Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Profitul si politica de dividend a unei societati de asigurari

Asigurari

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Profitul si politica de dividend a unei societati de asigurari
RCA
MODEL CHESTIONAR ASIGURARI
Solvabilitatea societatilor de asigurari
Determinare riguroasa a veniturilor si cheltuielilor unei societati de asigurari – conditie de baza pentru realizarea echilibrului financiar
Notiunea de clauza abuziva. Aspecte de drept comparat.
Tarifele de prime la asigurarile de bunuri
Curbele de asigurare empirice si teoretice
ANALIZA PLATILOR DE DESPAGUBIRI LA ASIGURARILE DE BUNURI APARTINAND PERSOANELOR JURIDICE
Notiuni generale despre publicitate si asigurare

TERMENI importanti pentru acest document

PROFITUL SI POLITICA DE DIVIDEND A UNEI SOCIETATI DE ASIGURARI

         In cazul societatilor de asigurari, asigurari reasigurari si de reasigurari de multe ori prioritatea numarul 1 nu este profitul, ci plata despagubirilor catre asigurati sau beneficiari. Profitul este insa un obiectiv important si pentru aasiguratori, deoarece capacitatea acestora de a-si mari volumul de activitate depinde in final de acumularea de capital.

            Societatile de asigurari pe actiuni au acces direct pe piata de capital, ceea ce face ca legatura dintre rentabilitatea, riscul si valoarea de piata a acestora sa fie bine definita.

            Multi analisti considera ca sectorul privat asigurarilor inregistreaza o performanta slaba comparativ cu alte domenii in ceea ce priveste profitabilitatea. Acest lucru este reflectat, de exemplu, in SUA, de o comparatie a ratei medii de profit a pietei de asigurari generale americane cu cea a primelor 500 de companii cotate de Standard & Poor’s. Media pe 20 de ani pentru sectorul asigurarilor este de 10,1%, in timp ce rata medie calculata de S & P a fost de 13,4% pentru aceasi perioada.

1. Dimensionarea profitului

Regulile de determinare a profitului influenteaza deciziile financiare ale societatilor e asigurari, De aceea, acaluarea cat mai corecta a profitului obtinut constituie un obiectiv fundamental al tuturor sistemelor contabile.

Profitul economic si profitul contabil

               Exista o distinctie intre profitul contabil si profitul economic. Profitul contabil se obtine prin aplicarea unor norme contabile la evenimentele financiare care influenteaza firma. Setul de reguli poate fi reprezentat de principiile contabile de asigurari, de procedurile fiscale, de principiile contabile ale altei tari sau de alte conventii contabile. Profitul raportat nu depinde doar de activitatile economice ale firmei, ci si de principiile reflectate de regulile de dimensionare a profitului. Un astfel de principiu se refera la recunoasterea veniturilor si a cheltuielilor.

Profitul economic reprezinta modificarea activului net al firmei intr-o perioada data. Din pacate, metodele contabile nu pot determina in mod clar modificarile valorii firmei. Din acest motiv, contabilitatea pune accent pe patru caracteristici esentiale ale indicatorilor de dimensionare a profitului.

§        relevanta;

§        posibilitatea de verificare;

§        impartirea;

§        posibilitatea de cuantificare.

Aplicarea corecta si obiectiva a regulilor bazate pe aceste standarde ofera informatii utile in proesul decizional, chiar daca profitul si alte variabile cuantificate au valori diferite de dele reale.

Toti agentii economici au dificultati in determinarea profitului economic. In cazul societatilor de asigurari insa apar si probleme generate de diferentele dintre principiile contabile specifice domeniului asigurarilor si principiile contabile generale.

In ciuda dificultatilor pe care le implica determinarea profitului, in acest capitol nu se face distinctie intre profitul economic si cel contabil. Pe o perioada indelungata, de exemplu durata de viata a unei firme, valorile celor doi indicatori sunt apropiate. In cazul unui orizont normal de planificare, trebuie sa se recunoasca faptul ca profitul contabil reprezinta doar o aproximare a profitului economic.

Comparatia dintre valoarea de piata si valoarea contabila a profitului

Profitul obtinut de o societate nu este acelasi cu profitul cuvenit actionarilor. Profitul societatii (profitul contabil) reprezinta diferenta dintre venituri si cheltuieli. Aceasta diferenta mareste valoarea contabila a capitalului (dupa plata dividendelor). Astfel spus, valoarea contabila a capitalului la sfarsitul anului este egala cu valoarea contabila la inceputul anului plus profitul, din care se scad dividendele de platit in timpul anului.

