Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

PROBLEMTICA TEORIEI SI METODOLOGIEI INSTRUIRII

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DE LECTIE - CLASA: I, Matematica Adunarea numerelor naturale formate din zeci cu numere naturale formate din unitati
PROBLEMATICA PROIECTARII CURRICULUM-ULUI
Proiect de lectie Clasa a-IX-a fizica - Miscarea rectilinie uniform variata
METODE DE DEZVOLTARE A GANDIRII CRITICE
PROBA DE EVALUARE CLASA I-a
PROBLEMTICA TEORIEI SI METODOLOGIEI INSTRUIRII
PROIECT DIDACTIC Clasa: I A MATEMATICA Adunarea si scaderea numerelor naturale in concentrul 0- 100, fara trecere peste ordin
Puisori din coji de oua
Activitatea profesorului diriginte si consilierului scolar
Conceptul de obiectiv educational

PROBLEMTICA TEORIEI SI METODOLOGIEI INSTRUIRII

1. Conceptul de didactica si evolutia sa

2. Abordarea sistemica a procesului de invatamant



1. Conceptul de didactica si evolutia sa

Una din disciplinele fundamentale, care face parte din „nucleul tare” al stiintelor educatiei, este teoria si metodologia instruirii (T.M.I.), cunoscuta sub denumirea mai veche de didactica.

Didactica se ocupa de studiul procesului de invatamant, ca principala modalitate de realizare a instruirii si educatiei.

Termenul de didactica deriva din termenii grecesti didaskein = a invata, didactikos = instructie,instruire; didasko= invatare,invatamant; didactike= arta, tehnica invatarii. Acest termen a fost impus de Jan Amos Comenius, supranumit „parintele didacticii”, care in lucrarea „Didactica Magna” defineste didactica drept „arta fundamentala de a-i invata pe toti totul”.

In viziunea traditionala conceptul de didactica punea accentul mai ales pe predare si, implicit, rolul profesorului in transmiterea cunostintelor. Potrivit conceptiilor vremii, conform carora „nimic nu este in intelect care sa nu fi fost mai intai in simturi”, sursa principala a cunoasterii este perceptia. Ca atare, conform acestui principiu al filosofiei empiriste, alaturi de psihologia asociationista (care punea la baza cunoasterii senzatiile care prin asocieri de diverse tipuri dadeau nastere ideilor) invatarea era explicata destul de simplist,  prin intermediul asociatiilor, avand la baza stimulii externi. Elevul era vazut ca un simplu receptor de informatii.

Didactica moderna, aparuta sub impactul dezvoltarii psihologiei si sociologiei, care afirma rolul actiunii in invatare, aduce in prim plan atat profesorul cat si elevul. Accentul se muta pe interactiunea profesor-elev in cadrul actiunii de predare-invatare. Iata o evolutie de la viziunea simplista a predarii-invatarii ca transmitere-asimilare de cunostinte la actiunea de dirijare a invatarii

Didactica postmoderna, dezvoltata sub influenta constructivismului, impune o alta paradigma asupra predarii, invatarii si evaluarii. Este vorba despre paradigma existential-umanista asupra educatiei.

Unele dintre consecintele acestei paradigme sunt descrise pe larg de catre    E.Paun intr-un capitol intitulat sugestiv 'O lectura a educatiei prin grila postmodernitatii' (4,pp.l9-20) Acestea sunt:

 ' - revalorizarea dimensiunii subiective a actului educational

- educatia centrata pe elev in calitate de persoana cu caracteristicile sale specific-    diferentiatoare

-  relatia educationala este vazuta ca o interactiune cu o dimensiune simbolica si
interpretativa dominanta, o relatie in care profesorul si elevul sunt ' constructori'
de sensuri si semnificatii si care genereaza si se bazeaza pe o puternica investitie
cognitiva ar si afectiva. () Profesorul nu lucreaza asupra elevilor, ci cu elevii si
pentru acestia, pare a fi mesajul esential al orientarilor postmoderniste in educatie

-  o noua modalitate de abordare a curriculumului, abordarea in termeni de cultura,
care pleaca de la analiza contextelor culturale in care se structureaza si se
institutionalizeazacurriculum-ul.

