Observatia ca metoda de cercetare in educatie

Observatia ca metoda de cercetare in educatie

Observatia este considerata, de cele mai multe ori, explicit sau implicit, ca fiind prima si cea mai simpla metoda de cercetare. Desi frecventa, o astfel de apreciere tradeaza o anumita imprudenta. Specialistii in domeniul noteaza, mai echilibrat si ponderat ca: Modalitatile fundamentale ale investigatiei faptelor sunt observatia si experimentul; aceste doua operatii nu se pot ierarhiza dupa importanta nici dupa vreo succesiune univoca fiind complemetare si intervenind alternativ in procesul real al cunoasterii Procesul de cunoastere este unitar, observatiile concura spre experiment iar acesta consta intr-o tesatura de observatii. Uneori observatia isi schimba pozitia din ierarhia metodologica nu numai cu experimentul ci si cu alte tehnici, astfel Leon Festinger si Daniel Katz situeaza observatia dupa interviu iar Vasile Miftode dupa ancheta.Roger W. Heyns si Alvin F. Zender inteleg prin observatie comportamentul unui grup, ceea ce tine mai mult de tehnica psihosociala a scarilor de atitudine. Alteori observatia acopera intreaga metodologie; pentru Albert Brimo, de exemplu, toate metodele stiintelor sociale sunt 'tehnici ale observatiei chestionarul este definit ca o metoda prin ancheta, interviul si scarile de atitudine sunt considerate metode de observare a indiviziilor si chiar stiinta sociala, in ansamblul ei, este redusa la o metoda de observare a indivizilor si grupurilor.

Pentru James Drever si W.D. Frohlich observatia ar fi 'desemnarea generala a perceperii si inregistrarii atente si planificate a fenomenelor, evenimentelor si indivizilor in dependenta de o situatie determinata". Paul Freisne intelege de asemenea observatia ca perceptia unui eveniment, a unei conduite, a unui document. George Beneze precizeaza ca observatia stiintifica nu se poate reduce la perceptie si la inregistrarea ei ci presupune atat structuri logice, definitii, clasificari, ipoteze, deductii, inductii cat si elemente teoretice, principii si paradigme; observatia nu este o metoda distincta ci mai mult un traseu metodologic. Alteori observatia este conceputa ca un moment necesar al oricarei investigatii stiintifice 'o tehnica de lucru care face parte dintr-un set de tehnici practicate in investigatiile sociale si totodata o etapa de studiu". Se apreciaza astfel ca observatia are mai multe ipoteze si este parte integranta dintr-un mecanism logic gnoseologic mult mai complex 'orice cercetare incepe printr-o observatie relativ initiala, care da nastere unei conjuncturi transformata prin inductie in ipoteza, continua cu ajutorul deductiei, formulandu-se presupuneri pe care experimentul si observatia relativ finala le confirma sau le infirma

Observatia finala se deosebeste de observatia initiala prin faptul ca include un plus de cunoastere sustinut de ipoteza prin care se degajeaza inductia de conjunctura. Totusi se mentin numeroase ambiguitati: nu este limpede deosebirea dintre conjunctura si ipoteza aceasta din urma fiind "o alegere arbitrara propusa de un cercetator cu o anumita experienta de investigatie dupa Florence Kluckholm observatia participativa nu inseamna altceva decat 'a lua parte constient si sistematic la viata activa ca si la interesele si sentimentele grupului de persoane".

In literatura de specilitate de la noi din tara predomina un punct de vedere relativ ponderat in sensul ca se evita extremele: atat identificarea observatiei cu perceptia cat si dizolvarea ei in 'viata activa'. Se prefera, de obicei, termenul de perceptie , cel de urmarire. Astfel Pantelimon Golu considera ca observatia este 'urmarirea atenta, din exterior, a conduitelor si starilor psihice ale oamenilor, in vederea desprinderii concluziilor cu privire la particularitatile conduitei individuale in situatii de interactiune Inlocuirea termenului de perceptie cu cel de urmarire vizeaza o detasare a procesului metodologic de observare psihologic de perceptie, din pacate acest proces de distinctie terminologica este in mare parte anulat prin introducerea atributului atent, evident conservand sensul psihologic de atentie. Mai nimerita ar fi legarea sensului notiunii de observatie de termenul logico-gnoseologic de concluzie, adica sa nu admitem ca orice perceptie psihologica este observatie stiintifica ci numai acela care pot duce la concluzii.

'Ca metoda de cercetare apreciaza Tiberiu Pruna - observatia inseamna urmarirea atenta si sistematica, cu un anumit scop, a unui anumit fenomen sau a unei insusiri, laturi sau particularitati ale acestuia". Acceptand sintagma 'urmarire atenta', psihologul iesean cauta specificul epistemologic in domenmiul determinarii scopului, delimitand astfel un plan disciplinar cu ajutorul unui criteriu de ordin sociologic.

O replica la definitiile prezentate mai sus este cea oferita de Anca Munteanu. Pedagogul timisorean prefera sa defineasca observatia drept 'una dintre metodele de cunoastere a personalitatii umane, care consta in consemnarea metodica, fidela si intentionata a diferitelor manifestari de comportament individual sau colectiv, asa cum se prezinta ele in fluxul lor natural de manifestare Intentionalitatea propusa de A. Munteanu poate fi asimilata scopului din formularea lui T. Pruna. Elementele relativ noi, din ultima definitie sunt acelea care se refera la fidelitate si consemnarea metodica. Expresia: 'metoda observatiei este o consemnare metodica'este desigur semitautologica pare mai consistenta afirmatia ca: 'observatia este o metoda de consemnare'. Termenul de fidelitate ales de A. Munteanu pentru a evidentia particularitatile observatiei accentueaza, pe de o parte, caracterul de consemnare al acestei metode, dar, pe de alta parte, se sprijina pe sensul notiunii de memorare care, de asemenea, desemneaza un proces psihic.

O alta modalitate de a releva specificul observatiei este aceea de a sublinia prin ce se deosebeste de experiment. Astfel, pentru Florian Georgescu, 'observatia este cercetarea relativ nemijlocita a obiectului cunoasterii, fara ca prezenta subiectului sa perturbe intr-un fel oarecare manifestarea realitatii date .In virtutea punctului de vedere sustinut de F. Georgescu, observatorul este acel cercetator care se afla situat in afara procesului studiat si-si propune sistematic si constient sa nu intervina sub nici o forma.

Sistematizand analizele de mai sus se evidentieaza cateva aspecte:

a) Observatia este o forma de perceptie care se bazeaza, deci pe cunoasterea nemijlocita, inclusiv pe buna functionare a analizatorilor. Natura perceptiva explica speranta ca printr-un astfel de procedeu pot fi sisizate certitudinile, din care sa se construiasca ulterior axiome. Uneori perceptia nu ne permite accesul la certitudini datorita

riscului iluziilor, impactului afectiv, prejudecatilor etc. Nu orice perceptie este observatie ci numai acelea care comunica direct cu notiunile si ideile iar termenul de urmarire exprima destul de adecvat, capacitatea perceptiei observationale de a comunica nemijlocit cu planul rationalitatii. Definirea observatiei nu numai ca perceptie ci si ca urmarire sugereaza existenta, pentru fiecare observatie a unui plan metodologic (incluzand elemente logice si gnoselologice) distinct de cel al perceptiei.

b)     Observatia ca metoda de cercetare presupune un maximum de atentie iar atentia de cercetare nu este acelasi lucru cu atentia psihologica. Cel putin in literatura noastra de specilitate, metodologii au tendinta de a ajunge la consensul ca observatia este urmarire atenta. in observatia stiintifica sunt predominante formele de atentie voluntara, adica orientare, concentrare si selectivitate. Observarea implica, in primul rand, miscari 'ale capului si privirii in directia stimulului, contractia muschilor pup/lari, apropierea si coborarea sprancenelor, oprirea respiratiei in faza inspiratorie si inhibitia miscarilor capului''apoi un 'ansamblu de miscari de aparare cu scopul de a proteja reviviscenta urmelor cerebrale''in sfarsit capacitatea de a 'asocia imaginile cu clase logice si sensuri stiintifice" .

c)       Scopul este un alt element psihologic elementar constituitiv al observatiei. cum Psihologii deosebesc atentia si perceptia voluntara de cea involuntara sau spontana. Diferentierea este desigur conventionala (numai cu mare greutate se pot diferentia forme de atentie si perceptie involuntara ) dar utila pentru a preciza specificul observatiei stiintifice. Se accepta de asemenea ca scopul de cercetare se deosebeste de scopul de atentie desi nici de acesta data raporturile un sunt bine lamurite.

d) O alta particularitate a observatiei rezida in faptul ca este
constienta. Perceptia care sustine observatia nu se raporteaza atat la
afectivitate sau la coordonare motrice spontana ci mai mult la un
obiectiv bine determinat, la o tematica stiintifica elaborata, construita
pe definitii si clasificari riguroase si coerente. Constiinta observatiei
prezente la cercetator se deosebeste de priza de constiinta de la omul
obisnuit. Constiinta observatiei inseamna raportarea sistematica a
imaginilor la contextul definit la inceput. Daca observatia comuna este
reglata de gandire de tipul analizei si sintezei concrete, imaginative,
observatia stiintifica este sustinuta de operatii logice si sistematice si
mai ales de rationamente inductive si deductive. Nu putem trece de la

perceptia comuna la observatia sistematica decat transformand impresiile fluctuante in notiuni distincte sau raportand impresiile la criterii notionale, ceea ce implica nu numai conceptualizare ci si utilizarea intensa a cuantificarii si masurarii.

Pornind de la suportul senzorial al cercetarii stiintifice, Henri H. Stahl distinge observatia empirica produsul unei observatii spontane, insuficient controlata critic'de observatia stiintifica, adica observatia empirica imbunatatita critic, rod al unei observari dirijate potrivit unor anumite reguli'.

Observatia empirica ar avea urmatoarele defecte:

a)      este fragmentara (se limiteaza la unele aspecte, sau numai la cativa subiecti implicati);

b)  este lipsita de obiectivitate (dominata de sentimentele si interesele individului);

c)   este vaga, lipsita de precizie si exactitate (deoarece nu are un scop bine determinat sau daca are, el tine de interesele personale ale individului si nu de semnificatii stiintifice);

d)  nu este consemnata in scris (nu este exclus ca intr-un moment de meditatie profunda sa avem intuitii extrem de valoroase care explicitate ar avea valoarea de descoperire stiintifica, daca nu le retinem prin notare intuitiile se vor pierde usor);

e)  nu este judecata critic.

Pentru a evita carentele observatiei empirice se impune ca observatia stiintifica sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a)        sa fie metodica (adica sa se desfasoare pe baza unui plan stabilit inainte de inceperea cercetarii);

b)        sa fie integrala (sa cuprinda toate aspectele fenomenului studiat si un esantion reprezentativ de subiecti);

c)sa fie constienta si sistematica (sa aibe un scop bine determinat si suficient de suplu pentru a ficilita pertinenta mijlocelor);

d)   sa poata fi oricand si de catre orice persoana calificata verificata si repetata (pentru a se reduce la minimum subiectivitatea);

e)   rezultate sa fie consemnate in scris.

Nu credem sa gresim prea mult daca vom aprecia ca observatia didactica se afla la mijlocul raportului dintre observatia stiintifica si cea empirica. In adevar, prin operationalizarea obiectivelor se poate asigura exercitului de observare scopuri bine determinate chiar daca nu vor avea rigoarea si nu vor fi exprimate intr-un limbaj propriu cercetarii stiintifice. Desi observatia didactica nu aspira la integralitatea observatiei stiintifice ea nu este nici fragmentara si vaga precum observatia empirica deoarece se desfasoara intr-un cadru organizat si este indrumata de o persoana competenta stiintific. Cea mai semnificativa apropiere dintre observatia didactica si cea stiintifica se refera la elementul de consemnare si inregistrare care poate fi folosit de profesor si ca un mijloc de semnalizare a progreselor realizate de elevi sau cel putin a directiei in care se deruleaza gandirea copiilor.

Schemele metodologice privind structura psihologica, gnoseologica si logica a metodei observatiei stiintifice si empirice pot constitui repere utile in activitatea educatorului care-si propune sa stimuleze intensiv spiritul de observatie in scoala. Un prim element pe care profesorul trebuie sa-l aiba permanent in vedere este identificarea scopurilor, traducerea informatiilor si paradigmelor stiintifice in obiective de cunoastere cu dimensiuni psihologice, decuparea acestora pentru a putea fi manipulate didactic. Scopurile vor, fi de regula, prezentate sub forma de probleme astfel incat sa stimuleze rapid curiozitatea.

Interesul strategic al profesorului care utilizeaza metoda observatiei este starnirea dorintei de investigatie care necesita recurgerea la procese adecvate de structurare a motivatiei, tehnici interogative, procedee logice, retorice etc. Unii metodicieni exegerand rolul pe care-l au scopurile propun sa se repartizeze elevilor sarcini concrete dar in acest caz apare pericolul limitarii spontaneitatii indispensabila gandirii libere.

Varietatea informatiilor, maniera originala de expunere, tehnica surprizei si chiar procedee mai sofisticate: intrebari ingenioase, tehnici sinectice etc, pot atrage si mentine atentia necesara degajarii interesului euristic. in acest context operatia didactica esentiala este conturarea scopului descoperirii (relatia problema=incertitudine=solutie=rezolvare). Este desigur exagerat sa-i cerem educatorului sa controleze intensitatea curiozitatii elevilor, canalizarea ei sau traseul gnoseologic pe care-l va urma. Pot fi intalniti specialisti in creatologie care sustin ca exista o metoda mai productiva euristic decat problematizarea observationala si anume procedeul de a solicita elevilor sa identifice singuri problemele dintr-un anumit spatiu tematic, adica sa formuleze

Observatia didactica poate fi descrisa ca o succesiune de operatii relativ asemanatoare etapelor cercetarii stiintifice:

stimularea elevilor pentru ca acestia sa sesizeze probleme sau
sa formuleze ipoteze;

prezentarea problemei de catre profesor, utilizarea unor
procedee adecvate;

framantarea euristica a tinerilor;

schitarea unei intentii si mai tarziu a unui plan structurat de observare;

observarea propriu zisa, urmata de inregistrarea datelor;

prelucrarea datelor, analiza lor psihologica, logica, statistica etc;

interpretarea rezultatelor consemnate, formularea unor concluzii;

comparea rezultatelor finale (intre elevi sau intre rezultatele obtinute de acestia si cele confirmate stiintific etc).

Prin metodologia observatiei didactice ne propunem nu numai si nu in primul rand formarea elevului ca viitor cercetator ci mai ales dezvoltarea deprinderii de a sesiza si rezolva problemele de cunoastere si adaptare, de a recepta psihologic valentele pragmatice si operationale ale investigatiei stiintifice 'in universul de cunoastere al copilului sau al tanarului observatia nemijlocita, metodica a lucrurilor in starea lor naturala, fireasca, de existenta si manifestare (asa cum sunt) constituite nu numai o sursa de informatie directa, ci si un veritabil exercitiu de gandire analitica si sintetica, de formare a unor deprinderi de investigatie inductiva, de gandire independenta, de cultivare si mentinere a gustului pentru observare, de suscitare a interesului

Observatia didactica, stimularea spiritului de investigatie si de culegere a datelor de catre elevi, are numeroase efecte psihologice si gnoseologice benefice dintre care mentionam:

dezvoltarea creativitatii si a dorintei de initiativa intelectuala si sociala;

accelereaza procesul de cristalizare a rationalitatii si maturitatii si prin acesta mareste sansa de a rezolva promt probleme teoretice si practice;

formeaza abilitati de mare valoare psihica precum: capacitatea de a-si asuma riscuri, curaj, spirit de competitie si confruntare etc.

-sustine deprinderea de a fi riguros capacitatea de a judeca cu maxima profunzime realitatea, de a privi din diverse puncte de vedere, de a-si pune intrebari si probleme, de a incerca sa raspunda la ele prin cautari de solutii, de a se apropia de fapte in mod propriu de a talmaci asa cum il indeamna propria lui cugetare, independenta si creatoare";

favorizeaza perceptia polimodala "obtinuta prin canale multi-senzoriale'si in general capacitatea de a echilibra psihologic procesul de cunoastere;

apropie calitativ invatarea de cercetare;

diminueaza riscul aparitiei unor mentalitati dogmatice etc.

Realizarea unor obiective educationale din clasele superioare ale taxonomiei lui B. Bloom (analiza si sinteza, evaluare), R. Gagne(aplicarea regulilor si rezolvarea de probleme) etc, nu este posibila doar prin metode traditionale de invatamant. Un plus de sansa in finalizarea intentiei de a stimula abilitatile cognitive superioare se pare ca il ofera apropierea pana la identificare a nivelului psihologic al studiului de calitatea gnoseologica a cercetarii experimentale. Toti profesorii dar mai ales specialistii in psihologie si pedagogie au obligatia de a testa si integra in lectii procedee euristice imprumutate din logica si gnoseologie si nu in ultimul rand din metodologia stiintelor sociale si a comunicarii.

Inst. Cosma Mirela

Sc. Gen. "Lucian Blaga"

Deva