Economia mondiala - economie deschisa

Economia mondiala - economie deschisa

In ultimii treizeci de ani ai secolului XX, au fost puse bazele unei noi etape ale economiei de piata, numita tot mai frecvent economie deschisa. Aceasta reprezinta un stadiu superior al dezvoltarii in profunzime si in amplitudine a economiei de piata, caracterizata prin doua trasaturi esentiale.

Prima rezida in capacitatea sa extraordinara de a genera permanent si a incorpora, in rezultate benefice pentru om si societate, progresele stiintei si tehnologiei, ale dezvoltarii factorilor de productie contemporani.

Cea de-a doua caracteristica consta in procesul de reinnoire sistemica permanenta, de inlaturare a barierelor structurale, organizationale si teritorial-geografice care obstructioneaza manifestarea deplina a principiului rationalitatii si eficientei activitatii economice. Fara sa se manifeste plenar in toate regiunile lumii, aceste trasaturi proprii noului stadiu al dezvoltarii economice reprezinta tendintele dominante ale progresului contemporan.

Fundamentul tehnologic al economiei de piata deschise s-a constituit prin acumulari spectaculoase si rapide de descoperiri si inovatii tehnico-stiintifice.

In tarile dezvoltate cu economie de piata s-au adoptat masuri de liberalizare mai profunda a economiei, de stimulare a initiativei agentilor economici pentru sporirea eficientei activitatii lor. S-au inlaturat progresiv reglementarile rigide, administrativ-birocratice din calea activitatii acestora. Noi sfere si sectoare de activitate au fost deschise initiativei private prin retragerea statului din aceste sectoare si de reglementarea activitatii lor.

In tarile Europei Centrale si de Est si in China, transformarile structurale incepute la sfarsitul anilor '80 au inlaturat formele de proprietate si mecanismele economice anchilozate care au obstructionat functionarea eficienta a economiilor acestor state.

In majoritatea tarilor in curs de dezvoltare din Asia, Africa si America Latina, consolidarea proprietatii private, a liberei initiative si a concurentei a fost expresia aceluiasi proces de intrare in etapa economiei de piata deschise. Aproape intreaga populatie a globului traieste astazi in tari cu economie de piata deschisa, consolidata sau in curs de formare si afirmare, proces stimulat de superioritatea certa a acesteia fata de formele preexistente de economie - economia naturala si economia etatista, dirijata.

Inlaturarea barierelor teritorial-geografice din calea functionarii nestingherite a principiului rationalitatii si eficientei economice, tendinta de formare a unei economii mondiale unice se exprima prin procesul de constituire a unei diviziuni si piete mondiale unitare, prin organizarea si desfasurarea relatiilor economice internationale pe spatii din ce in ce mai largi, subregionale, regionale si la nivel mondial.

De la constituirea Comunitati Economice Europene, la jumatatea anilor '50, si pana la realizarea Uniunii Monetare Europene, a Bancii Europene si a monedei unice - EURO, afirmarea rolului pe care il au in prezent Banca Mondiala (BIRD), Fondul Monetar International (FMI), Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), a fost parcursa o imensa distanta catre economia deschisa de piata, care realizeaza o unificare economica progresiva a conditiilor productiei si schimburilor la nivel subregional, regional si mondial.

In consecinta, intelegerea esentei economiei de piata deschise necesita cunoasterea procesului de amplificare si aprofundare a relatiilor economice dintre comunitatile umane, de formare si consolidare a economiei mondiale, procese care in buna masura se suprapun, tinzand spre crearea unei economii si piete unice, la nivel mondial.