-  contributii interesante in ceea ce priveste traspozitia didactica ( avem de-a face
cu un curriculum 'construit' si reinventat de profesor si elevi intr-un proces de
negociere cotidiana)'

Asadar, postmodernizarea scolii pare a fi una dintre solutiile posibile de a face scoala mai atractiva pentru elevi, propuse de specialistii romani, C.Cucos, E.Paun.

Postmodernizarea scolii este o solutie daca luam in considerare faptul ca acest curent pune in centrul tuturor preocuparilor individul, insa nu un individ abstract, ideal, rupt de realitatea in care traieste , ci un individ concret cu dificultatile si realizarile sale. In acord cu acestea si scoala trebuie sa raspunda cerintelor individului.

Ideea este surprinsa foarte bine de E. Paun:'putem vorbi de o reintoarcere a individului ca actor in spatiul social si o resurectie a elevului in calitate de persoana cu caracteristicile sale specific-diferentiatoare ce trebuie valorizate maximal, constituie dimensiunea dominanta a pedagogiei postmoderne'. (6, p.20)

Trebuie sa remarcam si faptul ca, in didactica postmoderna cele trei procese fundamentale:predarea, invatarea si evaluarea sunt vazute ca parti ale unui continuum. Evaluarea nu mai apare ca un proces distinct, „rupt ” de invatare sau predare, ci este o insotitoare permanenta a celor doua procese.

Aceasta trecere in revista de la didactica traditionala la cea postmoderna evidentiaza evolutia conceptului de didactica, evolutie care surpinde deschiderile si semnificatiile ample pe care le-au capatat de-a lungul timpului procesele fundamentale (predarea, invatarea, evaluarea) ale invatamantului, actorii principali (elevul si profesorul) si insusi conceptul de proces de invatamant.

2. Abordarea sistemica a procesului de invatamant

            Conform dictionarului de pedagogie procesul de invatamant este definit ca fiind „principalul subsistem al sistemului de invatamant specializat in proiectarea  si realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice si concrete, operationalizabile la nivelul activitatilor didactice/educative desfasurate de regula,in mediul scolar”(p.302)

            Caracteristicile generale ale procesului de invatamant se evidentiaza prin analiza actiunii educationale :

  1. interactiunea subiect-obiect
  2. unitatea informativ-formativ
  3. autoreglarea

a. Prima caracteristica (interactiunea subiect-obiect), proiectata si realizata la nivelul relatiei de comunicare dintre emitator-cadrul didactic si receptor – elev, presupune construirea unui repertoriu comun, operational in interiorul actiunii educationale, care asigura: intelegerea cognitiva a mesajului, acceptarea sa afectiv-motivationala, provocarea reactiei comportamentale a elevului la nivel actional si atitudinal.

b. Unitatea informativ-formativ vizeaza legatura functionala existenta intre continutul actiunii didactice si efectele psihologice ale continutului actiunii didactice (implica valorificarea pedagogica a cunostintelor stiintifice)

Saltul de la cunoasterea stiintifica (predominant informativa) la cunoasterea pedagogica (predominant formativa) se face respectand urmatroarele conditii:

-         asigurarea autoritatii epistemice  a continutului care urmeaza sa fie predat-invatat-evaluat

-         asigurarea legaturilor functionale intre cunostinte, in termenii limbajului natural, propriu fiecarei varste scolare

-         asigurarea calitatilor tipice „explicatiei educationale” (un tip de comunicare pentru altul), care nu poate face abstractie de receptor in vederea transformarii calitative a personalitatii acestuia.

c. autoreglarea actiunii didactice angajeaza realizarea permanenta a circuitelor de conexiune inversa necesare intre calitatea rasounsului elevului si calitatea activitatii cadrului didactic.

