Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura


DEZVOLTAREA RURALA: Punctul de vedere al unui silvicultor

Silvicultura

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DESCRIEREA GENERALA A UNITATII DE PRODUCTIE
Determinarea volumului pe sortimente primare si dimensionale prin metoda tabelelor de sortare pentru arbori
Lucrare arbori silvicultura si paduri
Lucrari practice la Dendrometrie
Habitate susceptibile la invaziile biotice
Starea padurilor din Romania. Efecte majore ale defrisarilor in masa
Proiect Impaduriri
PROIECT DE LUCRARI SILVOTEHNICE
PROIECT LA SILVICULTURA - Sa se proiecteze lucrarile silvotehnice necesare a se aplica in unitatea de studiu Vaida Camarasi din cadrul U.P. I Ocolul S
Rolul speciilor si al arborilor individuali in organizarea si conducerea structural-functionala a arboretelor

DEZVOLTAREA RURALA: Punctul de vedere al unui silvicultor

Sub impulsul initiativelor si directivelor venite din partea unor organisme internationale, cum sunt cele ale Consiliului Europei si ale Uniunii Europene, activate puternic si eficient prin implicarea tehnologiei informatice si de telecomunicatii (de exemplu, prin masurile propuse de Conferinta@rural) (Acad. F. Filip, 2005), se amplifica si in tara noastra interesul si dezbaterile stiintifice – una, organizata de Academia Romana, denumita „nationala” –, avand ca tema dezvoltarea rurala.



Conceptul de dezvoltare rurala este insusit si de factorii de decizie din tara noastra, fapt dovedit de insasi denumirea actuala a autoritatii publice centrale pentru agricultura si silvicultura: Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, care, dupa opinia intemeiata a titularului acestui minister, „ar trebui sa se numeasca al dezvoltarii rurale in primul rand” (Flutur, 2005). Pentru aceasta activitate Uniunea Europeana acorda Romaniei importante resurse financiare nerambursabile, completate cu fonduri de la bugetul statului, ambele resurse sustinand predominant „Programul Fermierul”.

Cum este firesc, s-au inmultit si publicatiile pe aceasta tema, chiar din partea unor personalitati marcante ale societatii academice romanesti (Simion, 2005; Otiman, 1997, 1999, 2005; Filip, 2005; Hera, 1999, 2005).

La numai o luna de la incheierea dezbaterii organizata de Academia Romana, Uniunea Europeana inalta pe o treapta superioara interesul pentru dezvoltarea rurala, aceasta din urma fiind considerata „o locomotiva a UE prin prisma Strategiei de la Lisabona recent revizuita” (Filip, 2005).

Padurea, componenta importanta a spatiului rural, insuficient luata in considerare

In cele ce urmeaza vom prezenta, pe scurt, unele aspecte ale dezvoltarii rurale din punct de vedere silvic, cu precizarea ca dezvoltarea durabila a silviculturii este o componenta importanta, uneori chiar predominanta, a dezvoltarii spatiului rural. Acesta din urma, fiind de o considerabila complexitate, nu poate fi abordat, inteles si gestionat decat in conceptie sistemica. Orice proiect avand ca obiectiv optimizarea spatiului rural va fi sortit esecului, daca nu vor fi luate in considerare padurea si silvicultura, cu deosebire in conditiile Romaniei.

De altfel, insasi padurea este tratata de stiinta silvica ca un sistem cibernetic de o considerabila complexitate. Acest adevar este recunoscut nu doar de silvicultori, ci si de scoala romaneasca de ecologie. Vom cita doar pe ilustrul biolog, academician Emil Pop (1973), potrivit caruia „Padurea este ecosistemul cel mai complex si mai puternic in domeniul terestru []; este inainte de toate o fiinta colectiva, cea mai grandioasa din cate exista, infiorata de o viata proprie, inchegata la randu-i din milioane de vieti individuale, cat se poate de diverse – contopite intr-o fizica armonica si intr-un duh unitar, care impresioneaza coplesitor si intr-un fel unic spiritul omenesc”.

Cu toata importanta ei pentru dezvoltarea durabila a spatiului rural romanesc, in literatura de specialitate si in dezbaterile pe aceasta tema, componenta silvica a gestionarii ruralului nu s-a bucurat de toata atentia cuvenita. Totodata, mai constatam ca insasi comunitatea silvicultorilor a manifestat pana in prezent doar un interes modest fata de problematica dezvoltarii rurale (Giurgiu, 2004, 2005; Machedon, 2003).

Chiar si in structurile ministeriale de profil, componenta silvica a acestui proces a fost marginalizata, ca si alte domenii neagrare (cultura, educatia etc.). Este firesc ca interesul guvernantilor pentru dezvoltarea agriculturii sa nu favorizeze in nici un fel minimalizarea altor activitati si indeletniciri tot atat de importante ale spatiului rural, nici sa contribuie la confundarea ruralului cu agrarul.

Problemele silvice sunt situate pe un plan inferior chiar si in cazul spatiului rural montan unde padurea ocupa locul predominant.

Aceasta pozitionare nedreapta a problemelor padurii a fost sesizata si in trecut de marele silvicultor Marin Dracea (1940), potrivit caruia „suntem datori sa intelegem un lucru: ca reformele care ignora aceasta realitate, padurea, au fost si vor fi funeste si pamantului si neamului”.

Incepand cu anul 2006, in scopul dezvoltarii rurale, guvernul Romaniei, sub impulsul unor directive internationale, accepta importante cofinantari la fondurile nerambursabile venite din partea Uniunii Europene in cadrul Programului Sapard, avandu-se in vedere noi impaduriri, gestionarea durabila a padurilor existente, exploatarea si prelucrarea primara a lemnului, in beneficiul persoanelor fizice, autoritatilor locale, structurilor asociative, societatilor private de prelucrare primara a materiei lemnoase.

Importanta padurilor pentru gestionarea durabila a spatiului rural rezida, in primul rand, in faptul ca fondul forestier detine 26,7% din suprafata tarii si cca. 30% din suprafata ruralului. Daca vom lua insa in considerare toata vegetatia forestiera, respectiv si cea situata pe terenuri din afara fondului forestier actual, indiferent de consistenta arboretelor, atunci padurile de folosinta forestiera impreuna cu padurile de folosinta „silvopastorala” ocupa aproape o treime din spatiul rural. Dar influentele binefacatoare ale padurilor se propaga pe un spatiu mult mai extins decat cel ocupat de padure.

Daca, pe de o parte, exista in tara noastra zone intregi predominant agricole in care padurea cu lemnul si influentele sale binefacatoare sunt neindestulatoare populatia rurala avand de suferit, pe de alta parte, sunt, tot in aceasta tara, tinuturi intregi in care indeletnicirea, gandirea si administratia graviteaza in jurul ideii fundamentale de padure.

Cu privire la starea actuala a padurilor in contextul

dezvoltarii rurale

Fata de cele prezentate anterior, trebuie sa aducem cateva precizari importante.

Pentru inceput mentionam ca nu toate terenurile mentionate mai sus indeplinesc conditiile pentru a fi considerate paduri autentice, capabile sa exercite functii multiple ecologice, economice, sociale si spirituale. O buna parte din aceste terenuri sunt paduri puternic destructurate, degradate, bracuite, bolnave, nefunctionale, unele chiar fara vegetatie forestiera, ele insele necesitand acum ample si costisitoare lucrari de reconstructie ecologica. Adevarata acoperire forestiera a tarii raportata la padurea functionala, nu depaseste 23%. Altfel spus, doar o patrime din spatiul rural al tarii este acoperit cu paduri autentice, functionale, fata de cca. 40%, cat reprezinta procentul optim de impadurire pentru conditiile naturale si sociale ale spatiului geografic romanesc si fata de 75-80% cat a fost gradul de impadurire natural a teritoriului dat in trecutul foarte indepartat (Giurgiu, 1978, 2004). Considerabilul decalaj dintre actualul procent de impadurire efectiva a tarii de 23% si nivelul natural al acestui indicator (75-80%), pe de o parte, si fata de nivelul considerat ca optim pentru actualele conditii (cca. 40%), pe de alta parte, explica dezechilibrul ecologic in care se afla acum tara noastra, cu deosebire spatiul rural, dezechilibru favorabil producerii hazardurilor climatice, hidrologice si geomorfologice (secete, inundatii, alunecari de teren, eroziuni s.a.). La originea inundatiilor catastrofale din anii 1970, 1975 si 2005 se afla, in mare masura, gradul redus de impadurire a tarii si gestionarea defectuoasa (nedurabila) a celor mostenite.

Coborand cu analiza in profil teritorial, constatam mari diferentieri:

in zona de stepa, unde padurile naturale lipsesc, procentul de impadurire este extrem de scazut (3-5%), fata de nivelul considerat ca optim (10-18%);

silvostepa si zona forestiera de campie, avand un procent de impadurire redus (5-10%), sunt in mare parte stepizate antropic, ca urmare a masivelor despaduriri efectuate de-a lungul timpurilor. Pentru aceste tinuturi procentul optim de impadurire este de 20-25%;

la coline si dealuri procentul de impadurire este de 20-35%, fata de nivelul optim de 40-50%;

tinuturile montane, desi mai impadurite (50-65%), prezinta totusi un deficit apreciabil fata de nivelul optim (65-70%).

Iluzia forestiera a intinsului patrimoniu silvic al tarii a fost scos din vocabularul zilnic al inaintasilor nostri inca din secolul al XIX-lea. Parafrazand pe un mare silvicultor roman, daca astazi s-ar scrie rugaciunea Tatalui nostru, dupa „Paine” ar trebui sa adaugam „Padurea noastra cea de toate zilele”.

Consecintele starilor mentionate mai sus se manifesta diferit in raport cu zona bioclimatica.

Tinuturile de campie ale tarii sunt tot mai frecvent afectate de secete, acestea fiind potentate si de consecinte ale modificarilor globale climatice, cu deosebire in campiile din sud, sud-est, Dobrogea Centrala si sudul Moldovei, unde se manifesta un evident proces de aridizare si, pe alocuri, chiar semne ale unui posibil proces de desertificare (Giurgiu, 2005).

In aceste conditii, programele pentru dezvoltarea rurala durabila, chiar daca vor include masive lucrari de irigatii, vor fi sortite esecului fara o sustinuta actiune de impadurire a campiilor, in principal sub forma perdelelor forestiere de protectie. O lege adoptata in acest scop intampina insa serioase dificultati in aplicare, nu doar din lipsa fondurilor necesare, cat mai ales din cauza faramitarii proprietatii funciare.

La coline, dealuri si la munte, cu deosebire in zonele Vrancei, Vasluiului, Barladului, Podisul Transilvaniei, Olteniei s.a., se manifesta hazardurile geomorfologice sub forma unor intense procese de eroziune si de alunecari ale terenului, prin care cantitati enorme de sol sunt distruse. Or solul reprezinta baza existentei umane si a civilizatiei. Aceste procese amplifica inundatiile, colmatarea lacurilor de acumulare, distrug locuintele oamenilor, drumurile etc. Evident, in aceste conditii, a mai vorbi de o dezvoltare rurala durabila este de prisos.

