Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Miniatura muzicala vocala si metamorfozele ei stilistice de-a lungul timpului

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Influente muzicale extra-europene
Johannes Brahms
Arnold Schönberg (1874-1951)
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840 – 1893)
Tainele spirituale ale muzicii
ARPEGIUL PROIECTARII
CANTO CORAL - Modul de studiu Anul I
Baladele
REPREZENTANTI AI MUZICII SPANIOLE SI FINLANDEZE DIN SECOLUL 20
MODELUL RADIOFONIC. CONCEPTUL DE INFLORESCENTA. RADIOUL CA UN ORGANISM VIU

TERMENI importanti pentru acest document

miniatura muzicala : : : : :

Miniatura muzicala vocala si metamorfozele ei stilistice de-a lungul timpului

             1. – Conceptul de lied si creatia cameral vocala in muzica lui:

        Joseph Hayden

        Wolfgang Amadeus Mozart

        Ludwig van Beethoven

1. Liedul ca gen al muzicii culte, se cristalizeaza pe la inceputul secolului al XIX-lea, fiind un gen ce caracterizeaza gandirea si sensibilitatea romantica. Arta muzicala se indreapta spre poezie si literatura, remarcandu-se in acelasi timp tendinta de exprimare, precum si capacitatea de a reda peisaje sau povestiri prin imagini muzicale de o mare putere de sugerare plastica. Daca la aceasta adaugam si preocuparea pentru poezia si cantecul popular al artistilor romantici in general (scriitori, poeti, muzicieni), obtinem factorii ce au determinat cristalizarea liedului, ca gen al muzicii culte.

Liedul (lb. germana = cantec) cunoaste o larga raspandire in muzica culta, unde apare in dubla ipostaza: ca forma si ca gen. Liedul ca forma constituie baza arhitectonica a multor cantece, arii, dansuri, miscari lente din sonate, concerte, simfoni Teoretizarea formelor de lied este rezultatul unui larg proces istoric, a numeroase realizari collective si individuale. Trecerea de la stilul polifon la cel omofon a avut un rol determinant in cristalizarea formei de lied. Trecerea de la profilul cantecelor obisnuite, al romantelor, spre un cantec cu un continut mai profund, cu o problematica mai substantiala si variata a necesitat gasirea unor forme care sa corespunda noului continut de ide[1] Astfel a rezultat o permanenta si creatoare influenta intre genul si forma de lied. Are o constructie strofica, bazata pe repetitie, variatie sau contrast. Fiind in stransa legatura cu textul, liedul isi va adapta forma dupa constructia strofelor.

In practica muzicala, se cunosc urmatoarele structuri ale formei de lied:

a.       lied monopartit (monostrofic) – reda o idee muzicala completa. Poate fi o piesa de sine statatoare, de mica dimensiune, sau o parte a unei forme mai ample (sonata, rondo)

b.      lied bipartit (bistrofic) – bipartita simpla (AB) specifica muzicii polifone (unor dansuri din suita preclasica)

c.       lied tripartit (tristrofic) – tripartita (ABA) – raspandita in muzica vocala, instrumentala si simfonica

d.      lied tetrapartit (tetrastrofic) – tetrapartit (ABAB)

e.       lied pentapartit / tripentapartit (pentastofic / tripentastrofic) – pentapartit (ABABA)

f.        lied multipartit (multistrofic) [2] – multipartit  (AB…)

Liedul a cunoscut o evolutie, care a cuprins mai multe secole de muzica, incepand cu secolul al XV-lea. Astfel, de-a lungul epocilor muzicale, s-au structurat urmatoarele tipuri de lied:

1.      lied polifonic (sec. XV – XVI)

2.      lied continuu (sec. XVII – XVIII)

3.      lied clasic (sec. XVIII – XIX)

4.      lied romantic (sec. XIX)

5.      lied modern (sec. XX)

Aparut in Austria si pornind de la cantecul popular, liedul isi largeste permanent continutul, sufera un proces de generalizare a sensurilor, de dezvoltare a posibilitatilor expresive. In desfasurarea acestui proces, gasim mai multe etape, intre care nu putem face delimitari precise.

