Distributia produselor agroalimentare

Distributia produselor agroalimentare

1. Distributia - componenta de baza a comercializarii produselor agroalimentare

Valorificarea oportunitatilor pietei si finalizarea activitatii economice ale unitatilor agroalimentare sunt conditionate de ajungerea produselor agroalimentare la consumatorii finali, capabile sa contribuie la satisfacerea nevoilor populatiei. In cadrul transferului de produse, intre producatorul de produse alimentare si consumator se desfasoara un ansamblu de operatiuni tehnico-economice care, in marea lor parte, formeaza obiectul distributiei produselor agroalimentare.

Principala problema a sectorului agroalimentar din tara noastra, in cadrul proceszului de integrare in Uniunea Europeana, o constituie asigurarea competitivitatii produselor agroalimentare romanesti, capabile sa faca fata concurentei foarte piternice care exista in cadrul pietei unice. In cadrul masurilor ce trebuie luate pentru asigurarea competitivitatii produselor agroalimentare pe piata Uninunii Europena, cele mai importante sunt :

a) organizarea productiei agroalimentare care presupune constituirea unor exploatatii agricole de dimensiuni optime (viabile), care sa realizeze produse omogene din punct de vedere calitativ si competitive din punct de vedere cantitativ;

b) modernizarea respectiv perfectionarea distributiei produselor agroalimentare prin fundamentarea si implementarea unei strategii de distributie eficiente.

Distributia produselor agroalimentare reprezinta cea mai dificila misiune de marketing, datorita particularitatilor produselor supuse comercializarii, si poate fi privita din doua puncte de vedere

a) in sens general adica privita la nivel macroeconomic distributia se bazeaza pe un sistem de relatii existente intre o serie de agenti economici pe piata in legatura cu productia, transmiterea marfii si consum. In aceasta optica notiunea de distributie cuprinde toate activitatile care permit trecerea bunurilor de la agentul economic producator la intermediar sau consumator final;

b) la nivelul unei intreprinderi sau a unui agent economic procesul de distributie cuprinde activitatile specifice de marketing legate de transferul bunurilor atat de la locul de productie efectiv pana la magaziile proprii cat si de la poarta producatorului pana la locul de consum intermediar sau final (dupa caz).

Distributia produselor agroalimentara mai poate fi interpretata ca fiind un ansamblu de masuri tehnico - economice menite sa asigure legatura dinte productie si consum, motiv pentru care distributia poate fi definita si dupa urmatoarele acceptiuni :

In primul rand o definitie complexa a distributiei este aceea conform careia distributia se refera in primul rand la traseul pe care il parcurg marfurile de la producator pana la consumator (acesta poarta denumirea de canal de distributie).

In al doilea rand distributia se refera la ansamblul operatiunilor care marcheaza trecerea succesiva a marfurilor de la un agent economic la altul pana la intrarea lor definitiva in sfera consumului.

In al treilea rand distributia cuprinde distributia fizica sau logistica care reprezinta ansamblul proceselor la care sunt supuse marfurile pe intreg traseul lor pana la consumator (transport, manipulare, depozitare, stocare, flux informational).

In al patrulea rand distributia se refera la aparatul tehnic care realizeaza asemenea procese si operatiuni (exemplu: reteaua de unitati, dotari, personal etc.).

In tarile cu economie de piata dezvoltata, distributia produselor agroalimentare este analizata pe intreaga filiera a produselor, care     este urmarita de la poarta fermierului pana la ajungerea produsului agricol pe masa consumatorului. Aceasta deoarece, produsele agroalimentare sunt supuse , pe intreaga filiera, unor operatiuni cum ar fi: transportul, transferul, prelucrarea, conditionarea, pastrarea. Toate aceste operatiuni intra in sfera distributiei produselor agroalimentare care se confrunta cu o serie intreaga de dificultati si este cea mai complexa distributie dintre toate produsele supuse vanzarii pe piata.

Distributia produselor agroalimentare are un rol important in cadrul comercializarii produselor agroalimentare, rol care este intr-o continua crestere pe masura dezvoltarii societatii in ansamblul ei. In actuala etapa prin pozitia si functiile pe care le indeplineste, distributia a dobandit o importanta vitala in economie, ei revinindu-i si rolul de factor accelerator al proceselor economice dintr-o tara, regiune sau organiuzatii de state independente.

Distributia joaca un rol important in cadrul filierei agroalimentare prin faptul ca actioneaza in principal in sfera serviciilor care sunt creatoare de noi locuri de munca si de valoare adaugata. Astfel, distributia are, pe de o parte, un rol social important prin faptul ca participa la crearea de locuri de munca bine platite , ceea ce duce la cresterea puterii de cumparare a populatiei, iar pe de alta parte, are un rol economic important prin faptul ca ansamblul costurilor de distributie reprezinta jumatate din pretul final al produselor agroalimentare (cazul produselor perisabile)

Legand productia de consum, in spatiu si timp, distributia produselor agroalimentare are urmatoarele roluri principale:

de a regulariza fluxurile de marfuri agroalimentare de la producator catre    consumatori in scopul de a atenua, atunci cand este cazul, efectele negative ale conjuncturii nefavorabile ale pietei;

de a oferi producatorilor informatii privind nevoile, dorintele si preferintele clientilor in scopul adaptarii ofertei la dinamica acestora;

de a pune la dispozitia clientilor servicii logistice cat mai complexe,    diversificate si ieftine.

In literatura de specialitate distributiei i se atribuie anumite functii. Punctul de plecare in descrierea functiilor distributiei este premisa aparitiei unor tensiuni (disfunctionalitati) atunci cand productia si consumul nu se desfasoara in aceeasi unitate economica. Functiile specifice ale distributiei sunt rezumate la urmatoarele trei:

functia de disponibilizare respectiv crearea utilitatilor de timp, spatiu si posesie, adica aducerea produsului in fata consumatorului in momentul in care acesta are nevoie de el si in locurile accesibile intr-o modalitate care sa-i permita intrarea in posesia lui;

functia de informare realizata prin fluxul de informatii in dublu sens de la consumator la producator si invers, de la producator la consumator ;

functia de creare de cerere concretizata printr-o servire cat mai buna a clientilor, prin apropierea de clienti si prin diversificarea serviciilor prestate.

Pentru unitatile agroalimentare sunt considerate activitati componente ale distributiei urmatoarele:

transportul produselor care permite ca acestea sa ajunga in locurile din care consumatorii sa le poata cumpara;

alcatuirea de loturi omogene prin selectarea produselor in functie de dimensiuni si de culoare si includerea in cadrul aceleiasi partizi de produse (cantitatile transportate catre magaziile vanzatorilor sau consumatori);    

stocarea care permite prelungirea duratei de ofertare pe piata a produselor;

conditionarea si asamblarea produselor care usureaza transportul si manipularea lor si care permite informarea cumparatorilor (mai ales prin ambalaje);

fractionarea (portionarea) prin care se pune la dispozitia clientilor cantitatile pe care acestia le doresc.    De exemlu, un studiu efectuat pe piata produselor agroalimentare a scos in evidenta faptul ca politica din Romania ar trebui sa se orienteze spre a oferi pe piata cantitati (produse) cat mai reduse.

informarea cumparatorilor cu privire la caracteristicile produselor sau promovarea acestora pe anumite piete;

informarea cumparatorilor prin punerea la dispozitia acestora a unor informatii concrete despre piata cum ar fi: cerere, oferta, pret, concurenta.

Pentru produsele agroalimentare distributia este cu atat mai importanta cu cat majoritatea produselor sunt perisabile ceea ce face ca prin intermediul activitatii de distributie sa se asigure integritatea cantitativa si calitativa pe intreg circuitul produsului de la producator pana la consumatorul final.

Forme de comercializare pretabile produselor agroalimentare

Trecerea la economia de piata a prins nepregatiti pe agentii economici ce actioneaza pe piata produselor agroalimentare din Romania, acestia, adaptandu-se cu greu la noile cerinte ale pietei liberalizate partial in 1990 si total in 1997.

Acest aspect a avut influente asupra satisfacerii cererii interne prin aceea ca Romania nu a putut sa-si satisfaca nevoile din productia proprie.

In momentul de fata in lume comertul cu produse agroalimentare se afla intr-o etapa de modernizare, de aceea Romania ar trebui sa se orienteze catre acele forme de comercializare practicate in tarile dezvoltate. Demne de luat in seama sunt urmatoarele:

comercializarea (vanzarea) prin intermediul comertului cu amanuntul;

comercializarea produselor prin intermediul cooperativelor de marketing;

comercializarea produselor prin intermediul pietelor de gros;

comercializarea produselor prin intermediul burselor de marfuri.

Distributia prin intermediul comertului cu amanuntul.

Comertul cu amanuntul reprezinta forma de comercializare pretabila pentru produsele alimentare adica pentru acele produse care se adreseaza consumatorului final.

Vanzarea acestor produse se poate efectua fie prin magazine proprii de desfacere, determinand un canal direct, fie prin magazine de vanzare ale altor unitati economice (canal scurt sau lung, in functie de numarul de intermediari) sau vanzarea produselor prin comertul la "taraba" practicat mai ales pentru legume si fructe.

Distributia directa constituie forma de distributie clasica practicata in cea mai mare parte de producatorii particulari. Este o varianta de distributie care presupune transportul produselor catre magazinele proprii de desfacere sau catre piata de desfacere, prima varianta determina cele mai mici preturi pe piata, iar cea de-a doua duce in cele mai dese cazuri la ineficienta economica, deoarece cantitatile transportate sunt mici, protectia contra perisabilitatii inexistenta, iar comertul este neigienic.

