decat sa incheie contracte „forward” cu un comerciant.

Din punct de vedere comercial, operatiunea de hedging ofera o protectie mai mare fata de fluctuatia pietei, decat orice alta procedura.



Din exemplele prezentate se observa existenta mai multor situatii ce implica operatiuni de hedging, ceea ce a condus la transformarea acestor tranzactii in instrumente utile managementului societatilor comerciale, care le-au folosit in constructia strategiilor de dezvoltare

Strategiile de hedging pot fi utilizate de firme mici sau corporatii multinationale, fermieri, manufacturieri, exportatori, comercianti en gros sau en detail.

Eficienta operatiunilor de hedging poate fi evaluata pe baza raspunsurilor la urmatoarele intrebari:

in ce masura preturile la marfurile ce vor face obiectul vanzarii sau cumpararii depind de fluctuatiile pietei?

care va fi impactul acestor fluctuatii asupra profitului net?

in ce raport se afla, de regula, preturile de vanzare ale firmei cu cele de la bursa?

care au fost efectele operatiunilor anterioare de hedging asupra preturilor de vanzare si asupra profitului?

Pentru a lua decizii cu privire la intrebarea „ cand si unde trebuie initiata o operatiune de hedging” trebuie sa fie realizate cel putin doua conditii:

marfa vanduta sau cumparata pe piata „cash” trebuie sa faca obiectul comercializarii la una din bursele de marfuri sau sa fie inrudita cu o marfa ce se negociaza la bursa;

preturile pe piata fizica sa se coreleze cat mai mult cu cele de la bursa si sa oscileze in contratimp.

3. Operatiuni de bursa la termen

Pretul marfurilor (metale, produse agricole vegetale si animale etc.), ca de altfel si cel al valutelor, tinde sa fluctueze de la o perioada la alta.

Din aceasta cauza, a aparut o categorie distincta de operatiuni de bursa si anume, operatiunile la termen.

Persoanele care fac operatiuni la termen la bursa pot fi incadrate in doua categorii :

cei care fac operatiuni de hedging (operatiuni vizand evitarea riscurilor contractuale decurgand din modificarea raporturilor de schimb dintre diferite valute sau operatiuni vizand evitarea riscului de escaladare a pretului in cazul achizitiilor de marfuri);

cei care fac operatiuni speculative.

In prima categorie, pot intra companii sau persoane fizice care, de regula, incheie un contract de cumparare a unor marfuri in scopul de a avea garantia obtinerii acestora la un pret dat.

In a doua categorie, se includ persoanele care fac operatiuni la termen din motive speculative.

Motivele care justifica interesul sporit pentru operatiunile speculative la bursele de marfuri se refera la urmatoarele :

profituri (dar si pierderi) foarte mari se pot obtine cumparand pe credit cu plata unui avans minim;

fortele aproape necontrolate ale cererii si ofertei la scara globala pot determina modificari foarte rapide ale preturilor.

Operatiunile speculative cu marfuri se fac in principal la bursele de marfuri.

In S.U.A., exista numeroase astfel de burse, dar cel mai mare centru pentru operatiuni la termen cu marfuri este Chicago Board of Trade.

Sistemul operatiunilor de bursa la termen functioneaza in felul urmator

sa presupunem ca o persoana cumpara un contract standard pentru 30.000 kg cacao; acest cumparator poate plati contravaloarea si poate prelua marfa;

o alta optiune este ca acea persoana sa preia marfa si sa o vanda altcuiva; majoritatea cumparatorilor nu au insa nevoie de o cantitate atat de mare de cacao si nici nu dispun de spatiu de depozitare; achizitia acestora este doar o tranzactie scriptica (pe hartie), deoarece intentia cumpararii contractului este de a-l vinde altcuiva;

Contractele pentru marfuri la termen, la fel ca si actiunile, pot fi cumparate pe credit. Diferenta consta in aceea ca, de regula, in cazul marfurilor este suficient un avans de doar 10 – 20 % din valoarea contractului, fapt ce sporeste oportunitatile pentru operatiuni speculative.

Cei care castiga bani in acest fel sunt cel mai adesea comercianti profesionisti, versati in a interpreta evolutia pietei. S-a estimat ca din totalitatea micilor cumparatori care intra pe aceasta piata, circa 85 % inregistreaza pierderi.

Riscurile operatiunilor la termen sunt mari deoarece o mica modificare a preturilor poate influenta in mod radical profiturile sau pierderile inregistrate.

De multe ori, pe o piata aflata in declin nu exista cumparatori.

Daca de exemplu, pretul bumbacului scade cu 3 centi/kg intr-o zi si o persoana are un contract standard de 50.000 kg, pierderea sa in ziua respectiva va fi de 1500 $.

In situatii conjuncturale favorabile, atunci cand se previzioneaza o crestere a preturilor, banii, provenind din economii sau alte tipuri de investitii, apar pe piata. In aceasta situatie, preturile cresc.

Uneori, urmeaza o perioada de speculatii, in care se manifesta „taurii”, cei care obtin profituri intr-o piata caracterizata de cresterea preturilor.

In cazul cand, piata nu mai poate sustine acest fenomen speculativ, se amorseaza o reactie contrara, tendinta devine cea de a vinde si preturile incep sa scada. In acest moment „ursii”, cei care obtin profituri din scaderea preturilor sunt in castig.

In cursul acestui proces, piata poate fi controlata intr-o anumita masura de Federal Reserve Board, prin cresterea sau scaderea sumelor ce trebuie platite ca avans la cumpararea pe credit.

In trecut, asemenea fenomene erau relativ frecvente, dar in prezent, ca urmare a activitatii Comisiei pentru Actiuni si Burse (Securities and Exchange Commision – SEC), astfel de situatii apar mult mai rar.

Un nou factor semnificativ pe aceste piete il constituie marimea fondurilor externe care sunt investite pe piata americana.

In acest sens, se remarca sume foarte mari provenite din incasarile din vanzarea petrolului tarilor arabe, dar si fonduri din Japonia si Europa occidentala care sunt investite in actiuni pe piata americana, deoarece investitorii considera ca astfel pot obtine profituri mai mari decat folosindu-le in alt mod.

Din analiza celor prezentate se poate pune intrebarea : „de ce se permite efectuarea de operatiuni speculative” , daca riscurile de inregistrare a unor pierderi sunt atat de mari ?

Raspunsul este dat de faptul ca, speculatorii indeplinesc anumite functii utile pentru ansamblul economiei : cumpararea unor actiuni sau marfuri in speranta ca preturile vor creste, accelereaza procesul de echilibrare a pietei si incurajeaza intrarea pe piata a unor furnizori.

Daca modificarea pretului ar intarzia pana la aparitia reala a unei lipse de marfuri pe piata, atunci fluctuatia preturilor ar fi mult mai brusca si de o amploare mai mare.

In mod similar, la o anumita marfa, ei vor vinde contractele la termen pentru acea marfa si astfel preturile vor scadea inainte ca surplusul sa determine acest lucru.

3.1. Castiguri prin operatuni speculative

In cadrul tranzactiilor bursiere, speculatia este admisa fiind definita astfel :

„tehnica de cumparare si de revanzare a bunurilor sau a valorilor, in vederea obtinerii unui profit din fluctuatia cursurilor acestora”;

– „orice activitate destinata profitarii de variatiile prevazute ale pietei, prin realizarea pe cat se poate de rapid a unui profit. Speculatia are adesea ca efect echilibrarea pietei, largind-o totodata”;

„tranzactii efectuate de o persoana in scopul obtinerii de profit, cu asumarea unor riscuri mai mari decat in cazul unor investitii”.

Speculantul sau speculatorul este persoana care, folosind avantajul primului venit pe piata, intra in tranzactii imediat, cumparand o cantitate de produse cu oferta limitata, apoi revanzandu-le la un pret cat mai mare, obtinand profituri nemeritate.

Desi nu exista metodologii care sa conduca in mod sigur la castiguri din operatiuni speculative la bursa, cei implicati intr-un astfel de comert se orienteaza spre acele categorii de operatiuni speculative, la care riscul nu este niciodata mai mare decat sansa profitului.

Speculatia bursiera, desi riscanta, a devenit atractiva, astfel incat atmosfera ce o creeaza ofera oportunitatea realizarii de castiguri.

Odata cu constituirea burselor, s-au format si speculatorii care au transferat in practica si in propriul interes, o prima regula a profitului in afaceri: cumpara ieftin, vinde scump.

Speculatorii cumpara contracte, in speranta cresterii preturilor, mizand ca la un anumit moment sa realizeze offset, iar diferenta realizata sa devina profit.

Aceasta regula are la baza un prim tip de previziune asupra evolutiei pretului, potrivit caruia pretul va creste si deci, este profitabil sa inchei un contract la termen in care cumperi, intrucat valoarea sa intrinseca va creste odata cu pretul.

Regula aceasta aplicata in practica, a determinat un anumit tip de operator la bursa numit in jargon taur”, iar actiunea acestuia, bull”.

Operatiunea speculativa se numeste „à la hausse” si vizeaza situatia cand cumparatorul achizitioneaza o marfa, mizand ca la termenul de livrare o va vinde la un pret mai ridicat.

O piata bursiera caracterizata prin cursuri in crestere, durabila, este o piata sub semnul taurului si se numeste bull market sau bulish.

Al doilea tip de previziune asupra evolutiei pretului este acela care se bazeaza pe o scadere anticipata a pretului, actionandu-se dupa a doua regula a profitului in afaceri : vinde scump la termen si vei putea achizitiona ieftin la scadenta.

Daca perspectiva este de scadere a preturilor, speculatorii vand contracte pentru ca la un anumit moment sa realizeze „offset”, prin cumpararea aceluiasi contract la un pret mai mic, realizand astfel profit. Acest tip de actiune se numeste bear” iar tipul de operator are la randul lui, in jargon, denumirea de urs”.

Operatiunea speculativa se numeste à la baisse si priveste situatia cand se urmareste obtinerea de profit prin tranzactii cu marfuri, numai in conditiile in care pretul lor pe piata va scadea.

Anticipand „directia miscarii preturilor”, speculatorii incearca sa realizeze profituri prin achizitii si vanzari de contracte, oferind hedgerilor posibilitatea de a-si „transfera” riscul, intrucat speculatorii accepta riscul in asteptarea profitului.

De aceea, speculatia mai este definita ca fiind reversul hedgingului.

Speculatorii sunt acei participanti pe piata care aduc „lichiditatile” necesare desfasurarii unor activitati reale de compensare (clearing).

Fata de hedgeri, speculatorii foarte rar detin fizic o marfa care sa faca obiectul contractelor futures.

Speculatorii sunt negociatori profesionisti ce tranzactioneaza, in general, in nume propriu, utilizand tehnica obtinerii de profituri imediate pe baza fluctuatiilor minime de pret, astfel ca, profiturile sunt mici, dar numeroase iar pierderile generate de un volum mare de tranzactii pot deveni foarte mari.

3.1.1. Tipuri de speculatori la bursa

Speculatorii la bursa pot fi clasificati dupa doua criterii:

dupa modul de previzionare a pretului viitor;

dupa modul de actionare pe piata.

Dupa modul de previzionare a pretului viitor, speculatorii se diferentiaza astfel :

o       speculatori tehnicieni, care practica analiza tehnica, ce presupune studierea preturilor de baza prin utilizarea volumului de tranzactii inregistrat in trecut, a pozitiilor deschise si a altor date; analiza tehnica foloseste diagrame si grafice pentru a urmari simultan miscarile pretului, volumul si miscarile pozitiilor deschise in mod curent, pe parcursul mai multor ani;

o       speculatori fundamentalisti, care folosesc analiza fundamentala care urmareste factorii care genereaza cererea si oferta; speculatorii fundamentalisti pleaca de la ideea de baza ca orice factor economic ce contribuie la scaderea ofertei sau la cresterea cererii duce invariabil la cresterea pretului si, in mod invers, factorii economici care contribuie la cresterea ofertei sau la scaderea cererii duc invariabil la scaderea pretului.

Dupa modul de actionare pe piata, speculatorii pot fi :

o       speculatori „de pozitii”, care initiaza pozitii pe piata futures, pe care le pastreaza pe anumite perioade (zile, saptamani sau luni);

o       speculatori „de o zi”, care detin pozitii numai pe durata unei zile, respectiv pe durata sesiunii de tranzactionare, rareori detinand pozitii pentru a doua zi.

Cum actioneaza speculatorul ? Sa urmarim cateva exemple :

un speculator urmareste constant piata porumbului si constata ca pretul de pe piata futures a ramas redus de mai multe luni. La inceputul lunii februarie, el anticipeaza faptul ca, guvernul va initia un program agricol ce va avea ca obiect porumbul, program care va duce la reducerea suprafetei insamantate cu porumb, astfel ca, va decide sa cumpere contracte futures de porumb, bazandu-se pe o crestere de pret. In acest sens, pe 10 februarie achizitioneaza contracte futures, cu livrare in luna decembrie, la pretul de 1,70 $/bushel.

Pe 20 martie, guvernul se implica in problema porumbului cu un program guvernamental, care este lansat pe piata si imediat pretul porumbului pe piata futures se ridica la 1,95 $/bushel.

Daca ar vinde acum contractul futures, ar castiga 0,25 $/bushel (1,95 – 1,70 = 0,25 $).

In luna iulie, speculatorul isi reevalueaza pozitia si constata aparitia secetei, ca urmare a lipsei ploilor asupra culturilor de porumb, iar pe plan mondial, cererea de porumb se afla in continua crestere, astfel ca, pretul futures al porumbului a crescut la 2,05 $/bushel.

Speculatorul se decide sa faca un „offset”, previzionand ca pretul a atins nivelul maxim si realizand astfel un profit de 0,35 $/bushel (2,05 – 1,70 = 0,35 $).

Rapoartele despre starea vremii indica mari caderi de ploi pentru urmatoarele doua saptamani, care se suprapun cu perioada de recoltare la cote maxime a graului (varf de campanie).

Speculatorul, care receptioneaza aceasta stire, previzionaza o crestere a pretului graului si decide sa achizitioneze contracte futures pentru grau, la pretul actual de 2,65 $/bushel.

Rapoartele asupra vremii se dovedesc a fi exacte si, ca urmare, pretul futures ajunge la 2,80 $/bushel, depasind previziunea, dar speculatorul nu vinde, previzionand noi cresteri ale pretului.

Desi piata creste fara un motiv evident, ea scade brusc la 2,55 $/bushel, ramanand constant o anumita perioada.

Speculatorul intuieste ca a ratat un potential profit atunci cand pretul ajunsese la 2,80 $/bushel si nedorind sa rateze din nou, trece la offsetare, profitul sau fiind de 0,10 $/bushel : (2,65 – 2,55 = 0,10 $).

Speculatorul isi construieste tranzactiile comerciale cu contracte futures, urmarind sa actioneze la standarde ridicate de profitabilitate, vizand realizarea unui raport cat mai avantajos intre suma de bani proprii imobilizati si valoarea afacerii.

In prezent, in lumea moderna, afacerile se realizeaza in totalitate sau, in buna masura, nu cu bani proprii, ci cu bani imprumutati, pe principiul „afaceri mari, cu sume proprii imobilizate reduse”.

In cazul contractului futures, operatorii au obligatia sa constituie doar o garantie de buna executie a contractului, numita uneori si marja.

Aceasta garantie poate varia, valoric, pe parcursul vietii contractului futures si, de cele mai multe ori, nu depaseste 10 % din valoarea contractului.

Pe baza acestui considerent, sunt atrasi numerosi doritori sa incheie contracte futures, care in scurt timp, au devenit cele mai atractive si profitabile elemente de speculatie la bursa.

Acest sistem, cu efect multiplicator, poarta numele de efect de levier sau actiunea de ridicare, fiind atractiv pentru speculatori, prin posibilitatea ce o creaza de a pune la dispozitie avantajul de a controla intreaga valoare a contractului futures cu ajutorul unui capital minim.

Capitalul cerut ca o garantie de conjunctura nu este o suma achitata imediat pentru un contract futures, ci, de regula, este vorba de conturi de garantii in vederea asigurarii indeplinirii clauzelor stipulate in contract.

Daca piata sufera modificari in avantajul unei pozitii speculatorii, atunci contul speculatorului va creste proportional cu micsorarea garantiilor.

Daca piata se modifica in dezavantajul unei pozitii speculatorii, atunci speculatorul este obligat sa faca depuneri aditionale in contul de garantii.

Operatiunile speculative contribuie pe termen lung la apropierea nivelurilor cererii si ofertei, insa pe termen scurt, conduc la destabilizarea preturilor.

Mecanismul bursier favorizeaza din plin pe cei care detin informatii complete si elaboreaza strategii corecte.

Persoanele care au informatii inexacte, de regula elaboreaza previziuni eronate, iar mecanismul bursier le conduce la inregistrarea de pierderi.

De fapt, bursa permite un schimb al riscurilor si al costurilor, care se platesc pentru acest schimb si care, in termeni economici este un „joc cu sume zero”.

In general, speculatorii au sisteme si strategii bine puse la punct pentru fiecare oportunitate ce apare pe piata, astfel ca, acestea s-au generalizat si s-au format tipologii adecvate situatiilor existente pe piata si scopurilor urmarite, respectiv, obtinerea unui profit din diferenta de curs ce poate sa apara intre diferite piete sau intre diferite termene.

3.1.2.Tipuri de operatiuni speculative

Cele mai cunoscute operatiuni speculative sunt:

I. tranzactii „spreading” sau „raspandirea” sau „desfasurarea”;

II. tranzactii speculative cu prima numite si reziliabile si uneori se generalizeaza termenul de optiuni (options).

Tipurile de operatiuni speculative „spread” si „options” utilizeaza in multe situatii aceleasi genuri de tehnici de lucru, combinand atribute ce le confera contractul futures sau elementele componente ale unei optiuni, realizand in acest fel o varietate de operatiuni speculative.

3.1.2.1.Tranzactii „spreading”, „raspandirea” sau „desfasurarea”

Termenul anglo-saxon „spread” semnifica intindere si este utilizat pentru a indica diferenta intre cerere si oferta sau diferenta de curs sau alte diferente.

Spread in limba engleza si ecart, in limba franceza, semnifica operatiunea bursiera ce consta in cumpararea si vanzarea simultana de contracte la termen (futures) pentru acelasi activ, contractele avand scadente diferite sau cu aceeasi scadenta, dar pe piete diferite.

In cazul tranzactiilor speculative „spread” sau „raspandirea” se realizeaza o operatiune de cumparare si vanzare simultana a minim doua contracte futures diferite.

Consecintele economice ale acestor tipuri de operatiuni se regasesc in faptul ca, pe de o parte, aduc pe piata lichiditati, iar pe de alta parte, „raspandirea” plaseaza preturile intr-o relatie apropiata de cea normala, dupa ce aceasta relatie a suferit distorsiuni.

Speculatorii, care se bazeaza pe metoda „raspandirii”, urmaresc piata analizand cele mai mici amanunte ce apar pe piata si anume :

preturile cash si futures ale aceleiasi marfi;

relatia dintre preturile contractelor cu diferite termene de scadenta;

preturile contractelor asupra aceleiasi marfi, la diferite burse;

preturile unor contracte cu termene diferite de scadenta sau pentru diferite marfuri, dar aflate intr-o anumita relatie (soia – ulei de soia; grau – porumb; floarea soarelui – sroturi de floarea soarelui etc.

Daca situatia pietei este normala, se constata in fiecare caz, ca intre aceste marfuri exista relatii normale.

Daca aceste relatii se modifica, „spreaderii” se grabesc sa vanda pe o piata cu suprapreturi sau sa cumpere pe o piata cu subpreturi.

Ordinul de raspandire insereaza pretul la care pozitia long sau short poate fi initiata sau la acel nivel al diferentei de pret, operatiunea de raspandire trebuie initiata.

Atunci cand se initiaza o „raspandire” se urmareste cu toata atentia, mai ales relatia dintre preturile contractelor si mai putin nivelul absolut al preturilor.

Pe baza acestei analize, este achizitionat contractul care este definit in acest mod ca mai ieftin, in timp ce, contractul mai scump este vandut.

Daca preturile se modifica in directia previzionata de speculator, atunci acesta va realiza un profit, ce rezulta din modificarea relatiei dintre cele doua preturi.

Din doua motive, speculatorii fac apel la mecanismul „spread” apreciind ca acestea sunt importante pentru scopurile ce le urmaresc : primul se refera la faptul ca, operatiunea prezinta un risc scazut, iar al doilea, vizeaza nivelul atractiv al garantiilor.

Raspandirea se poate realiza in trei feluri:

1. intrapiata sau interlivrari (interdelivery spread);

2. interpiete sau intermarket spread;

3. intermarfuri sau intercommodity spread.

1. Raspandirea intrapiata sau interlivrare presupune achizitionarea unui contract futures, cu livrare intr-o anumita luna si vanzarea simultana a unui contract futures, cu o alta luna de scadenta, ambele contracte vizand aceleasi marfuri.

Deci, raspandirea se realizeaza cu aceeasi marfa, insa contractele au luni diferite de scadenta, ceea ce face ca practic sa existe patru scenarii:

a) – pe o piata in urcare, numita „bull market”, atunci cand pretul contractului futures pe luna iulie, spre exemplu, creste mai repede decat pretul contractului futures pe luna noiembrie;

b) – pe o piata in coborare, numita „bear market”, atunci cand pretul contractului futures pe luna iulie, spre exemplu, scade mai incet, decat pretul contractului futures pe luna noiembrie;

c) – pretul contractului futures pe luna iulie ramane nemodificat, in timp ce, pretul contractului pe luna noiembrie scade;

d) – pretul contractului futures pe luna iulie creste, in timp ce, pretul contractului pe luna noiembrie ramane neschimbat.

O „raspandire” intrapiata se realizeaza la aceeasi bursa, adica achizitia si vanzarea are loc pe aceeasi piata si duce la realizarea de profit pe baza diferentei dintre preturile celor doua contracte cu luni de livrare diferite, indiferent daca se actioneaza de pe pozitii „bear”, mizand pe o piata in scadere sau „bull” previzionand o piata in crestere.

O „desfasurare” (raspandire) interlivrari se realizeaza cu contracte futures ale unei marfi, cu date si preturi de livrare diferite, profitul rezultand din diferentele de pret ale marfii la cele doua date de livrare.

Costurile depozitarii, in cazul marfurilor ce pot fi stocate (cereale, metale), au un mare efect asupra preturilor futures.

Relatia dintre cele doua preturi se bazeaza pe costurile intretinerii marfii respective, pe perioada dintre cele doua date de expirare, respectiv pana la scadenta.

Astfel, pretul futures al contractului cu data de expirare mai indepartata, depaseste pretul futures al contractului cu data de expirare cea mai apropiata, cu o suma egala cu costul intretinerii marfii pe perioada dintre cele doua date de expirare.

Analizand o asemenea relatie pe o piata agricola futures normala, cel putin din punct de vedere teoretic, aceasta reflecta o aprovizionare adecvata cu o cerere si capacitati de depozitare suficiente, ceea ce inseamna ca se afla intr-o relatie bine definita : pretul futures al contractului cu scadenta cea mai apropiata si pretul futures al contractului cu scadenta cea mai indepartata.

Practic, in perioada in care aprovizionarea nu face fata consumului, pretul futures al contractului cu data de scadenta cea mai apropiata depaseste pretul futures al contractului cu data de scadenta mai indepartata generand situatia de „piata inversa”.

In cazul produselor agricole, o „raspandire” interlivrari cu frecventa ridicata este cea numita „raspandire” interrecolta sau „raspandirea” recolta veche-noua, care implica in strategia ei, achizitionarea recoltei pe piata futures intr-un an si vinderea acesteia, tot pe piata futures, in anul urmator.

Potrivit relatiilor de baza, privind cererea-oferta, in perioada recoltarii, pretul cerealelor este mai scazut decat in restul anului, reflectand intrarea pe piata a unei cantitati mari de marfa, deci si pretul futures al contractelor asupra noii recolte este mai scazut, decat pretul futures al contractului asupra vechii recolte.

In practica, raspandirea intrapiata face posibile mai multe procedee, intre care, urmatoarele trei sunt mai des utilizate, inclusiv pe pietele financiare:

a.       „raspandire cumparata” (spread long);

b. „raspandire vanduta” (spread short);

c.       „raspandire fluture” (butterfly spred).

a.       Procedeul „raspandire cumparata”, defineste cazul in care un speculator ce actioneaza de pe pozitia „bull”, initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu scadenta cea mai indepartata, in speranta ca in viitor, pretul primului contract, cu scadenta cea mai apropiata, sa depaseasca pretul celui de al doilea contract, cu scadenta cea mai indepartata.

b. Procedeul „raspandire vanduta”, defineste cazul cand un speculator ce actioneaza de pe pozitia „bear”, initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu scadenta cea mai indepartata si vinde contractul cu scadenta cea mai apropiata, in speranta ca in viitor, pretul ultimului contract va depasi pretul primului contract.

c.       „Raspandirea fluture”, este larg utilizata si implica initierea a doua raspandiri interlivrare in directii opuse, livrarea fiind centrata pentru ambele raspandiri, in aceeasi luna. Raspandirea fluture presupune desfasurarea dubla de contracte futures, prin care speculatorul cumpara doua contracte si concomitent, vinde alte doua contracte din aceeasi clasa, dar cu preturi si date de scadenta diferite.

2. Raspandirea interpiete sau operatiunea de arbitraj, se refera la achizitionarea si vanzarea simultana de contracte futures, avand ca obiect aceeasi marfa pe doua piete identice, dar in doua burse diferite.

Alegerea operatiunilor in asa fel incat sa se obtina un profit se numeste arbitraj. Arbitrajul vizeaza obtinerea de profit prin tranzactionarea simultana a unor marfuri care au preturi diferite, pe piete diferite. Daca acesta se obtine din operatiuni pe piete diferite, se va numi arbitraj de piata, iar daca se fac operatiuni la termene diferite, se va numi arbitraj la termen.



Arbitrajul la termen consta in cumpararea si vanzarea simultana a unei cantitati de marfa, dar la termene diferite. Profitul rezulta din diferenta dintre nivelurile de pret la termenul de cumparare si respectiv, la termenul de vanzare.

Arbitrajul intre piete se bazeaza pe diferenta de pret la aceeasi marfa, la doua burse diferite si consta in a cumpara o cantitate de marfuri mai ieftine la bursa dintr-o tara si a o revinde concomitent, mai scump, la bursa din alta tara. Profitul se obtine din diferenta de preturi care trebuie sa acopere si toate cheltuielile de comercializare, de expeditie, de asigurare, transport etc.

Acest gen de tranzactii indeplineste un rol necesar in economie, ce consta in aceea ca se realizeaza o minimizare a diferentelor dintre preturile aceleiasi marfi, practicate in zone diferite, omogenizand in acest fel atat productia, cat si consumul, in favoarea uniformizarii vietii economice, in general.

Tendinta de egalizare pe plan mondial a cotatiilor de bursa determina scaderea ponderii operatiunilor de arbitraj pe piata.

3. Raspandirea intermarfuri se realizeaza, pe baza a doua marfuri diferite, dar cu legatura intre ele, ceea ce presupune ca pot fi interschimbabile sau prezinta caracteristici de aprovizionare sau consum asemanatoare.

Acest gen de desfasurare se realizeaza cu doua marfuri inruidite, cu scopul de a profita din schimbarea corelatiei dintre preturile lor (de exemplu: aur si argint, grau si porumb etc.).

Cea mai comuna raspandire intermarfuri este „raspandirea grau – porumb”, care se realizeaza prin achizitionarea de contracte futures asupra celuilalt.

Cele doua marfuri au in comun caracteristici legate de metodele recoltarii si stocarii si consumul lor prin prelucrare.

Un gen special de raspandire este „raspandirea prelucrarii”, care presupune achizitionarea de materii prime la un pret aflat sub pretul de vanzare al produselor rezultate din prelucrarea acestora.

Raspandirea prelucrarii realizata cu soia este frecvent utilizata de firmele prelucratoare, care intentioneaza sa-si minimizeze stocurile generate de cresterea continua a preturilor pentru soia si/sau declinul preturilor pentru produsele rezultate din prelucrarea soiei (uleiul si alte produse alimentare).

Pentru a realiza un profit din prelucrarea soiei, este necesar ca soia sa fie achizitionata la un pret aflat sub pretul de vanzare al uleiului de soia si al alimentelor pe baza de soia.

Diferenta de pret se mai numeste si marja de profit

Incercand sa determine o relatie favorabila intre aceste preturi, managerul firmei agroalimentare ce proceseaza soia, de exemplu, va achizitiona contracte futures pentru soia si va vinde contracte futures pentru ulei si alimente pe baza de soia.

Managerul va actiona conjugat pe piata futures, construind o strategie formata din doua operatiuni de hedging : va realiza un hedging actionand long pana la data la care achizitioneaza de pe piata cash cantitatea de soia necesara procesului de prelucrare si totodata, va realiza un alt hedging, actionand short ,pana la data la care lanseaza pe piata, la vanzare, uleiul de soia si alte produse alimentare.

In sens invers „raspandirii de prelucrare”, se realizeaza „inversarea raspandirii de prelucrare” cand piata se inverseaza, datorita distorsiunilor aparute intre pretul de baza pentru materii prime si pretul produselor finite, rezultate in urma procesarii, respectiv, cand preturile produselor finite sunt mai scazute decat al materiilor prime.

Vom prezenta urmatorul exemplu :

Un speculator hotaraste in luna mai sa realizeze o „raspandire” grau-porumb.

In acel moment, contractele futures, ce au scadenta in luna decembrie, au pretul fixat la nivelul de 3,15 $/bushel, pentru grau si la 2,15 $/bushel, pentru porumb, sperand ca modificarea pretului porumbului sa fie mai mare decat modificarea pretului graului, fapt ce-l va determina sa procedeze astfel:

In luna mai

a)            vinde un contract futures pentru grau pe luna decembrie la pretul de 3,15 $/bushel;

b)           cumpara un contract futures pentru porumb peluna decembrie la un pret de 2,15 $/bushel.

Diferenta este de 1,00 $/bushel.

In luna noiembrie

a)            cumpara un contract futures pentru grau pe decembrie la pretul de 2,60 $/bushel;

b)           vinde un contract futures pentru porumb pe decembrie la pretul de 2,25 $/bushel.

Diferenta este de 0,35 $/bushel.

Sintetizand datele culese vom obtine rezultatul operatiunii de „raspandire”:

Luna

Grau

Porumb

Rezultat raspandire

Mai

Vinde un contract pe decembrie la 3,15 $/bushel

Cumpara un contract pe decembrie la 2,15

$/buchel

Noiembrie

Cumpara un contract pe decembrie la 2,60 $/buschel

Vinde un contract pe decembrie la 2,25 $/buchel

$/buchel

Rezultat

0,55 x 5000 bucheli

= 2750

0,10 x 5000 bucheli

0,65 $/buchel

Castig net: 0,65 x 5000 bucheli = 3250 $

5.3.1.2.2. Tranzactii speculative cu prima (reziliabile)

Operatiunea cu prima, reprezinta „ o tranzactie bursiera in care una din parti (cumparatorul), isi rezerva dreptul de a rezilia (abandona) contractul la termen, in schimbul platii unei penalitati fixate dinainte, denumita prima.

Operatiunile cu prima se mai numesc si reziliabile pentru ca, in situatia in care, la termenul de inchidere a pozitiei deschisa la bursa, nu au fost realizate intentiile speculative, fie vanzatorul, fie cumparatorul, poate renunta la contract.

Rezervarea dreptului de reziliere de catre unul sau de catre fiecare operator se face pe baza unei prime depusa la Casa de Clearing (de compensatie), in momentul incheierii tranzactiei.

In felul acesta, pierderea celui care renunta se va limita numai la prima pe care o cedeaza in favoarea partenerului sau.

Platitorul primei poate fi vanzatorul sau cumparatorul.

La o anumita data, numita ziua lichidarii, partea care si-a rezervat acest drept, trebuie sa declare daca se retrage, ceea ce inseamna ca va cere rezilierea contractului.

Prin plata primei, participantii la tranzactie isi limiteaza pierderea pana la nivelul primei.

De aceea, speculatorii prefera acele categorii de operatiuni la care riscul nu depaseste niciodata sansa castigului.

Astfel de tranzactii speculative cu prima, care dau posibilitatea limitarii pierderilor sunt asa numitele optiuni (options).

Dupa Dictionarul bursier optiunea reprtezintadreptul contractu-al de a cumpara sau de a vinde, intr-o perioada determinata si la un pret fixat dinainte, un anumit numar de actiuni, o anumita suma in devize, o anumita cantitate de metal pretios sau un numar de loturi de marfa”.

Optiunea, este deci un contract prin care una din parti, cumparatorul optiunii, dobandeste, in schimbul platii unei prime, dreptul, dar nu si obligatia de a cumpara sau de a vinde o marfa determinata, la un pret de exercitare si pana la o anumita scadenta.

Optiunea de regula, are un caracter negociabil, utilizarea optiunilor nenegociabile intalnindu-se foarte rar.

Pretul de exercitare intalnit in literatura de specialitate, provine din expresia engleza – exercice price sau strike price – si constituie pretul la care detinatorul unei optiuni poate sa-si exercite dreptul de cumparare sau de vanzare.

Caracterul negociabil este dat de prima, care este singura variabila continuta de contractul de optiune. Marimea primei se stabileste in cadrul negocierilor dintre vanzatorul si cumparatorul contractului, depinzand, in cea mai mare masura, de volumul cererii si al ofertei la acea data. Marimea primelor variaza intre diferitele piete de marfuri si in functie de modificarea conditiilor de piata.

Termenul de optiune, desemneaza o piata futures in care cumparatorul are dreptul de a opta, in limitele contractului, sa cumpere o marfa la un anumit termen si in anumite conditii.

De subliniat este faptul ca, daca acest drept nu este exercitat intr-o perioada de timp specificata , optiunea expira si cumparatorul ei pierde banii.

Termenul de optiune se refera si la un contract standardizat, care da dreptul cumparatorilor sa cumpere sau sa vanda la o data precisa si la un pret fix, in cadrul pietei de optiuni. Suma platita de cumparator vanzatorului de contract pe piata futures de optiuni, in vederea intrarii in posesia dreptului de optiuni poarta denumirea de prima.

Printr-o asemenea tranzactie, contractantul dobandeste dreptul de a vinde sau de a cumpara intr-o perioada de timp stabilita prin plata unei prime.

In limbaj tehnic, dreptul de a cumpara semnifica dreptul de a fi long iar cel de a vinde de a fi short.

Contractarea unei optiuni ii da dreptul cumparatorului, ca in schimbul unei prime platite, sa fie „long” sau „short” la o marfa, adica sa cumpere sau sa vanda, la un pret predeterminat si la un termen de livrare specificat in orice moment intre data contractarii si data exprimarii optiunii.

Indiferent daca in termenul stabilit contractantii acestor operatiuni isi exercita drepturile prin vanzari sau cumparari de contracte la termen, prima platita nu se restituie.

Operatiunile cu prima sunt cu atat mai atractive, cu cat se previzioneaza variatii mai mari ale preturilor, realizarea de profituri din operatiuni de speculatie fiind limitata de situatia in care preturile nu oscileaza suficient de mult petru a acoperi cel putin valoarea primei.

In cazul acestor tranzactii, prima diminueaza profitul si ca atare, profitul potential apare atunci cand fluctuatiile de pret depasesc considerabil marimea primei.

Spre exemplu, in situatia in care prima este de 120 $/tona si fluctuatiile de pret sunt intre 95 $ si 150 $, profitul potential poate fi limitat.

Dar, in situatia in care fluctuatiile de pret se cuprind intre limitele de 200 – 300 $, depasind mult prima, atunci profitul potential va fi mult mai mare.

Atractia pentru speculatie la contractarea unei optiuni rezida in faptul ca indiferent de oscilatiile preturilor pe piata, detinatorul optiunii nu are obligatia de a face depuneri in garantie de sume care sa acopere oscilatiile de pret, deoarece cel care contracteaza dreptul de a fi „long”, respectiv dreptul de a cumpara sau a vinde, nu este nici „long” si nici „short”, pana cand nu da curs optiunii.

Din acelasi motiv, detinatorul optiunii nu poate fi fortat sa-si lichideze operatiunea. Momentul exercitarii optiunilor difera in functie de modelul ales, existand doua variante:

optiunea americana, optiune care poate fi exercitata oricand ]n timpul duratei sale de viata, deci oricand inaintea datei de scadenta;

optiunea europeana, optiune care poate fi exercitata numai la scadenta. In acest caz, daca optiunea este exercitata de cumparator, data exercitarii coincide cu data cumpararii.

Denumirea variantelor este improprie, pentru ca pe plan internationl se tranzactioneaza ambele stiluri de optiuni, iar in ultimul timp au aparut pe piata optiunilor, optiunile asiatice.

Datorita flexibilitatii termenului in extercitarea dreptului cumparatorului, optiunile de stil american au o valoare mai ridicata decat cele europene, in situatia in care, toate celelalte caracteristici sunt identice.

Spre deosebire de optiunile americane si europene, optiunile asiatice au la baza media valorii marfii, calculata pe durata de viata a optiunii.

In mod practic, pot exista situatii cand la o aceeasi bursa, anumite contracte sa aiba exercitarea in stil american, pe toata durata de viata a contractului, iar altele in stil european, numai la scadenta.

Contractele de optiune pentru operatiuni futures au fost introduse experimental in anul 1982 pe piata bursiera de la Chicago Board of Trade, bucurandu-se de contributia statului si a celor mai importante banci din Statele Unite ale Americii si avand ca obiect bonuri de tezaur emise de trezoreria nationala.

In ceea ce priveste optiunile, o parte dintre specialisti sustin ca sunt doua tipuri de optiuni: call” si „put”, iar alta parte, mai adauga un al treilea tip „double option”, existand unele diferentieri de ordin formal.

Dupa Dictionarul bursier, cele doua tipuri de optiuni sunt definite astfel:

Optiunea Call” – termen american care desemneaza o optiune pentru cumpararea de actiuni, de devize sau alte valori, intr-o perioada determinata si la un pret fixat dinainte, numit prima de optiune.

Optiunea call este avantajoasa pentru speculatorii care se bazeaza pe cresterea cursului. Daca cresterea asteptata nu se realizeaza, fondurile angajate sunt pierdute.

Optiunea „call” permite asigurarea unei pozitii de scadere.

Optiunea Put” – termen american care desemneaza o optiune pentru vanzarea unui numar determinat de actiuni sau de bonuri de participatie ale aceleiasi societati, intr-o perioada fixata dinainte, prin intermediul platii unei prime de optiune.

Acest drept de vanzare este negociabil pe toata durata lui si pierde orice valoare dupa implinirea termenului convenit.

Optiunea put este avantajoasa pentru speculatorii care se bazeaza pe scaderea cursurilor, dar poate sa serveasca si garantarii unei pozitii de crestere.

Dupa Dictionarul de termeni si expresii utilizate in tranzactiile de bursa, cele doua tipuri de optiuni sunt caracterizate astfel :

Call” – tip de contract Options, prin care cumparatorul  achita un premiu vanzatorului, obtinand dreptul de a cumpara un lot de titluri financiare sau un contract standard de marfuri, futures, indici si valute, la un pret de exercitare prestabilit, intr-o perioada data;

Put” – tip de contract Options, prin care cumparatorul achita vanzatorului un premiu, pentru a obtine dreptul de a vinde un contract standard de titluri financiare, indici, marfuri sau futures, intr-un timp determinat si la un pret de exercitare prestabilit.

Glosarele ce completeaza literatura in aceasta materie explica cei doi termeni in felul urmator:

Call” – optiune de cumparare, prin care, cumparatorul optiunii dobandeste dreptul ca, la o anumita scadenta, sa cumpere de la vanzatorul optiunii un anumit activ (marfa, valuta, titluri), la un pret de exercitare determinat;

– „Put” – optiune de vanzare, prin care, cumparatorul optiunii dobandeste dreptul ca la o anumita scadenta, sa vanda vanzatorului optiunii un anumit activ (marfa, valuta titluri), la un pret de exercitare determinat.

Se folosesc trei variante de optiuni:

call option”, care confera dreptul de a cumpara (de a fi „long”);

„put option”, care confera dreptul de a vinde (de a fi „short”);

double option”, prin care se dobandesc ambele posibilitati.

In cazul optiunilor double si prima de optiune va fi dubla.

Prin urmare, contractand o optiune inseamna ca speculatorul isi obtine dreptul de a cumpara si/sau vinde la un pret convenit, in orice moment al valabilitatii optiunii:

daca se opteaza pentru cresterea preturilor, dar se doreste sa se limiteze pierderea in situatia ca piata va evolua in defavoarea sa, atunci speculatorul va alege tipul de „optiune call”, care ii da dreptul de a fi „long”, respectiv, sa cumpere la pretul din contract, oricand, intre data cumpararii optiunii si data expirarii ei;

daca se previzioneaza o scadere a pietei, atunci speculatorul va opta pentru tipul de „optiune put”, care ii da dreptul de a fi „short”, respectiv, sa vanda la un pret de baza specificat in momentul contractarii, la orice data de la data contractarii pana la scadenta;

daca se doreste sa se obtina profit, indiferent de sensul in care evolueaza piata, atunci speculatorul va opta pentru o optiune double”, care ii da dreptul sa fie „long” si/sau „short”.

Functionand in ambele sensuri, si valoarea primei va fi, de regula, dubla, fata de prima ce se plateste in cazul optiunilor call sau put.

In practica, diferitele situatii ce apar pe piata determina a nu fi posibil intotdeauna sa se contracteze tipul de optiune dorit.

Pentru speculatori a devenit deosebit de importanta cunoasterea posibilitatilor de conversiune a tipurilor de optiune   usor obtenabile in tipuri de optiuni dorite.

Astfel, optiunile double pot fi convertite in call si put. La randul lor, fiecare din aceste optiuni, put si call, pot fi convertite in double.

In felul acesta, se pot construi diferite strategii ale tranzactiilor cu optiuni.

Pentru fiecare cumparator de optiune call, respectiv put, exista si un vanzator de optiune call, respectiv put.

Un contract de optiune, poate fi exercitat in orice zi, pana in ziua anterioara zilei de expirare a acestuia.

Exemplu

Un importator doreste sa cumpere un produs la bursa din Rotterdam – la pretul bursei.

Acesta se va adresa exportatorului olandez care ii va indica ca pret, un pret mai mare decat pretul bursei, format din pretul bursei + o prima,– pe care producatorul o fixeaza la un anumit nivel, sa presupunem 150 + 30 = 180 $.

3.1.3. Contractul la termen, tipurile de operatiuni si piata de actiuni

Incheierea contractului la termen – il pune la adapost pe importator fata de cresterea pretului si a primei, pe o perioada de cel putin un an.

Tendinta preturilor – se realizeaza de catre Institute de Conjun-ctura – prin analize si studii – comandate de firmele interesate.

Spre exemplu, Firma Metra, in Franta, are o retea de salariati (corespondenti) in tarile sale de bastina, care furnizeaza firmei la cerere, informatii de ordin statistic etc.

Operatiunile la termen pot fi:

cu termen ferm;

cu optiune.

Ele presupun mai multe etape:

1. La termenul fixat prin contract, cumparatorul preia titlurile si efectueaza plata;

2. Lichideaza diferentele de curs : a cumparat 30 actiuni cu pretul de 150 $/buc., la 1 octombrie, cu termen ferm de plata la 31 octombrie; la 25 octombrie vinde cele 30 de actiuni la pretul de 160 $/buc., cu termen ferm la 31 octombrie.

Astfel, se va realiza o diferenta pozitiva de 300 $.

Poate exista si situatia in care cumparatorul prevede o scadere drastica a pretului actiunilor la termenul fixat (31 octombrie) si pentru a preveni o pierdere, hotaraste sa vanda cele 30 de actiuni, inainte de 31octombrie, tot in pierdere, dar la un pret ceva mai mare decat cel prevazut la termenul ferm de lichidare (spre exemplu 140 $, fata de 130 $ prevazuti la scadenta).

Pierderea, in acest caz va fi de 300 $ : (4200 $ - 3900 $ = 300 $).

3. Operatia de report, intervine cand previziunile operatorului la bursa privind termenul de lichidare nu se adeveresc, optand pentru un nou termen favorabil (spre exemplu 30 noiembrie).

Daca, la termenul fixat (31 octombrie), valoarea de cotatie a actiunilor este de 130 $, speculatorul va putea vinde, la 31 octombrie, la vedere, cele 30 de actiuni, obtinand 3900 $, deci cea mai mare parte a sumei necesare pentru a achita la termen tranzactia pentru care se angajase (4200 $).

Speculatorul initiaza o prelungire a termenului de plata sau reportul afacerii sale.

El rascumpara cele 30 de actiuni pentru urmatorul termen de lichidare (30 noiembrie), cand le va prelua efectiv si plati, dar la un pret ceva mai mare fata de cel vandut la vedere (135 $/actiune).

Rascumpararea la 135 $ va fi satisfacatoare, atat pentru intermedi-arul care a acceptat sa mijloceasca reportul, cat si pentru operatorul de bursa, care spera ca la noul termen de lichidare (30 noiembrie) sa poata vinde in castig actiunile cumparate cu 135 $.

Castigul imediat al operatorului de bursa, consta din diferenta dintre cursul de vanzare la vedere al actiunilor (130 $) – denumit curs de compensatie si pretul la care le va rascumpara de la intermediar (135 $), in aceeasi zi, dar cu un nou termen de plata (30 noiembrie), ca operatiune de report.

Valoarea de report a actiunilor se stabileste astfel:

1. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati in operatiuni de report este mai mare decat numarul celor care accepta sa mijloceasca operatiunea, cursul la termen va fi mai mare fata de cursul de compensatie, cu o diferenta numita report (in exemplul dat : 135 – 130 = 5 $/actiune).

2. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati in reportare este egal cu cel al mijlocitorilor, cursul la noul termen va fi egal cu cotatia de compensatie (130 $);

3. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati sa prelungeasca termenul de lichidare este mai mic fata de cel al mijlocitorilor operatiunii, cursul la termen va fi inferior cursului de compensatie, cu o diferenta numita deport (spre exemplu : 125 $ - 130 $ = - 5 $/actiune).

Piata de actiuni functioneaza pe baza increderii unui agent de bursa (broker) in alt agent de bursa.

Agentii de bursa se bazeaza pe increderea clientilor pe care ii reprezinta.

Principiile care stau la baza functionarii pietei de valori sunt cele specifice pietei in general.

Astfel, pentru fiecare cumparator satisfacut, trebuie sa existe un vanzator satisfacut. In cazul cand oferta este mai mare decat cererea, preturile vor scadea, iar cand cererea va fi mai mare decat oferta, preturile vor creste.

In pagina financiara a oricarui cotidian mai important se prezinta indicatorii financiari pentru actiunile marilor firme si tendinta acestora.

De asemenea, in ziare sunt prezentate pentru fiecare companie, numarul de actiuni comercializate in ziua precedenta, preturile maxime si minime, precum si pretul de inchidere al zilei precedente.

In fiecare an, fiecare detinator de actiuni primeste un raport cu privire la activitatea companiei in care a investit.

Raportul cuprinde grafice usor de interpretat si rezumate cu date amanuntite pe o perioada de 10 ani.

O firma de contabilitate, independenta, garanteaza corectitudinea datelor cu privire la situatia financiara a companiei.

In plus, personalul cu functii de conducere in companie, este obligat sa declare cat detine din actiunile companiei.

De asemenea, exista un organism al statului, insarcinat cu supravegherea actiunilor si burselor.

Din profiturile obtinute, firmele platesc o parte (circa 50 %) detinatorilor de actiuni sub forma de dividende.

Spre exemplu : daca o companie are un profit anual de 20 mil. $ si are 5 mil. actiuni, va aloca 10 mil. $ pentru plata dividendelor, revenind 2 $/actiune.

Daca o persoana detine 100 actiuni, va primi un dividend total de 200 $.

Daca actiunile se vand pe piata cu 40 $, rata de recuperare a capitalului pe actiune va fi de 5 %.

Actiunile care fac obiectul vanzarii-cumpararii sunt, de regula, inregistrate la Bursa de actiuni.

Operatia de vanzare-cumparare a actiunilor este in principiu foarte simpla:

daca o persoana doreste sa vanda 100 de actiuni, va telefona agentului sau de bursa dandu-i instructiuni sa vanda imediat, cu cel mai bun pret posibil; in acelasi timp, o alta persoana, care doreste sa-si investeasca economiile, cumpara 100 de actiuni de la aceeasi companie.

Va telefona agentului sau de bursa si ii va da instructiuni sa cumpere cele 100 de actiuni, la pretul curent.

Cei doi agenti vor telefona ordinele lor la bursa (sa presupunem bursa din New York), iar agentii oficiali (specializati) vor negocia tranzactia.

Cel care doreste sa cumpere, va intreba : „Cat trebuie sa platesc pentru 100 de actiuni?“

Sa presupunem ca cea mai mare oferta de cumparare a fost de 65,25 $, iar cel mai redus pret, pentru care cineva s-a aratat dispus sa vanda, a fost de 65,75 $.

Deoarece ambii agenti doresc sa obtina pretul cel mai bun se ajunge la un compromis de 65,50 $/actiune

La bursa de actiuni din New York, tranzactiile se desfasoara in mod public, iar informatia este transmisa electronic la toate agentiile de vanza-re-cumparare de actiuni din S.U.A.

Operatiunile care se negociaza la burse se executa pe baza de contracte.

Spre deosebire de practica obisnuita, aceste contracte de bursa sunt incheiate standard, respectiv, pe baza unor modele standard care se aproba de catre Comitetul bursei.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1582
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site