Retrologia forestiera demonstreaza ca secole de-a randul, din pacate pana de zilele noastre, agricultura, in loc sa se intensifice, s-a „dezvoltat” in suprafata in dauna patrimoniului forestier al tarii. Ba, mai mult: in unele zone, utilizarea nerationala a terenurilor a favorizat degradarea si chiar distrugerea in totalitate a solului format anterior de ecosistemele forestiere prin complicate si indelungate procese biogeochimice. La acest proces distructiv, din nefericire, participa si unele tehnologii silviculturale si de recoltare a lemnului.

Unele dintre cele mai eficiente mijloace pentru prevenirea si combaterea acestor distrugeri sunt: gestionarea durabila a padurilor existente si impadurirea terenurilor degradate. Studiile noastre arata ca aceasta ultima actiune trebuie sa se desfasoare intr-un ritm de 20-30 mii ha anual. Din nefericire, in ritmul actual de impadurire a acestor terenuri (exista acum cca. trei milioane ha de terenuri puternic deteriorate, inapte pentru o agricultura rentabila), aceasta urgenta actiune s-ar prelungi pe o perioada de cel putin 500 de ani! Cu titlu de exemplu, amintim ca un program guvernamental conceput pentru perioada anilor 2001-2004, care prevedea impadurirea a 100 mii ha de asemenea terenuri, a fost „indeplinit” de abia in limita a 10%.

Padurile existente in spatiul rural montan, desi aici procentul de impadurire este relativ ridicat fata de celelalte tinuturi de deal si campie, nu mai sunt in masura sa asigure echilibrul ecologic necesar atat in acest spatiu, cat si in zonele de aval, aflate sub puternica influenta a muntelui. Intr-adevar, dupa marile defrisari ale padurilor de campie apoi a celor de coline si dealuri, care au avut loc in secolul al XIX-lea, in secolul urmator a urmat ofensiva devastatoare impotriva padurilor de munte, proces ajuns la apogeu in perioada comunismului si continuat in perioada de tranzitie. Razbunarea muntelui despadurit este cruda; se simte departe de locul unde padurile erau intregi altadata, afectand pe cei nevinovati. In acord cu opinia academicianului Emil Pop (1941), cine gestioneaza muntele, indeosebi padurile lui, tine in mana un mecanism complex de reglaj care da posibilitatea celui care il manevreaza sa pravaleasca oricand dezastrul durabil peste colinele si campiile tarii, peste linistea oamenilor. Pe drept cuvant s-a spus: „campia se apara la munte”.

Insesi padurile montane create prin culturi, cum sunt monoculturile de molid, avand o redusa stabilitate, cad prada furtunilor, zapezilor, bolilor si daunatorilor.

Dar cel mai agresiv si „eficient” daunator este omul care, in aceasta perioada de tranzitie, beneficiind de ambianta tulbure creata de o legislatie sumar sau insuficient gandita, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, conspira in contra patrimoniului sau, in contra patrimoniului urmasilor sai, distruge padurea altuia sau padurea statului.

Intr-adevar, in perioada de tranzitie, politica si legislatia forestiera au fost facute cu o enorma desconsiderare a realitatilor romanesti – saracirea populatiei, penuria de constiinta ecologica si forestiera a populatiei rurale, slabirea autoritatii statului, inconstienta unor conducatori vizavi de paduri –, dar si in discordanta cu interesele de viitor ale natiunii romane. Padurea epuizata si faramitata se prabuseste mereu. In aceste conditii, necesarul proces de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, dintr-un act de dreptate sociala, a fost transformat intr-un proces demolator, cu consecinte negative pe termen lung pentru spatiul rural.

Reconsiderari legislative si ale altor acte normative

In privinta gestionarii durabile a padurilor, Comisia de stiinte silvice a Sectiei de Stiinte Agricole si Silvice a Academiei Romane, impreuna cu Sectia de silvicultura a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, a stabilit reperele fundamentale ale strategiei pentru indeplinirea acestei actiuni (Giurgiu, 1997; 2004). S-a pornit de la principiile convenite la nivel european, potrivit carora „gestionarea durabila inseamna administrarea si utilizarea padurilor, astfel incat sa li se mentina si amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sanatatea si sa li se asigure pentru prezent si viitor capacitatea de a exercita functiile multiple ecologice, economice si sociale pertinente, la nivel local, regional si mondial, fara a genera prejudicii altor ecosisteme”.

Inainte de a fi o „economie”, silvicultura trebuie gandita ca o ecologie aplicata, interferata puternic in spatiul rural cu imperativul protectiei mediului. Pastrarea padurilor naturale cat mai intacte si crearea de noi paduri dupa modelul ecosistemelor forestiere naturale trebuie sa devina o prioritate fundamentala pentru silvicultura romaneasca.

In acest scop, in ultimul deceniu, noi am repetat cu intensitati sporite necesitatea unei legi silvice, deosebita de cea actuala – Codul silvic din anul 1996 –, adaptata cerintelor dezvoltarii durabile a spatiului rural, in conditiile pastrarii mediului natural cat mai intact. Insasi legea mediului din anul 1995 urmeaza sa fie serios imbunatatita.

Noua lege silvica, proiectul careia se afla acum in dezbatere publica, este chemata sa armonizeze cerintele actualei generatii cu cele ale generatiilor viitoare, ceea ce deriva din ciclul foarte lung al padurii, de 100-140 de ani. Sarcina acestei armonizari revine amenajarii padurilor prin elaborarea de amenajamente pe bazine hidrografice la munte si pe complexe forestiere la campie, independent de natura proprietatii, respectiv pe unitati de protectie si productie. In baza amenajamentului comun, avand solutii armonizate in timp si spatiu, se vor elabora amenajamente pe proprietati. Numai astfel pot fi evitate disfunctionalitatile actuale care compromit principiile fundamentale ale dezvoltarii durabile a spatiului rural. Cu titlu de exemplificare, mentionam ca practica actuala, de a elabora amenajamente pe proprietati si pe comune, fara armonizarea lor prealabila pe bazine hidrografice, a condus la majorarea artificiala a recoltelor de lemn din paduri in folosul generatiei actuale si in detrimentul celor viitoare, ceea ce este in totala contradictie cu filozofia dezvoltarii durabile. Pentru eliminarea acestei anomalii si a altora oficializate, din pacate, printr-o Ordonanta de Urgenta a Guvernului (O.U.G. nr. 139 /2005), comunitatea oamenilor de stiinta a solicitat sa se introduca dispozitii adecvate in proiectul noii legi fundamentale a padurilor (Codul silvic), despre care am relatat anterior.

Ca silvicultor, sunt cuprins de o adanca ingrijorare ca padurile date pe mana comunelor sau a unor persoane fizice lipsite de constiinta forestiera necesara, vor fi bracuite, distruse in paguba generatiilor viitoare si a tarii. Istoria a dovedit acest adevar.

Iata ce spunea marele agronom romana, acad. Gheorghe Ionescu-Sisesti (1924) cu peste 8 decenii in urma: „O legiferare care sa restabileasca vechiul drept de folosinta sub forma unei proprietati comunale si a unui drept exclusiv al comunei de a dispune de padurea ei, mi se pare o adevarata nenorocire. Si aceasta nu numai din punctul de vedere al padurii insasi, deci al posibilitatii ca si generatiile viitoare sa fie indestulate cu lemn, dar si dintr-un punct de vedere mult mai larg, al agriculturii si economiei nationale”.

Unul din principiile fundamentale ale gestionarii durabile a padurilor este acesta: padurile sa dea anual pe termen lung venituri si sa exercite continuu functii de protectie, fiindca cerintele proprietarilor si ale societatii sunt anuale si permanente. Discontinuitatile in aceasta privinta pot afecta profund calitatea vietii si stabilitatea populatiei din spatiul rural.

Nu putem omite sa precizam necesitatea ca la amenajarea padurilor sa se ia in considerare adevarul potrivit caruia patrimoniul forestier romanesc detine un considerabil potential peisagistic favorabil turismului, care, valorificat cu chibzuinta, este de natura sa contribuie substantial la dezvoltarea armonioasa a multor zone ale tarii, aflate acum intr-un stadiu de subdezvoltare.

Mai subliniem faptul ca elaborarea de amenajamente silvice care sa raspunda cerintelor gestionarii durabile a padurilor si totodata imperativelor dezvoltarii durabile a spatiului rural, impune adoptarea, prin acte normative, a unor noi planuri de amenajare a teritoriului, bazate, ele insele, pe filozofia dezvoltarii durabile. Ceea ce s-a adoptat pana in prezent este departe de a raspunde noilor imperative ale integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

Insesi normele tehnice din silvicultura urmeaza sa fie adaptate la cerintele dezvoltarii durabile a spatiului rural, fara a sacrifica interesele generatiilor viitoare in folosul generatiei actuale.

*

In acest context este necesar sa se ia in considerare – nu doar declarativ, ci si faptic – adevarul conform caruia padurile tarii noastre au functii multiple in cadrul carora cele ecologice, sociale si culturale sunt frecvent prioritare. De altfel, deja 51% din padurile tarii sunt incadrate in grupa celor cu functii speciale de protectie. In aceste conditii, doar aplicarea de tehnologii silviculturale intensive, motivate ecologic, va fi in masura sa raspunda si obiectivelor economice care, nicicum nu vor putea fi marginalizate. Caci aprovizionarea populatiei rurale cu lemn continua sa ramana o problema prioritara pentru multe zone, indeosebi pentru cele defavorizate.

In noile conditii create de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, chemarea sociala a silvicultorului trebuie sa castige tot mai mult teren, actionand puternic pentru formarea constiintei forestiere a populatiei rurale. Pe de alta parte, silvicultorul, ca sa poata reusi in aceasta zona rurala, are nevoie de un proprietar foarte luminat in domeniul economiei forestiere, care sa-si cunoasca interesul sau permanent, al sau, al urmasilor sai, al comunitatii in care traieste, al tarii; are nevoie de un proprietar care sa fie in stare sa faca sacrificii in folosul viitorului. Constiinta si pregatirea profesionala a acestui proprietar trebuie formate. Deocamdata s-a facut prea putin in acest sens. In schimb, s-a avansat in directia inzestrarii cu paduri a unor proprietari lipsiti de sentimentul solidaritatii cu viitorul. Consecintele n-au intarziat sa apara.

CONCLUZII

Dezvoltarea rurala durabila, fiind un proces interdisciplinar si interteritorial de o considerabila complexitate, care nu poate fi inteles, abordat si cercetat decat de pe pozitiile teoriei sistemelor, implica luarea in considerare, fara nici o exceptie, a tuturor componentelor acestui sistem, acordand, deci, importanta cuvenita atat padurii, cat si silviculturii.

Fara intregirea domeniului forestier al tarii in directia procentelor optime de impadurire diferentiate zonal, mentionate anterior, spatiul rural romanesc va suporta cu o intensitate crescanda consecintele hazardurilor naturale (geomorfologice, hidrologice si climatice) si ale celor antropice, cu atat mai mult cu cat in unele zone ale tarii, ca urmare a schimbarilor climatice globale, se intensifica aridizarea si au aparut semne ale desertificarii.

Cu toate ca reconstructia ecologica a padurilor degradate si a spatiului rural agricol deteriorat reprezinta cea mai importanta componenta a reconstructiei ecologice a tarii, cu consecinte benefice sub raport economic, social si spiritual, cu deosebire in spatiul rural, rezultatele de pana acum sunt nesemnificative.

Modul in care a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere si modul in care sunt administrate padurile retrocedate au favorizat: faramitarea domeniului forestier in mici proprietati; avansul taierilor ilicite si al coruptiei; restrangerea ingrijoratoare a lucrarilor silviculturale; destramarea sistemului unitar romanesc de amenajare a padurilor; slabirea capacitatii structurilor de specialitate ale statului de a tine sub control respectarea regimului silvic s.a. In consecinta, s-a diminuat potentialul antientropic al ecosistemelor forestiere, accentuand in schimb dezechilibrul ecologic in tara.

Pentru problematica dezvoltarii rurale durabila este oportuna organizarea unui program de cercetare interdisciplinara cu implicarea tehnologiei informatice si de telecomunicatii, la care specialistii silvici nu vor putea lipsi.

Nadajduim ca noua lege fundamentala a padurilor (Codul silvic), proiectul careia se afla acum in dezbatere publica, va contine toate dispozitiile necesare intregirii domeniului forestier, gestionarii durabile a padurilor si, implicit, dezvoltarii durabile a spatiului rural. Avem in vedere: administrarea padurilor prin ocoale silvice, astfel incat orice padure, independent de marime si de forma de proprietate, sa apartina de un anumit ocol silvic; amenajarea unitara a padurilor pe bazine hidrografice la munte si complexe forestiere la campie (pe unitati de protectie si productie), cu extrase pe proprietari; asigurarea continuitatii functiilor ecologice, economice si sociale exercitate de paduri; ameliorarea si conservarea biodiversitatii; reconstructia ecologica a padurilor deteriorate; aplicarea de tehnologii prietenoase cu mediul; punerea in valoare a potentialului peisagistic s.a.

*

In incheiere, reproducem din opera celui mai mare agronom roman, a academicianului Gheorghe Ionescu-Sisesti, doua pasaje – adevarate puncte de reper pentru o politica agrosilvica romaneasca:

„Pierderea padurii nu inseamna numai pierderea unei bogatii, ci pierderea insasi a obarsiei din care izvoraste bogatia []. Interesul permanent si general trebuie sa-l vada oamenii cultivati si clasa conducatoare. Ea este raspunzatoare de viitorul tarii, de statornicia oamenilor pe pamantul ei, cu grija pastrat. Iata de ce problema silvica nu e o problema tehnica de specialitate, ci o problema nationala” (1935).

„Noi suntem convinsi azi ca ruina padurilor ar insemna ruina agriculturii si ruina agriculturii ar insemna ruina civilizatiei” (1955).



BIBLIOGRAFIE

Dracea, M., 1940, Opere alese. Editura Ceres, Bucuresti, pp. 223-226.

Filip, F., G., 2005, Dezvoltarea durabila sub prisma unui informatician. Academica, nr. 44, pp. 68-70.

Flutur, Gh., 2005, Agricultura – ramura de baza a dezvoltarii rurale. Academica, nr. 43, anul XV, pp. 6-8.

Giurgiu, V., 1978, Conservarea padurilor. Editura Ceres, Bucuresti, 308 p.

Giurgiu, V., 1997, Repere ale strategiei dezvoltarii durabile a silviculturii. In: V. Giurgiu – Silvologie vol. I. Editura Academiei Romane, Bucuresti, pp. 143-161.

Giurgiu, V., 2004, Gestionarea durabila a padurilor Romaniei. Silvologie III B. Editura Academiei Romane, Bucuresti, 420 p.

Giurgiu, V., (sub red.), 2005, Padurea si modificarile de mediu. Silvologie IV A. Editura Academiei Romane, Bucuresti.

Hera, C., 2005, Solul – garantie a dezvoltarii durabile si sigurantei alimentare. Academica, nr. 43, anul XV, pp. 9-12.

Ionescu-Sisesti, Gh., 1924, Padurile comunale si agricultura. Argus, 20 mai. Revista padurilor, nr. 5, 1924.

Ionescu-Sisesti, Gh., 1955, Padurile, o importanta avutie nationala. Contemporanul, nr. 37 (467) din 16.09.1955.

MCPFE., 1993, 1998, 2003, Ministerial Conference on the Protection of Forest in Europe. Helsinki, Lisbon, Vienna.

Otiman, P., I., 2001, Dezvoltarea rurala in Romania. Editura Agroprint, Bucuresti, 421 p.

Otiman, P., I., 2005, Dezvoltarea rurala durabila in Romania in contextul integrarii europene. Academica, nr. 43, anul XV, pp. 13-15.

Pop, E., 1941, Padurile si destinul nostru national. Buletinul Comisiei Monumentelor Naturii, nr. 1-4, pp. 7-16.

Pop, E., 1971, Perspective noi in cercetarea si protectia padurilor. Revista padurilor, vol. 86, nr. 10, pp. 497-498.

Pop, E., 1973, Padurea in actiunea de protectie a naturii si a peisajului. Ocrotirea naturii, vol. 17, nr. 1, pp. 9-16.

Simion, E., 2005, Satul romanesc nu mai poate exista in afara istoriei. Academica, nr. 43, anul XV, pp. 3-5.

Descrierea si analiza disparitatilor cu privire la furnizarea serviciilor in spatiul rural - PNDR

Zonele rurale din Romania sunt afectate de lipsa semnificativa a infrastructurii si a deficientelor acesteia care afecteaza atat dezvoltarea economica, cat si calitatea vietii. Cele mai importante nevoi sunt legate de:

Drumuri

In mediul rural, drumurile constituie ruta de transport cea mai importanta, dar calitatea, si in general, dezvoltarea acestora si a traficului este inca departe de a indeplini standardele europene. Doar jumatate dintre comune au acces direct la reteaua de drumuri iar din acest motiv se poate spune ca reteaua de drumuri actuala deserveste doar 3/5 din totalul populatiei rurale. Mai mult de 25% dintre comune nu pot utiliza drumurile in perioadele cu precipitatii (Studiu Banca Mondiala, 2004). Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 45 In 2005, drumurile publice in Romania acopereau o suprafata de 79.904 km, iar dintre acestea 80% reprezentau drumuri judetene si drumuri comunale. Lucrarile efectuate in ultimii ani s-au concentrat in special pe reparatii si modernizari ale retelei de drumuri nationale. Resursele financiare limitate au facut ca drumurile judetene si comunale sa fie serios neglijate, iar calitatea si gradul lor de utilizare au scazut dramatic. Doar 10,6% din drumurile judetene si drumurile comunale au fost modernizate, dintre care 30,7% au fost acoperite cu imbracaminti rutiere usoare (INS, Anuarul Statistic al Romaniei, 2006). In ceea ce priveste situatia drumurilor comunale, la nivelul judetelor (NUTS 3) se inregistreaza un nivel scazut de modernizare (doar 3,41% din drumurile comunale sunt modernizate), fapt ce aduce repercusiuni asupra dezvoltarii activitatilor productive si a schimburilor comerciale. Ponderea drumurilor comunale in total drumuri publice, la nivel de judet variaza intre 11% in judetul Calarasi si 53% in judetul Buzau. Din totalul drumurilor comunale un procent foarte mic este reprezentat de drumurile comunale modernizate, variind intre 0,28% in judetul Harghita si 25,15% in judetul Olt (5 dintre judete - Botosani, Buzau, Covasna, Tulcea si Vrancea nu au drumuri comunale modernizate) (Sursa: rezultate obtinute pe baza datelor INS 2006 ).

Alte dificultati in mediul rural sunt legate de accesarea serviciilor medicale si educationale, accesul populatiei rurale la educatia de baza si la serviciile de sanatate este impiedicat de serviciile de transport deficitare, cu un impact negativ asupra fluxului urban – rural al medicilor si profesorilor. Drumurile adecvate reprezinta o conditie esentiala pentru dezvoltarea economica, pe langa celelalte domenii ale dezvoltarii umane si sociale.

Alimentarea cu apa potabila

Asigurarea unei retele de apa potabila curenta reprezinta o alta problema majora ce conditioneaza calitatea vietii si dezvoltarea activitatilor economice in spatiul rural. Doar 33% dintre locuitorii mediului rural (3,4 milioane de locuitori) au acces la reteaua publica de apa, iar in ceea ce priveste reteaua de apa calda situatia este mult mai critica (MMDD 2004). Dat fiind acest lucru, majoritatea gospodariilor (70%), folosesc fantanile pentru consumul de apa. In 2003, 43,6% din lungimea totala a retelelor de alimentare cu apa potabila se afla in zonele rurale, iar 56,4% in zonele urbane.

Reteaua publica de canalizare

Reteaua publica de canalizare este inca intr-o faza incipienta in mediul rural, la sfarsitul anului 2004, 373 de comune (10% din totalul populatiei rurale) beneficiau de o retea de canalizare. (INS Anuarul Statistic al Romaniei, 2006). Diferentele dintre zonele urbane si cele rurale sunt foarte mari in ceea ce priveste infrastructura de canalizare. In 2003, 93,2% din lungimea conductelor traversa orasele si doar 6,8% satele.

Gestionarea deseurilor

In mediul rural, in general, serviciile pentru gestionarea deseurilor sunt slab dezvoltate sau chiar inexistente in unele localitati. De regula, transportul la locurile de depozitare se efectueaza in mod individual de catre generatori. O mica parte dintre localitatile rurale si in special acele localitati rurale situate in vecinatatea centrelor urbane sunt deservite de servicii organizate numai pentru gestionarea deseurilor. Pe langa depozitele de deseuri municipale din zona urbana, in Romania s-au identificat 2.686 spatii de depozitare in zona rurala cu o suprafata de cel mult un hectar. Inchiderea si ecologizarea depozitelor rurale se vor realiza pana la 16 iulie 2009, odata cu extinderea serviciilor de colectare a deseurilor si la nivel rural, realizarea sistemului de transport, transfer si deschiderea depozitelor zonale.

Energie electrica

In spatiul rural, conectarea la reteaua publica de alimentare cu energie electrica ramane o problema. In Romania exista un numar de 37.977 de gospodarii amplasate in 1.772 de localitati rurale partial electrificate si 3.327 de gospodarii situate in 121 de localitati neelectrificate (MIRA-2007).

Energia termica

Serviciile de alimentare cu energie termica sunt limitate in spatiul rural, doar 0,5% din totalul energiei termice fiind distribuita in aceste zone, datorita faptului ca multe dintre uzinele care produceau aceasta energie si o distribuiau satelor din apropiere si-au redus activitatea sau au renuntat la furnizarea acestor servicii. Prin urmare, la nivel national doar 26 de localitati rurale beneficiaza de acest serviciu. (Prelucrare date INS 2005) In ceea ce priveste incalzirea prin centrala termica, doar 2,4% dintre gospodariile din mediul rural beneficiaza de acest serviciu, in timp ce 89% dintre gospodarii utilizeaza sobe pe baza de lemn, carbune, petrol. (INS, 2005).

Accesul la internet

Actualmente, in zonele rurale accesul la internet este foarte limitat, de acesta beneficiind, in special, doar unele institutii publice; Deoarece este nevoie sa se imbunatateasca competitivitatea in aproape toate domeniile de activitate si pentru ca exista probleme de productivitate in economia rurala, precum si in ceea ce priveste facilitarea accesului pe piata si la informatie, este esential sa existe acces la internet prin cablu in cat mai multe zone rurale. Infrastructura de conexiune la internet in banda larga (broadband) este o problema interdependenta de infrastructura de baza din spatiul rural.

Educatie si formare

Capitalul uman prezinta importanta deosebita pentru dezvoltarea rurala.
Dezvoltarea rurala si diversificarea economiei rurale depind de nivelul educatiei, al cunostintelor si calificarii. Desi imbunatatirea si mentinerea unui nivel adecvat al infrastructurii de baza este un element important in dezvoltarea socio-economica a mediului rural, formarea profesionala reprezinta „motorul”, pentru o buna dezvoltare.

Educatia si formarea sunt esentiale pentru comunitatile rurale, dar in ceea ce priveste infrastructura scolara exista discrepante evidente.
Desi se poate spune ca numarul de scoli din mediul rural, depaseste necesitatile populatiei, calitatea educatiei este redusa, pe de o parte din cauza slabei dotari a infrastructurii educationale, iar pe de alta parte, datorita nivelului de pregatire/experienta al profesorilor. Cele mai multe dintre scoli au nevoie de renovari, mobilier, utilitati de baza si material didactic. Infrastructura si facilitatile aferente educatiei profesionale si educatiei primare constituie instrumente importante pentru conversia fortei de munca agricole in forta de munca non-agricola. Structurile de invatamant profesional si primar sunt esentiale pentru reconversia profesionala a lucratorilor agricoli, deoarece majoritatea agricultorilor au doar cunostinte elementare de mecanica sau din alte domenii tehnice.

Nivelul scazut de instruire se reflecta in calitatea fortei de munca din mediul rural, fiind un factor restrictiv pentru dezvoltarea economica din aceasta zona. Diversificarea activitatilor economice nu este sustinuta de lucratori cu formare sau experienta specifica diverselor tipuri de meserii, deoarece sistemul educational nu a fost adaptat cerintelor specifice din mediul rural.

Institutiile de invatamant din spatiul rural, reprezentate de gradinite, unitati primare si gimnaziale sunt slab dotate in ceea ce priveste materialul tehnic si didactic. Tehnologia IT si echipamentele hardware si softeware sunt rar intalnite in cadrul scolilor din spatiul rural in timp ce echipamentul necesar formarii profesionale sau pentru ucenici este invechit sau lipseste. O problema suplimentara o constituie dificultatea de a atrage personal calificat in zonele rurale. In general, se poate spune ca, in zonele rurale, educatia este chiar mai slaba calitativ decat in cele urbane, din cauza problemei permanente a finantarii.

In ceea ce priveste numarul gradinitelor de copii acesta era la nivelul anului 2005 de 1526 din care 218 in mediul rural ( INS Caietul Statistic – Invatamant prescolar 2006).

De asemenea unitatile de invatamant primar si gimnazial din mediul rural reprezentau 73,9% din numarul total de scoli la nivel national (prelucrare date INS 2005).

Pe parcursul perioadei analizate, numarul institutiilor de invatamant din mediul rural a scazut, ca o consecinta a restructurarii sistemului de educatie si a lipsei profesorilor calificati. Nivelul de instruire Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 47 este scazut, datorita prezentei reduse la cursuri, fapt care a contribuit la regruparea scolilor mici si la reducerea numarului acestora.

In ceea ce priveste gradul de participare al indivizilor la procesul educational, in anul scolar 2005 - 2006, un procent de 31,3% din populatia totala inscrisa in sistemul de invatamant a studiat in zonele rurale. Ponderea populatiei rurale cu nivel superior de educatie reprezinta 1,8% din totalul populatiei cu varsta de 15 ani si peste, fiind o consecinta a nivelului scazut de acces si a veniturilor insuficiente. (INS 2005)

Cu privire la formarea continua in mediul rural, ponderea populatiei adulte cu varsta cuprinsa intre 25 – 64 de ani care participa la educatie si formare, a inregistrat o crestere de la 0,2% in anul 1998 la 0,5% in anul 2005. Totusi, fata de mediul urban, care inregistra in 2005 o pondere de 2,3%, acest indicator se situeaza la un nivel inferior. In termenii unei abordari regionale, acest indicator variaza intre 0,3% in Regiunea de Sud-Vest si Regiunea de Vest si 0,8% in Regiunea Centrala (INS 2005). Media populatiei din mediul rural, cu varsta cuprinsa intre 25 si 64 de ani si cu nivel de instruire mediu si superior este de 55% (INS, 2005).

In ceea ce priveste comunitatea roma aceasta detine cel mai scazut nivel de educatie din Romania. Copii care reusesc sa inceapa scoala, deseori nu promoveaza ciclul gimnazial si din acest motiv este foarte dificil ca ulterior sa-si gaseasca de lucru. Aproximativ 12% din populatia roma cu varsta cuprinsa intre 7-16 ani a parasit scoala inainte de a termina invatamantul obligatoriu si circa 18%12 nu urmeaza nici o forma de invatamant. Doar 1,04% dintre romi ajung la liceu. La aceasta se mai adauga si faptul ca in scolile unde invata populatia roma, rata repetentiei este de aproximativ 11,3%, situandu-se peste media nationala. Se apreciaza ca 38,6% din populatia de etnie roma, sunt analfabeti13. Totodata, populatia roma este una dintre grupele cele mai expuse riscului de parasire timpurie a scolii. Toate aceste aspecte duc la o slaba reprezentare pe piata muncii.

Stabilitatea veniturilor in gospodarie are un efect puternic asupra participarii la actul educativ. Copiii din familiile muncitorilor cu venituri scazute sau din familiile de pensionari sunt de doua ori mai expusi riscului de abandon scolar, comparativ cu copii din familiile cu o sursa stabila de venit. In plus, in mediul rural situatia este mai dramatica deoarece apare riscul marit de abandon al scolii de catre copiii aflati in situatiile descrise. Alte motive ale abandonului scolar, constatate in special in randul copiilor din comunitatile rurale montane sunt: saracia extrema, lipsa mijloacelor de transport si slaba motivatie cu privire la castigul economic ca rezultat al educatiei. Slaba calitate a educatiei in zonele rurale, datorata lipsei de personal didactic calificat, actioneaza, de asemenea, ca un factor demotivant.

Alte servicii

Furnizarea si accesul la serviciile medicale reprezinta o problema cheie pentru asigurarea unei mai bune calitati a vietii in comunitatie rurale si pentru dezvoltarea economica si sociala a zonelor ruale. In acelasi timp, zonele rurale, mai ales cele cu populatie dispersata, reprezinta provocari unice pentru gestionarea si utilizarea serviciilor. Este nevoie, de asemenea, sa se imbunatateasca sprijinul comunitar pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi varstnicii, mai ales cei care traiesc in locuri izolate. Problema varstnicilor din zonele rurale nu s-a bucurat de o atentie prea mare din partea partilor interesate; ca si in alte tari, acest grup are nevoie de o grija speciala, pentru care insa nu exista personal calificat disponibil. De asemenea, nivelul scazut de dezvoltare economica a generat probleme legate de existenta, calitatea si accesibilitatea serviciilor de asistenta sociala si in special in cadrul serviciilor de ingrijire temporara sau permanenta in camine pentru persoane varsnice. Astfel, in anul 2005, la nivel national, dintr-un numar total de 168 de unitati pentru asistarea adultilor doar 19 unitati reprezentau camine pentru persoane varsnice. (INS 2005). La nivelul anului 2001, in spatiul rural, existau doar 81 de case de copii (Studiu MADR).

Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 48 In anul 2005, numarul total al creselor inregistrate la nivel national a fost de 291 din care 2 situate in spatiul rural, numarul mic al acestora reflectand situatia critica in care se prezinta acest sector. In ceea ce priveste posibilitatea de desfasurare a activitatilor sportive, aceasta este limitata, data fiind prezenta redusa a unor spatii adecvate pentru practicarea acestor activitati (26 de cluburi sportive – anul 2001, Studiu MADR).

De asemenea in mediul rural parcurile, spatiile de joaca pentru copii, pistele de biciclete etc., sunt slab reprezentate, situatie prezenta si in cazul pietelor, parcarilor. In concluzie, situatia actuala a serviciilor si infrastructurii afecteaza puternic calitatea vietii in spatiul rural si constituie o piedica pentru dezvoltarea activitatilor economice

© 2008 WebCert SEO by SEOffice.ro | Valid XHTML | CSS Site Map | Termeni

Academia Romana, Filiala Cluj-Napoca

Institutul de Istorie “George Barit”, Departamentul de Cercetari Socio-Umane
Studii si cercetari din domeniul stiintelor socio–umane, vol. 11, 2003

Monografia sociologica si dezvoltarea durabila

Florenta Stavarache

La monographie sociologique et le développement durable

Les villages roumains contemporains ne sont pas connus dans leurs tendances réales. La monographie sociologique inaugurée par Dimitrie Gusti et son École sociologique de Bucarest, a été une voie scientifique d’établir les 'cadres et manifestations ' d’une unité sociale rurale. Pour la situation actuelle des villages roumains cette perspective n’est pas très utile. La sociologie monographique comme la 'monographie appliquée' a besoin d’une autre perspective: son orientation sur la problématique de la sociologique du développement. Nous proposons des corrélations actives entre la monographie sociologique et les thèmes du développement durable.

Fundamentarea si afirmarea sociologiei romanesti in societatea moderna s-a realizat sub coordonarea si in organizarea profesorului Dimitrie Gusti si a scolii sale sociologice, cunoscuta in istoria domeniului sub numele de “Scoala sociologica de la Bucuresti” sau de “Scoala monografica”. Dimitrie Gusti a fost un savant de o excelenta formatie enciclopedica, insusita atat din numeroasele sale lecturi, cat si de la marii profesori pe care i-a audiat: psihologul si esteticianul W. Wundt, economistii Karl Bucher, Franz von Liszt si Gustav Schmoler, istoricul Karl Lamprecht, geograful Frederik Ratzel, filosoful Frederic Paulsen, sociologii Eduard Spranger, Georg Simmel si Paul Barth.

Inca din anul 1920, cand isi incepe opera de intemeiere a primei scoli de sociologie romaneasca, Dimitrie Gusti ii imprima acesteia crezul sau: “sociologia va fi monografica, ori nu va fi” . Pentru intelegerea mai profunda a conceptiei sociologice gustiene, este necesara semnalarea premiselor sale teoretice. Astfel, ideea sa fundamentala a fost aceea a realizarii unei sinteze sociologice a tuturor disciplinelor sociale particulare, idee exprimata inca de pe vremea cand isi sustinea doctoratul (in 1904, la Berlin) si devenita tot mai mult teorie, in perioada cat a fost profesor la Iasi (din 1910) si apoi la Bucuresti (din 1922).

El si-a inceput teoretizarea metodei sale prin analiza critica a ceea ce se facuse pana la el in acest domeniu, reprosand sociologiei faptul ca i-a lipsit legatura directa cu faptele, si optand, in consecinta, pentru o perspectiva pragmatica asupra acesteia.

Henri H. Stahl afirma ca Dimitrie Gusti a avut o teorie sociologica proprie, “care consta in desfacerea blocului social in componentele sale. Erau, dupa parerea lui – aici se vedea influenta lui Wundt – in primul rand, de luat in considerare manifestarile concrete. Manifestarile care erau sociale. Si le-a enumerat: una, doua, trei, patru manifestari: economice, juridice etc., si in afara de acestea, o serie intreaga de conditionari care nu erau sociale, erau extrasociale, dar care influentau viata sociala” .

Monografia de tip gustian a fost perceputa ca sistem sociologic si in acelasi timp si ca instrument de lucru, “care face posibila confruntarea sistematica dintre teorie si realitate, «un mijloc simplu de cunoastere integrala si amanuntita a realitatii, fara de care sociologia ca stiinta nu este posibila»” . Acest sistem sociologic s-a bazat pe un corpus de teorii, concepte si teze dintre care amintim: teoria vointei sociale, teoria cadrelor si manifestarilor, legea paralelismului sociologic, conceptul de interdisciplinaritate etc. Avand in vedere toate acestea, monografia sociologica a fost considerata de catre D. Gusti o metoda de cercetare multidisciplinara si comprehensiva a unor unitati sociale, fie acestea rurale sau urbane.

Henri H. Stahl argumenteaza centrarea cu preponderenta a Scolii sociologice de la Bucuresti pe monografiile rurale, invocand in special traditia romaneasca in acest domeniu, dar si faptul ca populatia rurala era majoritara la vremea aceea in tara noastra. Pe de alta parte, organizarea cercetarii unui sat era cu mult mai usor de realizat decat cea a unui oras. Prima cercetare urbana are loc dupa 1945, la mai bine de doua decenii de la inceperea campaniilor monografice ale Scolii, moment in care, Dimitrie Gusti isi propune sa cerceteze orasul Resita, in vederea conturarii unei harti sociale cat mai precise a realitatilor existente in Romania.

Realitatile sociale din mediul rural i-au determinat pe monografisti sa adopte o pozitie obiectiva fata de aspectele mizere ale vietii materiale, ocupationale si fizice ale actorilor sociali, astfel incat, monografiile satesti au dobandit destul de repede accente de critica sociala, un exemplu in acest sens constituindu-l monografia Nerejului realizata de Henri H. Stahl.

Analizand teoria sociologica gustiana, Henri H. Stahl arata ca teoria ca atare nu si-a gasit adepti decat in randul unui numar mic de cercetatori. In schimb, practica efectiva a echipelor de cercetare concreta a antrenat un numar insemnat de oameni de stiinta, si nu numai.

Prima cercetare monografica se desfasoara in 1925, la Goicea Mare (jud. Dolj), sub atenta indrumare a lui D. Gusti, cu ajutorul unei “echipe de cercetare sociologica cu veleitati interdisciplinare” . Aceasta este urmata de campaniile monografice de la Rusetu – jud. Braila (1926), Nerej – Vrancea (1927), Fundu Moldovei – Campulung (1928), Dragus – Fagaras (1929, 1932, 1933, 1938), Runcu – Gorj (1930), Cornova – Basarabia (1931); in total s-au realizat campanii monografice in 626 de sate, orase si regiuni.

Pana in anul 1938, cercetarile monografice s-au centrat asupra satului ca totalitate a cadrelor si manifestarilor sociale. Din 1938, un grup de sociologi, printre care ii amintim pe A. Golopentia, H. H. Stahl, Tr. Herseni s-au oprit asupra realizarii monografiilor axate preponderent pe “probleme” locale, precum si a celor cu caracter regional (Ion I. Ionica), acestia constientizand faptul ca monografierea exhaustiva a celor 15000 de sate din tara in vederea elaborarii “sociologiei natiunii” era un demers cu caracter utopic, imposibil de realizat.

Scoala sociologica gustiana a avut astfel posibilitatea sa experimenteze in timp cateva tipuri fundamentale de ipoteze ale cercetarii monografice: “ipoteza monografiei exhaustive sau integrale”, testata si definitivata in campaniile monografice succesive de la Goicea Mare, Rusetu, Nereju, Fundu Moldovei, Dragus, Runcu, Cornova, ipoteza monografiei centrate pe o problema cheie, experimentata de Institutul Social Banat-Crisana si reluata de cercetarile echipelor studentesti conduse de D. Gusti dupa 1934; ipoteza “monografiei sumare de sat” si a cercetarii comparative a comunitatilor reprezinta o varianta mai restransa a monografiei centrate pe o problema cheie, focalizata pe patru teme: sanatate, munca, minte si suflet; ipoteza monografiei sociologice cu si fara sat pilot, precum si ipoteza monografiei tematice. […] Ipoteza monografiei tematice a fost conceputa in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti pentru a fundamenta analiza unei teze, a unei probleme sociale mai complexe si mai complete pe baza schemei cadrelor si manifestarilor, dar fara referire speciala la o arie spatiala (desi aceasta din urma nu era exclusa)” . Dar, indiferent de tipul cercetarii monografice desfasurate de catre echipele de cercetare gustiene, monografia interbelica a fost considerata drept un “curent cultural”, iar esenta originalitatii acestei Scoli a constat tocmai in pluridisciplinaritatea “elevilor” sai.

Rezultatele concrete, obtinute in urma cercetarilor de teren, au fost valorificate doar de o parte a cercetatorilor monografisti in sinteze sau in simple studii, urmarindu-se in fapt conturarea unei posibilitati de cunoastere si din perspectiva stiintifica a realitatilor din comunitatile rurale, dar si pregatirea terenului pentru implicarea sociologiei monografice in reforma sociala.

Intre anii 1946–1965 practicarea sociologiei si, implicit, a cercetarilor monografice a fost interzisa in Romania, datorita perceptiei acesteia ca o stiinta reactionara. Abordarile monografice ale comunitatilor rurale sau urbane au putut fi reluate abia dupa schimbarile politico-ideologice intervenite in 1965. Din acel moment, cercetarea de tip monografic a cunoscut un usor reviriment, exemple putand fi in acest sens cercetarile din zonele urbane Slatina, Brasov, Vaslui, cele din Garbau si Bucium (Salaj) etc.




Astazi, se poate vorbi de existenta unei tendinte sau mai precis a unei directive pragmatice a unor institutii de nivel local, judetean sau chiar national, care solicita elaborarea de monografii. Astfel, la nivelul comenzii sociale, monografiile devin o necesitate pragmatica, rezultatele obtinute in urma acestor investigatii fiind chemate sa fundamenteze elaborarea unor programe de dezvoltare viabile a comunitatilor rurale studiate. Ele devin, totodata, puncte de sprijin pentru atragerea de fonduri de la organisme nationale si internationale implicate in sustinerea “dezvoltarii durabile”.

O paralela intre cercetarea monografica gustiana si monografierea actuala permite constatarea faptului ca Scoala lui Dimitrie Gusti a avut, in primul rand, un rol formativ, de educare a echipelor sale in spirit monografic, de sensibilizare a acestora de a privi si dintr-o alta perspectiva, cea stiintifica, realitatea sociala. “Faptul ca Scoala sociologica bucuresteana si-a generalizat practica de cercetare monografica si a prezentat-o sub forma unor manuale, studii, ghiduri si introduceri metodice, a facilitat difuzarea larga a tehnicii monografice in sanul comunitatii stiintifice si extrastiintifice, depasind stadiul de mestesug privat, transmis pe cai informale unui numar limitat de cercetatori. Existenta acestor sinteze de metode si tehnici monografice (…) a determinat dezvoltarea unei ample miscari monografice in interiorul si dincolo de granitele sociologiei, pe terenul altor discipline sociale, ca si in cercuri de intelectuali nesociologi (invatatori, preoti, medici, ingineri, functionari etc.)” . Cercetarea monografica actuala spre deosebire de cea clasica nu mai tine cont de teoria “cadrelor si a manifestarilor”, aceasta concretizandu-se in monografii care urmaresc surprinderea doar a anumitor cadre si manifestari. Monografia sociologica actuala trebuie sa-si asume si dezvoltarea sociologiei pe diferite ramuri si chiar specializarea ei pe anumite teme.

Sociologia rurala este cea care isi asuma discursul sociologiei dezvoltarii, dar si pe cel al interventiei sociologice in proiectele de cercetare locala si regionala.

Conceptul central pe care trebuie sa-l regasim in proiectele de dezvoltare a unei comunitati sau regiuni este cel de “dezvoltare durabila”. Aceasta poate fi privita de catre specialistii stiintelor rurale, intr-o dubla perspectiva, astfel: a dezvoltarii durabile (sustainable development) “adica sustinerea financiara pe termen lung a unor proiecte de dezvoltare” (economice, sociale, ecologice), iar pe de alta parte a agriculturii durabile (sustainable agriculture), proiect pus in practica inca din anii '70, vizand realizarea unei agriculturi ecologice.

Trendul actual in care trebuie sa se incadreze monografia sociologica necesita directionarea si specializarea acesteia in vederea stabilirii unei diagnoze sociale, ce devine reper pentru decizii in actiunile generate de proiectele de dezvoltare. Rezultatele unei astfel de cercetari monografice se inscriu coerent in dimensiunea pragmatica a sociologiei. Prin urmare, o monografie ca sa fie actuala sau de actualitate din punct de vedere sociologic trebuie cu necesitate sa se incadreze in paradigma dezvoltarii, pentru a putea surprinde tendintele reale demografice, agrare, economice etc. ale unei comunitati rurale.

Din perspectiva sociologiei dezvoltarii, dimensiunea economica presupune implementarea unor activitati alternative: mica industrie artizanala, agroturism, sustinerea agriculturii intensive, dar si a agriculturii biologice (ecologice) ce reprezinta o varianta a agriculturii durabile, precum si a unor proiecte de amenajare teritoriala in vederea modernizarii rurale si a integrarii ruralului romanesc, ca peisaj si oferta, in circuitul turismului european.

Abordarea monografica actuala trebuie sa-si asume cunoasterea realitatii demografice ca pe un obiectiv major, intrucat identificarea sporului negativ sau pozitiv al evolutiei populatiei unei comunitati, precum si stabilirea stadiului de imbatranire al acesteia, sunt componente ce stau la baza elaborarii unei diagnoze corecte din perspectiva dezvoltarii durabile.

Gospodaria taraneasca si exploatatia familiala, trebuie sa fie supuse si ele unei analize complexe, pentru a se stabili daca actorii sociali ai gospodariei taranesti si ai exploatatiei familiale practica o agricultura de subzistenta sau o agricultura intensiva specifica economiei de piata si sustinerii dezvoltarii de care aminteam.

In cercetarea monografica de perspectiva trebuie sa se puna accent pe detaliu si pe semnificatia nuantata a unor aspecte locale, fiind exclusa generalizarea. Astfel, daca in prima jumatate a secolului al XX-lea cercetarea ruralului era asumata ca o problematica de mare generalitate, astazi specialistii ar trebui sa stapaneasca atat metodele calitative cat si cantitative, care sa le faciliteze surprinderea realitatii comunitatilor rurale in detalii cat mai precise.

Daca analizam monografiile actuale prin prisma specializarii lor, constatam, alaturi de Paun I. Otiman, existenta unei noi conceptii a dezvoltarii spatiului rural. Aceasta idee este sustinuta in momentul actual de mai multi specialisti in problemele spatiului rural, astfel incat “se impune o schimbare de concept, de mentalitate, o noua filosofie a ruralului corelata cu autonomia locala si regionala si cu principiul subsidiaritatii” . Conform opiniei aceluiasi autor, “noua filosofie a spatiului rural trebuie, de asemenea, sa se fundamenteze pe conceptul de dezvoltare locala globala, durabila care presupune atat o componenta rurala solida cat si o componenta agricola importanta” .

Dezvoltarea rurala durabila este o componenta a strategiei economico-sociale a dezvoltarii durabile, fapt pentru care insasi monitorizarea functionarii managementului comunitatii nu trebuie neglijata de catre specialisti.

Aparitia conceptului de dezvoltare durabila este considerata un posibil raspuns al comunitatii stiintifice si chiar al oamenilor politici la solutionarea problemelor datorate dezvoltarii rurale din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Conceptul de dezvoltare durabila se fundamenteaza pe urmatoarele principii:

a. “concordia dintre economie si mediul inconjurator;

b. generalizarea dezvoltarii durabile la spatiul mondoeconomic;

c. cuprinderea in sistemul de dezvoltare durabila a unui orizont de timp cat mai indelungat” .

Diversitatea programelor de dezvoltare rurala “afecteaza spatiul rural atat punctiform (in locul de implementare) cat si teritorial (localitate, zona, regiune)” . Un program de dezvoltare rurala durabila este viabil daca “acopera” urmatoarele probleme:

a. “amenajarea teritoriului zonelor rurale;

b. institutii, infrastructura, transporturi, echiparea teritoriului;

c. educatie, formare de cadre;

d. crearea de locuri de munca si sporirea veniturilor persoanelor si localitatilor;

e. dezvoltarea agriculturii si silviculturii;

f. agroturismul local;

g. extinderea intreprinderilor mici si mijlocii industriale, de artizanat, comerciale si de servicii etc.;

h. habitatul, locuintele, sanatatea, sportul;

i. cultura;

j. mediul inconjurator (natura, peisajul);

k. cooperarea intercomunitara si regionala;

l. managementul dezvoltarii, subsidiaritatea” .

Dezvoltarea durabila este o problema de management si de cunoastere complexa a realitatilor actuale din comunitatile rurale.

Un principiu de care trebuie sa se tina cont in dezvoltarea durabila este cel al subsidiaritatii, definit ca “un principiu fundamental al deciziei sociale, prin care, conform teoriei lui Bellman din cercetarea operationala, se pot obtine efecte decizionale maxime numai atunci cand actul decizional se apropie de obiectul deciziei” .

Este necesar ca monografia sociologica locala, utila si planurilor de urbanism, sa se adapteze proiectului european de dezvoltare durabila, conturand stiintific problematica actuala a ruralului romanesc, prins deopotriva in propria traditie, dar si in fenomenul european al “renasterii rurale”.

Sociologia rurala este o stiinta cu deschideri interdisciplinare, in care “fiecare subdomeniu al sociologiei intretine relatii cu subdomenii ale altor discipline” , iar problematica ei, asa cum se contureaza acum, cu implicatii in special in dezvoltarea durabila, reprezinta matricea disciplinara cea mai coerenta pentru noile ipostaze ale monografiei sociologice. Cel mai important lucru pe care ni-l propune sociologia rurala este corelarea in cadrul cercetarii monografice a problematicii dezvoltarii durabile cu temele renasterii rurale. Teoria renasterii rurale, sustinuta de Bernard Kayser, identifica cinci tipuri de rural: ruralul profund, ruralul semi-agricol, ruralul in mutatie, ruralul in stagnatie si ruralul intermediar. Din problematica renasterii rurale, modelul care se aseaza cel mai bine pe realitatile romanesti este “ruralul intermediar” , fara ca celelalte tipuri sa fie eliminate dintr-o abordare monografica viitoare, necesara proiectelor de dezvoltare.

Acest model, al tipurilor de rural mentionate, chiar daca nu se regaseste in totalitate in realitatea rurala romaneasca in cele cinci componente, reprezinta o sustinere teoretica convergenta implicarii monografiei sociologice, pe de-o parte in cunoasterea obiectiva a tipurilor de comunitati din ruralul romanesc, iar pe de alta parte in orientarea lor spre asumarea de performante in dezvoltarea durabila.

Zamfir, C., Vlasceanu, L. (coord.) (1998), Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, p. 364.

Rostás, Z. (2000), Monografia ca utopie. Convorbiri cu Henri H. Stahl (1985-1987), Bucuresti, Editura Paideia, p. 44.

Costea, St. (coord.) (1998), Istoria sociologiei romanesti, Bucuresti, Editura Fundatiei “Romania de maine”, p. 292.

Stahl, H. H. (1975), Teoria si practica investigatiilor sociale, vol. II, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, p. 11.

Costea, St., op. cit., p. 292-293.

Costea, St., op. cit., p. 292.

Vedinas, T. (2001), Introducere in sociologia rurala, Iasi, Editura Polirom, p. 145.

Otiman, P. (1997), Dezvoltarea rurala in Romania, Timisoara, Editura Agroprint, p. 271.

Otiman, P., idem, p. 272.

Ibidem, p. 274.

Ibidem, p. 279.

Ibidem, p. 280.

Ibidem, p. 311.

Dogan, M., Pahre, R. (1997), Noile stiinte sociale. Interpenetrarea disciplinelor, Bucuresti, Editura Alternative, p. 132.

Vedinas, T., op.cit., p. 168.

SESIUNEA ANUALA DE COMUNICARI STIINTIFICE

„Mediul si dezvoltarea durabila”

Facultatea de Geografie a continuat si in 2006 traditia manifestarii stiintifice din luna noiembrie, care reuneste an de an nume importante ale geografiei romanesti actuale, dar si tineri cercetatori sau cadre didactice care doresc sa se afirme in domeniu.

Anul acesta sesiunea de comunicari a debutat cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Wilfried Heller, de la Universitatea din Potsdam.

Participarea impresionanta si diversitatea abordarilor a impus, ca si in anii trecuti, repartitia pe sali a diferitelor sectiuni: Geomorfologie I si II, Hidrologie, Climatologie, Mediu- Regionala-Didactica I si II, Asezari si Dezvoltare Teritoriala, Geografie Economica, Geografia Turismului, Geografia Populatiei, Sociala si Culturala.

La sectiunea Geomorfologie s-au inscris 35 de participanti, din care au prezentat 33. Problemele s-au axat cu precadere pe studiul proceselor geomorfologice actuale din cuprinsul masivelor montane (Piatra Craiului, Muntii Macin), Subcarpatilor (Subcarpatii Argesului, bazinul Provita, Ocnele Mari, bazinul Gilortului, Valea Prahovei), depresiunilor (Giurgeu, Ciuc, bazinetul Orsova), podisurilor (Campia Moldovei, Depresiunea Transilvaniei), regiunii litorale si deltaice (Mamaia, Delta Dunarii). Unele lucrari au vizat probleme de ordin cartografic (arealul comunei Corbeni, contributiile Greciei Antice la dezvoltarea cartografiei). Predominarea lucrarilor referitoare la analiza dinamicii actuale a albiilor si versantilor releva interesul acordat acestei probleme, din ce in ce mai ridicat in ultimii ani.

Participantii inscrisi la sectiunea Climatologie au prezentat lucrari de analiza a conditiilor climatice, dar si poluarii atmosferice din arealul unor municipii (Pitesti, Constanta, Bucuresti, Slatina, Drobeta-Turnu Severin, Bacau, Craiova) sau unitati fizico-geografice (Africa Sahariana si Subsahariana – ca teritoriu extraeuropean, Carpatii Orientali, Dobrogea de Sud, Dealurile si Campia de Vest, Culoarul Siretului, Culoarul Muresului, Campia Moldovei, Muntii Parang, Muntii Bucegi, Depresiunea Colinara a Transilvaniei).

La sectiunea Hidrologie au fost expuse lucrari de analiza a calitatii apelor (bazinul inferior al Argesului, lacul Portile de Fier I), inclusiv prezentarea unor metode de lucru (indicele biotic extins), dar in special studii asupra riscurilor hidrologice sau hidrice (in bazinele Desnatui, Pesteana, lunca Dunarii, Trotus, Cerna). Morfometria lacurilor din bazinul Prutului, temperatura si fenomenele de iarna pe raurile din bazinul Calnistei sau observatiile morfohidrografice asupra unor cuvete lacustre si campuri au constituit subiecte aparte.

In cadrul sectiunii Mediu, Regionala, Didactica I au predominat comunicarile referitoare la geografia continentelor si calitatea activitatii didactice din mediul preuniversitar. Au fost expuse probleme de interes global – rolul unor axe de populare in dinamica economiei mondiale, actuala problema a integrarii Romaniei in structurile europene, repere culturale si socio-economice din spatiul european si asiatic, tranzitia catre modelul dezvoltarii durabile. A fost analizata calitatea mediului si in special a spatiilor verzi din arealul unor municipii (Craiova, Ploiesti) sau arii metropolitane (Bucuresti). Din totalul celor 14 lucrari sustinute, 7 au vizat probleme ale didacticii geografiei – aspecte metodice, interes crescut pentru schimburile de experienta. Dat fiind numarul mare al lucrarilor din acest domeniu, s-a propus de catre participanti realizarea in perspectiva a unei sectiuni separate dedicate didacticii.

La sectiunea Mediu, Regionala, Didactica II lucrarile au abordat probleme foarte diverse, reprezentative fiind cele legate de evaluarea costurilor de mediu, aplicarea de modele matematice pentru evaluarea peisajului, utilizarea imaginilor satelitare

multispectrale pentru analiza mediului, ecologie urbana, evaluarea starii componentelor mediului, conservarea diversitatii biologice, ecologia speciilor de animale sau didactica. Subiectele abordate au avut fie caracter general (dezvoltarea de metode si tehnici de evaluare a calitatii mediului), fie un caracter practic-aplicativ (aplicarea, adaptarea si dezvoltarea unor metode si tehnici existente).

Teritoriile analizate au facut referire la spatii precum municipiul Bucuresti si aria sa metropolitana (6), Muntii Vrancei (2), Parcul Natural Portile de Fier (1), Parcul Natural Lunca Joasa a Prutului Inferior (1), Depresiunea Campulung (1) sau municipiul Bacau (1).

Studiile au abordat probleme la scara nationala, regionala sau locala, evidentiind solutii practice pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta acestea, iar interventiile participantilor au permis conturarea unor noi directii pentru continuarea cercetarilor.

Sectiunile dedicate geografiei umane si economice au fost cele mai numeroase: Geografia populatiei, sociala si culturala, Geografia turismului, Geografie economica, Asezari si dezvoltare teritoriala. In cadrul celei din urma sectiuni, lucrarile au abordat probleme privind dezvoltarea urbana, calitatea vietii in spatiul urban, mutatii urbane, dar si modificari, directii evolutive ale asezarilor rurale, dinamica peisajului rural in ultimii 50 de ani s.a.

Geografia economica implica dezvoltarea unor relatii internationale, fapt demonstrat in privinta exploatarilor petroliere (2 comunicari abordeaza problema din perspectiva geopolitica). Actualitatea economica romaneasca este privita prin prisma dezvoltarii sectorului IMM-urilor. Indirect legate de acest subiect sunt volumul si calitatea investitiilor la nivelul intregii tari sau in cadrul unor orase (Bucuresti, Timisoara – 3 lucrari). Sectorul industrial continua sa sprijine economia in unele regiuni (Bucuresti), in timp ce teritoriile cu specific rural isi pastreaza tipul predominant al activitatilor (agricol), cautand imbunatatiri (Campia Boianului, arealul subcarpatic vrancean si prahovean), sau isi largesc orizontul activitatilor (orientarea spre agroturism a comunitatilor rurale).

Lucrarile sustinute la sectiunea Geografia Turismului s-au axat pe probleme privind noile perspective oferite de infiintarea unor parcuri naturale si nationale pe teritoriul tarii noastre: (Parcul Natural Apuseni), amenajari turistice in spatiul montan (Valea Sambetei, Muntii Baiului), potentialul turistic al unor unitati naturale (Valea Dunarii, V. Bezdedelului, bazinul Gilortului) sau obiective istorice (resedinta brancoveneasca de la Potlogi). Participantii au adus contributii interesante privind rolul structurilor europene, dar si al celor interne in dezvoltarea agroturismului romanesc, au abordat probleme de legislatie in domeniu si s-a accentuat importanta dezvoltarii durabile in turism. Serviciile turistice sunt partial reflectate de activitatile din industria hoteliera la nivel national si local (2 lucrari). S-au propus directii de dezvoltare ale turismului romanesc si au fost evidentiate disparitatile regionale ale activitati turistice din Romania (2 lucrari).

La sectiunea Geografia Populatiei, programul a cuprins lucrari care au vizat aspecte sociale si culturale de pe teritoriul Romaniei, surprinzatoare prin diversitatea abordarilor: probleme metodice (geografia culturala ca disciplina optionala in invatamantul preuniversitar), efectul migratiilor in contextul aderarii la structurile europene, caracteristici etnografice ale unor regiuni, continuitatea activitatilor pastorale in Carpati, aspecte de ordin etnic si confesional al unor comunitati umane, evolutia demografica in mediul urban si in mediul rural, toponimia asezarilor s.a.

Concluziile au subliniat importanta lucrarilor prin noutatea si varietatea abordarilor, subiectele fiind in concordanta cu modificarile actuale din peisajul geografic romanesc si nu numai.

Asist. Laura Stumbea, Cristian Ioja

USAMV Bucuresti, la cel de al 8-lea simpozion international privind dezvoltarea agriculturii

04.06.2008

In ziua de 5 iunie 2008, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara – Bucuresti va fi gazda simpozionului international „Perspective ale dezvoltarii agriculturii si zonelor rurale”.

Aflat la cea de-a 8-a editie, simpozionul este organizat de Facultatea de Management, Inginerie Economica in Agricultura si Dezvoltare Rurala din cadrul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, in colaborare cu Institutul de Cercetare si Dezvoltare pentru Economie Agrara si Dezvoltare Rurala din cadrul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti” Bucuresti si cu Institute of Agricultural Economics din Belgrad, Serbia.

La simpozion vor participa peste 70 de specialisti din 8 tari: Spania, Grecia, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Indonezia, Pakistan si Romania, reprezentand 20 de institutii de prestigiu din domeniul invatamantului agricol, cercetarii stiintifice, administratiei centrale si locale si agribusiness.

Tematica simpozionului are in vedere in special contextul european, noile exigente impuse productiei agricole si dezvoltarii spatiului rural, precum si cercetarii stiintifice care trebuie sa ofere solutii pentru obtinerea de produse agroalimentare de inalta calitate, asigurarea securitatii alimentare, cresterea profitabilitatii exploatatiilor agricole, protectia mediului si conservarea biodiversitatii. Astfel, cele 108 lucrari de cercetare stiintifica care vor fi prezentate in cadrul simpozionului isi propun sa contribuie la imbogatirea cunoasterii in domeniu, stimularea progresului agriculturii si dezvoltarea zonelor rurale.

“Ne bucuram ca au raspuns invitatiei noastre atat de multi cercetatori in agricultura si specialisti din agribusiness si speram ca acest simpozion va constitui un schimb fructuos de idei despre problemele actuale si perspectivele dezvoltarii agriculturii si zonelor rurale in diferite tari din spatiul european si va gasi puncte comune pentru viitoare colaborari si cooperari.”, a declarat Prof. Dr. Agatha Popescu, secretar stiintific in cadrul USAMV si coordonatorul simpozionului.

Cu o istorie de peste 150 de ani, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti este una din cele mai vechi si mai mari institutii de invatamant superior din Romania. In prezent, are sapte facultati (de Agricultura, de Medicina Veterinara, de Horticultura, de Zootehnie, de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, de Management, Inginerie Economica in Agricultura si Dezvoltare Rurala, de Biotehnologii), fiecare oferind studii universitare de lunga si scurta durata, studii postuniversitare si de doctorat.

SwissPlan.biz este o companie specializata in marketing si comunicare online, gestionand proiecte pentru companii de prestigiu din Romania si de peste hotare, precum Romstal, Prooptiki Romania, Oxford Management Ltd., Fundatia Internationala pentru Copil si Familie, Mariaj Lux, Novicio Tech Division, Fortrend Gifts si altele. Fidela propriului set de valori si principii, compania SwissPlan.biz refuza sa promoveze alcoolul, tutunul, precum si alte produse si servicii ce aduc prejudicii societatii. www.swissplan.biz

DEZBATERI PARLAMENTARE

Sedinta Senatului din 4 martie 2002

/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=3&idl=1/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=3&idl=1

Declaratii politice rostite de catre senatorii:



/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=5&idl=1/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=5&idl=1

/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=4,03&idl=1/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=4,03&idl=1

4.4

Stefan Pete

/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=4,05&idl=1/pls/steno/steno.stenograma?ids=5232&idm=4,05&idl=1

Domnul Nicolae Paul Anton Pacuraru:

Din partea Grupului U.D.M.R. are cuvantul domnul senator Pete Stefan.

Domnul Pete Stefan:

Declaratia mea se refera la dezvoltarea rurala.

Notiunea de dezvoltare se identifica frecvent cu cea de crestere, desi ele nu sunt sinonime. Daca cresterea inseamna extinderea intregii activitati intr-un teritoriu si ea este masurabila prin numarul de crestere a locurilor de munca si prin cresterea veniturilor populatiei, atunci dezvoltarea are ca scop cresterea durabila a productivitatii individuale, comunitare si institutionale, ceea ce poate duce la asigurarea unor venituri mai mari pentru individ.

Programele de dezvoltare au in vedere schimbarea conditiilor fundamentale, ceea ce necesita timp indelungat; sunt dezvoltate institutiile, posibilitatile, resursa umana si nu se refera, si nu se ofera numai un simplu sprijin care sa asigure cresterea resurselor pe termen scurt. Problemele rurale sunt foarte complexe si, in general, nu pot fi realizate prin actiuni pe termen scurt.

Guvernele care se succed au obligatia de a elabora programe integrate succesive, cu efecte durabile, care sa se manifeste in principal prin imbunatatirea conditiilor institutionale si umane. Dezvoltarea rurala cuprinde toate actiunile indreptate spre imbunatatirea calitatii vietii populatiei din spatiul rural, spre pastrarea peisajului natural si cultural si care asigura dezvoltare durabila in spatiile rurale.

Agricultura este elementul determinant al dezvoltarii rurale in majoritatea spatiului rural. Este adevarat faptul ca in Uniunea Europeana, in anul 1997 agricultura reprezenta 1,6% din PIB, iar populatia ocupata, doar 5%, ca numarul fermierilor din tarile Uniunii Europene era de 7,4 milioane, ceea ce arata o descrestere a rolului economic al acestui sector si ca in Uniunea Europeana viitorul regiunilor rurale nu depinde in totalitate numai de agricultura, dar, cu toate astea, Uniunea Europeana face eforturi deosebite pentru ca mostenirea rurala a Europei sa nu dispara, ca si baza sa economica traditionala.

„Agenda 2000' a introdus principii noi: rolul multifunctional al agriculturii si abordarea integrala a dezvoltarii rurale. A scazut acest rol ca sursa de venit si de ocupare a fortei de munca, dar ea a ramas cel mai important exploatator al pamantului, deci cu o importanta majora din punct de vedere al mediului rural. Analiza politicilor agricole comunitare ale Uniunii a determinat specialistii sa traga concluzia ca in viitor accentul trebuie deplasat de la politica agricola spre dezvoltare si integrare rurala. Din acest motiv, tarile membre, pentru realizarea politicilor agricole, au o structura institutionala solida, capabila sa gestioneze dezvoltarea rurala, sfera civila din spatiul rural este parte activa in elaborarea si aplicarea programelor de dezvoltare rurala, iar atentia Uniunii Europene in ultima perioada a crescut vizibil spre dezvoltarea rurala.

In Romania, dezvoltarea rurala capata cu totul alte dimensiuni: agricultura reprezinta 18% din PIB, populatia ocupata este de circa 36%; in cazul nostru ponderea populatiei care locuieste in asezari semnificativ si predominant rural este de 90,6%, care inseamna o suprafata de 99% a tarii.

Nu avem ONG-uri in mediul rural, care sa preia anumite atributii de la institutiile publice, care se pot transmite si catre sfera civila, iar subdezvoltarea in mediul rural este accentuata. Prin urmare, este evident faptul ca in faza actuala, in contextul pregatirii pentru aderare, problema dezvoltarii rurale trebuie sa fie o prioritate a Guvernului, ca este necesara construirea unui sistem institutional capabil sa gestioneze dezvoltarea rurala, ca trebuie intarite si atrase organizatiile neguvernamentale in elaborarea si aplicarea programelor de dezvoltare, ca este inevitabila implicarea consiliilor locale in aceasta problema.

Astazi, in Romania exista doar o directie in cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor care se ocupa de dezvoltare rurala. Prin urmare, reorganizarea institutionala in acest sens nu este o simpla masura de armonizare, ea este o cerinta a realitatilor actuale din Romania. Un prim pas concret in acest sens ar putea fi chiar reorganizarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin care problema dezvoltarii rurale sa capete importanta pe care o are pentru societate, astfel, si pe care o va avea in viitor.

Multumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Paul Anton Pacuraru:

Multumesc, domnule senator.

Translated Title:

An Assessment of Social Mobility in the Rural European Space

Publication:

Romanian Sociology (01/2007)

Author Name:

HYPERLINK 'javascript:openAuthorsDetails('9d58931c-badf-4235-bd96-c42ad7bb63cf');'Petre, Ioana;

Language:

Romanian

Subject:

Sociology / Social Sciences

Issue:

Page Range:

No. of Pages:

File size:

127 KB

Download Fee:

4 Euro (€)

Summary:

This article makes an evaluation regarding the processes of social mobility in rural European areas comparing with dynamics reaches in rural Romanian space. There are also exposes the main characteristics of the sociological approach in Europe and in Romania during the last five decades. Both rural European and rural Romanian areas had an evolution with upside-down regarding social mobility, all tendencies being function of socioeconomical development in those spaces. In Romania, as in many others Central and Eastern European countries the beginning of 90s comes with a sociopolitical fracture having a great influence on many social processes, including on social mobility.

In acest articol este prezentata o evaluare a proceselor de mobilitate sociala, in special a celor de tip intergenerational, in spatiul rural european si occidental in comparatie cu dinamica respectivelor procese in arealul rural romanesc. Sunt, de asemenea, expuse principalele caracteristici ale abordarilor sociologice cu privire la fenomenul mobilitatii in Europa de Vest si in Romania, precum si modul cum au evoluat respectivele abordari in ultimele cinci decenii. Trebuie spus ca atat in spatiul rural occidental european, cat si in cel romanesc, evolutia si dimensiunile mobilitatii sociale sunt functie directa a macroproceselor socioeconiomice si politice care s-au dezvoltat in aceste spatii. Din acest punct de vedere, in Romania, ca si in multe alte tari central- si est-europene, inceputul anilor .90 a adus o fractura radicala sociopolitica, fractura care a exercitat o influenta puternica asupra celor mai multe procese sociale, inclusiv asupra mobilitatii sociale inter- si intragenerationale.

COMUNICAT DE PRESA

FPRIVATE 'TYPE=PICT;ALT=GUVERNUL ROMANIEI'

GUVERNUL ROMANIEI

Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului va promova un act normativ pentru modificarea Legii nr. 2 /1968 in vederea redefinirii spatiului rural. Aceasta redefinire este necesara pentru accesarea fondurilor SAPARD si de catre o parte a celor care isi desfasoara activitatea in orase.

Aceasta problema, a definitiei actuale acceptate a spatiului rural, a fost supusa atentiei in Centrele Mobile de Consultanta de catre producatorii agricoli. Prin Legea nr. 2 din 16.02.1968 foarte multi agricultori din localitati cu caracteristici rurale, dar care, din punct de vedere administrativ, fac parte din mediul urban, nu pot beneficia de masurile Programului SAPARD.

Aceasta lege, care face referire la organizarea administrativa a teritoriului Romaniei, prevede ca „orasul, ca unitate administrativ-teritoriala de baza, este caracterizat ca fiind centru de populatie mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural si edilitar-gospodaresc (?). Orasele mai importante, care au un numar mai mare de locuitori si o insemnatate deosebita in viata economica, politica si social-culturala a tarii sau cele care au perspectiva dezvoltarii in aceste directii, se organizeaza ca municipii.

In sensul legii, comuna este unitatea administrativ-teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala unita prin comunitate de interese si traditii, fiind alcatuita din unul sau mai multe sate, in functie de conditiile economice, social-culturale, geografice si demografice.”

Pentru implementarea si consolidarea noilor structuri administrative de nivel regional va fi necesara o perioada de tranzitie de 2-3 ani.



De asemenea, un pas important al noii structuri teritoriale pentru implementarea eficienta a Programul SAPARD il reprezinta si clarificarea statutului administrativ teritorial al celor 721 de localitati cu caracter rural si care intra, numai din punct de vedere administrativ, in componenta spatiului urban.



Trebuie mentionat ca pe teritoriul administrativ al unor orase si municipii care, conform legii de organizare administrativa a teritoriului tarii, este considerat urban, se afla inca 341 de localitati care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intra numai din punct de vedere administrativ, in componenta spatiului urban.





Informatii suplimentare



Suprafata spatiului rural, astfel delimitat, insumeaza 212,7 mii kmp, reprezentand peste 89% din suprafata tarii.



Spatiul rural din Romania este format in prezent din suprafata administrativa a celor 2.688 de comune existente in teritoriul tarii, care reunesc populatia rurala a tarii, conform Legii 2/1968. Comunele sunt formate din unu sau mai multe sate, existand in total 12.751 de sate in spatiul rural. Din punct de vedere administrativ teritorial, exista 42 de judete, care reprezinta unitatile administrative de baza.

Nomenclatorul Unitatilor Teritoriale pentru Statistica (NUTS) a fost conceput de catre Oficiul European de statistica (Eurostat) pentru a crea o singura structura coerenta a distributiei teritoriale la nivelul intregii Uniuni Europene. El a fost folosit in legislatia comunitara caracteristica fondurilor structurale inca din 1988. Actuala nomenclatura imparte cele 15 state membre UE in 78 nivele NUTS 1, 210 nivele NUTS 2, 1.093 nivele NUTS 3.



Pentru a pregati descentralizarea deciziilor de la nivel central catre structurile regionale, este nevoie de o analiza a structurii cantitative a spatiului rural din cele 8 regiuni de dezvoltare (NUTS 2).



(1) Structurile regionale, asemanatoare cu cele ale Uniunii Europene, au aparut mai tarziu, in anul 1999, prin Legea 151/1998 privind dezvoltarea regionala in Romania.

(2) In conformitate cu legislatia nationala in vigoare, structurile regionale se bazeaza pe existenta unui parteneriat institutional (public-privat) cu 8 agentii pentru dezvoltare regionala ca sunt structuri private. De asemenea, cele 8 regiuni s-au constituit prin cooperarea voluntara a judetelor, fara statut legal si nu sunt unitati administrativ - teritoriale. In consecinta, flexibilitatea constituirii si functionarii acestor structuri, ca si lipsa experientei practice in managementul acestor programe specifice (primul program regional incepand in toamna anului 1999), au determinat ca sa se procedeze in modul urmator: pastrarea, pentru o perioada limitata de timp a procesului de programare si decizie la nivelul anterior adoptarii Legii 151/1998 si implicarea noilor structuri regionale in procesul programarii si al deciziei numai cu rol consultativ.



(3) Structurile administratiei publice centrale nu avut timpul necesar pentru a-si restructura activitatea la nivel local, respectiv regional, in conformitate cu noile reglementari aparute in acest sens.

Emitent: Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului

Data: 17.09.2003

Alte articole

COMUNICAT DE PRESA

Reprezentantii Ministerului Sanatatii au definitivat proiectul de act normativ privind abilitarea Ministerului Sanatatii de a efectua licitatii de grup pentru achizitionarea de medicamente, materiale sanitare si reactivi necesare spitalelor. detalii

COMUNICAT DE PRESA

In perioada 17 - 18 septembrie a.c., presedintele Comitetului Militar NATO, generalul Harald KUJAT, efectueaza o vizita oficiala in tara noastra, la invitatia domnului general dr. Mihail POPESCU, seful Statului Major General al Armatei Romaniei. detalii

COMUNICAT DE PRESA

Cu ocazia „Zilei Bucurestiului” si a manifestarilor dedicate Anului european al persoanelor cu handicap, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap si Federatia Romana a Sportului pentru Persoane cu Handicap, in parteneriat cu Automobil Clubul Roman - ACR si Federatia Romana de Automobilism si Karting, lanseaza, in data de 20 septembrie 2003, concursul national PERFORMANTA AUTOMOBILISTICA. detalii

COMUNICAT DE PRESA

ACTIVITATI DE RELATII INTERNATIONALE detalii

COMUNICAT DE PRESA

Precipitatiile cazute in intervalul 10-15 septembrie in toata tara in cantitati cuprinse intre 10 - 190 litri/mp au condus la refacerea continutului de apa din sol, in unele zone ajungand la nivelul capacitatii de camp. detalii

Turismul Rural din Zona Bran

Opinii, atitudini si comportamente ale operatorilor de turism cu privire la colaborarea cu ofertantii de servicii agroturistice din Romania
In ansamblul sau turismul rural include o gama larga de modalitati de cazare, evenimente, festivitati, sporturi, alte distractii si activitati de petrecere placuta a timpului liber, toate desfasurate intr-un mediu tipic rural. O definire cat mai exacta a termenului de turism rural, unanim acceptata si unitar utilizata se confrunta cu diferite probleme specifice uneia sau alteia dintre zonele receptoare de turisti, respectiv prestatoare de servicii turistice.
Teritoriul tarii noastre prezinta o mare varietate de valori cultural istorice - arta populara, etnografie, folclor, traditii, vestigii istorice - un cadru natural armonios imbinat, cu un fond peisagistic variat si pitoresc. Toate acestea se constitue intr-un valoros potential turistic si in certe valente ale turismului rural romanesc. Aparute si dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, inca din vremea traco-dacilor, asezarile rurale romanesti au pastrat si mai pastreaza inca in buna masura datinile si obiceiurile stravechi, un bogat si variat folclor, elemente originale de etnografie si artizanat, ce pot fi valorificate turistic in cadrul unei strategii de organizare si dezvoltare a turismului rural.
Tara noastra are mari posibilitati de dezvoltare a turismului in spatiul rural, iar practicarea acestuia este necesara in etapa actuala. Veniturile realizate din aceasta activitate - urmare a cointeresarii satenilor pentru practicarea turismului prin inchirierea de locuinte si comercializarea produselor naturale sau antrenarea turistilor la activitati agricole ori casnice pot contribui substantial la ridicarea nivelului de trai si civilizatie, la fixarea tineretului in localitatile rurale. Produsul turistic rural romanesc este un produs “tanar” si realizat, in mare parte, prin mimare sau mai corect prin urmarea exemplului altor prestatori. Dat fiind nevoia de a se realiza prestatii de calitate, repetabile si perfectibile este necesar a se organiza si conduce aceasta activitate, in spiritul realizarii unei profesionalizari a prestatorilor, precum si a produselor in sine.
Studiile si cercetarile realizate pana in momentul de fata - desi efectuate de profesionisti – au realizat doar clasificari sau constatari asupra stadiului turismului rural in tara noastra. Analizand stadiul actual al turismului romanesc in general, al economiei nationale si al evolutiei societatii romanesti, credem de cuviinta ca cercetarea trebuie sa fie sustinuta de factorul economic pentru a trece la o faza mai concreta ce va sprijini dezvoltarea economica a zonelor si comunitatilor rurale romanesti. Este absolut necesar a se realiza analize si studii pentru valorificarea potentialului turistic natural si antropic la nivel zonal si pe localitati. Sustinerea cercetarii trebuie realizata prin constituirea unui fond de cercetare - proiectare la nivelul administratiei nationale de turism - cu participarea agentilor economici printr-o taxa procentuala asupra veniturilor totale realizate in activitati turistice - si prin gestionarea bugetului special pentru cercetare - proiectare de catre administratia nationala de turism.
Dezvoltarea turismului rural in zona turistica Bran-Moeciu a fost posibila gratie efortului depus de localnici pentru gasirea si oferirea, in permanenta, a unor elemente noi, atractive si a unor servicii turistice de calitate, in concordanta cu cerintele actuale ale turismului Fiind nu numai cea mai veche zona, dar si cea mai bine conturata din punct de vedere al turismului rural, in situatia intensificarii si accentuarii actiunilor de promovare si dezvoltare turistica, viitorul este in favoarea acestei zone turistice.
In acest context se poate studia oferta si cererea turistica a acestui spatiu rural, completandule cu o previziune a evolutiei turismului rural, in conditiile aplicarii unor strategii de marketing adecvate, bazate pe un management eficient




loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1199
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site