Compozitorilor clasici (J. Haydn, W. A. Mozart, L. v. Beethoven) si celor romantici (Fr. Schubert, R. Schumann, F. M. Bartholdy, J. Brahms) le revine meritul de a fi realizat si consolidat in lucrarile lor principiile arhitectonice ale formelor de lied.

De la clasici – Haydn, Mozart, Beethoven – ne-au ramas numeroase piese pentru voce cu acompaniament de pian, care poarta numele de liedur (Ex.: “Micsuneaua” de Mozart). Aceste mici piese vocale se apropie mai mult de ariile de concert, de arietele franceze si romantele secolului al XVIII-lea, decat de ceea ce va deveni liedul peste cativa an Saltul se va produce in momentul in care, impunand versurile marilor poeti (Goethe, Schiller, Heine) si nu numai, compozitorul reuseste sa redea in imagini sugestive, sentimentele si atmosfera textului poetic. In aceste conditii, elementele de limbaj muzical nu puteau ramane la stadiul mijloacelor de expresie ale cantecului popular. Atat melodia cat si acompaniamentul instrumental trebuiau sa-si largeasca tiparele, sa castige in varietate si finete, astfel ca imaginea muzicala sa poata reda sugestiv, emotia transmisa de versur

Prin liedul ca gen se intelege o piesa vocala sau instrumentala, apropiata de cantec. Cantecul, la randul sau, are o existenta de mileni Pe masura ce omenirea parcurge drumul sau istoric, cantecul si jocul se dezvolta iar muzica devine o arta de sine statatoare, cu o diversitate de forme si genur Interferenta dintre muzica populara si cea culta este mereu prezenta. Creatia populara a insemnat izvorul de la care a pornit si care a influentat muzica culta.

Liedul cult a aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, prin creatiile de acest gen ale lui J. Haydn, W. A. Mozart, L. v. Beethoven, continuate apoi de Fr. Schubert, R. Schumann, J. Brahms, H. Wolf.

Perfectionarea tehnicii vocale si instrumentale fac posibila evolutia liedului ca gen. In evolutia sa, liedul va fi influentat de aparitia marilor poeti ai timpului: Goethe, Schiller, Heine, etc. Imaginile poetice de o rara frumusete si profunzime vor influenta compozitorii, determinand un salt calitativ important.

In Franta se folosea termenul de “chanson”, in Rusia – romanta, in Austria si Germania – lied, iar in Romania – cantec.

Joseph Haydn este compozitorul care a dat contururi definitive structurii interioare a partilor sonatei, atat prin delimitarea subdiviziunilor, cat si prin stabilirea unui echilibru total. Haydn nu a avut preocupari literare sau filozofice deosebite si nici nu s-a manifestat pe arena publica. Nici temperamentul si nici situatia de dependenta in care se afla, nu-l faceau apt pentru asemenea preocupar

Liedul nu ocupa un loc important in creatia lui Haydn, desi a fost un gen iubit, dupa cum deducem din sirul celor 35 de miniaturi vocale, la care se adauga un numar de duete, tertete sau cvartete vocale (in total 90 de lieduri).

Primele  lucrari  ale acestui gen, dateaza din jurul anului 1750 si in mare parte s-au pierdut. Este momentul in care Haydn se alatura unor mici ansambluri instrumentale ambulante care, pentru a-si castiga traiul, cantau zilnic serenade sau acompaniau dansur

Liedurile sale merg pe calea trasata de Ph. E. Bach. Cantecele pentru voce cu acompaniament sunt de o mare simplitate, cu acompaniament scris in stil armonic, concepute in limbajul pianistic al sonatelor, mai rar in genul recitativului acompaniat din opera. Melodia simetrica, clar structurata isi are izvorul in creatia populara sau in cea instrumentala. Tematica lor este foarte variata, de la cantece glumete, cu ritm de dans, la altele mai grave (“La mormant”) in care domina lirica iubiri

Dintre lieduri, amintesc “Cantecele englezesti” pe textul Annei Hunter si “Cantecele germane”, apropiate firesc, de cantecul popular german.

Haydn a lucrat cu rabdarea unui cercetator inchis in laborator. A perseverat, cu cinstea sufleteasca si ordinea omului de la tara. A cristalizat stilul clasic, genurile clasice si procedeul simfonic. Simplitatea, stapanirea de sine si meticulozitatea au determinat stilul sau. Goethe, care era un mare admirator al muzicii lui Haydn, afirma: „De aproape 35 de ani de cand ascult muzica lui Haydn, traiesc sentimentul plenitudini Ori de cate ori ascult muzica sa, simt nevoia de a face tot ceea ce este bine si placut lui Dumnezeu.” Muzica sa aminteste de gratia salonului si naivitatea cantecului popular, linisteste sufletul si aduce lumina si bucurie. Din punct de vedere emotional, muzica este simpla si riguroasa iar nota generala este optimista.

La Haydn expresia muzicala isi gaseste afirmarea in simplitatea liniei melodice, in calitatea armoniei si mai ales in cantabilitatea e “Melodia – spunea Haydn – este aceea care face farmecul muzicii; ea este cel mai greu de produs. Rabdarea si studiul sunt de-ajuns pentru a pune laolalta sunete placute, dar inventarea unei melodii frumoase este apanajul geniulu Adevarul este ca o melodie frumoasa, nu are nevoie nici de ornamentatii nici de acompaniament pentru ca sa placa; pentru a sti daca ea este cu adevarat frumoasa trebuie sa fie cantata fara acompaniament.” Aceste consideratii, cu privire la elementul melodic, sunt valabile pentru intreaga creatie a lui Haydn.

“Vocea umana ii sta la indemana lui Haydn, il obliga la un discurs muzical frumos si cursiv, incarcat de tot ceea ce prin instrument i-ar fi evident mai greu sa realizeze si mai corect sa sugereze: rasul sanatos, zambetul incarcat de sensurile cuvintelor, farsa, multiplicitatea caracterologica, plansul si suspinul in nota lor amuzanta, comicul de situatii, spaima si nelinistea izvorate din nerezolvarea unor tensiuni simple, omenest”[3]

Profunzimea trairilor sale se manifesta in opera sa, in primul rand in legatura dintre creatia artistica si muzica populara, care inca nu era deajuns de pretuita. Chiar in primele creatii, aparent subiective, se gaseste filonul din care, primul clasic al muzicii – J. Haydn, a scos sonata si simfonia, din sferele limitate ale divertismentului de curte si le-a oferit publicului larg, ca pe un dar provenit de la popor.

Versurile din liedul “Mosneagul”: “Hin ist alle meine Krafft, alt und schwach bin ich” (S-au dus puterile mele toate, sunt batran si slab …), au fost scrise si pe cartile de vizita ce urmau sa fie oferite musafirilor veniti sa-l omagieze.

Creatia lui Haydn are tangenta, pentru inceput cu preclasicii (Bach, Haendel) iar la celalalt capat, ajunge in preajma copilariei lui Fr. Schubert. Acest arc peste timp este sustinut de W. A. Mozart si L. v. Beethoven.

Wolfgang Amadeus Mozart

Liedul era pe vremea lui Mozart un prilej de bucurie, de manifestare a muzicii in cadrul unor restranse intalniri muzicale. Era vorba de epoca de inceput, cand se compunea muzica pentru un text poetic.

Multi compozitori din acea epoca au dorit sa experimenteze muzica lor in Italia. Mozart, indrumat de tatal sau, va face si el o calatorie in sudul Italie Va primi onoruri de la Papa si de la muzicieni si va fi confirmat, in calitate de compozitor de opera. In secolul al XVIII-lea unui compozitor ii era imposibil sa traiasca fara sustinerea unui post sau salariu. Cu o personalitate ca a lui Haydn si un angajator care il aprecia in calitate de director muzical, sistemul functiona bine dar Mozart a fost mai indraznet. De fapt, nu sosise vremea ca un compozitor sa fie considerat mai mult decat un angajat si va fi nevoie de o mare schimbare in societate, o crestere a publicului iubitor de concerte, de cresterea importantei muzicii instrumentale, in special simfonice si de o personalitate ca si cea a lui Beethoven pentru a stabili statutul compozitorilor ca artisti consacrat

Despre prietenia lui Haydn cu Mozart s-a scris mult si s-a comentat atat favorabil cat si nefavorabil.

Prin intermediul cvartetului de coarde se naste intre Mozart si Haydn o prietenie cu semnificatie profunda. Doua generatii se combina in mod simbolic, punand pecetea suprematiei vieneze asupra muzicii europene a epoci

Exista argumente muzicale in directia unei asemanari componistice dar mai ales tematice. Exista deasemenea asemanari stilistice si de inspiratie, in zona simfoniilor, a concertelor instrumentale si a muzicii de camera. Genul opera insa, ii separa fara drept de apel.