Avantajul acestei forme de comert consta in aceea ca produsul poate fi urmarit pe intreaga lui filiera la care se adauga faptul ca datorita preturilor mici practicate produsele agroalimentare se vand intr-o perioada scurta de timp, eliminandu-se pericolul perisabilitatii.

Principalul dezavantaj este ca aria de acoperire a pietei este destul de restransa, unitatile agroalimentare, in marea lor majoritate private nu reusesc sa-si infiinteze magazine de desfacere pe o raza suficient de mare.

In acest fel riscul nerealizarii intregii productii creste, de aceea se apeleaza la comertul prin magazine de vanzare ale altor unitati economice.

Comercializarea produselor alimentare prin intermediari este justificata mai ales pentru unitatile de dimensiuni mijlocii si mari pentru ca acestea sa-si vanda intreaga productie.

Ca principal dezavantaj al acestei forme este faptul ca producatorul mai mic are controlul asupra vanzarilor, iar datorita preturilor mari apare si riscul necomercializarii produsului in totalitate (nerecuperarea banilor la timp).

Comercializarea prin cooperative de marketing (cooperative de valorificare si desfacere) cooperative de valorificare

Marketingul inseamna mai normal vanzarea, inseamna marketingul inputurilor, studierea pietelor consumatorului final, transferul marfurilor de la producator - magazin - cumparator.

Cooperativa de marketing reprezinta acea organizatie economica in cadrul caruia fermierii colaboreaza pentru a-si rezolva impreuna o anumita parte din activitatea economica (vanzarea productiei), participa la realizarea de profit si risca in comun pentru ca aceasta activitate sa fie cat mai profitabila.

Activitatea de productie pica in sarcina producatorului.

Necesitatea infiintarii unor cooperative de marketing este data de urmatoarele:

Structura pietei. In conditiile in care piata se abate de la concurenta loiala, apare necesitatea alcatuirii (crearii) unei forme de contracarare a caracteristicilor pietei neloiale, astfel cand oferta de produse alimentare este mai mare decat cererea, apere ca necesar infiintarea cooperativelor de marketing (valorificare) prin intermediul carora producatorii agricoli sa-si comercializeze in comun produsele (produsele agroalimentare);

Caracterul perisabil al majoritatii produselor agroalimentare determina unirea eforturilor producatorilor agricoli pentru valorificarea in conditii de maxima eficienta a produselor obtinute. In acest fel productia propriu-zisa este lasata in grija (producatorului), in cele mai dese cazuri individului.

Scopul este acela de a obtine o valoare maxima (venituri maxime) pentru membrii cooperativelor de valorificare. In acest sens cooperativa de marketing apare ca o prelungire a procesului de productie (a fermierului), iar ceea ce se plateste membrilor acestei cooperative (asociatii) pentru produsele realizate de ei, este de fapt ceea ce se incaseaza din vanzarea produselor din care se scad cheltuielile de distributie.

O cooperativa de marketing nu functioneaza ca un intermediar

Nevoia de venituri ridicate capabile sa determine putere de cumparare mai mare pentru producatorii individuali, venituri care sunt obtinute aproape in exclusivitate din productia agricola.

Infiintarea cooperativelor de marketing este determinata de orientarea productiei de la autoconsum catre piata.

(Acest gen de cooperativa nu intervin, decat acolo unde actioneaza micii producatori).

Concurenta puternica exista pe piata produselor agroalimentare atat intre producatorii individuali autohtoni (exploatatiile mici si mari) cat si intre producatorii autohtoni si cei straini. Aceasta concluzie impune organizarea producatorilor in toate formele de cooperative, nu numai in cea de marketing.

In marea lor parte pietele nu sunt transparente pentru producatorii agricoli, iar pentru a cunoaste si anticipa fenomenele ce au loc pe piata este nevoie de unirea eforturilor producatorilor individuali,    eforturi ce vor fi rasplatite (recuperate) prin preturile ce vor fi obtinute de pe pietele mai avantajoase.

Rolul si importanta cooperativelor de marketing in cadrul procesului de ajustare structurala a productiei si de comercializare a acestuia consta in:

Mentinerea unor productii agricole viabile si sanatoase;

Reglarea pietelor agroalimentare

Stabilizarea zonelor rurale

Dezvoltarea agriculturii si a sectorului de prelucrare, etc.

Toate acestea contribuind la cresterea competitivitatii produselor agroalimentare pe piata interna si externa.

Dintre factorii care impun cooperarea producatorilor agricoli in domeniul productiei si comercializarii produselor agroalimentare fac parte:

Posibilitatile individuale scazute de capitalizare a fermelor individuale si dificultatile de a-si asigura propria finantare;

Dificultati ce apar in colaborarea cu unitatile prestatoare de servicii;

Inexistenta unor structuri de marketing in mediul rural;

Accesul limitat al productiei agroalimentare la tehnologiile performante care necesita fonduri financiare foarte mari

Sustinerea financiara din partea statului este mai usor de realizat in cazul formelor asociative

Exploatarea eficienta (rationala) a pamantului se poate face prin crearea unor ferme viabile si prin cooperare (in sfera comertului), (colaborare) intre producatorii individuali etc.

Pentru Romania exista, insa bariere psihologice in ceea ce priveste procesul de cooperare, bariere dintre care cele mai importante sunt:

Experienta celor ce au trait momentul cooperativizarii agriculturii

In cadrul miscarii cooperatiste sunt cuprinsi proprietarii care au trasaturi proprii de comportament cu un anumit nivel de pregatire scolara ceea ce ingreuneaza procesul de unire al eforturilor

Existenta unor stari conflictuale si a unor ambitii conflictuale fac ca foarte greu sa fie acceptata persoana care sa fie desemnata "manager".

Cu toate aceste neajunsuri cooperarea in domeniile:

Aprovizionarii cu resurse materiale;

Depozitarii produselor agricole;

Colectarii, preluarii si prelucrarii produselor agricole;

Comercializarii produselor agricole;

Creditarii si asigurarii contra riscurilor etc.

reprezinta modalitati de organizare care permit integrarea agriculturii romanesti in Uniunea Europeana.

Comercializarea produselor agroalimentare prin intermediul pietelor de gros

O problema de mare actualitate care trebuie sa constituie o preocupare majora din perspectiva necesitatii implementarii unor structuri diverse si flexibile, specifice economiei de piata o reprezinta raportul intre comertul de gros si colaboratorii sai din amonte (producatorii agricoli) si din aval (detailistii).

In cadrul procesului de distributie intermediarii a fost considerati pana nu demult o simpla veriga intre producatori si detailisti, desi ei (intermediarii) trebuie sa joace rolul de armonizatori ai intereselor ofertantilor si consumatorilor.

Totodata intermediarii trebuie sa asigure o gama larga de servicii mai ales in conditiile dezvoltarii informaticii si a mutatiilor care au intervenit in economia moderna.

Pietele de gros sunt pretabile pentru legume - fructe si alte produse alimentare perisabile. Acestea (pietele de gros) sunt structurile de distributie pretabile pentru marile orase si au ca functie principala asigurarea aprovizionarii populatiei urbane in conditiile liberalizarii pietei.

In tarile dezvoltate responsabilitatile administrative referitoare la aprovizionarea populatiei urbane cu produse agroalimentare prin pietele de gros revin municipalitatilor, chiar daca in unele cazuri, datorita volumului mare de fonduri necesare, guvernele sunt obligate sa participe la acest proces.

Costurile de infiintare si intretinere ale unei piete de gros sunt foarte mari.

Crearea sistemului national al pietelor de gros in Romania este justificat de potentialul agricol al tarii, precum si de traditia consumului de produse proaspete. Acest demers este oportun mai ales datorita masurilor de descentralizare si de cresterea gradului de autonomie a agentilor economici.

Structura unei piete de gros se bazeaza pe:

Piata centrala acolo unde de fapt actioneaza engrosistii;

Pe centrele de colectare situate in marile bazine producatoare de produse agricole;

Productiile de legume si fructe si alte produse perisabile;

Alti intermediari care se aprovizioneaza de la engrosisti (societati de distributie sau unitati de vanzare cu amanuntul);

Consumatorul final.

Relatiile dintre aceste verigi participante la piata de gros sunt diferite in raport cu alte forme de comert si modul de functionare al unei piete de gros este urmatorul:

produsele sunt colectate la centrele de gros, transportul acestora fiind efectuat de catre producator (este un dezavantaj);

centrele de gros efectueaza receptia cantitativa si calitativa si elibereaza producatorului o adeverinta in care i se specifica cantitatea pe care acesta a livrat-o si ca i se va achita un pret obtinut in urma vanzarii produsului catre beneficiar (al doilea dezavantaj, pentru ca nu i se spune care este perioada de plata si pretul);

produsele sortate pe calitati sunt transportate la depozitele situate la piata centrala

engrosistii si alti potentiali beneficiari de produse valorificate pe piata de gros intra in relatii comerciale cu piata de gros, actionand produsele pe care mai departe le valorifica in consum sau le vinde catre alti comercianti (engrosisti sau magazine de desfacere cu amanuntul);

dupa incasarea contravalorii produselor se plateste producatorului agricol contravaloarea produselor preluate de la acesta.