Rentabilitatea asteptata si riscul

               Pentru toate activitatile sale, firma asteapta obtinerea unui profit. Persoanele care detin disponibilitati banesti pot alege intre consum si investirea in active. Investitorii sunt dispusi sa renunte la consumul curent, in cazul in care estimeaza oportunitati mari de investitii. Astfel, ei isi vor amana consumul curent si vor cumpara active pentru care se prevad baneficii suficiente din investitii.

2. Structura profitului

In cazul societatilor de asigurari exista cinci surse de profit economic:

§        profitul din activitatea de subscriere (Ps);

§        venitul net din investitii (VNI);

§        castigurile (pierderile) de capital realizate (CR);

§        castigurile (pierderile) de capital nerealizate (CN);

§        profiturile exceptionale (PE)

Aceste cinci surse determina profitul total al asiguratorului exprimat prin urmatoarea formula:

                                            

            In grupa “profituri exceptionale” sunt incluse veniturile si cheltuielile care nu sunt aferente activitatii de subscriere sau de investitii. Aceasta componenta nu are un caracter regulat si este relativ nesemnificativa. Exista societati de asigurari care reusesc sa realizeze profit atat din activitatea de subscriere, cat si din cea de investitii. Cei mai multi asiguratori se confrunta insa cu pierderi din activitatea de subscriere, dar acestea pot fi compensate de profitul din investitii.

Rata profitului din activitatea de subscriere

            Daca primele cuvenite intr-un exercitiu financiar depasesc volumul daunelor aparute (inclusiv cheltuielile de solutionare a daunelor), rezulta un profit din activitatea de subscriere. Rata profitului din subscriere (RP) se obtine cu relatia:

                                   

unde:

            PC – reprezinta primele cuvenite pentru o perioada data;

            DI  – daunele si cheltuielile de solutionare a daunelor inregistrate in aceeasi perioada;

            CI – cheltuielile inregistrate in perioada respectiva;

            PS – prime subscrise in acea perioada.

            Expresia DI/PC + CI/PS reprezinta rata combinata, formata din raportul dintre daunele inregistrate si primele cuvenite si raportul dintre cheltuielile inregistrate si primele subscrise.

            Daca standardele activitatii de subscriere nu au fost modificate, rata profitului nu este influentata direct de volumul de prime, ea reprezentand un procent constant din primele cuvenite. Daca asiguratorul isi mareste capacitatea de a acoperi riscul contributia activitatii de subscriere la profitul total poate creste. Daca raportul dintre primele subscrise si activul net reprezinta capacitatea de acoperire a riscului (raportul PS/AN este cunoscut sub denumirea de indicator de capacitate sau de expunere), iar PTS este contributia activitatii de subscriere la profitul total, atunci:

∆PTS = RP∙∆PS/AN

            De exemplu, un asigurator are o rata combinata de 0,98 si o rata a profitului din subscriere de 2% din prime. Daca asiguratorul isi desfasoara activitatea la o rata PS/AN de 2:1, activitatea de subscriere contribuie cu 4% din profit la formarea capitalului, de doua ori rata profitului realizata din prime. Cresterea ratei PS/AN la 3:1 mareste contributia la profit de  la 4% la 6%, chiar daca rata profitului din subscriere ramane nemodificata. Efectul parghie (sau de levier) al volumului mai mare de prime nu tine seama de faptul ca ratele profitului din subcriere sunt pozitive sau negative. Daca exista o rata combinata de 1,12 la o rata de 2:1, activitatea de subscriere realizeaza o rentablitate negativa de 24%. Cresterea volumului de prime subscrise amplifica efectul negativ al contributiei subscrierii la profitul total.

            Scaderea capacitatii societatii de asigurari de a obtine profit din subscriere este atribuita conditiilor competitive de piata, evolutiei ciclice a profitului in activitatea de asigurare si impactul oportunitatilor de castig din invastitii.

Venitul net din investitii

            Este format din dobanda, dividende venitul obtinut din investitiile in active imobilizate, din care se scad cheltuielile efectuate in activitatea de investitii. Asiguratorii obtin profit prin investitii in titluri financiare. Acestia detin doua surse de fonduri pentru investitii: activul net de care dispune asiguratorul (capitalul plus profitul nerepartizat) si fondurile oferite de asigurati (rezervele pentru primele necuvenite, rezerva de dauna si rezerva pentru cheltuielile de solutionare a daunelor).

