Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

Gradinita

CURRICULUM: CONCEPT, EVOLUTIE SEMANTICA, SEMNIFICATII

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DE LECTIE Geografie CLASA: a IV-a - Resurse naturale; activitati industriale si agricole - recapitulare
DISCIPLINA OPTIONALA LITERATURA PENTRU COPII: „CITIM, GANDIM, INVATAM” CLASA a III- a A
STRUCTURA GENERALA SI SECVENTELE PRACTICII PEDAGOGICE
Notiunea de continut al invatamantului
Dionaea muscipula si lucrari practice de ingrijire a ei
Corelatii interdisciplinare ale activitatilor cu continut matematic
Educatia Montessori
PROIECT DE ACTIVITATE - Terapie educationala complexa si integrata
Proiect de lectie CLASA: a II-a Flori de primavara
STILURI DE COMUNICARE DIDACTICA SI COMPETENTE EDUCATIONALE ALE CADRULUI DIDACTIC

TERMENI importanti pentru acest document

: curriculum scolar concept si evolutie : modelul triunghiular si cel pentagonal al curriculumului dupa potolea : cretu carmen curriculum individualizat si personalizat2C pdf : semnificatia conceptului de curriculum :

CURRICULUM: CONCEPT, EVOLUTIE SEMANTICA, SEMNIFICATII



1. Obiectivele unitatii de invatare nr. 1 


2. Evolutia semantica a conceptului de Curriculum

Etimologie


Curriculum provine din limba latina (singular: curriculum, plural: curricula).

Desemna:

In sens propriu: teren, camp de curse sau cursa propriu-zisa (Vivienne de Landsheere, Pedagogie, PUF, Paris, 1992, pag. 89); alergare, cursa (Cassell, Latin-Enghlish Dictionary);

In sens figurat:

·        Curriculum solis= curs al Soarelui

·        Curriculum lunae= curs al Lunii

·        Curriculum vitae= curs al vietii.

Rezulta ca:

In domeniul educational termenul a patruns in sensul sau figurat. Termenul „Curriculum” desemneaza un traseu de invatare bine definit, „inspirat din „curriculum vitae”, care desemneaza un traseu al vietii unei persoane, marcat de circumstante speciale” (D. Potolea, Conceptualizarea curriculumului. O abordare multidimensionala in Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002, coord. Dan Potolea si Emil Paun, pag. 72). Termenul de Curriculum a aparut in vocabularul cu privire la educatie la sfarsitul secolul al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea (Vivienne de Landsheere, Pedagogie, PUF, Paris, pag. 80).

Cu referire la contextul educational, a aparut, mai intai, in documentele unor universitati medievale (Leiden, Olanda, 1582; Glasgow, Scotia, 1633). Una dintre primele lucrari lexicografice care il mentioneaza este „The Oxford English Dictionary”. Intelesul oferit era de „curs obligatoriu de studiu sau de instruire, dintr-o scoala sau universitate”.

Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, in intreaga lume, termenul de CURRICULUM a fost folosit, in general, cu intelesul restrans la continuturile instructiv-educative si, in special, la componenta lor preponderent informativa, respectiv la cunostinte scolare.

Pana la jumatatea secolului XX, Curriculum-ul desemna:

·                    la anglo-saxoni, program de studii al unui sistem de educatie sau al unei institutii, cu precizarea obiectivelor, continuturilor, a ansamblului materialelor didactice;

·                    in lumea francofona era folosita expresia „program de studii” pentru a desemna aceeasi realitate.

Din anii ¢60, semnificatia conceptului de curriculum s-a largit foarte mult. Astazi conceptul este unul dintre cele mai frecvent folosite in teoria si practica educationala, mai ales in literatura de limba engleza. In literatura francofona, termenul de curriculum ocupa un loc marginal, desi abordarile, atat in teoria pedagogica cat si in practica scolara, sunt de tip curricular. Lumea francofona prefera, in continuare, termenul de „program de studii”.

In prezent s-a constituit o stiinta care se ocupa de constructia
curriculum-ului si anume Teoria curriculum-ului. Originea ei se afla in publicarea, in 1918, a operei lui Bobbit numita Curriculum”. Se considera, insa, ca prima formulare a Teoriei Curriculumului se gaseste in lucrarea lui Tyler (1950), ”Basic Priciples of Curriculum and Instruction”.

