Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Notiunea de invatare

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONTINUTURILE INVATAMANTULUI
PREDAREA
PLANIFICAREA ORELOR DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA
PROIECT DE LECTIE Clasa : a V – a Informatica - Unitatile de discuri
SUBIECTELE DATE LA FAZA LOCALA A OLIMPIADEI DE MATEMATICA VASLUI – FEBRUARIE 2006
PROIECT DE ACTIVITATE - Terapie educationala complexa si integrata
PLANIFICARE CALENDARISTICA LIMBA SI LITERATURA ROMANA CLASA A IX-a
METODOLOGIA INTERVENTIEI INSTRUCTIV-EDUCATIVE STRATEGIA DIDACTICA: METODE SI PROCEDEE DIDACTICE
Organizarea eficienta a colectivului de elevi pentru predarea disciplinei Biologie
FISE DE EVALUARE CLASA I: MATEMATICA, LIMBA ROMANA

Notiunea de invatare

1.1. Definire, sensuri.




Fiinta umana, ca sistem deschis, autocinetic si autoreglatoriu, se afla in permanenta interactiune cu ambianta sociala si materiala, cu semenii, cu natura pe care o cultiva, cu situatiile pe care le stapaneste, provoaca, anticipeaza, rezolva, precum si cu sine insusi in autoconducere, autoinstruire si autoeducatie. Tot ceea ce se supraspune peste reactivitatea spontana si innascuta devenind, prin repetare sau intarire, o achizitie cu caracter de relativa permanenta poate fi socotit, in termeni generali, ca invatare.

In timp ce pedagogia priveste invatarea mai ales ca proces dirijat si desfasurat in scoala pentru generatia in formare, psihologia o abordeaza ca manifestare psiho-comportamentala, atat la animale cat si la om, scotand in relief legitatile ei cele mai generale, dar si cele particulare, intalnite in procesul formarii continue.

Cei mai multi specialisti in probleme de psihologia invatarii sunt de acord ca, in acceptiunea ei cea mai larga, invatarea reprezinta dobandirea de catre individ a unor noi forme de comportament, ca urmare a repetarii situatiilor sau a exersarii. Deci, invatarea este procesul prin care se alcatuieste, se schimba, evolueaza programarea comportamentala a organismelor in decursul dezvoltarii individuale; invatarea este aceea care permite ca, pe o anumita baza ereditara, sa se constituie noi mecanisme de adaptare ale individului, de a dobandi noi informatii si operatii, de a stabili noi tipuri de interactiune cu ambianta.

Multe din activitati sunt considerate ca ilustrand invatarea: insusirea unui vocabular, memorarea unui poem sau invatarea scrisului. Alte activitati nu apar, insa, la prima vedere ca rezultat al invatarii, dar, daca vom reflecta asupra lor, ne vom da usor seama ca pot fi usor clasificate ca atare. Printre acestea sunt: insusirea unor prejudecati sau preferinte, unele atitudini sociale, idealuri sau diversele deprinderi necesare in relatiile cu semenii. Mai exista si alte activitati a caror insusire nu este de obicei considerata drept un profit ori o imbunatatire din cauza ca utilitatea lor, daca exista, nu este usor de demonstrat; printre acestea sunt ticurile, manierismele, gesturile.

Desi suntem tentati sa definim actul invatarii ca pe un proces de perfectionare realizat in cadrul practicii sau de achizitie ca urmare a unei experiente, ne dam foarte bine seama ca unele acte ale invatarii nu inseamna perfectionare, iar altele nu duc la rezultatele dorite. Totusi, a fost acceptata urmatoarea definitie, in conformitate cu conceptia lui Hilgard si Bower (1974): invatarea este procesul prin care o anumita activitate ia nastere ori se transforma, reactionand la o situatie, cu conditia ca esenta schimbarii sa nu poata fi explicata pe baza maturizarii organismului, a tendintelor innascute de a raspunde sau a altor stari temporare.

Asadar, nu toate implicatiile post native ale comportamentului sunt derivate ale invatarii. Toate organismele cunosc un proces de crestere, de implinire a functiilor, de maturizare; acestea, desigur, influienteaza comportamentul, cel putin pentru faptul ca si sistemul nervos se maturizeaza. Prin maturizare, in diverse etape, apar diferite posibilitati de evolutie comportamentala; dar maturizarea este conditionata nu numai de programa ereditara, ci si de invatare. De exemplu, fara o prima maturizare motorie nu este posibil mersul, dar prin exersarea acestuia se accelereaza maturizarea functionala a aparatului osteomuscular.

Daca animalele nu depind de invatare in definirea lor ca reprezentante ale unei specii, pentru formarea personalitatii umane, decisive sunt existenta sociala si culturalizarea realizate prin invatare, atat spontan cat si dirijat. Particularitatile invatarii la om sunt determinate de faptul ca el traieste si se dezvolta in societate, ca experienta individuala pe care o dobandeste este si trebuie sa fie in concordanta cu mediul social. Echipamentul nativ al individului este destul de redus in raport cu achizitiile din timpul vietii. La animal aceste achizitii sunt ancorate in prezent, in timp ce la om ele provin si din trecut, din practica sociala, ceea ce face ca fiecare generatie sa urce cu o treapta in cunoasterea si stapanirea realitatii. Omul isi insuseste aceste date ale experientei sociale prin intermediul comunicarii verbale, ceea ce face ca aceasta experienta sa devina un bun personal, o achizitie a individului.