            Principala sursa de fonduri pentru investitii o reprezinta profitul reinvestit si primele platite in avans. Primele incasate maresc rezerva de prime necuvenite a unui asigurator. Acesta inregistreaza o crestere continua a volumului incasarilor, primele fiind colectate inainte de a fi recunoscute in contabilitate ca venituri. Deoarece daunele aferente multor contracte sunt platite dupa expirarea perioadei de asigurare, rezervele de dauna se acumuleaza pe masura ce activitatea asiguratorului se extinde. Atat timp cat activitatea de subscriere genereaza cash-flow-uri pozitive, fondurile reprezentate de rezervele de dauna si rezervele de prime pot fi folosite ca parte a capitalurilor societatii.

            Cash-flow-urile pozitive din subscriere permit societatii sa mareasca investitiile fara a apela la alte surse de finantare. Societatile de asigurari obtin fluxuri de numerar de la asigurati prin vanzarea unui volum mai mare de asigurari si prin cresterea rezervelor de prime si a rezervei de dauna. Gradul de indatorare a asiguratorilor este apropiat de cel al societatilor care emit obligatiuni. Gradul de indatorare (levierul financiar) poate creste rentabilitatea activului net daca activele genereaza castiguri mai mari decat costurile legate de gestionarea fondurilor asiguratilor. Pierderile din operatiunile de subscriere si modificarile negative privind riscul asiguratorului constituie costuri implicite ale acestor fonduri. Daca nu apar modificari ale riscului pentru o societate, levierul financiar este intodeauna favorabil cand activitatea de subscriere este profitabila.

Castigurile (pierderile) de capital realizate

            Aceste castiguri (pierderi) se obtin atunci cand asiguratorii inregistreaza un profit (sau o pierdere) din vanzarea unui activ la un pret mai mare sau mai mic decat costul lui.

            Profiturile (pierderile) nete realizate din vanzarea activelor sunt reflectate in contul de profit si pierdere. La acestea se adauga venitul net din investitii, determinand profitul (pierderea) neta din investitii.

            In general, deciziile de vanzare a titlurilor financiare sau a altor active sunt determinate de strategia de invastitii si de bugetul de venituri si cheltuieli al firmei. Nivelul impozitului poate constitui de asemenea un factor important in luarea acestor decizii.

            Un obiectiv al strategiei de investitii il constituie sincronizarea vanzarii de active cu scadentele platilor, in asa fel incat societatea sa dispuna de lichiditati suficiente pentru plata despagubirilor si a datoriilor. Alegerea structurii activelor si stabilirea programului scadentelor titlurilor cu venit fix (obligatiuni si titluri ipotecare) influenteaza cash-flow anticipate din investitii. Daca activitatea de subscriere genereaza suficiente cash-flow-uri pentru onorarea platilor curente si a despagubirilor, strategia privind portofoliul de active se poate concentra pe selectia investitiilor care ofera cele mai mari profituri pentru un nivel de risc acceptabil. In aceasta situatie, lichidarea investitiilor constituie o caracteristica mai putin importanta fata de siguranta fondurilor investite. Pe de alta parte, daca asiguratorul anticipeaza folosirea veniturilor din investitii pentru efectuarea platilor curente, activele cu lichiditate mare vor fi acceptate in defavoarea celor cu randament ridicat.

            Inflatia si ratele ridicate ale dobanzii influenteaza negativ portofoliul de investitii al unei societati de asigurari. Presiunea inflationista asupra cheltuielilor de exploatare si asupra despagubirilor determina cresterea nevoii de lichiditati din activitatea de subscriere. Ratele ridicate ale dobanzii reduc valoarea de piata a obligatiunilor si a titlurilor ipotecare. Activul net este influentat doar de castigurile si/sau pierderile de capital realizate sau de scaderea valorii obligatiunilor si a titlurilor ipotecare, in bilant fiind cuprinsa si amortizarea.

            Asiguratorii nu sunt dispusi sa acopere pierderile de capital realizate aferente titlurilor cu venit fix, deoarece ei au planificat ca la scadenta sa incaseze valoarea nominala a obligatiunilor. In cazul unei nevoi de lichiditati generate de rezultate nefavorabile din activitatea de subscriere sau de aparitia unor investitii atractive, obligatiunile si titlurile ipotecare vor fi vandute sub pretul lor, societatea inregistrand o pierdere.

               Societatile de asigurari au incercat imunizarea unei parti din portofoliul de investitii fata de riscul pierderilor de capital din vanzarea fortata de obligatiuni la preturi scazute. Imunizarea presupune investirea fondurilor in asa fel incat sa se coreleze intrarile de numerar aferente veniturilor din dobanzi si titlurilor ajunse la scadenta cu iesirile de numerar aferente rezervei de dauna. Totusi, daca inflatia determina modificarea cash-flow-urilor viitoare, imunizarea unui portofoliu de obligatiuni nu mai este posibila. Exista insa numeroase modele matematice folosite la corelarea scadentelor activelor cu scadentele datoriilor de platit, astfel incat asiguratorii sa poata reduce piscul realizarii pierderilor de capital din activele investite.

Castigurile (pierderile) de capital nerealizate

               Conform metodelor de evaluare a activelor societatilor de asigurari, valoarea de piata a datoriilor are o importanta redusa in conditiile in care cash-flow-urile din exploatare permit mentinerea unui activ pana la scadenta. Cele mai multe obligatiuni sunt inregistrate la un cost amortizat, si nu la valoarea de piata.

3. Ciclicitatea profitului

             In acest subcapitol ne vom concentra in principal atentia asupra ciclului profitului in sectorul asigurarilor generale, deoarece in asigurarile de viata ciclicitatea nu este la fel de evidenta, cererea si oferta de asigurare avand fluctuatii mult mai reduse decat in cazul sectorului nonviata.

            Ciclicitatea profitului in sectorul asigurarilor generale nu reprezinta o noutate. De multi ani asiguratorii au observat ca aceasta ramura de asigurari are perioade de criza si perioade de prosperitate. In trecut asiguratorii au acceptat aceasta ciclicitate probabil datorita faptului ca veniturile obtnute in perioadele de prosperitate erau suficiente pentru a acoperi pierderile din perioadele de criza.

            Modelul ciclului profitului se caracterizeaza printr-o crestere urmata e o descrestere, adica valoarea profitului creste pentru o perioada, dupa care descreste, pentru a creste din nou. Cele mai inalte puncte ale seriilor sunt numite “puncte de maxim”. Iar cele mai joase sunt numite “puncte de minim”. De regula, in asgurarile generale, ciclul profitului este cuprins intre un punct de minim si urmatorul punct de minim – mai precis, din anul cu profitabilitatea cea mai scazuta pana in urmatorul an cu cea mai scazuta probabilitate, perioada de profitabilitate ridicata fiind cuprinsa intre acesti ani.

            Ciclurile profitului reflecta comportamentul economic in mediul economico-social in schimbare si, prin urmare, oscilatiile nu sunt perfect simetrice sau regulate, ca in cazul ciclurilor matematice. Faptul ca profitabilitatea este ciclica nu inseamna obligatoriu ca valoarea acesteia va reveni la nivelul anterior. Ciclurile se succed conform unui trend crescator sau descrescator al profitabilitatii.

            Specialistii in asigurari amintesc “de ciclu” atunci cand se refera la faza descendenta a acestuia. Ar fi incorect sa caracterizam ciclul profitului numai prin prisma anilor nefavorabili. Un ciclu complet cuprinde atat ani cu profit mai scazut, cat si ani cu profit ridicat.

            Caracteristica dimensionala traditionala utilizata in identificarea ciclului profitului este profitabilitatea activitatii de subscriere. Strict vorbind, ar trebui sa se ia in calcul atat profitul realizat din subscriere, cat si cel din investitii. Pentru a simplifica insa analiza, in continuare vom analiza in special evolutia activitatii de subscriere.

            Rezultatele din subscriere si din investitii ale companiilor de asigurari generale sunt strans legate. Unul dintre motivele acestei stranse interdependente este acela ca atat deciziile de stabilire a cotelor de prima, cat si rezultatele din investitii sunt direct afectate de ratele de dobanda. In plus, exista un efect indirect al randamentului investitiilor asupra deciziilor de stabilire a cotatiilor de prima – un randament mare tinde sa reduca tarifele prima si rezultatele din subscriere.

Exista de asemenea o corelatie negativa intre castigurile de capital realizate si rezultatele din activitatea de subscriere. Acestea indica faptul ca respectivele castiguri sunt utilizate pentru imbunatatirea veniturilor.

Cauzele ciclului profitului

Ciclicitatea profitului se manifesta in numeroase ramuri economice. Cauzele si modalitatea de manifestare a acestor cicluri depinde de doua aspecte:

§        structura ramurii economice;

§        caracteristicile cererii si ofertei de bunuri sau servicii specifice ramurii respective.

Structura pietei, oferta si cererea de bunuri si servicii sunt notiuni abstracte. Ele nu pot explica in detaliu lumea complexa si in schimbare, dar sunt necesare pentru a prezenta intr-un mod sistematic si ordonat modul de operare al pietei. Aceste notiuni sunt utile in explicarea cauzelor si a modului de producere a ciclului profitului.

Cererea de asigurare

Cererea pentr asigurarile generale tinde sa creasca constant in timp. Aceasta crestere continua este remarcabila in comparatie cu cererea instabila penru alte bunuri si servicii. De exemplu, cererea pentru asigurarile auto creste an de an, pe masura ce creste numarul autovehiculelor si persoanelor cu permis auto. In schimb, cererea pentru automobile noi este foarte instabila. Acesta creste sau scade puternic, in functie de modificarea veniturilor consumatorilor, de designul autovehiculului si, mai reent, de disponibilitatea si pretul combustibililor. Cererea pentru majoritatea produselor de asigurare destinate persoanelor juridice este de asemenea relativ constanta. De exemplu, atunci cand vanzarile unei firme sunt in declin, acesta poate cumpara o asigurare cu o valoare mai redusa, dar nu va renunta complet la asigurare.

Cererea de asigurare este de obicei constanta din doua motive. In primul rand, consumatorii considera asigurarile de bunuri si raspundere civila ca o necesitate pentru care nu exista un produs de substitutie la acelasi pret. Cumparatorii pot obiecta in privinta cresterii preturilor, insa vor continua sa cumpere asigurari. Prin prisma criteriilor teoriei economice, cererea de asigurare poate fi caracterizata ca avand o elasticitate redusa atat fata de venitul consumatorului, cat si fata de pretul de vanzare. In al doilea rand, asigurarea nu este un produs de folosinta indelungata, cum sunt alte produse precum automobilele sau frigiderele.

Contractele de asigurare au o perioada de valabilitate limitata, mentinerea protectiei impunand reinnoirea acestora imediat dupa espirare. Cererea de asigurare tinde sa creasca in functie de de numarul bunurilor aflate in proprietatea consumatorilor si de expunerea acestora la riscurile de raspundere civila. Valoarea bunurilor asigurate depinde de valoarea economica a acestora si de inflatie. Riscurile de raspundere civila se modifica in functie de atitudinile sociale si de reglementarile legale. Schimbarile economice, sociale si legale nu se produc insa intr-o maniera previzibila si, prin urmare, cererea de asigurare nu este perfect stabila.

Oferta de asigurare

            In timp ce cererea de asigurare creste constant, oferta de asigurare este variabila. Aceasta oferta se poate modifica puternic si rapid din doua motive.

            In primul rand, ea se fundamenteaza mai mult pe capitalul financiar decat pe cel fizic. Capitalul financiar, spre deosebire de capitalul fizic, este foarte flexibil. Cauza o reprezinta mobilitatea acestuia. Banii si creditul pot fi usor transferati de la o piata la alta, de la un oras la altul de la un produs la altul. Mobilitatea capitalului financiar in asigurari s-a evidentiat in ultimul timp prin schimbarile produse in cadrul pietei de asigurari: expansiunea subscriitorilor Lloyd’s, cresterea numarulu de reasiguratori, in special externi, aparitia societatilor captive etc.

               Un al doilea motiv pentru care oferta de asigurare se poate modifica rapid este acela ca ea este influentata atat de factori sociali, cat si de factori psihologici. Oferta reala reprezinta valoarea asigurarilor pe care asiguratorii doresc sa le subscrie.

Modelul economic al ciclului profitului in asigurari

               Deoarece modificarile ofertei de asigurare sunt puternice si rapide, iar modificarile cererii e asigurare sunt mici si graduale schimbarile in oferta de asigurare au tendinta de a provoca cresterea sau reducerea preturilor asigurarilor.

Fazele ciclului profitului

            Caracteristicile economice ale pietei asigurarilor generale reprezinta cauzele care stau la baza ciclurilor profitului. Modul in care concurenta, interactiunea dintre oferta si cerere si modificarile preturilor pot determina producerea ciclurilor profitului in domeniul asigurarilor poate fi mai bine inteles prin descrierea modului de desfasurare a unui ciclu obisnuit.

            Nu exista doua cicluri de profit perfect  identice. Fiecare are propuneriile sale particularitati. Cu toate acestea, fiecare ciclu determina atitudini, comportamente si consecinte similare pe piata. Aceste similitudini permit construirea unui model care poate fi denumit ciclu general de profit. Trebuie sa subliniem faptul ca, deoarece abstractizam realitatea, ciclul general nu va coincide cu nici un ciclu real. Asemenea ciclului economic general, impartit in trei faze – recesiune, redresare si expansiune – si ciclul general in asigurari poate fi impartit in trei faze, si anume: faza relansarii, faza concurentei si faza erodarii. Cele trei faze sunt utile pentru descrierea s intelegerea modului in care comportamentul concurential al asiguratorilor determina directia de evolutie a profitabilitatii si a modului in care acest comportament conduce la producerea ciclurilor. Aceste faze pot sau nu sa coincida cu puncte de maxim si minim. Valorile profitului sunt defazate fata de acestea. De exemplu, profitabilitatea poate atnge punctul de maxim dupa intrarea in faza erodarii si poate atinge punctul de minim dupa intrarea in faza concurentei.