Conceptul a patruns mai intai si mai frecvent in literatura engleza de specialitate, comparativ cu literaturile franceza si germana. Literatura americana din secolul al XX-lea a adus importante contributii la dezvoltarea teoriei si practicii curriculare.

Dezbateri contradictorii

Ulterior, termenul CURRICULUM a inceput sa devina un subiect al dezbaterilor contradictorii in comunitatea pedagogica si un izvor de confuzii si neintelegeri, datorate extinderii ariei sale semantice si vehicularii lui cu mai multe sensuri, in acelasi timp. Si anume:

·    Pe de o parte, conservatorii, fideli semnificatiei originare, intelegeau prin CURRICULUM continuturi instructional- educationale (planuri de invatamant, programe, manuale; subiecte, teme, arii de studiu);

·    Pe de alta parte, reformistii, reclamand ingustimea sensului traditional al termenului, propuneau extensiunea sa asupra intregii didactici si, in extremis, asupra intregii experiente de invatare de care beneficiaza un individ, in contexte educationale scolare, extrascolare si chiar informale (in familie si in comunitate). Obiectivele si metodologiile de predare- evaluare, precum si organizarea/ structurarea situatiilor de invatare in afara scolii sunt considerate de acestia din urma inseparabile de continuturi. Unitatea lor sistemica este desemnata prin conceptul de CURRICULUM.

Caseta cursantului (insemnari, reflectii,comentarii)

 


3. Repere evolutive majore


Un moment semnificativ privind deplasarea accentului de la continutul invatarii, de la materie, de la disciplina de studiu spre cel care se afla in campul influentelor educative l-a reprezentat publicarea, in 1900, a lucrarii „Secolul copilului”, a suedezei Hellene Kay.

Procesul de extindere a ariei semantice a termenului a fost jalonat in prima jumatate a secolului al XX-lea de cateva aparitii publicistice semnificative in evolutia teoriei curriculum-ului:

·        Dewey, J., 1902, ”The Child and Curriculum” – atrage atentia asupra pericolului de a interpreta, ca fiind doua realitati independente, autonome, disciplinele studiate in scoala (ce se invata) si, respectiv, experienta de invatare a copilului, organizata in scoala (cum se invata). Dewey sugereaza includerea in sfera conceptului de CURRICULUM, alaturi de informatie, si a demersului didactic de administrare a informatiei, in vederea formarii de cunostinte, capacitati si sisteme de raportare la realitatile externe si interne ale copilului.

·        Bobbit, F., 1918, ”The Curriculum” – critica explicit intelesul traditional al termenului, ca fiind restrictiv. Bobbit extinde aria semantica a conceptului de CURRICULUM la intreaga experienta de invatare a copilului, dobandita atat in scoala, in contextele formale, cat si in afara scolii, prin activitati de tip nonformal sau extrascolar, planificate si aplicate de scoala.

·        Tyler, R.W., 1950, ”Basic Principles of Curriculum and Instruction” – sistematizeaza componentele curriculumului: obiectivele educationale, experientele de invatare sau continuturile invataturii, metodologia organizarii acestor experiente de catre scoala, evaluarea rezultatelor invatarii.

Contributia acestor autori clasici ai teoriei curriculare a fost continuata de alti cercetatori, in special din Europa si SUA, impunandu-se astazi intregii comunitati stiintifice ca o conceptie moderna si inovatoare asupra conceptului de CURRICULUM, cu implicatii importante in proiectarea procesului de invatamant in ansamblul sau.

Astazi

Aria semantica a conceptului de CURRICULUM inregistreaza tendinta de largire maxima: este vorba despre tendinta de incorporare a experientelor de invatare dobandite de elev in contexte informale. Constientizarea importantei parteneriatului educational al scolii cu diferitele institutii comunitare se reflecta in literatura pedagogica prin vehicularea conceptului de curriculum informal, care vizeaza ocaziile de invatare oferite de mass-media, teatru, muzee, Biserica etc.

Literatura pedagogica romana a preluat conceptul

La noi, acesta s-a impus in acceptiunea sa largita, moderna in special in anii ¢90, fiind asociat cu reforma invatamantului si a educatiei. Desi sunt multe voci care considera termenul de curriculum prea pretentios, fortat, redundant sau inutil in vocabularul pedagogic romanesc, este recomandabila preluarea acestuia, atat din considerente epistemologice, legate de evolutia pedagogiei contemporane, cat si din considerente pragmatice (dezvoltarea curriculara in spatiul euroatlantic presupune unitate si coerenta, inclusiv conceptuala). Efortul de a intelege acest termen, precum si ideologia pedagogica ce il insoteste este rasplatit de conferirea accesului la abordarea, proiectarea si aplicarea unor modele instructiv-educative adaptate lumii moderne.


4. Curriculum: repere conceptuale


Curriculum” este un concept polisemantic

 
In literatura de specialitate intalnim o multitudine de definitii ale conceptului de curriculum. „Conceptul central – curriculum - are o incarcatura de semnificatii care il plaseaza in zona conceptelor polisemantice, larg disputate”. (Dan Potolea, Conceptualizarea curriculumului. O abordare multidimensionala, in lucrarea Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002, coord. Dan Potolea si Emil Paun). Desi nu exista consens conceptual, identificam, totusi, caracteristici comune ale definitiilor celor mai reprezentative din domeniu. S-a conturat, totusi, in linii mari, cadrul sau referential.

Din multitudinea de definitii ale conceptului de curriculum se desprinde observatia potrivit careia „definirea constantelor”, a schemelor teoretice sau a cadrului de referinta ale curriculumului este esentiala pentru stabilirea specificitatii domeniului, pentru aprecierea legitimitatii cercetarilor care opereaza in aceasta arie si pentru recunoasterea teoriei curriculumului in comunitatea disciplinelor academice. Se dovedeste insa ca descifrarea „constantelor” importante reprezinta un parcurs anevoios, cu multe bariere si capcane (Dan Potolea, op., cit., pag. 70).

Semnificatia moderna a conceptului de curriculum, lansata in pedagogia secolului XX de John Dewey, vizeaza nu numai continuturile incluse in programele scolare ci si experientele de invatare ale elevilor. Evolutia conceptului de curriculum in pedagogia secolului XX marcheaza extinderea experientelor de invatare de la cele direct organizate de scoala la cele indirecte, angajate prin expansiunea diferitelor mijloace de educatie nonformala.

Definitii relevante

 
O analiza fie ea si superficiala a definitiilor in domeniu ne permite sa observam ca, in a II-a jumatate a secolului trecut, dar mai ales dupa anii 60, semnificatia conceptului de curriculum s-a largit. Astazi desemneaza ansamblul structurat al experientelor de predare si de invatare (obiective, continuturi, material didactic, activitati de predare/ invatare/ evaluare) planificate, oferite sub indrumarea unei institutii de invatamant (in interiorul si in afara acestei) in vederea atingerii obiectivelor prestabilite.

Invatamantul romanesc opereaza cu doua acceptiuni ale conceptului de Curriculum. In sens larg, „Curriculum-ul este ansamblul experientelor de invatare prin care trece elevul pe parcursul traseului sau scolar”. In sens restrans „Curriculum-ul reprezinta ansamblul documentelor scolare care reglementeaza desfasurarea activitatii scolare: plan de invatamant, program, manuale, ghiduri de aplicare etc.”

Curriculum National concentreaza ansamblul experientelor de invatare pe care institutiile de invatamant din Romania trebuie sa le asigure copilului si elevului pentru a realiza finalitatile prevazute prin „Legea Invatamantului”.

Prezentam in continuare o selectie a definitiilor pe care le-am considerat mai relevante:

 

·        John Dewey, 1902:

„Curriculum-ul scolar si universitar prezinta intregul organizat al adevarului asimilat prin cunoastere”. (John Dewey, 1902).

·        G. de Landsheere:

CURRICULUM, in acceptiunea larga in care este vehiculat astazi, presupune un sistem complex de „procese decizionale, manageriale sau de monitorizare care preced, insotesc si urmeaza proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea si revizuirea permanenta si dinamica a setului de experiente de invatare oferite in scoala. In sens restrans, CURRICULUM desemneaza ansamblul documentelor de tip reglator sau de alta natura in cadrul carora se consemneaza experientele de invatare”. (Gilbert de Landsheere, in „Dictionnaire de l’evolution et de recherche en education”).

·        D¢Hainaut:

O definitie intr-un sens cat mai larg posibil si care cuprinde majoritatea modalitatilor de a caracteriza „curriculum” si care este compatibila cu principalele puncte de vedere asupra naturii si functiei sale este urmatoarea:

„Un curriculum este un proiect educativ care defineste:

a)            scopurile si obiectivele unei actiuni educative;

b)            caile, mijloacele, activitatile folosite pentru a atinge aceste scopuri;

c)            metodele si instrumentele folosite pentru a evalua in ce masura actiunea a dat roade”.

(D¢Hainaut, Programe de invatamant si educatie permanenta, Bucuresti, EDP, 1984).

·        Definitia data de UNESCO in anul 1975 este urmatoarea:

„Curriculum contine orice activitate educativa elaborata de scoala si dirijata spre un scop, care are loc in interiorul institutiei sau in afara ei”.

In semnificatia sa cea mai larga, curriculum „implica orice experienta personala dobandita in diferite contexte si situatii socio-culturale”.

·        In „Curriculum National”, editat de MEN, sunt prezentate urmatoarele doua definitii:

„Curriculum reprezinta un concept cheie nu numai in stiintele educatiei, dar si in cadrul practicilor educationale contemporane.

In sens larg, procesual, se desemneaza prin curriculum – ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare prin care trece elevul pe durata parcursului sau scolar.

In sens restrans, curriculum cuprinde ansamblul acelor documente scolare de tip reglator in cadrul carora se consemneaza datele esentiale privind procesele educative si experientele de invatare pe care scoala le ofera elevului. Acesta poarta, de regula, denumirea de curriculum formal sau oficial”. (In Curriculum National, editat de MEN)

·        Dan Potolea:

„Conceptualizarea curriculumului, abordarea comprehensiva presupune identificarea achizitiilor cognitive disponibile si compatibile intre ele care ar putea fi selectionate si articulate coerent intr-un concept integrator al curriculumului. Pentru acest demers integrator trei premise sunt importante:

·  notiunea de curriculum este multidimensionala, presupune mai multe planuri de analiza;

·  acest concept se poate defini printr-o familie de termeni, in cadrul careia fiecare are propria sa legitimitate dar nici unul, in mod izolat, nu este suficient pentru a exprima esenta curriculumului;

·  curriculum-ul nu este un concept static, ci unul care cunoaste cresteri si imbogatiri succesive ” (Dan Potolea, op. cit.).

Conceptul de curriculum deschide o directie fundamentala in proiectarea si dezvoltarea educatiei.


Proba de autoevaluare nr. 1


Identificati principalele semnificatii ale adoptarii conceptului de curriculum, folosindu-va de informatiile din curs, dar si de alte surse bibliografice recomandate la „Bibliografie”.

Raspunsul dumneavoastra se va incadra in spatiul alocat!



5. Invatamantul centrat pe elev versus invatamantul centrat pe „materie”

5.1. Caracteristicile invatamantului centrat pe cadrul didactic si pe „materia” de invatat

Invatamantul traditional, centrat pe cadrul didactic si pe materia de invatat are o serie de caracteristici si o desfasurare previzibila dupa o schema clasica. Invatatorul, institutorul, profesorul predau si asculta. Ei pleaca de la ipoteza ca nevoile si interesele sunt aceleasi pentru toti elevii. In consecinta selecteaza cunostintele care le par lor importante si esentiale. In plus, presupun ca toti din clasa pleaca de la acelasi nivel sau ca sunt in stare sa opereze cu noile cunostinte. Cadrul didactic expune materialul nou, respectand logica continutului. El apeleaza la exemple care cel mai adesea sunt alese de el. Intrebarile, urmate de exercitii aplicative, il ajuta sa verifice daca s-a inteles ceea ce a predat. Elevii sunt pusi sa lucreze mai mult sau mai putin independent. Prin sarcinile de lucru, cadrul didactic repeta materia predata. Sarcinile, aplicatiile sunt destinate sa aprofundeze intelegerea, elevii sa memoreze modele de rezolvari, algoritmi etc. Evaluarile sub forma de interogari orale sau scrise, de regula, fac apel cu prioritate la redare, la recunoasteri si reproduceri si la aplicatii stereotipe.

·      

Algoritmul/ schema clasica

 
Dupa ce verifica notiunile, cunostintele care ii par lui esentiale, profesorul incearca sa atraga atentia elevilor asupra unui subiect nou. El anunta obiectivele lectiei plecand de la ipoteza ca nevoile si interesele sunt aceleasi pentru toti elevii;

·       Eventual, cadrul didactic se asigura ca elevii poseda „idei ancora” (AUSUBEL). Cel mai adesea, intr-un sistem de invatamant colectiv si frontal, profesorul presupune ca toti elevii pleaca de la acelasi nivel sau ca sunt in stare sa opereze cu noile cunostinte.

·       Cadrul didactic expune materialul nou, respectand logica continutului. El apeleaza la exemple care cel mai adesea sunt alese de el, insistand asupra punctelor dificile.

·       Intrebarile, urmate de exercitii aplicative, il ajuta sa verifice daca s-a inteles ce a predat;

·       Elevii sunt invatati (pusi) sa lucreze mai mult sau mai putin independent. Profesorul propune sarcini de lucru care repeta materia predata.

·       Sarcinile, aplicatiile sunt destinate sa aprofundeze intelegerea, elevii sa memoreze modele de rezolvari, algoritmi etc.;

·       Scopul de atins este invatarea si, pe cat posibil, formarea de deprinderi precum lectura, calculul, scrisul etc.;

·       Evaluarile, sub forma de interogari orale sau scrise si de examene periodice, fac apel cu prisosinta la redare, la recunoasteri si reproduceri si la aplicatii stereotipe (V de Landsheere, op. cit).


5.2. Calitatile invatamantului centrat pe elev


Invatamantul modern, centrat pe cel ce invata, are o seama de calitati care il diferentiaza net de cel traditional.

·    

Calitati

 
Curriculum-ul si invatarea sunt individualizate la maxim. Selectia continuturilor se realizeaza in functie de posibilitatile, interesele, nevoile celui care invata;

·     Elevii progreseaza in ritm propriu. Utilizarea timpului este supla. Se incurajeaza invatarea independenta;

·     Se incurajeaza initiativa, elevii sunt activi;

·     Elevului i se ofera maxim de ocazii pentru a-si construi cunoasterea, atat in institutia scolara cat si in afara acesteia;

·     Orice experienta noua de invatare este corelata cu precedentele;

·     Cadrul didactic este, inainte de orice, persoana resursa. El informeaza elevii si le faciliteaza accesul la informatii, diagnosticheaza dificultatile elevului, il orienteaza fara a-l contrazice, lucreaza individual sau in grupuri mici.

·     Actualitatea si problemele vietii intra in institutia de invatamant;

·     Scoala, gradinita sunt deschise spre exterior. Invatarea realizata de la persoane din afara institutiei este la fel de valoroasa precum cea de la cadrul didactic;

·     Relatia cu cadrul didactic este democratica. In functie de varsta, de nivelul de experienta si de pregatire, elevii participa la formularea cerintelor si la respectarea si aplicarea lor.

·     Se stimuleaza, in limita conditiilor concrete, participarea celui care invata, la stabilirea obiectivelor, selectia continuturilor, a modalitatilor de evaluare. Fiind vorba de aspecte asupra carora s-a convenit (au „negociat”), elevii  se simt responsabili si motivati.

·     Spatiul, mobilierul, echipamentele sunt utilizate flexibil. La dispozitia cadrelor didactice, a elevilor sta o mare varietate de materiale de invatare.

·     Sistemul claselor rigide, constituite pe criteriul cronologic, din elevi de aceeasi varsta, este abandonat.

·     Se prefera eterogenitatea. Este favorizat lucrul in grupuri mici constituite din elevi de varste diferite.

·     Examinarile traditionale sunt mai putin folosite, chiar pe cale de disparitie. Se prefera evaluarea formativa, cu ajutorul probelor de evaluare criteriala (prin obiective).

·     Obiectul evaluarilor il reprezinta, cu prioritate, procesele mentale (cognitia) ale celui care invata, in defavoarea produselor invatarii.

·     Se stimuleaza/ incurajeaza autoreflectia, autoevaluarea, autoreglarea comportamentului de invatare (metacognitia) (a se vedea M. Manolescu, Activitatea evaluativa intre cognitie si metacognitie, Editura Meteor, Bucuresti, 2004).


6. Tipuri sau forme de curriculum

Literatura de specialitate prezinta mai multe forme sau tipuri de curriculum:

·    curriculum formal

·    curriculum comun

·    curriculum specializat

·    curriculum ascuns

·    curriculum nonformal

·    curriculum informal

·    curriculum local

·    curriculum individualizat si personalizat

6.1. Curriculum formal

Are valoare de Curriculum National. Se concretizeaza in documentele scolare oficiale care proiecteaza activitatea instructiv-educativa la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant. Aceste documente sunt:

·    Documente de politica a educatiei

Acestea definesc finalitatile macrostructurale: idealul si scopurile educatiei. Idealul educational si finalitatile sistemului reprezinta un set de asertiuni de politica educationala, care consemneaza la nivelul LEGII INVATAMANTULUI profilul de personalitate dezirabil la absolventii sistemului de invatamant, in perspectiva evolutiei societatii romanesti. Acestea au un rol reglator, ele constituind un sistem de referinta in elaborarea Curriculumului national.

·       Documente de politica scolara

Acestea definesc finalitatile microstructurale ale procesului (obiective pedagogice generale cu valoare de criterii pentru elaborarea planului de invatamant; obiectivele pedagogice specifice, cu valoare de criterii pentru elaborarea programelor scolare).

·             Planul de invatamant

·             Programele scolare

·             Manualele scolare

·             Ghiduri si materiale metodice

·             Instrumente de evaluare

Curriculum formal si curriculum real. Opozitia curriculum aparent si curriculum ascuns nu este sinonima cu perechea curriculum formal si curriculum real. Se stie ca oriunde curriculumul formal sau oficial este produsul unui proces de selectie din cultura acumulata. Aceasta operatiune este realizata la nivel central de persoanele care elaboreaza programe si manuale, planuri de invatamant.

Profesorii, la randul lor, accentueaza anumite continuturi sau omit altele in functie de interese, preocupari, sensibilitati etc.

Fiecare clasa, si la randul sau fiecare elev, parcurge un anumit curriculum real, propriu. Prin urmare, apar variatii mari in curriculum-ul real cat si in curriculum-ul formal, in functie de contextele invatarii.

6.2. Curriculum comun

Este denumit si „curriculum central”, „curriculum nuclear”, „curriculum general”, „trunchi comun de cultura generala”, „curriculum de baza”, „correcurriculum”. Acesta defineste obiectivele pedagogice generale, necesare la nivel de baza.

Inca din secolul XIX s-a incercat sa se identifice si apoi sa se introduca in programele scolare continuturile de baza in jurul carora noile achizitii urmeaza sa se articuleze.

In asemenea situatii, pe langa un trunchi comun restrans, se introduc „optionale” numeroase, care sa raspunda nevoilor si aspiratiilor celor mai diverse.

Curriculum comun se reduce la un „curriculum nucleu” compus numai din cateva discipline de baza, obligatorii, la care se adauga o lista bogata de optionale.

6.3. Curriculum specializat

Acesta defineste obiectivele educationale specifice unor profiluri de studii; vizeaza semicalificarea si calificarea.

6.4. Curriculum ascuns

Reprezinta „efectele subliminale” ale programelor scolare, ca urmare a influentelor explicite sau implicite, interne sau externe (mediul clasei, relatiile educationale).

6.5. Curriculum nonformal

Acesta defineste obiectivele pedagogice specifice anumitor activitati extrascolare, complementare, dar institutionalizate.

6.6. Curriculum informal

Reprezinta efectele pedagogice indirecte provenite din diferite medii sociale: familie, grupul de prieteni, strada.

6.7. Curriculum local

Reprezinta obiectivele pedagogice si continuturile rezultate din specificitatea formei unde isi desfasoara activitatea scolara respectiva.

6.8. Curriculum individualizat sau personalizat

Semnifica: program de studii convenit, discutat si acceptat in prealabil atat de subiectul educatiei, cat si de obiectul educatiei. Programul respectiv este adecvat nevoilor particulare ale unui subiect aflat intr-o situatie educationala.


7. Perspective de analiza a Curriculum-ului scolar

Curriculum-ul scolar poate fi analizat si interpretat din trei perspective:

·  Perspectiva procesuala;

·  Perspectiva structurala;

·  Perspectiva produselor/documentelor curriculare

(Dan Potolea, op. cit.).

7.1. Perspectiva procesuala


Perspectiva procesuala de analiza a Curriculum-ului scolar vizeaza:

·   proiectarea curriculum-ului

·   implementarea curriculum-ului

·   evaluarea modului in care a fost implementat curriculum-ul scolar.

Curriculum-ul scolar exista prin cele trei procese. Ele reprezinta un tot unitar. Nici unul nu poate fi suspendat. „Ele trebuie integrate intr-un concept comprehensiv al curriculum-ului”(Dan Potolea, op. cit, pag. 81).

7.2. Perspectiva structurala

Aceasta perspectiva vizeaza componentele esentiale ale curriculum-ului si relatiile dintre ele. Abordarea curriculum-ului din aceasta perspectiva se poate realiza dupa mai multe modele, dintre care doua sunt mai reprezentative:

Modelul triunghiular, potrivit caruia componentele unui curriculum sunt:

·    finalitatile procesului de invatamant;

·    continuturile scolare;

·    timpul de instruire.

Modelul pentagonal, care include urmatoarele componente:

·    finalitatile;

·    continuturile;

·    timpul de instruire;

·    strategiile de instruire;

·    strategiile de evaluare (Dan Potolea, op. cit. pag. 83).

7.3. Perspectiva produselor sau documentelor curriculare


Produsele curriculare pot fi clasificate astfel:

Principale

·    Planul de invatamant;

·    Programa scolara;

·    Manualul scolar.

Auxiliare

·    ghiduri metodice pentru cadrele didactice;

·    caiete de munca independenta pentru elevi;

·    pachete de invatare;

·    seturi multimedia;

·    softuri educationale.

Produse curriculare specifice cadrului didactic, rezultate din proiectarea activitatii de catre acesta:

·    planificarea calendaristica;

·    proiectarea unitatilor de invatare;

·    proiectarea la nivelul lectiei/ activitatii.


8. Repere pentru elaborarea raspunsului la „Proba de autoevaluare nr. 1”


9. Lucrarea de verificare nr. 1

Nota

·            Toate subiectele sunt obligatorii.

·            Se acorda 10 puncte din oficiu.

·            Nota finala se obtine prin impartirea la 10 a punctajului realizat de student/ cursant.

Subiectul I (8 puncte)

Completati spatiile libere din definitiile urmatoare cu expresiile sau cuvintele potrivite:

a)  In sens larg, procesual, curriculum-ul desemneaza . si al prin care trece elevul pe durata parcursului sau scolar”.

b)  In sens restrans, curriculum-ul cuprinde ansamblul in cadrul carora se consemneaza datele esentiale privind procesele educative si experientele de invatare pe care scoala le ofera elevului. Acestea poarta, de regula, denumirea de..”.

Nota. Definitiile sunt preluate din lucrarea „Curriculum National”.

Atentie!

Se acorda cate 2 puncte pentru completarea corecta a fiecarui spatiu liber.

Subiectul al II- lea (12 puncte)

Citeste cu atentie afirmatiile de mai jos. Incercuieste litera A daca apreciezi ca afirmatia este adevarata. Incercuieste litera F daca apreciezi ca afirmatia este falsa.

1.      Stiinta care se ocupa de constructia curriculum-ului scolar se numeste Teoria curriculum-ului.

                                               A                                 F

2.      Originea Teoriei curriculum-ului se afla in opera lui Bobbit, intitulata „Curriculum” (1918) si in lucrarea lui Tyler (1950) ”Basic principles of curriculum and instruction”

                                               A                                 F

Atentie!

Se acorda cate 6 puncte pentru fiecare raspuns corect.

Subiectul al III- lea ( 30 de puncte)

Explicati in cuvinte proprii esenta urmatoarelor forme/ tipuri de curriculum:

1.      curriculum formal

2.      curriculum comun

3.      curriculum ascuns

4.      curriculum individualizat si personalizat .

In redactarea raspunsului veti avea in vedere urmatoarele cerinte:

·        precizarea caracteristicilor fiecarui tip/ forma de curriculum;

·        explicarea semnificatiilor in plan pedagogic, psihologic, sociologic etc;

·        exemplificarea acestor caracteristici si semnificatii, pe baza unor situatii concrete din practica pedagogica si a explicatiilor oferite de literatura pedagogica.

Atentie!

Respectarea ordinii cerintelor nu este obligatorie. Punctajul este repartizat astfel:

·        continutul lucrarii: 21 puncte (cate 7 puncte pentru fiecare cerinta rezolvata, raportata la fiecare din cele patru forme/ tipuri in parte);

·        redactarea lucrarii: 9 puncte (unitatea compozitiei: 3 puncte; coerenta textului: 2 puncte; ortografie si punctuatie: 2,5 puncte; registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate continutului: 1 punct; lizibilitatea: 0,5 puncte). Punctajul pentru redactare se acorda numai daca lucrarea are cel putin o pagina.

Subiectul al IV- lea (40 de puncte)

Scrieti un eseu despre invatamantul centrat pe elev versus invatamantul centrat pe „materie” si pe cadrul didactic in scoala romaneasca. In realizarea lucrarii trebuie sa raspundeti urmatoarelor cerinte:

·        numirea a cel putin trei caracteristici ale invatamantului centrat pe elev si, respectiv, trei caracteristici ale invatamantului centrat pe „materie”;

·        explicarea acestor caracteristici;

·        exemplificare, cu referire la situatii educationale concrete din invatamantul romanesc;

·        relevarea raporturilor dintre invatamantul centrat pe elev si invatamantul centrat pe „materie”;

·        evidentierea tendintelor evolutive in scoala romaneasca;

·        exprimarea unui punct de vedere personal.

Barem de corectare si de notare analitica (punct cu punct) a eseului

a.       Se opteaza pentru o evaluare analitica/ punct cu punct intrucat este vorba despre un eseu structurat;

b.      Se recomanda ca eseul sa aiba 3–4 pagini. Ordinea integrarii cerintelor in cuprinsul lucrarii este la alegere;

c.       Punctajul este repartizat astfel:

·      Continutul lucrarii: 24 de puncte (cate 4 puncte pentru fiecare reper/ cerinta corect rezolvata; se vor aprecia: valoarea stiintifica a ideilor exprimate, bogatia literaturii de specialitate studiata si citata, semnificatia si valoarea exemplelor invocate, prelucrarea si interpretarea proprie, personala a ideilor de baza);

·      Redactarea lucrarii: 16 puncte (organizarea ideilor in scris: 4 puncte; abilitati analitice si critice: 6 puncte; utilizarea limbii literare, ortografie, punctuatie : 4 puncte; lizibilitate, asezare corecta in pagina : 2 puncte).


10. Bibliografie

·            Cretu Carmen – Curriculum diferentiat personalizat, Editura Polirom, Iasi, 1998

·            Cristea Sorin, Dictionar de termeni pedagogici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998, pag.87- 94

·            Crisan Alexandru (coord.) – Curriculum scolar, Ghid metodologic, Bucuresti, MEI, ISE, 1996

·            Cucos Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2000

·            Cucos Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editura Polirom, Iasi, 1998, pag. 103 - 107

·            D’Hainaut L. – Programe de invatamant si educatie permanenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

·            Ionescu Miron si Chis Vasile, Pedagogie, Presa Universitara Clujana, 2001, pag. 95 - 106

·            Manolescu, Marin, Curriculum pentru invatamantul primar si prescolar. Teorie si practica, Editura CREDIS a Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2004, pag. 3 - 34

·            Nicola I. – Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994

·            Potolea Dan, „Conceptualizarea curriculum-ului”, in Paun Emil, Dan Potolea (coord), Pedagogie. Fundamentari teoretice si demersuri aplicative, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 69 - 85

·            Ungureanu D. – Teoria curriculum-ului, Editura Mitron, Timisoara, 1999

·            Vaideanu George, Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Stintifica, Bucuresti, 1988

·            Curriculum National pentru invatamantul obligatoriu. Cadru de referinta, CNC, MEN, 1998

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 602
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved