Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Barbu Delavrancea - APUS DE SOARE(1503—1504) - Drama in 4 acte

Carti

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
VETERANUL
O piatra pe cer - Isaac Asimov
LIVADA
AGATHA CHRISTIE - CUTITUL IN CEAFA
Barbu Delavrancea - APUS DE SOARE(1503—1504) - Drama in 4 acte
In sfarsit, nefumator
CARNAVALUL EROILOR DIN BASME
PATRICK SUSKIND - PARFUMUL
Bernard Werber ZIUA FURNICILOR
MIHAIL DRUMES - INVITATE LA VALS

TERMENI importanti pentru acest document

: se naruie un tron din slava lui trecuta : : : :

Barbu Delavrancea

APUS DE SOARE

(1503—1504)

Drama in 4 acte

PERSONAJE:

STEFAN CEL MARE

BOGDAN

LOGOFATUL TAUT

POSTELNICUL TOADER

VORNICUL JURJ

HATMANUL ARBORE

PARCALABUL DRAGOS

PARCALABUL ALEXA

PARCALABUL GRUMAZA

PARCALABUL SANDRU

PARCALABUL COSTEA

PARCALABUL NEGRILA

BATRANUL STEFUL, fost parcalab

BATRANUL HRAMAN, fost parcalab

PAHARNICUL ULEA

CLUCERUL HRINCOVICI

VAMESUL CHIRACOLA

CLUCERUL MOGHILA

STOLNICUL DRAGAN

JITNICERUL STAVAR

PETRU RARES

DOFTORUL IERONIMO DA CESENA

DOFTORUL SMIL

DOFTORUL KLINGENSPORN

TUGULEA MOGHILA

UN PIETRAR UN CURTEAN

DOAMNA MARIA

IRINA, fata parcalabului Dajbog

REVECA,fata comisului Huru,

BALASA, fata parcalabului Oana,

ILINCA, fata parcalabului Gherman,

DOMNICA, fata hatmanului Arbore

ANCUTA, fata parcalabului Toader

OLEANA, fata vornicului Duma

FIRA, fata parcalabului Dragos

LISANDRA, fata parcalabului Alexa

JOITA, fata parcalabului Ivanco

NEAGA, fata parcalabului Sandru

ILEANA, fata parcalabului Ivascu

HERA, fata parcalabului Grumaza

STANISOARA, fata parcalabului Ieremia

OANA

DOCHIA

Capitani, copii de casa, aprozi, hotnogi, hansari[1] etc.

ACTUL I

In stanga, o aripa a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfarsindu-se cu o terasa pusa pe talpi de piatra. O usa da pe terasa. Mai departe se vede turnul castelului. in dreapta, o poarta. Ceva mai in fund, un put cu doua roate si cu un colac de piatra. O albie cu apa de nalbit. Langa put, o salcie pletoasa. Ograda domneasca, cu arbori si copaci batrani, inconjurata cu ziduri vechi. Jeturi, scobite in piatra, la umbra copacilor. in fund, o parte din orasul Suceava si valea raului Suceava serpuind dinspre munte. E o zi de toamna. Vantul sufla. Frun­zele cad.

SCENA I

IRINA, REVECA, BALASA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA,

ANCUJA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOITA, HERA, NEAGA,

STANISOARA, OANA, DOCHIA si TUGULEA MOGHILA.

(La ridicarea cortinei toate lucreaza.)

IRINA: Cum, cum?

FIRA: Ei, asa Zic, se duse, se duse, pana dete d-un ba­laur

JOITA: Mai incet, Hera. Dai peste teava De un ce, Zamfiro? Si tu, Lisandra, bate mai domol Na! iar ai incurcat firele

LISANDRA: De un balaur Stati A sarit tindechea[2].

ILEANA: Cu gandul la Orhei. D-a mai sari o data, sa stii ca ramai, ca mine, fata batrana.

REVECA: Ba ca mine

IRINA: Ba ca mine

BALASA: Ca voi ca noi

ILINCA: Dumnezeu sa tie pe parcalabul Alexa din Orhei.

NEAGA: Lasa focului basmul. La noapte. Vantul se umfla. Frunzele cad. Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm, si eu sa ma ghemuiesc langa dada Irina.

(S-aud toaca si clopotele.)

REVECA: Mama Dochio, e vremea la toaca. Adu bostan­ul fiert si fagurii de miere si ulciorul cu apa rece.

DOCHIA: S-aduca mama, bunica maicnii.

IRINA (catre Tugulea): Si tu? Ce stai ca un tap logodit? Esti mandru Ai sabie Si ce-ai sa faci cu ea?

TUGULEA (face cu mana ca si cum ar taia): Sa

IRINA: Maaaa

TUGULEA: Hi-hi

IRINA: Cand?

TUGULEA: Iaca s-acuma

IRINA: O! batu-te-ar potca[3]! (Il mangaie.) S-ajuti mamei Dochii. Dar, vezi, tine-ti firea, nu-ti pune mintea cu bostan­ul.

(Fetele rad.)

TUGULEA: Apoi da maica, maica! (Iese.)

SCENA II

Cele de sus, afara de TUGULEA si DOCHIA.

LISANDRA: Am tesut bine, dada Reveca?

REVECA: Nu bate intr-o parte. Apuca spata drept de mijloc.

ANCUTA: Dar eu?

REVECA: Mai bine Nu strange carligele Asa mai-nile-n voie ca si cum te-ai juca.

DOMNICA: Verdele asta, ori asta, dada Reyeca?

REVECA: Priveste firea Aci, scoala si invatatura. Primavara toate sunt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte si vii, toamna toate palesc, prind un fel de rugina, se invechesc si nimic murdar Da, bine

STANISOARA: Uf! Doamne, Doamne!

REVECA: Ce, motato? Ti s-a urat? Binisor. Ghergheful e de rabdare.

JOITA: Iaca si barba parintelui Ivascu din Hotin

IRINA: Ba parul tau de oaie creata.

HERA: Am ispravit. Nu mai am tevi.

BALASA: Da, dar pe dinafara cine-a dat?

HERA: Numai la doua. Le desfac si le fac.

OLEANA: E bine, Reveca?

REVECA: A! o minune! Ai zice ca de cand te-ai nascut tii furca-n brau. Da da Inul curge din caier pe fus ca un fir de par. Nici o galca. Destele tale mulg caierul, si caierul se topeste, si fusul zbarnaie si pluteste parc-ar avea aripi. O! ciuta zglobie, tu ai sa tii casa c-un fus Dar tu, Oana, ce isprava mi-ai facut?

OANA: Mai am putintel si le nalbesc. Prea multe. Si nu ma plans ca sunt prea multe, dar pentru ca sunt multe ma pui pe ganduri

REVECA: Ma baiete — ca porti parul balan ca plaiesii — , ce spui? Ce ganduri?

OANA: Nu vedeti ce de fasii? Si inca trei camasi de in, d-ale doamnei, sa le rup pentru slavitul domn al mare

ILINCA: Fa Oana, tie ti-e lene.

OANA: Ba

BALASA: Fa Oana, tie ti-e foame.

OANA: Ba

BALASA: Fa Oana, pe tine te tine degeaba la curte.

OANA: Da

IRINA: Fa Onisor, cin' ti-a dat tie betele astea de argint?

OANA: Slavitul.

REVECA: Dati pace fetei Ce e, Oana, cu gandurile tale?

OANA: Ce sa fie? Prea multe fasii Prea multe

REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plangi?

OANA: Da ii trebuie Dar de ce asa de multe? Si buna doamna, cand mi le-a dat, mi-a zis: 'Pana diseara sa le faci Si mai lungi, Oana, mai lungi.' Si-a oftat. Si, plecand, am vazut-o facandu-si cruce.

TOATE: Facandu-si cruce?

OANA: Da Mie imi miroase a razboi

TOATE: A!

ILINCA: Razboi ca de mult nu fusese Aproape de doi ani Si se-mplinesc douazeci de ani de cand parcalabii Gherman — bietul tata — si Oana, tovarasul lui, picara din turnul Cetatii-Albe Si-a zis Oana lui Gherman: 'Scapa tu!' Si-a raspuns Gherman lui Oana: 'Ba tu!' Si s-au grijit amandoi, si si-au iertat pacatele unul altuia Si-a zis Oana lui Gherman: 'Tie-l Dumnezeu pe Stefan!' Si-a zis Gherman lui Oana: 'Amin!' S-au pierit ei cu toti ai lor

IRINA: Sunt douazeci si sapte de ani incheiati de cand pieri floarea Moldovei la Razboieni. Trosnea cetatea ridi-cata-n pripa de slavitul nostru voievod Flacarile se-naltau pana la cer Si el tipa: 'Nu va lasati!' Si parcalabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: 'Nu ne-om lasa, dar du-te' Si comisul Huru, si postelnicul Hrancu il tarara afara din lupta, rupandu-i vestmintele de pe el, si i-au zis: 'Du-te, ca Mold­ova nu piere, d-om pieri noi' Si s-au stins si Hrancu, si Huru, si Dajbog, cu toti boierii mari si mici, batrani si tineri, pana la unul, ca Mohamed, vazandu-i, a soptit lacrimand: 'Oh! tara aceasta nu va fi a mea!' Si sfantul s-a dus s-a adunat plaiesii, si-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi si din laturi pan' l-a trecut Dunarea Si-a pus piatra sapata unde a stat batalia, marturisind lumii: 'Aici, eu am fost frant, sa cunoasca si sa stie toata suflarea din tara ca a fost cu vointa lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele, si laudat sa fie numele lui in veacul vecilor'.

TOATE: Amin!

REVECA: In patruzeci si sase de ani, treizeci si trei de batalii, doua fara izbanda si treizeci si una de biruinti! El sa traiasca, si Moldovei i-e bine!

ILEANA: Va trai cat Matusalem, stiu eu

DOMNICA: Si eu

LISANDRA: Si eu

JOITA: Si eu

HERA: E inzaoat!

NEAGA: Cand s-a nascut, l-a scaldat in sange de serpoa­ica

IRINA: Si de vultur Sa se strecoare si sa se inalte

SCENA III

DOCHIA aduce, p-un carpator[4], bostanul spart in bucati.

Ies aburi. TUGULEA, pe doua tavi de argint, faguri de miere,

pere si struguri. OANA se duce cu un vraf de fasii la put si le-aseaza in albie.

TUGULEA: Loc, loc struguri mascati parca ar fi lac­rimi si faguri cu miros de sulcina si pere ca

REVECA: Cum?

TUGULEA: Iaca o vorba.

REVECA: De unde stii? Sterge-te la nas Uf! si ai si sabie Multe urzici ai taiat

TUGULEA: Sunt moldovean Tugulea al lui Moghila Sa nu razi de mine Maria-sa doamna m-a pus sa-nvat slujba domneasca Pan' la sabie

REVECA: Sat! Vine

SCENA IV

STEFAN vine de la dreapta din ograda. Mustatile si parul,

aproape albe. C-o mana tine pe DOAMNA MARIA, cu alta o

sabie dreapta cu manerul cruce. La cativa pasi, cativa curteni

si aprozi in haine impodobite.

STEFAN: Ce e tacerea aceasta, fetelor? Parca sunteti pui de gaina cand trece uleiul Parca sunteti un stol de vrabii incremenite in stuharaia din iazuri cand aude chiotul Parca sunteti niste flori de lunca cand n-adie vantul Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriti Veniti sa va blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) imprejurul meu asa asa ca ierburile crude de pe batranul turn al Sucevei Da da saruta mai bine, nu te sfii, Ilinco mai bine, fata parcalabului Dajbog Da da pe rand Ileana, erai mica cand pieri Hrancu Si tu, Oleana, ai sa vezi pe tat-tau Duma. (Toate saruta mana domnului. Tugulea nu se misca, incremenit.) Dar tu? Tu esti stana de piatra? Ai sabie? A? Bine. Din mosoroi, Moghila. (Vede pe Oana inlemnita cu fasiile in maini.) Dar tu? Babatie! Ce speli? Stii tu pentru cine nalbesti?

OANA: Da

STEFAN: Pentru cine?

OANA: Pentru preaslavitul nostru stapan

STEFAN: Pentru preaslavitul nostru stapan Pentru osul lui! De cate ori imi infas pulpa dreapta zic doamnei: 'Oana, piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca Oana.' (Scapa sabia intr-adins.) Oana (Oana ridica sabia, i-o da si da sa-i sarute mana, dar n-o ajunge.) Sa ma cobor la tine, ori sa te-nalti la mine? Priveste drept in dreptul ochilor mei. A! tu plangi, Oana? Si de ce? Aide vino incoace batrana mea prietena. Pe crestetul tau sa cada sarutatul voievodului ca ploaia pes­te holdele verzi. (O saruta in crestet.) Destul ati lucrat. (Face semn sa se duca. Fetele se duc binisor si in ordine.) Apune soarele pe dupa trambele fumurii. Sa lucram si noi. (Se uita lung dupa ele, mai ales dupa Oana.)

DOAMNA MARIA: Seamana cu maria-ta Ca doua picaturi de apa

STEFAN: Una care pica acum si alta care a picat odinio­ara Abur risipit Pe una o vad pe cealalta

SCENA V

STEFAN si MARIA.

DOAMNA MARIA: Stapanul meu, toamna a sosit, soarele apune trist si, in urma lui, o balta de sange. Vremea o sa se strice Ploi subtiri care patrund frig viscol Ramai, sfan­tul meu stapan

STEFAN (tragandu-se pe un jet): Te rogi ca un copil intaiasi data

DOAMNA MARIA: intaiasi data (Ii ia mainile amandoua.) Ah! Moldovo, caci nu ti-e mila

STEFAN: Mila?

DOAMNA MARIA: De mine

STEFAN: De tine si de Moldova. De una fara alta, nu nu-mi sta-n putinta. Domnul care desparte ce e al lui de ce e al tarii

DOAMNA MARIA: Dar nu vezi maria-ta

STEFAN: Ca sunt batran

DOAMNA MARIA: Nu

STEFAN: Ca sunt bolnav

DOAMNA MARIA: Nu nu adica

STEFAN: Adica, da

DOAMNA MARIA: Abia te vazui mai bine

STEFAN: Mario, Mario, ce bolnav? Ce picior? Uita-te la mine Asa priveste un om bolnav? Si nu merg bine? (Face cativa pasi, apasand ceva mai adanc pe piciorul drept.) Ieri nu-mi zambisi cand incalecai pe Voitis?

DOAMNA MARIA: Da Pareai un arhanghel!

STEFAN: Ei

DOAMNA MARIA: Ramai, stapane! Ingrijesti de Moldo­va ingrijind de sanatatea ta

STEFAN: Pocutia

DOAMNA MARIA: Iarna Viscole

STEFAN: Ah! Pocutia!

DOAMNA MARIA: Sa inceapa primavara

STEFAN: Iarna e aici (arataparul), si niciodata primavara nu va mai sosi. Iarna, calareti moldoveni strabat codrii, s-amesteca cu viforul si cad asupra cetatilor si turnurile lor se naruie. Viforul are ochi! Si pe cand ai nostri deschid partii prin nameti, lesii se cocolosesc la Halici, la Lew, care pe unde apuca.

DOAMNA MARIA: Maria-ta!

STEFAN: A Doamnele nu sunt femei Femei sunt destule

DOAMNA MARIA: Nu, maria-ta (Surade.)

STEFAN: Asa da, Mario! Rasul tau Erai de paisprezece ani cand mi-ai ras intai Ah! Munteanco! nu-mi strica so­cotelile Mai tarziu oi fi ori n-oi mai fi

DOAMNA MARIA: O! ce zici

STEFAN: De douazeci de ani turcii stapanesc Chilia si Cetatea-Alba, ca lesii n-au tinut invoiala. Atins la miazazi, poporul asta trebuie sa se ridice la miazanoapte. Sunt vro sase ani Ioan Albert Iagelonul Craiul Poloniei Ca un hotoman navaleste in Moldova. Il izbesc la Cosmin, in Dumbrava-Rosie, si-l duc invins, bolnav, umilit, pana aproape de Lew. Doborai trufia Iagelonului. A ingenuncheat la Colomeia Stefan in fata Poloniei, ingenunche Polonia in fata lui Stefan! Pui stapanire pe Pocutia. Primesc judecata craiu­lui Ungariei, a lui Vladislav, a fratane-sau. Sa aleaga el ho­tarele si sa ne faca lege. Si la ziua pusa, imputernicitii lui nu vin. Si tocmai acum imi da de veste Ion Grumaza, parcalabul din Cernauti, ca lesii se arata pe sub poalele Haliciului. Apoi nu, Mario, nu se poate, trebuie sa stapanim Pocutia, ca aceasta bucata de pamant e mai mult moldoveneasca ca leseasca, s-o tinem zalog pe bani buni din punga stramosilor, s-o avem cu armele noastre, si Stefan n-a murit inca

UN CURTEAN: Maria-ta, parcalabii.

STEFAN (face semn sa vie): Mario lasa lasa

(Doamna Maria iese pe usa din stanga.)

SCENA VI

STEFAN, hatmanul ARBORE, parcalabul NEGRILA, parcalabul

DRAGOS, parcalabul ALEXA, parcalabul COSTEA, parcalabul

SANDRU, fostul parcalab batranul HRAMAN, vornicul JURJ.

(Toti intra pe poarta din dreapta.)

STEFAN: Bine ati venit, boieri d-voastra!

TOTI: Sa traiesti, maria-ta!

STEFAN: Cu totii. (Da mana parcalabilor si ei i-o saruta.) A! si mos Hraman! Gata! Venisi! E nunta! Pe frunte semn La ceafa semn umarul drept mai jos mana stanga ca un arc destele zdrobite abia te mai tii Ce mai vrei, batrane? N-ai vazut destule?

HRAMAN: Nu mi-e dat sa vreau sau sa nu vreau. Vointa mariei-tale, vointa tarii. De vrea pace, pace, de vrea razboi, razboi. De n-as fi venit, n-as fi vrut ce vrea maria-ta S-apoi asta nu pot

STEFAN: E, cum stau hotarele, parcalabi, ca dupa cum inchideti ochii asa doarme si tara.

PARCALABUL NEGRILA: Eu lasai pe

STEFAN: Toader.

PARCALABUL NEGRILA: Da, la Hotin. Bine. Litvanii si rusii sunt cu minte de cand i-ai cumintit maria-ta.

PARCALABUL ALEXA: Din turnul de la Orhei nici un semn de ropot. Senin cat bate ochiul. Ai linistit pustietatile d-a lungul Nistrului. S-apoi am lasat pe

STEFAN: Pe parcalabul Ivanco.

PARCALABUL ALEXA: De trei ori a cetit cartea mariei-tale, da' tot i se parea ca-l chemi pe el.

PARCALABUL COSTEA: In Soroca ne-ntarim mereu, si buna pace.

PARCALABUL SANDRU: Romascanii, ce ara si seamana toamna, secera si treiera vara. Se-mbogatesc, dar nu se dau lenii. Din Craciuna, vesti bune. Nimic d-a lungul Milcovului. Asa imi scrie staroste Buhor.

VORNICUL JURJ: in Tara-de-Jos, tihna. Negotul se pe­trece fara carcota. in Chilia si Cetatea-Alba — ca de prin partea locului viu — numai doi subasi[5] cu roatele de turci, cat sji pazeasca cetatile.

PARCALABUL DRAGOS: Ungurii mai mult ar asculta de cuvantul mariei-tale ca de cuvantul craiului lor. Si parcalabii din Cicei si Cetatea-de-Balta, ca la ei acasa in milocul un-gurimii.

STEFAN: Da, pace de jur mprejurul tarii, ca si inlauntrul ei. Da (trage sabia pe jumatate) se misca si sta cumpana la odihna tarii Dar i-a venit iar randul Gata, Luca?

HATMANUL ARBORE: Gata!

UN CURTEAN: Maria-sa Bogdan.

SCENA VII

Cei de sus. BOGDAN, batranul logofat TAUT, batranul postelnic

STEFUL, parcalabul GRUMAZA, clucerul HRINCOVICI, vamesul

CHIRACOLA, postelnicul TOADER, paharnicul ULEA, stolnicul

DRAGAN, jitnicerul STAVAR, clucerul MOGHILA, PETRU RARES, mai

multi capitani, hansari etc.

TOTI: Sa traiesti, maria-ta.

STEFAN: Cu totii, boieri d-voastra! (Se repede spre Bogdan, schioapata si se opreste.) Ah! am sa te indrept eu! (imbratiseaza pe Bogdan.) Maria-sa voda Bogdan! De pe drumuri insemnat in batalii inainte d-a domni singur Fireste ca singur Asa se cuvine unui fecior de domn mold­ovean Esti mai rasarit ca mine

BOGDAN: Cin' sa te-ajunga pe maria-ta!

STEFAN: Tu! Si sa ma-ntreci Tu, sfios ca o fecioara, nu esti sfios cand drumul calului si sabia vajaie si lumineaza ca fulgerul Da, da Ce e, Grumaza, pe la Cernauti si din­colo?

PARCALABUL GRUMAZA: Bine-ar fi Ce zici, ducere Hrincovici?

STEFAN: Ei

CLUCERUL HRINCOVICI: Pocutia asa s-asa

STEFAN: Pocutia numai asa sa fie!

CLUCERUL HRINCOVICI: Ca lesii se trag la judecata la capitania Haliciului, rusnecii si moldovenii se supun legilor tarii noastre.

STEFAN: Dar vamile?

VAMESUL CHIRACOLA: Unii platesc, altii zic c-au platit cardinalului

CLUCERUL MOGHILA: Alea-s vamile vazduhului

STEFAN: Cardinal, iagelqn, bolnav, trufas, leah Ce nu e din cate n-ar trebui sa fie? Si nimic din cate ar trebui sa fie Si tu, Taut? Si tu, Stefule? O! prietenii mei, cu barbile pana in pamant, nameti nenvinsi de oameni, albiti de griji si de vremuri

LOGOFATUL TAUT: Cu tineretea, maria-ta

PQSTELNICUL STEFUL: Asa, bat-o pustia

PARCALABUL HRAMAN: Varul Taut zise o vorba Ca de la Dumnezeu este

STEFAN: Postelnice Toader, ce stiri de pe unde-ai umb­lat? Ai adus? Ai vorbit cu dogele? Te-a blagoslovit sfantul de la Roma?

POSTELNICUL TOADER: Adus, maria-ta. Om iscusit si cu stiinta. Venezia, ca si cum ai visa. Noul doge se logodea cu marea.

CLUCERUL MOGHILA: Frumoasa mireasa!

STEFAN: Arunca inelul in valuri

CLUCERUL MOGHILA: Buna de strans in brate!

POSTELNICUL TOADER: Si numele tau cinstit si laudat

STEFAN: Stiu Dar bani?

POSTELNICUL TOADER: De

CLUCERUL MOGHILA: Ce e cu banii ceia? Cam de mult ii asteptam

STEFAN: Negustori, Moghila Nu mi-au dat ei nici la Baia, nici la Podu-Inalt, nici la Razboieni, dovedind lumii ca nu sunt omul lui Matias. Acum la (Se priveste.) Negustorii au dreptate! Ei, la Roma?

POSTELNICUL TOADER: La Roma

STEFAN: Blagosloveniile urmasului lui San-Petru, mie, sa­bia lui Christos Doamne, iarta-ma Si cum il cheama pe doftor?

POSTELNICUL TOADER: Jeronimo da Cesena.

CLUCERUL MOGHILA: Dupa nume trebuie sa aiba o barba cat toate zilele

POSTELNICUL TOADER: Ras si cu plete lungi.

STEFAN: Acum la ale noastre. Boieri, stiti ca Alexandru al Poloniei iar a cerut zi, zi peste zi, lege peste lege, ca n-ar fi fost fata. Iar sa ne judece fratane-sau Vladislav. La 2 noi­embrie. Degeaba s-a pus. Iacob de Buczacz, omul cardinalu­lui, n-are sa vie, ca si omul lui Ion Albert. Noi s-asteptam in Cernauti cu 5.000 de oaste aleasa. Toti calari. Soseste, bine; nu? o plimbare-n toata Pocutia s-o raita pana la Haliciu, si poate si mai sus. S-apoi se va sti cine e parcalab acolo si cine nu e, cui se cuvine adunarea vamilor si cui nu.

TOTI (afara de paharnicul Ulea, de stolnicul Dragan si de jitnicerul Stavar): Da, maria-ta.

STEFAN: Nu, maria-ta? (Apuca pe paharnicul Ulea de gul­er.)

PAHARNICUL ULEA: Am socotit

STEFAN: Ce-ai socotit?

PAHARNICUL ULEA: Ca cu sanatatea mariei-voastre

STEFAN: Ce? Boieri, cine e mai bolnav din noi aman­doi?

CLUCERUL MOGHILA: Aci (arata piciorul), oleaca maria-ta Aci (arata la cap) sa se-ngrijeasca varul Ulea

STEFAN: Ei, nu uiti ca am taiat pe din doua mosiile Gadintii, Storpul si Madravilele, dupa dreptate, jumatate tie si jumatate razasilor. Si te-am facut paharnic, si ti-am dat viata mea pe mana ta. Tustrei tineati ochii in pamant, stiind ca mie nu-mi plac oamenii care se uita in jos. Fruntile sus Asa, ca sus e luna, stelele, soarele si cerul de sus ne vine harul de sus, cearta si sus e mantuirea si iertarea pacatelor noastre (S-aud cantari nedeslusite din departari. A inceput sa se coboare intunecimea.) Ai aprins focurile, Arbore?

HATMANUL ARBORE: De trei nopti ard.

STEFAN: Ia? Rares, repezi (Rares se duce-n fuga. Se urca pe zid.)

RARES (de pe zid): Abia se vad Vin Din Scheia din Lisaura din Ciritei de pretutindeni

STEFAN: Oh! saracii! Saracii mei s-ai vostri Saraci si voi si eu Ce bogata e Moldova! (Stefan si boierii se reped la zidul care inconjoara ograda, afara de paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar.)

PAHARNICUL ULEA (incet): Ati vazut?

STOLNICUL DRAGAN: Vazut.

PAHARNICUL ULEA: Nu mai e Stefan!

JITNICERUL STAVAR: Dar cine e?

PAHARNICUL ULEA: Umbra marelui Stefan. (Tustrei se duc si s-amesteca cu ceilalti.)

PARCALABUL GRUMAZA (de pe zid): Ca niste nori albi ce se taraie pe pamant

STEFAN: Da

HATMANUL ARBORE: Ca niste turme de berbeci

STEFAN: Da da

HRAMAN: Parc-aud ceva dar nu-i vad

STEFULj Parca vad ceva dar nu-i aud

LOGOFATUL TAUT: Nu-i aud si nu-i vad dar ii simt

STEFAN: I-aud si-i vad, ii vad si-i aud O! cum se varsa apele in Siret, asa vin suvoaiele in Suceava la chemarea voievodului lor! Auziti? 'Sub poale de codru verde'

HRAMAN: Incep sa-i si vad

STEFUL: Incep sa-i si aud

STEFAN (trage sabia si face semn in departare): O! mai sunteti? Sa nu mai sece izvorul vostru!

ACTUL II

Acelasi tablou ca in actul intai, cu deosebire ca e vara si arborii incarcati cu fructe, unele coapte, altele parguite, altele verzi. S-aud pasarile cantand.

SCENA I

DOAMNA MARIA, IRINA, REVECA, ILEANA, BALASA,

HERA, OLEANA, OANA, TUGULEA, MOGHILA, DOCHIA.

DOAMNA MARIA: O, fetele mele iubite, mai lasati lu­crul De-o luna Stefan nu da semn de viata Ce-a putut sa i se intample? Dar ce n-a putut? Bolnav Abia se scula din pat, si porni cu iarna-n cap Doamne!

IRINA: Frumoasa mea doamna

DOAMNA MARIA: Pana acum o luna primeam vesti pes­te vesti Bine sanatos zdravan aseaza tara intocmeste Pocutia va sosi biruitor ca totdeauna imi crestea inima Si de (innumara pe deste) da de treizeci de zile, nimic

IRINA: Frumoasa mea doamna

DOAMNA MARIA: S-a dus frumusetea. Uita-te la parul meu. S-a latit suvita alba cu doua deste de cand nici o veste Auziti cum canta de te slavesc Sunt aceleasi Cantati, pasari ale cerului, nepasatoare la durerile noastre. A cazut omatul, a suflat vantul de primavara, au incoltit mugurii, a dat frunza, au spuzit florile, a legat iarasi rodul Si toate numai pentru voi. Partea noastra? Rabdari si lacrimi. De ce omul n-a fi putand a fire ca stejarul? Iarna sa-l scuture, vara sa-i puie la loc mandretea si barbatia!

REVECA: Ce nu se schimba, stapana mea a buna! Frun­zele cresc si nu sunt aceleasi. Stejarul are si el o margine. Graul e tot grau, dar nu mai e acelasi. Doar glasurile raman la pasari; ele se duc, altele vin Si noi traim cu parerea ca numai omul imbatraneste, se scutura si cade.

DOAMNA MARIA: Da, Reveca, ganduri, nimicuri. Sa-l vad pe viteazul meu sa-i fac patul sa-l culc 'Adormi, maria-ta, n-a fost nimic,, O gaza bate in geamuri' Ce somn usor in grijile grele I, muiere rea! Uitasem pe Bogdan, odorul meu. Pe urmele tata-sau calca. Pacat ca si-a pierdut ochiul. Eu am doi. La ce-mi slujeste? Si cu unul v-as vedea pe langa mine. Am doua picioare zdravene. Sa impart: un ochi lui Bogdan, un picior lui Stefan As intineri

HERA: Si eu cand m-ar lasa doamna ce-as mai saruta?

DOAMNA MARIA: Tu?

OLEANA: Si eu, cand vrea doamna, cu cine as mai umb­la?

DOAMNA MARIA: Tu O! musatina! As lua de la mine si-as da la ai tai

ILEANA: Tie Domnul pe domnii nostri, doamna!

DOAMNA MARIA: Numele Tatalui s-al Fiului s-al Sfan­tului Duh Amin Tugulea!

TUGULEA: Porunca, doamna.

DOAMNA MARIA: Ce?

TUGULEA: Da maria-ta

DOAMNA MARIA (facandu-se suparata): Sabia cu care te-am incins eu

TUGULEA: Da, maria-ta!

DOAMNA MARIA (pare necajita): Si de ce n-o mai porti?

TUGULEA: Ele stiu Sa spuie Balasa

BALASA: Sotii, maria-ta Zice c-as fi zis eu ca de ce nici la 14 ani, aproape impliniti, nu s-a dus la razboi cu tat-sau Mosoroi, asta, Moghila

TUGULEA: Ai zis, ati zis, ai ras, ati ras, si stiati bine c-am dat in genunchi la maria-sa Bogdan si la tatuca Si ei au ras, dar nu ca d-voastra cu mosoroi cu vatrar cu potca si cate si mai cate C-am zis: saracul de mine, n-o mai port Si n-o mai port!

DOAMNA MARIA (ascunzandu-si surasul): Alta data sa mi le spui mie.

TUGULEA: Iaca le spui

DOAMNA MARIA: Ma baietane, pune sabia, ca va sosi si ceasul tau. Si s-o porti

REVECA: Pana cand tara va avea nevoie de ea

TUGULEA: Uf!

DOAMNA MARIA (catre Reveca): Inimos si mucalit ca tat-sau Tugulea, sa dai ajutor Dochiei. Mama Dochio

DOCHIA: La porunci.

DOAMNA MARIA: A fiert graul cu lapte?

DOCHIA: Iaca-l aduc. Acusi. (Dochia si Tugulea ies.)

SCENA II

DOAMNA MARIA: Oana, Oana, ce robotesti?

OANA: Spal, maria-ta.

DOAMNA MARIA: Ce speli, Oana?

OANA: Pentru imparatul nost' Sa fie gata pan-o veni

DOAMNA MARIA: N-ai ispravit?

OANA: Ispravit Le-am luat a doua oara

DOAMNA MARIA: Cum iti zice el, Oana?

OANA: Babatie, maria-ta.

DOAMNA MARIA: De ce, Oana?

OANA: Fiindca asa-i place, maria-ta.

DOAMNA MARIA: Dar tie cum iti place, Oana?

OANA: Cum ii place si lui, maria-ta.

DOAMNA MARIA: Si cum te mai alinta, Oana?

OANA: Da, maria-ta

DOAMNA MARIA: Da cum, Oana?

OANA: Cum, maria-ta?



DOAMNA MARIA: A! nu vrei sa spui doamnei?

OANA: Cum sa nu, maria-ta. Pana acum doi ani ma suia pe genunchiul drept ba nu, p-al stang, si ma juca si zicea: Oana, Oana, barlaoana, Onoi, barloi, Oi, moi' De doi ani imi zice: 'Babatie, cum o mai duci cu batranetile?' 'Bine', zic. 'Ai zis bine? Nu, rau, ca sunt rele, bata-le focul'. Asa, maria-ta.

DOAMNA MARIA (luand la o parte pe Irina): Ce vrei, Irino Om de razboi Trei luni acasa si noua pretutindeni, numai acasa, nu.

IRINA: Sufletul mariei-tale ca chipul mariei-tale Maica Domnului, adusa de la Roma de postelnicul Purcevici.

DOAMNA MARIA: Sotie de domn si muma de domn, da Maica Domnului nu, Irino.

IRINA: Buuuno!

SCENA III

Cele de sus. DOCHIA intra aducand p-o tava de

portelan alba cu margini albastre graul fiert.

TUGULEA MOGHILA incins cu sabia.

IRINA: Cine sa guste intai, maria-ta?

DOAMNA MARIA: Ilinca.

ILINCA: Buuun, maria-ta.

DOCHIA: Graul, spalat in zece ape, uscat, frecat, dezghiocat, putintica miere si scortisoara. Talgerele, boier Tugulea.

TUGULEA: Iacata-le. Cel cu aur al mariei-sale.

DOAMNA (luand din grau, scapa talgerul si-l sparge): Ah! semn rau! Ma gandii la Stefan, la piciorul lui, la batranetea lui Ia! Ascultati

SCENA IV

Cele de sus. CLUCERUL MOGHILA vine intr-un suflet.

DOAMNA MARIA: Ah! Moghila! Ce e? Bine?

CLUCERUL MOGHILA: Sarutam dreapta, bine. Vine. Ce pacatele suflu asa

DOAMNA MARIA: Spune degrab'

CLUCERUL MOGHILA: Spui indata, acusica Cat ai bea o oca de vin, si e aici. M-a trimis inainte sa va spui. Calul mi-a schiopat, c-as fi fost de mult

DOAMNA MARIA: Mai iute, Moghila, mai iute!

CLUCERUL MOGHILA: Nu e nici biruit, nici ranit

DOAMNA MARIA: Cum e?

CLUCERUL MOGHILA: Biruitor si cu rana veche ceva mai inraita ca-n trecut

DOAMNA MARIA: A!

CLUCERUL MOGHILA: Si ceva mai potolita ca acum sapte zile. Bogdan, slava Domnului Ma, Tugulea taichii Acum pe sart, maria-ta.

DOAMNA MARIA: Da, da, Moghila.

CLUCERUL MOGHILA: Matura tot inaintea lui. Si toti ii jurara credinta, si moldoveni, si rusneci, si Iesi. Sa fi vazut, doamna, p-ai craiului Lixandru 'in eternitate fidelitas, nos et descendentes nobis'[6] Se muie gerul. Se topira zapezile. Se umflara apele. El porunci sa stam pe loc Se retrasera apele Sa mergem inainte, pana sub Halici. Acolo se de­schide o vale larguta. intai sta Luca Arbore, peste o mie de calareti. Mai departe, el, cu alta mie. Si in fund, Bogdan, cu trei mii, pitulat intr-un zavoi care inchide valea despre rasarit Caii nostri odihniti si iuti Ne pomeniram cu pat­ru insi c-un stergar alb in varful sulitei. Luca Arbore le de­schise drum pana la el. Aci descalecara. Scoasera caciulile incondurate, ii sarutara mainile si-i dadura o carte ca din partea i.p.s. cardinalului Si vazuram pe domn ta pamantul, ca pamantul nu l-ar fi incaput Atat le zise: 'incalecati, si haiti!' Venisera potolit si se duceau intr-o prafaraie Sa tot fi trecut ca de cand am inceput, si se pornira lungi siruri de calareti. Lesii! Cand sa se ciocneasca cu Luca Arbore, moldovenii se desfac in doua, si apucara unii intr-o parte si altii intr-alta. Dusmanii se reped. El face fata dos siAdosul fata, si-o ia la fuga stapanita, ceva mai iute ca lesii in ap­ropierea zavoiului se desfac in doua, unii intr-o parte si altii intr-alta Pana sa se opreasca lesii, infierbantati ca de biru­inta, s-aruncara valurile lui Bogdan chiuind si-i izbira. Luca Arbore ii ia pe la spate, iar din coaste ii fulgera ai domnu­lui

DOAMNA MARIA: Ei,, s-apoi?

CLUCERUL MOGHILA: Prinsi de toate partile, azvarlira armele jos. Si curse sange pana la turloaiele cailor Strasnic racnea leul Moldovei, ca auia valea si codrii Si vitejii cre­zura ca urla a razboi Si el, pasamite, ii tinea ae rau Asa se stinse ca la jumatate din Iesi, pana prinsera de veste care era potunca domnului Omul in framantarea luptei nu mai e om. Il lovesti, nu-l doare. Cade si altii il calea, nu simte. Tot se pierde ca in genunea mortii! Numai dupa ce incet­eaza batalia Oh! Doamna! se ridica de pe camp atata jale, ca nu poti si curg lacrimile, si plangi fara sa stii pe cine Dadu porunca sa alegem si sa ingropam pe mortii nostri. Putini picara, dar mari suflete. Ca Ia doua sute Aci inchisera ochii postelnicul Steful si parcalabul Hraman. Ca le zise milostivul: 'Stati, mosilor, ca nu e de voi!' Ei, as! Apoi intraram in Halici cu vro trei mii de prinsi. Aci le dadu drumul si le zise: 'Spuneti cardinalului sa aiba pe suflet sufletele mortilor din valea Haliciului'. Si inapoindu-le cartea le zise: 'Asta s-o scrie popilor, iar nu domnilor, si nu dom­nului!'

DOAMNA MARIA: Ei, s-apoi

CLUCERUL MOGHILA: Apoi porunci halicenilor sa-i care piatra. Si ciopliram cu totii, vro doua saptamani, bourii Mol­dovei. Si eu cioplii, maria-ta, ca domnul, vazandu-ma, nu-si putu tine rasul si zise: 'Mestere Moghila, capul bourului tau ca coada lui Voitis al meu Mai grea dalta ca sabia, Moghila.'

DOAMNA MARIA: Apoi?

CLUCERUL MOGHILA: Apoi facuram mosoroaie si pietruiram Pocutia cu bourii nostri, adanci d-un stanjen, ducand dara oabla din apa Nistrului pana-n muntele al mare ce sta ca sira spinarii la apusul Moldovei. In sus al lor, in jos, de sub padurea de fagi a Haliciului, al nostru. Si

DOAMNA MARIA: Si

CLUCERUL MOGHILA: Si, dupa ce aseza tara, lasa parcalab pe Hrincovici si vames pe Chiracola. Si ne insiruiram calari si plecaram inapoi cu voievozii nostri inainte. Si incepuram sa cantam: 'Doina, doina, nu te duce de la mine, doina, nu fugi de bine, doina'. Intr-o zi — Duminica Rusali­ilor — sta soarele sa scapete, ajunseram p-o cararuie de pi­atra. O ploita calda stropise fasia de drum. Voitis, inr-un ceas rau, aluneca de picioarele de dindarat. Domnul ii puse pintenii. Calul sari si cazu, apucandu-i piciorul sub el

DOAMNA MARIA (cu spaima): Cel cu rana?

CLUCERUL MOGHILA: Da

DOAMNA MARIA: Oh!

CLUCERUL MOGHILA: In stanga prapastie, in dreapta piept de munte. Voitis tremura Cand l-am scos, sangele patrunsese prin legaturi l-am dus pe maini El atat a zis: Unde e ata mai subtire, acolo se rupe' Doftorul Cesena aci. Pana a doua zi piciorul se facu butuc Boli, aiuri — ierte-ma Dumnezeu —, se facu mai bine, si de sapte zile, pe drum.

DOAMNA MARIA: Ah!

CLUCERUL MOGHILA (auzind buciumele): Dar iata-l! Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale, fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta Doamna, sa plece fetele (Doamna face semn fetelor sa se duca.)

OANA (furisandu-se): Sa nu-l vad? Mai bine oarba decat sa nu-l vad!

(Se da dupa colacul de piatra al putului.)

SCENA V

STEFAN, alb ca zapada, vine rezemat la bratul doftorului CESENA,

BOGDAN, logofatul TAUT, vornicul JURJ, hatmanul ARBORE,

postelnicul TOADER, parcalabii COSTEA, DRAGOS, ALEXA, SANDRU,

paharnicul ULEA, stolnicul DRAGAN, jitnicerul STAVAR

si mai multi curteni, capitani de oaste, copii de casa, hotnogi, hansari etc.

STEFAN (intra prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Stati, copii! Opriti unde am vazut pe doamna!

DOAMNA MARIA: Maria-ta! (I s-arunca-n brate.)

STEFAN: Ea, ca cea dintai randunica, imi vesteste primavara Catati sub piciorul drept, si de-ti gasi carbune, sa-l beau in paharul meu de sarbatoare, ca e bun de friguri; de-ti gasi plumb, sa-l topim, sa-l turnam intr-o cana cu apa neinceputa, si, din ce se va inchega, voi vedea ce va veni mai apoi..

(Sade pe o laita de piatra.)

DOAMNA MARIA (ingenunchind): Ti-e cald, maria-ta? Ai caldura nadusesti

STEFAN: Vrei sa-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?

IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo[7].

PETRU RARES: Carbune, maria-ta.

STEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprancenele doamnei Cine-ar avea inima asa de mica si asa de neagra ca sa tie pica domnului lui? Mario! Fii mandra de Bogdan al nostru Io, Stefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca si portarul Sucevei, s-a biruit tocmai cum as fi biruit si eu Nu e asa, boieri? Nu eAasa, paharnice Ulea? Nu e asa?

DOAMNA MARIA: Il uitasem pe el, maria-ta Bogdane! (Bogdan da-n genunchi langa doamna.)

STEFAN: Sa-mi dea vin de Cotnar Vreau sa beau in sanatatea doamnei s-a fiului ei

CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime[8].

STEFAN: Rares! (Rares se duce repedepe usa depe terasa.) Doftore, te-am ascultat pana azi Mi-e sete Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat in pante­cele ei pe domnul de maine al Moldovei Voitis? E bine? El nu are abur, ci suflet Sa-l plimbe in fiece zi pana m-oi intrema (Rares vine cu trei pahare, doua de argint si unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Stefan farama intre deste carbunele si-l pune in paharul de alabastru. Doamna si Bogdan iau paharele de argint. Stefan ridica pe al sau.) In sanatatea Ah! (Lasa paharul in jos.)

DOAMNA MARIA: Ce te doare, pacatele mele?

STEFAN: Nimic pe domnul Moldovei Ce e durerea? Si toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun Da de dusca, Bogdane (Stefan soarbe paharul.) Cald

CESENA: Sa ne odihnim, serenissime.

STEFAN: Sa te odihnesti, doftore In Italia se odihnesc mult principii ii! Ce-o fi durerea?

CESENA: Odihna, serenissime.

STEFAN: Ma voi odihni, dar nu acum.

DOAMNA MARIA: Te rog sa mergem

STEFAN: Ma rogi? Neadormitul Stefan a ajuns lauza Moldovei Moghila, sa-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan si-a ramas fara pecetea domneasca O! (Stefan iese la bratul doftorului Cesena si la al Mariei pe usa de pe terasa, urmat de toti.)

SCENA VI

Paharnicul ULEA, stolnicul DRAGAN si jitnicerul STAVAR raman.

OANA priveste in toate partile, vrea sa se duca si se teme sa n-o vada.

PAHARNICUL ULEA: in curand scaunul Moldovei e vaduv. Piciorul lui Stefan obrinteste. Incheieturile lui sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost ca de marimea lui nu mai sufla nici un boier Ei, ce ziceti?

STOLNICUL DRAGAN: Ce sa zicem? Bogdan? De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred ca dupa datina ar avea drept Stefanita, din Tarigrad, fiul raposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Stefan

JITNICERUL STAVAR: S-apoi domn schilod cine a mai vazut? Chior? treaca-mearga dar orb? Ca n-are un ochi deloc. I l-a scos cu sulita un calaret teuton la Cosmin O! sa-l fi vazut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o closca nedibace, cum ragea snopind pe dusmani ai fi zis ca vedea mai bine cu un ochi decat cu doi

PAHARNICUL ULEA: Tara are nevoie de tihna. Cu Bogdan, iar razboaie.

STOLNICUL DRAGAN: Stefanita e nevarstnic. Vom alcatui o epitropie

JITNICERUL STAVAR: Din cei mai de seama boieri Hat­manul Arbore, parcalabul Grumaza si d-ta, paharnice Ulea

PAHARNICUL ULEA: Saat! Nimic lui Arbore. Pana n-o inchide ochii soimanul, sa nu vorbim decat boierilor cu me­teahna. Din sfatul domnesc lui Gavril Lepadatu si comisu­lui Roata. Atat. Ochiul vulturului batran clipeste inca Varsa vapai, ma frigea privirea lui Saaat! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.)

SCENA VII

OANA singura, apoi PETRU RARES.

OANA: O! Doamne, Doamne! Sa schimbe ei ursita? Cine sa inchida ochii? Domnul cel sfant? N-are sfarsit cel care are mila de toti! (Da sa iasa pe dupa castel si se intoarce la glasul lui Rares.)

PETRU RARES (iesind din castel): Ce, fugi, Oana?

OANA: Nu, Rares.

PETRU RARES: De ce-ti sunt ochii rosii? Ai plans?

OANA: Nu

PETRU RARES: Ba da Ochii tai sunt tulburi

OANA: Ce ochi sa ramaie senini cand ai bunului Stefan ard!

PETRU RARES: El are noua suflete, Oana. Ploile, zapezile, zbuciumul si drumul lung si greu Olecuta de odihna, si se intremeaza zmeul batran.

OANA: Da, Rares, da

PETRU RARES: Si se face bine

OANA: Bine? Bine sa-i dea Dumnezeu! Bine

PETRU RARES: Si tie, Oana

OANA: Si d-tale, Rares

PETRU RARES: Si noua, amandurora

OANA: Si, Rares, si

PETRU RARES: Da-mi o mana, Oana

OANA: De ce?

PETRU RARES: Asa, ca mi-e draga

OANA: O!

PETRU RARES: Ce razi? Nu ti-am ma.i spus?

OANA: Ba mi-ai spus de cate ori In urma mai ales

PETRU RARES: Si dreapta mi-e draga, si stanga mi-e draga, si amandoi ochii cu lumini adanci, si parul tau rotun­jit pe spate si invoit ca un fum auriu, si gura ta cu buze ca macesea, si mijlocul tau ca trestia de balta, si mersul tau usor ca de presura, si toata fiinta ta

OANA: O! Rares (Rade.) Si toata fiinta mea (Rade.)

PETRU RARES: Toata fiinta ta mi-e draga, ca te iubesc, Oana!

OANA: Cum, Rares? (Rade.)