            Desi fiecare faza se distinge prin comportamente de piata specifice, trecerea de la o faza la alta poate sa nu fie chiar atat de evidenta. Fiecare faza a ciclului este influentata de conditiile de desfasurare ale fazei anterioare. Profitabilitatea asiguratorilor individuali se poate modifica in fiecare etapa, iar asiguratorii pot reactiona diferit la conditiile pietei. Cu toate acestea, comportamentul pe ansamblu reprezinta intodeauna o combinatie de reactii si ajustari, fiecare faza prezentand o succesiune de modificari.

            Subliniem inca o data ca la analiza fazelor ciclului profitului se face referire doar la asigurarile generale si doar la activitatea de subscriere.

         4. Politica de dividend

        Politica de divident poate fi definita ca reprezentand optiunea managementului societatii intre reinvestirea partiala sau integrala a profitului net si distribuirea partiala ori totala a acestuia catre actionari, sub forma de dividende.

         Majoritatea modelelor financiare considera valoarea intrinseca a unei societati de asigurari ca fiind valoarea actualizata a tuturor fluxurilor viitoare de numerar. Acestea iau forma dividendelor in numerar primite de actionari pe un orizont de timp nelimitat sau a dividendelor platite intr-o perioada limitata, plus valoarea finala a actiunilor la sfarsitul acestei perioade.

         In ipoteza in care rata rentabilitatii firmei este egala cu costul capitalului sau si in absenta incertitudinii, a impozitelor si a costurilor de tranzactionale, se considera ca proprietarii nu au preferinta intre incasarea unui venit periodic sub forma de dividend si reinvestirea profitului total pentru cresterea actiunilor firmei. In realitate insa, din cauza incertitudinii, impozitului aplicat in mod diferit asupara dividendului si castigurilor de capital, costurilor de finantare externa, imperfectiunilor si ineficientelor pieteipolitica de dividend nu este neutra, relevand faptul ca managerii inclina spre reinvestirea profiturilor, respectiv spre neacordarea de dividende.

Dividendele acordate actionarilor  

         Daca societatile cu un singur asociat platesc dividende pentru ca asociatul doreste acest lucru, conducerea unei societati pe actiuni se confrunta cu un aspect larg de preferinte individuale ale actionarilor si trebuie sa decida ce este mai bine pentru firma.

         Unul dintre obiectivele principale urmarite de manageri il constituie maximizarea valorii de piata a firmei. Acest obiectiv nu poate fi indelplinit decat in cazul obtinerii de profit si in cazul reinvestirii acestuia la o rata mai mare decat costul capitalului. Absenta dividendelor va influenta insa negativ pretul de piata al actiunilor. Actionariisi managerii multor societati cunosc faptul ca valoarea de piata a firmei este influentata de dividendele acordate actionarilor. In plus, apare un acord tacit prin care, o data ce programul de acordare a dividendelor a fost initiat, el va fi continuat, devenind o priortate a firmei.

         Cea mai frecventa justificare pentru cresterea dividendelor este ideea conform careia acordarea unor dividende maridetermina cresterea pretului actiunilor. Dividendele si modificarile survenite in valoarea lor sunt considerate de catre investitori semnale referitoare la rezultatele si perspectivele societatii. Practicile de acordare a dividendelor variaza de la cele ale firmelor nou-infiintate, care platesc dividende reduse sau nu plates deloc, pana la practicile firmelor cu experienta, care au o istorie indelungata in ceea ce priveste acordarea dividendelor. In ambele cazuri, traditia financiara recomanda acordarea de dividende, iar abandonarea acestei practici este justificata doar cand exista perspectiva unor beneficii considerabile pe termen lung pentru actionari.

Factorii determinanti ai deciziei de acordare a dividendelor

     O politica de dividend optima este aceea care care maximizeaza valoarea firmei. Daca valoarea firmei este maximizata printr-o politica de acordare a unor dividende mari, mici sau chiar prin neacordarea de dividende, aceasta depinde de conditiile economice existente.