Specificul abordarii sistemice a procesului de invatamant

Sistemul in sens larg poate fi definit ca ansamblu de elemente aflate in interactiune, cu anumite proprietati ireductibile la partile sale componente. Cunoscand componentele si interactiunile dintre acestea putem anticipa, controla si optimiza rezultatele.

Abordarea sistemica a procesului de invatamant atrage atentia asupra faptului ca procesul de invatamant este un proces dinamic, complex. Cunoasterea componentelor si a interactiunilor sale conduc la optimizarea actiunii didactice, asigurand coerenta si eficienta functionala. Cu alte cuvinte analiza sistemica a procesului de invatamant „permite tuturor celor care lucreaza intr-o situatie complexa de descris sa perceapa disfunctiile,sa ia in considerare diferitele niveluri ale realitatii sociale si institutionale. Intr-un alt sens, aceasta metoda permite celui care actioneaza sa stapaneasca, atat cat este posibil, transformarile in lant pe care le declanseaza si sa masoare efectele” (apud. UNESCO, Cucos p.279)

Procesul de invatamant poate fi definit ca ansamblu complex de componente aflate in interactiune dinamica, deliberat proiectat si structurat si care functioneaza ca un tot unitar in raport cu anumite obiective instructiv-educative dinanite precizate.(didactica,p.28)

Componetele procesului de invatamant:

-         obiectivele

-         subiectii sau agentii actiunilor

-         principiile didactice

-         continuturile

-         procesele de predare,invatare,evaluare

-         metode si procedee utilizate

-         resurse materiale



-         formele de organizare ale activitatii

-         relatiile interumane

-         timpul scolar

-         mediul fizic scolar

-         contextul

-         conexiunea inversa

Fiecare proces de invatamant are o configuratie aparte data de structurarea diferita a componentelor mai sus amintite.

Aceste componente pot fi analizate din perspectiva sistemica ca variabile de „intrare” si variabile de „iesire”.

Functionalitatea sistemului este caracterizata de modul de trasformare a variabilelor de intrare in variabile de iesire. Acest lucru se realizeaza prin intermediul proceselor de predare si invatare care leaga cele doua fluxuri si faciliteaza transformarile urmarite, adica obtinerea produsului final.

Resurse valori:                                   Procesualitatea                              Rezultate

-obiective                           activitatilor de:                             - cognitive

- continuturi                      - predare                                        - psihomotorii

- informatii(psiho              - invatare                                      - afective

pedagogice)                       -evaluare                                       -competente

Resurse umane                               - strategii didactice                      -calitati si trasaturi

-  elevi                                          - stiluri de invatare si                      de personalitate

- personal didactic                          predare                                          - aptitudini

Resurse materiale                         - relatii interumane si                      - moduri de

-spatiul scolar                                 sociale                                           comportare

-dotare tehnico-materiala              -norme, reguli

- timp scolar

      Resurse externe

-influente ale mediului

             socio-cultural                                           

Schema globala a sistemului “proces” de instruire (Cerghit,p.176)

Predarea – componenta esentiala a procesului de invatamant

1. Conceptul de predare si evolutia sa

2. Formele predarii

3. Factori determinanti ai predarii eficiente

1. Conceptul de predare si evolutia sa

I.Cerghit surprinde foarte sugestiv faptul ca predarea este si astazi activitatea definitorie pentru cadrul didactic “bucurandu-se de prioritate si valoare decisiva in ansamblul tuturor celorlalte atributii caracteristice personalului din invatamant; prin complexitatea si bogatia aspectelor sale modelatoare, ea se legitimeaza ca “nucleul dur” ce da substanta intregii activitati didactice”(Cerghit,p.226)

In acceptiunea traditionala, prin a preda se intelegea  a transmite, a oferi, a da, a transfera cunostinte. In aceasta viziune traditionala, accentul cade pe profesorul care preda (ii invata pe altii) si elevii care recepteaza si sunt modelati de catre professor. Observam ca si invatarea este, in aceasta acceptiune tot un process de asimilarea, de preluare a unor cunostinte din exterior.caracterul acesta dirijist al invatarii adus chiar la definirea predarii ca “actiunea de dirijare a invatarii”

Momentul decisiv in redefinirea predarii, arata autorul mai sus citat, il constituie “trecerea de la pedagogia transmiterii la asa-zisele pedagogii active si constructive, ceea ce marcheaza o rasturnare de optica in practicile invatamantului”. In aceasta noua acceptiune   predarea este vazuta din perspectiva invatarii. “De aici inainte, predarea capata conotatii noi in functie de modurile diferite in care profesorii isi reprezinta invatarea si reusita invatarii, dar si in functie de cerintele si cultura comunitatilor pe care le deservesc.” (Cerghit, p.228)

Predarea este vazuta ca:

-         transmitere sau prezentare de cunastinte si experinte (tehnici) de actiune (sensul traditional)

-         act de comunicare sau intercomunicare

-         dirijare a invatarii

-         structura actionala generativa de invatare

-         oferta de experinete educationale si organizare a acestor experiente

-         mediatie a invatarii – ca interventie asupra continuturilor in vederea apropierii acestora de subiectii invatarii si ca interventie asupra mintii respectivilor subiecti sau modelare a comportamentelor acestora in scopul apropierii lor de materia noua

-         organizare a situatiilor de invatare (aconditiilor sau mediului de invatare)

-         procedura strategica, combinatie de cai (metode) prin care o persoana le indeamna pe altele sa invete

-         gestiune a invatarii (abordare managerial, integratoare)

-         interealtie (interactiune) comportamentala

-         exercitare de roluri (functii didactice)

-         instanta decizionala

-         formare (solicitare, exersare si dezvoltare) ceea ce marcheza o tendinta a unei treceri de la informatie la formtie

Toate aceste acceptiuni ale predarii evidentiaza evolutia conceptului de predare nuantarea si deschiderea sa spre evolutiile din domeniul psihologiei invatari.

            In cele ce urmeaza vom analiza unele dintre cele mai reprezentative acceptiuni ale predarii.

            Una dintre acceptiunile predarii este cea de predarea-ca act de comunicare

Etimologic, termenul „comunicare” provine din latinescul communius (comun, care inseamna) „a face in comun, a pune in comun, a impartasi, a participa la intretinerea a ceea ce este comun”. Cu alte cuvinte comunicare este o relatie de schimb, un schimb de informatii, de opinii, de idei, de atitudini etc.

Comunicarea didactica este o forma particulara a comunicarii educationale si reprezinta „modalitatea de vehiculare a unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica asistata” (M. Iacob,p.237)

Tipuri de comunicare umana: caracteristici, relatii

M. Iacob prezinta urmatoarele tipuri de comunicare:

a. in functie de parteneri:

   - comunicare intrapersonala




   -  comunicare interpersonala

    -  comunicare in grupul mic

    -  comunicare publica

b. in functie de statutul interlocutorilor.

    - comunicare verticala

    - comunicare orizontala

c. in functie d efinalitatea actului comunicativ:

    - comunicare incidentala

    - comunicare subiectiva

    - comunicare instrumentala

d. in functie de codul folosit

    - comunicare verbala

    - comunicare paraverbala

    - comunicare nonverbala

   -  comunicare mixta

e. in functie de natura continutului

    - comunicare referentiala – vizeaza transmiterea unor adevaruri stiintifice sau de alta natura

    - comunicare operational-metodologica –vizeaza intelegerea unui adevar, modul in care trebuie operat cu acel adevar pentru a fi admis sau respins

    - comunicare atitudinala care valorizeaza informatiile transmise

Specificul comunicarii didactice surprins de I. Neacsu (pp.201-205) consta in:

-         Este centrata pe dimensiunea cognitiva si cea explicativa

-         Este structurata conform unei logici pedagogice fara a se neglija criteriul stiintific si fara a se incalca logica stiintei.(vezi conceptul de transinformatie didactica!)

-         Cunoaste fenomenul de redundanta

-         Se realizeaza prin combinarea in mod curent a comunicarii orale cu cea scrisa

-         Poarta amprenta particularitatilor de personalitate ale cadrului didactic

Comunicarea didactica include in structura ei urmatoarele componente (Cerghit,pp.52-58):

-         Subiectii sau participantii la actiune, adica un emitator care indeplineste functia de transmitere, in sensul cel mai larg al cuvantului, profesorul si un receptor, elevul (cursantul). De obicei distinctia dintre receptor si emitator este relativa, deoarece in schimbul de informatii fiecare partener indeplineste ambele roluri.

-         Mesajul sau continutul, adica ceea ce face obiectul transmiterii si receptarii, de care se leaga ceea ce sunt profesorii si elevii, ceea ce ii caracterizeaza. Continutul, cu specific didcatic, detine un rol central in comunicare. El reprezinta o informatie structurata dupa anumite legi epistemologice, logice, sintactice, pedagogice. Continuturile se disting prin:

1.      natura subiectului de tratat (domeniul despecialitate)

2.      modul de structurare si prezentare a informatiei

3.      sensul, simplu sau complex, pa care il presupune

4.      incarcatura motivationala

-         Intentiile sau finalitatile comunicarii (scopuri, obiective pedagogice). Din acest punct de vedere, comunicarea didactica este o relatie cu dubla finalizare: una cognitiva (de construire a sensului aceea ce elevii asculta, citesc, vad) si alta formativ-educativa (efect al faptului ca elevii gandesc, vad, citesc)

-         Suportul material al mesajului, format dintr-un cod transmisibil, de care se leaga actele de codare si decodare indispensabile comunicarii mesajului. A coda presupune transformarea in semne adecvate (cuvinte, simboluri matematice, grafice etc) ideile, gandurile si trairile care se intentioneaza a fi impartasite elevilor. Competenta comunicativa didactica presupune ca profesorul sa detina un cod de comunicare pedagogica cat mai bine pus la punct. Elevii trebuie sa decodeze informatia. Pentru eficienta comunicarii trebuie ca atat profesorul cat si elevii sa detina coduri comune.

-         Forme sau modalitati de prezentare a continutului. Comunicarea in clasa este complexa,totala, variata, combinand forme,tipuri si mijloace de comunicare diferite; este formala (planificata) si informala, uneori explicita si implicita, directa si indirecta (prin intermediul inregistrarilor,imprimatelor), verbala si neverbala, in acelasi timp.

-         Canalul de comunicare. Informatia poate fi transmisa pe cale verbala, oral-vozuala sau combinata.

-         Factori perturbanti. Acestea sunt obstacole de natura sa provoace unele deformari, distorsiuni sau interferente.exista mai multe tipuri de perturbatii:

               - fizice (acustica slaba,zgomote din afara)

               - fiziologice (auz defectuos, vedere defectuoasa)

               - psihice (prejudecati, erori de judecata)

               - semiotice (cand elevii nu prind exact intelesul celor comunicate, de obicei cand profesorul vorbeste intr-o limba straina)

-         Cadrul psiho-social,fizic si temporal de tip scolar.

-         Feed-back-uri- informatii care se intorc de la receptor la emitator. Acestea pot fi pozitive, de confirmare, care semnaleaza ca totul decurge normal, sau negative sesizand ca trebuie modificari in comportamentul de comunicare.M. Gamble si T.K.gmble definesc feed-back-ul drept “toate mesajele verbale si nonverbale pe care o persoana le transmite in mod constient sau inconstient ca raspuns la comunicarea altei persoane” (Panisoara,p.51)

Detrminante esentiale ale feed-back-ului (importante mai ales in relatia profesor-elelv)

·        Feed-backul, ar trebui sa se bazeze pe increderea intre emitator si receptor

·        Ar trebui sa fie mai degraba specific decat general, sa se bazeze pe exemple concrete

·        Sa fie oferit la timpul in care receptorul pare  fi gata sa-l accepte

·        Sa fie verificat privitor la ceea ce receptorului I separe a fi valid: emitatorul poate cere receptorului sa reformuleze si sa reproduca feed-back-ul, pentru a intelege ceea ce receptorul a vrut intr-adevar sa exprime

·        Feed-back-ul trebuie sa includa acele lucruri pe care receptorul sa fie capabil sa le faca.

-         Efectele, influentele pe care comunicarea le are asupra elevilor. Comunicarea didactica este purtatoare de efcte: cognitive (achizitii de cunostinte, de operatii si strategii rezolutive), afective (dezvoltarea unor trairi afective, impresii, interese, sentimente, reactii atitudinale), comportamente sociale (dezvoltarea unor conduite participative, de cooperare, de responsabilitate si decizie)

H.C.Lindgren distinge trei moduri tipice de comunicare :

a. comunicare unidirectionata bazata pe dominarea profesorului

b. comunicarea bidirectionata in care vorbeste atat profesorul cat si elevii.

c. comunicarea multidirectionala, atunci cand se adauga si comunicarea dintre elevi sau grupurile de elevi.

Competenta de comunicare a profesorului.

Eficienta comunicarii depinde in mare masura de competenta comunicativa a emitatorului si receptorului. Daca scoala este un spatiu al comunicarii, dupa cum se exprima I. Cerghit,  inseamna ca aici trebuie sa exista si o anumita „cultura a comunicarii”, care formeaza competente de comunicare.

Dominanta comunicarii orale in scoala a fost recunoscuta de numerosi specialisti in stiintele educatiei, astfel incat se poate vorbi despre o regula a acestei comunicari, regula exprimata de N.A.Flanders, cunoscuta sub numele de regula celor doua treimi. Conform acestei reguli, in majoritatea claselor se vorbeste 2/3 din timp, din acesta 2/3 vorbeste profesorul, iar 2/3 din acesta consta in influenta directa .



Datorita importantei comunicarii, cadrul didactic trebuie sa posede la un nivel inalt de dezvoltare competente de comunicare. In caeste competente de comunicare intelegem: (Cerghit, pp.72-73)

-         abilitate de a folosi cunostintele de limba  in scopul de a afirma ceva, a explica, a clarifica, a intreba, a analiza, a interpreta, a cere

-         abilitate de a construi structuri gramaticale corecte si de ale utiliza efectiv in comunicarea didactica

-         abilitate de a integra in contextul comunicarii factori cognitivi, afectivi, volitivi

-         de a avea cunostinte despre derularea, constructia  si functionarea logica a comunicarii orale si scrise de tip argumentativ

-         a avea cunostinte despre rolul gesticii, mimicii al tacerii, oportunitatea zambetului etc.

-         Din perspectiva socio-lingvistica, ca participare reusita la viata clasei, competenta comunicativa presupune, dupa D. Hymes , nu numai priceperea de a expune oral si de a asculta, ci si o intelegere a intrebarilor si oportunitatilor: Cand ? Unde? Cu cine? Despre ce? In ce mod?  sa utilizeze limbajul.

Nu mai putin importanta este si competenta comunicationala a elevilor, care trebuie formata si care implica :

-         promovarea competentei ortografice

-         formarea deprinderii si tehnicii de a se exprima oral si de a asculta

-         promovarea unei atitudini active in cursul receptarii mesajelor incat elevul sa se poatea afoirma ca producator de sens

-         imprimarea dorintei de a invata in permanenta sa comunice cu altii, cu grupul .

Optimizarea comunicarii didactice se poate realiza prin utilizarea feedback-ului. In rglarea propriului comportament profesorul tine cont de raspunsurile, reactiile elevilor: mimica, gestica, intrebarile pe care eii leridica.

            In afara de feed-back-ul direct rezultat din relatia directa cu clasa de elevi, trebuie tinut seama si de feed-back-ul indirect, feed-back-ul colateral, de care poate beneficia clasa de elevi. De exemplu, atunci cand profesorul vorbeste cu unul-doi elevi, prin efectul de contagiune, intreaga clasa beneficiaza de interactiunea profesor –elev.

2. Formele predarii

I.Cerghit prezinta si analizeaza principalele forme ale predarii: frontala, grupala sau colectiva, microgrupala sau pe echipe, duala sau in perechi, individuala si mixta.

Predarea frontala, traditionala, utilizata cu precadere la varste scolare mari, se bazeaza pe lucru cu toti elevii la un nivel mediu de performanta. Desi elevii urmaresc toti aceleasi scopuri , aceasta nu reprezinta comunitatea de scopuri.

Avantajele acestei forme ale predarii tin mai ales de faptul ca predarea frontala ofera elevilor posibilitatea de a obtine cunostinte fundamentale, sau sinteze privind anumite puncte de vedere, intr-un mod rapid si efficient.de asemenea este indicata in cazul cand se doreste “efectuarea unor demonstratii, sensibilizarea si castigarea adeziunii pentru o idée, ori atunci cand se cauta modelarea unor opinii si atitudini prin abordarea unor teme cu profund character emotional-educativ”(Cerghit,p.250)

Principalele limite ale acestei forme de predare sunt reprezentate de:

-         dominanta profesorului, ofera slabe prilejuri de interactiune intre elevi care raman izolati

-         nu exista o tratare diferentiata a elevilor, aparand riscul nivelarii realizarilor scolare

Predarea colectiva (pe clase de elevi). Spre deosebire de predarea frontala in predarea pe clase de elevi se obtine comunitatea de scopuri deoarece clasa de elevi se caracterizeaza prin scopuri commune, prin interdependente intre elevi care sunt generatoare de experiente de invatare.

Mai trebuie amintit si faptul ca in gruul clasa apar interactiuni cu efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii elevilor.

Limita acestei forme de predare se refera la aceeasi tendinta de uniformizare, a tratarii putin diferentiate a elevilor.

Predarea pe microgrupuri incepe sa fie tot mai mult folosita azi, deoarece se considera ca spiritul de echipa, cooperaraea, intelegerea si accepatarea celuilalt sunt atitudini indispensabile lumii in care traim.acesta este un prim argument de natura social-practica, pentru care si in scoala trebuie utilizata aceasta forma de predare-invatare.

            Un alt argument de natura pedagogica care pledeaza pentru munca in grup, tine de faptul ca “invatarea prin cooperare ”, care presupune realizarea in comun a unor proiecte, realizarea  a dezbaterilor , a unor jocuri de rol, contribuie  in mod semnificatv la eficienta invatarii.

Predarea ca lucru in doi sau in perechi urmareste incurajarea elevilor sa se ajute unii pe altii, acordandu-si asistenta.

Forma individuala de activitate pune accentual pe munca independenta, fara supraveghere directa si consultanta din partea profesorului. Aceasta forma de activitate este sustinuta de argumente psihologice, psihologice si pedagogice.

Psihologic vorbind, invatarea este prin natura ei individuala. Invatarea este conditionata de ritmul individual de dezvoltare, de experinete si atitudini specifice individului.

Din punct de vedere social vorbim tot mai des de necesitatea afirmarii individului  cu toate potentialitatile sale: memorie, gandire, imaginatie, creativitate dar si sentimente, valori atitudini.

Din punct de vedere pedagogic, un interes major cunoaste instruirea personalizata, ca modalitate de a rasounde tuturor elevilor luati ca individualitati.

Forme mixte de predare. Aceasta forma este cea mai frecvent utilizata in invatamantul de azi. Aceasta deoarece, constientizandu-se faptul ca fiecare forma de predare prezinta atat avantaje cat si dezavantaje, se incearca combinarea adecvata a formelor predarii pentru a se obtine cele mai bune rezultate.

3. Factori determinanti ai predarii eficiente

Cei mai influenti factori asupra predarii ar fi:

a.       personalitatea profesorului

b.      calitatea procesului de process

c.       cultura proprie asupra procesului predarii

d.      factorii sociali

Personalitatea profesorului a facut obiectul de studiu a numeroase cercetari, prin care s-a incercat sa se determine in ce masura “personalitatea profesorului este o variabila cauzala, responsabila de reusita sau nereusita invatarii”.(Cerghit,p.255)

Majoritatea studiilor demonstreaza faptul ca profesorul prin comportamentele si atitudinile sale, prin empatia si relatiile cu elevii, influenteaza nu numai rezultatele invatarii dar si comportamentele, atitudinile elevilor.

Ausubel si robinson arata ca afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalitatii care poate fi pusa in corelatie stransa cu randamentul invatarii la elevi.astfel, “profesorii cu personalitati afectuoase tind sa fie apreciati mai favorabil de catre inspectori, directori scolari si de catre alti observatori”.

De asemenea un alt autor, Cogan, arata “afectiunea profesorului coreleaza in mod semnificativ cu volumul de munca realizatde elevi, cu interesul lor pentru stiinta in general” (Cerghit,p. 256)

A.E.Bergin ajunge la concluzia ca profesorii eficienti sunt cei prietenosi, veseli, intelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva, cei care intretin relatii personale bune; iar dupa Ausubel cei plini de viata, stimulatori,inventivi si entuziasti fata de materia pe care o predau.

Exista si studii care evidentiaza faptul ca influenta personalitatii profesorului asupra rezultatelor elevilor tin mult si de caracteristicilor elevilor. Astfel, cercetarile efectuate de H. Brener arata ca “elevii dotati depind in mai putina masura de talentul metodic (didactic) al profesorului, pentru ei fiind important,in primul rand, stimulentul intelectual, competenta profesorului in specialitatea pe care o preda, daruirea acestuia fata de materia sa.” (Cerghit,p.257)

Concluzia:intre personalitatea profesorului si performantele elevilor nu se instituie neaparat o relatie strict lineara, de o maniera care sa ne indreptateasca sa consideram personalitatea acestuia drept o variabila strict cauzala, ci mai degraba una moderatoare.

Calitatea procesului de instruire. Aici sunt incluse: claritatea, natura intrebarilor, caracterul organizat, coerenta comportamentelor didactice, ingeniozitatea utilizarii materialelor,interesul, entuziasmul in predare, gestiunea timpului etc.

Decisiva in aceasta privinta este competenta profesional-didactica a profesorului.importante:

-         competenta stiintifica (de specialitate sau academica), adica modul in care profesorul isi reprezinta materia d epredat

-         competenta psiho-pedagogica: capacitatea de percepere a situatiilor de invatare, cunoasterea disponibilitatilor mentale ale elevilor, abilitatile didactice, stilurile de predare, claritatea si expresivitatea comunicarii.

Cultura proprie asupra procesului predarii se refera la cunostintele si convingerile personale, sistemul de valori. Conceptia proprie asupra predarii, intelepciune apractica acumulata in timpcare il determina sa constientizeze si sa imbunatateasca tot timpul propriile comportamente specific didactice.

Influenta variabilelor din context tin de: mediul scolar propriu-zis cu multimeasubvariabilelor sale: nivel de cerinte, materia de predat, clasa de elevi, resursele scolii, ambianta colegiala, autoritatea directorilor.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1136
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site