PETRU RARES: intruna te-am visat, Oana Si te-am vazut intruna la razboi Cand porneam cercetasii, cand ma bateam, cand ma culcam, cand ma sculam, calare, pe jos, la sipote, in codru, neostiat1 in fata ochilor mei

OANA: Ca p-o sora, Rares.

PETRU RARES: Nu ca p-o sora

OANA: Si de cand, Rares?

PETRU RARES: De cand implinisi 14 ani De pe la Paste

OANA: Mi-esti drag, Rares, dar

PETRU RARES: Dar

OANA: Nu tii minte cand ma ridicai in brate sa rup para cea mai coapta, cand te catarai in varful copacilor ca sa-mi dai pui de stancuta

PETRU RARES: Da si te sarutam

OANA: Da, si ma sarutai S-acum na saruta (Rade.)

PETRU RARES: Nu, Oana, nu asa!

OANA: Dar cum, Rares, cum? Ca p-o miluita fara parinti?

PETRU RARES: Nu

OANA: Ca p-o pripasita la curtea doamnei Maria?

PETRU RARES: Ah! nu

OANA: Ca p-o pasare pribeaga? Si nu uita ca tu esti boier, Rares

PETRU RARES: Ce boier? Al Mariei s-al lui Rares, pes­carul din Harlau.

OANA: Esti capitan de oaste si prieten al domnului Bogdan

PETRU RARES: Sunt ce sunt, si fara tine mai bine sa nu fiu!

OANA: Doamne, Rares Dar tu mi-esti ca un frate Eu mireasa? N-ai nici cui sa ma ceri.

PETRU RARES: Stapanului a toate, ca unui drept parinte.

OANA: A! nu, Rares, nu! Nu simt nimic in mine Mi-esti drag ca un frate, dar nu te iubesc Si domnul e bol­nav

PETRU RARES: Domnul e bun, milostiv si indurator (O saruta pe amandoi obrajii si pleaca repede.)

OANA: Ciudat! Dar sa nu uit pe paharnicul Ulea! (Iese prin stanga pe dupa castel.)

SCENA VIII

STEFAN, cu piciorul infasurat, iese schiopatand putin la

bratul DOAMNEI MARIA, IERONIMO DA CESENA.

STEFAN (se aseaza pe laita de piatra de sub copacul din mijloc): Asa Aer, doftore, aer Cosi, serenissime non, se­renissime si, serenissime[9] pentru o zgaiba Parc-as fi copil

CESENA: Serenissime, nici o miscare

STEFAN: Zau

CESENA: Parole non piu[10]

STEFAN: Non piu Ca un mort uf! cand voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem (Doftorul se duce in cas­tel.)

DOAMNA MARIA: Asculta-l

STEFAN: Eu? S-ascult?

DOAMNA MARIA: Maria-ta

STEFAN: N-am ascultat de tatari, de Iesi, de unguri, de turci si s-ascult d-un venezian a! ha!

DOAMNA MARIA: De cand ai inceput sa vorbesti, a cres­cut caldura (ii pipaie mainile).

STEFAN: Si va veni un doftor de la Nüremberg si altul de la Mengli-Ghirai Imi scrie ca stie si toaca-n cer Un evreu

DOAMNA MARIA: Mai putin, maria-ta

STEFAN: Putin, putin Toti doftorii la capul unui bol­nav

UN CURTEAN: Maria-ta, foaia judecatilor.

DOAMNA MARIA: Ah!

STEFAN: Clucerul Moghila? Sa

SCENA IX

STEFAN, DOAMNA MARIA, clucerul MOGHILA.

CLUCERUL MOGHILA: Maria-ta

STEFAN: Judecatile dezlegate.

CLUCERUL MOGHILA (citeste): Oancea cu vaduva lui Isaia pentru o fasie de mosie. Prigonitorul pierde. Pan Miraut nu da depline socoteli ipitropisitilor sai nepoti. E osandit sa le plateasca 100 de galbeni genovezi si sa nu mai ipitropiseasca pe vreunul din neamul lui au din prietenii lui. Obstea razasilor Patrascani pentru 12.000 de falci, cu munte, cu stani, cu tarcatori si cu ocini. Judecata, peste alta zi nehotarata

STEFAN: De ce?

CLUCERUL MOGHILA: Prealuminatul Bogdan s-a fagaduit ca va merge insusi la fata locului.

STEFAN: Bine.

CLUCERUL MOGHILA: Vornicul Duma, fiul lui Vlaicu, varul mariei-tale, cu sapte sate omenesti pentru robire de mori. Vornicul Duma pierde.

STEFAN: Cine pierde?

CLUCERUL MOGHILA: Varul mariei-tale.

STEFAN: Bine!

CLUCERUL MOGHILA: Parcalabul Ieremia cu popa Frusanel pentru vaduri de pive. Frusanel ramane pe pan Ieremia. Hatmanul Dugea cu satele rusesti de langa Roman pentru vro 3.000 de stanjeni. Hatmanul ramane pe rusi.

STEFAN: I i i rau Bine a judecat, dar rau Stiu Spune-i lui Bogdan sa taie din mosia mea Trifesti 3.000 de stanjeni si sa dea rusilor

DOAMNA MARIA (la urechea lui Moghila): Scurteaza.

CLUCERUL MOGHILA: Sa nu ies eu scurtat, doamna.

STEFAN: Ei?

CLUCERUL MOGHILA: Cele criminalicesti. Din douazeci de pricini, doua mai insemnate. Un naravit hot, taierea mainilor. Un ucigas, zobirea capului cu buzduganul. Toate au fost prefirate cu de-amaruntul de inteleptul Bogdan-voda.

STEFAN: Bogdan Razboi si dreptate Razboi impot­riva oricarui dusman si dreptate fata de oricine de nea­murile tale de tine chiar, desi dupa legea pamantului nu se cuvine sa judeci. Domn d-ai fi sa stai d-oparte Altii sa aleaga.

DOAMNA MARIA: Maria-ta, prea mult

STEFAN: Daca Cesena ar avea chipul Mariei ori Maria stiinta lui Cesena, m-as vindeca intr-o clipa si m-as imbolnavi in cealalta. Adu mana, Mario. Mai am caldura?

DOAMNA MARIA: Nu, maria-ta.

STEFAN: Atunci? Ce mai e, Moghila?

CLUCERUL MOGHILA: Pricinile de judecat.

STEFAN: Le pui zi peste Azi e 30 iunie Peste trei zile. (Clucerul Moghila iese pe poarta din dreapta).

SCENA X

STEFAN, DOAMNA MARIA, OANA.

UN CURTEAN: Oana, maria-ta.

STEFAN: Oana? Sa intre (Oana intra.) A! babatie Cum o duci cu batranetile? Vino incoa aci jos mai aproape (Oana ii saruta mainile si le-aduce la frunte.) O pluta batrana si scorborosita langa un bradut verde, stufos si drept! Cine te-aduse pe tine pe taramul asta? Si de unde?

OANA: Maria-ta De unde? Nu stiu

STEFAN: Nu mai am caldura. Sunt bine. Uite, Mario De unde? nu stii. Ia uita-te la mine Asa Tu ai ceva in capul asta Mi-ascunzi ceva Vrei sa-mi spui si te opresti

OANA: As vrea, maria-ta

STEFAN: Ei

OANA: As vrea, maria-ta

STEFAN: Rares

OANA (tresare): Rares?

STEFAN: Da, Rares, nu ti-a mai prins vro stancuta Da da s-a facut mare E capitan Se bate cu lesii si se bate zdravan O s-ajunga hatman Caci n-am avut parte de copii! Alexandru Ilias Petru Cat sa lungesc pomelnicul?,,.. Si Olena, dupa fiul nebunului de cuscru al Moscovei Ii moare barbatul Ea si fiul ei inchisi intr-un turn Si eu? Doar cu Bogdan

DOAMNA MARIA (aratandu-i pe furis pe Oana): Sa nu maniem p-Al-de-sus

STEFAN: Da Partea mea a fost sa sarut ce este al meu ca si cum n-ar fi al meu, sa fur mangaierile, si mangaiere sa nu am Ce-ai vrea sa-mi spui, Oana?

OANA: As vrea, maria-ta, sa

STEFAN: Ei

OANA: As vrea

STEFAN: Doamna sa stii ca fetiscana asta s-ascunde de tine

DOAMNA MARIA: Da, Oana? Va las

OANA (cuprinzand, genunchii doamnei): Iarta-ma, doamna! (Doamna Maria o mangaie pe par, surade si iese.)

SCENA XI

STEFAN, OANA, mai tarziu doftorul CESENA.

STEFAN: Mai aproape mai Spune-mi

OANA: Sosisi, maria-ta Tare mi-era dor Ma dadui dupa colacul fantanii S-auzii tot

STEFAN: Tot si nimic

OANA: Nu

STEFAN: Atunci nici tot, nici nimic (0 mangaie.)

OANA: Nu Porni alaiul domnesc si trei boieri ramasera

STEFAN: Trei boieri?

OANA: Da Paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar

STEFAN: Paharnicul Ulea?

OANA: Vorbira si-i auzii O urzeala, maria-ta

STEFAN: impotriva mea?

OANA: Nu, maria-ta

STEFAN: Atunci, impotriva cui?

OANA: impotriva lui Bogdan

STEFAN (sare in sus): Ce?

CESENA (intrand repede pe usa de pe terasa): Basta, senerissime![11]

STEFAN (pune mana pe sabie): Iesi! (Iese.) Da-nainte, Oana!

OANA: Vor s-aleaga domn pe nepotul mariei-tale, pe Stefan, fiul raposatului Alexandru.

STEFAN: Si-n locul cui s-aleagji domn? Nu este domn?

OANA: Dupa ce nu va mai fi (Isi cuprinde capul in palme.)

STEFAN: Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si-mpart! (Ca si cum ar vorbi singur.) Patruzeci si sapte de ani am dus tara cu noroc (Scuturandu-se.) Am s-o duc si cand voi muri, si dupa ce vor pecetlui piatra pe dasupra mea! Oana, bine-ai facut Sa n-afle doamna Iti poruncesc sa nu mai stii nici tu!

OANA: Da Ca si cum ar fi fost aici si c-o lingura as fi luat si-as fi aruncat in foc a ars si-apoi, nimic (isi scutura palmele.)

STEFAN: A! Asa asa Du-te. (Oana se duce pe usa de pe terasa.) O! ce pacat ca nu i-am marturisit de unde e! (Il trec lacrimile.) De! nu fi muiere! (Bate in palme. Un curtean intra din dreapta.) Moghila Sa vie indata. (Din intamplare gaseste o oglinda veneziana.) Grozav am imbatranit!

SCENA XII

STEFAN, clucerul MOGHILA, venind pe poarta din dreapta.

STEFAN: Moghila, lasa inchinaciunile.

CLUCERUL MOGHILA: Sa-mi spuie popa, nu te mai inchi­na bine ori rau Dar sa iasa din icoana la care te inchini o mana care sa te ia de par O!

STEFAN: Pofta de gluma Sa glumim, ducere Moghila.

CLUCERUL MOGHILA: Sa glumim?

STEFAN: Ah! Nu e nimic Unde-au ajuns slovenii cu letopisetul meu?

CLUCERUL MOGHILA: Abia la jumatate

STEFAN: La ce fapt?

CLUCERUL MOGHILA: La batalia de la Cosmin.

STEFAN: Ce spui? Abia vro 39 de ani din viata mea. Si mai au

CLUCERIJL MOGHILA: Jumatate

STEFAN: Inca 39 de ani

CLUCERUL MOGHILA: Daca jumatatea d-a doua n-a fi ceva mai lunga ca cea dintai.

STEFAN: O! ho! ho! Slovenii s-au pripit la scris N-au gresit presimtind ca-n a doua jumatate Cam grea rasuflarea de cateva zile Moghila, ce face Voitis bidiviul care m-a purtat in spinare doisprezece ani?

CLUCERUL MOGHILA: Ar face bine daca n-ar fi pus pi­cioarele in sus

STEFAN: M-a lasat?

CLUCERUL MOGHILA: S-a dus bietul Voitis Cum ajunse in grajdul de piatra pica d-a-n picioarele, casca gura, mai sufla o data si

STEFAN: Asa se cade sa moara un domn dar el

CLUCERUL MOGHILA: Calul domnului, rnaria-ta

STEFAN: Da, calul domnului Stefan fara picioare si fara cal O! si cum ma ducea la izbanda ca un vifor napustit in valea Sucevei! Semn rau

CLUCERUL MOGHILA: Ei, as!

STEFAN: Semn rau, Moghila! Ce va sa zica sa mori de moarte buna?

CLUCERUL MOGHILA: Sa mori in patul tau.

STEFAN: Nu, Moghila Dumnezeu a dat omului simturile prin care vegheaza sufletul. La o carnire a vietii simturile, unul cate unul, incep sa se intunece. O sita se coboara pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi Se vatuieste auzul. S-a dus ascutimea lui 'Aud? Ce zici?' Nu mai aude Si cand cercetasii nu mai vegheaza, sufletul paraseste starvul aces­ta Asta e sa mori de moarte buna Eu aud si vad ca la patruzeci de ani

CLUCERUL MOGHILA: N-aveam dreptate? Istoria a ajuns la jumatatea vietii mariei-tale.

STEFAN: Asa ar fi de n-ar fi si pieiri naprasnice Nu de sabie, nu de apa, nu de foc, ci cand piei ca mine Nimic. (Se sprijina pe Moghila.) Cu sufletul intreg, cu dragoste pent­ru toata tara cu tot cuprinsul ei oh! Asculta, Moghila Vorba de pe urma a lui Stefan e lege tuturora?

CLUCERUL MOGHILA: Sfanta ca sfanta cumincatura din sfantul potir!

STEFAN: Si voua, boierilor?

CLUCERUL MOGHILA: Boieri, curteni, razasi, tarani, una in fata domnului.

STEFAN: Sa strangi pe boierii si pe ostasii ce-au mai ramas in Suceava, maine, intai de iulie, zi in care Nimic. (Se spr­ijina pe Moghila.) Esti tu credincios, Moghila?

CLUCERUL MOGHILA: Ca-n fata lui Dumnezeu si a Dom­nului nostru Isus Christos Jur!

STEFAN: Nu jura Ca n-are sa afle nimeni din ce-i auzi?

CLUCERUL MOGHILA: Nimeni!

STEFAN: Maine sui in scaunul Moldovei pe Bogdan

CLUCERUL MOGHILA: Doamne!

STEFAN: Ce?

CLUCERUL MOGHILA: Doamne Faca-se voia ta

STEFAN: Am imbatranit O! indoiala! Si as putea sa scap dar sufletul nu vrea si trupul nu mai poate (Trage sabia pe jumatate.) Nu nu ma mai asculta Degeaba o port (Se reazema pe Moghila.) Si poate sa dau ochi cu Al-de-Sus

ACTUL III

Sala tronului. De jur imprejur, cate doua randuri de jeturi

in stil bisericesc. In dreapta, langa tron, un jet mai inalt cu

stema Moldovei. Pe pereti se vad portretele strabunilor. In fund,

in dreapta si in stanga tronului, doua intrari. Pe laturea din

stanga, planul al doilea, o usa. Ferestre in dreapta.

SCENA I

Doftorul IERONIMO DA SECENA, doftorul IOHAN KLINGENSPORN,

doftorul SMIL. Fiecare pastreaza putin accent in vorbire,

iar CESENA vorbeste pe jumatate italieneste.

DOFTORUL CESENA: Ramai ca marmora

DOFTORUL KLINGENSPORN: Multa lume grijit la Nüremberg, dar ca palatinul n-am aflat Asa de bolnav si asa de tare Iessus Maria!

DOFTORUL SMIL: Otelit in aer, in lupta Pe trupul dumnealui numai crestaturi Am mila, n-am stiinta Rana de la picior ii otraveste trupul dumnealui Si Mengli-Ghirai e tare, dar un guturai, si la pat Atunci sa vedeti 'Unde e Smilica? Smilica, ai mancat? Smilica, ce, tu esti suparat?' 'N-am nimic.' 'Vezi, eu am, Smilica.' In viteazul asta, o putere care scapa medicinii O vointa care a voit slobod pana la sfarsit

DOFTORUL CESENA: L-am vazut, amestecat cu nemtii. Gemea codrii de freddo. El ajuta si incuraja pe toti Cu miei ochii come un fulmine dal cello nella bataglia da Halicio E ammalato Dio Santo![12]

DOFTORUL SMIL: Klingensporn, ce zici de rana?

DOFTORUL KLINGENSPORN: Ai dreptate Peste saptezeci de ani hi Sa i-o ardem cu fierul ros

DOFTORUL SMIL: Ei! prin cate focuri a trecut dumnealui sa treaca si prin asta O sa vrea?

DOFTORUL CESENA: Sa-l incredintam ca e durere grozava 'Serenissime, ma che dolore' 'Io voglio' Ho studiato questo uomo maraviglioso[13]

DOFTORUL SMIL: Saaat Vine!

SCENA II

Cei de sus. STEFAN intra pe usa din stanga, si mai imbatranit,

cu piciorul infasurat, la bratul DOAMNEI MARIA.

Doamna, imbracata inchis.

STEFAN: Doftori prieteni sunteti bine? O! ce plecaciuni! Ma prind ca Smil a maturat dusumeaua cu frunt­ea Nu, Smil Mie nu-mi plac toate cate ii plac bunului meu prieten Mengli-Ghirai Nitica stiinta Mario Mar-io Ce tresari (La doftori). Am caldura?

DOFTORUL SMIL: Oleaca, maria-ta.

STEFAN: Ard?

DOFTORUL SMIL: Arzi? A, nu




STEFAN: Daca nu ard, ce va-ngrijiti? Cine nu arde nu se sfarseste

DOFTORUL KLINGENSPORN: Mai mult odihna, maria-ta.

STEFAN: De maine incolo, pace cu stiinta Ma voi odih­ni Asa intins nemiscat ca un mort Nimic, Mario Pana maine, trebile tarii Mario

DOAMNA MARIA: Ce porunceste preaslayitul stapan?

STEFAN: Mai putin ca o porunca si mai mult decat o dorinta.

DOAMNA MARIA: Ascult, Stefane.

STEFAN: Asa asa, draga Ah! e demult de atunci Prea esti intunecata in straiele astea Vreau ceva mai alt­fel

DOAMNA MARIA: Ma duc si ma intorc cum doresti.

SCENA III

STEFAN, doftorul IERONIMO DA CESENA,

doftorul KLINGENSPORN, doftorul SMIL.

STEFAN (rasucind sabia): Carjea mea, Smil

DOFTORUL SMIL: Carjea? N-as vrea sa iasa carje din teaca

STEFAN: Niciodata n-am scos-o impotriva unui om cum­secade.

DOFTORUL SMIL: Niciodata n-am dorit sa fiu mai cum­secade

STEFAN (cu un suras trist): Esti cum esti, cum ai iesit din parintii tai Si carjea mea e cum e, cum a iesit din mana genovezilor

DOFTORUL SMIL: O! biata mama, tare a tipat inainte sa ma scoata

STEFAN: Ce de tipete pana sa scoata otelul acesta, ce de lovituri, Smil, privind la fiecare lovitura o parte din soarta ei viitoare.

DOFTORUL SMIL: Putea genovezii s-o bata cat ar fi voit, daca nu te-ai fi batut si n-ai fi batut maria-ta cu ea Asta e adevarata ei soarta!

STEFAN: A! Stii tu, Smil, ca tu esti ca sabia mea?

DOFTORUL SMIL: Ca sabia? Eu? Si de ce?

STEFAN: Ca si ea, esti foarte ascutit pe dinauntru.

DOFTORUL SMIL: Ea taie totdeauna, eu vindec cand pot.

STEFAN: Cand poti, Smil, dar cand nu poti?

DOFTORUL SMIl: Vindeca Dumnezeu unde nu putem noi

STEFAN: Dumnezeu Smil, din doua picioare bolnave tu poti face numai unul, dar zdravan?

DOFTORUL SMIL: Asta? Nu, maria-ta.

STEFAN: Dar din doi oameni sanatosi ai putea sa faci un bolnav?

DOFTORUL SMIL: Din doi oameni sanatosi? As face si doi bolnavi daca m-ar lasa inima.

STEFAN (rasufland adanc): Ah Rasuflarea Aci.

DOFTORUL CESENA: Non, serenissime, qui[14]. (Arata pi­ciorul.)

STEFAN (punandu-se pe un jet cu stema): Il simt mai putin. (Se intinde.) La bratul doamnei am venit pana aici Nu pri­cep

DOFTORUL KLINGENSPORN: Te simti mai bine, dar

STEFAN: Sunt mai rau, ho! ho! Nu mai pricep Sunt mai rau cand sunt mai bine, mai bine cand as fi mai rau, si bine de tot cand as pune mainile pe piept Signore, da-mi bratul i-i-i-i Cu trei nu se poate sa scap (Se duce in dreptul portretului lui Alexandru cel Bun.) Acesta fu un om si nu mai e de mult Smil, cum ti se pare?

DOFTORUL SMIL: Parca surade Bun si milostiv

STEFAN: De unde stii? Tu n-ai auzit de el. Poate ca nici tat-tau nu se nascuse pe cand domnea el.

DOFTORUL SMIL: Ce poate fi rau in castelul acesta?

STEFAN: Ai! Nimic Si daca mana ta cea dreapta te sminteste, taie-o pe ea si-o leapada in foc

DOFTORUL SMIL: Da, in foc, dar nu s-o tai

STEFAN: Ce, Smil, tu sa indrepti Evanghelia?

DOFTORUL SMIL: Eu sa-ndrept? Nu indrept nimic, daca nu indrept piciorul Domnului la al caruia nume se inchina stapanul meu Am cerca dar sunt dureri grozave dure­ri o! brrrr!

STEFAN: Ce dureri, Smil?

DOFTORUL SMIL: In loc sa faci un foc mare, sa tai pi­ciorul si sa-l lepezi in foc, mai bine ar fi sa iei taria focului si sa arzi raul care se intinde Brrr Grozave dureri!

STEFAN: Brrr! grozave dureri Si se sfarseste. O! ho! ho! prieteni, si va e mila? Ardeti stricaciunea dupa acest starv care a fost odinioara nebiruitul Stefan! Puneti foc pre­tutindeni, s-aici s-aici s-aici pana-ti preface in scrum trecuta marire de o clipa ce-a stralucit in fata atator orbi, domnii crestinatatii! Smil a! Smil puteai sa-mi spui d-a dreptul Pe cuconi sa-i momesti, dar nu pe Stefan Ardeti degrab' si fara mila! (Le face semn sa se duca.) Sa vedem daca batranetile mele s-or mai aprinde de focul vostru.

UN CURTEAN: Petru Rares (Stefan ii face semn sa intre.)

SCENA IV

STEFAN, PETRU RARES si mai in urma DOAMNA MARIA.

STEFAN: Ce vrei, Rares?

PETRU RARES: Doresc domnului nostru atotputernic sanatate si voie buna.

STEFAN: Doresti? Te cred Domnului nostru hi Atotputernic cand ii doresti sanatatea pe care nu o are? Ce te sfiesti ca o fecioara cand da cu ochii intaiasi data de ce-i e drag? Rares de la cine-ai invatat tu sa tii ochii in pamant? De la mine? Sau de la tatane-tau Rares? Da soc­ul e placut o fi dand trandafiri

PETRU RARES: Stapane, n-am invatat stiinta ierburilor, dar, pe cat ma taie capul, socul n-a dat niciodata trandafiri.

STEFAN: Daca te-ar taia capul cum taie bratul tau, dintr-un pescar ar iesi pret de ce-au prins toti pescarii de la inceputul lumii si pana s-ar sfarsi si pesti si pescari Oh! Cine vine? Mi s-a parut

PETRU RARES: Doamne

STEFAN: Mai bine.

PETRU RARES: Ce sa fie mai bine?

STEFAN: Rares, tu nu esti un baiat cuminte Pentru ce Oana (Rares tresare.) Da Oana mi s-a plans ca nu-i prin­zi pui de salbataciuni De ce? Te-ai facut mare O s-ajungi hatman

PETRU RARES: Doamne

STEFAN (il mangaie): Oh! prostule Ce te-aduce?

PETRU RARES: Am venit

STEFAN: Daca n-ai fi venit, n-ai fi aci.

PETRU RARES: Sa

STEFAN: Sa?

PETRU RARES: Iarta-ma, doamne, iubesc!

STEFAN: A! ha! Ba vezi c-o sa ma indragostesc eu!

PETRU RARES: E fata buna

STEFAN: Buna si frumoasa, fireste.

PETRU RARES: Buna

STEFAN: Ca pita calda.

PETRU RARES: Buna saraca si fara parinti.

STEFAN: A! fara parinti? Atunci cum s-a nascut?

PETRU RARES: Necunoscuti, maria-ta.

STEFAN: Ai dreptate, ca tu cu tat-sau d-ai vorbi nu l-ai cunoaste.

PETRU RARES: Iubesc pe Oana, maria-ta!

STEFAN: Cum? N-am auzit O! ho! ho!! Cu batranetile Da, Oana e fata buna si frumoasa si cuminte Piciorul meu stie, si Dumnezeu, si eu. Saraca si fara parinti tu stii Dumnezeu n-a aflat Si eu ma indoiesc Tu mi-o petesti mie ca p-un copil Si e copil, mititica Biiine Dar ei i-ai spus?

PETRU RARES: Da, maria-ta.

STEFAN: Si?

PETRU RARES: Ca ma iubeste ca p-un frate, dar ca nu simte nimic C-as fi boier, si ea

STEFAN: As, as, as! (Doamna intra pe usa din stanga.) Doamna Ce frumos esti imbracata Rares tocmai imi pov­estea ca iubeste Pe cine, ma?

PETRU RARES: Pe Oana

DOAMNA MARIA: Pe Oana? Dar e un copil Si saraca Si

STEFAN: Un copil Nici tu nu erai mai mare

DOAMNA MARIA (speriata): Stefane! Maria-ta! (Il trage d-o mana.)

STEFAN (ii face semn de intelegere): Nu-ti zisei d-asta, ci d-astalalta. Asta ma doare Eu nu ma opui As vrea sa vad pe Oana alaturi de tine, s-o ingrijesti, s-o aperi, sa aiba si ea acelasi nume ca tine. Cand o zice cineva Oana sa se gan­deasca la Petru si mai sus Rares, dar si tu esti un copil. Abia sa fi implinit douazeci si unu de ani. Ei, tu stii din cine te-ai nascut si eu Ia unul din caii mei, care ti-o placea, fie si pe Voitis

DOAMNA MARIA: Voitis?

STEFAN: Stiu Sa nu incaleci pe Voitis, ci sa iei alt cal care sa te duca ca vantul pe fata pamantului. Sa nu ocolesti nici deal, nici vale, nici munte, nici iaz, nici codri pana in Harlau. Si sa-i spui Raresoaiei asa: 'Mama, mie mi-a venit ceasul, vreau sa ma insor, si mireasa mea e buna, frumoasa, fara parinti, este Oana de la curtea Mariei a bietului domn al Moldovei'. Si ce-o chizbui ea sa vii sa-mi spui Ca de­spre mine, va blagoslovesc p-amandoi!

PETRU RARES: Zbor

STEFAN: Sa te vad (Rares da sa iasa repede si se incurca.) Nu p-acolo, Rares, ca n-o sa iesi prin zid! (Rares iese infitga.) Patima, Mario. Ast copil mi-aduce aminte vremile vechi. Iui Nimic trecator Rau am facut I-am crescut in nestiinta Va afla tot Saracul Petru Sa-l privim cand pleaca (Se duc la fereastra din dreapta.)

DOAMNA MARIA: Sa-l privim

STEFAN: Da, a luat pe Deres[15] Pune seaua Strange chinga sa crape calul Sus (S-aude un tropot de cal.) De cand sunt n-am vazut un calaret care sa-nghita departarile Ma multa sanatate Raresoaii O! iarta-ma, doamna O biata batrana, batrana Pe dupa deal la vale ca o mogaldeata Abia se mai vede Nu se mai vede! Oh! sangele Musatinilor n-are astampar, fierbe, navaleste ca hai­turile de la munte! Mario, o sa vie boierii Sa ne-mbracam de sarbatoare. Bogdan nu vrea. Opinteli zadarnice. Io, Stefan voievod, vreau!

DOAMNA MARIA: Sa zic nu, m-as uni cu dusmanii tarii impotriva copilului meu, sa zic da, as tine cu copilul impo­triva tatalui. Se naruie un tron din slava lui trecuta si un altul se ridica in stralucirea lui viitoare. Plang pe unul, bine­cuvantez pe celalalt. intre aste doua mariri inima mea de femeie nu gaseste mangaiere!

STEFAN: Stefan a trait, Bogdan incepe! (Ies.)

SCENA V

Stolnicul DRAGAN si jitnicerul STAVAR intra prin dreapta.

STOLNICUL DRAGAN: Vazusi pe paharnicul Ulea?

JITNICERUL STAVAR: Da, acum chiar.

STOLNICUL DRAGAN: Tot asa?

JITNICERUL STAVAR: Si mai darj.

STOLNICUL DRAGAN: A vorbit cu

JITNICERUL STAVAR: Da, cu cinci boieri mari, afara de cei doi din Sfatul domnesc.

STOLNICUL DRAGAN: Ei, ce e?

JITNICERUL STAVAR: Struna Si Stefan din ce in ce mai rau

STOLNICUL DRAGAN: Asa se zice.

JITNICERUL STAVAR: Vor sa-l arza.

STOLNICUL DRAGAN: S-a mai vorbit s-alt' data, dar cum e el, ba azi, ba maine, cu judecatile, cu razboaiele, cu trimesii de la unguri, de la tarul Ivan, de la Iesi, de la Mengli-Ghirai, de la turci, de la munteni, a dat zi dupa zi, an dupa an, pana l-a prididit boala.

JITNICERUL STAVAR: Poi de l-o arde, cum e el de bolnav si de batran

STOLNICUL DRAGAN: Si de slab

JITNICERUL STAVAR: S-a dus Stefan

STOLNICUL DRAGAN: Vecinica lui pomenire

JITNICERUL STAVAR: Dumnezeu sa-l ierte

STOLNICUL DRAGAN: A fost bun nu zic

JITNICERUL STAVAR: Si drept

STOLNICUL DRAGAN: Cu tara, da

JITNICERUL STAVAR: Pe noi ne-a cam scurtat

STOLNICUL DRAGAN: Boier, razas, taran supus, era to­tuna in fata lui

JITNICERUL STAVAR: Mosiile le impartea numai la ostasi

STOLNICUL DRAGAN: Din supusi ii facea razasi, din razasi boieri sadea.

JITNICERUL STAVAR: Ce era boerul de sfat, Cosma Serpe? Nimic. Un razas. Dupa Batalia de la Cosmin, il boieri, s-acum e in divanul t£rii

STOLNICUL DRAGAN: Si cu munteanca ceea

JITNICERUL STAVAR: Jupanesele noastre, rar poftite la castel

STOLNICUL DRAGAN: Ca de doi ani, de cand l-a intetit boala, de loc

JITNICERUL STAVAR: Ca o calugarita cu fetele, toata ziulica

STOLNICUL DRAGAN: De Rares ce zici?

JITNICERUL STAVAR: Harnic flacau Bun de razboaie Portarul Arbore stie multe

STOLNICUL DRAGAN: He! ba vezi ca nu Cu el a petre­cut Stefan in Harlau.^nu cu mine

JITNICERUL STAVAR: La frumoasa pescarita

STOLNICUL DRAGAN: Pai Rares

JITNICERUL STAVAR: Asa se zice

STOLNICUL DRAGAN: Arbore stie bine La nastere l-ar fi infierat

JITNICERUL STAVAR: E!

STOLNICUL DRAGAN: pe spata dreapta c-un cerc.

JITNICERUL STAVAR: Rares o fi stiind?

STOLNICUL DRAGAN: Nu se afla.

JITNICERUL STAVAR: Rares pleca mai adineauri Unde-o fi plecat?

STOLNICUL DRAGAN: Se ducea p-un deres de nu i se vedeau picioarele Unde? Nu stiu Ulea vine?

JITNICERUL STAVAR: Nu crez, poate da, poate nu. Mi-a zis sa ne uitam bine la Stefan, ca el e cam bolnav

STOLNICUL DRAGAN: Hi!

JITNICERUL STAVAR: Ai auzit c-ast-noapte o bufnita a tipat toata noaptea pe castel?

STOLNICUL DRAGAN: Nu.

JITNICERUL STAVAR: Buha tipa, tipa pana destjre ziua Cand sa zboare, o mata neagra hat, s-o manca. Mata se spala pe bot. Un vultur cazu sageata si inhata pe mata. Pe vultur il sageta un curtean, si alergand dupa vultur, curte­anul cazu intr-o prapastie

STOLNICUL DRAGAN: Ce-o mai fi s-asta?

JITNICERUL STAVAR: Si azi-dimineata o vaca, din vitele domnesti, a sangerat im sistar, pe cand o mulgea

STOLNICUL DRAGAN: Ciudat!

Jitnicerul Stavar: Luna s-a aratat c-un cearcan rosu; cainii au urlat; o femeie a nascut un copil cu picioarele de ied

STOLNICUL DRAGAN: Urate semne!

JITNICERUL STAVAR: S-acum priveste (Se uita pe fere­astra din dreapta.)

STOLNICUL DRAGAN: Acusica era senin, fara pic de nori, si deodata se bolovanira nori negri cum e catranul, ca se-ntuneca ca noaptea Si colo, departe, departe, de unde izvoraste Suceava, cerul e rosu parc-ar arde o cetate.

JITNICERUL STAVAR: Priveste Vezi tu un nor ca un balaur? Cu cap, cu gura cascata, cu aripile intinse cum se repede sa inghita p-un mosneag cu plete lungi Vezi? Aci aci ha haiti S-a topit mosneagul Cine vine?

SCENA VI

Cei de sus. Hatmanul LUCA ARBORE, postelnicul TOADER,

vornicul JURJ, parcalabii COSTEA, DRAGOS,

SANDRU si ALEXA vin din dreapta.

HATMANUL ARBORE: Buna ziua, frate Dragan, buna ziua, Stavar.

STOLNICUL DRAGAN: Buna sa-ti fie inima!

JITNICERUL STAVAR: Ca totdeauna

POSTELNICUL TOADER (se uita pe fereastra): Buna, buna si nu prea buna

PARCALABUL COSTEA: Ce? Inima lui Arbore?

POSTELNICUL TOADER: As ziua de azi Se zice ca ziua buna se cunoaste de dimineata Pana mai adineaurea senin, si deodata s-a intunecat ca abia se mai vede

PARCALABUL DRAGOS: Era sa plec la Neamtu M-ar fi murat ca p-un caine

PARCALABUL SANDRU: inhamase la olac[16], cand ma ves­ti Moghila

VORNICUL JURJ: Ce sarbatoare sa fie azi?

HATMANUL ARBORE: Nici una.

VORNICUL JURJ: Moghila mi-a zis sa ma imbrac ca de sarbatoare.

PARCALABUL ALEXA: Si mie

STOLNICUL DRAGAN: Si mie

PARCALABUL SANDRU: Si mie

HATMANUL ARBORE: Cine stie ce vrea domnul, tie-l Dumnezeu sa-l tie

POSTELNICUL TOADER: Ca mult e bun

PARCALABUL DRAGOS: Si viteaz

PARCALABUL SANDRU: Si nepartinitor

PARCALABUL DRAGOS: Si darnic

VORNICUL JURJ: Ce e al lui e-al tarii Ce e-al tarii e-a lui Dumnezeu!

POSTELNICUL TOADER: Drepte s-a facut cararile lui Si bolnav, ca mai bine as fi fost eu

BATRANUL ARBORE (imitand pe Stefan): 'Nimic Mario ce tresari' Mititelul!

STOLNICUL DRAGAN: Ca parca n-ar mai fi el

HATMANUL ARBORE: Cum n-ar mai fi el? Dar cine vrei sa fie? Cine-ar rabda cum rabda el? Cine nu s-ar odihni in locul lui? Si cine n-ar umplea lumea cu vaietele? S-a plans cuiva, Dragane?

STOLNICUL DRAGAN: O vorba, hatmane.

HATMANUL ARBORE: O vorba neghioaba!

STOLNICUL DRAGAN: Fie

HATMANUL ARBORE: N-ar mai fi fost!

POSTELNICUL TOADER: Pace, fratilor!

SCENA VII

Cei de sus. Clucerul MOGHILA intra, rasufland repede, prin dreapta.

CLUCERUL MOGHILA: Ei, asta nu inteleg! Sa ma tai si sa ma presari cu sare pe crestaturi, si tot nu inteleg!

POSTELNICUL TOADER: Ce, Moghila, ce nu intelegi?

CLUCERUL MOGHILA: Da' d-ta, ca esti toba de invatatura, intelegi?

POSTELNICUL TOADER: Ce, ma omule, ce sa-nteleg?

CLUCERUL MOGHILA: Ai dreptate, ca nu e de-nteles Ma duc la el. Se plimba prin casa. Cum ma vazu, zbughea in pat. Si 'aoleo, pacatele mele ce amce am' Iaca nu-nteleg, si pace!

(Toti boierii se uita crucis la Moghila.)

POSTELNICUL TOADER (surazand): Pai nici eu nu inteleg.

CLUCERUL MOGHILA: Nu spui eu?

POSTELNICUL TOADER: Moghila, vino-ti in fire! Ce-ai spus? Cine a zis, s-a facut, s-a dres?

CLUCERUL MOGHILA: Nu va spusei? Adevarat Capul meu al zapacit. Paharnicul Ulea, frate

MAI MULTI: Paharnicul Ulea?

CLUCERUL MOGHILA: Spus din fir-a-par Cum Sl-de-sus vrea El as 'ce am ce am' Dar mort d-ai fi, si la asa porunca ar trebui sa te scoli si sa umbli ca-n ziua d-apoi

HATMANUL ARBORE: Saaat!

SCENA VIII

STEFAN intra la bratul DOAMNEI MARIA, imbracat in zale de argint

c-o mantie de postav rosu blanita cu cacom.[17] Galben la fata si

cu cearcane la ochi. Schioapata. Doftorul IERONIMO DA CESENA,

doftorul KLINGENSPORN, doftorul SMIL. Vin pe usa din stanga.

STEFAN: Sunt intre doua sabii Doamna, s-asta Aman­doua m-au slujit cu credinta P-amandoua mi-am pus nadejdea. (Schimburi de-nchinaciuni.) Vedeti cum ma spr­ijin S-amandoua ma tin Una d-ar fi ceva mai slaba, m-as pravali de pe scaunul Moldovei drept la Manastirea Putnei, in randul stramosilor O! lasa, Smil, n-ai grije (Se uita printre boieri.) Voi fi al vostru (Cauta cu ochii.) Da Smil, da Ai zis ceva?

DOFTORUL SMIL: Eu? Nu, maria-ta.

STEFAN: Parca vedeam bine (Se freaca la ochi. Catre un curtean.) Sa vie boierii. intre ei nu era. Dragan, mai incoa, Stavar, mai aproape (Cauta cu ochii.) Paharnicul Ulea n-a venit? Moghila (Boierii se uita incurcati.)

CLUCERUL MOGHILa: Aici, maria-ta.

STEFAN: N-ai fost?

CLUCERUL MOGHILA: Fost, maria-ta

STEFAN: A plecat Ti-am spus sa te duci indata

CLUCERUL MOGHILA: indata maria-ta

STEFAN: Nu l-ai gasit?

CLUCERUL MOGHILA: Gasit, maria-ta E cam bolnav

STEFAN: Ce? E bolnavior, bietul paharnic Cine sa-mi guste vinul de Cotnar? Il doare capul Oh-ho! Il doare il doare Si ce-l doare?

CLUCERUL MOGHILA: Ce ca-l ia cu frig, ca-l ia cu calduri si sta ghemuit in pat

STEFAN: II doare capul!

CLUCERUL MOGHILA: De cap nu mi-a vorbit, maria-ta.

STEFAN: Il doare capul! La cap e stricaciunea Nu e la locul lui Hatmane Arbore, sa vie si ostasii Nimic, doamna Ce fulgere Qa afara Moghila!

CLUCERUL MOGHILA: Ascult, doamne.

STEFAN: Asculta, pana mai ai cand Du-te la paharnicul Ulea Sade langa castel Cine ma iubeste e-aproape de mine Nu e asa, stolnice Dragan?

STOLNICUL DRAGAN: Da, maria-ta.

STEFAN: Du-te de-i spune ca eu si jitnicerul Stavar dorim sa-l vedem Nu doresti, Stavar? (Boierii sa uita unii la altii.)

JITNICERUL STAVAR: Cum zici, maria-ta.

STEFAN: Dar tu cum zici? (Lui Moghila.) Ca e rau sa puie pe Dragan si pe Stavar impotriva cu vorba lor si vor­bele lor impotriva cu ei insisi (Joc de priviri intre boieri.) Ca Stefan n-ar sta la indoiala de ceea ce ar trebui sa hotarasca daca sufletul lui ar vrea

CLUCERUL MOGHILA: Preaslavite doamne

STEFAN: N-ai inteles?

CLUCERUL MOGHILA: Iaca sabia taie-ma, omoara-ma

STEFAN: Asa de curat? (Jocul privirilor se inteteste.) Ni­meni din voi n-a Cum sa pricepeti ceea ce nu e de pri­ceput? Dupa patruzeci si sapte de ani de domnie A! Signore, sa ma reazim de bratul tau Moghila

CLUCERUL MOGHILA (tresarind): Aci, doamne!

STEFAN: Ce strigi asa de tare? Du-te si-i spune sa vie pana sa nu viu eu! (Moghila se duce repede. Din partea dreapta intra Sfatul tarii, se inchina si s-aseaza in jeturi.) Ce de judecati am vanturat impreuna (Intra ostasi prin partea stanga din fund.) Ce de batalii (La sfetnici.) Senini si fara interes (La ostasi.) Cu patima si cu interes Si toate cu aceeasi tinta Signore, treci de partea astalalta (Intra pa­harnicul Ulea si clucerul Moghila prin dreapta.) A! Paharnice scumpa dumneavoastra sanatate

PAHARNICUL ULEA: Abia ma tin picioarele

STEFAN: Schimba-le cu ale mele Fii, ma omule, tanar, voinic, ca un brad, fii ca mine Ei, oleaca suflarea oleaca piciorul oleaca de caldura oleaca incheieturile dar inco­lo aproape nimic (incearca sabia.) Nu vrea sa iasa Nu vreau sa vrea sa iasa Si de ce-as vrea? (Catre Ulea.) Sa spui feciorului tau sa nu stea cu capul in jos Signore, muta­te in partea astalalta (Bogdan vine din fund trist, imbracat in zale de sus pana jos, cu mai multi ostasi.) Pe cine zaresc? Pe tine te mai asteptam (Stefan se suie in jetul cu stema din dreapta tronului. Bogdan da sa-i sarute mana. Stefan il opreste.) Prea e calda si nadusita Asteapta sa se raceasca (Catre doamna si Bogdan.) Ce tresariti? Da, vaz o doamna care se plimba pe langa castel

DOAMNA MARIA (indurerata): Nu e nimeni, maria-ta!

STEFAN: Nimeni (Doftorul Smil se pleaca la urechea dom­nului, ii sopteste ceva.) N-ai grije Voi fi al tau sau al doam­nei

DOFTORUL SMIL: Al doamnei? Al doamnei Maria, maria-ta

STEFAN (se ridica din jet): Maria si Moldova e totuna Ostasi, boieri, curteni, v-am adunat aci sa stati marturie dupa ce n-oi mai fi. Sunt patruzeci si sapte de ani multi si putini de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egu­meni, boierii razasi si tarani, in Campul de la Direptate, si cum vru Moldova asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii ca vru ea un domn treaz, si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit ca vru ea ca numele ei sa-l stie si sa-l cinsteasca cu totii, si numele ei trecu granita, de la Cafaa pana la Roma, ca o minune a Domnului nostru Isus Cristos

HATMANUL ARBORE: Numele tau, maria-ta!

TOTI: Asa e!

STEFAN: Nu nu! Eu am fost biruit la Razboieni si la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea! Am fost norocul, a fost taria! Sunt batran (Se intoarce sipriveste grupul unde stau paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si Jitnicerul Stavar.)

MULTIMEA: Nu! nu!

STEFAN: Oh! padure tanara! Unde sunt mosii vostri? Presarati la Orbie, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni Unde sunt parintii vostri? La Cetatea-Alba, la Catlabugi, la Scheia, la Cosmin, la Lentesti Unde sunt batranul Manuil si Goian, si Stibor, si Cande, si Dobrul, si Juga, si Gangur, si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea Huru comisul, si Dajbog parcalabul, si Oana, si Gherman, si fiara palosului Boldur? Pamant! Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi! (Se opreste ostenit.) Suflarea Batranetea (Sageteaza cu privirile grupul lui Ulea.) C-am cercat sa unesc Apusul intr-un gand, ca zic ca sunt crestini, si trimesii mei au batut din poarta in poarta, rugandu-se mai mult pentru ei ca pentru noi, sa lase razboaiele de zaviste si sa se ridice impotriva primejdiei obstesti a crestinatatii Le trebuia un om? Era A fost Acum e bolnav Vazand ca ramai cu fagaduielile, am cautat sa unesc Rasaritul. (Fulg­era, ploua repede.) S-am trimes la unguri, la Iesi, la litvani, la rusi, la tatari Au facutA carari batand drumurile pustii oamenii mei, si degeaba. invoieli cu peceti-n calapoade, iscalituri fudule Si praful s-a ales de invoieli. Vladislav, un molau, un intristat; Alexandru, un fudul, un iagelon, o sluga a popii de la Roma; Ivan, un nauc, cazut in copilarie (Un tunet urmat imediat de un trasnet.) Cand voi fi in fata lui, voi indrazni sa-i zic: 'Doamne, tu singur stii ce-a fost pe inima mea, ca-n tine am crezut, ca nici o desartaciune nu s-a lipit de sufletul meu, ca am stat zid neclintit in fata paganilor Dar toti m-au parasit Doamne, osandeste-ma dupa pacatele mele, ci nu ma osandi de pacea cu turcii spre mantuirea sarmanului meu popor!' (Fulgere si tunete.) Bogdane, turcii sunt mai credinciosi ca crestinii cuvantului dat Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor Ah! Nimic Batran, bolnav si neputincios Mantia asta e prea grea S-o poarte altcineva mai tanar (Miscare in multime. Mirare.) Bogdane! (l-opunepe umeri.) Si voi, marturie a ceea ce ati vazut, spuneti tarii (tunetele se intetesc) ca vointa mea e sa se unga Bogdan de cand sunt in viata Ca vointa mea s-a ei a fost pururea una (Capetele boierilor se pleaca in semn de ascultare.) Signore, da-mi mana. (Stefan trage pe Bogdan spre tronul Moldovei.) Bqgdane vino suie-te aseaza-te pune coroana Bine (Ingenunche.) Doamne, binecuvanteaza (Da sa-i sarute mana.) Ah! (Se rostogoleste de pe treptele tronului in bratele Mariei s-a doftorului Cesena.)

MARIA: Stefane!

DOFTORUL SMIL: Altfel nu s-ar fi putut.

HATMANUL ARBORE: A murit?

CLUCERUL MOGHILA: Cine sa moara? Soarele nostru n-a apus inca!

ACTUL IV

O camera a castelului. in fund, un pat de stejar cu perdele de in.

Perdelele acopera patul. Langa pat, o piele de urs si doua de lup.

O masa. Pe masa, felurite doftorii si paharul de alabastru.

In fundul patu­lui Domnul nostru Isus Christos pe cruce. O usa de

paraclis. Un iconos­tas, in stanga, o usa cu trei trepte si o fereastra

care se deschide in curtea castelului. Intrare in dreapta. Se crapa

de ziua. La inceput s-aud pasarile cantand. Un scaun cu stema

Moldovei in planul intai.

SCENA I

DOAMNA MARIA, IRINA, REVECA, OANA.

IRINA: Culca-te, frumoasa doamna, n-ai inchis ochii toata noaptea

REVECA: Macar un ceas, doamna.

DOAMNA MARIA: Sa-l fi vazut, o! Irino! Cu ce foc vor­bea ascunzandu-si durerile parea un sfant! Ca cata lepadare de sine si-a scos mantia domneasca si-a pus-o pe umerii lui Bogdan A tarat pe Bogdan pe tron, a inge­nuncheat, a dat sa-i sarute mana si s-a rostogolit o!

IRINA: Osteneala, maria-ta.

REVECA: De cand se-ntoarse din pustia de Pocutia

DOAMNA MARIA: Sat Sa nu te auza ca vorbesti asa.

OANA (se duce in varful picioarelor la pat): Doarme dom­nul, doarme.

IRINA: E zobit de osteneala.

REVECA: A adormit? Se face bine.

DOAMNA MARIA: Sa te-auza Maica Domnului! (S-aude gemand. Doamna Maria se duce binisor la pat.)

OANA: Doarme?

DOAMNA MARIA: Doarme, bogdaproste!

IRINA: Odihna sufletului fara odihna!

DOAMNA MARIA: De doua nopti n-a dormit asa de linistit. Cum atipea, lega vorbe fara sir cu unele ganduri intunecate 'A! paharnice, vrei ipitropie la scaunul Moldovei' Si ieri, toata vremea cu ochii la paharnicul Ulea O fi ceva Ce sa fie?

REVECA: Nu e nimica

IRINA: Ca omul bolnav

DOAMNA MARIA (se duce la fereastra): Si ce bucurie! Pasarile au inceput cu limbutia lor Cucul s-aude cantand Soarele rasare aurind muntii Cerul senin Si Stefan zace Ce nepasare! (Plange nabusit).

IRINA: Culca-te, frumoasa doamna!

REVECA: Ei, da, da

DOAMNA MARIA: Fie In odaia d-alaturi Ramai tu, Oana Cum s-o scula sa-mi dai de veste Auzi?

OANA: Da, doamna.

DOAMNA MARIA: Mititica, cum se cunoaste ca n-a dor­mit (Ies pe usa din dreapta).

SCENA II

OANA, STEFAN, intr-un vestmant de borangic.

OANA: Da-i, Doamne, somn dulce si mai dulce, ca la un copil de tata scaldat si primenit! Ce zile posomorate si ce nopti lungi Toata nopticica m-am rugat Sa vedem ce face (Se duce binisor la pat si desface perdelile.) A!

STEFAN: Ce, te-ai speriat, Oana? Da perdelile intr-o parte

OANA: Credeam ca dormi, doamne, credeam ca dormi

STEFAN: Vino-ncoa Asaaa (Oana ingenunche langa pat.) Asaaa

OANA: Credeam ca dormi

STEFAN: Dormii, s-am sa dorm, s-am sa dorm Doam­na?

OANA: Acum iesi. Nu crez sa-si fi scos haina (Se scoala.) Mi-a zis s-o vestesc.

STEFAN: Lasa, Oana, pe biata doamna sAa se intinza ole­aca Pe doftori pana i-am facut sa iasa In curand au de lucru Oana, tie nu-ti place sa vorbesti cu mine?

OANA: Stapane

STEFAN: Nu, babatie, nu asa Aci da

OANA: Cum vrei, maria-ta

STEFAN: Vreau sa vorbim mult mult

OANA: Cum vrea maria-ta, asa vreau si eu Vointa mariei-tale nu-mi da pas sa voiesc altfel Si mi-e asa de drag!

STEFAN: Ce ti-e asa de drag?

OANA: Cand simt ca-ti fac placere cand imi zici cum imi zici

STEFAN: Babatie? Oh! nimic

OANA: Ah!

STEFAN: Ce? Boala mea? Nu, n-am sa mai bolesc multa vreme

OANA: De ce?

STEFAN: Cum de ce? Nu vrei sa-mi treaca?

OANA: O! ba da! Dar maria-ta ai zis tocmai de la lin-gurea 'n-am sa mai bolesc multa vreme' ca (Oana se sterge la ochi.)

STEFAN: Mie nu-mi plac

OANA: Nici mie Iaca asa, ca o proasta



STEFAN: i i Sa te sarut

OANA: As vrea

STEFAN: Ce?

OANA: Sa te faci la loc, sa-ncalici pe Voitis

STEFAN: Da, da, pe Voitis

OANA: Si sa te duci, sa te duci, si sa te-ntorci iarasi biruitor ca totdeauna

STEFAN: Sa ma duc, sa ma duc si sa ma-ntorc iar pe Voi­tis

OANA: Iar In fiece zi de la Dumnezeu, noi, fetele, vor­bim de biruintele mariei-tale, parca am spune niste basme vechi

STEFAN: Da, da Mana si piciorul asta blestemat

OANA: Nu zice asa, maria-ta De multe ori ma gandesc ca de ce nu fusei eu un baiat Nu m-as fi dezlipit de maria-ta P-un cal ca un zmeu c-un palos ca o limba de foc Si mi-ai fi zis: 'Ioane vezi bulucul[18] cela? Sa nu mai fie!' Si unde m-as fi saltat in scari, si m-as fi facut nevazut, si m-as fi intors nadusala si sange, si as fi zis: 'Nu mai sunt, maria-ta!' Ba uneori visez Daca

STEFAN: Oana, ce suflet e-n tine!

OANA: Se vede ca tata — cine-o fi fost — a fost ostas.

STEFAN (se scoala intr-o rana): Da si ce ostas!

OANA: L-ai cunoscut?

STEFAN: Fireste! Era un om de masura mea Cu mustati aduse tocmai ca mine Cu parul alb Asta nu cu parul carunt si-l purta lunguiet ca si mine

OANA: Bietul tata! Si cum a murit?

STEFAN: Ranit la picior ca si mine Ce fulgere

OANA: Nu fulgera, maria-ta

STEFAN: Ca si mine Da-mi un pahar cu apa

OANA: Ma duc s-aduc proaspata de la izvor (Iese prin stanga).

STEFAN: Astor copii nu le-am spus pacat! Si mi-e asa de draga ca ochii din cap I Si poate sa ma duc calare pe Voitis E sangele meu in ea Sa-i marturisesc barim ca-n vis, pana mai e vreme (Se aude Oana suind repede scarile.) In inima mea, ca o dulce moleseala (Oana vine c-un urcior de argint. Ia paharul de alabastru si toarna de sus).

OANA: Ce rece si limpede e!

STEFAN: Limpede ca privirile tale, ca sufletul tau, ca vor­bele tale numai ca privirile, sufletul si vorbele tale sunt calde ca lumina soarelui de dimineata

OANA: O! maria-ta!

STEFAN: Paharul!

OANA: Dar nu bea repede e prea rece

STEFAN: Nu (Stefan bea si incepe sa caste.) Mi-e somn imi cad pleoapele Oana (Oana vrea sa traga perdelele.) Nu parca as fi un osandit Doftorii se vede va mi-au dat un aromitor Du-te la fereastra, Oana (Casca.) Deschide fereastra Aerul bun, dimineata Soarbe-l pe gura Rasufla bine (Casca, se face ca adoarme, apoi incepe sa vorbeasca ca-n vis, rar si cu glasul schimbat.) O! Ce? Nu vreau

OANA (sare de la geamuri): Maria-ta!

STEFAN: Pe valea unde se-ntinde umbra norilor ca un oghial[19]

OANA: A adormit? Asa de repede? Ca un copil la sanul ma-sei Viseaza

STEFAN: Zidaria cenusie Departe Castelul meu din Harlau

OANA: L-am turburat cu vorba mea, ca o seaca Ce sa fac? Il iubesc asa de mult As vrea sa fiu pielea de urs pe care calca, vesmintele cu care se-mbraca, sabia de care nu se desparte

STEFAN: E de mult Nu Raresoaia canta de te slavea cantece batranesti Tot am uitat Peste cateva luni nascu o fata Da eu Stefan tatal bun al ei

OANA: De multe ori visezi ce cu gandul n-ai gandi.

Stefan: La doi ani o iau s-o aduc la curte Marturisesc doamnei Cum e ea buna o creste s-o ingrigeste ca pe copilul ei

OANA: Ce Dumnezeu! (Sa uita lung la Stefan). Rasuflarea grea Doarme

STEFAN: N-a inteles De unde? Se face mare Ochii verzi, parul rotunjit pe spate si galben ca spicul copt Oana!

OANA: Porunca, maria-ta! O! cum mi se batu, inima! imi vine sa-l destept. Mainile mi s-ar topi ca ceara In vis multe spune omul

STEFAN: Mangaierea mea Rodul meu din urma Visul meu Caci nu i-am spus Poate sa mor

OANA (se inchina): Fereasca Maica Domnului de jaful tatarilor si de moartea voievodului nostru!

STEFAN: Pe umarul stang are un luceafar semn ca este ea

OANA: Doamne! Doarme Visul lui ma arde Mana dreapta imi furnica Ochii verzi, parul rotunjit, doi ani, creste la castel, nu i-am spus E vis? N-am vointa Si-n vis vorba lui e porunca Sa caut sa ma uit Ah! rupeti-va, incheietori, daca nu va desfaceti Oh! D-aia il iubeam, nu ca roaba, ci ca copil! (S-acopera ochii si plange nabusit.)

STEFAN: I i i

OANA: Ce, maria-ta?

STEFAN: Ah! ce vis frumos s-odata intr-unul urat! Cum mi se bate inima apa apa

OANA: Apa, doamne! Bea apa, sa-ti treaca!

STEFAN: Oana, Oana! Vino incoa, aici (Ii ia capul in maini, o priveste tinta si lung s-o saruta de mai multe ori, pe par, pe obraji, pe frunte.) Ai inteles, Oana?

OANA: Da, maria-ta! (Ii curg lacramile.)

STEFAN: Nu plange

OANA: Nu plang Sunt fericita si nefericita Fericita de vis, nefricita ca suferi asa de mult

UN CURTEAN: Rares vrea sa intre cu d-a sila I-am spus

SCENA III

STEFAN, OANA si PETRU RARES, prafuit si noroit.

PETRU RARES (vine din stanga): Doamne!

STEFAN: O! Rares, esti ca un caine scapat din jujau O! ho!

PETRU RARES: M-a dus iubirea ca vantul si m-a intors grijea ca gandul. Am trecut rauri iazuri, mocirle, viroage. N-am ocolit nici deal, nici vale. Mi-a plesnit calul, am prins altul Al cui o fi? Nu stiu. S-am ajuns.

STEFAN: Tot?

PETRU RARES: Tot, maria-ta! Oana, sa ma iubesti ca p-un frate.

OANA: Cum ti-am spus, Rares.

PETRU RARES: Ca p-un frate bun, din aceeasi mama si din acelasi

OANA: Cum?

PETRU RARES: Din aceeasi mama

OANA: Da, frate (Se imbratiseaza.)

STEFAN: Doua ramuri ale aceluiasi stejar batran! Rares, grozav te asteptam Ai! ai!

OANA: Ce?

STEFAN: Nimic (lui Rares) Na. Ia cartea asta. Bag-o in san. Ia seama la pecetie. Pune caii la un olac. Alege unul bine ferecat. Si la drum. Zi si noapte. Schimba caii din popas in popas. Si sa nu te opresti decat in Tarigrad. Acolo s-o dai in mana marelui vizir. Si sa vestesti tuturora — sa nu uiti pe Stefanei al raposatului Alexandru — ca ieri am pus pe Bogdan in scaunul Moldovei si azi, 2 iulie, se strang gla­surile tarii sa-l aleaga si mitropolitul Gheorghe sa-l unga.

PETRU RARES: Da?

STEFAN: De ce te uiti asa?

PETRU RARES: Poi

STEFAN: Poi?

PETRU RARES: Maria-ta

STEFAN: Nu vezi suflarea mea? Nu simti incheieturile mele? Cum sa le simti Ai! Ai auzit pe Stefan vaietandu-se vreodata?

PETRU RARES: Nu, maria-ta

STEFAN: L-ai vazut vrodata lungit in pat?

PETRU RARES: Nu, maria-ta

STEFAN: Mi-a venit veleatul O tarie mai am: sa nu-mi ascunz sfarsitul (Oana plange nabusit.) Ah! Oana, Oana vino incoa traieste traieste mos Stefan Rares, ca vantul!

PETRU RARES: Ca vantul!

SCENA IV

STEFAN, OANA, un PIETRAR.

UN CURTEAN: Mesterul pietrar

STEFAN: Cine? Sa intre Piatra care s-acopere ce a mai ramas din desartaciunea omului

OANA: Desertaciunea omului?

STEFAN: Desart ca merticul cu boabe cand ai golit merticul

OANA (se sileste ca sa-l inteleaga): Cand ai golit merticul?

STEFAN: N-ar fi totuna Sunt desert, dar de desertaciuni niciodata n-am fost plin.

MESTERUL PIETRAR: Doamne, iaca ce-am facut! (Desfa­sura un pergament.)

STEFAN: Tu?

MESTERUL PIETRAR: Din cate mi-ai spus, maria-ta.

STEFAN: Slovele prea mari si prea mic chenarul.

MESTERUL PIETRAR: Sa sporesc chenarul.

STEFAN: Piatra e marginita de (S-arata.) Daca sporesti chenarul in masura slovelor ca sa maresti (pe furis de Oana) tocmai cand ai! se micsoreaza Sa se duca din el ceea ce a fost silnic cuprins si abia asteptata sa izbucneasca slo­bod el ai! dar nu eu Daca maresti piatra, se supara cei din dreapta si cei din stanga Acolo sunt toti deopot­riva

OANA: Cine se supara?

STEFAN: Mestere, pastreaza masura. N-am vrut un lucru uimitor, ci cumpanit. Nu-ti dau pe mana sufletul, ci trupul. (Mesterul pietrar iese prin stanga.)

OANA: Trupul?

STEFAN: Cum? Sa-i dau lui sa-mi impodobeasca suflet­ul?

OANA: Sufletul? Dar ce om ar mai nascoci cand Dumnezeu n-a mai avut ce darui?

STEFAN: Taci Simt ce e durerea

SCENA V

STEFAN, DOAMNA MARIA, imbracata in alb, si OANA.

DOAMNA MARIA (vine din dreapta): De mult te-ai destep­tat? M-ai pagubit intr-o clipa cu ce nu mi-ar da veacurile

STEFAN: Care veacuri, buna mea Marie? Ale trecute sau ale ce vor veni? Din ale trecute ai iesit, nu puteai pierde din ceea ce n-ai invatat. Cele viitoare? Care intelept nu va zice cu ecleziasticul: 'o suta de ani ca ziua de ieri?' Oana un pahar de apa o o o! Asa-mi placi, Mario!

DOAMNA MARIA: Ce te-a durut, maria-ta?

STEFAN: Pe mine? Tot Pe mine? Nimic.

DOAMNA MARIA: Ti-e cald?

STEFAN: Nu.

DOAMNA MARIA: Ti-e frig?

STEFAN: Nu.

DOAMNA MARIA: Cum te simti?

STEFAN: Ca doi oameni care ar iesi din acelasi om. Unul ranit, celalalt mandru. Mi-e mila de cel ranit, ma duc dupa cel mandru

SCENA VI

Cei de sus. Hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER vin din stanga.

HATMANUL ARBORE: Ce mai faci, maria-ta?

STEFAN: Ce mai face paharnicul Ulea?

HATMANUL ARBORE: El? sanatos.

STEFAN: Adevarat? E mai bolnav ca mine.

POSTELNICUL TOADER: Mai mult se facea

STEFAN: Ieri? Nu se facea, se pregatea sa faca Umbla incet sa nu-l simta nimenea Cum vi se pare vorba lui?

HATMANUL ARBORE: Nu i s-aude glasul. Sopteste, nu vorbeste.

STEFAN: Si ce sopteste?

HATMANUL ARBORE: Nimicuri.

OANA: Nimicuri?

STEFAN: Dar ce sopteste, Oana?

OANA: Stiu eu, maria-ta?

STEFAN: Fireste ca tu nu stii, cum e firesc sa stie portarul Sucevei

HATMANUL ARBORE: Ce sa stiu, maria-ta?

STEFAN: Luati seama la Ulea, la Dragan si la Stavar Bogdan ce face?

POSTELNICUL TOADER: impotriva vointei lui, ceea ce i-a poruncit maria-ta. Scrise lui Vladislav.

STEFAN: Eu nu dau porunci domnului meu

DOAMNA MARIA: Dar fiului tau?

STEFAN: Pana ieri, el asculta, de ieri incoa eu ascult

POSTELNICUL TOADER: Au sa vie doftorii, maria-ta.

HATMANUL ARBORE: Si noi

STEFAN: O sa s-adune tara, si voi slujiti domnului, nu omului, lui Bogdan, nu lui Stefan Sa nu se teasa vro urzeala

HATMANUL ARBORE: impotriva cui?

STEFAN: impotriva vointei mele de cand eram domn

HATMANUL ARBORE: Vointa ta, doamne? Ca apele Ceah­laului cand se umfla primavara. Ce zagaz n-ar rupe? Cine sa puie piepturile?

STEFAN: Ulea Dragan Stavar

HATMANUL ARBORE: Dar n-a ruginit sabia care a slujit lui Stefan!

STEFAN: Ho! domol, Arbore domol Varati-va printre cei ce se aduna si spuneti ca vointa mea e sa nu curga san­gele pe locasul meu ohavnic[20] (Ies Arbore si Toader prin stan­ga.)

OANA (lui Arbore): Temeti-va de oamenii care soptesc.

SCENA VII

STEFAN, DOAMNA MARIA, OANA, clucerul MOGHILA, doftorul

CESENA, doftorul KLINGENSPORN si doftorul SMIl

cu niste legaturi in mana. Toti intra prin dreapta.

STEFAN: Sunteti catesitrei? Sa cunoaste ca v-ati culcat tarziu

DOFTORUL SMIL: Si dupa ce s-ar cunoaste, maria-ta?

STEFAN: Ochii trasi o! o! o! Smil parca un zugrav ti-ar fi incondeiat chipul Ca un mucenic

DOFTORUL SMIL: Ca un mucenic? Eu? Ca un mucenic?

CLUCERUL MOGHILa: La maria-ta, nu se cunoaste.

STEFAN: Nu se mai cunoaste Nu te gandi la zilele d-acusi, ci la intruchiparile de mai nainte

CLUCERUL MOGHILa: Totdeauna, ai fost ca totdeauna!

STEFAN: Acu, ca niciodata Smil, dar ce sunt fasele ace­lea?

DOFTORUL SMIL: Astea? Pentru un copil sau pentru un om mare

STEFAN: A? Pentru un batran cazut in copilarie A?

DOFTORUL SMIL: Care batran? Care copil?

STEFAN: Ho! Smil uita-te bine

DOFTORUL SMIL: Iaca ma uit

STEFAN: Si nu-i vezi?

DOFTORUL SMIL: Ce sa vaz?

STEFAN: N-ai dormit bine, Smil

OANA (nemaiputandu-se stapani, cade in genunchi): Maria-ta

STEFAN: Iaca batranul Iaca si copilul Un copil parca ar fi al meu parca (Ii baga mana prin par.) De matase invoit ca un fum cald prin care ar trece razele soarelui

OANA: Si ce vor doftorii, maria-ta?

STEFAN: Vor sa te sarut (O saruta.) Nu-i asa Smil?

DOFTORUL SMIL: S-q saruti? La asta ma gandeam!

STEFAN: Mario Oana (ofteaza lung) iesiti Va chem eu

DOAMNA MARIA: Ah!

OANA: Cum ofta, milostivul

SCENA VIII

STEFAN, clucerul MOGHILa, doftorul KLINGENSPORN, doftorul SMIL.

STEFAN: Gata?

DOFTORUL CESENA: Si, ilustrissime.

DOFTORUL SMIL: Gata? Aproape gata Daca mi-ai da voie sa stai asa cu fata in jos Asa. Si daca mi-ai da voie, sa trec pe sub maria-ta fasa asta

STEFAN: O! ho! ho! Daca mi-ai da voie, s-un lat de gat Glumiti, Smil

DOFTORUL SMIL: Sa glumim? E vreme de gluma? Si cu maria-ta?

STEFAN: Desfa, Smil! Stefan al Moldovei n-are neypie sa fie legat! (Doftorul Klingensporn aduce un mangal. In foc, fiare cu manerul de lemn.)

DOFTORUL SMIL: Sa fie legat? Dar cand vom trece cu para focului in sus si in jos, ca sa ardem bine Cum sa nu sara-n sus maria-ta?

STEFAN: Vreau! (Doftorul Smil ii desface legaturile. Stefan isi intoarce privirile spre icoana.) Vedeti? Nici o legatura A rabdat piroanele A ridicat ochii-n sus si-a zis 'Iarta-i pe ei, Doamne, ca nu stiu ce fac!' Si el a rabdat pentru altii, si eu sa nu rabd pentru mine? (Se inchina, apoi se aseaza cu fata in jos.)

CLUCERUL MOGHILA: O!

STEFAN: Aide! (Scena se petrece dupa perdele.)

DOFTORUL KLINGENSPORN: Acum inclesteaza mainile.

STEFAN (in torturi): Otce nas ije esi na nebeseh[21] Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau Vie imparatia ta fie voia ta precum in cer si pre pamant Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua datoriile noastre, precum si noi iertam da­tornicilor nostri Si nu ne duce pre noi intru ispita ci ne izbaveste de cel viclean Ca a ta este imparatia si puterea si marirea si marirea si slava in veci si puterea

CLUCERUL MOGHILA: O! parintele nostru!

STEFAN: Si ne izbaveste de cel viclean

DOFTORUL SMIL: O! minunat om!

DOFTORUL CESENA: Gesu Maria!

STEFAN (se aude ca din departare): Petru Aron la Rauseni intinse cursa fratelui sau, tatalui meu Bogdan Si cand il strapunse, Bogdan ii zise Caine, ce-ai facut pe fratele tau Si cand isi dete sufletul striga a! a! o! o!

SCENA IX

Cei de sus, DOAMNA MARIA, OANA, IRINA, REVECA vin din

dreapta. La intrarea din stanga apare o clipa paharnicul ULEA

si stolnicul DRAGAN.

DOAMNA MARIA: Stefan ce e, Stefane?

OANA: Maria-ta Ce e, maria-ta?

PAHARNICUL ULEA: Ca si mort la lucru

DOAMNA MARIA: E cald (Ii pipaie mainile si le saruta.) N-a murit

OANA (doftorilor): Nu e asa ca nu moare, ca nu moare

DOFTORUL SMIL: Nu moare Are atatea puteri Asa un suflet, Doamne

DOAMNA MARIA: Cum ii picura naduselile pe perna Ce mult a suferit

(Reveca si Irina, la iconostas, zic rugaciuni.)

DOFTORUL SMIL (lui Klingensporn): Ai ars tot?

DOFTORUL KLINGENSPORN: Tot ce era de ars.

DOFTORUL SMIL: Scapa (Doftorul Klingensporn si dof­torul Cesena dau din cap.) Ce? Nu?

DOFTORUL CESENA: Si, signore.

DOFTORUL SMIL: Cand s-o destepta oleaca de vin (Oana se repede si aduce vin.) Asa, un vin tare, sa puie la inima.

DOFTORUL KLINGENSPORN: Si liniste, liniste Dumne­zeu va face si minunea asta

OANA (turnand vin in paharul de alabastru, ii tremura mana): E cotnar d-al care-i place mariei-sale (S-aude tu­multul in departare.)

DOAMNA MARIA: Tocmai acum? Maine nu s-ar putea?

CLUCERUL MOGHILA: Cum? Sa iesim din cuvantul lui? Unde se afla

DOAMNA MARIA: Ce striga?

CLUCERUL MOGHILa (asculta): Nu s-aude.

STEFAN (in toropeala): Mai repede arde o! o! flacari

DOFTORUL SMIL: Unde e paharul?

OANA: Iacata-l!

STEFAN (se misca): Ce foc! o! o! (Tumultul s-aude din cand in cand.)

DOAMNA MARIA: Foc nestins!

STEFAN (se intoarce, deschide ochii, se uita la toti): Mar­ia Oana Smil N-am murit?

DOAMNA MARIA: Nu nu (Plange si-i saruta mainile.)

STEFAN: Atunci, de ce plangi?

DOFTORUL SMIL: Maria-ta, nitel vin

STEFAN: Smil (Un zambet dureros. Soarbe vinul.) Aaah! Dar ce ma arde asa? Ca bine ziceti Ce e focul asta pe langa focul de pe inima mea Ia! (S-aude tumultul mai limpede.) Ce? N-auz bine? Ba, auz Ce striga?

CLUCERLTL MOGHILA: Aleg pe Bogdan, maria-ta.

STEFAN: I i i Parca s-un alt nume Nu striga toti la fel Cine sa traiasca? (Se scoala pe jumatate.) Cine sa traiasca? Stefan? Eu? Fiul cui? Nepotul cui Moghila, vezi ce striga (Moghila se duce la fereastra si se intoarce schimbat la fata.) Spune-mi vorba care ar ucide pe oricare altul in locul meu Ce?

CLUCERUL MOGHILA: Nedeslusit Ma repez sa aflu (Iese repede prin stanga.)

DOFTORUL KLINGENSPORN: Orice miscare

DOFTORUL SMIL: E moartea!

DOAMNA MARIA: Auzi, maria-ta!

STEFAN: N-auz S-a potolit Iar incep? A a a a! (S-aude glasul lui Ulea cerand domn pe Stefanita.) Dati-mi ah! dati-mi

DOFTORUL SMIL: Ce faci (Toti il inconjoara d-aproape.)

DOFTORUL CESENA: Nu!

DOAMNA MARIA: Nu!

OANA: Ah! nu!

REVECA: Nu!

IRINA: Nu!

DOFTORUL KLINGENSPORN: A! nu!

STEFAN: Toti, dusmani? Si tu, Oana? (S-aude din nou strigand pe Stefanita. Se ridica in picioare.)

DOAMNA MARIA: Nu nu te duce

STEFAN: Tu sa schimbi ce-mi este scris Oana! sabia sabia c-am sa judec! (Oana ii da sabia.) Stefan, nu Stefanita Viu, viu, numaidecat! O! ho! ho! sa se implin­easca legea! (Stefan pleaca repede si, schiopatand mai greu, iese prin stanga.)

DOAMNA MARIA (tarandu-se in genunchi): Ah! nu! nu te duce! (Se ridica in picioare si fuge la fereastra.) A! se duce ca un vifor Ca un taur indarjit in mijlocul mieilor!

DOFTORUL SMIL: S-a sfarsit! Pacat!

DOAMNA MARIA: Ah! Doamne!

OANA: N-a picat?

DOAMNA MARIA: Da pacatosul

OANA: Un munte i-ar fi stat in fata!

DOAMNA MARIA: Spune ppporului ceva (S-aude: 'Sa traiasca Bogdan!') Se cutremura Se intoarce Vine (Toate izbucnesc in plans.)

SCENA X

STEFAN se opreste pe treptele intrarii, cu parul in neoranduiala,

tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sangele. Toti fac cativa

pasi spre el si se opresc incremeniti de durere si de spaima.

STEFAN: O! cine vrea pe Stefanita, nepotul raposatului domn al Moldovei? Cine a zis ca sunt batran si bolnav? Pe Ulea l-am masurat cu privirea Murise inainte d-a-l izbi! Picaturile astea sunt calde In fiece ostas e o fiara! Iata-l Pandeste calare Calul ii tremura si joaca Baga pinte­nii pan' la radacina Chiuie de-nfioara valea Racovatului Unde e mai greu, acolo cade Un leu in mijlocul dihorilor Zboara capetele pana nu mai simte mana din umar Cand ma vazu, isi cuprinse fata cu amandoua mainele, si eu cu amandoua o invartii, si trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospeste Dumnezeu sa-l ierte Dumnezeu? Dar cine e de vina? Io, Stefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron Io, Stefan voievod, i-am asezat cu mana mea coroana stramosilor mei El fu de fata si vazu ce vreau eu, si tot sfatul, si toata ostasimea Sufletu-mi nu vrea, si ca un scos din fire se arunca in sabia mea Cine e de vina? Se cu­tremura Moldova si-o prapastie se deschise Si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia! (S-aude: 'Sa traiasca domnul Bogdani'') I i i Da! S-a implinit le­gea! (Scoboara treptele si arunca sabia.) Ti-ai implinit me­nirea ca si mine! Maria Oana Rasuflarea (Cadepe bratele lor si-l duc pe scaunul cu stema.) Deschideti geamurile Apa (Oana ii da apa in paharul de alabasru.)

DOAMNA MARIA (covarsita de durere): Maria-ta, sa te odihnesti!

STEFAN: Ma voi odihni

DOAMNA MARIA: Bogdan e domn Uita tot

STEFAN: Voi uita tot nu-mi voi aduce aminte de nimic (Sufla greu. Pipaie pe Maria si pe Oana.) Sa daruiti paharul acesta Manastirei Putna Nu vine? Mai iute

DOAMNA MARIA: Cin' sa vie, maria-ta?

STEFAN: Nu, doamna aceea infasurata in negru Ea o sa vie mai degrab' decat am dori-o Poftim Te-am privit d-atatea ori in fata Nu mi-e frica de tine (Sughita.) A! ci vin o data, Bogdane, ca nu pot

(S-aude la intrare: 'Sa traiasca voda Bogdan!' Navalesc Bogdan, hatmanul Arbore si toti ceilalti parcalabi si Sfatul domnesc, ostasi, popor, si cad in genunchi.)

BOGDAN: A! Maria-ta!

STEFAN: E (Sughita.) E ma-ri-a-ta! Frig frig (Se uita la doamna, apoi se uita lung la Oana.) Mai bine (Sughita.) Ma voi odihni (Se intinde in sira spinarii. Face cruce.) O o o Moldova (Ii cade capul pe pieptul Oanei.)

(Din multime s-aude un geamat lung.)

Cortina



[1] Hansar, hinsar — nume dat unora dintre capitanii care stateau in frun-tea celor 13 capitani din care se compunea armatatarii in vecheaMoldova.

[2] Tindeche — stinghie ingusta de fier sau de lemn, cu zimti la ambele capete, care se asaza la razboiul de tesut pentru a tine panza bine intinsa.

[3] Potca — belea, vrajba.

[4] Carpator — fund de lemn.

[5] Subasa — agent de politie, primar de sat.

[6] Credinta vesnica, noi si urmasii nostri (lat.).

[7] Prefer sa ma racoresc fara sa simt frigul (it.)

[8] Nu, prealuminate (it.)

[9] Asa, prealuminate nu, prealuminate da, prealuminate (it.)

[10] Nici o vorba (it.)

[11] Destul, prealuminate (it.).

[12] Ca un fulger din cer in batalia de la Halici si bolnav, Doamne sfinte! (it.).

[13] 'Prealuminate, dar ce durere' 'Vreau' Am studiat pe acest om minunat (it.).

[14] Nu, prealuminate, aici (it.).

[15] Deres — cal cu parul rosu amestecat cu alb.

[16] Olac — caruta de posta.

[17] Cacom — hermina.

[18] Buluc — ceata de oameni inarmati.

[19] plapuma

[20] Ohavnic — de veci

[21] Tatal nostru carele esti in ceruri (slava veche).


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1179
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site