Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


IMPORTANTA ACTUALA A TURISMULUI IN ECONOMIA NATIONALA

Turism

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROGRAM DE VALORIFICARE A POTENTIALULUI TURISTIC AL JUDETULUI TULCEA
Hotel “ROMAN” 2* - HERCULANE
Zona Calimanesti-Caciulata
IASI
IMPORTANTA ACTUALA A TURISMULUI IN ECONOMIA NATIONALA
Transilvania University of Brasov
LUCRARE DE DIPLOMA POSIBILITATILE DE INTEGRARE ALE HOTELULUI CARO INTR-UN LANT HOTELIER
OFERTA DE SERVICII TURISTICE: TIPOLOGIE SI MODALITATI DE EXPRIMARE
Potentialul turistic al judetului Cluj
Hotel “OLTENIA” 2* - GOVORA

IMPORTANTA ACTUALA A TURISMULUI IN ECONOMIA NATIONALA



            Rolul si locul activitatilor turistice in economia de piata romaneasca

            Turismul se manifesta ca o componenta distincta a economiei nationale, cu o prezenta tot mai activa in viata economica si sociala, cu o participare semnificativa la progresul general si, nu in ultimul rand, ca promotor al globalizarii si factor al dezvoltarii durabile.

            Turismul reprezinta un fenomen economico-social propriu civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii si, ca atare, aflat intr-o relatie de interconditionalitate cu aceasta. Faptul ca turismul se adreseaza unor segmente largi ale populatiei, ca raspunde pe deplin nevoilor materiale si spirituale ale acesteia s-a reflectat in intensificarea circulatiei turistice, imprimand fenomenului unul dintre cele mai inalte ritmuri de crestere. Pe de alta parte, prin amploarea si continutul sau complex, turismul antreneaza un vast potential natural, material si uman avand implicatii profunde asupra dinamicii economiei si societatii.

            Turismul, inteles ca ansamblul relatiilor si fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale calatorilor, raspunde cerintelor unui domeniu distinct de  activitate, reprezentand o ramura importanta a economiei nationale.

            Diversitatea activitatilor incorporate in continutul prestatiei/industriei turistice ca si prezenta unora dintre ele in structura altor ramuri ale economiei, confera turismului caracterul unei ramuri de interferenta si sinteza. De aici decurge amploarea si complexitatea legaturilor dintre turism si celelalte componente ale economiei. Aceste relatii imbraca forme diferite, manifestandu-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfasurarea activitatii turistice sunt necesare intrari din alte ramuri ca: agricultura, industrie alimentara, industria constructiilor si indirect a materialelor de constructii, industria energetica, a constructiilor de masini etc.; de asemenea, turismul intretine legaturi directe cu transporturile, telecomunicatiile, cultura si arta. La randul sau, prin produsele pe care le ofera, turismul contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populatiei, impartind aceasta sarcina cu educatia si invatamantul, ocrotirea sanatatii, comertul si altele.

            Toate acestea ilustreaza pozitia importanta a turismului in structura mecanismului economic si rolul sau activ in procesul de dezvoltare si modernizare a economiei si societatii.

            La nivelul economiei unei tari sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, in general, plecand de la relatia lor cu obiectivele fundamentale ale intregului sistem economic; „se poate determina astfel contributia turismului la cresterea economica, la stabilitatea preturilor, la echilibrul balantei de plati, la distributia justa si echitabila a venitului national si utilizarea deplina a fortei de munca”5.

            Studiile, realizate de Organizatia Mondiala a Turismului in aceasta directie, identifica si grupeaza efectele turismului in trei categorii:

-efectele asupra strategiei globale a dezvoltarii unei tari (zone) sau efecte globale;

-efecte partiale asupra economiei nationale, respectiv asupra agentilor, sectoarelor, variabilelor si macrodimensiunilor fundamentale ale economiei;

-efecte externe, in domeniul socio-cultural, fizic si cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte.


Tipologia efectelor turismului asupra economiei.

TIPURI DE EFECTE

OBIECTIVE GENERALE ALE POLITICII             ECONOMICE

                      EFECTE ASUPRA:

GLOBALE

 Strategia dezvoltarii

2. Cresterea in sectoarele de productie - eficacitatea sistemului

economiei nationale, in general (finantarea deficitului exterior, rol de motor etc.)

2.dependintei de exterior si noii ordini economice internationale

2.stimularii productiei

2.2.folosirii fortei de munca



PARTIALE

3. sector extern - stabilitate si echilibru extern

4. Sector public - gradul de interventie al statului

5. Stabilitatea preturilor

6. Echitatea sistemului

7. Amenajarea teritoriului

3.echilibrul balantei de plati

3.2.nivelul ratei de schimb si raportului real al schimburilor

3.3.masei monetare si circulatiei banesti

4.veniturilor publice

4.2.cheltuielilor publice

5.nivelului inflatiei

5.2.speculatiei terenurilor

6.modului de distributie a veniturilor

7.dezvoltarii regionale

7.2.mediului rural

7.3.miscarii demografice

EXTERNE

8. Utilizarea corespunzatoare si  protejarea resurselor umane si naturale

9. Aspecte socio - culturale

8.calitatii mediului

8.2.formarii profesionale

9.obiceiurilor de consum

9.2.instruirii si educatiei

9.3.schimbarilor sociale si culturale

Sursa: adaptat dupa O.M.T., Etudes sur les effets du  tourisme dans l’economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.

            Privit prin prisma continutului sau si in corelatie cu ansamblul economiei nationale, turismul actioneaza ca un factor stimulator al sistemului economic global.

            Desfasurarea economiei turistice presupune o cerere si, respectiv, un consum de bunuri si servicii specifice, ceea ce antreneaza o crestere in sfera productiei acestora. Totodata, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza, intre altele, in dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector si, indirect, in stimularea productiei ramurilor participante la construirea si echiparea spatiilor de cazare si alimentatie, modernizarea retelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalatii pentru agrement.

            Prin dezvoltarea turismului se obtine, asadar, un semnificativ spor de productie. Turismul este nu numai creator de P.I.B., ci are si o contributie importanta la realizarea valorii adaugate. Prin specificul sau – activitate de servicii, consum mare de munca vie, de inteligenta si creativitate – turismul participa la crearea valorii adaugate intr-o proportie superioara a ramurilor apropiate din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare.

            Turismul are, totodata, si un important efect de antrenare, de stimulare a productiei in alte domenii, rezultat al caracterului sau de ramura de interferenta si sinteza.

            In conexiune cu modernizarea si dezvoltarea economiei unei tari, turismul se manifesta si ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia. Astfel, nevoia de adaptare la cerintele turistilor, favorizeaza pe de o parte, aparitia unor ramuri (activitati) specifice: industria agrementului, transportul pe cablu, agentiile de voiaj, productia de artizanat si, pe de alta parte, imprima dimensiuni noi unora dintre ramurile existente: agricultura, industria alimentara, constructii, transporturi, servicii culturale.

            Turismul reprezinta totodata, o cale de valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si, in mod deosebit, a celor naturale  - altele decat cele traditionale – si / sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumusetea peisajului, calitatile curative ale apelor minerale sau termale, conditiile de clima, evenimente cultural artistice, monumente de arta, vestigii istorice, traditia populara, isi gasesc cea mai buna valorificare, in unele situatii chiar singura, prin intermediul turismului. Mai mult, in cazul comercializarii acestor resurse in turismul international se asigura un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de productie), mai mici pe piata interna fata de cea internationala. De asemenea, fata de alte ramuri dominate de economiile de scala, turismul se poate dezvolta si prin exploatarea resurselor de mici dimensiuni, fiind, din acest punct de vedere, o componenta importanta a economiilor locale.

            Consecinta fireasca a acestor efecte, turismul este capabil sa provoace mutatii in dezvoltarea in profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scara nationala sau mondiala, “o solutie pentru prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localitatile dezindustrializate'

            Pe langa incidentele asupra economiei regiunilor si zonelor receptoare de turisti, rezultate din atragerea lor in circuitul de valori, dezvoltarea turismului are consecinte asupra geografiei acestora, asupra urbanizarii si constructiei de locuinte, amenajarii de drumuri, realizarii de servicii publice. El favorizeaza de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilitatilor de forta de munca.




            Efectele economice ale turismului imbraca si alte forme de manifestare; dintre acestea se impune a fi mentionata contributia sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama turismului intern si international. Astfel, in cazul turismului intern, prin cheltuielile facute de turisti pentru procurarea de bunuri si servicii specifice, este redata circulatiei o parte din veniturile obtinute de acestia; se realizeaza in acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu oferta (productia), atenuandu-se presiunile inflationiste. Pe de alta parte, produsele turistice mai rafinate, mai complexe, presupun din partea turistilor, cheltuieli mai mari fata de consumurile casnice; cu alte cuvinte, preluarea unei parti din veniturile populatiei sub forma cheltuielilor pentru turism nu inseamna sporirea, in aceeasi masura, a consumului intern de resurse regenerabile.

            Turismul joaca un rol important in economie si prin faptul ca genereaza noi locuri de munca, avand, din acest punct de vedere, o contributie majora la atragerea excedentului de forta de munca din alte sectoare si, implicit, la atenuarea somajului. Relatia dintre turism si utilizarea fortei de munca se manifesta in plan calitativ si cantitativ, direct si indirect.

            Astfel, complexitatea industriei turistice, diversitatea gusturilor si preferintelor consumatorilor turisti, necesitatea individualizarii vacantelor etc., pe de o parte, si posibilitatile relativ limitate de mecanizare – automatizare a operatiunilor turistice si ca urmare consumul mare de munca vie, pe de alta parte, se reflecta in proportia superioara a celor ocupati in sfera turismului fata de ramurile cu structura apropiata. Totodata, dezvoltarea turismului, materializata in cresterea numarului persoanelor ce intreprind o calatorie, a distantelor de deplasare, a timpului alocat vacantelor etc., atrage dupa sine sporirea cantitativa a celor implicati in organizarea si desfasurarea calatoriilor, in servirea turistilor.

            In concordanta cu aceste evolutii si caracteristici, s-au inregistrat cresteri semnificative ale numarului celor care lucreaza in hoteluri si restaurante, transporturi, agentii de turism, prestatii de agrement, conducerea administrativa a aparatului turistic. Aceste activitati se regasesc total sau partial, in structura industriei turistice, ceea ce face dificila evaluarea cu rigurozitate a numarului celor ocupati in turism; totodata, trebuie mentionat ca aria de cuprindere a industriei turistice este sensibil diferita de la o tara la alta, accentuand greutatile de comensurare din acest sector.

      In aceste conditii, capata importanta deosebita problemele legate de identificarea si delimitarea activitatilor specific turistice si a celor nespecifice, precum si evaluarea proportiei de participare a acestora in satisfacerea nevoilor turistilor.

      Prin generalizarea experientei tarilor cu traditie turistica, in privinta apartenentei activitatilor la industria turismului, World Travel and Tourism Concil estima, pentru 1999, la 192 milioane persoane numarul celor angajati direct in turism, ceea ce reprezenta circa 8% din totalul fortei de munca ocupata la scara mondiala (1 din 12 lucratori din lume activeaza direct in turism); de asemenea, in concordanta cu evolutia viitoare a turismului, se anticipeaza pentru orizontul 2005, o crestere de aproape 2 ori a numarului lucratorilor, ajungandu-se la circa 338 milioane persoane, ceea ce va face din turism cea mai larga industria din lume.

      Tarile lumii se situeaza foarte diferit (de la 1-2% din total, pana spre 15% in totalul populatiei ocupate), in functie de amploarea turismului, dar si de structura specifica a economiilor acestora. Intr-o asemenea ierarhizare, Romania se situeaza la polul inferior, cu 1,44% in 1998, proportie comparabila cu cea detinuta de turism in realizarea P.I.B. si sugestiva pentru nivelul de dezvoltare si locul turismului in structura economiei.

      Din punt de vedere calitativ, relatia turism – forta de munca poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre care: nivelul de calificare al celor ocupati in turism si structura fortei de munca pe trepte de pregatire; raportul dintre cei angajati cu timp total si timp partial de munca, proportia angajatilor sezonieri si fluctuatia personalului, costul formarii profesionale.

      Un aspect particular al relatiei turism – forta de munca il constituie efectul indirect al cresterii numarului celor ocupati in acest sector. In calitatea sa de consumator de bunuri si servicii, turismul influenteaza benefic utilizarea fortei de munca in toate ramurile fuzionare ale acestuia, care sunt: agricultura, industria alimentara, industria usoara, constructii, industria materialelor de constructie etc.

          2.  Descrierea formelor de turism

      In activitatea turistica interna si internationala se practica, o gama larga de forme si aranjamente turistice, determinate de modalitatile de satisfacere a nevoii de turism, de conditiile de realizare a echilibrului oferta cerere, de particularitatile organizarii calatoriei.

      In general, forma de turism poate fi definita prin aspectul concret pe care il imbraca asocierea / combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentatie, agrement) ce alcatuiesc produsul turistic  precum si modalitatea de comercializare a acestuia.

      Delimitarea clara a continutului fiecarei forme de turism prezinta importanta pentru identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului in materie de consum si cheltuieli si, pe de alta parte, a responsabilitatilor si obligatiilor organizatorilor de vacante (turoperatori si agentii de voiaj) si / sau prestatorilor de servicii (societati de transport, hoteluri, restaurante etc.).

      Potrivit experientei internationale, exista numeroase criterii de structurare a formelor de turism; intre acestea pot fi mentionate: motivul calatoriei, gradul de mobilitate a turistului, originea sa, periodicitatea plecarilor in vacanta, caracterul voiajelor, modalitatea de comercializare etc.

      Astfel, in functie de locul de provenienta sau originea turistilor, se distinge turismul intern, practicat de populatia unei tari in interiorul granitelor nationale si turismul international, rezultat al deplasarii persoanelor in afara granitelor tarii lor de resedinta.

      Turismul international se subdivide, in functie de orientarea fluxurilor turistice, in turism emitator (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se refera la plecarile turistilor autohtoni peste granita, si turism receptor (incoming) –de primire sau activ– ce cuprinde sosirile de turisti din alte tari pentru petrecerea vacantei in tara primitoare.

      Unul dintre cele mai importante si complexe criterii de grupare a formelor de turism, in sensul ca sunt avute in vedere si efectele in plan economic si organizatoric, este modalitatea de comercializare a vacantelor, poate mai riguros, de angajare a prestatiei turistice. Din acest punct de vedere, turismul poate fi organizat, pe cont propriu si semiorganizat sau mixt. Fiecare dintre aceste forme prezinta o suma de trasaturi proprii precum si avantaje si dezavantaje, atat pentru turisti, cat si pentru organizatorii de voiaje.           

      Astfel, turismul organizat se caracterizeaza prin angajarea anticipata a prestatiei, respectiv a tuturor sau a principalelor servicii legate de calatorie (deplasare) si sejur. Turismul pe cont propriu, numit frecvent si neorganizat (termen impropriu deoarece vacanta / calatoria este organizata, dar de catre turist), nu presupune angajarea prealabila a unor prestatii turistice. Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizeaza prin imbinarea trasaturilor specifice celor doua forme deja prezentate; in aceasta situatie, o parte a serviciilor (in mod deosebit cazare si demipensiune) este angajata in prealabil, iar o alta parte este obtinuta direct, pe masura derularii calatoriei (servicii de transport si de agrement in principal).

      Formele turismului organizat si semiorganizat se particularizeaza si in functie de mijlocul de transport utilizat, dand nastere unei game largi de aranjamente: voiajul forfetar, calatorii CHARTER, formele combinate de tipul FLY and DRIVE sau RAIL ROUTE etc.

      Activitatea turistica poate fi structurata si in functie de gradul de mobilitate a turistului; se poate vorbi in acest context, de: turism itinerant sau de circulatie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, in care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri (localitati, zone sau chiar tari), cu sederi scurte (1-2 zile) in acelasi perimetru si turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacantei in aceeasi localitate (statiune), indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la randul lui, in turism de sejur scurt, vizand in principal, deplasarile ocazionale (participarea la un eveniment cultural, artistic, sportiv etc.) si cele la sfarsit de saptamana; turism de sejur mediu, ce coincide cu durata standard a calatoriilor (12-15 zile) si turism de sejur lung sau rezidential, cand timpul de ramanere intr-o localitate depaseste, de regula, 30 zile; acesta este specific turismului de tratament balneo – medical sau persoanelor cu venituri ridicate si disponibilitati mari de timp.

      Turismul de sejur, indiferent de intinderea sa, raspunde mai ales motivatiilor de calatorie ale persoanelor mature sau de varsta a treia, care prefera zonele linistite, vacantele de odihna, in timp ce turismul itinerant este specific segmentelor de populatie mai tanara, dornica de a cunoaste mai multe locuri. In multe cazuri, practicarea formelor turismului itinerant este dependenta de existenta unor mijloace de deplasare proprii. De asemenea, turismul itinerant – nefiind, in genere, legat de un anumit sezon – se poate desfasura in afara perioadelor de maxima concentrare a activitatii turistice, favorizand astfel exploatarea mai eficienta a bazei materiale.

      Din punctul de vedere al periodicitatii sau frecventei de manifestare a cererii, se distinge turismul continuu (permanent), organizat pe intreaga durata a anului calendaristic si turismul sezonier, legat de existenta anumitor conditii naturale sau evenimente – culturale, artistice, sportive etc. Sezonalitatea activitatii turistice este generata de cauze multiple: existenta unor conditii naturale adecvate pentru practicarea unor sporturi – alpinism, schi, iahting; organizarea unor manifestari (targuri, expozitii, festivaluri), sau a unor sarbatori traditionale, generand particularizarea formelor de turism in functie de aceste cauze. Se intalneste astfel: turism de iarna, deplasarea fiind motivata de practicarea sporturilor specifice sau din dorinta unor cure helio – terapeutice montane;  turism de vara, asociat, in principal, zonelor de litoral si motivat de cura helio – marina, dar el poate avea ca destinatie si muntele pentru drumetie si alpinism; turism de circumstanta, sau ocazional, determinat de participarea la diverse manifestari: stiintifice, cultural – artistice, sportive, traditii – obiceiuri.



      Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport utilizat in efectuarea calatoriei, formele de turism pot fi grupate in: drumetie, cuprinzand deplasarile pedestre in zone nepoluate, cu scop recreativ si de ingrijire a sanatatii, excursiile montane si alpinismul, turismul ecvestru, vanatoarea si pescuitul; acestea din urma sunt predominant forme ale agrementului; turismul rutier, incluzand mai multe variante, cum sunt: cicloturismul, motociclismul si, mai ales, automobilismul, se caracterizeaza prin evolutii spectaculoase, ca rezultat al cresterii gradului de motorizare a populatiei si dezvoltarii si modernizarii retelei cailor de comunicatie; turismul feroviar, una dintre cele mai vechi forme de calatorie, practicat in diverse variante de un numar mare de turisti, datorita avantajelor in privinta comoditatii, sigurantei si costurilor; turismul naval, intalnit mai ales sub forma croazierelor si, mai recent, sub forma turismului nautic sportiv (regate, calatorii solitare); turismul aerian, aflat in plina ascensiune, practicat cu succes pe distante lungi si foarte lungi, ca urmare a vitezei mari de deplasare si confortului calatoriei.

      Optiunea turistilor pentru unul sau altul dintre mijloacele de transport este o decizie complexa, motivata de o multitudine de factori, ceea ce se reflecta in ponderea diferita – de la tara la tara  - a formelor de transport in realizarea circulatiei turistice, ca si in dinamismul mutatiilor structurale. Dorinta turistului de a efectua calatorii rapide si comode, a condus la folosirea, in ultima vreme, in proportie sporita, a combinatiilor intre mijloace de transport: avion + automobil, vapor + automobil, vapor + avion, avion + vapor + automobil.

      Un alt criteriu de departajare a formelor de turism, poate unul dintre cele mai importante, este motivatia calatoriei. Importanta acestui criteriu este argumentata de faptul ca insasi definitia turistului se fundamenteaza pe tipologia motivelor de calatorie. Recomandarile recente ale O.M.T. pornesc de la identificarea catorva grupe principale si subdivizarea acestora in functie de obiectivul specific calatoriei:

-                      loisir, recreere si vacante (odihna);

-                      vizite la rude si prieteni;

-                      afaceri si motive profesionale;

-                      tratamente medicale;

-                      religie / pelerinaje;

-                      alte motive.

      Formele de turism se pot grupa si in functie de caracteristicile socio – economice ale cererii si, respectiv, ale clientelei, in: turism particular (privat) si turism social. Turismul particular se refera, in principal, la cei ce calatoresc pe cont propriu si este specific segmentelor de populatie cu venituri mai mari, cu experienta in domeniul calatoriilor, celor ce prefera sa-si organizeze singuri voiajul si modalitatile de petrecere a timpului liber, celor dispusi sa-si asume anumite responsabilitati si riscuri. Turismul social este o forma specifica a turismului de masa; el se adreseaza categoriilor de populatie cu posibilitati financiare modeste si de aceea serviciile apelate sunt de nivel mediu din punct de vedere al calitatii si intr-o gama mai restransa. Turismul social presupune si promovarea unui sistem de facilitati (reduceri de tarife, acordarea de subventii, sponsorizari etc.). Prin trasaturile sale, turismul social asigura accesul la vacante unor categorii defavorizate ale populatiei, avand astfel un important rol de protectie sociala. Turismul de tineret se prezinta ca o forma particulara a turismului social care, prin facilitatile acordate acestui segment al populatiei, incurajeaza dezvoltarea calatoriilor, avand, totodata, o semnificativa contributie in plan instructiv – educativ. Caracterul social sau particular al turismului, raportul dintre aceste forme influenteaza nemijlocit dimensiunile circulatiei turistice, gradul de utilizare a resurselor umane si materiale aferente acestui sector si eficienta valorificarii potentialului turistic.

      Un alt aspect demn de a fi mentionat consta in faptul ca, intre diferite forme de turism exista afinitati si incompatibilitati; de exemplu, turismul itinerant sau de circulatie poate fi intern sau international, emitator sau receptor, cultural, stiintific sau de agrement etc.; turismul particular poate imbraca oricare dintre aceste forme, cu exceptia celui social s.a.m.d. Cunoasterea acestor relatii, respectiv a campurilor de interferenta ca si a factorilor ce conditioneaza evolutia diferitelor forme de turism, prezinta semnificatie deosebita pentru conturarea strategiei de dezvoltare turistica, pentru elaborarea directiilor de actiune in vederea diversificarii formelor si apropierii lor de gusturile si dorintele consumatorilor.

      In structura circulatiei turistice, in functie de motivatia deplasarii, in practica turistica internationala si, mai recent, chiar si in tara noastra, s-au produs mutatii importante, in principal, in sensul diversificarii obiectivelor calatoriilor si al modificarii prioritatilor in topul preferintelor turistilor. Aceste transformari au condus la aparitia unor noi forme de petrecere a vacantei, la imbogatirea continutului celor existente cu noi aspecte, la reierarhizarea lor in structura ofertei. Toate acestea au determinat consacrarea unor forme moderne de calatorie. Dintre acestea, se bucura de o apreciere deosebita din partea clientelei si, corespunzator, de o atentie mai mare din partea organizatorilor, turismul de afaceri, turismul cultural – ca principala componenta a turismului urban – si turismul rural.

      Turismul de afaceri priveste, in sens larg, calatoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor, mai exact, deplasarile in interes oficial, comercial sau de alta natura, participarile la diverse manifestari organizate de intreprinderi economice sau organisme administrative pentru reprezentantii lor. Desi aceste calatorii presupun desfasurarea unei activitati remunerate, ele sunt asimilate turismului deoarece organizarea si realizarea lor implica utilizarea dotarilor turistice de cazare, alimentatie, agrement, cat si consumul unor servicii specifice, furnizate de organizatorii de vacante.

      Turismul de afaceri s-a impus in ultimii ani, ca una dintre cele mai dinamice si profitabile componente ale industriei turismului. Avantajele sale – exprimate din profiturile mari ale organizatorilor si prestatorilor de servicii, independenta fata de conditiile naturale si contributia la atenuarea sezonalitatii, utilizarea mai buna a dotarilor materiale, impactul mai redus asupra mediului etc. – se convertesc in efecte benefice pentru economiile zonelor de primire, ceea ce stimuleaza, in ultima analiza, dezvoltarea lui in ritmuri dintre cele mai inalte.

      In tara noastra, turismul de afaceri – intern si international – ocupa un loc modest in structura circulatiei turistice, desi, din punct de vedere organizatoric si al dotarilor, situatia este comparabila sau chiar mai buna decat in multe tari est – europene.

      Turismul urban se refera, in genere, la petrecerea timpului liber, a vacantelor in orase, pentru vizitarea acestora si pentru desfasurarea unor activitati de natura foarte diversa, cum sunt: vizite la rude, intalniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expozitii etc. Potrivit acestei acceptiuni, el are o sfera de cuprindere extrem de larga si, ca urmare, este greu de particularizat in raport cu alte forme de turism.

            Studii mai recente, provocate de revenirea in centrul atentiei a turismului urban, de amploarea si dinamica lui, se opresc, in primul rand, asupra clarificarii continutului acestuia. Punctele de vedere serios argumentate sustin necesitatea abordarii lui prin prisma celor doua aspecte definitorii: turismul si elementul urban. Din  punct de vedere turistic, se impune respectarea conditiilor cu privire la durata si conditiile calatoriei; cu toate acestea, in sfera turismului urban, in sens larg, sunt acceptate si deplasarile de o zi (excursii), in acest caz luandu-se in discutie distanta de deplasare care, dupa unii autori, ar trebui sa fie de cel putin 100 kilometri. Aspectul urban se refera, in principal, la marimea localitatilor, considerandu-se ca aglomeratii de cel putin 20000 locuitori ofera garantia existentei unor elemente cu valoare turistica.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1751
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site