Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Cauzele succesului Medelenismului

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Mihail Sadoveanu (1880 - 1961) - Opera
MEMORIUL DE NECESITATE
Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor)
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – comentariu literar
CARACTERIZARE HARAP-ALB - Povestea lui Harap-Alb
SPECII LITERARE
Conceptia lui Camil Petrescu despre teatru
POVESTEA LUI HARAP ALB de Ion Creanga
Doina - Clasificarea doinelor
Poemul „Calin (file din poveste) - Descrierea padurii de argint

Cauzele succesului Medelenismului



Fiind un fenomen artistic si prin aceasta, o creatie umana, adresata oamenilor, iar acestia fiind fiinte sociale, literatura este, implicit, un fenomen social. Opera literara reflecta in mod activ, participativ realitatea “dinafara” sau “dinauntru”1, o realitate traita, acceptata sau refuzata, in functie de societatea in care apare, de epoca istorica, de pozitia sociala si spirituala a autorului. In plus, orice opera literara sustine anumite valori umane, pledeaza pentru ele, le promoveaza. Din momentul in care ea este scrisa, devine perceptibila pentru altii, indiferent daca autorul s-a gandit vreodata la ei, daca i-a avut sau nu in vedere. Odata aparuta, opera trece in campul de activitate al cititorului, de aceea se poate afirma ca, daca in procesul de creatie autorul este totul, in procesul de receptie, totul este cititorul. Modul si intensitatea in care textul il afecteaza, este masura etalon pentru ceea ce poate fi considerat literatura. Astfel, in teoria literaturii este cunoscuta opinia dupa care textele fara efect sunt non-literare, iar cele care au o inraurire asupra receptorului sunt literare.

Ceea ce determina intelegerea unei opere este experienta de viata, pe langa experienta literara. In aceasta privinta, dam dreptate urmatoarelor opinii: “Oamenii nu pot intelege cartile decat dupa ce au trait pana la o anumita varsta. In orice caz, un om nu poate intelege o carte de o anumita profunzime, decat dupa ce a trait el insusi cea mai mare parte din continutul ei”2 . Oamenii simt nevoia sa evadeze din realitate, din viata lor concreta, fie pentru ca e banala, stearsa, lipsita de frumusete, fie pentru ca e prea incordata, prea incarcata, prea obositoare. Ei simt nevoia sa traiasca viata altora si nu pe a lor proprie, se identifica empatetic sau simpatetic in actul lecturii cu unul sau altul dintre personajele fictive, adeseori cu mai multe in acelasi timp, lupta alaturi de ele, rad, se bucura de izbanzile sau se intristeaza de infrangerile lor.

Este bine cunoscuta nostalgia omului dupa formele pure ale vietii care sunt cu atat mai fascinante cu cat ele nu mai pot fi atinse niciodata. Astfel, ne surprindem cateodata (fie cu buna stiinta, fie inconstient) abandonandu-ne bucuriei de a retrai copilaria, de a ne “copilari”. Din acest punct de vedere, opera lui Ionel Teodoreanu este un stimulent foarte puternic. Acesta este izvorul nesecat al permanentelor umane intalnite in opera si acesta ar trebui sa fie punctul de plecare al oricarei interpretari din orice istorie literara.

Despre Ionel Teodoreanu se poate spune ca a avut parte de un debut matur: un brusc si neobisnuit (pana la acea data) succes de librarie si de public, la aparitia Ulitei copilariei (1923) si a primului volum al Medelenilor (1925). Partea cea mai grea, cucerirea publicului, fusese asigurata, asa ca autorul are cale libera in productia de noi romane. Neindoielnic, aparitia romanului La Medeleni, prin multiplele ei consecinte, este momentul cel mai de seama, hotarator, din ansamblul biografiei scriitoricesti a autorului. Se produce acel fenomen de implicare reciproca dintre destinul operei si acela al creatorului ei. In varsta de aproape treizeci de ani, acoperit de glorie, prin jocul paradoxal al destinului sau literar, Ionel Teodoreanu intra pentru totdeauna sub tutela primelor sale scrieri.

Poate ca siguranta ca-si castigase definitiv increderea cititorilor il face pe Teodoreanu sa fie mai putin sensibil la rezervele criticii, in sensul ca el si-a urmat mereu vocatia, ascultandu-si vocea interioara si temperamentul romantic. Increzator in steaua sa de creator, impartindu-si timpul intre baroul avocatesc si masa de scris, Ionel Teodoreanu va elabora, pana prin 1946-1947, aproape in fiecare an cate un volum. Peste tot aproape va fi vizibila incercarea de a depasi tutela exercitata de propria sa capodopera, romanul La Medeleni.

In scurt timp de la debutul sau, Teodoreanu a devenit un scriitor ”la moda”. Literatura romana din acea perioada ajunsese la o maturitate si o diversitate care-i permitea sa aiba preferinte de genul acesta. Fenomenul se datora, bineinteles, existentei unui public cititor care dispunea de un anumit gust literar. Din perspectiva devenirii istorice a literaturii noastre, acesta este momentul in care opinia publica literara si artistica se impune ca o realitate neindoielnica. Se manifesta o impulsionare reciproca intre gustul unei majoritati a publicului si produsul artistic al unei categorii de creatori. Lasand la o parte categoria scriitorilor de “roman popular”3 , ca Mihai Drumes, Petru Bellu si pe cea a prozatorilor care se impun definitiv prin geniul creatiei lor (Sadoveanu, Rebreanu), observam pregnanta fenomenului discutat, ale carui rezultate sunt: Cezar Petrescu, in domeniul prozei, Ion Minculescu, in poezie, Victor Eftimiu, in teatru si , bineinteles, Ionel Teodoreanu.

Raspunzand solicitarii unui gust public de calitate, capabil sa recepteze valorile artistice si dincolo de dimensiunea imaginatiei sale, opera lui Teodoreanu se inscrie in sfera permanentelor prozei romanesti, realizand un moment distinct in evolutia acesteia. Atunci insa cand, prea increzator in succesul sau, autorul Medelenilor se abandoneaza unor zone obscure ale respectivului gust, ce nu stiu sa aprecieze adevaratele cerinte ale literaturii, opera sa apartine unui gen de proza situat intre neimplinire si esec.

Rasunatorul succes al trilogiei La Medeleni determina insemnate schimbari ale pozitiei scriitorului in viata sociala si in cea artistica. Intr-un timp relativ scurt – trei, patru ani – locul tanarului timorat de neincredere in propiile-i forte, nelinistit ca poate drumul pe care a pornit nu este cel mai potrivit, apasat de sentimentul ca greutatile vietii il pot depasi oricand este luat de creatorul sigur pe destinul sau, pe deplin deschis in fata oricaror intrebari ce i se ivesc. Batalia castigata a Medelenilor face din Ionel Teodoreanu, de indata un copil teribil al epocii, cum literatura romana nu mai cunoscuse pana la acea data. Putin lipseste ca totul sa se metamorfozeze intr-un mit de generatie, pentru ca, altfel, simptome sunt indeajuns. Nici legende romantizante in jurul persoanei noului prozator nu au intarziat sa se arate.

“Medelenismul” a atins sensibilitatea multora si adesea s-a substituit idealurilor vietii reale. La inceput, pe masura ce volumele trilogiei erau publicate, capitol dupa capitol, in “Viata romaneasca” si “Adevarul literar si artistic”, cititorii erau curiosi de a sti ce se va intampla cu eroii romanului. In unele cazuri ei cereau si explicatii anticipate. Astfel, dupa aparitia primului volum, redactia “Vietii romanesti”, face pe plac publicului si anticipeaza in linii generale evolutia personajelor, insistand asupra varstelor pe care acestea le vor parcurge, asupra ipostazelor de viata carora autorul le va da atentie speciala etc. Mai tarziu, o data cu intensificarea circulatiei lui, romanul face si “victime”:

“Nu voi uita niciodata gestul fiicei unui mosier, cand imi arata, teatral, o racla aurita in care se odihnea legata in piele si-n panglice seria Medelenilor, cu o inscriptie deasupra: <<Aici doarme copilaria mea>>. De asemenea, cele doua dudui care au varsat lacrimi multe cand au inchis paginile la care Olguta era omorata de autor, si pe care lacrimi le-am cules intr-o batista si-am aratat-o domnului Teodoreanu. In leaganele si cataloagele gradinitelor noastre de copii, vei gasi acum foarte multe nume imprumutate de la Danut, Olguta, Monica”4 .

Persoana scriitorului (care se afla departe de cazurile intalnite in sociologia literara, de a trai, prin anonimizare, in umbra operei) starneste o mare curiozitate. I se atribuia o fortata identificare cu Dan Deleanu, suprapunere pe care, dupa cum am vazut, scriitorul insusi cauta sa o clarifice. In afara spiritului incitant al operei, o contributie hotaratoare in influenta asupra publicului o are farmecul personal al lui Teodoreanu pe care el si-l pune in valoare, chiar daca o face disimulat. Scriitorului ii place sa fie original, se epateze publicul intretinand o doza de mister in jurul persoanei sale: in aparitiile publice, la sezatorile literare sau in cadrul conferintelor pe care le tinea, Teodoreanu arbora o anumita eleganta actoriceasca, insotita uneori de anumite neglijente studiate. Nu-i era greu sa faca acest lucru, pentru ca distinctia fizica si verva oratorica erau daruri naturale. In presa epocii, fiecare publicare a unor fragmente din romanele sale sau a unor cronici despre acestea era insotita de fotografii ale scriitorului care promovau o imagine adolescentina ce accentua aerul de visator al tanarului romancier.

“Am avut intr-adevar reputatia acceptata si propagata de tineretul feminin ca sunt un fel de Rudolf Valentino al Balcanilor, ca sunt un toreador, ca sunt, in fine, un eventual suplinitor al celui care stralucise atata pe scandura scenei – intelegi ca e vorba de Leonard” recunoaste scriitorul intr-un interviu.

In aceasta glorie nemaipomenita, exista si momente care-i aduc insatisfactii autorului Medelenilor: acuzatia ca volumul al doilea al trilogiei ar atenta la moralitatea publica si esecul inregistrat cu prilejul decernarii premiilor Societatii Scriitorilor Romani, din anii 1927 si 1928. In 1927, premiul este castigat, cu o majoritate de treizeci si trei de voturi de Carol Ardeleanu, cu romanul Diplomatul, tabacarul si actrita, iar in 1928, un anume Ion Fotti castiga cu Vis si realitate. In acest an, raportul de recomandare fusese intocmit de Liviu Rebreanu: “scrisul acestui talent prozator, cat si lumea lui pusa intr-o atmosfera noua si infatisata cu niste mijloace cu totul personale, toate fac din Medeleni o opera de insemnatate deosebita. Ionel Teodoreanu a avut marele dar de a introduce in viata romaneasca o serie de figuri noi, de-a face in sfarsit concurenta ofiterului starii civile: Olguta, Danut, Monica, Herr Direktor si atatia altii din eroii romanului sau au o circulatie azi in Romania ca niste oameni vii si pe drept celebri.” Ce-i drept aceste esecuri spectaculoase, au contribuit, in felul lor la marirea interesului public fata de scriitor.



Serban Cioculescu il considera pe Teodoreanu “cel mai rasfatat romancier” din perioada dintre cele doua razboaie mondiale, datorita locului aparte pe care-l castigase in inimile tinerilor. Caci acestia erau cei mai mari devoratori ai romanelor lui Teodoreanu din cauza ca acestea le alimentau fondul sufletesc “etern sentimental”. Tot Serban Cioculescu isi aminteste ca la conferintele literare care-l aveau ca invitat pe Teodoreanu, publicul venea in numar foarte mare si nu se mai satura ascultandu-l. Mai mult, cand conferinta se apropia de sfarsit, lumea il implora pe autor sa continuie.5 Verva stralucitoare a discursului sau si sinceritatea voit patetica a confesiunii atrageau ca un magnet sutele de oameni. Nicolae Ciobanu isi explica modul acesta deschis de a da piept cu lumea prin “natura fundamental expansiva, retorica a temperamentului cu care este daruit scriitorul”.

Daca ar fi sa aplicam formele de receptare ale lui Heinrich F. Plett6 la opera lui Teodoreanu, mai precis la trilogia Medelenilor, ne-am referi la doua dintre cele trei expuse de Plett: varianta psihologica si cea sociologica. Izvoarele primei le gasim in teoria lui Aristotel despre “hedone si catharsis”, in “prodesse si delectare” a lui Horatiu si in triada retorica a efectelor, “docere, delectare si movere”. Medelenii cunoscusera acest tip de receptare, datorita sensibilitatii cu care au fost scrisi, datorita exprimarii metaforice proaspete si dense si datorita lirismului nestavilit. Cealalta varianta a receptarii, sociologica, vizeaza in cazul romanului lui Teodoreanu, elementul cantitativ (tirajul foarte mare).

Oricat de aspra ar fi judecata criticii sau a timpului, Medelenii sunt si astazi primiti cu entuziasm. Chiar daca apartine altui timp istoric decat acela al debutului editorial al autorului, publicul de azi se identifica cu eroii lui Teodoreanu si adera la exaltarile lirice ale operei sale.

Note

1.     – Traian Herseni, Sociologia literaturii, Editura Univers, Bucuresti 1973;

2.     – Ezra Pound, A.B.C. de la lecture, p. 79;

3.     G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent, p. 847;

4.     – “Universul literar”, XLVI, nr. 26, 22 iunie, 1930, N. Crevedia;

5.     – Serban Cioculescu, Amintiri, Piata Scanteii, Bucuresti, 1975;

6.     – Heinrich F. Plett, Stiinta textului si analiza de text, Editura Univers 1983, p. 8-34.

BIBLIOGRAFIE

A.    OPERA SCRIITORULUI

q      Ulita copilariei, Editura “Cultura nationala”, Bucuresti, 1923;

q      La Medeleni, vol. 1, 2 si 3, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1925, 1926, 1927;

q      Turnul Milenei, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1928;

q      Bal mascat, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1929;




q      Fata din Zlataust, vol. 1 si 2, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1931;

q      Golia, vol. 1 si 2, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1933;

q      Craciunul de la Silivestri, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1934;

q      Lorelei, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1935;

q      Arca lui Noe, vol. 1 si 2, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1936;

q      Secretul Anei Florentin, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1937;

q      Fundacul Varlaamului, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1938;

q      In casa bunicilor, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1938;

q      Pravale-Baba, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1939;

q      Ce-a vazut Ilie Panisoara, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1940;

q      Tudor Ceaur Alcaz, vol. 1 – 4, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1940, 1941, 1942, 1943;

q      Intoarcerea in timp, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1941;

q      La portile noptii, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1946;

q      Hai diridam, Editura “Cartea romaneasca”, Bucuresti, 1946;

q      Masa umbrelor, Editura Forum, Bucuresti, 1947;

q      Zdrula si Puha, Editura Socec, Bucuresti, 1948;

 

B.    DESPRE SCRIITOR SI OPERA



q      Bogdan-Duica, George, Studii si articole, Editura Minerva, Bucuresti, 1975;

q      Ciobanu, Nicolae, Ionel Teodoreanu. Viata si opera, Editura Minerva, 1970;

q      Idem, Insemne ale modernitatii, Editura ”Cartea romaneasca”, 1979;

q      Cioculescu, Serban, Amintiri, Bucuresti, Piata Scanteii, 1975;

q      Constantinescu, Pompiliu, Romanul romanesc interbelic, Editura Minerva, Bucuresti, 1977;

q      Crohmalniceanu, Ov. S., Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, volumul II, Editura Minerva, Bucuresti, 1972;

q      Calinescu, George, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1985;

q      Herseni, Traian, Sociologia literaturii, Editura Univers, Bucuresti, 1973;

q      Ibraileanu, Garabet, Scriitori romani si straini, Editura pentru literatura, 1968

q      Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii romane contemporane, vol. 3, Editura Minerva, Bucuresti, 1981;

q      Papadima, Ovidiu, Scriitorii si intelesurile vietii, Editura Minerva, 1971;

q      Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Editura Eminescu, 1980;

q      Petrescu, Cezar, Evocari si aspecte literare, Editura Facla, 1974;

q      Pillat, Dinu, Itinerarii istorico-literare, Editura Minerva, Bucuresti, 1978;

q      Piru, Al., Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, Editura Univers, Bucuresti, 1981;

q      Plett, Heinrich F. , Stiinta textului si analiza de text, Editura Univers, 1983;

q      Ralea, Mihai, Scrisori din trecut in literatura, E.S.P.L.A., 1957;

q      Tomus, Silvia, Ionel Teodoreanu sau bucuria metaforei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980;

q      Vianu, Tudor, Arta prozatorilor romani, Editura Eminescu, Bucuresti, 1973.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 425
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site