Premisele constituirii economiei mondiale s-au acumulat treptat, in decursul unei perioade istorice indelungate.

a) Marile descoperiri geografice de la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul celui de al XVI-lea[1] au facut evidenta unicitatea lumii terestre, iar interconditionarea dintre bunastarea individuala si colaborarea popoarelor se constituie intr-un bun public probat in viata fiecarui cetatean prin consumul de marfuri coloniale din noile teritorii descoperite, de bumbac, cauciuc, metale colorate si, mai presus de orice, de forta de munca ieftina pentru intinsele plantatii coloniale, ce se dezvoltau in vastele teritorii cucerite. Faramitarea feudala a teritoriilor europene si faramitarea tribala in noile tinuturi intrate in orbita schimbului de marfuri continuau insa sa fie obstacole puternice in fluidizarea legaturilor dintre diverse regiuni si popoare . Distantele geografice constituiau, la randul lor, alte bariere greu de depasit. A fost, de aceea, nevoie si de alte premise care sa stimuleze procesul constituirii economiei mondiale.

b) Formarea economiilor nationale bazate pe piete integrate si dezvoltarea productiei de marfuri care sa ofere substanta materiala intensificarii si diversificarii legaturilor economice dintre popoare reprezinta alte premise ale constituirii economiei mondiale.

Primele tari care infaptuiesc revolutii burgheze, antifeudale sunt Olanda si Anglia (secolele XVI-XVII), punand astfel capat faramitarii feudale, desavarsind formarea natiunii si realizand unificarea economiilor si teritoriilor nationale, promovarea de politici economice unitare.

Exemplul lor a fost urmat de Franta, Spania, Italia, Germania si alte tari europene (secolul XIX si secolul XX), care, desavarsindu-si revolutiile burgheze, si-au consolidat pietele nationale si complexele economice nationale.

Acest proces a avut un suport material puternic in dezvoltarea cu repeziciune a primei revolutii industriale, declansata in ultima treime a secolului al XVIII-lea[3].

c) Revolutia industriala a generat productia masinista, de masa, capabila sa aprovizioneze cu marfuri, mai ieftine decat cele furnizate de mestesugari ori de atelierele manufacturiere, pietele din cele mai indepartate colturi ale lumii, reprezentand, astfel, premisa tehnologica a formarii economiei mondiale.

d) Revolutia industriala a impulsionat dezvoltarea sistemului modern de transporturi - maritime, terestre si, din secolul XX, aeriene - care au micsorat distantele intre localitati, regiuni si continente, facilitand astfel circulatia oamenilor, marfurilor si capitalurilor. Industria masinista a largit spectaculos productia de marfuri, care necesita piete de desfacere tot mai mari, atat in interiorul tarilor, cat si in exterior; totodata, cererea de materii prime a fost enorm stimulata; pietele locale preexistente se unificau tot mai strans, formand piete nationale integrate. In acelasi timp, dezvoltarea industriei a amplificat diviziunea sociala a muncii, procesul de diferentiere a productiei si a muncii nationale pe ramuri, subramuri si sectoare de activitate, pe profesii.

e) Pe o anumita treapta de dezvoltare, diviziunea sociala a muncii a spart granitele nationale, conturandu-se, treptat, o specializare a diferitelor economii nationale in producerea diferitelor clase, categorii, sortimente, tipodimensiuni de produse si servicii. A aparut, astfel, o diviziune mondiala a muncii, baza obiectiva a unor legaturi durabile si tot mai complexe dintre agentii economici din diferite tari ale lumii, a unei piete mondiale, care reprezinta alta premisa esentiala a formarii economiei mondiale.

In lumina acestui decurs istoric, rezulta ca economia mondiala, odata constituita, reprezinta un sistem complex, interdependent, de agenti ai vietii economice, economii nationale, uniuni economice zonale, regionale, transcontinentale, companii private si publice, persoane fizice, rezidente in diferite tari ale lumii, intre care se dezvolta ample relatii economice, tehnlogice, comerciale, financiar-monetare etc., pe baza diviziunii mondiale a muncii, impreuna cu normele juridico-legislative si cu institutiile care reglementeaza si monitorizeaza functionarea structurilor componente si a sistemului economic mondial in ansamblul sau.