Ca expresie artistica a unei trairi sufletesti sau a unui gand, liedul s-a manifestat la inceput in legatura stransa cu textul popular anonim. Fara a constitui o preocupare deosebita in compozitiile lui Mozart, liedurile sale, alaturi de cele ale lui Haydn si Beethoven, vor stabili jaloanele acestui gen. Sunt aproximativ 50 de miniaturi pentru voce si pian, pe care le-a compus Mozart, din copilarie pana la sfarsitul vieti Cateva dintre ele pot fi considerate capodopere ale genului, printre care trebuie amintite: “Das Veirchen” (KV 476 – text Goethe), “Die Kleine Spinneriu” (KV 531), “Komm, lieder mai!”(KV 596).[4]

Stilul mozartian impresioneaza in multe din aceste pagini miniaturale. O iubita ce rupe scrisorile iubitului necredincios, un cantec de leagan, despartirea de persoana iubita, reveria, insingurarea (“Taumlied” – KV 530) sunt izvoare ale unei muzici de o mare frumusete, ce culmineaza cu “Abendempfindung” KV 528 (Sentiment de seara). Libertatea, ca sentiment suprem, umorul specific vienez (Caro mio Drick und Schluck KV 571-a – Cantec de pahar), Liedes madehen, hor mir zu (KV 441-c – Asculta-ma,  fetito draga), universul copiilor (Es war einmal ihr Lientchen – KV 529 – A fost odata…) intregesc aspectul emotional al miniaturilor vocale mozartiene. Imbinand melodia italiana cu spiritul ordonat al muzicii germane, Mozart creaza melodii foarte expresive, strans legate de sensul textului, fara a renunta la ceea ce este foarte important in limbajul muzical si anume frumusetea melodica. Mozart include in creatiile pentru voce si pian, cantecul popular german (Mica torcatoare, Vino, luna mai, Vioreaua, Departe de tine), umorul popular ce se intrepatrunde cu cantecul simplu din opera bufa (Catre Chloe, Calatorie) sau aduce elemente ale operei prin desfasurari de tipul recitativului acompaniat (Dragoste nefericita). Despartirea de iubita (Plang ingerii Domnului), insangerarea (Singur sunt), infidelitatea (O, Luisa) sau libertatea (Cantecul libertatii) sunt teme ale liedului mozartian. Tonul muzicii sale este senin, luminos si optimist.

Si universul copiilor il inspira (Es war einmal ihrlieutchen – A fost odata… KV 529) iar prin simplitate si economia mijloacelor de expresie se aseamana cu cantecul popular.

Evident cantecele lui Mozart, ca si acelea ale contemporanilor sai, nu au inca forma dezvoltata a acompaniamentului pentru pian, creat cu cateva decenii mai tarziu de Schubert. La Mozart pianul sustine vocea si ajuta la intregirea  armonica a melodie Pe cat de redusa este dimensiunea acestor cantece si pe cat de intim caracterul lor, pe atat de ampla este forma ariilor de concert, precedate de un recitativ, oferind interpretilor multiple posibilitati de a-si demonstra calitatile vocale. Numarul mare de asemenea lucrari compuse de Mozart, este urmarea faptului ca ele se bucurau de o mare popularitate in randul publiculu Intercalate intre lucrarile simfonice, faceau mai atractive programele “Academiilor”. Muzica lui Mozart ar trebui sa fie cunoscuta de un numar cat mai mare de iubitori de muzica, caci asa cum arata compozitorul francez Maurice Thiriet, in volumul omagial publicat in 1956 la Paris, cu ocazia bicentenarului nasterii compozitorului, de catre “Asociatia Amicilor Francezi ai lui Mozart”: “Intr-o epoca in care inteligenta tinde sa innabuse sensibilitatea, gandirea sa ucida inima, ar fi de dorit ca lumea intreaga sa invete sa asculte Mozart. Cu o infinita discretie, dar in mod permanent, omul este prezent in muzica lui, in care mereu se simt bataile inimi De aceea ea este unica, tanara, vesnica.”[5]

La acest capitol al liedurilor mozartiene se adauga si numeroase miniaturi vocale pentru doua, trei, patru, cinci si sase voci in canon, unele fiind inspirate de poezii celebre – “Elegie beim Grabe meines Vaters” (Elegie la mormantul tatalui meu) – de Horty.