     Decizia privind politica de dividend trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte:

È   accesul firmei la sursele de finantare externa;

È   ratele rentabilitatii asteptate din investitii;

È   costurile emisiunii de noi actiuni;

È   avantajele de care beneficiaza actionarii din punc de vedere fiscal, daca profiturile lor nu sunt distribuite;

È   posibilitatea de utilizare a unor rate de actualizare scazute pentru evaluarea castigurilor inregistrate de firmele care acorda dividende.

      Daca accesul pe piata de capital este facil, firmele ar trebui sa considera politica de dividend drept o decizie financiara; din alte puncte de vedere, aceasta este o decizie de investitii.

      Din perspectiva deciziei de investitii, acordarea dividendului poate fi justificata prin faptul ca managementul nu a descoperit un numar suficient de oportunitati in care rata de renta+bilitate asteapta sa fie cel putin egala cu costul capitalului reprezentand profiturile nedistrinuite. Investitorii isi pot propune obtinerea unei rate de rentabilitate mai mari din alte investitii cu risc asemanator. Daca renatabilitatea asteapta pentru proiectele de investitii disponibile este prea mica, firma ar trebui sa plateasca din profitul obtinut din investitiile anterioare.In decursul timpului, aceasta actiune va conduce lascaderea valorii firmei, iar valoarea detinuta de actionari poate fi maximizata pe baza altor active.

       Societatile care pot obtine capital suplimentar de pe piata de capital privesc politica de dividend ca pe o decizie financiara. In caz, firmele nu sunt fortate sa renunte proiectele de investitii pentru plata dividendelor. Lichiditatile necesare pentru acordarea dividendelor pot fi obtinute din fondurile de investitii, iar proiectele pot fi finantate in continuare printr-o emisiune de actiuni.In general, finantarea externa de pe piata de capital are un cost ridicat in comparatie cu costul profiturilor nerepartizate. Intrebarea care se pune in aceasta situatie este daca costul capitalului extern este compensat cel putin de o reactie preferential favorabila a pietei in momentul

acordarii unui divend mai mare. Tratamentul fiscal preferential la care sunt supuse castigurile de capital ale actionarilor fata de costurile asociate unei emisiuni noi favorizeaza decizia de nerepartizare a profiturilor pentru aceste firme, chiar daca exista si alte surse de finantare.

       Factorul decisiv care sustine acordarea de dividende este reprezentat de aversiunea investitorilor de risc. Actionarii prefera sa incaseze dividende pe termen scurt in locul unor beneficii viitoare, din cauza cresterii incertitudinii pe termen lung. Din punctul de vedere al raportului risc-rentabilitate, nerepartizarea profiturilor pe termen scurt in vederea acordarii unor dividende mai mari in viitorul indepartat este o actiune riscanta, care implica aplicarea unei rate de capitalizare (actualizare) ridicate asupra profitului asteptat. Aceasta reduce valoarea de piata a firmei.

      S-a observat ca valoarea dividendelor acordate in cadrul firmelor nefinanciare puternice poate fi exprimata prin urmatoarea formula:

unde: Dt si Dt-1 reprezinta dividendele totale acordate in anul curent si in anul  precedent;

           Pt - profitul net in anul curent;

           R- raportul dintre dividendele acordate si profit;

           c - coeficientul de ajustare.

        Aceasta formula, denumita modelul de dividend al lui Lintner, a fost intalnita in practicile multor firme. Formula este suficient de generala pentru a cuprinde o serie  intreaga de politici de dividende. Modelul implica faptul ca firmele urmaresc cateva principii de baza la stabilirea relatieidintre dividendele acordate si profitul curent. Societatile determina o valoare procentuala a dividendelor pe termen lung, pentru a mentine valoarea dividendelor stabila sau in crestere. Chiar daca profitul curent este zero, societatile mentin nivelul divendului din anul precedent. Viteza de ajustare a dividendelor la variatiile profitului difera de la firma la firma. In cazul in care societatea nu doreste sa reflecte fluctuatia profitului asupra dividendelor,ea utilizeaza un coeficient scazut de ajustare. Alte firme reflecta toate modificarile survenite in nivelul profitului pe baza unui coeficient egal cu 1. Acesteapot avea un dividend regulat, stabil, dar de valoare mica si un dividend suplimentar, care reflecat variabilitatea profiturilor.

Factorii determinanti ai politicii de dividend intr-o societate de asigurari

          Practicile financiare ale asiguratorilor sunt diferite de cele ale societatilor nefinanciare. Decizia privind plata unor dividende este mult mai complexa, din cauza aspectelor unice ale activitatii financiare in asigurari, cum sunt:

È   prezenta atat a societatilor pe actiuni, cat si a celor de tip mutual;

È   reglementarile existente si concurenta imperfecta;

È   reglementarile sociale de determinare a profitului;

È   structura unica a activelor si capitalului;

È   in unele cazuri, afilierea la un holding.

      Castigurile (pierderile) de capital pot avea o influenta mare asupra dividendelor societatilor de asigurari generale; aceasta se intampla din cauza structurii  activelor lor. Fata de societatile nefinanciare, cele mai multe active ale asiguratorilor sunt formate din lichiditati (numerar, depozite bancare) si titluri financiare.

       Structura capitalului unei societati de asigurari poate influenta si ea decizia de acordare a dividendelor. Capitalul imprumutat este absentsau foarte rar. Asiguratorii pot obtinere finantare prin extinderea vanzarilor de polite de asigurare sau atunci cand se descopera erori de calcul a rezervelor. Datorita faptului ca rezervele reduc profiturile din activitatile curente sunt obtinute din contracte noi, nivelul de indatorare ridicat va genera beneficii ce pot fi repartizate. In acest caz, asiguratorul care acces la piata de capital poate evalua dividendul ca fiind o decizie financiara.

       Daca societatea nu poate obtine finantare externa, se vor compara ratele de rentabilitate asteptate din extinderea activitatii. Daca firma va decide distribuirea fondurilor catre actionari, trebuie studiate mai intai si alte posibilitati de acordare a acestor fonduri, in afara de distribuirea dividendelor in numerar. Dividendele sunt tratate de societate ca un cost fix ce reduce flexibilitatea financiara a firmei.

Dividendele acordate asiguratilor

            Unele societati de asigurari acorda dividende atat actionarilor, care nu sunt in mod necesar asigurati, cat si asiguratilor, care nu trebuie sa fie actionari ai firmei respective.

            Dividendul acordat asiguratului ar trebui privit ca o ajustare a pretului asigurarii, si nu ca o distribuire de beneficii catre asigurati. Acest aspect este reflectat in practica de deducarea dividendelor la calcularea beneficiului net din activitatea de subscriere si la calcularea profitului impozabil. Politica de dividend este o trasatura importanta a sistemului de tarifare pentru diferite tipuri de asigurari oferite persoanelor juridice si este folosita la ajustarea pretului pentru asigurarile destinate persoanelor fizice.

            Dividendul distribuit de o societate de asigurari de tip mutual reprezinta un factor de ajustare a pretului sau este un profit partial ce se acorda propietarilor? Utilizarea capitalului in acest tip de societati prezinta multe ambiguitati, iar natura reala a dividendelor este neclara, In cazul societatilor de asigurari, contabilitatea trateaza dividendele la fel ca in cazul societatilor pe actiuni. Politica de dividend si repartizarea dividendelor catre actionari reprezinta o distributie a profiturilor catre proprietarii societatii. Dividendele societatilor de tip mutual contin elemente specifice de ajustare a preturilor si de distribuire a profiturilor. Caracteristicile speciale ale societatilor mutuale fac din politica de dividend o decizie financiara importanta.

            Institutiile de supraveghere a asigurarilor se concentreaza asupra dividendelor acordate, din cauza problemelor legate de solvabilitate. Distribuirea de dividende poate afecta siguranta si stabilitatea financiara a unui asigurator. Din dorinta de protejare a intereselor asiguratilor, institutiile de supraveghere limiteaza capacitatea asiguratorului de a distribui fonduri catre actionari daca in acest fel se prejudiciaza interesul asiguratilor.

Determinarea profitului societatilor de asiurari ofera date pentru activitatea de planificare si control financiar. Unii specialisti sonsidera ca variabila profit are o importanta mai mare pentru procesul decizional decat cash-flow-urile, altii sustin insa contrarul. Din punctul de vedere al planificarii profitului, al supravegherii solvabilitatii si al deciziilor referitoare la plata impozitelor, cunoasterea cash-flow-urile unei societati de asigurari asigurari este mai utila decat diverse evaluari ale evenimentelor. Totusi profitul determinat periodic serveste drept ghid in politica de investitii daca releva modificarile survenite in starea financiara a firmei pentru un exercitiu financiar.

Bibligrafie selectiva

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Ana Maria Ungureanu, Daniela Gradisteanu, Tratat de asigurari,  Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1999;

Dan Anghel Constantinescu, Management financiar contabil, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Iulian Vacarel, Florian Bercea, Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 2007;

M.Dobrin,” Asigurari si reasigurari”, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000

Titel Negru, Asigurari, teorie si metodologie, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006;


loading...



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4107
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2017 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site