Considerata psihologic, invatarea este modalitatea de asimilare a cunostintelor si de formare intelectuala, emotionala si volitionala, de elaborare a deprinderilor, a constiintei si comportamentului social cult. Invatarea este modalitatea de constituire a personalitatii umane si nu numai de constituire, dar si de mentinere, de regenerare, pentru ca, daca invatarea inceteaza, personalitatea se dezagrega. Este ceea ce se intampla cu cei lipsiti de experienta sociala.

Din incercarile de definire mentionate, putem concluziona ca invatarea poate fi privita:

-ca rezultat, in cazul in care ea se exprima in termeni de cunostinte, priceperi, deprinderi, obisnuinte, familiarizare, aclimatizare, adaptare etc;

-ca proces, in care caz referirea se face, mai ales, la mecanismele care-l conditioneaza si la depasirea insasi a fenomenului, exprimat in termeni de insusire, asimilare, modificare, restructurare, intarire, etc;

-ca actiune operationala dirijata pedagogic sau independenta, individuala sau colectiva, in care termenii sunt predare, instruire, exersare, autoinstruire, verificare, examinare, putandu-le asocia tehnicile si metodele adecvate materialului de invatat si subiectului care invata.

Evenimentele invatarii

Sunt reprezentate de:

-cineva care invata; la acest eveniment esentiale sunt organele de simt, sistemul nervos central si musculatura sa. Fenomenele din mediul exterior afecteaza simturile celui care invata declansand anumite inlantuiri de impulsuri nervoase care sunt organizate de sistemul sau nervos central, mai ales la nivelul scoartei. Aceasta activitate nervoasa se desfasoara intr-o anumita succesiune sau dupa anumite modele ce modifica natura procesului intern de organizare, efect desemnat drept invatare. In final, activitatea nervoasa se exprima prin actiune, aceasta putand fi observata ca miscare a muschilor ce executa diferite tipuri de raspunsuri;

-evenimentele care stimuleaza organele senzoriale ale celui ce invata sunt cunoscute sub denumirea generica de situatie stimul;

-actiunea rezultata din stimulare si din activitatea nervoasa care-i urmeaza acesteia se numeste raspuns; raspunsurile fiind descrise in functie de natura si amplitudinea modificarilor produse in comportament, ele sunt denumite performante.



Procesul invatarii are loc numai atunci cand situatia-stimul il influienteaza pe cel care invata in asemenea masura, incat performanta acestuia se modifica intre momentul dinainte si cel dupa trecerea lui prin situatia respectiva.

Atat Pavlov si discipolii sai cat si Skinner defineau procesul invatarii ca 'o modificare a raspunsului organismului la stimulii externi sau interni care se instaleaza in urma unei activitati practice, a experientei acumulate, sau prin observatie'. Cand stimulul si raspunsul sunt de mai mare complexitate, avem de-a face cu elemente de comportament.

Conditionarea, privita de Pavlov la animalele superioare ca o conexiune temporara intre doua zone ale scoartei cerebrale, este interpretata astazi, in sens mai cuprinzator, ca expresie a plasticitatii, proprietate fundamentala a fiecarui neuron. S-a experimentat si demonstrat pe animale inferioare ca masura in care un neuron raspunde la un stimul de intensitate data depinde de faptul daca a mai fost sau nu stimulat in prealabil. Si la animalele superioare mesajul nervos, generat de actiunea stimulului si transmis de-a lungul complexelor circuite neuronale, este in masura sa modifice capacitatea de raspuns a acestora la stimulii ulteriori. Se poate, deci, presupune ca: procesul de invatare consta in modificari fizico-chimice neuronale, produse in urma conditionarii.

Un mare interes prezinta conceptia expusa de Ungar in 1968 cu privire la invatare si memorie. Ideea ca la nastere creierul tuturor mamiferelor este deplin format si pe scoarta acestora ar exista sinapse profunctionale inactive, iar in procesul invatarii, sub actiunea stimulului, are loc o inducere a sintezei unor peptide, denumite de ungar 'conectori sinaptici', care transforma sinapsele profunctionale in functionale, deschide noi perspective procesului invatarii. Ungar si, dupa el Domagk, Zippel si Mihailovič au reusit sa izoleze asemenea peptide din creierul animalelor carora li sau elaborat anumite conditionari. Animalele 'naive' carora li s-au injectat extractele izolate au realizat, la stimuli corespunzatori, performante de invatare mult superioare fata de al martorilor injectati cu peptide de creiere neinstruite.

Pe o cale diferita, dar ajungand la rezultate complementare, au mers biochimistii Katz si Hyden care au emis si au verificat ideea ca molecula informationala de acid ribonucleic, ARN ar fi matricea depozitarii informatiei in sistemul nervos central, deci principalul vehicul genetic al procesului de invatare.

Astazi exista un acord unanim asupra faptului ca molecula biologica, suport al informatiei, este o proteina si nu ARN. Proteinele, cu deosebire cele din membrana neuronala, se pot modifica reversibil, in fractiuni de miimi de secunda, sub raportul orientarii spatiale, la excitatia membranei sub actiunea stimulului sau impulsului nervos. Procesul este denumit transconformare. Proteinele astfel modificate sunt purtatoare de informatie.

Tiparul memoriei de durata a procesului de invatare este inscris in acidul dezoxiribonucleic -AND nuclear, iar depozitarul acestuia este ARN-ul. Biochimistii presupun ca moleculele eliberate in procesul de excitatie declanseaza copierea unor genuri, cu sinteza consecutiva de ARN, producator de noi cantitati de conectori, procesul de reactualizare a informatiilor, de sondare a memoriei, ar putea sa puna in joc tot complexul de neuroni si sinapse implicate in invatare, reactivand, deci, circuitele particulare ale procesului invatat.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 622
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site