Cantecele lui Mozart, fie ca au fost scrise in forma strofica sau in canon, sunt dovada unei etape ce demonstreaza, o data in plus, legatura ferma intre arta populara si cea culta, intre simplitatea creatiei anonim – populare si complexitatea creatiei muzicale profesioniste.

Ludvig van Beethoven

Amurgul clasicismului se suprapune cu un rasarit de soare: aparitia lui L. v. Beethoven, ce va calauzi generatii intregi de muzicien Spiritul beethovenian, marcheaza intrarea muzicii intr-o alta etapa, ce ii va influenta pe toti compozitorii vremi In personalitatea beethoveniana se gasesc la confluenta doua mari epoci: clasicismul aflat la apus si romantismul care isi face simtita prezenta. Preluarea spiritului clasic de catre Beethoven este evidenta mai ales in primele sonate si simfoni Muzica lor aminteste de seninatatea lui Haydn si Mozart, prin continutul ei luminos si echilibrat. Constructia formei urmareste respectarea unei cat mai riguroase simetrii si se bazeaza pe revenirea in punctul de pornire, specifica clasicismulu In creatia de maturitate, compozitorul nu-si mai ascunde eul in spatele elegantei aristocrate a manierelor, nu-si obliga sentimentele sa asculte de ratiune, ci rosteste patimas ceea ce gandeste si simte, iar pentru aceasta nu se sfieste sa incalce canoanele esteticii clasice, iar din punct de vedere armonic sa sparga barierele cu cateva disonante. Acest fel de a intelege muzica era privit ca o profanare a unor legi sacre ale arte De fapt, genialul Beethoven, crea un drum unei noi viziuni muzicale – romantismul – care avea sa imbogateasca arta muzicala cu noi imagini, cu noi forme.

Liedul nu a ocupat un loc important in creatia lui Beethoven, la fel ca si in creatia lui Haydn sau Mozart. Cu toate acestea nu putea trece neobservat, pasul inainte facut de acest gen miniatural, in istoria compozitie

Primele sale lieduri releva farmecul unor momente traite de adolescentul Beethoven – “Schilderung eines Madehen”, “Au einen Sangling”. Deasemenea, ideile Revolutiei Franceze – “Der freie Mann”, patriotismul si revolta impotriva agresiunii straine isi vor face simtita prezenta in creatia din perioada vieneza. Tematica beethoveniana va fi cea lirica, in care isi va regasi sentimentele proprii, iluziile si binenteles deziluziile sale. Il atrage prea putin celebritatea poetilor, cat mai ales corespondenta dintre trairile sale interioare si fondul unei poezi[6]Aceasta trasatura a caracterizat creatia de lied beethovenian. Astfel poemul lui Johann Ludwig Gleim  („Selbstgespräch”) figureaza alaturi de poezia lui Goethe, in liedul „Nene Liebe, nenes Leben”.

Tendinta de preluare a manierei stilistice a contemporanilor („Arienstil”) este prezenta in liedurile de inceput. Cu toate acestea, liedul „Klage”, pe text de Holty (1790) impresioneaza si dovedeste existenta vibratiei beethoveniene. Pe versurile lui Friederich Matthison, Beethoven compune: “Au Laura” – 1790, “Opterlied” – 1796, “Audenken” – 1809, si celebrul “Adelaide” care a contribuit din plin la succesul de care s-a bucurat Beethoven la Viena. Este primul lied pe care Beethoven l-a considerat demn sa figureze in lista sa de opusuri (op. 46). Compus in 1795 este rezultatul unei amintiri duioase de la Bonn. Acompaniamentul liedului ne aminteste ca Beethoven a excelat prin exprimarea instrumentala, cuvantul fiindu-i, mai rar, sursa de inspiratie. Goethe sau Schiller – genialii sai contemporani, reprezinta o sursa de inspiratie sporadica. Mai des apar poeti uitati precum: Bürger, Weise, Gleim, Reissing, Pfeffel, Tiedge, etc. Poeziile lor aduc in prim plan iubirea, prietenia, speranta, problematica mortii, a singuratatii, a religiei,a moralitati La moartea contesei Anna Margarete von Browne, cu dedicatie pentru contele von Browne, Beethoven compune un prim ciclu de lieduri numit „Lechs Lieder” (1803 – op. 48). Tematica lor filozofico – religioasa conduce gandirea catre confesiunea finala si pocainta. Versurile poetului Christian Gellert nu au o valoare deosebita, dar l-au impresionat pe Beethoven inspirandu-i compasiune si consolare.

Pentru muzica, intalnirea celor doua genii – Goethe si Beethoven – a facut sa se nasca niste compozitii pe masura. Printre acestea cele opt lieduri op. 52, dintre care primul este „Wie herrlich leuchtet mir die natur”. A existat un proiect pentru creatia unui lied pe versurile „Erlkönig” (Schubert va desavarsi acest proiect). Beethoven se va opri la „Sehusucht”. In „Sechs Gesänge” (1809 –  op. 75), trei dintre cele sase lieduri sunt inspirate de versurile lui Goethe, urmate de „Drei gesänge” (1810 – op.83). dupa 1810, relatia celor doi artisti se raceste, avand in vedere nemultumirea poetului legata de stilul necoformist al lui Beethoven, de a-i pune poezia pe muzica. Beethoven se va inspira din poemele lui Goethe, itr-o lucrare pentru cor pe patru voci cu acompaniament de orchestra – „Muresstille und glükliche Fahrt” (1814 – op. 112) si in miniatura vocala „Abendlied” (1820).

Cu ciclul de lieduri „Au die ferme Geliebte” (1816), pe versuri de Alois Jeitteles, Beethoven va impune nevoia de unitate intr-un ciclu de liedur Extremele (liedurile nr. 1 si 6) au aceeasi idee muzicala. Cele patru lieduri din interior sunt simetrice ca forma si in tonalitati inrudite. Acest ciclu op. 98, prezinta pentru prima data in literatura liedului o inlantuire si o sudura perfecta in constructia sa arhitecturala. Noua conceptie beethoveniana deschide larg calea numeroaselor cicluri celebre din perioada romantismului, ilustrata in primul rand de Fr. Scubert.

Beethoven primeste comenzi sa armonizeze si sa prelucreze un mare numar de cantece scotiene, irlandeze, galice, etc. Ele sunt pentru una sau doua voci, cu acompaniament de trio instrumental (pian, vioara, violoncel).

Dupa „copilul” Mozart, Beethoven este barbatul grav, cu simt practic, ce reda zbuciumul epocii pe care o traieste. Eroismul, marile lupte, indoiala, melancolia, razvratirea, umorul, suferinta, deznadejdea sunt stari sufletesti definite in opera beethoveniana iar mai presus de toate, se afla un cuvant, o expresie: „Libertate!”

Pragul dintre secole este martorul unei schimbari in cariera lui Beethoven; virtuosul pianist se transforma in seriosul compozitor. Pe masura ce pierderea auzului ii restrange viata sociala si interpretativa, el se va axa pe compozitii din ce in ce mai importante.

Goethe ne schiteaza un portret al lui Beethoven: „N-am cunoscut niciodata un artist cu o asemenea concentrare si spirit, cu o asemenea vitalitate si o inima atat de mare. Imi inchipui cat de greu trebuie sa-i fie sa se adapteze cu lumea si cu obiceiurile e”[7]



[1] Bughici, Dumitru – Dictionar de forme – pag. 60

[2] Ciocanea-Teodorescu, Livia – Tratat de forme si analize muzicale, pag. 125 – 126

[3] Marinescu Florenta – Nicolena – Haydn – Simfonia focului – Ovidius, University Press – Constanta 2007

[4] In traducere: Vioreaua, Mica torcatoare, Vino draga mai!

[5] Volum omagial publicat de “Revue musicale”, Paris 1956, pag. 140

[6] Stefanescu, Ioana – O istorie a muzicii universale –  Editura Fundatiei CulturaleRomane,

Buc. 1996 –  vol. II – pag. 389 – 399

[7] Pascu, George – Botocan, Melania – Carte de istoria muzicii vol I, Ed. Vasiliana 1998 – pag. 245

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 868
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved