Cine a lansat globalizarea si cine-i culege roadele

Cine a lansat globalizarea si cine-i culege roadele

Mult timp a fost vazuta drept un alt nume pentru americanism. Motive existau. Globalizarea promova deschiderea economica, liberalizarea comertului, circulatia libera a capitalului, adica tocmai ceea ce convenea de minune unei economii puternice, competitive, cum este cea americana, modelului ei liberal de organizare si dezvoltare. Primele efecte ale globalizarii au fost de natura sa consolideze perceptia initiala. Cresterea decalajului dintre tarile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare, adica cele carora li se cerea sa se liberalizeze, le-a furnizat cel mai convingator argument contestarilor globalizarii: noul proces promoveaza interesele celor mai puternici – state sau firme. Cum se putea apara o tara în curs de dezvoltare în fata colosilor, în fata multinationalelor, mai ales ca, potrivit preceptului fundamental al globalizarii, respectiva tara nici nu se putea sa recurga la instrumentul traditional în aceasta privinta – bariera vamala? Parea ca lumea va cunoaste o evolutie implacabila: cei bogati vor deveni si mai bogati, iar cei saraci, si mai saraci.

Nu este de mirare ca impactul social al globalizarii, mai precis întrebarea fundamentala – globalizarea accentueaza sau diminueaza saracia? – a reprezentat coordonata de fond a dezbaterii în jurul acestui proces. S-au conturat doua orientariîn interpretarea fenomenului. De pilda, Fareed Zakaria precizeaza: „Populatia traind cu un dolar pe zi, sau mai putin, a scazut de la 40 de procente în 1981 la 18 procente în 2004 si se estimeaza ca va scadea la 12 procente în 2015. Numai cresterea Chinei a smuls 400 de milioane de persoane din mâinile saraciei . Saracia a scazut vizibil în tari în care locuiesc peste 80 de procente din populatia lumii. În 142 de tari, care includ China, India, Brazilia, Rusia, Indonezia, Turcia, Kenia si Africa de Sud, saracia este treptat absorvita prin procesele de crestere economica”.[1]

Cealalta orientare vede lucrurile cu totul diferit. „În mod clar, nu exista o tendinta globala puternica si durabila catre convergenta economica, mai cu seama în ultimul sfert de secol de integrare economica mai evidenta, denumita, în mod frecvent globalizare. Dimpotriva norma a fost reprezentata de explozii economice si colapsuri, cu exceptia unui numar mic de economii care au înregistrat ritmuri de crestere înalte si sustinute pe perioade extinse de timp.”[2] Globalizarea a prilejuit mari acumulari de bogatie, numai ca ele nu au condus la o redistribuire mai echitabila a veniturilor. Coordonatorii lucrarii amintite spun expres acest lucru: „ În 1950, o persoana care traia în Europa, Japonia sau Statele Unite avea un venit mediu de 16 ori mai mare decât cel cel al unei persoane din Etiopia. Jumatate de secol mai târziu, aceasta discrepanta s-a dublat, raportul ridicându-se la 35 Numai un numar mic de taria avut ritmuri de crestere rapida si sustinuta în ultimele decenii, între acestea numarându-se China si India, cele mai populate tari ale lumii. Din moment ce numai aceste doua tari, mai ales în China si India, cele din populatia lumii, atunci si statisticile globale arata ca inegalitatea dintre oamenii planetei s-a atenuat. Cu toate acestea, atunci când cele doua tari, mai ales China, sunt excluse din ecuatie, statisticile arata ca inegaliatatea în ceea ce privesteveniturile la nivel international a crescut.”[3] Banca Mondiala estimeaza ca, în ultimii 20 de ani, numarul saracilor s-a redus cu 400 de milioane, se datoreaza exclusiv reducerii saraciei în China.[4]

Absorbita de consecintele sociale, de ceea ce s-a numit „sâmburele inegalitar” al globalizarii, dezbaterea nu s-a focalizat pe tema centrala propusa de noul proces, anume relatia dintre globalizare si dezvoltare. Un fenomen de o asemenea amploare nu putea sa nu exercite un impact semnificativ si asupra dezvoltarii contemporane. Într-adevar, ceea ce, la început, era un fenomen asociat cu interesele celor puternici a creat conditiile unui proces pe care nu l-au declansat, a dimensiunile de acum, nici zecile de programe lansate cu acest scop expres, inclusiv cele organizate sub egida ONU sau a altor organisme internationale.