Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

Poezii si cantece

MODALITATI CONCRETE DE ABORDARE A PARTENERIATULUI EDUCATIONAL

Gradinita



+ Font mai mare | - Font mai mic



MODALITATI CONCRETE DE ABORDARE A PARTENERIATULUI EDUCATIONAL

GRADINITA - FAMILIE



Educatia varstelor mici este considerata temelia personalitatii fiecarui individ, de aceea educatia trebuie sa raspunda in primul rand nevoilor individuale si sa realizeze echilibrul intre acestea si dezvoltarea sociala.

Atunci cand copilul este foarte mic, el nu poate "participa" direct la actul educational, influentele fiind organizate si pregatite de adultii care il inconjoara: la inceput parintii si ceilalti adulti din familie, apoi educatoarele si copiii cu care vine in contact. Responsabilitatea dezvoltarii copilului in primele etape revine in primul rand familiei sale. Chiar si atunci cand gradinita ofera programe foarte bune si eficiente, ea nu poate contracara experienta negativa acumulata de copil in familia sa. Mai mult, ceea ce invata copilul de la educatoare poate sa nu prezinte importanta daca parintii nu intaresc si nu valorifica suficient programul. In consecinta, pentru ca activitatea derulata in cadrul unui program de educatie prescolara sa-si dovedeasca eficienta este necesar ca aceasta sa se faca mai intai cunoscuta parintilor si ulterior sa existe o colaborare stransa intre acestia si gradinita.

NECESITATEA PARTENERIATULUI EDUCATIV GRADINITA-FAMILIE

Relatia dintre parinti si gradinita poate fi mentionata ca fiind printre cele mai importante relatii de parteneriat. Daca parintii sunt implicati in programul educativ inca de la inceput, ei vor intelege importanta colaborarii cu gradinita si cu educatoarele si isi vor forma deprinderea de a se interesa si a sprijini activitatea pe care copilul o desfasoara aici.

Parteneriatul educativ gradinita-familie trebuie initiat de institutia prescolara, aceasta avand autoritate sociala si legislativa de a se ocupa de educarea copiilor, avand totodata si posibilitatea - prin pregatirea psihopedagogica a cadrelor didactice - de a cunoaste nevoile, posibilitatile copilului raportate la cerintele societatii.

Termenul de "parteneriat" este bazat pe premisa ca partenerii au un fundament comun de actiune si un spirit de reciprocitate care le permit sa se uneasca.

Colaborarea parinti-educatoare se refera la construirea unor relatii pozitive intre familie si gradinita, la o unificare a sistemului de valori si cerinte referitor la copil. Bazele unei bune relatii sunt puse de: - comunicarea dintre cei doi factori (parinte-educator);

- respect reciproc;

- implicarea tuturor in cautarea si promovarea intereselor

copilului.

Parintii trebuie implicati permanent in activitatea gradinitei si nu doar cand se ivesc problemele. Totodata, parintilor trebuie sa li se ofere frecvent informatii referitoare la copil. Ei trebuie sa stie care este scopul programului educativ la care participa copilul lor, care sunt obiectivele urmarite si sa fie la curent cu politicile educationale ale gradinitei.

Pentru realizarea parteneriatului este esential ca parintii sa fie priviti ca participanti activi, sa fie atrasi in adoptarea deciziilor, sa se recunoasca si sa se valorifice informatiile date de ei despre copii. Parintii si educatorii au, in egala masura, raspunderea eforturilor comune pentru a dezvolta o relatie de colaborare.

MODALITATI DE COLABORARE A GRADINITEI CU FAMILIA

Dintre multiplele modalitati de colaborare cu familia practicate si care s-au dovedit a avea un real succes, prezentam:

-SEDINTELE CU PARINTII - care ofera acestora ocazia de a se intruni ca grup, de a discuta aspecte ale programului, de a afla despre progresele copiilor sau despre alte subiecte de interes;

-LECTORATELE - pe diverse teme prin care parintii sunt mai bine informati asupra problemelor educative si de dezvoltare ale copilului;

-CONSULTATIILE INDIVIDUALE (CONVORBIRILE) - ne dau posibilitatea sa discutam cu parintii despre fiecare copil, sa analizam cauzele diferitelor manifestari, sa luam masuri educative comune;

-PARTICIPAREA PARINTILOR LA ACTIVITATILE DIN GRADINITA - astfel parintii au posibilitatea sa cunoasca nivelul de pregatire al copilului, deprinderile insusite, prietenii acestuia, sa se familiarizeze cu metodele si procedeele folosite in gradinita;

-VIZITE, EXCURSII, PLIMBARI - parintii pot contribui la organizarea si sponsorizarea acestor actiuni, asigura securitatea si supravegherea copiilor, traiesc emotii pozitive alaturi de copilul lor, le ofera modele de comportare;

-PARINTELE EDUCATOR - situatie in care parintele este pus in postura de educator pentru o zi si trebuie sa desfasoare activitatile pe parcursul acelei zile;

-AFISIERUL GRUPEI - unde parintii se informeaza despre orar, tema saptamanii, cantecele si poeziile invatate, anunturi spectacole, concursuri, mltumiri pentru parintii care s-au evidentiat in saptamana anterioara, aparitii de reviste pentru copii etc;

-EXPOZITIA CU LUCRARILE COPIILOR - prilej de a-i familiariza cu date importante despre evolutia copiilor atat pe plan artistic cat si al bagajului de cunostinte;

-SARBATORIREA ZILEI DE NASTERE - prilej de exersare a comportamentului civilizat intre membrii colectivului; de asemenea o modalitate de a crea legaturi afective cu membrii familiilor, deoarece invitatii sarbatoritului sunt parinti, frati bunici si prieteni;

-SERBARILE - sunt o modalitate ca parintii sa se cunoasca intre ei, sa evalueze performantele copiilor, sa se implice in organizarea acestor activitati;

- JURNALUL GRUPEI - cu seturi de fotografii, descrieri de actiuni, impresii ale parintilor, diplome obtinute etc.

Parteneriatul gradinita-familie poate fi terenul unor relatii educative din care fiecare sa fie beneficiar: copil, parinte, educator. Fiecare poate sa invete si sa se simta valorizat si important.

"GRADINITA, EU SI FAMILIA MEA" - PARTENERIAT EDUCATIONAL

Desfasurarea unor activitati in parteneriat cu parintii in general si in mod special cu cei de la grupa mica se realizeaza cu efort si rabdare din partea ambelor parti: gradinita si familie. Rolul educatoarei este acela de a avea intelegere pentru fiecare copil in parte si de a ajuta parintii sa depaseasca anumite dificultati, ce li se par majore, acum la inceput de drum.

Parteneriatul educational "Gradinita, eu si familia mea" care se deruleaza pe parcursul intregului an scolar, 2006/2007, la grupa mica, are ca nota specifica implicarea familiei sub doua aspecte: parinti parteneri si parinti beneficiari ai proiectului.

In cadrul grupei noastre familia reprezinta un partener ideal, de aceea i-am oferit ocazii frecvente si variate de a se implica in program. Am asigurat un parteneriat real ce a parasit traseele standardizate, afirmand flexibilitate strategica si actionala.

Pentru a realiza eficient programul am cautat sa cunoastem unele particularitati ale climatului familial din care provine copilul. Climatul familial poate facilita sau diminua influentele educationale exercitate de educatoare si transformarea acestora in achizitii psiho-comportamentale la nivelul personalitatii copilului. In acest sens am considerat necesar intocmirea fisei personale a copilului si a unui chestionar adresat parintilor.

In urma analizei SWOT - efectuata pe baza datelor despre copii obtinute prin: fisa-chestionar, discutii cu parintii, observarea comportamentului copiilor, evaluarea lor initiala, s-au desprins urmatoarele particularitati:

  • sunt copii care prezinta nevoi speciale de adaptare - sunt capriciosi, agresivi, manifesta incapatanare, nu sunt deprinsi cu respectarea cerintelor ce le impune colectivitatea din care fac parte;
  • unii parinti pretind ca-si cunosc bine copiii, dar formuleaza cerinte care depasesc capacitatea copiilor de a le intelege si indeplini;
  • alti parinti pun accent pe asigurarea conditiilor materiale, copiii fiind frustrati pe plan afectiv;
  • sunt parinti care se bazeaza si pretind doar interventia educativa a gradinitei, necunoscand strategii adecvate de actiune pozitiva in relatia cu copiii lor.

Prin activitatile proiectului, gradinita recunoaste si accentueaza rolul parintilor de

primi educatori, incercand sa-i determine sa-si ridice semne de intrebare privind propriile metode folosite in educatia copilului. Programul vizeaza usurarea adaptarii copiilor cu cerintele microgrupului din care fac parte si implicarea parintilor in procesul instructiv-educativ desfasurat in gradinita.

Srategiile propuse au drept scop:

  • dobandirea de catre parinti a unor abilitati care sa sprijine formarea de comportamente adecvate la copii, pentru a imbunatati relationarea lor in cadrul grupurilor;
  • aducerea la cunostinta parintilor a strategiilor de cunoastere a copilului;
  • crearea de oportunitati pentru valorificarea experientelor pozitive dobandite de acestia in educatia copilului;
  • acceptarea de catre copii a regulilor dupa care functioneaza microgrupurile sociale (familie, gradinita, grup de prieteni, anturaj de joaca, vecini etc.)
  • crearea oportunitatilor ca parintii sa se imprieteneasca intre ei.

Pentru parinti am conceput si schematizat un pachet de sfaturi pe care le-am expus la afisierul grupei, asigurandu-ne ca fiecare familie le-a cunoscut si le are in atentie:

fiti participanti activi la toate actiunile initiate de educatoarele copiilor dumneavoastra;

prezentati toate informatiile pe care le aveti despre copil intro situatie data si stabiliti impreuna cu educatoarele solutia cea mai potrivita pentru el;

solicitati informatii despre activitatile programului educativ desfasurat la grupa;

solicitati asistenta si sprijin din partea educatoarelor si a altor specialisti (psiholog, logoped s. a.), cand aveti nevoie;

stabiliti impreuna cu educatoarele si cu cel mic reguli de comportament, limite clare pe care acesta sa le respecte la gradinita, acasa, dar si in societate;

discutati si realizati un schimb de experienta cu alti parinti, cand constatati anumite probleme privind copilul;

admirati si laudati permanent lucrarile, desenele, rezultatele copilului la gradinita, astfel va sti ca acordati atentie tuturor lucrurilor pe care le face si va capata incredere in el.

CALENDARUL DE ACTIVITATI:

Nr. Crt.

DATA/TEMA

MIJLOACE

DE

REALIZARE

CONTINUTUL

ACTIUNII

CINE

PARTICIPA

OCTOMBRIE

"Este bine sa

stiti"

Intalniri,

informari

- informarea parintilor in legatura cu modul in care copiii accepta colectivitatea

- informatii despre nevoile si cauzele care au generat acest proiect;

Parinti,

Educatoare

NOIEMBRIE

"Asa este copilul meu"

"O schimbare

in viata

copilului meu"

Imagini foto

Expuneri, relatari

- prezentarea unor fotografii ilustrand comportamentul copiilor in gradinita;

- pezentarea motivelor comportamentului;

- intelegerea necesitatii dezvoltarii copilului in relatie cu altii;

- identificarea de catre parinti a schimbarilor din viata copiilor impuse de viata in colectiv;

Parinti,

Educatoare

DECEMBRIE

"Zilele portilor

deschise"

Activitati cu

Parintii si copiii

- parintii si copiii se joaca impreuna si stabilesc reguli;

- parintii lucreaza impreuna cu copiii.

Parinti,

Copii,

Educatoare

PERMANENT

"O noua

informatie -un

nou pas in relatia cu copilul meu"

Informari,

Studiu individual

-informarea parintilor despre noi strategii de relationare cu copiii;

- dobandirea unor informatii despre tema proiectului prin studierea bibliografiei.

Parinti,

Educatoare

IANUARIE

"Intalnire cu

medicul

pediatru"

Informari,

Dezbateri

- informarea parintilor despre riscul imbolnavirilor in colectivitate;

- metode de preventie a imbolnavirii copiilor.

Parinti,

Educatoare,

Medic pediatru

FEBRUARIE

"Aveti nevoie

de ajutor?

Intrebati-ne!"

Consiliere

- parintii sunt informati si consiliati cu privire la caile      de formare a comportamentului dezirabil la copii;

- prezentarea unor scene ce evidentiaza stiluri parentale si comportamentele corespunzatoare ale copiilor.

Parinti,

Educatoare,

Psiholog

MARTIE

"Dar pentru

mame"

Atelier de lucru

- fotografierea copiilor

- realizarea felicitarii de 8 Martie cu ajutorul taticilor

Tatici,

Copii,

Educatoare

APRILIE

"Carnavalul

copiilor"

Parada mastilor

- antrenarea parintilor in confectionarea mastilor pentru carnaval

- parada mastilor in pas de dans;

- jocuri muzicale si distractive.

Parinti,

Copii,

Educatoare,

Invitati

MAI

Proiect tematic

"Cu ce

calatoresc?"

Proiect tematic

Activitati cu

parintii si copiii

- implicarea parintilor in activitatile gradinitei;

- calatorie cu autobuzul;

- plimbare in parcul de distractii

Parinti,

Copii,

Educatoare,

Colaboratori

IUNIE

"Ne pregatim de serbare"

"Jurnalul grupei"

Atelier de lucru

Desfasurarea

serbarii

- realizarea decorului pentru serbarea de sfarsit de an scolar;

- prezentare power point a jurnalului realizat pe parcursul anului scolar

- participarea parintilor la serbare.

Parinti,

Copii,

Educatoare,

Invitati

CONCLUZII:

Raspunzand cerintelor unei educatii psihopedagogice complete, parteneriatul gradinita-familie ramane un deziderat prioritar, cu atat mai mult cu cat materializarea lui dovedeste practic ca ofera avantaje tuturor partilor implicate in procesul educational:

parintii au posibilitatea sa-si cunoasca mai bine copiii, modul lor de manifestare in cadrul microgrupului;

parintii inteleg mai bine rolul lor educativ si isi insusesc procedee pe care sa le aplice in educatia copiilor lor;

se stabilesc relatii mai apropiate si mai deschise intre educatoare si parinti, iar parintii, cunoscandu-se mai bine intre ei, pot colabora mai usor in luarea unor decizii importante in activitatea gradinitei, astfel constituindu-se in factori de sprijin reali in procesul instuctiv-educativ al acestei institutii.

BIBLIOGRAFIE:

  1. Baran-Pescaru, A., (2004), Parteneriat in educatie, Editura Aramis, Bucuresti
  2. Ionescu, M., (2003), Instructie si educatie, Editura Garamond, Cluj-Napoca
  3. Druta, F., (1997), Psihologie si educatie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
  4. Voiculescu, E., (2004), Pedagogie prescolara, Editura Aramis, Bucuresti
  5. Neculau, A., (1993), Educatie pentru toti, in "Revista de pedagogie", nr. 3.


Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2272
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved