Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Educatia si directiile ei de dezvoltare in lumea contemporana

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DIDACTIC SPORT
Conceptul de obiectiv educational
Metodologia si tehnologia instruirii
Document de analiza a Curriculumului National Programa scolara pentru limba si literatura romana
Tipologia obiectivelor educationale
Puisori din coji de oua
METODE DE DEZVOLTARE A GANDIRII CRITICE
PLANUL ACTIVITATILOR EDUCATIVE SI EXTRACURRICULARE CLASA 1
PROBLEMTICA TEORIEI SI METODOLOGIEI INSTRUIRII
Operationalizarea obiectivelor educationale

Educatia si directiile ei de dezvoltare in lumea contemporana

Societatea contemporana, prin dinamica accelerata a schimbarilor structurale si profunzimea acestora, ridica aproape in permanenta noi sarcini carora educatia trebuie sa le faca fata. Analiza devenirii istorice a umanitatii releva faptul ca exista tendinta stabilirii unei corelatii tot mai stranse intre calitatea demersului educational si progresul social-economic si cultural al omenirii, fapt ce impune adecvarea cat mai buna a activitatilor instructiv-educative, atat la solicitarile de moment, cat si la cele de perspectiva ale societatii.




In incercarea de a face fata provocarilor lumii contemporane, se contureaza urmatoarele directii de restructurare a realitatii educationale:

Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a unui echilibru optim intre dimensiunea informativa (cunostintele si informatiile transmise in cadrul procesului educational) si dimensiunea formativa, centrata pe constructia si dezvoltarea anumitor atitudini, valori sau comportamente.

Introducerea unor noi tipuri de educatie (educatie ecologica, educatie pentru comunicare si mass-media, educatie multiculturala etc.); ca modalitati practice de realizare a acestora, distingem trei posibilitati de actiune:

introducerea de noi discipline centrate pe un anume tip de educatie (spre exemplu introducerea disciplinei “Educatie ecologica”)

crearea unor module educationale specifice, respectiv a unor capitole speciale, in cadrul disciplinelor traditionale

infuzarea disciplinelor clasice cu mesaje educationale ingloband continuturi informationale specifice “noilor educatii”.

Asigurarea unei repartitii mai judicioase si a unui echilibru cat mai bun intre cele doua tipuri de invatare: invatarea de mentinere si invatarea inovatoare

invatarea de mentinere pune accentul pe achizitionarea de informatii, metode si reguli fixe, necesare pentru a face fata unor situatii cunoscute, de factura algoritmica, acest tip de invatare stimuland doar abilitatea individului de a actiona in contexte clar determinate, similare cu cele intalnite pe parcursul scolarizarii sale

invatarea inovatoare isi dovedeste utilitatea in conditiile in care apar socuri existentiale, rupturi sau brese in paradigma pana la un moment dat acceptata; acest tip de educatie are menirea de a pregati indivizii si implicit societatile sa actioneze in situatii de criza si presupune dezvoltarea autonomiei cognitiv-actionale a subiectului uman si posibilitatea de acces rapid la o gandire integratoare, sistemica, capabila sa restructureze rapid vechile cunostinte si sa stabileasca legaturi functionale optime cu noile informatii aparute.

Impunerea progresiva a principiilor noii paradigme educationale

Principiile paradigmei educationale clasice

Principiile paradigmei educationale moderne

Accentul este pus pe continut, pe insusirea de informatii punctuale in mod definitiv.

Accentul este pus pe conexiunile dintre informatii, pe receptivitatea fata de conceptele noi, subliniindu-se necesitatea invatarii permanente.

A invata este un rezultat.

A invata este un proces.

Exista o structura ierarhica si autoritara unde conformismul este recompensat, iar rebeliunea gandirii diferite este descurajata.

Exista principii antiierarhice, profesorii si elevii privindu-se reciproc mai ales ca oameni si nu ca roluri.

Structura a invatamantului rigida, programe analitice obligatorii.

Structura flexibila a derularii procesului instructiv-educativ, discipline optionale si metode alternative de lucru.

Cunostintele se insusesc intr-un ritm obligatoriu pentru toti.

Acceptarea faptului ca din punctul de vedere al potentialitatilor elevii sunt diferiti, fapt ce reclama admiterea unor ritmuri diferite de inaintare in materie.

Accentul cade pe randament, pe reusita.

Accentul este pus pe dezvoltarea personalitatii celui care invata.

Se acorda preponderent importanta lumii exterioare.



Se promoveaza potentarea si activarea imaginatiei, a potentialitatilor experientei launtrice a elevului.

Accentul este pus pe dezvoltarea gandirii liniare, analitice.

Este vizata imbinarea strategiilor strict rationale cu cele neliniare, bazate pe intuitie.

Aprecierea elevilor se bazeaza pe etiche-tari stricte, fapt ce poate conduce uneori la stigmatizare, la plafonarea acestora la limita etichetei care li s-a aplicat.

Etichetarea este limitata la un rol auxiliar, descriptiv, nefiind necesar ca aceasta sa devina valorizare fixa, sentinta definitiva ce stigmatizeaza biografia celui care se educa.

Preocupare fata de norme si standarde ce de cele mai multe ori sunt exterioare elevului.

Raportarea performantelor elevului la posi-bilitatile si nivelul de aspiratie al acestuia.

Accentul este pus pe cunostintele de ordin teoretic.

Este promovata completarea cunoasterii teoretice cu experiente practice realizate in clasa si in afara clasei.

Birocratie si rezistenta fata de propunerile colectivitatii.

Propunerile colectivitatii sunt luate in calcul si chiar sprijinite.

Salile de clasa sunt concepute si proiectate dupa criterii strict functionale.

Salile de clasa respecta criteriile de ordin ergonomic (conditii de iluminat, de croma-tica, de aerisire si de comoditate fizica etc.).

Invatarea se realizeaza pentru momentul prezent, reciclarea informationala fiind consecutiva progresului stiintific.

Educatia are un caracter prospectiv, aceasta realizandu-se pentru viitor, reciclarea infor-mationala anticipand progresul stiintific.

Fluxul informational este conceput ca avand un sens unic, de la profesor la elevi.

Este promovata reciprocitatea invatarii in relatia profesor-elevi.

Extinderea actului educativ la nivelul intregii vieti a individului. Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita incepand cu clasicii pedagogiei universale, insa conditiile socio-economice ale secolului in care traim impun prin insasi esenta lor realizarea acestui tip de educatie. Educatia permanenta presupune expansiunea cantitativa si calitativa a educatiei prin multiplicarea situatiilor de invatare, dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii, pe tot parcursul vietii individului.

Altfel spus, educatia permanenta desemneaza un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale intr-un continuum spatio-temporal si defineste un proces omogen de instructie si educatie, extins pe intreaga viata a individului, de la tinerete pana la batranete, fara nici o sectorizare artificiala.

Educatia permanenta se impune ca urmare a influentei conjugate a urmatorilor factori:

cresterea exponentiala a volumului de informati

cresterea gradului de perisabilitate a informatiei

accelerarea ritmului de producere al schimbarilor

cresterea duratei medii de viata

cresterea duratei timpului liber

Principalele forme de realizare a educatiei permanente sunt autoeducatia si educatia adultilor. Prezentam in continuare aspectele definitorii ale acestor doua modalitati esentiale de obiectivare a educatiei permanente.

1. Autoeducatia

Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane desfasurata in scopul desavarsirii propriei personalitati. Din aceasta perspectiva subiectul uman, eliberat de orice dependenta sau constrangere actionala, isi stabileste, implicit sau explicit, propriile scopuri si obiective educationale si isi mobilizeaza adecvat resursele in vederea valorificarii maxime a informatiilor disponibile pentru atingerea finalitatilor si dezideratelor propuse.




Profesorii au, astfel, ca una dintre principalele lor indatoriri, dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor, capacitate care nu apare insa in mod spontan, aceasta fiind produsul unei activitati organizate si de durata in scoala. Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor presupune luarea in calcul si transpunerea in practica a urmatoarelor directii de actiune:

dezvoltarea curiozitatii si instinctului de explorare al elevului prin utilizarea unor strategii didactice activ-participative si prin asigurarea unei proportii corecte intre informatiile de factura declarativa (cunostinte “gata facute”, prezentate in forma lor finita) si informatiile de factura procedurala (care solicita in vederea elaborarii si achizitionarii efort propriu din partea elevului)

dezvoltarea unor strategii si abilitati de munca intelectuala capabile sa conduca la autonomia cognitiva a elevului, recomandandu-se in acest sens a se evita trasarea unor sarcini de tip strict reproductiv sau algoritmic

cultivarea independentei si intereselor elevilor, incurajarea acestora in a explora domeniile de cunoastere resimtite ca fiind in acord cu aptitudinile si aspiratiile lor

educarea vointei elevilor si a capacitatii acestora de a depune un efort constant in vederea realizarii sarcinilor impuse sau autoimpuse

ajutarea elevilor atat in ceea ce priveste organizarea judicioasa a bugetului de timp cat si in constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care elevul a optat

cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a elevului, de estimarea corecta atat a posibilitatilor si limitelor proprii cat si a modalitatilor de surmontare a acestora.

Spre deosebire de educatie, autoeducatia, daca dispune de strategii cognitive adecvate si daca este sustinuta de o motivatie corespunzatoare, constituie principala sursa de actualizare si perfectionare a cunostintelor si abilitatilor individului. Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor este importanta deoarece, daca pana la varsta preadolescentei educatia ocupa o pondere mai mare decat autoeducatia, moment in care pentru un timp acestea devin egale ca importanta si extensie, dupa adolescenta, autoeducatia incepe sa detina, treptat, o pondere semnificativ mai mare decat educatia, permanentizandu-se in timp.

2. Educatia adultilor

In anul 1792, Condorcet spunea ca educatia trebuie sa cuprinda toti cetatenii, indiferent de varsta, asigurand pentru acestia atat facultatea de a-si pastra cunostintele, cat si pe aceea de a dobandi altele noi, iar mai tarziu, in anul 1798, la Nottingham a luat fiinta prima scoala pentru adulti. Daca atunci, in anii imediat urmatori Revolutiei franceze, educatia adultilor avea un caracter compensator, reparator, motivele ce o propulsau fiind preponderent de factura iluminista, in prezent impunerea acestui tip de educatie este dictata de specificul dinamicii societatii contemporane.

In prezent se vorbeste tot mai mult de conceptul de “societate educativa”, societate a carei functionare este dependenta insa de mai multi factori, dintre care amintim existenta unor masuri convergente de stimulare a educatiei permanente, existenta unui necesar de resurse materiale si umane adecvate si existenta timpului fizic disponibil pentru realizarea educatiei adultilor.

Formele de organizare a educatiei adultilor includ:

cursuri de reciclare

cursuri de perfectionare

universitati populare.

Desi importanta, realizarea efectiva a educatiei adultilor se dovedeste a fi in practica o activitate complexa, dificila si pretentioasa, iar considerarea adultului drept un elev la scara mai mare si transpunerea pedagogiei de tip strict scolar la nivelul adultului este sortita esecului din urmatoarele motive:

curiozitatea universala, specifica copilariei, scade, motiv pentru care este necesar ca informatiile transmise sa fie axate cat mai mult posibil pe domeniile de interes ale adultului

puterea de memorare a adultului este mai redusa, ceea ce impune o structurare logica si psihopedagogica optima a volumului de informatii

plasticitatea eu-lui este si ea in scadere, actiunea de modelare a personalitatii dovedindu-se, adesea, extrem de dificila, deoarece adultul se caracterizeaza uneori prin conservatorism, rigiditate si rezistenta crescuta la schimbare

la nivelul adultului, exista convingerea, adeseori indreptatita, ca informatia din scoala este aproape inutila in plan profesional, manifestandu-se o anumita rezistenta fata de sistemul scolar clasic si discursul de tip academic

teoria nu mai poate fi, la acest nivel, disociata de practica, fapt ce impune necesitatea unei permanente dublari a discursului teoretic cu exemple prezentand o relevanta practica autentica

puterea autoritara a profesorului scade, pe de o parte datorita diferentei de varsta adeseori mica intre educator si educat si, pe de alta parte, datorita faptului ca rolurile sociale marcheaza profund personalitatea adultilor.

Recomandam ca solutii posibile pentru desfasurarea optima a educatiei adultilor tactul pedagogic, diplomatia si trezirea si captarea interesului adultului prin modul de prezentare si natura informatiilor transmise. In acest context, demersul instructiv-educativ va fi conceput de o maniera in care relatia ierarhica de tip profesor-elev sa nu devina foarte evidenta, fiind necesar ca profesorul sa fie perceput de catre adult drept consilier pentru anumite teme sau probleme practice si nu ca profesor in sensul strict al cuvantului.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1472
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site